Fântâna dintre plopi

Fiu al pamântului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu (1880, Pașcani - 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român deosebit de prolific, lasând posteritatii o opera monumentala care se întinde pe o jumatate de secol. Volumul „Hanul Ancuţei” a fost publicat în 1928. În el se reunesc trăsăturile definitorii ale naraţiunii lui Sadoveanu: fascinaţia pentru trecut, lirismul evocării, accentele mitice, legendare şi stilul metaforic, ceremonios. Fantana dintre plopi’ este a patra povstire din cele noua cuprinse in ciclul ‘Hanu Ancutei’. Povestirea este o specie a genului epic în proza de scurta întindere, cu o actiune simpla, lineara, cu personaje putine, accentul cazand pe actiune si mai putin pe personaj. Se acorda importanta mare naratorului, actului nararii si intamplarilor, timpul nararii este la trecut, fiind prezenta si oralitatea. Tema operei literare "Fântâna dintre plopi" o presupune iubirea tragica dintre Neculai Isac si Marga. Neculai Isac, capitan de mazili, se îndragosteste de o tiganca pe nume Marga. Ţigancusa era pusa de unchiul sau Hasanache sa se întâlneasca cu Neculai pentru a-l jefui, însa fata îi spune adevarul baiatului, care fuge, iar fata este omorâta de rudele sale. Naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinereţe, în urmă cu peste 25 de ani, „pe aceste meleaguri”. În povestire se relatează un singur fir epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de iniţiere pentru tânărul de odinioară. Acţiunea se derulează alert, fiind identificabile toate momentele subiectului. În expoziţiune se precizează timpul şi locul, arătându-se că totul s-a petrecut „într-o toamnă ca asta” la hanul Ancuţei, pe când Neculai Isac negustorea vinuri în ţinutul Sucevei. Atunci a făcut popas la han şi a întâlnit pe malurile Moldovei un grup de ţigani între care a remarcat o fată de vreo 18 ani. Intriga precizează faptul că tânărul se îndrăgosteşte de frumoasa ţigancă, pe nume Marga. Desfăşurarea acţiunii redă într-un ritm alert evenimente dramatice. După o noapte petrecută la locul numit Fântâna dintre plopi, tinerii îşi stabilesc o altă întâlnire la întoarcerea lui Neculai Isac din ţinuturile Paşcanilor. Revederea a avut, însă, un final tragic. Fata ia mărturisit că ţiganii plănuiesc să-l omoare pentru a-i lua banii. Punctul culminant este marcat de momentul când, avertizat, Neculai Isac încearcă să scape din încăierare, dar este rănit la un ochi şi îşi pierde vederea. Deznodământul impresionant arată că, reîntors la fântână cu ajutoare, tânărul găseşte urme de sânge şi înţelege că fata a fost omorâtă şi aruncată în fântână.

narator ce va asista şi la venirea capitanului de mazili Neculai Isac. El este un narator martor. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. unchiul Hasanache. Ancuţa.” Exista în “Fântâna dintre plopi” două tipuri de naratori: primul tip este naratorul martor. sexul şi vârsta îşi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac şi ticalos. alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga. faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. prin tehnica evocării. Experienţa de viaţa a lui Neculai Isac. şi doar prin poziţionarea pronumelui la pers I „noi” în faţa acestei categorii de personaje („noi. carora li se adreseaza direct. Nu are nume. dar este acceptat de ceilalti. comisul Ioniţă de la Drăgăneşti şi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus. Perspectiva subiectivă pe care o are asupra relatării vine ca o consecinţă a faptului ca este un narator-personaj. care asista ca martor la seara de la han. aducând la cunoştinţă şi cititorului întâmplarile de “pe vremea celeilalte Ancuţe”. naratorul implicandu-se puternic in relatarea faptelor si stabilind o legatura foarte stransa cu ascultatorii. activitatile personajelor: lăutarii. Perspectiva naratiunii la persoana I este subiectiva. Al doilea tip este naratorul-personaj: Neculai Isac povesteşte auditoriului. Titlul operei. Simbolul fantanii cu patru plopi reprezinta un centru al lumii. iubire (eros). Relatarea se face în principal la persoana a III-a. format din doua cuvinte semnificative: "Fântâna". ceea ce face din el un narator-martor. un loc sacru care insa nu-i mai protejeaza pe . dar si moarte (thanatos) si plopul. din povestirea Fantana dintre plopi mediul social. aducând la cunoştinta cititorului atomsfera din han. care după ce participă la un adevarat ritual (Ancuţa îi toarna vin în ulcică. desemneaza locul de întâlnire al celor doi: "Fântâna dintre plopi".Faptele sunt prezentate din perspectiva povestitorului naratiuniicadru. („Noi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus am ramas tăcuţi şi mâhniţi”). naratorul utilizand expresii si figuri de stil. comisul Ionita il invită să povesteasca întâmplarea în care şi-„a pierdut o lumină”) isi incepe povestirea. În finalul povestirii naratorul revine în ipostaza de narator-martor. gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus”). considerat arborele singuratatii. cel care apare imediat în deschiderea povestirii. pentru ca asista la tot ceea ce se intampla la han si ii urmareste pe fiecare. Subiectivitatea naratorului are ca efect lirismul naratiunii. Prin participarea directă la succesiunea evenimenţiala el este un personaj. lăutarii vin mai aproape. devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. Om nevrednic nu pot să spun că am fost […] dar îmi erau dragi ochii negri şi pentru ei călcam multe hotare. cele două atribuţiuni făcând din Neculai Isac un narator-personaj. fraţii acestuia). ceea ce dovedeste pretuirea lor. naratorul îşi revendică apartenenţa la acest grup. în care apa sugereaza viata. fiind deci un narator. un copac blestemat de ale carui crengi s-a spânzurat Iuda. de exemplu.

se vede că sufleteşte a rămas conectat la lumea de odinioară.care dau indicii despre starea lui materiala superioara cat si despre trasaturile morale :”sta drept in sa”. Din cuvintele lui se observă că se simte vinovat deoarece nu a reuşit să împiedica moartea tinerei fete. Pierderea vederii unui ochi l-a făcut mai capabil să înţeleagă trecutul. El se autocaracterizeaza ca o persoana sociabila “mie mi-a placut sa beau vinul cu tovarasii” “imi sunteti toti ca niste frati”.masura propriei persoane. vechi prieten. pistoalele. eroul . tinuta numa intrun lantujel atarna o blanita cu guler de jder. fac din el un cavaler.cat si derivate. si aprecierea calitatilor feminine indiferent de statutul social. Acesta foloseşte cuvinte dure pentru a se autocaracteriza: „Eram un om buiac şi ticălos. fiind pangarit de vina fiecaruia si sortit pieirii. Derivata din meseria sa (capitan de mazili). de fapt . Neculai Isac apare în două ipostaze ca personaj: de om tânăr şi de om matur. “purta ciubote de iuft cu tureci nalte s’un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint . Om nevrednic nu pot să spun c-am fost. Portretul fizic al noului oaspete. este demostrata in confruntarea cu tiganii care il atrasesera in cursa si vroiau sa il jefuiasca. simbol al firii sale curajoase si razboinice si bunastarea afisata aproape ostentativ. gesturile marunte: “o invelii in contanas caci tremura. şi pentru ei călcam multe hotare.iar in plan simbolic. modul in care i se adreseaza: ”esti frumoasa ca o duducuta” atesta o crestere aleasa. calitate absolut necesara oricarui barbat. motiv de curiozitate in ceea ce priveste imprejurarile in care s-a petrecut nenorocirea care l-a marcat pentru toata viata.din vestimentatie si atitudine. iubirea cu moartea. Este construit ca personaj complex romantic. Avea torba de piele galbena la sold si pistoale la colburi. Pe umeri. Sensibilitatea eroului este relevata in atitudinea acestuia fata de tigancusa. Apa fantanii se amesteca cu sangele . fiind intotdeauna acceptat de cei de la han si considerat “om cum ne place noua”. pastrate si acum fata de fiintele feminine gingase precum Ancuta pe care “o prinse de mana”. ii mangaiai ochii” dau masura masculinitatii sale protectoare. Aveam oi şi imaşuri şi neguţam toamna vinuri. dau. releva si o alta parte a caracterului sau :cea sensibila . Atentia pe care el i-o acorda fetei. dar îmi erau dragi ochii negri. Astfel avem ingredintele-cheie ale personalitatii lui Isac: ochiul stins. dovadă forţa expresivă a istorisirii sale. vitejia .” De asemenea.indragostiti. rotund.[…]desi ochiul drept stins si inchis ii dadea ceva trist si straniu”. De fiecare dată este caracterizat atât direct cât şi indirect. In reintalnirea cu comisul Ionita.impleteste mijloacele de caracterizare deoarece contine atat referinte directe: “om ajuns la carunteta” “ce arata inca frumuseta si barbatie” .facut de un narator obiectiv.

particularizând trăsături ale personajelor. naiv. este aventuros. „aicea". tipsie.”).. cu subiectivism. scurteică) sunt folosite cu naturaleţe de către personaje. dar naraţiunea are un epilog care constă în dialogul ascultătorilor şi în comentariile naratorului anonim. Arhaismele (arnăut) şi regionalismele(testemel. mazalul". dând astfel stilului sobrietate. o singură întâmplare de sine stătătoare încadrată într-o naraţiune mai amplă ("Hanu-Ancuţei") şi Ia care participă personaje puţine palid conturate. „mazili”). o naraţiune de mică dimensiune. formule ale adresarii directe. .devine din „văzător” nu orb. opera "Fântâna dintre plopi" de Mihail Sadoveanu este o povestire în ramă. iar epitetele au rol caracterizator. Limbajul povestirii este arhaic si regional. Oralitatea stilului este conferita de relatia stransa dintre povestitor si ascultator. Naraţiunea se îmbină cu dialogul şi scurte pasaje descriptive. Fiind o specie a genului epic. replicile dialogului. „buiac”. în care se povesteşte. Rezultă o anume superficialitate în felul cum înţelege dragostea. Ca tânăr. ascultaţi ce mi s-a întâmplat. Metafora lipseşte aproape de tot. exprimată prin formule de adresare directă („domnilor şi fraţilor.. având puterea de a judeca mai profund întâmplările vieţii. ci vizionar. Figurile de stil apar cu moderaţie. nesăbuit. fiind dominat de marci ale oralitatii (expresii colocviale. „slobod". „imaş”).creând o limbă literară uşor accesibilă. cuvintele arhaice („catastih”. „am istovit"). cu savoarea graiului moldovenesc pe care l-a ridicat la rang de expresie artistica („viers". elemente paremiologice) incadrandu-se adesea intr-un registru stilistic familiar si primind conotatii afective. termenii şi expresiile populare („singur ca un cuc”. care înregistrează efectul actului narării asupra povestitorului: întoarcerea spre sine şi în trecut. Se angajează într-o idilă romantică fără să ţină seama de viaţa tinerei fete. Relatarea personajului-narator se încheie cu deznodământul povestirii.