NEUROPSIHOLOGIA CUNOASTERII

Cunoasterea reprezinta latura activitatii nervoase superioare umane prin care se

realizeaza reflectarea in constienta a realitatii si se urmareste explicarea ei.
Sub aspectul ei senzorial – reflectarea nemijlocita a realitatii in constiinta, cunoasterea
are la baza senzatia – cea mai elementara treapta reflectata in gandire.
Senzatia reprezinta decodarea si constientizarea unei anumite informatii ajunse la centrii
nervosi superiori pe diferite cai senzitivo-senzoriale. In functie de natura excitantului si
particularitatile sensitivo-senzoriale ale neuronilor din zonele de proiectie corticala,
senzatiile pot fi termice, tactile, vibratorii, dureroase, auditive, vizuale, olfactive, gustative,
etc. Caracteristicile de baza, comune tuturor senzatiilor sunt spatialitatea, temporalitatea,
calitatea si intensitatea.
Spatialitatea priveste recunoasterea locului de aplicare a excitantului producator de
senzatie.
Temporalitatea se refera la aparitia si durata senzatiei respective.
Calitatea sau modalitatea este criteriul dupa care senzatiile suunt distinse in functie de
informatiile primite de la diversi senzori, incepand cu cele cinci organe de simt clasice (vaz,
auz, tactil, miros si gust) si sfarsind cu zonele receptoare termoalgezice, extero-, proprio- si
interoceptive.
Intensitatea sau cantitatea este caracteristica de baza care determina amplitudinea sau
frecventa potentialelor de receptor si descarcarile potentialelor de actiune ale nervilor
senzitivosenzoriali la nivelul centrilor de integrare si elaborare a senzatiilor respective.
Utilizand analitic nformatiile stocate, scoarta cerebrala umana le poate combina in cadrul
unor sinteze din ce in ce mai complexe de tipul perceptie, reprezentare, imaginatie.
Perceptia. Spre deosebire de senzatie, care reflecta o insusire a unui obiect sau fenomen
oarecare, perceptia este procesul nervos de reflectare a ansamblului pe baza experientei
anterioare rezultate din actiunea nemijlocita a acestora.
Perceptia rezulta din tratamentul particular al informatiei senzoriale constientizate,
facand obiectul atentiei, interpretarii si moemorizarii. Realizarea perceptiei in absenta
mesajului senzorial din timpul halucinatiei demonstreaza ca aceasta are o existenta proprie,
distincta de senzatie.

Reprezentarea – etapa urmatoare a cunosterii, consta in integrarea informatiilor si

compararea lor pe baza experientei anterioare. Spre deosebire de senzatie si perceptie,
reprezentarea are la baza procese neuro-psihice de reflectare si realizare a imaginilor
senzitivo-senzoriale, evocate mental in absenta obiectelor sau fenomenelor care le-au produs.
Reprezentarea, ca forma de “abstractizare” senzoriala, pe baza unui program imaginat
detine un loc important de trecere de la prima treapta a cunoasterii, bazata pe senzatii si
perceptie, la cea de-a doua treapta, reprezentata de gandirea abstracta.
Reproducand imaginea unor obiecte sau fenomene petrecute anterior, reprezentarile
intervin in procesele de invatare, memorare si gandire.
Trecerea de la concretul senzorial la abstract si apoi la concretul logic reprezinta
cunoasterea rationala. Aceasta are la baza clasificarea – gratie gandirii, a senzatiilor,
perceptiilor, reprezentarilor, constructiilor imaginative si transpunerea acestora – gratie
limbajului, intr-un sistem simbolic.

Structuri nervoase implicate in cunoastere

Cunoasterea implica gandire, atentie, orientare, invatare, memorie, etc. Procese indisolubil
legate de scoarta cerebrala.
Actul complex al cunoasterii antreneaza practic toate zonele sistemului nervos, dar
procesele subcorticale cu rol in realizarea optima a achizitionarii informatiilor constituie
factori permisivi indispensabili cunoasterii. In acest sens caile specifice ale sensibilitatilor au
un rol primordial. De asemenea formatiunea reticulara , prin mentinerea starii de veghe, cat
si prin participarea la pregatirea si elaborarea mesajelor ce ajung in cortex, asigura fondul
strategic si tactic al cunoasterii.
Sistemul limbic intervine in procesul cunoasterii prin optimizarea activitatii intelectuale si
prin asigurarea fondului comportamental motivational si afectiv-emotional.
Nu exista un centru al cunoasterii, neocortexul in general si ariile de asociatie ale scoartei
cerebrale in special, reprezinta suportul structural cognitiv.
Astfel scoarta prefrontala actioneaza ca un centru prospectiv, contribuind la complexele
activitati intelectuale de tip rationament. De asemenea scoarta prefrontala asigura analiza
discriminativa a impulsurilor senzoriale, le coreleaza cu impulsurile stocate si in final
optimizeaza raspunsul elaborat de aria ideomotoare.
Lobul parietal actioneaza in cunoastere si prin aria somatopsihica de gnozie (campurile 5
si 7) ca si prin centrul ideomotor (aria 40 din emisferul dominant).
Ariile de asociatie din lobul temporal intervin in elaborarea si integrarea complexa a
perceptiilor vizuale, impreuna cu ariile peristriate si parastriate din lobul occipital. Un rol
deosebit in cunoastere revine centrilor limbajului.
Functiile ariilor corticale simetrice sunt asemanatoare, intre ele exista un transfer de
informatie prin caile comisurale. Exceptie fac functiile integrative superioare care sunt
asimetric dispuse, realizate prin una din amisferele cerebrale.
La majoritatea indivizilor (90 – 93 %) pe baza unui determinism genetic, emisfera stanga
apare dominanta, exteriorizata prin calitatea de dreptaci, adica utilizarea preferentiala a
mainii si piciorului drept, cat si prin faptul ca centrii perceperii si intelegerii vorbirii auzite si
scrise, ca si centrii exprimarii verbale sau scrise se gasesc in stanga.
 Dominatia emisferei stangi in privinta limbajului si a manualitatii la dreptaci nu inseamna
ca emisfera dreapta nu poseda anumite functii proprii. Astfel emisfera minora este
superioara emisferei stangi in privinta orientarii spatio-temporale si a simtului muzical.
Persoanele cu leziuni ale emisferei drepte au dificultati in copierea unui desen, fac erori mai
ales la contururi, pe cand cei cu leziuni ale emisferului stang fac erori mai ales la detalii
interne.
In ceea ce privesc persoanele stangace, mai putin de jumatate din ele sunt stangace pure,
cea mai mare parte fiind ambidextre. Indivizii stangaci dezvolta tulburari de limbaj dupa
leziunea fiecarei emisfere, dar refacrea este mai buna dupa leziunea emisferei drepte si
afazia are o evolutie clinica mai buna.
Electroenecefalografic, emisferul dominant se evidentiaza printr-un voltaj mai redus al
undelor, mai pregnant occipital.
Reflexele conditionate se formeaza in decursul existentei, insumand expreinta individuala
si cunostintele acumulate, determinand reactii comportamentale adecvate la situatii care se
repeta, ele imbunatatesc continuu functia de adaptare a organismului la conditiile variabile
ale mediului extern sau intern.
Pentru ca invatarea prin conditionare sa se realizeze in conditii optime, este necesar va
intre stimulul neconditionat (absolut) si cel indiferent (conditionat) sa existe anumite
raporturi si anume:
- stimulul conditionat trebuie sa preceada cu putin pe cel absolut
- intensitatea stimulului conditionat sa fie adecvata, pentru a nu provoca reactii
inverse la intensitati mari, de stingere a refluxului conditionat ;
- asocierea repetata a stimulului conditionat cu cel neconditionat, pentru intarirea
rflexului conditionat elaborat, evitandu-se fenomenul de stingere a reflexului
respectiv.
Din punct de vedere anatomofiziologic, coditionarea clasica include cel putin trei
categorii de neuroni:
a) neuroni apartinand caii aferente senzoriale neconditionate
b) neuroni aferenti stimulati de excitantul conditionat
c) neuroni aferenti care initiaza si realizeaza raspunsul reflex.
La baza legaurii functionale nou create stau modificarile neuro-chimice si plastice ale
sinapselor interneuronale de tipul celor din memoria de lunga durata (cresterea si inmultirea
prelungirilor dendritice si axonale, umflarea butonilor terminali, ingustarea fantei sinaptice).
Problema elaborarii reflexelor conditionate este de fapt mult mai complexa, un rol important
revenind circuitelor reverberante cortico-subcorticale, la care participa formatiunea
reticulata mezencefalica, structurile limbice si nucleii talamici, alaturi de scoarta cerebrala,
ca principal loc de integrare si elaborare a reactiei reflexe conditionate.
 Studiul modificarii EEG si al potentialelor evocate din timpul conditionarii a evidentiat
fenomenul de activare difuza electroencefalografica si raspunsuri evocate in diferite cai
corticale. Conditionarea electrocorticala, evidentiata de blocarea undelor alfa (reflex
conditionat de alfa-blocare) este impiedicat prin lezareanucleilor talamici cu proiectie difuza,
sugerand sediul talamic al conditionarii reflexe. Unii autori atribuie formatiunii reticulate
rolul de a forma conexiuni temporare prin conditioare, intrucat atat stimulii neconditionati
cat si cei indiferenti ajung la scoarta cerebrala si pe calea nespecifica a formatiunii
reticulate. Distrugerea sau blocarea acesteia suprima reactiile reflex conditionate
Spre deosebire de excitantul absolut, care este specific stimulul conditionat poate
deveni orice agent capabil sa excite straturile cortico-subcorticale, prin intermediul unui
receptor oarecare. Aceasta poate fi de natura senzitivo-senzoriala sau abstracta, cum este
cazul timpului inregistrat datorita fenomenelor ciclice din organism. Daca se alimenteaza in
mod repetat un caine si se suprima la un moment dat alimentatia, acesta va prezenta reactie
reflexa la timpul corespunzator, datorita formarii de legaturi conditionate la timp. In general
reflexul conditionat nu este o copie fidela a celui neconditionat, iar stimulul conditionat nu se
poate substitui complet celui neconditionat in declansarea reflexului.
Din punct de vedete al teoriei informatiei, se admite ca, in timp ce excitantul
neconditionat duce de la inceput cantitatea mare de informatii la centrii nervosi superiori,
stimulului conditionat initial nu ofera inca o informatie si numai prin asociere repetata cu cel
neconditionat capata valoare informationala, ca urmare a traseului de informatii de la
excitantul neconditionat.
Raspunsul obtinut este rezultatul interactiunii mesajului transmis spre cortex, prin
sistemele senzitivo-senzoriale specifice, cu experienta anterioara, in vederea stabilirii
semnificatiei celei prezente si elaborarii mesajului eferent. In timp ce reflexul neconditionat
are la baza conexiunea temporara creata de asocierea repetata a doi sau mai multi excitanti
ajunsi in centrul reflex pe cai diferite. Prin repetare cuplata, stimulul indiferent devine
semnificativ si determinant al raspunsului conditionat.
Invatarea prin conditionare casica, astfel realizata, se desfasoara in trei etape:
- prima etapa, preliminara, privest modificarea atentiei produsa de aparitia
excitantului neutru indiferent.
- In cea de-a doua etapa are loc transformarea acestuia in stimulul semnificativ
(conditionat) la nivelul structurilor nervoase declansatoare ae reflexului
neconditionat, ca urmare a asocierii si receptarii excitantului absolut cu cel
indiferent.
- Etapa a treia consta in procesul de invatare propriu-zisa a raspsunsului neuro-
efector la actiunea excitantului conditionat, fara participarea stimulului absolut.
Spre deosebire de conditionarea de tip clasic, generatoare de raspunsuri reflexe
involuntare, conditionarea instruemntala se realizeaza voluntar sau accidental.
 Conditionarea operanta sau instrumentala
Conditionarea operanta se deosebeste de conditionarea responsiva prin aceea ca se
elaboreaza in absenta unui stimul declansator initial si prin faptul ca actiunea invatata este
de obicei un comportament voluntar. Actiunea reusita este urmata de o recompensa.
Conditionarea inseamna in acest caz asocierea dintre actiunea reusita si recompensa. Desi in
conditionarea operanta subiectul intervine activ in obtinerea recompensei sau pentru evitarea
pedepsei (fata de conditionarea responsiva in care subiectul nu intervine activ, ci participa
involuntar). In cazul in care actiunea nu mai este urmata de recompensa, reflexul conditionat
operant se stinge. Daca recompensa precede actiunea motorie, nu se mai elaboreaza
conditionarea operanta; la fel daca creste prea mult intervalul de timp intre actiune si
recompensa. Conditionarea operanta are o deosebita importanta in invatarea motorie si in
formarea deprinderilor.
Conditionarea este modalitatea de invatare c se preteaza cel mai usor la studiul fiziologic,
dar procesul invatarii are inca multe necunoscute. Cert este ca invatarea umana este diferita
de aceea a animalelor. Omul se distinge de animal prin inteligenta, ca facultate cognitiva
innascuta; dar si oamenii se deosebesc intre ei dupa gradul inteligentei, dependent, in linii
mari, de capacitatea si eficienta invatarii.