Toamn, pictur de Ana Bianca Andrei

Din Toamn,
cad castanele i butucesc pmntul sunetul unei psri, mrginete orizontul n ecou prin vi de muni mi umbl gndul frunzele se bulucesc, s-acopere pmntul strada se uit mirat, apusul ncet apleac soarele i-a-dun obosit-n poala cerului, grbit i-n-cet el razele atunci eu-nchid n mine dorul i strig: privete ! acolo sus, e-o stea, care m-ateapt-n cerul nopii i-o frunz, uimit, n ultima ei zi cnd spre pmnt se-ndreapt aude-un adio, optit, de la-a copacului btrn mam creang frunza suspin: a trecut frumos chiar dac scurt viaa i totui ochii-mi zmbesc, ntr-un trziu n lacrim i cea domol din vale vine carul, osiile scraie ncet spre bttur din deal se aude-un cine, un co n col de lun ncet el fumeg la mas sau adunat cu toii, cantr-un portret dintr-o pictur din uriaa expoziie tabloul este privit de ochii ei, acum btrn Viorel Muha