P. 1
articulatiile corpului uman

articulatiile corpului uman

|Views: 878|Likes:
Published by coman catalina

More info:

Published by: coman catalina on Nov 05, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

05/11/2013

pdf

text

original

Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara

Referat: ARTICULATIILE CORPULUI UMAN

Prof. indrumator: Dr. Ana-Maria Indrea

Elev: Coman Catalina Alexandra

1

ARTICULATIILE MEMBRULUI INFERIOR pg. 6 pg. 14 2 .Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara CUPRINS 1. ARTICULATIILE MEMBRULUI SUPERIOR pg. 9 pg.TIPURI DE MISCARI 3. 5 pg. ARTICULATIILE SI JONCTIUNILE CENTURII PELVIENE pg. 10 6.CLASIFICARE ARTICULATIILOR 2. ARTICULATIILE OASELOR TRUNCHIULUI 4 ARTICULATIILE CAPULUI 5. 3 pg. 14 7.

Exemple se găsesc la articulaţiile sacro-iliace. Tot in categoria sincondrozelor mentionam si simfizele. Articulatiile se impart in doua categorii principale : sinartrozele ( fixes au fibroase) si diatrozele( mobile sau sinoviale). Se pot cita lama perpendiculară a etmoidului cu vomerul. in care cele doua oase care se articuleaza sunt taiate oblic (sutura parieto-temporala dintre oasele parietale si scuama temporalului).Oasele sunt articulate intre ele. articulaţia dintre prima coastă şi stern etc. ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos. sutura solzoasa (scuamoasa). datorită rolului mecanic important al articulaţiilor. in care suprafetele osoase prezinta dinti de fierastrau ce se intrepatrund ( sutura fronto-parientala.pe care le intalnim la craniu. Sindezmozele. in care oasele se articuleaza prin margini regulate ( sutura dintre cele doua oase nazale). Se descriu trei tipuri de suturi : 1. cît şi pentru fiziologi şi chirurgi.2. Sinartrozele Articulaţii fixe sau sinartroze. pentru chirurgi. în rezolvarea intervenţiilor chirurgicale în afecţiuni cu sediu articular. 2.sunt articulatii in care. Studiul articulaţiilor prezintă importanţă atît pentru anatomişti. în care oasele nu pot executa nici o mişcare sau fac mişcări foarte reduse. 1. sutura dintata. intre cele doua oase care se articuleaza se intrepune o lama de tesut catilaginos ( articulatia dintre portiunea bazilara a occipitalului si corpul osului sphenoid sau sincondroza pieselor osoase ce alcatuiesc osul coxal). pentru fiziologii. unite prin ligamente interosoase puternice. Aceste tipuri de articulaţii le întîlnim la oasele cutiei craniene şi la articulaţiile cutiei toracice. prin intermediul unui aparat fibros şi ligamentar. Anatomia studiază articulaţiile în capitolul de artrologie sau sindesmologie. unde legătura se face printr-un ţesut conjunctiv fibros.sunt articulatii in care intre cele doua oase se interpune tesutul fibros. După definiţia dată de Testut. Dupa tipul tesutului care se interpune intre cele doua oase care se articuleaza distingem: sindesmoze. sutura plana. Sincondrozele. între epifizele distale ale tibiei şi fibulei. unde intre cele doua oase se interpune tesut fibrocartilaginos(simfiza pubiana dintre oasele pubiene). dar sunt despartite printr-un strat subtire de tesut fibros. Legătura dintre oasele care alcătuiesc o sinartroză poate fi făcută prin ţesut cartilaginos. intre scuama osului occipital si oasele parietale). Un tip deosebit de sindesmoze îl constituie suturile dintre oasele cutiei craniene.sincondroze si sinostoze. prin care se unesc două sau mai multe oase vecine". articulaţia este “un ansamblu de părţi moi şi dure. Diatrozlele 3 .Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Prin articulaţie înţelegem legătura dintre două sau mai multe oase. mentionam in acest sens articulatia dintre oasele coxale si sacru. Sinostozele rezulta din osificarea sincondrozelor si a sindesmozelor la oamenii in varsta.Tot in cadrul sindesmozelor mentionam suturile – care sunt articulatii. 3.

cat si presiunea atmosferica participa la mentinerea in contact a suprafetelor articulare.ligamente. Rolul capsulei este de a proteja articulatiile de procesele patologice periarticulare si de a impiedica raspandirea lichidului sinovial in tesuturile vecine. Capsula articulara.Cartilajul are rol de tampon.Suprafetele articulare sunt acoperite de cartilaj articular.Capsula este mai redusa si mai putin rezistenta in articulatiile cu mobilitate mare si de grosime apreciabila in articulatiile cu mobilitate redusa.reprezinta stratul profound al capsulei articulare si se prezinta ca o foita foarte subtire.prezinta un strat extern fibros si unul intern reprezentat de membrane sinoviala. Secreta sinovia. cuprins intre capetele osoase care se articuleaza si capsula articulara. ce determină şi diferitele tipuri de diartroze. o capsulă articulară. a doua axe sau trei axe. miscarile depend de forma suprafetelor articulare. cu o mare mobilitate. cupusoara radiusului). Datorită acestor elemente anatomice. în care se găseşte o mică cantitate de lichid sino-vial. Caracteristica lor generală o constituie prezenţa unei cavităţi articulare.Prezenta unei presiuni negative in cavitatea articulara. Artrodiile sunt articulatii sinoviale.Contine o cantitate mica de lichid sinovial. careadera de suprafata capsulei articulare.La nivelul unei articulatii mobile. 4 . Membrana sinoviala. Cavitatea articulara. cavitatea acetabulara. si rol de protectie. vascos. căptuşita în interior de membrana sinovială şi cartilajul hialin articular. amortizand presiunea exercitata de greutatea corpului. lucioasa. concave ( cavitatea glenoida a scapulei. plane ( platoul tibial). usurand alunecare oaselor in timpul miscarilor. Mobilitatea lor variază însă în funcţie de forma pe care o prezintă suprafeţele articulare ale oaselor.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Diartrozele sînt articulaţiile mobile cele mai răspândite în organism. Diatrozele se impart in amfiartroze ( articulatii semimobile) si artrodii ( articulatii mobile). care au o capsula groasa( articulatia soldului). unsuros.Elementele unei artrodii sunt : Suprafete articulare. Amfiartrozele sunt articulatii cu suprafete articulare plane sau usor concave ( articulatiile dintre corpurile vertebrale care se fac prin interpunerea discurilor intervertebrale.Distrugerea cartilajului articular duce la disparitia miscarilor dintr-o articulatie ( anchiloza). lichid galbui. Ele se pot realize in jurul unui ax. fara nervi si vase de sange.Capsula are forma unui manson care se insera pe ambele extremitati osoase. in forma de mosoras ( trohleea humerusului).Membrana sinoviala acopera si formatiuni intercapsulare ( tendoane. capul femurului). diartrozele sînt articulaţii mobile.este un spatiu virtual. cu rol in miscarile articulare. format din tesut cartilaginous hialin.pot fi sferice ( capul humerusului. discuri intraarticulare). condilul radiusului. Aceste articulatii sunt semimobile. Exista si articulatii mobile.

contribuind la mentinerea in contact a suprafetelor articulare.miscarea realizata in jurul axului care trece prin lungul segmentului ce se deplaseaza.pronatia este miscarea de rotatie a mainii. palma privind in jos. ele sunt deosebit de groase în porţiunea lombară. apar diferite formatiuni fibro-cartilaginoase. indepartarea fata de axul median ROTATIE. O asemenea 5 . iar supinatia este miscareaa inversa.adductia si le asociaza cu rotatia. între care apare o semiarticulaţie specifică.La picior. Fiecare din ele constă dintr-un inel fibros de fascicule dense de ţesut conjunctiv.este miscarea complexa care totalizeaza flexia. abductia.sunt formatiuni fibroase care se insera pe cele doua oase ale unei articulatii.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Ligamente articulare. cu rol de amortizare. cand palma priveste spre lateral si marginea externa a piciorului se ridica. Ruperea zonei periferice ligamentare şi ieşirea nucleului pulpos cu comprimarea consecutivă a rădăcinilor nervoase şi apariţia nevralgiilor constituie afecţiunea numită hernie de disc. Articulaţiile din organism Articulaţiile oaselor trunchiului Articulaţiile între vertebre • Legătura între corpurile vertebrelor( de la vertebra II cervicală până la sacru) se realizează cu ajutorul discurilor sau fibrocartilajelor intervertebrale. situate în jurul unui nucleu gelatinos elastic – rudimentul coardei dorsale. prin care policele se roteste medial. care se întreţes. PRONATIE –SUPINATIE. iar supinatia se realizeaza invers.extensia.miscari de apropiere sau indepartare a doua segmente alaturate. Discurile constituie cel puţin un sfert din lungimea totală a porţiunii presacrale. care acoperă suprafeţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrelor. Tipurile de miscari in articulatii: FLEXIE.se fac in jurul unui ax transversal.Prin adductie se realizeaza apropierea fata de axul median al corpului. poate fi externa sau interna. realizand potrivirea suprafetelor articulate( meniscul articular din articulatia genunchiului sau discul articular din articulatia temporo-mandibulara.EXTENSIE. dupa cum segmental se roteste spre corps au in afara. CIRCUMDUCTIE. Discurile intervertebrale sunt sudate cu plăcile de cartilaj hialinic.Se fac in jurul unui ax transversal. se realizeaza pronatia.Cand intre suprafete carese articuleaza exista nepotriviri. ABDUCTIE-ADDUCTIE. iar prin abductie .

pereche – este formată din suprafeţele articulare inferioare ale atlasului şi cele superioare ale epistrofeului. Între apofizele articulare ale tuturor vertebrelor sunt articulaţii adevărate. de la faţa pelviană până la vârful coccisului se întinde lig. De-a lungul suprafeţei anterioare a corpului tuturor vertebrelor. sacrococcygeum ventrale. lig. • În porţiunea sacrală şi cea coccigiană vertebrele sunt unite cu ajutorul sinostozelor în oase compuse – sacrul şi coccis o Articulaţiile atlantooccipitale se află între condilii occipitali şi feţele articulare superioare ale atlasului. înăuntru căruia se găseşte frecvent o cavitate nu prea mare. Posterior se află două ligamente. are loc prin intermediul cartilajului intervertebral. În această articulaţie au loc mişcările de rotire a capului(împreună cu atlasul) la dreapta şi la stânga. al doilea. identic ligamentului longitudinal anterior al coloanei vertebrale. sau ligamente galbene. deşi puţin mobile. fapt ce contribuie la deplasarea coccisului înapoi în timpul actului de naştere. care se fixează de osul occipital. care sunt strâns unite datorită ligamentului cruciform. se află ligamentul vertebral longitudinal anterior. Pe faţa anterioară a sacrului. Vertebrele vecine sunt unite prin ligamente intertransversale. o Articulaţiile sacrului cu coccisul. trecând pe gât în ligamentul nucal lat. care parţial trec de la crista mediana a sacrului pe faţa posterioară a coccisului şi 6 . dintre care primul. sacroccigeum dorsale profundum. înainte şi înapoi. trece de la capătul inferior al peretelui anterior care formează canalul sacral. interspinoase şi interarculare. Unirea sacrului cu coccisul. începând cu occipitalul şi atlasul. sacrococcigeum dorsale superficiale. iar pe suprafaţa posterioară a corpului vertebrelor. . Articulaţia apofizei odontoide face parte din categoria articulaţiilor uniaxiale cilindrice. atenuiază loviturile şi tot odată face coloana vertebrala mai mlădioasă. identic ligamentului longitudinal posterior al coloanei vertebrale. iar în cea lombară – din categoria articulaţiilor cilindrice. fac parte din categoria articulaţiilor elipsoide (condiloide) biaxiale şi dă posibilitate de a înclina capul la dreapta şi la stânga. în interiorul canalului rahidian. În porţiunea cervicală şi toracică ele fac parte din categoria articulaţiilor plane. Altă articulaţie – articulatio atlantoaxialis mediana. Elasticitatea considerabilă a acestora uşurează munca muşchilor erectori ai trunchiului.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara articulare a vertebrelor slăbeşte. Cu a doua vertebră cervicală atlasul este articulat prin două articulaţii (articulationes atlantoaxiales). formează câteva fascicule. cu ax vertical de rotire. lig.ligamentul vertebral longitudinal posterior. nepereche – este formată de apofiza odontoidă a epistrofeului şi arcul anterior al atlasului. Una din ele – articulatio atlantoaxialis lateralis. pe faţa posterioară a coccisului. Ligamentul supraspinos se întinde pe deasupra apofizelor spinoase.

Articulaţiile costovertebrale includ articulaţiile capului costal şi articulaţiile costotransversare. intertransversaria. fiecare coastă articulându-se cu corpul a două vertebre vecine (fac excepţie coastele I. Sunt reprezentate prin articulaţiile coastelor cu vertebrele şi legăturile cartilagelor costale cu sternul. respectiv apofiza transversală şi arcul vertebrei supraiacente. Exceptând prima. 7 . având ca ligamente: o Ligamentul intraarticular care împarte cavitatea articulară în două compartimente. Aceste ligamente corespund ligg. • • • • Articulaţiile toracelui. având ca ligamente: o Ligamentul radiar care se răsfiră în evantai de la capul coastei la cele două vertebre toracice cu care se articulează. XI şi XII.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara acoperă din spate orificiul inferior al canalului sacral. Reprezintă diartroze. ce se întind între capătul inferior al crista lateralis a sacrului şi apofiza transversală a vertebrei coccigiene I şi delimitează totodată incizura. sacrococcygeum laterale corespunde ligg. parţial se întind între coarnele sacrului şi coccisului. XI şi XII care vin în contact numai cu vertebra corespunzătoare). transformând-o în al cincilea orificiu sacral. o Ligamentul intraarticular care leagă creasta capului costal cu discul intervertebral. fiecare articulaţie prezintă două legături sinoviale rudimentare. ce se realizează între capul coastelor şi corpul vertebrelor toracice. este întărită de: o Ligamentum costotransversarium superius et laterale ce se întind între colul costal. Capsula lor articulară e slabă. se prinde pe marginile suprafeţelor articulare. împărţind cavitatea articulară în două compartimente. o Ligamentum costotransversarium uneşte colul coastei cu apofiza transversă a vertebrei respective. o Ligamentum lumbocostale leagă apofiza transversă a vertebrei LI cu coasta a XIIa. realizate între incizurile costale ale sternului şi extremitatea anterioară a cartilajelor primelor 7 coaste. Articulaţiile sternocostale. Lig. Capsula lor articulară e subţire. Articulaţiile capului costal sunt diartrose planiforme. Articulaţiile costotransversare sunt diartrose planiforme realizate între tuberculul costal şi faţeta articulară de pe apofizele transverse ale vertebrelor toracice. situată lateral de vârful sacrului. flava şi capsulelor articulaţiilor intervertebrale. ligamentul sternocostal radiat aşternut în formă de evantai pe faţa anterioară a sternului. Acest ligament lipseşte la coastele I.

întărită de periostul sternului. care permit mici alunecări cu ocazia mişcărilor respiratorii. Între corpul şi manubriul sternului. respectiv între corpul acestuia şi apendicele xifoid se intercalează câte o sincondroză. Coloana vertebrală Coloana vertebrală 8 .Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Între cartilajele coastelor VII-IX legătura se realizează prin articulaţii fixe sau semimobile (articulationes interchondrales).

Prezenţa cartilagelor costale face cutia toracică elastică. La bătrâneţe coloana vertebrală se scurtează (uneori cu 10%) din cauza micşorării corpurilor vertebrelor şi a discurilor intervertebrale. înclinări laterale. răsuciri) şi mişcări arcuitoare (la sărituri). apar cifoza toracică. iar două – înapoi – cifoza toracică şi cea sacrococcygiană. e mai bine să prevenim apariţia ei. este legată de particularităţile de vârstă ale corpurilor vertebrelor şi ale discurilor intervertebrale. lordoza lombară şi cifoza sacrococcigiană care însă se formează definitiv cam la 15 ani. clasa este prost sau neuniform luminată. apare o mare curbură a regiunii toracice – cocoaşa bătrâneţei. articulaţiilor pereche şi ligamentelor transformă coloana într-un pivot elastic. plămânii. iar apoi să stea în picioare şi să umble. Mai târziu. când copilul începe să şadă. Curburile reprezintă particularităţi specifice ale coloanei vertebrale a omului. La nou-născut coloana vertebrală este aproape dreaptă şi curburile ei. 3). Toracele în ansamblu Cutia toracică serveşte drept bază osoasă pentru peretele cavităţii toracelui şi participă la apărarea unor organe importante – inima. care deseori se observă la şcolari. Lordoza cervicală apare când copilul începe să “ţină capul”. poziţiei oblice a apofizelor spinoase şi faptului că discurile intervertebrale sunt subţiri. caracteristice adultului. ignorarea particularităţilor vizuale şi auditive individuale ale elevilor etc). legate de poziţia verticală a corpului. Mişcările neânsemnate dintre diferite vertebre. Mişcările coloanei vertebrale sunt posibile în jurul unui ax transversal (pentru mişcările de flexie şi extensie). Două din ele sunt bombate înainte – lordoza cervicală şi cea lombară. sunt slab exprimate. La omul adult coloana vertebrală normală constituie aproximativ 40% din lungimea generală a corpului şi are patru curburi în plan sagital (fig. Ea este de asemenea un loc de inserţie pentru muşchii respiratorii şi 9 . datorită prezenţei coastelor. adică atunci când se opune căderii lui înainte. Scolioza se corigează cu ajutorul gimnasticii însă. tonusul muşchilor şi diferenţa dintre grosimea părţilor anterioară şi posterioară ale discurilor intervertebrale. Ce-a mai puţin mobilă este regiunea toracică. Cifozele şi lordozele se echilibrează reciproc. Curburile sunt condiţionate de forţa de greutate. în jurul unui ax vertical ce trece prin centrul discului intervertebral (pentru mişcările de rotaţie sau torsiune). fireşte. Deseori. ficatul. asigurând o direcţie verticală generală a axului lung al întregii coloane vertebrale. asigură coloanei vertebrale o mobilitate considerabilă. sumânduse. Deformarea laterală a coloanei vertebrale – scolioza. în jurul unui ax sagital (pentru înclinaţia laterală). paralel cu aceasta.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Articularea vertebrelor (de la vertebra II cervicală până la sacru) cu ajutorul discurilor intervertebrale. sagital şi vertical (flexie şi extensie. ea se dezvoltă în cazul nerespectării normelor igienice (înălţimea băncilor nu corespunde staturii. care îngăduie mişcări separate sau combinate în jurul axelor: frontal.

La nou-născut se păstrează asemănarea cu această formă filogenetică primară. care pare a fi în stare de compresie. iar cea transversală – se micşorează. Forma cutiei toracice poate fi comparată cu un con. Chiar şi la elevii claselor inferioare se mai observă foarte desluşit rotunjimea mai pronunţată a cutiei toracice şi înclinarea mai mică a coastelor decât la adulţi. În fond se poate vorbi despre patru articulaţii care funcţionează coordonat şi sincron. La rahitici sternul este foarte ieşit înainte (“piept de găină”). Capsula articulară este foarte laxă. însă mai des. având două sinoviale separate. iar apoi în organ al muncii. Articulaţiile capului Sincondrozele craniului Acestea corespund lamelor de ţesut cartilaginos. Suprafeţele articulare sunt: capul mandibulei. petrooccipitală. Ligamentele articulaţiei sunt următoarele: ligamentul lateral. O asemenea formă este proprie numai omului şi a apărut în legătură cu transformarea membrelor superioare în organ de apucat. cutia toracică se scurtează şi se lasă în jos.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara muşchii membrelor superioare. aflată între presfenoid (corp. curbura coastelor se reduce şi ele se deplasează înainte. Articulaţia temporomandibulară este singura articulaţie mobilă a craniului. intraoccipitală posterioară. 10 . care depind în mare măsură de felul de viaţă şi dezvoltarea fizică. La majoritatea animalelor cutia toracică este turtită lateral. Deseori la femei ea este mai scurtă şi mai rotunjită decât la bărbaţi. iar baza oblic tăiată este orientată în jos. intraoccipitală anterioară (situată anterior de gaura mare a osului occipital) şi intrasfenoidală. al cărui vârf este tăiat. cavitatea glenoidală (fossa mandibularis) şi tuberculul articular de pe osul temporal. aripile mici) şi postsfenoid (aripile mari şi apofizele pterigoidiene) ce se obliterează după naştere. Aceasta este una din cauzele. care sudează iniţial piesele osoase ale bazei craniului. dimensiunea antero-posterioară se măreşte din nou. • Articulaţia temporomandibulară . Pentru asemenea copii au mare importanţă exerciţiile fizice speciale. condilo-discal). Articulaţia permite efectuarea a trei feluri de mişcări şi anume: mişcări de coborîre şi de ridicare ale mandibulei. La adulţi forma cutiei toracice este supusă unor variaţii individuale. ligamentul sfeno-mandibular. menţionăm: sfenooccipitală. disco-temporal) şi unul infradiscal (inferior. în secţiune orizontală ea are formă de mugure. de tip condilian. Dintre sincondrozele constante. sfenopietroasă. Între cele două suprafeţe articulare se întrerupe un menisc intraarticular format din ţesut fibrocartilaginos. cu un compartiment (etaj) supradiscal (superior. La bătrâni din cauza curburii regiunii toracice a coloanei vertebrale.este o articulaţie dublă. mişcări de lateralitate ale mandibulei. datorită căreia copiii respiră mai puţin adânc. Copiii cu sistemul muscular nedezvoltat şi cu plămânii slabi au cutia toracică mai plată. Dimensiunea ei sagitală este mai mică decât cea transversală. ligamentul stilo-mandibular. mişcări de proiecţie înainte şi înapoi.

Este cea mai mobilă diartroză din organismul uman.discul articular. deci ventrodorsal şi vertical. Articulaţia sternoclaviculară. 11 . care se realizează între cavitatea glenoidă a scapulei şi capul osului humerus. Mişcările în această articulaţie. posterior. între care se află un fibrocartilaj . între ele existând un inel glenoidian fibrocartilaginos. coracoclaviculare. care separă incomplet cavitatea articulară în două compartimente. Pe partea superioară capsula este întărită de un singur ligament. având în vedere întinderea lor diferită. se efectuează în jurul a două axe: sagital. puternic. care trece peste incizura jugulară a sternului şi realizează sincronizarea mişcărilor celor două clavicule şi deci a celor două centuri scapulare. format din două părţi distincte (lig. Capsula articulară este întărită prin prezenţa mai multor ligamente. mult mai puternic decât primul. trapezoideum şi lig. perpendicular pe primul. şi între claviculă şi stern. care la copii sunt foarte puţin dezvoltate şi laxe: • o ligamentul coracohumeral. fiind o articulaţie sferoidă. prin care centura scapulară se prinde de trunchi. Capsula articulară este de natură fibroasă conjunctivă. Aceasta este o diartroză selară. Articulaţiile extremităţii membrului superior liber • Articulaţia umărului sau articulaţia scapulohumerală. Între feţele articulare se găseşte frecvent un disc fibrocartilaginos. ce împarte cavitatea articulaţiei în două compartimente. • • Articulaţia acromioclaviculară este o diartroză planiformă cu mişcări limitate. Între extremităţile mediale ale celor două clavicule se întinde ligamentul interclavicular. Cele două suprafeţe articulare nu se potrivesc. fiind întărită atât ventral cât şi dorsal de câte un ligament sternoclavicular anterior (mai puternic) şi respectiv. formată de acromion şi extremitatea laterală a claviculei. conoideum) cu punct de plecare de pe apofiza coracoidă şi inserţia pe linia şi tuberozitatea omonimă a claviculei. care se realizează între extremitatea medială a claviculei şi incizura claviculară a manubriului sternal.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara Articulaţiile oaselor membrului superior Articulaţiile centurii scapulare Se realizează între cele două oase ale centurii scapulare. menţine suspendat capul humeral în cavitatea articulară. Contactul între claviculă şi omoplat este menţinut de lig.

la nivelul fosetelor. • Articulaţia cotului reuneşte 3 oase în aceeaşi capsulă articulară. completate de un 12 . de la gâtul anatomic către cei doi tuberculi humerali. articulaţia humeroulnară se realizează între trohlea humerală şi incizura trohleară a ulnei. Este o articulaţie trohoidă (în “pivot”) completată de ligamentul inelar descris mai sus. alcătuită de incizura ulnară a radiusului şi capul ulnei. Articulaţia radioulnară superioară anatomic face parte din articulaţia cotului. respectiv. posterioare şi colaterale (ulnar şi radial). Se întinde în mişcarea de supinaţie. preglenosubhumeral) care pleacă de la circumferinţa glenei scapulare. din articulaţia cotului mai face parte şi articulaţia radioulnară proximală care are loc între circumferinţa articulară a radiusului şi incizura radială a ulnei. Mişcările posibile sunt flexia şi extensia în jurul axei frontale. Articulaţia cotului este o articulaţie trohleartroză cu conducerea osoasă ce permite flexie (400) şi extensie (1800) în jurul unui ax transversal. articulaţia umărului are trei grade de libertate. biomecanic este tot o articulaţie trohoidă. situat sub incizura radială a ulnei. subscapulară şi bursa coracobrahială. Se compune din 3 articulaţii: articulaţia humeroradială se face între capitulul humeral şi fosa articulară a capului radiusului. colul osului radius este menţinut în incizura radială a cubitusului cu ajutorul unui ligament în formă de inel. • o o Membrana interosoasă antebrahială este o formaţiune fibroasă puternică. Articulaţia scapulohumerală are rapoarte cu următoarele burse seroase: subcoracoidiană. precum şi mişcări circulare.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara o ligamentele glenohumerale ventrale şi anume: superior. ce pot fi sediu al proceselor reumatismale sau septice. Între sinovială şi manşonul fibros al capsulei există. este un ginglim. forma articulaţiei e cea cilindrică. Afară de aceasta. Completează spaţiul dintre aceste două oase şi are rol în transmiterea forţelor de la extremitatea superioară a ulnei la cea inferioară a radiusului. Articulaţia radioulnară inferioară. pe care o limitează. întinsă între marginile omonime ale radiusului şi ulnei. mijlociu şi inferior (supraglenosuprahumeral. iar în jurul axei verticale rotaţia medială şi laterală. mase adipoase ce frânează amplitudinea maximă a mişcărilor. Funcţional. • Joncţiunile radioulnare cuprind legăturile articulare şi membranoase între radius şi ulnă. se fixează de radius la limita treimii superioare şi mijlocii a colului. este un trohoginglim. Ligamentul patrat. Topografic. abducţia – adducţia în jurul axei sagitale. Prezintă o capsulă întărită de ligamente anterioare.

capsula lor este comună cu capsula articulaţiilor carpometacarpiene şi este consolidată de 13 . Articulaţiile carpometacarpiene şi intermetacarpiene. în care se realizează mişcări de flexie-extensie şi mişcări de pronaţie – supinaţie. pisohamatum).se insera pe fata anterioara a extremitatii interne a claviculei si pe fata anterioara a manubriului sternal -sternoclavicular posterior. Prima articulaţie se formează între oasele rândului distal al carpului şi bazele oaselor metacarpiene. realizată între suprafaţa articulară prezentată de epifiza distală a radiusului. ce emite prelungiri între oasele care participă la formarea articulaţiei. având o cavitate articulară unică. să-l depărtăm de el. Ea îngăduie să apropiem degetul mare de arătător. Destul de densă. cu capsulele foarte întinse. capsula prezintă şi ligamente de întărire volare. Osul piziform nu participă la această articulaţie. Ligamente ale centurii scapulare : -sternoclavicular anterior. • • • Articulaţia mediocarpiană este o diartroză planiformă (cu mişcări reduse de alunecare). iar osul pisiform de cârligul osului hamat printr-un ligament special (lig. Articulaţiile intermetacarpiene se găsesc între bazele oaselor carpiene II-V. Mişcările în articulaţia radiocarpiană se fac în jurul unui ax antero-posterior ce trece prin capul osului mare – abducţia radială (150) şi ulnară (400). Din pucnt de vedere biomecanic articulaţia cotului şi joncţiunile radioulnare constituie un aparat unic. întregită de ligamentul triunghiular fibrocartilaginos radioulnar şi suprafaţa articulară alcătuită de trei oase din rândul proximal al carpului. dorsale şi colaterale.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara fibrocartilaj numit “ligamentul triunghiular" şi de ligamente de importanţă minoră. Aceste articulaţii sunt întărite de ligamentele palmare şi dorsale. între rândul proximal şi cel distal al oaselor carpiene.este situat pe partea posterioara a articulatiei sternoclaviculara -intercalvicularsituat pe fata superioara a articulatiei. Prima articulaţie carpometacarpiană (între trapez şi baza primului os metacarpian) este în şa. pentru flexia dorsală (800). să facem cu el mişcări circulare. să aducem degetul mare în faţa tuturor celorlalte. Fiecare os este legat de osul vecin prin ligamente intercarpiene interosoase. Articulaţiile mâinii • Articulaţia radiocarpiană este o diartroză condiliană sau elipsoidiană. Capsula articulaţiei mediocarpiene mai este întărită de ligamentele intercarpiene palmare şi dorsale. Capsula articulară se prinde pe circumferinţa epifizei distale a radiusului şi pe părţile ventrale şi dorsale neacoperite de cartilajul articular ale oaselor din primul şir al carpului. de asemenea în jurul a două axe transversale ce trec prin osul mare. Dintre ele patru (II-V) fac parte din categoria articulaţiilor plane.

Sunt toate diartroze trohleare (ginglimuri pure).Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara ligamentele dorsale şi palmare (ligg. Aşa dar. mişcările sunt de flexie-extensie şi abducţie-adducţie. acoperite cu un cartilaj fibros. Există de asemenea ligamente metacarpiene interosoase care se află în interiorul articulaţiilor şi unesc feţele oaselor metacarpiene contactante. care fuzionează cu tecile tendoanelor muşchilor flexori şi cu capsulele articulare. capetele falangelor având înfăţişarea unor trohlee. Aceste ligamente participă la formarea pereţilor infero-laterali ai bazinului şi împreună cu incizurile ischiadice mărginesc orificiile ischiadice mare şi mic. anterior este întărită de ligamentele sacroiliace ventrale. • Între cele două feţe ce vin în contact există o disproporţie. între metacarpienele II-V. numit membrana obturatorie. articulaţiile metacarpofalangiene sunt unite între ele prin ligamentele metacarpiene transverse profunde. ce pornesc de la părţile laterale ale sacrului spre tuberozitatea ischiatică (ligamentul sacratuberal) şi spina sa (ligamentul sacrospinal). Ea este întărită de ligamentele colaterale. Pe faţa palmară. Capsula articulară. iar bazele prezentând cavităţi glenoidale cu o dungă anteroposterioară proeminentă. 14 . Articulaţiile metacarpofalangiene au formă sferică. • Articulaţia sacroiliacă este o articulaţie plană semimobilă între suprafeţele auriculare ale oaselor sacru şi iliac. însă mişcările în jurul axului vertical sunt excluse în ele datorită aparatului ligamentar. două pentru fiecare articulaţie (lateral şi medial). fiind ancorate şi pe ligamentele colaterale. incongruenţă compensată de un fibrocartilaj care măreşte platforma de recepţie a falangelor. foarte strânsă. Capsula este fixată şi foarte subţire pe faţa dorsală. Ligamentul iliolumbal leagă apofizele costale ale vertebrelor L4-5 cu treimea posterioară a crestei iliace intregind peretele posterior al bazinului. situate posterior şi simfiza pubiană situată anterior. capul metacarpienelor depăşind mult cavitatea glenoidă. care-s acoperite de ligamentele sacroiliace dorsale. metacarpalia dorsalia et palmaria) ale metacarpului. Articulaţiile şi joncţiunile centurii pelviene Articulaţiile bazinului sunt reprezentate de articulaţiile sacroiliace dintre oasele coxale şi sacrum. iar posterior de ligamentele sacroiliace interosoase. Gaura obturatoare este de asemenea închisă cu un ligament. Din spate bazinul este întărit de ligamente. Mişcările care se pot efectua sunt: flexia şi extensia în jurul unor axe transversale. Articulaţiile metacarpofalangiene se realizează între suprafaţa articulară (convexă) a capului metacarpienelor şi suprafaţa articulară (concavă) a bazei falangelor proximale. • Articulaţiile interfalangiene ale mâinii sunt alcătuite de legăturile dintre falangele mijlocii şi cele terminale sau unghiale. care trec transversal şi unesc oasele metacarpiene învecinate.

depăşind lateral ecuatorul capului femural sferic. Ligamentul rotund. Cavitatea articulară este adâncită de un inel fibrocartilaginos ataşat jur împrejur de marginea acetabulului. lig. în mijlocul căreia se schiţează o fisură sagitală. iar lateral pe linia intertrohanteriană (anterior). Capsula articulară. se întinde de la foseta capului femural până la extremităţile incizurii acetabulare. Între feţele osoase se intercalează o lamă fibrocartilaginoasă în formă de pană. Deasupra şi dedesubtul discului interpubian se evidenţiază câte un ligament (lig. care vine în continuarea periostului îngroşat la acest nivel. medial se prinde de ligamentul transvers şi labrul acetabulului. Iliofemorale – cel mai puternic ligament al corpului uman – care se întinde de la spina iliacă antero-inferioară până la linia intertrohanterică. • Articulaţia genunchiului este cea mai extinsă şi complicată articulaţie a corpului uman condiliană din punct de vedere anatomic. Suprafeţele articulare nefiind perfect congruente. Articulaţiile membrului inferior Articulaţia coxofemurală (articulatio coxae)clasificată ca fiind o varietate a articulaţiei sferoide numită articulaţie cotilică (enartroză).Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara • Simfiza pubiană este o hemiartroză care uneşte anterior oasele pubiene. completată inferior de un ligament (lig. din punct de vedere biomecanic este un “trohoginglymus” format de condilii femurului şi tibiei. pubicum superius et inferius). împreună cu patela. Este întărită de următoarele ligamente: • o o o lig. asigură vascularizaţia şi inervaţia capului femural. Este formată de capul femurului şi fosa acetabulară. Fasciculele profunde ale acestor trei ligamente contribuie la realizarea unui dispozitiv special (zona orbicularis). adaptarea lor este mijlocită de meniscurile 15 . pornind de la baza ischionului şi urmând un traiect răsucit până la fosa trohanterică. fortificând simfiza pubiană. Articulaţia coxofemurală permite mişcări în jurul a trei axe principale: frontal (flexie şi extenzie). înconjurând în spirală marginea inferioară a colului femural. cu traiect de la eminenţa iliopectinee şi ramul superior al pubisului. lig. sagital (abducţie şi adducţie) şi vertical (rotaţie medială şi laterală). care trece ca o punte peste incizura acetabulului. menţinând capul acestui os în cavitatea articulară. pubofemorale. neavând un rol mecanic propriu-zis (cu excepţia celui de tampon). având forma de “V” cu deschizătura orientată lateral. inclus în cavitatea articulară. respectiv la circa 1 cm deasupra crestei intertrohanteriene (posterior) ajungând până la trohanterul mic. ischiofemorale. care înconjoară ca o praştie colul femurului. transversum acetabuli). spre trohanterul mic. deosebit de puternică.

Pe suprafaţa anterioară a rotulei putem observa până la trei burse: sub piele – bursa subcutanea prepatellaris. Anterior de capsula articulară se află ligamentul rotulian. patellae între ligament şi tibie se află o bursă seroasă constantă. suprafaţa patelei se mulează mai bine pe faţa patelară a femurului. întărită de cele două ligamente tibiofibulare inferioare: anterior şi posterior. Aceste burse sunt următoarele: 1) bursa m. sub extensiunea tendinoasă a m. care se contopesc pe linia mediană într-un pliu sinovial rudimentar. Articulaţiile piciorului pot fi tratate ca articulaţii compuse combinate. constituite din două etaje: superior şi inferior. urcă sub muşchiul cvadriceps al femurului dând naştere unei evaginaţii boltite (bursa suprapatellaris). În contrast cu suprafeţele incongruente ale condililor femurali şi tibiali. În regiunea posterioară a articulaţiei genunchiului se întâlnesc burse destul de numeroase. bicipitis femoris inferior. Aceste articulaţii permit doar mişcări de alunecare. iar cel lateral fiind aproape circular. profund sub fascie – bursa prepatelaris subfacialis. Capsula articulară este întărită medial şi lateral de retinaculele rotulei. 2) bursae subtendineae m. Capetele meniscurilor se fixează de eminenţa intercondilară. poplitei. între care se află 16 . de ligamentele colateral tibial şi colateral fibular. întorcându-se apoi la marginile patelei. cel medial având o formă de semilună cu diametrul sagital mai mare. bursa infrapatellaris profunda. În interiorul capsulei între tibie şi femur. Anterior. capsula articulară se fixează pe condilii tibiei. care continuă tendonul muşchiului cvadriceps femural. în sfârşit. apoi se întinde pe faţa lor dorsală (aderând de marginea meniscurilor). care nu comunică cu cavitatea articulară. situate în special sub tendoanele muşchilor. semimembranosi. între maleola fibulară şi extremitatea distală a tibiei. Articulaţiile oaselor piciorului. sindesmoză tibiofibulară (distală). de asemenea. În vecinătatea articulaţiei genunchiului se găseşte o serie de burse sinoviale din care unele comunică cu cavitatea articulară. Meniscul medial aderă de capsula articulară pe o arie mai largă decât meniscul lateral. iar marginile lor anterioare sunt unite printr-un ligament cu direcţie transversală (lig. de rotaţie internă şi externă. se află ligamentele încrucişate anterior şi posterior. pentru a se fixa mai jos pe condilii tibiei. quadriceps femoris – bursa subtendinea prepatellaris. realizând simetric câte o cută. Meniscul lateral se uneşte cu condilul lateral al osului femural prin ligamentele anterior şi posterior menisco-femurale. • • Joncţiunile oaselor gambei. Anterior se inseră pe marginea feţei posterioare a femurului.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara intraarticulare. Sub acest nivel se subţiază. 3) bursa m. 4) bursa subtendinea m. gastrocnemi medialis et lateralis. anterior şi posterior. întărită de cele două ligamente tibiofibulare. În articulaţia genunchiului sunt posibile două feluri de mişcări: flexie şi extensie şi în măsură foarte redusă. În locul inserţiei inferioare a lig. membrana interosoasă. între capul fibulei şi condilul lateral al tibiei. Legăturile tibiofibulare sunt reprezentate de: articulaţia tibiofibulară (proximală). Capsula articulară posterior se inseră deasupra condililor femurali. transversum genus). iar posterior de ligamentele popliteu oblic şi popliteu arcuat.

ligamentele calcaneocuboidiene dorsale şi plantare şi ligamentul bipartit ori bifurcat sau în “V”. pe de o parte şi trohlea de pe faţa superioară a talusului. ligamentul interosos de la nivelul sinusului tarsian şi ligamentul lui Chopart. care în acest caz formează un tot unitar cu gamba. care face parte din articulaţia subtalară şi de articulaţia calcaneocuboidiană. Din punct de vedere biomecanic este un “ginglymus” în care se pot executa mişcări de flexie dorsală (150) şi de flexie plantară (400) în jurul unui ax transversal. • o Etajul inferior al articulaţiilor piciorului constă din articulaţiile intertarsiene. ultimul joacă rolul unui menisc osos. Ligamentul bifurcat pleacă de pe faţa anterioară a sinusului tarsian şi se bifurcă trimiţând un fascicul spre faţa medială a cuboidului 17 . de la gâtul talusului către tuberculul lateral al calcaneului. ori articulaţia talocrurală se realizează între suprafeţele articulare distale de la nivelul epifizelor distale ale tibiei şi fibulei. pe de altă parte. Prezintă o capsulă articulară laxă întărită de ligamentele colateral lateral sau fibular (cu 3 fascicule: fibulotalar anterior. iar la efectuarea mişcărilor în etajul inferior cealaltă porţiune a piciorului se deplasează faţă de astragal. fibulocalcanear şi fibulotalar posterior) şi colateral medial tibiodeltoidian – în forma literei delta (cu următoarele componente a căror denumire indică originea şi inserţia lor: tibionavicular. Capsula articulară este întărită de ligamentul talonavicular şi ligamentul calcaneonavicular. tarsometatarsiene. Articulaţiile intertarsiene • Articulaţia subtalară sau talocalcaneonaviculară este realizată între faţa inferioară a talusului şi faţa superioară a calcaneului. intermetatarsiene. navicularul şi cuboidul au un rol important în articulaţie. În jurul acestui ax se efectuează mişcări de ridicare a marginei mediale a piciorului (supinaţie) şi a celei laterale (pronaţie). metatarsofalangiene şi interfalangiene. dinspre medial spre lateral şi de sus în jos. Întotdeauna mişcarea de supinaţie este însoţită şi de adducţie şi flexie dorsală a piciorului (eversie). Interlinia mediotarsiană (Chopart) este alcătuită de articulaţia talonaviculară. La efectuarea mişcărilor în etajul superior al articulaţiei astragalul formează cu restul oaselor piciorului un tot unitar. o Etajul superior al articulaţiei piciorului. iar cea de pronaţie de mişcarea de abducţie. flexie dorsală şi uşoară rotaţie laterală (inversie). pe de o parte şi între capul talusului şi concavitatea osului navicular. Interlinia este puternic menţinută în contact datorită prezenţei unui număr mare de ligamente foarte dense: ligamentul talonavicular dorsal. pe de altă parte. tibiotalar anterior. ce uneşte puternic calcaneul. de asemenea. Articulaţia subtalară îşi are axul de mişcare îndreptat oblic dinainte înapoi. tibiocalcanear şi tibiotalar posterior).Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara astragalul.

datorită cuneiformului II. de dezarticulare sau amputare a labei piciorului. format din două oase sesamoide. formând o scobitură intrând spre proximal în dreptul celui de al II-lea os metatarsian. 18 . Capsula lor articulară este laxă şi întărită prin ligamente colaterale puternice. care pot fi efectuate în aceste articulaţii. are însă o însemnătate practică deosebită în cazul unor intervenţii reparatorii. care este mai mic. situate în grosimea fibrocartilajului şi unite între ele printr-un ligament intersesamoidian şi ligamentele metatarso-sesamoidian şi sesamoidofalangian. Mişcările nu prea ample. sunt de flexie şi extensie. • Articulaţiile interfalangiene sunt trohleare şi sunt întru-totul asemănătoare cu cele de la degetele mâinii.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara (ligamentul calcaneocuboidian) şi alt fascicul spre porţiunea laterală a feţei concave a osului navicular (ligamentul calcaneonavicular). • • Amfiartrozele tarsului. Ea este realizată între feţele articulare anterioare ale celor trei oase cuneiforme şi a osului cuboid. palpabil la jumătatea marginii mediale a piciorului. dar în acelaşi timp şi rezistenţă în timpul mersului. Articulaţia nu are un rol dinamic. pe de altă parte. la nivelul bazei sale. ale oaselor metatarsiene şi de glenele bazelor falangelor prime. plecând din zona dinapoia tuberculului primului os metatarsian. alergării sau efectuării săriturilor. Tuberculul este palpabil la jumătatea marginii laterale a piciorului. axele în jurul cărora se fac aceste mişcări sunt transversale. amfiartroze prin mijlocirea unui mare număr de ligamente. Între celelalte oase ale tarsului se stabilesc legături articulare. în formă de sferă uşor alungite. Interlinia lui Lisfranc are ca şi interlinia lui Chopart o importanţă mare chirurgicală. Articulaţia tarsometatarsiană (Lisfranc). doar mai rudimentare. El este desemnat şi ca ligament cheie al articulaţiei lui Chopart. pe de o parte şi de feţele articulare de pe bazele celor cinci oase metatarsiene. Interlinia articulară tarsometatarsiană a lui Lisfranc se întinde transversal în zig-zag pe faţa dorsală a piciorului. Această articulaţie complexă este formată dintr-o serie de amfiartroze. care asigură piciorului o mare elasticitate. spre lateral. • Articulaţiile metatarsofalangiene sunt sferoide. îndărătul căruia se termină. formate de capetele. de unde îşi continuă traiectul spre tuberculul bazei metatarsianului al V-lea. a căror suprafaţă este mărită plantar prin prezenţa unor fibrocartilaje. de amputare a piciorului la acest nivel. Articulaţia metatarsofalangiană a halucelui prezintă un aparat glenosesamoidian. fiind reparate de chirurgi în cazul necesităţii unei operaţii reparatorii.

Radu Carmagiu.ANATOMIA SI FIZIOLOGIA OMULUI.ro/articulatiile-corpului-uman.org/wiki/Articulatie 19 .html 4. Editura: CORINT .wikipedia. http://ro. http://www.Ionescu-Andrei Editura : VOX. Bucuresti 2009 2.COMPENDIU Autori : Cezar Th. Bucuresti 3. Niculescu. Catalina Ciornei.Colegiul de Stiinte Grigore Antipa Scoala Postliceala Sanitara BIBLIOGRAFIE 1.ATLAS ANATOMIE Autori : Trevor Weston.Razvan P.Bogdan Voiculescu Cristian Nita. Carmen Salavastru.calivitavelcu. traducere : DR.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->