ESEU

Ce este adevarul?

Lumea nu este o iluzie de care oamenii trebuie să fugă, ci locul în care se poate îndeplini umanitatea. Omul este o fiinţă alcătuită din trup şi suflet, dar în acelaşi timp o fiinţă orientată spre cunoaşterea de sine. Cunoscând adevărul despre noi înşine, putem cunoaşte într-un mod relativ şi Universul. Infinitatea Universului face ca acesta să devină un mister, care îi permite fiinţei umane să ajungă doar la o cunoaştere relativă a adevărului. Adevărul absolut este un fel de sumă a adevărurilor relative în devenirea lor. Omul îşi construieşte adevărul în funcţie de informaţiile pe care le are, de lucrurile în care crede şi în funcţie de oamenii din jurul lui. Adevărul este o valoare gnoseologică ce caracterizează cunoaşterea despre realitate. Dar cum ajunge omul la cunoaşterea adevărului şi care sunt căile prin care obţinem adevărul? Cunoaşterea adevărului este posibilă prin simţuri şi raţiune. Adevărul ia naştere din corespondenţa cu realitatea, din coerenţa enunţurilor şi din utilitatea ideilor. Corespondenţa, coerenţa şi utilitatea se află în relaţie atunci când vrem să cunoaştem adevărul. Totuşi, nu vom putea spune niciodată că avem o atotcunoaştere despre adevăr, pentru că aşa cum am precizat, nu putem cunoaşte decât fragmente ale adevărului absolut. Faptul că omul evoluează prin cunoaşterea Universului, înseamnă, că acesta este în continuă schimbare.

Distincţia dintre existenţa sensibilă şi existenţa inteligibilă o întâlnim chiar la filosoful Platon în Mitul Peşterii. Existenţa sensibilă se bazează pe simţuri. B. . că acestea constituie o sursă a cunoaşterii autentice. iar existenţa inteligibilă se bazează pe raţiune. care sunt dezvăluite de simţuri. ca rezultat al acţiunii directe a mediului înconjurător şi imprimate în minte. Subiectul este înţeles ca o tabula rasa pe care se înscriu datele venite de la simţuri. Spinoza. Acestea pentru a fi adevărate trebuiesc prelucrate de raţiune. Ideile noastre provin din senzaţiile fizice primite de trup. Teza raţionalistă ( R. W.Omul are facultatea de a cunoaşte adevărul pâna la un anumit punct pentru că. D. Leibniz) susţine că întreaga cunoaştere provine din datele pe care le furnizează raţiunea. Hume) susţin. unde cunoaşterea este posibilă prin intelectul pur. a justifica o cunoştinţă înseamnă a produce un argument ale cărui premise sunt cunoscute nemijlocit. deoarece ea nu ne oferă decât opinii în forma datului senzorial. Atât pentru empirişti cât şi pentru raţionalişti. Acestea ne oferă doar o reflectare pasivă a obiectelor. G. J. Cunoaşterea prin simţuri este o cunoaştere limitată. Locke. Bacon. Criteriul care stă la baza afirmaţiilor despre adevărul unor idei îl reprezintă sursele acestuia. Adeptii empirismului ( Fr. respectiv simţurile şi raţiunea. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor. Existenţa inteligibilă ne permite să ne ridicăm la nivelul lumii suprasensibile. iar la un anumit moment dat există şi posibilitatea de a aluneca în eroare din cauza existenţei unor prejudecăţi sau din cauza lipsei unor cunoştinţe pe care ar trebui să le deţină. că întreaga cunoaştere provine din datele simturilor. Descartes. orice gândire umană prin esenţa ei se îndreaptă spre adevăr.

Atunci când privim evenimentele exterioare. fie din cauza condiţiilor în care a avut loc reflectarea. că există o sumă de fapte în mod independent de gândurile noastre. Oamenii obişnuiţi acceptă noţiunea de realitate. ci la condiţiile a priori ale cunoaşterii obiectelor. iar raţiunea contribuie la formarea enunţurilor despre realitate.Mintea noastră nu trebuie să se conformeze obiectelor pentru a dobândi cunoaşterea. Sensul obişnuit al adevărului se exprimă în faptul că există lucruri şi stări care sunt reale. Pentru a fi adevărate. regulile minţii pentru a fi . În acest sens. Transcedentalul are legătură cu cunoaşterea şi denumeşte acea cunoaştere care se referă nu la obiecte. credinţele noastre trebuie să ne prezinte lucrurile reale aşa cum sunt ele. Fiinţa umană este înzestrată cu simţuri şi cu raţiune astfel încât temeiul adevărului a priori este rezultatul pur al minţii omului. datul senzorial trebuie prelucrat intelectual. iar datul senzorial care este percepţia realităţii înseamnă cunoaşterea dobândită prin experienţă în mod a posteriori. Tocmai aceste lucruri reale constituie fundamentul adevărului. Adevărul corespondenţă este o reprezentare a realităţii şi nu ne precizează cum să deducem dacă aceste credinţe sunt adevărate sau false. iar imperfecţiunea corespondenţei dintre imaginea obiectului prin reprezentare şi obiect se poate produce din cauza structurilor psihice ale subiectului cunoscător. Oricine este de acord. adică realitatea. Problema adevarului apare din momentul reprezentării. în care percepem realitatea. ci obiectele trebuie să se conformeze după transformate în idei. le trecem prin filtrul minţii noastre şi le analizăm din punctul de vedere al corectitudinii. asigurând concordanţa acesteia cu enunţul. Simţurile au un rol important doar în modul.

Existenţa percepţiilor diferite despre un eveniment face posibilă existenţa adevărului multiplu. . Adevărul reprezintă corespondenţa dintre afirmaţiile sau negaţiile noastre despre lucruri aşa cum sunt ele în realitate. valoarea ei de adevăr. ci de faptul că el este determinat din punct de vedere cultural. ca fiind adevarată dacă este luată doar în mod izolat. Mijloacele cu care distingem între adevăr şi fals sunt raţiunea. Este falsă când într-o propoziţie se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. Numai relaţia cu celelalte propoziţii sau idei poate să determine. Adevărul unui enunţ nu implică raportarea la fapte. Valoarea de adevăr denotă corespondenţa judecăţii cu starea de fapt vizată de judecată. Nu putem vorbi de un singur adevăr pentru că atunci am vorbi de un adevăr absolut. Ceea ce gândim despre realitate se transpune într-un număr de ipoteze care formează o concepţie coerentă despre lume şi este o parte importantă a justificării şi înţelegerii opiniilor. nici o propoziţie nu poate fi considerată. Raţiunea şi realitatea se întâlnesc şi se identifică prin intermediul limbajului. Corectitudinea enunţurilor se exprimă în teoria adevărului corespondenţă care are valoare epistemologică şi a fost formulată pentru prima dată în “ Metafizica” lui Aristotel. ci el rezultă din raportarea la alte enunţuri. O opinie este adevărată atunci când există o corespondenţă între ea şi un fapt real. Adevărul este o interpretare a realităţii. Adevărul sau falsul opiniei depind întotdeauna de ceva aflat în afara ei. înţelegerea şi legile logicii. Din punct de vedere gnoseologic. Adevărul sau falsul opiniei depinde de relaţia opiniei cu lucrurile exterioare.Realitatea este percepută în funcţie de cultură şi educaţia fiinţei umane. a ceea ce noi cunoaştem. O propoziţie este adevarată când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. prin care exprimăm ceea ce cunoaştem ca fiind adevărat. sau nu.

adică pe faptul că în mod logic dintr-o idee ia naştere o altă idee.Coerenţa se bazează pe deducţie. Fiind util. Modul în care raţiunea se raportează la realitate evidenţiază. Valoarea unei idei constă în utilitatea pe care o are aceasta într-un domeniu şi reprezintă esenţa pragmatismului. Dacă adevărul este echivalent cu utilul rezultă că nu există un singur adevăr esenţial. care asigură aspectul formal al cunoaşterii. O propozitie este adevarată. Există doar adevăruri existenţiale care reflectă multiplicitatea experienţelor în care este antrenat spiritul uman. propoziţia nu trebuie să intre în contradicţie cu sistemul de enunţuri din care face parte. . pentru că ideile se dovedesc a fi adevărate în felul acesta. Multiplicitatea experienţelor este dată de faptul că realitatea nu trebuie înţeleasă ca ceva static. Coerenţa spune că adevărul desemnează concordanţa reciprocă a ideilor. Cunoştinţele sunt apreciate în funcţie de capacitatea lor de a ne orienta în experienţă. adevărul este un bun şi nicidecum o noţiune abstarctă plasată în afara binelui. când din punct de vedere formal elementele care o alcătuiesc nu sunt contradictorii. atunci. ci ca ceva în continuă devenire. adevărul este o noţiune sintetică. că esenţa enunţurilor este coerenţa. În acest sens teoria adevărului este legată de contextul concret al experienţei. Ideile sunt adevărate prin utilitatea şi eficienţa lor şi din acest motiv dobândesc o valoare instrumentală. iar criteriul unic al adevărului este non-contradicţia. Falsitatea unei opinii este dată de dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. ea devine adevărată şi este făcută adevarată din fapte. o noţiune prin care întelegerea se datorează coerenţei logice şi necontradicţiei dintre enunţuri. Ideea nu este adevărată în sine. Pe de altă parte. În acest sens.

Adevărul este un eveniment care se produce în privinţa unei reusite. Din aceste motive raţiunea poate să cunoască adevărul până la un moment dat. Adevărul unei teorii constă în utilitatea la care aceasta ne conduce. ci adevărul sau falsul sunt calităţi pe care noi i le conferim în funcţie de rezultatele obţinute în diverse acţiuni. Adevărul se atinge printr-o evoluţie de la cunoaşterea prin simţuri a lumii sensibile. Simţurile nu sunt suficiente în cunoaşterea adevărului.În adaptarea la mediul natural şi social. Fiinţa umană deţine adevărul metafizic bazat pe existenţa unui sistem de referinţă ontologic care ne permite să distingem adevărul relativ de adevărul absolut. Fiindcă voinţa reprezintă facultatea de alegere. nici de fals. dar şi de facultatea de alegere care este liberul arbitru. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvăluite de simţuri. O idee este adevărată atunci când . Sursa erorii se poate afla în raportul dintre voinţă şi intelect. Ele ne oferă doar o bază de date pe care le prelucrează raţiunea. situaţii care solicită judecată din partea lui. pe coerenţa enunţurilor şi pe utilitatea acestora. Eroarea atârnă de facultatea de cunoaştere care e în noi. o idee este adevărată în funcţie de modul în care ea este eficientă şi constructivă în soluţionarea unei probleme. Atunci când voinţa se întinde mai mult decât intelectul şi are putere mai mare de decidere apare greşeala. Omul are aşadar facultatea de a cunoaşte adevărul. Cunoaşterea adevărului este posibilă până la un anumit punct şi se bazează pe corespondenţa cu realitatea. numai că această facultate este mărginită şi din cauza aceasta apare eroarea. omul se află în faţa unor situaţii problematice care sunt stări obiective ale activităţilor umane. la cunoaşterea prin intelect. poate alege şi falsul. În esenţă. Un enunţ nu are calitate nici de adevăr.

de acţiunile noastre. de tot ceea ce înseamnă viaţa noastră. capătă o valoare reală în momentul în care suntem responsabili de faptele noastre. prin activitatea noastră practică. deoarece fiecare fiinţă umană are propriul ei adevăr. Dacă o idee ne face bine ea este considerată adevarată. de gândurile noastre. deducţia este cea care face posibilă cunoaşterea prin coerenţă în condiţiile reciprocităţii ideilor. Noi nu putem să cunoaştem totul. posibilităţile noastre de cunoaştere sunt limitate. Coerenţa enunţurilor asigură aspectul formal al cunoaşterii şi face ca acestea să fie utile sau eficiente prin experienţă. Utilitatea ideilor se reflectă în formularea şi aplicarea corectă a ideilor. Pentru a ajunge la adevăr este necesar să ne cunoaştem pe noi înşine. alături de frumos şi de bine evidenţiind semnificaţia umană a cunoaşterii despre realitate. . Omul este capabil numai de o cunoaştere parţială a Universului. şi nu trebuie să ne întindem cu cunoaşterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaşte. Aflarea adevărului depinde de fiecare dintre noi. de modul în care abordăm realitatea. aşa cum este el. Adevărate sunt ideile pe care le putem asimila. Adevărul este una din valorile supreme ale omului. În acest sens. să ştim ceea ce putem să cunoaştem şi ceea ce nu putem să cunoaştem şi să mai ştim ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. Adevărul relativ. să cercetăm facultăţile noastre de cunoaştere. Dintr-un enunţ pot lua naştere alte enunţuri care asigură dobândirea adevărului prin coerenţă.reprezentările ne oferă o bază corectă de date care este prelucrată de raţiune şi care face posibilă concordanţa cu realitatea prin enunţ. pe care le putem valida şi pe care le putem verifica.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful