P. 1
eseu despre adevar

eseu despre adevar

5.0

|Views: 11,731|Likes:
Published by Opra Laura

More info:

Published by: Opra Laura on Oct 31, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/07/2015

pdf

text

original

ESEU

Ce este adevarul?

Lumea nu este o iluzie de care oamenii trebuie să fugă, ci locul în care se poate îndeplini umanitatea. Omul este o fiinţă alcătuită din trup şi suflet, dar în acelaşi timp o fiinţă orientată spre cunoaşterea de sine. Cunoscând adevărul despre noi înşine, putem cunoaşte într-un mod relativ şi Universul. Infinitatea Universului face ca acesta să devină un mister, care îi permite fiinţei umane să ajungă doar la o cunoaştere relativă a adevărului. Adevărul absolut este un fel de sumă a adevărurilor relative în devenirea lor. Omul îşi construieşte adevărul în funcţie de informaţiile pe care le are, de lucrurile în care crede şi în funcţie de oamenii din jurul lui. Adevărul este o valoare gnoseologică ce caracterizează cunoaşterea despre realitate. Dar cum ajunge omul la cunoaşterea adevărului şi care sunt căile prin care obţinem adevărul? Cunoaşterea adevărului este posibilă prin simţuri şi raţiune. Adevărul ia naştere din corespondenţa cu realitatea, din coerenţa enunţurilor şi din utilitatea ideilor. Corespondenţa, coerenţa şi utilitatea se află în relaţie atunci când vrem să cunoaştem adevărul. Totuşi, nu vom putea spune niciodată că avem o atotcunoaştere despre adevăr, pentru că aşa cum am precizat, nu putem cunoaşte decât fragmente ale adevărului absolut. Faptul că omul evoluează prin cunoaşterea Universului, înseamnă, că acesta este în continuă schimbare.

W. Acestea pentru a fi adevărate trebuiesc prelucrate de raţiune. Criteriul care stă la baza afirmaţiilor despre adevărul unor idei îl reprezintă sursele acestuia. că acestea constituie o sursă a cunoaşterii autentice. G. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor. Existenţa sensibilă se bazează pe simţuri. unde cunoaşterea este posibilă prin intelectul pur. Atât pentru empirişti cât şi pentru raţionalişti. . Leibniz) susţine că întreaga cunoaştere provine din datele pe care le furnizează raţiunea. orice gândire umană prin esenţa ei se îndreaptă spre adevăr. Cunoaşterea prin simţuri este o cunoaştere limitată. care sunt dezvăluite de simţuri. Hume) susţin. Acestea ne oferă doar o reflectare pasivă a obiectelor. ca rezultat al acţiunii directe a mediului înconjurător şi imprimate în minte. iar la un anumit moment dat există şi posibilitatea de a aluneca în eroare din cauza existenţei unor prejudecăţi sau din cauza lipsei unor cunoştinţe pe care ar trebui să le deţină. Teza raţionalistă ( R. D. Bacon. că întreaga cunoaştere provine din datele simturilor. Spinoza. Subiectul este înţeles ca o tabula rasa pe care se înscriu datele venite de la simţuri. Adeptii empirismului ( Fr. B. Distincţia dintre existenţa sensibilă şi existenţa inteligibilă o întâlnim chiar la filosoful Platon în Mitul Peşterii. respectiv simţurile şi raţiunea. Locke. Existenţa inteligibilă ne permite să ne ridicăm la nivelul lumii suprasensibile. a justifica o cunoştinţă înseamnă a produce un argument ale cărui premise sunt cunoscute nemijlocit. deoarece ea nu ne oferă decât opinii în forma datului senzorial. iar existenţa inteligibilă se bazează pe raţiune. Descartes. Ideile noastre provin din senzaţiile fizice primite de trup.Omul are facultatea de a cunoaşte adevărul pâna la un anumit punct pentru că. J.

iar imperfecţiunea corespondenţei dintre imaginea obiectului prin reprezentare şi obiect se poate produce din cauza structurilor psihice ale subiectului cunoscător. asigurând concordanţa acesteia cu enunţul. ci la condiţiile a priori ale cunoaşterii obiectelor. în care percepem realitatea. le trecem prin filtrul minţii noastre şi le analizăm din punctul de vedere al corectitudinii. Problema adevarului apare din momentul reprezentării. fie din cauza condiţiilor în care a avut loc reflectarea. În acest sens. iar datul senzorial care este percepţia realităţii înseamnă cunoaşterea dobândită prin experienţă în mod a posteriori. Oamenii obişnuiţi acceptă noţiunea de realitate. Atunci când privim evenimentele exterioare. Pentru a fi adevărate. iar raţiunea contribuie la formarea enunţurilor despre realitate. Adevărul corespondenţă este o reprezentare a realităţii şi nu ne precizează cum să deducem dacă aceste credinţe sunt adevărate sau false. ci obiectele trebuie să se conformeze după transformate în idei. Transcedentalul are legătură cu cunoaşterea şi denumeşte acea cunoaştere care se referă nu la obiecte. Sensul obişnuit al adevărului se exprimă în faptul că există lucruri şi stări care sunt reale. Tocmai aceste lucruri reale constituie fundamentul adevărului. regulile minţii pentru a fi . că există o sumă de fapte în mod independent de gândurile noastre. Fiinţa umană este înzestrată cu simţuri şi cu raţiune astfel încât temeiul adevărului a priori este rezultatul pur al minţii omului. adică realitatea.Mintea noastră nu trebuie să se conformeze obiectelor pentru a dobândi cunoaşterea. credinţele noastre trebuie să ne prezinte lucrurile reale aşa cum sunt ele. datul senzorial trebuie prelucrat intelectual. Simţurile au un rol important doar în modul. Oricine este de acord.

Existenţa percepţiilor diferite despre un eveniment face posibilă existenţa adevărului multiplu. O propoziţie este adevarată când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. Adevărul reprezintă corespondenţa dintre afirmaţiile sau negaţiile noastre despre lucruri aşa cum sunt ele în realitate. Valoarea de adevăr denotă corespondenţa judecăţii cu starea de fapt vizată de judecată.Realitatea este percepută în funcţie de cultură şi educaţia fiinţei umane. prin care exprimăm ceea ce cunoaştem ca fiind adevărat. Mijloacele cu care distingem între adevăr şi fals sunt raţiunea. Este falsă când într-o propoziţie se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. Raţiunea şi realitatea se întâlnesc şi se identifică prin intermediul limbajului. ci de faptul că el este determinat din punct de vedere cultural. Corectitudinea enunţurilor se exprimă în teoria adevărului corespondenţă care are valoare epistemologică şi a fost formulată pentru prima dată în “ Metafizica” lui Aristotel. ci el rezultă din raportarea la alte enunţuri. înţelegerea şi legile logicii. O opinie este adevărată atunci când există o corespondenţă între ea şi un fapt real. Din punct de vedere gnoseologic. Adevărul este o interpretare a realităţii. Adevărul unui enunţ nu implică raportarea la fapte. . Nu putem vorbi de un singur adevăr pentru că atunci am vorbi de un adevăr absolut. sau nu. nici o propoziţie nu poate fi considerată. valoarea ei de adevăr. Adevărul sau falsul opiniei depinde de relaţia opiniei cu lucrurile exterioare. Ceea ce gândim despre realitate se transpune într-un număr de ipoteze care formează o concepţie coerentă despre lume şi este o parte importantă a justificării şi înţelegerii opiniilor. Numai relaţia cu celelalte propoziţii sau idei poate să determine. a ceea ce noi cunoaştem. ca fiind adevarată dacă este luată doar în mod izolat. Adevărul sau falsul opiniei depind întotdeauna de ceva aflat în afara ei.

care asigură aspectul formal al cunoaşterii. Pe de altă parte. Multiplicitatea experienţelor este dată de faptul că realitatea nu trebuie înţeleasă ca ceva static. Cunoştinţele sunt apreciate în funcţie de capacitatea lor de a ne orienta în experienţă. Modul în care raţiunea se raportează la realitate evidenţiază. ci ca ceva în continuă devenire. ea devine adevărată şi este făcută adevarată din fapte. Fiind util. o noţiune prin care întelegerea se datorează coerenţei logice şi necontradicţiei dintre enunţuri. atunci. În acest sens teoria adevărului este legată de contextul concret al experienţei. adică pe faptul că în mod logic dintr-o idee ia naştere o altă idee. Există doar adevăruri existenţiale care reflectă multiplicitatea experienţelor în care este antrenat spiritul uman. pentru că ideile se dovedesc a fi adevărate în felul acesta.Coerenţa se bazează pe deducţie. Ideile sunt adevărate prin utilitatea şi eficienţa lor şi din acest motiv dobândesc o valoare instrumentală. Valoarea unei idei constă în utilitatea pe care o are aceasta într-un domeniu şi reprezintă esenţa pragmatismului. adevărul este un bun şi nicidecum o noţiune abstarctă plasată în afara binelui. iar criteriul unic al adevărului este non-contradicţia. Dacă adevărul este echivalent cu utilul rezultă că nu există un singur adevăr esenţial. Ideea nu este adevărată în sine. adevărul este o noţiune sintetică. . O propozitie este adevarată. când din punct de vedere formal elementele care o alcătuiesc nu sunt contradictorii. În acest sens. că esenţa enunţurilor este coerenţa. Coerenţa spune că adevărul desemnează concordanţa reciprocă a ideilor. Falsitatea unei opinii este dată de dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. propoziţia nu trebuie să intre în contradicţie cu sistemul de enunţuri din care face parte.

Cunoaşterea adevărului este posibilă până la un anumit punct şi se bazează pe corespondenţa cu realitatea. Omul are aşadar facultatea de a cunoaşte adevărul. Adevărul se atinge printr-o evoluţie de la cunoaşterea prin simţuri a lumii sensibile. Ele ne oferă doar o bază de date pe care le prelucrează raţiunea. În esenţă. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvăluite de simţuri. la cunoaşterea prin intelect. Adevărul unei teorii constă în utilitatea la care aceasta ne conduce. Atunci când voinţa se întinde mai mult decât intelectul şi are putere mai mare de decidere apare greşeala. Din aceste motive raţiunea poate să cunoască adevărul până la un moment dat. o idee este adevărată în funcţie de modul în care ea este eficientă şi constructivă în soluţionarea unei probleme. Adevărul este un eveniment care se produce în privinţa unei reusite. Eroarea atârnă de facultatea de cunoaştere care e în noi. ci adevărul sau falsul sunt calităţi pe care noi i le conferim în funcţie de rezultatele obţinute în diverse acţiuni. dar şi de facultatea de alegere care este liberul arbitru. Fiinţa umană deţine adevărul metafizic bazat pe existenţa unui sistem de referinţă ontologic care ne permite să distingem adevărul relativ de adevărul absolut. nici de fals. Un enunţ nu are calitate nici de adevăr. pe coerenţa enunţurilor şi pe utilitatea acestora. omul se află în faţa unor situaţii problematice care sunt stări obiective ale activităţilor umane.În adaptarea la mediul natural şi social. numai că această facultate este mărginită şi din cauza aceasta apare eroarea. Fiindcă voinţa reprezintă facultatea de alegere. O idee este adevărată atunci când . Simţurile nu sunt suficiente în cunoaşterea adevărului. Sursa erorii se poate afla în raportul dintre voinţă şi intelect. poate alege şi falsul. situaţii care solicită judecată din partea lui.

În acest sens. să ştim ceea ce putem să cunoaştem şi ceea ce nu putem să cunoaştem şi să mai ştim ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. de modul în care abordăm realitatea. deoarece fiecare fiinţă umană are propriul ei adevăr. Utilitatea ideilor se reflectă în formularea şi aplicarea corectă a ideilor. posibilităţile noastre de cunoaştere sunt limitate. de tot ceea ce înseamnă viaţa noastră. să cercetăm facultăţile noastre de cunoaştere. Coerenţa enunţurilor asigură aspectul formal al cunoaşterii şi face ca acestea să fie utile sau eficiente prin experienţă. aşa cum este el. alături de frumos şi de bine evidenţiind semnificaţia umană a cunoaşterii despre realitate. pe care le putem valida şi pe care le putem verifica. Aflarea adevărului depinde de fiecare dintre noi. Dintr-un enunţ pot lua naştere alte enunţuri care asigură dobândirea adevărului prin coerenţă. Omul este capabil numai de o cunoaştere parţială a Universului. şi nu trebuie să ne întindem cu cunoaşterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaşte. capătă o valoare reală în momentul în care suntem responsabili de faptele noastre. Noi nu putem să cunoaştem totul. .reprezentările ne oferă o bază corectă de date care este prelucrată de raţiune şi care face posibilă concordanţa cu realitatea prin enunţ. prin activitatea noastră practică. Adevărul este una din valorile supreme ale omului. Adevărate sunt ideile pe care le putem asimila. de acţiunile noastre. de gândurile noastre. Adevărul relativ. Dacă o idee ne face bine ea este considerată adevarată. Pentru a ajunge la adevăr este necesar să ne cunoaştem pe noi înşine. deducţia este cea care face posibilă cunoaşterea prin coerenţă în condiţiile reciprocităţii ideilor.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->