Sunteți pe pagina 1din 5

Oliver Cromwell -lord protector al AnglieiI Introducere

Oliver Cromwell, lord protector al Angliei, conducator in Revolutia Engleza si primul nobil care a guvernat in Anglia, a condus ca Lord Protector din 1652 pana in 1658 sub singura constitutie scrisa a Angliei. In timpul Razboiului Civil din Anglia(1642-1649), Cromwell a iesit din obscuritate pe basa credintei sale Calviniste puternice, talent militar inascut si personalitate puternica. Cromwell a cucerit Irlanda si Scotia si a facut din Anglia o putere militara de temut in Europa. Conducerea sa civila a introdus reforma electorala, toleranta religioasa moderata si primul adevarat Parlament Brtanic. El nu a suprevietuit revolutiei pe care a condus-o si dupa o perioada de haos politic a fost urmat la tron de Carol al II-lea. II Perioada timpurie

Cromwell s-a nascut in Huntingdon pe 24 Aprilie 1599 intr-o familie candva prospera. Colegiul Sidney Sussex la Universitatea Cambridge. Moartea tatalui sau i-a intrerupt studiile si s-a intors acasa pentru a avea grija de mama si de mostenirea sa. In 1620 Cromwell s-a casatorit cu Elizabeth Bourchier, fiica unui negustor londonez, si au trait o viata linistita, intai in Huntingdon si apoi in Sf. Ives in Comitatul Cambridge. In 1636 a mostenit de la un unchi pamant si un mic birou in Ely, oras din estul tarii. Cromwell a devenit un bun strangator de taxe. Averile lui au crescut si pana in 1640 era unul din cei mai bogati oameni din Ely. In aceasta perioada Cromwell a capatat niste convingeri religioase care l-au facut sa creada ca este ales de Dumnezeu. A devenit o parte a unei retele de oameni care nu erau multumiti cu conducerea lui Carol I, despre care credeau ca, conducea intr-o maniera prea severa si ca nu facea suficiente eforturi pentru a opri romano-catolicii. Timp de 11 ani Carol guvernase fara sa convoace Parlamentul, si cand a fost obligat sa faca asta in 1640 pentru a strange bani ca sa opreasca o rascoala in Scotia, Cromwell si prietenii sai au cautat sprijin in Parlament. Cand acesta a fost de acord au intrat in Camera Comunelor gata sa il infrunte pe rege. III Conducatorul razboiului civil

De la inceputul Parlamentului sau care a devenit cunoscut ca Parlamentul cel Lung, Cromwell era proeminent in dezbateri si era preocupat in special de o conspiratie Catolica inpotriva bisericii Protestante. Pe masura ce relatiile dintre Parlament si rege s-au inrautatit, Cromwell s-a oferit voluntar sa adune armata in ciuda lipsei sale de experienta militara. In 1642, cand a inceput Razboiul Civil, Cromwell a deschis atacul impotriva regelui impreuna cu alti membri din Parlament. Prima sa actiune militara a fost batalia din Edgehill in Octombrie. In urmatorul an a fost facut colonel al regimentului de cavalerie pe care l-a condus in succesive victorii. Cromwell si-a construit repede o reputatatie ca administrator mliitar efectiv, la fel ca un lupatator indarjit, si in 1644 a ajuns la rangul de locotenent general in armata contelui de Manchaster. In iulie al acelui an, a adus o contributie decisiva victoriei fortelor Parlamentului la Marston Moor. Deoarece lui Cromwell i se parea ca Manchester isi relaxeaza eforturile impotriva regelui, s-a intors in Parlament ca sa se certe pentu razboi. Cererile lui Cromwell au dus la eliminarea membrilor Parlamentului de la conducerea armatei. Cromwell a fost singurul membru al Parlamentului care s-a intors la armata avand gradul de comandant secund, la cererea noului comandant al armatei Sir Thomas Fairfax. Cromwell a devenit general al cavaleriei si a jucat prinicipalul rol in infrangerea regelui in batalia de la Naseby in 1645 care a pus capat efectiv Primului Razboi Civil, desi lupta a continuat inca un an inainte ca Carol sa evadeze in Scotia. In Ianuarie 1647, Scotienii l-au adus inapoi pe Carol in Anglia. Cromwell era acum un erou printre sustinatorii Parlamentul. Era deasemenea unul dintre putinii conducatori de armate care dorea ca Biserica Angliei sa fie inlocuita cu una mult mai putin ortodoxa insa, dupa razboi, multi membri ai Camerei Comunelor care erau in principal Presbiteriani sprijineau o structura a bisericii mult mai rigida decat cea pe care o sprijinea Cromwell. Le era frica de puterea armatei si vroiau sa o dizolve asa ca s-au straduit sa ii ia comanda lui Cromwell pentru a-l preveni de la extinderea luptelor in Irlanda, unde Catolicii se revoltau impotriva englezilor. Exact cand Cromwell vroia sa se intoaraca la viata civila au aparut noi dispute intre Parlament si armata astfel incat in primavara lui 1647 a incercat sa impace soldatii si reprezentantii Camerei Comunelor. Deoarece dezbaterea nu a putut fi rezolvata, Cromwell a trecut de partea armatei. Prezenta lui a readus disciplina si a oprit o revolta. Cromwell era acum cel mai proeminent comandant militar din Anglia. Astfel, era implicat in dezbaterile intense cu privire la ce forma de guvernamant ar trebui sa adopte Anglia si cine ar trebui sa aiba dreptul sa voteze.

In 1647 Carol a evadat in Insula Wight si a facut o alianta cu Scotia. Acest lucru a dus la inceputul celui de-al doilea Razboi Civil. Cromwell a adunat din nou armata si a condus un atac in Tara Galilor inainte de a-i invinge pe Scotieni in batalia sangeroasa de la Preston in August 1648. IV Ajungerea la putere Victoriile din Al Doilea Razboi Civil i-au intarit convingerile religioase lui Cromwell care si-a schimbat pozitia catre rege, devenind complet impotriva monarhiei. Cromwell a ramas in nordul Angliei pana cand miscarile care doreau judecarea regelui au luat sfarsit. Cand in sfarsit a ajuns inapoi in Londra, s-a dedicat judecarii regelui si executiei sale la fel ca si desfintarii camerei Lorzilor. Era un membru activ al Inaltei Curti de Justitie care a fost facuta pentru judecarea regelui si a semnat actul care garanta moartea regelui. Pentru Cromwell, executia lui Carol era o judecata divina impotriva unui tiran. Pentru urmatorii 2 ani Cromwell a ramas un soldat in serviciul statului si in 1649 a zdrobit o rascoala in armata pornita de soldatii care nu vroiau sa lupte in Irlanda si care credeau ca interesele lor erau vandute. Apoi, si-a reorganizat fortele si a plecat in Irlanda unde catolicii inca aveau puterea. A condus o campanie brutala impotriva Irlandezilor care puteau sa clatine puterea Catolica. In urmatorul an Cromwell a fost ridicat la gradul de comandant militar suprem si armata lui a navalit in Scotia ca sa nu-i lase pe Monarhisti sa invadeze Anglia. Cromwell a castigat una din cele mai mari victorii ale sale la Dunbar pe data de 3 Septembrie 1650. Exact un an mai tarziu a invins fortele combinate ale Scotienilor si ale lui Carol al II-lea la Worcester. La intoarcerea sa in Londra, Cromwell a intrat repede in controversele politice. Armata cauta din nou reforme. Vechiul Parlament avea intentii bune, dar membrii sai erau impartiti pe programe specifice si nu puteau sa ajunga la reformele pe care armata le cauta. Au refuzat noile alegeri si pana in 1653 armata facea din nou presiuni impotriva Parlamentului. Cromwell se opusese conducerii militare dar se opunea de asemenea continuarii Vechiului Parlament. In Aprilie 1652 a adus o trupa de soldati in Camera Comunelor si a evacuat membrii sai cu forta. Aceasta actiune l-a plasat pe Cromwell in fruntea unui guvern revolutionar in timp ce era implicat in nominalizarea unui nou Parlament ai carui membrii erau alesi din suporteri ai armatei si congregatiilor puritaniilor londonezi. Noul Parlament nu a putut sa ajunga la reformele legale, religioase si sociale necesare mai mult decat Vechiul Parlament. V Lord protector

Desi Cromwell adusese la existenta Noul Parlament, nu avea nici un rol activ in actiunile acestuia si a fost el insusi surprins in Decembrie 1653 cand o delegatie parlamentara a pus puterea in mainile sale. Cromwell nu a vrut un guvern militar si a sprijinit ideile generalului John Lambert cu privire la o constitutie scrisa. Lambert sperase ca regele va conduce noul guvern, dar Cromwell a refuzat sa accepte coroana si a fost numit in schimb Lord Protector. A condus ca sef al armatei cu un Consiliu de Stat si un Parlament. Aceste puteri vaste i-au ofensat pe republicanii alesi pentru primul Parlament Protectoral in 1654 care vedeau Parlamentul ca singura autoritate constitutionala. In viziunea lor constitutia nu era valida deoarece venea de la conducatorii armatei si nu de la reprezentantii poporului. L-au atacat pe Cromwell iar acesta a dizolvat Parlamentul inainte ca acesta sa submine autoritatea guvernarii. Cromwell a incercat sa stabileasca multe dintre reformele pe care puritanii le cereau in timpul deceniilor revolutionare. El era doritor sa tolereze dar totate inafara de cele mai extreme secte religioase, cereau un cod moral mai strict si chiar au inchis teatrele. Nici una dintre politicile Puritane nu era sustinuta pe scara larga asa ca Protectoratul a fost un guvern minoritar. In 1655 noi miscari monarhiste l-au facut pe Cromwell sa numeasca guvernatori militari in 11 regiuni, dar acest experiment a fost atat de prost primit de popor incat a fost terminat dupa un an. Principalul succes pe care Cromwell l-a experimentat ca Lord Protector a fost militar. Un razboi naval cu Spania in 1657 a rezultat in capturarea Jamaicai in Indiile de Vest si la revendicarea flotei spaniole. Guvernarea lui Cromwell a pus capat unui razboi de comert cu Olandezi, facand ca navele de comert engleze sa fie in siguranta in apele coloniale. Sub admiralul Robert Blake, flota engleza a devenit o mare putere internationala, si Cromwell a sprijinit construirea a noi nave de razboi. Alianta sa cu Franta a rezultat in capturarea Dunkirk-ului, o pozesiune spaniola in nordul Frantei. Inca o data Anglia detinea continentul. Aceste triumfuri au imblanzit criticile la adresa Protectoratului, dar Parlamentul convocat in toamna anului 1656 a continuat sa atace constitutia. In Petitia Drepturilor membrii Parlamentului i-au prezentat lui Cromwell o noua constitutie care includea o clasa superioara ca fosta Camera a Lorzilor, si a cerut din nou ca acesta sa accepte coroana. A fost de acord sa creeze ceea ce era numit Cealalta Casa si a numit ofiteri ai armatei pentru a face parte din ea, dar a refuzat din nou sa fie rege. Totusi, guvernarea lui a luat forma unei curti regale, si pe patul sa de moarte l-a numit pe fiul sau cel mai mare, Richard Cromwell, pentru a-i

urma. Cromwell a murit pe 3 Septembrie 1658, la aniversarea a doua dintre marile sale triumfuri militare.

VI Concluzie Rareori s-a intamplat ca un individ sa caracterizeze epoca sa cum a facut Oliver Cromwell. Un gentleman minor, a reprezentat ridicarea acelei clase impotriva puterii marilor nobili si a regelui. Un puritan devotat, el a reprezentat pasiunile religioase ale generatiei sale si dorintele contradictorii pentru moralitate mai stricta si mai mare libertate de exprimare. Un mare lider militar, a capturat imaginatia englezilor care doreau un conducator care sa poata sa readuca tarii lor gloria si puterea. Un membru al Parlamentului precum si un lider al armatei, el a pastrat aceste doua elemente impreuna in zilele care duceau la executia lui Carol I si in timpul Protectoratului. Ca general a avut un succes universal, dar ca politician a experimentat mai multa frustrare decat implinire. Guvernul lui nu s-a bucurat de prea mult sprijin, chiar si din partea celor care luptasera impotriva regelui, si eforturile sale de a aduce stabilitatea dupa 15 ani de razboi civil nu au dus la nimic. A refuzat sa conduca ca un dictator militar dar s-a zbatut sa conduca ca un ofiter constitutional. Aceasta revolutie pe care el, mai mult decat oricine altcineva, o facuse posibila nu a putut supravietui dupa moartea sa, si in 1660 monarhia a fost readusa in Anglia cand Carol al II-lea a luat tronul.