Sunteți pe pagina 1din 6

1

11. SOLUTII: definitie, clasificare, componentele solutiilor, prepararea solutiilor, exemple de solutii apoase, alcoolice, uleoase. DEFINITII
1.Reprezinta un amestec intim a doua sau mai multe substante care formeaza o faza omogena (solutii moleculare si ionice cu anumite caracteristici particulare). 2.Sunt lichide limpezi, preparate prin dizolvarea substantelor medicamenroase intr-un vehicul. 3.Dupa FR10 solutiile medicamentoase sunt preparate lichide, ce contin una sau mai multe substante dizolvate intr-un solvent sau intr-un amestec de solventi. Administrarea solutiilor se face intern, extern sau parenteral.

CLASIFICARI
1.Se pot clasifica in 3 mari grupe: micromoleculare, micelare si macromoleculare. Solutii micromoleculare: sunt solutii in care baza dispersata este formata din microunitati imprastiate omogen in solvent. Particulele dispersate sunt constituite din microunitati de ioni sau molecule. Criteriul care diferentiaza solutiile micromoleculare de celalalte clase este dimensiunea particulelor: 0.001si 0.0001micrometri. Solutii micelare: sunt substante formate din agregate de ioni sau molecule, denumite micele. Aceste solutii au proprieteti comune cu cele micromoleculare cum ar fi claritatea si vascozitatea, insa apar diferente in ceea ce priveste valorile unor caracteristici fizice: presiunea de vapori, presiunea osmotica si conductibilitatea. Solutii macromoleculare: aceste sisteme au solventul dispersat molecular, dar dimensiunile si greutatea moleculelor este foarte mare. Astfel de solutii sunt considerate sisteme monofazice, omogene, stabile d p d v termodinamic. Exemplu: solutia de carboximetilceluloza si albumina. 2.O alta clasificare. In functie de natura vehicolului (solventului) avem: solutii apoase, alcoolice si uleoase. In functie de modul de preparare: solutii obtinute prin dizolvare, sol.obt.prin distilare, sol.obt.prin

2 antrenare cu vapori, sol.obt.prin extractie. In functie de calea de administrare sunt solutii de uz intern si sol.de uz extern. In functie de natura substantei dizolvate se gasesc 3 feluri de solutii: solutii de gaze in lichide, solutii de lichide in lichide, solutii de solide in lichide. Pornind de la cele 3 stari de agregare ale materiei, avem: (gaz in gaz, lichid in gaz, solid in gaz) (gaz in lichid, lichid in lichid, solid in lichid) (gaz in solid, lichid in solid, solid in solid).

COMPONENTELE SOLUTIILOR
Componentele unei solutii sunt: 1. substanta dizolvata sau solidul; 2. solventul sau dizolvantul si lichidul in care se realizeaza dispersia din solvent sau dizolvant. Solutiile sunt formate din substante active si solventi. Pentru a se asigura o preparare corespunzatoare a solutiei trebuie sa se cunoasca proprietatile fizico-chimice ale substantei care urmeaza sa se dizolve si cele ale solventilor. Substantele medicamentoase solide constituie principalele componente ale solutiei deoarece acestea imprima actiunea terapeutica. In unele forme farmaceutice figureaza si alte substante solide care urmeaza a fi dizolvate. Acestea contribuie la ameliorarea preparatului ca aromatizanti, corectori de gust, coloranti sau la stabilitatea acestuia ca antioxidanti, agenti antimicrobieni sau stabilizatori chimici. Vehicolul este constituit din solventul propriu-zis alaturi de alte componente, cum ar fi siropurile ce sunt adaugate pentru indulcire. Atat substantele active cat si solventii trebuie sa corespunda cerintelor prevazute in FR10 si normelor aprobate de ministerul sanatatii. Substantele active solide constituie de obicei faza dispersata a unei solutii. Au o structura chimica foarte variata, ce determina o serie de proprietati, cea mai importanta fiind solubilitatea. Sarurile minerale si organice sunt solubile in apa (majoritatea lor) si insolubile in hidrocarburi, uleiuri, cloroform sau eter. Derivatii aromatici, fenolii, acizii organici sunt solubili in cloroform, eter dar insolubili in apa. Alcoolii sunt solubili intre ei, ca si uleiurile si esentele. Solventii: in general sunt substante lichide, care pot face ca substantele solide sa capete stare lichida. Solventul este cel care dizolva solidul. Se impart in 3 grupe:

3 1. Apa, alcool etilic, alcool metilic si glicerina; 2. Acetona, cloroform, eter acetic si eter etilic; 3. Benzenul, benzina, uleiul de terebentina si uleiul de parafina. Aceasta clasificare este facuta dupa proprietwatile polare ale solventilor. cei din grupa 1 sunt partial miscibili cu cei din grupa 2, dar nu se amesteca cu cei din grupa 3. Cei din grupa 2 sunt partial miscibili cu cei din grupele 1 si 3. Solubilitatea substantei active in solventi depinde de polaritatea acestora si de asemanarea lor cu dizolvantul. Solventii intrebuintati la prepararea solutiilor trebuie sa fie puri d p d v chimic, sa aiba puterea de dizolvare fata de substanta activa, sa fie stabili si inerti si sa fie incolori. nu trebuie sa aiba astiune fiziologica si sa modifice actiunea farmaco-dinamica a substantelor pe care le dizolva.

PREPARAREA SOLUTIILOR
Este operatia prin care una sau mai multe substante solubile sunt dispersate omogen pana la dimensiuni moleculare, intr-un dizolvant. Lichidul rezultat se numeste solutie, iar tehnica, dizolvare. Factori care determina prepararea: - stabilitatea si eficacitatea solutiei devine accesibila sistemelor cat mai simple; - trecerea in solutie a substantei active prezinta in primul rand o importanta majora d p d v tehnic, prin prepararea acestora obtinandu-se substante omogene, cat mai stabile, cu o eficienta optima. Procesul de dizolvare O substanta se dizolva intr-un vehicul in raport cu coeficientul de solubilitate. Fiecare substanta pura are o solubilitate caracteristica intr-un solvent dat si la o temperatura determinata, reprezentand concentratia sa in solutie saturata. Solubilitatea se exprima prin cantitatea maxima de substanta dizolvata in 100 ml solvent. Dizolvarea din substanta solida corespunde la o scara macroscopica cu dezorganizarea structurii ordonate a retelei cristaline, sub actiunea solventului. Particulele incep sa patrunda in solvent si daca procesul continua in timp ce ele difuzeaza de la suprafata solventului in interiorul solutiei. Dizolvarea este un fenomen de suprafata. Viteza de trecere in solutie a substantelor cu particule de

4 dimensiuni de peste 10 microni este direct proportionala cu suprafata particolei. La prticole cu dimensiuni mai reduse, viteza este mai mare. Zona de interfata particola - solvent prezinta o importanta speciala deoarece la acest nivel moleculele, atomii sau ionii fazei solide difuzeaza in lichid. Trecerea in solutie depinde de cantitatea de subtanta care s-a dizolvat. Astfel ca viteza de dizolvare scade pe masura ce concentratia creste. Desi exista o dependenta intre solubilitate si viteza de dizolvare, nu intotdeauna o solubilitate mare este insotita de o vitaza mare. De exemplu clorhidratul de papaverina este solubil in 25 parti apa; solutia se obtine dupa un timp apreciabil si prin agitare. Factori care influenteaza viteza de dizolvare si solubilitatea, care prezinta o prima importanta d p d v farmaceutic: - marimea si forma particulelor; - difuziunea; - temperatura; - adaosul unor substante. Marimea si forma particulelor Viteza de dizolvare este influentata si de marimea particulelor. Particulele mai mici se dizolva mai repede, deoarece au suprafata mai mica si ofera un contact mai intim cu solventul. In general, solubilitatea unor substante poate creste cu 10%, dar numai la particulele cu dimensiuni submicronice. Solubilitatea este influentata atat de marimea cat si forma particulei. Se stie ca substantele solide, fiind pulverizate, au o solubilitate mai mare decat cristalele mari. aceasta poate fi explicata prin modificarea energiei libere de suprafata. In cazul dizolvarii particulelor cristaline de marime si forma identica, pot exista diferente de solubilitate dependent de configuratia si de timpul de aranjamente in cristale. De aceea unele parti asimetrice sunt mai solubile decat partile simetrice, solubilitatea depinzand de intervalul de timp necesar pentru deplasarea particulei in edificiul cristalin. Difuziunea Are loc prin convectie libera si prin convectie fortata. Convectia libera are loc atunci cand se

5 produce deplasarea unei particule de substanta dintr-un fluid de la o pozitie la alta prin participare libera. Difuziunea are loc datorita diferentei de agent specific. Convectia fortata se realizeaza prin agitare, deplasarea unui element de materie are loc sub actiunea fortelor exterioare sau sub actiunea altor forte decat cele care vizeaza convectia libera. Temperatura Majoritatea substantelor farmaceutice solide prezinta o caldura de dizolvare pozitiva. Deci solubilitatea creste odata cu temperatura. Exemplu : hidoxid de calciu, metil-celuloza, fosfatul de calciu, citratul de calciu, au o solubilitate in apa mai mare la temperaturi joase. Temperatura ridicata este contraindicata pentru produsele volatile : solutii de uleiuri eterice. De aceea trebuie sa tinem seama atat la preparare, cat si la conservare, de temperatura. Exista si unele exceptii : cand solubilitatea este aproape independenta de temperatura : prepararea clorurii de sodiu 1 la 1. Diluarea In practica se prepara uneori solutii mai concentrate pentru a se putea obtine la nevoie solutii de concentratii mai mici. Operatia prin care se obtine o solutie mai putin concentrata dintr-o solutie cu concentratie mai mare, se numeste dizolvare. Diluarea se poate face adaugand peste solutia concentrata dizolvant pur sau amestecand solutia concentrata cu o solutie care are o concentratie mai mica decat cea care trebuie obtinuta. La diluarea cu dizolvantul pur, cantitatea de volum care trebuie adaugata se calculeaza cu ajutorul regulei de trei simpla. La prepararea solutiilor survin doua operatii principale : dizolvarea propriu-zisa ; indepartarea particulelor insolubile prin filtrare, decantare sau centrifugare. Obtinerea unei solutii dizolvate este operatia prin care se disperseaza omogen, pana la dimensiuni moleculare, una sau mai multe substante intr-un vehicul. Moleculele substantelor care se dizolva se desprind din masa solida si difuzeaza printre moleculele solventului. Dizolvarea poate fi simplificata cu ajutorul unor operatii auxiliare, cum ar fi incalzirea, racirea, agitarea, suspendarea substantei la suprafata lichidului cu ajutorul unui intermediu.

EXEMPLE DE SOLUTII APOASE, ALCOOLICE, ULEIOASE


Solutii apoase : limonade, ceaiuri, bitter fara alcool, ape aromatice Solutii alcoolice : spirturi, elixire bitter cu alcool, alcool diluat, spirt camforat (sol.alcoolica de camfor), solutie de clorura de amoniu anisata, solutie alcoolica de ater, tinctura de iod (sol.alcoolica de iod iodurat), spirt de mustar (sol.alcoolica de ulei de mustar). Solutii uleioase :