ESEU

Ce este adevarul?

Lumea nu este o iluzie de care oamenii trebuie să fugă, ci locul în care se poate îndeplini umanitatea. Omul este o fiinţă alcătuită din trup şi suflet, dar în acelaşi timp o fiinţă orientată spre cunoaşterea de sine. Cunoscând adevărul despre noi înşine, putem cunoaşte într-un mod relativ şi Universul. Infinitatea Universului face ca acesta să devină un mister, care îi permite fiinţei umane să ajungă doar la o cunoaştere relativă a adevărului. Adevărul absolut este un fel de sumă a adevărurilor relative în devenirea lor. Omul îşi construieşte adevărul în funcţie de informaţiile pe care le are, de lucrurile în care crede şi în funcţie de oamenii din jurul lui. Adevărul este o valoare gnoseologică ce caracterizează cunoaşterea despre realitate. Dar cum ajunge omul la cunoaşterea adevărului şi care sunt căile prin care obţinem adevărul? Cunoaşterea adevărului este posibilă prin simţuri şi raţiune. Adevărul ia naştere din corespondenţa cu realitatea, din coerenţa enunţurilor şi din utilitatea ideilor. Corespondenţa, coerenţa şi utilitatea se află în relaţie atunci când vrem să cunoaştem adevărul. Totuşi, nu vom putea spune niciodată că avem o atotcunoaştere despre adevăr, pentru că aşa cum am precizat, nu putem cunoaşte decât fragmente ale adevărului absolut. Faptul că omul evoluează prin cunoaşterea Universului, înseamnă, că acesta este în continuă schimbare.

Existenţa sensibilă se bazează pe simţuri.Omul are facultatea de a cunoaşte adevărul pâna la un anumit punct pentru că. Descartes. Criteriul care stă la baza afirmaţiilor despre adevărul unor idei îl reprezintă sursele acestuia. care sunt dezvăluite de simţuri. Existenţa inteligibilă ne permite să ne ridicăm la nivelul lumii suprasensibile. Distincţia dintre existenţa sensibilă şi existenţa inteligibilă o întâlnim chiar la filosoful Platon în Mitul Peşterii. Acestea pentru a fi adevărate trebuiesc prelucrate de raţiune. G. Cunoaşterea prin simţuri este o cunoaştere limitată. J. B. Ideile noastre provin din senzaţiile fizice primite de trup. unde cunoaşterea este posibilă prin intelectul pur. Leibniz) susţine că întreaga cunoaştere provine din datele pe care le furnizează raţiunea. W. ca rezultat al acţiunii directe a mediului înconjurător şi imprimate în minte. respectiv simţurile şi raţiunea. Bacon. . că întreaga cunoaştere provine din datele simturilor. orice gândire umană prin esenţa ei se îndreaptă spre adevăr. a justifica o cunoştinţă înseamnă a produce un argument ale cărui premise sunt cunoscute nemijlocit. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor. deoarece ea nu ne oferă decât opinii în forma datului senzorial. Atât pentru empirişti cât şi pentru raţionalişti. D. Spinoza. Adeptii empirismului ( Fr. iar la un anumit moment dat există şi posibilitatea de a aluneca în eroare din cauza existenţei unor prejudecăţi sau din cauza lipsei unor cunoştinţe pe care ar trebui să le deţină. Acestea ne oferă doar o reflectare pasivă a obiectelor. iar existenţa inteligibilă se bazează pe raţiune. că acestea constituie o sursă a cunoaşterii autentice. Locke. Hume) susţin. Teza raţionalistă ( R. Subiectul este înţeles ca o tabula rasa pe care se înscriu datele venite de la simţuri.

Oricine este de acord. Problema adevarului apare din momentul reprezentării. iar raţiunea contribuie la formarea enunţurilor despre realitate.Mintea noastră nu trebuie să se conformeze obiectelor pentru a dobândi cunoaşterea. iar datul senzorial care este percepţia realităţii înseamnă cunoaşterea dobândită prin experienţă în mod a posteriori. Adevărul corespondenţă este o reprezentare a realităţii şi nu ne precizează cum să deducem dacă aceste credinţe sunt adevărate sau false. ci obiectele trebuie să se conformeze după transformate în idei. Tocmai aceste lucruri reale constituie fundamentul adevărului. Fiinţa umană este înzestrată cu simţuri şi cu raţiune astfel încât temeiul adevărului a priori este rezultatul pur al minţii omului. adică realitatea. fie din cauza condiţiilor în care a avut loc reflectarea. că există o sumă de fapte în mod independent de gândurile noastre. Oamenii obişnuiţi acceptă noţiunea de realitate. ci la condiţiile a priori ale cunoaşterii obiectelor. Transcedentalul are legătură cu cunoaşterea şi denumeşte acea cunoaştere care se referă nu la obiecte. În acest sens. le trecem prin filtrul minţii noastre şi le analizăm din punctul de vedere al corectitudinii. datul senzorial trebuie prelucrat intelectual. credinţele noastre trebuie să ne prezinte lucrurile reale aşa cum sunt ele. regulile minţii pentru a fi . Atunci când privim evenimentele exterioare. iar imperfecţiunea corespondenţei dintre imaginea obiectului prin reprezentare şi obiect se poate produce din cauza structurilor psihice ale subiectului cunoscător. Simţurile au un rol important doar în modul. asigurând concordanţa acesteia cu enunţul. în care percepem realitatea. Pentru a fi adevărate. Sensul obişnuit al adevărului se exprimă în faptul că există lucruri şi stări care sunt reale.

Corectitudinea enunţurilor se exprimă în teoria adevărului corespondenţă care are valoare epistemologică şi a fost formulată pentru prima dată în “ Metafizica” lui Aristotel.Realitatea este percepută în funcţie de cultură şi educaţia fiinţei umane. Este falsă când într-o propoziţie se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. Mijloacele cu care distingem între adevăr şi fals sunt raţiunea. Valoarea de adevăr denotă corespondenţa judecăţii cu starea de fapt vizată de judecată. O opinie este adevărată atunci când există o corespondenţă între ea şi un fapt real. O propoziţie este adevarată când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este. . sau nu. Adevărul reprezintă corespondenţa dintre afirmaţiile sau negaţiile noastre despre lucruri aşa cum sunt ele în realitate. Din punct de vedere gnoseologic. înţelegerea şi legile logicii. ci de faptul că el este determinat din punct de vedere cultural. Ceea ce gândim despre realitate se transpune într-un număr de ipoteze care formează o concepţie coerentă despre lume şi este o parte importantă a justificării şi înţelegerii opiniilor. Existenţa percepţiilor diferite despre un eveniment face posibilă existenţa adevărului multiplu. nici o propoziţie nu poate fi considerată. prin care exprimăm ceea ce cunoaştem ca fiind adevărat. a ceea ce noi cunoaştem. ci el rezultă din raportarea la alte enunţuri. Adevărul sau falsul opiniei depind întotdeauna de ceva aflat în afara ei. Nu putem vorbi de un singur adevăr pentru că atunci am vorbi de un adevăr absolut. Adevărul este o interpretare a realităţii. Numai relaţia cu celelalte propoziţii sau idei poate să determine. Adevărul unui enunţ nu implică raportarea la fapte. valoarea ei de adevăr. Adevărul sau falsul opiniei depinde de relaţia opiniei cu lucrurile exterioare. ca fiind adevarată dacă este luată doar în mod izolat. Raţiunea şi realitatea se întâlnesc şi se identifică prin intermediul limbajului.

că esenţa enunţurilor este coerenţa. Dacă adevărul este echivalent cu utilul rezultă că nu există un singur adevăr esenţial. pentru că ideile se dovedesc a fi adevărate în felul acesta. o noţiune prin care întelegerea se datorează coerenţei logice şi necontradicţiei dintre enunţuri. atunci. iar criteriul unic al adevărului este non-contradicţia. ea devine adevărată şi este făcută adevarată din fapte. În acest sens. propoziţia nu trebuie să intre în contradicţie cu sistemul de enunţuri din care face parte. În acest sens teoria adevărului este legată de contextul concret al experienţei. Multiplicitatea experienţelor este dată de faptul că realitatea nu trebuie înţeleasă ca ceva static. Fiind util. adevărul este un bun şi nicidecum o noţiune abstarctă plasată în afara binelui. care asigură aspectul formal al cunoaşterii. ci ca ceva în continuă devenire. adică pe faptul că în mod logic dintr-o idee ia naştere o altă idee. adevărul este o noţiune sintetică. Ideile sunt adevărate prin utilitatea şi eficienţa lor şi din acest motiv dobândesc o valoare instrumentală. O propozitie este adevarată. Ideea nu este adevărată în sine. Coerenţa spune că adevărul desemnează concordanţa reciprocă a ideilor.Coerenţa se bazează pe deducţie. Modul în care raţiunea se raportează la realitate evidenţiază. . Există doar adevăruri existenţiale care reflectă multiplicitatea experienţelor în care este antrenat spiritul uman. Falsitatea unei opinii este dată de dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. când din punct de vedere formal elementele care o alcătuiesc nu sunt contradictorii. Cunoştinţele sunt apreciate în funcţie de capacitatea lor de a ne orienta în experienţă. Valoarea unei idei constă în utilitatea pe care o are aceasta într-un domeniu şi reprezintă esenţa pragmatismului. Pe de altă parte.

numai că această facultate este mărginită şi din cauza aceasta apare eroarea. Ele ne oferă doar o bază de date pe care le prelucrează raţiunea. Fiinţa umană deţine adevărul metafizic bazat pe existenţa unui sistem de referinţă ontologic care ne permite să distingem adevărul relativ de adevărul absolut. situaţii care solicită judecată din partea lui.În adaptarea la mediul natural şi social. poate alege şi falsul. Eroarea atârnă de facultatea de cunoaştere care e în noi. Adevărul se atinge printr-o evoluţie de la cunoaşterea prin simţuri a lumii sensibile. la cunoaşterea prin intelect. o idee este adevărată în funcţie de modul în care ea este eficientă şi constructivă în soluţionarea unei probleme. pe coerenţa enunţurilor şi pe utilitatea acestora. Adevărul este un eveniment care se produce în privinţa unei reusite. omul se află în faţa unor situaţii problematice care sunt stări obiective ale activităţilor umane. În esenţă. nici de fals. Adevărul unei teorii constă în utilitatea la care aceasta ne conduce. ci adevărul sau falsul sunt calităţi pe care noi i le conferim în funcţie de rezultatele obţinute în diverse acţiuni. Cunoaşterea adevărului este posibilă până la un anumit punct şi se bazează pe corespondenţa cu realitatea. Omul are aşadar facultatea de a cunoaşte adevărul. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvăluite de simţuri. Atunci când voinţa se întinde mai mult decât intelectul şi are putere mai mare de decidere apare greşeala. Sursa erorii se poate afla în raportul dintre voinţă şi intelect. Simţurile nu sunt suficiente în cunoaşterea adevărului. dar şi de facultatea de alegere care este liberul arbitru. Un enunţ nu are calitate nici de adevăr. Fiindcă voinţa reprezintă facultatea de alegere. O idee este adevărată atunci când . Din aceste motive raţiunea poate să cunoască adevărul până la un moment dat.

Pentru a ajunge la adevăr este necesar să ne cunoaştem pe noi înşine. Noi nu putem să cunoaştem totul. alături de frumos şi de bine evidenţiind semnificaţia umană a cunoaşterii despre realitate. pe care le putem valida şi pe care le putem verifica. de tot ceea ce înseamnă viaţa noastră. Adevărul relativ. să cercetăm facultăţile noastre de cunoaştere. posibilităţile noastre de cunoaştere sunt limitate. deducţia este cea care face posibilă cunoaşterea prin coerenţă în condiţiile reciprocităţii ideilor. capătă o valoare reală în momentul în care suntem responsabili de faptele noastre. Dintr-un enunţ pot lua naştere alte enunţuri care asigură dobândirea adevărului prin coerenţă. prin activitatea noastră practică. Adevărate sunt ideile pe care le putem asimila. Dacă o idee ne face bine ea este considerată adevarată. de acţiunile noastre. Omul este capabil numai de o cunoaştere parţială a Universului. de modul în care abordăm realitatea. aşa cum este el. . Coerenţa enunţurilor asigură aspectul formal al cunoaşterii şi face ca acestea să fie utile sau eficiente prin experienţă. să ştim ceea ce putem să cunoaştem şi ceea ce nu putem să cunoaştem şi să mai ştim ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. Aflarea adevărului depinde de fiecare dintre noi. deoarece fiecare fiinţă umană are propriul ei adevăr. Adevărul este una din valorile supreme ale omului. de gândurile noastre. şi nu trebuie să ne întindem cu cunoaşterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaşte. Utilitatea ideilor se reflectă în formularea şi aplicarea corectă a ideilor. În acest sens.reprezentările ne oferă o bază corectă de date care este prelucrată de raţiune şi care face posibilă concordanţa cu realitatea prin enunţ.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful