Fântâna dintre plopi

Fiu al pamântului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu (1880, Pașcani - 1961, București) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician și om politic român deosebit de prolific, lasând posteritatii o opera monumentala care se întinde pe o jumatate de secol. Volumul „Hanul Ancuţei” a fost publicat în 1928. În el se reunesc trăsăturile definitorii ale naraţiunii lui Sadoveanu: fascinaţia pentru trecut, lirismul evocării, accentele mitice, legendare şi stilul metaforic, ceremonios. Fantana dintre plopi’ este a patra povstire din cele noua cuprinse in ciclul ‘Hanu Ancutei’. Povestirea este o specie a genului epic în proza de scurta întindere, cu o actiune simpla, lineara, cu personaje putine, accentul cazand pe actiune si mai putin pe personaj. Se acorda importanta mare naratorului, actului nararii si intamplarilor, timpul nararii este la trecut, fiind prezenta si oralitatea. Tema operei literare "Fântâna dintre plopi" o presupune iubirea tragica dintre Neculai Isac si Marga. Neculai Isac, capitan de mazili, se îndragosteste de o tiganca pe nume Marga. Ţigancusa era pusa de unchiul sau Hasanache sa se întâlneasca cu Neculai pentru a-l jefui, însa fata îi spune adevarul baiatului, care fuge, iar fata este omorâta de rudele sale. Naratorul evocă o întâmplare trăită de el în tinereţe, în urmă cu peste 25 de ani, „pe aceste meleaguri”. În povestire se relatează un singur fir epic, o tristă poveste de iubire care a avut rol de iniţiere pentru tânărul de odinioară. Acţiunea se derulează alert, fiind identificabile toate momentele subiectului. În expoziţiune se precizează timpul şi locul, arătându-se că totul s-a petrecut „într-o toamnă ca asta” la hanul Ancuţei, pe când Neculai Isac negustorea vinuri în ţinutul Sucevei. Atunci a făcut popas la han şi a întâlnit pe malurile Moldovei un grup de ţigani între care a remarcat o fată de vreo 18 ani. Intriga precizează faptul că tânărul se îndrăgosteşte de frumoasa ţigancă, pe nume Marga. Desfăşurarea acţiunii redă într-un ritm alert evenimente dramatice. După o noapte petrecută la locul numit Fântâna dintre plopi, tinerii îşi stabilesc o altă întâlnire la întoarcerea lui Neculai Isac din ţinuturile Paşcanilor. Revederea a avut, însă, un final tragic. Fata ia mărturisit că ţiganii plănuiesc să-l omoare pentru a-i lua banii. Punctul culminant este marcat de momentul când, avertizat, Neculai Isac încearcă să scape din încăierare, dar este rănit la un ochi şi îşi pierde vederea. Deznodământul impresionant arată că, reîntors la fântână cu ajutoare, tânărul găseşte urme de sânge şi înţelege că fata a fost omorâtă şi aruncată în fântână.

un copac blestemat de ale carui crengi s-a spânzurat Iuda. fraţii acestuia). un loc sacru care insa nu-i mai protejeaza pe . Simbolul fantanii cu patru plopi reprezinta un centru al lumii. prin tehnica evocării. naratorul îşi revendică apartenenţa la acest grup. Experienţa de viaţa a lui Neculai Isac. alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga. dar si moarte (thanatos) si plopul. faptul ca este recunoscut ca unul dintre ei. aducând la cunoştinta cititorului atomsfera din han. Titlul operei. de exemplu. desemneaza locul de întâlnire al celor doi: "Fântâna dintre plopi". naratorul utilizand expresii si figuri de stil. pentru ca asista la tot ceea ce se intampla la han si ii urmareste pe fiecare. devenind ascultator al fiecarei naratiuni rostite de ceilalti naratori. care după ce participă la un adevarat ritual (Ancuţa îi toarna vin în ulcică. cele două atribuţiuni făcând din Neculai Isac un narator-personaj. şi doar prin poziţionarea pronumelui la pers I „noi” în faţa acestei categorii de personaje („noi. fiind deci un narator. aducând la cunoştinţă şi cititorului întâmplarile de “pe vremea celeilalte Ancuţe”. Perspectiva subiectivă pe care o are asupra relatării vine ca o consecinţă a faptului ca este un narator-personaj. În finalul povestirii naratorul revine în ipostaza de narator-martor. Al doilea tip este naratorul-personaj: Neculai Isac povesteşte auditoriului. Prezenta sa este redata prin utilizarea persoanei I in naratiune si confera iluzia autenticitatii. sexul şi vârsta îşi pun amprenta asupra povestirii: “Eram un om buiac şi ticalos. care asista ca martor la seara de la han. ceea ce face din el un narator-martor. Om nevrednic nu pot să spun că am fost […] dar îmi erau dragi ochii negri şi pentru ei călcam multe hotare. gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus”). Relatarea se face în principal la persoana a III-a. Prin participarea directă la succesiunea evenimenţiala el este un personaj. comisul Ioniţă de la Drăgăneşti şi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus.Faptele sunt prezentate din perspectiva povestitorului naratiuniicadru. Subiectivitatea naratorului are ca efect lirismul naratiunii. format din doua cuvinte semnificative: "Fântâna". considerat arborele singuratatii. narator ce va asista şi la venirea capitanului de mazili Neculai Isac. Ancuţa. comisul Ionita il invită să povesteasca întâmplarea în care şi-„a pierdut o lumină”) isi incepe povestirea. unchiul Hasanache. ceea ce dovedeste pretuirea lor. iubire (eros). El este un narator martor. („Noi gospodarii şi cărăuşii din Ţara-de-Sus am ramas tăcuţi şi mâhniţi”). naratorul implicandu-se puternic in relatarea faptelor si stabilind o legatura foarte stransa cu ascultatorii. Nu are nume. Perspectiva naratiunii la persoana I este subiectiva. din povestirea Fantana dintre plopi mediul social. activitatile personajelor: lăutarii. dar este acceptat de ceilalti.” Exista în “Fântâna dintre plopi” două tipuri de naratori: primul tip este naratorul martor. cel care apare imediat în deschiderea povestirii. lăutarii vin mai aproape. în care apa sugereaza viata. carora li se adreseaza direct.

de fapt . “purta ciubote de iuft cu tureci nalte s’un ilic de postav civit cu nasturi rotunzi de argint . De fiecare dată este caracterizat atât direct cât şi indirect. releva si o alta parte a caracterului sau :cea sensibila . vechi prieten. se vede că sufleteşte a rămas conectat la lumea de odinioară.facut de un narator obiectiv. dovadă forţa expresivă a istorisirii sale. In reintalnirea cu comisul Ionita. Pe umeri. modul in care i se adreseaza: ”esti frumoasa ca o duducuta” atesta o crestere aleasa. dar îmi erau dragi ochii negri. calitate absolut necesara oricarui barbat. tinuta numa intrun lantujel atarna o blanita cu guler de jder. pastrate si acum fata de fiintele feminine gingase precum Ancuta pe care “o prinse de mana”. este demostrata in confruntarea cu tiganii care il atrasesera in cursa si vroiau sa il jefuiasca.masura propriei persoane. Acesta foloseşte cuvinte dure pentru a se autocaracteriza: „Eram un om buiac şi ticălos. iubirea cu moartea.cat si derivate.iar in plan simbolic.din vestimentatie si atitudine. gesturile marunte: “o invelii in contanas caci tremura. fiind intotdeauna acceptat de cei de la han si considerat “om cum ne place noua”. Derivata din meseria sa (capitan de mazili). fac din el un cavaler. Avea torba de piele galbena la sold si pistoale la colburi. şi pentru ei călcam multe hotare. Apa fantanii se amesteca cu sangele .[…]desi ochiul drept stins si inchis ii dadea ceva trist si straniu”. dau.care dau indicii despre starea lui materiala superioara cat si despre trasaturile morale :”sta drept in sa”. motiv de curiozitate in ceea ce priveste imprejurarile in care s-a petrecut nenorocirea care l-a marcat pentru toata viata.impleteste mijloacele de caracterizare deoarece contine atat referinte directe: “om ajuns la carunteta” “ce arata inca frumuseta si barbatie” . rotund. si aprecierea calitatilor feminine indiferent de statutul social. Pierderea vederii unui ochi l-a făcut mai capabil să înţeleagă trecutul. eroul .” De asemenea. El se autocaracterizeaza ca o persoana sociabila “mie mi-a placut sa beau vinul cu tovarasii” “imi sunteti toti ca niste frati”. fiind pangarit de vina fiecaruia si sortit pieirii. Om nevrednic nu pot să spun c-am fost. simbol al firii sale curajoase si razboinice si bunastarea afisata aproape ostentativ.indragostiti. Portretul fizic al noului oaspete. vitejia . Aveam oi şi imaşuri şi neguţam toamna vinuri. ii mangaiai ochii” dau masura masculinitatii sale protectoare. Atentia pe care el i-o acorda fetei. Neculai Isac apare în două ipostaze ca personaj: de om tânăr şi de om matur. Astfel avem ingredintele-cheie ale personalitatii lui Isac: ochiul stins. Este construit ca personaj complex romantic. Din cuvintele lui se observă că se simte vinovat deoarece nu a reuşit să împiedica moartea tinerei fete. Sensibilitatea eroului este relevata in atitudinea acestuia fata de tigancusa. pistoalele.

. scurteică) sunt folosite cu naturaleţe de către personaje. Rezultă o anume superficialitate în felul cum înţelege dragostea.”). particularizând trăsături ale personajelor. cu subiectivism. Oralitatea stilului este conferita de relatia stransa dintre povestitor si ascultator. dar naraţiunea are un epilog care constă în dialogul ascultătorilor şi în comentariile naratorului anonim. opera "Fântâna dintre plopi" de Mihail Sadoveanu este o povestire în ramă. Naraţiunea se îmbină cu dialogul şi scurte pasaje descriptive. ascultaţi ce mi s-a întâmplat. naiv. ci vizionar. exprimată prin formule de adresare directă („domnilor şi fraţilor. replicile dialogului. . „aicea". cuvintele arhaice („catastih”. o naraţiune de mică dimensiune. fiind dominat de marci ale oralitatii (expresii colocviale. nesăbuit. tipsie. Metafora lipseşte aproape de tot.. este aventuros. „imaş”). în care se povesteşte. formule ale adresarii directe. „am istovit"). Relatarea personajului-narator se încheie cu deznodământul povestirii. cu savoarea graiului moldovenesc pe care l-a ridicat la rang de expresie artistica („viers". „buiac”.creând o limbă literară uşor accesibilă. dând astfel stilului sobrietate. având puterea de a judeca mai profund întâmplările vieţii. „mazili”). care înregistrează efectul actului narării asupra povestitorului: întoarcerea spre sine şi în trecut. Figurile de stil apar cu moderaţie. mazalul". termenii şi expresiile populare („singur ca un cuc”. o singură întâmplare de sine stătătoare încadrată într-o naraţiune mai amplă ("Hanu-Ancuţei") şi Ia care participă personaje puţine palid conturate. Ca tânăr. Fiind o specie a genului epic. Se angajează într-o idilă romantică fără să ţină seama de viaţa tinerei fete. iar epitetele au rol caracterizator. Arhaismele (arnăut) şi regionalismele(testemel. Limbajul povestirii este arhaic si regional. elemente paremiologice) incadrandu-se adesea intr-un registru stilistic familiar si primind conotatii afective.devine din „văzător” nu orb. „slobod".

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful