Sunteți pe pagina 1din 5

Furia este legata cel mai adesea fie de frustrarea unei nevoi sau dorinte, fie de trairea subiectiva

a unei nedreptati; ea este semnalul ca individul se simte intr-o situatie de insuficienta satisfactie sau intr-una de neputinta in fata unui pericol, spune psihanalistul. Fie ca este exploziva sau tacuta, ea actioneaza intotdeauna ca un semnal de alarma: cand individul se simte in pericol, furia poate avea chiar o valoare adaptativa, ea declansand o mobilizare de resurse psihice si fizice ce poate duce la depasirea momentului critic. Sa ne ascultam furia inseamna, deci, sa ne pastram sanatatea mentala. Desi in zilele noastre emotiile au fost reabilitate plangem, radem, spunem ce avem pe inima , furia continua sa fie prost privita. Refuzam sa intelegem furia altora, ezitam sa o exteriorizam pe a noastra. Cu toate acestea, bine exprimata, furia se poate transforma intr-o emotie creativa. Dificultatea consta in a gasi echilibrul intre tendinta de a o interioriza (care, mai devreme sau mai tarziu, duce la inevitabile explozii) si aceea de a deveni agresivi, adica la furia prea violent exprimata. Sa invatam sa ne manifestam furia inseamna sa ne clarificam propriile nevoi. Furia aceea latenta si neconstientizata de care aminteam, furia care sapa pe dinauntru capacitatea cuiva de a initia si intretine relatii afective satisfacatoare cu ceilalti, poate fi o consecinta a refularii,Cand spiritul nu stie sa gestioneze conflictele, sufera corpul. Multe afectiuni psihosomatice sunt in legatura cu furia reprimata: durerile de spate, ulcerul, psoriazisul. Reabilitarea furiei nu inseamna ca trebuie sa reactionam la cea mai mica lezare a amorului propriu. Exista o diferenta pe care nu trebuie sa o neglijam: cea intre furie si ostilitate. Diferenta provine din faptul ca furia este o emotie, adica o traire intensa, dar nu neaparat de lunga durata, in timp ce ostilitatea este o atitudine afectiva in raport cu o anumita persoana. Desigur ca exista si o legatura intre furie si ostilitate, deoarece prima o presupune intotdeauna pe cea de-a doua nu putem fi furiosi pe cineva fara a resimti, cel putin temporar, ostilitate fata de acea persoana. Dincolo de orice clasificari psihologice, exista insa o diferenta importanta: furia are, intotdeauna, o componenta irationala, care provine din imposibilitatea subiectiva de a gasi mijloace adecvate pentru a face fata unei situatii neplacute sau periculoase; spre deosebire de furie, ostilitatea poate fi foarte bine motivata rational. Resentimentele nascute de furie pot duce la comportament agresiv: insulte, amenintari, lovituri etc. Cu toate acestea, nu e nevoie sa urli sau sa lovesti pentru a-ti exprima furia. Pana la urma, cea mai buna arma a noastra, a oamenilor, este cuvantul. E bine insa sa il utilizam cu buna credinta pentru a gasi si exprima adevaratele motive de nemultumire. Furia si autocontrolul sunt doua lucruri greu de pus laolalta; desigur, furia poate fi controlata, dar asta doar prin reducerea gradului de irationalitate implicat in emotia aceea intensa, prin constientizarea unora dintre factorii subiectivi care ne declanseaza furia (de exemplu, prin constientizarea felului repetitiv in care reactionam in anumite situatii si a relatiei dintre acestea si evenimente petrecute in copilaria mica). In felul acesta, furia devine un instrument terapeutic, in masura in care aparitia ei ne poate ajuta sa ne identificam zonele de vulnerabilitate. Desigur, acest exercitiu se poate petrece mult mai usor in cadrul unei terapii, decat prin pura introspectie,

Gestioneaza-ti furia in trei timpi


Si totusi exista remedii. Atunci cand simti ca te enervezi, nu e bine sa eviti conflictul: sa-ti exprimi furia inseamna sa iti oferi mijloacele prin care poti pune capat abuzurilor a caror victima te consideri. Dar nici nu se pune problema sa iti lasi furia sa tasneasca fara discernamant! S-ar putea ca mai tarziu sa regreti amarnic acest lucru. Pentru ca furia ta sa fie constructiva, invata sa o gestionezi in trei timpi.

Calmeaza-ti emotia Sub impulsul furiei poti deveni nedrept, capabil sa lansezi injurii grele sau chiar sa lovesti pe cineva, comportament care nu face decat sa inrautateasca situatia. Pentru ca nemultumirea ta sa fie luata in considerare de interlocutor, e mai bine sa o exprimi cu calm. Clarifica-ti ideile Ce ti-a declansat furia? Interlocutorul tau ti-a facut rau intentionat sau din greseala? Nu te-ai inselat in ceea ce priveste intentiile lui? Merita oare situatia o reactie imediata din partea ta? Ai luat in calcul si alte variante, cum ar fi sa glumesti sau sa nu acorzi prea multa importanta incidentului? Umorul are intotdeauna functia de detensionare a unui conflict. La ce te astepti exprimandu-ti furia? Interlocutorul trebuie sa-si schimbe comportamentul sau e nevoie oare ca tu sa te exprimi mai bine? Reflecteaza mai intai la aceste intrebari. Exprima-te! Imediat ce te simti in stare sa iti stapanesti emotiile, exprima ceea ce gandesti si pune limite. Fa asta fara exagerari injurii sau acuzatii , dar nici prea umil. Un mijloc bun este sa vorbesti despre tine si nu in locul celuilalt. Explica prin exemple concrete comportamentul care nu ti-a placut (cand tu...), exprima-ti emotiile (eu ma simt...) si asteptarile (as vrea sa...), exprima-ti nevoia prezenta si ceea ce o motiveaza (si iti cer asta pentru ca...). Nu uita ca scopul tau este sa restabilesti un echilibru. Nu-ti doresti nici sa iti ignori interlocutorul, negandu-i propriile nevoi, dar trebuie sa ai curajul sa ti le exprimi pe ale tale. Descopera mijloacele prin care iti poti imbunatati relatiile astfel incat confortul psihic al fiecaruia sa fie respectat. Furia este un simptom, spune Alfred Dumitrescu, un semnal al unei disfunctii in relatia dintre individ si mediu sau dintre diferitele trairi ale unui individ; evacuarea in cantitati moderate poate preveni o explozie, devastatoare, dar pe termen lung ea nu ne face nici mai sanatosi si nici mai apreciati de ceilalti. Asadar, este intotdeauna de dorit sa incercam sa identificam si sa tratam cauzele si nu doar sa respectam simptomul. Iata cum, pentru a-ti regasi armonia interioara si interumana, ajunge uneori sa iti exprimi sentimentele de furie. Este foarte important insa in final cum o faci. Imi era intotdeauna teama ca nu sunt ascultat Bogdan, 34 de ani Acum cativa ani, era de ajuns ca o masina sa ma depaseasca in trafic, cineva sa se uite urat la mine sau sa se amane o intalnire pentru a ma umple de furie. Toate acestea erau foarte obositoare si nu eram deloc fericit. Intr-o zi, am intalnit-o pe Maria. Ea nu mi-a acceptat accesele de furie. Nu putea trai cu mine asa. De frica sa nu o pierd, am consultat un psiholog. Ma infurii prea des pentru ca sunt foarte emotiv. Mi-a raspuns ca explicatia mea nu este cauza problemei. Era acelasi lucru cu a spune: Ma infurii pentru ca sunt coleric. Am analizat motivele care imi declansau aceste reactii. Am descoperit ca imi era frica intotdeauna ca nu sunt ascultat si ca toata lumea incearca sa profite de mine. Am renuntat la furie invatand sa am incredere in mine si in ceilalti, abandonand convingerea ca acestia au intentii rele in ceea ce ma priveste.

Freud a aratat ca la baza simptomului se afla o dorinta nerealizata. Tot el a mai descoperit ca, atunci cand o persoana are un simptom, simptomul e dorinta insasi,

dar intr-o forma deghizata. Astfel, orice simptom este o forma deghizata, nevrotica a dorintei unei persoane. Ce leaga dorinta de simptom? Aceasta este intrebarea la care Freud n-a raspuns de fapt niciodata. El a stabilit conexiunea dintre dorinta si simptom, dar nu si mecanismul acestei legaturi indestructibile. Acest proces fundamental, aceasta conexiune clara intre dorinta si simptom, acest principiu esential al functionarii vietii psihice a unei persoane este ca simptomul va fi permanent un simbol al dorintei. O persoana are o dorinta blocata. Prin urmare, persoana se simte dezamagita pentru ca nu a obtinut ceea ce a vrut. Furia este indreptata mereu spre o persoana CINEVA anume - care a fost responsabila pentru blocarea dorintei. Mania indreptatatita este intotdeauna produsa de sentimentele de neajutorare, neputinta sau dezamagire, in conditiile in care lipsa de control face ca furia sa fie, in cele mai multe cazuri, singurul mod de a-l recastiga. Dar la fel de frecvent, furia nu poate fi exprimata direct fata de acel CINEVA - persoana responsabila pentru blocarea dorintei si pentru dezamagirea care a urmat. In acest sens, furia nu se poate instala decat intr-un loc in interior - in psihicul sau in inconstientul persoanei. Furia ii spune dorintei: _ Intru in preconstient, asa incat nici macar nu voi realiza ca sunt furioasa pe aceasta persoana, pe acest cineva care refuza sa-mi dea ceea ce vreau. Am motivele mele pentru care nu am fost in stare sa-l las sa afle ca sunt furioasa. Asa ca trebuie sa-mi ascund furia fata de acea persoana, acel cineva - si chiar sa nu recunosc nici fata de mine ca sunt furioasa. Dorinta raspunde: _ Si eu as vrea sa vin cu tine, pentru ca asa voi putea obtine ceea ce vreau. Iar furia a spus: _ Vino cu mine! Apoi in sistemul inconstient furia si dorinta alimenteaza furnalul inconstientului persoanei. Furia continua sa aprovizioneze furnalul, in vreme ce dorinta, care se afla deja in cuptor este transformata in fumul care se ridica pe cosul furnalului. Baza acestui cos e situata in furnalul partii inconstiente celei mai adanci a mintii/aparatului psihic. Pe masura ce fumul (dorinta transformata) se ridica pe cosul psihicului, el trece la nivelul subconstient al mintii, apoi atinge pragul constiintei si, in final, iese pe cos in viata pe deplin constienta a persoanei. Dar acum dorinta exista ca fum sub forma unui simptom, si nu in forma dorintei initiale care plecase la drum cu furia. Numai cand furia fata de cineva anume devine constienta simptomul poate disparea. Disparitia furiei din inconstient inseamna disparitia simptomului.

Simptomul dispare mai repede daca persoana se pozitioneaza in fata liniei de demarcatie, acolo unde are loc a face, angajandu-se intr-o activitate care leaga dificultatea initiala (dorinta blocata) de cineva. Cand furia devine constienta si, mai ales, este indreptata spre CINEVA vizat, atunci cel mai probabil simptomul va disparea. In acest caz, furnalul psihic se inchide. Nu va mai exista furnal, nici fum, deci nici furie reprimata, nici simptom. Veriga lipsa intre dorinte si simptome se dovedeste a fi modul in care persoana isi controleaza furia Daca furia indreptata spre cineva anume ramane constienta, atunci putem vorbi de absenta simptomului. Daca furia indreptata spre cineva este reprimata si impinsa spre inconstient, putem vorbi de prezenta simptomului. Astfel, exista doua categorii de simptome: 1. cele care pot fi tratate cu ajutorul codului simptomului si pe care le-am putea numi simptome accesibile. 2. cele care nu pot fi tratate numai cu ajutorul codului simptomului si pe care le-am putea numi simptome inaccesibile. Totusi, daca, din anumite motive [...] simptomul isi schimba locul pe care il are in interiorul aparatului psihic, departe de vartejul dorintelor, atunci, in mod corespunzator, natura simptomului se schimba si ea. De obicei, in aceste conditii, ne putem imagina ca simptomul migreaza in aparatul psihic al persoanei, departe de partea din psihic destinata dorintelor, in zona trasaturilor de personalitate. Ca atare, simptomul este inglobat in profilul personalitatii persoanei si nu se mai dezvolta doar ca simptom. Mai degraba, facand acum parte din trasaturile de personalitate, el poate fi numit o trasatura simptom. Continua sa fie un simptom, dar acum, fiind in campul trasaturilor, a dobandit si caracterul unei trasaturi de personalitate. Ca trasatura simptom, el este acum gravat - incapsulat, asa cum era de asteptat - in materialul personalitatii, asa cum este gravata oricare alta trasatura de personalitate. In zona trasaturilor de personalitate, simptomul foloseste un alt limbaj decat cel din sfera dorintelor. Migratia simptomului in zona trasaturilor este o operatiune de supravietuire bazata pe nevoia psihicului persoanei de a se autoproteja. Aceasta idee deliranta era atat de bine inradacinata, incat a fost considerata o psihoza sau o forma de nebunie - izolata de restul personalitatii sale, astfel incat nimic nu dadea de inteles ca el ar fi fost nebun. Furia este reflexul emotional al pierderii puterii. Furia in sine este o eliberare placuta de frustrare. Reactia de furie este fireasca intrucat, atunci cand

cineva se simte deposedat de putere, furia devine adesea singurul mod de a reintra in posesia ei - adica de a deveni din nou puternic. Iar noi vrem intotdeauna sa ne recastigam puterea. Se poate spune ca ne iubim simptomele - chiar si pe cele dureroase - intrucat sunt dorintele noastre satisfacute, desi in mod deghizat. Reactia de furie este indreptata intotdeauna catre o persoana, catre CINEVA. Emotia nu poate ramane suspendata undeva in aer. Furia cauta pe CINEVA. Uneori, cand cealalta persoana este absenta sau, dintr-un motiv sau altul, nu este disponibila sau refuza o confruntare directa, atunci sinele devine tinta furiei. Astfel, emotia furiei are totusi o persoana de care sa se ataseze - sinele. Intensitatea simptomului va fi si mai mica daca, dupa ce acel cineva a fost identificat, iar furia a fost constientizata, persoana se va implica activ intr-o activitate concreta, in vederea satisfacerii dorintei initiale. Aceasta actiune va contribui la inlaturarea simptomului. Acest "a face" plaseaza persoana in fata "liniei de demarcatie" - intr-un loc din realitate, cababil sa lupte impotriva atitudinii de retragere si a simptomului.