Probleme teoretice i practice ale Ecoeconomiei

Masterand : Cucola Mihai Ciprian C.A.A., anul 1

Rolul i locul economiei n ecoeconomie Cercetarea interaciunii dintre natura nconjurtoare pe de o parte i societate i economia ei, pe de alt parte, a demonstrat i demonstreaz c natura ofer societii omeneti i economiei urmtoarele tipuri de bunuri : Condiiile fizice, materiale ale existenei lor ap, aer, sol, mediul de via al oamenilor, societii i economiei ei. Substan, materie pentru prelucrare i producere de bunuri.(1) Natura ofer omului substanele enumerate n tabelul periodic al lui Mendelev i care nu se gasesc dect in natur. Dup ultimele descoperiri tiinifice se previzioneaz posibilitatea interveniei omului n structura atomic a elementelor prin nlturarea sau adaugarea de elecroni. Astfel va fi posibil obinerea unor elemente care sunt rare n natur din elementele care se gsesc din belug pe pmnt precum apa, hidrogen .a. O alt aplicare a acestei descoperiri este dup prerea specialitilor intervenia asupra elementelor radioactive din deeurile nucleare produse, modificarea structurii lor atomice, lucru care af conduce la eliminarea efectul nociv pe care l au. Mijloace de munc, natura reprezint pentru economie mare arsenal de instrumente de munc.(1) O apreciabil mas de purttori de energie [1]. Este cunoscut faptul c ntreaga activitate de cercetare a societii de astzi i ndreapt atenia de cteva decenii ncoace, n direcia dezvoltrii i mplementrii soluiilor tehnologice bazate pe producerea energiei din resurse regenerabile. Purttori de energie ca radiaia solar, curenii de aer, mareele, energia geotermal, biogazul sunt dovedite a fi nlocuitorul surselor de energie clasice. Problema care apare n acest caz este implementarea real a acestor soluii i nu rmnerea lor doar la stadiul de experiment. Principalul impediment n realizarea produciei de energie la scal prin intermediul acestei tehnologii este reprezentat de investiiile colosale necesare. Spre exemplu, costul unei instalaii de producere a energiei electrice necesare unei gospodrii prin folosirea panourilor fotovoltaice se amortizeaz n douzeci de ani. Asta far a se lua n calcul faptul c durata normal de utilizare a panourilor este n medie de zece ani. Cu alte cuvinte, instalaia ofer independen consumatorului fa de furnizor dar energia electric produs este mai scump dect preul cu care furnizorul o vinde. Din punct de vedere economic este clar c aceast investiie nu este justificat. Discuia apare dac se iau n calcul orizontul de timp la care se refer i implicaiile asupra mediului a celor dou modaliti: cea clasic, poluant, alinentat din resurse epuizabile de combustibil, dar mai ieftin, i metoda nepoluant, alimentat din resurse regenerabile dar mai scump din punct de vedere economic. Cantiti mari de bunuri de consum. Mediul natural nconjurtor ofer omului, oamenilor i societii locus standi i proceselor pe care acetia le desfoar spaiu de aciune. Servicii nemateriale foarte diferite ca structur : - Servicii biologice linite, aer curat, atmosfer de destindere etc. - Servicii estetice delectri i desftri oferite de admirabilele peisaje, de monumentele naturale cu care mediul i-a inzestrat spaiul i s-a afirmat ca un nentrecut creator de valori artistice. - Servicii tiinifice i pedagogice. - Servicii pedagogice, educative. Natura ce ne inconjoar este unul dintre cei mai nelepi pedagogi de la care oamenii au avut, au i vor avea intotdeauna de invat.

Din punct de vedere economic are relevan valoarea i utilitatea resurselor materiale i energetice i a serviciilor oferite de natur. Resursele poteniale i factorii poteniali de producie existente n natur, n sfera economiei poart denumirea de capital natural. Produsele si serviciile oferite de natur omului reprezint n economie pri componente ale averii naionale i mondiale chiar dac multe dintre ele nu se includ nici n produsul naional brut, nici n produsul intern brut sau net i nici n produsul mondial brut sau net. Obiectele naturii, ale mediului natural nconjurtor sunt obiecte ale proprietii individuale, colective, asociative, naionale, internaionale i chiar ale comunitii mondiale. Un neajuns al economiei actuale, dupa parerea lui Al. Gore este acela ca n calculul P.N.B. resursele naturale nu se depreciaz prin exploatare. Cldirile i fabricile nu se deteterioreaza, la fel mainriile i echipamentele, automobilele i camioanele. Nu sunt luate n considerarea efectele negative ale agriculturii neraionale asupra productivitii solului, defririii pdurilor asupra calitatii aerului .a. [1] n contabilitate, elementul patrimonial Terenuri nu este supus amortizrii, considerndu-se c acesta nu i schimb proprietile n timp i deci nu este supus degradrii. Aceast afirmaie este combtut n sfera ecologiei, demonstrat fiind faptul c factorii naturali care provoac eroziunea solului, apa, vntul, precum i cei antropici cum ar fi aratul, folosirea ngrmintelor chimice, irigatul, conduc la modificri morfologice i ale proprietilor solului. Capitalul natural reprezint n economia capitalist de pia forma economic pe care o mbrac patrimoniul natural al firmei, al ramurii, al economiei naionale, precum i al entitilor economice internaionale. Ca i celelalte forme de capital capitalul natural are utilitate i valoare. Utilitatea sa se concretizeaz, inainte de toate, in rolul pe care il indeplinete in procesul economic. Aa cum se poate observa cu ochiul liber, unele componente ale sale, indeplinesc rolul de instrumente de munc, altele indeplinec rolul de obiecte ale muncii care se supun prelucrrilor tehnice i tehnologice, sunt i componente care servesc drept condiii pentru desfurarea normal a activitilor i proceselor economice. Capitalul natural se valorific i autovalorific prin introducerea sa eficient n circuitul eco-economic i prin funcionarea sa tot eficient n decursul circuitului pe care l parcurge. Capitalul natural imbrac dup unele opinii dou forme i anume: - forma capitalului natural potenial - in potenia atunci cnd nu este introdus n fluxul sau fluxurile eco-economice i - forma capitalului natural real, atunci cand i in msura in care el este introdus n circuitul eco- economic. Capitalul natural potenial nu este capital in accepiunea proprie a acestui concept pentru ca pentru a fi capital el trebuie s funcioneze ca atare, adic s se valorifice prin aducerea unui ctig profit, rent, dobnd sau alte avantaje. n timp ce valoarea oricrei mrfi material-obiectuale se manifest, se exprim i se msoar prin preul pe care il are ca obiect al comerului, valoarea mrfurilor nonmateriale conine o insemnat doz de apreciere subiectiv, individual. Aceasta nu inseamn c acest gen de mrfuri ar fi lipsite de valoare. Unitatea de msur este i aici, in ultim instan tot preul a crui mrime este influenat de utilitatea mrfii, valoarea i raritatea ei. Pentru cei mai muli dintre actorii economici, ca i dintre reprezentanii gandirii i teoriei economice, ceea ce conta era n primul rnd ctigul, profitul, i din aceast cauz, stpnirea naturii, dominaia lor asupra ei a avut i din pcate mai are un caracter colonialist,

distructiv i uzurpator. Ceea ce actorii luau in calcul erau costurile contabile, costurile de capital i nu totalul costurilor. Actorii economici nu includeau i nu includ costurile reclamate de producerea mrfurilor ci numai costurile de capital. Costurile ecologice erau i sunt suportate de ctre societate. ntr-un sistem, univers in care legea realitii acioneaz cu o intensitate tot mai mare, nimic nu este gratis, totul cost. Se pune problema identificrii liniei de demarcaie dintre economia real a bunurilor materiale i cea a bunurilor nonmateriale? Phillippe Saint Marc consider c linia fundamental care delimiteaz cele dou economii este aceea care explic deosebirile ntre coninuturile conceptelor valoare, consum i producie. Astfel, economia bunurilor materiale se bazeaz pe ceea ce ar putea fi determinat cu ajutorul verbului a avea, iar economia bunurilor nonmateriale se bazeaz pe ceea ce s-ar putea desemna cu ajutorul verbului a fi. n timp ce valoarea oricrei mrfi material-obiectuale se manifest, se exprim i se msoar prin preul pe care l are ca obiect al comerului, valoarea mrfurilor nonmateriale conine o insemnat doz de apreciere subiectiv, individual. Aceasta nu nseamn c acest gen de mrfuri ar fi lipsite de valoare. Unitatea de msur este i aici, n ultim instan tot preul a crui mrime este influenat de utilitatea mrfii, valoarea i raritatea ei. Luarea n stpnire a naturii Examinarea relaiilor dintre om i natur (mediul inconjurtor) conduce la constatarea c exist mai multe forme de luare a naturii n stpnire de ctre om i de meninere a acestei stpniri. ntre acestea se numr: Stpnirea economic ii gsete expresia n urmtoarele situaii i stri de fapte: Deinerea unor elemente componente ale naturii in proprietate : suprafee ale planetei i nu puine substane (materii) i fore ale naturii - Numeroase elemente ale universului natural reprezint resurse poteniale pentru activiti economice, iar odat cu includerea lor in circuitul economic, in fluxurile economice materiale, devin factori reali de producie i se comport ca atare. In aceast determinare, elementele respective devin bunuri de capital, capital natural in funciune i purttoare de valoare economic. - Multe dintre componentele naturii sunt la nceput bunuri poteniale de consum, dup aceea intr n procesul de consum alimentar sau nealimentar. - Gestionarea direct sau mijlocit a elementelor naturale devenite obiect al uneia dintre formele de proprietate. Stpnirea tehnic. Aceast form de stpanire se concretizeaz n: - Capacitatea omului de a instrumentaliza obiecte, substane i fore ale naturii i de a le transforma n componente tehnice i tehnologice ale activitii economice n general. - Stpnirea (dominarea) naturii de ctre om i gsete expresia n capacitatea acestuia de a nvinge sau de a atenua cu ajutorul tehnicii i tehnologia unele fore distructive i potrivnice ale naturii aprarea impotriva frigului sau impotriva cldurii excesive, ndiguirea apelor, etc. etc. - Capacitatea omului de a crea tot cu ajutorul tehnicii i tehnologiei, un nou univers, universul tehnic i de a-l implementa n mediul natural. Stpnirea intelectual a naturii const n cunoaterea cat mai cuprinztoare i profund a universului natural n care omul se nate, triete, muncete, a structurii sale anatomo-morfologice, a mecanismelor sale de funcionare i dezvoltare, a legilor care guverneaz evoluia acestui univers i a relaiilor sale cu universul economic, tehnic, politic, cultural i social.

 Stpnirea social. Unele componente substane, fore, monumente ale naturii se afl n stpnirea societii i prin aceasta, n stpanirea membrilor si. Spre exemplu, pmantul ca obiect al proprietii aparine nu numai unui individ, sau unui micro grup de indivizi, nu numai unui actor economic sau unui grup de actori economici i nici numai statului privit ca subiect economic. El apaine n acelai timp unui cetean sau unui grup de ceteni, statului ori naiunii, caz n care statul este reprezentantul naiunii i atata timp cat naiunile vor rmane comuniti umane legitime din punct de vedere istoric, economic, cultural i social. Poziii diferite n gndirea ecologitilor i a economitilor. O foarte izbutit descriere a unui ir ntreg de diferene, opinii i poziii este oferit celor interesai de ctre Lester Brown Ecologitii, privesc economia ca pe un sistem al mediului; economitii, privesc mediul ca fiind o parte a economiei; Ecologitii, sunt ngrijorai de limitele mediului natural, de caracterul finit al planetei i resurselor ei n timp ce economitii, au tendina s nu recunoasc asemenea constrngeri; Ecologitii, prelund semnele naturii, gndesc n termeni de cicluri, n timp ce economitii, gndesc mai degrab liniar sau curbiliniu; Economitii, au o mare ncredere n pia, n timp ce ecologitii, eueaz adesea n aprecierea corect a pieei; Discrepana dintre economiti i ecologiti n percepia lor asupra lumii la nceputul acestui nou secol nici c poate fi mai mare. Economitii, privesc la creterea fr precedent a economiei globale, a comerului i investiiilor internaionale i vd un viitor promitor. Ei observ cu mandrie justificabil c economia global s-a mrit de apte ori din 1950, venitul global crescand de la 6 miliarde de dolari n bunuri i servicii la 43 de miliarde de dolari n 2000, ridicnd standardele de via la nivele nevisate. Ecologitii, privesc aceeai cretere i realizeaz c ea reprezint produsul de ardere a unor cantiti enorme de combustibil fosil ieftin artificial, un proces care destabilizeaz clima. Ei privesc n viitor i vd valuri de cldur mai intense, furtuni mai pustiitoare, calote de ghea care se topesc i nivelul mrilor tot mai ridicat conducand la restrangerea suprafeei uscatului chiar n contextul n care populaia planetei continu s creasc. Pe msur ce noul secol se desfoar economitii privesc la pieele de gru i vd n cele mai sczute preuri din ultimele dou decenii un semn sigur c, pe de o parte, capacitatea de producie a depit cererea efectiv i c pe de alt parte, problema surselor de hran nu pare c ar putea constitui un subiect pentru viitorul previzibil. n acelai timp ecologitii vd cotele apelor n scdere n rile cheie productoare de hran i tiu c 480 de milioane de oameni din cei 6,1 miliarde ale globului sunt hrnite cu gru produs prin consumul forat al rezervelor de ap subteran. Ei sunt ingrijorai cu privire la efectul secrii definitive a acestor izvoare de ap asupra produciei de alimente. Economitii, consider piaa ca un ghid pentru deciziile lor. Ei respect piaa deoarece aceasta poate aloca resursele cu o eficien pe care un planificator central nu o poate atinge niciodat. Ecologitii, privesc piaa cu mai puin stim deoarece ei vd o pia care nu spune adevrul .

 Ecologitii, vd creterea economic record din ultimele decenii, dar ei vd, de asemenea, i o economie care crete n conflict cu sistemul su suport, o economie care epuizeaz rapid capitalul natural al planetei, deplasnd economia global ctre un curs al mediului care va conduce n mod inevitabil la un declin economic. Ei vd necesitatea unei restructurri n ntregime a economiei pentru a intra n concordan cu ecosistemul. Cine are dreptate sau, cine se afl mai aproape de adevr, de realitate? n cele spuse mai nainte sunt menionate o serie de idei i paradigme care pot contribui la formularea rspunsului i anume: 1. Dei sistemul economic are identitatea i propriul su statut ontologic i funcional, independena sa fa de mediul natural nconjurtor, este doar parial i relativ. 2. ntre sistemul ecologic i cel economic exist numeroase raporturi de independen, dependen i interdependen. Mediul nconjurtor influeneaz economia real. La rndul ei societatea i economia ei influeneaz ntr-o msur sau alta mediul nconjurtor. 3. Raporturile reale de dependen i interdependen dintre cele dou alctuiri impreun cu elementele lor de identitate, au generat n mod obiectiv o nou alctuire, la un nivel superior de organizare, sistemul eco-eco. 4. n cadrul metasistemului cele dou pri componente ocup un loc diferit. Sistemul ecologic are o sfer de cuprindere mai larg, mai cuprinztoare dect sfera economiei. Economia exist, funcioneaz i evolueaz, cel puin deocamdat, n cadrul, n interiorul sistemului ecologic terestru. 5. Din punct de vedere biologic scrie Barry Commoner oamenii fac parte din sistemul ambiental ca elemente ale unui ntreg. Totui, societatea economic este alctuit n vederea exploatrii mediului, n ansamblul su, pentru a produce bogii. Rolul paradoxal pe care l jucm n mediul ambiant, ca participani i, totodat, exploatatori, denatureaz imaginea noastr despre el. Senzaia i impresia de independen este n realitate, o iluzie care se pierde repede, se sparge pur i simplu precum un balon de spun atunci cand se ntalnete, se ciocnete cu urmtoarele adevruri: (a) Fiinele vii sunt alctuite aproape exclusiv din aceleai patru elemente hidrogen, oxigen, carbon i azot care formau atmosfera iniial a Pmantului; (b) Sursa vieii este inveliul subire de aer, ap i sol al Pmantului i razele de foc solar care il scald; (c) Mediul natural este o main vie, enorm i foarte complex, care constituie un strat dinamic subire pe suprafaa Pmantului i fiecare activitate uman depinde de starea perfect i buna funcionare a acestui mecanism. i nici un sistem economic nu poate fi considerat stabil dac funcionarea lui ncalc grav principiile ecologiei. 6. Factorul hotrtor i determinant n cadrul raportului dintre planet i economie, cu alte cuvinte, dintre mediul natural nconjurtor i economie, este planeta (mediul ambiant). Limitele creterii i dezvoltrii economiei sunt date de limitele i capacitatea planetei de a suporta att creterea ct i dezvoltarea economic. i lucrul cel mai important, o economie suportabil de ctre mediu, aflat n concordan cu acesta i compatibil cu el este ceea ce Lester Brown a denumit o eco-econoomie. [1] Problematica introducerii conceptului de dezvoltare durabil Dezvoltarea durabil implic integrarea problemelor de protecie a mediului i a celor sociale n toate aspectele politicii economice: Declaraia de la Rio, Principiul 4

Pentru realizarea dezvoltrii durabile, protecia mediului trebuie s constituie parte integrant a oricrui proces de dezvoltare i nu poate fi considerat n mod izolat de acestea. Injectarea conceptului de durabilitate n politicile de dezvoltare, are largi implicaii la nivel macro i microeconomic. n ceea ce privete politicile macroeconomice, orientarea ctre dezvoltarea durabil solicita, spre exemplu, modificarea sistemelor naionale tradiionale de contabilitate, pentru a permite o mai buna masurre a calitii generale a vieii. Astfel de sisteme de contabilitate ar exclude din calculul PIB eforturile de control al poluarii, precum i pagubele provocate mediului prin poluare. O abordare similar, pune accentul pe utilizarea unui set de sisteme de contabilizare separate pentru resursele naturale, care s evidenieze n uniti, altele dect cele monetare, starea existent a resurselor dintr-o anumita ar. n acest fel, extracia de minereuri nu va fi reflectat numai prin creterea PIB, ci i prin diminuarea rezervei de resurse naturale. n ceea ce privete politicile microeconomice, orientarea ctre dezvoltarea durabil solicit, spre exemplu, imputarea costurilor pentru pagubele aduse mediului, productorului care a cauzat paguba. Preul resurselor naturale trebuie s reflecte costurile de mediu i alte costuri externe ale unei piei necontrolate. Instrumentele bazate pe mecanisme de pia, cum sunt taxele pentru poluare i permisele comercializabile pot fi utilizate pentru a internaliza costurile externe, conducnd la preuri ale pieei care reflect mai bine costul real al produciei, incluznd costurile sociale i pe cele de protecie a mediului. [ 2]

Bibliografie : [1] Ecoeconomie- Aurel Negucioiu [2] IMPLICAIILE DEZVOLTRII DURABILE ASUPRA POLITICILOR E CONOMICO-SOCIALE www.scritube.com

ROLUL NATURII SI AL OMULUI N STRUCTURA ECOSISTEMELOR

Ecosistemele naturale au, dupa cum s-a mai precizat, o structura extrem de complexa si un echilibru dinamic solid. Ecosistemele amenajate de om au o structura simplificata, cu sustinere energetica sporita pentru mentinerea echilibrului n conditiile realizarii obiectivului pentru care au fost create, si anume o productivitate ridicata. Desi structural difera, omul, prin cunoasterea aprofundata a ecosistemelor naturale, poate perfectiona permane 16116e412q nt structura propriilor ecosisteme.

2.4.1. TIPURI DE INTERACTIUNE N ECOSISTEMELE NATURALE

n ecosistemele naturale interactiunile dintre specii variaza n functie de sezon, stadiul de dezvoltare, masura necesarului, structurii si taliei organismelor, schimbarile ecosistemului. Toate aceste influente au consecinte pentru supravietuirea speciilor si pentru nisa ecologica pe care o ocupa. innd cont de complexitatea unui ecosistem, tipurile de interactiune sunt extrem de diverse, ele reprezentnd practic multitudinea combinatiilor posibile ntre elementele sale structurale. Dintre toate acestea, cele mai importante grupe de interactiuni sunt cele din lumea vegetala, cele din regnul animal, cele dintre plante si animale, iar pentru ecosistemele amenajate, interactiunile n care este implicat si omul. Interactiunile existente n lumea vegetala se produc att ntre specii ct si ntre indivizii aceleasi specii. Ele se manifesta n diferite feluri: concurenta pentru apa, influenta umbrei, raspndirea bolilor etc., multe altele nefiind nca descoperite si analizate. Interactiunile n regnul animal sunt la fel de diversificate, ele aratnd labilitatea echilibrului biologic n interiorul ecosistemului. Daca aceste interactiuni sunt perturbate, consecintele sunt mari; cel mai adesea, perturbarile sunt provocate de om. De aceea, subliniem precautia pe care trebuie sa o avem n abordarea agroecosistemelor si implicit a fermelor agroturistice. n ecosistemele naturale relatiile ntre pradatori si prada, ntre paraziti si gazda sunt evidente: un animal are un avantaj pe seama altuia. Competitia ntre specii sau populatii vecine poate fi att de mare nct resursele habitatului sa devina insuficiente. Uneori, unele specii se pot mentine numai schimbndu-si modul de hranire sau distrugnd concurentul respectiv (conform principiului excluderii concurentilor). Relatiile ntre plante si animale sunt extrem de variate. Cel mai frecvent plantele servesc drept hrana animalelor. n unele situatii indivizii regnului animal pot raspndi semintele plantelor sau asigura polenizarea. Aceste interactiuni nu sunt statice, lucru care mareste dificultatea studierii lor, ele putndu-se schimba, de

exemplu, si numai n functie de sezon. n fine, animalele pot utiliza plantele si pentru a-si face cuib, sau ntr-o alta interactiune ele pot fi ntr-o relatie de aparare mutuala (ca de exemplu unele furnici care se hranesc cu secretia unor plante si care, simultan, alunga animalele care sunt tentate sa se hraneasca cu plantele respective).

2.4.2. TIPURI DE INTERACTIUNE STRUCTURALA N ECOSISTEMELE AMENAJATE

n ecosistemele amenajate, cu grade diferite de antropizare, sunt relatii noi ntre specii, ca urmare a introducerii lor de catre om dintr-un ecosistem n altul, precum si relatiile dintre speciile ecosistemelor amenajate, pe de o parte, si factorul uman, pe de alta parte. Dupa cum se stie, complexitatea este definita ca numarul de legaturi" si de interactiuni ce se pot stabili ntre subunitatile unui sistem, ceea ce poate fi reprezentat si ca o masura a numarului de retroactiuni (feed-back-uri) ce se pot stabili ntre elementele mentionate. Dar numarul de elemente, componente sub raport structural, ce caracterizeaza pe unitate de spatiu si timp un ecosistem, i da acestuia diversitatea sau densitatea elementelor structurale si a celor functionale. Pe de alta parte, una din proprietatile esentiale ale oricarui tip de ecosistem este tocmai aceea de a mentine ntre anumite limite integralitatea structurala si functionala si revenirea la o stare initiala n urma oricaror perturbari, proprietate definita ca stabilitate. n cazul agroecosistemelor de exemplu, mentinerea stabilitatii si diversitatii se poate asigura numai prin controlul exercitat de catre om (prin cheltuirea unei cantitati suplimentare de energie). Factorul antropic regleaza ecosistemul prin mecanisme de tip cibernetic (de feed-back sau de feed-before), iar masura numarului acestor retroactiuni ntre elementele ecosistemului reprezinta, dupa cum s-a mai mentionat, complexitatea sa. Este incriminata astfel indestructibila relatie om - agroecosistem, dar si sugerata ideea rolului omului n complexitatea ecosistemului. Elucidarea acestor interactiuni consideram a fi esentiala si pentru ecosistemele fermelor agroturistice. Resursa principala de actionare a factorului uman asupra ecosistemelor este, fara ndoiala, informatia. Ea mijloceste si realizeaza, de fapt, relatia omului cu ecosistemul, att pe directia luarii deciziilor ct si pe cea de executie a acestora. Factorul antropic din ecosistemele amenajate, inclusiv din agroecosisteme (factor aflat pe bucla conexiunii inverse) realizeaza reglarea sistemului n mod diferit, n functie de raporturile sale fata de informatia pe care o mnuieste. De aici si rolul diferit pe care l au n ecosistem anumite categorii ale componentei antropice. Deci rolul omului n complexitatea ecosistemelor este legat de cantitatea si calitatea informatiei vehiculate. Concret, cantitatea informatiei echivaleaza cu calitatea organizarii sistemului, ea reprezentnd n acelasi timp si o resursa care ntareste rolul factorului antropic n ecosistem. Ne referim la nsusirile informatiei vehiculate n ecosistemele amenajate, ea fiind recognoscibila, refolosibila si utilizabila n procesele conduse de om, n cadrul actiunilor si strategiilor sale redefinite pe principiile integratoare ale unui management compatibil cu complexitatea

ecosistemelor. Este vorba despre principiile managementului integronic, aplicabil sistemelor complexe si hipercomplexe de tipul ecosistemelor amenajate si mai ales a relatiei mediului cu activitatea economica a omului (Gruia, R., 2006). 2.4.2.1. RELATIA STRUCTURALA SI FUNCTIONALA OM - NATURA Din punct de vedere practic consideram ca rolul omului n cadrul ecosistemelor este legat de rezolvarea unei probleme esentiale pentru momentul de fata, si anume: stabilirea relatiei ideale om natura. Potrivit cercetarilor efectuate (Odum, 1972, citat de Ionescu Al. si col., 1989) rezulta ca pentru realizarea unui standard de viata relativ ridicat, factorul uman (exercitndu-si rolul sau optimizator n cadrul ecosistemelor) va trebui sa asigure o structura a terenului per individ adult asemanatoare cu cea descrisa n tabelul 5. Este o structura de principiu, exemplificata ca optima pentru zona temperata. Pentru relatia structurala si functionala Om - Natura ne intereseaza nsa si alte zone geografice si mai ales aspectele legate de gospodarirea sustenabila a terenului, inclusiv a suprafetelor agricole.
Model de structura optima a terenului, pentru asigurarea unui ecosistem echilibrat (pentru zona temperata)

Tabelul 5
Suprafata ha %

Tipul de teren

Suprafata naturala (nemodificata de om) destinata regenerarii resurselor fundamentale ale vietii (apa, oxigen, substanta uscata) Suprafata agricola, pentru producerea de alimente Suprafata de paduri economice (producatoare de lemn si celuloza) Suprafata destinata constructiilor (asezari umane, industrie, cai de comunicatie etc.)

0,8 0,6 0,4 0,2

40 30 20 10

Dupa cum se observa din tabel suprafetele naturale (incluznd si padurile) reprezinta 60 % ntr-o structura considerata optima. Pornind de la necesitatea aplicarii unor astfel de strategii de dezvoltare a ecosistemelor, o serie de studii (Soran si Margareta Borcea, 1985) arata ca. optimul cresterii valorilor totale se atinge cnd raportul dintre aria naturala si aria dezvoltarii sociale se mentine n jur de 1:1. De ndata ce valorile naturale scad sub 50 %, apar o serie de retroactiuni ecologice cu efect negativ. Acestea actioneaza ca factori limitativi ai cresterii si n consecinta valorile ,,dezvoltate" scad si ele. La o scadere a valorilor naturale pna la 6075 % se intra n zona din care reechilibrarea devine imposibila, tradusa prin nlocuirea prosperitatii cu deteriorarea ireversibila a mediului (dezvoltare nesustenabila).

3 Ferma de animale tratata ca ecosistem zooproductiv

33

Mergnd pe aceasta idee consideram importanta concluzia constructiva a ecologilor (Odum H.P. ,1975) ca justa echilibrare ntre natural si economic nu trebuie interpretata ca o limitare a dezvoltarii, omul putnd construi tot ce doreste, dar, spre binele sau, sa construiasca n conditiile respectarii legilor ecosistemelor naturale n mijlocul carora traieste. n acest sens, agroecosistemele de pilda, si dintre acestea ecosistemele fermelor agroturistice, vor trebui sa concureze la acest deziderat ntr-o agricultura sustenabila a secolului XXI. Pentru modificarea peisajului natural omul utilizeaza o serie de metode si tehnici: de productie, de organizare, de orientare, de educare s.a. Este foarte important pentru o ntelegere corecta a relatiilor cu natura (deci si cu agricultura, cu turismul ecologic, cu plantele, cu animalele etc.) ca oamenii sa primeasca o educatie adecvata, temeinica si multilaterala. Pentru realizarea unui asa-numit Homo ecologicus educatia va trebui angajata pe drumul transformarii cunostintelor pentru stavilirea asaltului poluarii si alterarii profunde a diverselor cicluri naturale (exemplu cele biogeochimice), precum si pentru stabilirea unor bune raporturi ntre marimea populatiilor ecosistemelor (plante, animale, oameni) si a resurselor acestora. n general, pentru stabilirea unor bune relatii ecologice ntre om si natura. Pe aceasta baza se pot realiza agroecosisteme, si n mod special ecosisteme ale fermelor agroturistice, a caror eficacitate va avea un grad ridicat de certitudine. http://www.scritube.com/geografie/ecologie/ROLUL-NATURII-SI-AL-OMULUI-IN111164126.php

Studiul si evolutia poluarii si a organizatiilor antipoluare

O mica istorie a poluarii si a organizatiilor antipoluare

Este interesant de remarcat ca atitudinea oamenilor fata de mediu nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul existentei umanitatii. O multime de documente atesta exploatarea irationala a padurilor (Grecia, China), degradarea solurilor, distrugerea unor specii (eroii din Mahabharata ard o padure intreaga cu animalele din ea cu tot). Diferenta intre noi si stramosii nostri este legata de capacitatile noastre sporite atat de a distruge cat si de a ingriji mediul. De-a lungul timpului prin ocuparea extensiva a planetei calitatea aerului si a apei s-a degradat, grosimea stratului de ozon a scazut, punand intr-o stare critica intreaga planeta. Toate acestea au dus la cresterea ingrijorarii legate de deteriorarea mediului.

Primii vizionari care au tras semnalul de alarma legat de degradarea mediului inconjurator au fost oamenii de stiinta din secolul XIX care, confruntati cu urbanizarea si industrializarea galopanta au incercat sa stopeze actiunile destructive si sa educe oamenii in domeniul stiintelor naturale si a protectiei mediului. Din punct de vedere istoric conceptul de protectie a naturii a aparut prima oara la mijlocul secolului XIX la biologi (Humbold, Darwin, Wallace) si la romantici (Wordsworth, Emerson, Thoreau). Prima societate de protectie a naturii atestata a fost fondata in Anglia in 1865 sub numele Commons, Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare - Alkali Law a fost data de parlamentul britanic in 1863. In 1864 Congresul Statelor Unite hotaraste ca Valea Yosemite sa devina o zona recreationala iar in 1872 se stabileste primul parc national la Yellowstone. In prima jumatate a secolului XX continua distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensiva a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA). Apare in SUA in 1935 Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea eroziunii accelerate. Dupa 1945 se infiinteaza primele organizatii internationale care se preocupa si de problemele mediului inconjurator:

1945 - FAO (Food and Agricultural Organisation) 1956 - Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii si a Resurselor Naturale 1961 - World Wildlife Found 1945 - ONU (Organizatia Natiunilor Unite )

Anii 1960 1980 Anii 60 au fost marcati de impactul tehnologiilor de razboi (incluzand si tehnologia nucleara) asupra mediului si de utilizarea produselor chimice devastatoare. Generatiile anilor 60 s-au format in contextul miscarilor pacifiste si a unor miscari de protectie a mediului precum Campania pentru dezarmare nucleara, Miscarea pentru drepturi civile (SUA). Apar primele organizatii nonguvernamentale (NGO) implicate in protectia mediului (Sierre Club). Are loc prima celebrare a Zilei Pamantului (Earth Day) 21 martie 1970 cand au loc mitinguri in toata America cu implicarea oficialitatilor si cu fonduri federale. Incepand din anul 1970 Ziua Pamantului a devenit o zi internationala. In anii 70, miscarea ecologica s-a dezvoltat in continuare, ajungandu-se la crearea organizatiilor Greenpeace si Friends of the Earth. In anii 80 se contureaza primele propuneri legate de dezvoltarea durabila ca urmare a aparitiei unor accidente de mediu extrem de grave. Devine tot mai clar ca trebuie stabilite bariere in calea potentialului destructiv al unor descoperiri stiintifice. In 1984 are loc un tragic accident in Bhopal (oras din India Centrala), unde o fabrica de pesticide a companiei americane Union Carbid a explodat. Au fost inregistrati mii de morti iar impactul asupra mediului a putut fi simtit si 15 ani mai tarziu. In 1986 a explodat un reactor nuclear al centralei nuclearo-electrice de la Cernobil, Ucraina, fosta Uniune Sovietica. S-au inregistrat peste 100000 morti si imense degradari ale mediului. In 1987 a fost confirmata pentru prima data existenta unei gauri in stratul de ozon.

Anii 1990 In 1991 are loc Razboiul din Golf care duce la mari pierderi de vieti omenesti si catastrofe ecologice. In 1993, Summitul de la Rio al Natiunilor Unite dezbate criza contemporana si mai ales impactul ei asupra mediului. Se angajeaza primul plan de actiune globala Agenda 21. In capitolul 36 al Agendei 21 se afirma rolul cheie al educatiei ecologice. La 6 ani dupa Summitul de la Rio, cu tot entuziasmul care a dus la adoptarea Agendei 21, ea este in cea mai mare parte un esec. Au fost depuse eforturi mari de catre unele state, organizatii sau corporatii. Opinia publica este saturata cu informatii legate de mediu (in general in tarile occidentale) dar mobilizarea in jurul cauzei a scazut. Actiunile pentru mediu par a fi in retragere peste tot cu exceptia Peninsulei Scandinave. Ca rezultat al Conferintei de la Rio a aparut GEF (Global Environment Facility) care reprezinta un mecanism de finantare ale unor proiecte legate de mediu si dezvoltare in diferite p 151i81b arti ale lumii. Finantatorii GEF sunt Banca Mondiala, UNDP (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare) si UNEP (Programul Natiunilor Unite pentru Mediu). UNEP contribuie cu experienta stiintifica si selecteaza ariile proiectelor GEF, UNDP face legatura intre mediu si dezvoltare, Banca Mondiala este responsabila de proiectele de investitii. Directiile in care actioneaza GEF sunt:

reducerea efectului de incalzire globala; protectia biodiversitatii; protectia apelor internationale; reducerea efectului de epuizare a ozonului.

Poluarea atmosferica
Aerul pe care il inspiram este parte din atmosfera, amestecul de gaze ce acopera globul pamantesc. Acest amestec de gaze asigura viata pe pamant si ne protejeaza de razele daunatoare ale Soarelui.

Atmosfera este formata din circa 10 gaze diferite, in mare parte azot (78%), si oxigen (21%). Acel 1% ramas este format din argon, dioxid de carbon, heliu si neon. Toate acestea sunt gaze neutre, adica nu intra in reactie cu alte substante. Mai exista urme de dioxid de sulf, amoniac, monoxid de carbon si ozon (O3) precum si gaze nocive, fum, sare, praf si cenusa vulcanica. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a mentinut timp de milioane de ani, este amenintat acum de activitatea omului. Aceste pericole ar fi efectul de sera, incalzirea globala, poluarea aerului, subtierea stratului de ozon si ploile acide. In ultimii 200 ani industrializarea globala a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea carbunelui si a gazului metan a dus la formarea unor cantitati enorme de dioxid de carbon si alte gaze, mai ales dupa sfarsitul secolului trecut a aparut automobilul. Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantitati mari de metan si oxizi de azot in atmosfera. Poluarea atmosferica reprezinta contaminarea atmosferei cu deseuri gazoase, lichide sau solide sau cu produse care pot periclita sanatatea oamenilor, a animalelor si a plantelor. Se vorbeste despre poluarea atmosferica atunci cand una sau mai multe substante sau amestecuri de substante poluante sunt prezente in atmosfera in cantitati sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru oameni, animale sau plante si contribuie la punerea in pericol

sau vatamarea activitatii sau bunastarii persoanelor (Organizatia Mondiala a Sanatatii O.M.S.). Printre poluarile atmosferice naturale se numara polenul plantelor si florilor care provoaca alergii. Substantele poluante din atmosfera sunt substante gazoase, lichide sau solide, care le modifica compozitia. Gazele sunt substante care, in conditii normale (temperatura locala, presiune 1013 hPa) sunt in stare gazoasa, lichefiindu-se la temperatura joasa (condensare), de exemplu CO2, SO2, ozonul. Vaporii sunt gaze care se condenseaza in conditii normale, de exemplu vaporii de apa. Ceata, fumul, praful sunt particule foarte fine de materii (aerosol) de un diametru de 0,001-100 m. Praful provine din diviziunea materiei fine in particule aproape coloidale de 10-100 m. Emisiile sunt substante eliberate in atmosfera de catre uzine. Aceste substante se raspandesc pretutindeni, cazand din nou sub forma de particule si mai fine decat poluarea atmosferica masurabila in locurile de emisie. Fixarea unei valori limita se fondeaza pe criteriile calitatilor aerului, a parametrilor masurati, a caror interpretare variaza de la o tara la alta. Cauzele poluarii atmosferice si principalii poluanti In fiecare an dezvoltarea industriei genereaza miliarde de tone de materiale poluante care sunt eliberate in atmosfera.

poluantii primari sunt emanati direct in atmosfera, de exemplu dioxidul de sulf, particulele de funingine si oxizii de azot; poluantii secundari sunt produsi prin reactii intre poluantii primari.

Principalii poluanti:

monoxidul de carbon (CO)

Toate materiile primare energetice folosite pentru combustie contin carbon sub forma de combinatii chimice, care se oxideaza, transformandu-se in gaz carbonic (CO2) sau in oxid de carbon (CO) daca combustia este incompleta. Monoxidul de carbon se formeaza in mod natural in metabolismul microorganismelor si in cel al anumitor plante; este un compus al gazului natural. El se raspandeste in atmosfera sau se formeaza in stratosfera sub efectul razelor UV, 67% din CO provine de la vehicule, combustia nefiind completa decat daca motoarele merg in plina viteza. Monoxidul de carbon este un gaz toxic pentru oameni si animale. El patrunde in organism prin plamani si blocheaza fixarea oxigenului prin atomul central de Fe al hemoglobinei puterea sa de fixare este de 240 de ori mai importanta decat cel al oxigenului. Nivelul de otravire depinde de saturatia sangvina, de cantitatea de CO din aer si de volumul respirat. Gazul carbonic (CO2), cel mai important din ciclul carbonului, in cantitati mici este inofensiv si aduce carbonul necesar fotosintezei. CO2, sub forma de vapori de apa, lasa sa treaca undele scurte ale radiatiei solare in atmosfera si absoarbe undele lungi ale radiatiilor Pamantului, ceea ce provoaca o reincalzire a aerului, efectul de sera. Pe Venus, intr-o atmosfera foarte bogata in CO2, temperatura atinge 470C.

Clorofluorocarbonatii (CFC) au fost dezvoltati de USA in anii 1920 pentru a inlocui amoniacul si dioxidul de sulf ca gaz de racire. Au fost dezvoltati ca sa acopere cererea de gaze de racire, inerte chimic, necorozive si netoxice. In principal au fost utilizate patru tipuri de CFC (CFC-11, CFC-12, CFC-22, CFC113). Compania care i-a produs initial a fost compania Du Pont. Mai tarziu cererea de CFC a crescut foarte mult fiind utilizati in sistemele de aer conditionat, sprayurile cu aerosoli, stergerea echipamentelor electronice. Productia de CFC a crescut continuu in SUA si Europa pana in anii 1980. Se estimeaza ca 85% din productia totala de CFC-11 si CFC-12 a scapat in atmosfera. Desi emisiile de CFC sunt mai puternice in tarile dezvoltate, datorita difuziei atmosferice toata planeta este afectata la fel. Datorita inertiei chimice a CFC practic toata masa de CFC va reactiona numai cu ozonul din stratosfera. Plumbul (Pb) si compusii sai sunt adaugati la petrol pentru a obtine combustibili. Cea mai mare parte din aceste substante nu sunt arse complet si sunt eliberate in atmosfera prin tevile de esapament ale masinilor. Plumbul este eliberat in atmosfera atat in timpul proceselor industriale cat si prin folosirea pesticidelor si insecticidelor. Creierul si sistemul nervos sunt grav afectate, ducand la aparitia unor deviatii de comportament si pierderi ale memoriei. Fluorurile sunt eliberate in atmosfera in timpul procesului de producere a ingrasamintelor. Acestea dauneaza grav plantelor, si implicit animalelor erbivore si oamenilor daca acestea consuma plante sau legume care contin o mare cantitate de fluoruri. Fluorurile prezente in cantitati mici in organism ajuta la prevenirea cariilor. In cantitati mici se gasesc chiar si in apa de baut. Funinginea, monoxidul de carbon, dioxidul de sulf si oxizii de azot sunt poluantii primari produsi in principal prin arderile de combustibili fosili in centralele energetice, precum petrolul si carbunele. In fiecare an peste 1 miliard de tone de astfel de materiale intra in compozitia atmosferei prin aceste procese. O semnificativa parte a industriei si a transporturilor se bazeaza pe combustibili fosili. Pe masura ce acesti combustibili sunt consumati, in atmosfera sunt eliminate particule chimice de materii poluante. Combustia carbunelui, a petrolului si a benzinei este raspunzatoare pentru majoritatea poluantilor atmosferici. Alte materiale poluante pot avea sursa de emitere industria metalelor (fier, zinc, plumb, cupru), rafinariile petrolifere, uzinele de ciment si cele in care se obtine acidul azotic si acidul sulfuric. Aceste chimicale interactioneaza intre ele dar si cu razele ultraviolete cu intensitati periculoase. Consecintele poluarii atmosferice Distrugerea stratului de ozon In 1985 specialistii care cerceteaza atmosfera, au adus la cunostinta un fapt deosebit de important: primavara continutul de ozon deasupra statiei Halli-Bei din Antarctida s-a micsorat cu 40% din anul 1977 pana in anul 1984. Aceasta descoperire a fost confirmata si de alti cercetatori, care au demonstrat ca regiunea cu continut redus de ozon se intinde dincolo de hotarele Antarctidei si se afla la o distanta de la 12 pana la 24 km. Cercetarile au demonstrat ca deasupra Antarctidei exista o gaura de ozon. La inceputul anilor 80 dupa masurarile de pe satelitul Nimbus-3 o asemenea gaura a fost descoperita si deasupra Arcticii, numai ca era de dimensiuni mai reduse, iar continutul de ozon s-a micsorat cu 9%, in medie pe glob, continutul de ozon s-a micsorat cu 5%.

Continutul redus de ozon are consecinte grave pentru sanatatea omului. Fiind in atmosfera in cantitate de 0,0001%, are actiune distructiva asupra celulelor organismelor vii. Scaderea concentratiei ozonului cu 1% duce la sporirea intensitatii razelor ultraviolete deasupra solului cu 2%. Dupa modul de actiune asupra organismelor vii, razele ultraviolete sunt apropiate de razele ionizante insa, din cauza lungimii de unda mai mari decat la gamaraze, nu pot patrunde adanc in tesuturi de aceea, el afecteaza numai suprafata organelor. Razele ultraviolete au energie destula pentru distrugerea ADN-ului, moleculelor organice, ceea ce poate provoca cancerul pielii, cataracta, melanina si imunodeficienta, provoaca, de asemenea, arsuri pe piele si retina. Razele ultraviolete sunt slab absorbite de apa, de aceea, ele prezinta un pericol mare pentru ecosistemele marine. Experientele au demonstrat ca planctonul, in timpul maririi intensitatii UV, poate sa dispara. Planctonul reprezinta prima treapta in lantul trofic, adica sunt producatori, de care depind toate celelalte trepte ale lantului trofic. Se poate spune ca lipsa planctonului din mari si oceane poate duce la disparitia vietii din aceste ecosisteme. Plantele sunt mai putin sensibile, dar la o marire a dozei UV pot sa fie afectate. Prima idee despre actiunea distrugatoare asupra ozonului a fost formulata la sfarsitul anului 1960, precum ca pericol pentru stratul de ozon constituie emanarile vaporilor de apa si NOx din motoarele supersonice ale avioanelor si rachetelor. Oxizii de azot, de asemenea, erau considerati periculosi pentru stratul de ozon, deoarece sunt instabili si se descompun in straturile inferioare ale atmosferei. In 1974 M. Molina si F. Roulend de la Universitatea din California (S.U.A.) au aratat ca in Irvin clorofluorocarbonatii (CFC) pot avea actiune distrugatoare asupra stratului de ozon. Mai mult de 60 de ani CFC se folosesc ca refrigerenti in frigidere si sisteme de aer conditionat, propelenti pentru amestecuri de aerosol, in timpul curatirii chimice a hainelor. Candva au fost considerate drept substante chimice ideale si practice, deoarece sunt foarte stabile si neactive. Aceasta inseamna ca ele sunt netoxice. Cand moleculele de CFC ajung la 25 km deasupra Pamantului, unde concentratia de ozon este maxima, moleculele sunt predispuse actiunii intensive a razelor ultraviolete, care transforma moleculele active de CFC in stare normala in radicali cu o reactivitate foarte mare. CFC transporta clorul de pe suprafata solului prin troposfera si alte straturi inferioare ale atmosferei, unde legaturile inerte ale clorului se distrug, spre stratosfera, unde concentratia de ozon este mai mare. In timpul descompunerii ozonului, clorul joaca rolul unui catalizator. Din aceasta cauza, un atom de clor poate descompune pana la 100.000 de molecule de ozon, inainte ca atomul de clor sa fie inactivat sau transportat in troposfera. Cercetarile au demonstrat ca in lipsa oxizilor de azot distrugerea ozonului de catre clor este mai rapida. In prezent in aer se arunca milioane tone de CFC. Se considera ca durata de viata in atmosfera a celor mai raspandite CFC freon-11 (CFCl3) si freon-12 (CF2Cl2) constituie respectiv 75 si 100 de ani. Din 1978 in SUA s-a interzis folosirea CFC in aerosoli. In septembrie 1987 la Montreal au participat 23 de tari, care au semnat o conventie, care prevedea reducerea folosirii CFC. Conform conventiei, pana in 1999 tarile dezvoltate trebuiau sa scada intrebuintarea CFC pana la jumatate din nivelul anului 1986. Pentru folosirea in aerosoli a fost gasit un nou inlocuitor al CFC - amestecul de propan-butan. Dupa proprietatile fizice se aseamana cu freonul, dar este extrem de inflamabil. Astfel de aerosoli se prepara in multe tari, chiar si in Rusia. O problema primordiala este fabricarea frigiderelor - a doua dupa folosirea freonilor. Aceasta consta in aceea ca din cauza polaritatii moleculei, CFC au o

temperatura inalta de evaporare. In prezent un bun inlocuitor al freonilor constituie amoniacul, care insa este toxic. Prognozele timpurii, care prezic, de exemplu, ca in cazul mentinerii nivelului de emanari ale CFC, la mijlocul sec. XXI continutul de ozon poate sa scada de doua ori, poate ca au fost pesimiste. In primul rand, gaura deasupra Antarcticii e cauza proceselor meteorologice. Formarea ozonului are loc in lipsa UV si in timpul noptii polare nu are loc. Iarna, deasupra Antarcticii se formeaza furtuni, care impiedica patrunderea maselor de aer bogate in ozon in regiunile temperate. De aceea, spre primavara o cantitate neinsemnata de clor activ poate sa aiba o actiune nefasta asupra stratului de ozon. Practic, asemenea furtuni lipsesc deasupra Arcticii. De aceea, la polul nordic scaderea concentratiei de ozon este destul de mica, deci, CFC poate sa cauzeze scaderea evidenta a concentratiei de ozon numai in anumite conditii atmosferice a Antarcticii, iar pentru un efect evident in zone moderate concentratia de clor activ trebuie sa fie mult mai mare.
Ploaia acida

Ploaia acida se formeaza atunci cand dioxidul de sulf sau oxizii de azot, ambele rezultate ale poluarii industriale, se amesteca in atmosfera cu aburii de apa. Ploaia acida distruge plantele si animalele. Paduri intregi au disparut din cauza ploilor acide. Mai rau este daca aceste ploi acide ajung in lacuri sau rauri care le duc la distanta, omorand si cele mai mici organisme. Dupa estimarea oamenilor de stiinta in anul 2001 s-au inregistrat doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri moarte biologic. Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decat sa dauneze Pamantului. Din cauza incalzirii globale, va creste nivelul marilor, regiunile situate mai jos fiind inghitite de apa. Este de asteptat ca apa sa inghita orasele Londra sau New York. Poluarea resurselor de apa poate atrage dupa sine izbucnirea unor epidemii, aparitia unor boli grave si moartea. Sunt modificate si raporturile repartizarii precipitatiilor regiuni intregi pot fi secate complet, ducand la foamete si la pierderea multor vieti omenesti. In 1995 in Marea Britanie dintre copii sub 18 ani, fiecare al saptelea a suferit de astma, inflamatia alveolelor pulmonare produce dificultati respiratorii si senzatii de sufocare. Inca nu este dovedit faptul ca aceasta afectiune ar fi produsa de poluarea aerului, dar un lucru este sigur: poluarea agraveaza simptomele. Principalii vinovati sunt gazele de esapament si gazele formate sub efectul radiatiilor solare din produsele arderii combustibililor. In zilele noastre atentia este orientata din ce in ce mai mult spre problemele de mediu; multe dintre guverne iau in considerare subiectele verzi. In intreaga lume pastrarea resurselor energetice este o problema acuta, sunt pornite campanii care incearca sa convinga guvernele sa renunte la distrugerea padurilor ecuatoriale. Populatia contribuie la aceste campanii, prin faptul ca nu mai cumpara produse fabricate din lemn tropical, reducand oarecum cererea pentru acesta. Sunt tari care ajuta la restabilirea echilibrului; prin plantarea de arbori tineri. Un lucru e sigur: in zilele noastre nu mai putem sa respiram aer curat. Freonii au fost scosi din procesele industriale si au fost inlocuiti cu alte substante. Atmosfera este insa in pericol, ca urmare este in pericol intregul mediu de viata. Este nevoie de un control riguros si de masuri radicale pentru ca viitorul atmosferei sa fie sigur. In secolul XX, aciditatea aerului si ploaia acida au ajuns sa fie recunoscute ca o amenintare capitala la adresa calitatii mediului. Cea mai mare parte a acestei aciditati este produsa in tarile industrializate din emisfera nordica: SUA, Canada, Japonia si majoritatea tarilor din Europa de Est si de Vest. Efectele ploii acide pot fi devastatoare pentru multe

forme de viata, inclusiv pentru oameni. Aceste efecte sunt insa mai vizibile in lacuri, rauri si paraie si la nivelul vegetatiei. Aciditatea apei omoara practic orice forma de viata. La inceputul anilor 90, zeci de mii de lacuri erau deja distruse de ploaia acida. Cele mai grave probleme au existat in Norvegia, Suedia si Canada. Amenintarea reprezentata de ploaia acida nu e limitata de granitele geografice, caci vanturile transporta substantele poluante pe tot globul. De exemplu, cercetarile au confirmat faptul ca poluarea provenita de la centralele electrice care functioneaza cu carbuni in centrul si vestul SUA erau cauza principala a marilor probleme legate de ploaia acida in estul Canadei si nord-estul SUA. Efectele distructive ale ploii acide nu se limiteaza la mediul natural. Structuri de piatra, metal sau ciment au fost si ele afectate sau chiar distruse. Unele dintre marile monumente ale lumii, catedralele Europei sau Colosseum-ul din Roma, prezinta semne de deteriorare datorate ploii acide. Oamenii de stiinta folosesc ceea ce se cheama factorul pH pentru a masura aciditatea sau alcalinitatea solutiilor lichide. Pe o scara de la 0 la 14, 0 reprezinta cel mai ridicat nivel de aciditate, iar 14 cel mai ridicat nivel de bazicitate sau alcalinitate. O solutie de apa distilata care nu contine nici acizi nici baze, are pH 7 sau neutru. Daca nivelul pH-ului in apa de ploaie scade sub 5.5, ploaia este considerata acida. Ploile din estul SUA si din Europa au adesea un pH intre 4.5 si 4.0. Pentru cresterea aciditatii aerului sunt responsabili dioxidul de sulf, acizii de azot si acidul clorhidric. Acesta din urma este eliberat de combustia PVC-ului in momentul incinerarii deseurilor. Acest gaz se dizolva in apa, transformandu-se in acid clorhidric. Smogul Inainte de epoca automobilului smogul provenea de la arderea carbunilor si situatia era atat de grava incat la inceputul secolului XX felinarele de pe strazile Londrei erau aprinse prin jurul amiezii din cauza faptului ca smogul si praful intunecau cerul. In zilele noastre, arderea gazolinei in motoarele automobilelor este principala sursa de smog in majoritatea regiunilor. Cu ajutorul razelor solare, oxizii de azot si componentele organice volatile reactioneaza in atmosfera pentru a produce smogul fotochimic. Smogul contine ozon, un compus al oxigenului alcatuit din molecule cu trei atomi de oxigen. Ozonul prezent in straturile joase ale atmosferei este otravitor si pentru a determina severitatea smogului cercetatorii trebuie sa masoare mai intai cantitatea de ozon aflata in aer. In prezenta umiditatii atmosferice, dioxidul de sulf si oxizii de azot se transforma in picaturi de acid pur, ce plutesc in norul de smog. Acesti curenti de aer acizi ataca plamanii si distrug orice, in functie de cantitatea de acid, de la materiale usoare pana la marmura si metal. In mari orase din jurul lumii monumente pretioase, inclusiv Parthenon din Atena si Taj Mahal din India, poarta amprenta smogului acid. Smogul ingreuneaza vizibilitatea si afecteaza sistemul respirator al copiilor, batranilor si al celor care sufera de astm sau chiar de boli de inima, poate provoca dureri de cap, ameteala si stari de voma, si in cele mai grave cazuri moartea persoanei afectate din cauza intoxicarii cu dioxid de carbon. Efectul de sera
Gazele deja existente in atmosfera trebuie sa retina caldura produsa de razele soarelui reflectate pe suprafata pamantului atunci cand din cauza poluarii creste proportia gazelor numite gaze de sera, atunci este retinuta prea multa caldura si intregul pamant devine mai cald. Din acest motiv in secolul nostru temperatura medie globala a crescut cu o jumatate de grad. Oamenii de stiinta sunt de parere ca aceasta crestere de temperatura va continua, si dupa toate asteptarile, pana la mijlocul secolului urmator va ajunge la valoarea de 1,5-4,5 grade C. Dupa unele estimari, in zilele noastre peste un miliard de oameni inspira aer foarte poluat, in special cu monoxid de carbon si dioxid de sulf, rezultate din procesele industriale. Din

aceasta cauza, numarul celor care sunt afectati de afectiuni toracice-pulmonare, in special in randul copiilor si al batranilor, este in continua crestere. La fel si frecventa cazurilor de cancer de piele este in crestere. Motivul este stratul de ozon deteriorat, care nu mai retine radiatiile ultraviolete nocive.

Pamantul este incalzit cu ajutorul energiei provenite de la Soare. Cand aceasta energie ajunge in atmosfera Pamantului, o parte din ea este reflectata inapoi in spatiu, o mica parte este absorbita si restul ajunge pe Pamant incalzind suprafata. Dar cand energia produsa de caldura Pamantului se intoarce, se intampla ceva diferit, in loc ca aceasta energie sa treaca prin atmosfera si sa ajunga in spatiu, o mare parte din aceasta energie este absorbita de gazele din atmosfera. Acest lucru ajuta la pastrarea unei temperaturii adecvate vietii pe Pamant. Deci atmosfera Pamantului permite patrunderea razelor solare pentru a incalzi Pamantul dar capteaza caldura care porneste dinspre Pamant catre spatiu. Actioneaza asemenea unei sere, numai ca in cazul serei este folosita sticla si nu gazul, tocmai din acest motiv se numeste efect de sera. Gazele din atmosfera, care sunt responsabile cu mentinerea unei temperaturi normale pe Pamant, sunt dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot, ozonul si vaporii de apa toate provenite pe cale naturala. Dar daca aceste gaze sunt prezente in cantitati prea mari atunci este absorbita prea multa caldura si acest fenomen duce la cresterea temperaturii pe Pamant.

Carbunele, petrolul si gazele naturale, toate sunt folosite de catre om drept combustibili. Se numesc combustibili fosili pentru ca formarea lor a durat mii de ani. Ele contin cantitati mari de carbon si in timpul arderii elibereaza o imensa cantitate de energie si de dioxid de carbon. Gazul eliberat in atmosfera se alatura imediat la efectul de sera. Combustibilii fosili nu sunt singure materiale care arse pun in libertate gaze toxice. Atunci cand padurile tropicale sunt arse pentru a elibera terenul pentru agricultura. Distrugerea padurii tropicale este o mare tragedie pentru Pamant pentru ca se distruge una dintre cele mai mari 'fabrici naturale' de oxigen, dar totodata se elibereaza in atmosfera cantitati imense de CO2. Dioxidul de carbon este principalul gaz responsabil pentru agravarea efectului de sera dar pe langa el s-au mai identificat peste 30 de alti vinovati. Oxidul de azot eliberat de tevile de esapament ale autovehiculelor, de arderile excesive ale padurilor si de folosirea insecticidelor si ale pesticidelor. Se estimeaza ca de la inceputul secolului trecut nivelul oxidului de azot a crescut cu pana la 80%. Ozonul desi este foarte important pentru ca impiedica razele ultraviolete sa patrunda in atmosfera, la niveluri mai joase este foarte poluant si contribuie si el la efectul de sera. Vremea se schimba de la o zi la alta si temperaturile variaza cu cateva grade in fiecare zi. Cercetatorii cred ca o dublare a gazelor din atmosfera, responsabile pentru efectul de sera, poate duce la o crestere a temperaturii cu pana la 4.5 C. Din moment ce diferenta dintre ultima epoca glaciara si zilele noastre este de numai 4C, este greu de imaginat urmarile catastrofice ale acestei cresteri de temperatura aparent minora. Aceasta va duce la schimbarea conditiilor climatice, prin urmare la schimbarea conditiilor pentru dezvoltarea agriculturii, desi pentru unele regiuni de pe Pamant, ca desertul Sahara sau Siberia, asta ar insemna o adevarata binecuvantare, pentru unele tari ar fi o adevarata catastrofa. Pentru a produce energie sunt necesare centrale electrice. Acestea pentru a o produce au nevoie de combustibili, si arderea combustibililor prezinta un pericol major pentru atmosfera. Am putea stopa acest fenomen folosind energia intr-un mod rational. Cateva din lucrurile care s-ar putea face pentru a salva energie sunt:

industria va trebui sa devina mult mai eficienta din punct de vedere al consumului de energie, trecand de la utilizarea combustibililor fosili bogati in carbon (carbune), la combustibili saraci in carbon (gaze naturale) sau la combustibili alternativi. Industria energetica, de la extractie si pana la consum, trebuie restructurata astfel incat sa devina eficienta si mai putin poluanta; transportul trebuie sa se orienteze spre mijloace mai putin poluante si cu consumuri reduse; constructiile sa fie eficiente energetic si sa tinda spre utilizarea surselor de energie regenerabila; echipamentele si produsele sa fie din cele cu consum redus de energie; padurile vor fi protejate si chiar vor fi extinse; folosirea mai rara a automobilelor;

evitarea pierderilor: reduceti ceea ce folositi, refolositi lucrurile in loc sa cumparati altele noi, reparati obiectele stricate in loc sa le aruncati, si reciclati cat mai mult posibil. Aflati ce facilitati de reciclare sunt disponibile in zona dumneavoastra, incercati sa nu aruncati lucrurile daca acestea ar mai putea avea o alta folosinta; economisiti apa intrucat este necesara o mare cantitate de energie pentru a purifica apa.

Poluarea apei Poluarea apei reprezinta contaminarea izvoarelor, lacurilor, apelor subterane, a marilor si oceanelor cu substante daunatoare mediului inconjurator. Apa este elementul care

intretine viata pe Pamant. Toate organismele o contin; unele traiesc in ea; unele o consuma. Plantele si animalele au nevoie de apa pura, si nu pot supravietui daca apa este infectata cu chimicale toxice care dauneaza microorganismelor. Daca este extrem de grava, poluarea apei poate ucide un numar mare de pesti, pasari si alte animale, iar in unele cazuri poate ucide toti membrii speciei din zona afectata. Poluarea face ca paraiele, lacurile si toate acumularile de apa sa aiba un aspect si un miros neplacut. Nu este recomandat sa se consume pestele si crustaceele care traiesc in apa infestata. Oamenii care beau apa poluata se pot imbolnavi grav, iar expunerea indelungata poate produce cancer iar la femei pot aparea sarcini cu probleme. Principalii poluanti sunt materialele chimice, biologice sau fizice care avariaza calitatea apei. Poluantii pot fi clasificati in opt categorii, fiecare avand diferite actiuni: produsele petroliere

Petrolul si chimicalele obtinute pe baza de petrol sunt folositi drept combustibili, lubrifianti, in industria plasticului si in multe alte scopuri. Aceste produse petroliere ajung in apa in mare parte accidental, prin esuarea navelor sau prin sparturile conductelor. In mare parte acesti produsi sunt otravitori pentru animale, sau se depun pe blana animalelor si penele pasarilor facandu-le permeabile si astfel animalele mor de frig, sau impiedicandu-le sa se deplaseze. pesticide si erbicide

Chimicalele, folosite de fermieri din belsug pentru indepartarea daunatorilor, sunt preluate de precipitatii si astfel apa infestata se scurge in apa paraielor si a raurilor. Unele din aceste chimicale sunt biodegradabile si se descompun repede in substante inofensive sau mai putin nocive, dar cele mai des intalnite sunt cele nedegradabile care persista pentru o lunga perioada de timp. O mare parte din cantitatea de apa potabila este contaminata cu pesticide. Mai mult de 14 milioane de americani beau apa contaminata, si Agentia de Protectie a Mediului estimeaza ca mai bine de 30% din sursele de apa sunt infestate. Azotatii, poluanti derivati din insecticide, pot produce o forma foarte grava de anemie la copii, boala de cele mai multe ori mortala. metalele

Metale precum cuprul, plumbul, mercurul, seleniul ajung in apa din mai multe surse, inclusiv industria automobilelor, mine si chiar sol. Asemenea pesticidelor metalele devin din ce in ce mai concentrate pe masura ce sunt consumate prin intermediul hranei de catre animale, care la randul lor sunt consumate de catre alte animale, si asa mai departe, pana cand ajung la nivele inalte ale lantului trofic devenind extrem de toxice. In cantitati mari sunt otravitoare, si pot da nastere unor boli grave. Cadmiu, provine din ingrasaminte, recoltele tratate cu astfel de ingrasaminte si consumate in cantitati mari de catre oameni pot produce diaree si in timp pot afecta rinichii si ficatul. Plumbul poate ajunge si el in apa fie prin intermediul unor scurgeri din conducte fie pentru ca intra in componenta unor sisteme de apa mai vechi. La copii, plumbul poate produce boli mentale. deseurile

Deseurile cele mai periculoase sunt deseurile chimice care pot fi toxice (otravitoare), reactive (capabile sa produca gaze toxice sau explozive) sau inflamabile. Daca nu sunt tratate si depozitate cu grija aceste deseuri pot polua sursele de apa cele mai aproape de locul depozitarii. in 1969 raul Cuyahoga din Cleveland, Ohio a fost atat de poluat incat a luat foc si a ars timp de cateva ore. Chimicale folosite in industria echipamentelor electrice, pot ajunge in mediu prin deversari si pot atinge niveluri toxice foarte ridicate prin intermediul lantului trofic. cantitatile excesive de materie organica

Ingrasamintele si alti nutrienti folositi pentru cultivarea plantelor in ferme si gradini pot ajunge foarte usor in apa. Odata ajunse in apa, aceste produse incurajeaza cresterea platelor si algelor. Cand aceste plante mor se depun pe fundul apei si microorganismele le descompun, in timpul procesului de descompunere aceste microorganisme consuma o mare parte din oxigenul dizolvat in apa, si astfel nivelul oxigenului din apa scade in asa masura incat vietatile dependente de oxigenul din apa, cum ar fi pestii, mor. sedimentele

Sedimentele sunt particulele de sol deplasate de catre curentii de apa, pot deveni un pericol daca sunt prezente in cantitati mari. Eroziunea solului, produsa fie de apa, vant sau precipitatii, inundatiile si caderile de teren pot fi foarte daunatoare pentru ca introduc in apa foarte multe nutrimente, aparand astfel poluare prin cantitati mari de materie organica. organismele infectioase

Un studiu efectuat in 1994 de Centrul de Prevenire si Control al Bolilor a descoperit ca mai bine de 900000 de oameni se imbolnavesc anual din cauza organismelor din apa potabila, si dintre acestia mai bine de 900 mor. Multe din organismele care se gasesc in numar mic in majoritatea surselor de apa, sunt considerate poluanti atunci cand ajung in apa potabila. Paraziti precum Giardia lamblia si Cryptosporidium parvum ajung deseori in sursele de apa potabila. Ei pot provoca boli grave copiilor, batranilor si oamenilor care sufera deja de alte boli. poluarea termala

Apa este deseori luata din rauri, lacuri, oceane sau mari pentru a fi folosita drept racitor in fabrici si centrale si apoi este adusa inapoi la sursa mai calda decat atunci cand a fost luata. Insa chiar si cele mai mici schimbari de temperatura in apa vor indeparta speciile care vietuiau acolo si vor atrage specii noi. Poluarea termala poate grabi procesul biologic la plante si animale sau poate reduce cantitatea de oxigen din apa, rezultatul poate fi moarte speciilor care nu sunt adaptate vietii in ape calde, sau in cazul raurilor poate duce la disparitia vegetatiei din zona poluata. Poluantii rezulta in cea mai mare parte in urma activitatilor intreprinse de oameni. Poluantii din surse industriale pot ajunge in natura prin tevile de scurgere ale fabricilor sau din rezervoare subterane sparte. Apa poluata poate rezulta si din mine unde apa a intalnit in calea sa roci bogate in minerale sau substantele chimice care au fost folosite pentru a extrage aceste roci. Orasele si alte zone populate pot contribui si ele la poluarea apei, apa in care sunt dizolvate chimicale ajunge in tevile de canalizare, si intr-un tarziu in alte surse de apa, uneori

industriile varsa mari cantitati de poluanti in canalizarile oraselor, crescand astfel varietatea poluantilor in aria respectiva. Oceanele si marile, vaste cum sunt, nu sunt protejate de poluare. Poluantii ajung in apa fie de pe maluri, din ape care se varsa in oceanul sau marea respectiva, din nave sau de pe platforme petroliere esuate pe tarm. Resturile aruncate peste bord pot omora animale marine sau pasari sufocandu-le sau blocandu-le calea sistemului digestiv, daca acestea le inghit. Pierderile de petrol de obicei au loc doar prin intermediul accidentelor, ca in cazul epavelor Amoco Cadiz, de pe coasta franceza in 1978, si Exxon Valdez in Alaska in 1992. Al doilea mare accident inregistrat a avut loc in Golful Mexic in 1979 cand nava Ixtoc 1 a deversat in mare 530 milioane de litri de petrol. Insa cea mai mare varsare de petrol a avut loc in timpul razboiului din Golf, in 1991, cand fortele Iraq-iene au distrus 8 rezervoare si terminale de pe tarm in Kuwait, deversand in mare 910 milioane de litri de petrol. Poluarea apei poate fi cauzata si de alte tipuri de poluare. De exemplu, dioxidul de sulf, de la cosurile unei centrale, este la inceput considerat poluare a atmosferei. Curentii de aer poluati se amesteca cu vaporii de apa, formeaza acid sulfuric diluat si ajunge pe Pamant sub forma ploii acide. Ploaia acida poate cadea in zone unde exista lacuri si rauri, devenind astfel o forma de poluare a apei afectand sau chiar eliminand speciile care traiesc in locurile respective. La fel, si gunoiul poate determina poluarea apei daca apa de ploaie se strecoara printre deseuri absorbind toxinele, si apoi infiltrandu-se in Pamant si afectand apele subterane. Sunt multe de facut pentru a impiedica poluarea apelor, dar toate acestea necesita timp, bani si putin efort din partea oamenilor, lucruri pe care majoritatea dintre acestia nu sunt dispusi sa le iroseasca 'doar pentru a salva planeta': depozitarea deseurilor in locuri special amenajate; reciclarea tuturor materialelor reciclabile; incetarea folosirii pesticidelor, insecticidelor si a ingrasamintelor; incetarea folosirii substantelor chimice in apropierea surselor de apa; pentru spalarea automobilelor sa se foloseasca locuri special amenajate; resturile menajere, apa rezultata in urma spalarii hainelor si a obiectelor de uz casnic sa fie aruncate direct la canalizare; folosirea pe cat posibil a materialelor biodegradabile si ale celor reciclabile; verificarea starii automobilului pentru a evita scurgerile nedorite de benzina si ulei; Poluarea solului Poluarea solului reprezinta contaminarea prin diferite surse a scoartei terestre cu substante daunatoare mediului inconjurator. Solul poate fi poluat:

direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din ingrasaminte si pesticide aruncate pe terenurile agricole

indirect, prin depunerea agentilor poluanti evacuati initial in atmosfera, apa ploilor contaminate cu agenti poluanti 'spalati' din atmosfera, transportul agentilor poluanti de catre vant de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

In ceea ce priveste poluarea prin intermediul agentilor poluanti din atmosfera, se observa anumite particularitati. Spre exemplu, ca regula generala, solurile cele mai contaminate se vor afla in preajma surselor de poluare. Pe masura ce cosurile de evacuare a gazelor contaminate creste, contaminarea terenului din imediata apropiere a sursei de poluare va scadea ca nivel de contaminare dar regiunea contaminata se va extinde in suprafata. Nivelul contaminarii solului depinde si de regimul ploilor, acestea spala in general atmosfera de agentii poluanti si ii depun pe sol, dar in acelasi timp spala si solul, ajutand la vehicularea agentilor poluanti spre emisari. Trebuie totusi amintit ca ploile favorizeaza si contaminarea in adancime a solului. Intr-o oarecare masura poluarea solului depinde si de vegetatia care il acopera, precum si de natura insasi a solului. Lucrul acesta este foarte important pentru urmarirea persistentei pesticidelor si ingrasamintelor artificiale pe terenurile agricole. Interesul economic si de protejare a mediului cere ca atat ingrasamintele cat si pesticidele sa ramana cat mai bine fixate in sol. In realitate, o parte din ele este luata de vant, alta este spalata de ploi, iar restul se descompune in timp, datorita oxidarii in aer sau actiunii enzimelor secretate de bacteriile din sol. Metode de reducere:

evitarea folosirii pesticidelor, erbicidelor, ingrasamintelor si insecticidelor; depozitarea deseuri in locuri special amenajate; folosirea materialelor biodegradabile si reciclabile; imbunatatirea metodelor de purificarea a aerului din jurul fabricilor si centralelor; aruncarea apei folosita in gospodarie la canalizare.

Poluarea fonica Poluarea fonica reprezinta expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale caror intensitati sunt stresante sau care afecteaza sistemul auditiv. Desi sunetele puternice sau inspaimantatoare fac parte din natura, in ultimele doua secole zonele urbane si industriale au devenit extrem de zgomotoase. Intensitatea sunetelor se masoara in decibeli. Scala decibelilor este logaritmica: o crestere a sunetului cu trei decibeli echivaleaza cu dublarea volumului sunetului. In salbaticie, nivelul normal al sunetelor ar fi de 35 de decibeli. Intensitatea cu care un om vorbeste este de 65 pana la 70 de decibeli si traficul genereaza sunete de pana la 90 de decibeli. La intensitatea de 140 de decibeli, sunetul devine dureros pentru urechea umana si poate chiar afecta sistemul auditiv. Cea mai mare parte din poluarea fonica provine de la automobile, trenuri si avioane. Echipamentele de constructie si utilajele din fabrici produc sunete care pot fi asurzitoare. Unele aparate casnice, instrumente muzicale si jucarii pot fi la fel de zgomotoase ca si pocnitorile si armele de foc. Muzica atunci cand este ascultata la volum ridicat in casti poate afecta urechea interna. Chiar si marile si oceanele sufera de pe urma acestui gen de poluare. Operatiuni de exploatare a resurselor aflate pe malul marilor sau oceanelor, motoarele navelor, in special ale vapoarelor foarte mari si ale navelor speciale pentru transport de materie prima, produc sunete puternice care sunt amplificate de apa. De curand, pentru depistarea submarinelor si determinarea temperaturilor se foloseste un sonar care functioneaza pe frecvente joase. Chiar daca noi nu receptam aceste sunete animalele marine - balenele si delfinii, care folosesc propriul sonar pentru a depista hrana si pentru a se deplasa - sufera de pe urma acestui lucru.

Cea mai grava boala produsa de poluare fonica este pierderea auzului. Expunerea prelungita la sunete de intensitate de numai 85 de decibeli poate afecta temporar sau chiar definitiv structura fragila a urechii interne. Sunetele puternice - cum ar fi sunetul armelor de foc la un poligon - pot duce la pierderea imediata a auzului. Majoritatea cazurilor de boala s-au inregistrat la locul de munca, unde lucratorii nu pot evita expunerea la sunete de intensitati ridicate, si daca aceasta expunere este indelungata pericolul este iminent. Muncitorii din fabrici, cei din domeniul constructiilor, personalul militar, politistii, pompierii si muzicienii sunt cei mai predispusi la aparitia acestei boli.

Chiar si la nivele la care nu exista pericolul pierderii auzului, poluarea fonica produce probleme. Zgomotul face comunicarea intre oameni dificila, reduce capacitatea de concentrare si deranjeaza somnul. Ca sursa de stres, poate duce la ridicarea tensiunii sangelui si la alte probleme de ordin cardiovascular, cat si boli pe fond nervos.

Energia electrica

Pretul pe care-l platim pentru energie nu reflecta intotdeauna adevaratul cost al producerii, epuizarea surselor naturale - petrolul, gazele naturale - si nici pericolul pe care-l implica folosirea acestora.

Materiale asemenea sticlei, a otelului si a aluminiului necesita o mare cantitate de energie pentru a fi prelucrate. Dar daca sunt colectate dupa ce sunt folosite si mai apoi reciclate aceasta va reduce semnificativ consumul de energie. De exemplu, reciclarea unei cutii de aluminiu poate economisi 95% din energia folosita la producerea initiala a produsului. Nu toate materialele reciclate economisesc energie; reciclarea materiei organice - resturi de mancare, frunzele cazute toamna - duce la reducerea folosirii gazului metan.

http://www.scritube.com/geografie/ecologie/Studiul-si-evolutia-poluarii-s65187.php

ALTE DOCUMENTE
Poluarea electromagnetica a mediului Transporturile si calitatea mediului INTERVENTIA OMULUI IN CIRCUITUL APEI Populatia ca sistem BIOETICA SI LEGEA; LEGEA MORALA SI LEGEA CIVILA FOLOSIREA RATIONALA A INGRASAMINTELOR Sl PESTICIDELOR IN AGRICULTURA Sl SILVICULTURA Activitatea de protectie a mediului in armata Romaniei IMPACTUL ECOLOGIC AL CONSUMULUI DE ENERGIE Teme orientative pentru referate (studiu individual PLANUL LOCAL DE ACTIUNE PENTRU MEDIU AL JUDETULUI PRAHOVA

POLUAREA SI PROTECTIA MEDIULUI INCONJURATOR

Ecologie

POLUAREA SI PROTECTIA MEDIULUI INCONJURATOR Poluarea atmosferei Cresterea productiei de

Cutare

energie, industria chimica, metalurgica, de ciment, circulatia rutiera si aeriana, arderea gunoielor, etc., sunt tot atatea cauze care fac ca in ultimul timp sa devina tot mai acuta poluarea atmosferei. Aceasta poate sa apara fie datorita cresterii concentratiei in aer a unor constituenti normali ai atmosferei (biozid de carbon, peroxid de azot, ozon etc.), fie patrunderii in atmosfera a unor compusi straini acestui mediu (elemente radioactive, substante organice de sinteza etc.). Poluarea atmosferei are urmari neplacute, adesea grave, asupra omului si mediului sau inconjurator, sub diferite forme: murdareste locuintele, impiedica cresterea plantelor, diminueaza valoarea produselor agricole, reduce vizibilitatea si adauga mirosuri neplacute mediului ambiant si cel mai important afecteaza sanatatea omului. Principalii poluanti ai atmosferei, sunt: 1. Bioxidul de carbon, un constituent normal al atmosferei, in medie 325 ppm (parti per milion-1 mg/kg), care, ca urmare a consumului tot mai mare de conbustibili fosili, a inregistrat in ultimul secol o foarte mare crestere. Cresterea procentului de bioxid de carbon din atmosfera poate sa duca, dupa cum se stie, la intensificarea efectului de sera, adica la ridicarea temperaturii la suprafata solului, fenomen contrabalansat intr-

o anumita masura de fenomenul de racire prin reflectarea in spatiu a razelor solare de catre praful din atmosfera. 2. Oxidul de carbon care, fata de concentratia medie de 0,12 ppm in ansamblul atmosferei poate atinge in atmosfera marilor orase, la nivelul solului, circa 20 ppm si uneori cu mult peste 100 ppm In punctele de trafic urban aglomerat. 3. Anhidrida sulfuroasa (SO2), desi se gaseste in cantitati foarte mici in atmosfera nepoluata (0,2 ppm, in medie, in troposfera), este generata in cantitati tot mai mari, de la an la an, ca urmare a folosirii combustibililor fosili, ceea ce face ca anual sa se evacueze in atmosfera o cantitate etimata la 145x1000000 tone. Depasirea a 2 ppm este critica pentru om, dar si expunerea la mai mult de 0,10 ppm este daunatoare sanatatii acestuia. 4. Hidrogenul sulfurat (SH2) cu o concentratie normala de 0,2 ppb (parti per miliard-1 mg/tona) in atmosfera este um compus foarte toxic, concentratia maxima in atmosfera fiind de 0,15 ppm. 5. Derivati/halogeni-clor, acid clorhidric, brom, fluor si acid fluorhidric, sunt emisi aproape in totalitate in industrie, cu aceleasi consecinte de temut pentru vegetatie, soluri, animale domestice, ca si pentru oameni. Arderea materialelor plastice este o sursa tot mai importanta de poluare atmoferica cu derivate halogene, mai ales acid clorhidric. 6. Derivati ai azotului, de care este legata, in principal asa-zisa poluare fotochimica a aerului prin reactia produsilor rezultati din descompunerea la lumina a bioxidului de azot cu alti compusi continuti in aerul poluat (anhidrida sulfuroasa, hidrocarburi), formand o serie de substante dintre care unele, ca PAN (peroxy-acil-nitrati), sunt fitotoxice si foarte iritante pentru tesutul conjunctiv.

7. Hidrocarburi, mai ales hidrocarburile policiclice cancerigene, care apar in cursul arderilor incomplete. 8. Metale grele. Dintre acestea se mentioneaza in special plumbul care se adauga in carburanti ca antidetonant (tetraetil sau tetrametil de plumb), de unde, in urma combustiei este eliminat ca aerosol sub forma de saruri sau oxizi de plumb. Se considera ca excesive sau g/100g chiar in absenta oricarui simptom. Cadmiul, anormale continuturile de 40 g/m3, prezinta ale carui concentratii medii in atmosfera sunt de ordinul a 0,02 unele efecte toxice. Beriliul, azbestul si mercurul sunt considerati de asemenea, contaminanti periculosi. O serie de activitati siderurgice, chimice etc., sunt, de asemenea, surse de poluare cu mangan, al carui continut maxim g/m3. g/m3, media situandu-se la circa 0,1 poate atinge 10 9. Particulele solide evacuate in atmosfera reprezinta, de asemenea, un aspect important al poluarii aerului de catre om. Pe cat sunt de diferite sursele acestora, pe atat sunt de numeroase si variate aceste substante poluante. 10. Poluarea atmosferei datorita avioanelor supersonice de transport (SST) este o problema inca controversata. Unele studii lasa sa se inteleaga ca poate avea loc o perturbare a ozonosferei in culoarele de circulatie intensa, intre 17 si 20 km, mai ales cand cantitatile de ozon sunt minime si vanturile slabe. Efectele poluarii atmosferei Efectele poluarii atmosferei asupra ecosistemelor sunt puse in evidenta printr-o serie de consecinte climaterice-efect de sera determinat de cresterea continutului de bioxid de carbon, racire ca

urmare a cresterii concentratiei particulelor in aer, modificarea ozonosferei.

De asemenea, pot avea loc perturbari in ciclul carbonului, oxigenului, sulfului, acesta din urma fiind deja bine sesizat, prin ploile ce devin tot mai acide de la an la an, in Suedia si in Europa Occidentala. Efecte daunatoare sunt intalnite frecvent la speciile vegetale si la animale. Dar principala victima a poluarii atmosferei este insusi omul, mai ales populatia urbana. Cunoscutul smog poate duce la moarte si tot ca o consecinta, bronsita cronica, emfizemul pulmonar, diversele forme de alergie, astmul, cancerul se numara se numara printre actiunile tot mai frecvente in centrele urbane. Exista de asemenea, unele substante mutagene puternice printre diferitii poluanti, ca: benzipirenul, alte hidrocarburi policiclice, derivati organici ai azotului, care, mult timp neobservate, sunt considerate ca o amenintare grava, de ordin genetic asupra populatiei urbane. Poluarea apei Un semnal de alarma de-a dreptul ingrijorator este cel al poluarii resurselor de apa, imprimand protectia calitatii acestora. Datorita cantitatilor tot mai mari de ape uzate, evacuate prin epurare, multe lacuri si rauri sunt complet poluate sau calitatea apei lor este

departe de a intruni in totalitate conditiile de calitate, necesitand tratamente costisitoare pentru a deveni potabile. Intrucat nevoia de consum depaseste cu mult sursele existente, cu toate tratamentele care se fac pentru epurarea apelor uzate, pe zone intinse sunt folosite ape contaminate, care afecteaza sanatatea omului. In ansamblu, poluarea apelor este determinata de trei mari grupe de agenti-biologici, chimici si fizici. Principalii poluanti ai apei Poluarea apei datorita agentilor biologici (microorganisme si materii organice fermentescibile) duce la o contaminare puternica, bacteorologica, a apei, care are drept urmare raspandirea unor afectiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele virale, febra tifoida, dizenteria etc. La aceasta categorie de poluare, pe langa apele uzate urbane pot participa in mare masura industriile alimentare, industria hartiei etc. Nu mai putin periculoase, potential, sunt apele uzate provenite de la cresterea animalelor in marile complexe agroindustriale.

Poluarea chimica rezulta din deversarea in ape a diversilor compusi ca: nitrati, fosfati si alte substante folosite in agricultura, a unor reziduuri si deseuri provenite din industrie sau din activitati care contin: plumb, cupru, zinc, crom, nichel, cadmiu, mercur etc. Excesul de ingrasaminte cu azot in sol sau din alte surse poate face ca o parte

din nitrati si nitriti sa treaca in apa freatica in cantitati mari. Consumul de apa cu concentratie mare de nitrati poate duce la boala albastra a copiilor methemoglobinemie. De prezenta fosfatilor din apele uzate, unde prin epurare nu se reduce mai mult de 80%, este legata aparitia eutrofizarii lacurilor. O cauza principala a poluarii apelor o constituie hidrocarburile. Unele dintre produsele petroliere, ca de pilda, benzina, se infiltreaza in sol cu o viteza de sapte ori mai mare decat apa, dand un gust neplacut apei la concentratii de chiar 1 ppb (parte de miliard). Aceasta forma de poluare poate face ca rezerve considerabile de ape subterane sa devina improprii pentru baut. Poluarea apei cu substante organice de sinteza este datorata, in principal, detergentilor si pesticidelor. In S.U.A., de exemplu, s-a evoluat la 13,1% proportia de dermatoze (afectiuni ale pielii) provocate de detergenti. In ceea de priveste pesticidele, inca din 1948, locuitorii orasului Arles din Franta se plngeau de gustul detestabil pe care il capatase apa de baut din cauza reziduurilor ramase de la fabricarea erbicidului din grupa 2,4D de catre o uzina chimica situata la mai multe sute de km. Contaminarea apelor se mai poate face si cu insecticide sau cu PCB (policlorobifenili), care se utilizeaza foarte mult in industria materialelor plastice. Pe langa aceste substante, mai participa nenumarate alte substante organice de sinteza, cum sunt fenolii in apele continentale. Poluarea apei datorita agentilor fizici apare ca urmare a evacuarii in apa a materiilor solide, minerale, insolubile, cum este de pilda deversarea in in cursurile de apa a reziduurilor de la exploatarea carierlor sau minelor. In aceasta categorie intra si poluarea termica a apei. Construirea de centrale electrice se face in general aproape de lacuri, rauri si langa mari sau oceane in scopul asigurarii racirii.Insa

ridicarea temperaturii apei poate duce la modificari intolerabile pentru cea mai mare parte a speciilor animale si vegetale din zona respectiva. Continutul de oxigen dizolvat scade si ca atare si puterea de autoepurare. De asemenea, sunt accelerate fenomenele de descompunere bacteriana, animalele acvatice sufera pentru ca temperaturile superioare maresc intensitatea metabolismului. Toate acestea determina asa numita poluare termica. O problema speciala o prezinta poluarea radioactiva a apelor care poate sa apara in urma unor caderi de materiale radioactive din atmosfera sau, mai ales, ca urmare a incorectei degajari a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care folosesc energie atomica sau de la cercetarile nucleare. Efectele poluarii apei Un efect al poluarii apelor deoebit de grav este eutrofizarea lacurilor, numita si moartea lacurilor, ca urmare a cresterii fertilitatii acestora prin aport de elemente nutritive, mai ales fosfati si nitrati, care favorizeaza proliferarea fitplanctonului si a plantelor acvatice. Putin cate putin, lacul se colmateaza, se ingusteaza si dispare. Poluarea chimica a apelor afecteaza fitoplanctonul si macofitele in mod diferit, dupa natura agentului contaminant. Astfel, sarurile de cupru si cromatii sunt toxice pentru alge. Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De exemplu, erbicidele din grupa ureelor blocheaza cresterea fitoflagelatelor la concentratii de 1 ppb (parti per miliard). Insecticidele inhiba fotosinteza la organismele fitoplanctonice. Detergentii sintetici, pe de alta parte sunt foarte toxici pentru flora microbiana a apelor. Pestii pot muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt provocate de lipsa oxigenului dizolvat in apa si datorita pesticidelor.

Probleme grave ridica, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu mercur, care atinge o mare acumulare pe lantul trofic. In ceea ce priveste efectele asupra omului , s-au pus in evidenta alterari cromozomice in limfocitele persoanelor care se hranesc cu pesti contaminati cu metilmercur. Observam astfel ca nocivitatea poluarii apei se rasfrange direct sau indirect asupra omului si de aceea este necesar sa se cunoasca mai bine aceste pericole inclusiv efectele pe care le pot avea asupra omului chiar cantitatile mici de substante chimice din sursele de apa. Poluarea solului - resursa naturala limitata, usor degradabila Una dintre componentele deosebit de importante ale biosferei este solul- corp natural tridimenional situat la suprafata uscatului, cu proprietati si functii specifice. Prin natura lui, solul prezinta particularitati pe cat de deosebite de ale celorlalti factori ai mediului inconjurator, pe atat de importante pentru biosfera, pentru om. Ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare, solul, mai ales orizontul sau cu humus, este unul dintre principalii depozitari ai substantei vii a uscatului si ai energiei potentiale biotice captate prin fotosinteza ca si al celor mai importante elemente vitale (carbon, azot, calciu, fosfor, potasiu, sulf).

Multitudinea ierburilor si a florilor din pajisti, padurile, campurile de plante cultivate, toata aceasta vegetatie diversa depinde de energia solara si de fertilitatea solului. Datorita fertilitatii, respectiv capacitatii de a intretine viata plantelor, solul constituie principalul mijloc de productie in agricultura. De aceea este foarte important ca terenurilor agricole sa nu li se diminueze suprafetele. Lumea crede ca pamantul suporta multe, dar nu si atunci cand o mare parte din solurile bune pentru cultura, deseori chiar cele mai fertile, sunt pierdute definitiv prin extinderea oraselor, cailor de comunicatie, a platformelor industriale, deponiilor (materiale rezultatedin sapaturi) si haldelor (depozite de steril provenit din lucrarile miniere), precum si prin eroziunea solului, prin salinizarea si mlastinarea secundara, datorate aplicarii nerationale a irigatiei, contaminarea si intoxicarea solului cu agenti patogeni, metale grele, reziduuri de pesticide si alte substante chimice utilizate in agricultura si silvicultura, ca si prin diverse emisii provenite de la industrie. Si daca apa si aerul in general, dilueaza toate aceste substante toxice pe masura ce se amesteca, in sol poate avea loc concentrarea lor, datorate faptului ca aici circulatia este foarte lenta. O data distrus,

el nu se mai reface asa cum a fost, deoarece nu se pot reproduce conditiile si istoria formarii lui.

Asadar, poluarea solului inseamna orice actiune care produce dereglarea functionarii normale a solului ca mediu de viata, in cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau create de om, dereglare manifestata prin degradarea fizica, chimica, biologica si chiar

radioactiva a solului, care afecteaza negativ fertilitatea sa, respectiv capacitatea sa bioproductiva, din punct de vedere calitativ sau cantitativ. Modalitati de poluare a solului Cu toate functiile vitale ce le are pentru asigurarea de alimente, cu toate ca este o resursa limitata, nerecuperabila, solul a fost si este supus tot mai multor solicitari ale altor sectoare din afara agriculturii si silviculturii, ceea ce face ca anual sa fie dezafectate suprafete insemnate. Se apreciaza ca in decursul istoriei au fost asfel irosite circa 2 miliarde ha de teren cultivabil, fata de cele aproximativ 1,5 miliarde de ha folosite in prezent, in lume, ca arabil ceea ce reprezinta o pierdere foarte mare.

O foarte mare pierdere este datorata eroziunii, care a distrus circa 430 milioane ha de soluri in diferite tari din lume. Anual, se pierd prin eroziune peste 3,5 miliarde tone de sol, in timp ce oceanele primesc de pe uscat 10-16 km3 de material pamantos care contine 13% materie organica. In afara pierderii unor insemnate suprafete de sol, eroziunea constituie si cauza directa a poluarii apelor cu sedimente, a degradarii unor soluri de lunca prin colmatare, a scoaterii din functiune prematura a bazinelor de acumulare si rezervoarelor de apa etc.

Din cauza folosirii ineficiente a apei de irigatie, a lipsei de drenaj adecvat ori calitatii necorespunzatoarea apei, in prezent sunt afectate de slinizare sau de inmlastinire secundarasuprafete intinse de soluri. In urma aplicarii irigatiei cu ape alcaline continand silice, a drenarii sau suprapasunarii in savane, stepe, antestepe apare adesea compactarea solului (tasarea puternica a acestuia). Astfel, solul capata o structura masiva, compacta, care se desface in blocuri la uscare si devine impermeabila pentru apa si aer la umezire, a carei ameliorare

este foarte dificila. Drenarea si compactarea solului poate duce la deshidratarea hidoxizilor de fier si aluminiu (in zona tropicala) sau la degradarea acida sulfurica a acestuia (in zonele tropicale umede si zonele temperate), facandu-le total neproductive. Pe masura extinderii dezvoltarii urbane, constructiile, strazile si pavajele acopera terenuri (unde mai inainte apa patrundea in sol si se scurgea apoi lent), care devin tot mai impermeabile la precipitatii. Ca urmare, scurgerile de apa devin mai rapide si mai mari, favorizand eroziunea solului si producerea de inundatii. Are loc totodata si o reducere a rezervei de apa urbana subterana prin decresterea infiltrarii apei de precipitatii catre stratele acvifere naturale si poate fi afectata calitatea apei prin cresterea cantitatii de apa descarcata intr-un emisar, direct, fara tratare. Un alt factor ar fi cresterea populatiei globului, care are drept urmare pierderi suplimentare de teren folosit initial pentru productia vegetala. Efecte nedorite asupra calitatii solului il au deseurile si reziduurile menajere din industrie, comert si agricultura. De fapt, degajarea acestora, pe langa substantele chimice folosite in agricultura, prezinta cea mai importanta sursa de poluare a solului. Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, nichel, arsen, seleniu etc.) provenite din diferite surse si ajunse in sol, pe diferite cai, se pot acumula, de unde trec in plante cu efecte daunatoare. Odata ajunsi in sol sau in mal, majoritatea compusilor de mercur pot fi convertiti in forma cea mai toxica dintre toatemetilmercur, care este foarte toxica pentru plante de porumb. Nu este exclusa primjdia de poluare a solului cu cupru ca urmare a tratarii vitei de vie cu saruri cuprice. Unele probleme de poluare a solului sunt legate si de folosirea in cantitati mari, an de an, a pesticidelor si a ingrasamintelor chimice. Astfel, superfosfatii contin o serie de impuritati

(metale si metaloizi toxici) care, in ansamblu, constituie un risc potential foarte serios de poluare a solului. De asemenea, abuzul de ingrasaminte cu azot la culturile de legume, cum este spanacul, provoaca aparitia unor concentratii excesive de azot nitric in aceasta planta, care pare sa aiba o tendinta speciala de a acumula nitrati in tesuturi. Un pericol potential important si generalizat poate fi legat de nitriti, substante foarte toxice dintre care multe, in concentratii foarte mici, sunt cancerigene. O alta forma de poluare a solului, tot mai importanta in zonele aglomerate o constituie poluarea solului de catre agentii biologici daunatori, reprezentati prin microorganismele patogene eliminate de om si transmise acestuia in urma contactului direct cu solul contaminat ori a consumului de alimente obtinute pe solul contaminat. Solul mai poate fi poluat cu materiale radioactive cazute din atmosfera, ori in urma evacuarii reziduurilor radioactive, lichide sau solide, din industrie sau din cercetarile nucleare. Degajarea reziduurilor radioactive de la instalatiile de producere a energiei atomice poate duce la poluarea solului in anumite zone, periclitand starea de sanatate a oamenilor daca nu se iau masuri atente de supraveghere si combatere. In concluzie, prevenirea unor asemenea situatii, care au ca efect degradarea solului, necesita, in primul rand, o fundamentare stiintifica, bine realizata, pe baza de cercetari interdisciplinare cuprinzand pedologi, hidrologi, biologi, agronomi, silvicultori, arhitecti, sociologi, economisti etc., care sa studieze, pe variante, efectele folosintelor de teren alternative si multiple in relatia sol-protectia mediului inconjurator-bunastarea populatiei, precum si masurile si metodele de protectie a terenurilor agricole. Combaterea integrala a daunatorilor plantelor,

ca masura de prevenire a poluarii solului cu pesticide

Pesticidele ca si alti poluanti, prin efectele directe si indirecte, au o actiune daunatoare asupra ecosistemelor, provocand schimbari in compozitia speciilor si numarul populatiilor care constituie sistemul viu. Efectul daunator al reziduurilor de pesticide se manifesta prin modificari aduse numarului de specii si populatiilor acestora dintr-un sistem viu dat, fiind afectate insesi functiunile acestuia de a mentine elementele biogenetice care se recicleaza in mediul inconjurator. Dar folosirea pesticidelor ridica si alte probleme deosebit de importante. Exista unele pesticide care sunt considerate cancerigene, din punct de vedere chimic, sau producatoare de mutatii sau malformatii nounascutilor. Pentru protectia mediului inconjurator este necesar ca in actiunea de combatere a daunatorilor sa se foloseasca, in principal, fortele naturale si numai ca un ajutor suplimentar, substantele chimice. Prin sistemul de combatere integrata a daunatorilor nu se urmareste eradicarea totala, ci mentinerea populatiei de daunatori intr-un numar destul de redus, corespunzator cerintelor omului si cu deranjarea cat mai putin posibila a echilibrelor naturale. Combaterea integrata mentine daunatorii in cadrul limitelor necesare printr-o serie de masuri,

cum sunt: carantina la intrarea in porturi, producerea de seminte fara buruieni, ameliorarea unor plante rezistente la boli, lucrari de intretinere corespunzatoare, combateri biologice, inclusiv folosirea inamicilor naturali ai daunatorilor. Combaterea integrata a daunatorilor este mai eficace, mai ieftina, si ridica mai putine probleme in privinta mediului inconjurator decat folosirea in exclusivitate a produselor chimice. Putem aminti foarte multe masuri minime de protectie a calitatii solului, care ar putea fi intreprinse. Astfel pentru cunoasterea tendintei de evolutie a calitatii solului de catre factorii de decizie la diferite niveluri, este recomandata intocmirea periodica a evidentei starii de calitate a solurilor, cu efectuarea de prognoze si avertizari asupra eventualelor fenomene sau pericole de degradare a solurilor. Dar pe langa toate aceste masuri pe care deseori le cunosc doar specialistii, exista o serie de alte masuri pe care, fiecare cetatean, constient de necesitatea participarii lui la protectia mediului inconjurator ar trebui sa le cunoasca. Iata cateva dintre ele: 1. Construirea unor cosuri cat mai inalte in fabricile in care se produc gaze nocive, pentru a elimina gazele cat mai sus in atmosfera; unele gaze sunt arse la inaltimi, in atmosfera. 2. Fixarea de filtre moderne in fabricile de negru fum, ciment, var etc, care sa retina particulele solide. 3. Imbunatatirea calitatii carburantilor, care sa reduca procentul de oxid de carbon din gazele arse. 4. Fixarea de filtre catalitice la motoarele autovehiculelor, care sa retina oxidul de carbon. 5. Folosirea pentru uzul casnic numai a acelor detergenti care nu sunt toxici pentru organismul uman, sau care se distrug pe cale naturala (biodegradabili).

6. Purificarea apelor prin procedee de separare sau distrugere a substantelor nocive. 7. Reducerea spatiului ocupat cu resturi menajere si resturi de ambalaje, care polueaza mediul si care ocupa spatiul terestru de cultura al omului. 8. Impadurirea coastelor golase. 9. Amenajarea de cat mai multe spatii verzi, perdele de arbori care reprezinta adevarate filtre pentru aerul poluat. 10. Obligativitatea reglarii corespunzatoare a combustiei motoarelor, astfel incat gazele evacuate sa aiba un continut cat mai redus de componente poluante.
http://www.scritube.com/geografie/ecologie/POLUAREA-SI-PROTECTIAMEDIULUI14213.php

Rolul si locul economiei in ecoeconomie

ALTE DOCUMENTE
Legile generale ale ecologiei POLUAREA APEI Agricultura ecologica o resursa pentru Romania CONCEPTUL DE POLUARE CONCEPTUL DE EXTERNALITATE ENERGETICA TEORIA GENERALA A SISTEMELOR SI UNITATEA LUMII VII UTILIZAREA DURABILA A CURSURILOR DE APA INTERNATIONALE Calitatea aerului PRESIUNI ASUPRA MEDIULUI POLUAREA APELOR

IMPLICATIILE DEZVOLTARII DURABILE ASUPRA POLITICILOR ECONOMICO-SOCIALE

Ecologie

IMPLICATIILE DEZVOLTARII DURABILE ASUPRA POLITICILOR ECONOMICO-SOCIALE

Cutare

Dezvoltarea durabila este in prezent acceptata ca fiind un principal obiectiv al activitatii economice si sociale. Definitia data dezvoltarii durabile de Raportul Brundtland, desi acceptata, a fost considerata ca fiind prea vaga. UNEP a adus o interpretare ulterioara a acestei definitii, specificand ca progresul catre echitatea nationala si internationala, precum si intretinerea, utilizarea rationala si sporirea bazei de de resurse naturale stau la baza rezilientei ecologice si a cresterii economice. Termenul necesita inca precizari suplimentare, care vizeaza in principal o definitie mai concreta a dezvoltarii durabile. O incercare recenta a unui grup de juristi in acest sens, defineste dezvoltarea durabila ca fiind un proces economic, social si politic complex. Acest proces tinde catre o utilizare sustenabila a resurselor planetei si la protejarea mediului, de care depind natura si viata umana, precum si dezvoltarea economica si sociala. Obiectivul acestui proces complex este de a indeplini dreptul tuturor fiintelor umane la un standard de viata adecvat, in baza participarii lor active, libere si semnificative la imbunatatirea si distributia echitabila a beneficiilor rezultate, 151h77b simultan cu acordarea atentiei cuvenite necesitatilor si intereselor generatiilor viitoare. Se poate insa afirma cu certitudine ca orientarea catre dezvoltarea durabila are implicatii majore pentru politica de dezvoltare, politica economica si cea sociala. A. Viziunea antropocentrica si biocentrica

In acceptiunea antropocentrica, principala orientare a eforturilor pentru protectia mediului la nivel international trebuie sa fie axata pe imbunatatirea conditiei umane: Declaratia de la Rio, Principiul 1 Fiintele umane se afla in centrul preocuparilor pentru dezvoltarea durabila. In baza acestei abordari antropocentrice, protectia vietii salbatice sau a altor resurse naturale nu reprezinta un scop in sine, ci mai degraba o necesitate pentru a asigura o calitate superioara, durabila a vietii umane. Protectia mediului si prin extindere dreptul international al mediului trebuie legate de protectia bunastarii umane, iar in acest scop, viata salbatica si alte resurse naturale trebuie sa fie disponibile spre utilizare. In competitie cu aceasta abordare se afla cea de tip biocentric, care valorizeaza natura in sine, protejand-o indiferent de utilitatea sa pentru fiintele umane. Abordarea de tip biocentric a fost adoptata in Carta Mondiala pentru Natura, dar a fost respinsa la Conferinta de la Rio si nu se regaseste puternic ancorata in dreptul international al mediului. B. Integrarea economiei cu mediul Dezvoltarea durabila implica integrarea problemelor de protectie a mediului si a celor sociale in toate aspectele politicii economice: Declaratia de la Rio, Principiul 4 Pentru realizarea dezvoltarii durabile, protectia mediului trebuie sa constituie parte integranta a oricarui proces de dezvoltare si nu poate fi considerata in mod izolat de acestea. Injectarea conceptului de durabilitate in politicile de dezvoltare, are largi implicatii la nivel macro si microeconomic. In ceea ce priveste politicile macroeconomice, orientarea catre dezvoltarea durabila solicita, spre exemplu, modificarea sistemelor nationale traditionale de contabilitate, pentru a permite o mai buna masurare a calitatii generale a vietii. Astfel de sisteme de contabilitate ar exclude din calculul PIB eforturile de control al poluarii, precum si pagubele provocate mediului prin poluare. O abordare similara, pune accentul pe utilizarea unui set de sisteme de contabilizare separate pentru resursele naturale, care sa evidentieze in unitati, altele decat

cele monetare, starea existenta a resurselor dintr-o anumita tara. In acest fel, extractia de minereuri nu va fi reflectata numai prin cresterea PIB, ci si prin diminuarea rezervei de resurse naturale. In ceea ce priveste politicile microeconomice, orientarea catre dezvoltarea durabila solicita, spre exemplu, imputarea costurilor pentru pagubele aduse mediului, producatorului care a cauzat paguba. Pretul resurselor naturale trebuie sa reflecte costurile de mediu si alte costuri externe ale unei pieti necontrolate. Instrumentele bazate pe mecanisme de piata, cum sunt taxele pentru poluare si permisele comercializabile pot fi utilizate pentru a internaliza costurile externe, conducand la preturi ale pietei care reflecta mai bine costul real al productiei, incluzand costurile sociale si pe cele de protectie a mediului. C. Interdependenta dintre ecosisteme si sistemele antropice ale planetei In ultimele trei decade ale secolului XX, progresul intelegerii stiintifice a interdependentei dintre ecosisteme si sistemele antropice ale planetei a fost semnificativ. Dependenta si interdependenta dintre om si natura a fost reflectata in Carta Mondiala pentru Natura: Carta Mondiala pentru Natura, Preambul Umanitatea este o parte a naturii iar viata depinde de functionarea neintrerupta a sistemelor naturale, care asigura alimentarea cu energie si substante nutritive. Desi recunoasterea explicita a dependentei umanitatii de natura este relativ noua, majoritatea acordurilor internationale pentru protectia mediului au recunoscut, cel putin implicit, interdependenta dintre ecosisteme si sistemele antropice. Spre exemplu, legaturile dintre statele care impart o anumita resursa naturala reprezinta unele dintre motivele principale care stau la baza regulilor referitoare la repartizarea resurselor naturale si poluarea transfrontaliera. Recunoasterea limitelor ecologice si a interconectarii dintre ecosistemele planetei sta la baza eforturilor internationale pentru conservarea biodiversitatii si prevenirii schimbarilor climatice. D. Echitatea si responsabilitatea intre generatii Dezvoltarea durabila, asa cum a fost definita in Raportul Brundtland, este strans asociata cu obiectivul echitatii intre generatii. Acest obiectiv recunoaste responsabilitatea

fiecarei generatii de a fi justa cu generatiile viitoare; generatia prezenta trebuie sa lase generatiei viitoare drept mostenire o bogatie cel putin egala cu cea pe care ea insasi a mostenit-o de la generatia anterioara. Indeplinirea minima a acestui obiectiv necesita evidentierea principiilor referitoare la utilizarea durabila a resurselor naturale si la evitarea oricarei pagube ireversibile aduse mediului. Conceptul responsabilitatii intre generatii a inceput sa devina important de la Conferinta de la Stockholm: Declaratia de la Stockholm, Principiul 1 Omulare o responsabilitate solemna de a proteja si imbunatati mediul, pentru generatiile prezente si cele viitoare. Responsabilitatea intre generatii a fost reafirmata la Conferinta de la Rio, ca o componenta centrala a orientarii catre dezvoltarea durabila: Declaratia de la Rio, Principiul 3 Dreptul la dezvoltare trebuie realizat in asa fel, incat sa indeplineasca in mod echitabil necesitatile de dezvoltare si cele de mediu, ale generatiilor prezente si viitoare. E. Utilizarea durabila a resurselor naturale Radacinile conceptului de dezoltare durabila isi au originea in promovarea utilizarii durabile a resurselor naturale. Regimurile juridice care vizeaza conservarea resurselor marine, viata salbatica, protejarea habitatelor, protejarea mostenirii culturale si naturale, protectia zonei antarctice etc. au ca obiectiv protejarea resurselor mediului global si indica o acceptare larga la nivel international a utilizarii durabile a resurselor naturale. Definitiile utilizarii durabile sunt variate, dar reflecta conceptul de echitate intre generatii. Conventia privind Biodiversitatea Utilizarea durabila consta in utilizarea componentelor diversitatii biologice intr-o maniera si cu o viteza care sa nu conduca la declinul pe teremen lung al resurselor biologice, mentinand in consecinta potentialul acestora de a indeplini necesitatile si aspiratiile generatiilor prezente si viitoare.

Desi conceptul de durabilitate este mai usor de inteles in cazul resurselor regenerabile, el are implicatii majore si pentru resursele neregenerabile: Conferinta de la Stockholm, Principiul 5 Resursele neregenerabile ale planetei trebuie exploatate in asa fel incat sa se evite pericolul epuizarii lor viitoare si sa se asigure ca beneficiile acestui tip de exploatare sunt impartite de intraga umanitate. F. Responsabilitati comune dar diferentiate Dezvoltarea durabila pune probleme comune tuturor tarilor, dar, datorita cailor de dezvoltare diferite ale statelor lumii, tarilor industrializate li se solicita sa suporte o parte mai mare a greutatilor imediate. Intr-una dintre cele mai controversate prevederi ale Declaratie de la Rio, tarile dezvoltate recunosc explicit principala lor responsabilitate pentru prezenta degradare a mediului si pentru remedierea mediului: Declaratia de la Rio, Principiul 7 Statele dezvoltate recunosc responsabilitatea pe care o poarta in cursa internationala pentru dezvoltarea durabila, in virtutea presiunilor pe care societatile lor le exercita asupra mediului global si a tehnologiilor si resurselor financiare pe care le controleaza. Aceasta responsabilitate diferentiata se reflecta si in multe alte acorduri internationale pentru protectia mediului. Spre exemplu, principiile directoare ale Conventiei Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice, solicita tarilor dezvoltate sa preia conducerea pentru combaterea schimbarilor climatice si ale efectelor acesteia, simultan cu considerarea integrala a necesitatilor si a circumstantelor speciale, legate de greutatile disproportionate carora trebuie sa le faca fata tarile in curs de dezvoltare si cele extrem de vulnerabile: Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice, Art. 3 1. Partile trebuie sa protejeze sistemul climatic, in beneficiul generatiilor prezente si viitoare ale umanitatii, in baza echitatii si in conformitate cu responsabilitatile lor comune dar diferentiate si cu propriile capacitati. Ca urmare, partile care constituie tari dezvoltate, trebuie sa preia conducerea pentru combaterea schimbarilor climatice si a efectelor daunatoare

generate de acestea. 2. Trebuie sa se acorde o consideratie deplina necesitatilor specifice si circumstantelor speciale ale partilor care constituie tari in curs de dezvoltare, in particular in cazul celor care sunt cu precadere vulnerabile la efectele daunatoare ale schimbarilor climatice si care ar trebui sa suporte o povara disproportionata sau anormala in baza Conventiei Similar, Protocolul de la Montreal privind Substantele care Epuizeaza Stratul de Ozon, semnat initial in 1987 si supus ulterior unei serii de amendamente, acorda exceptii pentru tarile in curs de dezvoltare: Protocolul de la Montreal, Art. 5 1. Orice parte care constituie o tara in curs de dezvoltare si al carei nivel calculat de consum de substante controlate este mai mic de 0,3 kg pe cap de locuitor la data intrarii in vigoare a Protocolului sau ulterior, va fi autorizata sa amane conformarea cu masurile de controlpentru o perioada de zece ani, pentru a-si satisface necesitatile interne de baza. G. Transferul de tehnologie si de resurse financiare Ca o consecinta practica a responsabilitatilor si posibilitatilor mai mari, tarile dezvoltate au promis sa asiste tarile in curs de dezvoltare in eforturile acestora de a se orienta catre dezvoltarea durabila. Practic, toate tratatele internationale recente pentru protectia mediului, au inclus prevederi importante pentru acordarea de finantare, asistenta tehnica si transfer de tehnologie pentru tarile in curs de dezvoltare. Au fost infiintate noi mecanisme de finantare, cum sunt Fondul Global pentru Mediu si Fondul Multilateral al Protocolului de la Montreal, pentru a sprijini tranzitia tarilor in curs de dezvoltare catre dezvoltarea durabila. De asemenea, au fost investigate noi modalitati de abordare ale transferului de tehnologie, insa nu s-a ajuns inca la un consens privind cele mai bune metode pentru realizarea acestor transferuri: Agenda 21, Cap. 34 Transferul de tehnologii nedaunatoare pentru mediu, cooperarea si constructia capacitatilor, Mijloace de actiune 6. Acest capitol din Agenda 21 nu este in detrimentul unor obligatii si acorduri specifice

privind transferul de tehnologie, care urmeaza sa fie adoptate in cadrul unor instrumente internationale specifice. Ca urmare, transferul de tehnologie a devenit unul din domeniile prioritare de analiza, care solicita cercetari suplimentare din partea Comisiei Natiunilor Unite pentru Dezvoltarea Durabila si formularea de noi politici in acest sens. H. Cresterea capacitatilor de decizie si de participare publica la nivel local Dezvoltarea durabila solicita integrarea costurilor de protectie a mediului in sistemul economic, dar si integrarea cetatenilor in procesul politic. Raportul Brundtland recunoaste aceasta cerinta, concluzionand ca urmarirea dezvoltarii durabile implica un sistem politic care asigura o participare functionala a cetatenilor la luarea deciziei. Cetatenii sunt de fapt direct afectati de deciziile care conduc la producerea de pagube asupra mediului si ca urmare sunt adeseori cei mai zelosi si mai activi aparatori ai mediului. Principiul 10 al Declaratiei de la Rio clarifica semnificatia sintagmei participare publica reala: Declaratia de la Rio, Principiul 10 Problemele mediului sunt cel mai bine tratate prin participarea, la nivelul relevant, a tuturor cetatenilor afectati. La nivel national, fiecare individ trebuie sa aiba accesul adecvat la informatiile detinute de autoritatile publice privind mediul, incluzand informatii referitoare la materialele si activitatile periculoase existente in propriile comunitati si trebuie sa aiba posibilitatea de a participa la procesul de luare a deciziei. Statele trebuie sa faciliteze si sa incurajeze constientizarea si participarea publica printr-o larga disponibilizare a informatiilor. Trebuie sa furnizeze accesul real la procedurile juridice si administrative, inclusiv cele privind redresarea si remedierea. In acest fel, principiul participarii publice obliga guvernele sa instituie proceduri pentru cetateni si organizatii neguvernamentale, care sa le permita acestora sa obtina informatii referitoare la mediu, sa-si exprime opinia cu privire la informatiile referitoare la mediu, sa-si creeze si sa prezinte propriul sistem de informatii, sa le fie luate in considerare informatiile prezentate si sa beneficieze de proceduri de remediere.

Conventia de la Aarhus privind accesul la informatie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justitie in problemele de mediu, este cea mai impresionanta dezvoltare a Principiului 10 al Declaratiei de la Rio. Ea a fost adoptata la cea de-a patra Conferinta Ministeriala privind Mediul pentru Europa si reprezinta o noua forma de acord international in domeniul mediului. Conventia de la Aarhus reprezinta o afirmare a constientizarii faptului ca dezvoltarea durabila poate fi realizata numai prin participarea tuturor celor implicati. Conventia este axata pe interactiunile dintre public si autoritatile publice in cadrul unui context democratic si initiaza un nou tip de proces pentru participarea publica la negocierea si implementarea acordurilor internationale. Conventia nu reprezinta numai un nou acord in domeniul mediului, ci si un acord care instituie responsabilitatea, transparenta si reactia guvernelor in acest domeniu. Spre deosebire de majoritatea acordurilor multilaterale din domeniul mediului care cuprind obligatiile reciproce ale Partilor, Conventia de la Aarhus cuprinde obligatiile pe care Partile le au fata de public si instituie obligatii clare asupra Partilor si a autoritatilor publice la nivel national in ceea ce priveste accesul la informatie, participarea publica si accesul la justitie, care constituie cei trei piloni ai Conventiei. Conform Conventiei de la Aarhus, accesul la informatie este asigurat in doua moduri: prin garantarea dreptului publicului de a solicita informatii de la autoritatile publice si obligatia autoritatilor de a furniza informatiile cerute in baza solicitari (acces pasiv la informatie, Art. 4); prin dreptul publicului de a primi informatii si obligatia autoritatilor de a colecta si circula informatia de interes public, fara necesitatea existentei unei solicitari publice specifice in acest sens (acces activ la informatie, Art. 5); Participarea publica este bazata pe ceilalti doi piloni: accesul la informatie pentru a asigura participarea publicului in cunostinta de cauza; accesul la justitie pentru a asigura ca participarea publica are loc in mod concret si nu este prevazuta doar prin documente. Participarea publica se realizeaza in trei moduri:

 participarea publicului care poate fi afectat sau care este interesat de luarea unei decizii cu privire la o anumita activitate (Art. 6); participarea publicului la elaborarea planurilor, programelor si politicilor privind mediul (Art. 7); participarea publicului la pregatirea legilor, regulilor si a normelor obligatorii din punct de vedere legal. Accesul la justitie impune aplicarea celorlalti doi piloni ai Conventiei in sistemele legale nationale si intareste legislatia din domeniul mediului la nivel national (Art. 9). I. Implementarea dezvoltarii durabile la nivel national Obiectivul dezvoltarii durabile are implicatii majore pentru deciziile politice luate la nivel national. Dezvoltarea durabila poate fi privita ca o modificare sau cel putin ca o clarificare a dreptului la dezvoltare, asa cum afirma Principiul 3 al Declaratiei de la Rio. Dupa Conferinta de la Rio, multe state au dedicat substantiale eforturi de planificare, pentru a se orienta catre dezvoltarea durabila, prin implementarea Agendei 21 la nivel national. In acest sens, s-au adoptat multiple abordari diferite. Legile din domeniul protectiei mediului integreaza din ce in ce mai mult dezvoltarea durabila la nivel national si se intocmesc Planuri Nationale pentru Dezvoltarea Durabila.

n perioada ultimilor ani specialisti din diferite domenii ale economiei si industriei, precum si organizatiile ecologiste internationale au sesizat si trag serioase semnale de alarma ncercnd sa constientizeze opinia publica prin mesajul: poluarea nu are frontiere, ea este si va ramne o problema globala a omenirii! Preocuparea pentru protectia mediului a fost adusa n dezbatere 434h77e pentru prima oara la 1 iunie 1972, cu ocazia primei Conferinte Mondiale a ONU (Organizatia Natiunilor Unite), tinuta la Stockholm. La a 27-a sesiune a acestei conferinte, s-a fondat prima organizatie care a ntocmit Programul Natiunilor Unite pentru Mediul nconjurator, cu sediul la Nairobi (Kenya). Un an mai trziu, n 1973, organizatia avea deja un Consiliu de administratie compus din 58 tari membre, inclusiv Romnia, un Secretariat, un Fond pentru mediul nconjurator si un Consiliu de coordonare privind problemele importante legate de mediu si posibilitatile de aderare a altor institutii si organizatii internationale. Sub egida acestei organizatii, n colaborare cu alte organizatii internationale (UNESCO, FAO, OMS s.a.), s-au elaborat si aprobat o serie de programe internationale pentru: supravegherea la nivel mondial a poluarii oceanului planetar, planuri de monitorizare a contaminarii cu reziduuri radioactive, a contaminarii alimentelor, a nivelului degradarii solului si defrisarii padurilor, de evolutie ale efectivelor de animale si plante comparativ cu speciile pe cale de disparitie, precum si alte proiecte pentru monitorizarea nivelelor de poluare n toata lumea si efectelor lor asupra climatului. A devenit din ce in ce mai evident faptul ca, problemele privind mediul nconjurator si au radacinile n modul n care a actionat si actioneaza economia fiecarui stat, precum si datorita faptului ca nu s-au evidentiat toate pagubele aduse mediului nconjurator n urma diverselor actiuni ntreprinse asupra acestuia. Este bine cunoscut ca multe activitati de productie si consum de pe glob determina degradarea mediului natural prin poluarea aerului, apei sau solului, degradare ale caror costuri nu au fost luate mult timp n seama. Aceasta a permis accentuarea unora dintre problemele majore ale mediului nconjurator cu care se confrunta omenirea azi, asa cum este irosirea resurselor naturale, defrisarea masiva a padurilor, accentuarea efectului de sera etc. n consecinta, economia fiecarui stat trebuie sa joace un rol principal n asigurarea unui mediu nconjurator de calitate superioara, prin alocarea rationala a resurselor materiale si financiare, prin politici adecvate, precum si prin luarea unor decizii economice inteligente.

Dezvoltarea unei societati sanatoase si prospere, se poate baza numai pe o politica prin care se asigura protectia si ameliorarea mediului nconjurator, bazata pe eliminarea contradictiei artificiale dintre economie si ecologiei. Numai printr-o conlucrare strnsa a ecologiei cu economia se vor putea fundamenta stiintific masurile de dezvoltare social - economice n vederea protectiei si mbunatatirii calitatii vietii generatiei de azi si mine. Pentru acesta toate sistemele industriale trebuie sa-si reconsidere toata activitatea urmarind cu precadere ca: reciclarea, reutilizarea materiilor, si reducerea gradului de poluare sa devina componente intrinsece ale procesului de productie materiala. Conlucrarea strnsa a ecologiei cu economia ntr-o actiune comuna, numita ecodezvoltare va permite obtinerea de beneficii maxime de pe urma exploatarii resurselor naturale (sol, apa, paduri, organisme animale si vegetale), fara a distruge baza materiala a acestora care este necesara continuarii dezvoltarii. Ca actiuni imediate se impune dezvoltarea unui program vast de masuri care sa aiba n vedere: extinderea educatiei ecologice; elaborarea unei legislatii cuprinzatoare n domeniu (cu penalizari financiare, politie ecologica, aviz de mediu pentru functionarea tuturor unitatilor economice n conditiile protectiei mediului); orientarea spre tehnologii moderne nepoluante, care sa prezinte o productivitate mult mai ridicata, si acre sa asigure valorificarea integrala a materiilor prime; optimizarea consumurilor de apa si energie; transportul si depozitarea corespunzatoare a deseurilor si reziduurilor industriale; stimularea actiunilor de revalorificare a ct mai multe deseuri; investigarea corecta a gradului de periculozitate si a riscurilor pe care produsele chimice le implica pentru sanatatea omului si mediului ambiant; inventarierea precisa a tuturor activitatilor poluante si depistarea preventiva a tuturor posibilitatilor de aparitie a poluarii.

Problema protectiei mediului trebuie luata n considerare, nca din faza de proiectare a oricarei tehnologii, iar studiile tehnico-economice de fezabilitate trebuie sa prevada si variante antipoluante, chiar daca sunt mai putin profitabile. Pierderile de profit vor fi mai mici dect cele social-umane ce apar dupa instalarea unor dezechilibre n natura.