ESEU

Ce este adevarul?

Lumea nu este o iluzie de care oamenii trebuie să fugă, ci locul în care se poate îndeplini umanitatea. Omul este o fiinţă alcătuită din trup şi suflet, dar în acelaşi timp o fiinţă orientată spre cunoaşterea de sine. Cunoscând adevărul despre noi înşine, putem cunoaşte într-un mod relativ şi Universul. Infinitatea Universului face ca acesta să devină un mister, care îi permite fiinţei umane să ajungă doar la o cunoaştere relativă a adevărului. Adevărul absolut este un fel de sumă a adevărurilor relative în devenirea lor. Omul îşi construieşte adevărul în funcţie de informaţiile pe care le are, de lucrurile în care crede şi în funcţie de oamenii din jurul lui. Adevărul este o valoare gnoseologică ce caracterizează cunoaşterea despre realitate. Dar cum ajunge omul la cunoaşterea adevărului şi care sunt căile prin care obţinem adevărul? Cunoaşterea adevărului este posibilă prin simţuri şi raţiune. Adevărul ia naştere din corespondenţa cu realitatea, din coerenţa enunţurilor şi din utilitatea ideilor. Corespondenţa, coerenţa şi utilitatea se află în relaţie atunci când vrem să cunoaştem adevărul. Totuşi, nu vom putea spune niciodată că avem o atotcunoaştere despre adevăr, pentru că aşa cum am precizat, nu putem cunoaşte decât fragmente ale adevărului absolut. Faptul că omul evoluează prin cunoaşterea Universului, înseamnă, că acesta este în continuă schimbare.

respectiv simţurile şi raţiunea. orice gândire umană prin esenţa ei se îndreaptă spre adevăr. iar la un anumit moment dat există şi posibilitatea de a aluneca în eroare din cauza existenţei unor prejudecăţi sau din cauza lipsei unor cunoştinţe pe care ar trebui să le deţină. D. Acestea ne oferă doar o reflectare pasivă a obiectelor. unde cunoaşterea este posibilă prin intelectul pur. Cunoaşterea prin simţuri este o cunoaştere limitată. G. Descartes. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor. Hume) susţin. Subiectul este înţeles ca o tabula rasa pe care se înscriu datele venite de la simţuri. ca rezultat al acţiunii directe a mediului înconjurător şi imprimate în minte. Adeptii empirismului ( Fr. J. B. iar existenţa inteligibilă se bazează pe raţiune. că întreaga cunoaştere provine din datele simturilor. W. . Bacon. Ideile noastre provin din senzaţiile fizice primite de trup. Spinoza. care sunt dezvăluite de simţuri. că acestea constituie o sursă a cunoaşterii autentice. Leibniz) susţine că întreaga cunoaştere provine din datele pe care le furnizează raţiunea. Existenţa sensibilă se bazează pe simţuri. Acestea pentru a fi adevărate trebuiesc prelucrate de raţiune. Atât pentru empirişti cât şi pentru raţionalişti. Teza raţionalistă ( R. a justifica o cunoştinţă înseamnă a produce un argument ale cărui premise sunt cunoscute nemijlocit. deoarece ea nu ne oferă decât opinii în forma datului senzorial. Existenţa inteligibilă ne permite să ne ridicăm la nivelul lumii suprasensibile. Locke. Criteriul care stă la baza afirmaţiilor despre adevărul unor idei îl reprezintă sursele acestuia. Distincţia dintre existenţa sensibilă şi existenţa inteligibilă o întâlnim chiar la filosoful Platon în Mitul Peşterii.Omul are facultatea de a cunoaşte adevărul pâna la un anumit punct pentru că.

În acest sens. iar raţiunea contribuie la formarea enunţurilor despre realitate. ci obiectele trebuie să se conformeze după transformate în idei. în care percepem realitatea.Mintea noastră nu trebuie să se conformeze obiectelor pentru a dobândi cunoaşterea. Transcedentalul are legătură cu cunoaşterea şi denumeşte acea cunoaştere care se referă nu la obiecte. ci la condiţiile a priori ale cunoaşterii obiectelor. le trecem prin filtrul minţii noastre şi le analizăm din punctul de vedere al corectitudinii. Simţurile au un rol important doar în modul. Tocmai aceste lucruri reale constituie fundamentul adevărului. fie din cauza condiţiilor în care a avut loc reflectarea. Fiinţa umană este înzestrată cu simţuri şi cu raţiune astfel încât temeiul adevărului a priori este rezultatul pur al minţii omului. Atunci când privim evenimentele exterioare. Pentru a fi adevărate. asigurând concordanţa acesteia cu enunţul. Problema adevarului apare din momentul reprezentării. datul senzorial trebuie prelucrat intelectual. credinţele noastre trebuie să ne prezinte lucrurile reale aşa cum sunt ele. că există o sumă de fapte în mod independent de gândurile noastre. iar imperfecţiunea corespondenţei dintre imaginea obiectului prin reprezentare şi obiect se poate produce din cauza structurilor psihice ale subiectului cunoscător. adică realitatea. Oamenii obişnuiţi acceptă noţiunea de realitate. Adevărul corespondenţă este o reprezentare a realităţii şi nu ne precizează cum să deducem dacă aceste credinţe sunt adevărate sau false. iar datul senzorial care este percepţia realităţii înseamnă cunoaşterea dobândită prin experienţă în mod a posteriori. Sensul obişnuit al adevărului se exprimă în faptul că există lucruri şi stări care sunt reale. Oricine este de acord. regulile minţii pentru a fi .

Din punct de vedere gnoseologic. Adevărul sau falsul opiniei depind întotdeauna de ceva aflat în afara ei. Existenţa percepţiilor diferite despre un eveniment face posibilă existenţa adevărului multiplu. înţelegerea şi legile logicii. prin care exprimăm ceea ce cunoaştem ca fiind adevărat. Adevărul sau falsul opiniei depinde de relaţia opiniei cu lucrurile exterioare. ci de faptul că el este determinat din punct de vedere cultural. ca fiind adevarată dacă este luată doar în mod izolat. Adevărul reprezintă corespondenţa dintre afirmaţiile sau negaţiile noastre despre lucruri aşa cum sunt ele în realitate. Corectitudinea enunţurilor se exprimă în teoria adevărului corespondenţă care are valoare epistemologică şi a fost formulată pentru prima dată în “ Metafizica” lui Aristotel. O opinie este adevărată atunci când există o corespondenţă între ea şi un fapt real. Ceea ce gândim despre realitate se transpune într-un număr de ipoteze care formează o concepţie coerentă despre lume şi este o parte importantă a justificării şi înţelegerii opiniilor. Adevărul unui enunţ nu implică raportarea la fapte. Mijloacele cu care distingem între adevăr şi fals sunt raţiunea. Este falsă când într-o propoziţie se spune despre ceva că este ceea ce nu este sau că nu este ceea ce este. O propoziţie este adevarată când în ea se spune despre ceva că este ceea ce este sau că nu este ceea ce nu este.Realitatea este percepută în funcţie de cultură şi educaţia fiinţei umane. Numai relaţia cu celelalte propoziţii sau idei poate să determine. ci el rezultă din raportarea la alte enunţuri. nici o propoziţie nu poate fi considerată. a ceea ce noi cunoaştem. . Nu putem vorbi de un singur adevăr pentru că atunci am vorbi de un adevăr absolut. sau nu. Raţiunea şi realitatea se întâlnesc şi se identifică prin intermediul limbajului. Valoarea de adevăr denotă corespondenţa judecăţii cu starea de fapt vizată de judecată. Adevărul este o interpretare a realităţii. valoarea ei de adevăr.

Cunoştinţele sunt apreciate în funcţie de capacitatea lor de a ne orienta în experienţă. Există doar adevăruri existenţiale care reflectă multiplicitatea experienţelor în care este antrenat spiritul uman. care asigură aspectul formal al cunoaşterii. Falsitatea unei opinii este dată de dezacordul ei cu ansamblul opiniilor noastre. că esenţa enunţurilor este coerenţa. Dacă adevărul este echivalent cu utilul rezultă că nu există un singur adevăr esenţial. ea devine adevărată şi este făcută adevarată din fapte. Fiind util. Multiplicitatea experienţelor este dată de faptul că realitatea nu trebuie înţeleasă ca ceva static. Modul în care raţiunea se raportează la realitate evidenţiază. Pe de altă parte. pentru că ideile se dovedesc a fi adevărate în felul acesta. atunci. Coerenţa spune că adevărul desemnează concordanţa reciprocă a ideilor. Valoarea unei idei constă în utilitatea pe care o are aceasta într-un domeniu şi reprezintă esenţa pragmatismului.Coerenţa se bazează pe deducţie. iar criteriul unic al adevărului este non-contradicţia. . o noţiune prin care întelegerea se datorează coerenţei logice şi necontradicţiei dintre enunţuri. În acest sens teoria adevărului este legată de contextul concret al experienţei. adică pe faptul că în mod logic dintr-o idee ia naştere o altă idee. Ideile sunt adevărate prin utilitatea şi eficienţa lor şi din acest motiv dobândesc o valoare instrumentală. O propozitie este adevarată. ci ca ceva în continuă devenire. Ideea nu este adevărată în sine. propoziţia nu trebuie să intre în contradicţie cu sistemul de enunţuri din care face parte. În acest sens. când din punct de vedere formal elementele care o alcătuiesc nu sunt contradictorii. adevărul este un bun şi nicidecum o noţiune abstarctă plasată în afara binelui. adevărul este o noţiune sintetică.

Simţurile nu sunt suficiente în cunoaşterea adevărului. Cu ajutorul raţiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvăluite de simţuri. numai că această facultate este mărginită şi din cauza aceasta apare eroarea. poate alege şi falsul. Adevărul este un eveniment care se produce în privinţa unei reusite. omul se află în faţa unor situaţii problematice care sunt stări obiective ale activităţilor umane. Omul are aşadar facultatea de a cunoaşte adevărul. pe coerenţa enunţurilor şi pe utilitatea acestora. dar şi de facultatea de alegere care este liberul arbitru. Adevărul unei teorii constă în utilitatea la care aceasta ne conduce. o idee este adevărată în funcţie de modul în care ea este eficientă şi constructivă în soluţionarea unei probleme. Adevărul se atinge printr-o evoluţie de la cunoaşterea prin simţuri a lumii sensibile. Fiindcă voinţa reprezintă facultatea de alegere. Atunci când voinţa se întinde mai mult decât intelectul şi are putere mai mare de decidere apare greşeala. la cunoaşterea prin intelect. Eroarea atârnă de facultatea de cunoaştere care e în noi. În esenţă. Din aceste motive raţiunea poate să cunoască adevărul până la un moment dat. ci adevărul sau falsul sunt calităţi pe care noi i le conferim în funcţie de rezultatele obţinute în diverse acţiuni. Cunoaşterea adevărului este posibilă până la un anumit punct şi se bazează pe corespondenţa cu realitatea. Fiinţa umană deţine adevărul metafizic bazat pe existenţa unui sistem de referinţă ontologic care ne permite să distingem adevărul relativ de adevărul absolut. O idee este adevărată atunci când . nici de fals. Un enunţ nu are calitate nici de adevăr.În adaptarea la mediul natural şi social. Sursa erorii se poate afla în raportul dintre voinţă şi intelect. Ele ne oferă doar o bază de date pe care le prelucrează raţiunea. situaţii care solicită judecată din partea lui.

Adevărul este una din valorile supreme ale omului. pe care le putem valida şi pe care le putem verifica. Dacă o idee ne face bine ea este considerată adevarată. Adevărate sunt ideile pe care le putem asimila. aşa cum este el. Coerenţa enunţurilor asigură aspectul formal al cunoaşterii şi face ca acestea să fie utile sau eficiente prin experienţă. prin activitatea noastră practică. de gândurile noastre. Omul este capabil numai de o cunoaştere parţială a Universului. capătă o valoare reală în momentul în care suntem responsabili de faptele noastre. În acest sens. posibilităţile noastre de cunoaştere sunt limitate. .reprezentările ne oferă o bază corectă de date care este prelucrată de raţiune şi care face posibilă concordanţa cu realitatea prin enunţ. Noi nu putem să cunoaştem totul. deoarece fiecare fiinţă umană are propriul ei adevăr. de modul în care abordăm realitatea. de acţiunile noastre. să ştim ceea ce putem să cunoaştem şi ceea ce nu putem să cunoaştem şi să mai ştim ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. Aflarea adevărului depinde de fiecare dintre noi. Adevărul relativ. să cercetăm facultăţile noastre de cunoaştere. Utilitatea ideilor se reflectă în formularea şi aplicarea corectă a ideilor. Dintr-un enunţ pot lua naştere alte enunţuri care asigură dobândirea adevărului prin coerenţă. Pentru a ajunge la adevăr este necesar să ne cunoaştem pe noi înşine. şi nu trebuie să ne întindem cu cunoaşterea dincolo de ceea ce nu putem cunoaşte. alături de frumos şi de bine evidenţiind semnificaţia umană a cunoaşterii despre realitate. de tot ceea ce înseamnă viaţa noastră. deducţia este cea care face posibilă cunoaşterea prin coerenţă în condiţiile reciprocităţii ideilor.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful