Fântâna dintre plopi

Fiu al pamântului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu (1880, Pașcani - 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român deosebit de prolific, lasând posteritatii o opera monumentala care se întinde pe o jumatate de secol. Volumul „Hanul Ancuţei” a fost publicat în 1928. În el se reunesc trăsăturile definitorii ale naraţiunii lui Sadoveanu: fascinaţia pentru trecut, lirismul evocării, accentele mitice, legendare şi stilul metaforic, ceremonios. Fantana dintre plopi’ este a patra povstire din cele noua cuprinse in ciclul ‘Hanu Ancutei’. Povestirea este o specie a genului epic în proza de scurta întindere, cu o actiune simpla, lineara, cu personaje putine, accentul cazand pe actiune si mai putin pe personaj. Se acorda importanta mare naratorului, actului nararii si intamplarilor, timpul nararii este la trecut, fiind prezenta si oralitatea. Tema operei literare "Fântâna dintre plopi" o presupune iubirea tragica dintre Neculai Isac si Marga. Neculai Isac, capitan de mazili, se îndragosteste de o tiganca pe nume Marga. Ţigancusa era pusa de unchiul sau Hasanache sa se întâlneasca cu Neculai pentru a-l jefui, însa fata îi spune adevarul baiatului, care fuge, iar fata este omorâta de rudele sale. Naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinereţe, în urmă cu peste 25 de ani, „pe aceste meleaguri”. În povestire se relatează un singur fir epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de iniţiere pentru tânărul de odinioară. Acţiunea se derulează alert, fiind identificabile toate momentele subiectului. În expoziţiune se precizează timpul şi locul, arătându-se că totul s-a petrecut „într-o toamnă ca asta” la hanul Ancuţei, pe când Neculai Isac negustorea vinuri în ţinutul Sucevei. Atunci a făcut popas la han şi a întâlnit pe malurile Moldovei un grup de ţigani între care a remarcat o fată de vreo 18 ani. Intriga precizează faptul că tânărul se îndrăgosteşte de frumoasa ţigancă, pe nume Marga. Desfăşurarea acţiunii redă într-un ritm alert evenimente dramatice. După o noapte petrecută la locul numit Fântâna dintre plopi, tinerii îşi stabilesc o altă întâlnire la întoarcerea lui Neculai Isac din ţinuturile Paşcanilor. Revederea a avut, însă, un final tragic. Fata ia mărturisit că ţiganii plănuiesc să-l omoare pentru a-i lua banii. Punctul culminant este marcat de momentul când, avertizat, Neculai Isac încearcă să scape din încăierare, dar este rănit la un ochi şi îşi pierde vederea. Deznodământul impresionant arată că, reîntors la fântână cu ajutoare, tânărul găseşte urme de sânge şi înţelege că fata a fost omorâtă şi aruncată în fântână.

un loc sacru care insa nu-i mai protejeaza pe . considerat arborele singuratatii. El este un narator martor. Nu are nume. de exemplu. carora li se adreseaza direct. ceea ce face din el un narator-martor. Relatarea se face în principal la persoana a III-a. desemneaza locul de întâlnire al celor doi: "Fântâna dintre plopi". aducând la cunoştinta cititorului atomsfera din han. gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus”). narator ce va asista şi la venirea capitanului de mazili Neculai Isac. comisul Ionita il invită să povesteasca întâmplarea în care şi-„a pierdut o lumină”) isi incepe povestirea. Prin participarea directă la succesiunea evenimenţiala el este un personaj. ceea ce dovedeste pretuirea lor. faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. Perspectiva subiectivă pe care o are asupra relatării vine ca o consecinţă a faptului ca este un narator-personaj. fiind deci un narator. cele două atribuţiuni făcând din Neculai Isac un narator-personaj. Subiectivitatea naratorului are ca efect lirismul naratiunii. Om nevrednic nu pot să spun că am fost […] dar îmi erau dragi ochii negri şi pentru ei călcam multe hotare. alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga. fraţii acestuia). unchiul Hasanache. („Noi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus am ramas tăcuţi şi mâhniţi”). care asista ca martor la seara de la han. devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Titlul operei. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. şi doar prin poziţionarea pronumelui la pers I „noi” în faţa acestei categorii de personaje („noi. prin tehnica evocării. naratorul îşi revendică apartenenţa la acest grup. activitatile personajelor: lăutarii. cel care apare imediat în deschiderea povestirii. format din doua cuvinte semnificative: "Fântâna". Experienţa de viaţa a lui Neculai Isac. iubire (eros). dar si moarte (thanatos) si plopul. Ancuţa. naratorul utilizand expresii si figuri de stil. pentru ca asista la tot ceea ce se intampla la han si ii urmareste pe fiecare.” Exista în “Fântâna dintre plopi” două tipuri de naratori: primul tip este naratorul martor. din povestirea Fantana dintre plopi mediul social. un copac blestemat de ale carui crengi s-a spânzurat Iuda. în care apa sugereaza viata.Faptele sunt prezentate din perspectiva povestitorului naratiuniicadru. În finalul povestirii naratorul revine în ipostaza de narator-martor. care după ce participă la un adevarat ritual (Ancuţa îi toarna vin în ulcică. aducând la cunoştinţă şi cititorului întâmplarile de “pe vremea celeilalte Ancuţe”. comisul Ioniţă de la Drăgăneşti şi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus. naratorul implicandu-se puternic in relatarea faptelor si stabilind o legatura foarte stransa cu ascultatorii. lăutarii vin mai aproape. sexul şi vârsta îşi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac şi ticalos. Simbolul fantanii cu patru plopi reprezinta un centru al lumii. Al doilea tip este naratorul-personaj: Neculai Isac povesteşte auditoriului. dar este acceptat de ceilalti. Perspectiva naratiunii la persoana I este subiectiva.

Neculai Isac apare în două ipostaze ca personaj: de om tânăr şi de om matur. Acesta foloseşte cuvinte dure pentru a se autocaracteriza: „Eram un om buiac şi ticălos. vitejia . calitate absolut necesara oricarui barbat. Atentia pe care el i-o acorda fetei. iubirea cu moartea. Sensibilitatea eroului este relevata in atitudinea acestuia fata de tigancusa. rotund.impleteste mijloacele de caracterizare deoarece contine atat referinte directe: “om ajuns la carunteta” “ce arata inca frumuseta si barbatie” . gesturile marunte: “o invelii in contanas caci tremura. Astfel avem ingredintele-cheie ale personalitatii lui Isac: ochiul stins. Pe umeri. dau.[…]desi ochiul drept stins si inchis ii dadea ceva trist si straniu”.masura propriei persoane. si aprecierea calitatilor feminine indiferent de statutul social. fiind intotdeauna acceptat de cei de la han si considerat “om cum ne place noua”. şi pentru ei călcam multe hotare. motiv de curiozitate in ceea ce priveste imprejurarile in care s-a petrecut nenorocirea care l-a marcat pentru toata viata. De fiecare dată este caracterizat atât direct cât şi indirect. Derivata din meseria sa (capitan de mazili).din vestimentatie si atitudine.cat si derivate. releva si o alta parte a caracterului sau :cea sensibila . Om nevrednic nu pot să spun c-am fost. Este construit ca personaj complex romantic. Din cuvintele lui se observă că se simte vinovat deoarece nu a reuşit să împiedica moartea tinerei fete. eroul . fiind pangarit de vina fiecaruia si sortit pieirii.iar in plan simbolic. Portretul fizic al noului oaspete.indragostiti. tinuta numa intrun lantujel atarna o blanita cu guler de jder. Avea torba de piele galbena la sold si pistoale la colburi. dovadă forţa expresivă a istorisirii sale. de fapt .” De asemenea. El se autocaracterizeaza ca o persoana sociabila “mie mi-a placut sa beau vinul cu tovarasii” “imi sunteti toti ca niste frati”. dar îmi erau dragi ochii negri. In reintalnirea cu comisul Ionita. pistoalele. Pierderea vederii unui ochi l-a făcut mai capabil să înţeleagă trecutul. Aveam oi şi imaşuri şi neguţam toamna vinuri. vechi prieten.care dau indicii despre starea lui materiala superioara cat si despre trasaturile morale :”sta drept in sa”. modul in care i se adreseaza: ”esti frumoasa ca o duducuta” atesta o crestere aleasa. Apa fantanii se amesteca cu sangele . pastrate si acum fata de fiintele feminine gingase precum Ancuta pe care “o prinse de mana”. simbol al firii sale curajoase si razboinice si bunastarea afisata aproape ostentativ. “purta ciubote de iuft cu tureci nalte s’un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint . se vede că sufleteşte a rămas conectat la lumea de odinioară. fac din el un cavaler.facut de un narator obiectiv. ii mangaiai ochii” dau masura masculinitatii sale protectoare. este demostrata in confruntarea cu tiganii care il atrasesera in cursa si vroiau sa il jefuiasca.

naiv.. Ca tânăr. „imaş”).devine din „văzător” nu orb. în care se povesteşte. Se angajează într-o idilă romantică fără să ţină seama de viaţa tinerei fete.”). care înregistrează efectul actului narării asupra povestitorului: întoarcerea spre sine şi în trecut. mazalul". Naraţiunea se îmbină cu dialogul şi scurte pasaje descriptive. dar naraţiunea are un epilog care constă în dialogul ascultătorilor şi în comentariile naratorului anonim. fiind dominat de marci ale oralitatii (expresii colocviale. termenii şi expresiile populare („singur ca un cuc”. dând astfel stilului sobrietate. opera "Fântâna dintre plopi" de Mihail Sadoveanu este o povestire în ramă. „mazili”). cuvintele arhaice („catastih”. replicile dialogului. este aventuros. Oralitatea stilului este conferita de relatia stransa dintre povestitor si ascultator. Arhaismele (arnăut) şi regionalismele(testemel. „slobod".. „aicea". Rezultă o anume superficialitate în felul cum înţelege dragostea. scurteică) sunt folosite cu naturaleţe de către personaje. cu subiectivism.creând o limbă literară uşor accesibilă. Relatarea personajului-narator se încheie cu deznodământul povestirii. formule ale adresarii directe. tipsie. o naraţiune de mică dimensiune. elemente paremiologice) incadrandu-se adesea intr-un registru stilistic familiar si primind conotatii afective. iar epitetele au rol caracterizator. . ascultaţi ce mi s-a întâmplat. exprimată prin formule de adresare directă („domnilor şi fraţilor. particularizând trăsături ale personajelor. cu savoarea graiului moldovenesc pe care l-a ridicat la rang de expresie artistica („viers". Limbajul povestirii este arhaic si regional. având puterea de a judeca mai profund întâmplările vieţii. o singură întâmplare de sine stătătoare încadrată într-o naraţiune mai amplă ("Hanu-Ancuţei") şi Ia care participă personaje puţine palid conturate. „buiac”. nesăbuit. Fiind o specie a genului epic. „am istovit"). ci vizionar. Metafora lipseşte aproape de tot. Figurile de stil apar cu moderaţie.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful