ESEU

Ce este adevarul?

Lumea nu este o iluzie de care oamenii trebuie să fugă, ci locul în care se poate îndeplini umanitatea. Omul este o fiinţă alcătuită din trup şi suflet, dar în acelaşi timp o fiinţă orientată spre cunoaşterea de sine. Cunoscând adevărul despre noi înşine, putem cunoaşte într-un mod relativ şi Universul. Infinitatea Universului face ca acesta să devină un mister, care îi permite fiinţei umane să ajungă doar la o cunoaştere relativă a adevărului. Adevărul absolut este un fel de sumă a adevărurilor relative în devenirea lor. Omul îşi construieşte adevărul în funcţie de informaţiile pe care le are, de lucrurile în care crede şi în funcţie de oamenii din jurul lui. Adevărul este o valoare gnoseologică ce caracterizează cunoaşterea despre realitate. Dar cum ajunge omul la cunoaşterea adevărului şi care sunt căile prin care obţinem adevărul? Cunoaşterea adevărului este posibilă prin simţuri şi raţiune. Adevărul ia naştere din corespondenţa cu realitatea, din coerenţa enunţurilor şi din utilitatea ideilor. Corespondenţa, coerenţa şi utilitatea se află în relaţie atunci când vrem să cunoaştem adevărul. Totuşi, nu vom putea spune niciodată că avem o atotcunoaştere despre adevăr, pentru că aşa cum am precizat, nu putem cunoaşte decât fragmente ale adevărului absolut. Faptul că omul evoluează prin cunoaşterea Universului, înseamnă, că acesta este în continuă schimbare.

că întreaga cunoaştere provine din datele simturilor.Omul are facultatea de a cunoaşte adevărul pâna la un anumit punct pentru că. unde cunoaşterea este posibilă prin intelectul pur. a justifica o cunoştinţă înseamnă a produce un argument ale cărui premise sunt cunoscute nemijlocit. Existenţa inteligibilă ne permite să ne ridicăm la nivelul lumii suprasensibile. Subiectul este înţeles ca o tabula rasa pe care se înscriu datele venite de la simţuri. Distincţia dintre existenţa sensibilă şi existenţa inteligibilă o întâlnim chiar la filosoful Platon în Mitul Peşterii. Ideile noastre provin din senzaţiile fizice primite de trup. Bacon. Locke. Hume) susţin. Acestea ne oferă doar o reflectare pasivă a obiectelor. B. Spinoza. că acestea constituie o sursă a cunoaşterii autentice. G. D. iar la un anumit moment dat există şi posibilitatea de a aluneca în eroare din cauza existenţei unor prejudecăţi sau din cauza lipsei unor cunoştinţe pe care ar trebui să le deţină. Acestea pentru a fi adevărate trebuiesc prelucrate de raţiune. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor. care sunt dezvăluite de simţuri. W. Adeptii empirismului ( Fr. orice gândire umană prin esenţa ei se îndreaptă spre adevăr. ca rezultat al acţiunii directe a mediului înconjurător şi imprimate în minte. iar existenţa inteligibilă se bazează pe raţiune. Criteriul care stă la baza afirmaţiilor despre adevărul unor idei îl reprezintă sursele acestuia. Teza raţionalistă ( R. Leibniz) susţine că întreaga cunoaştere provine din datele pe care le furnizează raţiunea. Cunoaşterea prin simţuri este o cunoaştere limitată. respectiv simţurile şi raţiunea. J. Atât pentru empirişti cât şi pentru raţionalişti. Descartes. Existenţa sensibilă se bazează pe simţuri. deoarece ea nu ne oferă decât opinii în forma datului senzorial. .

Oamenii obişnuiţi acceptă noţiunea de realitate. asigurând concordanţa acesteia cu enunţul. Adevărul corespondenţă este o reprezentare a realităţii şi nu ne precizează cum să deducem dacă aceste credinţe sunt adevărate sau false. ci la condiţiile a priori ale cunoaşterii obiectelor. le trecem prin filtrul minţii noastre şi le analizăm din punctul de vedere al corectitudinii. iar raţiunea contribuie la formarea enunţurilor despre realitate. iar datul senzorial care este percepţia realităţii înseamnă cunoaşterea dobândită prin experienţă în mod a posteriori. În acest sens. în care percepem realitatea. datul senzorial trebuie prelucrat intelectual. Atunci când privim evenimentele exterioare. Pentru a fi adevărate. fie din cauza condiţiilor în care a avut loc reflectarea. Fiinţa umană este înzestrată cu simţuri şi cu raţiune astfel încât temeiul adevărului a priori este rezultatul pur al minţii omului. Simţurile au un rol important doar în modul. credinţele noastre trebuie să ne prezinte lucrurile reale aşa cum sunt ele. Transcedentalul are legătură cu cunoaşterea şi denumeşte acea cunoaştere care se referă nu la obiecte. Tocmai aceste lucruri reale constituie fundamentul adevărului. Problema adevarului apare din momentul reprezentării. că există o sumă de fapte în mod independent de gândurile noastre. regulile minţii pentru a fi . Oricine este de acord. adică realitatea. ci obiectele trebuie să se conformeze după transformate în idei. iar imperfecţiunea corespondenţei dintre imaginea obiectului prin reprezentare şi obiect se poate produce din cauza structurilor psihice ale subiectului cunoscător. Sensul obişnuit al adevărului se exprimă în faptul că există lucruri şi stări care sunt reale.Mintea noastră nu trebuie să se conformeze obiectelor pentru a dobândi cunoaşterea.

Raţiunea şi realitatea se întâlnesc şi se identifică prin intermediul limbajului. Numai relaţia cu celelalte propoziţii sau idei poate să determine. a ceea ce noi cunoaştem. Corectitudinea enunţurilor se exprimă în teoria adevărului corespondenţă care are valoare epistemologică şi a fost formulată pentru prima dată în “ Metafizica” lui Aristotel. nici o propoziţie nu poate fi considerată. ci el rezultă din raportarea la alte enunţuri. Din punct de vedere gnoseologic. Valoarea de adevăr denotă corespondenţa judecăţii cu starea de fapt vizată de judecată. Existenţa percepţiilor diferite despre un eveniment face posibilă existenţa adevărului multiplu. . prin care exprimăm ceea ce cunoaştem ca fiind adevărat. ca fiind adevarată dacă este luată doar în mod izolat. Ceea ce gândim despre realitate se transpune într-un număr de ipoteze care formează o concepţie coerentă despre lume şi este o parte importantă a justificării şi înţelegerii opiniilor. Este falsă când într-o propoziţie se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. înţelegerea şi legile logicii. Adevărul sau falsul opiniei depind întotdeauna de ceva aflat în afara ei. valoarea ei de adevăr. O opinie este adevărată atunci când există o corespondenţă între ea şi un fapt real.Realitatea este percepută în funcţie de cultură şi educaţia fiinţei umane. Adevărul este o interpretare a realităţii. Adevărul sau falsul opiniei depinde de relaţia opiniei cu lucrurile exterioare. Mijloacele cu care distingem între adevăr şi fals sunt raţiunea. O propoziţie este adevarată când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. Adevărul unui enunţ nu implică raportarea la fapte. ci de faptul că el este determinat din punct de vedere cultural. sau nu. Adevărul reprezintă corespondenţa dintre afirmaţiile sau negaţiile noastre despre lucruri aşa cum sunt ele în realitate. Nu putem vorbi de un singur adevăr pentru că atunci am vorbi de un adevăr absolut.

Ideile sunt adevărate prin utilitatea şi eficienţa lor şi din acest motiv dobândesc o valoare instrumentală. Pe de altă parte. ea devine adevărată şi este făcută adevarată din fapte. că esenţa enunţurilor este coerenţa. . pentru că ideile se dovedesc a fi adevărate în felul acesta. iar criteriul unic al adevărului este non-contradicţia. Multiplicitatea experienţelor este dată de faptul că realitatea nu trebuie înţeleasă ca ceva static. În acest sens. care asigură aspectul formal al cunoaşterii. atunci. Cunoştinţele sunt apreciate în funcţie de capacitatea lor de a ne orienta în experienţă. Modul în care raţiunea se raportează la realitate evidenţiază. Coerenţa spune că adevărul desemnează concordanţa reciprocă a ideilor. Ideea nu este adevărată în sine.Coerenţa se bazează pe deducţie. O propozitie este adevarată. Dacă adevărul este echivalent cu utilul rezultă că nu există un singur adevăr esenţial. când din punct de vedere formal elementele care o alcătuiesc nu sunt contradictorii. În acest sens teoria adevărului este legată de contextul concret al experienţei. Există doar adevăruri existenţiale care reflectă multiplicitatea experienţelor în care este antrenat spiritul uman. adevărul este un bun şi nicidecum o noţiune abstarctă plasată în afara binelui. o noţiune prin care întelegerea se datorează coerenţei logice şi necontradicţiei dintre enunţuri. adică pe faptul că în mod logic dintr-o idee ia naştere o altă idee. Falsitatea unei opinii este dată de dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. propoziţia nu trebuie să intre în contradicţie cu sistemul de enunţuri din care face parte. ci ca ceva în continuă devenire. adevărul este o noţiune sintetică. Fiind util. Valoarea unei idei constă în utilitatea pe care o are aceasta într-un domeniu şi reprezintă esenţa pragmatismului.

pe coerenţa enunţurilor şi pe utilitatea acestora. numai că această facultate este mărginită şi din cauza aceasta apare eroarea.În adaptarea la mediul natural şi social. Adevărul unei teorii constă în utilitatea la care aceasta ne conduce. situaţii care solicită judecată din partea lui. poate alege şi falsul. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvăluite de simţuri. Din aceste motive raţiunea poate să cunoască adevărul până la un moment dat. Ele ne oferă doar o bază de date pe care le prelucrează raţiunea. nici de fals. Adevărul este un eveniment care se produce în privinţa unei reusite. Adevărul se atinge printr-o evoluţie de la cunoaşterea prin simţuri a lumii sensibile. o idee este adevărată în funcţie de modul în care ea este eficientă şi constructivă în soluţionarea unei probleme. la cunoaşterea prin intelect. Simţurile nu sunt suficiente în cunoaşterea adevărului. Fiindcă voinţa reprezintă facultatea de alegere. O idee este adevărată atunci când . omul se află în faţa unor situaţii problematice care sunt stări obiective ale activităţilor umane. În esenţă. Atunci când voinţa se întinde mai mult decât intelectul şi are putere mai mare de decidere apare greşeala. Cunoaşterea adevărului este posibilă până la un anumit punct şi se bazează pe corespondenţa cu realitatea. Un enunţ nu are calitate nici de adevăr. ci adevărul sau falsul sunt calităţi pe care noi i le conferim în funcţie de rezultatele obţinute în diverse acţiuni. dar şi de facultatea de alegere care este liberul arbitru. Omul are aşadar facultatea de a cunoaşte adevărul. Eroarea atârnă de facultatea de cunoaştere care e în noi. Fiinţa umană deţine adevărul metafizic bazat pe existenţa unui sistem de referinţă ontologic care ne permite să distingem adevărul relativ de adevărul absolut. Sursa erorii se poate afla în raportul dintre voinţă şi intelect.

Coerenţa enunţurilor asigură aspectul formal al cunoaşterii şi face ca acestea să fie utile sau eficiente prin experienţă. aşa cum este el. alături de frumos şi de bine evidenţiind semnificaţia umană a cunoaşterii despre realitate. Omul este capabil numai de o cunoaştere parţială a Universului. . capătă o valoare reală în momentul în care suntem responsabili de faptele noastre. de tot ceea ce înseamnă viaţa noastră. Adevărul relativ.reprezentările ne oferă o bază corectă de date care este prelucrată de raţiune şi care face posibilă concordanţa cu realitatea prin enunţ. Dintr-un enunţ pot lua naştere alte enunţuri care asigură dobândirea adevărului prin coerenţă. de modul în care abordăm realitatea. Adevărul este una din valorile supreme ale omului. Dacă o idee ne face bine ea este considerată adevarată. de acţiunile noastre. Utilitatea ideilor se reflectă în formularea şi aplicarea corectă a ideilor. de gândurile noastre. deducţia este cea care face posibilă cunoaşterea prin coerenţă în condiţiile reciprocităţii ideilor. pe care le putem valida şi pe care le putem verifica. În acest sens. deoarece fiecare fiinţă umană are propriul ei adevăr. Noi nu putem să cunoaştem totul. să cercetăm facultăţile noastre de cunoaştere. şi nu trebuie să ne întindem cu cunoaşterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaşte. posibilităţile noastre de cunoaştere sunt limitate. să ştim ceea ce putem să cunoaştem şi ceea ce nu putem să cunoaştem şi să mai ştim ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. Adevărate sunt ideile pe care le putem asimila. prin activitatea noastră practică. Pentru a ajunge la adevăr este necesar să ne cunoaştem pe noi înşine. Aflarea adevărului depinde de fiecare dintre noi.