P. 1
Revista Rumana Artículo sobre Carceles. Roberto Contreras, Mayo 2011

Revista Rumana Artículo sobre Carceles. Roberto Contreras, Mayo 2011

|Views: 112|Likes:
Published by Sebastian Sarret

More info:

Published by: Sebastian Sarret on Nov 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/07/2011

pdf

text

original

EDITURA UNIVERSITARÃ

Bucureºti
&
E U
REVISTA
FORUMUL JUDECÃTORILOR
Revistã trimestrialã de atitudine ºi studii juridice
Nr. 1/2011
2 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Tehnoredactare: Ameluþa Viºan
Coperta: Ionuþ Militaru
Angelica Mãlãescu
Copyright © 2011
Editura Universitarã
Director: Vasile Muscalu
B-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33,
Sector 1, Bucureºti
Tel./Fax: 021 – 315.32.47 / 319.67.27
www.editurauniversitara.ro
e-mail: redactia@editurauniversitara.ro
EDITURÃ RECUNOSCUTÃ DE CONSILIUL NAÞIONAL AL CERCETÃRII
ªTIINÞIFICE DIN ÎNVÃÞÃMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.)
© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate pentru Editura Universitarã ºi
Asociaþia Forumul Judecãtorilor din România
Distribuþie: tel/fax: (021) 315.32.47
(021) 319.67.27
comenzi@editurauniversitara.ro
ISSN 2065-8745
IMPORTANT
Revista Forumul Judecãtorilor apare trimestrial si se difuzeazã numai
pe bazã de abonament.
Preþul unui exemplar este 30 lei, în acest preþ fiind incluse ºi cheltuielile
de difuzare, iar costul unui abonament anual este de 100 lei (4 numere).
Toþi cei interesaþi în a contracta un abonament o pot face prin una din
urmãtoare modalitãþi:
- direct la sediul editurii din Bd. Nicolae Bãlcescu nr. 27-33, Bloc Unic,
Scara B, Etaj 4, Apartament 38, Sector 1, Bucureºti
- prin mandat poºtal sau ordin de plata în contul Editura Universitarã
nr. RO58RNCB0285004668690001 deschis la Banca Comercialã Românã
– Sucursala Unic
- prin telefon/fax la numerele 021-315.32.47, 021-319.67.27
- prin e-mail la adresa secretariat@editurauniversitara.ro.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 3
REVISTA FORUMUL JUDECÃTORILOR
Director:
jud. Dragoº Cãlin,
Curtea de Apel Bucureºti
Redactor-ºef:
jud. Ionuþ Militaru,
Judecãtoria Sect. 6 Bucureºti
Redactor-ºef adjunct:
jud. Roxana Lãcãtuºu,
Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti
Colegiul de redacþie:
jud. Paula-Andrada Coþovanu,
Curtea de Apel Piteºti
jud. Ana-Maria Lucia Zaharia,
Judecãtoria Sect. 5 Bucureºti
jud. Florin Mihãiþã,
Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti
jud. dr. Gabriel Caian,
Judecãtoria Craiova
jud. Aurora Burtescu
Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti
Ilhan Ibram, consultant parlamentar,
Camera Deputaþilor, Direcþia Afaceri
Europene
jud. Cristina Nicoleta Ghiþã, Judecãtoria
Sect. 1 Bucureºti
jud. Elena Blidaru, Judecãtoria Sect. 1
Bucureºti
jud. Petricã Ghergheºanu, Judecãtoria
Sect. 4 Bucureºti
jud. Alexandra Neagu, Judecãtoria Iaºi
Colegiul ºtiinþific:
jud. Diana Bulancea,
Curtea de Apel Bucureºti
conf. univ. dr. Mihai ªandru,
Academia Românã
jur. Mihai Banu,
Revi sta Românã de Drept
Comunitar
Ruben Murdanaigum,
sol i ci tor, Rubens Sol i ci tors
Lochgilphead, Marea Britanie
l ector uni v. dr. Anamari a Groza,
judecãtor, Judecãtoria Strehaia
Colaboratori:
ªtefania Marinescu, manager éditorial
SEO, GroupM Interaction-WPP,
Paris
jud. Ciprian Coadã,
Tribunalul Constanþa
jud. Oana Ignat, Judecãtoria Iaºi
jud. Simona Kovacs, Judecatoria Târgu
Secuiesc
prof. Mãdãlina Vîntu
auditor de justiþie Lucian Cosmin Manoloiu,
Institutul Naþional al Magistraturii
Gabriela Calbureanu, consilier juridic,
S.C. Romgaz S.A. Mediaº
Eric Alt, conseiller référendaire, Curtea de
Casaþie Paris, Secþia a II-a
Judge Alex Kozinski, Chief Judge of the
United States Court of Appeals for
the Nine Circuit
Manjola Bejleri, preºedintele Asociaþiei
Judecãtorilor Albanezi
Corector:
Cosmina Chevorchian
4 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Lista principalelor abrevieri
C. Ap. Curtea de Apel
C.E. Comunitãþile Europene
CEDO Curtea Europeanã a Drepturilor Omului
CJCE Curtea de Justiþie a Comunitãþilor Europene
CJUE Curtea de Justiþie a Uniunii Europene
Convenþia Convenþia Europeanã a Drepturilor Omului
C.S.M. Consiliul Superior al Magistraturii
Dalloz Recueil le Dalloz
Dec. civ., pen. Decizia civilã, penalã
D.N.A. Direcþia Naþionalã Anticorupþie
D.I.I.C.O.T. Direcþia de Investigare a Infracþiunilor de
Criminalitate Organizatã ºi Terorism
I.N.M. Institutul Naþional al Magistraturii
înch. încheierea
Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie
J.O.U.E. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Jud. Judecãtoria
M.J.L.C. Ministerul Justiþiei ºi Libertãþilor Cetãþeneºti
M. Of. Monitorul Oficial al României, Partea I
n.a./ n.n. nota autorului / nota noastrã (urmatã de
iniþialele autorului)
n.t. nota traducãtorului
O.N.U. Organizaþia Naþiunilor Unite
S. civ., pen., com., cont. adm. Secþia civilã, penalã, comercialã, de
contencios administrativ
sent. civ., pen. Sentinþa civilã, penalã
subl. ns. Sublinierea noastrã (a autorului)
TFP Tribunalul Funcþiei Publice al Uniuniunii
Europene
TPI Tribunalul de Primã Instanþã al Comunitãþilor
Europene
Trib. Tribunalul
TUE Tratatul privind Uniunea Europeanã
TCE Tratatul instituind Comunitatea Europeanã
UE Uniunea Europeanã
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 5
Cuprins
EDITORIAL
Silviu Gabriel Barbu - Cuvi nte
neînsemnate despre români ºi despre
justiþie .................................................. 11
INTERVIURI – Despre j usti þi e ºi
judecãtori ............................................ 17
Interviuri cu domnul Jacques Barrot,
doamna Mihaela Amoos ºi domnul
Rãzvan E. Miuþescu ...................... 19, 24
ATITUDINI
Alex Kozinski, Robert Johnson -
Despre camere video ºi sãli de judecatã
[articol în lb. englezã] .......................... 27
Richard Nobles, David Schiff – De ce
vorbesc judecãtorii în felul lor? [articol
în lb. englezã] ..................................... 41
Nelly Madanska – Rolul inspectoratului
de pe lângã Ministerul Justiþiei în ce
priveºte interacþiunea dintre puterea
judiciarã ºi cea executivã [articol în lb.
francezã] ............................................. 74
Fabrizio Amato – Chestionarul Con-
siliului Superior cu privire la condiþia
femeii în magistratura italianã: idei pentru
analizã, expunerea criticilor, direcþii
pentru o egalitate de gen efectivã [articol
în lb. italianã] ....................................... 80
Roberto Contreras Olivares –
Realitãþile penitenciarelor ºi provocãri
culturale [articol în lb. spaniolã] .......... 101
Anamaria Groza – Observaþii cu privire
la sistemul judiciar luxemburghez [articol
în lb. francezã] .................................... 108
STUDII JURIDICE
Lucreþia Albertina Postelnicu -
Efectele simulaþiei în ceea ce-i priveºte
pe creditorii chirografari în actuala ºi
viitoarea reglementare a Codului civil . 117
Dragoº Cãlin - Regl ementãri al e
dreptului Uniunii Europene în domeniul
dreptului asigurãrilor sociale. Experienþa
româneascã ........................................ 139
Roxana Lãcãtuºu – Calitatea proce-
sualã activã a terþului în anularea
certificatului de moºtenitor .................. 201
JURISPRUDENÞÃ
Contenci os admi ni strati v. Recurs
formulat de asociaþii profesionale ale
magistraþilor împotriva Hotãrârii Plenului
C.S.M. prin care s-a dispus promovarea
în funcþia de judecãtor la Înalta Curte de
Casaþie ºi Justiþie. Lipsã de interes. ... 207
Recunoaºtere grad profesional.

Consiliul
Superior al Magistraturii nu poate fi
obligat sã recunoascã gradul profesional
superior, ca urmare a unui examen
organizat de altã autoritate ºi ale cãrui
rezultate nu au fost valorificate în
termenul legal ..................................... 210
Auditori de justiþie. Solicitarea unui
auditor de justiþie, care nu a promovat
sesiunea de absolvire a I.N.M., de a fi
obligatã instituþia la organizarea unei noi
sesiuni de absolvire, precum ºi la plata
în continuare a bursei este lipsitã de
temei legal ........................................... 213
Magi straþi asi stenþi . Interpretarea
dispoziþiilor Legii nr. 92/1992 ºi ale Legii
nr. 56/1993 în vigoare la data numirii în
funcþia de magistrat asistent în sensul
cã, prin simpla îndeplinire a condiþiei de
6 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
vechime, reclamanþilor ar trebui sã le fi
conferit de drept gradul profesional de
judecãtor de Curte de Apel, contravine
dispoziþiilor legale care reglementeazã
promovarea judecãtorilor ºi procurorilor 217
PREZENTÃRI
Centrul de Resurse Juridice din Moldova 221
RECENZII
GEMME – Secþiunea românã - Medierea
în Uni unea Europeanã. Stadi u ºi
perspective.......................................... 222
GREFA VESELÃ
Decizia Curþii Constituþionale nr. 1197
din 30 septembrie 2010 referitoare la
excepþia de neconstituþionalitate a
dispoziþiilor art. 147 alin. 2 ºi ale art. 255
alin. 1 din Codul penal ........................ 224
Ordonanþa Tribunalului Uniunii Euro-
pene (Camera întâi) din 11 martie 2011
în cauza T-73/11 - Asociaþia Naþionalã
a Cadrelor Militare în Rezervã ºi în
Retragere «Alexandru Ioan Cuza»
– Filiala 5 Bucureºti împotriva României 228
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 7
Contents
EDITORIAL
Silviu Gabriel Barbu - Meek Words on
Romanians and on Justice ................. 11
INTERVIEWS – About Justice and
Judges ................................................ 17
Interviews with Mr Jacques Barrot, Ms
Mihaela Amoos, and Mr Rãzvan E.
Miuþescu ........................................ 19, 24
ATTITUDES
Alex Kozinski and Robert Johnson -
Of Cameras and Courtrooms ............. 27
Richard Nobles and David Schiff - Why
do judges talk the way they do? ......... 41
Nelly Madanska - The Role of the
Minister of Justice Inspection concerning
the Relationship between the Judiciary
and the Executive .............................. 74
Fabrizio Amato - The Superior Council
Questionnaire on the Women Status in
the Italian Magistracy: Ideas for Analysis,
Characterization on Criticism, Roadmap
on Effectiveness of the Gender Equality 80
Roberto Contreras Olivares - Prison
Realities and Cultural Challenges ...... 101
Anamaria Groza - Insights on the
Luxembourg Judiciary......................... 108
JURIDICAL STUDIES
Lucreþia Albertina Postelnicu - Effects
of the Intentional Deception concerning
the Unsecured Creditors under the
Current and Future Framework of the
Civil Code............................................ 117
Dragoº Cãlin - Provi si ons of the
European Union Law in the Field of
Social Security Systems. The Romanian
Experience ......................................... 139
Roxana Lãcãtuºu – Legal Standing of
a Third Party to Bring an Action for
Annulment against the Certificate of
Succession.......................................... 201
CASE LAW
Administrative justice. Appeal by a
professi onal associ ati on of the
magistrates against a judgment of the
plenary formation of the Superior Council
of Magistracy that ordered a promotion
as a judge to the High Court of Cassation
and Justice. Lack of interest ............... 207
Professional rank recognition. The
Superior Council of Magistracy may not
be ordered to recognise a superior
professi onal rank fol l owi ng an
examination held by another body and
whose results were not used inside the
legal period ......................................... 210
Justice trainees. Lack of a legal basis
for a request by a justice trainee, that
was not promoted during a graduation
session of the National Institute of
Magistracy, to order the institution to hold
a new graduation session and to resume
the payment of a training grant ........... 213
Assistant magistrates. Interpretation of
provisions of the Act No. 92/1992 and of
the Act No. 56/1993 in force on the date
of appointment as assistant magistrate
that held that by mere fulfilment of the
length-of service condition the applicants
should be given by law the professional
degree as Court of Appeal judge runs
counter to the legal framework that
regulates the promotion of judges and
prosecutors ......................................... 217
8 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
PRESENTATIONS
The Legal Resources Center of Moldova221
REVIEWS
GEMME – Romani an Secti on –
Mediation in the European Union.
Evolution and perspective................... 222
FUNNY REGISTRY
Decision of the Constitutional Court No
1197 of 30 September 2010 on the
prel i mi nary rul i ng on the i ssue of
constitutionality of the provisions of
Articles 147(2) and 255(1) of the Criminal
Code ................................................... 224
Order of the General Court (Fi rst
Chamber) of 11 March 2011 in Case
T-73/11 Asociaþia Naþionalã a Cadrelor
Militare în Rezervã ºi în Retragere
«Alexandru Ioan Cuza» – Filiala 5
Bucureºti împotriva României ............ 228
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 9
Sommaire
EDITORIAL
Silviu Gabriel Barbu - Quelques paroles
sur les roumains et la justice .............. 11
INTERVIEWS – Sur la justice et les juges 17
Interviews avec M. Jacques Barrot,
Mme Mihaela Amoos et M. Rãzvan
E. Miuþescu ...................................... 19, 24
ATTITUDES
Alex Kozinski, Robert Johnson – Les
caméras et les tribunaux..................... 27
Richard Nobles, David Schiff -
Pourquoi l es j uges uti l i sent-i l s un
langage particulier? ............................ 41
Nelly Madanska - Le rôl e de
l’inspectorat auprès du ministre de la
Justice en matière d’interaction entre le
pouvoir judiciaire et le pouvoir exécutif 74
Fabrizio Amato – Le questionnaire du
Conseil Supérieur de la Magistrature sur
l a condi ti on de l a femme dans l a
magi strature i tal i enne: repères
d’analyse, aspects critiques, parcours
pour une égalité effective des sexes .. 80
Roberto Contreras Olivares – La réalité
de la prison et le défi culturel .............. 101
Anamaria Groza - Aperçues du système
judiciaire Luxembourgeois ................. 108
ETUDES JURIDIQUES
Lucreþia Albertina Postelnicu – Les
effets de la simulation en ce qui concerne
les créditeurs chirographaires dans la
réglementation actuelle et future du
Code civil ............................................ 117
Dragoº Cãlin – Des réglementations du
droit de l’Union Européenne dans le
domaine des assurances sociales.
L’expérience roumaine ....................... 139
Roxana Lãcãtuºu – La qual i té
processuelle active du tiers dans l’action
en annulation du certificat d’héritier .... 201
JURISPRUDENCE
Contentieux administratif. Recours
introduit par les magistrats contre une
Décision du Plein du Conseil Supérieur
de la Magistrature par laquelle celui-ci a
disposé la promotion dans la fonction du
juge à la Haute Cour de Cassation et
de Justice. Manque d’intérêt ............... 207
Reconnaissance du grade professio-
nnel. Le Conseil Supérieur de la
Magistrature ne peut pas être obligé de
reconnaître le grade professionnel
supérieur, comme conséquence d’un
examen organisé par une autre autorité
et dont les résultats n’ont pas été
valorises dans le délai légal ................ 210
Auditeurs de justice. La sollicitation d’un
auditeur de justice, qui n’a pas passé la
sessi on de promoti on de l ’ Insti tut
Supérieur de la Magistrature, que
l’institution soit obligée d’organiser une
nouvelle session d’examens et payer en
continuation une bourse est sans base
légale .................................................. 213
Les magistrats assistants. L’interpré-
tation des dispositions de la Loi n. 92/
1992 et de la Loi n. 56/1993 en vigueur
à la date de la nomination en fonction
des magistrats assistants dans le sens
où, par le simple accomplissement de la
condition d’ancienneté, les requérants
auraient obtenu de plein droit le grade
10 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
professionnel de juge de Court d’Appel
contrevient aux dispositions légales qui
réglementent la promotion des juges et
des procureurs .................................... 217
PRESENTATIONS
Le Centre de Ressources Juridiques de
Moldavie.............................................. 221
RECENSIONS
GEMME – Section roumaine - Médiation
dans l’Union Européenne. Analyse et
perspectives ........................................ 222
LE GREFFE DRÔLE
Décision de la Cour Constitutionnelle n
o
1197 de 30 septembre 2010 concernant
l’exception d’inconstitutionnalité des
dispositions de l’art. 147 alinéa 2 et de
l’art. 255 alinéa 1 du Code pénal ........ 224
Ordonnance du Tribunal de l’Union
Européenne (Chambre première) de 11
mars 2011 dans l’affaire T-73/11 –
 Association Nationale des Militaires en
Reserve et en Retraite «Alexandru Ioan
Cuza » – Filiale 5 Bucarest contre la
Roumanie............................................ 228
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 11
EDITORIAL
Cuvinte neînsemnate
despre români ºi despre
justiþie
dr. Silviu Gabriel Barbu,
judecãtor,
Curtea de Apel Braºov
Absolutizând forþa Justiþiei,
romanii lui Cezar ºi Justinian
spuneau:
Fiat justitia pereat mundus!
„De-ar fi sã piarã lumea, Justiþia
sã triumfe” spunem noi azi pãtrunºi
de un fior dat de semnificaþia
categoricã, capitalã a cuvintelor.
Însã nu pot sã nu mã întreb: a cui
Justiþie sã triumfe, respectiv, în
contrapartidã, a cui lume sã piarã?
„La 20 de ani dupã schimbarea
regimului comunist se pare cã suntem
într-o fundãturã destul de adâncã, iar
pentru dezvoltare ºi democratizare
realã soluþiile par a fi mari necunoscute.
Se pare ca, pânã acum, s-au irosit
douã decenii cu þara condusã, în
realitate, mai din umbrã, mai fãþiº, cel
mai frecvent de oameni din fosta
Securitate ºi de vârfurile eºaloanelor
doi ºi trei ale fostului partid comunist
(P.C.R.), înconjurate de o camarilã
economicã, ce au pus repede, dupã 22
Decembri e 1989, stãpâni re pe
patrimoniul fostului stat comunist ºi s-au
îmbogãþit direct ori prin interpuºi.
Aceºtia sunt oameni care evident cã au
trãit bine permanent, nu au suferit
vreodatã de
foame ori de
frica zilei de
mâi ne, sunt
oameni care
nu au fost ra-
cordaþi nicio-
datã în mod
real la nivelul
de suferinþã al
poporului ro-
mân. Pot fi
caracterizaþi
doar ca fiind oamenii momentului, au
profitat de conjuncturã ºi „ºi-au fãcut
plinul”, iar acum se întorc la popor cu
silã, numai în perioadele electorale,
când foametea populaþiei inocente,
credule, se mai liniºteºte machiavelic
cu pachete de fãinã, ulei, zahãr, ceva
haine sau câte 50-100 de lei la salariu
ori la pensie (acolo unde existã ºi acces
la decizia politico-legislativã), dupã
modelul dictatorului Ceauºescu. Cu
toate acestea, disperarea dupã putere
ºi bani e mereu aceeaºi , deºi
buzunarele ºi conturile lor par pline de
multã vreme.” Aºa ar putea suna un
pasaj dintr-un articol de ziar, scris de
12 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
un ziarist care ar promova construirea
unei noi generaþii de oameni ai vieþii
publice din România, care sã preia
absolut toate frâiele statale de la
vechea generaþie.
Aºa par lucrurile în þara aceasta
când priveºti la televizor, când citeºti
ziarele, când asculþi radioul, cand auzi
di scursuri l e pol i ti ce, expl i caþi i l e
analiºtilor ºi ale experþilor de tot felul!
Observãm cu uºurinþã cã aruncã jenant
vina de la unii la alþii, îºi ascund fie
neputinþa, incompetenþa, fie lipsa de
onestitate în spatele unor discursuri ºi
promisiuni demagogice, sperând la o
conti nuã credi bi l i tate publ i cã ºi ,
finalmente, la votul popular salvator.
Sã îi credem, sã nu îi credem, sã ne
mai gândi m l a di scursuri l e ºi
promisiunile lor? Sau sã ne gândim la
ei aºa cum îºi imagina Churchill
slãbiciunile oamenilor puternici? Sunt
demagogi ºi ipocriþi în spaþiul public
românesc de vârf tot atât de mulþi ca în
Franþa, ca în Germania? Sau sunt mai
mulþi, prea mulþi, atât de mulþi încât viaþa
publ i cã este sufocatã de sti l ul
demagogilor, de viaþa impusã de ei, de
ipocrizia regulilor pe care aceºtia le-au
stabilit?!
Farisei sunt, însã, peste tot, inclusiv
în rândul autoritãþii judecãtoresti, fie cã
sunt ei judecãtori sau procurori, ori
responsabili din diverse instituþii afiliate
în mod tradiþional Justiþiei. Justiþia nu
prea poate sã meargã bine atâta vreme
cât politicienii o vor presa agresiv ºi îi
vor tot modi fi ca în mod aberant
parametrii legali de funcþionare (se fac
modificãri chiar ºi atunci când nu este
deloc nevoie). Probabil cã Justiþia nu
va merge bine câtã vreme mentalitatea
judecãtorilor nu se va stabiliza, matu-
riza, aºeza pe viziunea în profunzime
asupra acestui tip de muncã (de
serviciu public), pe calitatea izvorâtã din
cunoaºtere, din experienþã bãtãtoritã,
din înþelegerea resorturilor reale ale
vieþii care genereazã faptul judiciar.
Probabil cã, din nefericire, corpul
profesional al magistraþilor va susþine,
chiar fãrã sã vrea, impresia de stat
poliþienesc ce se proiecteazã uneori în
media, iar aceastã imagine va persista
atâta vreme cât unii procurori (dar ºi
mulþi poliþiºti) îºi instrumenteazã
dosarele ºi la televizor, probabil pentru
a se asigura de „linºajul” acuzaþilor ºi -
de ce nu?! - pentru a genera teama
judecãtorilor de a pronunþa cumva altã
soluþie decât condamnarea. E un stil
de l ucru di n contemporanei tatea
noastrã, oare? Se poate susþine cã aºa
ceva nu se întâmplã? Probabil e doar
un vis urât, nu are corespondent în
realitate! Dacã privim lucid lucrurile,
multora ne-ar placea sã credem cã aºa
ceva nu se întâmplã niciodatã, ºtiind
cã astfel de situaþii ies din sfera
normalitãþii (jurisprudenþa CEDO dã
mereu semnale de alarmã pe tema
aceasta). E adevãrat cã avem marele
dezavantaj al „justiþiei televizate”,
demers cu prizã la publicul larg, care
creeazã, însã, presiune teribilã pentru
judecãtor, dar ºi pentru procuror, iar cel
anchetat/ j udecat (sau partea
mediatizatã, din dosarele extrapenale)
este plasat în postura de cobai, pe care
se experimenteazã metode “revolu-
þionare”, spre deliciul telespectatorilor
aºezati la televizor ca în tribunele
arenelor romane la luptele de gla-
diatori... Iar palma telespectatorului ar
trebui musai îndreptatã cu degetul
mare în jos, în semn de opþiune pentru
condamnare la sancþiunea capitalã!
Oricum suntem „legitimaþi” în sensul
acesta de orginea noastrã latinã/
romanã, nu-i aºa? Ce frumos sunã! Ce
frumos s-ar vedea într-o imagine
sincron (sã ne imaginam, mãcar) cu toþi
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 13
telespectatorii, dirijaþi de Catani „made
in România”, fãcând acest semn de
pedeapsã capitalã pentru „gladiatorul”
acuzat, iar plutonul de execuþie, gata
pregãtit, executând foc de voie asupra
nefericitului! Sublim, emoþionant, cu
furnicãturi de emoþie! Dupã care,
tel espectatorul obosi t de atâta
suspans, îºi curãþã puþin conºtiinþa
încãrcatã de confuzia cu Bunul Dum-
nezeu (Biserica e pe primul loc în
sondaje la încrederea publicã, pe ea
trebuie sã mizãm cel mai serios, nu are
rost, e derizoriu chiar, sã mai pomenim
aici de confuzia cu judecãtorul muritor
de rând, pentru cã judecãtorul iese din
schema justiþiei de televizor), dând
peste cap o duºcã zdravanã de „alcool
mitilic”... sau o bere ori chiar un ºpriþ
de varã, important e sã se rãcoreascã
dupã aºa o grozãvie la care a fost unul
dintre milioanele de actori, chiar
decidenþi! Evident cã, fiind în pielea lui,
nu poþi decât sã ai un sentiment de
împlinire, de datorie dusã la bun sfârºit
(sau rãu sfârsit, ar zice vreun hâtru),
sã fii mulþumit de episod ºi vei aºtepta
cu înfrigurare urmãtorul episod.
Se poate afirma foarte convingãtor
cã, uneori, timpurile pot impune astfel
de soluþii extreme, la limita de jos a
democraþiei sau chiar în afara ei, iar
instituþiile judiciare ºi cele conexe
acestora („de represiune”, sã le numim)
ar trebui „sã calce pe cadavre” ºi sã
facã paºi de cotiturã în comportamentul
public pe vreo temã foarte sensibilã
(cum ar fi tema corupþiei în România,
care impune deocamdatã sã existe
„procese tel evi zate” sau mãcar
televizarea unor faze ale acestora, în
scopul de a diminua simþitor, prin orice
mijloace, rezistenþa corupþiei), indi-
ferent cât de morale/ imorale, demo-
cratice/nedemocratice sunt aceste
demersuri parajudiciare. ªi, în mod
sigur, la un sondaj de opinie, o majo-
ritate covârºitoare a celor intervievaþi
va susþi ne efervescent exi stenþa
„proceselor televizate”, punând la zid
pe aceia care sunt de pãrere contrarã.
Aceºtia din urmã se pare cã sunt puþini
ºi izolaþi, poate chiar paralizaþi de frica
de a nu intra ºi ei în moriºca de tipul
„Revoluþiei franceze din 1789” unde
întâi cãdeau capetele duºmanilor
poporul ui în numel e i deal uri l or
revoluþionare, ºi abia apoi se verificau
identitatea ºi faptele celui executat
(experienþa judiciarã a unui magistrat
de la Târgu Mureº, hãrþuit ani de zile
într-un proces penal machiavelic
declanºat ºi mediatizat agresiv, este
emblematicã în sensul acesta ºi aratã
aspectul grotesc al unui sistem judiciar
cu adânci ºi grave forme de control
politic sau obedienþã politico-econo-
micã ºi metode securiste/ totalitare de
a face investigaþii).
Demn de o civilizatie avansatã,
apropiatã semnificativ de Divinitate, nu-i
aºa?! La americani, publicitatea proce-
selor constã în niºte portrete în creion...
ºi cam asta este tot ce e public de prin
sãlile de judecatã, spre disperarea
consumatorilor de media. Oare, sunt ei
aºa de disperaþi dupã astfel de senza-
þional? Asta se întâmplã pretutindeni,
dar se pare cã România are resurse
suplimentare în domeniul acesta ºi
aduce inovaþii care sigur îi fac invidioºi
pe politicienii ºi jurnaliºtii americani,
francezi, britanici, germani etc. Oare ar
fi bunã sau rea adoptarea unei legi care
sã reglementeze cât mai clar astfel de
problematici ale publicitãþii exagerate
din activitatea judiciarã?
Revenind la lege, dar din altã
perspectivã, se poate observa cã legea
ce se aplicã superficial, mecanic,
formularistic, cum se face acum în
foarte multe situaþii, seamanã cu acele
14 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
tratamente medicale aplicate prin
telefon, fãrã ca medicul sã vadã
pacientul sau fãrã sã îi fi fãcut analizele
medicale necesare, ci numai dupã niºte
standardizãri scrise prin manualele de
facultate, unde profesorii au sintetizat
materia pentru ca studenþii sã înveþe
mai uºor, sã poatã promova exame-
nele. În stagiile E.J.T.N. derulate la noi,
unii colegi vest-europeni au remarcat
cã justiþia româneascã, cu excepþiile de
rigoare, desigur, aratã ca o ºcoalã
imensã, în care toata lumea învaþã
asiduu, de regulã pentru avansãri
(generând o competiþie furibundã), dar
ºi pentru a astâmpãra o fireascã sete
de cunoaºtere ºtiinþificã. Intr-un astfel
de cadru ºcolar, în care cunoºtinþele de
tipul celor predate în facultate ori în INM
sunt omniprezente pe buzele celor care
lucreazã acolo (fiind, însã, cam frecvent
singurele lor argumente), se poate
întâmpl a ca „obi ectul munci i ”-
justiþiabilul ºi povestea lui (de regulã
una care îndeamnã la compasiune,
înþelegere sau mãcar atenþie sporitã în
instrumentare) - este uitat sau ignorat,
pentru cã, în definitiv, acesta nu
reprezintã altceva decât un numãr de
dosar, unde se contabilizeazã niºte
cifre ºi niste cuvinte-cheie, ce repre-
zintã un fel de „Tatãl nostru” judiciar
(„indici de casare, procesul echitabil,
termenul rezonabil ºi jurisprudenþa
X,Y,W”)... e suficient a-l recita mecanic
ºi þi-ai asigurat bunãvoinþa „Divinitãþii”.
De câþiva ani (inclusiv foarte recent,
în cursul anului 2011), judecãtori ºi
procurori din Vest (SUA, Franta, UK,
Olanda, Suedia, Italia, Germania,
Austria ar fi câteva exemple) mi-au
împãrtãºit în discuþii amicale pãreri
despre justiþia româneascã aflatã
pentru ei în proces de evoluþie ºi de
maturizare (proces ce nu se mai
încheie, pentru cã tot este reluat prin
fel de fel de transformãri, fie ele
necesare sau inutile). În mod cert
discuþii amicale, sincere s-au purtat
între mulþi alþi magistraþi români ºi
omologi din Europa Occidentalã, SUA
sau Canada, astfel cã multor români le
este cunoscut modul de gândire real al
colegilor din Occident despre noi. ªi nu
prea sunt de falã pentru noi acele pãreri
sincere! Dimpotrivã! Evident cã sunt ºi
multe cuvinte de laudã, mai ales pentru
prietenia de care românii sunt capabili,
pentru capacitatea noastrã de a fi
poligloþi, pentru sinceritatea afiºatã ca
atitudine permanentã, pentru informa-
tizarea sistemului, pentru utilizarea
jurisprudenþei CEDO, CJUE, pentru
efortul supraomenesc de a soluþiona
cantitãþi aºa de mari de dosare (aþi
vãzut ce puþine au pe rol într-o ºedinþã
de exemplu nemþii, vreo 4-5 dosare cel
mult?!) etc.
Unii care au avut mai multe contacte
cu România spuneau cã sistemul
nostru politic si cel judiciar mustesc de
orgolii, de frustrãri personale, de
prejudecãþi ºi autosuficienþa multor
politicieni ºi magistraþi, inclusiv la
politicienii apropiaþi justiþiei prin funcþiile
deþinute, iar alþii spuneau cã sistemul
nostru judiciar pare a fi un imens
adolescent care se comportã exact aºa
cum îi este vârsta (imatur, lipsit adesea
de coerenþã, mofturos ºi grãbit în tot
ce face), însã având marele avantaj al
inocenþei, onestitãþii. Astea sunt/ erau
unele dintre opiniile lor despre noi, însã
nu ºtiu dacã acesta este ºi adevãrul
obiectiv. Nu ºtiu dacã occidentalii au o
imagine corectã despre sistemul nos-
tru. Nici nu mi-am propus sã descopãr
acest adevãr obiectiv acum ori sã fac
vreo afirmaþie categoricã într-un sens
sau altul aici, ci doar sã expun percepþia
colegilor de prin þãri având democraþii
cu adevãrat avansate, democraþii
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 15
tradiþionale, mizând pe faptul cã sunt
percepþii pe care acei colegi strãini ni
le-au expus in discuþii libere, dincolo de
formalism ºi diplomaþie, în întâlniri
amicale rânduite, de obicei, dupã
întâlniri oficiale (stagii, conferinþe,
seminarii etc.).
Oricum, mãcar ºi-au dat ºi ei seama
cã dintre autoritãþile statului, sistemul
judiciar este cea mai curatã instituþie
publicã din România ºi cu performanþe
cu adevãrat notabile, cu cel mai motivat
ºi mai profesionist personal. Mai trebuie
lucrat la maturizare, dar asta vine cu
timpul, de la Bunul Dumnezeu cumva,
numai sã nu intervinã blazarea între
timp! ªi timpul acesta, al maturitãþii
corpului profesional al magistraþilor, se
apropie tot mai repede, media de vârstã
ºi de vechime din sistem fiind tot mai
echilibratã, potrivitã pentru exercitarea
funcþiei de magistrat la parametrii
performanþei maxime.
Istoria a demonstrat adesea cã mulþi
oameni cu sufletul curat s-au pierdut
în labirinturile puterii (justiþia dã putere
orbitoare în conºtiinþa magistratului de
regulã, foarte tânãr în sistemul judiciar
românesc, care se trezeºte cã poate
dispune de soarta oamenilor care-i sunt
egali, deºi pânã ieri era fie „un muritor
de foame”, fie „tremura” de frica
poliþistului sectorist din campus, ori era
plin de datorii la un amic de la o
facultate de inginerie, amic pe care
acum gândeºte cã trebuie sã îl ignore,
din cauza funcþiei „impresionante” de
magistrat) devenind treptat niºte
monºtri groaznici. Ironia sorþii în cazul
unui popor inocent ºi greu încercat a
fãcut ca unele „creaþii” emblematice din
regimul securisto-comunist sã conducã
în plinã democraþie, evident cu metode
„retro”, instituþii cheie destinate asanãrii
j uri di co-moral e a soci etãþi i sau
destinate pur ºi simplu ieºirii poporului
la limanul democraþiei reale ºi al
bunãstãrii. Tânãrul „torþionar” al anilor
50’ (aºa cum îl denumeºte istoria
acum), devenit militant comunist de
nãdejde prin selecþia fãcutã de poten-
taþii ºi profitorii vremurilor, provenea din
rândul oamenilor oneºti si curaþi la
suflet, de obicei din familie sãracã
având gustul amar specific celor
exploataþi de cãtre bogaþii anilor
dinainte. Peste decenii, aceºti tineri
„torþionari” de nãdejde au ajuns paria
în istoria României ºi unii dintre ei chiar
au fost condamnaþi pentru diverse
infracþiuni legate de serviciu (foºti
gardieni din diferite închisori comuniste,
de exemplu), în realitate pentru faptul
cã la vremea tinereþii lor au crezut cã e
bine sã fie cât mai aspri cu „duºmanii
poporului”, adicã cu alþi cetãþeni români
pentru care timpurile anilor ’50 nu au
fost la fel de norocoase, sancþio-
nându-l e dur apartenenþa l a al tã
categorie socialã ori politicã. Alþii, însã,
deºi au servit consistent regimul
comunist de represiune, prin „mira-
culoase transformãri” servesc cu
„abnegaþie” democraþia post-revoluþio-
narã ºi unii chiar au devenit paradoxale
exemple de anticomunism ºi bastioane
de luptã împotriva fostei Securitãþi!!! Se
pare cã România este þara propice
pentru zbengui al a camel eoni l or
iscusiþi!!!
Gãseºte tu, cititorule, exemplele din
lumea realã! Poate cã nu existã astfel
de exemple în realitatea obiectivã, în
lumea noastrã de-a dreptul edenicã, o
lume de vis in care trãim ca în sânul lui
Avraam... rândurile de mai sus sunt
fabulaþii care nici mãcar nu au vreun
haz!
Noi, românii, se pare cã avem un
excepþional spirit reformator ºi inovator,
cu viziuni mesianice asupra lumii în
general, politicii ºi justiþiei în mod
16 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
particular, gãsim dintre cele mai bune
soluþii, emitem dintre cele mai bune idei;
putem face „întregul Olimp” sã crape
de invidie în privinþa înþelepciunii de
care dãm dovadã! De aceea, soluþiile
româneºti „din orice domeniu”, inclusiv
cele din justiþie, sunt infailibile ºi au
vocaþie la eternitate, precum celebrele
dictoane lãsate de (juriºtii) romani
posteritãþii!
Jus est ars boni et aequitas, aº
spune pentru a îndulci discursul,
oarecum în opoziþie cu duritatea ce o
reflectã dictonul din debutul expunerii,
însã în România (nu numai în cea
contemporanã, din fericire pentru
orgoliul nostru, al celor de azi) pare mai
potrivit sã spunem altceva: Vae victis!
Indiferent cât de mari le sunt
greutãþile, românii obiºnuiesc sã
spunã cu o candoare inegalabilã,
probabil datoritã spiritului poetic ºi
mai optimist, c㠄speranþa moare
ultima!”
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 17
1. Dacã ar trebui sã vã adresaþi
unei instanþe din Franþa, pentru a vã
ocroti un drept, aþi avea încredere în
sistemul judiciar?
Da, dacã am de ocrotit un drept,
am încredere în sistemul judiciar
francez. Acesta presupune atât o
judecatã în prima instanþã, dar ºi
posibilitatea exercitãrii unei cãi de atac.
În mod normal, deºi existã excepþii,
magistratura noastrã este, în general,
competentã, lipsitã de corupþie ºi la
adãpost de dependenþa excesivã de
viaþa politicã.
Recent, s-a introdus posibilitatea
pentru cetãþeni sã se adreseze Con-
siliului Superior al Magistraturii, pentru
situaþiile în care o hotãrâre judecã-
toreascã pare sã fi fost pronunþatã în
condiþii inacceptabile. În cele din urmã,
începând cu reforma constituþionalã din
2008, francezii pot invoca, de ase-
menea, în faþa instanþelor judecãtoreºti,
indiferent de gradul de jurisdicþie, faptul
cã temeiul legal care ar fi aplicabil nu
este conform cu principiile ºi valorile
Republ i ci i . Aceastã excepþi e de
neconstituþionalitate poate fi înaintatã
Consiliului Constituþional, care, în
termen de trei luni, poate constata sau
nu constituþionalitatea dispoziþiei
respective.
Pe scurt, mi se pare cã, în ansam-
blu, sistemul judiciar francez meritã
încrederea noastrã.
2. Ce mãsuri preconizaþi pentru
consolidarea independenþei siste-
mului judiciar ºi câºtigarea încrederii
INTERVIURI
Despre justiþie ºi judecãtori
Jacques Barrot
Jacques Barrot, nãscut la 3 februarie 1937 la
Yssingeaux (Haute-Loire), este un important politician
francez. A deþinut mai multe posturi ministeriale, fiind
pe rând ministrul comerþului, sãnãtãþii, muncii. Între
2004 ºi 2009 a fost vicepreºedintele Comisiei
Europene, iniþial comisar european pentru transporturi,
apoi comisar european pentru justiþie ºi afaceri interne.
Începând cu 12 martie 2010 este membru al Consiliului
Constituþional din Franþa.
Keywords: interview, judicial system, magistracy,
independence, public trust, justice, judges, lawyers,
reform
18 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
francezilor (avocaþi, magistraþi,
judecãtori, procurori etc.)?
Prima grijã este aceea de a feri
magi straþi i de ori ce tentati vã de
corupþie; dar, trebuie sã le asigurãm,
de asemenea, independenþa faþã de
puterea pol i ti cã. Toate acestea
necesitã o bunã pregãtire, care vizeazã
atribuþiile ºi mijloacele necesare pentru
a evita situaþia în care judecãtorii se
simt neagreaþi ºi abandonaþi. Dar o
justiþie independentã este, de ase-
menea, deosebit de interesatã de etica
sa, pe care trebuie sã o partajeze cu
avocaþii ºi auxiliarii instanþelor.
3. Care ar trebui sã fie rolul unui
ministru al justiþiei, membru al puterii
executive (ºi solidar în deciziile luate
de guvern)?
Un ministru al justiþiei trebuie,
desigur, sã respecte aceastã inde-
pendenþã a justiþiei, prin evitarea imix-
tiunilor, care ar putea pune magistraþii
într-o poziþie de dependenþã. Dar,
ministrul trebuie sã vegheze, de ase-
menea, la buna administrare a justiþiei.
El trebuie sã evite, în special, termenele
nerezonabile, care nu permit justiþia-
bililor ca justiþia sã se pronunþe. În
Franþa avem o problemã în mãsura în
care Ministerul Public depinde direct de
Ministerul Justiþiei, dar reformele au
condus la faptul ca procurorului sã i se
permitã sarcina de coordonare a
acþiunii publice, fãrã a-i fi confiscate
anumi te dosare de o cancel ari e,
modalitate în care s-ar risca soluþii
pãrtinitoare în unele cazuri.
4. Ce mãsuri ar trebui luate pentru
a permite o separare ”definitiv㔠a
puterilor politice ºi judiciare (o
utopie)?
Separarea puteri l or pol i ti ce ºi
judiciare este necesarã. Aceasta nu
duce neapãrat la un corporatism care
sã conducã guvernarea judecãtorilor.
Este vorba despre o realã cooperare a
puterilor, respectându-se reciproc.
Acþiunea publicã rãmâne în respon-
sabilitatea statului, dar este adevãrat
cã procurorilor, care sunt magistraþi, le
revine sarcina de a aplica actele
normative adoptate de Parlament ºi de
Guvern, pentru a asigura ordinea
publicã, securitatea ºi siguranþa.
5. Sunteþi de acord cu ideea cã
procesele judiciare ar trebui sã fie
filmate ºi apoi difuzate public?
Am observat cã, spre exemplu,
Consiliul Constituþional a dorit ca
pledoariile sã poatã fi transmise prin
Internet. Ar trebui sã mergem mai
departe ºi sã filmãm integral un proces?
Mã îndoiesc ºi cred cã existã momente
când sala de judecatã nu se preteazã
la orice retransmisie. Cu toate acestea,
este adevãrat cã majoritatea deciziilor
sunt mai transparente dacã justiþia
obþine acceptarea lor de cãtre cetãþeni.
6. Dupã pãrerea dumneavoastrã,
judecãtorul ideal existã sau ar putea
sã se nascã?
Judecãtorul ideal este probabil cel
care combinã competenþa profesionalã
cu o atitudine eticã exemplarã, având
dorinþa de a face dreptate cu modestie,
în cãutarea adevãrului. Niciun sistem
judiciar nu poate reuºi fãrã o eticã
riguroasã. Permiteþi-mi sã insist asupra
acestei formãri nu numai juridice, dar
ºi morale a unui judecãtor, care are un
rol major în societate, cât timp se
apropie cel mai mult posibil de virtutea
justiþiei.
11 martie 2011
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 19
Mihaela Amoos s-a nãscut la 24
iunie 1976 ºi este judecãtor în cantonul
Vaud, Elveþia, începând cu 1 ianuarie
2011. De origine românã, a urmat
cursurile liceale în Bucureºti, apoi
studiile de drept ale Universitãþii din
Lausanne (1997-2001). Doctor în drept,
în 2002, la Universitatea din Lausanne.
Între 2004-2009 a desfãºurat activitate
de avocat, în Baroul din cantonul Vaud,
câºtigând în 2005 premiul I la concursul
de artã oratoricã al Ordinului avocaþilor
din Vaud. În cursul anului 2010 a fost
vicepreºedinte ad hoc al ‘Tribunal de
Prud’ hommes de l ’ Admi ni strati on
Cantonal e’ . A publ i cat, în 2002,
lucrarea ”La théorie de l’abus de droit
en relation avec les droits absolus –
Nullité absolue du titre de transfert
immobilier, exercice tardif du droit”,
thèse de licence et de doctorat, éditions
Bis et Ter, Lausanne.
1. Cum este viaþa de judecãtor în
Elveþia?
În Elveþia, magistratul judiciar se
bucurã de un statut social ºi profesional
stimat, recunoscut ºi stabil. El exercitã,
în plinã independenþã în cadrul unui
sistem legislativ, judiciar ºi executiv clar
ºi performant, în ciuda complexitãþii
create de cãtre imperativele funcþionarii
unui stat federal.
Într-adevãr, în Elveþia existã trei
paliere legislative: drept federal edictat
de cãtre parl amentul naþi onal
(Assemblée fédérale), drept cantonal
edictat de parlementul cantonal (Grand
Conseil în cantonul Vaud) ºi drept
comunal edictat de cãtre legislativul fie-
cãrei co-
mune (Con-
seil commu-
nal). Repar-
tizarea do-
meniilor de
competenþe
este definitã
în Consti -
tuþia fede-
ralã ºi preci-
zatã în texte
legislative de rang inferior, în funcþie de
o ierarhie a normelor bine stabilitã
(delegare de competenþe).
Organizarea judiciarã este, în mod
tradiþional, un domeniu unde can-
toanele sunt ºi au rãmas suverane.
Existã deci 26 de sisteme juridicþionale
diferite (20 de cantoane ºi 6 jumãtãþi
de cantoane). Pentru a schematiza, în
cantonul Vaud, instanþele judiciare se
prezintã în felul urmãtor:
Autoritãþi cantonale:
ü Instanþe de pace ºi tribunale de
district (dupã o circumscripþie teritorialã,
în funcþie de valoarea litigioasã ºi de
materie);
ü Tribunale specializate (în funcþie
de materie: Tribunalul muncii, Tribunal
în materie de închirieri imobiliare private
ºi comerciale, Tribunalul minorilor);
ü Tribunal Cantonal (autoritate de
recurs, a doua ºi ultima instanþã can-
tonalã), cu tribunale specializate (penal,
civil ºi administrativ).
Autoritãþi federale:
În plan federal, Tribunalul federal
este autoritatea judiciarã supremã a
Confederaþiei. El exercitã supra-
vegherea gestiunii Tribunalului penal
Mihaela Amoos
20 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
federal ºi a Tribunalului administrativ
federal. Se compune din 35-45 de
judecãtori ordinari.
2. Un român poate reuºi usor
într-o þarã strainã, dacã a urmat
studiile de drept din România? E
nevoie de absolvirea altei forme de
învãþãmânt? Studii suplimentare,
stagii de pregãtire în instanþe?
Printre puþinii români din Elveþia pe
care îi cunosc ºi care au o formaþie
juridicã, toþi au fost nevoiþi sã refacã
studiile în întregime în Elveþia sau sã
se perfecþioneze în cadrul unui master
de grad postuniversitar în Europa. În
functie de domeniul de activitate vizat,
o experienþã profesionalã prealabilã
este întotdeauna o cerinþã sau un atu
i mportant. Locuri l e de muncã în
administraþiile federale sau cantonale,
posturile de judecãtori incluse, sunt
aproape fãrã excepþi e desti nate
cetãþenilor elveþieni. Profesia de notar,
de asemenea, în mãsura în care
notarul exercitã pentru actele autentice
de drept federal o funcþie publicã. În
schimb, profesia de avocat s-a deschis
în ultimii ani exercitãrii de cãtre alþi
avocaþi europeni, Elveþia semnând cu
Uniunea Europeanã acordurile bila-
terale de liberã circulaþie a avocaþilor.
Cu toate acestea, practica trans-
frontalierã a avocaþilor din Uniunea
Europeanã rãmâne restrânsã, puþini
fiind acei care se înscriu ºi practicã în
mod efectiv în Baroul din Elvetia. De
asemenea, accesul la stagiul de avocat
necesitã în principiu un bachelor sau
un master în drept elveþian. În fine, cei
care doresc sã facã o carierã în
societãþile comerciale multinaþionale,
trebuie sã aibã o formaþie juridicã
completã, o experienþã practicã solidã
ºi sã stãpâneascã mai multe limbi de
circulaþie internaþionalã.
3. Cum se poate ajunge in funcþia
de judecãtor in Elveþia? E nevoie de
o experienþã în alte profesii juridice?
Cum am precizat deja, pentru
instanþele cantonale, fiecare canton ºi
jumãtate de canton au regulile lor
proprii pentru desemnarea ºi alegerea
magistraþilor judiciari. Pe plan federal,
regulile se gãsesc într-o lege care
defineºte organizarea ºi procedura
aplicabilã în faþa tribunalelor federale,
precum ºi al egerea j udecãtori l or
federali.
În principiu, exista douã tipuri de
magistraþi judiciari în Elveþia: magistraþii
profesionali (care trebuie sã dispunã de
o formaþi e j uri di cã compl etã) ºi
magistraþii neprofesioniºti sau laici
(numai pentru tribunalele de primã
instanþã, numiþi dintre cetãþenii obiºnuiþi
ºi dispunând adesea de competenþe
speciale; ei fac parte din compunerea
instanþei, alãturi de un magistrat profe-
sionist, preºedinte de tribunal, ºi au rol
de experþi interni în funcþie de natura
cauzei de judecat, spre exemplu,
medici, arhitecþi, ingineri, gestionari
imobiliari etc.).
Tradi þi onal , pentru magi straþi i
profesionali nu existã în Elveþia o Înaltã
ªcoalã de Magistraturã. Magistraþii de
primã instanþã sunt numiþi de cãtre
instanþa superioarã cantonalã (Tribu-
nalul cantonal în cantonul Vaud). La
rândul lor, judecãtorii cantonali sunt
aleºi de cãtre parlamentul cantonal
dupã preavizul unei comisii parla-
mentare compusã din reprezentanþi ai
partidelor politice ºi din experþi în drept
(profesori universitari, judecãtori,
avocaþi) cu aviz consultativ. Aceastã
comisie þine cont de sensibilitatea
politicã a candidaþilor ºi încearcã sã
menþinã în sânul Tribunalului cantonal
aceleaºi proporþii de reprezentativitate
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 21
ca în Parlament. În realitate, candidaþii
sunt prezentaþi ºi susþinuþi de cãtre
partidele politice printre juriºti emeriþi cu
o solidã experienþã judiciarã (foºti
profesori universitari, avocaþi, jude-
cãtori de primã instanþã, grefieri fede-
rali).
Pe plan federal, sistemul este
asemãnãtor: l’Assemblée fédérale
alege judecãtorii federali. Teoretic,
legea nu impune ca magistraþii federali
sã fie juriºti. Orice cetãþean cu drept de
vot în materie federalã este în principiu
eligibil. În realitate, Parlamentul federal
vegheazã, de asemenea, l a o
reprezentativitate de sensibilitãþi politice
ale judecãtorilor federali proporþionalã
compunerii legislativului. În fapt,
atribuþiile ºi experienþa juridicã a aleºilor
sunt de necontestat.
Modul de alegere a judecãtorilor
cantonali ºi federali de cãtre organele
legislative poate apãrea, la prima
vedere, ca o încãlcare manifestã a
principiului separaþiei puterilor într-un
stat de drept. În ciuda acestei aparenþe,
care este în mod regulat obiect de
controverse dogmatice ºi politice,
judecãtorii elveþieni exercitã funcþia lor
în deplinã independenþã ºi impar-
þialitate, niciun control politic nefiind
operat a posteriori. De altfel, com-
punerea curþilor cantonale ºi federale
este aproape întotdeauna colegialã
(minimum trei judecãtori), ceea ce este
de naturã a reechilibra eventualele
sensibilitãþi politice diferite. Sistemul nu
era diferit în Grecia anticã, dupã cum
descrie chiar fondatorul principiului
separaþiei puterilor, Montesquieu, în De
l’esprit des lois et de leur relativité.
Într-adevãr, în Atena, cea mai veche
democraþie, judecãtorii ordinari erau
traºi la sorþi dintre cetãþenii care com-
puneau Adunarea Poporului (legis-
lativul) ºi pretorii erau aleºi de cãtre
acelaºi organ, dintre înþelepþi.
4. Mai sunt români, magistraþi sau
avocaþi, in Elveþia? Pãstraþi relaþii
profesionale sau de amiciþie cu
magistraþii români?
Am întâlnit foarte puþini români (doar
doi) care au urmat studii de drept în
Elveþia. Niciunul din ei nu profeseazã
ca magi strat sau ca avocat. Di n
nefericire, nu cunosc ºi nu am relaþii cu
juriºti, avocaþi sau magistraþi în Ro-
mânia. Dar aº fi încântatã, dacã ocazia
se prezintã, sã încurajez sau sã susþin
schimburi între asociaþii profesionale
române ºi elveþiene.
5. Consideraþi cã România de
astãzi este diferitã de cea anterioarã
anului 1989? Din aceastã perspec-
tivã, se poate vorbi, din perspectiva
dvs., de o magistraturã de dinainte
de 1989 ºi de una de dupã anul 1989?
Cum vedeþi magistratura românã?
Putem face o comparaþie cu Elveþia?
Mi se pare evident cã magistratura
românã de dupã 1989 este diferitã de
cea dinaintea revoluþiei, în mãsura în
care structura constituþionalã a statului
este diferitã. Într-adevãr, chiar dacã o
anume inerþie face ca schimbarea
mentalitãþilor sa fie lentã ºi corupþia
polueazã spiritul de justiþie, instituþiile
unui stat de drept nu pot fi comparate
instituþiilor unui regim totalitar de tip
absolutist. Aceasta este valabil în
primul rând pentru principiul separaþiei
puterilor de stat, sus evocat.
Deºi datele mele despre magis-
tratura românã sunt foarte limitate,
imaginea subiectivã pe care o am, prin
prisma anumitor mãrturii de români
confruntaþi cu sistemul ºi prin descrierile
mass-media, nu este foarte pozitivã.
Magistraþii de primã instanþã, mai cu
seama în provi nci e, nu par sã
22 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
beneficieze de o formare continuã
performantã, þinând cont de modificãrile
legislative frecvente. Magistratura
însãºi pare sã sufere de defectele
organului legislativ. Uºurinþa cu care se
pot adopta, abroga ºi modifica legi, la
cel mai mic val sau emoþie politicã,
conferã o mare insecuritate juridicã, ce
destabilizeazã tot sistemul judiciar ºi dã
aceastã impresie dezagreabilã de
arbitrar, de neputinþã ºi de necom-
petenþã. Corupþia care transpirã din
anumite hotãrâri judecãtoreºti media-
tizate, cu privire la dosare de anvergurã
politicã ºi economicã importantã,
discrediteazã nu numai magistratura,
dar ºi întreaga administraþie.
Cu toate acestea, sunt i nti m
convinsã cã majoritatea studenþilor în
drept români aleg aceste studii din
vocaþie, din ideal de justiþie ºi nu din
speranþa cupidã de a accesa profesii
ce deschid uºile unor sfere de influenþã
nefrecventabile. De asemenea, am
buna speranþã cã ºi calitatea studiilor
de drept rãmâne onorabilã în marile
universitãþi de tradiþie din România.
ªi sunt conºtientã cã o mare parte
dintre magistraþii români sunt foarte
competenþi ºi oneºti. Printre ei, unii sunt
curajoºi, cutezând sã se batã împotriva
unui sistem corupt ºi riscând funcþia sau
chiar securitatea lor personalã. Cred cã
aceastã luptã, care poate pãrea la
prima vedere contra morilor de vânt, va
reuºi sã amelioreze calitatea justiþiei în
România, precum ºi imaginea magis-
traturii.
6. Consideraþi cã ºi în prezent, în
lume ºi în România, puterea politicã
exercitã influenþã sau control asupra
magistraþilor? Dacã rãspunsul este
afirmativ, în ce modalitate?
Din nefericire, atât în România, cât
ºi în lume, magistratura nu poate fi
complet separatã de politic. Justiþia
perfectã ºi absolutã este justiþia divinã,
deci o utopie. Judecãtorii, ei, sunt
supuºi sl ãbi ci uni l or umane. Ca
oriºicare, judecãtorii au opinii cu privire
la subiecte de societate mai mult sau
mai puþin sensibile, opinii formate în
funcþie de valorile proprii ale fiecãrui
individ. Aceasta se numeºte politicã.
Într-un sistem democratic reprezen-
tativ, existã o anume logicã ca sensi-
bilitatea ºi voinþa poporului, care se
exprimã prin alegerile legislative, sã se
regãseascã în aceleaºi proporþii în
organele executive ºi judiciare. Aceastã
influenþã inerentã nu mi se pare în sine
incompatibilã cu cerinþa de indepen-
denþã ºi de imparþialitate a magistratului
judiciar. Ceea ce trebuie evitat este
deriva corupþiei, pe care o consider ca
o cangrenã fetidã, de naturã a nimici
ideea de drept ºi de dreptate.
7. Ce ar trebui sã facã membrii
corpului profesional al magistraþilor
pentru întãrirea independenþei ºi
sporirea încrederii publicului în actul
de dreptate?
În primul rând, mi se pare important
ca membrii corpului profesional al
magistraþilor sã adopte un cod deonto-
l ogi c conþi nând regul i de eti cã
profesionalã clare, juste ºi uniforme. Cu
privire la neîncrederea populaþiei în
actul de dreptate, o transparenþã ºi o
comunicare eficientã referitoare la
funcþionarea justiþiei, la organizarea
judiciarã, la rolul ºi la misiunea magis-
traþilor, poate fi un pas spre ameliorarea
imaginii magistraturii. Adesea, impresia
de arbitrar provine din ignoranþã sau
neînþelegerea instituþiilor de cãtre
cetãþeni simpli, din lipsa de dialog, din
opacitatea sistemului; magistraþii sunt
vãzuþi de cãtre populaþie ca o specie
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 23
aparte, cu prea puþine consideraþii
omeneºti, care deþine puterea de viaþã
sau de moarte dupã reguli obscure ºi
fãrã drept de apel. De asemenea,
înfiinþarea unei autoritãþi de supra-
veghere, cu puterea de a lua mãsuri
disciplinare împotriva magistraþilor
incompetenþi sau corupþi, cunoscutã de
public ºi accesibilã fiecãruia, poate
contribui la evitarea sau la descurajarea
abuzurilor.
În rest, consider cã problemele
magistraturii traduc problemele legisla-
tivului ºi executivului: instabilitatea
instituþiilor, procedurilor ºi actelor
legislative precum ºi lupta anticorupþie
trebuie rezolvate în prealabil la un nivel
superior. În cazul contrar, magistratul
se gãseºte în capcana în care trebuie
sã aplice dreptul ºi procedurile în
vigoare, aºa cum au fost edictate ºi
stabilite de cãtre legislativ, chiar dacã
acest „drept” se dovedeºte a fi
„nedrept”. Singurul corectiv în aceastã
ipotezã este, dupã pãrerea mea, acela
de a aplica legea, nu numai dupã litera,
dar mai ales dupã spiritul ei, de a avea
o credinþã puternicã în conceptele de
echitate ºi de justiþie, de a cultiva o eticã
personalã ºi profesionalã ireproºabilã,
de a exprima ºi de a revendica indepen-
denþa ºi imparþialitatea sa ca judecãtor.
8. Care apreciaþi cã este rolul
avocaþilor în întãrirea medierii, privit
din perspectiva faptului cã avocaþii
sunt primii care iau contact cu
persoanele aflate în diverse con-
flicte? Consideraþi cã este suficient
a se prevedea obligaþia judecãtorului
de a îndruma pãrþile la mediere, câtã
vreme medierea trebuie adusã de
cele mai multe ori la cunoºtinþa
publicului anterior luãrii în calcul a
posibilitãþii de a introducere a
acþiunii în instanþã?
Rolul avocaþilor în întãrirea medierii
îmi pare esenþial. Avocaþii ar trebui sã
fie sensibilizaþi la importanþa cãilor
alternative de rezolvare a litigiilor,
precum arbitrajul ºi medierea, în timpul
formãrii de bazã, deci înaintea intrãrii
în barou, de exemplu la Universitate.
În El veþi a, exi stã actual mente o
specializare în mediere în urma unei
formãri de doi ani, înfiinþatã de cãtre
Federaþia naþionalã a avocaþilor elve-
þieni. Medierea ºi cãutarea unei soluþii
extrajudiciare fac parte, de altfel, din
misiunea de sfãtuitor a avocatului, care
nu este numai un reprezentant al pãrþii
în justiþie, dar ºi un ghid, un îndrumãtor
spre soluþia cea mai pacifistã, mai
rapidã, mai ieftinã ºi mai favorabilã
intereselor clientului. Acest rol este, de
altfel, un imperativ de deontologie
profesionalã, caracterizând contractul
de mandat ca fiind un contract bazat
pe încredere.
Lausanne, 30 noiembrie 2010
24 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Rã z v a n
E. Miuþescu
este un avo-
cat de suc-
ces, asociat
al societãþii
de avocaþi
Gorman &
Williams din
Bal t i mor e,
Mar y l and,
Statele Unite
ale Americii. Este licenþiat al Facultãþii
de drept din cadrul University of Notre
Dame din statul american Indiana.
1. Consideraþi cã România de azi
este diferitã de cea anterioarã anului
1989? Din aceastã perspectivã, se
poate vorbi, din perspectiva dvs., de
o magistraturã de dinainte de 1989
ºi de una de dupã anul 1989?
Nu am nicio îndoialã, ºi îi mulþumesc
lui Dumnezeu cã România de azi este
diferitã de cea anterioarã anului 1989.
La vârsta de 10 ani, cât aveam în
decembrie 1989, nu am priceput
magnitudinea schimbãrii care a început
în acea perioadã. Totuºi, am înþeles,
uitându-mã la televizor, molipsindu-mã
de bucuria abia reþinutã a celor din jur,
ºi si mþi nd atmosfera soci al ã de
nedescris din zilele imediat urmãtoare
execuþiei fostului dictator – îmi vine în
mi nte un senti ment de speranþã
amestecatã cu neliniºte ºi incertitudine
– cã noi toþi, cã eu, am scãpat de ceva
urât ºi de temut.
România de azi este foarte diferitã.
România este un stat democratic.
Locuiesc în Statele Unite din 1998, dar
vizitez România des; de cel puþin douã,
poate chiar trei ori pe an. În ultimii
doisprezece ani, nu am putut sã nu
observ, la intervale de ºase luni,
schimbãrile înspre bine ce au avut loc
ºi conti nuã sã ai be l oc în þarã:
dezvoltarea economicã, investiþiile
strãine, îmbunãtãþirea (într-o oarecare
mãsurã) a i nfrastructuri i ruti ere,
competiþia firmelor private româneºti ºi
strãine pe piaþã, diversitatea bunurilor
de consum etc. Am observat, însã, ºi
dificultãþile întâmpinate de o democraþie
nouã, lipsitã de punctele de reper
valorice pe care istoria le oferã demo-
craþiilor mai vechi. Aceste dificultãþi care
au dus nu de puþine ori la deziluzii ºi
frustrãri. Nu rareori am întâlnit între-
barea (retoricã) „Încotro se îndreaptã
þara asta?” sau întrebarea (neretoricã)
„Ce sã facem sã se schimbe ceva?”.
Schimbarea regimului politic în
România de la unul dictatorial în unul
democratic s-a reflectat prin necesitate
ºi în magistraturã, care este un pilon
fundamental al ramurii judiciare a
guvernului român. Nu cred cã ar putea
cineva argumenta serios cã magis-
tratura de azi nu este semnificativ
diferitã de cea dinainte de 1989.
2. Ar trebui trecutã cu vederea
colaborarea unor magistraþi cu
serviciile Securitãþii, datã fiind
experienþa ºi competenþa acumulatã
(ºtiut fiind cã un bun specialist se
formeazã în ani) sau ar trebui ca
aceste persoane sã fie expuse ºi
îndepãrtate din profesie? Soluþia din
Germania de Est, unde, dupã
Rãzvan E. Miuþescu
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 25
cãderea zidului ºi reunificare,
judecãtorii din perioada comunistã
au fost îndepãrtaþi, este cea mai
bunã?
Nu pot sã vã rãspund la aceastã
întrebare, din douã motive. În primul
rând, nu am competenþa sã rãspund,
pentru cã nu sunt nici politolog, nici
i stori c ºi ni ci soci ol og. Sol uþi i l e
Germaniei ºi ale þãrilor estice, cu
metode mai puþin radicale, ca ºi
Polonia, de exemplu, au fost expe-
rimente ale cãror rezultate se vãd
astãzi. Rezultatele acestea ne dau o
oarecare indicaþie despre ce ºi cum ar
fi trebuit sã se facã în România. În
acelaºi timp, dacã România ar fi fost
sã aleagã soluþia Germaniei, ar fi trebuit
s-o facã în 1990. Acum e cam târziu ºi,
poate, incorect sã începem astfel de
experimente. Eu suspectez cã în final
ne vom rezuma la întrebarea „Ce ar fi
trebuit fãcut?” ºi vom fi nevoiþi sã ne
mulþumim cu rãspunsuri teoretice.
În al doilea rând, nu am competenþa
sã rãspund, pentru cã eu nu am trãit
ca adult vremurile grele. Mulþumind din
nou lui Dumnezeu, pot sã spun cã eu
nu am cunoscut niciodatã frica. Nu mi-a
fost niciodatã teama cã vorbele ºi
faptele pe care le spun ºi le fac de
bunã-credinþã, cu conºtiinþa împacatã,
mã pot înfunda într-un beci unde o
bestie nefericitã mã bate cu pumnii sau
cu ranga. Nu ar fi corect sã-i judec pe
alþii. M-as minþi dacã aº spune cã eu,
în locul lor, al magistraþilor care au
colaborat cu serviciile Securitãþii, nu aº
fi fãcut-o niciodatã. Îmi place sã cred
cã aº fi rezistat încrâncenat colaborãrii.
Dar de la vorbe ºi ipoteze pânã la fapte
este cale lungã. ªi, pânã la urmã, câþi
n-au fost comuniºti? Dupã 20 de ani,
haideþi sã-i judecãm pe judecãtori dupã
merit, dupã ce sunt astãzi, nu dupã ce
au fost într-un sistem anormal ºi crud.
3. Consideraþi cã ºi în prezent, în
lume ºi în România, puterea politicã
exercitã influenþã sau control asupra
magistraþilor? În ce modalitate? Prin
ce pârghii?
Atât în România, cât ºi altundeva în
lume, este normal ca puterea politicã
sã influenþeze magistratura într-o
oarecare mãsurã. Numirea politicã a
magistraþilor într-un stat democratic nu
este neapãrat un lucru negativ. ªi în
Statele Unite, judecãtorii federali (cu
mici excepþii, precum judecãtorii de
cazuri de insolvenþã) sunt numiþi de
Preºedinte (executiv) ºi aprobaþi de
Senat (legislativ). De obicei, judecãtorii
numiþi sunt fie membri înscriºi în partidul
din care face Preºedintele, fie susþi-
nãtori ai acestui partid. Dar, important,
acesta nu este singurul criteriu. Jude-
cãtorii federali sunt, de asemenea,
selectaþi pe bazã de competenþã
profesionalã. În ciuda factorului politic,
spre meritul Statelor Unite, pot sã spun
cã judecãtorii federali au o binemeritatã
reputaþie de competenþã ºi calitate
profesionalã ridicatã. În cazul în care
un judecãtor federal se dovedeºte a fi
sub nivelul aºteptãrilor, electoratul
american este surprinzãtor de eficient
în a pedepsi în ziua alegerilor partidul
cãruia judecãtorul respectiv îi aparþine.
În ce priveºte controlul asupra
magistraþilor, nu pot sã mã exprim
pentru cã nu cunosc sistemul înde-
aproape. Din experienþa mea, pot doar
sã vã spun cã un magistrat controlat
nu poate fi ºi un magistrat competent.
În România de azi, nu existã o scuzã
acceptabi l ã pentru sacri fi carea
independenþei magistratului. Regimul
de fricã a dispãrut în 1989. În schimb,
ar fi necinstit din partea mea sã omit
sa spun cã aud, poate prea des, despre
corupþia din magistraturã. Sã se fi
înlocuit frica cu banul?
26 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
4. Dacã ar trebui sã va adresaþi
unei instanþe din România pentru a
vã ocroti un drept, aþi avea încredere
în sistem în general, ºi în magistrat
în special? Existã vreo diferenþã între
ceea ce ar trebui sã fie un magistrat
ºi ceea ce el este, în realitate?
Magistraþii sunt nu rareori þinta
nemeritatelor nemulþumiri cauzate de
factori care sunt externi corpului de
magistraþi. În orice litigiu, de obicei, o
parte pierde ºi cealaltã câºtigã. Pe
lângã aceasta, înþeleg cã în România
regulile de procedurã nu sunt un ideal
al eficienþei, frustrând adeseori intere-
sele ambelor pãrþi. ªi, în plus, legislaþia
(cel puþin cea comercialã) nu este
întotdeauna bine adaptatã sistemului
de piaþã. Nu e surprinzãtor cã magis-
tratul e ales ca þap ispãºitor de multe
ori.
Bineînþeles, nu înseamnã cã magis-
traþii sunt nepãtaþi. Nu pot sã neg
semnul de întrebare legat de indepen-
denþa magistraþilor.
Totuºi, cu mici reþineri, am încredere
în sistem ºi în magistraþi. În primul rând,
faptul cã magistraþi ca ºi dumnea-
voastrã pun întrebãri de genul pe care
mi le-aþi pus aici îmi dã încrederea cã
magistratura în România merge în
direcþia bunã. Faptul cã acest dialog
existã este un lucru foarte important ºi
promiþãtor. În al doilea rând, vãd
încrederea ºi entuziasmul magistraþilor
tineri, din generaþia mea, care vor ºi îºi
doresc un corp al magistraþilor cu o
reputaþie mai bunã. Am speranþe
i mense în generaþi a tânãrã di n
România.
5. Ce ar trebui sã facã membrii
acestui corp profesional pentru
întãrirea independenþei ºi sporirea
încrederii publicului în actul de
dreptate? Cum ar trebui sã se
comporte un judecãtor? S-a nãscut
oare judecãtorul ideal?
Nu sunt magistrat. Nu e locul meu
sã comentez asupra rol ul ui unui
magistrat. Dar ºtiu cã un magistrat, ca
ºi mine, este un om, un cetãþean cu
responsabilitãþi civice. Ca om, un
magistrat are datorii civice faþã de
semeni, faþã de societatea în care
trãieºte ºi faþã de meseria pe care o
profeseazã. Din acest punct de vedere,
corpul magistraþilor, ca ºi corpul medi-
cilor sau oricare alt corp profesional
ºi-ar îmbunãtãþi comunitatea prin
promovarea indivizilor pe bazã de merit
ºi competenþã. Cum ar avea cineva
curajul sã se atingã de independenþa
unui corp profesional de oameni integri,
inteligenþi, conºtiincioºi, muncitori ºi
credincioºi? În Statele Unite, cel puþin,
foarte, foarte greu.
15 decembrie 2010
Interviuri realizate de Dragoº Cãlin
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 27
Rezumat:
În 1965 Curtea Supremã opineazã cã prezenþa
camerelor ºi a echipelor de televiziune, a microfoanelor
duce la întreruperi considerabile în cadrul proceselor.
În prezent, bazele pentru interzicerea accesului
camerelor de filmat în sãlile de judecatã nu s-au
schimbat faþã de cele din anul 1965. Centrul Federal
Judiciar ºi curþile federale considerã în continuare cã
transmisiunile televizate în direct distrag atenþia
participanþilor, afecteazã negativ rezultatul proceselor
ºi diminueazã demnitatea curþilor.
Televiziunile continuã sã argumenteze cã transmisiunile nu mai întrerup ºi
distrag atenþia ºi cã atât sistemul juridic, cât ºi publicul beneficiazã atunci când
audierile sunt televizate. Instanþele de stat au fost mai receptive la argumentele
televiziunilor, dar niciuna nu a recunoscut dreptul de a transmite un proces.
Cele mai receptive instanþe privind camerele de filmat permit judecãtorilor un
anumit grad de discreþie în a hotãrî acceptarea sau nu a transmisiilor televizate.
Alte state limiteazã aceastã discreþie în cazurile de abuzuri sexuale, cazurile
care implicã minori ºi cazurile în care anumiþi martori protesteazã. În cel mai
restrictiv stat, transmisia cazurilor este permisã numai la consimþãmântul pãrþilor.
Alex Kozinski este de pãrere, însã, cã publicul trebuie sã aibã acces la audieri,
mai ales acum, când mijloacele de comunicare moderne permit difuzarea
informaþiilor privitoare la audieri, fãrã sã aducã atingere desfãºurãrii proceselor.
Abstract:
In 1965 the Supreme Court expresses the opinion that the presence of
television cameras and crews and of the microphones leads to considerable
disruption in the trials. Currently, the basis for denying the access of the cameras
in courtrooms have not changed from those in 1965. Federal Judicial Center and the
federal courts further held that television live broadcasts distract participants, adversely
affect the outcome of processes and diminishes the dignity of the courts.
ATITUDINI
Of Cameras and
Courtrooms
Alex Kozinski
Robert Johnson
28 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
INTRODUCTION
Y
ou can’t talk about cameras in
the courtroom without talking
about The Juice. And we’ll get
there. But this tale actually begins
earlier, with a 1935 trial described by
H.L. Mencken as “the greatest story
since the Resurrection.” The defendant,
Brun Hauptmann, was charged with
kidnapping and murdering the one –
year - old child of Charles Lindbergh,
famous transatlantic aviator.
An estimated 700 reporters came to
town for the tri al , and over 130
cameramen jockeyed for pictures.

The
gal l ery was unrul y and vocal .
Messengers ran back-and-forth,
updating journalists outside the room.
Spectators “posed for pictures in the
witness chair and the jury box, carved
their initials in the woodwork, and
carried off spittoons and pieces of
tables and chairs as souvenirs.”
Ginger Rogers and Jack Benny
came to watch.

And footage of the
spectacle played in movie theaters
nationwide.
Why should we care about any of
this today? The first answer is that the
Hauptmann tri al i naugurated a
profound distrust of cameras in the
courtroom.

Just a few years later, the
American Bar Association incorporated
a ban on cameras into its canon

of
judicial ethics, opining that cameras
“are calculated to detract from the
essential dignity of the proceedings”
and that they “create misconceptions
with respect [to the court] in the mind
of the public.”

With some variations,
critics of courtroom cameras have been
making the same arguments ever
since: Cameras poison the atmosphere
inside the courtroom, and they distort
the public’s view outside it.
The second possible answer to the
question of why we should care about
the Hauptmann trial today is that, truth
be told, we shouldn’t. Opponents of
cameras in the courtroom posit a pre-
Hauptmann Garden of Eden to which
we should aspire to return: a small, rural
courtroom, presided over by a stern but
kindly judge vaguely reminiscent of
Fred Gwynne in My Cousin Vinny.

The
lawyers, the judges, the witnesses and
the litigants are the only ones in the
room, except, perhaps, a local journalist
and a few spectators from the neigh-
Television broadcasts continue to argue that the transmissions do not interrupt
and distract atention, and both the judiciary and the public benefit when hearings
are televised. State courts have been more receptive to the arguments of the
televisions, but none has recognized the right to broadcast a lawsuit.
The most receptive courts regarding the cameras allow to judges a certain
degree of discretion to decide whether or not to accept broadcasts. Other states
limit this discretion in cases of sexual abuse, cases involving minors and certain
cases where witnesses protest. In the most restrictive state, the transmission is
permitted only on consent of the parties.
Alex Kozinski believes, however, that the public should have access to the
hearings, especially now, when modern communication media allow spreading
the information regarding the hearing, without prejudice to the conduct of trials.
Keywords: judicial system, U.S.A. courts, justice, public trust, transparency,
court proceedings, media recording and broadcast, hearings, conduct of trials.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 29
borhood. Everyone knows everyone.
The room is open to the public, but this
is effectively a quasi-secret proceeding.
For the vast majority of the population
- those lacking the time or resources to
travel to this out-of-the-way destination
- the trial will be experienced, if at all,
via second-hand accounts in the press.
The Hauptmann proceedi ngs
shattered this world, if it ever existed,
and many felt the change was for the
worse. But a lot has happened in the
seventy-fi ve years si nce Bruno
Hauptmann stood trial: We invented the
ballpoint pen, the microwave and
Velcro; swing music came and went;
you (probably) were born. We live in
the twenty-first century. After so long,
the time has come to rethink our
aversion to cameras in the courtroom.
In fact, cameras have become an
essential tool to give the public a full
and fair picture of what goes on inside
the courtrooms that they pay for.
I. IN THE COURTROOM
The fi rst cri ti ci sm of cameras
sounded by the ABA after the
Hauptmann trial had to do with their
effects inside the courtroom. Let’s start
there.
There was a time when cameras
could legitimately be expected to
disrupt the pre- Hauptmann ideal by
creating chaos in the courtroom. As late
as 1965, in an opinion that temporarily
put the consti tuti onal ki bosh on
courtroom cameras, the Supreme
Court described a courtroom with “at
least 12 cameramen,” “cables and
wires... snaked across the courtroom
floor, three microphones... on the
judge’s bench and others... beamed at
the jury box and the counsel table.”

Not
exactly a low profile operation; the
parties conceded that “the activities of
the tel evi si on crews... l ed to
considerable disruption.”

But a mere
sixteen years later, in an opinion lifting
the prohi bi ti on, the Court noted
evidence that those concerns were
“less substantial factors” in 1981.
Today’s cameras are small, easily
concealed and capable of operating
without obtrusive lighting or micro-
phones. Even during the O.J. Simpson
trial, widely considered a low point for
cameras in the courtroom, nobody
criticized the equipment or its operators
as a physical distraction.
Critics also worry that cameras
disrupt the status quo and cause
lawyers, judges, witnesses and jurors
to alter their behavior.

And that’s
undoubtedly true. Cameras in the
courtrooms mean change, and if there’s
one thing you can say about change,
it’s that it changes things. Critics tend
to focus on the negative aspects:
Some lawyers will ham it up for the
camera. Some jurors won’t be able to
forget the camera is in the room. Some
witnesses will feel extra nervous. And
some judges won’t be able to resist the
temptation to make themselves the
central character in their own reality TV
show. Take Judge Larry Seidlin (a.k.a.
“Judge Larry”), a former Bronx cab
driver who presided over the Anna
Nicole Smith body custody hearing.
That judge’s antics - including lengthy
and personal monologues,

crying while
delivering the judgment

and making an
appearance on Larry Ki ng Li ve -
inspired ridicule

and led some to
speculate that he was hoping to launch
his own “Judge Judy”- esque show.
Judges, it turns out, are sometimes
human too.
It’s natural to focus on what can go
wrong when things change, and to
30 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
ignore what could go right. It’s much
easier to anticipate problems than
imagine improvements.
But when it comes to cameras in the
courtrooms, there may be significant
benefits. The first of these is mentioned
by no less of an authority than Judge
Judy: “Citizens of this country pay for a
very expensive judicial system and they
are entitled to see how it’s functioning.”
The public can better monitor the
judiciary - to ensure that its processes
are fair, that its results are (generally)
just and that its proceedings are carried
out with an appropriate amount of
dignity and seriousness - if it has an
accurate perception of what happens
in the courtroom.
Increased public scrutiny, in turn,
may ul ti matel y i mprove the tri al
process. Judges may avoid falling
asleep on the bench or take more care
explaining their decisions and avoiding
arbitrary rulings or excessively lax
courtroom management. Some lawyers
will act with greater decorum and do a
better job for their clients when they
think that colleagues, classmates and
potential clients may be watching.
Some witnesses may feel too nervous
to lie; others may hesitate to make up
a story when they know that someone
able to spot the falsehood may hear
them talk. Conscience, after all, is that
little voice in your head that tells you
someone may be listening after all. And
that someone might be the guy who
was walking his dog on the golf course
and knows for certain that you, the
witness, couldn’t possibly have been
across town at el even o’ cl ock
Wednesday morning. And some jurors
may pay greater attenti on, and
approach thei r task wi th greater
seriousness, when they know their
friends and family will be following the
tri al on TV and wi l l be ready to
second-guess the verdict after the trial
is over.
There was a time when we had no
idea how these changes would add up,
and it may have been reasonable to
assume that the risks outweigh the
potential benefits.

But that time is long
gone. In 1991, the Federal Judicial
Center launched a three-year pilot
program in the trial courts of six districts,
and the appellate courts of two circuits,
that studied the question.

The study
concluded that judges and attorneys
reported “small or no effects of camera
presence on parti ci pants i n the
proceedings, courtroom decorum, or
the administration of justice.”In fact, the
study concluded, the “attitudes of
j udges towards el ectroni c medi a
coverage of civil proceedings were
initially neutral and became more
favorable after experience under the
pilot program.”
You can peruse the data from the
pilot program in this article’s appendix,
but here are a few of the highlights: Only
19% of lawyers thought cameras made
witnesses even moderately more
nervous (only 2% thought they had this
effect to a very great extent);

only 10%
of lawyers thought cameras even
moderately distracted jurors (and none
thought they had this effect to a very
great extent);

25% of judges thought
cameras at least moderately increased
jurors’ sense of responsibility for their
verdict (although none saw this to a
very great extent);and 32% of judges
thought cameras made attorneys at
least moderately better prepared (7%
thought they had this effect to a very
great extent).

Anyone who thinks that
allowing cameras in the courtroom will
bring the end of civilization as we know
it should give those numbers (and the
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 31
other numbers in the appendix) a
second look.
Ever since a study by the Florida
judiciary concluded that “on balance
there is more to be gained than lost by
permitting electronic media coverage of
judicial proceedings,”

we’ve also seen
a growing presence of cameras in state
courts. In fact, perhaps the most telling
stati sti c about cameras i n the
courtroom is this one: After decades of
experience, forty-four states now allow
at least some camera access to trial
courts. Many of those states, including
California, leave the question of access
largely to the discretion of the presiding
judge. The decisions of so many states,
over so many years, tell us more than
any survey data ever could.
And, if that’s not enough for you,
empirical evidence from the states is
also positive. After reviewing multiple
studies of state judiciaries, the Federal
Judicial Center concluded that “for each
of several potential negative effects of
el ectroni c medi a on j urors and
witnesses, the majority of respondents
indicated the effect does not occur or
occurs only to a slight extent.”

For
instance, 90% of surveyed jurors in
Fl ori da and New Jersey thought
cameras “had‘ no effect’ on their ability
to judge the truthfulness of witnesses;”
“most witnesses reported that the
presence of electronic media had no
effect on their testimony; ”and “most
j urors...i ndi cated they were not
distracted or were distracted only at
first” by the presence of cameras.
Anecdotally, witnesses, judges, jurors
and attorneys report that once a trial
gets under way they tend to forget the
cameras are there. Nobody seriously
believes that cameras should be
allowed for every moment of every trial.
Where there are legitimate concerns
with witness safety, or other special
circumstances, cameras can be turned
off or witnesses’ faces can be blurred.
As with any question of courtroom
management, judges may be trusted
to use their good sense and judgment
to ensure a fair trial and balance
competing concerns. But decades of
experience in state courts, and ample
empirical evidence, simply does not
support a bl anket prohi bi ti on on
cameras in the courtroom.
Those who say that cameras will
change the atmosphere of the
courtroom must do more than blindly
oppose the new and the different. The
pre-Hauptmann ideal isn’t enshrined in
any rule book as The Way Things
Ought to Be. Things change, and that’s
not a bad thing. Otherwise, why not
reach back further, to a time when
every juror was also a neighbor and
close acquaintance of the defendant?
I’ m sure that system had i ts
advantages. Or why not even earlier,
to a time when we tried defendants by
ordeal? Was it really so bad? There’s
no reason to thi nk that al l owi ng
cameras in the courtroom will prove any
worse than all the changes that have
come before, and there’s plenty of
reasons to think it will be a good thing.
The premise that transparency and
accountability are good for institutions
has animated our traditional preference
for open courtrooms, and there’s no
reason to turn our back on it today.
But, you’re probably thinking: What
about O.J.? The case against cameras
in the courtroom may begin with
Hauptmann, but it ends with O.J. And
so does the very brief story of cameras
in the federal courts. The Judicial
Conference of the United States, the
main policymaking body for the federal
judiciary, appeared in the early 1990s
32 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
to be on the verge of approvi ng
cameras in both the circuit and district
courts.And then Judge Lance Ito, after
some initial hesitation, decided to allow
a single pool camera operated by Court
TV into the O.J. Simpson courtroom.
An esti mated 150 mi l l i on peopl e
watched the verdict on live TV; smaller,
but still significant, numbers watched
the rest of the trial.

The spectacle was
widely thought to be a disaster and a
circus, many blamed the camera, and
plans for cameras in the federal district
courts were put on ice, and largely
remain there today - with the notable
exception of two districts in New York.
A lot of people have called the post
- O.J. backlash an overreaction. But I
won’t deny that the camera in the O.J.
courtroom changed that proceeding in
a host of ways. Every person in that
courtroom, for better or worse,
undoubtedly believed he was part of the
biggest television event of all time. Not
being omniscient, I won’t try to imagine
exactly how the trial would have looked
without the dynamic created by that
belief. Maybe Judge Ito would have
kept firmer control of the proceedings,
or maybe he would have felt less
reason to exert any control at all. Maybe
some lawyers would have acted with
greater dignity; maybe some would
have felt even greater license to
engage in bad behavior.
But one thing is certain: However all
the changes added up, it’s dollars to
doughnuts the jury would still have
voted to acquit, although the public
wouldn’t be in nearly as good a position
to judge the rightness or wrongness of
that verdict or to evaluate the process
that led the jury to reach it. We’d all
assume the jury had its reasons; after
all, we weren’t there to see the whites
of Kato Kaelin’s eyes. We’d assume the
j udge, l awyers and other tri al
participants did their level best; the
defense attorneys were latter- day
Perry Masons, the prosecutors were
Robert Jackson personified and the
jurors were twelve little Solomons. O.J.
would be a celebrity in good standing,
acquitted by an impartial jury of his
peers and rewarded with his own reality
TV show and a sponsorship deal for the
Ford Bronco. Some might well prefer
this model of the trial-as-black-box over
the knowledge that somebody they
believe committed murder is (or at least
was) walking free, writing memoirs and
pawning off his sports memorabilia. It’s
the “ignorance is bliss” school of justice.
So of course we blame the camera,
just like generations before us have
always shot the messenger. We blame
the camera for letting us see the
evidence, so that we could know we
disagree with the way the case was
decided. We blame the camera for
exposing us to the lawyers, the judge
and the witnesses - all of whom have
been accused of falling short. We
blame the camera for making the entire
trial less legitimate, when in fact the only
thing that tainted the trial was the trial
itself. Better for the whole thing to have
proceeded in sleepy obscurity, we say.
At least then, if the defense decided to
ask for nullification, and the jury decided
to oblige, we wouldn’t have to see it in
such vivid detail.
Legislation is currently pending
that would authorize district
judges to allow media recording
and broadcast of court
proceedings. If the federal courts
don’t change with the times,
others will institute change for
us.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 33
The problem with this response to
the O.J. trial is that the public has a right
and even an obligation to know the
truth. We can’t bury our heads in the
sand when it comes to matters as
important as the administration of
justice; that’s the very reason trials are
public. If the jury acquits a guilty man,
the public absolutely should be upset;
nothing says a man found not guilty by
a jury has a right to be considered
innocent by the world at large. If
prosecutors misbehave, or judges fail
to do their job, the public should
express its disapproval and demand
change. And if defense attorneys cross
an ethical line, they should pay the price
in diminished reputation. As Justice
Brandeis put it, “Sunlight is said to be
the best of disinfectants; electric light
the most efficient policeman.” If we
don’t like the way courtrooms look on
camera, the solution is to change the
courtrooms, not toss out the cameras.
At least that’s how a free and open
society ought to work.
OUTSIDE THE COURTROOM
Which brings me to the second
concern advanced by the ABA after the
Hauptmann trial: that cameras “create
misconceptions with respect [to the
court] in the mind of the public.”
Cameras in the courtroom have been
accused of sensationalizing courtroom
proceedings and of giving the public a
less accurate description than might be
gleaned from a written report. If the goal
of camera access i s i ncreased
transparency and public access, this
argument goes, cameras are actually
counterproductive.
Once again, we have to be careful
to avoi d turni ng cameras i nto
scapegoats. We know that a trial can
be transformed into a spectacle, and
the rights of a defendant unfairly
prejudiced, without any help from
cameras in the courtroom. Consider
Sheppard v. Maxwell, the trial of a
Cleveland surgeon for the murder of his
wife (and the inspiration for The
Fugitive).

In that case, newspapers did
the j ob - publ i shi ng arti cl es that
“emphasized evidence that tended to
incriminate Sheppard” and “portray[ing]
Sheppard as a Lothario” based on
evidence that was never introduced in
court. The Supreme Court concluded
that Sheppard’ s tri al compared
unfavorably to a proceeding that had
been filmed and broadcast: “The press
coverage of the Estes trial was not
nearly as massive and pervasive as the
attenti on gi ven...to Sheppard’ s
prosecution.”

Likewise, in the O.J.
Simpson trial, many of the worst media
practices - including sensationalist
coverage and excessi ve pretri al
publicity - had nothing to do with
cameras.

Sensational reporting, and its
effect on the public, is the inevitable
price we pay for public trials.
Sensational press coverage may be
unfair to individuals caught in the justice
system, and it may complicate the job
of the court, but it’s also essential that
the publ i c have a ful l and fai r
understanding of what goes on in court.
If the public instead lacks the tools to
understand why cases are decided as
they are, those outcomes will come to
seem arbitrary and capricious, and the
public will lose respect for our system
of justice. My former boss, Chief Justice
Burger, put it nicely: “People in an open
society do not demand infallibility from
their institutions, but it is difficult for
them to accept what they are prohibited
from observing.”
What the guarantee of an open trial
means has changed over the years.
34 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
There was a ti me, back i n the
pre-Hauptmann Garden of Eden, when
the cost and time required to travel to
see a distant proceeding was so great
that few, if any, would ever undertake
it. Today, even if a trial is held in
California, residents of New York are
able to exercise their right to see it, at
least so long as they are willing to shell
out the cost of a cross-country flight.
Trials have opened in other ways, as
wel l , as observers have begun
twittering and live blogging from the
gallery. Outside the federal courts - in
Congress, state courts and most other
public institutions - the definition of a
“public” proceeding has also come to
include cameras. If courts fail to provide
forms of access that accord with those
changing expectations,

limits on access
that once seemed perfectly reasonable
will appear increasingly secretive, and
judicial proceedings will lose a measure
of the public’s respect as a result.
At a time when we’ve had gavel-
to-gavel coverage of both houses of
Congress for over two decades, it’s
hard to explain why the prospect of
broadcasti ng a j udi ci al tri al to a
courtroom across the country merits the
emergency intervention of the Supreme
Court.
At the same time, change doesn’t
have to be a suicide march. Trials would
be more open and transparent if they
were held in Madison Square Garden,
and that woul d certai nl y be
technol ogi cal l y feasi bl e. Yet the
Supreme Court has sai d that a
defendant “is entitled to his day in court,
not in a stadium.”

If cameras in the
courtroom rob criminal defendants and
civil litigants of their dignity, and
promote a public perception of trials as
more about sensational entertainment
than a sober search for truth, courts
may be justified in parting ways with
other public institutions, and public
expectations, to exclude cameras in
favor of forms of reporting that better
advance respect for the rule of law and
the guarantee of a fair trial.
Unlike concern with the effect of
cameras inside the courtroom, this
argument retains real bite after the O.J.
experience. Consider footage of the
verdict (available now on YouTube).

It’s
high drama: As the courtroom waited,
the camera zoomed in for an intense
close-up of O.J.’s face, and remained
there for the agonizing moments before
- and during - the verdict. Because the
camera was positioned above the jury,
O.J. appeared to gaze ominously into
the camera’s eye. Ron Goldman’s
sister began to cry, and the camera
pivoted for a close-up of her face. From
there, to the stunned faces of the
prosecuti on. And back to Ron
Goldman’s sister. As the Supreme
Court has said, “the television camera
is a powerful weapon” and “inevitable
close-ups of [the accused’s] gestures
and expressions during the ordeal of
his trial might well transgress his
personal sensibilities [and] his dignity.”
That’s to say nothing of the impact
on the victim’s family, or the public
perception of a trial depicted in such a
manner.
No doubt many would prefer to
return to the pre-Hauptmann ideal of
the stalwart beat reporter, alone in the
courtroom with his pad and pencil. I’m
thinking of journalists like the Supreme
Court’s Linda Greenhouse and Nina
Totenberg, but at the tri al l evel ;
repeat-players in the courtroom who
have incentives to maintain a sterling
reputation, who know and understand
what they’re seeing and who earn their
l i vi ng maki ng courtroom drama
intelligible to a lay audience. The trusty
beat reporter doesn’t sensationalize, if
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 35
only because it will sour his relationship
with the court.
And he knows how to give an
account of judicial proceedings for a lay
audience that is in some ways superior
to a seat inside the courtroom. When
the public sees a trial for itself, or
through the lens of the camera, there’s
always a risk of misunderstanding: The
public may mistake zealous advocacy
for obstruction of justice, or vice versa.
A judge’s impartial ruling, based on
binding law, may seem arbitrary or even
biased; when a defendant prevails on
an obscure legal ground like immunity
or jurisdiction, some will see injustice.
On the other hand, the trusty beat
reporter can fairly and accurately
explain the trial so as to educate the
publ i c whi l e avoi di ng mi sunder-
standing.
Sounds good, and if the choice were
between that and the O.J. media circus,
we would have a hard choice indeed.
But, in truth, we may never have had
the ability to restrict media coverage to
these super-journalists. Such reporters
have occasionally walked the earth, but
print media isn’t uniformly composed of
the best of the best. The Sheppard
case, for example, illustrates what can
happen when newspaper journalism
goes bad. And even if print media were
al l goodness and l i ght, banni ng
cameras from the courtroom wouldn’t
prevent TV coverage. Many people,
disappointed at not being able to watch
the recent trial of Michael Jackson,
watched a daily reenactment on the E!
network instead.
And the TV media also can’t be
stopped from capturing sensationalist
footage of the defendant or the victims
outside the courtroom.
The trusty beat reporter is also
proving increasingly elusive, and will
only become more so in the future.
We’ve seen a long, slow decline in the
newspaper industry, and it recently got
a lot worse: In 2009, over one hundred
newspapers closed, and over 10,000
newspaper jobs were lost.

There’s no
reason to think those papers and jobs
will come back; if anything, the state of
the print industry is only going to decline
further. Craig killed the classifieds;
newspaper.com cannibalized The
Newspaper; JDate wooed away the
personals; Monster devoured help
wanted; and the fastest way to get the
news is through the blogosphere (or,
better yet, the Twitterverse).

The old
busi ness model i s no l onger
sustai nabl e, and as newspapers
decline the beat reporter will disappear
along with them.
Instead, we’re witnessing the rise of
a much more diffuse style of reporting.
Consi der the recent cri mi nal
prosecution of the chemical company
W.R. Grace (of A Civil Action

fame) for
mining practices that allegedly caused
a lung cancer outbreak in Libby,
Montana.

The trial was in Missoula, but
the prosecution requested the creation
of an overflow room in Libby - a
four-hour drive away.

The court denied
the request in light of the ban on
cameras in federal criminal trials. But
the result wasn’t that members of the
Libby community had to wait patiently
for a trusted beat reporter to file an
evening dispatch. The trial was covered
in real-time via Twitter, at feeds such
as msl ngracetri al (a l ocal pri nt
journalist),

UMGraceCase (a group of
students from the University of Mon-
tana),

wrgracetrial (a local TV station)
and asinvestigates (an investigative
reporter).
Some of this coverage may have
been provided by impartial journalists,
but much of it wasn’t. Tweets from
36 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
asinvestigates, for instance, were
stridently pro-prosecution. When the
defense seemed to score points,
asinvestigates suggested that “Grace
l awyers team[ed] up to sti fl e
government expert witness.”

Or, in
another tweet: “Second week of Grace
trial ends with defense using usual
tricks to discredit physicians.”

On the
other hand, when the prosecution
scored points it was a triumph of justice:
“Defense fails to prove that EPA’s top
emergency response wizard was a
cowboy who made bad decisions.”
Asinvestigates also made his feelings
about the judge quite clear: “A statue
of Lady Justice in Judge Molloy’s
courtroom would need earplugs along
with her blindfold.”

Without the context
of a video recording, the public had no
way to evaluate the truth of these
observations.
Because the i nternet gi ves a
platform to everybody who cares
enough to make his voice heard, it’s
often inevitable that the loudest voices
will be those who care the most. During
a recent medical malpractice trial in
Massachusetts, a blogger named “Dr.
Flea” provided a strongly pro-defense
account. The bl og attracted a
sympathetic following, even won an
award as one of the best medical blogs
on the internet.

Surprise: It turned out
that Dr. Flea was none other than the
defendant.

It may not usually be litigants
themselves who take to the blogs, but
members of the public who feel some
sort of a personal stake in a trial -
because they know a litigant or victim,
because they have had some similar
experience or simply because they feel
passionately about the issue - will
frequentl y use the i nternet to
disseminate their views. And they won’t
always make their biases explicit.
Let’s be clear: There’s absolutely
nothing wrong with opinionated people
making their opinions known; it is every
citizen’s right and privilege to express
discontent with the way a trial has been
handled, or to declare a firm belief that
a defendant is guilty as sin (or innocent
as virtue) and deserves to be convicted
(or not). The problem arises when such
coverage becomes the public’s primary
means of experiencing a trial and - in
particular - when the public lacks the
tools to evaluate those opinions. If
parti sans domi nate the publ i c’ s
understanding of what goes on inside
the courtroom, the public will become
more likely to mistake a correct verdict
for a miscarriage of justice, or to miss
a genuinely unjust verdict because the
wrongly prevailing party made a lot of
(metaphorical) noise online. That can
only erode the public’s respect for the
business of the courts and, ultimately,
the public’s regard for the rule of law.
The trusty beat reporter can’t help
us out of this new paradigm; even if he
weren’t disappearing, no single voice
could rise out of the online din to
establ i sh i tsel f as suffi ci entl y
authoritative to serve that function
today. Nor is the solution to keep new
forms of media out of the courtroom. If
judges banish laptops and smart
phones, bloggers will simply wait to post
until after court is out, and tweeters will
run across the hall to tweet where the
tweeti ng’ s good. If j udges forbi d
tweeting in the hallway, they’ll just tweet
on the courthouse steps. Judges
obviously can’t ban the public from
using the internet altogether, and the
reality today is that the internet gives
every member of the public a platform
to make his opinion known. When a
high-profile case attracts attention, the
people who care the most will seize that
platform and make every effort to skew
the public’s perception of the trial.What
we urgently need is an impartial voice,
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 37
capable of truthfully and authoritatively
recounting the events of trial for the
absent public in order to set the record
straight.
Luckily, the courtroom camera is
ready, willing and able to step into that
role. It’s no longer the case that the
courtroom camera must be operated by
the media, as it was during the O.J. trial.
Video cameras have become cheap
and ubiquitous, and many courtrooms
already have cameras installed for
internal court use: to create video
records,to allow participants to make
remote appearances, to provi de
overflow facilities in nearby rooms.
The i nternet has al so made i t
possible to cheaply disseminate video
worldwide. It’s only a small step - both
in terms of expense and technical
knowhow - for courts to make footage
from a court - operated camera
available online. In fact, a number of
jurisdictions, including the Ninth Circuit,
have already taken or considered such
measures. Combined with a delay
before posting, this approach gives
judges and litigants an opportunity to
prevent dissemination of video if the
need arises. And such video can be
presented i n as bori ng and
straightforward a fashion as you please:
no close-ups, no moving camera and
no filming of the defense table or the
gallery.
Perhaps most significantly, footage
of the trial can also be posted online in
full, without editing or interruption. This
matters because, although the camera
doesn’t lie, editors sometimes do:
Choice selection of footage can pull
words out of context and warp the
meaning of statements by lawyers,
witnesses and judges. Editing will also
often focus public attention on the
sensational aspects of the trial, at the
expense of the proceedings’ bread and
butter. This, in turn, distorts public
perceptions and diminishes public
respect for the seriousness of the
judicial process. In fact, when the
Federal Judicial Center ran its pilot
program of cameras in federal courts,
the lack of gavel-to-gavel coverage was
one of i ts few negati ve fi ndi ngs,
although the study nevertheless found
that judges overwhelmingly believed
that cameras in the courtroom helped
to educate the public about the courts.
If courts control the cameras, those
already considerable benefits will be
magnified, and the public will be
provi ded wi th the i mparti al and
authoritative account of proceedings
that is required in our present internet
age.
Whi l e the choi ce between the
court-operated camera and the trusty
beat reporter might be a tough one, the
choice between the camera and the
Twitterverse isn’t. The days when a trial
could proceed in sleepy obscurity,
unless reported by “reputable” and
trustworthy journalists, are gone - if they
ever existed. The spectators have
arrived, and they’re armed with laptops,
Blackberries and iPhones. If the public
is going to judge the resulting cascade
of information, it must be given the tools
and information necessary to decide for
itself whom to believe. We must let
cameras into the courtroom for the
same reason that we kicked them out
75 years ago:to advance the public’s
understanding of the justice system.
CONCLUSION
And yet, in the federal district courts,
the pre-Hauptmann status quo remains
remarkably unchanged, at least when
it comes to cameras. So far, Congress
has been patient with that glacial pace
of change, but such forbearance cannot
last forever. Legislation is currently
38 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
pending that would authorize district
judges to allow media recording and
broadcast of court proceedings.

If the
federal courts don’t change with the
times, others will institute change for us.
Ri ghtl y so. If the publ i c i s to
appreciate our justice system, and the
legal regime that it upholds, the public
must have full and fair information about
proceedings in the courts. That means
something different today than it did in
1935, when courts and members of the
bar fi rst consi dered the i ssue of
cameras in the courtroom. We must
consider the issue again, in light of the
world today.
Signals to jurors that a
witness or argument is
particularly important 51 15 10 5 7 12
Increases jurors’ sense
of responsibility for their
verdict 49 15 15 10 0 12
Prompts people who
see the coverage to try
to influence juror-friends 54 10 7 0 0 27
Motivates attorneys to
come to court better
prepared 32 32 15 10 7 5
Causes attorneys to be
more theatrical in their
presentation 29 37 20 2 5 7
Effect To Little
or No
Extent
To Some
Extent
To a
Moderate
Extent
To a Great
Extent
To a Very
Great
Extent
No
Opinion
Violates witnesses’
privacy 37 34 10 7 5 7
Makes witnesses less
willing to appear incourt 32 27 15 2 2 22
Distracts witnesses 51 22 15 2 2 7
Makes witnesses more
nervous than they would
otherwise be 24 37 22 5 0 12
Increases juror attenti-
veness 46 22 7 7 2 15
APPENDIX
Table 1. Ratings of Effects by District Judges Who Experienced Electronic Media
Coverage Under the Federal Judicial Center Pilot Program, by Percentage
Effect To Little
or No
Extent
To Some
Extent
To a
Moderate
Extent
To a Great
Extent
To a Very
Great
Extent
No
Opinion
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 39
Continue – Table 1
Prompts attorneys to be
more courteous 44 20 15 17 2 2
Increases judge atten-
tiveness 63 10 15 10 2 0
Causes judges to avoid
unpopular decisions or
positions 88 2 5 2 0 2
Prompts judges to be
more courteous 56 22 15 7 0 0
Disrupts courtroom
proceedings 83 15 0 2 0 0
Educates the public about
courtroom procedure 12 20 12 24 30 2
Table 2. Attorney Ratings of Electronic Media Effects in Proceedings in Which They
Were Involved During the Federal Judicial Center Pilot Program, by Percentage
Motivate witnesses to be
more truthful than they
otherwise would 58 3 2 0 0 38
Distract witnesses 52 18 9 5 0 17
Make witnesses more
nervous than they
otherwise would be 46 21 12 5 2 15
Increase juror
attentiveness 26 6 8 6 0 55
Distract jurors 30 9 6 4 0 52
Motivate attorneys to come
to court better prepared 71 11 7 4 1 6
Cause attorneys to be
more theatrical in their
presentation 78 7 9 2 3 2
Distract attorneys 73 20 6 1 0 1
Prompt attorneys to be
more courteous 80 12 3 1 0 5
Increase judge
attentiveness 54 17 10 6 1 12
Prompt judges to be
more courteous 62 12 8 4 3 11
Disrupt the courtroom
proceedings 77 10 8 3 0 3
Effect To Little
or No
Extent
To
Some
Extent
To a
Moderate
Extent
To a Great
Extent
To a Very
Great
Extent
No
Opinion
Effect To Little
or No
Extent
To
Some
Extent
To a
Moderate
Extent
To a Great
Extent
To a Very
Great
Extent
No
Opinion
Effect To Little
or No
Extent
To
Some
Extent
To a
Moderate
Extent
To a Great
Extent
To a Very
Great
Extent
No
Opinion
40 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Nota redacþiei: Articolul a fost publicat
iniþial în Fordham Intellectual Property, Media
& Entertainment Law Journal, Volume 20,
Number 4, Summer 2010, Revista Forumul
Judecãtorilor primind permisiunea autorilor ºi
a revistei americane în vederea republicãrii
exclusive a studiului în România.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 41
Rezumat:
Niklas Luhmann a fost unul dintre principalii
reprezentanþi ai teoriei sistemelor în sociologie. Potrivit
lui Luhmann, comunicarea este o selecþie realizatã de
cãtre un sistem, iar aceastã selecþie este o sintezã a
trei selecþii distincte: selectarea informaþiilor, selectarea
unei forme ºi selectarea unei înþelegeri.
Folosind teoria sistemelor dezvoltatã de Luhmann,
Nobles analizeazã constrângerile discursului juridic,
accentuând douã aspecte: dacã discursul juridic relevã
i nformaþi i despre l oi al i tatea ºi angaj amentul
judecãtorilor faþã de sistemul juridic ºi de ce judecãtorii
eºueazã în a conºtientiza gradul în care aceºtia sunt
legislatori ºi nu numai cei care aplicã legea. Ce loc are
moralitatea ºi ce aspecte ale legii implicã exercitarea
discreþiei.
Abstract:
Ni kl as Luhmann was one of the l eadi ng
representatives of systems theory in sociology.
According to Luhmann, communication is a selection
made by a system, and this selection is a synthesis of
three distinct selections: selection of information,
selecting a form and select a settlement.
Using systems theory developed by Luhmann,
Nobles examines legal discourse constraints, emphasizing two aspects: if legal
discourse reveals about loyalty and commitment to the legal system of judges
and why judges fail to realize the degree to which they legislators and not only
those who enforce the law, what is the role of the morality and what aspects of
the law involves the exercise of discretion.
Keywords: judicial system, U.S.A. courts, justice, public trust, transparency,
court proceedings, judges, judicial speech, communication
Why do judges talk the
way they do?
Richard Nobles and David Schiff
1
Department of Law, Queen Mary, University of London
1
We would like to thank our colleague Roger
Cotterrell for his comments on an earlier draft of
this article
42 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
The Hartian tradition of jurisprudence utilises linguistic philosophy to examine
legal communications, most particularly those made by judges, and seeks to
reach conclusions about the commitment of legal actors towards legal systems,
the part played by morality, and what aspects of law involve the exercise of
discretion. But this approach fails to take account of the nature of communication
within modern society. If one approaches these issues through the application of
communication theory, applying Niklas Luhmann’s concept of redundancy, our
understanding alters radically. Systems theory explains how and why the
communication resources available to legal actors are both limited and system
specific. Whilst one can accept that actors use communications to achieve
particular legal operations, one cannot attribute the meaning of these
communications to their intentions, motivations or commitments. This conclusion
and reasons for it change our understanding of long-standing and unresolved
jurisprudential debates about the nature of judicial discourse.
‘... the workings of the judicial process [are] conducted upon the tacit
assumption that the common law (we are not concerned here with statute) always
provides an answer to the matter in issue, and one which is independent of the
will of the court. Put differently, the conventions of legal argument embody a
belief in the theoretical possibility of a comprehensive gapless rule of law. It is as
if lawyers had all been convinced by Dworkin, though none of them have.’
(Simpson, 1986, p. 9)
‘There is no doubt that the familiar rhetoric of the judicial process encourages
the idea that there are in a developed legal system no legally unregulated cases.
But how seriously is this to be taken?... it is important to distinguish the ritual language
used by judges and lawyers in deciding cases in their courts from their more reflective
general statements about the judicial process.’ (Hart, 1994, p. 274)
‘When we recognise that respected judges, like Cardozo, whose opinions
resemble those of other judges, write off the bench about judges’ legislative
functions, and we note that their views are often not challenged by other judges,
we should pause in concluding that judges who write typical opinions either do
not believe in discretion or are hypocrites.’ (Greenawalt, 1975, p. 384)
I. Introduction
T
hese three quotati ons are
di rected on thei r surface
towards the issue of whether or
not judges exercise discretion. But they
raise a wider issue too. Why should
there be a divergence between what
judges say, and what they believe? The
extent and nature of this divergence is
central to much jurisprudential debate.
Hart admitted to the existence of
conditions that might lead to rhetoric,
namely the inevitability of penumbral or
hard cases, without discussing the
reasons why judges might continue to
speak in such cases ‘as if’ they were
finding law, and not making it. Dworkin
took the manner of judicial speech in
such circumstances as evidence that,
even in hard cases, judges were indeed
finding and not making law (or at least
only exercising weak discretion).
Various realist and critical theories
identify disingenuousness in claims to
apply rather than make law not only in
hard cases, but in all cases. Alongside
different views as to the extent to which
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 43
judges fail to acknowledge what they
are in fact doing, when deciding law,
there is also a range of views as to the
reasons for these potential failures.
Judges lack the political authority of
legislatures and, as such, could expect
to be criticised for undertaking a
legislative function. Parties who lose in
such cases mi ght expect to be
particularly aggrieved. As well as
avoi di ng cri ti ci sm, j udges gai n
authority, and prestige, by claims that
they primarily exercise a technical
function in identifying the law. And, on
a more posi ti ve note, a j udi ci al
reluctance to admit to making law can
be seen as part of a judicial reluctance
actually to make law, which can in turn
be seen as a commitment to various
constitutional principles, such as
democracy and the doctrine of the
separation of powers.
Investigating the scale and nature
of this divergence between what judges
say, and what they know to be the case
when making decisions, has taken
many forms. Much of the debate
between Dworkin and his critics has not
been empirical so much as analytical.
The practical and linguistic difficulties
of presenting any claim of there always
being ‘right’ answers to making legal
decisions led Dworkin to back down
from his earlier more absolutist position.
And of course there i s empi ri cal
evidence, in that judges, off the bench,
have been willing to admit that they
make or have made law, though they
have tended to stress the exceptional
nature of this. Deconstructing or
‘trashing’ judicial decisions has seemed
both to confirm the fact of judicial law
making, and challenge judicial claims
that this is a rare occurrence by
demonstrating the alternative possibi-
lities within any court decision. Those
who accept that legal sources fail to
explain the decisions of judges have
looked to external explanations for the
construction of judicial choices, with
Feminist, Marxist and Critical Race
theories making significant contribu-
tions at this point.
So, the issue of judicial failure to
acknowledge the ‘real’ possibilities of
choice is not a minor one in so much
jurisprudential discussion. That said, is
there anything new that can be said
about it? And would such a contribution
allow us to see the prior debates in a
new light? We believe that the writing
of Niklas Luhmann, most particularly his
book Law as a Social System (2004),
offers such a possibility. In this article,
we appl y hi s systems theory,
particularly as set out in that book, to
ask the question of the title of this
article: why do judges talk the way they
do? Why is there a divorce, on at least
some occasions, between what they
believe, and what they say, and why
does the repeated exposure of this
divorce leave their communications
unaltered, in that their legal judgments
continue to fail to recognise this
divorce?
To ask such a question as this, using
the writings of Niklas Luhmann, will
surprise many. For example Roger
Cotterrell, in his recent book Law,
Culture and Society: Legal Ideas in the
Mirror of Social Theory (2006), argues
that an adequate understanding of legal
ideas is impossible without adopting a
This article has sought to
indicate the reasons why judges,
and other actors within the legal
system, or indeed any system,
might need to utilise
communications that do not
reflect their own (or perhaps even
any human’s) understanding of
what is occurring
44 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
perspective informed by social theory,
but proceeds to reject Luhmann’s
theory as a possible grounding for such
a perspective on the grounds that the
theory exhibits an almost ‘impenetrable
abstraction’: that it neglects to examine
‘the changing character of the social in
concrete terms in relation to law’, and
fails to explore ‘the details of the
discursive character that it attributes to
developed law’(p. 23). In a similar vein
Dennis Galligan, in his recent book Law
in Modern Society (2006), urges the
need for sociolegal studies to ‘take law
seriously’. For Galligan, ‘Law is taken
seri ousl y for the purposes of
understanding its role in society by
examining the concept itself, and then
seeing how interacts with other aspects
of society’ (p. 6). But he rejects the use
of Luhmann’s systems theory for this
task (preferring to utilise Hart) for
reasons which include the claim that
since, for Luhmann, ‘human actors are
not regarded as part of law’s operations
[an] enquiry [into the actions of judges
and] the reasons they give, and the way
that cases are framed in legal terms...
is out of bounds’ (p. 41).
Our task here i s therefore an
ambitious one. In order to overcome
‘impenetrable abstraction’ and to
demonstrate the potential of Luhmann’s
theoretical insights to explain the
discursive nature of modern law, we
wish to apply systems theory to a
concrete example: judicial commu-
nications. As we hope our introduction
has shown, thi s i s an i mportant
example, one that provides a central
focus of many legal theories, and the
starting point for others. In seeking to
show that Luhmann’s systems theory
can be ‘useful’,
2
we face a further
challenge in explaining the nature of
Luhmann’s distinction between psychic
systems and social systems. For it is
true, as Galligan has stated, that
humans are different from the social
systems in which they participate as
addressors, and addressees. But a
clear analysis of what communications
consist of, within Luhmann’s theory,
will, contrary to Galligan’s claim, not
only increase our understanding of
exactly those aspects of a legal system
that he feels are excluded by this type
of explanation, but also explain the
limits of an individual’s ability to
exercise choice when participating in
social systems (including law). The
question, ‘why do judges talk the way
they do?’ is an opportunity to explain
the nature of this participation.
In the next section of this article we
provide a brief introduction to modern
systems theory, and the role played by
its concept of redundancy in forming a
l i nk between the soci al and the
individual. In the following two sections
we apply these insights to judicial
communications and the commitments
that they represent, and the character
of judicial discretion.
2. Social systems, psychic
systems and redundancy
The social, within Luhmann’s theory,
is communication
3
. We cannot per se
2
There are substantial debates within the
literature that explore this possibility; see King,
2006.
3
This involves a radical understanding of
communication and its relationship to action that is
distinctive, and which we try to explain in this
section. For a terse statement of Luhmann’s
understanding of communication and the
‘restructuring of theory’ that this entails, see
Luhmann, 2002a. As an example of how the nature
of communication as understood by Luhmann and
Teubner (see particularly Teubner, 1993) has
generated debate with specific reference to law,
see Bankowski, 1996 and Paterson, 1996.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 45
experience another human’s thoughts.
Until thought is communicated, which
may be by speech, gesture, writing, and
even on occasions by inaction and
silence, we cannot claim to ‘know’ what
is in another person’s mind. And, of
course, even communicated thought is,
if we consider it carefully, only a
communication. We never actually
experience the other person’s thought.
Similarly, we can communicate about,
or think about, another person’s body.
But that person’ s body remai ns
separate from ours, and indeed even
separate from its own thoughts
4
. In this
sense, humans lie outside commu-
nication. This may strike the reader as
specious, or unnecessarily compli-
cated, but legal theory, and legal
doctrine, is full of communications
about these unreachable aspects of a
human being that seem to belie the fact
that they are unreachabl e. So
whenever you read or hear words like
‘inclinations’, ‘motives’, ‘purposes’ and
‘ feel i ngs’ you are engagi ng wi th
communications about something that
itself lies outside communication. The
consciousness of an individual, the
thoughts and feel i ngs that they
experience are, within Luhmann’s
theory, a system, but he terms this
system to be a psychic system
5
and
carefully distinguishes it from social
systems, which consist of commu-
nications
6
. Thus, when Galligan says
that for systems theory the human is
outside systems of communication he
is correct (as regards human minds and
bodies), but when he goes on to
conclude that systems theory has
nothing to do with the reasons that
judges give for their decisions or the
manner in which legal cases are framed
he is wrong, as these reasons are
communications (the central ingredient
of this social theory)
7
.
Individuals communicate (as do
corporati ons, and computers).
Luhmann has drawn on communication
and information theory to delineate
carefully what this involves, and what
in turn constructs the possibilities of
4
‘The mind thinks what it thinks and nothing
else’ (Luhmann, 2002b, p. 174).
5
‘By excluding minds and bodies from
society, systems theory establishes three main
types of systems: systems of communication
(social systems), systems of life (bodies, the
brain, and so on) and systems of consciousness
[psychic systems] (minds)’ (Moeller, 2006, p. 9,
and see chapter 1, ‘What is Social Systems
Theory?’).
6
It is not necessary as part of this introduction
to demonstrate how systems theory is able to
accommodate the distinction between these
different systems whilst at the same time
maintaining this distinction. However, it is worth
pointing out that the key to this operation is that
of observation: ‘The interaction between systems
of the mind and systems of communication is
not realized in the creation of a supersystem that
could accomplish operations integrating the
conscious and communicative operations
according to the structural determinations of both
systems. Instead, systems of the mind are
capable of observing communicative systems,
and communicative systems are able to observe
systems of the mind. In order to be able to say
this, we need a concept of observation that is
not psychically conceived, that is, related
exclusively to systems of the mind’ (Luhmann,
2002b, p. 179).
7
The careful distinction between social and
psychic systems that systems theory adopts (and
in relation to which difficult epistemological
questions arise) is necessary in order to avoid
misunderstanding built on the confusion arising
from what social and psychic systems share:
‘Social and psychic systems do not only share
language as a common medium, they share the
“universal medium” (Universalmedium) “sense”
(or Sinn). Minds make sense of the world and
themselves, and so do social systems’ (Moeller,
2006, p. 65, and see chapter 2, ‘What is Real?’).
46 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
communication. In particular he makes
use of two distinctions: redundancy
8
and information, and redundancy and
variety
9
. These two distinctions are
interrelated. Information (meaning that
is new) can only be conveyed against
the background of redundancy
(meaning that is unchanged). What
within any communication is redundant,
and what is information, is not static and
given. But the meaning generated by a
communication is always the difference
between the two. The first of these
distinctions is best understood by
considering a single communication.
The i nformati on provi ded by a
communication is what is new. But in
order for a communication to provide
information other communications must
remain the same. Redundancy in
communication is a necessary back-
ground to information. We experience
this distinction on an everyday basis
without thinking about it. Road signs
take a standard form. The symbols
used, by their very homogeneity, make
it possible to extract information from
them easily: ‘Expect – deer/bends/
junctions, etc.’ Time is another classic
example. When we are told that the
time is 9.25, this makes sense against
a background of communicating time
in terms of 60 minutes to an hour.
Ti metabl es represent a further
refinement. Not only do these rely on
the limited number of ways in which we
record ti me, but by setti ng out
information in standard arrangements
they make it easy to extract what is
di fferent (i nformati on) from a
background that remains unchanged
(redundancy).
Whilst the distinction redundancy/
i nformati on goes to the actual
information generated by a particular
communi cati on, the di sti ncti on
redundancy/vari ety goes to the
potential information that could be
communicated. Against any given
background of unchanged commu-
nication, what is the range of new
information that can be generated at
any given moment? In the case of our
timetable, there are any number of
times that can be given for the services
being timetabled. So we have a lot of
variety. But, on the other hand, there
are not a lot of ways in which time itself
can be communicated within that
timetable if the communication is going
to be successful.
The example of communications
about time and timetables may suggest
that redundancy and variety have a
linear relationship, whereby things that
begin as variety become redundancies,
creating new variety (new possibilities)
– standard time creates the possibilities
of timetables – developing timetabling
creates increased possibilities for
8
Redundancy is a concept that has a special
meaning in systems theory, as derived from its
use in information and communication theory,
being more concerned with what is a necessary
precondition to successful transmission of
communi cati on than what i s usel ess
communication, as we go on to explain. Other
concepts that systems theory adopts from
information theory include those of information,
noise and entropy.
9
See Luhmann, 2004, pp. 316–30; on the
relation between redundancy, information and
variety as applied to legal argumentation, see
Luhmann, 1995a, 290–94; see also King and
Thornhill, 2003, 49–52.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 47
communicating about the organisation
of events, etc.
10
And quite a lot of
society’s systems of communication
(including law) evolve in this manner.
But this is not always the case. The
information that can be generated
against the background of any given
redundancy includes the possibility of
creating new redundancies that can
challenge, and displace, previous ones.
However, it is impossible to make a
communi cati on that i mmedi atel y
deconstructs the communications that
constitute the background redundancy
that generates the i nformati on
contained in that communication. So
the process by which variety can lead
to new redundancies that displace
earlier redundancies is constrained.
Instead of such i nstantaneous
deconstruction of prior redundancies,
variety has to lead to the establishment
of new redundancies from existing
ones. Only on this basis can rival
redundancy, and the displacement of
earlier redundancy, occur. What we
have here, as Luhmann ri ghtl y
observes, is an evolutionary process:
11
one can only evolve new commu-
nications from the communications that
are already available, even ones that
will replace those which currently exist.
Redundancy represents a real
constraint on communicative possi-
bilities. We have to use redundancy to
convey information. And the costs of
abandoning redundancies are often
considerable. The example of changing
the basis for telling time makes the point
very well. Should we decimalise time?
Well, not for those communications
where this would require new clocks,
the re-programming of all computers,
the translation of large amounts of
existing technical and non-technical
literature, and the alteration of vast
amounts of general social commu-
nication. Dispensing with what is the
redundant background to information
always requires that information (if we
still wish it to be communicated or
transmitted without entropy, or random
errors) be generated through a new
redundancy. Not only will this require a
cost in terms of creating information in
new ways, but one cannot assume that
attempts to generate new ways of
conveyi ng i nformati on wi l l be
successful. They are only successful if
they succeed.
Now consider the position of human
actors. To communicate information,
10
Within systems theory, time is a more
compl i cated matter. Whi l st systems of
communication use common signifiers for time,
time has different meanings within each system.
For example, to give a flavour of this kind of
analysis, in relation to Luhmann’s analysis of risk:
‘Although time itself cannot be bound, it can bind
by giving events structural value. To put it more
precisely: events pass as soon as they come into
being. They have no duration (otherwise we
would speak of states, however brief these might
be.... the concept of time binding shall indicate
the generation of structures in the autopoietic
process of continuous self-renewal of the system,
thus not simply the coming into being of factual
states... of some duration’ (Luhmann, 1993, pp.
52–53).
11
‘[T]he conditions for evolution are a product
of evolution. This applies also to the difference
between text and interpretation... But further
amplification of the conditions of evolution, of the
impact on elements (variation), the impact on
structures (selection) and integration in the
autopoiesis of the reproductive context of
complex systems (restabilization), also comes
about as a product of social evolution’ (Luhmann,
2004, p. 243, see also pp. 243–62). For a more
extended discussion in relation to art, see
Luhmann, 2000a, chapter 6.
48 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
humans have to make use of the store
of avai l abl e redundant commu-
nications. As individuals, they cannot
successfully communicate (transfer or
receive information) without utilising
redundancy. Of course one can
i magi ne setti ng up new ways of
communi cati ng between pai rs of
individuals – along the lines of a private
language – but think of the constraints.
Not only would those individuals have
to utilise existing social redundancies
to construct their new communications,
but they would not be able to use them
wi th others wi thout a process of
initiation. And what is going to motivate
all these other individuals to adopt this
new system, given the presence of an
al ternati ve and i n the short run
lower-cost alternative. Of course if, like
the changing of a currency or driving
on a particular side of the road, these
new communi cati ons have to be
simultaneously introduced to a large
number of persons all at once then the
costs of change are enormous.
How much of a restraint does
redundancy place upon what can be
communicated? The examples used
above, most particularly that of time,
suggest that redundancy can be a
major constraint. But the use of the
particular example of time also points
by contrast to the fact that little of our
communication seems quite as rigid as
thi s. It may be conveni ent to
communicate in the same manner on
lots of occasions, but does not the vast
store of communications available to us
as background give us a substantial
ability to vary what can be said? If we
regard our store of communications as
an undifferentiated mass, then this
seems pretty much the case, even
allowing for such central co-ordinating
communications as a common basis for
identifying time. But if instead we accept
(or at least engage with) Luhmann’s
description of modern society as
consisting of functionally differentiated
and constantly evolving subsystems of
communication,
12
then we can see that
redundancy may provide significant
and systematic constraints on what can
be communicated in particular con-
texts. The claim that society consists
of separate systems of communication
(the legal, political, economic, media,
scientific, etc.),
13
necessarily involves
the cl ai m that redundancy i s
system-specific. Luhmann’s theory of
society as made up of autopoietic
systems of communication requires us
to consider not only that redundancy is
necessary for information, but that
redundancies are not identical within
the differently functioning systems or
subsystems of society.
14
What
constitutes redundancy at any moment
within legal communication is different
from what constitutes redundancy
within other systems of communication.
Thus what can be communicated within
the medical system as a subsystem of
science is different from what can be
communicated within the political
12
For the classic background, see Luhmann,
1982; as an example of a more recent statement
of the character of horizontal differentiation,
rather than hi erarchi cal di fferenti ati on,
characterising modern society (but according to
Luhmann, usi ng the form of hori zontal
di fferenti ati on as the key el ement, now
inappropriately described as post-modern
society), see Luhmann, 2000b.
13
For a succinct statement about autopoiesis
as relevant to the focus of this article, see
Luhmann, 1995b, pp. 34–38 and 218–21.
14
Luhmann, 1995b, chapter 1, ‘System and
Function’.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 49
system or the media about medicine.
15
Sci ence has generated commu-
nications that provide background
redundancy to all sorts of scientific
information, as has politics for political
information, media and law, with
respect to the information that they
generate in turn. And Luhmann’s
combination of an understanding of
soci ety as separate systems of
communication together with the
concept of redundancy not only leads
us to conclude that redundancy is
system-specific, in the sense that
different systems can employ different
redundancies on a routine basis, but
also requires us to accept that the
redundancy that can be utilised within
a system, at any particular moment, is
established by that system.
Returning to the human actor,
communication requires participation in
a system of communication. Successful
communication requires the utilisation
of redundancy in order to communicate
information. And that redundancy
depends on the system that the
individual is seeking to participate
within, and the operation within that
system which the individual is seeking
to affect. This does not reduce the
individual to an automaton, whose
communications within a system are
entirely determined by the system. But
it does create a situation in which the
actor is severely constrained in how
and what they can communicate. And
it also provides a link between the
system of communication and the
actor. If the actor is motivated to
communi cate, the terms of that
communication are dictated by the
system in which they participate. The
redundancies of that system and its
variety (what can be successfully
transmitted at any point in the system’s
communications) are given by the
system. Human actors, through
parti ci pati on, l earn to recogni se
redundancy, and to utilise it in the
construction of their communications.
And, on the negative side, there is a
cost to any human actor who fails to
identify redundancies, which is to fail
to make the communication succe-
ssfully, and to achieve the operation
that they would have wished to achieve.
This has implications for many of the
claims made about the nature of
individual actions and beliefs.
These observations help and indeed
requi re one to understand that
individuals can and do participate in
more than one subsystem, and are able
to communicate different things within
these di fferent systems. So, for
example, we should not presume that
everything that judges communicate is
a legal communication just because
they are judges. Judges who make
press statements are attempting to
have their communications selected by
the mass media. As such, there is no
reason to expect that these commu-
nications will generate further legal
communications. Whilst such commu-
nications are likely to use the words
‘legal’/‘illegal’ (the code of the legal
system),
16
the aim of such commu-
nications, if selected by the media, is
for them to be coded by the media using
its code (information/non-information,
or more colloquially, news/not news).
17
Similarly, when judges give public
15
See Nobles and Schiff, 2004
16
See Luhmann, 1992
17
See Luhmann, 2000c.
50 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
lectures, or publish law review articles,
their communications will be selected
in different ways (applying different
codes and programmes) and generate
different further communications, in
different systems: education, politics,
media, law, etc.
Utilising the distinction redundancy/
variety not only refers to what can be
communicated at a particular moment,
but allows us to describe the process
whereby new possibilities of information
are generated. We can attempt to track
communications that generate new
redundancies, and new variety. Like
Luhmann, we regard this distinction as
an important medium to allow one to
describe and analyse the evolution of
systems. And, if we take on board the
noti on of separate systems of
communication, and the ability of
systems to determine what redundancy
is available for the next communication,
then we also have to recognise that the
ability of individuals to communicate
about their ‘internal’ feelings will vary
from system to system, and within
systems. This leads inevitably to a
considerable inconsistency in the
correl ati ons between i ndi vi dual s’
consciousnesses and their commu-
nications. We can surmise, from the
fact of an individual’s communications,
that they were motivated to commu-
nicate. We can further surmise that they
were motivated to identify and engage
with the redundancy present at the
moment of communication. But we
cannot read off from their commu-
nications exactly what those internal
feelings might have been. In particular,
as in the case of law, where those
communications take a normative form,
and implicitly communicate an internal
commitment to the legal system, or
particular legal norms, we cannot
assume, from the fact of commu-
nication, anything more than a desire
to execute a particular operation.
Applying our discussion of redun-
dancy, we need to examine commu-
nications, including judicial commu-
nications, in terms of the operations
which they affect, and the variety of
communications that are open to
judicial actors given the presence, at
the point of their participation in the
legal system, of redundancy. In the next
two sections we take two issues, central
to much legal theory, and explore them
using this analysis. The first is the claim
that public officials, most particularly
judges, must have a greater commit-
ment or more committed internal
attitude to the legal system than other
actors. The second is that referred to
in the first of the initial quotations: the
issue of judicial discretion. We will
i nvesti gate what operati ons are
enabled via a redundancy represented
by ‘conventions of legal argument [that]
embody a belief in the theoretical
possibility of a comprehensive gapless
rule of law’, that would not be affected
otherwise.
3. Judicial communications and
‘commitment’ to the legal system
Let us begin with the position facing
judges involved in adjudication on
substantive legal issues. The context
for these issues is a mass of legal
communications. For a start judges are
judges, appointed as such to courts,
with jurisdiction to decide the issues
before them (i f thei r capaci ty or
jurisdiction is not accepted, then these
background questions will themselves
become legal issues). Cases will not
arrive in courts by themselves, but only
as a result of originating instruments,
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 51
discovery, etc. The substantive issues
must themselves be identified by
reference to statutes, precedents, etc.
These communications will typically
have a normative form, and the legal
information which they generate will
have normative meanings. Judges are
called upon to adjudicate, which, in our
system, requires them to identify who
is entitled to decisions in their favour.
This in turn requires judges to identify
which legal norms are available to
them, and how they direct them to
decide the legal issues before them.
Our legal system requires judges, in
nearly all instances, to give reasons for
their decisions. Whilst this can be
justified by reference to various values,
an important consequence of these
ki nds of communi cati ons from a
systems theory perspective is that they
facilitate the evolution of the legal
system. Without reasons being given
in the past, judges would not have the
enormity of resources (redundancy)
available to convey information now.
And with these reasons in turn, further
resources are created for further legal
communications. Reasons are also
important for appeals, which in turn
generate resources for further legal
communications.
At the moment of decisions, judges
can make a variety of determinations,
but they do so against a background of
considerable redundancy.
18
And they
are not alone in this. For the parties
before them to have reached courts
with legal issues there will be an
enormous number of further potential
legal issues which either have not been
raised, or have been resolved. In this
sense, the issues which judges have
to decide have been framed by the
communications which lead to those
points, and the store of redundancy
available to judges, at those points, to
make successful l egal communi -
cations. As human actors participating
within society, many different kinds of
communication are open to judges.
They can declare their beliefs that the
legal issues in the cases before them
ought to be decided in particular ways
not suggested by the law, or even
declare their agnosticism. They can
similarly communicate their opinions as
to the legitimacy or otherwise of the
legal system as a whole, and any
reforms they may wish to recommend.
But for judges undertaking the legal
operations of adjudication, the task
facing them is to make legal commu-
nications. They have to reach decisions
that are recognisable as decisions,
within their legal systems. And if they
want to make decisions that are likely
actually to dispose of the issues before
them, they have to make decisions that
are either unlikely to be appealed, or
likely to be upheld on appeal. As we
have just described, the situation in
which they find themselves to be judges
is created through a vast number of
legal communications. It is a context
created by the system of commu-
nication in which they operate, through
conducting trials/appeals and making
decisions to participate in it or not. As
human actors they can always fail to
communicate, either wilfully or not. But
if they are going to communicate, then
the legal information that they are able
to communicate is going to be a func-
18
At ti mes, thi s can make the onl y
communications open to judges ones that would
appear to be recogni sabl y correct l egal
communications as a matter of deductive logic;
see MacCormick, 1978, pp. 19–37.
52 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
tion of the redundancy that provides a
background to their communications.
Assuming that our judges continue
to participate in their legal systems,
what choices are open to them? Can
they decide that the normative form of
legal communications, expressed, for
example, in terms of legal rights and
duties, is inappropriate, and adopt a
different ‘detached’ form of commu-
nication? How can they express their
authority to decide the matters before
them as judges, without accepting the
normative communications that have
put them into the position of being
j udges, establ i sh the previ ous
proceedings as trials or appeals, and
frame the matters they have been
asked to decide as legal issues? This
is not to deny that these legal commu-
nications could not be rephrased in a
different form, or that these judges,
within different systems of commu-
nication (media, education, politics)
could not do this themselves.
19
But, at
the particular moments which require
decisions that can be recognised as
legal decisions, none of these options
are open to them. It is not just that
judges might have sworn oaths, or that
they might feel that it is prudent or right
to do what others expect of them. The
expectations of others, expressed in
terms of redundancy, lie in the fact that
the redundancy which judges can
utilise to generate the legal information
which they wish to put into commu-
nications is the same redundancy open
to their legal audience in identifying
what, within their communications,
represents legal information.
20
Indeed,
it will include the same redundancy that
enables judges to understand why they
are judges and not ushers, why their
courts are courts and not theatres, and
what the parties have argued before
them and what it is that they are called
upon to decide.
How should one describe judges’
positions: the fact that the redundancy
available for them to make commu-
nications that are likely to dispose of
their cases is the same body of rules,
principles, etc. that will be used by their
intended audience to decode their
communi cati ons and i denti fy the
information within them? One can, if
one likes, call this a ‘practice theory of
rules’,
21
but the practice in question is
communication within a system of
communication. There is no practice
outside these communications. And the
fact that the ‘practice’ would have no
normative force if it were not followed
by others has no separate existence
or manifestation apart from its exis-
tence within these communications. If
others do not utilise normative commu-
19
So, for example, there is nothing which
prevents a judge like Oliver Wendell Homes from
giving a lecture or writing an essay describing
the ‘bad man’s perspective’ on law. But if he
applied this perspective to himself, within a
decision, and confessed to making decisions
solely on the basis of participants suffering
detriments or securing benefits, his legal
communications would either not be recognised
as such, or trigger corrective legal operations.
20
Thi s can be descri bed i n terms of
conventions. The use of a particular language
‘ i s somethi ng [done] i n conformi ty to a
convention: something everyone in P does
because he expects his conversational partners
in P to do it too, and because a common interest
in communicating leads him to want to do his
part if they do theirs’ (Lewis, 2002, p. 177).
21
As Hart recognised his jurisprudence had
come to be called; see Hart, 1994, ‘Postscript’,
pp. 254–55. The implications of what such an
understanding of Hart’s theory involves lead to
substantial disagreement within traditional
jurisprudential debate; see Perry, 2001.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 53
nications in a particular way, then you
cannot utilise those communications in
order successfully to communicate
normative meanings. If they do, you
can. Of course, one can also talk about
legal standards being adopted as
guides to appropriate behaviour, but
with judges the behaviour in question
is the making of communications.
22
Therefore, there is actually no need for
judges to make statements confirming
that the rules which they are proposing
to adopt are being followed by other
judges. If the parties which these
judges’ communications are directed
towards were not constructing their
communi cati ons usi ng the same
redundancy, then these judges would
not have the ability to make successful
communications. To phrase this in the
terms of one of Dworkin’s arguments,
judges operating within the legal
system cannot refer to the standards
which they apply as having their validity
because of their common application
by other judges. They must commu-
nicate as committed vegetarians would
talk about their own decisions not to eat
meat. On these communication menus,
there are no non-vegetarian options.
Judges cannot sensibly communicate
that legal standards are not appropriate
guides to their behaviour. Since the
behaviour in question is legal commu-
nication, the only way in which that
behaviour can occur is through the
application of these standards to their
behaviour. If judges wish to make legal
communications (i.e. to continue as
judges making their decisions) they will
have to apply existing legal standards
to their own behaviour. They have no
other resources open to them.
This is not a claim that judges
applying the law always approve of
what they are communicating. Nor is it
a claim that they will not, outside actual
adjudication, criticise the decisions that
they and other judges might have taken
in the course of litigation, or criticise the
character of the law in some of its
particular branches, or even question
the legitimacy of the whole legal
system. Still less is this a claim that
judges cannot make legal commu-
nications in terms of legal rights and
duties whilst believing, i.e. thinking, that
the standards that they are applying are
actually completely inappropriate. The
beliefs of judges, except to the extent
that these are manifested by commu-
nications, remain unknown to anybody
but themselves. But what we can say
is that such critical options are not open
to them as legal communications at the
moment of their legal decisions. Then
what, you might say, of judges who
make legal decisions and insert a note
of reluctance regarding what the law
requires them to do?
23
Are they not
expressing a different, less committed
attitude towards the law? And is that
not also a legal communication? A bold
answer here would be ‘no’. What legal
meaning is communicated by such
statements? They do not in any way
alter these judges’ communications of
what they find the law to be. Indeed, a
22
At the level of judges, disobeying law
means not communicating law as others might
expect them so to do. The position with other
practice-based rules is more complicated. As
communications reach beyond language, it can
become tautol ogi cal that practi ces are
inseparable from communication. The claim that
rules are based on common compliant practices
requi res the fact of compl i ance to be
communicated.
23
‘It is time that the legislature considered
this law and its reform... ’
54 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
divergence between what they find the
law to be and what they would like it to
be are exactly what they are commu-
ni cati ng by thei r expressi ons of
reluctance. Nor can such statements
represent a refutation that the law as
found represents an appropriate guide
to these judges’ behaviour. Again, as
the behaviours in question are the
decisions which have been commu-
nicated, it would be operationally
self-refuting for judges to claim that the
consi derati ons that l ed to thei r
expressions of reluctance actually
outweighed their reasons for their
decisions.
If the j udi ci ary, when gi vi ng
judgments, are unable to escape from
utilising communications that have a
normative form, and an implicit mea-
ning that the authors are committed to
the law as a standard for action, what
can we conclude, from the mere fact of
those communications, about judicial
beliefs as to the legitimacy of the legal
system? The correct answer is nothing.
And that answer requi res us to
reconsider much of the legal theory that
has been devoted to claims about the
internal commitments that are required
from legal actors in order for a legal
system to exist. Starting with Hart, there
has been a long-standing debate on the
‘ i nternal atti tude’ that must be
evidenced by public officials, and in
particular the judiciary, for a legal
system to exist. If the premise of this
debate has been that judges, when
acting as such, giving judgments, could
exhibit (which means communicate)
any other attitude, then that premise is
simply false. And in replying to various
predictive theories of law, from Austin
to the American Realists, by pointing
to their failure to acknowledge the forms
of communication which he gives as
examples of an internal attitude, Hart
was doi ng no more than taki ng
particular legal operations (such as the
making of legal arguments in courts, or
the giving of legal judgments) and
pointing to the impossibility of such
operations being achieved by different
forms of communications than those
actually employed. Judges commu-
nicate through communications which
have a normative form: rules and other
standards.
24
If Hart’s major contribution to legal
theory was an important recognition of
something that is inescapable (judicial
actors have to use rules, and the
meaning of judicial communications
that take the form of the application and
identification of rules have an implicit
meaning that the actor regards those
rules as appropriate standards for the
resolution of the disputes before them),
what follows from this? Well, for a start,
it makes it more difficult to talk sensibly
24
Of those who have developed Hart’s
theory, Raz probabl y comes cl osest to
consistently acknowledging the separation
between psychic systems and systems of
communication, by claiming that judicial speech
implicitly affirms the existence of some person
(whom he calls the legal man) who has a positive
internal commitment to all legal standards, and
wills compliance with them. Raz appears to
accept that this person need not in fact exist,
recognising the purely ‘justificatory [and practical]
tenor of the statements whereby officials invoke
legal obligations’ and never confusing ‘a
claim-to-legitimacy with legitimacy itself’ (see
Kramer’s analysis of Raz, 1999, chapter 4 at pp.
89 and 90). On Raz’s analysis of how legal
authority can be communicated, and who it can
be communicated by, see Raz, 1994, chapter
10, esp. pp. 215–20; for a strong criticism of
Raz’s analysis of ‘law’s claim to legitimate
authority’, see Himma, 2001.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 55
about a judicial commitment to the legal
system, if this is taken to assume the
possibilities of judicial non-commitment
to the legal system. By acting as judges,
whi ch means by maki ng l egal
communications within a role and
situation constructed by other legal
communications, judges daily make
statements whose implicit meaning is
that they accept the legal system as a
normative order. Indeed, they cannot
carry out their jobs, making judicial
decisions, without expressing such
commitments as they go about these
tasks. We can reason that if judges
found that their daily legal commu-
nications caused them intolerable
psychic discomfort, they could be
expected to resign, and find other
occupations, so that every judge can
be presumed not to be in such a state.
But above this threshold, it is difficult to
draw conclusions from legal commu-
nications about the inner motivations
and feelings of judges (i.e. such
motivations and feelings cannot simply
be imputed to them as part of the
process of decodi ng thei r l egal
communications). Indeed, it is even
difficult to agree how to describe these
internal feelings. At a common-sense
level, it seems to make sense to claim
that judges who mentally regret the
operations carried out through their
communications are less committed
than those who do not. And if they take
the opportunities, within other systems,
such as the media or politics, to express
that regret, we might be inclined to
describe them as less committed to the
legal system than judicial actors who
do not make such extra-legal commu-
nications. But is it more accurate to
describe such judicial actors as actually
more ‘committed’ or less committed to
the legal system than their more silent
col l eagues? Are actors who can
demonstrate that they have ‘overcome’
their political or moral reservations and
sti l l gi ven effect to the l aw l ess
committed to the legal system than
colleagues who, as far as we know,
have experienced no such reservations
about the moral or political implications
of parts of their judicial role? And whilst
such conflicts of commitment, or their
expression outside the legal system,
may have their casual effects, they will
not prevent the legal system from
conti nui ng; for what l evel of
commitment does the legal system
need, in order to continue, except the
willingness of its actors to continue
communicating?
Our analysis here is not completely
different from what has gone before,
parti cul arl y the work of Nei l
MacCormick. He acknowledged, in
Legal Reasoning and Legal Theory
(1978), that judicial actors can find
themsel ves, at l east on some
occasions, in situations where the legal
communications available to them are
severely constrained, appearing to
require one solution as a conclusion
from deductive reasoning. And that
once such a situation has occurred,
whilst the next operation (an order in
favour of the ‘winning’ party) does not
follow as a matter of logic, but only if
the actor chooses to make the requisite
communication, ‘Given the institutional
pressures within the legal system – the
opi ni on of the professi on, the
possibilities of appeal, etc., and given
the external pressures of adverse press
publicity and Parliamentary comment
and the like, it would be so strange as
to be barely imaginable that a judge
having established the justifiability of
one decision by logical argument from
sound legal premises and findings of
56 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
fact shoul d then i ssue some
diametrically different order’.
25
But
systems theory invites us to take the
implications of such examples much
further. For a start, if the ability of a
judge to fail to give appropriate effect
to an easy case is ‘so strange as to be
barely imaginable’, how much more
strange is a failure to adopt normative
forms of communi cati on when
undertaking a judicial role, at any point.
And what makes a communication ‘so
strange as to be barely imaginable’?
MacCormick includes the actor’s
awareness of the communications of
systems in which s/he is not partici-
pating, and may never participate: the
media and politics. But the starting point
for identifying what is ‘strange’ in a
judicial communication, and one that
operates regardless of the judge’s
awareness of the communications of
other systems, or the likelihood that
other systems will produce any critical
communications, is the same redun-
dancy that generates al l l egal
communications at those points in the
legal system. If judges make commu-
nications that the legal system identifies
as ‘so strange as to be barely imagi-
nable’, they will be identified, within the
legal system, as errors.
26
And an
awareness of what constitutes error, in
this sense, will have guided actors’
selections of communications at every
stage in the processes that have led to
these particular decisions.
27
MacCormick has also anticipated
some of this analysis in his attempts to
refi ne Hart’ s di sti ncti on between
internal and external attitudes. He has
argued that the internal attitude com-
prises a cognitive element (under-
standing the presence and nature of
rules) and a volitional one (wishing
those rules to be applied). With this
further distinction, MacCormick has
attempted in turn to identify three
positions open to those engaging with
social rules: the insider who accepts
rules by wanting them to be applicable
to their behaviour and those of others
(whether enthusiastically or simply to
avoid the disadvantages of disobe-
di ence by others); the moderate
outsider (the ‘hermeneutic approach’)
who understands the meaning of the
rules to insiders but has no desire for
25
Our emphasis. MacCormick’s analysis also
raises questions about the practical significance
of the judge’s duty to apply the law. If the
moments that can be identified with this duty are
al so si tuati ons where communi cati ons
incompatible with it are ‘so strange as to be barely
imaginable’, then how much causal influence is
left to the moral communications that might make
this duty a moral one? This does not stop
MacCormick from claiming that the reasons
which individuals might offer for acting in
accordance with this duty ‘have an importance
which cannot be overlooked’ (MacCormick, 1978,
p. 64).
26
Even judges in the highest courts, from
which there is no appeal, have to avoid errors at
the level of communications that are ‘so strange
as to be barely imaginable’. If they did not,
appellants would be encouraged to argue cases
that were equally strange/erroneous.
27
MacCormick also describes the moment
when a judge has to make an order in response
to a decision and to propositions that lead to only
one correct outcome as one of duty – a duty to
apply all of the legal system’s rules. This is correct
in terms of the relationship between the rules of
the system, and this moment can be described
in these terms by actors within the system
(advocates, appeal judges or the judge her/
himself) if this judge ceases to participate in the
legal system at this moment. However, this same
‘ duty’ (the need to uti l i se the system’ s
redundancies to make legal communications) is
not experienced by judges solely at the point
when an order is granted, but at every point when
they have utilised legal communications.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 57
her/ himself or others to comply with
those rules; and the extreme external
observer who can identify regularities
of behaviour but has no concept that
these regularities are related to the
presence of a rule.
28
We believe that
our analysis, using Luhmann, can take
this further. First, the rigour of Luh-
mann’s separation between systems of
communication and psychic systems
avoids the slippage from analysing
statements which have an implicit point
of view to ascribing that point of view
as a necessary (internal) fact for the
making of those statements.
29
And
second, MacCormick fails to analyse
the conditions that establish when
these different kinds of communication
can be used. So, for example, he
asserts that the legal scientist and
social theorist can make statements
that do not purport to reveal anything
about their own commitments, critical
morality or group membership without
considering the difficulties facing
judges, who can’t make statements that
do not purport to reveal commitment.
MacCormick, following in the Hartian
tradition, seeks to analyse language,
and categorise the kinds of statements
that can be made, and the actions that
they can perform. Luhmann, through
his theory of systems, requires us to
consider how the context of commu-
ni cati ons i s establ i shed through
communications, and how that context
(redundancy) structures the possi-
bilities of what can be communicated
at that point. Using Luhmann to go
beyond MacCormick, we have to
examine how redundancies within
systems restrict the choice of forms of
communication available to the actors
who participate in those systems.
A further implication of this analysis
is that one needs to question the use
within legal theory (and social theory)
of the concept of conventions.
30
The
judicial contribution to the existence of
law as a system has been described in
terms of judicial conventions about the
use of appropriate sources of law, the
correct manner of speech, etc. These
‘ conventi ons’ poi nt to somethi ng
outsi de the system i tsel f, as the
mechanism for the legal system’s ability
to maintain its autonomy and evolution.
If conventi ons mean wi despread
acceptance, common positive com-
mitments internal to the relevant actors
(or common perceptions of criticism
from other systems), then one can
sensibly talk about the legal system
changing when its conventions change.
A shift in conventions allows for a
change in what can be communicated.
For example, changing commitment to
parliamentary sovereignty, and an
increasing acceptance of European
integration, might explain develop-
28
Thi s di scussi on i s now cl ari fi ed i n
MacCormick, 2008, chapter 4.
29
For example, with the writings of Finnis,
who argues that the presuppositions inherent in
both insider and outsider points of view (that
someone wants the rul es to be appl i ed)
necessitates a belief system shared at least
amongst the judiciary that legal rules are for the
common good; see Finnis, 1980, pp. 9–19.
30
So much detailed analysis within legal
theory rel i es on some understandi ng of
conventions as foundational to law’s practices;
see, for direct analysis of law’s autonomy as
resting on a particular understanding of social
conventions, Marmor, 2001. Conventionalism is,
of course, one of the conceptions of law analysed
by Dworkin (1986, chapter 4), but using an
understanding of conventionalism that has been
seriously questioned; see Simmonds, 1990
58 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
ments in the treatment of sources of UK
law. By contrast, redundancy would
invite one to consider, at each moment
in the system, what communications
were available to the actors in question.
These communi cati ons are the
conventions. There is nothing outside
them, which limits the possibilities of
communication. And the possibilities of
communication (the conventions) alter
as those communications occur, in that
those communications can generate
new redundancies and new variety. To
ask about the strength of a convention,
using systems theory, is to identify what
operations cannot occur at present,
without utilising the particular commu-
nications in question. The cost of aban-
doning conventions is the cost of
abandoning particular kinds of redun-
dancy, which is the need to find other
ways to carry out the same or similar
operations using different commu-
nications, and the risk, in any attempt
to do so, of failure.
Following on from this, there is also
a tautology in Hart’s claim that the
judiciary must accept a rule of recog-
nition as a common basis for identifying
what counts as a rule of the legal
system. Without here entering into the
extensive controversy of exactly what
counts as the rule of recognition (rules,
principles, standards, etc.), the need for
a judiciary to utilise a common basis
for what is capable of identifying a legal
communication is simply a re-statement
of the basi s for communi cati on:
redundancy. Judges cannot commu-
nicate with each other without utilising
the redundancy that is available to
them.
In keeping with Luhmann’s theory,
we must also advance our arguments
on the basis that systems of commu-
nication need to be identified separately
from institutions. Thus judges, giving
legal judgments, make legal commu-
ni cati ons. But seni or j udges, for
example, giving public lectures
31
or
writing law review articles are not
making legal communications.
32
And it
is their different ability to make commu-
nications as they participate in different
systems of communi cati ons that
supports the claim that the beliefs of
judges differ from what, within their
judgments, they say.
33
In addition,
although the focus of this article is on
judicial communications, it might assist
our understanding of the limited options
open to adjudicating judges to consider
the communication options open to
other participants within the legal
system – lawyers and laypeople.
Whilst the ability of laypeople to
make legal communications, genera-
ting legal information, is more limited
than that of judges deciding cases,
moving through our society without
31
http://www.judiciary.gov.uk/publications_
media/ speeches/index.htm.
32
An institutional approach, which looked at
‘the judiciary’, the roles they play or their position
within a hierarchical institutional structure, is less
l i kel y to keep these di fferent ki nds of
communications separate.
33
The beliefs of judges (if this means their
conscious thoughts) can never be known, except
as they are communicated; for background, see
Luhmann, 2002b. So the claim that judges do
not believe what they say is most commonly a
claim that what they communicate on one
occasion contradicts what they communicate on
another, plus the assertion that only one of these
communications reflects their conscious thoughts
and feelings. Other bases for this assertion tend
to be rooted in argument: that what judges say
is factually implausible, or incompatible with a
claimed necessary element of a legal system.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 59
maki ng l egal communi cati ons i s
virtually impossible. What layperson is
going to fail to claim under contracts,
or assert property claims, let alone fail
to express the legal position when their
car is obstructed by illegal parking, or
they are assaulted? Whilst these
events may be acknowledged as harms
or wrongs, they will also be recognised
as involving legal rights and crimes.
Which individual is not going to commu-
nicate that they have rights as a tenant,
or owner-occupier, or have the ability
to leave their property to people on their
death via their wills? Imagining an
individual who never utilised legal
communications, even in order to
construct a position from which they
could make other kinds of claims within
other systems (‘leaving all your property
to my sister is wrong’),
34
is very hard.
Even tramps are likely to communicate
thefts and assaults, let alone recognise
the signs that indicate when they are
likely to commit a trespass. And again,
this leaves those individuals in a
position that can be described as
operationally self-refuting. What does
it signify when someone makes an
appeal to the law? By making this form
of communication they are not commu-
nicating that an event is uniquely illegal.
They are drawing on a redundancy that
overlaps with much of what is utilised
by judges and lawyers. Laypeople do
not expect that everything that they
would like to be the case is the law.
They know that legal rights derive from
gifts, contracts, transfers, and that law
is made in parliaments, courts and town
halls. They also understand such
constructs as rights, i.e. not just
predictions of the likelihood that harms
or benefits will happen in particular
circumstances. By participating in the
legal system through making legal
communications, these laypeople will
exhibit Hart’s internal attitude. But what
they will not exhibit when making such
communications is the state of their
bel i efs, whether these represent
approval or disapproval of the standard
to which they are referring, or approval
or disapproval of the legal system as a
whole.
Moving on to lawyers, when indivi-
duals seek legal advice, the commu-
nications that result draw on a redun-
dancy that overlaps with that used by
judges, and generates legal information
of a similar complexity. And, as with
l aypeopl e, some of what i s then
communicated will take the form of a
prediction of what might occur, rather
than a statement which simply has a
normative meaning. The so-called ‘bad
man’ approach to legal advice tells
clients not what the law requires, but
only what is likely to befall them from
the activities of legal authorities if they
proceed with particular courses of
action. Legal advice, unlike judicial
decisions, can take this form. Judges
cannot express their own decision as
a prediction of what others will do. They
express their decisions as a conclusion
on the law, even if they concede that
another court might take a different
view. By contrast, lawyers can express
vicarious opinions, in terms of what the
courts are likely to decide. And they can
further distance themselves from
34
Laypersons find that pivotal aspects of their
lives are constituted by law, and in turn use law
to orientate themselves in their claims as to what
is right or wrong; see Postema, 2008, pp. 45–65.
60 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
judicial communications by expressing
views on the likelihood of judicial
outcomes in terms of predictions of both
decisions and the likely consequences
that will follow from them. But even here
one needs to recognise the limited
ability of lawyers, when giving advice,
to abandon the normative form of legal
communications. Indeed, if lawyers
deconstructed every legal commu-
nication that they utilised in order to
reconstruct legal advice into predic-
tions, it would be impossible for that
advice to be given. What lawyers in fact
do is engage with legal communica-
tions in their classic form, in order to
construct narrow issues, and only at
that point reconstruct communications
that have a normati ve form i nto
predictions of consequences that do
not. Having given advice in that form,
they then have to re-engage with
normative communications in order,
like judges, to generate the legal
arguments that wi l l need to be
presented to the court. These argu-
ments will not duplicate the predictive
elements found in the advice, not
si mpl y because l awyers can be
expected to be partisan, but also
because such communications will not
be recognised by judges as legal
arguments. They will not offer them
reasons that can form part of their legal
judgments. Thus it is not that detached,
vicarious normative communications
cannot form any part of the legal
system. It is rather that the legal system
establishes where and when such
communications can form part of itself
by reference to the information that
needs to be generated in order to carry
out particular legal operations.
What we can conclude from the
above discussions is that whilst there
are detached and committed partici-
pants (whether these are judges,
lawyers or laypeople), if that means that
some participants in the legal system
experience internal approval when
making legal communications, and
others wish that what was available to
be communicated was different, this
does not resul t i n detached and
committed communications.
35
The
legal system, especially in connection
with adjudication, is not made up of
committed and detached commu-
nications. Adjudication can only be
carried out through committed commu-
nications. Detached communications
would either fail to carry out the
adjudication, or would be identified by
the system as reasons why the decision
should be regarded as an improper
one. Successful l y carryi ng out
adjudication involves only committed
communications, which have normative
meanings, because these provide the
background redundancy which enables
one to generate legal information – a
l egal deci si on j usti fi ed by l egal
reasons.
36
A lot of jurisprudential discu-
ssion of the internal attitude, including
35
It is the legal system itself that identifies
when a statement can be regarded as detached,
i.e. as a disingenuous and therefore improper
legal communication. The legal rules dealing with
competence and bias identify cases from which
judges must disqualify themselves, and deal with
the competence of individuals to deliver legal
judgments.
36
If the legal system contains what observers
might describe as a moral element this will also
not be located in the beliefs, motivations and
commitments of its participants. These, too, will
be found in the system’s own communications,
and will be exhibited where the system includes
operations that cannot be carried out except by
the inclusion of communications that also have
moral meanings.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 61
that by Hart himself, addresses the
question of what motivates individuals
to make legal communications, i.e.
what internal commitment or desire is
necessarily coupled with the kinds of
expressions (calls to comply, criticisms
for deviation, etc.) that constitute the
manifestation of the internal attitude.
Arguments commonly take the form of
identifying what is either necessary or
sufficient for those communications to
generate the meanings (information)
that they do. Hart himself was quite an
agnostic in regard to this question: ‘both
this general obedience and the further
use of and attitudes to the law may be
motivated by fear, inertia, admiration of
tradition, or long-sighted calculation of
sel fi sh i nterests as wel l as by
recognition of moral obligation. As long
as the general complex practice is
there, this is enough to answer affirma-
tively the inquiry whether a legal system
exists. The question of what motivates
the practice, though important, is an
independent inquiry.’
37
In our opinion
this agnosticism is appropriate, as Hart
is correct to assert that the question is
not what motivates individuals to make
legal communications, but what they
communi cate when they are so
motivated. In making legal commu-
nications individuals communicate legal
information, and the information that
they communicate does not alter its
form (i.e. cease to be normative)
because of the motivation that has led
them to make the communication in
question. Of course, if they commu-
nicate their beliefs at the moment of
making such communications, then this
may deprive the subsequent commu-
nications of their normative form and
meaning. But, first, this will not be a
result of the existence of motivations
as beliefs or commitments, but because
of their manifestation and existence as
communications. And second, such
manifestations raise the issue which we
have been di scussi ng: are the
communi cati ons whi ch represent
manifestations of belief compatible
with, or do they add anything to, the
l egal communi cati ons that the
individuals in question are motivated to
make? In some ci rcumstances,
communi cati ng a commi tment or
motivation at the same time as making
a legal communication will undermine
the ability to make the communication
one is motivated to make.
38
If detached forms of legal commu-
nication are not available to judicial
actors participating in the legal system,
what other restrai nts mi ght be
descri bed useful l y i n terms of a
system’s redundancy? The other
example we wish to explore here is the
judicial failure to acknowledge that they
are making law, at the moment of its
making, in their judgments.
4. Judicial discretion
Systems theory does not regard
human bei ngs as si mpl y robots,
participating in systems of commu-
nication without exercising elements of
choice. One choice is not to participate,
although, as we have indicated, never
participating in the legal system is
extremely difficult. Other choices go to
37
Hart, 1958, pp. 92–93.
38
Speech act theory recogni ses, for
example, that insinuation cannot be combined
with explicit statements. One can also talk of
‘insincere’ speech acts, such as manipulation;
see generally Strawson, 1971, chapter 8, esp.
at p. 163.
62 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
the making of communications. This is
not a free choice, as we have tried to
show in our previous discussion. There
are lots of communications which,
whi l st they may bear a cl oser
resembl ance to the bel i efs and
commitments which motivate indivi-
duals to make legal communications,
cannot form part of what is commu-
nicated without preventing the desired
communications from being made as
effective communications. But choices
remain. Lawyers choose what argu-
ments to make in order to produce the
decision which favours their clients.
And the choices here will not only go
to the substantive content of the
arguments, but the manner of their
presentation. And, likewise, judges will
have to exerci se choi ce i n the
construction of their judgments. All this
is fairly uncontroversial. But what
remains a major issue in jurisprudence
is the extent to which judges exercise
choice in establishing what the law is.
And a major part of this controversy,
as illustrated by the three quotations
which introduced this article, is the
manner i n whi ch we shoul d
understand the judicial failure to admit
whilst adjudicating that their decisions
are, on at least some occasions, the
result of individual choices rather than
the appl i cati on of pre-exi sti ng
standards.
Before we proceed to explore the
judiciary’s failure to admit changing or
making law in their judgments, we need
to make a few remarks on the nature
of this phenomenon. There is plenty of
evidence that judges change law. Not
only were judicial decisions the primary
source of English law from the twelfth
century to the second half of the
nineteenth century, but they were also
the means by which that law altered
from its original customary content.
And, whilst legislation has taken over
as the major mechanism by which law
is both established and changed, the
amendment of law through judicial
decision has continued. Judges, in
articles, books and public speeches,
have felt no need to deny the alterations
in the law which their brethren, or even
themselves, have affected to the law.
One can even fi nd exampl es of
decisions in which the subject of
discussion, and the issue to be decided,
is how to respond to a change in the
law. Thus, for example, in R v. Cottrell
39
we are told: ‘It is artificial to pretend that
the law was not changed, or to dress
its impact in the jurisprudential disguise
that the law had, in Blackstone’s word,
been “discovered”.’ Cottrell was a Court
of Appeal decision on the right of
defendants to appeal against their
convictions on the basis of a change in
the law, which had to deal with the
consequences of the House of Lords
decision in R v. J
40
to alter fifty years of
settled law on the right to prosecute for
indecent assault where the time limit for
unlawful sexual intercourse with a child
under sixteen years of age had passed.
Whilst the Court of Appeal in Cottrell
dismisses the artificiality of a pretence
that law is ‘discovered’, the House of
Lords judgments in R v. J contain no
awareness, either in the majority
judgments, or Baroness Hale’s strongly
cri ti cal di ssent, that any of thei r
39
[2007] EWCA Crim 2016, para 25.
40
[2005] 1AC 562.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 63
Lordships are involved in an exercise
in changing the law.
41
Whi l st re Cottrel l contai ns an
admission that it is ‘pretence’ for judges
to deny changing the law, R v. J is an
example of the communications that
generate such criticisms.
42
Their
Lordships presented judgments that
explored what the law was, rather than
admitting that their decision would
establish or change the law. They also
failed to acknowledge that a hard case,
which could generate divergent views
of the law, must necessarily involve the
exercise of some choice or discretion.
And lastly, in the exercise of that choice,
there was no recognition that factors
such as their gender or biography (and
in other hard cases their race and class)
could operate as factors influencing
their judgments. How do we explain
such, to quote Hart, ‘rhetoric[al]’
omissions? Hart also talks about ‘ritual’
language, and the quote from Simpson
at the start of this article, speaks of
‘conventions of legal argument [which]
embody a belief in the theoretical
possibility of a comprehensive gapless
rule of law’. What is the nature of this
ritual or convention?
One can offer various normative or
functional explanations of the judicial
failure to acknowledge what they do
(establish or change law) when they do
it.
43
As with MacCormick’s explanation
of the judicial duty to give effect to clear
law, one can attribute this to various
sociological or political factors: a desire
to i ncrease thei r own, and thei r
profession’s, social standing; or the
need for unelected officials to avoid
political criticism. And one might also
hope, perhaps through academic
critique, to expose this element of
law-making, and all the unackno-
wledged elements that contribute to
judicial decisions, and thereby help to
produce different outcomes in the
future. In keeping with Luhmann’s
theory, and the forms of autonomy
which his theory recognises, we prefer
to begin with an exploration of the
operations which are carried out by
legal decisions, and to consider how
these would be made more difficult, or
impossible, for judges, if they did not
utilise the redundancies currently
available within the legal system. In so
doing, we hope to identify the costs to
such actors of ceasing to utilise that
redundancy, and to consider how such
costs, which operate at the moment of
each communication, might structure
the participation of judicial actors within
the legal system to a greater and more
predictable extent than theories that
41
The judgments, on both sides, attempt to
‘discover’ the appropriate law on the right to
prosecute for indecent assault contrary to s14(1)
of the Sexual Offences Act 1956 (which contains
no time limit) in light of s6(1), dealing with
unlawful sexual intercourse (which does). It is a
case of statutory interpretation, and whilst both
sides describe the consequences of their
particular interpretations, there is no suggestion
on either side that their conclusions are anything
other than what the statute requires. For the
majority, as much as the dissent, the basis for
the construction of each judgment is that the
statute requires, and has always required, the
interpretation offered.
42
To those readers who do not accept that
R v. J is a hard case that changes the law, we
simply invite them to apply our analysis to
whatever case they would recognise as such,
from any area of law that has evolved through
judicial decisions.
43
It is not necessary to show that the judiciary
never admit to making law when they make it in
order to justify a discussion of the many, nearly
all or virtually all (depending on one’s critical
stance) occasions when they do this.
64 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
rely on those actors’ awareness of, and
response to, the anticipated conse-
quences of their actions in terms of
gender, class, race or professional
interests.
44
Let us begin with those explanations
of judicial communications which seek
to demonstrate their self-serving
qualities. A convention amongst judges
to hide their law-making function at the
moment of legal decisions is difficult to
reconcile with a willingness of judges,
in law review articles and public
speeches, and even as in R v. Cottrell
in some decisions, to admit that their
decisions make, and don’t simply iden-
tify, the law. And it is their willingness
to admit that they make law which
provides evidence that at least some
of thei r communi cati ons have a
disingenuous quality that can be
described as ‘rhetoric’. Why hide in one
moment what can be revealed, in public
forums, at others? Of course, these
public admissions are usually accom-
panied by claims that law-making by the
judiciary is of a different quality from that
of the legislature, that it is more
incremental, or interstitial. Some will
see rhetoric not only in the failure to
admit to making law when doing so, but
also in these further claims that judicial
law-making has a limited character. For
whether one focuses on acknowledged
‘landmark’ decisions, or simply seeks
to expose the alternatives that are
available in more ordinary cases, it is
easy to show that the changes in law
affected by the judiciary are, on at least
some occasions, as politically signi-
ficant as much of what is carried out
through legislation. So the convention,
interpreted from this perspective, is to
admit to the fact of law-making (but not
at the time when it occurs), and to
disguise its extent and the political
nature of the choices which accompany
it. By what mechanism is such a fine
balanced self-serving convention
mai ntai ned i n pl ace agai nst the
vagaries and judgments of individual
judges, who might be expected to hold
di fferent vi ews as to the l i kel y
consequences, whether in the media
or politics, of its infringement? What
would be a systems theory expla-
nation?
We cannot overcome the separation
between psychic and social commu-
nication and know what is in the minds
of judges. But we can begin this enquiry
into the restrictions on the possibilities
of communication open to judges by
asking what restraints hypothetical
honest judges might encounter (our
version of Dworkin’s Hercules!).
45
Honesty is subjective, which creates a
situation in which the more learned our
i magi ned j udges, and the more
self-aware they are, the more difficulties
they may have in articulating all of the
factors within their consciousnesses (or
even their unconscious motives) which
have influenced their decisions. Think
of the enormous difficulties. Within
moral philosophy there is an extensive
debate between cogni ti vi sm and
non-cognitivism; this debate raises the
possibility that it is not values but
desires that motivate human choices,
44
In doing this, we do not deny, any more
than Luhmann, that law can be shown to operate
in a manner that advances class, gender and
race interests.
45
‘[A]n imaginary judge of superhuman
intellectual power and patience who accepts law
as integrity’ (Dworkin, 1986, p. 239).
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 65
wi th reason operati ng onl y as a
mechanism to increase our ability to
achieve desires. Closely allied to this
are debates about ethical relativism,
which raise the question of whether
values, or desires, are the result of
culture, class, race or gender. And for
those who believe that the acquisition
of values or desires is more indivi-
dualistic, one might look to psychology
or biography. So honesty about the
nature of choice, if this means identi-
fying the reasons why judge X chose
to make decision Y, could take us
through moral philosophy into anthro-
pology, sociology and psychology, with
little or no certainty of a definite
conclusion. This leaves our honest
judges in a difficult position, and the
more self-conscious and widely read
they are, the more difficult that position
could be. The ‘nightmare’ level of
honesty would be judges who adopted
the style of some post-modern writers,
attempting to deconstruct their deci-
sions at the moment of deciding, by
attempti ng to i denti fy, wi th total
honesty, what has brought them to
believe that X rather than Y is the
appropriate outcome for the case at
hand.
We can dispose of this ‘nightmare’
scenario by reflecting on what is
involved in ‘making law’ within our
system of precedent. Higher courts do
not simply announce their decisions.
They give reasons. And the reasons
provided will be intended to persuade
others (judges, lawyers and sometimes
even politicians and laypeople) that
their decisions are appropriate. This is
a significant constraint. It will take us
wel l away from our ‘ ni ghtmare’
scenario. Rarely will judges’ self-
conscious observations on the basis for
their moral values persuade other
judges of the correctness of their
decisions, whether those decisions are
presented as a conclusion of law or a
deliberate attempt to make new law. If
judgments are intended to persuade,
then the communications chosen to
construct them must be appropriate to
that task. But what is it that makes
particular kinds of reasoning appro-
priate to that task? We can call the
standards of legal rhetoric a con-
vention, and just accept that ‘they are
because they are’ amongst sufficient
members of the judiciary. But systems
theory invites us to go further, and
exami ne what operati ons these
reasons facilitate that would not occur,
or not occur in the same way, if different
reasons were given.
First, we need to remember that the
giving of reasons by judges operates
within a system of precedent. As such,
the reasons provided have to guide the
making of further decisions. This
provides a filter against all kinds of
‘honesty’. Confessions of an idio-
syncratic kind that reveal why particular
judges reached particular decisions
make no contribution to this process.
In effect, as precedents, they leave
matters undecided, as there is no
reason for persons with different
histories/gender/class to reach the
same decisions. In order for decisions
to operate as precedents, judges have
to remove themselves from their
judgments, whatever their beliefs as to
the manner in which their own personal
experiences might have shaped their
decisions. This is the beginning of a
process that can, from outside the legal
system, be described negatively as
‘dishonesty’, ‘hypocrisy’ or ‘rhetoric’, or
posi ti vel y as ‘ i mparti al i ty’ and
‘objectivity’.
66 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Second, as pointed out by Hart,
when judges are called upon to choose
between two legal solutions to a legal
issue, part of their task is to integrate
their chosen solution into the existing
law.
46
Again, this is part of the system
of precedent. Law evolves by each new
law fitting into the existing law. We
might call this an examination of the
‘legal consequences’. It involves a
consideration of the implications for
existing law if the chosen solution is the
law. One solution may lead to one
configuration of legal relationships,
whilst the other leads to a different one.
In making this comparison, judges are
involved in a contemplation of redun-
dancy: ‘what possible differences to
future legal communications follow if
these matters are decided one way
rather than the other?’ And from the
perspectives created by these alter-
native configurations of hypothetical
future legal communications, judges
have a limited ability to view the
implications for the rest of society. To
some extent thi s descri pti on of
alternatives involves an element of
persuasion, showing how judges have
chosen the better outcome. But
restricting this persuasive element is a
communication that is a necessary part
of the evolution of law: what might it
mean to establish this precedent?
A third factor in this assessment of
judicial communications is the nature
of the procedures through which judges
establish the existing law. When
identifying settled law, judges make
communications that do not differ in
form from those used to establish new
law. (Indeed, that is what leads to
accusations of ‘rhetoric’.) In other
words, the processes whi ch are
necessary in order to choose between
alternatives are not different from the
procedure involved in identifying what
alternatives are available to be chosen,
including those cases where a judge
might conclude that there are no
alternatives, i.e. that the matter is
disposed of by settled law. In a case of
settled law we might expect literal
meanings and purposeful interpretation
to coincide, principles to support this,
minimal disturbance to other areas of
law from adopting this interpretation,
and whilst the legal result might not be
able to be presented as reasonable (in
the sense that it is beyond criticism) at
l east i t woul d not appear whol l y
unreasonable (in the sense that it is
indefensible). But if this is what consti-
tutes settled law, then the difference
between finding law and making law is
not a difference of kind, it is a movement
along a continuum. Elements of what
constitute settled law may find them-
selves located on each side of a choice
between offered alternatives. This
means in turn that there is no clear
demarcation between areas of law that
are settled and those which are not.
What then would it mean for judges to
exhibit honesty when they move along
this continuum? One envisages a
situation in which judges who feel that
they are involved in the making of law
shoul d offer one of two ki nds of
admission: either that there is no settled
law, and so the decision represents an
addition to law, or that there is settled
46
Hart alternatively suggests, in relation to
‘ a system where stare deci si s i s fi rml y
acknowledged, [that] this function of the courts
is very like the exercise of delegated rule-making
by an administrative body’ (Hart, 1994, p. 135).
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 67
law, but the judges in question regard
the existing law as so unsatisfactory
that they are going to have to change
it.
What are the problems with such
additional elements of honesty? To put
this in systems theory terms, how would
the adoption of such communications
change the nature of legal commu-
nications and the operations that they
carry out? Would adjudication continue
as adjudication with this small change?
Or would the introduction of such
‘honest’ communications block or
impede the making of communications
and the operations they carry out
(whi ch parti ci pants are currentl y
motivated to achieve). And if these
impediments to future communications
represent the costs of such admissions,
what exactly are the gains (remem-
bering that the participants in the
process have to be motivated to make
these new forms of communication)?
There are penalties for this kind of
honesty. Judges who are not self-con-
scious in their judgments as to what
represents settled law will have a
distinct advantage over those who are.
These judges will simply not have to
make such honest admissions, or at
least not make them at the same point
on the continuum as their less arrogant
colleagues. Of course if the admission
that one was making law had no
adverse implications for our judges (as
is the case for example when statutes
expressly give discretion to individual
j udges), then there mi ght be no
immediate disadvantages from making
such confessions. But our judges have
to decide on their communications by
reference to the legal system as it
currently is, and not as they might wish
it to be. And given where we presently
are, judges who admit to making new
law other than as authorised by statute
or precedent are at a disadvantage in
deciding the cases before them, and
judges who go so far as to admit to
overruling settled law because they do
not regard it as appropriate (‘the law is
currently X, but we think it ought to be
Y’) are at an even greater disadvan-
tage.
47
The most obvious disadvantage
is not the external one of political, media
or academic criticism, but the internal
one of failing to achieve a successful
legal operation: to actually dispose of
the cases before them. Such
statements are, within the legal system
as it currently exists, going to commu-
nicate information that is decoded as
an ‘error’.
48
In the case of lower court
judges, it is going to produce a version
of the easy case: the easy appeal. In
the case of a supreme court, such
communi cati ons are not open to
47
Hart’s reference to rhetoric (at the
beginning of this article) gives us one clue, if
rhetoric here is intended to refer to the intention
to persuade. If judges’ intentions are to persuade
that the appropriate legal decisions should be
those chosen by them, then they are severely
handicapped in achieving those results if they
admit, within their judgments, that they are not
establishing the law, but instead deciding what
the law should be in the absence of settled law.
An admission: ‘there is no law here, but we
personally think the law ought to be X’ will, within
our existing legal system, lead to an appeal.
Under our system, judges are authorised to
establish what the law is, they are not authorised
to establish what the law ought to be. Here, as
in the previous discussion of detached/committed
communications, communications that admitted
to the exercise of discretion to make law may
represent the judges’ beliefs, but they will
undermine the intended outcome (and thus work
agai nst the moti vati on to make ‘ l egal ’
communications).
68 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
correction by appeal. But one should
not assume that this makes a significant
difference. The techniques of legal
argumentation that identify errors in a
lower court judgment (a contemplation
of legal consequences that includes a
sense of what can no longer be decided
if this communication were accepted by
one’s audience) apply to lower and
higher court judges alike. Whilst the
error would be less easy to remedy,
contemplation of what it represents to
the legal system (in terms of a loss of
redundancy) is still present. One
example of this is the House of Lords’
unwillingness to abandon its practice
of regarding its own decisions as
binding precedents, evidenced by the
delay in introducing a practice direction
allowing overruling, and the limited
number of times it has been used since
established in 1966. There are huge
costs in terms of a lack of redundancy
if a supreme court makes commu-
ni cati ons whi ch acknowl edge i ts
willingness to change law solely on the
basis that it is no longer satisfactory.
And the practice direction only deals
with the ability of the House of Lords to
change its mind about what the law has
always required, i.e. to find the law to
be different, not to openly make diffe-
rent law. This further move, especially
if it involves an abandonment of the
techniques of statutory interpretation,
would amount to communications that
were truly, to again quote MacCormick,
‘so strange as to be barely imagi-
nable’.
49
If honesty is not to be its own reward,
then it will in practice be discouraged.
Judges will not be prompted to make
admissions that will almost certainly
undermine their attempts to make the
law into what they might like it to be,
since honesty will tend to work to
prevent their desired outcomes from
occurring. However, could there be an
institutional change to achieve this
result – to remove the penalty for
honesty and the reward for ‘hypocrisy’?
Well, this would require a change in the
legal system. What communications
within the legal system could alter it to
allow this to happen? We cannot say
that such a change could never occur
– systems theory can never predict how
a system might change itself over the
long term. But we can see why, at
present, such a change would be quite
difficult. The most flexible instrument for
changing the legal system that we
currently possess is legislation. But this
gives us a problem. If judges were told
in legislation that they could make new
law whenever they felt that the law was
not settled, or even that they could
make new law whenever it was settled
but they disagreed with it, then ‘rhetoric’
or ‘hypocrisy’ would cease. But this
woul d be because the range of
di screti on that has al ready been
expressly handed to judges in areas
such as sentencing and matrimonial
48
Systems theory analysis supports classic
positivist claims, namely those of John Austin in
his lectures (1832), that nullity is a sanction, at
least in the case of judges, even though the
communi cati ons of the system do not
acknowledge this.
49
A l egal deci si on that j udges were
authorised to decide what the law ought to be in
areas covered by statute without reference to
the techniques of statutory interpretation is even
less believable, given how many routine
decisions are made possible by the background
redundancy of the doctrine of parliamentary
sovereignty.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 69
settlements would have been extended
to the whole of the law. And not only is
such a mandate unlikely to be enacted,
it would not actually do what those who
want an end to hypocrisy are asking
for. They want judges to be honest, i.e.
to admit that they make new law despite
the absence of a statutory authority to
do so. They are not asking for judges
to be given such monumental powers
that the need to be ‘hypocritical’ will
never arise.
Assuming that the legislature is not
going to grant judges an express
general power to alter the law, we find
ourselves in one of the situations of
inconsistency, if not paradox, that
systems theory leads us to expect to
find within all systems of commu-
nication.
50
Whereas the legislature
cannot or would not give judges a
blanket power to make new law,
nevertheless it needs judges to carry
on wi th the task of appl yi ng the
legislature’s law. And it also needs
judges to interpret and alter their
interpretations of law to take account,
to quote Hart, of ‘our relative ignorance
of fact... [and]... our relative indeter-
minacy of aim’.
51
And with this last
‘need’ we can say that, in effect, the
legislature needs ‘hypocrisy’. To be
effective, the legislature needs the
judges to carry out operations that it
cannot expressly authorise. Judges
must make law, in the sense of dealing
with the inevitable contingency within
a system that cannot provi de i n
advance for all situations, by using
communications that do not admit that
law, in this sense, is being made. These
particular examples of ‘hypocritical’
communication facilitate a workable
version of what is commonly referred
to, within the legal and political systems,
as the doctri ne of ‘ separati on of
powers’. Whilst the need for judges to
make law is inescapable, their inability
to proclaim that this is what they are
doing, as they do it, leads to different
forms of law-making than would occur
if judges could utilise communications
that confessed to their law-making role
as they were doing so.
52
Whilst there
is undoubtedly a creative element in
making new law through the develop-
ment of precedent, it is still a conti-
nuation of the techniques involved in
‘ fi ndi ng’ settl ed l aw; most of the
redundancy remains the same. And as
50
Luhmann identifies this particular paradox
as ‘the third question’: ‘the paradoxes of the
changing interpretation of law which has to, but
cannot, refer to itself as some kind of legislation’
(1988, p. 155); see further, in relation to
decision-making in courts, Luhmann, 2004, pp.
280–96; and more generally in relation to the
legal system, Perez and Teubner, 2006; see also
our review of the latter book, Nobles and Schiff,
2007.
51
Hart, 1994, p. 128.
52
In keeping with systems theory we are not
claiming that the current situation has been
rationally constructed, but that it has evolved.
That evolution was achieved by the judiciary
continuing to perform those same operations
within the common law (and on the continent
within the civilian tradition) that they had
performed for hundreds of years prior to
legislatures developing a radical ability to change
law. Within the natural law tradition, by appealing
to higher levels of generality, law was constantly
evolved through communications that failed to
acknowledge that it changed. Increasing use of
legal communications around themes of authority
increased the role of legislatures, but did not
remove the need for a different (and one might
say older) form of communication necessary to
achieve some kinds of law-making through
adjudication; see Nobles and Schiff, 2006,
chapter 3; see also the underlying theme and its
representation in the essays in Loughlin and
Walker, 2007.
70 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
such, it does not provide the same
opportunities as would be present if a
judge could simply say: ‘at this point I
have run out of law, so the best law I
can create in this situation is... ’ (let
alone say ‘here I find the law so
inappropriate that I am going to change
it to... ’).
53
And this form of commu-
nication (their inability to proclaim that
they are making law as they make it in
the course of their judgments), rather
than any personal political commitment
held by one judge, or by judges in
general, results in law-making that can
be described as ‘incremental’. By
contrast, if judges could communicate
‘honestly’, and admit to making law
within their judgments whenever they
felt that their decisions were not
dictated to them by prior standards (or
felt that those prior standards were
inappropriate), then the content of the
doctrine of separation of powers would
depend on different communications,
namely those expressing each judge’s
assessment of the deference appro-
priate to Parliament.
So, the conventions which allow
discretion whilst failing to acknowledge
it are not something which judicial
actors have to accept in the sense of a
consensus within their conscious-
nesses about the practices that they
must commonly perform, or the political
or professional reasons why such
practices might be a good thing. They
are first and foremost the experience
of carryi ng out l egal operati ons
(generating information) against a
background of redundancy, which
enables routine decision-making to
occur. The i ndi vi dual actor who
attempted to break with the ‘convention’
would be unlikely to find that their ‘novel’
communication was absorbed within
the legal system rather than being
recorded as an error, still less that it
could generate a new redundancy for
the making of routine legal decisions.
There is no obvious way (at least in the
present) for the judiciary to decide both
easy and hard cases on a routine basis
except by using communications that
fail to distinguish clearly (from the
perspective of at least some aca-
demics) between the finding of law and
the making of law. However much their
power may resemble that of Parliament
(in terms of the significance of the legal
changes produced by their operations),
the communications which they use
have to take a different form, one that
fails to recognise that law is ‘made’ by
judges who make decisions, and takes
the form of a discovery of the existing
law.
5. Conclusion
This article has sought to indicate
the reasons why judges, and other
actors within the legal system, or
indeed any system, might need to
utilise communications that do not
reflect their own (or perhaps even any
human’s) understanding of what is
occurring.
54
Attempting to explore why
this might be a necessary part of any
53
The point can be illustrated simply by
contrasting this open form of law-making with
the techniques described in books such as
Twining and Miers, 1999.
54
Or, as others might say, the legal system
needs hypocrisy, just as, it has now become
clear, do many institutions and organisations; see
Brunsson, 2002, esp. pp. 27–39 and chapter 9;
and, in relation to law in particular, Philippo-
poulos-Mihalopoulos, 2006.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 71
system’ s operati ons, and then
identifying the operations which this
makes possible, provides us with a
radically different insight into the nature
of judicial communications. Debates
whi ch are i nformed by ordi nary
language philosophy, speech act
theory and other forms of linguistic
philosophy, and focus on language and
not systems, fai l to i denti fy the
constraints placed by systems on
actors’ use of language. Arguments
about the construction of meaning
which limit themselves to language and
its use, but ignore the restraints which
ari se from l aw’ s exi stence as a
separate system of communication
(with its own redundancies), have
produced a series of irresolvable
disputes about what truly occurs within
legal systems. Systems theory offers
legal theorists a new direction, with new
insights. This is a journey which has
implications for more schools of juris-
prudence than analytical positivism. To
call communications ‘rhetorical’ or
‘ hypocri ti cal ’ draws attenti on to
something important. But without
analysis of why such communications
occur, one is left uncertain as to the
possibilities for things to be other than
they are. Those who see hypocrisy as
a personal failing might hope for more
‘honesty’. Those who see ‘hypocrisy’ as
a political strategy, intended by its users
to maintain the legitimacy of the legal
system in the face of possible criticism,
will expect changes in the political or
legal spheres that diminish the need for
deference to l ead to i mmedi ate
changes to the frequency and nature
of ‘ hypocri ti cal ’ communi cati ons.
Systems theory, by focusing on the
operations that communications make
possible, identifying the need for new
communications to replace former
redundancies if the possibilities of
communication (variety) are to alter,
and acknowledging the evolution of
systems into ever more complex forms,
offers a powerful alternative expla-
nation for many of legal theory’s central
concerns.
Understanding how redundancy
constrains the possibilities of what can
be said, including the ability of an
individual to make statements about
their internal states, and how these
constraints are system-specific, so that
they vary between systems and
between different points in the same
system, offers a hermeneutic approach
that can be applied not only to law, and
the particularities of its ‘rituals’ and
‘rhetoric’, but to other subsystems as
well: science, politics, media, the
economy, etc. For, in the resistances
which social systems of communication
offer to psychic systems, with which
they can only loosely ‘structurally
coupl e’ ,
55
i ndi vi dual actors are
constrai ned. Understandi ng the
constraints of judicial communication
mirrors the participation of other actors
within their systems of communication,
and helps with our understanding of the
autonomy not only of law, but of these
other functioning systems in contem-
porary societies as well.
55
‘Structural coupling’ is a key concept of
systems theory that represents the stability with
which different systems recognise each other’s
communications, but without those commu-
nications expressing the same meaning. For a
succinct statement of this concept, see King and
Thornhill, 2003, pp. 32–33.
72 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
References
Austin, John (1832/1995) The Province of
Juri sprudence Determi ned. Cambri dge:
Cambridge University Press.
Bankowski, Zenon (1996) ‘How does it Feel
to be on Your Own? The Person in the Sight of
Autopoiesis’ in Nelken (1996), chapter 4.
Brunsson, Nils (2002) The Organization of
Hypocrisy, 2nd edn. Oslo: Abstrakt forlag AS.
Col eman, Jul es (ed.) (2001) Hart’ s
Postscript. Essays on the Postscript to the
Concept of Law. Oxford: Oxford University Press.
Cotterrell, Roger (2006) Law, Culture and
Society: Legal Ideas in the Mirror of Social
Theory. Dartmouth: Ashgate.
Dworkin, Ronald (1986) Law’s Empire.
Febbrajo, Alberto and teubner, Gunther
(1992) State, Law, Economy as Autopoietic
Systems. Milan: Giuffre.
Finnis, John (1980) Natural Law and Natural
Rights. Oxford: Clarendon Press.
Galligan, Dennis (2006) Law in Modern
Society. Oxford: Oxford University Press.
Greenawalt, Kent (1975) ‘Discretion and
Judicial Decision: The Elusive Quest for the
Fetters that Bind Judges’, Columbia Law Review
75: 359–99.
Hart, H. L. A. (1958) ‘Legal and Moral
Obligation’ in A. I. Melden (ed.), Essays in Moral
Philosophy. Seattle: University of Washington
Press, 82–107.
Hart, H. L. A. (1994) The Concept of Law,
2nd edn. Oxford: Oxford University Press.
Himma, Kenneth (2001) ‘Law’s Claim of
Legitimate Authority’ in Coleman (2001), chapter
8.
King, Michael (2006) ‘What’s the Use of
Luhmann’s Theory?’ in King and Thornhill (2006),
chapter 2.
King, Michael and thornhill, Chris (2003)
Niklas Luhmann’s Theory of Politics and Law.
Basingstoke: Palgrave/MacMillan.
King, Michael and thornhill, Chris (eds)
(2006) Luhmann on Law and Politics. Critical
Appraisals and Applications. Oxford: Hart
Publishing.
Kramer, Matthew H. (1999) In Defense of
Legal Positivism. Law Without Trimmings.
Oxford: Oxford University Press.
Kramer, Matthew H. grant, Claire colburn,
Ben and hatzistavrou, Antony (eds) (2008) The
Legacy of H. L. A. Hart: Legal, Political and Moral
Philosophy. Oxford: Oxford University Press.
Lewi s, Davi d (2002) Conventi on: A
Philosophical Study. Oxford: Blackwell.
Loughlin, Martin and walker, Neil (eds)
(2007) The Paradox of Constitutionalism:
Constituent Power and Constitutional Form.
Oxford: Oxford University Press.
Luhmann, Niklas (1982) The Differentiation
of Society, trans. S. Holmes and C. Larmore.
New York: Columbia University Press.
Luhmann, Niklas (1988) ‘The Third Question:
The Creative Use of Paradoxes in Law and Legal
History’ Journal of Law and Society 15: 153–65.
Luhmann, Niklas (1992) ‘The Coding of the
Legal System’ in Febbrajo and Teubner (1991),
145–86.
Luhmann, Niklas (1993) Risk: A Sociological
Theory, trans. R. Barrett. New York: de Gruyter.
Luhmann, Ni kl as (1995a) ‘ Legal
Argumentation: An Analysis of its Form’, The
Modern Law Review 58: 285–98.
Luhmann, Niklas (1995b) Social Systems,
trans. J. Bednarz and D. Baecker. Stanford:
Stanford University Press.
Luhmann, Niklas (2000a) Art as a Social
System, trans. E. Knodt. Stanford: Stanford
University Press.
Luhmann, Niklas (2000b) ‘Answering the
Question: What is Modernity?’ (An Interview) in
Rasch (2000), 195–221.
Luhmann, Niklas (2000c) The Reality of the
Mass Media, trans. K. Cross. Cambridge: Polity
Press.
Luhmann, Niklas (2002a) Theories of
Distinction: Describing the Descriptions of
Modernity, chapter 7,‘What Is Communication’,
trans. J. O’Neil and E. Schreiber. Stanford:
Stanford University Press.
Luhmann, Niklas (2002b) Theories of
Distinction: Describing the Descriptions of
Modernity, chapter 8, ‘How Can the Mind
Participate in Communication?’, trans. W.
Whobrey. Stanford: Stanford University Press.
Luhmann, Niklas (2004) Law as a Social
System, trans. K. Ziegert. Oxford: Oxford
University Press.
Maccormick, Neil (1978) Legal Reasoning
and Legal Theory. Oxford: Clarendon Press.
Maccormick, Neil (2008) H. L. A. Hart, 2nd
edn. Stanford: Stanford University Press.
Marmor, Andrei (2001) ‘ Legal
Conventionalism’ in Coleman (2001), chapter 6.
Moeller, Hans-Georg (2006) Luhmann
Explained: From Souls to Systems. Chicago:
Open Court.
Nel ken, Davi d (ed.) (1996) Law as
Communication. Aldershot: Dartmouth.
Nobles, Richard and Schiff, David (2004) ‘A
Story of Miscarriage: Law in the Media’, Journal
of Law and Society 31: 221–44.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 73
Nobles, Richard and Schiff, David (2006) A
Sociology of Jurisprudence. Oxford: Hart
Publishing.
Nobles, Richard and Schiff, David (2007)
‘Review of Paradoxes and Inconsistencies in the
Law’, Modern Law Review 70: 505–516.
Paterson, John (1996) ‘Who is Zenon
Bankowski Talking to? The Person in the Sight
of Autopoiesis’ in Nelken (1996), chapter 5.
Perez, Oren and teubner, Gunther (eds)
(2006) Paradoxes and Inconsistencies in the
Law. Oxford: Hart Publishing.
Perry, Stephen (2001) ‘Hart’s Methodological
Positivism’ in Coleman (2001), chapter 9.
philippopoulos-mihalopoulos, Andreas (2006)
‘Dealing (with) Paradoxes: On Law, Justice and
Cheating’ in King and Thornhill (2006), chapter
10.
Postema, Gerald J. (2008) ‘Conformity,
Custom, and Congruence: Rethinking the
Efficacy of Law’ in Kramer et al. (2008),
chapter 3.
Rasch, William (2000) Niklas Luhmann’s
Modernity: The Paradoxes of Differentiation.
Stanford: Stanford University Press.
Raz, Joseph (1994) Ethics in the Public
Domain. Oxford: Oxford University Press
Si mmonds, Ni gel (1990) ‘ Why
Conventi onal i sm does not Col l apse i nto
Pragmatism’, Cambridge LawJournal 49: 63–79.
Simpson, Brian (1986) ‘The Common Law
and Legal Theory’ in W. Twining (ed.) (1986),
chapter 2.
Strawson, P. F. (1971) ‘Intention and
Convention in Speech Acts’ in Logico-Linguistic
Papers, chapter 8.London: Methuen.
Teubner, Gunther (1993) Law as an
Autopoietic System. Oxford: Blackwell. Twining,
William (ed.) (1986) Legal Theory and Common
Law. Oxford: Blackwell.
Twining, William and miers, David (1999)
How to do Things with Rules, 4th edn. London:
Butterworths.
Nota redacþiei: Articolul a fost publicat
iniþial în International Journal of Law in
Context (2009), Vol ume 5, Issue
01, Cambri dge Uni versi ty Press 2009,
Revista Forumul Judecãtorilor primind
permisiunea autorilor ºi a revistei americane
în vederea republicãrii exclusive a studiului
în România.
74 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Le rôle de l’Inspectorat
auprès du Ministre de la
Justice en matière
d’interaction entre le
pouvoir judiciaire et le
pouvoir exécutif
Mme Nelly Madanska,
Inspectrice générale,
Inspectorat du Ministère de la Justice (Bulgarie)
Rezumat:
În contextul principiului separaþiei puterilor în stat, reglementat în mod expres
de Constituþia bulgarã, organizarea puterii judecãtoreºti a suferit modificãri ca
urmare a revizuirilor constituþionale ºi a adoptãrii noii legi de organizare judiciarã.
Inspectoratul de pe lângã Consiliul Superior Judecãtoresc a cãpãtat puterea de
control asupra activitãþii organelor puterii judiciare, iar Inspectoratul de pe lângã
Ministerul Justiþiei ºi-a conturat noi atribuþii legate de prelucrarea informaþiilor,
ajutorul dat ministerului în îndeplinirea propriilor prerogative, aplicarea noii legislaþii,
formularea de cereri pentru interpretarea unitarã ºi unificarea jurisprudenþei,
efectuarea controalelor asupra unor activitãþi care deºi nu þin de magistraturã
sunt legate de sistemul judiciar (executori judecãtoreºti, notari etc.). Controlul
exercitat de aceste organisme reprezintã o formã de luptã contra corupþiei, iar
independenþa sistemului judiciar presupune în acelaºi timp interacþiunea ºi
cooperarea cu celelalte puteri.
Abstract:
Dans le contexte du principe de la séparation des pouvoirs, expressément
prevu par la Constitution bulgare, l’organisation du puvoir judiciaire a changé à
la suite des révisions constitutionnelles et de l‘adoption de nouvelles lois sur
l‘organisation judiciaire. L‘Inspection auprès le Conseil Judiciaire Supérior a acquis
le pouvoir de contrôler l’activité des organes du pouvoir judiciaire et l‘Inspection
du Ministère de la Justice a mis en évidence de nouvelles atributions relatives à
l‘utilisation des informations, pour aider le ministère à s‘acquitter de ses
prérogatives, la mise en œuvre de la nouvelle législation, les initiatives pour
l‘interprétation unitaire et l‘application uniforme de la jurisprudence, des contrôles
sur les activités qui, bien que non liées à la magistrature, sont liés à la justice
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 75
(huissiers, notaires etc. ). Le contrôle exercé par ces organes est une forme de
lutte contre la corruption, et l’indépendance du système judiciaire comporte à la
fois l‘interaction et la coopération avec d‘autres pouvoirs.
Keywords: judicial system, magistracy, independence, cooperation, Ministry
of Justice, separation of powers, checks and balances
Chers collègues,
E
n réfléchissant aux thématiques
que je voulais aborder lors de
ce séminaire qui se focalise sur
l es questi ons i mportantes de
l’indépendance des magistrats et de la
lutte contre la corruption, j’ai réalisé que
c’était logique et inévitable d’asseoir
mon exposé sur la théorie de Charles
Montesquieu relative à la séparation
des pouvoi rs. La séparati on de
l’ensemble des fonctions relatives à la
gouvernance en trois types de fonc-
tions souveraines et indépendantes –
le législatif, l’exécutif et le judiciaire -
constitue cette garantie des droits et
des libertés des citoyens qui exclue la
possi bi l i té d’ i nvesti r de tous ces
pouvoirs une personne ou une autorité
protégeant ainsi la société de la
manifestation du despotisme et des
exactions. Actuellement le principe de
la séparation des pouvoirs représente
la base, l’assise, sur laquelle les
sociétés démocratiques établissent
l’organisation de l’Etat et la gouver-
nance. Ce principe est constitutio-
nnalisé. Au sens de l’article 8 de la
Constitution de la République de
Bul gari e, l e pouvoi r de l ’ Etat se
subdivise en 3 pouvoirs: législatif,
exécutif et judiciaire.
Il convient de ne pas percevoir la
séparation des pouvoirs comme un
obstacle insurmontable, au contraire –
cela suppose l’interaction et la coopé-
ration pour résoudre des problèmes
d’importance fondamentale pour la
société. Comme l’a aussi souligné à
plusieurs reprises la Cour Constitu-
tionnelle de la République de Bulgarie
dans sa jurisprudence „Il n’y a pas de
système constitutionnel fonctionnant
qui prévoie et garantisse l’indépen-
dance absolue à l’un des trois pouvoirs,
l’équilibre nécessaire étant assuré et
attei nt par l ’ i ntermédi ai re de l a
«dissuasion mutuelle». L’équilibre
suppose que chacun des trois pouvoirs
puisse maîtriser (exercer un contrôle
sur) l’autre” (Arrêt relatif à l’affaire
constitutionnelle ¹ 7 de 2005).
Dans l’histoire contemporaine
l’organisation de l’indépendance de
l’autorité judiciaire et son lien avec le
pouvoir exécutif évolue pour arriver,
avec l es modi fi cati ons de l a
Constitution de la République de
Bulgarie en 2006 et en 2007 et avec
l’adoption de la nouvelle loi relative au
pouvoir judiciaire de 2007, à:
• Une formulation expresse dans la
Constitution des pouvoirs du Ministre
de la Justice à l’égard du système
judiciaire (la réglementation est érigée
en règles constitutionnelles) – art. 130à
• La mise en place de l’Inspectorat
auprès du Consei l Supéri eur du
judiciaire, investi d’un pouvoir de
contrôle sur l’activité des organes du
pouvoi r j udi ci ai re - art. 132à –
c’est-à-dire – la création d’un organe
de contrôle interne à la différence du
modèle précédent selon lequel ces
foncti ons fai sai ent parti e des
attributions de l’Inspectorat auprès du
Ministre de la Justice.
• La définition de la nature des
rapports entre le pouvoir exécutif et le
76 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
pouvoir judiciaire en tant que des
rapports d’INTERACTION entre les
deux pouvoirs (art. 368 et suivants de
la loi relative au pouvoir judiciaire)
Où se situe la place de l’Inspectorat
auprès du Ministre de la Justice dans
le cadre de cette configuration?
En adéquation avec les chan-
gements du modèle constitutionnel, le
l égi sl ateur a repensé l e rôl e de
l’Inspectorat auprès du ministre de la
Justice. Des compétences ont été
retirées des attributions de l’Inspectorat
auprès du Ministre de la Justice,
notamment les vérifications en matière
d’instruction et d’état d’avancement des
affaires et des dossiers dans les
juridictions, les parquets et les services
d’investigation. Conformément à la loi
relative au pouvoir judiciaire en vigueur
et au Règlement intérieur du Ministère
de la Justice, l’Inspectorat auprès du
ministre de la Justice assiste le Ministre
de la Justice en matière d’élaboration
des politiques publiques relatives au
pouvoir judiciaire ainsi qu’en matière de
la mise en œuvre de l’interaction avec
les organes du pouvoir judiciaire. Ainsi,
l’Inspectorat:
1. conserve et procède à l a
synthèse des informations mises à sa
disposition par les organes du pouvoir
judiciaire et concernant l’instruction,
l’état d’avancement et la finalisation des
affai res trai tées au ni veau des
j uri di cti ons, des parquets et des
services d’investigation, ainsi que dans
le domaine de l’exécution et des
inscriptions;
2. assiste le ministre de la Justice
dans l ’ accompl i ssement de ses
prérogatives et émet des avis en
matière d’adoption d’arrêts et d’arrêtés
interprétatifs (art. 372, al.1)
3. effectue d’autres contrôles,
commandés par le ministre de la
Justice
Un accent particulier est mis sur
l’activité de l’Inspectorat en matière
d’assistance apportée au Ministre de
la Justice dans l’exercice de ses
pouvoirs relatifs à la formulation de
propositions adressées aux assem-
blées générales des chambres de la
Cour suprême de cassation et de la
Cour suprême administrative en vue de
l’établissement de jugements inter-
prétatifs en cas de jurisprudence
contradictoire et fausse, ainsi que
d’émettre des avis dans le cadre de la
procédure d’interprétation. L’enga-
gement de l’interprétation est une forme
spécifique d’interaction entre les deux
pouvoirs qui incite le système judiciaire
à harmoniser sa pratique relative à la
mise en œuvre de questions d’impor-
tance pour l’intérêt public et les droits
des citoyens. Ceci contribue à l’appli-
cation précise et uniforme de la loi et
diminue les possibilités d’une inter-
prétation tendancieuse ou de contour-
nement des lois, le dernier étant bien
évi demment un mi l i eu propi ce à
l’apparition de pratiques de corruption.
Pendant ces dernières années des
propositions et des avis ont été émis,
par exemple, au sujet de : questions
relatives à la qualification d’un «fait
léger » dans le cadre de la procédure
pénale administrative en matière
d’ i rresponsabi l i té pénal e par
L’indépendance du système
judiciaire est un principe
constitutionnellement protégé
ainsi qu’un principe fondateur à
l’égard des fonctions
juridictionnelles, mais en ce qui
concerne l’efficacité du
fonctionnement du système il est
indispensable et important de
mener un débat politique et
social et d’exercer un contrôle
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 77
l’intermédiaire de la prononciation
d’une sanction administrative pour
réprimer des infractions commises au
sens de l’article 343b, al. 1 CP (la
condui te d’ un véhi cul e en état
d’ivresse), ainsi que dans le champ
d’application de la Loi relative à la
protection du gibier et de la Loi relative
aux étrangers séjournant en Bulgarie
et d’autres.
Une autre grande orientation de
l’action de l’Inspectorat auprès du
Ministre de la Justice est liée au suivi
de l ’ appl i cati on de l a nouvel l e
législation. Au cours du processus
d’adhésion à l’Union européenne, la
Bulgarie a en grande partie accompli
ces engagements consi stant à
harmoniser sa législation interne avec
l’acquis communautaire. Actuellement,
il est nécessaire dans presque tous les
domai nes de mettre l ’ accent sur
l’application du droit – l’organisation, le
suivi, le feed-back et le cas échéant –
l a pri se de mesures l égi sl ati ves
supplémentaires. Par l’intermédiaire de
la décision du 13 décembre 2006
relative au “Mécanisme d’évaluation et
de coopérati on”, l a Commi ssi on
européenne a établi un mécanisme de
vérification des progrès réalisées par
la Bulgarie dans le domaine de la
réforme judiciaire ainsi que dans le
domaine de la lutte contre la corruption
et l a cri mi nal i té organi sée par
l’intermédiaire d’objectifs de référence
spécifiques - des BENCHMARÊS.
Dans les domaines de compétence du
Ministère de la Justice, en matière de
sous-groupe ²², et objectif de référence
2, sont prévues quelques mesures
concrètes, liées à la poursuite du suivi
concernant la mise en œuvre du Code
de procédure pénale et à la mise en
place de suivi relatif à l’application du
Code de procédure administrative et du
Code de procédure civile. C’est dans
cet esprit que sont formulés quelques
missions importantes dans le cadre du
programme de réal i sati on de l a
stratégie de réforme du système
judiciaire bulgare pour la période 2006
- 2007, adoptée par l e Consei l
supérieur de la magistrature le 11
janvier 2006 et par le Conseil des
ministres de la République de Bulgarie
l e 2 févri er 2006 – l e sui vi de
l’application du Code de procédure
pénale, le suivi de l’application du Code
de procédure civile et d’autres.
L’Inspectorat auprès du Ministre de
la Justice est la structure de base
chargée par le Ministère de la Justice
de la réalisation de la mission relative
au suivi en matière d’application de ces
nouvelles lois. Rien que pour l’année
2008 l ’ i nspectorat a réal i sé 19
vérifications relatives au suivi en
matière d’application du Code de
procédure civile, du Code de procédure
pénal e et l e Code de procédure
administrative, dont les résultats sont
ou seront soumis à l’attention des
groupes de travai l permanents,
chargés du suivi, et mis en place au
sein du Ministère de la Justice. Compte
tenu de la nature de ses misions
l’Inspectorat est au cœur de la pratique
et donc peut jouer le rôle de source
d’information au service de l’exercice
de l’initiative législative du Ministère de
la Justice, par l’intermédiaire du Conseil
des ministres, en matière de projets de
lois relatives au pouvoir judiciaire –
l’organisation et la gestion du pouvoir
judiciaire, les règles de procédure, les
dispositions de droit matériel). Le
pouvoir judiciaire ne dispose pas de ce
genre d’initiative.
C’est bien le moment de mentionner
les pouvoirs de contrôle de l’Inspectorat
auprès du Ministre de la Justice à
l’égard des huissiers de justice (privés
78 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
et publics), des notaires et des juges
aux i nscri pti ons. Les catégori es
mentionnées de métiers juridiques ne
rel èvent pas du domai ne de l a
magistrature, mais sont fortement liés
au système judiciaire. Il en est ainsi
parce qu’ils remplissent des fonctions
publiques en matière de défense et
d’assistance des personnes physiques
et morales lors de l’exécution forcée
des actes judiciaires entrés en vigueur,
respectivement – dans le cadre de
l’authentification notariée de marchés
conclus relatifs aux biens immobiliers
ainsi que dans le cadre de la tenue du
registre des biens immobiliers. Dans
l’accomplissement de leurs missions,
ils appliquent les règles relevant du
Code de procédure civile, appliquées
également par les juges. Le respect du
droit à un procès équitable, se dérou-
lant dans des délais raisonnables,
implique non seulement l’établissement
d’un acte juridique relatif au conte-
ntieux, mais aussi la possibilité que cet
acte soit exécuté immédiatement au
respect de la loi. Mais une défense
efficace du droit de propriété suppose
un contrôle des fonctions notariées
conformément à la loi et aux règles
étiques de la profession. Au regard de
tout cela nous pouvons considérer que
les huissiers de justice, les juges aux
inscriptions et les notaires font aussi
partie des institutions relevant du
domaine de justice au sens large de
cette notion.
Le contrôle exercé sur l’activité des
huissiers de justice, des juges aux
inscriptions et des notaires est d’une
double utilité – d’un côté c’est utile pour
les professions - mêmes qui font objet
de ce contrôle contribuant à l’amélio-
ration de la qualité de leur travail, et
d’un autre côté c’est utile pour les
personnes physiques et morales qui
sont les usagers des services prestés
et sont intéressés par leur efficacité et
régularité.
Le contrôl e est une foncti on
importante et nécessaire pour la
gestion de tout système, peu importe
s’il s’agit d’une organisation, d’un
domaine d’activité ou de la société en
général. Le contrôle est l’un des
moyens de répression de la corruption
et revêt:
- Une importance informative,
étant une source d’information, un
mécani sme de feed-back par
l’intermédiaire duquel on reçoit des
données liées au fonctionnement du
système, tant en matière d’éléments
constituants qu’en matière du système
en général;
- Une importance en matière de
régulation – il ne se limite pas à la
constatation des manquements et des
contournements dans l’exercice des
pouvoirs des huissiers de justice, des
notaires et des juges aux inscriptions,
mai s propose des outi l s pour y
remédier.
- Un côté constructif – bien qu’il
ne crée pas directement de biens
matériels ou d’autres valeurs, en
alarmant, en avertissant de l’existence
de manquements ou de contour-
nements liés à la régularité de l’activité,
il donne la possibilité à ceux qui
seraient compétents en la matière d’y
remédier;
- Un élément de sanction – tout
contrôl e i mpl i que un él ément de
sanction parce qu’il constitue la base
sur laquelle repose les sanctions
prévues dans l a l oi et i nfl i gées
conformément à la procédure
- Un effet de prévention – ceci est
l i é à l ’ i mportance de l ’ effet de
prévention que revêt le contrôle. Le
plus souvent le seul fait qu’un méca-
nisme de contrôle existe est une source
de motivation et de dissuasion.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 79
En ce qui concerne les huissiers de
justice et les juges aux inscriptions,
nommés par le Ministre de la Justice,
l’Inspectorat exerce un contrôle interne
qui comprend des vérifications liées à
l’instruction et à l’état d’avancement
des procédures dans le domaine de
l’exécution et de l’inscription. En cas de
constatation d’infractions, l’inspectorat
peut adresser au ministre de la Justice
des proposi ti ons de sancti ons
disciplinaires.
Le mi ni stre de l a Justi ce, par
l’intermédiaire de l’inspectorat, est
l ’ organe, i nvesti d’ un pouvoi r de
contrôle sur l’activité des huissiers de
justice privés et des notaires en
contrepartie de son pouvoir de déli-
vrance de licences et d’autorisations
liées à l’exercice du métier d’huissier
de justice privé et du métier de notaire.
Le contrôle, exercé par le ministre de
la Justice, à l’égard de ces professions,
est de nature administrative et externe
par rapport au domaine de l’exécution
de justice privée et au domaine du
notariat privé, à la différence du
contrôle exercé par la Chambre des
huissiers de justice privés, qui assurent
l’autorégulation interne des deux
professions. En cas de manquements
et d’infractions constatées, le ministre
de l a Justi ce peut adresser à l a
Chambre des huissiers de justice
privés des recommandations d’amélio-
ration de l’activité ou bien de leur
adresser des demandes visant à
infliger des sanctions disciplinaires.
Comment se situent l’un par rapport
à l ’ autre l ’ Inspectorat auprès du
Ministre de la justice et l’Inspectorat
auprès du Consei l supéri eur du
judiciaire/de la magistrature?
Bien que les deux inspectorats
coexistent depuis relativement peu de
temps, nous pouvons fai re une
conclusion bien fondée qu’il n’existe
pas de doubles emplois des fonctions
et des responsabi l i tés. Le cadre
législatif qui consacre le fonction-
nement des inspectorats dans le
domaine du judiciaire est clair et
manque d’ambiguïtés relatives au lieu,
à la portée des pouvoirs de contrôle et
des responsabilités des deux inspec-
torats. Il existe souvent des cas de
renvoi de dossiers pour des raisons
d’ i ncompétence par l ’ Inspectorat
auprès du ministre de la Justice qui les
achemine vers l’Inspectorat auprès du
Conseil supérieur du judiciaire ou dans
le sens inverse, mais petit à petit les
citoyens et les institutions commencent
à s’habituer à l’existence du nouvel
inspectorat – celui qui est auprès du
Conseil supérieur du judiciaire - et sont
de plus en plus capables de faire la
distinction entre ces deux institutions.
Une future collaboration entre les deux
inspectorats serait entièrement au
service de l’efficacité de leur fonctio-
nnement.
Pour conclure, j’exprimerais ma
conviction que l’indépendance et l’inté-
grité sont d’importance fondamentale
pour le système judiciaire. L’intégrité
n’étant pas une valeur en soi ni un
privilège pour les magistrats. En effet
c’est le pendant du droit de tous les
membres de la société de bénéficier
d’une justice indépendante et impar-
tiale. L’indépendance du système
judiciaire est un principe constitu-
tionnellement protégé ainsi qu’un
pri nci pe fondateur à l ’ égard des
fonctions juridictionnelles, mais en ce
qui concerne l’efficacité du fonction-
nement du système il est indispensable
et i mportant de mener un débat
politique et social et d’exercer un
contrôle. Et c’est ici qu’il y a lieu
d’évoquer la nécessité d’interaction et
de coopération entre les trois pouvoirs.
80 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Il questionario del
Consiglio Superiore sulla
condizione della donna
nella magistratura
italiana: spunti di analisi,
individuazione delle
criticità, tracce di
percorsi per l’effettiva
eguaglianza di genere
Fabrizio Amato,
presidente del Tribunale di Pistoia
Rezumat:
“Meciul” egalitãþii genurilor în organizarea de
ansamblu a sistemului judiciar italian este încã în
disputã, din ambele profiluri.
Maternitatea ºi îngrijirea copilului, familia, în general,
reprezintã zona criticã în care se aflã ºi din care se
ramificã o serie de condiþii în activitatea profesionalã
ºi auxiliarã a femeilor magistrat: maternitatea,
maternitatea multiplã, încredinþarea copiilor minori în
caz de divorþ, îngrijirea adulþilor împreunã cu care
locuiesc, toate acestea sunt circumstanþe care
influenþeazã imediat alegerea profesiei ºi afecteazã în
mare mãsurã paºii urmãtori din carierã.
Totodatã, organizarea muncii de birou intr-un ritm ºi dupã reguli determinate
rigid, inflexibile, constituie un alt domeniu critic pentru condiþia magistratului italian
de sex feminin.
Abstract:
The “Match” of gender equality in the overall organization of the Italian judicial
system is still in dispute, in both profiles.
Maternity and child care, family, in general, is the critical area where a number
of conditions exist and from which severall branches are forming in the professional
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 81
and auxiliary work of women magis-
trates: maternity, motherhood multiple,
custody of minor children in case of
divorce, caring adults with whom they
live, all these are circumstances that
influence the choice of profession
immediately and greatly affect subse-
quent steps in the career.
Also, the organization of office work
in a determined rhythm and by the rules
1. Premessa. L’acquisizione di una
composita base di dati ha costituito il
primo impegno del gruppo di ricerca
sulla condizione della donna-ma-
gistrato, concretizzatosi nella stesura
di un ventaglio molto particolareggiato
di domande. E’ apparso, infatti, nece-
ssario conoscere sia l’articolazione
strutturale della magistratura e la
caratterizzazione della professione dei
magistrati sia i fattori socio-familiari
interagenti con l’attività professionale,
giacché gli elementi statistici, che
fotografano la magistratura italiana per
età, funzioni, territorio, grado della
carriera, non consentono di avere un
quadro “sociale” della vita profe-
ssionale, né il punto di vista dei magi-
strati su una vasta gamma di questioni
ed in particolare sulla discriminazione
di genere. Specifica attenzione è stata
riservata ad alcuni punti-chiave della
condizione della magistratura e dei
singoli magistrati, ossia all’organizza-
zione dell’ufficio, alla formazione
professionale ed all’accesso agli
incarichi di responsabilità, chiedendo
nelle valutazioni conclusive la stima
dell’incidenza della differenza di genere
sulla condizione professionale, sulle
potenzi al i di scri mi nazi oni , sul l a
rappresentanza delle donne negli
organi istituzionali.
Dato empirico di partenza, confer-
mato dalle risultanze del questionario,
which are rigid and inflexible, is another
critical area for the condition of female
Italian magistrate.
Keywords: judicial system, magi-
stracy, work conditions, women judges,
professional training, professional
associ ati ons of the magi stracy,
extra-professional activities, maternity,
motherhood
è stata la presa d’atto dell’inversione
di tendenza nella composizione della
magistratura, caratterizzata per il
passato da un’esclusiva e, successiva-
mente, prevalente presenza maschile
(il dato generale evidenzia che nella
fascia di età tra i 56 e 65 anni, le donne
sono 177, gli uomini 1313; nella fascia
di età ulteriore le magistrate sono 16,
gli uomini 682), mentre ormai da diversi
anni, vi è equilibrio o prevalenza di
donne tra i vincitori del concorso in
magistratura. Pertanto, lo squilibrio va
si curamente datato agl i anni pi ù
risalenti e le previsioni a breve o medio
termi ne prospettano un’ ul teri ore
riduzione della “forbice” uomo-donna
nella composizione della magistratura
italiana.
2. Il dato “sensi bi l e” del ruol o
familiare della donna. L’aggregazione
dei dati relativi alla situazione extra-
professionale dei magistrati, e speci-
ficamente quelli riguardanti i dati
familiari, ha avuto la finalità di verificare
quanto la differenza di genere incida -
anche tra i magistrati - sulle questioni
concernenti i “ruoli” familiari, rispetto
alle diverse età anagrafiche, e quanto
ciò possa indurre diversi atteggiamenti
verso la professione, l’investimento su
di essa, le prospettive di carriera.
Va premesso che, pur nella valu-
tazione generale dei dati concernenti
82 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
tutte le fasce di età, nella consi-
derazione della situazione familiare si
è posta maggiore attenzione alle fasce
intermedie (41-45; 46-50; 51-55; 56-60
anni) in cui è presente la porzione
maggiore dell’intera magistratura
italiana e si realizza, seppure in
maniera costantemente decrescente,
una percentuale di uomini/donne
maggi ormente comparabi l e, ad
eccezione della fascia 55-60, la quale
tuttavia rappresenta quella meglio
utilizzabile per quanto riguarda la
valutazione dell’accesso alle funzioni
superiori, semidirettive (insieme alla
fascia precedente 51-55) e direttive.
Fino alla soglia dei quarantacinque
anni il confronto numerico uomo-donna
all’interno della magistratura si profila
equilibrato con il non trascurabile dato
della superiore presenza femminile fino
alla fascia 41-45 (847 magistrate
rispetto a 833 uomini), sebbene il
“campione” esaminato
56
veda una
leggerissima prevalenza di risposte
maschili (246 contro 238). Oltre le citate
fasce, coerente con l ’ accesso
posticipato delle donne nel 1965, si
registra un decremento della presenza
femminile. Molto minore è infatti la
presenza femminile nel campione nelle
fasce di età maggiormente interessate
agli incarichi semidirettivi e direttivi
(51-55; 56-60): 76 contro 165 nella
prima e solo 28 donne contro 138
uomini nella successiva: oltre il 70% dei
magistrati potenzialmente abilitati alla
domanda per incarichi decisionali sono
maschi (su 407 rispondenti solo 102
magistrate).
Una tendenziale maggiore predis-
posizione delle magistrate giovani
(25-40enni) a rispondere al questio-
nario, rispetto a quelle con età da 41
anni in su (30,1% di risposte sul totale
di potenziali rispondenti rispetto al
27,1%), sembra confermare l’espre-
ssi one verosi mi l e di una di ffusa
consapevolezza di genere, anche se
non “qual i fi cata”, e di maggi ore
attenzione (o minore disincanto?) alle
relative problematiche.
Nessuna sorpresa dalla conferma
del dato empirico, riferibile alla gene-
ralità della popolazione, circa l’assoluta
preferenza, in caso di separazione, per
l’affidamento dei figli alla donna: su 102
magistrati uomini, separati o divorziati,
vivono da soli con i figli soltanto 31 (in
cui verosimilmente sono da com-
prendere anche alcuni dei 19 vedovi),
mentre su 85 donne separate e
divorziate e 10 vedove ben 88 (il
92,6%) vivono da sole con i figli. Appare
significativo anche il dato secondo cui
328 uomini hanno figli non conviventi,
a fronte dell’esiguo numero di 28 donne
che dichiarano la stessa condizione,
restando, pertanto, confermato che le
modalità dell’attività di lavoro incidono
poco o nulla sugli oneri costituiti dalle
“cure familiari”, che maggiormente
56
Complessivamente hanno risposto al
questionario, predisposto dal gruppo di lavoro,
2473 su circa 8500 magistrati in servizio
nell’autunno 2004.
La tradizionale doppia presenza
delle donne, concretamente
emergente anche nella
magistratura italiana, ha l’effetto
di condurre alla sistematica
condizione di peculiare
svantaggio delle donne nei
percorsi di carriera, realizzandosi
così di fatto una forma tipica di
discriminazione indiretta.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 83
incombono sulle donne, anche in
ragione del prevalere del dato di
convivenza delle stesse con i figli.
Sul punto non sembra avere alcuna
influenza, nella ripartizione delle attività
familiari ricadenti in prevalenza sulla
donna, la non irrilevante presenza nella
magistratura italiana di endogamia,
risultante dalle risposte alla domanda
circa il “lavoro del coniuge”, cioè della
coppia formata da magistrati (120f.
hanno il marito magistrato e 135m.
hanno la moglie magistrato). Infatti, per
molti versi sconcertante si mostra
l’analisi delle risposte relative alle
domande su chi segua l ’ atti vi tà
scolastica dei figli, su chi abbia cura ed
assistenza di familiari (conviventi o
non), su chi si occupi dell’accom-
pagnamento dei familiari a visite
mediche o pratiche varie. Risulta
indiscutibile il maggiore impegno
richiesto alla donna-magistrato dalla
fami gl i a, anche quando questa
“invecchia”, ossia presumibilmente nel
periodo della maturazione dell’an-
zianità per aspirare ad incarichi di
responsabilità. I dati raccolti, inoltre,
danno anche conto della diversa
percezione dello stato delle cose tra
donne e uomini se è vero che solo 189
magi strate (su 526: i l 35,9%),
esprimono l’opinione che entrambi i
geni tori si occupi no del l ’ atti vi tà
scolastica dei figli, mentre ciò si realizza
per 561m. su 901 (62,2%).
Per concludere su questo aspetto
non è i rri l evante notare – estra-
polandosi così una “migliore” condi-
zione dell’uomo magistrato rispetto alle
colleghe, con le conseguenze riguardo
all’impegno paraprofessionale ed alle
possibilità di “carriera”- che soltanto 22
magistrate su 645 risposte (3,4%)
hanno un partner con lavoro part-time
(astrattamente con più tempo dedica-
bile ai lavori di cura), mentre ciò avviene
in 153 casi (su 867 risposte: 17,6%) per
gli uomini.
3. La conferma dell’originario nodo
critico: la maternità. L’esame dei dati
sull’età dei figli ed il periodo della
carriera nel quale i figli sono nati
costituisce ulteriore parametro di
valutazione, da cui emerge in maniera
solare il nodo critico rappresentato dalla
maternità, prevalente onere familiare e
domestico delle donne (di tutte le
donne, peraltro, non soltanto delle
magistrate), determinandole alla scelta
preventiva di una limitazione della
procreazione: infatti, per il numero di
fi gl i ol tre i l secondo, i n assol uto
realizzato in termini ridotti rispetto alla
presenza di uno o due figli, è nettissima
la percentuale a favore del magistrato
maschio: 210 su 276 rispondenti in
totale per il terzo figlio; 35 su 43 per il
quarto; 9 su 9 per il quinto.
La quasi totalità dei figli è generata
entro i cinque anni dall’inizio della
carriera (dato certamente congruente
anche con l’età fertile della donna e le
aspettati ve geni tori al i di ambo i
partners). Inoltre, dalla valutazione
dell’età media di un genitore che ha figli
tra i quindici e i venti anni, o anche oltre,
si desume che la donna-magistrato
(all’incirca 50enne) abbia maturato in
tale caso la potenziale anzianità per gli
incarichi semidirettivi o direttivi, e che,
dunque, il prevalere della convivenza
della stessa donna con i figli costituisca
fattore di si gni fi cati va i nci denza
negativa nelle scelte professionali.
Un secondo nodo critico, rilevabile
anch’esso in generale per le donne che
lavorano, va rinvenuto nella maternità
“plurale”. Ed è agevole desumere che
la criticità in questione non si arresti agli
stadi iniziali della “carriera”, ma rifletta
84 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
i suoi effetti anche negli anni successivi,
in particolare riguardo alle scelte di
collocazione professionale.
Una terza area di criticità, e non
poteva essere diversamente, si rivela
anche dalla sottoposizione genera-
lizzata della donna-magistrato (nono-
stante la specificità del lavoro e della
flessibilità di esso) al lavoro di “cura”
comunemente inteso. Infatti, dalle
risposte relative emergono dati sor-
prendenti , che non ri chi edono
commenti: 952 su 1217 (78,2%) uomini
contro 232 donne su 625 (37%) hanno
risposto che nessuna conseguenza in
termini di impegno è loro derivata dal
matrimonio, dalla convivenza o dai figli,
mentre, quanto a lunghe interruzioni del
lavoro presso l’ufficio di assegnazione,
soltanto 2 (su 1271) uomini contro 31
(su 625) donne dichiarano tale disagio.
Lo stesso quesito riferito al coniuge-
partner ha evidenziato che 380f. (su
596: il 63,7%) dichiarano che dal
matrimonio-convivenza o dai figli non
si a deri vata al partner al cuna
conseguenza, e soltanto 10 (1,67%)
ri feri scono a tal e causa l unghe
interruzioni dal lavoro del proprio
compagno. Per contro il maggiore
impegno delle donne non emerge nella
stessa misura dalle risposte maschili,
in cui gli uomini ritengono di essere
compartecipi anche nei lavori di cura.
Nell’ottica di uomini che ritengono di
assumersi non marginalmente impegni
domestici, è conseguente valutare
equivalenti tra generi le possibilità di
col ti vare l e propri e ambi zi oni e
raggiungerle; possibilità, tuttavia, non
condivisa da donne che avvertono il
peso prevalente del lavoro di cura. I dati
raccolti dimostrano che, allorché si
avvicinano ad età in cui è possibile per
anzianità ed esperienza ambire a
mutamenti professionali, le donne
cominciano a constatare la presenza
di ostacoli all’accesso a posizioni
professionali più ambite, il c.d. “tetto di
cristallo”.
La questione della maternità si lega
chi aramente anche al l ’ i ndagi ne
condotta sulla effettiva applicazione
negli uffici della specifica regola-
mentazione del C.S.M. in materia,
costituita dalla Circolare 10 aprile 1996,
n. 160, modificata dalla Circolare 6
marzo 1998, n. 5257. Alla domanda
hanno risposto 663f. e 1157m.: il 74,2%
(1351) ha dato risposta negativa, segno
del l a scarsa appl i cazi one del l a
disciplina; hanno dato risposta positiva
142f. e 327m., dando conferma
dell’oggettiva esistenza del problema.
Alla successiva domanda, volta a
sapere se l ’ i ntervi stato avesse
personalmente chiesto di avvalersi
della circolare, hanno risposto 685
donne, di cui solo 64, meno del 10%,
hanno dato risposta positiva. Anche
6m. su 1221 ri spondenti hanno
dichiarato di aver chiesto di avvalersi
della regolamentazione del C.S.M.
L’esiguo numero di uomini si spiega
con l’impostazione della Circolare ed
ovvi amente con i l ri scontrato
persistente tradizionale riparto dei ruoli
tra i generi. Sulle ragioni della mancata
richiesta di applicazione della Circolare
hanno risposto 532f. e 1023m. La
risposta prevalente per entrambi è stata
relativa alla volontà di non pregiudicare
l’organizzazione del lavoro (187 donne,
pari al 35% delle rispondenti, e 272m.:
37%), seguita dalla volontà di evitare
polemiche in ufficio (58f. e 26m.),
dall’esigenza di non danneggiare i
colleghi (53f. e 40m.) e dal timore di un
parere negativo del capo ufficio (9
donne ed 1 uomo): espressi one
quest’ultima dell’esistenza di rapporti
gerarchici con i dirigenti tali da far
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 85
rinunciare all’esercizio di un diritto
garantito.
4. I riflessi concreti: l’organizzazione
del lavoro. La coordinata tempo di
lavoro dalla valutazione complessiva
del l e ri sposte forni te i n tema di
organi zzazi one del l avoro non
evidenzia sostanziali differenze dovute
al genere. Anche se i “costi ”
dell’impegno lavorativo per le donne e
gli uomini in magistratura non sono
paragonabili, atteso il maggior contri-
buto che le prime garantiscono alla vita
fami l i are
57
, l a di stri buzi one del
tempo-lavoro non mostra diversità tra
uomini e donne. Si rinviene sostanziale
uniformità tra i due generi nel numero
di ore-lavoro quotidiane e dei giorni
lavorativi per settimana ed anche nel
mettere a profitto le possibilità di
lavorare nelle differenti fasi della
giornata (mattino, pomeriggio, sera) e
nei differenti contesti ambientali (casa,
ufficio). Questi dati richiedono, pertanto,
valutazioni e indicazioni specifiche circa
l’organizzazione del lavoro degli uffici
da parte dei dirigenti (tradizionalmente
appartenenti al genere maschile, com’è
noto e dimostrato dai dati generali) al
fine di tener conto di quanto l’assenza
di diversificazioni di genere nell’organi-
zzazione generale del tempo di lavoro
comporti potenziali discriminazioni delle
donne, anche nella prospettiva di
sviluppo della loro carriera profe-
ssionale.
La coordinata spaziale, riferita al
luogo dell’attività lavorativa, conferma,
d’altro canto, che l’oggettiva (e per certi
versi indispensabile) flessibilità che
caratterizza l’organizzazione del lavoro
del magistrato non è sinonimo di
inoperosità
58
. Il lavoro serale presso
l’abitazione non è una caratteristica
solo maschile: lo svolge il 37% del
campione femminile ed il 63% dei
maschi. Insomma, uomini e donne
lavorano equamente (con differenze
minime) il mattino ed il pomeriggio, a
casa come in ufficio. Peraltro, la teorica
possibilità di utilizzare l’ambiente
domestico per l’espletamento di attività
lavorativa appare sfruttata più dagli
uomini che dalle donne: è questa
l’unica verificata “differenza” tra i generi
e conferma l’esistenza, seppure molto
marginale, di “privilegi” a vantaggio del
genere maschile. Infatti, le donne non
sfruttano l’opportunità di trattenersi a
casa per lo svolgimento di compiti
l avorati vi , combi nando necessi tà
domestiche con l’attività di lavoro: il
campione è particolarmente limitato
(3,7% del totale delle risposte), tuttavia
74m. hanno ammesso di trattenersi a
casa il mattino per lavorare rispetto a
17f.
5. Segue: la formazione profe-
ssionale. Rilievo peculiare è stato dato
nell’indagine e nelle analisi condotte ai
temi della formazione professionale e
come questa i nteragi sca con l a
differenza di genere nella compo-
sizione della magistratura.
Sul punto è già di per sé indicativo il
mero dato della esigua presenza
femminile nelle strutture istituzionali
del l a formazi one: nel Comi tato
57
Come si è visto ai §§ 2 e 3.
58
Col pi sce, i n ogni caso, come una
percentual e davvero ragguardevol e dei
rispondenti (oltre il 75%) prosegua talvolta la
propria attività lavorativa anche in orario serale,
a dimostrazione di quanto poco magistrate e
magistrati italiani s’identifichino con la figura del
funzionario-burocrate.
86 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
scientifico del C.S.M. le donne sono 4
su 20 (tutte nel l a componente
magistrati), mentre tra i referenti
distrettuali per la formazione in sede
decentrata, su un totale di 62 formatori
solo 17 sono donne (27,4%). Un
leggero aumento si rinviene solo
riguardo alla formazione degli uditori,
forse – si può ironizzare sul punto -
perché tale ruolo ricalca maggiormente
la tradizionale funzione di “alleva-
mento”, da sempre riservata al sesso
femminile: in tali casi, infatti, il rapporto
varia da un terzo alla metà delle
presenze.
Anche riguardo alla partecipazione
come di scente al l a formazi one
periodica, ma non obbligatoria (che ha
ripercussioni non marginali su tutta la
futura “carriera” e sulla scelta di “plurali”
esperienze nei diversi “mestieri” di
giudice), è evidente la ridotta richiesta
di frequenza ai corsi annuali da parte
delle magistrate.
L’esito della indagine evidenzia
come le esigenze familiari abbiano un
peso non indifferente: 95 donne su 261
(36,4%) hanno segnal ato questo
problema rispetto a 48m. su 339
(14,1%). L’esigenza familiare limita
l’adesione agli incontri di studio della
magistrata nella stessa misura dell’im-
pegno professionale, a differenza degli
uomini, per i quali la principale e rile-
vante condizione ostativa alla parte-
cipazione agli incontri è rappresentata
dagli impegni di lavoro (194 risposte su
339: 57,2%).
Dunque, la pluralità dei compiti svolti
dalla donna resta ancora il “perno” della
struttura familiare e la coniugazione di
questo carico di responsabilità con il
lavoro rappresenta, anche in una profe-
ssione dotata di ampi margini di auto-
nomia e flessibilità e dalle connotazioni
spiccatamente intellettuali, un serio
ostacolo alla completa e qualificata
realizzazione professionale.
Diverso il quadro emergente rispetto
al col l egato ma di sti nto tema
dell’aggiornamento professionale.
Questo è lasciato esclusivamente
all’interesse ed alla capacità selettiva
del singolo e, dunque, pregnante si
mostra il dato relativo al tempo dedicato
a tale complementare attività: quasi il
40% delle magistrate rispondenti vi
dedica da 4 a 6 ore settimanali; lo
scarto tra generi si registra progre-
ssi vamente a mano a mano che
aumenta il tempo dedicato all’aggior-
namento e diviene consistente tra
coloro che dedicano all’aggiornamento
un tempo superi ore al l e 10 ore
settimanali: 349f. su 886 (39,4%) vi
dedicano circa 3 ore rispetto a 394m.
su 1520 (25,9%); 131f. (14,8%)
dedicano all’aggiornamento da 7 a 10
ore rispetto a 369m. (24,3%); solo 34f.
(3,9%) per oltre 10 ore rispetto a 229m.
(15%). Anche questi dati complessivi
vanno verosimilmente rapportati alla
tematica del lavoro di cura ed ai
connessi probl emi e, dunque, l e
questioni concernenti in generale la
formazione costituiscono senza dubbio
una cri ti ci tà su cui ri fl ettere ed
intervenire.
Notevole significato, infatti, assume
la risposta complessiva alla domanda
relativa alla partecipazione a momenti
formativi e culturali “esterni” alla
magistratura: essa mette in risalto una
partecipazione femminile addirittura
superiore a quella maschile, espre-
ssione indiscutibile di un “desiderio” di
acquisizione di professionalità che si
realizza tanto se il convegno o il
seminario si svolgano nel luogo di
residenza, quanto altrove. L’affermata
partecipazione ai convegni in loco è
molto alta per la componente femminile
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 87
(749 donne: 82,12%), superiore a
quella degli uomini (1.263 su 1.561:
80,9% degli interpellati); anche per
convegni e seminari in luogo diverso
dalla residenza sempre elevato emerge
l’interesse femminile (703: 77,1%) a
fronte di una parteci pazi one
leggermente inferiore per gli uomini
(1186: 75,97%).
Tuttavia, a questa disponibilità ad
approfondire e migliorare la propria
cultura professionale non corrisponde
un’ adeguata presenza di rel atori
donne, sicuramente scarsa, come
dimostrato anche dall’esito del recente
interpello per raccogliere la disponibilità
dei magistrati ad essere nominati
relatori nei corsi di formazione: su circa
400 magistrati che hanno aderito 79
sono donne (sul totale generale di 3472
magistrate); tra queste, soltanto 2 o 3
mai hanno partecipato ad attività di
formazione o ad altri incarichi e messo
a disposizione dei colleghi la loro
esperienza. I risultati del questionario
relativi alla disponibilità per incarichi di
docente confermano questa situazione:
infatti, su 958 risposte positive, solo 241
sono di donne rispetto a 717m. In
conclusione sull’argomento va rilevato
anche che le “ragioni familiari” giocano
un ruolo rilevante nell‘auto-limitazione
della donna, dal momento che 158 su
641 (24,6%) sottolineano questo fatto
rispetto a 49m. su 809 (6%). Un peso
significativo è riconosciuto da donne
(281) e uomini (483) agli impegni di
lavoro, che condizionano in modo
comunque diverso la disponibilità.
Dunque, al significativo interesse
delle donne a partecipare al progetto
di formazione professionale, corris-
ponde la palese disparità tra generi
quando la partecipazione implica
l’espletamento di un ruolo attivo.
L’ i ndi vi duazi one del l e cause
dell’esclusione delle magistrate dal
ruolo di formatore richiama in via
principale la permanente maggiore
sensibilità delle donne ai problemi
fami l i ari : è chi aro, i nol tre, che i l
conferimento di incarichi è correlato a
specifici requisiti (titoli, pubblicazioni,
esperienze dirette sul campo) e che
questi requisiti sono patrimonio più
degli uomini che delle donne, limitate
dal ruolo familiare tradizionalmente loro
assegnato. Elemento non trascurabile
è rappresentato anche dalla compo-
sizione degli organismi di selezione dei
magistrati, cui assegnare incarichi di
i nsegnamento nel l a formazi one
centrale e decentrata, appannaggio
quasi esclusivo degli uomini.
Non è estraneo al tema del l a
formazione, come paradigma della
percezione del ruolo professionale, un
aspetto particolare esaminato dal
questionario e concernente il diverso
approccio alla professione, ovvero le
differenti ragioni tra uomini e donne
concorrenti nella scelta di entrare in
magistratura. Le donne sono state
spinte maggiormente dalla indipen-
denza e dal desiderio di rendere un
servizio alla collettività e d’intervenire
sulla realtà sociale; gli uomini dalla
indipendenza, dal desiderio di rendere
un servizio alla collettività e intervenire
sulla realtà sociale, ma anche dalla
maggiore responsabilità dell’attività.
Un’ulteriore differenza si osserva
nell’indicazione - quale fattore di scelta
all’ingresso in magistratura - della
sicurezza della carriera, oggetto di
chiaro interesse per gli uomini. Infatti,
la risposta “nessuna importanza” a tale
motivazione è quella che ha il maggior
peso per le magistrate: il prestigio
funzionale motiva decisamente gli
uomini alla carriera in magistratura, per
88 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
costoro la risposta “nessuna impor-
tanza” è la meno “gettonata”, mentre
per le donne – che pure annettono una
certa importanza al prestigio delle
funzione – si colloca al secondo posto.
6. Segue: la (in)disponibilità al
cambiamento, mutamento d’ufficio o
funzione e incarichi di responsabilità.
Nell’ambito di un’analisi di genere della
magistratura italiana un ruolo rilevante
deve essere riconosciuto anche alla
differente disponibilità delle magistrate,
rispetto ai colleghi, ai mutamenti
d’ufficio e di funzione. Infatti, è vero che
le motivazioni che spingono a non cam-
biare ufficio o funzione si concentrano
i ndi fferentemente per maschi e
femmine nella piena soddisfazione
delle funzioni svolte. Tuttavia, a fronte
di un minore interesse degli uomini per
altre funzioni professionali (44%m.
contro 28,3%f.), le donne a tale ragione
aggiungono, con percentuali più alte
rispetto all’altro genere, le difficoltà ad
affrontare un mutamento di funzioni e
l’incompatibilità di funzioni diverse con
l’impegno familiare, dimostrando -
anche sotto questo profilo - la loro
naturale attenzione ai carichi familiari
o alle situazioni personali.
Anche i fattori presenti nella scelta
di cambi are uffi ci o o funzi one si
differenziano tra i generi. Le donne
sono spinte dal desiderio di trarre
maggiori soddisfazioni dal lavoro
(34,1%), di avvicinarsi alla famiglia
(30,4%) e di real i zzare maggi ori
esperienze professionali (17,6%); gli
uomini sono spinti principalmente dal
desiderio di trarre maggiori soddis-
fazioni dal proprio lavoro (45,2%), e da
quello di realizzare maggiori espe-
ri enze professi onal i (24,8%). In
definitiva la scelta di esercitare funzioni
di verse è condi vi sa dal 40% dei
magistrati del campione, di cui il 32%f.
e il 68%m. Il 36% delle donne rispon-
denti, contro il 42%, farebbe domanda
per esercitare una funzione diversa
sebbene possa comportare
cambiamenti organizzativi e di sede. E’,
dunque, possibile dedurne la maggiore
staticità delle donne.
In secondo luogo, la disponibilità a
ricoprire incarichi direttivi o semidirettivi
è condivisa dal 69% dei magistrati, di
cui il 30%f. ed il 70%m. Tra le magis-
trate del campione sono interessate a
ricoprire incarichi direttivi o semidirettivi
il 57,9%, mentre il 20,7% non lo è per
nulla ed il 22,4% non sa: significativa
la differenza percentuale con i colleghi
maschi, il cui 74,7% è interessato a
ricoprire incarichi direttivi o semidirettivi,
solo il 12,9% per nulla, mentre il 12,4%
non sa. Se ne ha conferma nel dato
secondo cui ha presentato domanda
per incarichi direttivi il 42,85% del totale
e solo l’11,25% è donna.
Appare, inoltre, utile porre l’atten-
zione su di un dato, in sé trascurabile,
ma che, letto in combinazione con le
altre risultanze, illumina in modo
particolare l’analisi circa la “carriera
oggettivamente possibile” per molta
parte delle magistrate in possesso di
una anzianità di servizio già ragguar-
devole. Il riscontro viene fatto in
relazione alla presenza di uomini e
donne negli organici delle Corti di
Appello, dove è noto che il lavoro è
certamente meno pressante e meglio
organizzabile dell’attività di primo
grado. Proprio nelle fasce “sensibili” si
hanno questi risultati assoluti: delle 266
donne tra i 51 e 55 anni d’età ben 101,
ovvero il 37,9%, occupa posti di
consigliere di corte territoriale, mentre
nella medesima fascia il rapporto per
gli uomini è solo del 29% (173 su 594);
nella fascia 56-60 32 donne su 91
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 89
(35,1%) svol gono l e funzi oni di
consigliere di corte di secondo grado,
mentre sono 132 su 534 totali (il 24,7%)
i magi strati uomi ni . E’ l egi tti mo
ricavarne che il primo (e forse, per
mol te, anche uni co) momento di
“valorizzazione” professionale delle
magistrate s’indirizza in misura sensi-
bilmente maggiore rispetto agli uomini
al passaggio in secondo grado piuttosto
che verso ruoli direttivi o semidirettivi,
che, nella medesima fascia 51-60, sono
in complesso ricoperti allo stato da 31
donne su 357 componenti la fascia
(8,6%) rispetto a 225 uomini su 1128
(19,9%)
59
.
La questione non muta in maniera
rilevante per gli incarichi semidirettivi
(ossia i posti di presidente di sezione
in primo ed in secondo grado e di cd.
aggiunto presso gli uffici di Procura).
Ha presentato domanda per ricoprire
tali ruoli il 44,4% dei rispondenti, il 15%
sono donne. Le magistrate che hanno
presentato domanda sono il 26,8% del
totale delle donne rispondenti rispetto
al 50,25% del totale degli uomini.
Dunque, non hanno presentato do-
manda quasi i 3/4 (73,2%) del l e
magistrate del campione, mentre tra gli
uomini meno della metà
60
.
Peraltro, la percentuale sensibil-
mente inferiore di magistrate che
ambiscono ad incarichi di respon-
sabilità dipende sia dalla minore
presenza quantitativa di esse nelle
fasce di età in cui è maggiormente
pronosticabile la conclusione positiva
della scelta, sia dalla tipologia del
campione in cui percentualmente si
ritrovano più magistrate di età più
giovane.
L’inconveniente principale, ampia-
mente condiviso (55% delle risposte),
delle funzioni di responsabilità è
rinvenuto nella preponderanza del
lavoro amministrativo sull’attività
giurisdizionale, quindi nella gestione del
personale (20%) e nella difficoltà ad
organizzare l’ufficio (12%), mentre si
mostra interessante il dato relativo alla
tematica del rapporto con i colleghi.
Ri spetto al l e funzi oni di retti ve e
semidirettive il rapporto con i colleghi
risulta l’ultimo degli inconvenienti
principali per entrambi i generi. Invece
non è più l’ultima tra le preoccupazioni
secondarie: su sei opzioni è al quinto
posto per gli uomini ed al quarto per le
donne. Questo dato consente di
ricostruire la potenziale maggiore
sensibilità delle donne al consenso/
dissenso dei colleghi all’esercizio del
potere dirigenziale e, dunque, la scelta
conseguente per un approcci o
maggiormente dialogico e collabo-
rativo; aspetto che invece preoccupa
di meno, se non per nulla, i maschi che
aspirano alla funzione direttiva o
semidirettiva.
Peraltro, rilevante fattore incidente
sulla scarsa propensione delle donne
a presentare domande per i l
conferimento degli incarichi direttivi va
59
La scelta di non presentare domanda per
incarichi di responsabilità viene dal campione,
peraltro, attribuita, senza distinzione tra generi,
a presunta carenza di anzianità e/o titoli (43,2%),
a soddisfazione nelle funzioni svolte (15,5%), a
mancanza di interesse nell’esercizio di altre
funzioni (11,7%).
60
Anche in questo caso la scelta di non
presentare domanda viene attribuita, senza
distinzione tra generi, a ritenuta mancanza di
anzianità e/o titoli (36%), a soddisfazione nelle
funzioni svolte (22%), al fatto di credere che
sarebbero stati scelti altri magistrati (12,4%), a
mancanza d’interesse nell’esercizio di funzioni
dirigenziali (11,4%).
90 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
certamente rinvenuto nel meccanismo
della cd.“ fascia di anzianità”, con cui
sono selezionati gli aspiranti ai sensi
della Circolare n. 13531 del 1996 del
C.S.M., secondo la quale sono presi in
esame per l’incarico, in primo luogo, i
magistrati ricompresi nella fascia di
anzianità di 4 anni (nella qualifica
occorrente per la funzione da ricoprire),
fissata, a partire dall’alto, con riguardo
all’aspirante con maggiore anzianità:
tra questi viene effettuata la compa-
razione per merito ed attitudini e nella
valutazione comparativa il magistrato
più anziano prevarrà a parità di requisiti
attitudinali e di merito. Il superamento
del divario di oltre quattro anni (e quindi
il conferimento dell’incarico ad un
magistrato “fuori fascia”) è determinato
sol o i n caso d’ i nadeguatezza di
specifiche attitudini o di elementi
negativi nei candidati più anziani ovvero
di doti attitudinali e di merito di spiccato
rilievo nel candidato meno anziano.
Questo meccani smo, nel l ’ attual e
composizione dell’ordine giudiziario,
penalizza in ogni caso il personale
femmi ni l e compl essi vamente pi ù
giovane.
Sotto questo profilo si riproduce
analogo gap per l’accesso alle funzioni
di legittimità: nel campione esaminato
dichiarano di avere presentato do-
manda per la Corte di Cassazione il
20,8% dei rispondenti, ma di questi solo
il 17,4% appartiene al genere femmi-
nile. Le magistrate hanno minore
propensione a presentare domanda
(14%f. rispetto a 23%m.) e le ragioni
vanno ricercate nel mancato possesso
di anzianità e/o titoli sufficienti (53,8%f.
e 30,6%m.), nella soddisfazione delle
funzioni svolte (18,9%f. e 41,6%m.), nei
cambiamenti organizzativi che tale
scelta comporta (9,7%f. e 8,6%m.).
7. La partecipazione delle donne
agl i organi smi i sti tuzi onal i ed
associativi della magistratura. Cruciale
fi l one di ri cerca ed anal i si del l a
condizione femminile in magistratura
è rappresentato dalla presenza delle
magistrate negli organismi istituzionali
(C.S.M. e Consi gl i gi udi zi ari ) ed
associ ati vi (A.N.M.), ossi a dal l a
parteci pazi one del personal e
femminile da un lato alla gestione
del l ’ autogoverno e dal l ’ al tro al l o
sviluppo della “vita” politico- culturale
della magistratura italiana.
Da questo punto di vista si può
ragionevolmente partire dalla consi-
derazione di essere tali organismi nati
“al maschile”, certamente conformati
alle esigenze maschili, riguardo a
funzi onamento ed a modal i tà di
accesso. Quest’impostazione originaria
ha condizionato l’organizzazione e
l’agire di essi, con un forte disincentivo
di fatto per la presenza delle donne con
particolare riferimento alle istanze
“centrali”. Sono, inoltre, “tradizionali” la
pi ù forte aspi razi one maschi l e
all’accesso e la gestione delle attività
attraverso tempi dilatati e scarsamente
prevedibili.
Riguardo all’ingresso delle donne
in magistratura, siamo in una fase (nel
2004 le donne in magistratura sono
3598, il 38% del totale) nella quale sul
piano oggettivo non sembra esservi
ostacol i per una presenza del l e
magistrate negli organi rappresentativi
pari o almeno più coerente alla loro
presenza nel corpo giudiziario, senza
tuttavia alcun connesso aumento di tale
presenza che, anzi, rispetto al volgere
del secolo appare addirittura decli-
nante. Se così è, le difficoltà, cui
imputare l’irrisoria partecipazione
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 91
femminile di vertice
61
, si mostrano
prevalentemente di tipo “soggettivo”:
con riferimento, sul piano personale, a
remore o difficoltà “familiari” che
scoraggiano le donne dall’impegno
rappresentativo, e, su quello generale,
ai pregiudizi, provenienti per diversi
aspetti dagli uomini e dalle stesse
donne, nei confronti delle magistrate
disponibili a tale impegno.
Al riguardo è utile l’analisi circa le
“ragioni” della non-candidatura. La
percentuale più alta delle risposte, sia
maschili sia femminili, infatti, l’attri-
buisce alla incompatibilità con il carico
di lavoro (184f. su 517, il 35,6%, e
277m. su 762, il 36,3%), ma è intere-
ssante notare il numero particolar-
mente rilevante di risposte negative
delle donne con figli conviventi che
hanno rifiutato di candidarsi (70 su 99
a fronte del 61,7% di uomini nella
medesima condizione: 108 su 175).
Tuttavia, in misura molto più rilevante
per le donne (106f. e 48m.) risulta
l’incompatibilità con l’organizzazione
della vita familiare. Le risposte sono
all’evidenza riferite soprattutto alla
candidatura per i Consigli giudiziari e
gli organismi associativi, per i quali
l’esonero dall’attività giudiziaria non è
previsto o è solo parziale e facoltativo,
diversamente da quanto avviene per
l’elezione al C.S.M., all’esito della quale
si viene posti “fuori ruolo”. La risposta
concernente la non-candidatura per
carenza d’interesse all’esercizio di
funzioni non giurisdizionali è altrettanto
interessante: le donne, infatti, danno
conto di potenziale maggiore dispo-
nibilità percentuale rispetto ai maschi
(135f. su 517, pari al 26,1%, rispetto a
265m. su 762, pari al 34,5%) a svolgere
attività di altro tipo, senza che questa
predisposizione trovi canali di concreta
realizzabilità. Anche la motivazione
negativa, attinente alla convinzione di
non possedere le qualità necessarie al
ruolo rappresentativo (33f. e 42m.),
dimostra che anche per le donne
l’”autoesclusione” risulta decisamente
marginale. Da tali dati può corretta-
mente desumersi, da un lato, il preciso
interesse femminile per l’adeguata
rappresentanza democratica, ritenuta
anzi valore fondamentale, e, dall’altro,
motivazioni del rifiuto a candidarsi
collegate alle modalità di svolgimento
dei compiti di rappresentanza non del
tutto compatibili con l’attività giuris-
dizionale e le esigenze familiari.
8. La di fferente percezi one
“soggettiva” tra uomini e donne della
questione di genere nella magistratura
italiana. Nell’ultima parte del questio-
nario si sono cercate risposte che
palesassero la percezione soggettiva
del campione sulla questione della
condizione di genere e sull’esistenza o
meno nella magistratura italiana di
un’equivalenza di opportunità tra donne
e uomini. Il primo spunto ha sollecitato
la manifestazione della percezione di
equivalenza, parità o inferiorità, a parità
di anzianità, delle opportunità, per una
donna-magistrato, di raggiungere una
posizione professionale ambita rispetto
a quelle di un collega maschio. Hanno
risposto a questa domanda 2.428
magistrati, ovvero quasi l’intero cam-
pione, 897f. e 1.518m. Ebbene, 896
magistrati (36,9%) hanno ritenuto che
l e opportuni tà per una donna di
61
Sul piano associativo negli anni sul totale
complessivo di 111 eletti al Comitato direttivo
centrale solo quindici sono le donne, mentre in
oltre 40 anni dall’istituzione del C.S.M. soltanto
cinque sono state le magistrate elette.
92 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
raggiungere una posizione profe-
ssionale “ambita” siano inferiori a quelle
dei colleghi maschi; 1.493 (61,49%) le
hanno ritenute equivalenti e solo 39
magistrati, tutti uomini (1,61% del
totale), le hanno ritenute addirittura
superiori.
Il dato di maggiore importanza è
rappresentato dalle 591 donne su 897
(65,88%) che ritengono di avere minori
possibilità di raggiungere una posizione
professionale ambita. Tra i maschi il
rapporto è sensibilmente inferiore: 304
su 1.518 (20%). Nessuna donna ha
ritenuto superiori le proprie opportunità.
Dunque, è lecito affermare che tra le
magistrate sia la forte percezione
del l ’ esi stenza di ostacol i al l a
realizzazione delle proprie aspirazioni
nei settori ambiti della magistratura.
Sono comunque oltre 1/3 del totale, 306
su 897 (34,1%), quelle che ritengono
i nvece che l e possi bi l i tà si ano
equivalenti. Macroscopica tuttavia la
differenza con la percezione maschile:
1.177m. su 1.518 (77,53%) stimano
esistere opportunità equivalenti.
Tale divergenza nelle risposte tra
uomini e donne costituisce in ogni caso
indice sicuro della sussistenza in
proposito di una questione di genere.
La rilevazione di questo stato di
cose è confermato da quanto si ricava
dalla risposta concernente la perce-
zione della condizione professionale
della donna-magistrato, fornita da
2.437 magistrati, di cui 899f. e 1.538m.
Infatti, 551f. su 899 (61,28%) pensano
che essa sia resa più difficile dal fatto
di essere donna: dunque 348 (38,7%)
ritengono di no. Il leggero scarto
percentuale rispetto al dato della
percezione della minore opportunità di
raggiungere una posizione professio-
nal e ambi ta (ol tre i l 65% del l e
magi strate ne è convi nta) mol to
probabilmente dipende dal fatto che il
riferimento alla condizione professio-
nale è criterio più generale e sostan-
zialmente neutro. I dati emergenti,
tuttavia, confermano che le donne-
magistrato percepiscono in maniera
rilevante l’esistenza di difficoltà di
genere anche nell’ordinario lavoro
quotidiano e non soltanto nell’approccio
con posizioni professionali più elevate
ed ambite.
Diviene allora di estremo rilievo
l’analisi – comparata tra generi – della
risposta al quesito circa le “ragioni”
delle difficoltà incontrate per la piena
parità di opportunità; essa è stata resa
da 630 donne e da 599 maschi, per un
totale di 1229 che hanno ritenuto che
l’essere donna renda più difficile la
professione del magistrato: i rispon-
denti rappresentano poco più della
metà di coloro (2.437) che hanno
risposto al questionario. Dunque,
secondo il monitoraggio eseguito, il
50% dei magistrati italiani afferma che
per le colleghe sia più difficile rispetto
all’uomo la piena affermazione profe-
ssionale. La cosa è particolarmente
significativa se si considera che 480f.
su 630 (76,19%) hanno attribuito la
causa della difficoltà alla “conciliazione”
tra responsabilità professionali e
familiari
62
: è, dunque, questo un nodo
critico che inevitabilmente ritorna e
rafforza la sua massiccia presenza
anche in un mondo professionale
giudicabile dall’esterno immune.
62
Anche tra gli uomini la consapevolezza che
le donne siano portatrici di difficoltà specifiche
nella “conciliazione” è molto elevata, sebbene
leggermente inferiore a quella delle donne (492
su 599: 70,45%).
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 93
Tra l e al tre cause i ndi cate va
segnalata anche l’indisponibilità a
cambiare sede e funzioni (60f. su 630:
9,52%). Questo dato va collegato con
quanto emerso in tema di mobilità,
posto che non si parl a sol o di
cambiamento di sede, chiaro aspetto
di fatto di difficoltà di conciliazione
lavoro-famiglia, ma anche di cambia-
mento di funzioni.
Una conclusiva considerazione
sull’argomento attiene alla confermata
i mportanza di avvi are una seri a
riflessione sui modelli culturali sottesi
all’organizzazione del lavoro che,
tradizionalmente, risentono di un modo
di pensare ed agi re ti pi camente
maschile: l’organizzazione del lavoro è
determinante nelle scelte della carriera,
che appai ono “l i bere”, ma sono
fortemente condizionate anche da tali
fattori. Per questo motivo, al di là di una
questione femminile in termini di
rappresentatività, la tematica delle pari
opportuni tà i n magi stratura va
ripensata anche nell’obiettivo della
migliore gestione delle risorse umane
e della valorizzazione del ruolo e della
specificità delle donne ai fini del buon
funzionamento della giurisdizione.
9. Segue: dell’esistenza di discri-
minazioni di genere. Altro dato di rilievo
riguarda l’emergere di una precisa
percezione dell’esistenza di discri-
minazioni contro le donne, da parte
delle stesse donne e non degli uomini.
Infatti, 60 magistrate su 630 (9,84%)
attribuiscono alle discriminazioni la
causa della difficoltà nella condizione
professionale. Tra gli uomini il dato è
assai inferiore (2,17%). La percezione
di difficoltà nella condizione profe-
ssi onal e i ndi ca una si tuazi one
organizzativa e gestionale nella quale
la discriminazione non può più essere
consi derata sol o una devi azi one
eccezionale, bensì si palesa espe-
rienza del vissuto quotidiano di una
rilevante percentuale delle magistrate.
Una prospettiva di questo tipo implica
a tutti i livelli specifiche politiche e la
predisposizione di azioni positive contro
le discriminazioni.
E’ indiscutibile che proprio l’orga-
nizzazione dell’ufficio risulta la fonte
pri mari a del l a di scri mi nazi one i n
relazione alle coordinate spazio-
temporali: la conferma viene dall’affer-
mazione di ciò da parte di 112f. su 898
(12,47%): dunque, un’ampia quota di
donne, pur non consi derando l a
discriminazione come condizione di
difficoltà di carattere generale della
propria condizione professionale, ha
riscontrato l’esistenza di discrimi-
nazioni, non necessariamente nei
propri confronti. Va, tuttavia, osservato
che difficilmente atteggiamenti e
condotte di discriminazione (ed in
generale la mancanza di sensibilità
verso il principio di non-discrimi-
nazione) danno luogo a discriminazioni
soltanto occasionali ed individuali,
come dimostra l’esperienza pluriennale
del Comitato Pari Opportunità presso il
C.S.M. Una di queste modalità è
rappresentata dalla più frequente
assegnazione di casi di rilievo ai
magistrati maschi, che permette agli
uomini di mettersi maggiormente in luce
e fare apprezzare le proprie qualità,
diversamente da quanto è possibile con
casi routinari. Peraltro, va obiettiva-
mente rilevato che l’ampia maggio-
ranza delle magistrate (786 su 898) non
avverte, né ha riferito l’esistenza di
fattori discriminanti nell’assegnazione
degli affari o nella designazione per
specifichi incarichi.
Ulteriore campo d’indagine che dà
la possibilità di altri spunti di riflessione
94 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
concerne la richiesta di valutare se la
presenza femminile in ruoli direttivi o
semidirettivi possa incidere o meno
qualitativamente (in senso positivo o
negativo) nella gestione di essi.
Le risposte femminili si distribui-
scono equamente sulle due risposte
“nessuna differenza” (415 su 902:
46,00%) e “positivamente” (484 su 902:
53,65%).
Tra i maschi, 290 su 1.541 (18,8%)
ritengono che la presenza femminile
sarebbe posi ti va, ma preval e
nettamente la posizione paritaria (1.213
su 1.541: 78,71%).
I dati sono la dimostrazione più
chiara che le donne in magistratura
hanno acquisito un’alta considerazione
delle proprie qualità e competenze
professionali. Più della metà delle
donne ri spondenti al l a domanda
ritengono che la presenza femminile in
posi zi oni di al ta responsabi l i tà
connoterebbe in senso più positivo la
direzione degli uffici giudiziari, mentre
l’altra metà ritiene che la presenza di
un uomo e di una donna sia equivalente
e dunque in ogni caso considera le
donne adeguate allo svolgimento di
incarichi di responsabilità.
Letti questi dati con quelli sulla
percezione di discriminazione, risulta
chiaro che questa non dipende da
vittimismo o scarsa autostima, ma dalla
concreta rilevazione di discriminazioni
poste in essere ai danni della stessa
intervistata o di altre colleghe.
Risulta, inoltre, coerente il dato circa
il valore aggiunto che, con riferimento
agli incarichi direttivi, viene riferito alla
presenza di un “capo” di genere
femminile: tra le magistrate il 30,79%
ritiene di avere maggiore capacità
organizzativa, il 22,6% maggiore
capacità di mediazione con i colleghi,
i l 22,88% maggi ore capaci tà di
medi azi one con i l personal e
amministrativo, il 18% ritiene che la
presenza femminile sarebbe positiva a
causa del l a maggi ore sensi bi l i tà
culturale. Anche tra gli uomini del
campione la valutazione di tale valore
aggiunto non è minima e le percentuali
si discostano di poco dalle risposte
delle magistrate; peraltro il 20,34%
degli uomini (rispetto al 30,79%f.) si
esprime per la maggiore capacità
organizzativa delle colleghe: queste
attribuiscono a se stesse capacità
organizzative superiori a quanto gli
uomini siano disposti a riconoscere.
Ed anche riguardo agli incarichi
associativi e istituzionali il 62,85% (560
su 891) delle donne rispondenti, con
percentuale superiore a quella già
elevata concernente gli incarichi di
responsabilità degli uffici, ha ritenuto
che la presenza femminile incida
positivamente. Si tratta di un dato di
grande rilievo, poiché attiene alla
rappresentatività democratica e non
sol tanto al l a effi ci enza/effi caci a
dell’amministrazione della giustizia.
Anche le risposte dei magistrati maschi
appaiono particolari, giacché a fronte
di un 71,40% per i quali non ci sarebbe
“nessuna differenza”, il 27,08% ritiene
faccia differenza “positiva” la maggiore
presenza rappresentativa delle donne.
10. Concl usi oni e prospetti ve
d’intervento. Una prima conclusione
porta ad individuare come clamorosa
e discriminatoria, di fatto e nella
percezi one del l e magi strate, l a
mancata o difettosa applicazione delle
Circolari C.S.M. (160/96 e 5257/98)
sulla maternità e sui diritti conseguenti
in tema di organizzazione degli uffici,
che rischia di perpetuare una sorta di
segregazione verticale anche riguardo
a selezione e promozione per gli
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 95
incarichi di responsabilità, tenuto conto
del valore generalizzato della presenza
(negli uffici, ai corsi di formazione, negli
incarichi extragiudiziari, etc.).
La tradizionale doppia presenza
delle donne, concretamente emergente
anche nella magistratura italiana, ha
l’effetto di condurre alla sistematica
condizione di peculiare svantaggio
delle donne nei percorsi di carriera,
realizzandosi così di fatto una forma
tipica di discriminazione indiretta, per
cui – pur in un ambito formalmente
paritario come la magistratura – trova
conferma l’assunto secondo cui “la
famiglia è una risorsa per gli uomini e
un vincolo per le donne”
63
.
Provo a definire qualche idea da
opporre, ri guardo al l a concreta
realizzazione nell’ambito professionale,
a questo diffuso disagio, in ordine al
quale va peraltro chiarito che dal
moni toraggi o effettuato (su un
campione decisamente attendibile)
vi ene smenti to i l ri sal ente l uogo
comune che vuole le donne (comprese
le magistrate)
64
sentirsi “inadeguate” o
non interessate ai temi degli incarichi
decisionali e della rappresentanza
politica.
Da un lato, è evidente che tale
disagio deriva molto anche da fattori
non legati allo svolgimento della
professione, sebbene risultino poi
i nci denti nel l ’ agi re professi onal e
quotidiano. Dall’altro, esso rimanda alla
questione “nuda e cruda” dell’egua-
glianza, che è certamente da declinare
anche sub specie pari opportunità, non
enfatizzando tuttavia la “tutela” della
differenza di genere in quanto tale, ma
rivendicando anche un trattamento
meno “inegualitario”.
La “partita” dell’eguaglianza di
genere nell’organizzazione comple-
ssiva della magistratura italiana è
ancora tutta da giocare, sotto entrambi
i profili. E su questa intersezione
occorre ragionare per immaginare la
realizzazione di interventi che sappiano
anche collegarsi ad un contesto sì
professionale, ma che concerne una
“professi one speci al e”, l a qual e
comporta il continuo riferimento ai valori
di una comunità di cittadini “composita”,
nella quale la composizione è anche di
genere e per la quale, dunque, la
valorizzazione della differenza di
genere non è solo un “fatto di giustizia”
ma anche un contributo al funzio-
namento della giustizia
65
. E’ una
differenza del tutto “complementare”,
non alternativa all’eguaglianza, quella
che magistrati e magistrate italiani in
larga misura danno mostra di ritenere
una “risorsa” importante, un atout di
rilievo per un più corretto e giusto
funzionamento della giustizia, ade-
guato alle sfide della post-modernità.
I nodi critici su cui è urgente incidere
sono in via principale quelli per i quali
è agevol e osservare l ’ oggetti va
situazione di “svantaggio” delle donne
ri spetto al l a mi gl i ore condi zi one
63
Così B. Beccalli, Questione femminile e
azioni positive, in Quest. giust. 2004, 869, qui
871.
64
Per un’analisi soltanto parzialmente
coincidente v. però F. Zajczyk, Magistratura e
differenza di genere. I risultati di un sondaggio,
in Notiziario di Magistratura democratica, n. 32,
7, qui 15.
65
V. le acute considerazioni di B. Beccalli,
op. cit., 877-8, che invita anche a considerare
come questa sia una “differenza” diversa da
quella “tutelata” nell’8-‘900, diversa anche dalla
differenza-rifugio o da quella che si chiama fuori
dalla cittadinanza universale per coltivare proprie
regole e diritti.
96 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
professionale complessiva dell’uomo.
I seguenti punti appaiono nevralgici
e devono rappresentare l’oggetto non
soltanto di ulteriore approfondimento di
conoscenza, ma anche dell’elabo-
razione di specifiche “pratiche virtuose”
tese al l a “ri mozi one” di questa
condizione di svantaggio.
a) La maternità e la cura dei figli, e
della famiglia in generale, rappre-
sentano l’area critica in cui si collocano
e da cui si dipartono una serie di
condizionamenti nell’attività professio-
nale e paraprofessionale delle ma-
gistrate: maternità; maternità plurale;
affidamento dei figli minori in caso di
separazi one coni ugal e; cura dei
conviventi adulti; tutte circostanze che
hanno riflessi immediati sulle scelte
iniziali della “carriera” ed in buona
misura si ripercuotono nei passaggi
successivi.
Su questo piano appare improcra-
stinabile una forte opera di sensi-
bilizzazione generale e di specifica
sollecitazione verso i dirigenti degli uffici
al l ’ i ntegral e appl i cazi one del l a
regolamentazione della materia da
parte del Consiglio Superiore, la citata
Ci rcol are n. 160/96 del 10/4/96,
modificata con la Circolare n. 5257/98.
Tal e provvedi mento prevede l a
possibilità per le donne madri di figli di
età inferiore ai tre anni (o per uomini
che dimostrino l’accudimento di prole
di tale età), di modulare l’organizza-
zione del lavoro in modo da renderlo il
pi ù possi bi l e compati bi l e con l e
esi genze di cura del l a prol e. In
particolare la Circolare invita i dirigenti
a tenere conto nel primo triennio di vita
del bambino delle esigenze di cura con
adibizione a mansioni compatibili,
distribuzione del carico di lavoro, che
pur senza diminuzioni del lavoro,
comporti una maggiore elasticità di
orari e di organizzazione, ampliando in
particolare la possibilità di autorga-
nizzazione del lavoro e dei suoi tempi.
Già l’applicazione di tale regola (ed
eventualmente di altre maggiormente
stringenti per i dirigenti, da impegnare
al l e necessari e modi fi cazi oni
organizzative dell’ufficio)
66
renderebbe
maggiormente conciliabile il lavoro di
cura con quello professionale
67
e –
anche se non avesse altri effetti positivi
– in ogni caso renderebbe meno
stressata la condizione della ma-
gistrata-madre. A questa indispen-
sabi l e mi sura può i poti zzarsi di
connettere anche l ’ adeguato
rafforzamento degli attuali limitati
organici dei “magistrati distrettuali” al
fine di destinarli anche come “supporto”
delle strutture giudiziarie di minore
entità, per le quali è certamente più
difficile la “flessibilizzazione” orga-
nizzativa ai sensi della Circolare 160.
b) L’organizzazione del lavoro degli
uffici secondo ritmi e procedure rigi-
damente predeterminati e scarsamente
66
Nonché – pur nella specifica organizza-
zione della magistratura – della disposizione
dell’art. 42 bis d.lgs. 151/2001 (t.u. della tutela
della maternità e paternità), introdotto dall’art.
3, comma 105, l. 350/2003, in tema di diritto
all’assegnazione temporanea, subordinata
all’esistenza di posto vacante, dei dipendenti
delle pubbliche amministrazioni (tra cui rientrano
i magistrati), genitori di figli minori fino a tre anni,
a sedi nella provincia o nella regione in cui l’altro
genitore esercita attività lavorativa.
67
In generale sull’argomento v. L. Calafà,
L’art. 9 della legge n. 53/2000: la conciliazione
tra incentivi e azioni positive, in Del Punta,
Gottardi (a cura di), I nuovi congedi, Il Sole 24
Ore, Milano 2001, p. 187 ss., e Ead., Congedi e
rapporto di lavoro, Cedam, Padova 2004, cui si
rinvia per l’ampia disamina giuridica e dei
presupposti socio-culturali della materia.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 97
modulabili – sebbene in presenza già
dell’oggettiva flessibilità del lavoro del
magi strato (che “non ti mbra i l
cartellino”) – costituisce un’altra area
di criticità da tutti denunciata per la
condizione della donna-magistrato.
Oltre quanto indicato sub a) riguardo
alla cura dei figli fino a tre anni, esiste
l’esigenza (non solo delle magistrate,
investendo la stessa composita utenza
del servizio-giustizia) di ripensare a
modalità di lavoro degli uffici giudiziari
e della concreta attività del magistrato
secondo modul i temporal i pi ù
accessibili per le donne con carico
familiare. Si tratta di materia tabellare
e va affrontata nella regolamentazione
secondaria sul punto del C.S.M., ma
può si n da ora prospettarsi un
intervento specifico – a tutela del
gruppo svantaggiato delle magistrate
–, ad es., in tema di organizzazione dei
turni di presenza, necessari per talune
particolari funzioni, penali soprattutto,
che impegni i dirigenti ad agevolare la
piena partecipazione della donna al
l avoro di uffi ci o, consentendo di
conciliare meglio le esigenze di cura di
cui si è detto.
Sull’organizzazione degli uffici
esiste, peraltro, una sfera di proble-
matiche – attinente al carattere ideolo-
gi camente maschi l e del l ’ orga-
nizzazione del lavoro secondo schemi
più gerarchico-autoritativi e meno
dialogico-collaborativi (tipici della cd.
etica della cura di pretta impronta
femminile)
68
– che trovano soluzioni
attraverso inputs di tipo pressoché
esclusivamente culturale per la crescita
delle “sensibilità” dei protagonisti.
Tuttavia, dagli organi di autogoverno
può certamente venire una vigorosa
sollecitazione ai dirigenti degli uffici,
affinché diano attuazione reale alla
previsione legislativa (d.lgs. 51/98, la
riforma del “giudice unico”) delle
periodiche assemblee dei componenti
la struttura anche al fine di adeguare
l’organizzazione del lavoro al migliore
inserimento ed alla maggiore resa di
tutti i magistrati, uomini e donne.
c) La formazione e quanto connesso
alla crescita professionale rappre-
sentano un altro snodo critico fonda-
mental e del l a condi zi one del l a
donna-magistrato, settore nevralgico e
delicato in cui la verificata sottora-
ppresentazione di genere ha in certi
casi numeri clamorosi, nonostante
l’emersa disponibilità alla formazione
ed all’aggiornamento professionale. E’
innegabile che la condizione “mino-
ritaria” delle magistrate nel settore della
formazi one professi onal e, atti va
soprattutto ma non solo, richiede
adeguate misure di cambiamento
organizzativo-gestionale, nonché di
stimoli culturali “mirati” al personale di
genere femminile. Sul lato passivo della
formazione, l’incentivazione alla parte-
cipazione femminile deve continuare a
percorrere le strade già tracciate (della
riserva dei posti e dell’ampliamento
della formazione decentrata) e dovrà
anche studiare modalità di “supporto”
complessivo non soltanto all’ufficio (che
si l asci a per qual che gi orno: l e
magistrate possono subire pressioni
alla non-partecipazione), ma all’ambito
familiare, ad es. tramite la gestione
telematica di determinati corsi.
Appare, i nol tre, evi dente l a
necessità di realizzare la composizione
68
In argomento v. la ricostruzione teorica e
le interessanti riflessioni di C. Mancina, Oltre il
femminismo. Le donne nella società pluralista,
Il Mulino, Bologna 2002, p. 55 ss.
98 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
degli organismi di selezione per gli
i ncari chi di i nsegnamento nel l a
formazione centrale e decentrata che
tenga conto del l a composi zi one
ampiamente “duale” della magistratura
italiana. La natura e la composizione
del soggetto selezionatore non sono un
fattore neutro, come ampiamente
riconosciuto dagli analisti sociali. In
Italia, peraltro, è previsto che nella
composizione di tutte le commissioni di
concorso debba garantirsi la quota del
30% per le donne
69
, disposizione la cui
esplicita rati o è individuabile nel
condiviso dato metagiuridico secondo
cui gli uomini selezionano in modo
preferenziale gli uomini.
d) La minore mobilità (di sede, ufficio
o funzione) delle donne in magistratura
rischia di rappresentare elemento di
penalizzazione delle legittime aspira-
zioni della singola magistrata e, di
conseguenza, di tutto l ’ ordi ne
giudiziario. Infatti, l’espletata indagine
ha confermata la necessitata atten-
zione delle donne verso il carico
familiare e ciò autorizza a rinvenire in
questo dato un al tro potenzi al e
momento di cri ti ci tà: l a stati ci tà
derivante dalla minore disponibilità
femminile agli spostamenti avrà effetti
negativi sul successivo raggiungimento
di incarichi dirigenziali, ad es., se fosse
confermata in futuro la previsione
regolamentare di indicare come fattore
preferenziale nella scelta per la coper-
tura di taluni posti di responsabilità (al
di fuori delle funzioni specializzate) lo
svolgimento di funzioni diversificate con
pluralità di esperienze in vari settori
dell’organizzazione della giurisdizione.
e) La copertura dei ruoli semidirettivi
e direttivi – è fin troppo noto e l’indagine
condotta con i l questi onari o l ’ ha
evidenziato nettamente – costituisce
una dolorosa emergenza che propone
uno “svantaggio” di genere (a danno
delle magistrate) molto rilevante. Si è
già visto che la disponibilità delle donne
esiste e che nessun senso di inade-
guatezza le paralizza. Tuttavia, sia i
meccanismi di scelta – e soprattutto il
rilievo ancora intenso della mera
anzianità di servizio – sia la difficoltà
oggettiva di precostituzione di titoli di
merito (partecipazione ai corsi di
aggiornamento, predisposizione di
pubblicazioni, etc.) impediscono di fatto
l’effettiva parità di chances tra generi.
E’ questo uno snodo in cui sembrano
auspi cabi l i anche l e sol uzi oni di
“rimozione” dello svantaggio maggior-
mente incisive, tenuto conto che è
ampiamente condivisa, in entrambi i
generi, l’opinione circa l’”arricchimento”
derivante all’amministrazione della
giustizia dalla maggiore presenza di
dirigenti donne.
f) Molto simile alla precedente è la
situazione relativa alla presenza di
donne negli organismi istituzionali e
associativi della magistratura. I dati
dicono anche in questo caso che
nessun sentimento di inadeguatezza
ed autoescl usi one persegui ta l e
magistrate, che al contrario esprimono
desi deri o d’ i mpegnarsi , di ffusa
sicurezza ed autoconsapevolezza,
69
Art. 61, comma 1, lett. a) d.lgs. 29/93,
modificato dall’art. 43 d.lgs. 546/93, “sospettato”,
tuttavia, d’incostituzionalità - per il presunto
“privilegio“ accordato al genere femminile - dalla
sconcertante decisione Cons. Stato 13/1/2004,
n. 493 (ord.), in Not. giur. lav., 2004, 713, con
nota adesiva di E.M. Barbieri, Sulle pari
opportunità per uomini e donne di accedere alle
commissioni di concorso per l’assunzione nelle
pubbliche Amministrazioni, che nega, con
ingenua insipienza, l’esistenza di ogni pregiudizio
di genere.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 99
superiore alla stessa comprensione
empirica del fenomeno. E’ incontro-
vertibile però che tale atteggiamento
positivo non riesca a trovare concrete
occasioni di realizzazione.
L’affermazione di una discrimina-
zione di genere deriva senza dubbio
dalla forte percezione da parte delle
donne dell’esistenza, sul piano della
rappresentanza, di ostacoli di vario tipo
(non solo soggettivo, di partenza) per
la realizzazione delle aspirazioni, su
ogni terreno d’impegno sia più stretta-
mente professionale sia parapro-
fessionale.
Il ri schi o di un i nconsapevol e
atteggiamento di rinuncia a coltivare
ambizioni, o meglio a coltivarle con
mi nore convi nzi one, al meno sul
versante della rappresentanza, non si
può escludere e nasce anche da
un’altra tipologia di ostacoli, rappre-
sentati dalla strutturazione radical-
mente maschile del modo di “fare
politica” degli organismi in questione:
sia quelli istituzionali (C.S.M. e Consigli
giudiziari) sia quelli associativi (A.N.M.
ed i suoi di sti nti ci nque gruppi )
appaiono fortemente improntati da
modalità di lavoro estremamente
assorbenti e dai tempi dilatati e scarsa-
mente elastici. Inoltre, ovviamente,
grande difficoltà ingenera – per le note
questi oni , pi ù vol te ri chi amate,
collegate al lavoro di cura – la struttura
centralizzata del C.S.M. e del Comitato
direttivo centrale
70
.
g) Disagi e svantaggi così con-
clamati, nell’ambito organizzativo per
l’accesso ai ruoli di responsabilità e in
quello della rappresentanza istitu-
zional-associativa, reclamano misure
d’intervento di estrema efficacia.
Peraltro, se anche tra i magistrati
maschi del campi one è emersa
prevalente l’impostazione alla parità,
come pure la chiara consapevolezza
che si tratti di un complessivo problema
di rappresentati vi tà democrati ca
connessa al genere, si deve ritenere
certamente predisposto il terreno per
operazi oni anche energi che di
recupero di effettività del principio di
parità. Traccio soltanto alcune direttrici;
è evidente, peraltro, che le conseguenti
risposte sono di ordine diversificato
sotto tre angolazioni.
g.1) Infatti, riguardo alle istituzioni
pubbliche (C.S.M. e C.G.) la previsione
per legge delle rispettive discipline
elettorali esclude ogni trattazione meno
che teori ca ci rca l a defi ni zi one
compiuta della equilibrata compo-
sizione di genere di essi. Peraltro, molto
in argomento può essere fatto a monte,
a livello ad es. di candidature per
l’elezione a questi organismi, da parte
dei gruppi associativi e dall’A.N.M., che
tradizionalmente configurano, nono-
stante leggi elettorali molto discutibili e
penalizzanti le aggregazioni di lista, i
“canali” privilegiati attraverso cui viene
real i zzata l a rappresentanza
istituzionale.
g.2) Ancora di più potrà essere
incisiva l’operazione volta ad indivi-
duare misure di uguagliamento di
genere, rispetto alla situazione di
pal ese di scri mi nazi one i ndi retta,
nell’ambito delle istituzioni associative,
soggetti di tipo privatistico, “abilitati” dal
70
E’, infatti, dato empirico di agevole
verificabilità che nelle strutture decentrate,
Consigli giudiziari e giunte distrettuali dell’A.N.M.,
la presenza femminile è molto meno irrisoria, anzi
paritaria in molti casi.
100 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
giudice delle leggi italiano
71
a dettare
per la loro organizzazione anche regole
“favorevoli” al genere svantaggiato
cogenti un determinato “risultato”.
Ritorna d’attualità su questo versante
il risalente e mai risolto problema dei
limiti d’ammissibilità della specifica
misura di uguagliamento rappresentata
dall‘azione positiva delle cd. quote da
riservare al genere svantaggiato al fine
di compensare tale condizione e di
rimuovere il disequilibrio attraverso un
prefissato “risultato”.
g.3) Il terzo ordine di risposte
riguarda quanto indicato sub f), ovvero
la rilevata discriminazione indiretta di
genere ricostruita per l’accesso ai posti
di responsabilità nell’organizzazione
della magistratura. Recentemente è
stato affermato
72
, che la misura delle
quote appare particolarmente legitti-
mata quando si entra in aree particolari
come l a magi stratura, quando si
maneggiano delicati snodi dell’intera-
zione tra cittadini ed istituzioni e si tratta
dei diritti fondamentali delle persone,
ossia là dove – secondo la nota
riflessione di Dworkin – la “compe-
tenza” non si basa soltanto sui tradizio-
nali criteri meritocratici, ma anche sulla
capacità di relazionarsi, sulla condi-
visione e la mediazione.
Potrebbe obiettarsi che questi sono
approcci da sociologi. E’, tuttavia, di
stretto rigore giuridico la riflessione
condotta in argomento in ambito
lavoristico dalla Corte di Giustizia delle
Comunità di Lussemburgo sull’am-
pi ezza d’ i ntervento del l e azi oni
positive
73
e la ricostruzione interpre-
tativa - partita dalla recente riforma
dell’art. 51 Cost. (che ha impegnato la
Repubblica italiana a predisporre
misure per le pari opportunità di genere
nell’accesso a uffici pubblici e cariche
elettive)
74
e da Corte cost. ital. 49/2003
- che giunge ad ipotizzare quote
riservate alle donne nell’accesso a corsi
di formazione ed anche nell’assun-
zione, che prefigura la legittimità di
sistemi preferenziali nella progressione
di carriera, che ammette in generale
l’uso di quote a favore del genere
sottorappresentato nella composizione
degli organici e nelle sedi decisionali
75
.
Spero di avere fornito un quadro
coerente della situazione e discorsi
attendibili e suggestioni proficue per
affrontare l’avventura del “fare”. Non so
con precisione “come” e “quanto”, ma
resto convinto che occorra “fare”, ossia
intervenire per rimuovere la discrimi-
nazione di genere presente, in forme
spesso latenti e talvolta chiarissime,
nella magistratura italiana.
71
Corte cost. 13/2/2003, n. 49, in Riv. giur.
lav., 2003, II, 678, con ampia nota di E. Stenico,
Eguaglianza di genere e pari opportunità. Nuovi
spunti di riflessione offerti dalla sentenza della
Corte Costituzionale n. 49 del 2003, cui si rinvia
per gli approfondimenti e le prospettive, che ha
ritenuto legittima la previsione della necessaria,
a pena di esclusione dalla competizione,
compresenza nelle liste elettorali per l’elezione
del Consiglio regionale della Valle d’Aosta di
candidature di ambo i sessi.
72
V. ancora B. Beccalli, op. cit., 877.
73
Per un’ampia disamina dell’elaborazione
della Corte di Lussemburgo v. L. Calafà, Azioni
positive nel diritto comunitario, in M.G. Garofalo
(a cura di), Lavoro delle donne e azioni positive.
L’esperienza giuridica italiana, Cacucci, Bari
2002, p. 321 ss. Sulla questione delle quote ed
in generale delle azioni positive v. anche D. Izzi,
Eguaglianze e differenze nei rapporti di lavoro.
Il diritto antidiscriminatorio tra genere e fattori di
rischio emergenti, Jovene, Napoli 2005, p. 223
ss.
74
Su cui v. le prime riflessioni di A. D’Aloia,
Eguaglianza sostanziale e diritti diseguale.
Contributo allo studio delle azioni positive nella
prospettiva costituzionale, Cedam, Padova 2002,
p. 359 ss.
75
Cfr. le valutazioni di E. Stenico, op. cit.,
709-10.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 101
Rezumat:
Încã din secolele XVII ºi XVIII, autori precum Pedro
Craver, John Howard, Beccaria au atras atenþia
asupra regimului inuman de detenþie la care sunt
supuºi cei condamnaþi, ce se caracteriza prin lipsa
hranei corespunzãtoare, condiþii sanitaro-igienice
precare, aplicarea de pedepse corporale ºi de alte
tratamente degradante. ªi în prezent, sistemul
penitenciar se confruntã cu numeroase probleme, cel
mai mare eºec fiind incapacitatea de reinserþie socialã
a deþinuþilor ºi de stimulare a aptitudinilor fizice, psihice
ºi spirituale ale acestora în vederea creãrii unui mediu
sãnãtos de viaþã ºi sporirii ºanselor de reintegrare.
În acest context, Curtea de Apel San Miguel (Chile) a demarat un proiect ce
se încadreazã în Planul de reformã a Justiþiei Penale, prin care s-a urmãrit
formarea unui spaþiu de integrare în afara tribunalelor ºi întru-un ambient ludic,
prin intermediul artei. Astfel, deþinuþii au fost implicaþi ca actori ºi interpreþi în
spectacole prezentate în faþa publicului din alte închisori, ºcoli, în sediul instanþelor.
Prin intermediul artei s-a realizat o punte de legãturã între oameni aflaþi chiar în
condiþii diferite, redându-le deþinuþilor demnitatea ºi dorinþa de a-ºi schimba viaþa.
Abstract:
Since the seventeenth and eighteenth centuries, authors such as Pedro Craver,
John Howard, Beccaria drew attention to inhumane prison regime to which the
damned are subjected, which was characterized by lack of adequate food, poor
“Realidad carcelaria y
reto cultural” Primer
simposio internacional
teatro y prisión
“Un encuentro entre
latinoamerica y Europa”
Roberto Contreras Olivares
Ministro, Corte de Apelaciones de San Miguel, Chile
El dinosaurio: ¿está o no allí?
102 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
sanitary and hygienic conditions, the application of corporal punishment and other
other degrading treatments. And now, the prison system is facing many problems,
the biggest failure is the inability of the social reintegration of prisoners and the
stimulation of thier physical, mental and spiritual aptitudes in order to create a
healthy life and increase opportunities for their reintegration.
In this context, the Court of Appeals of San Miguel (Chile), launched a project
within the Criminal Justice Reform Plan, which aimed to form a space outside the
courts, and fully integrated in a playful environment, through art. Thus, the
detainees were involved as actors and singers in performances presented to the
public from other prisons, schools, courts premises. Through art, it was been
achieved a bridge between people in different circumstances, it was restored the
dignity of prisoners and the desire to change their life.
Keywords: detention regime, prison system, social rehabilitation, integration
space, art as an instrument of social reintegration.
C
elebro este “Primer Encuentro
entre Latinoamérica y Europa”
que en los próximos días, acá
en Santiago de Chile, analizará la
real i dad exi stente en ambos
continentes sobre el teatro o el arte y
su influencia en la rehabilitación o
reinserción social de quienes han
transgredido las normas penales y
cumplen condenas de privación de
libertad.
Agradezco también la invitación que
me cursara Jacqueline Roumeau,
Directora de la Corporación de Artistas
por la Rehabilitación y Reinserción a
través del Arte, para exponer mi visión
en una actividad que, sin proponé-
rmelo, ha ocupado gran parte de mi
tiempo en estos últimos años, me ha
emocionado y motivado para seguir
avanzando e impulsado en la creación
de espacios vitales de acercamiento
entre personas que, por distintas
razones, quizás circunstanciales o
aleatorias, se encuentran en posi-
ciones diferentes, e incluso procuran
unirse para construir una sociedad
mejor o en el peor de los casos intentan
hacerl o medi ante sus mej ores
esfuerzos.
No es usual que l os j ueces
compartamos actividades con los
artistas, pero eso hoy juega a mi favor
porque me permitirá tomar algunas
licencias que los abogados por nuestra
formación no acostumbramos hacer.
Empezaré entonces con un cuento.
No se asusten, porque no ti ene
demasiada extensión. Seguramente lo
conocen, se llama “El dinosaurio” y fue
escrito por un guatemalteco, Augusto
Monterroso, quién lo publicó en 1959.
Dice así:
“Cuando despertó, el dinosaurio
todavía estaba allí”
El mi crocuento de sol o si ete
palabras, y uno de los más cortos en
idioma español (hasta el año 2005 en
que se publicó “El Emigrante” del
mexicano Loneli) ha sido sometido a
diversos e innumerables estudios. Uno
de ellos, en la perspectiva temporal y
sintáctica, lo sitúa en dos tiempos:
pasado y presente, y también en –al
menos- dos posibilidades: realidad y
ficción.
La primera opción sería: -un hombre
prehistórico (el cuento no aclara si es
hombre o mujer), en medio de su
entorno natural, se encontró con un
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 103
di nosauri o y conmovi do por l a
impresión perdió el conocimiento y se
desmayó (es el tiempo pretérito).
Luego, al recobrar el sentido observa
y percibe que el animal todavía está
allí (tiempo presente).
La segunda explicación, es que una
persona actual –en estos días- al
dormir sueña que es atacado por un
dinosaurio (la ficción), y al despertar
esa imagen está aún allí presente
(sería la realidad).
Pasado o presente, pesadilla o
realidad, lo cierto es que hay ciertos
fenómenos, perfectamente definidos,
que trascienden y se prolongan a
través del tiempo.
El cuento entonces nos sirve para
ilustrar una especie de afirmación
central de estas palabras, en orden a
referir lo que ha venido ocurriendo en
la relación al ser humano en materia
carcelaria y el devenir de los esfuerzos
para trascender esa depl orabl e
situación. El resultado, tal como el
cuento, no es nada de halagüeño.
Veamos.
En nuestra América morena, luego
de la conquista europea, la necesidad
de mano de obra en la reconstrucción
o destrucción de lo existente, condujo
a requerir un número importante de
personas que hicieran el trabajo díficil.
Se capturó entonces a una gran
cantidad de habitantes en África y, en
muchos casos, sobre la base de
atribuirles la contravención de ciertas
normas, se les condenó y expatrió
privados de libertad a América. Solo
hasta Cartagena de Indias, hoy ciudad
colombiana, llegaron a partir del siglo
XVI sei s mi l l ones de afri canos
provenientes de distintas tribus. Igual
número de pasaj eros cauti vos
murieron en los navíos españoles por
las deplorables condiciones en que
venían y la duración prolongada del
viaje. Aquellos primeros esclavos o
convictos afro-americanos, también
debieron sufrir las privaciones propias
de la esclavitud. Vendidos en la plaza
pública, sus nuevos amos contribu-
yeron eficazmente a acortar su ya
denigrante vida.
Fue un jesuita español, no obstante,
al que no puedo dejar de recordar, el
sacerdote Pedro Craver, desde
mediados del siglo XVII, quién en el
puerto de Cartagena de Indias abogó
por la suerte de esos desdichados
esclavos y logró obtener se mitigaran
en algo sus extremas condiciones de
existencia.
El dinosaurio del cuento nos mira
inocentemente.
Un poco más tarde y transcurrido
algunos años, en el siglo XVIII, el inglés
John Howard recorrió las cárceles
europeas y constató consternado la
miseria material y moral, dedicando
todos sus esfuerzos a eliminar esa
lacra. En el parlamento inglés consiguió
aprobar una l ey sobre l i bertad
condicional de los presos y abolir las
tasas que debían pagar. Vió y lo relata
crudamente en su libro denominado
“Estado de las Prisiones” en 1777,
poblaciones penales enfermas, mal
alimentadas, aglomeradas y viciosas,
sucias, sin luz ni aire, en manos de
carceleros cueles o venales. Propuso
bases para reformar el régi men
penitenciario: 1) Higiene y alimentación
suficiente, 2) Disciplina diferentes para
los detenidos y los condenados, 3)
Educación moral y religiosa, 4) Trabajo,
y 5) Aislamiento individual relativo
76
76
Su reseña aparece en la obra “Curso de
Derecho Penal Chileno”, Eduardo Novoa
Monreal, Editorial Jurídica de Chile, Tercera
Edición, año 2005, páginas 77 y 78
104 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Otro hombre magnífico, el italiano
Cesar Bonesana, Marqués de
Beccaría, padre del derecho penal
moderno, publicó primero anóni-
mamente un pequeño, pero trascen-
dental libro. “De los delitos y de las
penas”. Transcurría el año 1764. Dice
un autor sobre aquel: “no era jurista y
tampoco había recibido una formación
filosófica particularmente sólida, pero
la forma clara y sencilla como atacó
val erosamente l os abusos de l a
prácti ca cri mi nal i mperante y l a
oportunidad de la aparición de su
pequeño libro, en un momento en que
sus ideas eran vivamente sentidas, lo
transformó en un verdadero símbolo,
por haber recogido la protesta general
que buscaba expresión”
77
. A la vez,
reuni ó l as i deas fi l osófi cas de
Montesquieu, Rousseau, Hobbe y
Locke y fue un heraldo de las ideas de
la reforma que ejerció vasta influencia
en l a modi fi caci ón de di ferentes
legislaciones penales, como la de
Rusia, mediante la acción de Catalina,
quién suprimió la pena de muerte, la
tortura y las penas infamantes, cuestión
que también aconteció en Prusia y
Austria. Beccaria sentó así las bases
de l o que se ha denomi nado l a
humanización del derecho penal y se
pronunció sobre el objeto de los
castigos, diciendo “evidentemente que
el objeto de las penas, no es ni de
atormentar o afligir a un ser sensible,
ni de impedir que un crimen cometido
ya, no lo sea efectivamente”
78
. Ade-
más, afirma poéticamente Beccaria: “A
medida que se suavizan las penas y
que las prisiones no sean habitadas por
la miseria y la desesperación, cuando
la tierna humanidad penetre por medio
de las rejas y calabozos…”
79
En esta época post contemporánea,
en pleno siglo XXI, el gran animal
prehi stóri co aún nos aterra,
perpetuando la visión de aquellos
preclaros hombres: Craver, Howard y
Beccaria.
Por mandato legal, los jueces y los
fiscales judiciales en Chile, según los
artículos 578 y siguientes del Código
Orgánico de Tribunales, deben visitar
semestral mente l as cárcel es y
constatar las condiciones, estado de
seguridad, orden e higiene en que se
encuentran l os i nternos de l os
establecimiento penales del país, con
el fin de que se adopten las medidas
correctivas necesarias, o encon-
trándose éstas fuera del alcance de los
Tribunales, se represente al Presidente
de la República de las anomalías
constatadas
80
. La Corte Suprema ha
hecho hincapié en la forma y extensión
de la práctica de estas visitas mediante
resolución de 9 de junio de 2010
81
Fue ampl i amente di fundi do el
Informe de la Sra. Fiscal Judicial de la
Corte Suprema doña Móni ca
Maldonado, según invitación que le
cursara la Comisión de Constitución,
Justicia y Reglamento del Senado, en
sesión de 1° de junio de 2009, y
referido a diversos problemas del
77
Eduardo Novoa Monreal, obra citada,
página 76.
78
Marqués de Beccaria “De los Delitos y de
las Penas”, Imprenta y Litografía Fernandez,
1943, Titulo XI, página 73
79
Marques de Beccaria, obra citada, Título
XXVIII, página 153.
80
Artículo 582 del Código Orgánico de
Tribunales
81
Antecedentes Administrativos AD-772-
2010
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 105
funcionamiento del sistema carcelario
en Chile, que a esa data del año 2009
registraba 53.000 internos sujetos a
régimen de privación de libertad. Las
deficiencias constatadas las resume la
Sra. Fiscal Judicial en los siguientes
aspectos: “Falta de políticas, planes de
rehabilitación de los internos y de
actividades laborales, de capacitación,
de educación, deportivas, espirituales
y recreati vas; Condi ci ones de
hacinamiento que afectan la integridad
física de los internos, a la vez que
consti tuyen condi ci ones de vi da
degradantes; Deficientes condiciones
sanitarias e higiénicas; también de
Alimentación; y Aplicación de castigos
en cel da sol i tari a, y condi ci ones
materiales en que se cumple esta
sanción”; entre otros. A modo de
ejemplo, se da cuenta que el Centro
de Detención Preventiva Santiago Sur,
construi do en el año 1843 con
capacidad real de 3.170 internos, tiene
efectivamente 6.690 internos, y el
Centro Penitenciario de Valparaíso,
edificado el año 1996, con capacidad
de 1.200 internos, al año 2009 registra
2.896 presos. Dice el informe, además,
que considerando que los internos
cuentan con 9 horas di ari as de
desencierro, “las horas que pudieran
destinar a la acción educativa, laboral
y de capacitación, necesarias para su
reinserción social, y a desarrollar
actividades que procuren la dismi-
nución del compromiso delictivo de los
internos, son mínimas. Por otra parte,
se ha constatado que en los recintos
peni tenci ari os más pobl ados, es
reducido el número de internos que
desarrollan actividades laborales”.
Concluye la Sra. Fiscal que de acuerdo
a los tratados internacionales suscritos
por Chile y Resolución N° 45/111 de la
Asamblea General de Naciones Unidas
de 1991, “todo recluso debe ser tratado
con el respeto que merece su dignidad
y valor inherente de ser humano, y no
puede ser objeto de discriminación
alguna por el hecho de estar privado
de libertad”
Realidad o pesadilla lo del dino-
suari o aquel , l o ci erto es que l a
precariedad ha sido una constante en
la vida de los reclusos, haciéndose las
más de las veces ilusorios los objetivos
de prevención especial de la pena, es
decir que los condenados logren
efectivamente con motivo de la sanción
reintegrarse a la sociedad aban-
donando las conductas disruptivas,
para sumar sus esfuerzos en la marcha
normal de la comunidad.
El subdesarrollo de nuestros países,
la pobreza y cesantía de los libertos,
la desigual distribución de los recursos,
l as necesi dades de educaci ón,
vivienda, salud y seguridad de la
mayoría de la población, centran la
actividad de los órganos públicos y,
entonces, la suerte de aquellos que
voluntariamente se marginan por
medio de la comisión de delitos se sella
definitivamente con la prisión.
No debemos olvidar el principio de
servicialidad del Estado y sus órganos,
consagrado en el primer artículo de
nuestra Constitución Política, que dice
perentoriamente: ”El Estado está al
servicio de la persona…”
Es verdad, también, que se hacen
grandes esfuerzos con los precarios y
si empre i nsufi ci entes recursos
disponibles. La oferta laboral, de
capacitación y educación es reducida.
Nos consta que muchas veces
Gendarmería con inventiva y sacrificio
logra mitigar en parte esta alicaída
situación.
Resulta necesario entonces una
acción sostenida y eficaz de otros
106 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
actores del acontecer naci onal ,
teniendo en cuenta que las aspira-
ciones de bien común, esto es la
contribución a crear las condiciones
necesarias para que cada habitante
logre satisfacer sus necesidades
materiales y espirituales, es una
obligación del Estado según el mismo
primer artículo de la Constitución,
aunque podría decirse también que es
un deber de cada ciudadano o entidad
corporativa.
En esta perspectiva, se suman las
acci ones de di versas personas
naturales y jurídicas. Una de ellas es
precisamente la que me ha traído a
este encuentro sobre arte y prisión.
La Corte de Apelaciones de San
Miguel en la que trabajo como Ministro,
en el año 2008, retomó un ambicioso
Plan Comunicacional y de Difusión
Jurídica, cuya finalidad es educar a la
población del área sur de Santiago,
difundir la labor de los tribunales de
justicia, sobre todo con motivo de los
desafíos impuestos por las ambiciosas
reformas a la justicia penal, de familia
y laboral que se inician en nuestro país
desde el año 2000, y producir también
un acercamiento del Poder Judicial con
la comunidad. La idea fue propiciar un
espacio de integración fuera de los
tribunales y en un ambiente entretenido
y lúdico. El arte fue el instrumento para
esto último, y se trataba de introducir
temas jurídicos relevantes con una mini
obra teatral.
Para ello, procurando también ser
ampliamente inclusivos, conociendo la
labor de la Corporación Coartre, que
dirige Jacqueline Roumeau, y que se
ocupa de la rehabilitación de los
presos, suscribimos un acuerdo que
significó incorporar a internos de los
establ eci mi entos penal es como
actores, quienes junto a los jueces que
participan en las jornadas, en común,
paradójicamente contribuyen a educar
en lo jurídico y en la prevención de los
delitos.
La experi enci a ha si do extre-
madamente fructífera y emotiva. El
proyecto potenci a l os aspectos
positivos y son, en algunos momentos,
los propios presos quienes sirven de
enl ace i nformati vo haci a sus
compañeros de infortunio.
Iniciamos el Plan indicado en un
centro de internación de jóvenes
imputados por delitos en la comuna de
San Joaquín, en Santiago en el año
2008, y hemos transitado por las
cárceles de Puente Alto, San Miguel,
San Joaquín, la Penitenciaria de
Santiago, y el Centro de Cumplimiento
Penitenciario Femenino de esta ciudad.
Nuestros actores en rehabilitación han
ido a Sindicatos, Escuelas, espacios
comunitarios, y ejercitado además su
arte en el edificio de los tribunales y
ante jueces, en el Centro de Justicia
de Santiago. En fin, la mutua cola-
boración ha permitido soñar y crear un
mundo mejor, reconocernos en lo
humano y lo divino, reír y también llorar,
como se hace en el teatro desde los
primeros tiempos. Conjuntamente
hemos participado en el proceso de
reinserción, y admirado la entrega y
profesionalidad de estos nuevos y
entusiastas actores.
Nuestro reto cultural es superar
el antagonismo, la desidia y
apatía por medio de la
integración en la construcción de
espacios de información y
deliberación. Supone abandonar
la visión de verticalidad en las
relaciones humanas por el de la
solidaridad y consideración entre
iguales.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 107
En tres años se han realizado más
de veinte sesiones, con un público
superior a dos mil personas. Parti-
ciparon en la organización y la escena
al rededor de 100 funci onari os
judiciales y 30 internos o ex reclusos.
Con un presupuesto muy reducido
y el apoyo económico de la Corpo-
ración Administrativa del Poder Judicial
concentramos nuestros esfuerzos en
las comunas más pobres de la Región
Metropolitana. Esperamos el año 2011,
incorporar en nuestro itinerario a diez
de las principales ciudades del país.
Nuestro reto cultural es superar el
antagonismo, la desidia y apatía por
medio de la integración en la con-
strucción de espacios de información
y deliberación. Supone abandonar la
visión de verticalidad en las relaciones
humanas por el de la solidaridad y
consideración entre iguales. Se trata
de tender la mano en la validación del
otro, en tanto sujeto perfectible y
dotado de intrínseca dignidad.
Me quedo entonces con la imagen
de la última jornada en Curacaví, este
año, al fin de la obra teatral deno-
minada “Colina I, Tierra de Nadie” que
representaron internos de la Peni-
tenciaria de Santiago. Allí, presos y
jueces, actores todos, saludaron y
recibieron los aplausos del público,
haciendo real y concreta su integración
profunda en la comunidad.
Me quedo con ese trabajo directo
con los reclusos, que me ha hecho
comprender que la música, la literatura,
o el teatro, el arte en general, producen
de un modo misterioso una transfor-
mación. Lo que resistió al rigor y la
dureza del calabozo, a las humilla-
ciones, las privaciones, la soledad, el
hambre y el frío, no ha podido contra
la magia del arte, la disciplina de los
ensayos, la posibilidad de soñar aún
en la miseria, la calidez de la relación
entre iguales, la esmerada validación
del otro, el estímulo del reconocimiento
del público y de la familia, la mirada
directa y los aplausos del espectador,
la caricia por medio del aplauso, ….en
fin, las luces que se encienden y que
se apagan
El di nosauri o de Monterroso,
entonces, pasa a ser un espejismo que
se diluye hacia el horizonte.
108 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Aperçues du systeme
judiciaire Luxembourgeois
Anamaria Groza, juge,
Tribunal de Première Instance Strehaia
Rezumat:
Efectuarea unui stagiu în Marele Ducat de Luxemburg a permis familiarizarea
cu organizarea sistemului judiciar din acest stat prin observarea directã a modului
de funcþionare al Parchetelor ºi instanþelor. În ce priveºte Ministerul Public se
evidenþiazã particularitãþile ºi principiile care guverneazã urmãrire penalã,
instituþiile juridice specifice, inexistente încã în sistemul de drept român, prin
realizarea unor paralele cu acesta din urmã. Soluþionarea litigiilor în faþa instanþelor
pune în prim plan procedura preponderent scrisã ºi lipsa rolului activ al
judecãtorului care soluþioneazã doar în baza probelor existente la dosar, eventuala
lipsã de pregãtire juridicã a pãrþilor fiind compensatã prin obligativitatea asistãrii
de cãtre avocat în cauzele civile. Acest tip de stagiu, deºi reprezintã o oportunitate
în dobândirea de noi cunoºtinþe, poate fi ºi mai util prin specializare ºi
interactivitate.
Abstract:
Le stage dans le Grand-Duché de Luxembourg a permis une meilleure
connaissance de l’organisation du pouvoir judiciaire dans cet État par l‘observation
directe du fonctionnement des Parquets et des tribunaux. Dans le Ministère Public
s‘évidencient les caractéristiques et les principes régissant les poursuites penales,
les institutions juridiques spécifiques, encore inexistants dans le système juridique
roumain, en effectuant une parallèle avec celui-ci. Le résolution des différends
devant les tribunaux met en lumière la procédure prédominant écrite et l’absence
de rôle actif du juge qui ne traite que les éléments de preuve contenus dans le
dossier, l‘éventuel manque de formation juridique est compensé par l‘obligation
des parties d‘être assistées par un avocat dans les affaires civiles. Ce type de
formation, même si elle représente une occasion d’acquérir de nouvelles
connaissances, peut être renforcée par la spécialisation et l‘interactivité.
Keywords: EJTN, training, professional exchanges, judicial procedeengs,
international cooperation
1. Une expérience enrichissante.
Cette année, j’ai eu la chance d’avoir
été sélectionnée pour faire un stage
i ndi vi duel au Grand Duché de
Luxembourg. Le stage s’est déroulé
entre 20 septembre et 1 octobre 2010.
Il a été effectué auprès le Tribunal
d’Arrondissement de Luxembourg et
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 109
auprès son Parquet. Une première
semaine a été allouée pour connaître
l’activité du Parquet et la deuxième
pour se familiariser avec le travail du
Tribunal. Pendant les deux semaines,
j’ai rencontré plusieurs juges, procu-
reures, greffiers et le responsable des
relations publiques des autorités
juridictionnelles luxembourgeoises.
J’ai effectué le stage dans la Cité
judiciaire, construction nouvelle dans
laquelle toutes les autorités juridictio-
nnelles de la ville de Luxembourg
fonctionnent depuis deux années. J’ai
noté l es condi ti ons matéri el l es
exceptionnelles que ce bâtiment offre,
ainsi que son système performant de
sécurité. La réunion de toutes les
juridictions et services auxiliaires dans
le même lieu enchante les avocats et
les justiciables, qui économisent ainsi
de temps.
Ce genre de stage constitue une
expérience très utile pour chaque juge.
J’ai appris beaucoup de choses sur le
système luxembourgeois et, à la fois,
j’ai essayé d’expliquer à mes collègues
luxembourgeois le système roumain,
avec ses problèmes et ses points forts,
tant que son sens d’évolution. Le stage
a permis et a encouragé un dialogue
entre magistrats, première étape dans
l e processus de construi re une
confiance mutuelle.
2. Vue d’ensemble: dualité du
système judiciaire et collégialité de
l’instance. Au Grand-Duché de
Luxembourg, les juridictions sont
organisées en deux ordres, à savoir
l’ordre judiciaire et l’ordre administratif.
Cette organisation repose sur le critère
de la nature du litige. L’ordre judiciaire
comprend trois Justices de Paix, deux
Tribunaux d’arrondissement, une Cour
d’appel et une Cour de cassation. Ces
j uri di cti ons sont essenti el l ement
compétentes pour connaître des litiges
rel evant du droi t ci vi l , du droi t
commercial, du droit pénal ainsi que du
droit du travail. Tant les juges que les
substituts ou procureurs font partie de
cet ordre. L’ ordre admi ni strati f
comprend un Tribunal administratif et
une Cour administrative. Ces juridic-
tions tranchent les litiges de nature
administrative et fiscale. La Cour
constitutionnelle est composée de
magistrats faisant partie de l’ordre
judiciaire et de l’ordre administratif. Elle
contrôle la conformité de la loi par
rapport à la Constitution qui est la
norme juridique suprême du pays.
Le Tribunal d’Arrondissement de
Luxembourg si ège en premi ère
instance en civil et commercial (à
l’exception de trois matières conférées
aux justices de paix) et en appel contre
les décisions des justices de paix. Les
troi s mati ères qui forment l a
compétence matérielle de la justice de
paix sont les litiges de travail, les litiges
pécuniaires ayant une valeur au dessus
de 10 000 euro et le bail à loyer. Le
Tribunal est divisé en sections siégeant
au nombre de trois juges et il est
composé de 17/18 chambres. Le
système roumain du jugement au fond
a dans son centre l’institution de juge
unique. Cette organisation rend difficile
le travail du juge du fond, confronté à
J’ai fait ce stage à coté d’une
collègue espagnole, juge
également, par l’intermédiaire de
laquelle j’ai appris en même
temps beaucoup de choses du
système espagnol
110 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
un nombre élevé d’affaires, ainsi qu’au
poids décisionnel. Il est le seul à
déci der, même dans l es affai res
compl exes, tandi s que dans l a
juridiction d’accueil ce poids est reparti
entre trois juges.
Le Tribunal d’Arrondissement de
Luxembourg connaît exclusivement
des demandes en exequatur des
jugements rendus par les tribunaux
étrangers et des actes reçus par les
offi ci ers publ i cs étrangers. Les
tribunaux d’arrondissement exercent
aussi une juridiction gracieuse, par
exemple en matière d’adoption, de
tutel l e, d’ émanci pati on, etc. Les
tribunaux d’arrondissement exercent la
juridiction répressive comme tribunaux
correctionnels et criminels. Ils sont
compétents pour juger tous les délits,
c’est-à-dire les infractions à la loi punies
d’une peine correctionnelle, ainsi que
les faits qualifiés crimes par la loi, qui
sont renvoyés devant eux par la
chambre du conseil ou la chambre du
conseil de la cour d’appel.
I. Le Ministère public
1. Principes d’opportunité et de
spécialisation. Auprès chaque tribunal
d’arrondissement, il existe un parquet
composé d’un procureur d’Etat et de
substi tuts. Il a pour mi ssi on de
représenter et de défendre les intérêts
de la société. Il reçoit, notamment de
la part des victimes d’infractions ou par
les services de police, les plaintes et
dénonciations. Il décide souveraine-
ment, sur la base du principe d’oppor-
tunité des poursuites, des suites à y
donner, s’il y lieu à engager des
poursuites pénales ou s’il y a lieu d’y
mettre fin. A cette fin, il dirige l’activité
des officiers et agents de police
judiciaire dans le ressort de son
tribunal. Dans le cadre de sa mission,
le ministère public peut requérir du juge
d’ i nstructi on de procéder à une
i nstructi on préparatoi re dans l es
affaires graves ou complexes. Le
ministère public est représenté auprès
de la Cour supérieure de justice par le
Parquet général, qui a compétence sur
tout le territoire du Grand-duché de
Luxembourg. Les parquets assurent un
service de permanence de 24h/24h,
pour intervenir dans le cadre de leur
mission, couvrant tout le territoire de
leur arrondissement judiciaire. Lé
parquet près le tribunal d’arrondi-
ssement de Luxembourg assume en
outre les fonctions du ministère public
près des j usti ces de pai x de
Luxembourg et d’Esch-sur-Alzette. 
Au cours du stage au Parquet, je me
suis familiarisée avec l’organisation et
ses fonctions. J’ai appris que le Parquet
représente plutôt un organe collégial,
formé de presqu’une trentaine de
procureurs ayant à sa tête le Procureur
d’Etat, deux Procureurs d’Etat adjoints,
cinq substituts principaux, plusieurs
premiers substituts et substituts. En
comparaison avec nos Parquets,
l ’ organi sati on i nterne est pl us
structurée et apparemment pl us
hiérarchisée, mais cette hiérarchisation
n’est pas ressentie dans l’exercice
concret des fonctions spécifiques
d’instruction. L’activité du Parquet se
déroul e à parti r du pri nci pe de
l’opportunité des poursuites pénales,
ce qui constitue une différence majeure
en comparaison avec le système
roumain en place, dominé par le
principe de la légalité des poursuites.
Le principe d’opportunité permet une
concentration des ressources dans les
affaires qui touchent des valeurs
sociales plus importantes.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 111
En fait, le Parquet a mis en place le
principe de spécialisation de ses
membres, tandis que les affaires
habituelles peuvent être traitées par
chacun d’entre eux. Cette spécia-
lisation distingue entre criminalité
organisé-stupéfiants-armes prohibes;
affaires économiques et financières,
compétence anti-blanchiment, co-
mmission rogatoires internationales,
protection de la jeunesse; outrage aux
bonnes mœurs, affaires civiles ou
l’intervention du Parquet est requise,
protecti on de l ’ envi ronnement,
coordination des affaires criminelle et
relations avec la presse et questions
managériales. Pendant les audiences,
les procureurs essaient d’assurer
également ce principe. Pourtant, la
spécialisation est plutôt un mode de
travail flexible et efficace, qu’une règle
rigide.
2. Particularités de la procédure
pénale. De la première journée près le
Parquet, j’ai eu accès aux dossiers
pénaux. Cet aspect du stage a été
particulièrement utile dans la mesure
où la procédure est tellement différente
de la notre, y compris la manière de
faire matériellement un dossier. La
procédure pénale au Luxembourg,
pendant l es poursui tes pénal es,
connaît l’institution du juge d’instruction,
un juge qui pour l’instant n’existe pas
en Roumanie. Le système changera
quant le nouveau Code de procédure
pénale entrera en vigueur, dans un
sens parei l au système l uxem-
bourgeois.
Une autre différence est faite par la
chambre de conseil, à laquelle les
dossiers des poursuites pénales sont
envoyés au Luxembourg, pour qu’elle
décide si le dossier doit ou non être
transmis pour jugement. Chez nous,
c’est le président du complet auquel
revient de juger le fond de l’affaire qui
fai t cet examen prél i mi nai re des
poursuites pénales.
En troisième lieu, une différence
importante de droit pénal matériel est
la distinction entre délits et crimes en
fonction de la peine réglementée par
le législateur. Cette distinction inconnue
en Roumanie, fait que les chambres
pénales du Tribunal d’arrondissement
soi ent partagées entre quartes
chambres correctionnelles (qui jugent
les délits) et une chambre criminelle
(qui j uge l es cri mes). J’ ai noté
également qu’un bon nombre des faits
qui en Roumanie sont traités comme
des contraventions, au Luxembourg
entrent dans la catégorie des délits
pénaux (notre système ayant choisi de
dépénaliser les délits moins dan-
gereux).
La manière de motiver les décisions
prises pendant les poursuites pénales
et pendant le jugement, y compris
l’arrêt, est assez distincte de ce que j’en
suis habituée. Les magistrats luxem-
bourgeois préfèrent une motivation plus
succincte, tandis qu’en Roumanie
l’exposé et les considérations des
arrêts sont plus riches en détails et
arguments et plus concrets.
3. Protection de la jeunesse. Une
partie très intéressante du stage au
Luxembourg a concerné la protection
de la jeunesse. Pour le commen-
cement, un des procureurs spécialisé
dans ce domaine m’a expliqué les
mesures judiciaires qui peuvent être
prises pour protéger les mineurs et
dans quelles conditions celles-ci
peuvent être appliquées, ainsi que la
procédure suivie. En Roumanie, cette
fonction est assurée par les organes
administratifs, tandis qu’au Luxem-
112 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
bourg elle a été depuis toujours à la
charge du juge. L’accent est mis sur
l’aide plutôt que sur la peine et les
efforts sont dirigés au sens de la
réhabilitation des jeunes en difficulté de
manière qu’ils ne deviennent les
infracteurs de demain. Les débats se
déroulent d’habitude dans un climat
confidentiel, les parties peuvent être
assistées d’avocats et le Ministère
public est toujours présent car on
consi dère que l ’ i ntérêt publ i c de
prévenir des faits antisociaux pour
l’avenir est implicite à ces affaires. De
plus, des enquêtes sont faites par le
Parquet à la saisine de personnes
physiques ou morales qui observent le
danger dans lequel se trouvent les
mineurs. Des enquêtes sociales sont
faites habituellement. Les juges de la
jeunesse tendent à donner également
des conseils de vie aux parents et aux
mineurs pendant les audiences.
Un de plus chargé compartiment du
Parquet est celui qui traite les délits de
circulation. Pour cette raison, ce genre
d’affaires est également traité par des
procureurs qui sont spécialisés dans
d’autres domaines. La législation est
assez restrictive, incriminant un bon
nombre de faits.
4. Lutte contre le blanchissement
d’argent. Un trait particulier du système
de droit luxembourgeois est la lutte
contre le blanchissement de l’argent.
Tandis qu’en Roumanie le ramassage
des informations, l’analyse de celles-ci
et le surveille des entités rapporteuses
sont menées par l’Office national de
prévention et de combat du blanchi-
ssement de l’argent, autorité admi-
nistrative, au Luxembourg cette tache
est confi ée au Parquet. Un
département du Parquet du Tribunal
d’Arrondissement de Luxembourg
traite ces affaires, qui ont connu une
croissance importante pendant la
derni ère année. Un des pl us
énergiques instruments dont le Parquet
dispose dans ce domaine est la saisie
des fonds soupçonnés, pour une durée
de trois mois, mesure définitive.
5. Les faillites et les liquidations.
Une autre compétence dont le Parquet
luxembourgeois dispose est en matière
commerciale, plus exactement en ce
qui concerne l es fai l l i tes et l es
liquidations des sociétés. Examinant
les évidences tenues par le Registre
de Commerce, en cas où il note une
absence prolongée d’activité d’une
société ou une violation de la loi, le
Parquet peut introduire une action
visant la liquidation devant le tribunal
de commerce.
6. L’entraide judiciaire interna-
tionale. La dernière rencontre au
Parquet a eu lieu au bureau d’entraide
j udi ci ai re. L’ entrai de j udi ci ai re
internationale en matière pénale est
confie au Procureur général d’Etat
comme autorité centrale pour recevoir
toutes les demandes d’assistance
émanant d’autorités judiciaires interna-
tionales et nationales et tendant à voir
exécuter sur le territoire grand-ducal
des actes de poursuites judiciaires
nécessitant l’intervention du juge
d’instruction luxembourgeois. Pour
remplir ce rôle d’autorité centrale, un
service d’entraide pénale interna-
tionale, le SEPI, a été mis en place. Il
comprend quatre magistrats spécia-
lisés ainsi qu’un secrétariat dédié ayant
à sa disposition les moyens matériels
et i nformati ques nécessai res à
l’exécution de sa tache. Le SEPI traite
quelque 350 demandes internationales
par an. Le Procureur général d’Etat
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 113
joue encore le même rôle notamment
dans le cadre de la reconnaissance par
l e Luxembourg de déci si ons de
confiscation et de restitution ordonnées
par des jugements étrangers, ainsi que
dans celui de l’application d’un certain
nombre de conventions internationales
destinées à lutter contre la criminalité
internationale.
II. L’instance
1. Le référé. J’ai passé la deuxième
semaine auprès le Tribunal d’Arron-
dissement, c’est-a-dire la période 27
septembre – 1 octobre. Pour le 27
septembre, j’ai connu la procédure de
référé. Cette procédure oral e et
simplifiée permet l’adoption rapide des
mesures provisoires dans presque
toutes les matières, en cas d’urgence.
La juridiction de référé est exercée par
le président du tribunal d’arrondisse-
ment ou par le juge qui le remplace.
Au Tribunal d’Arrondissement de
Luxembourg les audiences de référé
sont organisées tous les lundis. Les
juges de référé traitent de 9-12 heures
les affaires relatives aux mesures
provisoires en cas de divorce, tel que
la garde provisoire des enfants, la
pension alimentaire, le droit de visite
et d’hébergement des enfants, etc. Les
autres affaires (référés-ordinaires) sont
traitées de 15 – 18 heures. Cet aspect
tient à l’organisation du Tribunal, car
l es règl es tant de fond que de
procédure en référé sont les mêmes.
Depuis quelques années, les affaires
en matière de violence domestique
peuvent être apportées en référés
(audience des référés-divorce). Le juge
peut ainsi être amené à prononcer les
interdictions de retour au domicile suite
à une mesure d’expulsion et des autres
interdictions prévues par la loi. Les
décisions sont prises à la suite d’un
examen sommaire de l’affaire. Les
preuves administrées sont plutôt des
pièces écrites. Les juges décident en
référé seul ement si l a sol uti on
envi sagée l eur s’ i mpose assez
clairement, d’autre façon ils rejettent la
demande.
La décision du juge des référés est
provisoire. Elle peut être modifiée ou
rapportée par le juge des référés, si des
circonstances nouvelles se présentent
et qu’elle ne lie pas le juge du fond, qui
dans une procédure plus longue et plus
approfondie, devra, le cas échéant,
connaître du même litige.
L’ordonnance de référé est exécu-
toire. Elle peut être portée en appel
devant l a Cour d’ Appel qui j uge
également selon une procédure rapide.
J’ai discuté avec les juges de référé
avant les audiences, qui m’ont expliqué
cette procédure que le système rou-
main ne réglemente pas. En Roumanie,
les mesures que prennent les juges de
référé sont adoptées d’habitude par le
juge qui traite le fond de l’affaire, en
certains cas peuvent être prises à la
suite d’une ordonnance présidentielle
ou des demandes de séquestre biens.
2. Le rôle actif du juge – une
bizarrerie. Le 28, 29 et 30 septembre,
j’ai assisté a plusieurs audiences civiles
et correctionnelles, pendant lesquelles
on été traité des affaires au fond et en
appel. A cette occasion, j’ai pu me
rendre compte assez fortement des
différences de procédure en matière
civile entre le système roumain et le
système luxembourgeois. Tandis qu’en
Roumanie le juge est tenu d’avoir un
rôle actif, c’est-à-dire d’expliquer aux
parties leurs droits et obligations, de
faire des preuves même d’office, au
Luxembourg le juge analyse l’affaire
114 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
seulement à partir des pièces qui lui
sont versées par les avocats. Cette
différence de philosophie juridique est
expliquée par le caractère obligatoire
de l’assistance par avocat et plus
profondément par la structure différente
de nos sociétés. L’assistance par
avocat en Roumani e n’ est pas
obligatoire et le rôle actif du juge vient
à l’aide des citoyens sans connai-
ssances juridiques et sans pouvoir
économiquement se faire assister par
un avocat. Au Luxembourg s’ est
exactement le contraire. Un service
d’aide judiciaire qui permet l’accès à un
avocat rémunéré par l’Etat vient à
l’appui des personnes qui ne peuvent
pas payer un avocat. Une facilite
pareille a été introduite également en
Roumanie par l’Ordonnance d’urgence
51/2008, mais pourtant elle reste peu
utilisée en ce qui concerne l’assistance
par avocat.
A partir du rôle du juge, la procédure
civile en Roumanie est mixte, orale et
écrite, avec une prépondérance nette
du caractère oral. La procédure civile
luxembourgeoise est écrite, ce qui fait
que les audiences passent assez
rapidement et, même si les avocats
peuvent plaider après la clôture de
l’affaire, ceux-ci préfèrent de renvoyer
le juge aux conclusions écrites. Donc,
si en Roumanie le contact du juge avec
les justiciables est assez fréquent parce
que ces derniers viennent assez
souvent soutenir personnellement leur
cause, au Grand-Duché les salles
d’audiences sont remplies par des
avocats et assez rarement par des
particuliers.
Etant donné qu’en Roumanie le juge
est très impliqué dans l’instruction des
affaires, celui-ci rend son jugement,
habituellement, immédiatement après
les débats au fond. Apres avoir donné
la solution, le juge dispose d’un délai
de 30 jours en civil et 20 jours en pénal
pour rendre sa motivation. Le système
luxembourgeois en est radicalement
opposé, parce que le juge non-impliqué
dans l’instruction de l’affaire, a besoin
d’un délai pour rendre la solution. Ce
délai est en général de deux semaines.
Ces deux systèmes judiciaires assez
différents connaissent également des
avantages et des désavantages.
Le système roumain à l’avantage
d’un juge actif qui contribue substan-
tiellement à l’accès effectif à la justice
et au bon déroulement du procès. Le
système permet au juge de demander
aux parties des explications et des
preuves, même si elles refusent ces
preuves. On considère que la juste
solution de l’affaire justifie ce pouvoir
accordé au juge. Au contraire, le
système charge le juge avec un travail
qui aurait pu être fait par les avocats.
La prise du jugement très rapidement
n’ est pas seul ement un él ément
supplémentaire de charge, mais il
arrive parfois que les solutions ne sont
pas correctes. Même si le dernier cas
reste exceptionnel, il y aurait été mieux
de laisser au juge un temps plus long
de réflexion.
3. Le contentieux commercial. Le
1 octobre, dernier jour de mon stage,
j’ai connu l’activité du Tribunal de
commerce et plus particulièrement la
procédure de faillite et de dissolution.
En mati ère commerci al e l ’ offi ce
d’avocat n’est pas demande, mais il
arri ve assez souvent que l es
justiciables engagent un avocat. En
fonction du choix de requérant, la
procédure peut revêtir un caractère
oral. Une procédure de faillite en droit
luxembourgeois débute avec le constat
qu’un commerçant n’arrive plus à faire
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 115
face à ses engagements, à défaut de
liquidités et de crédit suffisant. Elle a
pour finalité de préserver l’égalité entre
les créanciers de commerçant failli, en
organi sant l a réal i sati on et l a
distribution égalitaire des actifs sociaux.
Au contraire du droit roumain, des
demandes en faillite peuvent être
i ntrodui tes i ndépendamment du
montant des dettes accumul ées.
Ensuite, les curateurs nommés pour
gérer les opérations de faillite sont
avocats au Luxembourg, tandis qu’en
Roumanie ils peuvent avoir une autre
profession et doivent être inscrites dans
un ordre professionnel. Le système
roumain se montre plus exigent contre
les créanciers moins diligents, instituant
la déchéance pour les demandes
d’inscriptions au tableau des créances
qui dépassent le délai prévu par la loi,
tandis que le droit luxembourgeois ne
prévoit aucune sanctions, sauf pour la
l i qui dati ons des banques. Avant
d’ouvrir une procédure de faillite, le
tribunal d’arrondissement siégeant en
matière commerciale doit vérifier si la
personne ou la société en question
remplit trois conditions: la qualité de
commerçant, l a cessati on des
payements et ébranlement du crédit.
La faillite est prononcée par le tribunal
d’arrondissement siégeant en matière
commerciale qui est compétent pour le
lieu du siège social ou du domicile
commercial du failli.
A l’oppose de la faillite, la dissolution
et la liquidation d’une société commer-
ciale ont pour effet de faire disparaître
cette société et de faire cesser la
personnalité morale. Le tribunal de
commerce trai te l es l i qui dati ons
judiciaires. La dissolution d’une société
commerciale peut être demandée en
justice pour de justes motifs par un ou
plusieurs actionnaires ou associés. Les
demandes en liquidation sont portées
devant le tribunal d’arrondissement
siégeant en matière commerciale
compétent pour le lieu du siège social
de la société. Le ministère public peut
demander au tribunal d’arrondissement
siégeant en matière commerciale de
prononcer la dissolution et d’ordonner
la liquidation de toute société soumise
à la loi luxembourgeoise qui poursuit
des activités contraires à la loi pénale.
Cette procédure peut être entrainée
également si les sociétés contre-
viennent gravement aux dispositions du
code de commerce, aux lois régissant
les sociétés commerciales ou au droit
d’établissement. Le tribunal apprécie,
en se plaçant à la date de la requête
du ministère public, si les infractions
constatées sont suffisamment graves
pour justifier une dissolution et une
mise en liquidation de la société, sans
prendre en considération la solvabilité
ou l’insolvabilité de la société en
question.
4. L’impact du droit européen. La
juridiction d’accueil et le parquet auprès
d’ el l e font l ’ appl i cati on de droi t
européen selon les principes qui
ressortent soi t des trai tés ou
conventions, soit de la jurisprudence
des cours de Strasbourg et de
Luxembourg. Les aspects particuliers
tiennent à une activité assez riche en
matière d’entraide judicaire ayant
caractère fiscal ou bancaire, étant
donné le spécifique du pays. En
matière civile, les sources commu-
nautaires ont été utilisées en ce qui
concerne le règlement des affaires de
TVA pour les assurances de voiture en
leasing. La Convention européenne de
droits de l’homme a eu impact dans les
situations d’inégalités juridiques entre
l’enfant né dans le mariage et celui naît
116 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
dehors et pour consolider la célérité des
procédures judiciaires.
5. Suggestions pour le REFJ
82
. J’ai
fait ce stage à coté d’une collègue
espagnol e, j uge égal ement, par
l’intermédiaire de laquelle j’ai appris en
même temps beaucoup de choses du
système espagnol. Je remercie au
Réseau Européen de Formati on
Judiciaire pour m’avoir donne l’occa-
sion de connaitre ainsi deux nouveaux
systèmes j udi ci ai res. Donc, une
suggestion est de réunir deux ou trois
magistrats de plusieurs pays qui
désirent effectuer un stage individuel
dans un autre Etat. De cette façon, le
stage est plus enrichissant car les
stagiaires échangent des idées entre
eux et avec les magistrats d’accueil. En
deuxi ème l i eu, l a REFJ devrai t
collaborer avant avec les magistrats
des juridictions d’accueil pour mieux
préparer le stage. Pour cela, il est
également préférable de demander le
futur stagiaire s’il est particulièrement
intéressé d’un certain domaine, qu’il
veut le connaitre en profondeur. Moi,
j’ai été satisfaite avec les connai-
ssances acquises pendant mon stage,
mais je pense qu’un procureur peut être
moi ns i ntéressé des affai res
commerciales et plus préoccupé par le
travail du Parquet, etc. Il faut impliquer
activement le stagiaire dans l’orga-
nisation du stage.
82
Réseau Européen de Formati on
Judiciaire, organisatrice du stage.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 117
Efectele simulaþiei în ceea
ce-i priveºte pe creditorii
chirografari în actuala ºi
viitoarea reglementare a
Codului civil
Lucreþia Albertina Postelnicu, judecãtor,
preºedinte al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureºti
Rezumat:
Prezentul articol îºi propune sã trateze efectele operaþiunii juridice a simulaþiei
în mod comparativ, în actuala reglementare a Codului Civil ºi în viitoarea
reglementare a Noului Cod civil, din perspectiva creditorilor chirografari, acei
creditori care au ca garanþie generalã ºi comunã, pentru realizarea creanþei lor,
gajul general al debitorului lor. Alegerea creditorilor chirografari prezintã interes
din perspectiva poziþiei diferite pe care aceºtia o au faþã de actul secret, respectiv
actul public, încheiate în mod simulat de debitorul lor în actuala reglementare ºi
în viitoarea reglementare a Codului civil ºi, pe cale de consecinþã, a efectelor
diferite pe care le produce simulaþia faþã de aceºtia. Prima secþiune a articolului
trateazã efectele simulaþiei potrivit art. 1175 Cod civil, iar cea de-a doua secþiune
trateazã efectele simulaþiei potrivit art. 1289-1291 din Noul Cod civil.
Abstrait:
Cet article a pour but d‘analyser les effets de l’opération juridique de la simulation,
d‘une manière comparative entre l’actuel Code civil et la future réglementation du
Nouveau Code civil roumain, du point de vue des créanciers chirographaires - les
créanciers qui ont pour garantie générale et commune, pour obtenir la réalisation
de leur droits, le gage général du débiteur. Le choix des créanciers chirographaires
est importante du point de vue de la position différente qu’ils ont en ce qui concerne
l‘acte secret et, respectivement, l‘acte publique, conclus par leur débiteur par
simulation, dans l‘actuelle et la future réglementation du Code civil et, par
conséquent, du point de vue de des effets différents produits par la simulation. La
première section traite des effets de la simulation en vertu de l‘article 1175 du
Code civil actuel et la deuxième partie examine les effets de la simulation en vertu
des articles 1289-1291 du Nouveau Code civil roumain.
Keywords: civil law, intentional deception, principle of relativity of contract,
inoposability of the contract, general guarantee right, unsecured creditors, Civil
Code - the future framework
118 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
1. Consideraþii generale
Simulaþia
83
reprezintã o formã de
alterare a realitãþii prin intermediul unui
mecanism juridic complex: cei care îi
dau viaþã încheie între ei un act juridic
public, cunoscut, care nu constituie
decât o aparenþã mincinoasã menitã sã
acopere adevãratele raporturi dintre
simulanþi, nãscute dintr-un act juridic
ascuns, necunoscut publicului
84
. Pãrþile
unui contract secret, ascuns privirilor
celorlalþi participanþi la circuitul civil,
confecþioneazã o convenþie aparentã,
ostensibilã acestora din urmã, cu unicul
scop de a le ascunde efectele actului
secret
85
.
Simulaþia este o operaþie juridicã
complexã, unitarã, care constã în
încheierea ºi existenþa concomitentã,
între aceleaºi pãrþi contractante, a douã
contracte: unul aparent sau public, prin
care se creeazã o situaþie juridicã
aparentã, contrarã realitãþii ºi altul
secret, care dã naºtere situaþiei juridice
real e di ntre pãrþi , ani hi l ând sau
modificând, total sau parþial, efectele
produse în aparenþã în temei ul
contractului public, care conþine în sine
acordul, implicit sau explicit, al pãrþilor
de a simula. Existenþa simulaþiei
presupune prezenþa unor condiþii
specifice: existenþa voinþei de a simula,
exteri ori zate în cadrul acordul ui
simulatoriu, existenþa actului secret,
existenþa actului public.
Astfel, de esenþa simulaþiei este
dedublarea realitãþii contractuale,
pentru pãrþi urmând sã producã efecte
actul secret, în timp ce terþilor le este
opusã o realitate amãgitoare: efectele
actul ui publ i c
86
. Neconcordanþa
intenþionatã dintre voinþa realã ºi cea
declaratã a generat în doctrinã opinii
87
,
în sensul cã simulaþia ar reprezenta un
aspect particular al „conflictului” între
teoria voinþei interne ºi cea a voinþei
declarate. În realitate, simulaþia reflectã
ambele principii, în sensul cã între pãrþi
produce efecte actul secret prevalând
voinþa realã asupra celei declarate ºi,
doar în mod excepþional, acordã
întâietate voinþei declarate faþã de cea
internã.
Creditorii chirografari ai simulanþilor
sunt adesea vizaþi prin consecinþele
aparenþei create prin simulaþie, atunci
când debitorii aleg aceastã cale pentru
a sustrage bunul urmãririi creditorului
chirografar. Spre deosebire de acþiunea
oblicã, ce reprezintã haina juridicã pe
care o îmbracã orice fel de acþiune,
indiferent de natura ei, introdusã de
credi tor în numel e debi torul ui
nediligent
88
, acþiunea în declararea
si mul aþi ei atacã întotdeauna un
complex de acte juridice, cu scopul de
a restabili realitatea ºi, alãturi de
acþiunea paulianã face inopozabile faþã
de creditorii chirografari a actelor
juridice prin care debitorii urmãresc sã-i
83
V. Stoica, M. Ronea, Nota II sub dec. nr.
9 din 18 februarie 1968 a Fostului Trib. Suprem
în Dreptul nr. 2-3/1991, p. 46 - Etimologic,
termenul „simulaþie” derivã din latinescul
simulatio, - onis, ce semnific㠄prefãcãtorie”,
„artificiu”, „fals”, „aparenþã”, în timp ce simul
semni fi c㠄în acel aºi ti mp”, „totodatã”,
„împreunã”.
84
F.A. Baias, Simulaþia. Studiu de doctrinã
ºi jurisprudenþã, Ed. Rosetti, Bucureºti, 2003,
p. 11.
85
P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic
civil. Repere pentru o nouã teorie generalã a
actului de drept privat, Ed. Rosetti, Bucureºti,
2003, p. 241.
86
Ibidem.
87
D. Cosma, Teoria generalã a actului
juridic civil, Ed. ªtiinþificã, Bucureºti, 1969, p.
394-396.
88
F.A. Baias, Op. cit., p. 225.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 119
prejudicieze ºi sã-i împiedice sã îºi
execute creanþele garantate cu gajul lor
general.
2. Efectele simulaþiei în actuala
reglementare a Codului civil
Urmãrind prezentarea aspectelor
considerate relevante, pentru înþele-
gerea efectelor pe care le produce
simulaþia faþã de creditorii chirografari
ºi modalitatea în care aceºtia îºi pot
proteja dreptul de gaj general asupra
patrimoniului debitorului, în cele ce
urmeazã vom anal i za efectel e
simulaþiei între pãrþi ºi celelalte subiecte
de drept, inclusiv efectele simulaþiei faþã
de creditorii chirografari din perspectiva
dreptului de gaj general al acestora
asupra patrimoniului pãrþilor simulaþiei.
2.1. Calificarea subiectelor de
drept în raport cu simulaþia
Înainte de a stabili poziþia creditorilor
chirografari faþã de actele ce constituie
simulaþia, apreciem cã este necesar sã
stabilim persoanele care au calitatea
de „pãrþi” ºi de „terþi”, faþã de actele
menþionate, ºi anume pe cine leagã
actul secret, cine sunt cei care pot sã îl
ignore, faþã de care dintre acestea
produce efecte numai actul public ºi
care sunt subiectele de drept cãrora
simulaþia le este absolut indiferentã.
Pentru a stabili persoanele care au
calitatea de „pãrþi” ale simulaþiei ne
raportãm la definiþia pãrþilor actului
juridic
89
, ºi afirmãm cã prin pãrþile
simulaþiei se înþeleg persoanele care
încheie actul juridic secret ºi acordul
si mul atori u, personal sau pri n
reprezentare, ºi în patrimoniul ori
persoana cãrora se produc efectele
actului respectiv
90
.
Actul secret încheiat prin repre-
zentant produce efecte faþã de
reprezentat. Astfel, reprezentatul este
parte la actul ocult ºi acesta îi este
opozabil, îºi produce efectele faþã de
el
91
. Cu atât mai puþin se poate prevala
de calitatea de terþ mandantul ascuns
din cadrul convenþiei de prête-nom,
care este chiar parte a actului secret.
De asemenea, nu poate invoca faptul
cã ar fi un terþ faþã de simulaþie per-
soana al cãrei soþ a încheiat actul ºi în
calitate de mandatar al sãu, potrivit
prezumþiei de mandat tacit reciproc
prevãzutã de art. 35 di n Codul
familiei
92
: atât timp cât nu rãstoarnã
aceastã prezumþie, actul secret îi este
opozabi l soþul ui neparti ci pant l a
simulaþie.
Pentru aceasta, însã, este necesar
ca mandantul sã-l fi împuternicit pe
mandatar sã participe la operaþiunea
juridicã a simulaþiei. În caz contrar, actul
secret va fi considerat ca fiind încheiat
cu depãºirea împuternicirilor primite ºi
nu va produce efecte faþã de mandant,
cu excepþia cazului în care acesta îl va
ratifica, expres sau tacit, potrivit art.
1546 alin. 2 C.civ. (ratihabitio mandato
89
A se vedea în acelaºi sens A. Pop, Gh.
Beleiu, Drept civil. Teoria generalã a dreptului
civil, Universitatea Bucureºti, 1980, p. 314; D.
Cosma, Op. cit., p. 68.
90
G. Boroi, Drept civil. Partea generalã,
ediþia a II-a revizuitã ºi adãugitã, Ed. All Beck,
1999, Bucureºti, p. 216.
91
“Contra-înscrisul întocmit de un mandatar,
este opozabil persoanei reprezentate”, C.
Hamangiu, I. Rosetti-Bãlãnescu, Al. Bãicoianu,
Tratat de drept civil român, vol.II, ediþia a II- a,
ediþie îngrijitã de D.Rãdescu, Ed. All Beck, 1998,
p. 56-57. În acelaºi sens, D. Cosma, Op. cit., p.
404. Aceeaºi opinie a fost exprimatã în doctrina
francezã, M. Dagot, La simulation en droit privé,
Thése pour le doctorat, Librairie générale de droit
et de j uri sprudence R. Pi chon et R.
Durand-Auzias, Paris, 1967, p. 134.
92
F. A. Baias, Op. cit., p. 131.
120 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
aequiparatur)
93
, caz în care simulaþia
îi devine opozabilã. În lipsa ratificãrii,
simulaþia ar mai putea fi opozabilã
mandantului în condiþiile existenþei unui
mandat aparent, adicã atunci când
cocontractantul a avut credi nþa
scuzabilã ºi legitimã cã mandatarul a
fost împuternicit sã încheie actul secret
ºi acordul simulatoriu. În lipsa ratificãrii
ºi a existenþei mandatului aparent,
încheierea unei simulaþii cu trecerea
peste limitele mandatului face ca
aceasta sã nu îi fie opozabilã mandan-
tului, care va deveni un terþ faþã de actul
secret, bucurându-se de protecþia pe
care i-o oferã art. 1175 C.civ.
Actul ocult încheiat prin reprezentant
îºi pãstreazã acest caracter, chiar dacã
existenþa lui este cunoscutã ºi de
reprezentanþii pãrþilor, întrucât publi-
citatea trebuie raportatã la persoanele
cãrora le este adresatã simulaþia, care
nu ar trebui sã aibã cunoºtinþã de
încheierea acesteia.
Soluþia datã problemelor prezentate
anterior a fost identicã ºi în ceea ce
priveºte reprezentarea legalã, atât în
doctrinã
94
, cât ºi în jurisprudenþã
95
.
Încercând sã definim noþiunea de
„terþi”, în materie de simulaþie, trebuie
sã avem în vedere cã dispoziþiile art.
1175 C.civ. nu au în vedere terþii
absoluþi, penitus extranei, ci acele
persoane cãrora le este adresatã
simulaþia, care sunt prejudiciate prin
actul secret încheiat de pãrþi.
Astfel , vom anal i za categori a
avânzilor-cauzã, faþã de operaþiunea
simulaþiei ºi în ce mãsurã îºi pãstreazã
aceastã calitate sau devin terþi faþã de
actul secret.
În ceea ce priveºte succesorii
universali, din punctul de vedere al
efectelor simulaþiei, art. 1175 C.civ. îi
asimileazã pãrþilor: “Actul secret, care
modificã un act public, nu poate avea
efecte decât între pãrþile contractante
ºi succesorii lor universali (...)”.
Aceeaºi soluþie se impune ºi pentru
succesorii cu titlu universal, care
dobândesc de la autorul lor numai o
fracþiune din patrimoniu, între cele douã
categorii de succesori neexistând o
deosebire de ordin calitativ, ci numai
una ordin cantitativ, în sensul cã primii
dobândesc un patrimoniu întreg, în timp
ce ultimii primesc numai o parte dintr-un
patrimoniu. Deci ambele categorii, atât
succesorii universali
96
, cât ºi succesorii
cu titlu universal
97
, sunt continuatori ai
persoanei autorului lor ºi se poate
spune cã, în cazul unei simulaþii,
efectele actului secret se produc ºi
asupra succesorilor cu titlu universal ai
pãrþilor.
Succesorii universali ºi cu titlu
universal, deºi sunt asimilaþi pãrþilor ºi,
în principiu, actul secret are putere
asupra lor, au, totuºi, o poziþie aparte:
puterea actului secret înceteazã în
ceea ce-i priveºte în momentul în care
acel act este îndreptat tocmai împotriva
93
Fr. Deak, Curs de drept civil. Dreptul
obl i gaþi i l or. Partea I. Teori a general ã a
obligaþiilor, Universitatea Bucureºti, 1960, p. 355.
94
F. A. Baias, Op. cit., p. 132. În doctrina
francezã M. Dagot, La simulation en droit privé,
Thése pour le doctorat, Librairie générale de droit
et de j uri sprudence R. Pi chon et R.
Durand-Auzias, Paris, 1967, p. 134.
95
Instanþa a admis excepþia lipsei calitãþii
procesuale pasive a unuia dintre pârâþi, întrucât
acesta nu era parte în contractul public, ci doar
mandatar al pârâtului E.E. Jud. Sectorului 3
Bucureºti, secþ. civ., sent. civ. nr. 8970/
10.10.2008, publicatã pe www.jurisprudenta.org.
96
Intrã în aceastã categorie moºtenitorii
legali ºi legatarii universali.
97
Intrã în aceastã categorie legatarii cu titlu
universal ai pãrþilor.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 121
drepturilor lor ºi îi prejudiciazã. Într-o
asemenea ipotezã, ei devin terþi faþã de
simulaþie, în sensul art. 1175 C.civ., iar
actul ocult nu le mai este opozabil
98
. În
jurisprudenþã
99
au fost pronunþate
soluþii în acelaºi sens, în sensul cã
moºtenitorul rezervatar este considerat
terþ faþã de un act simulat îndreptat
împotriva sa, de exemplu pentru a
atinge rezerva sa succesoralã.
În ceea ce priveºte succesorii cu titlu
particular în materia simulaþiei, aceºtia
sunt cei care dobândesc de la simulanþi
un drept individual determinat cu privire
la bunul care a format obiectul derivat
al actelor juridice componente ale
simulaþiei. Succesorii cu titlu particular
nu sunt, în principiu, avânzi-cauzã în
raport cu actul secret, ci ei devin terþi
faþã de simulaþie, beneficiind de regimul
de protecþie instituit pentru terþi de art.
1175 C.civ., astfel cã numai actul public
le este opozabil, nu ºi cel secret
100
.
98
F. A. Baias, Op. cit., p. 135.
99
A se vedea Trib. Jud. Suceava., dec. civ.
nr. 796/1985, Revista românã de drept nr. 6/
1986, p. 73, publicatã ºi în M.M. Pivniceru,
C.Susanu, D.Tãtãruºanu, Moºtenirea legalã ºi
testamentarã. Împãrþeala moºtenirii, Practicã
judiciarã, Ed. Hamangiu, Bucureºti, 2006, p. 71.
Instanþa a reþinut cã acþiunea în declararea
simulaþiei, prin care doi fraþi chemau în judecatã
pe cele douã surori ale lor, spre a se constata
cã douã acte de vânzare-cumpãrare, prin care,
fiecare din ele, au cumpãrat câte un imobil de la
pãrinþii lor, în realitate, donaþii deghizate, poate
fi admisã numai în cadrul unei acþiuni în
reducþiunea liberalitãþilor fãcute de autorii comuni
ai pãrþilor (pãrinþii), deoarece prin necunoaºterea
masei succesorale, este imposibil de stabilit care
este rezerva succesoralã ºi cotitatea disponibilã,
aºadar, în ce mãsurã donaþiile în litigiu sunt sau
nu reductibile ºi deci dacã reclamanþii au sau nu
interesul de a cere, în cauzã, constatarea
simulaþiei.
100
Jurisprudenþa a pronunþat soluþii în
acelaºi sens. Astfel, reclamanta a formulat
acþiune prin care a solicitat ca, prin hotãrâre
judecãtoreascã, sã se constate nulitatea absolutã
a contractului de vânzare-cumpãrare autentificat
sub nr. 5071 din 13 noiembrie 1996 la BNP M.
Bucureºti, între pârâta P.M. ºi S.C., cu privire la
apartamentul din Bucureºti, sectorul 2, sã se
dispunã evacuarea pârâþilor din imobil pentru
lipsa de titlu, cu motivarea cã s-a obþinut o
hotãrâre prin care s-a constatat simulaþia
contractului de vânzare-cumpãrare autentificat
sub nr. 8207/1982 la fostul Notariat al Sectorului
2 Bucureºti, ca fiind încheiat prin interpunere de
persoane, ºi s-a statuat cã adevãraþii proprietari
ai apartamentului sus-menþionat sunt reclamanta
B.M. ºi B.A., ulterior decedat, avându-i ca
moºtenitori pe reclamanta B.M., în calitate de
soþie supravieþuitoare, ºi pe S.C., în calitate de
fiicã. Reclamanta a mai arãtat cã pârâta P. M. a
cunoscut situaþia juridicã a imobilului ºi, totuºi,
l-a cumpãrat de la fiica sa, S.C., invocând
nulitatea absolutã a contractului astfel încheiat,
pentru cauzã ilicitã ºi imoralã. Acþiunea a fost
respinsã în primã instanþã, soluþie menþinutã de
instanþa de apel. În examinarea recursului a
declarat de reclamanta R.A., din perspectiva
motivului de recurs prevãzut de art. 304 pct. 9
C.pr.ci v., curtea a constatat cã probel e
administrate în cauzã nu au dovedit cunoaºterea
de cãtre pârâþi a actului secret încheiat, prin care
a fost si mul at actul aparent, dar publ i c,
autentificat la notariat, în care cumpãrãtor ºi,
deci, proprietar este menþionatã fiica reclamantei,
S.C., de la care, la rândul lor, au cumpãrat pârâþii.
În condiþiile arãtate, pârâþii sunt cumpãrãtori de
bunã-credinþã ºi terþi faþã de actul secret,
necunoscut de ei, iar, potrivit dispoziþiilor art.
1175 C.civ., efecte privitoare la valabilitatea
actului de vânzare-cumpãrare încheiat de ei are
doar actul public, aparent, autentificat sub nr.
8207/1982, care menþioneazã ca proprietarã-
vânzãtoare pe fiica reclamantei, S.C., cu atât mai
mult cu cât constatarea simulaþiei contractului
nr. 8207/1982 (sus-menþionat) s-a fãcut dupã
dobândirea apartamentului de cãtre pârâþi,
potri vi t senti nþei ci vi l e nr. 6552/1998 a
Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureºti. Având în
vedere considerentele reþinute, Curtea a respins,
ca nefondat, recursul reclamantei B.A. C.A.
Bucureºti, secþ. a III-a civ., dec. civ. nr. 398/
8.02.2002, în P. J.C. 2001-2002, p. 287
republicatã în L.C. Stoica, Ineficacitatea actului
juridic civil, Practicã judiciarã. II. Rezoluþiunea,
rezilierea, revocarea, reducþiunea, caducitatea,
i nopozabi l i tatea, Ed. Hamangiu 2009, p.
351-353. A se vedea în acelaºi sens, F. A. Baias,
Op. cit., p. 135.
122 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
În ceea ce pri veºte credi tori i
chirografari, aceºtia se vor transfera, de
asemenea, din avânzi-cauzã, calitate
conferitã de dispoziþiile art. 973 C.civ.,
în terþi, în accepþiunea instituþiei simu-
laþiei. Astfel, atunci când acþioneazã
pentru a-ºi apãra dreptul de gaj
general, pus în primejdie de actele
debitorilor, creditorii chirografari sunt
îndreptãþiþi sã refuze efectele actelor
juridice simulate încheiate de cãtre
debitorii lor.
Dupã cum se poate observa, în
materia simulaþiei sfera terþilor are o
compunere specificã.
Terþi în materia simulaþiei sunt cei
ce invocã faþã de simulanþi un drept
propriu, independent, nãscut din lege
sau din acte juridice încheiate cu
autorul lor, fiind îndreptãþiþi ca, în
condiþiile prevãzute de art. 1175 C.civ.,
sã refuze efectele actului juridic secret
care l ezeazã drepturi l e l or
101
. În
concret, pot avea calitatea de terþi toate
persoanel e i ncl use în categori a
avânzilor-cauzã: succesorii cu titlu
particular ºi creditorii chirografari, ºi,
doar în anumite situaþii, succesorii
universali ºi succesorii cu titlu uni-
versal
102
.
Pentru a se realiza transferul între
categoria avânzilor-cauzã ºi categoria
terþilor, trebuie, însã, ca succesorii cu
titlu particular ºi creditorii chirografari
103
sã se întemeieze pe actul public,
mincinos cu bunã-credinþã. Astfel,
aceºtia nu trebuie sã aibã cunoºtinþã
despre existenþa simulaþiei în momentul
în care s-a nãscut dreptul lor
104
sau,
mai larg, interesele lor
105
ce pot fi
afectate de actul secret. Avem în
vedere acele persoane care nu au
cunoºtinþã sau nu pot fi prezumate cã
au cunoºtinþã de existenþa actului
ascuns, astfel încât n-au putut consimþi
la efectele acestuia faþã de ei
106
. Cei
care nu au cunoºtinþã de existenþa
simulaþiei, care au ignorat-o cu ino-
cenþã, sunt calificaþi a fi de bunã-
credinþã, în opoziþie cu aceia care au
cunoscut simulaþia ºi care sunt consi-
deraþi a fi de rea-credinþã
107
. Reaua-
credinþã - cunoaºterea simulaþiei - le
rãpeºte calitatea de terþi, pentru a le
101
În jurisprudenþã s-a apreciat cã are
calitate de terþ în materia simulaþiei, soþul
cumpãrãtorului unui imobil, ce nu a participat la
încheierea tranzacþiei în calitate de cumpãrãtor,
care a fost chemat în judecatã pentru a se dovedi
caracterul simulat al actului public, în ceea ce
priveºte deghizarea modalitãþii de platã a preþului
tranzacþiei, în sensul cã deºi se menþioneazã în
actul public cã ar fi fost plãtit în integralitate la
momentul încheierii contractului, din contra-
înscrisul încheiat în ziua anterioarã între pãrþile
din contractul public, se menþioneazã cã acesta
urmeazã a fi plãtit în rate pe o perioadã de 2 ani.
Jud. Sect. 6 Bucureºti, sent. civ. nr. 1740/2009,
rãmasã definitivã prin dec. civ. nr. 4013/R/
5.10.2010, pronunþatã de Curtea de Apel
Bucureºti, Secþia a VII-a civ., nepublicatã.
102
Aceºtia devin terþi doar în cazul în care
actul secret este de naturã sã le prejudicieze
drepturile lor proprii, altele decât cele dobândite
de la autorul lor.
103
Aceastã condiþie nu este cerutã în cazul
succesorilor universali ºi a succesorilor cu titlu
universali, fiind consideratã suficientã atingerea
adusã dreptului lor prin actul secret pentru a le
conferi dreptul de a invoca inopozabilitatea faþã de
ei a actului secret, fãrã a li se cere ºi condiþia de a
fi fost de bunã credinþã, adicã de a fi ignorat
existenþa simulaþiei care îi prejudicia, întrucât
dreptul sãu nu este fundat pe aparenþa creatã prin
actul public, ca în cazul succesorului cu titlu particular
ºi al creditorului chirografar, ci este independent de
aceasta. F. A. Baias, Op. cit., p. 158.
104
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bãlãnescu, Al.
Bãicoianu, Op. cit., p. 856. În acelaºi sens, în
doctrina francezã, M. Dagot, La simulation en
droit privé, Thése pour le doctorat, Librairie
générale de droit et de jurisprudence R. Pichon
et R. Durand-Auzias, Paris, 1967, p. 152.
105
A se vedea C-tin. Stãtescu, C. Bîrsan,
Drept civil. Teoria generalã a obligaþiilor, Ed. All
Beck, Bucureºti, 1999, p. 77.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 123
impune statutul de avânzi-cauzã: au
cunoscut actul secret ºi consecinþele
sale asupra propriului drept ºi se
presupune cã au consimþit la acestea,
astfel încât trebuie sã le accepte
108
.
Art. 1899 alin. 2 C.civ., aplicabil ºi
în materi a si mul aþi ei , i nsti tui e o
prezumþie juris tantum de existenþã a
bunei – credi nþe, sarci na probei
contrare incumbând celui ce pretinde
cã adversarul sãu a fost de rea-credinþã
ºi a avut cunoºtinþã despre actul secret,
fiindu-i refuzatã, pe cale de consecinþã,
calitatea de terþ ºi protecþia pe care
aceasta i-o asigurã faþã de opoza-
bilitatea actului ocult
109
.
Aceastã prezumþie îl scuteºte pe
acela care o invocã sã dovedeascã
existenþa unei erori invincibile ºi comu-
ne cu privire la caracterul simulat al
actului aparent, ceea ce constituie o
derogare de la principiile generale care
guverneazã teori a aparenþei
110
.
Aceastã diferenþã de regim probatoriu
în domeniul aparenþei a fost corect
justificatã, pe de o parte prin faptul cã
în materia simulaþiei aparenþa a fost
creatã în mod voluntar, ceea ce justificã
un tratament mai puþin sever al acelora
care se pretind prejudiciaþi, iar pe de
altã parte prin faptul cã textul care
reglementeazã simulaþia nu o cere, iar
dacã ar fi impusã ar restrânge aplicarea
normei de favoare pe care el o
conþine
111
.
În ceea ce priveºte momentul la care
trebuie sã existe buna-credinþã pentru
ca acela care o invocã sã aibã calitatea
de terþ, în momentul dobândirii dreptului
care poate fi afectat de actul ocult,
titularul dreptului trebuie sã nu aibã nici
cel mai mic indiciu despre existenþa
simulaþiei. Dacã terþul aflã anterior
acel ui moment despre exi stenþa
simulaþiei el va fi de rea-credinþã la
momentul dobândirii dreptului, pe cale
de consecinþã nu va mai avea calitate
de terþ, ci de având-cauzã, fiindu-i
opozabil actul secret încheiat de pãrþi.
În cazul în care, ulterior dobândirii
dreptului aflã despre existenþa actului
ascuns, el nu pierde beneficiul câºtigat
al bunei-credinþe ºi nici protecþia pe
care calitatea de terþi o asigurã faþã de
efectele contra- înscrisului, deoarece
reaua-credinþã ulterioarã nu poate sã
îl vatãme (mala fides superveniens non
nocet).
Dacã succesorului cu titlu particular
îi revin anumite obligaþii de verificare a
106
A se vedea C. A. Diaconu, Principiul
inopozabilitãþii contractelor faþã de terþi. Noþiunea
de terþ. Tezã de doctorat, Universitatea din
Bucureºti, 1947, p. 93.
107
Cunoaºterea de cãtre soþia cumpãrã-
torului a acordului simulatoriu privitor la caracterul
deghizat al modalitãþii de platã a preþului, înainte
de încheierea actului public, are ca efect
opozabilitatea cãtre aceasta a contraînscrisului
încheiat între pãrþile din actul simulat, deºi
interesul sãu era în sensul de a invoca actul
public în procesul de partaj cu fostul sãu soþ,
pârâtul V.I. În acest sens, instanþa de recurs a
admis recursul recurentului – reclamant, vânzãtor
al imobilului, a modificat, în tot, decizia recuratã
ºi a admis apelul declarat împotriva sentinþei
instanþei de fond, schimbând în tot sentinþa
apelatã, în sensul cã admite acþiunea formulatã
de reclamantul V.V., în contradictoriu cu pârâþii
V.I. ºi V.D.D. ºi constatã caracterul simulat al
clauzei referitoare la modalitatea de platã a
preþului ºi încasarea acestuia, cuprinsã în
contractul de vânzare-cumpãrare autentificat sub
nr. 2290/2003, urmând a se da eficienþã sub
acest aspect înscrisului secret intitulat „con-
venþie”, încheiat la data de 11.12.2003. Curtea
de Apel Bucureºti, Secþia a VII-a civ., dec. civ.
nr. 4013/R/ 5.10.2010, nepublicatã.
108
A se vedea F. A. Baias, Op. cit., p. 143.
109
Ibidem, p. 144.
110
Tr. Ionaºcu, Ideea de aparenþã ºi rolul
sãu în dreptul civil român modern, Universitatea
din Bucureºti, Facultatea de Drept, 1943, p. 30.
111
F. A. Baias, Op. cit., p. 144.
124 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
existenþei dreptului în patrimoniul
transmiþãtorului la momentul dobândirii
dreptului, a cãror îndeplinire poate
forma opinia cu privire la buna sau
reaua-credinþã a acestuia
,
în cazul
creditorilor chirografari, aceºtia nu au
o astfel de obligaþie, de a cerceta
registrele de publicitate imobiliarã,
deoarece dreptul lor de gaj general nu
este supus unor asemenea forma-
litãþi
112
.
Pe cale de consecinþã, prezumþia de
bunã-credinþã a acestora, instituitã de
art. 1899 alin. 2 Cod civil, nu este
rãsturnatã, de plano, în cazul în care
dreptul debitorului a fost supus forma-
litãþilor de publicitate, prin înscrierea fie
în registrele de transcripþiuni ºi inscrip-
þiuni, fie în registrele de carte funciarã,
ci doar în cazul în care se va face
dovada cã a luat cunoºtinþã efectiv de
existenþa actului secret.
2.2. Efectele simulaþiei
Efectele simulaþiei sunt diferite, în
funcþie de scopul urmãrit de pãrþi la
momentul încheierii actului secret ºi a
acordului simulatoriu, care dã simulaþiei
un caracter licit sau ilicit. Astfel, dacã
pãrþile au urmãrit doar a pãstra carac-
terul secret al actului ascuns, manifes-
tarea de voinþã fiind exprimatã în acord
cu legea ºi cu bunele moravuri, efectele
actului secret, ca urmare a aplicãrii
principiului libertãþii de voinþã, se va
produce între pãrþi, iar faþã de terþi îºi
va produce efectele actul secret sau
actul public, dupã cum au fost de bunã
sau de rea-credinþã, aplicându-se
teoria aparenþei. Altul va fi efectul
simulaþiei ilicite, în cazul în care prin
manifestarea de voinþã se încalcã
legea, ordinea publicã ºi regulile
moralei, în acest caz fiind aplicabilã
sancþiunea nulitãþii.
În acest articol vom trata doar
efectele simulaþiei licite, urmãrind
modalitatea în care funcþioneazã
instituþia simulaþiei ºi sancþiunile
specifice ale acesteia faþã de pãrþi.
2.2.1. Efectele între pãrþi, succe-
sorii universali ºi succesorii cu titlu
universal
Între pãrþile simulaþiei ºi succesorii
lor universali sau cu titlu universal, actul
public sau acele prevederi ale actului
aparent asupra cãrora poartã acordul
simulatoriu, nu produc nici un efect,
deoarece nu sunt pentru ele o realitate
juridicã, ci doar o aparenþã juridicã:
voinþa lor a fost ca raporturile dintre ele
sã fie guvernate numai de prevederile
actului secret
113
.
Între pãrþi produce efecte actul
juridic secret, fãcându-se aplicarea
principiului forþei obligatorii a contrac-
tului, pacta sunt servanda. Putem
spune cã art. 1175 Cod civil prevede
cã discordanþa între actul public ºi actul
secret se rezolvã între acestea în
beneficiul celui de-al doilea. Pe de altã
parte observãm cã acest caracter ocult
al actului juridic ce exprimã voinþa realã
112
Ibidem, p. 156.
113
În doctrina francezã s-a afirmat cã actul
public, simulat, este nul

ori inexistent, Al. Degré,
Scrieri juridice, vol. I, Materii de drept civil, Ed.
Tipografiei, Gutenberg, Joseph, Göbl, Bucureºti,
1900, p. 320. Faþã de dispoziþiile art. 1175 C.civ.,
niciuna dintre aceste soluþii nu poate fi acceptatã,
de vreme ce consacrã faptul cã acest act este
singurul care produce efecte faþã de terþii care
s-au încrezut în aparenþa creatã prin intermediul
sãu, în acest sens, în doctrinã opinându-se cã
teoria actului inexistent este consideratã
deopotrivã falsã ºi inutilã , G. Boroi, op. cit, p.
233-234; A. Pop, Gh. Beleiu, Drept civil. Teoria
generalã a dreptului civil, Universitatea Bucureºti,
1980, p. 360.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 125
a pãrþilor nu atrage nulitatea actului
secret
114
ºi nici nulitatea actului public
115
.
De asemenea, faþã de succesorii
universali ºi succesorii cu titlu universal,
art. 1175 Cod civil prevede cã produce
efecte actul secret. În situaþia în care
simulaþia este îndreptatã împotriva unui
succesor uni versal , în sensul cã
urmãreºte sã ascundã un act prin care
se atinge rezerva sa succesoralã,
acesta trebuie considerat terþ faþã de
actul simulat
116
. În acest caz, succe-
sorul universal nu-l mai reprezintã pe
autorul sãu în raport cu cealaltã parte
a acordului simulator, nu mai este þinut
de obligaþiile pe care autorul sãu ºi le-a
asumat faþã de cocontractant. Succe-
sorul universal îºi apãrã dreptul propriu
ce i-a fost atins prin simulaþie. Pentru
succesorul vãtãmat în drepturile sale
succesorale, actul juridic devine un fapt
juridic, pe care îl poate combate prin
orice mijloc de probã.
Moºtenitorul devine, însã, terþ numai
în raport de actele secrete cu titlu gratuit
fãcute de autorul sãu ºi numai în limitele
necesare complinirii rezervei sale,
actele secrete cu titlu oneros fiind
opozabile tuturor moºtenitorilor, indife-
rent cã sunt sau nu rezervatari, acestea
putând fi atacate de moºtenitori decât
în aceleaºi condiþii în care ar fi putut-o
face ºi autorul.
Sancþiunea care intervine faþã de
pãrþi ºi succesorii universali ºi cu titlu
universal în cazul simulaþiei este
inopozabilitatea actului secret faþã de
terþi. Inopozabilitatea actului ascuns
faþã de terþi este atributul minim pe care
simulanþii trebuie sã îl plãteascã pentru
recursul la tehnica simulaþiei
117
. Aceºtia
114
Avem în vedere situaþia în care acesta
îndeplineºte condiþiile de fond cerute de lege
pentru încheierea sa valabilã. Jurisprudenþa,
verificând într-un caz de speþã caracterul ilicit al
simulaþiei, a arãtat cã nu se poate aprecia lipsa
cauzei licite în ceea ce priveºte actul secret, în
sensul cã atitudinea ulterioarã a pârâtei Þ., de
nerecunoaºtere a acordului simulatoriu nu
aruncã înþelegerea iniþialã a pãrþilor pe tãrâmul
ilicitului, o astfel de cauzã contrarã legii, bunelor
moravuri, putând conduce la desfiinþarea actului
juridic numai în mãsura în care a existat la data
întocmirii lui, în timp ce reclamanþii invocã o
asemenea împrejurare ulterior perfectãrii
convenþiei. Judecãtoria Sectorului 6 Bucureºti,
sent. civ. nr. 3952/2008, nepublicatã.
115
În acest sens, instanþa a admis primul
capãt de cerere prin care a constatat intervenitã
simulaþia între pãrþi, în sensul cã prin contractul
de vânzare-cumpãrare autentificat sub nr. 1633/
15.08.2005 de BNP M.P., pârâþii P., în calitate
de vânzãtori, au transmis dreptul de proprietate
asupra imobilului-camera 004, situatã în
Bucureºti, sector 6 cãtre reclamanta R.C., în
calitate de cumpãrãtoare, pârâta Þ. I. fiind doar
persoana interpusã. Instanþa a respins cel de-al
doilea capãt de cerere, prin care reclamanta a
solicitat anularea actului public, deoarece
aceastã sanctiune nu este un efect direct al
acþiunii în simulaþie, ci acela de a face sã înceteze
caracterul ocult, secret al contraînscrisului.
Aºadar, contractul secret devine public ºi
urmeazã a produce efecte între simulanþi,
reclamanta putând invoca, ca urmare a admiterii
primului capãt de cerere, dreptul de proprietate
asupra camerei nr. 004, în detrimentul pârâþilor
Þ., care figureazã ca ºi cumpãrãtori doar în actul
public, mincinos ºi care le este opozabil doar
terþilor de bunã-credinþã. Prin urmare, între pãrþile
simulaþiei (reclamanta ºi cei 4 pârâþi) actul public
(contractul de vânzare-cumpãrare autentificat sub
nr. 1633/15.08.2005) nu produce niciun efect,
deoarece acesta nu este pentru ele o realitate
juridicã, ci doar o aparenþã juridicã, voinþa lor fiind
în sensul ca, sub valul actului ostensibil, raporturile
dintre ele sã fie guvernate numai de prevederile
actului secret. Judecãtoria Sectorului 6 Bucureºti,
sent. civ. nr. 3952/2008, nepublicatã.
116
G. Chivu, Simulaþia în teoria ºi practica
dreptului civil, Ed. Argonaut, Cluj Napoca, 2001,
p. 82; F.A. Baias, Op. cit., p. 156. În acelaºi sens,
în jurisprudenþã s-a apreciat cã fiind în situaþia
unei simulaþii ºi având în vedere dispoziþiile
art.1175 Cod civil, chiar dacã în prezent
reclamanta are calitatea ºi de succesor al fiicei
sale decedate, la data încheierii actelor publice
era un terþ ºi, în conformitate cu teza finalã din
art. 1175 Cod civil, nu era necesar în cadrul
prezentului litigiu sã facã dovada întocmirii
înscrisului secret între reclamantã (mamã), fiica
sa, E. M.-M., care, ulterior, a decedat ºi vânzãtor.
Judecãtoria Iaºi, secþ. civ., sent. civ. nr. 4200/
19.04.2007, publicatã pe www.jurisprudenta.org.
117
P. Vasilescu, Op. cit., p. 29.
126 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
vor trebui sã suporte consecinþele
actului public, în relaþiile cu terþii, în
condiþiile în care manifestarea lor de
voinþã a fost cea exprimatã prin actul
secret. Altfel spus, în raporturile cu terþii,
singurul act care va produce efecte
juridice va fi cel aparent, nedorit în
realitate de simulanþi, care se vor vedea
puºi în situaþia paradoxalã de a accepta
conseci nþel e propri ei mi nci uni
juridice
118
.
2.2.2. Efectele faþã de terþi,
succesorii cu titlu particular ºi
creditorii chirografari
Dupã cum am menþionat anterior,
terþi în materia simulaþiei sunt succe-
sorul cu titlu particular ce a dobândit
dreptul cu titlu oneros ºi creditorul
chirografar.
Efectele simulaþiei se produc faþã de
terþi, dupã cum aceºtia au avut sau nu
au avut cunoºtinþã de existenþa actului
secret la dobândirea dreptului cãruia i
se aduce atingere prin simulaþie.
În raporturile cu pãrþile, terþilor de
bunã-credinþã li se recunoaºte un drept
de opþiune: pot sã respingã efectele
actului ascuns faþã de ei, atunci când
acesta le afecteazã interesele, sau pot
sã invoce în favoarea lor acelaºi act,
dacã acesta le slujeºte interesele
119
.
Astfel, „creditorii chirografari ºi succe-
sorii particulari pot (...) totdeauna
nesocoti actul secret ºi considera ca
si ngur val abi l actul aparent”
120
.
Inopozabilitatea actului secret este o
aplicaþie a ideii de aparenþã. Inopo-
zabilitatea vizeazã protejarea terþilor
înºelaþi de aparenþa creatã prin actul
mincinos. Actul ocult nu va produce nici
un efect împotriva lor, deoarece ei „nu
pot ºi nu trebuie sã fie prejudiciaþi
printr-un act a cãrui existenþã, prin
ipotezã, au ignorat-o”
121
. Inopoza-
bilitatea presupune aptitudinea lor de
a-ºi apãra drepturile, întemeindu-se
excl usi v pe prevederi l e actul ui
public
122
, singurul pe care au putut sã
îl cunoascã. În acelaºi sens, jurispru-
118
F. A. Baias, Op. cit., p. 183.
119
A se vedea D. Al exandresco,
Explicaþiunea teoreticã ºi practicã a dreptului civil
român în comparaþiune cu legile vechi ºi cu
principalele legislaþiuni strãine, tomul al VII-lea,
Tipografia Naþionalã, Iaºi, 1901, p. 166; C.
Hamangiu, I. Rosetti-Bãlãnescu, Al. Bãicoianu,
Op. cit., p. 856-857; Tr. lonaºcu, op. cit, p. 793;
Fr. Deak, Curs de drept civil. Dreptul obligaþiilor.
Partea I. Teori a general ã a obl i gaþi i l or,
Universitatea Bucureºti, 1960, p. 155-156; D.
Cosma, Op. cit., p. 407; C-tin. Stãtescu, C.
Bîrsan, Op. cit., p. 77; L. Pop, Tratat de drept
civil. Teoria generalã a obligaþiilor, Chemarea,
Iaºi, 1994, p. 129; G. Chivu, Op. cit., p. 87-88 ºi
93, F. A. Baias, Op. cit., p. 184. Pentru doctrina
francezã, a se vedea, spre exemplu: C. L.
Flavian, De contre-lettres, Librairie du Recueil
Sirey, Paris, 1929, p. 130-131. Jurisprudenþã a
consacrat ºi ea acelaºi punct de vedere: a se
vedea Trib. Cluj, col. civ. dec. nr. 3753/1956, în
„Legalitatea Popular㔠nr. 12/1956, p. 1527-1528
(cu nota aprobativã a lui C. Linzmayer, p.
1528-1529) In cuprinsul acestei decizii se
subliniazã cã nici o dispoziþie legalã nu interzice
terþilor a se prevala de actul secret. În speþã, terþul
subachizitor de rea-credinþã, cunoscând faptul
cã prima vânzare era realã ºi fiind chiar avertizat
de vânzãtorul iniþial sã nu cumpere imobilul, aºa
încât urma sã suporte consecinþele anulãrii
actului secret ºi, implicit, a celui aparent pentru
fraudã la lege. În acelaºi sens, C.S.J., sec. civ.,
dec. civ. nr. 2160/1992, în Dreptul nr. 10-11/
1993, p. 124.
120
C. Hamangiu, I. Rosetti-Bãlãnescu, Al.
Bãicoianu, Op. cit., p. 855; în acelaºi sens din
doctrina francezã, M. Dagot, La simulation en
droit privé, Thése pour le doctorat, Librairie
générale de droit et de jurisprudence R. Pichon
et R. Durand-Auzias, Paris, 1967, p. 129-131.
121
D. Cosma, Op. cit., p. 406; C-tin.
Stãtescu, C. Bîrsan, Op. cit., p. 77; L. Pop, Op.
cit., p. 128-129.
122
F. A. Baias, Op. cit., p. 182.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 127
denþa
123
noastrã a fost constantã în
aplicarea acestei reguli. Pentru a
invoca inopozabilitatea, terþul nu trebuie
sã dovedeascã faptul cã actul secret îl
prejudiciazã, legiuitorul instituind o
prezumþie absolutã de existenþã a
prejudiciului în dauna terþilor

, rezultând
din chiar necunoaºterea actului real
124
,
opinie împãrtãºitã ºi de jurispru-
denþã
125
.
Creditorii chirografari ai simulanþilor
sunt adesea þinta spre care aceºtia
îndreaptã consecinþele aparenþei
create prin simulaþie, cazurile frecvente
fiind cele ale simulaþiei absolute. O
astfel de situaþie este cea în care, spre
a sustrage bunul sãu urmãririi de cãtre
creditorul chirografar, debitorul îl
înstrãineazã printr-un act public, în actul
secret fãcându-se, însã, precizarea cã
vânzarea este fictivã ºi, în consecinþã,
dreptul de proprietate nu se transmite
între cei doi.
În acest caz trebuie sã facem
distincþie între interesele fiecãruia dintre
creditorii chirografari ai dobânditorului
fictiv sau ai înstrãinãtorului fictiv.
Creditorul dobânditorului fictiv va
invoca în favoarea lui art. 1175 C.civ.,
care declarã actul secret inopozabil
terþilor, deoarece actul secret, consta-
tând activitatea dreptului debitorului
sãu, îi afecteazã gajul general, ºi se va
prevala de actul public, potrivit cãruia
patrimoniul debitorului sãu a sporit.
De asemenea, terþii pot sã invoce,
în raporturile cu pãrþile, în apãrarea
drepturilor lor, actul secret ºi sã îºi
întemeieze drepturile pe efectele
produse de acesta. Este cazul credi-
torilor chirografari ai înstrãinãtorului
fictiv, ai proprietarului din patrimoniul
cãruia nu au ieºit bunurile. Acesta va
avea interes sã invoce actul secret,
care stipuleazã fictivitatea tranzacþiei ºi
prezenþa dreptului în patrimoniul
debitorului sãu, pentru a-ºi putea
satisface creanþa pe care o are faþã de
debitorul ce tinde sã-ºi creeze o stare
de insolvabilitate fictivã.
Aceastã opinie a fost avansatã prin
interpretarea per a contrario a tezei a
doua a art. 1175, ce reprezintã o normã
permisivã, care dã dreptul destinatarilor
ei (terþii) sã aibã conduita prescrisã de
ea sau, dupã cum l e di cteazã
interesele, o altã conduitã
126
.
Juri sprudenþa
127
împãrtãºeºte
acelaºi punct de vedere, ºi anume cã
cei care au avut cunoºtinþã de simu-
laþie, fie apreciind cã actul secret nu îi
prejudiciazã, fie acceptând posibilitatea
de a-i prejudicia, conservându-ºi, astfel,
calitatea de avânzi-cauzã, nu pot
reclama un drept de opþiune, pentru
bunul motiv cã ei nu se pot întemeia
niciodatã pe actul public.
Astfel, terþilor care au fost de
rea-credinþã actul secret le este tot
timpul opozabil, în timp ce terþilor de
123
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1139/
1972, în Repertoriu 1969-1975, p. 120-121,
pct.158, Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 136/
1970, în Culegere de Decizii 1970, p. 97, C.A.
Bucureºti, secþ. civ., dec. civ., 1602/19.11.2009,
publicatã pe www.jurisprudenta.org
124
M. Dagot, La simulation en droit privé,
Thése pour le doctorat, Librairie générale de droit
et de j uri sprudence R. Pi chon et R.
Durand-Auzias, Paris, 1967, p. 151, F. A. Baias,
Op. cit., p. 184.
125
Trib. Suprem, sec. civ., dec. nr. 1139/
1972, în Repertoriu 1969-1975, p. 120-121, pct.
158.
126
T.R. Popescu, P. Anca, Teoria generalã
a obligaþiilor, Ed. ªtiinþificã, Bucureºti, 1968, p. 127
127
Trib. Suprem, col civ., dec. nr. 32/1955,
în Legalitatea Popularã nr. 1/1955, p. 88, unde
se spune: “numai terþul care nu a cunoscut
simulaþia are situaþia privilegiatã nãscutã din
dreptul de opþiune”.
128 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
bunã-credinþã fiecare dintre cele douã
acte le este opozabil în funcþie de
interesul personal al fiecãruia.
Doctrina a justificat dreptul de
opþiune al terþilor de bunã-credinþã, atât
prin prisma teoriei aparenþei, cât ºi a
ideii de echitate. Spre deosebire de
terþii de bunã credinþã, terþii care au avut
cunoºtinþã de existenþa simulaþiei ºi au
contractat cu pãrþile simulaþiei ºi-au
asumat conºtient un risc, urmând sã
suporte consecinþele.
Pornind de la principiile relativitãþii
ºi opozabilitãþii actului juridic civil, în
ceea ce priveºte efectele simulaþiei faþã
de terþi, în doctrinã s-a analizat dacã
dispoziþiile art. 1175 Cod civil reprezintã
o aplicaþie într-un caz particular a
dispoziþiilor art. 973 Cod civil. Corelând
dreptul intern cu dreptul francez
128
,
unde literatura de specialitate a expri-
mat un punct de vedere negativ cu
privire la identitatea dintre cele douã
texte legale, ºi în doctrina internã
129
s-a
susþinut cã inopozabilitatea regle-
mentatã de art. 973 C.civ. îi ocroteºte
pe terþii desãvârºiþi ºi are alt conþinut
decât inopozabilitatea faþã de terþi a
actului ocult, prevãzutã de art. 1175 teza
a doua a Codului civil, care îi protejeazã
pe cei care sunt terþi în materia
simulaþiei. Deci raportul dintre cele douã
norme juridice nu este unul de identitate
(fie ea ºi parþialã, în sensul cã art. 1175
ar fi o aplicaþie specialã a art. 973), ci
ele sunt complet diferite, în sensul cã
au un domeniu de aplicare diferit.
2.2.3. Efectele simulaþiei în cazul
conflictului dintre terþi
În ceea ce pri veºte efectel e
simulaþiei faþã de terþi poate sã aparã o
situaþie specialã în care existã un conflict
între diverse categorii de terþi, urmare a
dreptului de opþiune a acestora: unii
dintre ei au interesul de a invoca în
favoarea lor actul public, iar ceilalþi au
interesul sã invoce actul secret.
În ceea ce-i priveºte pe creditorii
chirografari poate apãrea un conflict de
interese între terþi. Conflictul poate sã
aparã între creditorii chirografari ai
fiecãruia dintre simulanþi: dacã actul
simulat este o vânzare fictivã, creditorii
fiecãrei pãrþi, vânzãtor ºi cumpãrãtor,
se pot situa pe poziþii opuse, fiecare
dorind sã urmãreascã bunul-obiect al
vânzãrii. În aceeaºi situaþie s-ar putea
gãsi creditorii pãrþilor convenþiei de
prête-nom, respectiv ai mandantului þi
ai mandatarului ascuns sau, în cazul
unui partaj fictiv, poate sã aparã un
conflict între creditorii moºtenitorilor ºi
creditorii lui de cujus, deoarece ultimii,
dacã n-au intervenit la partaj prin
intermediul opoziþiei reglementate de
art. 785 C.civ., nu vor mai putea sã
urmãreascã datoriile succesiunii decât
dacã aceasta a fost acceptatã pur ºi
simplu. Creditorii moºtenitorilor vor
avea interesul sã invoce actul public de
partaj, iar creditorii succesiunii vor avea
interesul sã formuleze o acþiune în
declararea simulaþiei ºi sã invoce actul
secret care stipuleazã fictivitatea
partajului.
Tot astfel, poate sã aparã un conflict
între creditorul chirografar al înstrãinã-
torului fictiv ºi creditorul ipotecar al
dobânditorului aparent, primul având
interesul de a se prevala de actul
ascuns pentru a urmãri bunul despre
care susþine cã n-a ieºit din patrimoniul
debitorului sãu, în timp ce al doilea va
128
F. Laurent, Principes de droit civil, Tome
XIX, Bruxelles-Paris, 1893, p. 197, Al. Weill, Le
principe de la relativité des conventions en droit
privé français, these pour le doctorat, Librairie
Dalloz, Paris, 1938, p. 186-187.
129
A se vedea F.A. Baias, Op. cit., p. 178.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 129
pretinde valabilitatea dreptului sãu,
întemeiat pe actul public.
Dobândi torul aparent poate
înstrãina bunul unui terþ – succesor cu
titlu particular: creditorii chirografari ai
înstrãinãtorului vor invoca în favoarea
lor actul secret pentru a executa silit
creanþa lor asupra bunului respectiv, în
timp ce terþul dobânditor va încerca,
bazându-se pe actul public, sã pãstreze
propri etatea bunul ui dobândi t în
condiþiile arãtate.
Pornind de la clasicul conflict dintre
creditorul chirografar al vânzãtorului
aparent ºi dobânditorul de bunã-
credinþã al bunului de la proprietarul
aparent, doctri na
130
a dat sol uþi i
diametral opuse.
Dacã doctrina veche
131
, pornind de
la principiul nemo plus iuris ad alium
transferre potest quam ipsel habet, a
dat prioritate creditorului chirografar,
argumentând cã proprietarul aparent
nu putea sã transmitã altuia dreptul de
proprietate asupra unui bun cu privire
la care actul secret stipula cã nu este
al sãu, creditorul chirografar, în calitate
de având-cauzã al debitorului sãu
putând sã îl reprezinte în actele sale,
inclusiv în cele ale simulaþiei, ºi sã se
întemeieze pe actul secret care preve-
dea cã bunul nu a ieºit din patrimoniul
debitorului sãu, doctrina actualã
132
a
concluzionat în sens contrar, preferând
pe dobânditorul de bunã-credinþã al
bunului de la proprietarul aparent care
„se întemeiazã, cu bunã-credinþã, pe
actul aparent”.
În argumentarea acestei soluþii,
s-au dezvoltat contraargumentele
primei opinii, arãtându-se cã atunci
când invocã dreptul lor de gaj general,
creditorii chirografari ai celui ce a
înstrãinat fictiv nu acþioneazã ca repre-
zentanþi ai debitorului lor, ci exercitã un
drept personal ºi, drept urmare, nu mai
sunt avânzi-cauzã, ci sunt terþi faþã de
operaþiunea simulaþiei. Fiind terþi, ei au,
fãrã îndoialã, dreptul de opþiune, de a
invoca fie actul public, fie actul secret,
dupã cum le dicteazã interesele, dar au
acest drept de opþiune numai în raport
cu pãrþile simulaþiei, nu ºi cu alþi terþi,
care nu cunosc simulaþia ºi cãrora, din
aceastã cauzã, actul secret nu le poate
fi opus.
Atât timp cât terþii nu au cunoºtinþã
decât de contractul aparent ºi îºi
stabilesc anumite relaþii cu pãrþile,
întemeindu-se pe aparenþa ce rezultã
din acest contract, trebuie sã se dea
câºtig de cauzã terþului de bunã-
130
Aceeaºi situaþie este întâlnitã ºi în
j uri sprudenþa francezã. Modal i tatea de
soluþionare a conflictului între doi terþi cu interese
contrare a fost mult timp controversatã. Curtea
de casaþie francezã a statuat, însã, în 1939, cu
valoare de principiu pentru jurisprudenþa
francezã cã în caz de conflict între terþi, trebuie
sã se dea preferinþã celui care invocã actul
ostensibil, aparent. Instanþa supremã francezã
a argumentat în sensul cã nu trebuie sã se
înþeleagã prin aceasta cã actul secret trebuie sã
le profite terþilor, ci cã acesta nu trebuie sã le
dãuneze. Or, este evident cã actul secret va
dãuna unora dintre terþi, dacã aceºtia pot sã-l
opunã altor terþi. Mai mult trebuie avutã în vedere
securitatea circuitului civil ºi trebuie pãstratã
realitatea juridicã consacratã în ochii terþilor,
prevalând situaþia aparentã faþã de situaþia
ocultã. Prin aceastã soluþie se apãrã victima
aparenþei. Curtea de casaþie francezã, camera I
civ., 25 aprilie 1939, citatã în Fr. Terré, Ph.
Simler, Y. Lequette, Droit civil. Les obligations,
8
e
 éd., Dalloz, Paris, 2002, p. 533.
131
Tr. Ionaºcu, Ideea de aparenþã ºi rolul
sãu în dreptul civil român modern, Universitatea
din Bucureºti, Facultatea de Drept, 1943, p.
793-798.
132
C-tin. Stãtescu, C. Bîrsan, Op. cit.,p. 78;
D. Cosma, Op. cit., p. 408; T.R.Popescu, Op.
cit., p. 128; L. Pop, Op. cit., p. 128; G. Chivu,
Op. cit., p. 87-88.
130 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
credinþã la momentul constituirii dreptu-
rilor lor, în sensul cã nu au cunoscut
existenþa, conþinutul contractului secret
ºi caracterul simulat al contractului
aparent, în caz contrar fiind primejduitã
securitatea raporturilor juridice civile
133
.
Aºadar, singurul fundament al
efectelor simulaþiei faþã de terþi îl
constituie aparenþa, întemeiatã pe
regula error communis facit jus, inter-
pretatã, însã, în sensul sãu modern, ca
eroare legitimã
134
. Astfel, eroarea
legitimã a terþului, determinatã de
aparenþa creatã de actul public, justificã
recunoaºterea drepturi l or sal e
dobândite în temeiul actului public,
precum ºi aptitudinea sa de a refuza
producerea faþã de el a efectelor actului
secret.
Concluzionând, în ceea ce-l priveºte
pe creditorul chirografar, terþ în materie
de simulaþie, potrivit actualei regle-
mentãri a Codului civil, în mãsura în
care acesta a fost de bunã-credinþã la
momentul constituirii dreptului sãu, în
raporturile cu pãrþile acesta va avea un
drept de opþiune în ceea ce priveºte
actul pe care îl va invoca, în funcþie de
interesul sãu pentru satisfacerea
creanþei pe care o are faþã de debitorul
sãu. În raporturile cu terþii acesta fie va
putea sã aibã câºtig de cauzã, în cazul
în care interesul sãu este de a invoca
actul public, fie sã piardã, în cazul în
care satisfacerea dreptului sãu depinde
de actul secret.
În cazul în care acesta a fost de
rea-credinþã la momentul constituirii
dreptului sãu, în sensul cã avea
cunoºtinþã despre existenþa actului
secret, acesta nu va putea invoca actul
public, indiferent de interesul sãu,
fiindu-i opozabil, întotdeauna, actul
secret.
3. Simulaþia în Noul Cod civil
Simulaþia îºi are sediul materiei în
Noul Cod civil în secþiunea a 6-a intitu-
latã Efectele contractului, subsecþiunea
a II-a denumitã Efectele faþã de terþi,
pct. IV, în articolele 1289-1294, ce
reglementeazã efectele simulaþiei între
pãrþi, faþã de terþi, raporturile cu
creditorii, proba simulaþiei, actele
unilaterale ºi actele nepatrimoniale în
domeniul simulaþiei. De asemenea,
sunt reglementate aplicaþii ale simu-
laþiei în materia convenþiei matrimoniale
(art. 331), a liberalitãþilor (art. 992), a
donaþiilor (art. 1033), a contractului de
tranzacþie (art. 2278).
În ceea ce priveºte reglementarea
generalã, observãm cã Noul Cod civil
nu cuprinde o noþiune a simulaþiei,
reglementând, în special, efectele
acestei instituþii. Dispoziþiile referitoare
la simulaþie nu se aplicã actelor juridice
nepatrimoniale, ci doar celor patrimo-
niale (art. 1294).
Simulaþia are natura juridicã a unei
excepþii de la principiul opozabilitãþii
actului juridic civil, pentru cã sancþiunea
care intervine este inopozabilitatea
actului secret faþã de terþi. Cu toate
acestea, dupã cum vom vedea terþii
desãvârºiþi, penitus extranei, la care se
133
G. Chivu, Op. cit., p. 97.
134
Pornind de la doctrina francezã, doctrina
internã a afirmat c㠓eroarea legitimã, diferã de
concepþia clasicã prin douã caracteristici
însemnate. În primul rând, eroarea poate fi
individualã, fiind lipsit de importanþã dacã nici o
altã persoanã nu s-ar fi înºelat; în al doilea rând,
nu este necesar ca eroarea sã fie imposibil de
înlãturat, chiar dacã persoana în cauzã ar fi putut
înlãtura eroarea fãcând unele investigaþii
suplimentare, lipsa lor nu afecteazã incidenþa
erorii de vreme ce atare cercetãri ar fi depãºit
diligenþa normalã cerutã unui subiect de drept” ,
F. A. Baias, Op. cit., p. 197.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 131
referã art. 1281 din Noul Cod civil,
pentru care contractul este opozabil ca
fapt juridic, nu sunt aceiaºi cu terþii din
materia simulaþiei.
În articolele 1289, 1290 ºi 1291,
Noul Cod civil reglementeazã efectele
simulaþiei, în ceea ce priveºte pãrþile,
terþii, precum ºi în raporturile cu
creditorii. În cadrul acestei clasificãri
tripartite sunt identificate mai multe
categorii de subiecte, ºi anume: înstrãi-
nãtorul aparent, dobânditorul aparent,
achizitorul aparent, succesorii univer-
sali, succesorii cu titlu universal,
succesorii cu titlu particular, creditorii
înstrãinãtorului aparent, creditorii
dobânditorului aparent ºi terþii care au
dobândit drepturi de la achizitorul
aparent.
Din economia aceloraºi dispoziþii
legale, constatãm cã operaþiunea
j uri di cã a si mul aþi ei presupune
existenþa acordului simulatoriu, a
contractului secret ºi a contractului
public. Noul Cod civil nu dã o definiþie
contractului secret, contractului public
ºi acordului simulatoriu, însã din modul
de reglementare a efectelor simulaþiei
apreci em cã opi ni i l e doctri nare
formulate în interpretarea actualei
reglementãri îºi pãstreazã caracterul
actual.
Din dispoziþiile art. 1289 din Noul
Cod civil rezultã cã pãrþile simulaþiei
sunt persoanele care încheie actul
juridic secret ºi acordul simulatoriu,
personal sau prin reprezentare, ºi în
patrimoniul ori persoana cãrora se
produc efectele actului respectiv. Astfel,
dacã pãrþile au urmãrit doar a pãstra
caracterul secret al actului ascuns,
manifestarea de voinþã fiind exprimatã
în acord cu legea ºi cu bunele moravuri,
efectele actului secret, ca urmare a
aplicãrii principiului libertãþii de voinþã,
se vor produce între pãrþi.
Noul Cod civil foloseºte pentru a
denumi pãrþile ºi o titulaturã specificã.
Aceºtia sunt înstrãinãtor aparent ºi
dobânditor aparent, noþiuni generale
care denumesc categorii de contrac-
tanþi. Cel care transmite dreptul va fi
înstrãinãtor aparent ºi cel care dobân-
deºte dreptul va fi dobânditor aparent.
La fel ca ºi în actuala reglementare,
Noul Cod civil asimileazã pãrþilor
succesorii universali ºi cu titlu universal,
adicã acele persoane care dobândesc,
în întregime ºi nefracþionat, patrimoniul
autorului lor, adicã totalitatea drepturilor
ºi a obl i gaþi i l or patri moni al e al e
persoanei, respectiv o cotã parte sau
o fracþiune din patrimoniul autorului lor,
„dacã din natura contractului sau
stipulaþia pãrþilor nu rezultã contrariul”.
Aceasta pentru cã succesorii universali
ai înstrãinãtorului aparent, ca ºi cei ai
dobânditorului aparent, nu pot suferi
nici o pierdere în urma simulaþiei, dupã
cum nici interesele lor nu pot fi fraudate
prin aceasta. Situaþia lor patrimonialã
nu suportã fluctuaþii sau modificãri în
urma si mul aþi ei , tocmai datori tã
caracterului fictiv al înstrãinãrii ºi, pe
cale de consecinþã, fictivitatea nu poate
fi interpretatã în sensul cã fraudeazã
interesele acestora.
Între pãrþi ºi succesorii universali ºi
cu titlu universal, produce efecte actul
secret în cazul în care acesta respectã
condiþiile de fond cerute de lege pentru
încheierea sa valabilã (art. 1289 alin. 2
Noul Cod civil reglementeazã
efectele pe care le produce
simulaþia prin interpunere de
persoane, când achizitorul
aparent înstrãineazã bunul ce
formeazã obiectul simulaþiei
unui terþ de bunã-credinþã
132 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
din Noul Cod civil). Faþã de acestea nu
produc efecte acele prevederi ale
actului aparent asupra cãrora poartã
acordul simulatoriu, deoarece acestea
nu reprezintã pentru ele o realitate
juridicã.
Din dispoziþiile art. 1290 alin. 1 din
Noul Cod civil, rezultã cã terþii în materie
de simulaþie sunt dobânditorii de
drepturi de la achizitorul aparent, care
s-au întemeiat cu bunã-credinþã pe
contractul public. În acest sens, art.
1290 al i n. 1 di n Noul Cod ci vi l
menþioneazã c㠄 simulaþia nu poate fi
invocatã (…) împotriva terþilor care,
întemeindu-se cu bunã-credinþã pe
contractul public, au dobândit drepturi
de la achizitorul aparent.”
Ne punem întrebarea cine este
„achizitorul aparent”. Pentru a putea
rãspunde la aceastã întrebare trebuie
sã facem o scurtã analizã a formelor
simulaþiei.
În doctrina de specialitate
135
s-au
identificat trei situaþii practice sub care
se poate prezenta simulaþia: actul fictiv,
actul deghizat ºi interpunerea de
persoane.
Simulaþia în cazul actului fictiv
presupune ca pãrþile sã disimuleze
complet realitatea, stabilind în actul
secret cã actul aparent nu va produce
niciun efect juridic, întrucât acesta nu
s-a încheiat în realitate între pãrþi, fiind
inexistent. În acest caz pãrþile din
contractul secret sunt pãrþile din
contractul aparent.
Simulaþia în cazul actului deghizat
implicã existenþa a douã acte juridice:
unul public, cunoscut ºi altul secret,
care nu nimiceºte în totalitate efectele
actului aparent, ca în cazul actului fictiv,
ci doar modificã, fie natura sa juridicã,
fie clauzele sale, fie identitatea pãrþilor
care l-au încheiat. ªi în acest caz existã
identitate între pãrþile din contractul
secret ºi cele din contractul aparent.
În cazul simulaþiei prin interpunere
de persoane, în actul secret figureazã
o persoanã ce nu este parte în actul
public, menitã sã rãmânã ascunsã ºi
care este adevãratul beneficiar al
operaþiunii juridice. În acest caz de
simulaþie, prin actul aparent se creeazã
aparenþa, ce nu corespunde realitãþii,
cu privire la subiectele actului juridic.
Persoanele care încheie actul aparent
prevãd, într-o înþelegere secretã, faptul
cã una dintre ele nu are calitate de parte
contractantã ºi stabilesc cine este
adevãratul contractant, iar efectele
actului public se produc, în realitate,
faþã de acest participant la actul ocult,
adevãratul beneficiar al dreptului
transmis sau constituit prin actul
aparent.
Observãm cã în cazul simulaþiei prin
interpunere de persoane avem un alt
participant la simulaþie, care figureazã
în actul public ca parte, dar faþã de care
nu se produc efectele actului secret,
numit pânã acum în doctrinã persoanã
interpusã. Însã, deºi actul public ºi actul
secret sunt încheiate între înstrãinãtorul
aparent ºi achizitorul aparent, în con-
tractul secret se precizeazã persoana
care este adevãratul beneficiar al
dreptului transmis, care participã la
acordul simulatoriu.
De aceea legiuitorul, prin Noul Cod
civil, pe cel care figureazã ca dobân-
ditor în actul public, l-a numit doar
135
L. Pop, Op. cit., p. 124; I. Albu, Contractul
ºi rãspunderea contractualã, Dacia, Cluj, 1994,
p. 124; G. Chivu, Op. cit., p. 17-34; D. Cosma,
Op. cit., p. 396, C-tin. Stãtescu, C. Bîrsan, Op.
cit., p. 91; J. Ghestin, Traité de droit civil. Les effets
du contrat, LGDJ Paris, 1994, p. 555.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 133
„achizitor aparent”. Legiuitorul foloseºte
în mod sugestiv sintagma de „achizitor
aparent”, tocmai pentru a evidenþia cã
toate cel e trei pãrþi i mpl i cate în
operaþiunea simulaþiei au cunoºtinþã
atât de existenþa actului public, cât ºi
de cea a actului secret, precum ºi
pentru a stabili în patrimoniul cãreia
dintre cele trei pãrþi se produc efectele
actul ui secret. Dreptul aj unge în
patrimoniul beneficiarului ascuns, nu în
cel al persoanei care figureazã ca
dobânditor în actul public.
Astfel, terþul dobânditor de bunã-
credinþã, la care face referire art. 1290
din Noul Cod civil, este succesorul cu
titlu particular al achizitorului aparent în
simulaþia prin interpunere de persoane.
Pentru a nu i se putea opune actul
secret, acesta trebuie sã fie de bunã-
credinþã, adicã sã fi contractat fãrã a
avea cunoºtinþã de caracterul fals al
actului aparent, dobândind drepturi de
la achizitorul aparent.
Buna-credinþã a terþului trebuie sã
existe în momentul dobândirii dreptului
care poate fi afectat de actul secret ºi
care nu trebuie sã aibã nici cel mai mic
indiciu despre existenþa simulaþiei.
Terþul dobânditor a cãrui manifestare
de voinþã a fost disimulatã prin înche-
ierea actului aparent, este îndreptãþit sã
ignore acele situaþii juridice care au fost
create prin actul secret, întrucât la
încheierea actelor prin care au dobândit
drepturi ulterioare s-a întemeiat pe actul
public. Pentru a invoca inopozabilitatea,
Noul Cod civil nu prevede ca în cazul
acþiunii revocatorii, obligaþia terþului de
a dovedi faptul cã actul secret îl
prejudiciazã, legiuitorul instituind o
prezumþie absolutã de existenþã a
prejudiciului în dauna terþilor, rezultând
din chiar necunoaºterea actului real.
Legiuitorul sancþioneazã pãrþile
simulante în sensul cã acestea nu vor
putea niciodatã sã opunã terþului
dobânditor de bunã-credinþã actul
secret. Mai mult, protecþia acestuia este
garantatã ºi faþã de avânzii-cauzã ai
pãrþilor: succesorii universali, succesorii
cu titlu universal, succesorii cu titlu
particular ai pãrþilor, precum ºi faþã de
creditorii înstrãinãtorului aparent, care,
la rândul lor, dupã cum vom vedea, pot
fi terþi faþã de pãrþile simulaþiei. Acesta
are o poziþie privilegiatã, în sensul cã
acestuia nu-i poate fi opusã simulaþia
de niciunul dintre ceilalþi subiecþi, faþã
de care poate avea interese contrare
ºi cu care poate veni în conflict, din
considerente legate de necesitatea
asigurãrii securitãþii ºi stabilitãþii circui-
tului civil. Astfel, art. 1290 alin. 1 din
Noul Cod civil prevede cã acestuia nu-i
poate fi opusã simulaþia de „pãrþi, de
cãtre succesorii lor universali, cu titlu
universal sau cu titlu particular ºi nici
de cãtre creditorii înstrãinãtorului
aparent”
Terþii au un drept de opþiune doar în
raporturile cu pãrþile, în sensul cã
aceºtia pot invoca actul secret sau pot
invoca actul aparent, în funcþie de
propriul lor interes. În acest sens, art.
1290 alin. 2 prevede c㠄terþii pot
i nvoca, însã, si mul aþi a împotri va
pãrþilor, atunci când aceasta le vatãmã
drepturile.”
Astfel, articolul 1290 alin. 1 din Noul
Cod civil reglementeazã modalitatea de
soluþionare a conflictului între terþul de
bunã-credinþã ce a dobândit drepturi
întemeindu-se pe contractul aparent ºi
celelalte categorii de subiecþi implicaþi,
în cazul simulaþiei prin interpunere de
persoane.
Ne punem problema dacã efectele
simulaþiei mai pot fi refuzate în calitatea
de terþ ºi de alþi subiecþi menþionaþi, faþã
de pozi þi a acestora l a momentul
încheierii actului secret ºi a actului
134 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
public. Dupã cum am precizat, terþii în
materie de simulaþie nu sunt selectaþi
din categoria terþilor absoluþi, ci din
categoria avânzilor-cauzã.
Art. 1289 al i n. 1 excl ude, di n
categoria terþilor, succesorii universali
ºi cu titlu universal, care sunt asimilaþi
pãrþilor, în sensul cã, faþã de ei, va
produce efecte actul secret, dacã din
natura contractului ori din stipulaþia
pãrþilor nu rezultã contrariul. Succesorii
dobânditorului aparent nu se pot
îndrepta în contra înstrãinãtorului
aparent sau a succesorilor acestuia
pentru a cere executarea înstrãinãrii
fi cti ve, întrucât acestui a îi este
opozabilã fictivitatea precum autorului
sãu. Pe aceste consideraþii, nu poate
exista nici conflict de interese ºi nici
concurs între succesorii universali ai
simulanþilor.
Aceºtia sunt transferaþi în douã
cazuri din categoria pãrþilor în categoria
terþilor, fie dacã pãrþile prevãd expres
cã actul secret nu produce efecte faþã
de ei sau în cazul în care acel act, prin
natura sa, este îndreptat împotriva
drepturilor lor ºi îi prejudiciazã. În cazul
în care se analizeazã calitatea de terþi
a acestora în si mul aþi e, trebui e
verificatã existenþa bunei-credinþe a
acestora. Astfel, dacã au cunoscut
încheierea actului secret la momentul
încheierii acestui act, aceºtia nu pot
avea calitatea de terþi ºi, pe cale de
consecinþã, nu pot invoca efectele
actului public în ceea ce-i priveºte,
întrucât buna-credinþã este de esenþa
calitãþii de terþ.
Succesorii cu titlu particular ai
dobânditorului aparent sunt terþi faþã de
actul simulat. În ceea ce-i priveºte,
legea nu prevede decât excepþia
menþionatã în materia simulaþiei prin
interpunere de persoane, însã în
celelalte douã forme ale simulaþiei este
cel care la momentul dobândirii de
drepturi se întemeiazã pe actul public.
Pentru ca succesorul cu titlu particular
sã fie terþ în materie de simulaþie,
acesta trebuie sã fie de bunã-credinþã,
adicã sã fi contractat fãrã a avea
cunoºtinþã de caracterul fals al actului
aparent, dobândind drepturi de la
dobânditorul aparent. Chiar dacã
aceastã condiþie nu este prevãzutã
expres, buna-credinþã este de esenþa
simulaþiei ºi condiþioneazã dobândirea
calitãþii de terþ în materie de simulaþie.
În cazul în care a avut cunoºtinþã de
existenþa simulaþiei o persoanã nu
poate refuza efectele simulaþiei, ci va
trebui sã le respecte.
În ceea ce-l priveºte pe succesorul
cu titlu particular al înstrãinãtorului
aparent, acesta nu va fi inclus în
categoria terþilor, pãstrându-ºi calitatea
de având-cauzã al autorului sãu,
întrucât acesta va avea tot timpul
interesul sã refuze efectele simulaþiei
ºi sã invoce efectele actului secret.
Creditorii chirografari ai dobân-
ditorului aparent, care ar avea interes
sã invoce efectele simulaþiei, sunt
vãzuþi ca o categorie aparte de Noul
Cod civil. Dacã pânã acum, în doctrinã
ºi jurisprudenþa majoritarã, aceºtia au
fost incluºi fãrã rezerve în categoria
terþilor, Noul Cod civil are o altã viziune
în ceea ce-i priveºte, aceºtia rãmânând
în categoria avânzilor-cauzã, în sensul
cã aceºtia nu vor putea refuza efectele
actului secret ºi nu vor putea invoca în
favoarea lor actul public. Cu toate
acestea, Noul Cod civil face anumite
distincþii, fiind prevãzutã posibilitatea
unui transfer al acestora din categoria
avânzilor-cauzã în categoria terþilor, în
cazul începerii executãrii silite asupra
bunului ce a format obiectul simulaþiei.
Poziþia de avânzi-cauzã a credito-
rilor chirografari ai dobânditorului
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 135
aparent rezultã din reglementarea art.
1291 alin. 1 din Noul Cod civil. Pentru
reglementarea raporturilor cu creditorii,
Noul Cod civil stipuleazã în art. 1291
urmãtoarele: „(1) Simulaþia nu poate fi
opusã de pãrþi creditorilor dobân-
di torul ui aparent care, cu bunã-
credinþã, au notat începerea urmãririi
silite în cartea funciarã sau au obþinut
sechestru asupra bunurilor care au
fãcut obiectul simulaþiei. (2) Dacã existã
un conflict între creditorii înstrãinãtorului
aparent ºi creditorii dobânditorului
aparent, sunt preferaþi cei dintâi, dacã
creanþa lor este anterioarã simulaþiei”.
Creditorul chirografar al dobân-
ditorului aparent este, fãrã, îndoialã,
interesat sã invoce efectele actului
aparent. Pentru acesta, bunul a intrat
în patrimoniul debitorului sãu ºi doreºte
sã-l urmãreascã pentru realizarea
creanþei sale. Din alineatul 1 al art. 1291
rezultã, însã, cã simulaþia nu le poate fi
opusã de pãrþi acestora, dacã cu
bunã-credinþã, au notat începerea
urmãririi silite în cartea funciarã sau au
obþinut sechestrul asupra bunurilor care
au fãcut obiectul simulaþiei. Per a
contrario, simulaþia le-ar putea fi opusã
acestora în cazul în care nu au început
executarea silitã sau nu au obþinut
sechestrul asupra bunului. Astfel,
creditorii chirografari ai dobânditorului
aparent, pânã la momentul înscrierii în
cartea funciarã a executãrii silite sau
pânã la momentul instituirii sechestrului
asupra bunurilor, indiferent de buna
sau de reaua- credinþã a acestora, sunt
avânzi-cauzã. Aceºtia, în virtutea
dreptului lor de gaj general, au obligaþia
de a respecta situaþia juridicã nãscutã
din manifestarea de voinþã realã a
debitorilor lor, care le va fi opozabilã.
Pentru a fi considerat terþ, acesta
trebuie sã îndeplineascã mai multe
condiþii cumulative:
1) sã fi început executarea silitã sau
sã fi instituit sechestrul cu privire la
bunul ce formeazã obiectul simulaþiei.
Observãm cã legea nu distinge cu
privire la forma sechestrului instituit,
însã apreciem cã acesta trebuie sã fie
un sechestru asigurãtor, pus la dispo-
ziþie creditorului chirografar, care pe
aceastã cale indisponibilizeazã o
canti tate de bunuri mobi l e al e
debitorului pârât, ce se aflã la el sau la
un terþ, care urmeazã a fi vândute silit
pentru realizarea creanþei acestuia,
dacã în momentul în care acesta a
obþinut o hotãrâre definitivã, debitorul
nu îºi va executa de bunã voie obligaþia.
Sechestrul asigurãtor este o mãsurã
asigurãtorie prin mijlocirea cãreia
credi torul împi edi cã sustragerea
anumitor bunuri gajului general pe care
art. 1718 Cod civil îl recunoaºte
chirografarilor.
2) sã fi notat în cartea funciarã,
potrivit art. 902 alin. 2 pct. 17 din Noul
Cod civil executarea silitã. Noul Cod
civil nu prevede condiþii referitoare la
notarea în cartea funciarã ºi a seches-
trului care ar fi avut ca obiect un bun
imobil, însã apreciem cã pentru a-ºi
produce efectele de opozabilitate faþã
de terþi, înstrãinãtorul aparent fiind terþ
faþã de credi torul dobândi torul ui
aparent este necesarã notarea în
cartea funciarã a sechestrului asigu-
rãtor în cazul în care vorbim despre un
bun imobil.
3) sã fi fost de bunã-credinþã la
momentul începerii executãrii silite sau
instituirii sechestrului
Buna-credinþã presupune cã pânã
la momentul la care a început execu-
tarea silitã sau a fost înfiinþat sechestrul
asigurãtor creditorul sã nu fi avut
cunoºtinþã de caracterul ostensibil al
actului public.
136 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
În cazul în care sunt îndeplinite
aceste trei condiþii cumulative, credi-
torul dobânditorului aparent devine terþ,
acesta putând invoca inopozabilitatea
actului secret în ceea ce-l priveºte ºi
putând sã-ºi satisfacã creanþa prin
urmãrirea bunului ce a format obiectul
simulaþiei. Prin încadrarea creditorului
chirografar al dobânditorului aparent în
categoria terþilor doar dacã a început
executarea si l i tã sau a i nsti tui t
sechestrul asigurãtor faþã de bunul ce
a format obiectul simulaþiei, legiuitorul
îi are în vedere pe creditorii diligenþi
care, având o creanþã exigibilã au
procedat la indisponibilizarea bunului
sau executare silitã asupra bunurilor
debitorului. De ce acest moment,
pentru cã acesta a exercitat meca-
nismul dreptului de gaj general. Acesta
suportã fl uctuaþi i l e patri moni ul ui
debitorului sãu care se oglindesc în
dreptul sãu de gaj general pânã la
începerea urmãririi sau indisponibilizãrii
bunurilor din patrimoniul debitorului, iar
dreptul de gaj general al acestuia se
fixeazã în momentul în care începe
urmãrirea silitã a bunurilor din patrimo-
niul debitorului la activul patrimonial pe
care debitorul îl deþine la acel moment.
În ceea ce pri veºte credi torul
înstrãinãtorului aparent, acesta este un
având cauzã. Interesul acestuia este
acela de a-ºi produce efectele actul
secret, urmãrind acelaºi scop perpetuu:
existenþa unui activ patrimonial al
debitorului lor care sã le permitã sã îºi
satisfacã creanþa. Creditorul chirografar
al înstrãinãtorului aparent nu va avea
niciodatã interes pentru a invoca
producerea efectelor actului aparent
asupra patrimoniului debitorului.
În momentul în care creditorul chiro-
grafar al dobânditorului aparent devine
terþ ºi va putea urmãri bunul ce a format
obiectul simulaþiei apare un conflict de
interese între cele douã categorii de
creditori, reglementat de Noul Cod civil
în art. 1291 alin. 2, care dispune
urmãtoarele: „dacã existã un conflict
între creditorii înstrãinãtorului aparent
ºi creditorii dobânditorului aparent, sunt
preferaþi cei dintâi, dacã creanþa lor este
anterioarã simulaþiei”.
Pânã la momentul la care creditorul
chirografar al dobânditorului aparent nu
devine terþ, nu se pune problema unui
conflict de interese între cei doi credi-
tori, pentru cã, în calitate de avânzi-
cauzã, fiecare va suporta efectele
actului secret din perspectiva poziþiilor
pe care se plaseazã fiecare dintre
debitorii sãi.
Conflictul de interese este rezolvat
în favoarea creditorului înstrãinãtorului
aparent doar în situaþia în care acesta
are o creanþã anterioarã simulaþiei.
Astfel, legiuitorul exclude în aceastã
situaþie existenþa oricãrui dubiu cu
privire la buna-credinþã a acestuia, care
se apreciazã exclusiv prin raportare la
momentul încheierii simulaþiei, ºi dã
prioritate voinþei reale a pãrþilor. În cazul
în care data naºterii creanþei este
ul teri oarã si mul aþi ei credi torul ui
înstrãinãtorului aparent, legiuitorul îi dã
preferinþã creditorului dobânditorului
aparent de bunã-credinþã.
Concluzionând, în cazul simulaþiei,
în forma actului deghizat sau în forma
actului fictiv, actul secret produce efecte
între pãrþile acestuia, înstrãinãtorul
aparent ºi dobânditorul aparent, faþã de
succesorii universali ºi cu titlu universal,
dacã din natura actului sau stipulaþia
contrarã a pãrþilor nu rezultã contrariul,
faþã de credi tori i înstrãi nãtorul ui
aparent.
Faþã de creditorii dobânditorului
aparent actul secret produce efecte, cu
excepþia cazului în care au început cu
bunã-credinþã executarea silitã cu
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 137
privire la bunul ce a format obiectul
actului simulat sau au instituit seches-
trul asigurãtor asupra acestuia ºi care
au îndeplinit formalitãþile de publicitate
privitoare la efectuarea notãrii în cartea
funci arã. Chi ar ºi în acest caz,
creditorilor dobânditorului aparent le
este opozabil actul secret în cazul în
care, în conflict de interese cu creditorii
înstrãinãtorului aparent creanþa aces-
tora din urmã este anterioarã simulaþiei.
Pot refuza efectele simulaþiei,
invocând inopozabilitatea actului
secret, succesorii cu titlu particular de
bunã-credinþã ai dobânditorului aparent
ºi creditorii dobânditorului aparent, care
au început cu bunã-credinþã execu-
tarea silitã cu privire la bunul ce a format
obiectul actului simulat sau au instituit
sechestrul asigurãtor asupra acestuia
ºi care au îndeplinit formalitãþile de
publicitate privitoare la efectuarea
notãrii în cartea funciarã, în mãsura în
care nu intrã în conflict cu creditorii
înstrãinãtorului aparent sau, în cazul în
care intrã în conflict, creanþa acestora
din urmã este ulterioarã simulaþiei. De
asemenea, pot invoca efectele actului
public succesorii universali în cazul în
care, prin natura actului juridic sau prin
stipulaþia pãrþilor, actul secret nu
produce efecte faþã de aceºtia în
calitate de persoane asimilate pãrþilor.
În ceea ce priveºte simulaþia prin
interpunere de persoane, contractul
secret produce efecte între înstrãinã-
torul aparent, care este parte ºi în
contractul public, ºi persoana interpusã.
De asemenea, pãrþilor le sunt asimilaþi
ºi succesorii universali ºi cu titlu
universal, dacã din natura contractului
ori din stipulaþia pãrþilor nu rezultã
contrariul (art. 1289 alin. 1 din Noul Cod
civil). De asemenea, actul secret
produce efecte faþã de credi tori i
chirografari ai pãrþilor actului secret,
care sunt þinuþi sã suporte fluctuaþia
dreptului lor de gaj general prin prisma
manifestãrii de voinþã reale a debitorilor
lor, pãrþi în contractul secret.
Legea nu mai face distincþii cu privire
la creditorii achizitorului aparent în
cazul în care acesta nu ar fi procedat
la înstrãinarea bunului, însã apreciem
cã aceºtia trebuie sã aibã aceeaºi
poziþie ca ºi cei ai dobânditorului
aparent, în sensul cã faþã de ei
produce efecte actul secret pânã la
momentul începerii executãrii silite sau
i nsti tui ri i sechestrul ui asi gurãtor
asupra bunului ce a format obiectul
simulaþiei, dacã îndeplinesc ºi celelalte
condiþii cumulative, analizate anterior,
buna-credinþã ºi îndeplinirea condiþiilor
de publicitate faþã de terþi. Un eventual
conflict de interese în acest caz ar
putea interveni cu creditorii chirografari
ai beneficiarului ascuns, parte în
acordul simulatoriu, caz în care legea
nu mai dã, de asemenea, soluþii.
Apreciem, însã, întrucât au o poziþie
similarã, cã ar trebui fãcute aceleaºi
distincþii prevãzute de art. 1291 alin. 2
din Noul Cod civil ºi aplicate aceleaºi
dispoziþii legale ºi în acest caz.
În cazul în care achizitorul aparent
înstrãineazã bunul, acest dobânditor,
dacã este de bunã-credi nþã l a
momentul dobândirii dreptului, este terþ
ºi poate invoca inopozabilitatea faþã de
el a actului secret.
Observãm cã spre deosebire de
actul deghizat sau actul fictiv, de data
aceasta vor fi terþi nu succesorii cu titlu
particular ai dobânditorului aparent, ci
cei ai achizitorului aparent, care, dupã
cum am menþionat anterior sunt de
bunã-credinþã ºi au dobândit drepturi
de la achizitorul aparent, întemeindu-se
cu bunã-credinþã pe contractul public
(art. 1290 alin. 1 din Noul Cod civil).
138 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Simulaþia prin interpunere de per-
soane nu poate fi invocatã de pãrþi, de
cãtre succesorii lor universali, cu titlu
universal sau cu titlu particular ºi nici
de cãtre creditorii înstrãinãtorului
aparent împotriva terþilor de bunã-
credinþã. (art. 1290 alin. 1 din Noul Cod
civil). Conflictul între terþii în materia
simulaþiei prin interpunere de persoane
este rezolvat în favoarea terþilor dobân-
ditori de drepturi cu bunã- credinþã ai
achizitorului aparent
136
.
Potrivit art. 1292 dovada simulaþiei
poate fi fãcutã de terþi sau de creditori
cu orice mijloc de probã. Pãrþile pot
dovedi ºi ele simulaþia cu orice mijloc
de probã, atunci când pretind cã
aceasta are caracter ilicit.
Dispoziþiile referitoare la simulaþie se
aplicã în mod corespunzãtor ºi actelor
juridice unilaterale destinate unei
persoane determinate, care au fost
simulate prin acordul dintre autorul
actului ºi destinatarul sãu (art. 1293).
4. Concluzii privitoare la regle-
mentarea simulaþiei în ceea ce-i
priveºte pe creditorii chirografari în
actuala reglementare ºi în viitoarea
reglementare
Atât în reglementarea actualã, cât
ºi în reglementarea viitoare, simulaþia
are aceeaºi naturã juridicã, aceleaºi
elemente ºi aceleaºi efecte.
Spre deosebire de actualul Cod civil,
ce stipuleazã efectele faþã de pãrþi ºi
faþã de terþi printr-o formulare generalã,
simulaþia este abordatã de legiuitor în
viitoarea reglementare din prisma
efectelor pe care aceasta le produce
faþã de pãrþi, faþã de terþi ºi faþã de
creditorii chirografari, adoptând titulaturi
specifice pentru subiecþii implicaþi:
înstrãinãtorul aparent, dobânditorul
aparent, achizitorul aparent, succesorii
universali, succesorii cu titlu universal,
succesorii cu titlu particular, creditorii
înstrãinãtorului aparent, creditorii
dobânditorului aparent ºi terþii care au
dobândit drepturi de la achizitorul
aparent. Noul Cod civil reglementeazã
efectele pe care le produce simulaþia
prin interpunere de persoane, când
achizitorul aparent înstrãineazã bunul
ce formeazã obiectul simulaþiei unui terþ
de bunã-credinþã. De asemenea, sunt
reglementate aspecte legate de proba
simulaþiei ºi posibilitatea folosirii
simulaþiei în cazul actelor cu caracter
patri moni al , respecti v a actel or
unilaterale.
În ceea ce-i priveºte pe creditorii
chirografari, spre deosebire de actuala
reglementare, care îi plasa în categoria
terþilor, observãm cã Noul Cod civil îi
plaseazã, ca regulã, în categoria
avânzilor-cauzã, reglementeazã efec-
tele pe care simulaþia le produce faþã
de di feri te categori i de credi tori
chirografari ºi tranºeazã situaþia unui
concurs între creditorii chirografari ai
pãrþilor ºi creditorii chirografari ºi terþii
care, întemeindu-se cu bunã-credinþã
pe contractul public, au dobândit
drepturi de la achizitorul aparent, ce a
primit pânã acum soluþii diferite în
jurisprudenþã.
Dupã cum am vãzut, creditorii
chirografari trebuie sã suporte efectele
manifestãrii de voinþã realã a debitorilor
lor, iar în cazul în care întemeindu-se
pe actele simulate încep urmãrirea silitã
136
Între creditorii chirografari ai achizitorului
aparent ºi terþul dobânditor de bunã-credinþã de
la achizitorul aparent nu poate exista un conflict
de interese, întrucât valoarea bunului înstrãinat
va intra în dreptul de gaj general al creditorului
chirografar.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 139
sau indisponibilizarea bunurilor din
patrimoniul debitorilor lor în virtutea
dreptului de gaj general pot invoca
inopozabilitatea actului secret, cu
îndeplinirea anumitor condiþii prevãzute
de lege.
În cazul simulaþiei prin interpunere
de persoane, într-un conflict de interese
între creditorii chirografari ai înstrãinã-
torului aparent ºi terþul care, înte-
mei ndu-se cu bunã-credi nþã pe
contractul public, a dobândit drepturi de
la achizitorul aparent, din considerente
l egate de necesi tatea asi gurãri i
securitãþii ºi stabilitãþii circuitului civil, dã
preferinþã, terþului, iar în cazul unui
conflict de interese între creditorul
chirografar al înstrãinãtorului aparent ºi
cel al dobânditorului aparent, care a
procedat l a i ndi sponi bi l i zare sau
urmãrirea silitã a bunului ce formeazã
obiectul simulaþiei în condiþiile legii, în
funcþie de data creanþei creditorului
înstrãinãtorului aparent.
Problematica interpretãrii efectelor
simulaþiei în reglementarea Noului Cod
civil este una extrem de interesantã ºi
sti mul antã. Urmeazã ca practi ca
judiciarã, printr-o interpretare unitarã,
sã asigure aplicarea instituþiei simulaþiei
în concordanþã cu scopul urmãrit de
legiuitor.
140 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Reglementãri ale dreptului
Uniunii Europene în
domeniul dreptului
asigurãrilor sociale.
Experienþa româneascã
Dragoº Cãlin,
judecãtor, Curtea de Apel Bucureºti
Rezumat:
Articolul urmãreºte aplicarea în România a Regulamentului (CE) nr. 1408/71
referitor la aplicarea sistemelor de securitate socialã angajaþilor, lucrãtori
independenþi ºi membrilor familiilor acestora, care se deplaseazã în cadrul Uniunii
Europene, a Directivei 79/7/CEE privind aplicarea treptatã a principiului egalitãþii
de tratament între bãrbaþi ºi femei în domeniul securitãþii sociale ºi Directivei
2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalitãþii de
ºanse ºi al egalitãþii de tratament între bãrbaþi ºi femei în materie de încadrare în
muncã ºi de muncã în jurisprudenþa Curþii Constituþionale, precum ºi respingerea
unor cereri de sesizare a Curþii de Justiþie a Uniunii Europene formulate în
procedura ordonanþei preºedinþiale.
Abstract:
The paper explores the application in the caselaw of the Constitutional Court
of Romania of the Regulation (EEC) No 1408/71 on the application of social
security schemes to employed persons and their families moving within the
Community, of the Directive 79/7/EEC on the progressive implementation of the
principle of equal treatment for men and women in matters of social security and
of the Directive 2006/54/EC on the implementation of the principle of equal
opportunities and equal treatment of men and women in matters of employment
and occupation, along with the rejection of preliminary requests to the European
Court of Justice in the framework of orders of the president.
Keywords: equality of treatment between men and women, Social Security,
equal opportunities, employment, social security systems, pension rights, the
period of insurance, independent workers, referral ECJ in the national
proceedings of ruling order.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 141
1. Aplicarea în România a Regula-
mentului (CE) nr. 1408/71 referitor la
aplicarea sistemelor de securitate
socialã angajaþilor, lucrãtori indepen-
denþi ºi membrilor familiilor acestora,
care se deplaseazã în cadrul Uniunii
Europene.
a. Prin sentinþa civilã nr. 5601/
10.09.2008
137
, pronunþatã de Tribu-
nalul Bucureºti – Secþia a VIII-a
Conflicte de muncã ºi asigurãri
sociale, în dosarul nr. 5536/3AS/2008,
s-a admi s acþi unea formul atã de
reclamantul S.M. împotriva pârâtelor
Casa Naþionalã de Pensii ºi Asigurãri
Sociale ºi Casa de Pensii a Municipiului
Bucureºti ºi a obligat pârâtele sã
soluþioneze cererea reclamantului de
stabi l i re a drepturi l or de pensi e,
înregistratã sub nr. 14303/2007 la Casa
Naþionalã de Pensii ºi Asigurãri Sociale
ºi transmisã spre soluþionare cãtre
Casa de Pensii a Municipiului Bucu-
reºti, cu adresa nr. 8466/26.04.2007.
Curtea de Apel Bucureºti - Secþia a
VII-a Civilã ºi pentru cauze privind
conflicte de muncã ºi asigurãri sociale
a respins, prin decizia nr. 2567R/
22.04.2009, recursurile formulate de
Casa Naþionalã de Pensii ºi Asigurãri
Sociale ºi Casa de Pensii a Municipiului
Bucureºti, ca nefondate, sentinþa primei
instanþe rãmânând astfel irevocabilã.
În motivarea sentinþei civile nr. 5601/
10.09.2008, Tribunalul Bucureºti –
Secþia a VIII-a Conflicte de muncã ºi
asigurãri sociale a reþinut cã, prin
acþiunea înregistratã sub nr. 5536/3AS/
2008, la data de 26.03.2008, recla-
mantul S.M. a solicitat instanþei ca, prin
hotãrârea ce se va pronunþa, în contra-
dictoriu cu pârâtele Casa Naþionalã de
Pensii ºi Asigurãri Sociale ºi Casa de
Pensii a Municipiului Bucureºti, sã se
soluþioneze cererea reclamantului de
stabilire a drepturilor de pensie, înre-
gistratã sub nr. 14303/2007 la CNPAS
ºi transmisã CPMB, cu adresa nr. 8466/
26.04.2007.
Reclamantul a arãtat cã pârâtele nu
au rãspuns cereri i sal e ºi cã nu
primeºte niciun fel de pensie pentru
perioada 1958-1977, iar prevederile
Acordului Social încheiat în 2006 între
Republ i ca Federal ã Germani a ºi
România au fost extinse prin aderarea
României la Uniunea Europeana,
legislaþia Uniunii Europene devenind
direct aplicabilã.
Analizând actele dosarului, Tribu-
nal ul Bucureºti – Secþi a a VIII-a
Conflicte de muncã ºi asigurãri sociale
a reþinut cã reclamantul S.M. a lucrat
atât în România, cât ºi în R.F. Ger-
mania, plãtind contribuþii de asigurãri
sociale în sistemele de pensii ale celor
douã state. Astfel, reclamantul poate
solicita recunoaºterea drepturilor de
pensie dobândite în Republica Fede-
ralã Germania ºi stabilirea drepturilor
de pensie în România.
137
Publ i catã pe pagi na web http://
www.tress-network.org/TRESSNEW/#. trESS
(Formare ºi Raportare privind Securitatea
Socialã la nivel European) reprezintã un
proiect finanþat de Comisia Europeanã (DG
EMPL) ºi implementat de Universitatea Gent,
în colaborare cu experþi independenþi înalt
calificaþi în materie din toate cele 27 de state
membre. trESS are scopul de a îmbunãtãþi
gradul de cunoaºtere a sistemului comunitar de
coordonare a schemelor de securitate socialã în
rândurile membrilor grupului þintã (administraþii
ºi instituþii de securitate socialã, parteneri sociali,
organizaþii neguvernamentale, judecãtori, avocaþi
ºi alþi profesioniºti interesaþi de regulamentele
de coordonare); pune bazele unor reþele
puternice, care sã reuneascã aceste grupuri la
nivel naþional; raporteazã cu privire la problemele
de implementare cu care se confruntã statele
membre; deruleazã o analizã a cadrului legal cu
privire la aspecte legate de coordonarea în
domeniul securitãþii sociale.
142 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Începând cu data de 01.01.2007
România a devenit stat membru al
Uniunii Europene, consecinþa directã
fiind aceea cã este obligatã sã respecte
ordinea juridicã instituitã la nivelul
acesteia.
În cazul persoanelor care au lucrat
în mai multe state membre ale Uniunii
Europene, drepturile de pensie se
acordã cu respectarea regulamentelor
Uniunii Europene, respectiv Regula-
mentul (CE) nr. 1408/71 referitor la
aplicarea sistemelor de securitate
socialã angajaþilor, lucrãtori indepen-
denþi ºi membrilor familiilor acestora,
care se deplaseazã în cadrul Uniunii
Europene ºi Regulamentul (CE) nr.
574/72 privind aplicarea Regulamen-
tului nr. 1408/71.
Regul amentul este normã de
aplicabilitate generalã, are caracter
obligatoriu în toate elementele sale
componente ºi este direct aplicabil în
toate statele membre. Regulamentele
sunt adoptate, în general, ca mãsuri de
implementare în domeniile în care
legislaþia primarã impune sarcini
administrative extinse pentru Uniune,
precum concurenþa, libera circulaþie a
persoanelor, politica agricolã comunã
sau tariful vamal comun.
Instanþa aratã cã, datã fiind aplica-
bilitatea generalã, Regulamentul este
opozabil tuturor persoanelor fizice ºi
juridice (statele, instituþiile acestora,
societãþile comerciale, cetãþenii),
nefiind adresat niciodatã unor categorii
limitate de destinatari, unor persoane
fizice sau juridice indicate anterior sau
unor categorii ce nu pot fi definite
(CJCE, cauzele conexate C-16-17/62,
Confederation Nationale des Produc-
teurs de Fruits et Legumes c. Council).
Regulamentul este direct aplicabil
unor situaþii obiectiv determinate ºi are
conseci nþe pentru categori i de
persoane identificate într-o manierã
generalã ºi abstractã.
Regulamentul se aplicã în statele
membre, fãrã niciun fel de modificãri,
iar persoanele fizice sau juridice pot
invoca prevederile acestuia în faþa
instanþelor ºi organelor administrative
naþionale.
Regulamentul (CE) nr. 1408/71
referitor la aplicarea sistemelor de
securitate socialã angajaþilor, lucrãtori
independenþi ºi membrilor familiilor
acestora, care se deplaseazã în cadrul
Uniunii Europene ºi Regulamentul (CE)
138
Regulamentul nr. 1408/71 al Consiliului
din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor
de securitate socialã în raport cu lucrãtorii
salariaþi, cu lucrãtorii care desfãºoarã activitãþi
independente ºi cu familiile acestora care se
deplaseazã în cadrul Comunitãþii, în versiunea
modificatã ºi actualizatã prin Regulamentul (CE)
nr. 307/1999 al Consiliului din 8 februarie 1999,
trebuie interpretat în sensul cã nu se opune ca
un stat membru, a cãrui legislaþie socialã este
singura aplicabilã unui lucrãtor independent
rezident, sã excludã din baza de evaluare a
contri buþi i l or precum contri buþi a soci al ã
generalizatã ºi contribuþia pentru rambursarea
datoriei sociale veniturile obþinute de lucrãtorul
respectiv într-un alt stat membru, în temeiul, în
special, al unei convenþii pentru evitarea dublei
impuneri cu privire la impozitele pe venit.
Aplicarea în România a
Regulamentului (CE) nr. 1408/71,
a Directivei 79/7/CEE ºi a
Directivei 2006/54/CE a
determinat diverse soluþii în
jurisprudenþa instanþelor
judecãtoreºti ce soluþioneazã
litigii de asigurãri sociale,
inclusiv respingerea unor cereri
de sesizare a Curþii de Justiþie a
Uniunii Europene formulate în
procedura ordonanþei
preºedinþiale
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 143
nr. 574/72 privind aplicarea Regula-
mentului nr. 1408/71
138
instituie egalita-
tea de tratament între cetãþenii statelor
membre - acordarea aceloraºi drepturi
ºi impunerea aceloraºi obligaþii de
securitate socialã între cetãþenii proprii
ºi cei ai altor state membre, care se
deplaseazã în interiorul Uniunii Euro-
pene, în vederea desfãºurãrii unei
activitãþi profesionale sau a stabilirii
domiciliului, determinarea legislaþiei
aplicabile, astfel încât o persoanã sã
nu fie supusã, în acelaºi timp, mai
multor legislaþii de securitate socialã
sau, dimpotrivã, sã nu facã obiectul
niciunei legislaþii, totalizarea perioa-
delor de asigurare în vederea stabilirii
ºi acordãrii drepturilor, ceea ce presu-
pune cã instituþia competentã, la
calcularea drepturilor de pensie ce îi
revin unui lucrãtor migrant (persoanã
ce ºi-a desfãºurat activitatea în mai
multe state ale Uniunii Europene), ia în
considerare atât perioadele de asigu-
rare realizate în propriul stat, cât ºi
perioadele realizate în celelalte state
membre, drepturile fiind calculate de
fiecare stat, proporþional cu perioada
de asigurare realizatã conform propriei
legislaþii, exportul prestaþiilor - ce presu-
pune dreptul unui lucrãtor migrant de a
beneficia de prestaþiile dobândite în
statele în care ºi-a desfãºurat activi-
tatea, pe teritoriul statului de domiciliu.
În cazul reclamantului, se poate
solicita revizuirea drepturilor de pensie
dobândi te în Republ i ca Federal ã
Germania ºi stabilirea drepturilor de
pensie în România.
Aºadar, prin totalizarea perioadelor
de asigurare realizate în cele douã
state, confirmate de instituþiile compe-
tente din Germania ºi România, se va
putea constata dacã are sau nu are
dreptul la prestaþiile de pensie acordate
în conformitate cu fiecare din legislaþiile
de asigurãri sociale al cãror obiect l-a
fãcut în cursul carierei profesionale.
Pensia va fi calculatã prin aplicarea
principiului pro rata temporis (propor-
þi onal cu peri oada de asi gurare
realizatã în statul propriu), daca sunt
îndeplinite condiþiile cerute de legislaþia
asigurãrilor sociale din ambele state.
Casa Naþi onal ã de Pensi i ºi
Asigurãri Sociale confirmã trimiterea, în
vederea soluþionãrii, cãtre Casa de
Pensii a Municipiului Bucureºti, prin
adresa nr. 8466/26.04.2007, a cererii
reclamantului.
În conformi tate cu di spozi þi i l e
Regulamentului Consiliului (CE) nr.
1791/2006 privind adaptarea anumitor
regulamente ºi decizii în domeniile
liberei circulaþii a bunurilor, liberei
circulaþii a persoanelor, a legislaþiei
companiilor, politicii de concurenþã,
agriculturã (inclusiv legislaþia veterinarã
ºi fitosanitarã, politica transporturilor,
taxe ºi impozite, statisticã, energie,
mediu, cooperarea în domeniul justiþiei
ºi afacerilor interne, uniunea vamalã,
relaþii externe, politica comunã ºi de
securitate ºi instituþii, ca urmare a
aderãrii Bulgariei ºi României), Casa
Naþionalã de Pensii ºi Asigurãri Sociale
îndeplineºte, în ceea ce priveºte
stabilirea ºi plata drepturilor de pensie,
rolul de organism de legãturã în aplica-
rea regulamentelor Uniunii Europene
de coordonare, asigurând comunicarea
inter-instituþionalã între instituþiile
competente, situaþie în care Tribunalul
Bucureºti constatã calitatea sa proce-
sualã pasivã.
Pentru toate aceste considerente,
Tribunalul Bucureºti – Secþia a VIII-a
Conflicte de muncã ºi asigurãri sociale
a admi s acþi unea formul atã de
reclamantul S.M. împotriva pârâtelor
Casa Naþionalã de Pensii ºi Asigurãri
Sociale ºi Casa de Pensii a Municipiului
Bucureºti ºi a obligat pârâtele sã
soluþioneze cererea reclamantului de
stabilire a drepturilor de pensie, înre-
gistratã sub nr. 14303/2007 la C.N.P.A.S.
144 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
ºi transmisã în acest sens C.P.M.B., cu
adresa nr. 8466/26.04.2007.
Speþa a fost prezentatã în cadrul
colocviului ”Interpretarea ºi aplicarea
regulamentului comunitar în dreptul
naþional. Condiþii ºi elemente. Studiu
de caz: Regulamentul (CE) nr. 1408/
71“, organizat de Centrul de Studii de
Drept European al Institutului de
Cercetãri Juridice din cadrul Academiei
Române la Bucureºti în 20 mai 2009,
suscitând numeroase argumente pe
parcursul dezbaterilor
139
.
Unele poziþii au fost în sensul cã
litigiul nu prezenta o legãturã necesarã
cu dreptul Uniunii Europene, altele au
fost în sensul cã soluþia pronunþatã nu
rezolvã cererea petentului pe fond, în
timp ce alte poziþii au gãsit ca fiind
judicioasã soluþia.
Dincolo de limitele cererii de che-
mare în judecatã, judecãtorul naþional
nu s-a lãsat înºelat de elementul de
cetãþenie germanã al petentului ºi a
realizat cã acesta are statutul de cetã-
þean al Uniunii Europene, iar raportul
juridic dedus judecãþii nu este unul
simplu, de drept internaþional privat, ci
pe fond apar aspecte de muncã ºi
asigurãri sociale, care pot intra sub
incidenþa prevederilor dreptului Uniunii
Europene.
Acelaºi autor se întreabã ce valoare
juridicã au avut prevederile dreptului
Uniunii Europene în acest caz?
Chiar dacã nu a fãcut aplicarea
propriu-zisã a Regulamentelor, judecã-
torul naþional a luat în considerare ºi a
operat cu noþiuni ale dreptului Uniunii
Europene.
b. Prin sentinþa civilã nr. 1710/
23.11.2009 pronunþatã de Tribunalul
Arad – Secþia de contencios
administrativ ºi fiscal, litigii de
muncã ºi asigurãri sociale, în dosarul
nr. 4740/108/2009, s-a admis contes-
taþia formulatã de reclamantul J.M. în
contradictoriu cu pârâta Casa Jude-
þeanã de Pensii Arad ºi s-a dispus
anul area deci zi ei nr. 267276/
15.06.2009 ºi obligarea pârâtei la emi-
terea unei noi decizii privind acordarea
pensiei naþionale cu începere de la data
de 01.11.2007, pri n cumul area
perioadelor de cotizare la sistemele de
asi gurãri soci al e di n Români a ºi
Germania.
În motivarea contestaþiei, contesta-
torul a arãtat cã primeºte în prezent o
pensie din partea Casei de Pensii
Germane, care cuprinde atât pensia
care îi revine pentru stagiul de cotizare
în Germania cât ºi pentru stagiul de
cotizare în România, în baza unei legi
speciale, care reglementeazã condiþiile
în care expatriaþii ºi repatriaþii care au
realizat stagii de cotizare în afara
Germani ei , pot obþi ne pensi e în
Germania ºi pentru aceste perioade.
Plata acestei pensii are un caracter
provizoriu, efectele sale producându-se
pânã la stabilirea ºi plata pensiei
române, iar contestatorul are obligaþia
legalã sã restituie Casei de Pensii
Germane Casei de Pensii Germane,
pensia aferentã stagiului de cotizare din
România, plãtitã pânã la stabilirea ºi
plata pensiei de cãtre intimatã în
România ºi sã urmãreascã respectarea
legii de cãtre intimatã la stabilirea
pensiei române.
La data de 23.07.2007 contestatorul
a depus cerere de acordare a pensiei
cu începere de la data de 01.11.2007
la Casa de Pensii Germanã, cererea
139
A se vedea comentariul publicat la
pagina web http://iusiuventutis.blogspot.com/
2009/05/interpretarea-si-aplicarea.html.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 145
fiind apoi transmisã intimatei în baza
Regulamentului nr. 1408/71 din data de
14.06.1971 ºi a Regulamentului nr.
574/72 din data de 21.03.1972 ºi a fost
înregistratã de acesta sub nr. 10772/
03.09.2007.
Prin decizia atacatã, intimata a
stabilit cã pensia naþionalã nu poate fi
acordatã deoarece nu ar fi îndeplinite
condiþiile prevãzute de art. 50 din Legea
nr. 19/2000, în sensul cã stagiul de
cotizare realizat în România este mai
mic decât stagiul complet prevãzut de
lege.
Reclamantul a arãtat cã refuzul
intimatei de a stabili pensia naþionalã
încalcã dispoziþiile art. 14 din Legea nr.
406/2005, art. 45 din Regulamentul
CEE nr. 1408/71 di n data de
14.06.1971 ºi art. 15 lit. a din Regula-
mentul CEE nr. 574/72 din data de
21.03.1972.
Exami nând actel e ºi probel e
administrate în cauzã, instanþa a reþinut
urmãtoarele:
Prin decizia nr. 267276/15.06.2009,
contestatorul a fost înscris la pensie
comunitarã anticipatã, fiindu-i aplicabile
dispoziþiile Regulamentelor CEE nr.
1408/71 ºi nr. 574/72, precum ºi ale
Legii nr. 19/2000.
Din aceastã decizie rezultã cã
reclamantul are un stagiu de cotizare
realizat în România de 25 de ani, 11
luni ºi 7 zile iar în Germania de 18 ani
ºi 10 luni.
Intimata i-a respins cererea de
stabilire a pensiei naþionale, deoarece
contestatorul nu a îndeplinit condiþiile
prevãzute de art. 50 din Legea nr. 19/
2000, în sensul cã stagiul de cotizare
realizat în România este mai mic decât
stagiul complet prevãzut de lege,
respectiv de 31 de ani ºi 6 luni, dupã
cum rezul tã di n pc.2 di n deci zi a
contestatã.
Astfel, intimata i-a luat în consi-
derare doar stagiul de cotizare realizat
de contestator în România ºi i-a stabilit
drepturi l e l a pensi a anti ci patã
comunitarã în funcþie de acest stagiu
ºi nu de ambele stagii de cotizare
realizate de contestator în România ºi
Germania.
Potrivit anexei nr.9 Normele de
aplicare a prevederilor Legii nr. 19/
2000, privind sistemul public de pensii
ºi alte drepturi de asigurãri sociale,
aprobate prin Ordinul nr. 340/2001,
referitoare la vârsta standard de pen-
sionare ºi stagiul complet de cotizare
în funcþie de data naºterii, contestatorul
fiind nãscut la data de 03.10.1944,
poate ieºi la pensie pentru limitã de
vârstã în luna ianuarie 2008 la un stagiu
complet de cotizare de 31 de ani ºi 6
luni.
Contestatorul depunând cerere de
ieºire la pensie în luna septembrie
2007, intimata i-a calculat drepturile la
pensie anticipatã, conform deciziei
atacate.
În conformitate cu art. 50 alin. 1 din
Legea nr. 19/2000, asiguraþii care au
realizat stagiile complete de cotizare,
precum ºi cei care au depãºit stagiul
de cotizare cu pânã la 10 ani, pot
solicita pensie anticipatã parþialã cu
reducerea vârstel or standard de
pensionare cu cel mult 5 ani.
Prin urmare, potrivit acestui articol,
contestatorul poate solicita acordarea
de pensie anticipatã parþialã dacã a
realizat stagiul de cotizare complet
prevãzut de lege sau dacã l-a depãºit.
Din art. 37 din Decizia nr. 112/2009
privind aprobarea Instrucþiunilor pentru
aplicarea în sistemul public de pensii
ºi alte drepturi sociale a Regulamen-
telor CEE nr. 1408/71 ºi nr. 574/72,
invocat de intimatã, instanþa reþine cã
existã douã modalitãþi de calcul a
drepturilor la pensie.
146 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Primul constã în stabilirea pensiei
naþionale luând în considerare numai
perioadele de asigurare realizate
conform legislaþiei proprii, conform art.
37 alin. 3, iar al doilea calcul al dreptului
la pensie, constã în stabilirea pensiei
comunitare prin aplicarea metodei
total i zare–prorati zare (proporþi o-
nalizare) prevãzutã în Regulamentul
CEE nr. 1408/71, adicã þinând cont de
ansamblul perioadelor de asigurare sau
echivalente acestora, confirmate de
instituþiile tuturor statelor membre
implicate, conform art. 37 alin. 4 din
Decizia nr. 112/2009.
Astfel, conform modalitãþii a doua de
calcul a drepturilor la pensie, intimata
trebuia sã ia în calcul ambele perioade
de cotizare realizate de contestator în
cele douã state membre România ºi
Germania, deoarece aceste perioade
nu se suprapun.
Prin cumulare, cele douã stagii de
cotizare realizate de cãtre contestator
în România ºi Germania, însumeazã 44
de ani, 9 luni ºi 7 zile, dupã cum rezultã
din pct.3 al deciziei contestate.
La calcularea pensiei anticipate
parþiale comunitare, intimata trebuia sã
ia în calcul acest stagiu de cotizare
realizat de contestator prin cumularea
cel or douã peri oade de coti zare
realizate de acesta în cele douã state
membre ºi sã verifice în funcþie de acest
stagiu de cotizare cumulat, îndeplinirea
condiþiilor prevãzute de art. 50, coro-
borat cu art. 41 alin. 4 din Legea nr.
19/2000, nu sã raporteze condiþiile de
stagiu doar la perioada de cotizare
realizatã de contestator în România,
întrucât aceastã metodã de calcul
contravine dispoziþiilor legislaþiei Uniunii
Europene menþionate anterior.
În urma cal cul ãri i pensi ei
contestatorului prin cumularea celor
douã perioade de cotizare în cele douã
state membre, se va compara pensia
naþionalã ºi pensia comunitarã ºi se va
plãti cuantumul mai mare al prestaþiilor
stabilite, potrivit art. 37 alin. 7 din
Decizia nr. 112/2009.
Intimata, limitându-se doar la calcu-
larea pensiei naþionale prin luarea în
calcul doar a perioadei de cotizare
realizate în România, potrivit primului
calcul prevãzut de art. 37 alin. 3 din
Decizia nr. 112/2009, nu a mai procedat
ºi la calcularea pensiei comunitare prin
metoda totalizare-proratizare, þinând
cont de ansamblul perioadelor de
asigurare realizate de contestator în
cele douã state membre prin cumularea
acestor perioade, conform art. 37 alin.
4 din Decizia nr. 112/2009 ºi ulterior
compararea cel or douã pensi i ,
naþionalã ºi comunitarã ºi plata celei
mai mari, a greºit în stabilirea drepturilor
la pensie ale contestatorului.
Având în vedere considerentele
anterior menþionate, în temeiul art. 50
ºi art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000,
anexa nr. 9 Normele de aplicare a
prevederilor Legii nr. 19/2000, privind
sistemul public de pensii ºi alte drepturi
de asigurãri sociale, aprobate prin
Ordinul nr. 340/2001, Decizia nr. 112/
2009 ºi Regulamentele CEE nr. 1408/
71 ºi nr. 574/72, instanþa a admis
contestaþia formulatã de contestator ºi
a dispus anularea deciziei nr. 267276/
15.06.2009 ºi obligarea intimatei la
emi terea unei noi deci zi i pri vi nd
acordarea pensiei cu începere de la
data de 01.11.2007, prin cumularea
perioadelor de cotizare la sistemele de
asigurãri sociale din cele douã state
membre România ºi Germania.
c. Prin sentinþa civilã nr.6204 din
14.10.2009 pronunþatã în dosarul nr.
1942/3/2009 de Tribunalul Bucureºti
– Secþia a VIII-a Conflicte de muncã
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 147
ºi asigurãri sociale s-a dispus admi-
terea cererii formulate de reclamanta
B.E. în contradictoriu cu pârâta Casa
de Asigurãri de Sãnãtate a Municipiului
Bucureºti; a fost obligatã pârâta sã
restituie reclamantei suma de 266,18
euro în echivalent lei la data plãþii la
cursul BNR; a fost obligatã pârâta la
734,19, cheltuieli de judecatã faþã de
reclamantã.
Pentru a pronunþa aceastã sentinþã
Tribunalul a reþinut urmãtoarele motive:
Reclamanta B.E., prin cererea înre-
gistratã la data de 19.01.2009, a
chemat în judecatã pe pârâta Casa de
Asigurãri de Sãnãtate a Municipiului
Bucureºti, pentru a fi obligatã sã-i
restituie suma de 266,18 euro în
echivalentul în lei la cursul BNR de la
data efectuãrii plãþii. În motivarea cererii
reclamanta aratã cã este beneficiara
certificatului provizoriu de înlocuire a
cardului european de asigurare de
sãnãtate. Aflându-se pe teritoriul
Germaniei în data de 23.06.2008, a
suferit o fracturã la piciorul stâng. În
baza prescripþiilor medicale din data de
24.06.2008, a cumpãrat un medica-
ment în valoare de 60,67 euro. În
vederea verificãrii evoluþiei stãrii de
sãnãtate reclamanta s-a prezentat la
data de 30.06.2008 la medic, fiind
supusã unei noi radiografii ºi unui
consult medical. Aceasta a prezentat
unitãþii medicale din statul german
certificatul provizoriu ce înlocuieºte
cardul european de asigurare de
sãnãtate, însã i s-a pretins plata directã
a serviciilor de asistenþã medicalã. În
aceste condiþii s-a emis factura nr. 686
din 3.07.2008, pentru suma de 205,51
euro.
Analizând susþinerile pãrþilor în
raport de conþinutul înscrisurilor depuse
la dosar în raport de prevederile
Regulamentului CEE nr. 1408/71 ºi art.
326 din Legea nr. 95/2006 se reþin
urmãtoarel e: recl amanta a fãcut
dovada cã beneficiazã de serviciile ce
se acordã în baza certificatului provi-
zoriu de înlocuire a cardului european
de asigurãri sociale de sãnãtate.
Din copia actului de la fila 26 rezultã
cã pentru prestarea serviciilor medicale
reclamanta a cheltuit suma de 205,51
euro. Aceasta a plãtit suma de 60,67
euro pentru procurarea unui medica-
ment de l a farmaci a Mari enteor,
necesar pentru recuperarea stãrii de
sãnãtate.
Cu înscrisurile depuse la dosar
reclamanta a fãcut dovada cã pentru
prestarea serviciilor medicale în timp ce
se afla pe teritoriul Germaniei a cheltuit
suma de 266,18 euro ºi era asiguratã
conform certificatului provizoriu ce
înlocuieºte cardul european de asigu-
rare de sãnãtate, valabil în perioada
28.05.2008 - 28.11.2008.
Din întâmpinarea formulatã de cãtre
pârâtã se constatã cã acesta este de
acord cu plata sumei solicitate dupã
derularea procedurii prevãzute de lege.
Faþã de prevederile art. 326 din
Legea nr. 95/2006, se va admite
cererea de chemare în judecatã ºi se
va dispune obligarea pârâtei sã-i
restituie reclamantei suma 266,18 euro
în echivalent în lei la data plãþii la cursul
BNR.
Împotriva acestei sentinþe a formulat
recurs, recurenta Casa de Asigurãri de
Sãnãtate prin care a solicitat admiterea
recursului în sensul modificãrii sentinþei
recurate pentru urmãtoarele:
Instanþa de fond a pronunþat hotã-
rârea neþinând cont de, pe de o parte,
faptul cã instituþia a respectat preve-
derile legale ºi a solicitat ordonatorului
principal de credite CNAS alimentarea
bugetul ui CASMB, cu suma ce
reprezintã cheltuielile ocazionate de
148 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
tratamentul medical acordat în regim de
urgenþã reclamantei pe teritoriul unui
stat membru U.E.
Iar pe de altã parte, hotãrârea
pronunþatã nu a þi nut seama de
prevederile Ordinului nr. 122/2007 când
s-a pronunþat asupra cuantumului
prestaþiei ce urmeazã a fi recuperata
de reclamantã.
În acest sens, se învedereazã
instanþei cã orice pretenþie privind
rambursarea de sume al cãrui cuantum
a fost stabilit printr-un act normativ nu
poate excede cadrului legal. Or, sub
acest aspect, sentinþa pronunþatã de
i nstanþa e fond este cri ti cabi l ã,
netemeinicã ºi nelegalã.
În conformitate cu legislaþia românã
în vigoare ºi cu prevederile Regula-
mentului CEE nr. 1408/71, s-a întocmit
pentru reclamantã formularul E 126, ce
are ca scop stabilirea tarifelor în
vederea rambursãrii prestaþiilor în
naturã, formular transmis omologilor din
Germania în data de 15.09.2008.
Actul normativ care prevede moda-
litatea de rambursare a cheltuielilor
efectuate personal de cetãþenii români
ºi cuantumul acestora este Ordinul
CNAS nr. 122/2007, pentru aprobarea
normelor metodologice privind recupe-
rarea chel tui el i l or reprezentând
asistenta medicalã acordatã în baza
documentelor internaþionale, cu preve-
deri în domeniu sãnãtãþii, la care
România este parte cu modificãri ºi
completãri ulterioare.
În conformitate cu prevederile art. 6,
7 din actul normativ susmenþionat
CASMB a solicitat ordonatorului princi-
pal de credite CNAS. Alimentarea
bugetului CASMB, cu suma ce repre-
zintã cheltuielile ocazionate de trata-
mentul medical acordat în regim de
urgenþã (neacoperit de card) recla-
mantei pe teritoriul unui stat membru
UE. Nivelul la care se realizeazã
operaþiunea de rambursare este pentru
speþa în cauzã prevãzut de art. 7.
În baza unei cereri formulate ulterior
cãtre casa de asigurãri de sãnãtate a
care persoana asiguratã, însoþitã de
documentele justificative, asiguratului
i se pot rambursa costurile acestor
servicii în conformitate cu formularului
E 126, prevãzutã de Regulamentul
(CEE) 1408/71 al Consiliului privind
aplicarea regimurilor de securitate
socialã în raport cu lucrãtorii salariaþi,
cu lucrãtorii independenþi ºi cu familiile
acestora care se deplaseazã în cadrul
Uniunii Europene.
Rambursarea cheltuielilor serviciilor
medicale suportate de asiguratul din
sistemul de asigurãri sociale de sãnã-
tate din România în condiþiile alin. 1 ºi
2 se efectueazã de cãtre casa de
asigurãri de sãnãtate unde este luatã
în evidenþã persoana asiguratã. Ram-
bursarea se realizeazã cãtre asigurat,
la solicitarea acestuia, în lei, la cursul
Bãncii Naþionale a României.
Recurenta solicitã sã se constate cã
nu are temei legal pentru decontarea
altei sume decât cea prevãzutã ºi
comunicatã în formularul E 126 la
rubrica B, punctul 9.
Prin decizia civilã nr. 790R/
11.02.2010, Curtea de Apel Bucu-
reºti, Secþia a VII-a Civilã ºi pentru
cauze privind conflicte de muncã ºi
asigurãri sociale, în dosarul nr. 1942/
3/2009, a dispus respingerea recursu-
lui, ca nefondat.
Tribunalul a stabilit în mod corect
starea de fapt ºi a fãcut o corectã
aplicarea a legii la acesta.
Curtea reþine cã în fapt intimata se
afla în luna iunie 2008 atunci când a
avut loc producerea accidentului în timp
ce se afla în vizitã pe teritoriul Germa-
niei ºi avea asupra sa certificatul
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 149
provizoriu de înlocuire a cardului
european de asigurãri de sãnãtate emis
de recurenta-pârâtã, care confirma
cal i tatea de asi gurat în si stemul
asigurãrilor de sãnãtate din România.
Tribunalul a reþinut cã, din cauza
faptului cã intimata nu a putut prezenta
cardul european de asi gurãri de
sãnãtate la unitatea spitaliceascã din
statul de ºedere temporarã, precum ºi
din pricina nerecunoaºterii de cãtre
aceastã instituþie a certificatului provi-
zoriu de înlocuire a cardului european,
a fost nevoitã sã achite integral din
fonduri proprii costurile necesare
asistenþei medicale de urgenþã ce i-au
fost acordate în statul de ºedere.
Curtea reþine cã Tribunalul a fãcut
aplicarea dispoziþiilor art. 321 din Legea
nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sãnãtãþii, care dispune urmãtoarele
(1) „Cardul european se elibereazã
asiguratului de cãtre casa de asigurãri
de sãnãtate l a care acesta este
asigurat. De la 1 ianuarie 2008 costul
cardului european le asigurãri de
sãnãtate se suportã din Fondul naþional
unic de asigurãri sociale de sãnãtate.
(2) Emiterea cardului european nu
poate fi refuzatã de casa de asigurãri
de sãnãtate decât în situaþia în care
asiguratul nu face dovada plãþii la zi a
contribuþiei de asigurãri sociale de
sãnãtate …
(6) În cazul în care circumstanþe
excepþionale împiedicã eliberarea
cardului european, casa de asigurãri de
sãnãtate va el i bera un certi fi cat
înlocuitor provizoriu cu o perioadã de
valabilitate stabilitã conform art. 323.
Modelul certificatului provizoriu se
aprobã prin ordin al preºedintelui Casei
Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate.”
Potrivit art. 322 din Legea nr. 95/
2006, „cardul european se elibereazã
numai în situaþia deplasãrii asiguratului
pentru ºedere temporarã într-un stat
membru al Uniunii Europene”, iar
potrivit art. 326 alin. 2, cardul european
conferã dreptul pentru asigurat de a
beneficia de asistenþa medicalã nece-
sarã în cursul unei ºederi temporare
într-un stat membru al Uni uni i
Europene. Cheltuielile ocazionate de
asistenta medicalã prevãzutã la alin. 1
vor fi rambursate de casa de asigurãri
de sãnãtate emitentã a cardului, prin
Casa Naþi onal ã de Asi gurãri de
Sãnãtate.”
Cu privire la prima criticã referitoare
la neluarea în considerare de cãtre
Tribunal a prevederilor legale ale
Ordinului nr. 122/2007 atunci când s-a
pronunþat asupra cuantumului prestaþie
ce urmeazã a fi recuperatã nu poate
excede cadrului legal, Curtea reþine cã
temeiul legal al recuperãrii sumei
plãtite, precum ºi al limitei ce se poate
restitui este determinat de dispoziþiile
art. 323 alin. 3 din Legea nr. 95/2006
care prevede c㠄asistenþa medicalã
prevãzutã la alin. (1) nu trebuie sã
depãºeascã ceea ce este necesar din
punct de vedere medical în timpul
ºederii temporare”.
În ceea ce priveºte, critica recu-
rentei, potrivit cãreia despãgubirea
intimatei-reclamante are loc în confor-
mitate cu formularul E 126 întocmit în
conformitate cu prevederile Regula-
mentului nr. 1408/71, Curtea reþine
urmãtoarele:
Dispoziþiile dreptului Uniunii Euro-
pene invocate de cãtre recurentã ºi
Ordinul ce a fost emis în acest sens,
respectiv Ordinul nr. 122/2007 nu sunt
aplicabile în cauza de faþã.
Astfel, Regulamentul CEE 1407/71
are aplicabilitate doar în raport cu
lucrãtorii salariaþi, cu lucrãtorii inde-
pendenþi ºi cu familiile acestora care
se depl aseazã în cadrul Uni uni i
150 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Europene aºa cum sunt definite aceste
noþiuni prin dispoziþiile art. 1 ºi 2.
Regulamentul prin preambulul sãu
îºi defineºte sfera de aplicare, ce se
referã armonizarea legislaþiilor naþio-
nale în ceea ce priveºte regimurile de
securitate socialã aplicabilã diferitelor
categorii de lucrãtori salariaþi cu scopul
asigurãrii unei mobilitãþi mai bune a
forþei de muncã în cadrul Uniunii
Europene.
Or, în ceea ce pri veºte cazul
intimatei, aceasta nu se aflã pe teritoriul
Germaniei în calitate de lucrãtor, ci în
cea de turi st, având acoperi tã
asigurarea medicalã în conformitate cu
statutul sãu de pensionar în România
ºi, având asupra sa dovada de asigu-
rat, eliberatã de recurentã, respectiv un
certificat provizoriu ce înlocuia cardul
de asigurat, card pe care recurenta nu
l-a eliberat intimatei.
Prin dispoziþiile art. 4 alin. 4 din
Regulament, se prevãd categoriile de
persoane cãrora nu l i se apl i cã,
„Prezentul regulament nu se aplicã nici
asistenþei sociale ºi medicale, nici
regimurilor de prestaþii pentru victimele
sau conseci nþel e rãzboi ul ui sau
regimurilor speciale pentru funcþionarii
publ i ci ºi persoanel e asi mi l ate
acestora”.
Regimurile de securitate socialã ce
compun domeniul de aplicare al acestui
Regulament sunt enumerate la art. 4
alin. 1 ºi 2, iar din enumerarea acestora,
coroboratã declaraþia de fundamentare
a adoptãrii acestui document menþio-
natã în preambul, se concluzioneazã
cã dispoziþiile sale se aplicã regimurilor
de securitate socialã ce reglementeazã
în domeniul prestaþiilor specifice
raporturilor de drept al muncii/drept al
asigurãrilor sociale, fiind ataºate strâns
de calitatea de lucrãtor al persoanei
îndreptãþite la aceste indemnizaþii/
prestaþii prevãzute expres de Regu-
lament (prestaþii de boalã ºi mater-
nitate, de invaliditate, limita de vârstã,
ºomaj).
Prin urmare, nu are incidenþã aplica-
rea textului de drept al Uniunii Euro-
pene la prestaþiile izvorând din asis-
tenþã medicalã deoarece dispoziþiile art.
326 alin. 2 din Legea nr. 95/2006
conferã asiguraþilor în sistemul asigu-
rãrilor sociale de sãnãtate dreptul la
rambursarea cheltuielilor efectuate cu
asistenþa medicalã necesarã în cursul
deplasãrii într-un stat membru, chel-
tui el i ce se suportã di n fondul
asigurãrilor sociale de sãnãtate.
Pentru aceste considerente, Curtea
în temeiul art. 312 C.pr.civ., a respins
recursul, ca nefondat.
d. Prin sentinþa civilã nr. 7919 din
data de 18.12.2008, pronunþatã în
dosarul nr. 19836/3/2008, Tribunalul
Bucureºti - Secþia a VIII-a Conflicte
de Muncã ºi Asigurãri Sociale a
admi s excepþi a l i psei cal i tãþi i
procesuale pasive a intimatei Casa
Naþionalã de Pensii ºi Alte Drepturi de
Asigurãri Sociale ºi, în consecinþã, a
respi ns acþi unea formul atã de
contestatorul Anastasiu Alexandru
împotriva acesteia pentru lipsa calitãþii
procesuale pasive; a respins acþiunea
formulatã de contestatorul Anastasiu
Alexandru în contradictoriu cu intimata
Casa de Pensii a Municipiului Bucu-
reºti, ca neîntemeiatã.
Pentru a pronunþa aceastã soluþie,
prima instanþã a reþinut urmãtoarea
situaþie de fapt ºi de drept:
Prin decizia nr. 186249/10.04.2008
emisã de Casa de Pensii Sector 1,
contestatorului i s-a stabilit dreptul la
pensie pentru muncã depusã ºi limitã
de vârstã, începând cu data de
21.06.2007, în funcþie de un stagiu total
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 151
de cotizare realizat de 38 ani 2 luni 3
zile, din care 6 ani 7 luni 14 zile realizat
în condiþii normale, 354 luni stagiu
realizat în Germania, fiind calculat un
numãr total de puncte realizate de
5,97236 ºi un punctaj mediu anual de
0,19908.
Contestatorul a criticat aceastã
decizie pentru faptul cã în calculul
drepturilor de pensie nu a fost avut în
vedere stagiul de cotizare realizat în
Germania, precum ºi prin prisma datei
de la care i s-a stabilit pensia pentru
limitã de vârstã.
Ulterior, decizia de pensionare a fost
revizuitã, prin decizia nr. 186249
depusã, în copie, la fila 13 din dosar,
în sensul cã s-a modificat data de la
care drepturile de pensie i se cuvin
contestatorul ui , stabi l i ndu-se cã
aceasta este 01.06.2006, astfel cum
s-a solicitat prin cererea introductivã.
Din datele menþionate în decizia
contestatã, a stabilit instanþa de fond,
rezultã cã intimata a avut în vedere
stagiul de cotizare realizat în Germania,
pentru a se dispune deschiderea
drepturilor de pensie, dar acesta nu a
fost avut în vedere ºi la calculul
punctajului mediu anual, dupã cum
rezultã din anexele deciziei cuprinzând
date referitoare la activitatea în muncã.
În analizarea legalitãþii ºi temeiniciei
deciziei contestate, Tribunalul s-a
raporta la actele normative în vigoare,
care reglementeazã stabilirea dreptului
de pensie la data de la care acesta a
fost recunoscut de intimatã, respectiv
01.06.2006, conform deci zi ei de
revizuire.
În aceastã ordine de idei, Tribunalul
a apreciat cã prevederile din Regu-
lamentele invocate de cãtre contes-
tator, respectiv Regulamentul CEE nr.
1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971
pri vi nd apl i carea regi muri l or de
securitate socialã în raport cu lucrãtorii
salariaþi, cu lucrãtorii independenþi ºi cu
familiile acestora care se deplaseazã
în cadrul Uniunii Europene, ºi Regula-
mentul nr. 574/72 de stabilire a proce-
durii de aplicare a Regulamentului nr.
1408/71 privind aplicarea sistemelor de
securitate socialã, nu erau aplicabile la
data de la care drepturile de pensie ale
contestatorul ui au fost stabi l i te,
respecti v 01.06.2006, deoarece
România a devenit membrã a Uniunii
Europene doar la data de 01.01.2007.
Or, dispoziþiile respectivelor Regu-
l amente se apl i cau doar statel or
membre ale Uniunii.
Prin urmare, pentru a se verifica
dacã drepturile de pensie ale contes-
tatorului au fost stabilite corect, înce-
pând cu data de 01.06.2006, a fost
analizatã respectarea dispoziþiilor
conþinute în Acordul încheiat între
Români a ºi Republ i ca Federal ã
Germania privind securitatea socialã,
din 08.04.2005
140
.
Prin dispoziþiile art. 14 din Acord,
referitor la totalizarea perioadelor de
asigurare ºi calculul pensiilor, se
menþioneazã cã, în vederea stabilirii
dreptului la prestaþii conform legislaþiei
aplicabile vor fi luate în considerare ºi
perioadele de asigurare care trebuie
recunoscute pentru dreptul la prestaþii,
realizate conform legislaþiei celuilalt
Stat contractant ºi care nu se suprapun
cu aceeaºi perioadã.
Or, intimata a respectat aceste
dispoziþii legale, pentru cã, îndeplinirea
140
Publicat în M. Of., Partea I, nr. 1194 din
30 decembrie 2005.
152 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
condiþiilor pentru deschiderea dreptului
la pensie, prevãzute de art. 41 din
Legea nr. 19/2000, s-a realizat ca
urmare a luãrii în considerare ºi a sta-
giului de cotizare realizat în Germania
de 254 luni, conform menþiunilor de la
rubrica F a deciziei, fiind considerat
realizat un stagiu total de cotizare de
38 ani 2 luni 3 zile.
Conform art. 16 referitoare la dispo-
ziþii particulare pentru instituþia românã,
punctajul mediu anual se determinã pe
baza veniturilor realizate pentru care
s-au datorat sau, dupã caz, au fost
achitate contribuþiile de asigurãri
sociale conform legislaþiei române.
În raport de dispoziþiile acestui acord
ºi cele ale art. 78 coroborate cu dispo-
ziþiile art. 160 ºi 164 din Legea nr. 19/
2000, în mod corect intimata a calculat
punctajul mediu anual doar pentru
stagiul de cotizare realizat în România.
Deºi contestatorul susþine cã ar
avea dreptul la o majorare a pensiei
pentru perioada lucratã în Germania,
Tribunalul a constatat cã aceastã
susþinere este întemeiatã pe dispoziþiile
Regulamentelor care la data deschi-
derii dreptului la pensie, 01.06.2006, nu
erau incidente.
Cum l egal i tatea ºi temei ni ci a
deciziei contestate se raporteazã la
actele normative în vigoare de la data
la care drepturile au fost stabilite, cum
la data de 01.06.2006, modul de calcul
al drepturilor de pensie era guvernat de
dispoziþiile Acordului la care anterior am
tãcut referire, intimata nu avea posibi-
litatea legalã de a face aplicarea regula-
mentelor invocate de cãtre contestator
deoarece acestea nu pot retroactiva.
Ele pot fi incidente în mãsura soluþio-
nãrii de cãtre intimatã a altor cereri
referitoare la dreptul de pensie pentru
peri oada ul teri oarã datei de
01.01.2007.
În ceea ce priveºte data de la care
drepturile i se cuvin contestatorului,
aceasta a fost stabilit cu 01.06.2006,
conform deciziei de revizuire, din dosar,
conform sol i ci tãri i di n cererea
introductivã, motiv pentru care nici sub
acest aspect nu se poate dispune
admiterea contestaþiei.
Împotriva acestei decizii, a declarat
recurs motivat, în termenul legal,
contestatorul Anastasiu Alexandru
Alfred, criticând-o pentru nelegalitate ºi
netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs,
acesta a arãtat cã hotãrârea este
nelegalã ºi netemeinicã, deoarece
pensia comunitarã se calculeazã
începând cu data de 01.01.2007 data
aderãrii României la UE, aceasta fiind
data de la care Regulamentul nr. 1408/
1971 ºi nr. 574/1972 pot fi aplicate.
Recurentul a depus cererea la
registratura Casei de Pensii Sector 1,
cu nr. 6930/30.07.2008, prin care
solicita recalcularea pensiei dupã cum
indicã Regulamentul nr. 1408/1971 al
UE.
Astfel, Casa de Pensii din Berlin s-a
autosesizat fãrã cererea recurentului la
Casa de Pensii ºi fãrã chemare în
judecatã ºi a aplicat Regulamentul UE,
calculând pe lângã timpul de cotizare
de 30 ani din REF ºi timpul de cotizare
de 6 ani din România, care a dus la o
majorare a pensiei din RFG cu 30 de
ani.
Pe baza principiului de reversibilitate
sau a regulamentului de trei simple,
care pune în evidenþã aceastã proporþie
se poate majora pensia din România
cu 150 euro.
Cum obligatã de a stabili drepturile
de pensie este Casa de Pensii Sector
1, recurentul considerã cã are calitate
procesualã pasivã ºi funcþionarul casei
de pensii care nu a aplicat cele douã
Regulamente.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 153
Prin întâmpinarea depusã, intimata
Casa Naþionalã de Pensii ºi Alte
Drepturi de Asigurãri Sociale a solicitat
respingerea recursului.
În recurs, nu au fost administrate
probe.
Analizând întregul material probator
administrat în cauzã, atât prin prisma
criticilor formulate, cât ºi sub toate
aspectele, conform dispoziþiilor art.
304
1
C.pr.ci v., Curtea de Apel
Bucureºti, prin decizia civila nr.
4099/R/03.06.2009, a constatat cã
recursul este nefondat, respingându-l
ca atare, pentru considerentele ce vor
fi expuse în continuare:
În mod corect, instanþa de fond a
reþinut cã, prin decizia nr. 186249/
10.04.2008 emisã de Casa de Pensii
Sector 1, contestatorului i s-a stabilit
dreptul la pensie pentru muncã depusã
ºi limitã de vârstã, începând cu data de
21.06.2007, în funcþie de un stagiu total
de cotizare realizat de 38 ani 2 luni 3
zile, din care 6 ani 7 luni 14 zile realizat
în condiþii normale, 354 luni stagiu
realizat în Germania, fiind calculat un
numãr total de puncte realizate de
5,97236 ºi un punctaj mediu anual de
0,19908.
Ulterior, decizia de pensionare a fost
revizuitã, în sensul cã s-a modificat data
de la care drepturile de pensie i se cuvin
contestatorul ui , stabi l i ndu-se cã
aceasta este 01.06.2006, astfel cum
s-a solicitat prin cererea introductivã.
Considerând întemeiate susþinerile
recurentului privind aplicabilitatea, în
speþã, dupã data aderãrii României la
Uniunea Europeanã, a Regulamentului
CEE nr. 1408/71 al Consiliului din 14
iunie 1971 privind aplicarea regimurilor
de securitate socialã în raport cu
lucrãtorii salariaþi, cu lucrãtorii indepen-
denþi ºi cu familiile acestora care se
deplaseazã în cadrul Uniunii Europene,
ºi a Regulamentului nr. 574/72 de
stabilire a procedurii de aplicare a
Regulamentului nr. 1408/71, Curtea
reþine, însã, cã, astfel cum se menþio-
neazã în chiar cuprinsul Regula-
mentului CEE nr. 1408/71, atingerea
obiectivelor acestuia urmeazã a se
realiza, în special, prin cumularea
tuturor perioadelor luate în consideraþie
în cadrul diferitelor legislaþii naþionale
în scopul dobândirii ºi menþinerii drep-
tului la prestaþii sociale ºi al calculãrii
acestora, precum ºi prin acordarea de
prestaþii diferitelor categorii de per-
soane cuprinse în Regulament, indife-
rent de locul de reºedinþã în interiorul
Uniunii Europene, cu evitarea cumu-
lului nejustificat de prestaþii, motiv
pentru care s-au stabilit reguli prioritare.
Regulamentul prevede expres cã, în
temeiul sãu, nu poate fi conferit ºi nici
menþinut dreptul de a beneficia de mai
multe prestaþii de acelaºi fel pentru una
ºi aceeaºi perioadã de asigurare
obligatorie, regulã de la care se poate
deroga numai în situaþia prevãzutã de
art. 41, art. 43 alin. 2 ºi 3, art. 46, art.
50, art. 52 sau art. 60 alin. 1 lit. b. Or,
în cauzã, nu este realizatã ipoteza
acestor dispoziþii speciale.
Astfel cum însuºi recurentul aratã în
cererea de recurs, ca urmare a calcu-
lãrii în statul de reºedinþã, pe lângã
timpul de cotizare de 30 de ani din RFG
ºi a timpului de cotizare de 6 ani din
România, pensia acordatã în RFG i-a
fost majoratã cu 30 de Euro. Prin
urmare, cum perioada lucratã în Ger-
mania a fost valorificatã prin acordarea
prestaþiei de asigurãri sociale în acest
stat, recurentul nu mai este îndreptãþit
la valorificarea aceleiaºi perioade ºi în
România.
Aºa fiind, se reþine cã, în mod corect,
intimata Casa de Pensii a Municipiului
Bucureºti – Casa Localã de Pensii
154 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Sector 1 a avut în vedere stagiul de
cotizare realizat în Germania, pentru a
se dispune deschiderea drepturilor de
pensie, dar nu ºi pentru calculul
punctajului mediu anual.
În ce priveºte calitatea procesualã
pasi vã a persoanei fi zi ce Toma
Andreea, Curtea reþine cã, în mod just
i nstanþa de fond a admi s, pri n
încheierea din data de 16.12.2008,
excepþia lipsei calitãþii procesuale
pasive a acesteia, constatând cã, în
raport de obiectul cauzei – recalcularea
ºi plata drepturilor de pensie, ºi faþã de
cadrul normativ aplicabil – Legea nr. 19/
2000 ºi H.G. nr. 13/2004, între aceasta
ºi persoana obligatã în raportul juridic
dedus judecãþii nu existã identitate.
Astfel, în conformitate cu dispoziþiile
art. 86 alin. 1 din Legea nr. 19/2000,
admiterea sau respingerea cererii de
pensionare se face prin decizia emisã
de casa teritorialã de pensii, iar potrivit
prevederilor art. 24 lit. e din H.G. nr.
13/2004, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare, casele teritoriale de pensii
stabilesc cuantumul drepturilor de
asi gurãri soci al e i ndi vi dual e ºi
efectueazã plata acestora potrivit legii.
Din interpretarea dispoziþiilor legale
evocate, rezultã cã, în raportul juridic
dedus j udecãþi i , îi revi n obl i gaþi i
persoanei juridice, în contradictoriu cu
care dreptul recurentului poate fi
realizat, iar nu persoanei fizice, prepus
al acesteia. Prin urmare, în cauzã, are
calitate procesualã pasivã persoana
juridicã, ºi nu salariatul acesteia.
Pentru considerentele expuse,
Curtea a constatat cã hotãrârea atacatã
este legalã ºi temeinicã, urmând a fi
menþinutã, astfel încât, în raport de
dispoziþiile art. 312 C.pr.civ., cu sub-
stituirea motivãrii, a respins recursul, ca
nefondat.
e. Prin sentinþa civilã nr.1302 din
data de 15.02.2010 pronunþatã de
Tribunalul Bucureºti - Secþia a VIII-a
Conflicte de muncã ºi asigurãri
sociale, în dosarul nr. 14433/3/2009,
s-a admis contestaþia restrânsã ºi
precizatã formulatã de reclamanta
M.S.; a fost anul atã deci zi a nr.
R900345/18.06.2009 emisã de Casa
de Pensii a Municipiului Bucureºti; a
fost obligatã pârâta la plata cãtre
reclamantã a sumei de 846 lei pe lunã
pentru peri oada 12.01.2009 –
21.05.2009, cu titlu de prejudiciu; a fost
obl i gatã pârâta l a pl ata cãtre
reclamantã a drepturilor de pensie în
cuantum de 832 lei pe lunã pentru
perioada 22.05.2009 – 31.12.2009,
precum ºi la plata sumei de 1150 lei cu
titlu de cheltuieli de judecatã.
Pentru a pronunþa aceastã hotãrâre,
Tribunalul Bucureºti a reþinut cã, la data
de 12.01.2009, reclamanta a solicitat
Casei de Pensii Sector 2 acordarea
pensiei anticipate parþiale, cerere
admisã prin decizia nr. 237886 din
26.02.2009, criticatã de reclamantã
asupra modului de aplicare a legii în
privinþa determinãrii vârstei standard de
pensionare, a stagiului complet de
cotizare, a stagiului realizat peste
stagiul complet de cotizare ºi a procen-
tului de diminuare a drepturilor de
pensie stabilit în funcþie de perioada de
anticipare.
Pri n deci zi a nr. R 900345 di n
18.06.2009 emisã de Casa de Pensii a
Municipiului Bucureºti s-a respins
cererea de acordare a pensi ei
anticipatã parþialã, anulându-se decizia
anterioarã 237886 din 26.02.2009,
reþinându-se urmãtoarele elemente ale
dreptului la pensie: vârsta standard de
pensionare de 59 de ani ºi 2 luni; vârsta
petentei la data înscrierii la pensie 56
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 155
ani ºi 3 luni, stagiul complet de cotizare
este de 28 de ani ºi 4 luni; stagiul de
cotizare realizat de 27 ani, 8 luni ºi 7
zile.
Deci zi a de respi ngere a fost
motivatã de pârâtã prin faptul cã stagiul
de cotizare realizat este mai mic decât
stagiul complet, astfel încât nu sunt
îndeplinite condiþiile art. 50 din Legea
nr.19/2000 pentru pensie anticipatã cu
reducerea vârstelor standard de pen-
sionare cu cel mult 5 ani. S-a motivat
cã, potrivit art.50
1
din Legea nr.19/
2000, la stabilirea stagiului de cotizare
pentru acordarea pensiei anticipate
parþiale nu se au în vedere perioadele
asimilate prevãzute la art. 38 alin. 1 lit.
b ºi c.
Din buletinul de calcul al deciziei
emise la data de 18.06.2009 a rezultat
faptul cã la stabilirea stagiului de
cotizare de 27 ani 8 luni ºi 7 zile nu au
fost avute în vedere perioadele cu-
prinse între data de 01.01.1977-
15.01.1980 în care reclamanta a plãtit
contribuþii de asigurãri sociale în
sistemul public din alte þãri, respectiv
din Bulgaria, ºi care trebuie recunoscut
ca stagiu de cotizare, potrivit preve-
derilor art.8 din Legea nr. 19/2000, în
condiþiile stabilite prin Convenþia din 14
martie 1960 între Guvernul Republicii
Popul are Române ºi Guvernul
Republicii Populare Bulgaria privind
colaborarea in domeniul problemelor
sociale, act publicat în Buletinul Oficial
nr. 17 din 18 mai 1960.
Astfel, în conformitate cu prevederile
art. 8 din Legea nr. 19/2000, constituie
stagiu de cotizare perioadele în care
persoanele au plãtit contribuþii de
asigurãri sociale în sistemul public din
România, precum ºi în alte þãri, în
condiþiile stabilite prin acordurile sau
convenþiile internaþionale la care
România este parte.
Potrivit Convenþiei din 14 martie
1960 între Guvernul Republ i ci i
Popul are Române ºi Guvernul
Republicii Populare Bulgaria privind
colaborarea în domeniul problemelor
sociale, cetãþenii uneia din Pãrþile
Contractante, domiciliaþi pe teritoriul
celeilalte Pãrþi Contractante, bene-
ficiazã de dreptul la pensie, asistenþã
socialã ºi ajutoare, în conformitate cu
prevederile prezentei Convenþii (art. 1);
cetãþenii uneia din Pãrþile Contractante
si membrii lor de familie, domiciliaþi pe
teritoriul celeilalte Pãrþi Contractante,
vor fi trataþi în ceea ce pri veºte
prevederile legislaþiei muncii precum ºi
cele referitoare la acordarea pensiilor,
asistenþei sociale ºi ajutoarelor, ca ºi
cetãþenii proprii, în mãsura în care prin
aceasta Convenþie nu s-a stabilit altfel
(art. 2); obligaþia de asigurare ºi de
contribuþie la asigurãrile sociale se
reglementeazã potrivit dispoziþiilor
legale ale statului pe teritoriul cãruia
cetãþeanul îndreptãþit la asigurãri
sociale a prestat muncã (art. 3); pensiile
se acordã de cãtre organel e de
asigurãri sociale ale Pãrþii Contractante
pe teritoriul cãreia îºi are domiciliul
asiguratul, respectiv membrul de familie
îndreptãþit la pensie, potrivit preve-
derilor legale ale acestei Pãrþi (denumit
în cele ce urmeaz㠓stat de reºedinþã”).
La stabilirea pensiei, organele de
asigurãri vor lua în considerare vechi-
mea în muncã, timpul de asigurare ºi
activitatea asimilatã cu vechimea în
muncã a celui îndreptãþit, atât în statul
de reºedinþã cât ºi în celalalt stat (art. 4).
În acest context legislativ, Tribunalul
a constatat cã la data realizãrii stagiului
de cotizare din intervalul 01.01.1977-
15.01.1980, în care reclamanta a plãtit
contribuþii de asigurãri sociale în
sistemul public din Bulgaria, erau în
vigoare dispoziþiile Convenþiei din 14
156 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
marti e 1960 astfel încât, potri vi t
prevederilor art. 4 din Convenþie, la
stabilirea pensiei, casa de pensii urma
a lua în considerare vechimea în
muncã, ti mpul de asi gurare ºi
activitatea asimilatã cu vechimea în
muncã a celui îndreptãþit, atât în statul
de reºedinþã, cât ºi în celalalt stat.
În plus, indiferent de denunþarea
ul teri oarã a convenþi ei , dreptul
„dobândit” de reclamantã de a-i fi
recunoscutã vechimea în muncã ºi
timpul de asigurare realizat atât în statul
de reºedinþã, cât ºi în celãlalt stat
contractant, ca stagiu de cotizare util
la stabilirea pensiei, reprezintã un drept
câºtigat, pe care acesta îl pãstreazã ºi
la data deschiderii dreptului la pensie,
în condiþiile reglementate potrivit
prevederilor legale din statul în care
solicitã recunoaºterea drepturilor.
Or, potrivit reglementãrii legale din
statul român, peri oada în care
recl amanta a pl ãti t contri buþi i l a
asigurãri sociale în altã þarã cu care
România a avut încheiatã convenþie
pri vi nd col aborarea în domeni ul
problemelor sociale, fãcând parte din
categoria perioadei de vechime în
muncã recunoscutã pentru stabilirea
pensiilor pânã la intrarea în vigoare a
acestei legi, constituie stagiu de
cotizare, potrivit prevederilor art. 8 ºi
art. 160 alin. 1 din Legea nr. 19/2000.
Faþã de aceste prevederi, a fost
apreciatã eronatã susþinerea pârâtei în
sensul cã perioada cuprinsã între
01.01.1977-15.01.1980, în care
reclamanta a plãtit contribuþii de
asigurãri sociale în sistemul public din
Bulgaria, nu poate fi valorificatã la
stabilirea pensiilor în sistemul public din
România decât dacã se face dovada
achitãrii contribuþiei de asigurãri sociale
în România.
Prin urmare, în cazul reclamantei
drepturile de pensie puteau ºi trebuiau
sã fie stabilite conform procedurii
reglementate de Legea nr. 19/2000
pentru acordarea pensiei anticipate
parþialã, respectiv prin calcularea
punctaj el or anual e pe întreaga
perioadã de activitate desfãºuratã de
aceasta atât în România, cât ºi în
Republica Bulgaria (doveditã prin
menþiunile din carnetul de muncã ºi în
adeveri nþa de servi ci u nr. 176/
08.08.1982 eliberatã de Compania
liniilor civile bulgare BALCAN, în raport
de veniturile înscrise în carnetul de
muncã ºi dovedite prin acte dove-
ditoare, iar în caz contrar, la deter-
minarea punctajului mediu anual urma
a se utiliza salariul minim pe þarã, în
vigoare în perioada respectivã.
Potrivit art. 50 alin. 1 ºi 2 din Legea
nr. 19/2000, asiguraþii care au realizat
stagiile complete de cotizare, precum
ºi cei care au depãºit stagiul complet
de cotizare cu pânã la 10 ani, pot
solicita pensie anticipatã cu reducerea
vârstelor standard de pensionare cu cel
mult 5 ani; cuantumul pensiei anticipate
parþiale se stabileºte din cuantumul
pensiei pentru limitã de vârstã, prin
diminuarea acestuia în raport cu stagiul
de cotizare realizat ºi cu numãrul de
luni cu care s-a redus vârsta standard
de pensionare, conform tabelului 2.
Rezultã cã, la data cererii, recla-
manta îndeplinea condiþiile acordãrii
pensiei anticipate, având vârsta de
pensionare de 56 de ani ºi 3 luni, cu
cel mult cinci ani mai micã decât vârsta
standard (de 59 de ani ºi 2 luni) ºi
stagiul de cotizare de mai mult de 28
de ani ºi 4 luni, respectiv stagiu de
cotizare prevãzut de anexa nr. 9 la
Legea nr. 19/2000 în funcþie de data
naºterii, prin includerea stagiului de
cotizare realizat de reclamantã în altã
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 157
þarã, respectiv perioada 01.01.1997-
15.01.1980.
Tribunalul Bucureºti a constatat
aºadar cã la data de 12.01.2009
recl amanta a sol i ci tat acordarea
pensiei anticipate parþiale potrivit
regl ementãri l or apl i cabi l e tuturor
cetãþenilor români (aceasta fiind ºi
cetãþean român) ºi îndeplinea la data
cererii condiþiile prevãzute de legea
naþionalã (Legea nr. 19/2000) pentru
acordarea acestui tip de pensie. Prin
urmare, decizia de respingere nr.
R900345/18.06.2009 emisã de Casa
de Pensii a Municipiului Bucureºti a fost
emisã cu nerespectarea legii, aceasta
indiferent de existenþa unei solicitãri la
data de 22.05.2009 a reclamantei cu
pri vi re l a acordarea unei pensi i
comunitare, îndeplinirea condiþiilor
acordãrii pensiei comunitare neputând
îndepãrta reclamanta de la beneficiul
pensiei la care avea dreptul potrivit
legislaþiei naþionale care îi era deopo-
trivã aplicabilã de la momentul solicitãrii
pensiei anticipate parþialã ºi pânã la
data stabilirii unei alte categorii de
drepturi de pensie.
Pentru considerentele expuse,
Tribunalul Bucureºti a constatat cã
deci zi a contestatã nr. R900345/
18.06.2009 este nelegalã, fiind anulatã
în baza art. 87 raportat la art. 155 lit. d
din Legea nr. 19/2000.
Având în vedere cã prin aceastã
decizie s-a dispus ºi „anularea” deciziei
iniþiale de acordare a pensiei anticipatã
parþial cu nr. 237886/26.02.2009,
efectele nulitãþii retroactiveazã pânã la
momentul emiterii deciziei de respin-
gere, pãrþile fiind puse in situaþia ante-
rioarã emiterii acesteia, printr-o ficþiune
a legii prezumându-se cã decizia de
respingere anulatã nu a existat nicio-
datã, astfel încât nu putea produce nici
efectul revocãrii deciziei iniþiale de
acordare a pensiei anticipatã parþial,
decizie care în acest context nefiind
anulatã de instanþã ºi nici revocatã de
pârâtã (actul de revocare fiind anulat)
ºi-a produs efectele fireºti pe toatã
perioada cuprinsã între data acordãrii
drepturilor de pensie ºi pânã la data
emiterii noii decizii privind acordarea
unor drepturi de pensie comunitarã cu
nr. 241689/05.11.2009, care îi
stabileºte drepturile de pensie antici-
patã parþialã începând cu data de
22.05.2009. Astfel, pentru perioada
12.01.2009-21.05.2009 reclamantei i
se cuvin drepturile de pensie prevãzute
în decizia de acordare a pensiei
anticipatã parþial din 26.02.2009, în
cuantum de 846 lei lunar.
La data de 05.11.2009 a fost emisã
decizia privind acordarea unor drepturi
de pensie comunitarã nr. 241689/
05.11.2009 prin care se stabilesc în
favoarea reclamantei drepturile de
pensie anticipatã parþialã începând cu
data de 22.05.2009, în baza preve-
derilor Regulamentului (CEE) nr. 1408
din 14 iunie 1971 privind aplicarea
regimurilor de securitate socialã în
raport cu lucrãtorii salariaþi ºi cu familiile
acestora care se deplaseazã în cadrul
Uniunii Europene. Rezultã cã de la
aceastã datã reclamanta beneficiazã
de drepturile de pensie stabilite prin
aceastã din urmã decizie, în cuantum
de 832 lei lunar, prestaþii pe care
instituþia debitoare nu a dovedit cã le-a
plãtit pânã la data soluþionãrii cauzei,
astfel încât beneficiarul prestaþiei are
dreptul la plata întocmai ºi la timp a
sumelor cuvenite cu titlu de pensie, iar
pârâta a fost obligatã la plata cãtre
reclamantã a sumei de 832 lei lunar
pentru peri oada 22.05.2009 -
31.12.2009.
Împotriva acestei sentinþe, pârâta
Casa de Pensii a Municipiului Bucureºti
158 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
a declarat recurs la data de 16.06.2010,
înregistrat pe rolul Curþii de Apel
Bucureºti - Secþia a VII-a Civilã ºi pentru
cauze privind conflicte de muncã ºi
asigurãri sociale la data de 21.07.2010,
sub nr. 14433/3/2009.
Prin motivele de recurs întemeiate
în drept pe dispoziþiile art. 304
1
ºi art.
304 pct. 7 ºi 9 C.pr.civ., recurenta-
pârâtã criticã hotãrârea instanþei de
fond pentru nelegalitate ºi netemeinicie
ºi sol i ci tã admi terea recursul ui ,
modificarea sentinþei civile nr. 1302/
15.02.2010, în sensul respingerii
acþiunii reclamantei, ca neîntemeiatã.
Se aratã cã, pri n cererea de
chemare în judecatã, reclamanta a
solicitat anularea deciziei nr. R900345/
18.06.2009, deoarece la calcularea
drepturilor de pensie nu ar fi fost
valorificatã ºi perioada 22.05.2009 -
31.12.2009, iar prin sentinþa pronunþatã
s-a încãlcat vãdit legea, respectiv
prevederile art.21 coroborat cu art. 23
ºi art. 24 din Legea nr. 19/2000.
Precizeazã recurenta-pârâtã cã
hotãrârea pronunþatã de instanþa de
fond nu cuprinde motivele de drept pe
care se sprijinã sau cuprinde motive
contradictorii ori strãine de natura
pricini, motiv de recurs prevãzut de art.
304 pct. 7 C.pr.civ.
Art. 261 pct. 5 C.pr.civ. prevede cã
hotãrârea trebuie sã cuprindã motivele
de fapt ºi de drept care au format
convingerea instanþei, cum ºi cele
pentru care s-au înlãturat cererile
pãrþilor, motivarea constituind pentru
pãrþi o garanþie puternicã împotriva
arbitrariului judecãtorilor, iar pentru
instanþele superioare un element
necesar în exercitarea controlului
declanºat prin cãile de atac.”
Motivarea unei hotãrâri trebuie sã
fie clarã, precisã, sã nu se rezume la o
înºiruire de fapte ºi argumente, sã se
refere la probele administrate în cauzã
ºi sã fie în concordanþã cu acestea, sã
rãspundã în fapt ºi în drept la toate
pretenþiile formulate de cãtre pãrþi ºi sã
conducã în mod logic ºi convingãtor la
soluþia din dispozitiv.
Potrivit art. 23 alin. 1 pct. b din Legea
nr. 19/2000, baza lunarã de calcul a
contribuþiei individuale de asigurãri
sociale pentru asiguraþi o constituie
venitul lunar asigurat, prevãzut în
decl araþi a sau în contractul de
asigurare socialã, care nu poate fi mai
mic de o pãtrime din salariul mediu brut.
Prin încãlcarea prevederile artico-
lului citat, instanþa de fond obligã la
luarea în calcul a perioadei 22.05.2009
- 31.12.2009, deºi reclamanta nu face
dovada cu adeverinþa conform legii.
În sistemul public stagiul de cotizare
se constituie din însumarea perioadelor
pentru care s-a datorat contribuþia la
bugetul asigurãrilor sociale de stat de
cãtre angajator ºi asigurat sau, dupã
caz, s-a datorat ºi plãtit de cãtre
asiguraþii prevãzuþi la art. 5 alin. 1 pct.
IV ºi V ºi alin. 2. Stagiul de cotizare
corespunzãtor contribuþiei de asigurãri
sociale datorate în condiþiile art. 21 alin.
6 se determinã prin aplicarea asupra
perioadei de cotizare a raportului dintre
cota de contribuþie individualã de
asigurãri sociale ºi cota de contribuþie
de asigurãri sociale aprobatã pentru
locurile de muncã în condiþii normale.
În susþinerea motivului de recurs
prevãzut de art. 304 pct.,9 C.pr.civ.,
recurenta pârâtã susþine cã hotãrârea
pronunþatã este lipsitã de temei legal,
fiind datã cu încãlcarea sau aplicarea
greºitã a legii.
Se citeazã dispoziþiile art. 6, potrivit
cãrora angajatorii sunt obligaþi sã
depunã în fiecare lunã, la termenul
stabilit de CNPAS, declaraþia privind
evidenþa nominalã a asiguraþilor ºi a
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 159
obligaþiilor de platã cãtre bugetul
asigurãrilor sociale de stat. Declaraþia
se depune la casa teritorialã de pensii,
în raza cãreia se aflã sediul anga-
jatorului.
Conform art. 24 din Legea nr. 19/
2000, baza lunarã de calcul, la care
angajatorul datoreazã contribuþia de
asigurãri sociale, o constituie fondul
total de salarii brute lunare realizate de
asiguraþi.
Asigurarea evidenþei nominale a
asiguraþilor ºi a obligaþiilor de platã cãtre
bugetul asigurãrilor sociale de stat se
realizeazã pe baza Declaraþiei privind
evidenþa nominalã a asiguraþilor ºi a
obligaþiilor de platã cãtre bugetul
asigurãrilor sociale de stat.
Se învedereazã cã la dosarul de
pensie al reclamantei, la data emiterii
deciziei, nu a existat dovada plãþii
contribuþiilor de asigurãri sociale, astfel
instanþa a încãlcat prevederile legale
mai sus menþionate.
La data de 15.10.2010, intimata-
reclamantã M.S. a formulat întâm-
pinare, solicitând respingerea recursu-
lui ca nefondat ºi menþinerea sentinþei
atacate ca fiind temeinicã ºi legalã.
Examinând motivele de recurs faþã
de hotãrârea recuratã ºi probele admi-
nistrate în cauzã, cercetând pricina sub
toate aspectele invocate dupã cum
dispune art. 304
1
din Codul de proce-
durã civilã, Curtea de Apel Bucureºti –
Secþia a VII-a civilã ºi pentru cauze
privind conflictele de muncã ºi asigurãri
sociale, prin decizia civilã nr. 4664/R/
03 noiembrie 2010 a constatat recursul
nefondat pentru urmãtoarele consi-
derente:
O primã criticã a recurentei-pârâte
vizeazã nelegalitatea hotãrârii pentru
nemotivare, în sensul de neindicare a
argumentelor de fapt ºi de drept care
fundamenteazã soluþia de obligare a
instituþiei la calcularea drepturilor de
pensie cuvenite intimatei reclamante cu
valorificarea perioadei 22.05.2009 -
31.12.2009.
Curtea apreciazã cã nu subzistã
motivul de nelegalitate prevãzut de art.
304 pct. 7 din Codul de procedurã civilã
deoarece nemotivarea unei hotãrâri
vizeazã situaþia în care instanþa nu a
arãtat în scris argumentele de fapt ºi
de drept pentru care a dat soluþia de
admitere sau respingere a unei cereri.
Aºadar, în considerentele hotãrârii,
judecãtorul este obligat sã prezinte clar,
convingãtor ºi pertinent situaþia de fapt
rezultatã în cauzã ºi normele de drept
aplicabile litigiului, precum ºi cererile
pãrþilor ce au fost înlãturate.
În hotãrârea atacatã, instanþa de
fond prezintã pe larg ºi detaliat motivele
pentru care a admis cererea cu care a
fost învestitã, arãtând atât elementele
stãrii de fapt rezultate, cât ºi textele de
lege aplicabile cauzei, norme pe care
instituþia pârâtã le-a aplicat deficitar. Or,
aceastã manierã de prezentare a
considerentelor nu poate fi sancþionatã
cu nulitatea hotãrârii pentru cã nu poate
fi asimilatã unei nemotivãri.
Cât priveºte fondul cauzei, soluþia
primei instanþe este corectã, iar motivul
de recurs prevãzut de art. 304 pct. 9
din Codul de procedurã civilã va fi
înlãturat de Curte.
Ca o primã observaþie, în sentinþa
de fond tribunalul a analizat cererea
intimatei reclamante de acordare a
pensiei anticipate parþiale, începând cu
data de 12.01.2009, când a adresat
casei teritoriale de pensii o cerere în
acest sens, solicitare iniþial admisã prin
decizia nr. 237886 din 26.02.2009, iar
ulterior respinsã prin decizia nr. 900345
din 18.06.2009. Aspectul litigios consta
în faptul cã perioada cuprinsã între
01.01.1977-15.01.1980, când recla-
160 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
manta a încasat venituri din munca
prestatã pe teritoriul statului bulgar,
plãtind contribuþii de asigurãri sociale
în sistemul public din aceastã þarã, nu
a fost valorificat de Casa de Pensii a
Municipiului Bucureºti în calculul
stagiului de cotizare în sistemul public
din România pentru obþinerea prestaþiei
de asigurãri sociale.
Constatând aplicabilitatea Conven-
þiei din 14 martie 1960 semnatã între
Guvernul Republicii Populare Române
ºi Guvernul Republicii Populare Bul-
garia privind colaborarea in domeniul
problemelor sociale, prima instanþã a
apreciat cã perioada respectivã se
include în stagiul total realizat de
asiguratã astfel încât, la data formulãrii
cererii, îndeplinea condiþiile legii
române pentru acordarea pensiei
anticipate parþiale. În consecinþã, a
dispus restabilirea situaþiei legale a
intimatei reclamante, începând cu data
de 12.01.2009 ºi plata drepturilor de
pensie de care a fost privatã.
Totodatã, tribunalul a constatat cã
intimatei reclamante i-a fost acordatã
pensie anticipatã parþialã comunitarã
prin decizia nr. 241689 din 05.11.2009
privind acordarea unor drepturi de
pensie comunitarã în temeiul Regula-
mentelor (CEE) nr.1408/71 ºi nr. 574/
72, începând cu data de 22.05.2009.
S-a observat însã cã aceastã pensie,
deºi acordatã din luna mai 2009 nu a
fost plãtitã beneficiarei, lipsind-o pe
aceasta de orice sursã de venit.
Prin urmare, prima instanþã a obligat
instituþia pârâtã sã plãteascã intimatei
reclamante drepturile de pensie comu-
nitarã aferente perioadei 22.05.2009 -
31.12.2009, la cererea expresã a pãrþii
formulatã prin precizarea acþiunii de la
data de 04.02.2010.
Revenind la criticile recurentei,
Curtea constatã cã aceasta în mod
eronat susþine în cererea de recurs cã
a fost obligatã sã valorifice în calculul
drepturilor de pensie acordate intimatei
reclamante perioada cuprinsã între
22.05.2009 - 31.12.2009 pentru care
nu s-au plãtit contribuþii de asigurãri
sociale.
Din contrã, aºa cum rezultã din
considerentele sentinþei de fond ºi din
expunerea sinteticã fãcutã anterior,
Casa de Pensii a Municipiului Bucureºti
a fost obligatã sã plãteascã pentru
perioada respectivã sumele de bani
reprezentând pensia comunitarã stabi-
litã ºi neachitatã beneficiarei, iar nu sã
stabileascã drepturi de pensie pentru
acest interval de timp.
Întrucât tribunalul a stabilit corect
situaþia de fapt ºi a aplicat corespun-
zãtor normele legale incidente, se
impune concluzia cã sentinþa pronun-
þatã este legalã, iar recursul declarat
împotriva acesteia a fost respins ca
nefondat pe temeiul art. 312 C.pr.civ.
f. Prin sentinþa civilã nr. 1720/
28.10.2009, pronunþatã în dosarul nr.
2503/87/2009, Tribunalul Teleorman
– Secþia Conflicte de muncã,
asigurãri sociale ºi contencios
administrativ ºi fiscal – complet
specializat pentru litigii de muncã ºi
asigurãri sociale a admis în parte,
acþi unea ci vi l ã având ca obi ect
anularea act ºi rambursare cheltuieli
medicale formulatã de reclamantul
C.L.-I. în contradictoriu cu pârâta Casa
de Asigurãri de Sãnãtate Teleorman,
a obligat pârâta Casa de Asigurãri de
Sãnãtate Teleorman sã plãteascã
reclamantului C.L.-I. suma de 26.481
euro ºi 1.942 lei cu titlu de pretenþii
civile, reprezentând contravaloarea
intervenþiei medicale ºi a cheltuielilor de
transport în vederea efectuãrii acestei
intervenþii, ºi a respins, ca nefondat,
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 161
capãtul de cerere privind anularea
adresei nr. 10023/19.12.2008 emisã de
Casa de Asigurãri de Sãnãtate Teleor-
man, luând act cã reclamantul a renun-
þat la plata cheltuielilor de judecatã
ocazionate de soluþionarea cauzei.
În considerente, instanþa fondului a
reþinut cã reclamantului, în urma unor
probleme de sãnãtate ºi pe baza unor
investigaþii medicale, efectuate în
peri oada 19 noi embri e 2007 - 7
ianuarie 2008, i s-a fãcut recoman-
darea de a fi operat de urgenþã în
Germania.
Costurile intervenþiei chirurgicale,
recuperãrii ºi transportului la clinica
medicalã din Germania au fost în sumã
totalã de 26.481 euro ºi 1942 lei.
Prevederi l e europene permi t
tratamentul în strãinãtate pe baza
asigurãrii pe care un cetãþean o are în
þarã.
Din momentul în care România s-a
integrat în Uniunea Europeanã au intrat
în vigoare Regulamentul Consiliului
(CEE) nr. 10817 privind aplicarea
si stemel or de securi tate soci al ã
lucrãtorilor independenþi ºi membrilor
familiilor acestora care se deplaseazã
în cadrul Comunitãþii, Regulamentul
Consiliului (CEE) nr. 1408/71 privind
aplicare regimurilor de securitate
socialã lucrãtorilor salariaþi, lucrãtorilor
independenþi ºi membrilor familiilor
acestora care se depl aseazã în
interiorul Comunitãþii ºi Regulamentul
(CEE) nr. 574/72 privind modalitãþile de
punere în aplicare a Regulamentului
Consiliului (CEE) nr. 1408/71, care
stipuleazã cã o persoanã asiguratã pe
teritoriul unui stat membru sã aibã parte
de servicii medicale pe teritoriul altor
state membre.
Normele arãtate permit acordarea
tratamentului într-un alt stat membru
când nu existã servicii echivalente în
þara de reºedinþã a pacientului, dacã
existã un raport medical cu recoman-
darea pentru tratament, acest trata-
ment neputând fi efectuat în timp util în
nici o unitate sanitarã din þarã având în
vedere evoluþia bolii, iar pacientul sã
fie asigurat.
Pentru a putea beneficia de aceste
dispoziþii legale trebuie completat
formularul E112, care în speþã trebuia
eliberat postoperatoriu, fapt ce implicã
dovedirea urgenþei, datoritã unei boli ce
nu poate fi tratatã în România, iar viaþa
pacientului sã fie pusã în pericol.
Înscrisurile depuse la dosar de cãtre
reclamant atestã faptul cã intervenþia
chirurgicalã la care a fost supus
reclamantul C.L.-I. prezenta un risc
foarte mare în România, dar putea fi
efectuatã la o clinicã din Germania.
De al tfel , ni ci pârâta Casa de
Asigurãri de Sãnãtate Teleorman nu a
contestat cã se impunea intervenþia
chirurgicalã de urgenþã la o clinicã din
afara României, fapt confirmat ºi de
faptul cã a eliberat reclamantului, dupã
efectuarea intervenþiei chirurgicale,
formularul E112, contestând numai
cuantumul cheltuielilor cu îngrijirile
medicale efectuate de reclamant.
Atâta timp cât viaþa reclamantului,
aºa cum confirmã actele medicale, era
pusã în pericol, iar intervenþia chirur-
gicalã trebuia efectuatã de urgenþã, în
acuzã sunt îndeplinite condiþiile pentru
ca reclamantul sã beneficieze de
prevederile legale privind decontarea
cheltuielilor cu serviciile medicale
prestate în Germania.
Potrivit acestor considerente tribu-
nalul a apreciat cã cererea reclaman-
tului privind obligarea pârâtei sã-i
ramburseze cheltuielile efectuate cu
cel e douã i ntervenþi i pe cord în
Germania, în sumã totalã de 26.481
euro ºi 1942 lei este întemeiatã, având
162 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
în vedere ºi documentele justificative
depuse în acest sens.
Cu privire la cererea reclamantului
de a fi anulatã adresa nr. 10023/
19.12.2008 tribunalul a apreciat cã este
nefondatã, având în vedere cã nu
produce efecte juridice ºi reprezintã
numai un rãspuns l a o cererea
formulatã de cãtre reclamant.
Împotri va susmenþi onatei
hotãrâri, în termen legal a declarat
recurs motivat recurenta Casa de
Asigurãri de Sãnãtate Teleorman,
susþinând cã acordarea de servicii
medicale într-o þarã membrã a Uniunii
Europene se face în baza prevederilor
Regulamentului CEE nr. 1408/1971,
Regulamentul CEE nr. 574/1972 ºi a
prevederilor legale în materie din
România.
Pentru a beneficia de asemenea
prestaþii medicale, era necesar ca
asiguratul sã solicite CAS Teleorman
eliberarea unui formular E112 „Atestat
pri vi nd menþi nerea drepturi l or l a
prestaþiile în curs pentru asigurarea de
boalã - maternitate”, cu îndeplinirea,
criteriilor prevãzute în legislaþia românã,
respectiv a prevederilor Ordinului nr.
592/2008 al Casei Naþi onal e de
Asigurãri de Sãnãtate, care reprezintã
„Normel e metodol ogi ce pri vi nd
eliberarea ºi utilizarea formularelor
europene” (în speþã formularul E112).
De regulã eliberarea unui formular
E112 se poate solicita înainte de
intervenþia medicalã, numai în cazul în
care solicitantul a fost împiedicat de o
situaþie de forþã majorã ºi numai dacã
asiguratul nu a achitat contravaloarea
prestaþiilor medicale, caz în care
formularul E112 nu mai are valoare
juridicã. Situaþia de forþã majorã se
referã l a o împrej urare care a
împi edi cat asi guratul sã sol i ci te
anticipat un formular E112.
Recurenta considerã cã instanþa de
fond, în mod eronat, a apreciat cã
situaþia de forþã majorã o reprezintã
starea de sãnãtate a pacientului,
necunoaºterea prevederilor legale
pri vi nd el i berarea ºi uti l i zarea
formul arel or europene nu poate
constitui situaþie de forþã majorã, aºa
cum se apãrã reclamantul.
Cele douã condiþii care trebuie
îndeplinite de cãtre asigurat pentru ca
formularul E112, emis retroactiv,
respectiv forþã majorã ºi neachitarea
anticipatã a contravalorii serviciilor
medicale prestate într-o þarã membrã
UE, sunt prevederi imperative care nu
pot fi interpretate altfel, astfel cã
instanþa de fond, în mod netemeinic ºi
nel egal , a admi s acþi unea recl a-
mantului, solicitând instanþei de recurs
casarea acesteia.
Prin decizia civilã nr. 1541R/
26.03.2010, Curtea de Apel
Bucureºti, Secþia a VII-a Civilã ºi
pentru cauze privind conflicte de
muncã ºi asigurãri sociale a admis
recursul, a casat sentinþa recuratã ºi a
tri mi s cauza spre competentã
soluþionare Tribunalului Teleorman –
Complet specializat în contencios
administrativ ºi fiscal.
Anal i zând cu pri ori tate, în
conformitate cu dispoziþiile art.137
alin.1 C.pr.civ excepþia necompetenþei
funcþionale a Tribunalului Teleorman –
Secþia pentru Conflicte de Muncã,
Asi gurãri Soci al e ºi Contenci os
Admi ni strati v ºi Fi scal , Curtea a
constatat urmãtoarele:
Pri n acþi unea i ntroducti vã de
instanþã, intimatul reclamant a solicitat
anularea adresei nr. 10023/19.12.2008
emisã de recurenta pârâtã Casa de
Asigurãri de Sãnãtate Teleorman, prin
care se respingea cererea intimatului
de restituire a contravalorii intervenþiei
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 163
medicale suportate personal de cãtre
asigurat în strãinãtate ºi a cheltuielilor
de transport în vederea efectuãrii
acestei i ntervenþi i , ºi obl i garea
recurentei la plata cãtre intimat a unor
despãgubiri reprezentând prejudiciul
astfel creat; prin urmare, în condiþiile în
care intimatul, în calitate de subiect
activ al raportului juridic dedus judecãþii
instanþei fondului, derivând dintr-un
raport de asigurãri legale obligatorii de
sãnãtate statornicit potrivit Legii nr. 96/
2006 cu Casa de Asigurãri de Sãnãtate
teritorialã, solicitã anularea unui act
administrativ cu caracter individual
emis de cãtre o autoritate publicã,
recunoaºterea dreptului pretins sau a
interesului legitim negat de cãtre o
autoritate ºi repararea pagubei ce i-a
fost cauzatã, o asemenea acþiune are
natura j uri di cã a unei cereri în
contencios administrativ.
Potrivit dispoziþiilor art.1 din Legea
nr. 554/2004 modi fi cat㠄ori ce
persoanã care se considerã vãtãmatã
într-un drept al sãu ori într-un interes
legitim, de cãtre o autoritate publicã,
printr-un act administrativ sau prin
nesoluþionarea în termenul legal a unei
cereri, se poate adresa instanþei de
contencios administrativ competente,
pentru anularea actului, recunoaºterea
dreptului pretins sau a interesului
legitim ºi repararea pagubei ce i-a fost
cauzatã. Interesul legitim poate fi atât
pri vat, cât ºi publ i c”,i ar potri vi t
dispoziþiilor art. 2 pct.1 lit. d C.pr.civ
coroborat cu dispoziþiile art. 10 alin.1
din Legea nr. 554/2004 „litigiile privind
actel e admi ni strati ve emi se sau
încheiate de autoritãþile publice locale
ºi judeþene … se soluþioneazã în fond
de tribunalele administrativ-fiscale”, în
cauzã subiectul pasiv al raportului
juridic dedus judecãþii fiind o autoritate
publicã localã ce a negat intimatului
reclamant un drept prevãzut de lege,
competent funcþional este Tribunalul
Teleorman - Secþia pentru Conflicte de
Muncã, Asigurãri Sociale ºi Contencios
Administrativ ºi Fiscal - Complet
Specializat în contencios administrativ
ºi fiscal.
Curtea mai reþine cã litigiul dedus
judecãþii nu are natura juridicã a unei
cauze de asigurãri sociale în sensul
dispoziþiilor art. 155 din Legea nr. 19/
2000 deoarece nu se referã la modul
de calcul ºi de depunere a contribuþiei
de asi gurãri soci al e, l a refuzul
nejustificat de rezolvare a unei cereri
privind drepturile de asigurãri sociale
sau la modul de stabilire ºi de platã a
pensiilor, a indemnizaþiilor ºi a altor
drepturi de asigurãri sociale ci derivã
di n refuzul unei autori tãþi de
recunoaºtere a unui drept prevãzut de
lege în sensul Legii nr. 554/2004, astfel
cã prima instanþã nu era competentã
funcþional sã soluþioneze cauza, fiind
incident motivul de casare a hotãrârii
prevãzut de dispoziþiile art. 304 pct. 3
C.pr.civ.
2. Egalitatea de tratament între
bãrbaþi ºi femei, în materia
drepturilor de asigurãri sociale
2.1. Directiva Consiliului 79/7/CEE
privind aplicarea treptatã a
principiului egalitãþii de tratament
între bãrbaþi ºi femei în domeniul
securitãþii sociale ºi Directiva 2006/
54/CE a Parlamentului European ºi
a Consiliului din 5 iulie 2006 privind
punerea în aplicare a principiului
egalitãþii de ºanse ºi al egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în
materie de încadrare în muncã ºi de
muncã în jurisprudenþa Curþii
Constituþionale
164 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
a. Prin decizia nr. 191 din 28
februarie 2008
141
, Curtea Constitu-
þionalã a respi ns excepþi a de
neconstituþionalitate a dispoziþiilor art.
41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii ºi alte drepturi
de asigurãri sociale, excepþie ridicatã
de M.I. în dosarul nr. 281/91/2007 al
Tribunalului Vrancea - Secþia civilã.
În motivarea excepþiei de neconsti-
tuþionalitate autorul acesteia a susþinut,
în esenþã, cã art. 41 alin. 2 din Legea
nr. 19/2000 este contrar dispoziþiilor art.
4 ºi art. 16 alin. 1 din Constituþie. În
acest sens, a arãtat cã textul de lege
criticat instituie o dublã discriminare. În
primul rând o discriminare pe criterii de
sex, întrucât vârsta de pensionare este
diferitã între bãrbaþi ºi femei, iar în al
doilea rând, pe criterii de vârstã, în
condiþiile în care, în cadrul segmentului
social ce cuprinde persoane de acelaºi
sex, pensionarea se face diferenþiat, pe
parcursul a 13 ani de la data intrãrii în
vi goare a l egi i . De asemenea, a
considerat cã art. 41 din Legea nr. 19/
2000 este contrar ºi art. 3 par. 1 ºi art.
9 par. 1 lit. f din Directiva Parlamentului
European ºi a Consiliului 2006/54/CE
din 5 iulie 2006, dispoziþii ce consacrã
deplina egalitate între bãrbaþi ºi femei
ºi interzic aplicarea unui tratament
diferenþiat în funcþie de sex, inclusiv prin
stabilirea de vârste diferite de pensio-
nare pentru femei ºi bãrbaþi.
În punctul sãu de vedere, Avocatul
Poporului a considerat cã textul de lege
criticat este neconstituþional, în acest
sens, arãtând cã stabilirea unei vârste
de pensionare diferenþiate între femei
ºi bãrbaþi nu are o justificare obiectivã
ºi raþionalã, astfel cã este încãlcat
pri nci pi ul egal i tãþi i cetãþeni l or în
drepturi. De asemenea, considerã cã
este încãlcatã ºi Directiva Parla-
mentului European ºi a Consiliului
Uniunii Europene 2006/54/CE, care
prevede cã stabilirea unei vârste diferite
de pensionare constituie discriminare
pe criteriu de sex. În plus, în cazul
pol i þi ºti l or ºi al parl amentari l or,
reglementãrile din România prevãd
deja vârste unice de pensionare.
Examinând excepþia de neconsti-
tuþionalitate, Curtea Constituþionalã
constatã cã autorul excepþiei criticã art.
41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000
142
sub
douã aspecte. Astfel, pe de o parte,
considerã cã acest text de lege este
discriminatoriu, întrucât reglementeazã
vârste diferite de pensionare de-a
lungul a 13 ani, pânã la atingerea
vârstei standard prevãzute în prima
tezã a acestui alineat, respectiv 60 de
ani pentru femei ºi 65 de ani pentru
bãrbaþi. Pe de altã parte, art. 41 alin. 2
din Legea nr. 19/2000 creeazã, în
opinia autorului excepþiei, o discrimi-
nare întemei atã pe sex, întrucât
prevede vârste diferite de pensionare
pentru femei faþã de bãrbaþi.
Potrivit prevederilor art. 47 alin. 2 din
Constituþie, cetãþenii au dreptul la
pensie ºi la alte forme de asigurãri
sociale ºi mãsuri de protecþie socialã,
în condiþiile stabilite de lege. Astfel,
legiuitorul are libertatea sã stabileascã
141
Publicatã în M. Of., Partea I, nr. 260 din
2 aprilie 2008.
142
Art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii ºi alte drepturi
de asigurãri sociale, publicatã în M. Of., Partea
I, nr. 140 din 1 aprilie 2000: “Vârsta standard de
pensionare este de 60 de ani pentru femei ºi 65
de ani pentru bãrbaþi. Atingerea vârstei standard
de pensionare se va realiza în termen de 13 ani
de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, prin
creºterea vârstelor de pensionare, pornindu-se
de la 57 de ani pentru femei ºi de la 62 de ani
pentru bãrbaþi, conform eºalonãrii prevãzute în
anexa nr. 3.”
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 165
drepturile de asigurãri sociale cuvenite,
condiþiile ºi criteriile de acordare a
acestora, modul de calcul ºi cuantumul
valoric al lor, în raport cu posibilitãþile
create pri n resursel e fi nanci are
di sponi bi l e, ºi sã l e modi fi ce în
concordanþã cu schimbãrile ce se
produc în resursel e economi co-
financiare. Aºa cum Curtea a statuat
în mod constant în jurisprudenþa sa
143
,
aceastã prerogativã a legiuitorului nu
poate fi consideratã ca o încãlcare a
principiului constituþional al egalitãþii în
drepturi. Astfel, în decizia amintitã,
Curtea a reþinut cã «situaþia diferitã în
care se aflã cetãþenii în funcþie de
regl ementarea apl i cabi l ã potri vi t
principiului tempus regit actum nu poate
fi privitã ca o încãlcare a dispoziþiilor
constituþionale care consacrã egalita-
tea în faþa legii ºi a autoritãþilor publice
fãrã privilegii ºi discriminãri». Prin
urmare, Curtea constatã cã, sub acest
aspect, art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/
2000 nu contravine dispoziþiilor consti-
tuþionale invocate de autorul excepþiei.
În ceea ce priveºte susþinerea
potrivit cãreia textul de lege ce face
obiectul excepþiei creeazã o discri-
minare pe criteriul sexului, Curtea
constatã cã textul art. 16 alin. 1 din
Constituþie, coroborat cu cel al art. 4
alin. 2 din Legea fundamentalã, are în
vedere di scri mi nãri l e prohi bi te,
respectiv “discriminarea negativã”, iar
nu ºi pe cele admisibile, aºa cum este
“discriminarea pozitivã”, þinând seama
de specificitatea unor situaþii sau de
scopul realizãrii unei justiþii distributive,
pentru a anula sau pentru a diminua
inegalitãþile obiective. Tratamentul
juridic diferenþiat a fost considerat ca o
mãsurã de protecþi e speci al ã a
femeilor, întemeiatã nu pe deosebirea
de sex, ci pe situaþia socialã care
decurge din aceastã deosebire
144
.
143
Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006,
publicatã în M. Of., Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie
2007.
144
Instanþa de contencios constituþional s-a
mai pronunþat asupra acestui aspect prin mai
multe decizii ale sale, între care Decizia nr. 888
din 30 noiembrie 2006, publicatã în M. Of., Partea
I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007.
În opinia autorului excepþiei, textele de lege
criticate contravin dispoziþiilor constituþionale
cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate
privatã ºi art. 148 alin. 2 privind prioritatea
prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii
Europene, precum ºi ale celorlalte reglementãri
comunitare cu caracter obligatoriu, faþã de
dispoziþiile contrare din legile interne, în raport
cu prevederile Directivei Consiliului 98/49/CE din
29 iunie 1998 privind protecþia drepturilor la
pensie suplimentarã ale salariaþilor ºi persoa-
nelor care desfãºoarã activitãþi independente,
care se deplaseazã în cadrul Comunitãþii,
publicatã în Jurnalul Oficial al Comunitãþilor
Europene (JOCE) nr. L 209 din 25 iulie 1998,
ale Directivei 85/611/CEE de coordonare a
actelor cu putere de lege ºi a actelor adminis-
trative privind anumite organisme de plasament
colectiv în valori mobiliare (OPCVM), publicatã
în Jurnalul Oficial al Comunitãþilor Europene
(JOCE) nr. 375 din 31 decembrie 1985, cu
modificãrile ulterioare, ºi ale Directivei 2003/41/
CE privind activitãþile ºi supravegherea instituþiilor
pentru furnizarea de pensii ocupaþionale,
publicatã în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
nr. L 235 din 23 septembrie 2003.
Curtea Constituþionalã constatã cã, în cauzã,
autorul excepþiei revine, criticând aceleaºi texte
de lege în raport cu prevederile Directivei
Consiliului 98/49/CE, ale Directivei 2003/41/CE
ºi ale Directivei 85/611/CEE, dar cu invocarea,
în esenþã, a aceloraºi argumente ca ºi cele
reþinute în Decizia nr. 861/2006, astfel cã nu se
mai impune reexaminarea textelor de lege
criticate.
Curtea Constituþionalã observã cã, în ceea
ce priveºte dispoziþiile directivei invocate,
acestea se regãsesc în prezent transpuse, în
mod distinct, în Legea nr. 204/2006 privind
pensiile facultative, publicatã în M. Of., Partea I,
nr. 470 din 31 mai 2006, neavând nicio incidenþã
asupra pensiilor suplimentare stabilite potrivit
reglementãrilor anterioare intrãrii în vigoare a
Legii nr. 19/2000.
166 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Faþã de cele invocate în decizia
amintitã, autorul excepþiei susþine ºi cã
textul de lege criticat ar fi contrar art. 3
ºi art. 9 par. 1 lit. f din Directiva 2006/
54/CE.
Curtea Constituþionalã constatã cã,
potrivit art. 1 din Directiva 2006/54/CE,
acest act normativ “conþine dispoziþii
desti nate puneri i în apl i care a
principiului egalitãþii de tratament în
ceea ce priveºte: a) accesul la muncã,
inclusiv promovare, ºi la formarea
profesionalã; b) condiþiile de muncã,
inclusiv remuneraþia; c) sistemele
profesionale de securitate socialã”.
Aºadar, dispoziþiile acestei directive
se aplicã doar sistemelor profesionale
de securitate socialã, care, potrivit art.
2 lit. f din aceeaºi directivã, “au ca
obi ect furni zarea cãtre l ucrãtori ,
salariaþi sau lucrãtori care desfãºoarã
activitãþi independente, grupaþi în
cadrul unei întreprinderi sau al unui
grup de întreprinderi, al unei ramuri
economice sau sector profesional sau
interprofesional, prestaþii destinate sã
completeze prestaþiile sistemelor de
securitate socialã prevãzute de lege
sau sã se substituie acestora, indiferent
dacã afilierea la aceste sisteme este
obligatorie sau facultativã”.
Sunt excluse, prin urmare, sistemele
de securitate socialã prevãzute de lege,
aºa cum este ºi Legea nr. 19/2000,
care rãmân supuse di spozi þi i l or
Directivei Consiliului 79/7/CEE privind
aplicarea treptatã a principiului egalitãþii
de tratament între bãrbaþi ºi femei în
domeniul securitãþii sociale
145
.
Potrivit art. 7 par. 1 lit. a din directivã,
acest act normativ nu aduce atingere
dreptului statelor membre de a exclude
din domeniul sãu de aplicare stabilirea
vârstei de pensi onare în scopul
acordãrii pensiei pentru limitã de vârstã
ºi posibilele consecinþe ale acesteia
pentru alte prestaþii. Astfel, statele au
încã libertatea de a dispune asupra
acestui aspect, prin excepþie de la
stricta aplicare a principiului egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în
domeniul securitãþii sociale.
Prin urmare, Curtea reþine cã nu au
fost încãlcate dispoziþiile Directivei
2006/54/CE, aceasta nefiind aplicabilã
în cauzã, dar nici prevederile Directivei
79/7/CEE, care nu interzic reglemen-
tarea unor vârste de pensi onare
diferite.
Curtea constatã, în acelaºi timp, cã
instituþiile europene recomandã în mod
repetat statelor membre ale Uniunii
Europene sã procedeze la egalizarea
vârstelor de pensionare pentru femei
ºi bãrbaþi, avându-se în vedere în
primul rând considerente ce þin de
necesitatea reorganizãrii sistemelor de
securitate socialã. Atât timp însã cât
aceste recomandãri nu sunt cuprinse
în reglementãrile de drept al Uniunii
Europene cu caracter obligatoriu, la
care face trimitere art. 148 alin. 2 din
Constituþie, aspectele mai sus amintite
trebuie avute în vedere de puterea
legiuitoare, iar nu de cãtre instanþa de
contencios constituþional, care nu se
poate pronunþa porni nd de l a
considerente ce þin de oportunitatea
reglementãrii.
În ceea ce priveºte poziþia Curþii
Europene a Drepturi l or Omul ui
referitoare la problema tratamentului
145
Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19
decembrie 1978 privind aplicarea treptatã a
principiului egalitãþii de tratament între bãrbaþi ºi
femei în domeniul securitãþii sociale (JO L6, p.
24, Ediþie specialã, 05/vol. 1, p. 192) permite
statelor membre sã excludã stabilirea vârstei de
pensionare din domeniul sãu de aplicare.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 167
diferenþiat între femei ºi bãrbaþi sub
aspectul vârstei de pensionare, Curtea
constatã cã instanþa de la Strasbourg
a avut o atitudine flexibilã faþã de
politica statelor membre la Convenþia
Europeanã a Drepturilor Omului în
aceastã materie. Astfel, în cauza
Walker contra Regatului Unit (2006),
Curtea, punând în balanþã art. 14 din
Convenþie, referitor la interzicerea
discriminãrii, cu prevederile art. 1
paragraful 2 din primul Protocol adiþio-
nal la Convenþie, în care se consacrã
dreptul larg de care legislativul trebuie
sã se bucure în regl ementarea
politicilor sociale ºi economice, a
statuat cã existenþa unei diferenþe între
vârstele de pensionare pentru bãrbaþi
ºi femei, în condiþiile în care legiuitorul
deja iniþiase un program de egalizare
a acestor vârste pânã în anul 2020, nu
era contrarã dispoziþiilor art. 14 din
Convenþie.
Pri n aceeaºi sol uþi e, Curtea
Europeanã a Drepturilor Omului, citând
considerentele reþinute în cauza Stec
ºi alþii contra Regatului Unit (2006), a
arãtat ºi cã diferenþele dintre vârstele
de pensionare au continuat sã fie
justificate pânã la acel moment când
condiþiile sociale s-au schimbat. De
asemenea, a arãtat ºi cã schimbãrile,
în sensul egalizãrii vârstelor de pensio-
nare, trebuie sã fie prin însãºi natura
lor graduale ºi cã este dificil dacã nu
chiar imposibil sã se stabileascã precis
un moment anume când nedreptatea
cauzatã bãrbaþilor prin instituirea unor
vârste diferite de pensionare va începe
sã depãºeascã necesitatea de a
corecta dezavantajele situaþiei femeilor.
Luând în considerare toate aceste
aspecte, Curtea Constituþionalã apre-
ciazã cã, raportat la contextul social
actual din România, nu se poate vorbi
încã de o schi mbare radi cal ã a
condiþiilor care au fost avute în vedere
de instanþa de contencios constituþional
atunci când, prin jurisprudenþa sa
anterioarã, a decis cã art. 41 alin. 2 din
Legea nr. 19/2000 nu contravine
principiului constituþional al egalitãþii în
drepturi ºi, în consecinþã, se impune
pãstrarea aceleiaºi soluþii.
b. Prin decizia nr. 17 din 8 ianuarie
2009, Curtea Constituþionalã a respins,
ca fiind inadmisibilã, excepþia de
neconstituþionalitate a dispoziþiilor cap.
IX din Legea nr. 19/2000 privind
sistemul public de pensii ºi alte drepturi
de asigurãri sociale, excepþie ridicatã
de A.B. în dosarul nr. 4275/99/2006 al
Tribunalului Iaºi - Secþia litigii de muncã.
În motivarea excepþiei de necon-
stituþionalitate autorul acesteia a
susþinut cã prevederile cap. IX din
Legea nr. 19/2000 sunt neconsti-
tuþionale în raport cu dispoziþiile art. 142
alin. 2 ºi 4 din Constituþie, precum ºi cu
prevederile Directivei nr. 2003/41/CE.
Textele de lege criticate au eliminat din
legislaþie sporul de grupã de muncã, pe
care îl considerã a fi tot o pensie
suplimentarã, iar reglementãrile Uniunii
Europene menþi onate protej eazã
drepturile de creanþã faþã de adminis-
tratorul unui fond de pensii suplimen-
tare, respectiv statul român. În acest
sens, aminteºte art. 234 din Tratatul de
Instituire a Comunitãþii Europene.
Examinând excepþia de necon-
stituþionalitate, Curtea Constituþionalã
a constatat cã, potrivit art. 148 alin. 2
din Constituþie, “ca urmare a aderãrii,
prevederile tratatelor constitutive ale
Uniunii Europene, precum ºi celelalte
reglementãri ale dreptului Uniunii
Europene cu caracter obligatoriu, au
prioritate faþã de dispoziþiile contrare din
legile interne, cu respectarea preve-
derilor actului de aderare”. Din analiza
168 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
acestor dispoziþii constituþionale,
rezultã cã atât tratatele constitutive ale
Uniunii Europene, cât ºi celelalte
reglementãri ale dreptului Uniunii
Europene, inclusiv cele invocate în
susþinerea excepþiei de neconstitu-
þi onal i tate, au pri ori tate faþã de
dispoziþiile contrare din legile interne.
Aceasta înseamnã cã i nstanþel e
judecãtoreºti sunt singurele care, prin
i nterpretarea prevederi l or l egal e
criticate în cauzele pe care le soluþio-
neazã, pot constata eventuala contra-
rietate a acestora cu reglementãrile
Uniunii Europene ºi aplicarea acestora
în conformi tate cu art. 148 di n
Constituþie.
Rezultã cã aspectele criticate de
autorul excepþiei, legate de inter-
pretarea ºi aplicarea legii prin raportare
la dispoziþiile art. 148 alin. 2 ºi 4 din
Consti tuþi e, aparþi n competenþei
instanþei de judecatã.
2.2. Legislaþia Uniunii Europene
solicitã egalitate de tratament între
bãrbaþi ºi femei, dar în ceea ce
priveºte pensiile profesionale.
Directiva 96/97/CE a modificat
Directiva 86/378/CE pentru a o alinia
la articolul 141, astfel cum a fost
interpretat de cãtre CJUE
a. Prin sentinþa civilã nr. 955/6 mai
2009, Tribunalul Harghita a admis
acþiunea formulatã de reclamantul
Sindicatul Liber din Învãþãmânt - Zona
Odorheiul Secuiesc împotriva pârâtului
Inspectoratul ªcolar Judeþean Harghita
ºi, drept consecinþã, a obligat pârâtul
sã respecte principiul egalitãþii de
tratament între femei ºi bãrbaþi privind
vârsta de pensionare, în sensul de a
recunoaºte dreptul numitei N. E. M. de
a-ºi continua activitatea ca profesor
titular la Liceul de Art㠔P.I.” din
Odorheiul Secuiesc, pânã la împlinirea
vârstei de 65 ani. Soluþia a fost adoptatã
cu opinie separatã a unuia dintre
asistenþii judiciari, în sensul respingerii
acþiunii.
În sprijinul hotãrârii menþionate,
tribunalul a adus, în esenþã, urmã-
toarele argumente:
Instituirea cu caracter obligatoriu ºi
inflexibil pentru femei a unei vârste
standard de pensionare reduse faþã de
bãrbaþi (prin art. 41 alin. 2 din Legea
nr. 19/2000) este discriminatorie, fiind
contrarã principiului egalitãþii de ºanse
ºi de tratament între femei ºi bãrbaþi ºi
a dispoziþiilor art. 14 din Convenþia
europeanã privind apãrarea drepturilor
omului ºi a libertãþilor fundamentale,
respectiv ale Protocolului nr. 12 la
aceastã Convenþie. De asemenea, sunt
încãlcate ºi prevederile art. 7 lit. a ºi lit.
g, art. 9 alin. 1 lit. a ºi lit. e din Legea
nr.202/2002.
În plus, prin O.U.G. nr. 67/2007
privind aplicarea principiului egalitãþii de
ºanse ºi de tratament între femei ºi
bãrbaþi, act normativ care completeazã
Legea nr. 202/2002, se dã posibilitatea
angajaþilor sã opteze pentru a se
pensi ona, fi e l a vârsta standard
prevãzutã de Legea nr. 19/2000 pentru
femei, ca fiind vârstã mai micã de
pensionare, fie la vârsta standard
prevãzutã de aceeaºi lege pentru
bãrbaþi, care este mai mare.
Pentru considerentele expuse,
tribunalul a apreciat cã prevederile
legale privind vârsta standard de
pensionare pentru femei trebuie sã fie
interpretate în lumina principiului
nediscriminãrii pe criteriu de sex, ca
având caracter opþional pentru cate-
goria socialã protejatã prin intermediul
ei (femei l e), astfel cã a di spus
admiterea acþiunii reclamantei, astfel
cum a fost formulatã.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 169
În motivarea opiniei separate s-a
arãtat cã invocarea de cãtre reclamantã
a prevederilor O.U.G. nr. 67/2007 este
neadecvatã, întrucât acest act normativ
reglementeazã aplicarea principiului
egalitãþii de tratament între bãrbaþi ºi
femei în cadrul schemelor profesionale
de securitate socialã, nemodificând în
vreun fel prevederile Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, în cauzã nu se poate vorbi
de discriminare, în sensul prevederilor
art. 2 pct.1 din O.G. nr. 137/2000, cu
atât mai mult cu cât dispoziþiile art. 128
din Legea nr. 128/1997 prevãd cã
„personalul didactic din învãþãmântul
preuniversitar de stat, cu gradul didactic
I sau cu titlu ºtiinþific de doctor, care
dovedeºte competenþã profesionalã
deosebitã, poate fi menþinut ca titular
în funcþia didacticã pânã la 3 ani peste
vârsta de pensionare, la cerere, cu
avizul consiliului profesoral al unitãþii de
învãþãmânt, exprimat în urma votului
nominal deschis ºi cu aprobarea anualã
a inspectoratului ºcolar”.
Împotriva hotãrârii anterior descrise
a declarat recurs pârâtul Inspectoratul
ªcolar Judeþean Harghita, solicitând
modificarea integralã a acesteia, cu
consecinþa respingerii acþiunii recla-
mantei ca nefondatã.
Prin decizia nr. 1554/R/13.10.2009,
Curtea de Apel Târgu-Mureº, Secþia
Civilã, de Muncã ºi Asigurãri Sociale,
pentru Minori ºi Familie a fost admis
recursul, a modificat în tot hotãrârea
atacatã ºi, drept consecinþã, a respins,
ca nefondatã, acþiunea formulatã de
reclamanta N. E.-M.
Curtea a apreciat cã în mod greºit
s-a reþi nut de pri ma i nstanþã cã
instituirea pentru femei a unei vârste
standard de pensionare mai redusã
decât pentru bãrbaþi este discrimi-
natori e, fi i nd încãl cate dreptul
constituþional la muncã ºi principiul
egalitãþii de ºanse ºi de tratament între
bãrbaþi ºi femei, inclusiv dispoziþiile art.
14 din Convenþia europeanã pentru
apãrarea drepturi l or omul ui ºi a
libertãþilor fundamentale, respectiv ale
Protocol ul ui nr. 12 l a aceastã
Convenþie.
Sub acest aspect, instanþa de recurs
face trimitere la decizia nr. 1007/7
octombrie 2008 a Curþii Constitu-
þi onal e
146
, pri n care s-a respi ns
excepþia de neconstituþionalitate a
prevederilor art. 41 alin. 2 din Legea
nr. 19/2000, invocatã într-o speþã
similarã.
În adoptarea respectivei soluþii,
Curtea a reluat argumentele invocate
în deciziile sale anterioare, fãcând
trimitere expresã la Decizia nr. 191/28
februarie 2008, prin care, analizând
prevederile art. 41 alin. 2 din Legea nr.
19/2000 în raport cu principiul egalitãþii
în drepturi, dar ºi cu prevederile Con-
venþiei pentru apãrarea drepturilor
omului ºi a libertãþilor fundamentale ºi
ale Directivei Consiliului 79/7/CEE
privind aplicarea treptatã a
principiului egalitãþii de tratament
între bãrbaþi ºi femei în domeniul
securitãþii sociale, precum ºi în raport
cu jurisprudenþa Curþii Europene a
Drepturilor Omului, a apreciat cã,
raportat la contextul social actual din
România, nu se poate vorbi încã de o
schimbare radicalã a condiþiilor care au
fost avute în vedere de instanþa de
contencios constituþional atunci când,
prin jurisprudenþa sa anterioarã, a decis
146
Publicatã în M. Of., Partea I nr. 260/2
aprilie 2008.
170 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
cã art. 41 alin. (2) din Legea nr.19/
2000
147
nu contravine principiului
constituþional al egalitãþii în drepturi ºi,
în consecinþã, se impune pãstrarea
aceleiaºi soluþii.
În plus, Curtea a reþinut faptul cã
legea nu interzice persoanei care a
împlinit condiþiile pentru a obþine pensia
pentru limitã de vârstã sã continue
activitatea sa, impunând însã condiþii
supl i mentare ce þi n de voi nþa
angajatorului, în cauzã fiind vorba de
prevederile art. 128 din Legea nr. 128/
1997 privind Statutul personalului
didactic.
Tot prin Decizia nr. 1007/7 octom-
brie 2008, Curtea a examinat ºi critica
de neconstituþionalitate a prevederilor
art. 2 lit. a din O.U.G. nr. 67/2007,
privind aplicarea principiului egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în cadrul
schemelor profesionale de securitate
socialã, constatând cã excepþia invo-
catã viza sfera de aplicare a respec-
tivelor norme, autorul ei considerând cã
aceastã sferã este restrictivã, întrucât
nu se referã ºi la sistemul public de
asigurãri sociale.
Faþã de critica menþionatã, instanþa
de contencios constituþional a reþinut cã
„principiul egalitãþii de tratament nu
presupune omogenitate, astfel cã, în
funcþie de situaþiile avute în vedere,
legiuitorul poate sã instituie regle-
mentãri separate”, aºa cum „a înþeles
sã facã ºi atunci când a reglementat
separat aplicabilitatea principiului
egal i tãþi i de tratament în cadrul
schemelor profesionale de securitate
socialã faþã de sistemul public de pensii
ºi alte drepturi de asigurãri sociale,
având în vedere tocmai domeniile
diferite de reglementare”.
S-a mai reþinut, de asemenea, cã
aceastã reglementare separatã cores-
punde ºi legislaþiei Uniunii Europene,
în acelaºi sens Curtea arãtând, prin
Decizia nr. 191/28 februarie 2008, cã
«potrivit art. 1 din Directiva 2006/54/
CE, acest act normati v “conþi ne
dispoziþii destinate punerii în aplicare
a principiului egalitãþii de tratament în
ceea ce priveºte: a) accesul la muncã,
inclusiv promovare, ºi la formarea
profesionalã; b) condiþiile de muncã,
inclusiv remuneraþia; c) sistemele
profesionale de securitate socialã”.
Aºadar, dispoziþiile acestei directive se
aplicã doar sistemelor profesionale de
securitate socialã, care, potrivit art. 2
lit. f) din aceeaºi directivã, „au ca obiect
furnizarea cãtre lucrãtori, salariaþi sau
lucrãtorii care desfãºoarã activitãþi
independente, grupaþi în cadrul unei
întreprinderi sau al unui grup de
întreprinderi, al unei ramuri economice
sau sector profesional sau interpro-
fesional, de prestaþii destinate sã
completeze prestaþiile sistemelor de
securitate socialã prevãzute de lege
sau sã se substituie acestora, indiferent
dacã afilierea la aceste sisteme este
obligatorie sau facultativã”. Sunt
excluse, prin urmare, sistemele de
securitate socialã prevãzute de lege,
aºa cum este ºi Legea nr. 19/2000,
147
Potrivit dispoziþiilor art. 41 alin. 2 din
Legea nr. 19/2000, vârsta standard de
pensionare este de 60 de ani pentru femei ºi 65
de ani pentru bãrbaþi, iar conform prevederilor
art. 128 din Legea nr. 128/1997 „personalul
didactic din învãþãmântul preuniversitar de stat,
cu gradul didactic I sau cu titlu ºtiinþific de doctor,
care dovedeºte competenþã profesionalã
deosebitã, poate fi menþinut ca titular în funcþia
di dacti cã pânã l a 3 ani peste vârsta de
pensionare, la cerere, cu avizul consiliului
profesoral al unitãþii de învãþãmânt, exprimat în
urma votului nominal deschis ºi cu aprobarea
anualã a inspectoratului ºcolar”.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 171
care rãmân supuse di spozi þi i l or
Directivei Consiliului 79/7/CEE privind
aplicarea treptatã a principiului egalitãþii
de tratament între bãrbaþi ºi femei în
domeniul securitãþii sociale, publicatã
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
nr. L 6 din 10 ianuarie 1979. Potrivit art.
7 par. 1 lit. a din directivã, acest act
normativ nu aduce atingere dreptului
statelor membre de a exclude din
domeniul sãu de aplicare stabilirea
vârstei de pensionare în scopul acor-
dãrii pensiei pentru limitã de vârstã ºi
posibilele consecinþe ale acesteia
pentru alte prestaþii. Astfel, statele au
încã libertatea de a dispune asupra
acestui aspect, prin excepþie de la
stricta aplicare a principiului egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în
domeniul securitãþii sociale.»
Pentru considerentele expuse,
Curtea Constituþionalã a reþinut cã
reglementarea separatã a aplicabilitãþii
principiului egalitãþii de tratament între
bãrbaþi ºi femei în cadrul schemelor
profesionale de securitate socialã faþã
de sistemul public de pensii nu poate fi
privitã ca fiind contrarã art. 16 alin. 1
din Constituþie.
Raportat la cele anterior relevate,
instanþa de recurs a constatat cã
invocarea în cauza dedusã judecãþii a
incidenþei prevederilor O.U.G. nr. 67/
2007 este neavenitã, actul normativ
menþionat reglementând, astfel cum
rezultã din chiar titlul sãu, aplicarea
principiului egalitãþii de tratament între
bãrbaþi ºi femei în cadrul schemelor
profesionale de securitate socialã,
iar nu în cadrul sistemelor de
securitate socialã prevãzute de lege
– în speþã Legea nr. 19/2000.
Prin soluþia adoptatã, instanþa de
fond a eludat în acelaºi timp ºi recentele
decizii ale Curþii Constituþionale în
materie de discriminare – deciziile nr.
818–821 din 3 iulie 2008, decizia nr.
1325/4 decembrie 2008 – prin care s-a
constatat cã dispoziþiile O.G. nr. 137/
2000 sunt neconstituþionale, în mãsura
în care din acestea se desprinde
înþelesul cã instanþele judecãtoreºti au
competenþa sã anuleze ori sã refuze
aplicarea unor acte normative cu putere
de lege, considerând cã sunt discri-
minatorii, ºi sã le înlocuiascã cu norme
create pe cale judiciarã sau cu pre-
vederi cuprinse în alte acte normative.
Or, potrivit, dispoziþiilor art. 31 alin.
1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin
care se constatã neconstituþionalitatea
unei legi sau ordonanþe ori a unei
dispoziþii dintr-o lege sau dintr-o
ordonanþã în vigoare este definitivã ºi
obligatorie.
Cum, prin hotãrârea pronunþatã,
instanþa de fond a refuzat aplicarea –
în cazul reclamantei – a prevederilor
art. 41 alin. 2 din Legea nr. 19/2000,
sub aspectul vârstei standard de
pensionare pentru femei la 60 de ani,
înlocuindu-le cu cele care stabilesc
vârsta standard de pensionare pentru
bãrbaþi, este evidentã ignorarea carac-
terului general obligatoriu al deciziilor
Curþii Constituþionale, anterior enume-
rate, fapt ce atrage, de asemenea,
incidenþa motivului de recurs prevãzut
de art. 304 pct. 9 di n Codul de
procedurã civilã, soluþia adoptatã fiind
lipsitã de temei legal.
De asemenea, instanþa de fond a
depãºit – la cazul de speþ㠖 ºi atribuþiile
puterii judecãtoreºti, motiv de recurs
reglementat de art. 304 pct. 4 din Codul
de procedurã civilã, creând, practic, o
normã juridicã nouã, prin care egali-
zeazã vârsta de pensionare a femeilor
cu cea a bãrbaþilor – atribut ce aparþine
exclusiv puterii legiuitoare.
172 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
În ceea ce pri veºte i nci denþa
prevederilor O.U.G. nr. 67/2007 –
reþi nute, de asemenea, în argu-
mentarea soluþiei primei instanþe –
Curtea constatã cã acestea sunt strãine
pricinii deduse judecãþii, neavând
relevanþã în cauzã, deoarece se referã
la aplicarea principiului egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în
cadrul schemelor profesionale de
securitate socialã, astfel cum acestea
sunt definite prin art. 2 lit. a din
ordonanþa invocatã, respectiv „sche-
mele al cãror scop este de a furniza
salariaþilor sau persoanelor care desfã-
ºoarã activitãþi independente dintr-o
întreprindere ori grup de întreprinderi,
un domeniu de activitate economicã,
sector profesional sau grup de sectoare
prestaþii menite sã suplimenteze ori sã
înlocuiascã prestaþiile prevãzute de
sistemul general public de securitate
socialã, indiferent dacã apartenenþa la
aceste scheme este obligatorie sau
facultativã”.
Prin urmare, sunt excluse de la
aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 67/
2007, sistemele de securitate socialã
prevãzute de lege, aºa cum este ºi
Legea nr. 19/2000 – supusã dispo-
ziþiilor Directivei Consiliului 79/7/CEE
privind aplicarea progresivã a prin-
cipiului egalitãþii de tratament între
bãrbaþi ºi femei în domeniul securitãþii
sociale.
b. Prin cererea înregistratã pe
rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. 658/
89/2010, reclamantul C.S. a solicitat
obligarea Casei Judeþene de Pensii
Vaslui, în calitate de instituþie a statului,
la repararea prejudiciului produs prin
încãlcarea dreptului Uniunii Europene,
reparaþie ce se concretizeazã în:
anularea deciziei de acordare a pensiei
anti ci patã parþi al ã nr. 104561/
25.01.2010; obligarea pâratei de a
emite o decizie de acordare a pensiei
pentru limitã de vârstã, pe baza unei
vârste standard de pensionare de 60
de ani ºi a unui stagiu complet de
cotizare de 30 de ani, începând cu
02.01.2010; obligarea pârâtei la plata
diferenþelor dintre pensia pentru limita
de vârstã cuvenitã ºi pensia anticipatã
parþi al ã încasatã, pe peri oada
02.01.2010 la zi.
În motivare, s-a arãtat cã Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de
pensii stabileºte în art. 41 condiþii
diferite de pensionare pentru bãrbaþi ºi
femei, ºi anume vârsta standard de
pensionare de 65 de ani ºi stagiu
complet de cotizare de 35 de ani pentru
bãrbaþi, respectiv o vârstã standard de
60 de ani ºi un stagiu complet de 30 de
ani pentru femei, cu mult mai avanta-
joase pentru acestea din urmã.
În temeiul acestei legislaþii discrimi-
natorii, reclamantului i s-a stabilit, prin
decizia nr. 104561/25.01.2010 o pensie
anti ci patã parþi al ã începând cu
02.01.2010, pe baza unei vârste
standard de pensionare de 65 de ani
ºi a unui stagiu complet de cotizare de
35 de ani , deºi l a acea datãm
îndeplinea condiþiile de pensionare
pentru limitã de vârstã prevãzute pentru
femei.
Tratatul Uniunii Europene prevede
în art. 141 interzicerea oricarei forme
de discriminare între lucrãtorii de sex
masculin ºi cei de sex feminin, indife-
rent care ar fi mecani smul care
determinã aceastã inegalitate.
În hotãrârea Curþii de Justiþie a
Uni uni i Europene di n data de
26.03.2009 în cauza C-559/07 Comisia
vs. Grecia Curtea a statuat cã, potrivit
Tratatului CE, fiecare stat membru
asigurã aplicarea principiului egalitãþii
de remunerare între lucrãtorii de sex
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 173
masculin ºi cei de sex feminin, pentru
aceeaºi muncã, arãtând în continuare
cã se subsumeazã noþiunii de remu-
neraþie ºi prestaþiile de asigurãri
sociale, determinate în raport de
condiþiile de pensionare reglementate
prin legislaþia naþionalã.
În aceastã hotãrare, Curtea a
constatat la sesizarea Comisiei Uniunii
Europene, în cadrul procedurii de
infringement, încãlcarea art. 141 din
Tratat de cãtre Republica Elena, prin
aceea cã legislaþia naþionalã a statului
grec prevede condi þi i di feri te de
pensionare pentru bãrbaþi ºi femei,
primii fiind dezavantajaþi, întrucât li se
impune o vârstã de pensionare mai
mare ºi o perioada mai lungã de stagiu
de cotizare. Se poate constata cã
situaþia este identicã cu aceea din
legislaþia româneascã.
Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene, care, de la intrarea
în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
are aceeaºi valoare juridicã cu cea a
tratatelor, interzice, de asemenea, orice
discriminare pe motive de sex (articolul
21 alineatul 1 din Cartã).
Dupã cum se poate observa, CJUE
a inclus în sfera de reglementare a art.
141 din Tratat ºi interdicþia de discri-
minare pe motiv de sex cu ocazia
pensionãrii.
Nuanþãrile CJUE sunt foarte impor-
tante, pentru cã hotãrârile instanþei
Uniunii Europene constituie un izvor
semnificativ de drept al Uniunii Euro-
pene, fiind obligatorii pentru toate
instituþiile statelor membre ale Uniunii
Europene.
Instanþa de la Luxemburg s-a pro-
nunþat categoric împotriva stabilirii unor
condiþii de pensionare diferite pentru
femei ºi bãrbaþi, prin hotãrârea din 26
marti e 2009, în cauza C-559/07
Comisia c. Grecia, situaþia fiind identicã
cu cea din legislaþia noastrã.
Mai trebui e preci zat faptul cã
aceastã hotãrâre a CJUE, mai sus
menþionatã, este suficientã pentru ca
instanþa sesizatã cu prezenta acþiune
sã poatã dispune repararea preju-
diciului cauzat reclamantului, fãrã a fi
necesarã o acþi une i ntrodusã de
Comisie împotriva statului român, sau
vreo hotãrâre preliminarã în cauzã. O
astfel de conduita din partea instanþelor
nationale a fost prefiguratã în hotãrârea
pronunþatã în cauzele conexate C-46/
93 ºi C-48/93 Brasserie du Pecheur,
paragraful 95.
În consecinþã, se considerã cã sunt
întrunite toate condiþiile pentru antre-
narea rãspunderii statului, pasul urmã-
tor în aprecierea temeiniciei prezentei
acþiuni fiind determinarea naturii si a
întinderii prejudiciului, în vederea iden-
tificãrii celei mai adecvate modalitãþi de
reparare.
Dupã cum se poate observa, la data
de 02.01.2010 reclamantul îndeplinea
condiþiile de acordare a pensiei pentru
limita de vârstã prevãzute pentru femei
de legislaþia nationalã, respectiv vârsta
de pensionare de 60 de ani ºi stagiul
minim de cotizare. Pentru eliminarea
discriminãrii pe criteriu de sex ºi repa-
rarea prejudiciului este necesarã
acordarea dreptului reclamantului de a
se pensiona în aceleaºi condiþii ca ºi
femeile, adicã pe baza unei vârste
standard de pensionare de 60 de ani
ºi a unui stagiu complet de cotizare de
30 de ani, cu precizarea cã ambele
elemente sunt considerate discrimi-
natorii în hotãrârea Curþii Comisia c.
Greciei.
Tribunalul Vaslui – Secþia civilã a
respins cererea, ca neîntemeiatã,
arãtând cã art. 141 din Tratat are în
vedere egalitatea de remunerare,
neexcluzând acordarea unor avantaje
persoanelor de sex feminin.
174 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Prin decizia pronunþatã la
05.10.2010 în dosarul nr. 658/89/
2010, Curtea de Apel Iaºi - Secþia de
litigii de muncã ºi asigurãri sociale
a respins recursul, formulat împotriva
sentinþei civile a Tribunalului Vaslui, ca
nefondat.
În motivare, s-a reþinut cã în speþã
se poate vorbi despre pri nci pi ul
egalitãþii dreptului de remunerare între
lucrãtorii de sex masculin ºi cei de sex
feminin, consacrat de art. 141 din
Tratat, iar pensia intrã în conceptul
autonom de remuneraþie, având în
vedere hotãrârea din cauza C-559/07
Comisia/Grecia.
Însã, în cauzã nu este îndeplinitã
cea de-a doua condiþie necesarã pentru
antrenarea rãspunderii statului, respec-
tiv aceea ca încãlcarea normei de cãtre
stat sã fie suficient de serioasã. Astfel,
nu existã o jurisprudenþã bine stabilitã
a Curþii în domeniul egalitãþii vârstei de
pensionare. CJUE a constatat cã
dispoziþiile Codului elen al pensiilor
civile ºi militare nu sunt de naturã sã
compenseze dezavantajele la care
sunt expuse carierele funcþionarilor ºi
ale militarilor de sex feminin, însã
recurentul nu se aflã în aceastã situaþie,
fiind beneficiarul dispoziþiilor de drept
comun în materia pensiei, reglementate
prin Legea nr. 19/2000.
Ca un scurt comentariu, dife-
renþele între sexe prevãzute pentru
vârsta de pensionare ºi pentru peri-
oada minimã de serviciu
148
cerute de
sistemul elen de pensii civile ºi militare
sunt incompatibile cu dreptul Uniunii
Europene, a decis CJUE prin hotãrârea
din cauza C-559/07 Comisia/Grecia
149
,
pronunþatã la 26 martie 2009.
148
1. Dupã ce a examinat dispoziþiile în
vigoare ale Codul elen al pensiilor civileºi militare,
Comisia a constatat cã acestea prevãd cã femeile
au dreptul sã se pensioneze la o vârstã diferitã
de cea pentru bãrbaþi ºi în condiþii diferite în ceea
ce priveºte vechimea în muncã minimã cerutã.
2. În lumina jurisprudenþei Curþii, Comisia
considerã cã respectivele pensii, care sunt plãtite
de cãtre angajator fostului angajat ca o conse-
cinþã a raportului de muncã dintre aceºtia,
reprezintã remuneraþie în sensul art. 141 CE. În
plus, dat fiind caracterul specific al respectivelor
sisteme de pensii, care condiþioneazã pensia de
durata serviciului efectuat, precum ºi de salariul
lucrãtorului dinainte de pensionare, pensionarii
beneficiari constituie, potrivit Comisiei, o “cate-
gorie specialã de lucrãtori”, în condiþiile în care
metoda de finanþare ºi de gestionare a sistemului
de pensii nu constituie un factor determinant
pentru aplicarea articolului 141 CE.
3. De asemenea, potrivit Comisiei, nu sunt
îndeplinite condiþiile pentru aplicarea articolului
141 alineatul (4) CE, care prevede avantaje
specifice menite sã faciliteze exercitarea unei
activitãþi profesionale de cãtre sexul mai slab
reprezentat.
În speþã, aceste prevederi nu favorizeazã
soluþionarea problemelor cu care ar putea sã se
confrunte femeile în decursul carierei profesio-
nale, ci, dimpotrivã, favorizeazã retragerea
acestora de pe piaþa muncii.
4. În plus, justificarea invocatã, întemeiatã
pe ri scul de compromi tere a funcþi onãri i
aparatului de stat ºi pe adoptarea în consecinþã
de prevederi tranzitorii, nu constituie, potrivit
Comisiei, un argument convingãtor, deoarece,
pe de o parte, consecinþele economice care ar
putea rezulta astfel pentru un stat membru nu
justificã, în sine, limitarea în timp a aplicãrii
normelor de drept comunitar ºi, pe de altã parte,
Republica Elenã nu a demonstrat în mod
substanþial ce reprezintã ºi în ce constã temuta
compromitere a funcþionãrii sistemului.
5. Prin urmare, Comisia susþine cã prin
menþinerea în vigoare a prevederilor Codului elen
al pensiilor civile ºi militare în ceea ce priveºte
vârsta de pensionare diferitã ºi condiþiile diferite
de vechime în muncã minimã pentru bãrbaþi ºi
pentru femei, Republica Elenã nu ºi-a îndeplinit
obligaþiile care îi revin în temeiul articolului 141
CE.
149
Un climat tensionat s-a instalat în rându-
rile muncitorilor greci din pricina hotãrârii CJUE.
Centralele sindicale GSEE ºi ADEDY au declarat
grevã generalã joi, 2 aprilie 2009.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 175
Aceste norme se l i mi teazã sã
acorde femeilor, în special mamelor,
condiþii mai favorabile decât cele
aplicabile bãrbaþilor, fãrã a remedia
problemele pe care acestea le întâm-
pi nã în cursul cari erei l or profe-
sionale
150
.
Comisia a solicitat Curþii de Justiþie
sã constate cã dispoziþiile Codului elen
al pensiilor civile ºi militare, care
reglementeazã o categorie de pensii
pentru militari, funcþionari ºi alþi lucrãtori
în i nsti tuþi i publ i ce, care prevãd
diferenþe între lucrãtorii de sex masculin
ºi cei de sex feminin în ceea ce priveºte
vârsta de pensionare ºi perioada
minimã de serviciu necesarã încalcã
pri nci pi ul egal i tãþi i de tratament.
Comisia considerã cã acest sistem
impune condiþii de pensionare mai puþin
favorabile pentru bãrbaþi decât pentru
femei.
Grecia nu a contestat diferenþele
de tratament, dar a susþinut cã
sistemul de pensii elen, în calitate de
sistem legal de asigurãri sociale, nu
ar intra în domeniul de aplicare al
tratatului, ci ar cãdea sub incidenþa
Directivei Consiliului 79/7/CEE.
Aceste diferenþe ar corespunde rolului
social al bãrbaþilor ºi, respectiv, al
femeilor ºi ar constitui mãsuri de
compensare a dezavantajelor supor-
tate de femei din cauza duratei mai
scurte a vieþii profesionale a acestora.
CJUE a amintit, înainte de toate, cã,
potrivit Tratatului CE, fiecare stat
membru asigurã aplicarea principiului
egalitãþii de remunerare între lucrãtorii
de sex masculin ºi cei de sex feminin,
pentru aceeaºi muncã. Prin „remu-
neraþie
151
” se înþelege salariul, precum
ºi toate celelalte drepturi plãtite, direct
sau indirect, în numerar sau în naturã,
de cãtre angajator lucrãtorului pentru
munca prestatã.
Printre criteriile reþinute de jurispru-
denþa CJUE pentru calificarea unei
pensii pentru limitã de vârstã drept
“remuneraþie”, numai criteriul muncii
prestate (faptul cã pensia este plãtitã
lucrãtorului în baza raportului de muncã
cu fostul sãu angajator) poate avea un
caracter determinant, modalitãþile de
finanþare ºi de gestionare a sistemului
neconstituind elemente decisive.
CJCE. a constatat cã pensia plãtitã
în temeiul codului elen
152
îndeplineºte
cele trei criterii elaborate de jurispru-
denþa Curþii, care permit calificarea
acesteia drept “remuneraþie” în sensul
tratatului: este plãtitã unui grup de
lucrãtori larg ºi diversificat care, chiar
dacã este format di n categori i
heteroclite de funcþionari, având sarcini
ºi raporturi de muncã total diferite, se
distinge prin caracteristici proprii
determinate de raportul de muncã cu
statul sau cu alþi angajatori publici; este
calculatã în funcþie de durata serviciului
îndeplinit; este calculatã pe baza
ultimului salariu.
150
Tratatul CE interzice orice discriminare
în ceea ce priveºte remunerarea între lucrãtorii
de sex masculin ºi cei de sex feminin, indiferent
care ar fi mecanismul care determinã aceastã
inegalitate.
151
Noþiunea de remuneraþie nu include
sistemele de asigurãri sociale reglementate în
mod direct prin lege, ci prestaþiile acordate în
temeiul unui sistem de pensii, care depinde, în
esenþã, de locul de muncã ocupat.
152
În urma cercetãrilor Comisiei reiese cã
vârsta de pensionare pentru funcþionarii eleni
este diferitã la femei faþã de bãrbaþi. Funcþionarii
publici permanenþi ai ministerelor elene, precum
ºi profesorii din ºcoli recunoscute din strãinãtate
cad sub incidenþa Codului pensiilor civile ºi
militare, care stabileºte vârsta pensionãrii
femeilor la 60 de ani, iar a bãrbaþilor la 65.
176 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Dar, stabilirea de condiþii privind
vârsta ºi perioadele de serviciu
minime necesare, diferite în funcþie
de sex, pentru lucrãtori care se aflã
în situaþii identice sau comparabile,
este contrarã principiului egalitãþii
de tratament.
Acest principiu nu împiedicã un stat
membru sã aplice mãsuri care sã
prevadã avantaje specifice menite sã
faciliteze exercitarea unei activitãþi
profesionale de cãtre sexul mai slab
reprezentat, ori sã previnã sau sã
compenseze anumite dezavantaje în
cariera profesionalã. Astfel de mãsuri
naþionale trebuie, în orice caz, sã
contribuie la a ajuta femeile sã îºi
desfãºoare viaþa profesionalã în condiþii
de egalitate cu bãrbaþii.
Or, Curtea constatã cã dispoziþiile
Codului elen al pensiilor civile ºi militare
nu sunt de naturã sã compenseze
dezavantajele la care sunt expuse
carierele funcþionarilor ºi ale militarilor
de sex feminin, ajutându-le în viaþa
profesionalã
153
.
Trebuie subliniat faptul cã hotãrârea
Curþii se referã exclusiv la problema
diferenþei de vârstã de pensionare
pentru bãrbaþi ºi femei . Aceastã
hotãrâre nu afecteazã în niciun fel
organizarea sistemului, indiferent cã
este public sau privat, numãrul de ani
de contri buþi e necesari înai ntea
pensionãrii sau valoarea beneficiilor
154
.
În cazul în care sistemul este public
ºi cade sub incidenþa sistemului general
de asigurãri sociale, legislaþia Uniunii
Europene permite o astfel de diferenþã
de tratament, pentru cã articolul 7
alineatul 1 litera a) din Directiva 79/7/
CEE pri vi nd apl i carea treptatã a
principiului egalitãþii de tratament între
bãrbaþi ºi femei în domeniul securitãþii
sociale autorizeazã statele membre sã
menþinã vârste diferite de pensionare
pentru bãrbaþi ºi femei.
Pe de altã parte, dacã sistemul este
unul special, sunt aplicabile articolul
141 ºi Directivele 86/378/CEE ºi 96/97/
CE
155
(egalitate privind sistemele
profesionale). Prin urmare, femeile ºi
bãrbaþii trebuie trataþi în acelaºi fel în
ceea ce priveºte limita de vârstã pentru
pensionare.
Legislaþia Uniunii Europene
solicitã egalitate de tratament între
bãrbaþi ºi femei, dar în ceea ce
priveºte pensiile profesionale.
Directiva 96/97/CE a modificat Directiva
153
Referindu-se la jurisprudenþa Curþii,
Comisia a afirmat cã un tratament diferit al
femeilor ºi bãrbaþilor, funcþionari publici, în baza
simplului motiv al activitãþilor anterioare ale
femeilor de creºtere a copiilor nu poate fi
acceptat.
154
En effet, la circonstance qu’un régime
particulier de pension, tel que celui prévu par le
code, s’insère dans un cadre législatif général
et harmonisé de régimes de pension ne suffit
pas à exclure les prestations de pension fournies
en vertu d’un tel régime du champ d’application
de l’article 141 CE (voir, en ce sens, arrêt Niemi,
précité, point 42). En outre, contrairement à ce
que prétend cet État membre, l’applicabilité de
cette disposition aux prestations de pension n’est
nullement subordonnée à la condition qu’une
pension soit une pension complémentaire par
rapport à une prestation servie par un régime
légal de sécurité sociale (arrêts précités Beune,
point 37; Griesmar, point 37, et Niemi, point 42).
S’agissant des modalités de financement et
de gestion du régime de pension institué par le
code, la République hellénique fait valoir dans
son mémoire en défense que les prestations de
pension sont versées directement à partir du
budget général, sans que leur financement soit
lié aux cotisations que les retraités ont, le cas
échéant, versées lorsqu’ils étaient actifs.
155
A se vedea actul abrogator, Directiva
2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în
aplicare a principiului egalitãþii de ºanse ºi al
egalitãþii de tratament între bãrbaþi ºi femei în
materie de încadrare în muncã ºi de muncã
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 177
86/378/CE pentru a o alinia la articolul
141, astfel cum a fost interpretat de
cãtre CJUE. Aceasta restricþioneazã
posibilele derogãri, deoarece articolul
141 din Tratat impunea primirea unei
plãþi egale pentru o muncã egalã atât
pentru bãrbaþi, cât ºi pentru femei. Aici
sunt incluse nu doar plãþile directe, ci
ºi alte forme de platã, cum ar fi pensiile
profesionale.
Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii stabileºte, prin art. 41,
condiþii diferite de pensionare pentru
bãrbaþi ºi femei, respectiv vârsta
standard de pensionare de 65 de ani
ºi stagiul complet de cotizare de 35 de
ani pentru bãrbaþi, respectiv o vârsta
standard de 60 de ani ºi un stagiu
complet de cotizare 30 de ani pentru
femei, cu mult mai avantajoase pentru
acestea din urmã.
Tratatul de Funcþionare a Uniunii
Europene prevede în art. 157
(ex-articolul 141 TCE) interzicerea
oricãrei forme de discriminare între
lucrãtorii de sex masculin ºi cei de sex
feminin, indiferent care ar fi mecanismul
care determina aceasta inegalitate.
Având în vedere soluþia din cauza
C-559/07 Comisia vs. Grecia, consi-
derãm cã s-ar putea pune problema
unei discriminãri ºi în cazul siste-
mului de pensii public român, pentru
funcþionarii publici ºi lucrãtorii din
cadrul sistemului public, ce nu
beneficiazã de pensii speciale
156
,
chiar dacã acestea nu sunt calculate
în baza ultimului salariu, fiind utilã
sesizarea Curþii de Justiþie a Uniunii
Europene cu o întrebare preli-
minarã
157
.
3. Cereri de sesizare a Curþii de
Justiþie a Uniunii Europene formu-
late în procedura ordonanþei preºe-
dinþiale.
a. Prin încheierea pronunþatã la
10.01.2011 în dosarul nr. 51458/3/
2010 aflat pe rolul Curþii de Apel
Bucureºti - Secþia a VII-a civilã ºi
pentru cauze privind conflicte de
muncã ºi asigurãri sociale a fost
respinsã cererea de sesizare a Curþii
de Justiþie a Uniunii Europene, formu-
latã de recurenta H.E.
Aceasta a solicitat sesizarea Curþii
Europene de Justiþie, pentru ca aceasta
sã stabileascã dacã prevederile art.
119 din Tratatul Uniunii Europene, art.
17 alin. 1 ºi art. 21 din Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene,
156
Force est de constater qu’il en est de
même pour le groupe comprenant les fonctio-
nnaires, le personnel militaire ainsi que les autres
personnels engagés soit directement par l’État
hellénique, soit par des collectivités locales et
des employeurs publics auxquels le code
s’applique.
Cette conclusion ne saurait être infirmée par
l’argument avancé par la République hellénique
selon lequel le régime de pension litigieux couvre
non seul ement des foncti onnai res, mai s
également un nombre important de catégories
hétéroclites et non identiques de travailleurs,
ayant des tâches et des liens de travail
totalement différents, telles que le personnel
travaillant dans les hôpitaux, pour les collectivités
locales ou dans l’enseignement. La circonstance
que, au sein du groupe des bénéficiaires dudit
régime, différentes catégories pourraient être
identifiées n’est pas important pour autant que
ce groupe se distingue, comme rappelé au point
52 du présent arrêt, par les caractéristiques
propres régissant leur relation d’emploi avec
l’État, avec d’autres collectivités ou employeurs
publics (voir, en ce sens, arrêt Commission/Italie,
précité, point 45).
157
Curtea nu a avut ocazia sã se pronunþe
cu privire la specificul pensiilor lucrãtorilor din
statele foste comuniste, care au prestat, cel puþin
pânã în anul 1989, de regulã, activitãþi în cadrul
instituþiilor sau întreprinderilor statului.
178 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
precum ºi prevederile din Directiva nr.
79/7/CEE, privind principiul egalitãþii de
tratament între femei ºi bãrbaþi ,
Directiva nr. 86/378/CEE, modificatã
prin Directiva nr. 96/97/CEE, privind
aplicarea principiului egalitãþii în
schemele ocupaþionale de securitate
socialã, care acoperã sectorial ºi legile
speciale de pensii ocupaþionale, se
opun art.1 lit. c din Legea nr. 19/2010
privind stabilirea unor mãsuri în dome-
niul pensiilor
158
.
În motivare, s-a arãtat cã, potrivit
prevederilor art. 1 lit. c din Legea nr.
119/2010 - “Pe data intrãrii în vigoare
a prezentei legi, urmãtoarele categorii
de pensii, stabilite pe baza legislaþiei
anterioare, devin pensii în înþelesul
Legii nr. 19/2000 privind sistemul public
de pensii si alte drepturi de asigurãri
sociale, cu modificãrile si completãrile
ulterioare: c) pensiile de serviciu ale
personalului auxiliar de specialitate al
instanþelor judecãtoreºti si al parche-
telor de pe lângã acestea”.
Astfel, în baza acestui text de lege,
pensia ocupaþionalã a recurentei,
stabilitã în temeiul art. 68 din Legea nr.
567/2004, în vigoare ºi la aceastã datã,
a fost transferatã în domeniul sistemul
public de pensii ºi alte drepturi de asigu-
rãri sociale reglementat prin Legea nr.
19/2000, procedându-se la recalcula-
rea acesteia ºi la diminuarea cuantu-
mului pensiei, de la suma de 5322,00
lei la 1410,00 lei.
Menþioneazã cã, prin decizia de
pensionare nr. 240525 din 2008, în
baza art. 68 din Legea nr. 567/2004, i
s-a stabilit o pensie ocupaþionalã în
cuantum de 5322,00 lei, însa, prin
decizia nr. 240525/19.08.2010, s-a
procedat la schimbarea regimului juridic
al pensiei, precum ºi la transferarea si
recalcularea cuantumului acesteia,
conform prevederilor din Legea nr. 119/
2010 si din H.G. nr. 737/2010, fiindu-i
stabilitã o nouã pensie în cuantum de
numai 1410,00.lei.
Recurenta considerã ca prevederile
art. 119 din Tratatul Uniunii Europene,
art. 17 alin.1 si art. 21 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, precum si prevederile din
Directiva nr. 79/7/CEE, privind principiul
egalitãþii de tratament între femei ºi
bãrbaþi, Directiva nr. 86/378/CEE,
modificatã prin Directiva nr. 96/97/CEE,
privind aplicarea principiului egalitãþii în
schemele ocupaþionale de securitate
socialã, care acoperã sectorial ºi legile
speciale de pensii ocupaþionale se
opun prevederilor art. 1 lit. c din Legea
nr. 119/2010 privind stabilirea unor
masuri in domeniul pensiilor.
La stabilirea pensiei sale ocupa-
þionale, prin art. 68 din Legea nr. 567/
2004, au fost avute în vedere preve-
deri l e Di recti vei nr. 86/378/EEC,
modificatã prin Directiva nr. 96/97/EC,
conform cãrora criteriile care stau la
baza sistemului pensiilor ocupaþionale
sunt: a) calitatea specialã prevãzutã de
lege pentru a beneficia de aceastã
pensie; b) o vechime minimã în anumite
funcþii de specialitate - de regulã de 25
de ani; c) cuantumul pensiei de serviciu
este garantat fãrã raportare la stagiul
de cotizare, partea din pensie care
depãºeºte nivelul celui din sistemul
public se suportã de la bugetul de stat.
Prin hotãrârea din 17 mai 1990,
C-262/88, Barber v. Guardian Royal
Exchange Assurance Groupe, Curtea
158
Publicatã în M. Of., Partea I, nr. 441 din
30 iunie 2010.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 179
de Justiþie a Comunitãþilor Europene
admite cã toate formele de pensie
profesionalã reprezintã un element de
remunerare, în sensul art. 119 din
Tratat.
De asemenea, potrivit art. 17 alin. 1
din Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene, “orice persoanã are
dreptul de a deþine în proprietate, de a
folosi, de a dispune ºi de a lãsa moºte-
nire bunurile pe care le-a dobândit în
mod legal”.
Contestatoarea aratã cã pensia
ocupaþionalã obþinutã în condiþiile
legale, în temeiul art. 68 din Legea nr.
567/2004, reprezintã proprietatea sa,
fiindu-i protejatã atât în ceea ce priveºte
natura ei juridicã. cât ºi în ceea ce
priveºte cuantumul, prin art. 119 din
Tratatul Uniunii Europene, art. 17 alin.
1 din Carta Drepturilor Fundamentale
a Uniunii Europene.
În ceea ce priveºte schimbarea
regi mul ui j uri di c al pensi ei sal e
ocupaþionale ºi transferarea acesteia în
domeniul Legii nr. 19/2000, respectiv
în domeniul sistemul public de pensii
ºi alte drepturi de asigurãri sociale, si
efectuarea unui procedeu diferenþiat de
recalculare a pensiei, aratã cã aceasta
reprezintã o discriminare, în sensul
celor arãtate în art. 21 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene.
Astfel, potrivit art. 180 alin. 7 din
Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii ºi alte drepturi de
asigurãri sociale, dacã prin schimbarea
sistemului de calcul al pensiei rezultã
un cuantum mai mic al acesteia, “se
pãstreazã în platã cuantumul avan-
tajos”.
Totodatã, contestatoarea subliniazã
ca nu beneficiazã nici de dispoziþiile art.
186 alin. 7 din Legea nr. 19/2000,
conform cãrora urma sã se pãstreze în
platã cuantumul mai avantajos al
pensiei, fiind discriminatã în raport cu
toate persoanele care au beneficiat de
aceste prevederi anterior datei de
01.09.2010, cât ºi ulterior acestei date.
Referitor la Directivele Consiliului,
considerã ca acestea se opun preve-
derilor art. 1 lit. c din Legea nr. 119/
2010, dupã cum urmeazã:
a) Directiva Consiliului 96/97/CE din
20 decembrie 1996 de modificare a
Directivei 86/378/CEE privind aplicarea
principiului egalitãþii de tratament
pentru bãrbaþi si femei în regimurile
profesionale de securitate socialã:
“Articolul 3 - 1. Statele membre pun
în aplicare dispoziþiile legale, de regle-
mentare ºi administrative necesare
aducerii la îndeplinire a prezentei
directive pânã la 1 iulie 1997. 2. Statele
membre comunicã la Comisie, cel
târziu dupã doi ani de la intrarea în
vigoare a prezentei directive, toate
informaþiile necesare pentru a permite
Comisiei sã întocmeascã un raport cu
privire la aplicarea prezentei directive”.
“Articolul 5 - Prezenta directivã se
adreseazã statelor membre. Adoptatã
la Bruxelles, 20 decembrie 1996”.
“Anexã - Exemple de elemente care
pot fi inegale, în ceea ce priveºte
regimurile prestaþii definite, finanþate
prin capitalizare, prevãzute în art. 6 lit.
(h): - conversia într-o sumã capitalã a
unei pãrþi din pensia periodicã, -
transferul drepturilor de pensie, - o
pensi e de reversi e pl ãti bi l ã unei
persoane afl ate în întreþi nere în
schimbul cedãrii unei pãrþi din pensia
anualã, - o pensie redusã atunci când
lucrãtorul opteazã sã se pensioneze
anticipat.”
b) Directiva Consiliului 86/378/CEE
din 24 iulie 1986 privind aplicarea
principiului egalitãþii de tratament între
bãrbaþi si femei în regimurile profe-
sionale de securitate socialã.
180 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
“Articolul 7 - Statele membre iau
mãsurile necesare pentru ca: (a)
dispoziþiile contrare principiului egalitãþii
de tratament din convenþiile colective
obligatorii din punct de vedere juridic,
regulamentele de Întreprinderi sau
orice alte aranjamente referitoare la
regimurile profesionale sã fie nule, sã
poatã fi declarate nule sau sã poatã fi
modificate; (b) regimurile care conþin
astfel de dispoziþii sã nu poatã fi
aprobate sau extinse prin mãsuri
administrative.”
“Articolul 12 - 1. Statele membre pun
în aplicare dispoziþiile legale, de
regl ementare ºi admi ni strati ve
necesare aducerii la îndeplinire a
prezentei directive în termen de cel mult
trei ani de la notificarea acesteia.
Statele membre informeazã imediat
Comisia cu privire la aceasta. 2. În
termen de cel mult cinci ani de la
notificarea prezentei directive, statele
membre transmit Comisiei toate datele
necesare pentru ca aceasta sã poatã
redacta un raport cu privire la aplicarea
prezentei directive, pe care sã îl
prezinte Consiliului.”
“Articolul 13 - Prezenta directivã se
adreseazã statelor membre. Prezenta
directivã a fost notificatã statelor
membre la 30 iulie 1986. Adoptatã la
Bruxelles, 24 iulie 1986.»
În aceste condiþii, pânã la judecarea
cererii de cãtre Curtea de Justiþie a
Uniunii Europene, recurenta solicitã
suspendarea soluþionãrii prezentei
cauze.
Analizând cererea de sesizare a
Curþii de Justiþie a Uniunii Europene,
Curtea de Apel Bucureºti a reþinut
urmãtoarele:
În baza art. 267 din Tratatul privind
Funcþionarea Uniunii Europene (ex-arti-
colul 234 TCE), Curtea de Justiþie a
Uniunii Europene este competentã sã
se pronunþe, cu titlu preliminar, cu
privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b)
validitatea ºi interpretarea actelor
adoptate de instituþiile, organele, oficiile
sau agenþiile Uniunii. În cazul în care o
asemenea chestiune se invocã în faþa
unei instanþe dintr-un stat membru,
aceastã instanþã poate, în cazul în care
apreciazã cã o decizie în aceastã
privinþã îi este necesarã pentru a
pronunþa o hotãrâre, sã cearã Curþii sã
se pronunþe cu privire la aceastã
chestiune. În cazul în care o asemenea
chestiune se invocã într-o cauzã
pendinte în faþa unei instanþe naþionale
ale cãrei decizii nu sunt supuse vreunei
cãi de atac în dreptul intern, aceastã
instanþã este obligatã sã sesizeze
Curtea. În cazul în care o asemenea
chestiune se invocã într-o cauzã pen-
dinte în faþa unei instanþe judecãtoreºti
naþionale privind o persoanã supusã
unei mãsuri privative de libertate,
Curtea hotãrãºte în cel mai scurt
termen.
Curtea de Justiþie a Uniunii Euro-
pene nu are competenþa de a se
pronunþa asupra compatibilitãþii unei
prevederi legale naþionale cu dreptul
Uniunii Europene, iar obligaþia de
sesizare nu este aplicabilã ori de câte
ori în faþa unei astfel de instanþe se
invocã chestiuni de drept al Uniunii
Europene.
Ca atare, judecãtorul naþional are
dreptul de a nu sesiza instanþa euro-
peanã, atunci când apreciazã cã
întrebarea este nerelevantã pentru
soluþionarea cauzei; existã un prece-
dent al CJUE cu privire la interpretarea
normei europene (teori a actul ui
“éclairé”); modul de aplicare a dreptului
Uniunii Europene se impune cu atâta
evidenþã, încât nu lasã loc nici unei
îndoieli (teoria actului clar).
Ca precedent, Curtea de Justiþie a
Uniunii Europene a respins cererea
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 181
instanþelor naþionale ca inadmisibilã, în
cazul naturii ipotetice a întrebãrii –
Pasquale Foglia c. Mariella Novello,
C-104/79, daca întrebarea nu are
relevanþã pentru soluþionarea acþiunii
dedusã judecãþii curþii naþionale – (din
pricina complexitãþii dreptului Uniunii
Europene, judecãtorul naþional nu
observã cã interpretarea care ar fi datã
de Curte nu îi este de folos), întrebarea
nu este suficient de clarã, astfel încât
Curtea de Justiþie a Uniunii Europene
sã aibã posibilitatea sã dea un rãspuns
util, starea de fapt în litigiul de bazã nu
este suficient de clar㠖 Telemar-
sicabruzzo, C-320/90, C-321/90 si
C-322/90.
Prin urmare, instanþa naþionalã
poate sa tri mi tã o cerere pentru
pronunþarea unei hotãrâri preliminare
numai atunci când apreci azã ca
dezlegarea întrebãrilor pe care ºi le
pune în legãturã cu interpretarea sau
validitatea dreptului Uniunii Europene
aplicabil în speþã îi este necesarã
pentru a reuºi sã soluþioneze litigiul cu
care a fost sesizatã. Dezlegarea
întrebãrilor nu este necesarã dacã,
“indiferent care ar fi rãspunsul la
aceasta întrebare, el nu ar putea avea
vreo influenþã asupra soluþionãrii
litigiului” – CILFIT, C-283/81.
Din cauzele respinse pânã acum,
întrebãrile fãrã legãturã cu obiectul
cauzei sunt considerate a fi cele în
“interpretarea unor norme comunitare
care nu au niciun fel de incidenþã în
litigiul principal” (a se vedea Manuel
José Lourenço Dias, C-343/90).
Prin hotãrârea Curþii din 24 mai 1977
din cauza Hoffmann - La Roche AG
împotriva Centrafarm Vertriebsge-
sellschaft Pharmazeutischer Erzeug-
nisse mbH (cerere pentru pronunþarea
unei hotãrâri preliminare, formulatã de
Oberlandesgericht din Karlsruhe),
C-107/76, articolul 177 alineatul 3 din
Tratatul CEE (actualul art. 267 din
Tratatul privind Funcþionarea Uniunii
Europene) trebuie interpretat în sensul
ca o instanþa naþionalã nu este obligatã
sã sesizeze Curtea cu o întrebare
privind interpretarea sau validitatea
prevãzutã de acest articol, în cazul în
care întrebarea este adresatã în cadrul
unei proceduri a ordonanþei preºe-
dinþiale („einstweilige Verfügung”), chiar
dacã decizia care trebuie adoptatã în
cadrul acestei proceduri nu mai poate
fi supusã unei cai de atac, cu condiþia
ca fiecare dintre pãrþi sa poatã deschide
sau sã sol i ci te deschi derea unei
proceduri pe fond, în cursul cãreia
întrebarea provizoriu soluþionatã în
cadrul procedurii sumare sã poatã fi
reexaminatã ºi sã poatã face obiectul
unei trimiteri, în temeiul articolului 177.
În ce priveºte cererea din prezenta
cauzã, aceasta a fost adresatã în
cadrul unei proceduri a ordonanþei
preºedinþiale, în situaþia în care partea
a deschis ºi procedura pe fond, ca atare
instanþa naþionalã, fie ea si de ultim
grad în cauzã, nu este obligatã sã
sesizeze Curtea de Justiþie a Uniunii
Europene cu întrebarea preliminarã, în
contextul jurisprudenþei anterioare a
CJUE.
În plus, dezlegarea întrebãrilor pe
care recurenta ºi le pune în legãturã
cu i nterpretarea sau val i di tatea
dreptului Uniunii Europene aplicabil în
speþã nu îi este necesarã instanþei
pentru soluþionarea litigiului.
Pe de o parte, în ceea ce priveºte
prevederile din Directiva nr. 79/7/CEE,
referitoare la principiul egalitãþii de
tratament între femei ºi bãrbaþi ,
Directiva nr. 86/378/CEE, modificatã
prin Directiva nr. 96/97/CEE, în parte
abrogate sau preluate de alte acte de
drept al Uniunii Europene, acestea ar
182 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
fi putut fi invocate doar dacã recurenta
indica o discriminare pe motive de sex,
în formularea cererii, ca atare nu sunt
necesare instanþei în soluþionarea
cauzei, tocmai pentru cã dispoziþiile
Legii nr. 119/2010 sunt deopotrivã
aplicabile atât bãrbaþilor, cât ºi femeilor.
Totuºi, pentru a elucida neînþele-
gerea mecani smul ui i nvocat de
recurentã, Curtea precizeazã cã, în
cazul în care sistemul de pensii este
public ºi cade sub incidenþa sistemului
general de asigurãri sociale, legislaþia
Uniunii Europene permite o diferenþã
de tratament între bãrbaþi ºi femei,
pentru cã art. 7 alin. 1 lit. a din Directiva
79/7/CEE privind aplicarea treptatã a
principiului egalitãþii de tratament între
bãrbaþi ºi femei în domeniul securitãþii
sociale autorizeazã statele membre sã
menþinã vârste diferite de pensionare
pentru bãrbaþi ºi femei.
Pe de altã parte, dacã sistemul este
unul special, pânã la 15 august 2009,
erau aplicabile articolul 141 (acum art.
157 din Tratatul privind Funcþionarea
Uniunii Europene) ºi Directivele 86/378/
CEE ºi 96/97/CE (egalitate privind
sistemele profesionale). Ca atare,
legislaþia Uniunii Europene solicitã
egalitate de tratament între bãrbaþi ºi
femei, dar doar în ceea ce priveºte
pensiile profesionale.
Directiva 96/97/CE a modificat
Directiva 86/378/CE, pentru a o alinia
la articolul 141, astfel cum a fost inter-
pretat de cãtre CJUE. Aceasta restric-
þiona posibilele derogãri, deoarece
articolul 141 din Tratat impune primirea
unei plãþi egale pentru o muncã egalã
atât pentru bãrbaþi, cât ºi pentru femei.
Aici sunt incluse nu doar plãþile directe,
ci ºi alte forme de platã, cum ar fi
pensiile profesionale.
Însã, potrivit art. 34 pct. 1 din
Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006
privind punerea în aplicare a principiului
egalitãþii de ºanse ºi al egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în
materie de încadrare în muncã ºi de
muncã, începând cu 15 august 2009,
directivele 75/117/CEE, 76/207/CEE,
86/378/CEE ºi 97/80/CE se abrogã,
fãrã a aduce atingere obligaþiilor
statelor membre în ceea ce priveºte
termenele de transpunere în dreptul
intern ºi de aplicare a directivelor
indicate în anexa I, partea B.
Un raþionament similar este valabil
ºi pentru dispoziþiile art. 21 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene (Nediscriminarea - (1) Se
interzice discriminarea de orice fel,
bazatã pe motive precum sexul, rasa,
culoarea, originea etnicã sau socialã,
caracteristicile genetice, limba, religia
sau convingerile, opiniile politice sau de
orice altã naturã, apartenenþa la o
minoritate naþionalã, averea, naºterea,
un handicap, vârsta sau orientarea
sexualã. (2) În domeniul de aplicare a
tratatelor ºi fãrã a aduce atingere
dispoziþiilor speciale ale acestora, se
interzice orice discriminare pe motiv de
cetãþenie.), cãci s-ar fi putut discuta
posibilitatea sesizãrii CJUE doar dacã
recurenta indica o discriminare pe
motive de sex, în formularea cererii
sale.
Referitor la „prevederile art. 119 din
Tratatul Uniunii Europene”, Curtea
apreciazã cã, în fapt, partea are în
vedere dispoziþiile actuale ale art. 157
ale Tratatului privind Funcþionarea
Uniunii Europene (ex-articolul 141
TCE) – „(1) Fiecare stat membru
asigurã aplicarea principiului egalitãþii
de remunerare între lucrãtorii de sex
masculin ºi cei de sex feminin, pentru
aceeaºi muncã sau pentru o muncã de
aceeaºi val oare. (2) În sensul
prezentului articol, prin remuneraþie se
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 183
înþelege salariul sau suma obiºnuite de
bazã sau minime, precum ºi toate
celelalte drepturi plãtite, direct sau
indirect, în numerar sau în naturã, de
cãtre angajator lucrãtorului pentru
munca prestatã de acesta. Egalitatea
de remunerare, fãrã discriminare pe
moti v de sex, presupune ca: (a)
remuneraþia acordatã pentru aceeaºi
muncã plãtitã la normã sã fie stabilitã
pe baza aceleiaºi unitãþi de mãsurã; (b)
remuneraþia acordatã pentru aceeaºi
muncã plãtitã cu ora sã fie aceeaºi
pentru locuri de muncã echivalente. (3)
Parlamentul European ºi Consiliul
hotãrând în conformitate cu procedura
legislativã ordinarã ºi dupã consultarea
Comitetului Economic ºi Social, adoptã
mãsuri necesare pentru a asigura
punerea în aplicare a principiului
egalitãþii ºanselor ºi al egalitãþii de
tratament între bãrbaþi ºi femei în ceea
ce priveºte munca ºi locul de muncã,
inclusiv a principiului egalitãþii de
remunerare pentru aceeaºi muncã sau
pentru o muncã echivalentã. (4) Pentru
a asigura în mod concret o deplinã
egalitate între bãrbaþi ºi femei în viaþa
profesionalã, principiul egalitãþii de
tratament nu împiedicã un stat membru
sã menþinã sau sã adopte mãsuri care
sã prevadã avantaje specifice menite
sã faciliteze exercitarea unei activitãþi
profesionale de cãtre sexul mai slab
reprezentat, sã previnã sau sã compen-
seze dezavantaje în cariera profe-
sionalã”.
Nici aici nu poate fi vorba de o
discriminare pe motive de sex, în formu-
larea cererii de chemare în judecatã ºi
a cererii de recurs, eventualul rãspuns
al Curþii de Justiþie a Uniunii Europene
nefiind util instanþei naþionale, în
soluþionarea procedurii ordonanþei
preºedinþiale, fie ºi in recurs.
În ceea ce priveºte art. 17 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene (Dreptul de proprietate (1)
Orice persoanã are dreptul de a deþine
în proprietate, de a folosi, de a dispune
ºi de a lãsa moºtenire bunurile pe care
le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu
poate fi lipsit de bunurile sale decât
pentru o cauzã de utilitate publicã, în
cazurile ºi condiþiile prevãzute de lege
ºi în schimbul unei despãgubiri juste
acordate în timp util pentru pierderea
pe care a suferit-o. Folosinþa bunurilor
poate fi reglementatã prin lege în
limitele impuse de interesul general.),
nivelul de protecþie al dreptului este
si mi l ar cel ui i mpus de art. 1 di n
Protocolul nr. 1 adiþional la Convenþia
Europeanã a Drepturilor Omului, având
în vedere blocul de convenþionalitate
format împreunã cu jurisprudenþa
relevantã a Curþii Europene a Dreptu-
rilor Omului, iar in materia raportului
dintre dreptul intern ºi cel internaþional
public regula rezultã din prevederile art.
11 din Constituþia României, care
precizeazã cã, în general, tratatele
ratificate de Parlament, potrivit legii, fac
parte di n dreptul i ntern, adi cã
încorporarea le face interpretabile ºi
aplicabile dupã aceleaºi reguli ca ºi
toate celelalte norme care provin de la
putea de stat. Ca o excepþie, art. 20
din Constituþie stabileºte cã tratatele
internaþionale care reglementeazã în
materia drepturilor omului trebuie
interpretate ºi aplicate în dreptul intern
în deplinã armonie cu prevederile
constituþionale ºi legale, iar, în caz de
contrari etate sau si mpl e necon-
cordanþe, prioritate de aplicare vor avea
actele internaþionale în detrimentul
reglementãrilor interne, în mãsura în
care primele cuprind prevederi mai
favorabile.
Ca atare, nici pentru acest motiv
dezl egarea întrebãri l or pe care
recurenta ºi le pune în legãtura cu
184 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
interpretarea dreptului Uniunii Euro-
pene aplicabil in speþã nu îi este nece-
sarã instanþei pentru soluþionarea
litigiului.
b. Prin sentinþa civilã nr.7868/
02.11.2010, pronunþatã în dosarul
nr.49346/3/2009, Tribunalul Bucu-
reºti - Secþia a VIII-a Civilã ºi pentru
cauze privind conflicte de muncã ºi
asigurãri sociale a respins cererea de
ordonanþã preºedinþialã, formulatã de
reclamanta C.R.M. în contradictoriu cu
pârâta Casa de Pensii a Municipiului
Bucureºti, ca neîntemeiatã.
La redactarea consi derentel or
acestei sentinþe, prima instanþã a reþinut
cã prin cererea de chemare în judecatã,
precizatã în ºedinþa publicã de la
02.11.2010, Tribunalul a fost învestit sã
se pronunþe, pe cale de ordonanþã
preºedinþialã, în baza dispoziþiilor art.
581 din Codul de procedurã civilã,
asupra unei cereri referi toare l a
suspendarea executãrii deciziei nr.
214894 din 19.08.2010 ºi repunerea în
platã a deciziei privind pensia de
servi ci u nr. 214894 di n 2007,
reactualizatã, pânã la soluþionarea
irevocabilã a contestaþiei prin care a
solicitat anularea acesteia. Potrivit
menþiunilor din copia deciziei nr.
214894/2007 emisã de C.P.M.B. -
Casa Localã de Pensii Sector 3,
reclamanta a fost beneficiara unei
pensii de serviciu. Prin decizia nr.
214894/19.08.2010 emisã de Casa
Localã de Pensii Sector 3, s-a procedat
la recalcularea pensiei de serviciu, în
baza prevederilor Legii nr. 119/2010,
ale H.G. nr. 737/2010 coroborate cu ale
Legi i nr. 19/2000, stabi l i ndu-i -se
reclamantei o pensie de asigurãri
sociale în valoare de 725 lei, aferentã
unui punctaj mediu anual în valoare de
0,98828 puncte.
În motivarea deciziei, se aratã cã,
în conformitate cu prevederile art. 2 ºi
4 din Legea nr. 119/2010, pensia de
serviciu stabilitã prin decizia nr. 214894/
14.06.2007 a deveni t pensi e în
înþelesul Legii nr. 19/2000, în cuan-
tumul recalculat prin prezenta decizie.
Reclamanta a contestat decizia de
recalculare a pensiei nr. 214894/
19.08.2010, dupã cum rezultã din copia
cererii depusã la dosar.
A observat Tribunalul Bucureºti cã,
potrivit dispoziþiilor art. 581 alin.1 din
Codul de procedurã civilã, instanþa va
putea sã ordone mãsuri vremelnice în
cazuri grabnice, pentru pãstrarea unui
drept care s-ar pãgubi prin întârziere,
pentru preveni rea unei pagube
iminente ºi care nu s-ar putea repara,
precum ºi pentru înlãturarea piedicilor
ce s-ar ivi cu prilejul unei executãri ºi a
reþinut cã, din dispoziþia legalã mai sus
enunþatã, rezultã cã, pentru a fi admi-
sibilã cererea de ordonanþã preºe-
dinþialã trebuie sã îndeplineascã trei
condiþii: urgenþa, caracterul vremelnic
ºi neprejudecarea fondului.
Tribunalul Bucureºti a fãcut preci-
zarea cã, analizând condiþiile de
admisibilitate a cererii de ordonanþã
preºedinþialã, prin raportare la motivele
invocate în susþinerea cererii, reþine
îndeplinirea celor trei cerinþe. Astfel, în
ceea ce priveºte urgenþa cererii,
aceasta se justificã prin aceea cã
reducerea cuantumului pensiei de
serviciu ºi diminuarea acesteia au
consecinþe asupra mijloacelor nece-
sare traiului, conform precizãrii recla-
mantei.
Caracterul vremelnic rezultã din
faptul cã se solicitã sã se dispunã
mãsura suspendãrii executãrii deciziei
nr. 214894/19.08.2010 ºi asupra
repunerii în platã a deciziei privind
pensia de serviciu nr. 214894/2007,
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 185
reactualizatã, pânã la soluþionarea
irevocabilã a contestaþiei prin care a
solicitat anularea acesteia, fiind aºadar
limitatã în timp. În ceea ce priveºte
neprejudecarea fondului, Tribunalul
Bucureºti a considerat cã, prin pronun-
þarea asupra cererii de suspendare a
executãrii (care reprezintã capãtul
principal al cererii de chemare în
judecatã) nu se antameazã fondului
cererii, deoarece acesta priveºte
legalitatea ºi temeinicia deciziei de
recalculare, a cãrei anulare se solicitã
prin cererea ce formeazã obiectul altui
dosar, ci sol uþi onarea pe fond a
ordonanþei preºedinþiale se poate face
prin pipãirea acestuia.
A menþionat cã nu a analizat dacã
decizia de recalculare pentru care s-a
solicitat suspendarea executãrii este
legalã ºi temeinicã, nu a stabilit acest
lucru, ca sã se punã în discuþie o
eventualã antamare a fondului, ci se va
pronunþa, în limitele cadrului procesual
stabilit de cãtre reclamantã, prin
cererea de chemare în judecatã astfel
cum a fost precizatã.
În ceea ce priveºte cererea privind
repunerea în platã a deciziei, Tribunalul
Bucureºti a reþinut cã aceasta are un
caracter subsecvent celei privind
suspendarea executãrii deciziei nr.
214894/19.08.2010, fiind o cerere
accesorie, iar nu de sine stãtãtoare,
situaþie în care prezintã relevanþã
pentru îndeplinirea cerinþei referitoare
la neprejudecarea fondului, analizarea
capãtului principal al cererii de chemare
în judecatã.
În ceea ce priveºte fondul ordo-
nanþei preºedinþiale, Tribunalul Bucu-
reºti a motivat urmãtoarele:
Cererea principalã aºa cum a fost
preci zatã, formul atã pe cal e de
ordonanþã preºedinþialã, are ca obiect
suspendarea executãrii deciziei nr.
214S94/19.08.2010, pânã la soluþio-
narea irevocabilã a contestaþiei prin
care s-a solicitat anularea acesteia;
Deci zi a de pensi onare este o
decizie de recalculare a drepturilor de
pensie în baza Legii nr. 119/2010. Ca
atare, partea tinde la nepunerea în
aplicare a efectelor create de decizie,
pri n suspendarea vremel ni cã a
acestora, pânã la soluþionarea contes-
taþiei formulate împotriva ei, ºi anume
în ceea ce priveºte valoarea pensiei ce
i se plãteºte. Cum efectul creat de
decizia de recalculare este acela de
platã a pensiei, în forma stabilitã prin
respectiva decizie, rezultã, implicit,
faptul cã suspendarea executãrii
deciziei de pensionare, prin care
drepturile de pensie ale reclamantei au
fost recalculate, ar avea implicaþii
asupra plãþii pensiei, deoarece actul
juridic care stã la baza efectuãrii plãþii
este însãºi decizia de pensionare.
În materie de drepturi de asigurãri
sociale, instituþia suspendãrii plãþii
pensiei este reglementatã prin dispo-
ziþiile art. 92 din Legea nr. 19/2000.
Conform dispoziþiilor art. 7 alin.1 din
Legea nr. 119/2010, procedura de
stabilire, platã, suspendare, recal-
culare, încetare ºi contestare a pensiilor
recalculate potrivit prezentei legi este
cea prevãzutã de Legea nr. 19/2000,
cu modificãrile ºi completãrile ulte-
rioare.
În speþã, din cererea de chemare în
judecatã, astfel cum a fost precizatã,
rezultã cã reclamanta tinde implicit la
suspendarea vremelnicã a plãþii pensiei
stabilite prin decizia de recalculare,
pânã la soluþionarea în fond a contes-
taþiei formulate împotriva acesteia, cu
consecinþa repunerii în platã a pensiei
anterioare recalculãrii.
În consecinþã, în analizarea cererii,
Tribunalul Bucureºti a avut în vedere
186 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
cã legiuitorul a stabilit în mod expres
care sunt cazurile în care plata pensiei
poate fi suspendatã, prin dispoziþiile art.
92 din Legea nr. 19/2000.
Conform acestei prevederi legale,
art. 92 alin.1 din Legea nr. 19/2000,
plata pensiei se suspendã începând cu
luna urmãtoare celei în care: pensio-
narul îºi stabileºte domiciliul pe teritoriul
unui stat cu care România a încheiat
convenþie de asigurãri sociale, dacã în
cadrul acesteia se prevede cã pensia
se plãteºte de cãtre celãlalt stat;
beneficiarul unei pensii anticipate sau
al unei pensii anticipate parþiale se
regãseºte în una dintre situaþiile prevã-
zute la art. 5 alin. 1 pct. I ºi II, cu
excepþia persoanelor care exercitã
funcþia de consilier local sau consilier
judeþean; beneficiarul unei pensii de
invaliditate nu se prezintã la revizuirea
medicalã periodicã; beneficiarul unei
pensii de urmaº realizeazã dintr-o
activitate profesionalã venituri brute
lunare mai mari de o pãtrime din salariul
medi u brut pe economi e, stabi l i t
conform art. 5 alin. 3; copilul urmaº nu
mai îndeplineºte condiþiile prevãzute la
art. 66 lit. b ºi c; soþul supravieþuitor,
beneficiarul unei pensii de urmaº, se
recãsãtoreºte; beneficiarul unei pensii
de invaliditate de gradul I sau II se
regãseºte în una dintre situaþiile
prevãzute la art. 5 alin. 1 pct. I, II ºi IV
lit. b - f.
Dispoziþiile alin. 3 din acelaºi text de
lege prevãd cã suspendarea plãþii
pensiei se poate efectua ºi la cererea
pensi onarul ui , începând cu l una
urmãtoare înregistrãrii cererii.
Aºadar, dispoziþia legalã mai sus
menþionatã prevede o procedurã pre-
alabilã pe care beneficiarul prestaþiei
trebuie sã o îndeplineascã, atunci când
solicitã suspendarea plãþii pensiei. Or,
în speþã, aceastã procedurã nu rezultã
sã fi fost parcursã.
Mai mult decât atât, Tribunalul
Bucureºti a apreciat cã prevederea
legalã mai sus menþionatã nu este
incidentã în speþã, pentru cã regle-
mentarea respectivã se aplicã doar în
situaþia în care se solicitã suspendarea
plãþii pensiei ºi nu vizeazã ipoteza în
care se solicitã repunerea altui tip de
pensie în platã, astfel cum se solicitã
prin cererea de chemare în judecatã.
Din altã perspectivã, trebuie menþio-
nat faptul cã Legea nr. 19/2000,
lege cadru în materie de asigurãri so-
ciale, conferã statut de titlu executoriu,
în baza art. 187 alin.4 din Legea nr. 19/
2000, deciziilor de pensionare prin care
se recupereazã sumel e pl ãti te
necuvenit prin intermediul caselor
teri tori al e de pensi i . Deci zi a de
recalculare emisã în baza Legii nr. 119/
2010, nu este o decizie care sã fie titlu
executoriu în sensul dispoziþiilor legale
mai sus menþionate, pentru a fi suscep-
tibilã de a i se cere suspendarea
executãrii, a efectelor create. Or, aºa
cum anterior s-a menþionat, conform
dispoziþiilor art. 7 alin. 1 procedura de
stabilire, platã, suspendare, recal-
culare, încetare ºi contestare a pensiilor
recalculate potrivit prezentei legi este
cea prevãzutã de Legea nr. 19/2000,
cu modi fi cãri l e ºi compl etãri l e
ulterioare. Conform alin.2 din acelaºi
act normativ, pensiilor prevãzute la art.
2 li se aplicã în mod corespunzãtor
dispoziþiile din Legea nr. 19/2000, cu
modificãrile ºi completãrile ulterioare,
care reglementeazã aceste categorii de
pensii.
A mai arãtat Tribunalul Bucureºti cã,
deoarece analizeazã doar aparenþa
dreptului ce formeazã obiectul cererii
de chemare în judecatã, conform art.
581 din Codul de procedurã civilã, nu
poate sã analizeze temeiurile de drept
care vizeazã exclusiv soluþionarea
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 187
fondului cauzei, respectiv legalitatea ºi
temeinicia deciziei de recalculare, altfel
decât în limitele ce nu prejudiciazã
fondul.
În consecinþã, Tribunalul Bucureºti
a considerat cã acþiunea având ca
obiect ordonanþa preºedinþialã privind
suspendarea executãrii deciziei nr.
214894/19.08.2010 este neîntemeiatã
ºi va fi respinsã ca atare.
A mai motivat cã nu a putut dispune
repunerea în pl atã a deci zi ei de
pensionare nr. 214894/2007 reactua-
lizatã, anterioarã deciziei contestate,
deoarece, pe de o parte, cererea de
suspendare vremelnicã a executãrii
acesteia nu este întemeiatã, situaþie în
care, rãmânând în platã, cererea
accesorie la rândul ei nu poate fi
admisã, ºi, pe de altã parte, decizia a
cãrei menþinere în executare se solicitã
a fost revocatã prin însãºi emiterea
deci zi ei contestate (pensi a fi i nd
recalculatã în baza Legii nr. 19/2000),
situaþie în care menþinerea în platã a
pensiei stabilite prin decizia revocatã,
se poate dispune doar dupã cercetarea
fondului cauzei, în mãsura în care se
va stabili cã se impune anularea
deci zi ei care a revocat-o. Deºi
reclamanta a invocat dispoziþiile art.
180 alin. 7 din Legea nr. 19/2000,
acestea nu prezintã relevanþã în solu-
þionarea cererii de ordonanþã preºe-
dinþialã, deoarece deºi acestea prevãd
cã în si tuaþi a în care cuantumul
pensiilor, stabilit conform alin. 6, este
mai mic decât cel stabilit în baza
legislaþiei anterioare, se pãstreazã în
platã cuantumul avantajos, totuºi
dispoziþiile respective nu au caracter de
principiu decât pentru ipoteza enunþatã
în conþinutul ei. Cum dispoziþia se referã
la cuantumul pensiei de asigurãri
sociale ºi nicidecum la situaþia în care
se face comparaþie între pensia de
asigurãri sociale ºi pensia de serviciu,
nici aceastã apãrare nu este înte-
meiatã.
Tribunalul Bucureºti a mai arãtat cã
ºi în situaþia în care reclamantei i s-ar
produce o pagubã iminentã prin plata
pensiei recalculate, totuºi aceasta ar
putea fi reparatã prin restituirea sumelor
care i s-ar cuveni, în mãsura în care
soluþia ce se va pronunþa pe fondul
contestaþiei i-ar fi favorabilã.
Cã, în ceea ce priveºte faptul cã s-a
dispus suspendarea executãrii H.G. nr.
737/2009, acest fapt nu prezintã
relevanþã în prezenta speþã, în condiþiile
în care se sol i ci tã suspendarea
executãrii pensiei stabilite printr-o
decizia de recalculare emisã la data de
19.08.2010, iar suspendarea acestui
act normativ s-a dispus ulterior, prin
sentinþa civilã nr. 3811/08.10.2010
pronunþatã de Curtea de Apel Bucureºti
- Secþia a VIII-a Contencios admi-
nistrativ, ceea ce înseamnã cã H.G. nr.
737/2009 producea efecte juridice la
data emiterii deciziei.
Împotriva acestei sentinþe a declarat
recurs recurenta-reclamantã C.R.M.,
solicitând admiterea recursului ºi
modificarea sentinþei recurate, în baza
art. 312 alin. 3 ºi urmãtoarele din Codul
de procedurã civilã.
În susþinerea recursului, ºi-a expri-
mat dezacordul cu privire la motivarea
de fond înscrisã de prima instanþã, care
i-a respins cererea ca neîntemeiatã, în
sentinþa recuratã, ºi a arãtat cã soluþia
pri mei i nstanþe este nel egal ã. A
menþionat cã soluþia a fost datã cu
încãlcarea si aplicarea greºitã a legii.
Cu privire la cadrul juridic aplicabil
în materie, deºi Legea nr.119/2010 a
fost declaratã constituþionalã, aceasta
conþine prevederi ce contravin dispo-
ziþiilor din Tratatul de la Lisabona, din
Protocolul nr. 1 adiþional la Convenþia
188 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
pentru Apãrarea Drepturilor Omului ºi
a Libertãþilor Fundamentale, potrivit art.
11 - care consacrã principiul ca aceste
norme fac parte din dreptul intern - art.
20 alin. 2 - care stabileºte principiul
prioritãþii reglementãrilor internaþionale
ratificate de România referitoare la
drepturile fundamentale ale omului - ºi
art. 148 alin. 2 din Constituþie - care
statueazã principiul prioritãþii dreptului
Uniunii Europene -, în cauzã se aplicã
cu prioritate dispoziþiile art. 151 si 155
din Tratatul de la Lisabona, art. 1 din
Protocolul nr. 1 Adiþional la Convenþia
pentru Apãrarea Drepturilor Omului ºi
a Libertãþilor Fundamentale si art. 6, 14
ºi 17 din Convenþia pentru Apãrarea
Drepturilor Omului si a Libertãþilor
Fundamentale, precum si prevederile
art. 155 lit. d) si f), art. 159, art. 87 ºi
respectiv, art. 180 alin. 7 din Legea nr.
19 din 2000 privind sistemul public de
pensii ºi art. 403 alin.1-3 din Codul de
procedurã civilã.
Legiuitorul nu a prevãzut în cazul
deciziilor pentru stabilirea drepturilor de
pensie vreo excepþie cu privire la
nesusceptibilitatea acestora de a fi
supuse procedurilor speciale regle-
mentate prin Codul de procedurã civilã,
aºa cum este cazul, în speþã, al ordo-
nanþei preºedinþiale. Sunt îndeplinite
condiþiile de admisibilitate a ordonanþei
preºedinþiale, referitoare la urgenta,
paguba iminentã, vremelnicia soluþiei
si neabordarea fondului cauzei, astfel
cum sunt acestea reglementate de art.
581 din Codul de procedurã civilã.
Potrivit art. 180 alin. 7 din Legea
nr.19/2000 privind sistemul public de
pensii si alte drepturi de asigurãri
sociale, publicatã în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 140 din 01
aprilie 2000, dacã prin schimbarea
sistemului de calcul al pensiei rezultã
un cuantum mai mic al acesteia, “se
pãstreazã în platã cuantumul avan-
tajos”.
Conform art. 159 din Legea nr. 19/
2000, “Cererile în faþa oricãror organe
sau instanþe, precum ºi toate actele
procedurale în legãturã cu litigiile,
având ca obiect drepturi sau obligaþii
de asigurãri sociale, sunt scutite de
orice fel de taxã de timbru”.
De asemenea, prin art. 7 din Legea
nr. 119/2010 s-a statuat c㠓procedura
de stabi l i re, pl ata, suspendare,
recalculare, încetare ºi contestare a
pensiilor recalculate potrivit prezentei
legi este cea prevãzutã de Legea nr.
19/2000, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare”.
Dreptul la pensia de serviciu face
parte din Pilonului I - Comunitatea
Economicã Europeanã - astfel încât,
prin Legea nr. 119/2010 si H.G. nr. 737/
2010 sunt încãlcate prevederile Trata-
tului de Aderare a României la Uniunea
Europeanã referitoare la principiul
prioritãþii dreptului Uniunii Europene
faþã de orice act normativ naþional ºi,
pe cale de consecinþã, garantarea
stabilitãþii statutului juridic al cetãþea-
nului român în calitatea sa de cetãþean
european - în ceea ce priveºte pensiile
de serviciu, ceea ce înseamnã o
negare corespunzãtoare a eficienþei
obligaþiilor asumate necondiþionat ºi
irevocabil de România prin Tratat
punându-se astfel în pericol înseºi
bazele Uniunii Europene ºi respectiv a
apartenenþei la aceasta.
Curtea de Justiþie a Comunitãþilor
Europene a deci s cã i nstanþel e
naþionale sesizate cu un potenþial
conflict între norme din dreptul intern ºi
norme din dreptul Uniunii Europene au
obligaþia de a înlãtura de la aplicare pe
cele din dreptul intern ºi de a da
sistematic prioritate celor izvorâte din
dreptul Uniunii Europene. Astfel, chiar
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 189
dacã norma internã ar fi conformã
prevederilor Constituþionale, ea este
inaplicabilã pe plan intern din punctul
de vedere al reglementãrilor Uniunii
Europene.
Conform articolul 6 din Convenþie,
recurenta are dreptul la un proces
echitabil în vederea protejãrii drepturilor
ºi libertãþilor sale: “Orice persoanã are
dreptul la judecarea în mod echitabil,
în mod public ºi într-un termen rezo-
nabil a cauzei sale, de cãtre o instanþã
independentã si imparþialã. instituitã de
lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii
drepturilor si obligaþiilor sale cu caracter
civil”;
De asemenea, prin articolul 14 din
aceeaºi Convenþie, este interzisã
discriminarea, în sensul c㠓exercitarea
drepturilor ºi libertãþilor recunoscute de
prezenta convenþie trebuie sã fie
asiguratã fãrã nici o deosebire bazatã,
în special, pe sex, rasã, culoare, limbã,
religie, opinii politice sau orice alte
opinii, origine naþionalã sau socialã,
apartenenþã la o minoritate naþionalã,
avere, naºtere sau orice altã situaþie”.
Astfel, potrivit prevederilor articolul
17 din Convenþie, nicio dispoziþie din
prezenta convenþi e nu poate fi
interpretatã ca implicând, pentru un
stat, un grup, sau un individ, un drept
oarecare de a desfãºura o activitate
sau de a îndeplini un act ce urmãreºte
distrugerea drepturilor sau a libertãþilor
recunoscute de prezenta convenþie sau
de a aduce limitãri mai ample acestor
drepturi ºi l i bertãþi decât acel ea
prevãzute de aceastã convenþie.
În mai multe cauze (Gaygusuz c.
Austriei, 1996, Stubbings º.a. c. Marii
Britanii, 1996, Andrejeva c. Letoniei,
2009 ºi Muller c. Austriei, 1974), Curtea
Europeanã a Drepturilor Omului cu
privire la pensii de serviciu - a statuat
cã pensia constituie un drept patri-
monial în sensul art.1 din Protocolul
adiþional la Convenþie, iar recalcularea
acesteia în minus constituie o încãlcare
a acestui drept câºtigat. De asemenea,
prin aceleaºi decizii, s-a arãtat c㠓o
reducere substanþiala a nivelului
pensiei ar putea fi considerata ca
afectând substanþa dreptul ui de
proprietate si chiar însuºi a dreptului de
a rãmâne beneficiar al sistemului de
asigurãri la bãtrâneþe”.
Pensia de serviciu obþinutã de
recurenta-contestatore în condiþiile
Legii nr. 567/2004 reprezintã proprie-
tatea sa, acest drept fiindu-i protejat
prin art. 1 din Protocolul adiþional nr.1
la Convenþie, care stipuleazã c㠓orice
persoanã fizicã sau juridicã are dreptul
la respectarea bunurilor sale”.
Decizia nr. 214894/19 august 2010,
prin care s-a procedat la recalcularea
pensiei, conform prevederilor din Legea
nr.119/2010 ºi H.G. nr. 737/2010,
fiindu-i stabilitã o nouã pensie în cuan-
tum de numai 2582,00 lei, nu este
definitivã, fiind supusã controlului
judiciar in ceea ce priveºte legalitatea
si temei ni ci a acestei a i n cadrul
contestaþiei formulate si înregistrate la
Tribunalul Bucureºti.
În ceea ce priveºte suspendarea
executãrii deciziei nr. 214894 din
19.08.2010, pânã la soluþionarea
irevocabilã a contestaþiei prin care
recurenta a solicitat anularea acestei
decizii, aratã cã, prin decizia nr. 214894
din 19.08.2010, emisã în baza Legii
nr.119/ 2010 ºi a cãrei suspendare o
solicitã, s-a procedat la executarea
acesteia silitã, în ceea ce priveºte
pensia de serviciu obþinutã în condiþii
legale si care constituie proprietatea
recurentei.
Astfel, condiþiile stipulate în art. 581
din Codul de procedurã civilã sunt pe
deplin îndeplinite: urgenþa se datoreazã
190 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
în special reducerii excesive a cuantu-
mului pensiei de care a beneficiat iniþial,
recalcularea pensiei sale de serviciu ºi
diminuarea acesteia de la suma de
5596 la suma de 2582 lei o pune pe
recurentã într-o situaþie patrimonialã
insurmontabilã, de a nu mai avea
mijloacele necesare traiului ºi de a se
întreþine, de a achita cheltuielile strict
necesare lunare privind tratamentul
medi cal , achi zi þi onarea medi ca-
mentelor, plata facturilor pentru utilitãþi
(gaze, apã, luminã, telefon º.a.). Prin
menþinerea deciziei emise în baza Legii
nr.119/2010, existã riscul de a i se
produce o paguba iminentã ºi care nu
ar putea fi reparatã decât mult mai
târziu, iar prejudiciul ar putea fi real-
mente ireparabil. În ceea ce priveºte
vremelnicia, recurenta a arãtat cã
suspendarea deciziei de recalculare
opereazã numai pana la soluþionarea
definitiva si irevocabila a contestaþiei
promovate împotriva acesteia, deci
pânã la tranºarea fondului. Cu privire
la neprejudecarea fondului cauzei,
recurenta a precizat cã în speþa de faþã
se impune numai un examen sumar,
pentru a se stabili daca existã aparenþã
de drept ºi dacã justificã un interes
legitim pentru a se menþine o anumitã
stare de fapt sau de drept. Prin urmare,
este mai mul t decât evi dent cã
rezolvarea acestei situaþii complexe
reclamã deplinã urgenþã, neexistând
posibilitatea vreunei amânãri, cât timp
plãþile lunare de efectuat au caracter
succesiv ºi nu pot fi în vreun fel evitate
sau mãcar întrerupte. Producerea unei
pagube iminente este mai mult decât
evidenta deoarece s-ar ajunge la
situaþia de a nu putea efectua plata
debitelor si de a intra în procedura
executãrii silite.
Recurenta a menþionat cã în toate
celelalte state membre ale Uniunii
Europene toate pensiile de serviciu
sunt recunoscute ºi plãtite în conti-
nuare, numai în România s-a dispus
anularea acestora în mod abuziv,
neconstituþional, nelegal ºi contrar
normelor dreptului Uniunii Europene ºi
normelor internaþionale ratificate de
þara noastrã.
Cu privire la capãtul de cerere
privind repunerea în plata a deciziei
privind pensia de serviciu acordatã în
temeiul Legii nr. 567/2004, aratã
urmãtoarele:
Dispoziþiile Legii nr.567/2004 nu au
fost abrogate prin Legea ordinarã
nr.119/2010 si nici nu se putea abroga
o prevedere dintr-o lege organicã
printr-o lege ordinarã.
Prin transpunerea în dreptul intern
a Directivelor 86/378/CEE ºi 96/97/CE,
România, ca stat membru al Uniunii
Europene, a recunoscut implemen-
tarea în sistemul naþional de pensii a
pensiilor de serviciu ca drepturi con-
ferite cetãþenilor sãi, cetãþeni ai Uniunii
Europene, de dreptul Uniunii Europene.
Astfel, pensia recurentei de serviciu
acordatã în mod corect, în baza Legii
nr. 567/2004, se aflã sub protecþia
prevederi l or di n Tratatul Uni uni i
Europene, fiind aferentã celor 4 libertãþi
fundamentale consacrate prin Tratatul
de la Roma din 1950 privind instituirea
Comunitãþii Economice Europene -
Pilonul fiind integral comunitarizat.
Aplicarea atât a H.G. nr.737/2010,
cât ºi a H.G. nr.735/2010 a fost suspen-
datã, dupã cum urmeazã: Curtea de
Apel Bucureºti - Secþi a a VIII-a
Contencios administrativ ºi fiscal, prin
sentinþa civilã nr. 3811 din 08.10.2010,
pronunþatã în dosarul nr. 7142/2/2010,
a admis cererea formulatã de Asociaþia
Naþionalã a Pensionarilor din Serviciul
Auxiliar de Specialitate al Instanþelor
Judecãtoreºti ºi al Parchetelor în
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 191
contradictoriu cu pârâtul Guvernul
României; totodatã, a respins excepþia
lipsei calitãþii de reprezentant ºi a lipsei
de interes, precum ºi cererea de
i ntervenþi e în i nteresul pârâtul ui
formulatã de intervenientul M.M.P.S.;
a dispus suspendarea executãrii H.G.
nr. 737/ 2010 privind metodologia de
recalculare a categoriilor de pensii de
serviciu prevãzute la art. 1 lit. c)- h) din
Legea nr. 119/2010 privind stabilirea
unor mãsuri în domeniul pensiilor,
publicatã în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 528 din 29 iulie 2010, pânã la
pronunþarea instanþei de fond.
Aratã recurenta cã, în ceea ce
priveºte faptul cã s-a dispus suspen-
darea executãrii H.G. nr.737/2010,
Tribunalul Bucureºti a concluzionat cã
acest fapt nu prezintã relevanþã în
prezenta speþã, în condiþiile în care se
solicitã suspendarea executãrii pensiei
stabilite printr-o decizie de recalculare
emisã la data de 19.08.2010, iar
suspendarea acestui act normativ s-a
dispus ulterior, prin sentinþa civilã nr.
3811/08.10.2010 pronunþatã de Curtea
de Apel Bucureºti - Secþia a VIII-a
Contencios administrativ ºi fiscal, dupã
cum rezultã din certificatul de grefã,
ceea ce înseamnã cã H.G. nr. 737/
2010 producea efecte juridice la data
emiterii deciziei.
Dar recurenta considerã cã soluþia
Tribunalului Bucureºti, criticatã ca
nelegalã, este evidenþiatã astfel ca
nelegalã ºi prin aceastã motivare din
care rezultã cã suspendarea H.G. nr.
737/2010 în baza Legii nr. 554/2004 nu
prezintã relevanþã juridicã, soluþia
pronunþatã de Curtea de Apel Bucureºti
fiind în opinia primei instanþe neefi-
cientã juridic, neopozabilã acestuia sau
intimatei.
De asemenea, recurenta a
menþionat cã ºi Curtea de Apel Cluj -
Secþia Contencios administrativ ºi
fiscal, prin sentinþa din 28 septembrie
2010, pronunþatã în dosarul nr. 1371/
33/2010, a respins excepþia inadmi-
sibilitãþii cererii ºi a admis cererea
reclamanþilor H.V., S.G., T.ª., P.I., B.I.,
ª.M.M. ºi V.V. în contradictoriu cu
pârâtul Guvernul României. Totodatã,
a respins cererea de intervenþie în
i nteresul pârâtul ui formul atã de
intervenientul M.A.I.. De asemenea, a
dispus suspendarea executãrii H.G. nr.
735/2010 pentru recalcularea pensiilor
stabilite potrivit legislaþiei privind
pensiile militare de stat, a pensiilor
poliþiºtilor ºi ale funcþionarilor publici cu
statut special din sistemul administraþiei
penitenciarelor, conform Legii nr. 119/
2010 privind stabilirea unor mãsuri în
domeniul pensiilor, pânã la pronunþarea
instanþei de fond.
Intimata Casa de Pensii a Muni-
cipiului Bucureºti a formulat concluzii
scrise prin care a solicitat respingerea
ca inadmisibilã a cererii de ordonanþã
preºedinþialã formulatã de recurentã.
Analizând actele ºi lucrãrile dosa-
rului din perspectiva criticilor formulate
ºi a dispoziþiilor art. 304
1
din Codul de
procedurã civilã, Curtea a gãsit recursul
formulat ca fiind fondat, în considerarea
art. 306 alin. 2 ºi 3, 304 pct. 7 ºi 9 Codul
de procedurã civilã, deoarece în mod
greºit instanþa de fond a respins
acþiunea recurentei- reclamante ca
neîntemeiatã, când aceasta trebuia
respinsã ca inadmisibilã, faþã de
dispoziþiile art. 581 Codul de procedurã
civilã privind condiþiile speciale de
exerciþiu ale cererii de ordonanþã
preºedinþialã.
În motivarea oferitã soluþiei, prima
instanþã vãdeºte cã se aflã în dificultate
asupra motivãrii respingerii acþiunii ca
neîntemeiate pe baza art. 581 din
Codul de procedurã civilã, aducând în
192 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
prim plan ca motive de netemeinicie
alte texte legale, art. 92 din Legea nr.
19/2000 ºi art. 187 alin.4 din Legea nr.
19/2000, fãrã a face în vreun fel
l egãtura acestora cu ordonanþa
preºedinþialã pretinsã în acþiunea
precizatã.
Prima instanþã a fãcut ºi o analizã a
condiþiilor de admisibilitate a ordonanþei
preºedi nþi al e, observându-se cã,
potrivit celor menþionate în jurispru-
denþã, a acordat cuvântul pãrþilor ºi pe
aceste condiþii de admisibilitate, dar în
mod greºit a apreciat în final cã cererea
reclamantei aºa cum a fost formulatã
pe calea ordonanþei preºedinþiale nu ar
prejudeca fondul, deºi însãºi observase
totuºi cã pune în discuþie legalitatea
deciziei ce fãcea obiectul procesului
separat de fond.
Totodatã prima instanþã împleteºte,
în considerente, motive de inadmi-
sibilitate clarã a cererii de ordonanþã
preºedi nþi al ã, pe care formal l e
numeºte motive care aratã caracterul
neîntemeiat al acþiunii (spre exemplu,
surprinde cã, în capãtul de cerere prin
care reclamanta pretinde repunerea
provizorie în platã a pensiei pe care a
avut-o anterior deciziei de revizuire a
pensiei aflate în platã, se solicitã
tranºarea fondului litigiului) cu motive
de netemei ni ci e (sens în care
menþioneazã c㠄deºi reclamanta a
invocat dispoziþiile art. 180 alin.7 din
Legea nr. 19/2000, text, de altfel,
invocat de reclamantã în coroborare cu
o mul ti tudi ne de acte normati ve
naþionale ºi europene, acestea nu
prezintã relevanþã în soluþionarea
cererii de ordonanþã preºedinþialã,
deoarece deºi prevãd cã în situaþia în
care cuantumul pensiilor, stabilit
conform alin. (6), este mai mic decât
cel stabilit în baza legislaþiei anterioare,
se pãstreazã în pl atã cuantumul
avantajos, totuºi dispoziþiile respective
nu au caracter de principiu decât pentru
ipoteza enunþatã în conþinutul ei) în
ciuda faptului cã asemenea motive de
fond nu pot fi analizate ºi tranºate în
favoarea unei pãrþi ºi în defavoarea
celeilalte decât într-o acþiune prin care
se soluþioneazã fondul litigiului - de
anulare a deciziei de revizuire (recal-
culare) ºi de platã a pretenþiilor bãneºti
pânã la nivelul pensiei anterioare
emiterii acestei decizii ce se cere
anulatã.
Într-adevãr, aºa cum observase
prima instanþã, decizia a cãrei suspen-
dare provizorie se solicita nu era o
decizie de recuperare a unui debit cu
titlu executoriu de cãtre Casa de Pensii,
ci doar recalcula pensia recurentei-
reclamante.
Tot real este, însã, aºa cum a arãtat
recurenta-reclamantã în recurs, cã,
decizia în speþã nu era definitivã (în
accepþiunea art.88 din Legea nr.19/
2000), dar ea era executorie, în sensul
cã, deºi era susceptibilã de atacare cu
contestaþie, proces de fond pe care
recurenta l-a demarat separat, ea,
potrivit legii în temeiul cãreia a fost
emisã, a pus imediat în platã pensia pe
care a stabilit-o.
Aºadar, decizia a cãrei suspendare
se solicitã este un act juridic cu efecte
j uri di ce în curs. Cerându-se de
recurenta-reclamantã suspendarea
acestei decizii ºi repunerea în platã a
pensiei stabilitã prin decizia anterioarã,
care ºi-a încetat efectele la aceeaºi
data când decizia contestatã a început
sã-ºi producã efectele juridice, pe calea
ordonanþei preºedinþiale, prima instanþã
trebuia sã analizeze în detaliu dacã
sunt sau nu îndeplinite condiþiile
speciale de admisibilitate prevãzute de
art. 581 din Codul de procedurã civilã.
Aceste condi þi i speci al e de
admisibilitate prevãzute de art. 581 din
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 193
Codul de procedurã civilã nu erau
îndepl i ni te întocmai în cererea
reclamantei, aºa cum a fost formulatã.
Tribunalul Bucureºti a procedat nelegal,
respingând cererea de ordonanþã
preºedinþialã ca neîntemeiatã, în loc sã
o reþinã în pronunþare pe excepþia
referitoare la admisibilitatea ei, conform
art. 137 alin. 1 din Codul de procedurã
civilã ºi sã o respingã, ca inadmisibilã,
faþã de situaþia cã prevederile Codului
de procedura civilã instituie, în art. 581,
condiþii speciale pentru demararea
cererii de ordonanþã preºedinþialã,
menþionând cã instanþa va putea sã
ordone mãsuri vremelnice în cazuri
grabnice, pentru pãstrarea unui drept
care s-ar pãgubi prin întârziere, pentru
prevenirea unei pagube iminente ºi
care nu s-ar putea repara, precum ºi
pentru înlãturarea piedicilor ce s-ar ivi
cu prilejul unei executãri. Cererea de
ordonanþã preºedinþialã se va introduce
la instanþa competentã sã se pronunþe
asupra fondului dreptului. Ordonanþa va
putea fi datã ºi fãrã citarea pãrþilor ºi
chiar atunci când existã judecatã
asupra fondului. Din textul legal men-
þionat rezultã cã, pentru exercitarea
cererii, câteva condiþii cumulative se cer
a fi îndeplinite, aºa cum doctrina ºi juris-
prudenþa le-a împãrþit unitar: urgenþa,
caracterul vremelnic ºi neprejudecarea
fondului.
În speþã, singura condiþie îndeplinitã
era cea a caracterului vremelnic al
mãsurii pretinse de reclamantã a se
dispune de instanþa de fond, pe un
termen determi nabi l - pânã l a
soluþionarea procesului de fond pornit
pe cale separatã pentru anularea
deciziei de recalculare a pensiei.
Dar, pentru ca cererea reclamantei
sa fie admisibil a fi soluþionatã prin
ordonanþã preºedinþialã, este necesar,
în acelaºi timp, ca ordonanþa sã fie
urgentã ºi prin soluþionarea ei sã nu se
prejudece fondul litigiului.
Aprecierea condiþiilor de admisi-
bilitate trebuie fãcutã în concret, nu
generic.
Condiþia urgentei nu trebuie sã fie
confundatã cu celeritatea judecãþii de
fond. Celeritatea, în sensul soluþionãrii
procesului civil în termenul rezonabil,
poate fi obþinutã de reclamantã prin alte
remedii procesuale - cereri de pre-
schimbare motivatã a termenelor
judecãþii de fond - iar nu prin tranºarea
pe fond a problemei în favoarea sa prin
ordonanþã preºedinþialã. Instanþa este
obligatã sã arate împrejurãrile concrete
din care a tras concluzia cã este
îndeplinitã cerinþa urgenþei. Or în speþã,
prima instanþã a arãtat doar c㠄în ceea
ce priveºte urgenþa cererii aceasta se
justificã prin aceea cã reducerea
cuantumului pensiei de serviciu ºi
diminuarea acesteia, are consecinþe
asupra mijloacelor necesare traiului,
conform precizãrii reclamantei”. Apoi,
spre finalul considerentelor a menþionat
c㠄ºi în situaþia în care reclamantei i
s-ar produce o pagubã iminentã prin
plata pensiei recalculate, totuºi aceasta
ar putea fi reparatã prin restituirea
sumelor care i s-ar cuveni, în mãsura
în care soluþia ce se va pronunþa pe
fondul contestaþiei i-ar fi favorabilã”. Pe
aceste aspecte, a încuviinþat si proba
cu înscrisurile ataºate de reclamantã
în copie acþiunii. Aceste înscrisuri indicã
doar care au fost cheltuielile recla-
mantei pentru utilitãþi între noiembrie
2009-martie 2010 ºi nu vizeazã practic
perioada de incidenþã a deciziei a cãrei
suspendare o cere, la dosar nefiind
depuse niciun fel de înscrisuri pentru
vreo cheltuialã medicalã invocatã în
cererea introductivã.
Aºa cum se aratã în doctrinã ºi se
aplicã unitar în practicã, cea de-a treia
194 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
condiþie de admisibilitate - nepreju-
decarea fondului - decurge atât din
condi þi a referi toare l a caracterul
vremelnic al mãsurii ce urmeazã a fi
dispusã, cât ºi din prevederea legalã
conform cãreia ordonanþa va putea fi
datã chiar si atunci când existã judecatã
asupra fondului.
Ignorând condiþiile de admisibilitate
ale cererii sub acest aspect, Tribunalul
Bucureºti a ignorat practic cã repu-
nerea în platã a pensiei anterioare, aºa
cum pretindea reclamanta, nu putea fi
decât subsecventã soluþionãrii unei
acþiuni de anulare a deciziei contestate
de recalculare a pensiei (Tribunalul nu
putea dispune repunerea în platã a unei
pensii mai vechi, existente anterior dar
care îºi încetase existenþa, decât dacã
aprecia cã un act juridic - decizia de
recalculare - este nul, în condiþiile în
care art. 4 din Legea nr. 119/2010
produsese deja efectul încetãrii pensiei
anterioare, ceea ce nu putea face pe
calea ordonanþei preºedinþiale care nu-i
permite sã anuleze un act ci doar sã
„pipãie fondul” - adicã sã observe dacã
existã ºi, în caz afirmativ, în favoarea
cãrei pãrþi existã dreptul aflat în litigiu),
ºi în final Tribunalul Bucureºti a respins
cererea, ca neîntemeiatã, oferind o
motivare contradictorie (cumulând
motive atât de inadmisibilitate cât si de
temeinicie). Lipsa îndeplinirii cumu-
lative a condiþiilor urgenþei si nepre-
judecãrii fondului, condiþii pretinse de
art. 581 din Codul de procedurã civilã,
ar fi fost mai simplu a fi observatã dacã
Tribunalul Bucureºti ar fi constatat cã
pentru plata la termenele lunare a
pensiei sale, în condiþiile prelungitelor
dezbateri publice asupra recalculãrii
pensiilor speciale, reclamanta avusese
la dispoziþie deja o procedurã care îi
permitea din timp analiza cererii de
platã a pensiei în cuantumul pe care îl
pretinde prin ordonanþa preºedinþialã,
pe care însã nu o utilizase, art. 110 din
Codul de procedurã civilã.
Suspendarea executãrii (plãþii)
deciziei de recalculare. în baza art. 581
din Codul de procedurã civilã, care, fiind
comunicatã reclamantei de pârâtã,
producea efecte asupra acesteia
(conform cuponului de pensie de la fila
12 din dosarul de fond), putea avea ca
efect doar suspendarea plãþii pensiei
recalculate ºi nu putea avea ca efect
începerea plãþii unei alte pensii, mai
mari, în condiþiile în care art. 4 alin 3
din Legea nr. 119/2010 privind stabi-
lirea unor mãsuri în domeniul pensiilor,
a real i zat dej a încetarea pensi ei
anterioare ºi în condiþiile lipsei unei
dispoziþii de fond a instanþei cãreia i s-a
dedus fondul pretenþiilor bãneºti, care
eventual sã rezolve contradicþia dintre
art. 4 alin. 3 din Legea nr. 119/2010 ºi
art. 1 din Protocolul Adiþional nr. 1 la
CEDO , respectiv art. 17 alin.1 din Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii
Europene, în condiþiile art. 11 si 20 din
Constituþie. Aºadar, având ca efect
doar suspendarea pl ãþi i pensi ei
recalculate, suspendarea executãrii
deciziei de recalculare în baza art. 581
din Codul de procedurã civilã nu era o
cerere urgentã. Sub acest aspect, erau
relevante prevederile art. 92 alin. 3 din
Legea nr. 19/2000, cãci, putând obþine
oricând suspendarea plãþii pensiei
(lucru care, de altfel, nu era cel vizat
ca finalitate a cererii de reclamantã, cel
urmãrit fiind repunerea în platã a
pensiei anterioare) printr-o simplã
cerere pe care o poate depune la
pârâtã, reclamanta nu justifica urgenþa
unei cereri de ordonanþã preºedinþialã
care sã-i suspende executarea plãþii
pensiei din decizia recalculatã - nu sub
aspecte de netemeinicie la a cãrei
analizã prima instanþã nu mai era
îndreptãþitã.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 195
Motivele pe care acþiunea trebuia
respinsã, cum s-a arãtat mai sus de
Curte, sunt într-adevãr de inadmi-
sibilitate, iar nu de netemeinicie.
Încãlcarea legii pe aceste aspecte,
respingerea în mod greºit a acþiunii, ca
neîntemeiatã, în loc de inadmisibilã, va
fi înlãturatã de instanþa de recurs, în
aplicarea art. 304 pct. 7 ºi 9 din Codul
de procedurã civilã, cu antrenarea
înlãturãrii motivelor de netemeinicie
aplicate în mod greºit în cadrul cererii
de ordonanþã preºedinþialã inadmi-
sibilã, de prima instanþã, care a tins sã
justifice restrângerea dreptului la
pensie al reclamantei, astfel încât
asemenea motive de temeinicie cu
privire la principiul înlãturat al menþinerii
în platã a cuantumului avantajos al
pensiei de stat, rezultat în realitate din
art. 1 din Protocolul Adiþional nr. 1 la
CEDO ºi aplicat constant în timp în
domeniul ocrotirii valorii patrimoniale a
pensiei de legislaþia internã, O.U.G. nr.
4/2005, O.U.G. nr. 19/2007, art. 180
alin. 7 din Legea nr. 19/2000, care o
nemulþumesc pe recurentã vor fi lãsate
spre judecata amplã de fond dintre
recl amantã ºi pârâtã în acþi uni l e
reclamantei pe care le-a avut sau dupã
caz le va avea la dispoziþie în mãsura
în care va aprecia justificat.
Instanþa de recurs mai noteazã cã,
în raport cu aceastã situaþie de drept,
cererea recurentei-reclamante de
sesizare a Curþii de Justiþie a Uniunii
Europene cu o întrebare preliminarã
referitoare la art. 17 alin.1 si art. 21 din
Carta Drepturilor Fundamentale a
Uniunii Europene ºi la prevederile din
Directiva nr.79/7/CEE, privind principiul
egalitãþii de tratament între femei ºi
bãrbaþi, ºi Directiva nr. 86/378/CEE,
modificatã prin Directiva nr. 96/97/CEE,
privind aplicarea principiului egalitãþii în
schemele ocupaþionale de securitate
socialã, ataºatã recursului la data de
9.12.2010, pe lângã faptul cã parþial nu
este pertinentã soluþionãrii cererii de
ordonanþã preºedinþialã, deoarece
aceasta cerere de ordonanþã preºe-
dinþialã nu invocã o discriminare sau
i negal i tate pe moti ve de sex a
recurentei-reclamante care sã atragã
incidenþa celor 3 directive ale Uniunii
Europene înscri se în întrebarea
preliminarã, nefiind formulatã într-un
cadru procesual care sã permi tã
stabilirea urgentã ºi provizorie a unor
mãsuri de cãtre instanþa naþionalã care
sã nu prejudece fondul pretenþiilor,
întrebarea înscri sã de recurentã
neputând duce la dezlegarea cererii de
ordonanþã preºedinþialã aºa cum a fost
formulatã, ci fiind formulatã într-o cerere
ce nu îndeplineºte condiþiile art. 581 din
Codul de procedurã civilã, care regle-
menteazã ordonanþa preºedinþialã, ºi
de aceea se respinge ca inadmisibilã,
a fost respinsã, ca rãmasã fãrã obiect,
deoarece un asemenea incident proce-
dural - sesizarea CJUE cu o cerere de
pronunþare a unei hotãrâri preliminare
- nu s-ar putea realiza decât într-un
proces naþional legal demarat. Aceeaºi
soluþie, referitoare la respingerea cererii
de sesizare a CJUE, ca fiind lipsitã de
obiect, se impune ºi în considerarea
celor stabilite de însãºi Curtea de
Justiþie a Uniunii Europene care, în
cauza CILFIT a arãtat la paragraful 10
c㠓rezultã din raportul dintre alin. 2 ºi
3 din art. 177 (actual art. 267 din
T.F.U.E.) cã organele jurisdicþionale de
drept intern avute în vedere de alin. 3
beneficiazã de aceeaºi putere de
apreciere ca toate celelalte organe
jurisdicþionale de drept intern în ceea
ce pri veºte eval uarea necesi tãþi i
pronunþãrii unei decizii de interpretare
a dreptului Uniunii Europene pentru a
le permite pronunþarea deciziei lor. Prin
196 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
aceasta, organel e de j uri sdi cþi e
respective nu sunt obligate sã trimitã o
cerere de interpretare de drept al
Uniunii Europene ridicatã în faþa lor
dacã respectiva chestiune nu este
pertinentã, adicã în cazul în care
rãspunsul la întrebarea respectivã,
indiferent care ar fi el, nu ar putea avea
nicio influenþã asupra soluþionãrii
litigiului, deoarece un asemenea
incident procedural - sesizarea CJUE
cu o cerere de pronunþare a unei
hotãrâri preliminare - nu s-ar putea
realiza decât într-un proces naþional
demarat cu respectarea regulilor de
procedurã aplicabile, nu într-o cerere
de ordonanþã preºedinþialã ce nu
îndeplineºte condiþiile de admisibilitate
prevãzute la art. 581 din Codul de
procedurã civilã.
Neinsistând asupra excesului de zel
în ce priveºte admiterea unui recurs,
doar pentru a schimba o soluþie din
netemeinicie în inadmisibilitate (în
culmea fericirii, pãrþii i s-a ºi admis
recursul, deºi n-a câºtigat nimic), nu
putem sã nu remarcãm soluþia cu totul
originalã gãsitã referitor la cererea de
sesi zare a CJUE cu o întrebare
preliminarã.
Practic o instanþã din România
pronunþã soluþia pricinii, dupã care se
trezeºte cã a mai rãmas nesoluþionatã
o ”ciudat㔠cerere premergãtoare, pe
care o respinge en fanfare, ca rãmasã
fãrã obiect.
Pentru a fi de calitate, hotãrârea
judecãtoreascã trebuie perceputã de
justiþiabil ºi de societate, în general,
drept rezultatul unei aplicãri pertinente
a regulilor de drept, al unei proceduri
echi tabi l e ºi al unei apreci eri
convingãtoare a faptelor.
Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului
Consultativ al Judecãtorilor Europeni
(CCJE) în atenþia Comitetului de
Miniºtri al Consiliului Europei privind
calitatea hotãrârilor judecãtoreºti
concluzioneazã cã motivarea permite
nu numai o mai bunã înþelegere ºi
acceptare a hotãrârii de cãtre justiþiabil
ci este mai ales o garanþie împotriva
arbitrarului.
Fireºte cã profesionalismul judecã-
torului este prima garanþie a unei
hotãrâri de calitate.
Dar cum se poate aprecia acest
lucru când o instanþã de ultim grad nu
este capabilã sã facã mãcar o paralelã
cu mecanismul excepþiei de neconsti-
tuþionalitate din dreptul intern, pentru a
înþelege cumva fundamentele întrebãrii
preliminare?
Orice alt comentariu este inutil.
c. O soluþie similarã a fost adop-
tatã prin decizia civilã nr. 4561/R/28
octombrie 2010 pronunþatã de
Curtea de Apel Bucureºti - Secþia a
VII-a civilã ºi pentru cauze privind
conflicte de muncã ºi asigurãri
sociale
Prin sentinþa civilã nr. 253/LM/
23.03.2010 pronunþatã în dosarul nr.
116/122/2010, Tribunalul Giurgiu –
Secþi a ci vi l ã a respi ns acþi unea
formulatã de reclamantul T.I., prin care
acesta a sol i ci tat ca i nstanþa sã
constate neconformitatea dreptului
intern cu dreptul Uniunii Europene ºi,
pe cale de consecinþã, sã dispunã
obligarea pârâtului la plata de daune
cominatorii de 2.564 lei lunar, sã
constate încãl carea drepturi l or
fundamentale ale sale, la muncã,
pensie ºi nediscriminare, precum ºi sã
constate dreptul sãu de a cumula
salariul cu pensia, în contradictoriu cu
pârâtul Statul Român, prin Ministerul
Finanþelor Publice, ca nefondatã.
În motivarea acestei soluþii, s-a
arãtat cã, prin decizia nr. 132501/
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 197
08.12.2009 emisã de Ministerul Admi-
nistraþiei ºi Internelor – Casa de Pensii
s-au suspendat drepturile de pensie ale
recl amantul ui T.I., ca urmare a
exprimãrii opþiunii în sensul continuãrii
activitãþii în cadrul Tribunalului Giurgiu
în cal i tate de i nformati ci an ºi a
suspendãrii plãþii pensiei, conform
declaraþiei din data de 08.12.2009.
Reclamantul este încadrat în funcþia de
informatician în cadrul Tribunalului
Giurgiu, acesta fiind totodatã beneficiar
al dreptului la pensie, iar cuantumul
pensiei pe care o încasa ºi salariul cu
care este remunerat avea o valoare mai
mare decât salariul mediu brut pe
economie. În acest context, sunt
aplicabile dispoziþiile art.18 alin.1 din
Legea nr. 329/2009, conform cãrora
„pensionarii prevãzuþi la art. 17 alin. 2
l i t. a care desfãºoarã acti vi tãþi
profesionale pe bazã de contract
individual de muncã, raport de serviciu
sau în baza actului de numire în funcþie
au obligaþia ca, în termen de 15 zile de
la data intrãrii în vigoare a prezentului
capitol, sã îºi exprime în scris opþiunea
între suspendarea plãþii pensiei pe
durata exercitãrii activitãþii ºi încetarea
raporturilor de muncã, de serviciu sau
a actului de numire în funcþie, dacã
nivelul pensiei nete aflate în platã
depãºeºte nivelul salariului mediu brut
pe economie utilizat la fundamentarea
bugetului asigurãrilor sociale de stat,
aprobat prin legea bugetului asigurãrilor
sociale de stat”.
Reclamantul ºi-a exprimat opþiunea
în sensul suspendãrii plãþii pensiei ºi
continuãrii raporturilor de muncã, în
acest context, fiind emisã decizia
anterior menþionatã privind suspen-
darea dreptului la pensie.
A arãtat instanþa de fond cã acþiunea
reclamantului era nefondatã, pe baza
urmãtoarelor aspecte:
În primul rând, acþiunea recla-
mantului este lipsitã de un obiect
concret, cel puþin sub aspectul primului
capãt de cerere, acesta solicitând
practic sã se constate inaplicabilitatea
dreptului intern – Legea nr. 329/2009
în ceea ce îl priveºte, fãrã însã a
deduce judecãþii o anumitã situaþie
juridicã, deºi i s-a acordat termen,
punându-i-se în vedere sã precizeze
acþiunea. În speþã, s-ar fi putut pune în
di scuþi e apl i cabi l i tatea di rectã a
dreptul ui Uni uni i Europene, cu
aplicarea prioritarã a acestuia faþã de
dreptul intern, însã numai în ipoteza în
care reclamantul ar fi contestat decizia
prin care i s-a suspendat plata pensiei,
în cadrul unui litigiu în contradictoriu cu
emitentul actului, lucru care nu s-a
întâmplat. Doar într-un asemenea
context, instanþa ar fi avut posibilitatea
de aplica dreptul Uniunii Europene ºi a
înlãtura dispoziþiile din dreptul intern,
dacã acestea ar fi fost în contradicþie
cu dreptul Uniunii Europene, dar
nicidecum într-o acþiune formulatã la
modul generic „acþiune în constatarea
neconformitãþii dreptului intern cu
dreptul Uniunii Europene”, instanþa nu
se poate pronunþa în acest sens, nefiind
sesizatã cu o pretenþie concretã.
Aspectele invocate de cãtre recla-
mant, privind o eventualã neconcor-
danþã a Legi i nr. 329/2009 cu
dispoziþiile constituþionale, nu pot fi
invocate în faþa instanþelor de drept
comun, doar judecãtorul constituþional
având abilitatea de a se pronunþa cu
pri vi re l a conformi tatea unui act
normativ cu legea fundamentalã, însã
acesta nu a i nvocat excepþi a de
neconstituþionalitate.
Mai mult, nu trebuie ignorat faptul
cã mãsurile instituite de legiuitor prin
Legea nr. 329/2009 au caracter
excepþional, stând în puterea sa sã
198 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
adopte diverse mãsuri în vederea
reducerii efectelor crizei economice ºi
îndeplinirii obligaþiilor ce rezultã din
memorandumul de înþelegere dintre
Comunitatea Europeanã ºi România,
încheiat la Bucureºti ºi Bruxelles în data
de 23 iunie 2009, ºi din Acordul
stand-by încheiat între România ºi
Fondul Monetar Internaþional.
Împotriva acestei sentinþe, recu-
rentul-reclamant T.I. a declarat recurs,
înregistrat pe rolul Curþii de Apel
Bucureºti – Secþia a VII-a Civilã ºi
pentru cauze privind conflicte de muncã
ºi asigurãri sociale sub nr. 166/122/
2010.
În motivare, Curtea de Apel Bucu-
reºti a reþinut cã prima instanþã a ignorat
dispoziþiile art. 111 din Codul de
procedurã civilã, care sunt incidente în
cauzã. În motivarea oferitã soluþiei,
prima instanþã vãdeºte cã se aflã în
dificultate asupra motivãrii respingerii
acþiunii ca nefondate, deºi reþinuse just
cã este o acþiune în constatare. Astfel,
împleteºte, în considerente, motive de
inadmisibilitate a acþiunii în constatare
pe care formal le numeºte motive care
aratã caracterul nefondat al acþiunii
(surprinde cã acþiunea nu are un obiect
concret, cã nu este dedusã judecãþii o
acþiune în realizare pe care reclamantul
o avea la dispoziþie), cu motive de
netemeinicie (sens în care menþio-
neazã c㠔nu trebuie ignorat faptul cã
mãsurile instituite de legiuitor prin
Legea nr.329/2009 au caracter
excepþional, stând în puterea sa sã
adopte diverse mãsuri în vederea
reducerii efectelor crizei economice ºi
îndeplinirii obligaþiilor ce rezultã din
memorandumul de înþelegere dintre
Comunitatea Europeanã ºi România,
încheiat la Bucureºti ºi Bruxelles în data
de 23 iunie 2009, ºi din Acordul
stand-by încheiat între România ºi
Fondul Monetar Internaþional”) în ciuda
faptul ui cã asemenea moti ve de
netemeinicie nu pot fi analizate ºi
tranºate în favoarea unei pãrþi ºi în
defavoarea celeilalte într-o acþiune în
constatare care nu îndeplinea condiþiile
legale de admisibilitate.
Tri bunal ul a procedat nel egal
respingând acþiunea în constatare ca
nefondatã, în loc sã punã în discuþie
excepþiile referitoare la admisibilitatea
ei ºi sã o respingã ca inadmisibilã, faþã
de situaþia cã prevederile Codului de
procedurã civilã instituie in art. 111,
teza a doua, principiul subsidiaritãþii
acþiunii în constatare faþã de cererea
de realizare a dreptului, spunând cã
aceastã cerere nu poate fi primitã dacã
partea poate cere realizarea dreptului,
ºi cã din textul legal menþionat rezultã
cã, pentru exercitarea acþiunii în
constatare, câteva condiþii cumulative
se cer a fi îndeplinite: partea sã nu
poatã cere realizarea dreptului; partea
sã justifice un interes juridic personal;
prin acþiune sã nu se urmãreascã
constatarea existenþei sau inexistenþei
unei stãri de fapt.
Pentru ca acþiunea în constatare sã
fie admisibilã, este necesar, aºadar, pe
de o parte, ca reclamantul sã nu fi
dispus niciodatã ºi în mod efectiv de o
acþiune în realizarea dreptului sãu, iar
pe de altã parte sã justifice un interes
juridic - personal, nãscut, actual.
Dacã însã o astfel de acþiune în
realizare existã, dar nu mai poate fi
exercitatã de reclamant din diverse
motive (este prea costisitoare, a fost
respinsã o datã o astfel de acþiune si
deci nu mai poate fi exercitatã o a doua,
cãci s-ar opune autoritatea de lucru
judecat, este tardivã, s-a prescris etc.),
atunci acþiunea în constatare nu este
admisibilã.
Ignorând condiþiile de admisibilitate
ale acþiunii în constatare sub acest
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 199
aspect, Tribunalul, deºi a observat
corect ca reclamantul avea la dispoziþie
acþiunea de a cere realizarea dreptului
la pensie invocat în acþiunea în consta-
tare, prin restituirea pensiei suspen-
date, cum sesizeazã ºi recurentul-
reclamant în recurs, accesorie acþiunii
de anulare a deciziei de suspendare a
plãþii pensiei, deþinutã de reclamant în
loc de niºte acþiuni în constatarea
dreptului reclamantului de a cumula
pensia cu salariul ºi în constatarea
încãlcãrii de stat a unor drepturi
fundamentale, la muncã, la proprietate
asupra pensiei, la nediscriminare, pe
care acesta le formula cu încãlcarea
art. 111din Codul de procedurã civilã,
a respins acþiunea în constatare ca
nefondatã, oferi nd o moti vare
contradictorie (cumulând motive atât de
inadmisibilitate cât ºi de temeinicie).
De asemenea, ignorând condiþiile
de admisibilitate ale acþiunii, pentru
capãtul de cerere în care reclamantul
solicita pronunþarea unei hotãrâri care
sã admitã acþiunea în constatarea
neconformitãþii dreptului intern cu
dreptul Uniunii Europene ºi sã dispunã,
în consecinþã, obligarea pârâtului la
plata de daune cominatorii pe lunã de
întârziere pânã la modificarea legislaþiei
interne, deºi a observat corect cã
reclamantul nu deducea judecãþii o
cerere în care sã aibã un interes juridic
personal, ci o cerere privind un interes
general, referitor la legislaþia internã a
statului (reþinând cã cererea recla-
mantului nu avea un obiect concret),
tri bunal ul a respi ns acþi unea în
constatare ca nefondatã, oferind o
motivare contradictorie (cumulând
motive atât de inadmisibilitate cât si de
temeinicie), în loc sã punã în discuþie
excepþia inadmisibilitãþii cu privire la
lipsa de interes juridic personal a
reclamantului pentru acest capãt de
cerere generic ºi sã-l respingã de
asemenea, ca inadmisibil, deoarece nu
doar cã reclamantul avea la dispoziþie
acþiuni în realizare (fie într-un proces
de contestare a deciziei de suspendare
a pensiei din cauza cumulului, fie
într-un proces de contestare a unei
decizii de încetare a contractului indivi-
dual de muncã din cauza cumulului,
cerând restituirea drepturilor bãneºti
neachitate cu titlu, dupã caz, de pensie
sau de salariu), dar reclamantul nu
avea în cererea de constatare a necon-
formitãþii dreptului intern cu dreptul
Uniunii Europene, cu consecinþa plãþii
de daune cominatorii pânã la modifi-
carea legislaþiei statului, un interes
juridic personal, persoanele care au
iniþiativã legislativã fiind prevãzute în
Constituþie ºi între acestea nere-
gãsindu-se reclamantul singur, printr-o
acþiune în constatare la instanþã.
Interesul este juridic atunci când este
în legãturã cu un drept prevãzut de lege
ºi este personal atunci când aparþine
efectiv ºi exclusiv persoanei care îl
invocã, ceea ce nu este cazul în speþã.
Faþã de cele reþinute, conform art.
312 alin. 3 din Codul de procedurã
civilã, raportat la art. 304 pct. 9 ºi 7 din
Codul de procedurã civilã, se va modi-
fica în tot sentinþa recuratã, urmând a
se respinge acþiunea reclamantului T.I.
în contradictoriu cu pârâtul Statul
Român, prin Ministerul Finanþelor
Publice, ca inadmisibilã, capãtul de
cerere vizând cheltuielile de judecatã
de la fond urmând aceeaºi soluþie dupã
capetele principale de a cãror soluþie
depinde conform art. 274 din Codul de
procedurã civilã.
În raport cu aceastã situaþie de
drept, cererea recurentului-reclamant
de sesizare a Curþii de Justiþie a Uniunii
Europene cu o serie de întrebãri
preliminare, ataºatã recursului la data
200 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
de 19.10.2010, nefiind formulatã într-un
cadru procesual care sã permi tã
dezlegarea unor probleme pe fondul lor
de cãtre instanþa naþionalã, singurul caz
în care în concret întrebãrile înscrise
de recurent (cu privire la compa-
tibilitatea sau incompatibilitatea Legii nr.
329/2009, cu Directiva 2000/78, cu art.
15 si 17 di n Carta Drepturi l or
Fundamentale a Uniunii Europene, cu
art. 1 din Protocolul adiþional nr. 1 la
C.E.D.O., cu art. 157 din T.F.U.E., cu
art. 3 alin. 1 lit. c ºi art. 4 din Directiva
76/207/CE modificatã prin Directiva
2002/73/CE, cu art. 4 din Directiva
2002/73/CE, cu spi ri tul acestor
directive, ºi cu privire la interpretarea
ca fiind sau nu în concurenþã a dreptului
la muncã ºi dreptului la pensie pe baza
dispoziþiilor acestor acte internaþionale
obligatorii pentru stat ºi la respectarea
principiilor generale de drept printre
care si cel al securitãþii juridice în
privinþa acestor douã drepturi ºi a
cumulului lor, precum ºi dacã ar impune
dreptul Uniunii Europene o obligaþie
care sã justifice o reducere retroactivã
a avantajelor al cãror beneficiar ar fi
recurentul, ca pensionar militar, ºi dacã
este statul român obligat sã repare
prejudiciul cauzat prin legiuitor acestuia
în calitate de cadru militar trecut în
rezervã cu drept de pensi e, pri n
suspendarea plãþii pensiei pe perioada
cât a lucrat într-o instituþie bugetarã) ar
fi putut fi analizate ca având legãturã
cu obiectul dedus judecãþii (într-o
acþiune în realizare ca spre exemplu
într-un proces de contestare, a unei
decizii de suspendare a pensiei din
cauza cumulului sau unei decizii de
încetare a contractului individual de
muncã din cauza cumulului, ºi de
restituire a unor sume bãneºti), ci fiind
formulatã într-o acþiune în constatare
ce nu îndeplineºte condiþiile art. 111 din
Codul de procedurã ci vi l ã, care
reglementeazã acþiunile în constatare,
a fost respinsã ca rãmasã fãrã obiect,
deoarece un asemenea i nci dent
procedural - sesizarea CJUE cu o
cerere de pronunþare a unei hotãrâri
preliminare - nu s-ar putea realiza decât
într-un proces naþional legal demarat.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 201
Acþiunea în anulare a
certificatului de
moºtenitor promovatã de
un terþ – interes ºi calitate
procesualã activã
Roxana Maria Lãcãtuºu,
judecãtor, Judecãtoria Sector 4 Bucureºti
Rezumat:
Acþiunea unui terþ în anularea unui certificat de moºtenitor se va respinge ca
lipsitã de interes dacã acesta nu face dovada cuprinderii în certificat a unui bun
despre care pretinde cã îi aparþine. Este eronat a se concluziona existenþa unui
interes al terþului, din simpla invocare a dreptului de proprietate de cãtre moºtenitori
împotriva terþului în cadrul unei acþiuni în revendicare, certificatul de moºtenitor
neconstituind o dovadã a dreptului invocat.
În cazul dovedirii temeiniciei acþiunii, soluþia ce va pronunþatã va fi anularea
parþialã a certificatului de moºtenitor, în sensul constatãrii cã din masa succesoralã
reþinutã de notar nu face parte bunul pretins de terþ. Acesta nu are calitate
procesualã activã a solicita constatarea lipsei calitãþii de moºtenitor reþinutã în
beneficiul unor persoane, astfel cã nu poate fi primitã aceastã constatare pe
calea unei acþiuni ce presupune numai compararea titlurilor, iar nu analiza calitãþii
de moºtenitor reþinutã în certificat.
Abstract:
The action for annulment against the certificate of succession brought by a third
party will be normally rejected as being lacked of interest in case the said party does
not prove that a good pretended as belonging to him is mentioned in the certificate.
It is wrong to conclude that there is a third party interest by a mere invocation of the
right of property by the heirs against the third party in a restitution claim as the certificate
of succession does not amount to a proof of the claimed entitlement.
If the claim is founded as being grounded, the solution will be that of a partial
annulment of the certificate of succession, meaning the claimed good is not part
of the succession as a whole as established by the notary. He has no locus
standi to seek to determine a person is not qualified as a successor, therefore a
claim based on a comparison of entitlements, not on the quality of successor
established by a certificate should be rejected.
Keywords: certificate of succession, action for annulment, comparison of
entitlements, the quality of successor established by a certificate, partial
annulment of the certificate of succession
202 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
C
alitatea procesualã activã a fost
defi ni tã în l i teratura de
specialitate ca fiind identitatea
între persoana reclamantului ºi cel care
este titularul dreptului afirmat. S-a arãtat
cã, în cazul situaþiilor juridice pentru a
cãror realizare calea justiþiei este
obligatorie, calitatea procesualã activã
aparþine celui ce se poate prevala de
acest interes, calitatea procesualã
pasivã aparþinând celui faþã de care se
poate realiza interesul
159
.
Justificarea calitãþii procesuale
active (ºi pasive) cade în sarcina
reclamantului, prin indicarea obiectului
cererii ºi a motivelor în fapt ºi de drept
pe care se întemeiazã pretenþia sa.
Dupã sesizare, instanþa verificã calita-
tea procesualã activã (ºi pasivã), fie
înainte de începerea dezbaterilor dacã
acest lucru e posibil (de regulã în cazul
cererilor personale, iar în cazul cererilor
reale numai dacã se invocã calitatea
procesualã pasivã), în cadrul dezba-
terilor asupra fondului dreptului (dacã
se invocã excepþia lipsei calitãþii
procesuale active în acþiunile reale).
Verificarea nu prezintã dificultãþi în
cazul acþiunilor prin care se urmãreºte
valorificarea unui drept de creanþã, în
raportul juridic obligaþional fiind deter-
minaþi atât subiectul activ cât ºi pasiv.
În cazul acþiunilor prin care se
urmãreºte valorificarea unui drept real
principal se administreazã probe ca ºi
pentru dovedirea temeiniciei cererii.
Ni ci în acest caz, l i psa cal i tãþi i
procesuale active nu se confundã cu
netemeinicia. În cazul acþiunii reale
introdusã de o persoanã fãrã calitate
procesualã activã, dreptul subiectiv
existã, dar cererea nu a fost introdusã
de titularul dreptului - spre exemplu, în
cazul unei acþiuni în revendicare în
cadrul cãreia reclamantul se pretinde
proprietarul unui imobil fãrã a prezenta
vreun titlu care sã poatã da naºtere cel
puþin prezumþiei de proprietate. În cazul
acþiunii netemeinice nu existã dreptul
pretins de reclamant – ca exemplu,
reclamantul prezintã un titlu în acþiunea
în revendicare, dar acesta va fi respins
ca nevalabil sau va cãdea la compa-
rarea de titluri.
Vom analiza în cazul de faþã situaþia
acþiunilor în anulare a unui certificat de
moºtenitor introduse de un terþ în ce
priveºte calitatea procesualã activã a
acestuia în promovarea unei astfel de
acþiuni.
Se porneºte de la analiza unui caz
practic
160
în care se noteazã cã a fost
eliberat, în anul 1995, un certificat de
moºtenitor în favoarea unei moºteni-
toare legale, dupã 15 ani de la decesul
autorului (din anul 1980). Se restituie,
în temeiul Legii nr. 112/1995, în
favoarea moºtenitoarei dreptul de pro-
prietate asupra unui imobil naþionalizat
ce aparþinuse autorului sãu (în certiifcat
nu este trecut în moºtenirea autoarei
imobilul). Ulterior eliberãrii certificatului
de moºtenitor, în timpul desfãºurãrii
procedurii de restituire a imobilului, prin
contract de vânzare-cumpãrare,
imobilul este vândut de cãtre stat, în
anul 1997, cãtre chiriaºi. Moºtenitoarea
i ntroduce acþi une în revendi care
împotri va cumpãrãtori l or, preva-
lându-se în principal de certificatul de
159
Gabriel Boroi, Viorel Mihai Ciobanu, Drept
Procesual civil. Curs Selectiv. Teste grilã, Ed.
All Beck, p. 9.
160
Decizia Civilã nr. 1420R/10.11.2010 a
Curþii de Apel Bucureºti nepublicatã, dosar nr.
8597/4/2008; decizia civilã nr. 611A/10.05.2010
a Tribunalului Bucureºti-Secþia IV Civilã,
nepublicatã, acelaºi dosar; sentinþa civilã nr.
3427/12.05.2009 a Judecãtoriei Sector 4
Bucureºti, nepublicatã, din acelaºi dosar.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 203
moºtenitor eliberat în anul 1995.
Cumpãrãtorii imobilului introduc la
rândul l or, acþi une în anul are a
certificatului de moºtenitor, invocând
faptul cã pârâta nu putea accepta
moºtenirea autoarei dupã 15 ani de la
deces, pârâta era în strãinãtate, în
vârstã ºi nedeplasabilã. Pârâta a
invocat la rându-i excepþia lipsei calitãþii
procesuale active a reclamanþilor ºi
excepþia lipsei de interes.
Calitatea procesualã activã nu se
confundã cu interesul. Astfel, dreptul la
acþiune nu poate fi exercitat de unele
persoane, deºi ar justifica un interes
personal. Or, dreptul la acþiune poate
fi exercitat de o persoanã care nu are
însã un interes în promovarea acþiunii,
aceasta urmând a fi respinsã ca lipsitã
de interes.
Deºi reclamanþii din cazul practic
analizat ar pãrea cã justificã interesul
în promovarea acþiunii în anulare a
certificatului de moºtenitor, prin intenþia
de a anihila un înscris de care pârâta
s-ar fi prevalat în cadrul procedurii de
restituire a unui imobil naþionalizat,
aceºtia nu au în realitate interes în
promovarea unei astfel de acþiuni decât
atunci când urmãresc excluderea
i mobi l ul ui di n masa succesoral ã
reþinutã în certificat. Aceºtia au însã
calitate procesualã activã din punct de
vedere al calitãþii lor de terþi faþã de
certificatul de moºtenitor. Motivaþia unei
astfel de constatãri este urmãtoarea.
1. Natura juridicã a certificatului de
moºtenitor
Certificatul de moºtenitor nu are
natura juridicã a unui titlu de proprie-
tate, aceasta însemnând cã un astfel
de act nu este dovada dreptului de
proprietate asupra bunurilor înscrise ca
fãcând parte din moºtenire ºi nici nu
dã naºtere unui astfel de drept în
favoarea moºtenitorilor înscriºi în
certificat. Certificatul de moºtenitor face
dovada doar a calitãþii de moºtenitor ºi
a cotelor ce se cuvin moºtenitorilor (art.
88 din Legea nr. 36/1995). El constituie
rezultatul acordului de voinþã dintre
moºtenitori, iar în cazul unui singur
moºtenitor certificã doar calitatea
acestuia de succesor.
Totodatã, se noteazã cã art. 88 din
Legea nr. 36/1995 a notarilor publici ºi
a activitãþii notariale
161
stabileºte cã: cei
care se considerã vãtãmaþi în drepturile
lor prin emiterea certificatului de moºte-
nitor pot cere instanþei judecãtoreºti
anularea acestuia ºi stabilirea dreptu-
rilor lor, conform legii. Textul de lege
nu rezervã calitate procesualã activã
în anularea unui certificat de moºtenitor
doar moºtenitorilor care au participat la
eliberarea certificatului ori persoanelor
care se pretind moºtenitori ºi nu au fost
chemate la dezbaterea succesoralã. În
baza aceluiaºi text de lege, terþul care
nu este moºtenitor ºi nu se pretinde
moºtenitor, poate cere anularea unui
161
Publicatã în M.Of. Partea I, nr. 92 din 16
mai 1995.
Studiul analizeazãsituaþia
acþiunilor în anulare a unui
certificat de moºtenitor
introduse de un terþ în ce
priveºte calitatea procesualã
activã a acestuia în
promovarea unei astfel de
acþiuni
204 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
certi fi cat de moºteni tor, dacã se
considerã vãtãmat în drepturile sale
prin emiterea certificatului. Deoarece
terþul nu invocã vreun drept în calitate
de moºtenitor, rezultã cã singura
vãtãmare pe care o poate invoca un
terþ este, evident, cuprinderea unui bun
în masa succesoral ã reþi nutã în
certificatul de moºtenitor, bun care îi
aparþine.
2. Reþinerea calitãþii procesuale
active a reclamanþilor; lipsa interesului.
Textul art. 88 din Legea nr. 36/1995
constituie temeiul ce asigurã calitatea
procesualã activã a unui terþ în promo-
varea unei acþiuni în anulare a unui
certificat de moºtenitor.
Nu se confundã aici calitatea proce-
sualã activã a terþului cu interesul sãu
în promovarea acþiunii în anulare. Art.
88 din Legea nr. 36/1995 justificã doar
calitatea procesualã, iar nu interesul,
deoarece este evident cã nu indicã
decât o singurã condiþie: sã dove-
deascã vãtãmarea drepturilor sale. Or,
dovada vãtãmãrii drepturilor sale con-
stituie interesul terþului în promovarea
acþiunii sale. Dovada nu poate consta
decât în proba cuprinderii în masa
succesoralã reþinutã în certificat, a unui
bun despre care terþul pretinde cã îi
aparþine. Lipsa acestei dovezi echiva-
leazã cu lipsa interesului, iar nu cu lipsa
calitãþii procesuale active.
Nu se confundã interesul nici cu
temeinicia cererii, în sensul cã în
prezenþa dovezii cã în certificatul de
moºtenitor a fost cuprins bunul pretins
de terþ, acþiunea acestuia este în mod
automat temeinicã. Dovedindu-se
acest aspect, se continuã cu analiza
fondului cererii, anume analiza drep-
tului pretins de terþ.
Di n acest moti v s-a arãtat în
literatura de specialitate cã o astfel de
acþiune promovatã de un terþ este
guvernatã de regulile aplicabile acþiu-
nilor reale. La nivel practic se proce-
deazã, pe fondul cererii, la o comparare
a titlurilor invocate de moºtenitori,
respectiv terþ.
O concluzie de genul: calitatea
procesualã activã a terþului se justificã
pri n exi stenþa i nteresul ui actual
exprimat în pretenþia ce o opune terþul,
moºtenitorilor, de a fi proprietar al unui
bun, este eronatã ºi nu decelazã între
principalele noþiuni juridice privind
condiþiile de exercitare a acþiunii civile:
calitatea procesualã activã ºi interes.
Împrejurarea cã moºtenitorii îºi
justificã, printr-un certificat de moºte-
nitor, calitatea procesualã activã ºi
calitatea de proprietari în promovarea
unei acþiuni în revendicare împotriva
terþului nu determinã existenþa intere-
sului în promovarea unei acþiuni în
anularea certificatului. Interesul este
dictat în cazul terþului doar de dovada
cuprinderii în masa succesoralã a
bunului.
Se ridicã întrebarea ce va face terþul
în cazul eliberãrii nu numai a certifi-
catului de moºtenitor a cãrui anulare o
solicitã, dar ºi a altor certificate de
moºtenitor, presupunând cã de pe
urma autorului respectiv au mai fost
emise ºi alte certificate de moºtenitor.
Va fi nevoit terþul sã introducã acþiune
în anulare a tuturor acestor certificate,
pentru a anihila dreptul de proprietate
ce îl pretind moºtenitorii? Este evident
cã un astfel de raþionament ajunge la
concluzii inacceptabile din punct de
vedere juridic.
Este eronat prin urmare a extrage
interesul terþului în promovarea unei
acþiuni în anulare a unui certificat de
moºtenitor din pretenþiile moºtenitorilor
cãrora le ºi opune susþinerile sale.
Drepturile pretinse de moºtenitori
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 205
asupra unor bunuri ce nu sunt cuprinse
în certificatul de moºtenitor, este
necesar a fi dovedite nu cu acest
certificat, ci cu titlul valabil al autorului
lor. Dar chiar ºi drepturile pretinse
asupra bunurilor cuprinse în certificat,
moºteni tori i nu l e pot val ori fi ca
împotriva unui terþ exclusiv pe baza
certificatului care face dovada doar a
calitãþii lor de succesori.
3. Contestarea calitãþii de moºtenitor
de cãtre un terþ – lipsa calitãþii proce-
suale active
Se ridicã prin urmare automat
întrebarea dacã un terþ poate sau nu
solicita anularea unui certificat de
moºtenitor invocând lipsa calitãþii de
moºtenitor a succesorului/succesorilor.
Întrebarea se ridicã vizavi ºi de afir-
maþi a neechi vocã de mai sus,
referitoare la interpretarea art. 88, faþã
de noþiunea de vãtãmare a drepturilor
terþului prin eliberarea certificatului de
moºtenitor, în sensul cã priveºte doar
pretenþia cã sunt cuprinse în masa
succesoralã bunuri despre care terþul
pretinde cã îi aparþin.
Certificatul de moºtenitor se elibe-
reazã în urma procedurii succesorale
notariale desfãºurate cu participarea
tuturor moºtenitorilor îndreptãþiþi a primi
efectiv moºtenirea, potrivit regulilor de
drept succesoral.
Acesta reprezintã materializarea
convenþiei dintre participanþii la proce-
dura succesoral ã notari al ã în ce
priveºte reþinerea calitãþii lor de moºte-
nitori, prin recunoaºterea cã au accep-
tat succesiunea, în temeiul consim-
þãmântului lor liber ºi neviciat ºi având
capacitate de folosinþã ºi de exerciþiu
în condiþiile legii.
Ca orice convenþie autentificatã de
notar, certificatul de moºtenitor face
dovada deplinã pânã la înscrierea în
fals în ce priveºte menþiunile notarului
ºi poate fi solicitatã anularea de cãtre
participanþii la procedura succesoralã
pentru aceleaºi cauze de nulitate
absolutã sau relativã aplicabile oricãrui
act juridic.
În ce priveºte persoanele care nu
au participat la procedura notarialã,
certificatul de moºtenitor face deplinã
dovadã pânã la proba contrarã.
Persoana care se pretinde moºte-
nitor poate introduce o acþiune în
constarea ºi a calitãþii sale de moºte-
nitor ºi a drepturilor sale, ºi pe cale de
consecinþã poate solicita anularea
certificatului de moºtenitor. Intervenþia
unui moºtenitor determinã modificarea
cotelor succesorale ºi posibil, elimi-
narea unor moºtenitori de la succe-
siune, acesta fiind motivul pentru care
este anulat certificatul de moºtenitor.
Acesta consemneazã o altã situaþie
juridicã din punct de vedere al moºte-
nitorilor ºi al cotelor succesorale,
impunându-se anularea ºi reþinerea
corectã a modului de transmitere a
moºtenirii.
În ce priveºte terþul, acesta nu are
calitatea de moºtenitor ºi nu existã
identitate între o persoanã strãinã de
succesiune (precum un terþ) ºi calitatea
de moºtenitor. Numai un moºtenitor se
poate considera vãtãmat în reþinerea
calitãþii de moºtenitor în favoarea unei
alte persoane sau în favoarea doar a
unei persoane. Calitatea procesualã
activã, în acest din urmã caz, este
reþinutã în temeiul art. 88 din Lege nr.
136/1995, în temeiul acestei identitãþi
dintre un moºtenitor ºi persoana
vãtãmatã prin reþinerea calitãþii de
moºtenitor pentru alte persoane. Terþul
nu se poate considera vãtãmat prin
eliberarea unui certificat de moºtenitor
ce reþine calitatea de moºtenitor a unei
anumi te persoane, neexi stând
206 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
identitate între terþ ºi o persoanã care
se pretinde moºtenitor.
Terþul nu poate pretinde aºadar cã
a fost vãtãmat prin reþinerea calitãþii de
moºtenitor în favoarea unei anumite
persoane cu justificarea cã aceasta din
urmã a obþinut, prin prevalarea de
calitatea de moºtenitor, un bun ce îi
aparþine. Vãtãmarea pretinsã de terþ nu
s-a produs în considerarea calitãþii de
moºtenitor a persoanei, ci în consi-
derarea dovedirii pretenþiei acestei
persoane de a fi titularul dreptului de
proprietate, fie în mod exclusiv, fie cu
un titlu preferabil celui al terþului. Nu
existã aºadar identitate nici între terþ ºi
persoana care se pretinde vãtãmatã
prin eliberarea certificatului de moºte-
nitor. Consecinþa este respingerea unei
astfel de acþi uni (în anul are a
certificatului de moºtenitor utilizat de
moºtenitor pentru a revendica un bun
pretins de la rându-i de un terþ, pe motiv
cã eliberarea certificatului i-ar fi produs
vãtãmare), ca fiind introdusã de o
persoanã fãrã calitate procesualã
activã.
4. Concluzii
Acþiunea unui terþ în anularea unui
certificat de moºtenitor se va respinge
ca lipsitã de interes dacã acesta nu face
dovada cuprinderii în certificat a unui
bun despre care pretinde cã îi aparþine.
Este eronat a se concluziona existenþa
unui interes al terþului, din simpla
invocare a dreptului de proprietate de
cãtre moºtenitori împotriva terþului în
cadrul unei acþiuni în revendicare,
certificatul de moºtenitor neconstituind
o dovadã a dreptului invocat.
O astfel de acþiune presupune
compararea titlurilor invocate de terþul
reclamant ºi de moºtenitori, astfel cã
simpla prezenþã a bunului în masa
succesoralã reþinutã de notar nu
determinã admiterea cererii în anulare.
În cazul dovedirii temeiniciei acþiunii,
soluþia ce va pronunþatã va fi anularea
parþialã a certificatului de moºtenitor în
sensul constatãri i cã di n masa
succesoralã reþinutã de notar nu face
parte bunul pretins de terþ. Acesta nu
are calitate procesualã activã a solicita
constatarea lipsei calitãþii de moºtenitor
reþinutã în beneficiul unor persoane,
astfel cã nu poate fi primitã aceastã
constatare pe calea unei acþiuni ce
presupune numai compararea titlurilor,
iar nu analiza calitãþii de moºtenitor
reþinutã în certificat.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 207
P
rin Hotãrârea Plenului Con-
si l i ul ui Superi or al Magi s-
traturii nr. 215/25 martie 2010
s-a dispus promovarea în funcþia de
judecãtor la Înalta Curte de Casaþie ºi
Justiþie - Secþia civilã ºi de proprietate
intelectualã a doamnei judecãtor C.V.,
judecãtor la Curtea de Apel Bucureºti,
începând cu data de 19 aprilie 2010.
Hotãrârea nr. 215/25 martie 2010 a
fost adoptatã prin vot direct ºi secret,
cu majoritatea voturilor membrilor
prezenþi, în temeiul dispoziþiilor art. 35
lit. c din Legea nr. 317/2004, repu-
blicatã, cu modificãrile ºi completãrile
ulterioare, avându-se în vedere hotã-
rârea nr. 314/25 martie 2010 prin care
Secþia pentru judecãtori a Consiliului
Superior al Magistraturii a constatat
îndeplinite condiþiile prevãzute de lege
pentru promovarea în funcþi a de
judecãtor la Înalta Curte de Casaþie ºi
Justiþie - Secþia civilã ºi de proprietate
intelectualã, avizul consultativ al
Colegiului de conducere al Înaltei Curþi
de Casaþie ºi Justiþie, analiza compa-
rativã a candidaturilor depuse pentru
promovarea în aceastã funcþie ºi
prestaþi a candi daþi l or l a i ntervi ul
susþinut în ºedinþa Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii din 25 martie
2010.
Împotriva acestei hotãrâri, la data
de 3 mai 2010, în baza dispoziþiilor art.
29 alin. 7 din Legea nr. 317/2004,
republ i catã, au formul at recurs
Asociaþia Magistraþilor din România
(A.M.R.) - Filiala Cluj ºi Uniunea
Naþionalã a Judecãtorilor din România,
asociaþii profesionale cu personalitate
juridicã, solicitând anularea hotãrârii ºi
constatarea suspendãrii de drept a
efectelor acesteia pânã la soluþionarea
recursului.
Recurentele au invocat ca motive
de nelegalitate a hotãrârii atacate
încãlcarea dispoziþiilor art. 52 alin. 1 din
Legea nr. 304/2004 privind condiþia
îndeplinirii funcþiei de judecãtor în ultimii
doi ani la tribunale sau curþi de apel,
nerespectarea ghidului de interviu ºi a
criteriilor orientative de promovare în
funcþia de judecãtor la Înalta Curte de
Casaþie ºi Justiþie, aprobate prin
hotãrârile nr. 482/2005 ºi nr. 492/2005
ale Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii ºi nerespectarea dispo-
ziþiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 317/
2004, republicatã, care prevãd obligaþia
motivãrii hotãrârilor luate de Consiliul
Superior al Magistraturii, în plen sau în
secþii, prin vot direct sau secret.
În raport de caracterul hotãrârii
contestate, intimatul Consiliul Superior
JURISPRUDENÞÃ
Contencios administrativ. Recurs
formulat de asociaþii profesionale ale
magistraþilor împotriva Hotãrârii Plenului
C.S.M. prin care s-a dispus promovarea în
funcþia de judecãtor la Î.C.C.J. Lipsã de
interes
208 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
al Magistraturii a invocat excepþia lipsei
de interes al recurentelor în promo-
varea cãi i de atac a recursul ui ,
motivând cã acestea nu dovedesc
existenþa unui interes legitim, în sensul
prevãzut de art. 2 alin. 1 din Legea nr.
554/2004.
Sesizatã în procedura judiciarã
specialã prevãzutã de art. 29 alin. 7 din
Legea nr. 317/2004, republicatã ºi
examinând cu prioritate excepþia proce-
sualã invocatã de intimat, conform
dispoziþiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ.,
Înalta Curte a admis aceastã excepþie
pentru urmãtoarele considerente:
Exerciþiul dreptului de a acþiona în
justiþie este condiþionat ºi de existenþa
unui interes legitim, nãscut ºi actual,
personal ºi direct al titularului dreptului
la acþiune.
În prezenta cauzã, recurentele au
moti vat exi stenþa ºi l egi ti mi tatea
interesului lor în calitate de asociaþii
profesionale prin obiectul activitãþii
desfãºurate potrivit actelor lor consti-
tutive. În acest sens, au fost invocate
dispoziþiile din statutul fiecãrei asociaþii
recurente, care prevãd cã acestea s-au
constituit ºi funcþioneazã în scopul
reprezentãrii ºi apãrãrii intereselor
magistraþilor în raporturile cu celelalte
subiecte de drept, pe plan intern ºi
internaþional, promovãrii libertãþii ºi
demnitãþii profesiei, apãrãrii statutului
magistraþilor în statul de drept ºi a
independenþei justiþiei.
Interesul invocat de recurente în
promovarea recursului împotriva hotã-
rârii nr. 215/25 martie 2010 a Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii nu
îndeplineºte condiþiile impuse de lege
pentru a justifica sesizarea instanþei de
contencios administrativ cu cererea de
anulare a unui act administrativ cu
caracter individual. Hotãrârea nr. 215/
25 martie 2010 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii are ca obiect
promovarea unui j udecãtor ºi în
consecinþã, este un act administrativ cu
caracter individual, care produce efecte
juridice numai faþã de persoana fizicã
beneficiarã a mãsurii adoptate, fãrã a
afecta raporturile juridice ale asociaþiilor
profesi onal e consti tui te conform
dispoziþiilor art. 76 din Legea nr. 303/
2004, republicatã, în scopul apãrãrii
intereselor profesionale ale magis-
traþilor.
Faþã de natura ºi regimul juridic al
hotãrârii contestate, se reþine cã
recurentele nu au dovedit existenþa
interesului necesar pentru exercitarea
cãii de atac a recursului, în conformitate
cu prevederile art. 1 alin. 1 din Legea
nr. 554/2004 ºi art. 52 alin. 1 din
Constituþie, republicatã. Potrivit acestor
dispoziþii legale, persoana vãtãmatã
într-un drept al sãu ori într-un interes
legitim, de o autoritate publicã, printr-un
act administrativ sau prin nesoluþio-
narea în termenul legal a unei cereri,
este îndreptãþitã sã obþinã recunoaº-
terea dreptului pretins sau a interesului
legitim, anularea actului ºi repararea
pagubei. În consecinþã, anularea
actului administrativ al unei autoritãþi
publice nu poate fi obþinutã în justiþie
decât de persoana care a fost vãtãmatã
într-un drept sau interes al sãu prin
actul respectiv.
Recurentele, ca asociaþii profe-
sionale, nu pot fi beneficiarele dreptului
la promovare, ca element al carierei
profesionale a magistraþilor ºi, din acest
motiv, nu au un interes legitim, personal
ºi direct care sã justifice acþiunea în
justiþie referitoare la acest drept care a
constituit obiectul hotãrârii contestate.
Un asemenea interes legitim propriu
nu poate fi recunoscut recurentelor
decât în situaþia contestãrii unor acte
care afecteazã exi stenþa l or ca
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 209
persoane juridice, patrimoniul, condiþiile
de funcþionare sau realizarea obiectului
lor de activitate.
De asemenea, nu se poate reþine
nici legitimitatea unui interes colectiv,
care se determinã în funcþie de obiectul
social prevãzut în statut ºi de specia-
l i tatea capaci tãþi i de fol osi nþã a
persoanei juridice. Conform principiului
specialitãþii, persoana juridicã nu poate
întreprinde alte activitãþi decât acelea
pentru care s-a constituit, iar exerci-
tarea unor acþiuni conexe obiectului de
activitate nu poate interveni decât dacã
acestea sunt un complement normal al
misiunii principale statutare.
Actul administrativ dedus judecãþii
în prezenta cauzã nu afecteazã în mod
real calitatea de care se prevaleazã
recurentel e, aceea de asoci aþi i
profesionale ºi generalitatea termenilor
din statutul lor privind obiectul de
activitate nu justificã interesul procesual
pentru cererea de anulare a actului care
vizeazã exclusiv un alt subiect de drept
ºi dreptul acestuia la promovare.
De altfel, în motivarea cererii de
recurs, asociaþiile recurente nici nu au
indicat dreptul lor recunoscut de lege
sau interesul legitim pretins a fi fost
vãtãmat prin hotãrârea nr. 215/25
martie 2010 a Plenului Consiliului
Superior al Magistraturii.
Concluzia lipsei de interes în
exercitarea recursului împotriva hotã-
rârii nr. 215/25 martie 2010 se impune
ºi faþã de împrejurarea cã recurentele
au contestat îndeplinirea de cãtre un
candidat a condiþiilor de promovare,
fãrã însã a fi atacat în justiþie actul
administrativ prin care s-a constatat
îndeplinirea acestor condiþii ºi anume,
hotãrârea nr. 314/25 martie 2010 a
Secþiei pentru Judecãtori din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii.
Hotãrârile judecãtoreºti irevocabile
indicate de recurente în combaterea
excepþiei lipsei de interes nu pot fi avute
în vedere în prezenta cauzã, întrucât
au fost pronunþate într-un alt cadru
procesual, inclusiv în privinþa obiectului
litigiului care a vizat o altã categorie de
acte administrative emise de Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii în
exercitarea atribuþiilor conferite prin
lege.
Pentru motivele care au fost expuse,
constatând cã interesul invocat de
recurente nu întruneºte condiþiile legale
pentru cererea de chemare în judecatã
pe calea contenciosului administrativ,
Înalta Curte a admis excepþia lipsei de
interes invocatã de intimatul Consiliul
Superior al Magistraturii, pe cale de
consecinþã, a respins recursul declarat
de Asociaþia Magistraþilor din România
(AMR) - Fi l i al a Cl uj ºi Uni unea
Naþionalã a Judecãtorilor din România.
(Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie-Secþia
de contencios administrativ ºi fiscal, decizia
nr. 2493/12.05.2010, dosar nr. 3764/1/2010)
210 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
P
rin nota nr. 29259/1154/DRUO/
35548/ST/2009 a Di recþi ei
Resurse Umane ºi Organizare
s-a înaintat Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii cererea domnului
L.A.F., procuror în cadrul Parchetului
de pe lângã Tribunalul Bihor, prin care
a solicitat recunoaºterea gradului
profesional corespunzãtor parchetului
de pe lângã curtea de apel, dobândit
în urma susþinerii examenului din
sesiunea iunie 2001 ºi promovarea în
funcþia de procuror la Parchetul de pe
lângã Curtea de Apel Oradea.
În moti varea cereri i , domnul
procuror a invocat faptul cã în perioada
25-27 iunie 2001 a susþinut examenul
de promovare în funcþii de execuþie
pentru promovarea în funcþi a de
procuror la Parchetul de pe lângã
Curtea de Apel Oradea, obþinând
media generalã 9
50
, apreciind cã
deci zi a procurorul ui general al
Parchetului de pe lângã Înalta Curte de
Casaþie ºi Justiþie de a nu propune
ministrului justiþiei promovarea sa în
funcþia de procuror la Parchetul de pe
lângã Curtea de Apel Oradea, nu a fost
legalã ºi temeinicã.
Prin Hotãrârea nr. 2100 din 26
noiembrie 2009 a Plenului

Consiliului
Superior al Magistraturii a fost respinsã
cererea formulatã de domnul L.A.F.,
procuror în cadrul Parchetului de pe
lângã Tribunalul Bihor, de recunoaºtere
a gradului profesional corespunzãtor
parchetului de pe lângã curtea de apel
ºi, în consecinþã, de promovare în
funcþia de procuror la Parchetul de pe
lângã Curtea de Apel Oradea.
În cuprinsul hotãrârii sus amintite
s-au reþinut urmãtoarele:
Domnul procuror L.A. a susþinut în
sesi unea i uni e 2001 examen de
promovare ca procuror la Parchetul de
pe lângã Curtea de Apel Oradea, fiind
însã respins de la promovare, întrucât
verificarea activitãþii sale a condus la
concluzia cã acesta nu întruneºte
criteriile profesionale ºi morale pentru
a fi promovat la un parchet superior.
La data de 7 septembrie 2001
domnul procuror L.A.F. a adresat
Consiliului Superior al Magistraturii o
contestaþie împotriva deciziei condu-
cerii Parchetului de pe lângã Înalta
Curte de Casaþie ºi Justiþie de a nu
propune ministrului justiþiei promovarea
sa în funcþia de procuror la Parchetul
de pe lângã Curtea de Apel Oradea
urmare susþinerii examenului din sesiu-
nea 5-27 iunie 2001, la care a obþinut
media generalã 9
50
.
Contestaþia domnului procuror L.A.F
a fost respinsã, ca neîntemeiatã.
La data de 29 august 2008,
reclamantul L.A.F. a chemat în judecatã
pe pârâþii Ministerul Public-Parchetul de
pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi
Justiþie, Consiliul Superior al Magis-
Recunoaºtere grad profesional.

C.S.M. nu
poate fi obligat sã recunoascã gradul
profesional superior, ca urmare a unui
examen organizat de altã autoritate ºi ale
cãrui rezultate nu au fost valorificate în
termenul legal
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 211
traturii ºi Statul Român-prin Ministerul
Economiei ºi Finanþelor, solicitând obli-
garea Ministerului Public sã înainteze
propunerea de promovare Consiliului
Superior al Magistraturii, iar acesta
sã-ºi exercite atribuþiile legale cu privire
la promovarea magistraþilor; obligarea
pârâþilor sã facã cuvenitele menþiuni în
carnetul muncã cu privire la promovare,
majorãri salariale aferente; obligarea
pârâþilor la despãgubiri egale cu
diferenþa dintre indemnizaþiile lunare,
indexate, majorate ºi recalculate,
respectiv cu celelalte drepturi salariale
de care ar fi beneficiat în funcþia de
procuror de curte faþã de cele primite
ca procuror de tribunal, începând cu
momentul producerii efectelor actului
administrativ abuziv atacat ºi pânã la
achitarea acestora.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinþa
nr. 221/CA/2008 din 15 decembrie
2008 a admis acþiunea formulatã de
reclamant.
Împotriva acestei hotãrâri au decla-
rat recurs atât reclamantul cât ºi pârâþii.
Prin Decizia nr. 3500 din 16 iunie 2009
Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie a
admis recursurile declarate de pârâþi ºi
a modificat sentinþa atacatã în sensul
cã a respins acþiunea formulatã de
reclamant, ca fiind tardiv introdusã,
respingând, ca nefondat, recursul
decl arat de recl amantul L.A.F.
împotriva aceleiaºi sentinþe.
Împotriva Hotãrârii nr. 2100 din data
de 26 noiembrie 2009 L.A.F. a

formulat
recurs în condiþiile art. 27 alin. 7 din
Legea nr. 317/2004 privind Consiliul
Superior al Magistraturii, republicatã cu
modificãrile ºi completãrile ulterioare.
În motivele de recurs a susþinut cã
a îndeplinit condiþiile de promovare, a
obþinut media necesarã promovãrii,
astfel cã se impune recunoaºterea
gradului profesional de procuror la
parchetul de pe lângã curtea de apel ºi
promovarea efectivã la Curtea de Apel
Oradea.
A arãtat cã, prin decizia nr. 3500/
2009 a Înaltei Curþi de Casaþie ºi Justiþie
s-a soluþionat cererea sa, prin care a
solicitat Ministerului Public ºi Procu-
rorului General de a înainta Consiliului
Superior al Magistraturii documentaþia
de concurs; obligarea Consiliului
Superior al Magistraturii sã ia act de
examenul pe care l-a susþinut ºi sã-l
promoveze în funcþia de execuþie la
Parchetul de pe lângã Curtea de Apel
Oradea, iar obiectul prezentei cauze îl
constituie recunoaºterea gradului
profesional corespunzãtor Parchetului
de pe lângã Curtea de apel, dobândit
ca urmare a susþinerii examenului din
25-27 i uni e 2001, cu conseci nþa
promovãrii la Parchetul de pe lângã
Curtea de Apel Oradea.
Din examinarea motivelor de recurs
ºi a probelor cauzei, Înalta Curte a
reþinut cã reclamantul L.A.F. a solicitat
obligarea pârâtului Consiliul Superior al
Magi straturi i sã-l promoveze ca
procuror în cadrul Parchetului de pe
lângã Curtea de Apel Oradea, prin
valorificarea rezultatelor concursului
susþinut de acesta în sesiunea 25-27
iunie 2001.
Legislaþia aplicabilã
Legea nr. 92/1992, art.69 alin. 2-
promovarea ºi transferarea judecã-
torilor în funcþiile din magistraturã se
dispun de cãtre Consiliul Superior al
Magistraturii, cu respectarea condiþiilor
prevãzute de lege.
Promovarea ºi transferarea procu-
rorilor în funcþiile din Ministerul Public
se fac de cãtre ministrul justiþiei, la
propunerea procurorului general al
Parchetului de e lângã Curtea Supremã
de Justiþie, cu respectarea condiþiilor
prevãzute de lege, iar transferarea
procurorilor în funcþiile de judecãtori se
face potrivit prevederilor alin. 1.
212 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Legea nr. 303/2004, art. 43. alin. 1
- promovarea judecãtorilor ºi procu-
rorilor se face numai prin concurs
organizat la nivel naþional, în limita
posturilor vacante existente la tribunale
ºi curþi de apel sau, dupã caz, la
parchete. Alin. 2 - concursul pentru
promovarea judecãtorilor ºi procurorilor
se organizeazã, anual sau ori de câte
ori este necesar, de Consiliul Superior
al Magistraturii, prin Institutul Naþional
al Magistraturii.
Înalta Curte a precizat cã la data
când reclamantul a susþinut examenul
erau în vigoare ºi se aplicau în materia
promovãrii procurorilor în posturi de
execuþie prevederile art.69 alin. 2 din
Legea nr. 92/1992, potrivit cãrora
promovarea procurorilor se fãcea de
Ministerul Justiþiei, la propunerea
procurorului general. Consiliul Superior
al Magistraturii, autoritate chematã în
judecatã în prezenta cauzã nu avea
competenþe sub aspectul promovãrii
procurorilor.
Ulterior, prin Legea nr. 303/2004 s-a
adoptat o altã modalitate de promovare
a procurorilor, respectiv în baza art. 43
din aceastã lege, promovarea se face
numai prin concurs organizat la nivel
naþional de cãtre Consiliul Superior al
Magistraturii, prin Institutul Naþional al
Magistraturii.
Cererea recurentului de a se aplica
prevederile Legii nr. 303/2004, în
sensul obligãrii Consiliului Superior al
Magistraturii sã-l promoveze în baza
unui concurs susþinut potrivit Legii nr.
92/1992 este nefondatã.
Recurentul avea posibilitatea legalã
de a val ori fi ca rezul tatel e acel ui
concurs în termenul reglementat de
Legea nr. 29/1990, în raport ºi de
prevederile Legii nr. 92/1992.
Soluþia de respingere a cererii de
promovare a fost comunicatã recu-
rentului cu adresa nr. 1411 din 25 iulie
2001, iar la 7 septembrie 2001 acesta
a formulat contestaþie, care a fost
respinsã ca neîntemeiatã.
Dupã parcurgerea acestor etape
recurentul nu a mai continuat proce-
durile legale ºi numai la 29 august 2008
a formulat acþiune împotriva Parchetului
de pe lângã Înalta Curte de Casaþie ºi
Justiþie ºi a Consiliului Superior al
Magistraturii, demers judiciar finalizat
prin Decizia nr. 3500/2009 a Înaltei
Curþi de Casaþie ºi Justiþie, prin care
s-a respins acþiunea acestuia.
În raport de prevederile legale în
vigoare la data susþinerii examenului,
Hotãrârea nr. 2100 din 24 noiembrie
2009 a Consiliului Superior al Magistra-
turii este legalã.
Vocaþia recurentului de a fi promovat
s-a nãscut anterior intrãrii în vigoare a
Legii nr. 317/2004 care reglementeazã
competenþele Consiliului Superior al
Magistraturii.
Potrivit art. 78 din Constituþia Ro-
mâniei ºi art.1 din Codul civil legea
dispune numai pentru viitor, fãrã a avea
putere retroactivã, ceea ce înseamnã
cã ea nu se aplicã situaþiilor juridice
nãscute înainte de intrarea în vigoare
a legii noi.
Din aceastã perspectivã constitu-
þionalã ºi legalã nu poate fi obligat
Consiliul Superior al Magistraturii sã-i
recunoascã recurentul ui gradul
profesional de procuror de curtea de
apel, ca urmare a unui examen orga-
nizat de altã autoritate ºi ale cãrui
rezultate nu au fost valorificate în
termenul legal, aºa cum rezultã ºi din
decizia nr.3500/2009 a Înaltei Curþi de
Casaþie ºi Justiþie.
Având în vedere considerentele
acestei decizii, recursul a fost respins,
Hotãrârea nr. 2100 din 24 noiembrie
2009 a Consiliului Superior al Magistra-
turii fiind legalã.
(Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie-Secþia
de contencios administrativ ºi fiscal, decizia
nr. 3441/25.06.2010, dosar nr. 1103/1/2010)
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 213
P
rin acþiunea înregistratã pe rolul
Curþii de Apel Bucureºti-Secþia
a VIII-a contencios administrativ
ºi fiscal, reclamanta J.E.-R. a solicitat,
în contradictoriu cu pârâþii Consiliul
Superior al Magistraturii ºi Institutul
Naþional al Magistraturii, obligarea la
organizarea în cel mai scurt timp posibil
a unei noi sesiuni de absolvire a
Institutului Naþional al Magistraturii ºi
achitarea bursei prevãzutã de art. 17
din Legea nr.303/2004 modificatã,
privind statutul judecãtorilor ºi procu-
rorilor, pentru perioada cuprinsã între
luna iulie 2009 ºi pânã la promovarea
examenelor din urmãtoarea sesiune de
absolvire la care va participa recla-
manta, la care se va adãuga dobânda
legalã, precum ºi obligarea pârâtelor la
plata cheltuielilor de judecatã.
În motivarea acþiunii, reclamanta a
arãtat cã a urmat în perioada octombrie
2007 - iulie 2009 cursurile Institutului
Naþional al Magistraturii în calitate de
auditor de justiþie, cu rezultate bune în
ambii ani de studiu.
Urmare a faptului cã nu a promovat
sesiunea de absolvire organizatã în mai
2009, în data de 1 iulie 2009 recla-
manta a formulat o cerere cãtre con-
ducerea institutului, prin care a solicitat
stabilirea unei date urgente de susþi-
nere a unei noi sesiuni de absolvire,
însã pânã în prezent nu i -a fost
comunicatã nicio hotãrâre.
A mai arãtat reclamanta cã la data
de 4 august 2009 a depus personal,
prin Serviciul registraturã al Consiliului
Superior al Magistraturii, o petiþie prin
care semnala cã nu i-a fost comunicatã
nicio hotãrâre, iar în plus a solicitat plata
i ndemni zaþi ei corespunzãtoare
statutului de auditor de justiþie, platã
care a fost sistatã începând cu luna iulie
2009.
Pârâtul Consiliul Superior al Magis-
traturii a depus întâmpinare prin care a
invocat excepþia lipsei calitãþii sale
procesuale pasive.
Prin sentinþa nr.1882 din 23 aprilie
2010, Curtea de Apel Bucureºti a admis
excepþia lipsei calitãþii procesuale
pasive a pârâtului Consiliul Superior al
Magistraturii pe capãtul doi de cerere
privind plata bursei, a respins capãtul
de cerere privind plata bursei, formulat
de reclamantã împotriva pârâtului
Consiliul Superior al Magistraturii,
pentru lipsa calitãþii procesuale pasive,
a admis în parte cererea formulatã de
reclamantã, l-a obligat pe pârâtul
Institutul Naþional al Magistraturii sã
pl ãteascã recl amantei bursa pe
perioada cuprinsã între iulie 2009 ºi
data absolvirii Institutul Naþional al
Magistraturii, precum ºi plata dobânzii
legale aferente bursei de la data
scadenþei fiecãrei burse ºi pânã la data
plãþii efective ºi a respins ca neînte-
meiatã cererea reclamantei privind
Auditori de justiþie. Solicitarea unui auditor
de justiþie, care nu a promovat sesiunea de
absolvire a I.N.M., de a fi obligatã instituþia
la organizarea unei noi sesiuni de absolvire,
precum ºi la plata în continuare a bursei
este lipsitã de temei legal
214 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
obl i garea Consi l i ul ui Superi or al
Magistraturii ºi Institutului Naþional al
Magistraturii la organizarea în cel mai
scurt timp posibil, a unei noi sesiuni de
absolvire a Institutului Naþional al
Magistraturii.
Cu privire la excepþia lipsei calitãþii
procesual e pasi ve a Consi l i ul ui
Superior al Magistraturii s-a reþinut cã,
din coroborarea dispoziþiilor art. 59 alin.
2 din Legea nr. 317/2004 ºi ale art. 103
alin.1 din Legea nr. 304/2004 reiese cã,
numai în raport de Institutul Naþional al
Magistraturii se stabileºte calitatea de
auditor de justiþie, acestuia incubându-i
obligaþia de platã a drepturilor salariale
aferente acestei calitãþi.
Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat,
referitor la primul capãt de cerere, cã
potrivit dispoziþiilor din Regulamentul
privind concursul de admitere ºi exa-
menul de absolvire al Institutul Naþional
al Magistraturii, organizarea unei noi
sesiuni a examenului de absolvire, în
cursul anului 2009, ar fi presupus
elaborarea de propuneri ºi aprobarea
acestora de cãtre Plenul Consiliului
Superior al Magistraturii, privind comi-
siile de elaborare a subiectelor, de
corectare ºi contestaþii pentru toate cele
3 discipline de examen, în total un
numãr de 36 membri ºi prezenþa unui
numãr de cel puþin 3 membri ai comisiei
de organizare.
Astfel, a arãtat instanþa de fond cã
prin organizarea, în condiþiile date, a
unei sesiuni extraordinare de examen,
nu s-ar fi putut asigura caracterul secret
al lucrãrilor în faza de corectare, recla-
manta urmând a fi singura participantã
la examen.
Cu privire la cel de-al doilea capãt
de cerere, s-a reþinut cã, din inter-
pretarea sistematicã ºi teleologicã a
dispoziþiilor art.17 alin. 2 ºi ale art. 20
alin. 3 din Legea nr. 303/2004, rezultã
cã pânã la data promovãrii examenului
de absolvire, reclamanta are calitatea
de auditor de justiþie ºi are dreptul la
îndemnizaþia lunarã prevãzutã de
art.17 alin.2 din Legea nr. 303/2004, iar
în peri oada cupri nsã între data
promovãrii examenului de absolvire ºi
data numirii în funcþia de judecãtor sau
procuror stagiar, absolvenþii Institutului
Naþi onal al Magi straturi i care au
promovat examenul de absolvire,
primesc indemnizaþia lunarã corespun-
zãtoare funcþiei de auditor de justiþie.
A mai reþinut Curtea cã aceastã
interpretare este confirmatã de art. 19
alin. 3 din Legea nr. 303/2004.
Împotriva sentinþei instanþei de fond
a declarat recurs Institutul Naþional al
Magistraturii. În motivele de recurs s-a
arãtat cã soluþia primei instanþe este
greºitã deoarece auditorii de justiþie
beneficiazã de bursã în perioada în
care urmeazã cursurile Institutului
Naþional al Magistraturii precum ºi în
vacanþe, bursa având, în baza art. 17
alin. 2 din Legea nr. 303/2004 regimul
juridic al unui drept salarial. S-a precizat
cã dupã susþinerea examenului de
absolvire nu mai subzistã nici un temei
legal pentru ca foºtii auditori sã bene-
ficieze de bursã, raporturile juridice
dintre Institutul Naþional al Magistraturii
ºi absolvent încetând de drept.
Înalta Curte, examinând motivele
de recurs, legislaþia aplicabilã ºi situaþia
de fapt a reþinut:
Reclamanta a absolvit cursurile
Institutului Naþional al Magistraturii în
anul 2009, s-a prezentat la examenul
de absolvire în sesiunea mai 2009 ºi a
obþinut media de 6,42. Ca urmare
aceasta fost declaratã nepromovatã la
acest examen.
A solicitat sã i se plãteascã bursa
de auditor de justiþie ºi dupã data
nepromovãrii examenului, pânã la o
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 215
datã ulterioarã când ar fi urmat sã
promoveze examenul, reþinându-se cã,
potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 303/
2004 pe peri oada respecti vã se
pãstreazã calitatea de auditor de
justiþie.
Înalta Curte a arãtat cã, potrivit art.
16 din Legea nr. 303/2004, cursanþii
Institutului Naþional al Magistraturii au
calitatea de auditori de justiþie. Acelaºi
act normativ reglementeazã în art. 17
alin. 1 dreptul auditorilor de justiþie de
a beneficia de o bursã lunarã, care, în
baza alin. 2 are caracterul unui drept
salarial. Auditorii de justiþie beneficiazã
de i ndemni zaþi e ºi în peri oada
vacanþelor. Aºadar, auditorii de justiþie
beneficiazã de bursã în perioada
cursurilor ºi a vacanþelor.
Dupã încheierea cursurilor în cadrul
Institutului Naþional al Magistraturii
auditorii de justiþie susþin un examen
de absolvire, iar cei care promoveazã
examenul sunt numiþi judecãtori sau
procurori. Potrivit art. 20 alin. 3 din
Legea nr. 303/2004 absol venþi i
Institutului Naþional al Magistraturii care
au promovat examenul de absolvire
primesc indemnizaþia (bursa) cores-
punzãtoare funcþiei de auditor, pentru
peri oada di ntre data promovãri i
examenului ºi numirea în funcþie.
Aºadar, legiuitorul a prevãzut
expres cã numai absolvenþii care au
promovat examenul de absol vi re
primesc indemnizaþia pentru perioada
de la susþinerea examenului ºi pânã la
numire pe post.
În perioada anterioarã susþinerii
examenului, auditorii primesc bursa
pentru cã ei au calitatea de auditori
pânã la data încheierii cursurilor, ce se
finalizeazã printr-un examen de absol-
vire. La edictarea normei prevãzute în
art. 20 alin. 3 din Legea nr. 303/2004,
s-a avut în vedere cã, în perioada cât
o persoanã are calitatea de auditor de
justiþie, inclusiv în vacanþã, aceasta
încaseazã o bursã având caracterul
unei indemnizaþii lunare corespun-
zãtoare funcþiei de judecãtor sau
procuror stagiar, cã dupã încheierea
cursurilor se susþine un examen de
absolvire.
Îndemnizaþia lunarã corespun-
zãtoare funcþiei de auditor de justiþie se
acordã ºi de l a data promovãri i
examenului ºi pânã la data numirii în
funcþie, pentru cã auditorii de justiþie
care au promovat examenul de
absolvire beneficiazã de vechime în
funcþia de judecãtor ºi procuror, dacã
au promovat examenul de absolvire
(art. 17 alin. 5 din Legea nr. 303/2004).
Dupã epui zarea peri oadel or
reglementate în art. 16 ºi urmãtoarele
din Legea nr. 303/2004, legiuitorul nu
a mai prevãzut acordarea vreunei
indemnizaþii (burse), foºtilor auditori de
justiþie.
Acordarea indemnizaþiei ulterior
nepromovãrii primului examen de
absolvire excede prevederilor legii,
reprezintã crearea pe cale jurispru-
denþialã a unei noi ipoteze ºi nicidecum
interpretarea legii.
Teza reglementatã în art.19 alin.3
din Legea nr. 303/2004 nu are legãturã
cu acordarea indemnizaþiei, ci prevede
numai dreptul auditorului de a se pre-
zenta sã susþinã încã o datã examenul
de absolvire în urmãtoarea sesiune
organizatã de Institutul Naþional al
Magistraturii.
Sancþiunea pentru nepromovarea
sau neprezentarea la examen este
aceea cã auditorul nu poate fi primit ca
judecãtor sau procuror ºi este obligat
sã restituie bursa ºi cheltuielile de
ºcolarizare.
Trebui e preci zat cã bursa are
caracterul unei indemnizaþii lunare
corespunzãtoare funcþiei de judecãtor
216 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
sau procuror stagiar, având regimul
juridic al unui drept salarial ºi nu al unei
prestaþii sociale.
Dacã s-ar admite ipoteza cã, ºi în
situaþia în care auditorul nu a absolvit
examenul totuºi i se datoreazã bursa
(indemnizaþia) ar însemna ca acest
drept sã fie metamorfozat dintr-un drept
salarial într-o prestaþie socialã, pentru
cã dupã susþinerea examenului de
absolvire, auditorul nu mai participã la
cursuri ºi nu mai efectueazã stagiul de
practicã.
În consecinþã, s-a constatat cã
moti vel e de recurs formul ate de
recurentul-pârât Institutul Naþional al
Magistraturii sunt fondate, astfel cã în
baza art. 312 Cod procedurã civilã,
recursul a fost admis ºi modificatã
sentinþa primei instanþe în sensul
respingerii acþiunii reclamantei J.E.-R.,
ca neîntemeiatã.
(Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie-Secþia
de Contencios Administrativ ºi Fiscal, decizia
nr. 5551/10.12.2010, dosar nr. 8866/2/2009)
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 217
P
ri n Hotãrârea nr. 105/
22.01.2009, Plenul Consiliului
Superior al Magistraturii a
respins cererile de recunoaºtere a
gradului profesional de judecãtor de
Curte de Apel , obþi nut în baza
dispoziþiilor art. 36 ºi 37 din Legea nr.
56/1993 anterior modificãrii aduse
acestei legi prin O.U.G. nr. 224/2000
formulate de E.C., I.C., L.M., V.M., F.M.,
R.M., M.A.A., C.F., C.V. ºi M.V.
A fost respi nsã cererea de
recunoaºtere a gradului profesional de
judecãtor de Curte de Apel formulatã
de B.O.A., judecãtor în funcþie.
Au fost respi nse cereri l e de
recunoaºtere a gradului profesional de
judecãtor de Curte de Apel, obþinut în
baza dispoziþiilor art. 36 ºi 37 din Legea
Curþii Supreme de Justiþie nr. 56/1993,
ulterior modificãrii aduse acestei legi
prin O.U.G. nr. 224/2000 formulate de
recurenþii P.C., N.N, M.M, C.M., R.D.C,
A.A., P.ª., M.P., S.B.T., I.M., P.L.M. ºi
B.A.N.
Au fost respi nse cereri l e de
recunoaºtere a gradului profesional de
judecãtor de Curte de Apel, formulate
de recurenþii I.M.M., D.M. ºi N.Gh., foºti
judecãtori sau procurori.
Au fost respinse cererile de recu-
noaºtere a gradului profesional de
judecãtor de Curte de Apel formulate
de magistraþii asistenþi C.A. ºi G.G.,
care au fost înaintaþi pe loc în gradul
de judecãtor de Curte de Apel, în
temeiul prevederilor art. 37 alin. 2 din
Legea Curþii Supreme de Justiþie nr. 56/
1993 în forma în vigoare anterior
modificãrii aduse prin OUG nr. 224/
2000.
Împotri va Hotãrâri i nr. 105/
22.01.2009 a Plenului C.S.M. s-a decla-
rat recurs, în motivarea cãruia recurenþii
au arãtat cã au calitatea de magistraþi,
fiind numiþi prin Ordinul Preºedintelui
Curþii Supreme de Justiþie în condiþiile
Legii nr. 92/1992 ºi ale Legii nr. 56/1993
cã potrivit prevederilor art. 37 alin. 3 din
Legea nr. 92/1992, magistraþii asistenþi
au grad de Curte de Apel.
Au precizat recurenþii cã se impune
recunoaºterea gradului profesional de
judecãtor de Curte de Apel, întrucât au
dobândit gradul profesional corespun-
zãtor funcþiei exercitate ºi cã jurispru-
denþa instanþei comunitare europene a
reþinut posibilitatea prevalãrii de un
drept dobândit dacã faptul generator al
Magistraþii asistenþi. Interpretarea
dispoziþiilor Legii nr. 92/1992 ºi ale Legii
nr. 56/1993 în vigoare la data numirii în
funcþia de magistrat asistent în sensul
cã, prin simpla îndeplinire a condiþiei de
vechime, reclamanþilor ar trebui sã le fi
conferit de drept gradul profesional de
judecãtor de curte de apel contravine
dispoziþiilor legale care reglementeazã
promovarea judecãtorilor ºi procurorilor
218 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
acestuia s-a produs sub imperiul unui
anumi t statut anteri or modi fi cãri i
dispoziþiilor statutare.
Intimatul a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca
nefondat.
La termenul di n data de
10.04.2009, instanþa a pus în discuþia
pãrþilor excepþia de necompetenþã
materialã a Înaltei Curþi de Casaþie ºi
Justiþie, în raport de obiectul acþiunii ºi
calitatea pãrþilor.
Prin decizia nr. 2145/10.04.2009,
Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie a
disjuns recursul formulat B.O.A. ºi a
admis excepþia de necompetenþã,
declinând competenþa de soluþionare a
cauzei în favoarea Curþii de Apel
Bucureºti, Secþia a VIII-a contencios
administrativ ºi fiscal.
În esenþã, s-a reþinut cã, faþã de
împrejurarea cã hotãrârea atacatã nu
are ca obiect drepturile ºi cariera
judecãtorilor, competenþa de soluþio-
nare aparþine Curþii de Apel ca instanþã
competentã material potrivit preve-
derilor art. 10 din Legea nr. 554/2004,
republicatã.
Cauza a fost înregistratã pe rolul
Curþii de Apel Bucureºti cu nr. 1011/1/
2009 la data de 25.01.2010.
Anal i zând actel e ºi l ucrãri l e
dosarului, Curtea a reþinut urmãtoarele.
Prin Hotãrârea nr. 105/22.01.2009
Pl enul Consi l i ul ui Superi or al
Magistraturii a hotãrât respingerea
cererilor reclamanþilor, prin care au
solicitat recunoaºterea gradului profe-
sional de judecãtor de Curte de Apel.
Reclamanþii au susþinut cã, potrivit
Legii nr. 92/1992 ºi ale Legii nr. 56/1993
în vigoare la data numirii în funcþia de
magistrat asistent beneficiazã de un
drept câºtigat ºi anume dreptul de a le
fi recunoscut gradul profesional de
judecãtor de Curte de Apel.
De asemenea, se aratã cã Înalta
Curte de Casaþie ºi Justiþie are o
practicã unitarã în aceastã materie,
pri ntr-o seri e de deci zi i aceasta
recunoscând unor magistraþi asistenþi
gradul profesional de judecãtor de
Curte de Apel. Prin adoptarea unei
hotãrâri a gradului profesional dobândit
s-ar da curs principiilor generale, cum
ar fi: al protecþiei încrederii legitime, al
echivalenþei postului ºi al gradului, al
bunei credinþe ºi al solicitudinii, principii
general e al e dreptul ui comuni tar
aplicabile ºi în sfera largã a raporturilor
de serviciu în spaþiul Uniunii Europene.
Reclamanþii au concluzionat cã,
prin modificãrile succesive ale Legii nr.
303/2004, legiuitorul a exclus din Cor-
pul magistraþilor, categoria profesionalã
a magistraþilor asistenþi, reducând
statutul acestora la o simplã normã de
trimitere (art. 66 alin. 4), iar interesul în
promovarea prezentei cereri constã în
eliminarea arbitrariului juridic cu privire
la statutul profesional câºtigat în
temeiul legislaþiei în vigoare la data
numirii în funcþie, arbitrariu introdus de
legiuitor ºi menþinut prin Hotãrârea
CSM atacatã în prezenta cauzã.
Curtea a reþinut cã o parte dintre
reclamanþi, respectiv E.C., I.C.A., L.M,
V.M, F.M, R.M, M.A.A., C.F., C.V. ºi
M.V. au fost numiþi ºi ºi-au exercitat
funcþia sub imperiul Legii nr.56/1993,
în forma i ni þi al ã potri vi t cãrei a
magistraþii asistenþi erau numiþi dintre
judecãtori sau procurori cu o vechime
în grad de cel puþin 4 ani, iar dupã un
stagiu de 4 ani în aceastã funcþie, ei
puteau fi înaintaþi pe loc la gradul de
preºedinte de tribunal ºi dupã alþi doi
ani la gradul judecãtor de Curte de
Apel, potrivit art. 37 alin.3 din Legea nr.
56/1993.
Din interpretarea Legii nr. 56/1993
ºi a Legii nr. 92/1992, termenul de grad
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 219
utilizat de legiuitor nu se referã la gradul
profesional, acesta raportându-se doar
la funcþiile de execuþie, nu ºi la cele de
conducere, dupã cum prevede expres
art. 47 din Legea nr. 92/1992, iar pe de
altã parte nu poate fi vorba nici de obþi-
nerea efectivã a funcþiei de conducere
respective.
În realitate, magistraþii asistenþi cu
o vechime de 4 ani în funcþie, obþineau
doar salarizarea echivalentã funcþiei de
preºedinte de tribunal, aºa cum s-a
statuat prin O.U.G. nr. 224/2000 prin
care a fost modificatã Legea nr. 56/
1993.
Interpretarea dispoziþiilor legale
menþionate, în sensul cã, prin simpla
îndeplinire a condiþiei de vechime,
reclamanþilor ar trebui sã le fi conferit
de drept gradul profesional de jude-
cãtor de Curte de Apel ar contraveni
dispoziþiilor legale ce reglementeazã
promovarea judecãtorilor ºi procu-
rorilor, dispoziþii ce impun pe lângã
îndeplinirea condiþiei cu privire la
vechime ºi condiþia unei activitãþi meri-
torii, precum ºi susþinerea unui examen.
În ceea ce priveºte cererea recla-
manþilor ce au fost numiþi magistraþi
asistenþi dupã modificarea Legii nr. 56/
1993 prin O.U.G. nr. 224/2000:
Art. 37 alin. 3 prevede cã magistraþii
asistenþi sunt asimilaþi ca rang ºi
salarizare judecãtorului de Curte de
Apel ºi sunt numiþi dintre judecãtori ºi
procurori cu o vechime în magistraturã
de 4 ani, iar dupã un stagiu de 3 ani în
aceastã funcþie ei pot fi înaintaþi pe loc
în funcþia de vicepreºedinte de tribunal,
iar dupã alþi 3 ani în funcþia de preºe-
dinte de tribunal.
Astfel, potrivit dispoziþiilor legale
menþionate prin efectul asimilãrii,
magistraþii asistenþi puteau beneficia
doar de rangul ºi salarizarea unui
judecãtor de Curte de Apel, fãrã însã a
dobândi efectiv gradul profesional de
judecãtor de Curte de Apel.
De vreme ce, asimilarea menþionatã
este reglementatã cu caracter de
excepþie, efectele fiind expres prevã-
zute, ele nu pot fi extinse ºi la dobân-
direa gradului profesional de judecãtor
de Curte de Apel.
În ceea ce priveºte situaþia recla-
mantelor G.G. ºi C.A., înaintate pe loc
în gradul de judecãtor de Curte de Apel
conform art. 37 alin. 2 din Legea nr. 56/
1993, anterior modificãrii aduse prin
OUG nr. 224/2000, sunt aplicabile
dispoziþiile art. II al ordonanþei, în sensul
cã magistraþii asistenþi aflaþi în aceastã
situaþie sunt asimilaþi ca rang de
salarizare funcþiei de preºedinte de
tribunal.
Cu privire la situaþia magistraþilor
asistenþi I.M.M., D.M., acestea au
îndeplinit funcþia de judecãtor sau
procuror anterior numirii în funcþia de
magistraþi asistenþi, însã, aceastã
funcþie a fost exercitatã în cadrul
judecãtoriei, fãrã a dobândi gradul
profesional de judecãtor de Curte de
Apel în condiþiile Legii nr. 92/1992.
Au fost eliberate din funcþia de
judecãtor ºi numite în funcþia de
magistraþi asistenþi în temeiul Legii nr.
56/1993, acest act normativ neputând
constitui motiv pentru dobândirea de
cãtre reclamante a gradului profesional
de judecãtor de Curte de Apel,
Reclamanta N.G. a îndeplinit ante-
rior numirii ca magistrat asistent funcþia
de procuror la Parchetul de pe lângã
Curtea Supremã de Justiþie, însã la
momentul depunerii cererii de recu-
noaºtere a gradului profesional nu mai
ocupa aceastã funcþie.
Numai în mãsura în care aceasta
era judecãtor sau procuror în funcþie i
se putea recunoaºte gradul profesional
dobândit anterior.
220 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Cât priveºte jurisprudenþa ante-
rioarã a Înaltei Curþi de Casaþie ºi
Justiþie, reflectatã în deciziile ataºate
cererii de chemare în judecatã, Curtea
a reþinut cã acestea constituie decizii
de speþã, ce nu produc efecte juridice
decât pentru pãrþile din proces.
Aºa fiind, Curtea a apreciat Hotã-
rârea Plenului Consiliului Superior al
Magistraturii nr. 105/2009 este legalã
ºi temeinicã, astfel cã, în temeiul art. 1,
8 din Legea nr. 554/2004, a respins
cererea ca neîntemeiatã.
(Curtea de Apel Bucureºti-Secþia a VIII- a
contencios administrativ ºi fiscal, decizia nr.
3569/27.09.2010, dosar nr. 1011/1/2009)
Jurisprudenþã prelucratã de judecãtor
Paula Andrada Coþovanu,
Curtea de Apel Piteºti
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 221
C
entrul de Resurse Juridice este
o organizaþie non-guverna-
mentalã cu sediul în Chiºinãu,
Republica Moldova, creatã în noiem-
brie 2010 de un grup de activiºti cu o
experienþã vastã în domeniul promo-
vãrii drepturilor omului. Toþi membrii sãi
sunt juriºti. Ei au o experienþã bogatã
în litigare la Curtea Europeanã a
Drepturilor Omului, raportare cu privire
la drepturile omului, eradicarea torturii,
promovarea libertãþii de exprimare ºi
accesului la justiþie, precum ºi în
traducerea hotãrârilor Curþii Europene
a Drepturilor Omului.
Asociaþia doreºte sã contribuie la
sensibilizarea autoritãþilor asupra ºi
eradicarea problemelor în domeniul
drepturilor omului, consolidarea unei
justiþii eficiente, transparente, echita-
bile ºi credibile, crearea unei culturi de
respectare a drepturilor omului ºi
elaborarea de politici publice privind
respectarea drepturi l or omul ui .
Principalele activitãþi curente ale
CRJM sunt îndreptate spre imple-
mentarea în Republica Moldova a
tratatelor internaþionale în domeniul
drepturilor omului ºi spre reformarea
justiþiei din Republica Moldova. Centrul
a fost gândit pentru a deveni primul
think-tank din Moldova în domeniul
justiþiei ºi drepturilor omului.
PREZENTÃRI:
The Legal Resources Centre is an
Chisinau based NGO created in
November 2010 by a group of Moldovan
NGO activists with extensive experience
in the field of human rights. All its
members are lawyers. They were widely
involved in ECHR litigation, legal
reporting on human rights, eradication of
torture, promotion of freedom of
expression and access to justice, as well
as translation of the ECHR jurisprudence.
The Association seeks to contribute
to raising the awareness of the autho-
rities about and to the eradication of
human rights problems; strengthening
an efficient, transparent, fair and credi-
ble judiciary; creating a culture of
respect for human rights; developing
public policies on observance of human
rights. The LRC current main activities
are focused on the implementation in
Moldova of human rights treaties and
reforms in the Moldovan justice sector.
It is to become the first Moldovan
think-tank focused on justice and
human rights.
222 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
RECENZII
GEMME – Secþiunea
românã - Medierea în
Uniunea Europeanã.
Stadiu ºi perspective
R
ezolvarea conflictelor, altfel
decât prin justiþia tradiþionalã, a
devenit o necesitate într-o
societate slãbitã prin caracterul com-
plex al normelor sale de funcþionare ºi
prin individualismul membrilor sãi.
GEMME (Grupul European al
Magistraþilor care susþin Medierea) este
o asociaþie europeanã, nãscutã dintr-o
iniþiativã francezã, care îºi propune sã
reuneascã magistraþi din diferite state
ale Uniunii Europene plus Elveþia,
Liechtenstein, Norvegia ºi Islanda,
magistraþi ce considerã cã o justiþie
efi ci entã ºi paci fi catoare i mpune
inclusiv promovarea ºi dezvoltarea de
modalitãþi alternative de soluþionare a
conflictelor, în special medierea.
Secþiunea românã a GEMME, cea
mai tânãrã echipã naþionalã a GEMME
Europa, s-a implicat recent în proiectele
asociaþiei europene ºi este alcãtuitã din
24 judecãtori ºi procurori români. Mem-
bru asociat al GEMME este Asociaþia
Centrul de Mediere Craiova.
Pornind de la rapoartele privitoare
la volumul imens de cauze aflate pe
rolul instanþelor din România (practic
orice fel de litigiu ajunge in instanþa de
judecata) ºi a duratei, de destule ori
nerezonabi l e, de sol uþi onare a
acestora, Conferinþa internaþionalã
”Medierea în Uniunea Europeanã.
Stadiu ºi perspective“, desfãºuratã la
29 octombrie 2010 la Bucureºti, sub
organizarea GEMME – Secþiunea
Românã, Consiliului Superior al
Magistraturii, Ministerului Justiþiei,
Institutului Naþional al Magistraturii,
Consiliului de Mediere, Academiei
Române, Universitãþii Creºtine
Dimitrie Cantemir Bucureºti ºi
Editurii Universitare, susþinute de
partenerii media Adevãrul Holding,
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 223
Avocatnet.ro, Centrul de Studii de
Drept European, Revista Forumul
Judecãtorilor, Agerpress ºi Aso-
ciaþia Forumul Judecãtorilor din
România, ºi -a propus sã facã o
prezentare a modului în care medierea
funcþioneazã cu adevãrat in statele
membre ale Uniunii Europene, precum
ºi o prezentare a perspectivelor, în
vederea promovãrii ºi aplicãrii sale pe
scarã largã.
Conferinþa a adus, faþã în faþã,
pentru prima datã în România, în Aula
Magna a Universitãþii Creºtine Dimitrie
Cantemir, peste 400 de profesori
universitari, judecãtori, procurori,
avocaþi, mediatori, oameni politici.
Au luat cuvântul, în ordinea expu-
nerilor: d-na Corina-Adriana Dumi-
trescu, rectorul Universitãþii Creºtine
Dimitrie Cantemir, dl. Dragoº Cãlin,
reprezentantul GEMME - Secþiunea
Românã, vicepreºedinte GEMME, dl.
Gavin Lightman, preºedi ntel e
GEMME, d-na Florica Bejinaru,
preºedintele Consiliului Superior al
Magistraturii, dl. Constantin Brânzan,
di rectorul Insti tutul ui Naþi onal al
Magistraturii, d-na Alina Bica, secretar
de stat, Ministerul Justiþiei, d-na Anca
Ciucã, preºedintele Consiliului de
Mediere, dl. Ruben Murdanaigum,
secretarul general adjunct al GEMME,
d-na Beatrice Brenneur, vicepre-
ºedinte GEMME, dl. Michel Brenneur,
medi ator, GEMME – Secþi unea
francezã, dl. Jaime Octavio Cardona
Ferreira, fost preºedinte al Curþii
Supreme de Justiþie din Portugalia,
reprezentantul GEMME – Secþiunea
portughezã, d-na Anne Martien van
der Does, vicepreºedinte GEMME, dl.
Isidro Niñerola Giménez reprezen-
tantul GEMME – Secþiunea spaniolã,
d-na Dessislava Djarova, judecãtori,
Sofi a, reprezentanþi i GEMME –
Secþiunea bulgarã, d-na Isabelle Bieri,
judecãtor, reprezentantul GEMME –
Secþiunea elveþianã, d-na Gabriela
Calbureanu, d-na Katalin Barbara
Kibedi, membru în Comitetul Director
al Asociaþiei Naþionale a Magistraþilor
Pensionari din România, dl. Con-
stantin Adi Gavrilã, director general
al Centrului de Mediere Craiova, dl.
René Constant, judecãtor, reprezen-
tantul GEMME – Secþiunea belgianã,
d-na Cerasela Tãnãsescu, ESSEC
România, dl. Jacques Salzer, profesor
universitar dr., Paris ºi d-na Sanda
Lungu, judecãtor, Curtea de Apel
Craiova, GEMME – Secþiunea românã.
Moderatorul conferinþei a fost ziaristul
Corina Dragotescu.
Drept concluzie a conferinþei, s-a
arãtat cã promovarea înþelegerii reci-
proce între pãrþi este de naturã a armo-
niza relaþia cetãþeanului cu societatea
în care trãieºte, iar modalitãþile alter-
native de soluþionare a litigiilor trebuie
sa pãtrundã eficient în sistemul judiciar
ºi în modul de gândire al participanþilor
la acest sistem, din orice poziþie s-ar
situa aceºtia, fie ca sunt justiþiabili,
avocaþi ori magistraþi.
Acest volum reuneºte toate mate-
rialele conferinþei, precum ºi alte studii,
redactate de membri i GEMME –
Secþiunea românã sau prezentate în
cadrul Primei Conferinþe Internaþionale
pentru Mediere Judiciarã, desfãºuratã
la Paris, în perioada 16-17 octombrie
2009, sub egida GEMME.
În numele GEMME, þinem sã mulþu-
mim tuturor celor prezenþi, profesori
universitari, judecãtori, procurori,
avocaþi, mediatori, din România sau din
strãinãtate, pentru eforturile lor con-
stante în promovarea medierii în spaþiul
Uniunii Europene.
Dragoº Cãlin, judecãtor,
Curtea de Apel Bucureºti,
vicepreºedinte al GEMME
224 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
GREFA VESELÃ:
Decizia Curþii Constituþionale nr. 1197
din 30 septembrie 2010 referitoare la
excepþia de neconstituþionalitate a
dispoziþiilor art. 147 alin. 2 ºi ale art. 255
alin. 1 din Codul penal
162
162
Publicatã în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 732 din 3 noiembrie 2010.
P
e rol se afl ã sol uþi onarea
excepþiei de neconstituþio-
nal i tate a di spozi þi i l or art.
147 alin. 2 ºi ale art. 255 alin. 1 raportat
l a art. 254 al i n. 1 di n Codul
penal, excepþie ridicatã de Teia Sponte
ºi însuºi tã de George Becal i ,
Gheorghe-Radu Mari no, Raul
Volcinschi, Alina-Florentina Ciul ºi
Victor Piþurcã în Dosarul nr. 1.912/33/
2008 al Înaltei Curþi de Casaþie ºi
Justiþie - Secþia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrþile,
faþã de care procedura de citare este
legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excep-
þiei de neconstituþionalitate, invocând în
acest sens jurisprudenþa în materie a
Curþii Constituþionale.
Dupã încheierea dezbaterilor, se
prezintã, pentru autoarea excepþiei
Alina-Florentina Ciul, apãrãtorul ales
Traian Alb, cu împuternicire avocaþialã
la dosar.
CURTEA,
având în vedere actele ºi lucrãrile
dosarului, reþine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 martie 2010,
pronunþatã în Dosarul nr. 1912/33/
2008, Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie
- Secþia penalã a sesizat Curtea Con-
stituþionalã cu excepþia de neconsti-
tuþionalitate a dispoziþiilor art. 147 alin.
2 ºi ale art. 255 alin. 1 raportat la art.
254 alin. 1 din Codul penal.
Excepþia a fost ridicatã de Teia
Sponte ºi însuºitã de George Becali,
Gheorghe-Radu Mari no, Raul
Volcinschi, Alina-Florentina Ciul ºi
Victor Piþurcã cu ocazia soluþionãrii unei
cauze penale privind sãvârºirea, printre
altele, a infracþiunii prevãzute de art.
255 din Codul penal.
În motivarea excepþiei de neconsti-
tuþionalitate autorii acesteia susþin cã
prevederile art. 147 alin. 2 ºi ale art.
255 alin. 1 din Codul penal încalcã
dreptul de proprietate privatã, libertatea
economicã, prioritatea reglementãrilor
comunitare cu caracter obligatoriu faþã
de dispoziþiile contrare din legile in-
terne, precum ºi prevederile din Tratatul
de la Lisabona privind promovarea
obiectivelor europene ale sportului,
întrucât extinderea calitãþii de funcþio-
nar, cerinþã esenþialã pentru incri-
minarea infracþiunilor de luare sau dare
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 225
de mitã, la orice salariat care exercitã
o însãrcinare în serviciul unei persoane
juridice de drept privat, în speþã sportivii
semiprofesioniºti sau profesioniºti,
lãrgeºte, fãrã nicio justificare legitimã
ºi constituþionalã ºi în absenþa unui
interes general, regimul de “public”, în
înþelesul prevãzut de art. 145 din Codul
penal . Consi derã cã grevarea
proprietãþii private printr-un asemenea
regi m speci al de i ncri mi nare ºi
sancþionare aduce atingere libertãþii
economice, ca fundament al economiei
de piaþã, în condiþiile în care nu este
implicatã protejarea unui interes public.
Mai aratã cã în dreptul comparat
poate fi subiect al corupþiei pasive
exclusiv persoana care exercitã o
funcþie publicã, depozitarã a autoritãþii
publice, însãrcinatã cu o misiune din
serviciul public sau învestitã cu un
mandat electiv public. Apreciazã cã, în
actualul context de dezvoltare euro-
atlanticã a României, noul Cod penal
(Legea nr. 286/2009) asi mi l eazã
aceastã concepþie occidentalã restric-
tivã ºi, drept urmare, defineºte numai
termenul ºi statutul de “funcþionar
public”, fiind asimilatã acestuia, în
sensul legii penale, persoana care
exercitã un serviciu de interes public
pentru care a fost învestitã de auto-
ritãþile publice sau care este supusã
controlului ori supravegherii acestora
cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public. Precizeazã cã poate fi
subi ect acti v, respecti v pasi v al
infracþiunilor de luare ºi dare de mitã
numai “funcþionarul public”, astfel cum
este definit de art. 175 din noul Cod
penal.
Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie -
Secþia penalã nu ºi-a exprimat opinia
cu privire la caracterul întemeiat sau
neîntemeiat al excepþiei de necon-
stituþionalitate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicatã preºedinþilor celor douã
Camere ale Parlamentului, Guvernului
ºi Avocatului Poporului, pentru a-ºi
exprima punctele de vedere asupra
excepþiei de neconstituþionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã
dispoziþiile de lege criticate sunt
constituþionale, întrucât nu încalcã
prevederile din Legea fundamentalã
invocate. Face trimitere, în acest sens,
la deciziile Curþii Constituþionale nr. 257/
2001 ºi nr. 111/2006.
Preºedinþii celor douã Camere ale
Parlamentului ºi Guvernul nu au comu-
nicat punctele lor de vedere asupra
excepþiei de neconstituþionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctul de vedere al Avocatului Popo-
rului, raportul întocmit de judecãtorul-
raportor, concluziile procurorului,
dispoziþiile de lege criticate, raportate
la prevederile Constituþiei, precum ºi
Legea nr. 47/1992, reþine urmãtoarele:
Curtea Constituþionalã a fost legal
sesizatã ºi este competentã, potrivit
di spozi þi i l or art. 146 l i t. d) di n
Constituþie, precum ºi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 ºi 29 din Legea nr. 47/
1992, sã soluþioneze excepþia de
neconstituþionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare,
În susþinerea neconstituþionalitãþii
acestor prevederi de lege, autorii
excepþiei invocã încãlcarea dispoziþiilor
constituþionale ale art. 44 alin. (2)
privind garantarea ºi ocrotirea dreptului
de proprietate privatã, ale art. 45
referitoare la libertatea economicã, ale
art. 135 alin. (1) privind economia de
piaþã ºi ale art. 148 alin. (2) referitoare
la prioritatea reglementãrilor comu-
226 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
nitare cu caracter obligatoriu faþã de
dispoziþiile contrare din legile interne,
precum ºi a prevederilor art. 165
paragraful 1 teza a doua din Tratatul
de la Lisabona privind promovarea
obiectivelor europene ale sportului.
Examinând excepþia de neconsti-
tuþi onal i tate, Curtea constatã cã
dispoziþiile art. 147 alin. 2 din Codul
penal au mai fost supuse controlului
instanþei de contencios constituþional
prin raportare la critici similare. Astfel,
prin Decizia nr. 257 din 20 septembrie
2001, publicatã în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 842 din 28
decembrie 2001, prin care a respins ca
neîntemeiatã excepþia de neconsti-
tuþionalitate a art. 147 alin. 2 din Codul
penal, Curtea Constituþionalã a reþinut
cã dispoziþiile legale criticate nu aduc
atingere niciunei dispoziþii ºi niciunui
pri nci pi u di n Consti tuþi e, ci se
întemeiazã pe acestea. Dacã, potrivit
prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din
Constituþie [actualul art. 73 alin. (3) lit.
j) din Constituþia revizuitã], regle-
mentarea statutului funcþionarilor
publici se face prin lege organicã, deci
de cãtre legiuitor, cu atât mai mult
reglementarea statutului juridic al
celorlalþi funcþionari este de atributul
legiuitorului. Întrucât Constituþia nu
defineºte noþiunile de funcþionar public
ºi de funcþionar, rãmâne în sarcina
excl usi vã a l egi ui torul ui sã l e
defineascã. Este ceea ce Codul penal,
care este o lege organicã, face prin
dispoziþiile art. 147, în conformitate cu
prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din
Constituþie [actualul art. 73 alin. (3) lit.
h) din Constituþia revizuitã], în sensul
cãrora infracþiunile, pedepsele ºi
regimul executãrii acestora se regle-
menteazã prin lege organicã.
În acelaºi sens sunt ºi Decizia nr.
276 din 24 octombrie 2002, publicatã
în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002,
Decizia nr. 111 din 16 februarie 2006,
publ i catã în Moni torul Ofi ci al al
României, Partea I, nr. 208 din 7 martie
2006, ºi Decizia nr. 828 din 2 octombrie
2007, publicatã în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 740 din 1
noiembrie 2007.
Întrucât nu au apãrut elemente noi,
de naturã a determina reconsiderarea
jurisprudenþei Curþii, atât soluþia, cât ºi
considerentele deciziilor menþionate îºi
pãstreazã valabilitatea ºi în prezenta
cauzã.
Totodatã, potrivit art. 73 alin. (3) lit.
h) din Constituþie, legiuitorul are deplina
libertate de a stabili infracþiunile, ceea
ce presupune nu numai incriminarea
modalitãþii de comitere a acestora, ci
ºi, în anumite situaþii, circumstanþierea
subiectului activ sau a celui pasiv. Prin
urmare, noþiunea de “funcþionar”, la
care se raporteazã i ncri mi narea
prevãzutã de dispoziþiile art. 255 alin.
1 din Codul penal, nu este de rang
consti tuþi onal , defi ni rea ºi regl e-
mentarea statutului acestei categorii de
salariaþi fiind de domeniul legii.
Pentru aceste considerente nu pot
fi primite susþinerile de neconsti-
tuþionalitate a prevederilor de lege criti-
cate referitoare la încãlcarea dispo-
ziþiilor art. 44 alin. (2), art. 45 ºi art. 135
alin. (1) din Constituþie.
În fine, constatã cã nu este de
competenþa Curþii Constituþionale sã
analizeze conformitatea unei dispoziþii
de drept naþional cu textul Tratatului de
la Lisabona prin prisma art. 148 din
Legea fundamentalã. O atare compe-
tenþã, ºi anume aceea de a stabili dacã
existã o contrarietate între legea
naþionalã ºi Tratatul de la Lisabona,
care a intrat în vigoare la data de 1
decembrie 2009, aparþine instanþei de
judecatã.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 227
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) ºi al art. 147 alin.
(4) din Constituþie, precum ºi al art. 1 -
3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) ºi al art. 29
din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUÞIONALÃ,
în numele legii,
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepþia
de neconstituþionalitate a dispoziþiilor
art. 147 alin. 2 ºi ale art. 255 alin. 1 din
Codul penal, excepþie ridicatã de Teia
Sponte ºi însuºitã de George Becali,
Gheorghe-Radu Mari no, Raul
Volcinschi, Alina-Florentina Ciul ºi
Victor Piþurcã în Dosarul nr. 1.912/33/
2008 al Înaltei Curþi de Casaþie ºi
Justiþie - Secþia penalã.
Definitivã ºi general obligatorie.
Pronunþatã în ºedinþa publicã din
data de 30 septembrie 2010.
Preºedintele Curþii Constituþionale,
Augustin Zegrean
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
228 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Ordonanþa Tribunalului Uniunii Europene
(Camera întâi)
2 Reclamanta solicitã anularea unor
dispoziþii naþionale cu privire la alinierea
pensiilor din sistemul militar cu cele din
sistemul public.
În drept
3 În conformitate cu articolul 111 din
Regulamentul de procedurã, atunci
când Tribunalul este în mod vãdit
necompetent pentru a judeca o acþiune,
acesta poate, fãrã continuarea proce-
durii, sã se pronunþe prin ordonanþã
motivatã.
4 În speþã, Tribunalul se considerã
suficient de lãmurit de actele dosarului
ºi decide, în aplicarea acestui articol,
sã se pronunþe fãrã conti nuarea
procedurii.
5 În prezenta cauzã, prin cererea
formulatã, reclamanta urmãreºte ca
Tribunalul sã se pronunþe asupra
anulãrii unor dispoziþii naþionale.
6 Competenþa Tribunalului este
prevãzutã la articolul 256 TFUE, astfel
cum este precizatã de articolul 51 din
Statutul Curþii de Justiþie a Uniunii
Europene ºi de articolul 1 din anexa la
statutul menþionat. Potrivit acestor
dispoziþii, Tribunalul este competent sã
judece acþiunile formulate, în temeiul
articolului 263 TFUE, numai împotriva
actelor instituþiilor, organelor, oficiilor
sau agenþiilor Uniunii.
7 În speþã, este evident cã autorul
actului atacat nu este nici o instituþie,
nici un organ, nici un oficiu ºi nici o
agenþie a Uniunii.
8 Rezultã din consideraþiile care
precedã cã prezenta acþiune trebuie
respinsã pentru cauzã de necom-
petenþã vãditã, fãrã a fi necesarã
comunicarea acesteia cãtre pârâtã.
11 martie 2011
„Necompetenþã vãditã”
În cauza T-73/11,
Asociaþia Naþionalã a Cadrelor
Militare în Rezervã ºi în Retragere
« Alexandru Ioan Cuza » – Filiala 5
Bucureºti, cu sediul în Bucureºti
(România), reprezentatã de B.
Ionescu, avocat,
reclamantã,
împotriva
României,
pârâtã,
având ca obiect o cerere vizând
anularea unor dispoziþii naþionale cu
privire la alinierea pensiilor din sistemul
militar cu cele din sistemul public,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnul J. Azizi
(raportor), preºedinte, doamna E.
Cremona ºi domnul S. Frimodt
Nielsen, judecãtori,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunþã prezenta
Ordonanþã
Procedura ºi concluziile recla-
mantului/reclamantei
1 Prin cererea introductivã depusã
la grefa Tribunalului la 28 ianuarie
2011, reclamanta a introdus prezenta
acþiune.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 229
Cu privire la cheltuielile de jude-
catã
9 Prezenta ordonanþã fiind adoptatã
înai nte de comuni carea cereri i
introductive cãtre pârâtã ºi înainte ca
aceasta sã fi putut efectua cheltuieli,
este suficient sã se decidã cã recla-
manta va suporta propriile cheltuieli de
judecatã, în conformitate cu articolul 87
alineatul (1) din regulamentul de
procedurã.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
dispune:
1) Respinge acþiunea.
2) Reclamanta suportã propriile
cheltuieli de judecatã.
Luxemburg, 11 martie 2011.
Grefier Preºedinte
E. Coulon J. Azizi
230 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Scopul proiectului JurisClasor CEDO (www.hotararicedo.ro)
Proiectul reprezintã o iniþiativã a autorilor culegerii de jurisprudenþ㠄Hotãrârile
CEDO în cauzele împotriva României. Analizã, consecinþe, autoritãþi potenþial
responsabile”, pusã în practicã de Editura Universitarã, care deþine drepturile
de autor asupra lucrãrii, protejate de legislaþia internã ºi internaþionalã (copyright).
Scopul este reprezentat de publicarea online a jurisprudenþei Curþii Europene
a Drepturilor Omului în limba românã.
În principal, vor fi introduse hotãrârile în cauzele împotriva României, iar pe
mãsura dezvoltãrii proiectului, vor fi introduse ºi cauze împotriva altor state,
traduse în limba românã.
Recunoscând interesul general de a se asigura o cât mai bunã cunoaºtere a
jurisprudenþei instanþei europene, iniþiatorii proiectului urmãresc realizarea ºi
depunerea de proiecte în vederea atragerii de fonduri europene sau internaþionale,
precum ºi a altor resurse financiare private sau de stat, interne sau externe, în
vederea finanþãrii acþiunilor ºi activitãþilor necesare atingerii scopului de a facilita
accesul liber la resursele juridice pe care le deþin. 
Conþinutul bazei de date
Iniþial, vor fi introduse hotãrârile din perioada 1994-2010 în forma sintetizatã
din culegerile „Hotãrârile CEDO în cauzele împotriva României. Analizã,
consecinþe, autoritãþi potenþial responsabile” (vol. I-VI), publicate de Editura
Universitarã, însoþite de forma publicatã în Monitorul Oficial al României ºi de
forma originalã, în limba englezã sau francezã.
Utilitatea practicã a clasorului de jurisprudenþã online rezidã în faptul cã sunt
tratate toate hotãrârile de condamnare pronunþate de Curtea europeanã în
cauzele împotriva României, pânã la 31 decembrie 2010, inclusiv cele nepublicate
în Monitorul Oficial al României ºi cele pentru care nu s-a realizat o traducere
neoficialã la care cei interesaþi sã poatã avea acces.
Baza de date va conþine ºi hotãrârile pronunþate în anul 2011, iar ulterior
jurisprudenþa va fi actualizatã la câteva zile de la pronunþarea de noi hotãrâri de
cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 231
Formatul hotãrârilor
Fiecare cauzã în care România a fost condamnatã de Curtea Europeanã a
Drepturilor Omului a fost analizatã ºi rezumatã, fiind indicate autoritã?ile poten?ial
responsabile, cu observaþii în ceea ce priveºte modul în care acestea s-au
conformat ?i au reac?ionat concret, dupã pronun?area hotãrârilor.
Rezumarea hotãrârilor ºi extragerea argumentelor relevante din motivarea
Curþii, cu riscul asumat de a afecta - câtuºi de puþin - acurateþea textului original,
constituie totuºi un avantaj, deoarece este posibilã parcurgerea în timp scurt a
întregii jurisprudenþe CEDO ºi baza de date devine un instrument util oricãrui
teoretician sau practician al dreptului, deziderat cãruia îi serveºte ºi modul în
care a fost conceput motorul de cãutare.
Nu în ultimul rând, motivele expuse în analiza fiecãrei speþe privind autoritãþile
potenþial responsabile, deºi emanã de la autori, dar pe baza aprecierilor Curþii
europene, constituie un punct de reper pentru activitatea celor obligaþi, în virtutea
funcþiei sau profesiei, sã respecte sau sã garanteze exerciþiul drepturilor ºi
libertãþilor fundamentale ale omului. De aceea, nu a fost omisã nici evoluþia
dreptului intern, pozitivã sau negativã, autorii indicând – acolo unde au fost
identificate – consecinþele hotãrârii, care ar trebui sã foloseascã celor interesaþi
pentru a descoperi remediile interne actuale.
Metodologia aleasã au plecat tocmai de la o analizã foarte atentã a situa?iei
de fapt, a motivãrii fiecãrei hotãrâri pronun?ate de Curtea Europeanã a Drepturilor
Omului pe fond, pentru a identifica mecanismul care a condus în final la încãlcarea
drepturilor fundamentale.
Accesul la baza de date
Prin intermediul paginii http://www.hotararicedo.ro
Înregistrarea ca utilizator este în prezent gratuitã pentru primirea unui
newsletter ºi accesul la o parte din opþiunile site-ului, printre care ºi utilizarea
cãutãrii în baza de date, cu acces liber la hotãrârile pronunþate pânã la data de
31 decembrie 2004.
Contul gratuit se poate înregistra accesând link-ul http://hotararicedo.ro/
index.php/users/register
Motorul de cãutare este disponibil la secþiunea „Baza de date” http://
hotararicedo.ro/index.php/search
Pentru viabilitatea proiectului, singura variantã posibilã în prezent este cea a
asigurãrii accesului pe baza unui abonament, în cuantum rezonabil, pentru asigura
accesul publicului larg la aceste resurse juridice (valoarea abonamentului fiind
comparabilã cu cea a revistelor juridice online).
Abonament pentru cont profesional
Contul profesional asigurã accesul la toate opþiunile bazei de date ºi la toate
hotãrârile existente în aceasta.
Avantajul constã în utilizarea motorului de cãutare ºi accesul imediat ºi complet
la hotãrârile nou-introduse în baza de date.
Dupã exemplul site-urilor dedicate exclusiv revistelor online, hotãrârile pot fi
lecturate online, de pe orice mijloace electronice care permit afiºarea paginilor în
format html ºi logarea securizatã.
232 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Abonaþii deþinãtori ai contului profesional vor beneficia de oferte promoþionale
din partea Editurii Universitare, precum transmiterea cu titlu gratuit a volumului
urmãtor al culegerii de jurisprudenþã CEDO (sub condiþia valabilitãþii
abonamentului de tip anual la data lansãrii), dar ºi alte gratuitãþi sau reduceri la
achiziþia de cãrþi, potrivit promoþiilor ce vor fi comunicate la adresa de contact.
Contul profesional se poate înregistra accesând link-ul http://hotararicedo.ro/
index.php/subscription
Confidenþialitate ºi drepturi de autor
Confidenþialitatea datelor personale este garantatã de prevederile Legii nr.
677/2001 privind protecþia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal. Orice prelucrare a datelor va fi fãcutã numai cu acordul persoanei în
cauzã.
Editura Universitarã nu permite utilizarea informaþiilor la care asigurã accesul
online, decât cu respectarea condiþiilor privind drepturile de autor asupra lucrãrii,
în conformitate cu legislaþia internã ºi cea internaþionalã.
Cãutarea în baza de date
Cãutãrile se pot face ºi dupã o singurã literã, însã va fi vizat numai câmpul
„Denumirea cauzei”. Pentru a obþine rezultate cât mai fidele ºi mai rapide este
recomandatã cãutarea dupã cel puþin 3 litere ºi/sau cifre.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 233
Fiecare hotãrâre are asociat un document Word conþinând forma originalã (în
limba francezã sau englezã), iar cãutarea are în vede ºi acest text, precum ºi –
acolo unde este cazul – textul din documentul Word conþinând forma publicatã în
Monitorul Oficial.
Prin intermediul opþiunii „Cãutare general㔠se realizeazã o selecþie extinsã
a hotãrârilor, indiferent de poziþia în cuprinsul fiecãreia a cuvântului cãutat.
Având în vedere volumul de informaþii existente în baza de date, este
recomandatã introducerea unor termeni ºi criterii de cãutare cât mai detaliate
pentru a se obþine un rezultat cât mai pertinent.
Folosind opþiunea „Cãutare avansat㔠se poate rafina selecþia hotãrârilor, în
funcþie de natura elementelor utilizate:
ü Denumirea cauzei – cãutare în funcþie de numele reclamantului
ü Statul pârât – cãutare în funcþie de o anumitã þarã
ü Cuvinte din document – cãutare dupã o anumitã succesiune de litere ºi/
sau cifre din hotãrâre
ü Cuvinte cheie – cãutare dupã cuvinte folosite pentru indexare, atribuite
fiecãrei hotãrâri (prevãzutã cu funcþia autocomplete)
ü Numãrul cererii – cãutare dupã o anumitã succesiune de cifre
ü Articolul invocat – cãutare în câmpul „Soluþii” disponibil pentru fiecare
hotãrâre, în funcþie de articolele din Convenþie sau Protocoalele adiþionale
ü Soluþie – cãutare în câmpul „Soluþii” în legãturã cu fiecare articol invocat
(încãlcare, neîncãlcare, inadmisibilitate etc.)
Folosind opþiunea „Filtrare dupã dat㔠se pot selecta numai hotãrârile
pronunþate într-o anumitã perioadã (interfaþa de interogare încarcã automat
perioada cuprinsã între data celei mai vechi hotãrâri ºi data interogãrii).
Prin „Sortarea rezultatelor” se pot ordona hotãrârile în lista de rezultate în
funcþie de anumite criterii:
ü Dupã relevanþ㠖 se genereazã automat o anumitã importanþã a rezultatelor
în funcþie de informaþiile locale din documentele individuale (poziþia cuvântului
cãutat în hotãrâre, forma exactã sau compusã a cuvântului, repetabilitatea
acestuia etc.), dar ºi în funcþie de informaþiile globale ce determina un anumit
clasament pe grad de importanþã
ü Dupã data emiterii – sortarea se face în funcþie de data pronunþãrii hotãrârii
ü Dupã denumirea cauzei – sortarea se face alfa-numeric, în funcþie de
succesiunea literelor/cifrelor din câmpul conþinând numele reclamantului
ü Dupã numãrul cererii – sortarea dupã câmpul cu acest nume
ü Ascendent – listare în ordine crescãtoare, în funcþie de criteriile anterior
specificate
ü Descendent – listare în ordine descrescãtoare, în funcþie de criteriile
anterior specificate
În mod implicit, rezultatele cãutãrii sunt aºezate în ordinea ascendentã a
relevanþei lor faþã de cuvintele sau expresiile cãutate, astfel încât cel mai adesea
este suficientã consultarea doar a primelor rezultate.
234 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011
Pentru diversificarea cãutãrii pot fi folosite câteva funcþii suplimentare:
ü AND – introducerea acestui termen între douã cuvinte cãutate va determina
afiºarea numai a hotãrârilor care le conþin pe ambele (ex. proces AND echitabil)
ü OR – introducerea acestui termen între douã sintagme cãutate va determina
afiºarea hotãrârilor care conþin cel puþin una dintre ele (ex. imparþialitate OR
independenþã)
ü NOT – introducerea acestui termen între douã cuvinte cãutate va determina
afiºarea hotãrârilor care conþin primul cuvânt, însã nu ºi pe cel de-al doilea (ex.
proces NOT penal)
ü „...” – introducerea mai multor cuvinte cãutate între ghilimele va determina
afiºarea numai a hotãrârilor care conþin cuvântul exact sau întreaga expresie
(ex. „accesiune”, „acþiune în revendicare imobiliarã”)
ü * – pentru cãutarea cuvintelor derivate se poate adãuga o steluþã înainte
sau dupã rãdãcinã (ex., acces* va determina afiºarea hotãrârilor ce conþin accesul,
accesibilitate, accesiune etc.)
ü NEAR – introducerea acestui termen între douã cuvinte cãutate va
determina afiºarea hotãrârilor care conþin ambele cuvinte, la o distanþã de maxim
80 de alte cuvinte între ele (ex. independenþã NEAR magistrat)
Motorul de cãutare este optimizat pentru limba românã, fiind posibilã
introducerea unor cuvinte de cãutare conþinând diacritice. Vor fi identificate
cuvintele cãutate indiferent dacã se folosesc sau nu diacriticele („hotãrâre” sau
„hotarare”). Pe pagina hotãrârii accesate nu se va afiºa însã, de regulã, decât
forma cu diacritice.
Termenii de cãutat pot fi introduºi fie cu majuscule, fie cu litere mici, motorul
de cãutare nefãcând distincþie, cu excepþia funcþiilor suplimentare de rafinare a
cãutãrii, prezentate anterior, ce trebuie scrise cu majuscule (AND, OR, NOT etc.).
Afiºarea rezultatelor
Rezultatele vor fi expuse într-o listã, ordonate ascendent sau descendent,
dupã relevanþã, data emiterii, denumirea cauzei sau numãrul cererii.
Pe pagina rezultatelor, în partea de sus, se gãsesc opþiuni de reordonare a
acestora, iar în partea de jos a paginii pot fi selectate mai multe criterii de navigare
în listã.
Fiecare hotãrâre este individualizatã în lista de rezultate prin indicarea
reclamantului ºi a statului pârât, numãrul cererii, data pronunþãrii ºi emitent, iar
alãturat se gãsesc cãsuþe de previzualizare a soluþiilor pronunþate în cauzã, a
rezumatului, a cuvintelor cheie ºi a formei sintetizate, ce pot fi accesate printr-un
simplu click pe fiecare dintre acestea.
Aceste din urmã opþiuni permit utilizatorilor sã selecteze o hotãrâre numai
dacã indiciile oferite dupã previzualizare sunt suficiente pentru o concluzie de
pertinenþã a rezultatului prin raportare la obiectul cãutãrii.
Accesarea hotãrârii se face printr-un click pe denumirea acesteia, dupã care
se afiºeazã întregul conþinut pe o singurã paginã. Pentru revenire la ecranul
anterior se foloseºte comanda „Back”.
Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011 235
Pe pagina conþinând lista rezultatelor se gãseºte o legãturã directã pentru a
reveni la ecranul de cãutare avansatã sau generalã („Cãutare nou㔠/ „Modificare
cãutare precedentã”), iar pe pagina fiecãrei hotãrâri se gãseºte ºi opþiunea
direct㠄Înapoi la lista de rezultate”.
Accesarea hotãrârii
Dupã accesarea hotãrârii vor fi afiºate pe o singurã paginã toate informaþiile:
reclamantul, statul pârât, numãrul cererii, emitent, data pronunþãrii, cuvinte cheie,
soluþii, rezumatul hotãrârii, forma sintetizatã în limba românã, consecinþele
hotãrârii, forma publicatã în Monitorul Oficial, forma originalã a hotãrârii.
Pe aceeaºi paginã poate fi deschisã cãsuþa de „Cãutare pe paginã”, ce permite
saltul direct la un cuvânt (se vor folosi diacriticele).
Printr-un singur click pe un cuvânt cheie se va deschide o paginã separatã
conþinând lista hotãrârilor din baza de date care au asociat acelaºi cuvânt cheie.
Dacã hotãrârea accesatã nu conþine termenii cãutãrii generale sau avansate,
se recomandã deschiderea documentelor Word asociate, conþinând forma
integralã, astfel cum a fost publicatã în Monitorul Oficial sau forma originalã în
limba francezã sau englezã.
Contul profesional asigurã accesul la toate opþiunile bazei de date ºi la toate
hotãrârile existente în aceasta. Se adreseazã profesioniºtilor (magistraþi, avocaþi,
consilieri juridici, mediatori, cadre didactice, jurnaliºti etc.), persoanelor fizice
autorizate, societãþilor comerciale sau oricãror persoane juridice care în activitatea
lor au contact cu jurisprudenþa CEDO ºi doresc sã se informeze în timp util sau
sã foloseascã resursele pentru identificarea hotãrârilor relevante.
Tip abonament: lunar - 30 lei (TVA inclus); trimestrial - 90 lei (TVA inclus);
semestrial - 170 lei (TVA inclus); anual - 300 lei (TVA inclus)
Pentru informaþii suplimentare, contactaþi
EDITURA UNIVERSITARÃ
236 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011

Tehnoredactare: Ameluþa Viºan Coperta: Ionuþ Militaru Angelica Mãlãescu Copyright © 2011 Editura Universitarã Director: Vasile Muscalu B-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, Bucureºti Tel./Fax: 021 – 315.32.47 / 319.67.27 www.editurauniversitara.ro e-mail: redactia@editurauniversitara.ro

EDITURÃ RECUNOSCUTÃ DE CONSILIUL NAÞIONAL AL CERCETÃRII ªTIINÞIFICE DIN ÎNVÃÞÃMÂNTUL SUPERIOR (C.N.C.S.I.S.)

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate pentru Editura Universitarã ºi Asociaþia Forumul Judecãtorilor din România ISSN 2065-8745

Distribuþie: tel/fax: (021) 315.32.47 (021) 319.67.27 comenzi@editurauniversitara.ro

IMPORTANT
Revista Forumul Judecãtorilor apare trimestrial si se difuzeazã numai pe bazã de abonament. Preþul unui exemplar este 30 lei, în acest preþ fiind incluse ºi cheltuielile de difuzare, iar costul unui abonament anual este de 100 lei (4 numere). Toþi cei interesaþi în a contracta un abonament o pot face prin una din urmãtoare modalitãþi: - direct la sediul editurii din Bd. Nicolae Bãlcescu nr. 27-33, Bloc Unic, Scara B, Etaj 4, Apartament 38, Sector 1, Bucureºti - prin mandat poºtal sau ordin de plata în contul Editura Universitarã nr. RO58RNCB0285004668690001 deschis la Banca Comercialã Român㠖 Sucursala Unic - prin telefon/fax la numerele 021-315.32.47, 021-319.67.27 - prin e-mail la adresa secretariat@editurauniversitara.ro. 

Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011

REVISTA FORUMUL JUDECÃTORILOR
Director: jud. Dragoº Cãlin, Curtea de Apel Bucureºti Redactor-ºef: jud. Ionuþ Militaru, Judecãtoria Sect. 6 Bucureºti Redactor-ºef adjunct: jud. Roxana Lãcãtuºu, Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti Colegiul de redacþie: jud. Paula-Andrada Coþovanu, Curtea de Apel Piteºti jud. Ana-Maria Lucia Zaharia, Judecãtoria Sect. 5 Bucureºti jud. Florin Mihãiþã, Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti jud. dr. Gabriel Caian, Judecãtoria Craiova jud. Aurora Burtescu Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti Ilhan Ibram, consultant parlamentar, Camera Deputaþilor, Direcþia Afaceri Europene jud. Cristina Nicoleta Ghiþã, Judecãtoria Sect. 1 Bucureºti jud. Elena Blidaru, Judecãtoria Sect. 1 Bucureºti jud. Petricã Ghergheºanu, Judecãtoria Sect. 4 Bucureºti jud. Alexandra Neagu, Judecãtoria Iaºi Colegiul ºtiinþific: jud. Diana Bulancea, Curtea de Apel Bucureºti conf. univ. dr. Mihai ªandru, Academia Românã jur. Mihai Banu, Revista Românã de Drept Comunitar Ruben Murdanaigum, solicitor, Rubens Solicitors Lochgilphead, Marea Britanie lector univ. dr. Anamaria Groza, judecãtor, Judecãtoria Strehaia Colaboratori: ªtefania Marinescu, manager éditorial SEO, GroupM Interaction-WPP, Paris jud. Ciprian Coadã, Tribunalul Constanþa jud. Oana Ignat, Judecãtoria Iaºi jud. Simona Kovacs, Judecatoria Târgu Secuiesc prof. Mãdãlina Vîntu auditor de justiþie Lucian Cosmin Manoloiu, Institutul Naþional al Magistraturii Gabriela Calbureanu, consilier juridic, S.C. Romgaz S.A. Mediaº Eric Alt, conseiller référendaire, Curtea de Casaþie Paris, Secþia a II-a Judge Alex Kozinski, Chief Judge of the United States Court of Appeals for the Nine Circuit Manjola Bejleri, preºedintele Asociaþiei Judecãtorilor Albanezi Corector: Cosmina Chevorchian

Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011

3

Lista principalelor abrevieri
C. Ap. C.E. CEDO CJCE CJUE Convenþia C.S.M. Dalloz Dec. civ., pen. D.N.A. D.I.I.C.O.T. Curtea de Apel Comunitãþile Europene Curtea Europeanã a Drepturilor Omului Curtea de Justiþie a Comunitãþilor Europene Curtea de Justiþie a Uniunii Europene Convenþia Europeanã a Drepturilor Omului Consiliul Superior al Magistraturii Recueil le Dalloz Decizia civilã, penalã Direcþia Naþionalã Anticorupþie Direcþia de Investigare a Infracþiunilor de Criminalitate Organizatã ºi Terorism I.N.M. Institutul Naþional al Magistraturii înch. încheierea Î.C.C.J. Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie J.O.U.E. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Jud. Judecãtoria M.J.L.C. Ministerul Justiþiei ºi Libertãþilor Cetãþeneºti Monitorul Oficial al României, Partea I M. Of. n.a./ n.n. nota autorului / nota noastrã (urmatã de iniþialele autorului) n.t. nota traducãtorului O.N.U. Organizaþia Naþiunilor Unite S. civ., pen., com., cont. adm. Secþia civilã, penalã, comercialã, de contencios administrativ sent. civ., pen. Sentinþa civilã, penalã Sublinierea noastrã (a autorului) subl. ns. TFP Tribunalul Funcþiei Publice al Uniuniunii Europene Tribunalul de Primã Instanþã al Comunitãþilor TPI Europene Trib. Tribunalul TUE Tratatul privind Uniunea Europeanã TCE Tratatul instituind Comunitatea Europeanã UE Uniunea Europeanã

"Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1/2011

. spaniolã] ................................. francezã] ....... Miuþescu .... 56/1993 în vigoare la data numirii în funcþia de magistrat asistent în sensul cã....... 92/1992 ºi ale Legii nr........................ 27 Richard Nobles. 11 INTERVIURI – Despre justiþie ºi judecãtori .......................... direcþii pentru o egalitate de gen efectivã [articol în lb......... de a fi obligatã instituþia la organizarea unei noi sesiuni de absolvire.. Solicitarea unui auditor de justiþie................. expunerea criticilor............. doamna Mihaela Amoos ºi domnul Rãzvan E.........M.. 210 Auditori de justiþie...... italianã] .... Experienþa româneascã . 101 Anamaria Groza – Observaþii cu privire la sistemul judiciar luxemburghez [articol în lb.Cuvinte neînsemnate despre români ºi despre justiþie . 1/2011 5 .... Recurs formulat de asociaþii profesionale ale magistraþilor împotriva Hotãrârii Plenului C.. care nu a promovat sesiunea de absolvire a I.............. 207 Recunoaºtere grad profesional....S.........M..Reglementãri ale dreptului Uniunii Europene în domeniul dreptului asigurãrilor sociale............................ francezã] ............... David Schiff – De ce vorbesc judecãtorii în felul lor? [articol în lb........... Consiliul Superior al Magistraturii nu poate fi obligat sã recunoascã gradul profesional superior... Robert Johnson Despre camere video ºi sãli de judecatã [articol în lb............................................................................................ precum ºi la plata în continuare a bursei este lipsitã de temei legal ....N......Cuprins EDITORIAL Silviu Gabriel Barbu ............. 139 Roxana Lãcãtuºu – Calitatea procesualã activã a terþului în anularea certificatului de moºtenitor . 80 Roberto Contreras Olivares – Realitãþile penitenciarelor ºi provocãri culturale [articol în lb.......... Interpretarea dispoziþiilor Legii nr........ 74 Fabrizio Amato – Chestionarul Consiliului Superior cu privire la condiþia femeii în magistratura italianã: idei pentru analizã...... 19........ 17 Interviuri cu domnul Jacques Barrot........ Lipsã de interes.. prin care s-a dispus promovarea în funcþia de judecãtor la Înalta Curte de Casaþie ºi Justiþie... ca urmare a unui examen organizat de altã autoritate ºi ale cãrui rezultate nu au fost valorificate în termenul legal .... 213 Magistraþi asistenþi........ englezã] .... . 24 ATITUDINI Alex Kozinski... 201 JURISPRUDENÞà Contencios administrativ.... 117 Dragoº Cãlin .. englezã] ................. prin simpla îndeplinire a condiþiei de Revista Forumul Judecãtorilor – Nr........ 108 STUDII JURIDICE Lucreþia Albertina Postelnicu Efectele simulaþiei în ceea ce-i priveºte pe creditorii chirografari în actuala ºi viitoarea reglementare a Codului civil ... 41 Nelly Madanska – Rolul inspectoratului de pe lângã Ministerul Justiþiei în ce priveºte interacþiunea dintre puterea judiciarã ºi cea executivã [articol în lb.............

...... 1197 din 30 septembrie 2010 referitoare la excepþia de neconstituþionalitate a dispoziþiilor art. Stadiu ºi perspective ... contravine dispoziþiilor legale care reglementeazã promovarea judecãtorilor ºi procurorilor 217 PREZENTÃRI Centrul de Resurse Juridice din Moldova 221 RECENZII GEMME – Secþiunea românã ....vechime........Medierea în Uniunea Europeanã......... reclamanþilor ar trebui sã le fi conferit de drept gradul profesional de judecãtor de Curte de Apel.... 2 ºi ale art..... 1/2011 ........... 255 alin............. 147 alin. 222 GREFA VESELà Decizia Curþii Constituþionale nr....... 224 Ordonanþa Tribunalului Uniunii Europene (Camera întâi) din 11 martie 2011 în cauza T-73/11 .Asociaþia Naþionalã a Cadrelor Militare în Rezervã ºi în Retragere «Alexandru Ioan Cuza» – Filiala 5 Bucureºti împotriva României 228 $Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. 1 din Codul penal ....

..Why do judges talk the way they do? ............ The Superior Council of Magistracy may not be ordered to recognise a superior professional rank following an examination held by another body and whose results were not used inside the legal period ............ that was not promoted during a graduation session of the National Institute of Magistracy............ 17 Interviews with Mr Jacques Barrot............................................................ Ms Mihaela Amoos.. 101 Anamaria Groza .... 207 Professional rank recognition.. Interpretation of provisions of the Act No.....Insights on the Luxembourg Judiciary .......... Lack of a legal basis for a request by a justice trainee. 56/1993 in force on the date of appointment as assistant magistrate that held that by mere fulfilment of the length-of service condition the applicants should be given by law the professional degree as Court of Appeal judge runs counter to the legal framework that regulates the promotion of judges and prosecutors ..................... Appeal by a professional association of the magistrates against a judgment of the plenary formation of the Superior Council of Magistracy that ordered a promotion as a judge to the High Court of Cassation and Justice.... 213 Assistant magistrates................. 41 Nelly Madanska .............. Roadmap on Effectiveness of the Gender Equality 80 Roberto Contreras Olivares ...Provisions of the European Union Law in the Field of Social Security Systems... Lack of interest ........... 19.......... The Romanian Experience ............. 24 ATTITUDES Alex Kozinski and Robert Johnson Of Cameras and Courtrooms .............Effects of the Intentional Deception concerning the Unsecured Creditors under the Current and Future Framework of the Civil Code ..... 11 INTERVIEWS – About Justice and Judges ...Prison Realities and Cultural Challenges ......... 1/2011 7 ....... 92/1992 and of the Act No... 27 Richard Nobles and David Schiff . 217 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr...............................................The Superior Council Questionnaire on the Women Status in the Italian Magistracy: Ideas for Analysis......... 201 CASE LAW Administrative justice................Meek Words on Romanians and on Justice . to order the institution to hold a new graduation session and to resume the payment of a training grant ............ and Mr Rãzvan E........... Characterization on Criticism... 108 JURIDICAL STUDIES Lucreþia Albertina Postelnicu ............ 74 Fabrizio Amato ...................Contents EDITORIAL Silviu Gabriel Barbu .......... 139 Roxana Lãcãtuºu – Legal Standing of a Third Party to Bring an Action for Annulment against the Certificate of Succession ...The Role of the Minister of Justice Inspection concerning the Relationship between the Judiciary and the Executive ......... Miuþescu .......... 210 Justice trainees.......................... 117 Dragoº Cãlin ..

...... 228 &Revista Forumul Judecãtorilor – Nr........PRESENTATIONS The Legal Resources Center of Moldova 221 REVIEWS GEMME – Romanian Section – Mediation in the European Union........... 222 FUNNY REGISTRY Decision of the Constitutional Court No 1197 of 30 September 2010 on the preliminary ruling on the issue of constitutionality of the provisions of Articles 147(2) and 255(1) of the Criminal Code ...... 1/2011 ........ 224 Order of the General Court (First Chamber) of 11 March 2011 in Case T-73/11 Asociaþia Naþionalã a Cadrelor Militare în Rezervã ºi în Retragere «Alexandru Ioan Cuza» – Filiala 5 Bucureºti împotriva României .......... Evolution and perspective ....................................

.. La sollicitation d’un auditeur de justice. L’expérience roumaine .......... Le Conseil Supérieur de la Magistrature ne peut pas être obligé de reconnaître le grade professionnel supérieur. 27 Richard Nobles......... qui n’a pas passé la session de promotion de l’Institut Supérieur de la Magistrature....Aperçues du système judiciaire Luxembourgeois ..............Quelques paroles sur les roumains et la justice ............................ 92/ 1992 et de la Loi n..... Mme Mihaela Amoos et M...... 80 Roberto Contreras Olivares – La réalité de la prison et le défi culturel .....Le rôle de l’inspectorat auprès du ministre de la Justice en matière d’interaction entre le pouvoir judiciaire et le pouvoir exécutif 74 Fabrizio Amato – Le questionnaire du Conseil Supérieur de la Magistrature sur la condition de la femme dans la magistrature italienne: repères d’analyse..... parcours pour une égalité effective des sexes ............... 207 Reconnaissance du grade professionnel... Manque d’intérêt ...... Recours introduit par les magistrats contre une Décision du Plein du Conseil Supérieur de la Magistrature par laquelle celui-ci a disposé la promotion dans la fonction du juge à la Haute Cour de Cassation et de Justice...... 19... 101 Anamaria Groza ......Sommaire EDITORIAL Silviu Gabriel Barbu ... 213 Les magistrats assistants.............. 1/2011 9 ........ David Schiff Pourquoi les juges utilisent-ils un langage particulier? ...... L’interprétation des dispositions de la Loi n.. 210 Auditeurs de justice........ par le simple accomplissement de la condition d’ancienneté............. Rãzvan E..... 201 JURISPRUDENCE Contentieux administratif.............. comme conséquence d’un examen organisé par une autre autorité et dont les résultats n’ont pas été valorises dans le délai légal ................ Jacques Barrot................... 24 ATTITUDES Alex Kozinski...... que l’institution soit obligée d’organiser une nouvelle session d’examens et payer en continuation une bourse est sans base légale .......... les requérants auraient obtenu de plein droit le grade Revista Forumul Judecãtorilor – Nr......... 41 Nelly Madanska ........................... 56/1993 en vigueur à la date de la nomination en fonction des magistrats assistants dans le sens où.. 117 Dragoº Cãlin – Des réglementations du droit de l’Union Européenne dans le domaine des assurances sociales..... 139 Roxana Lãcãtuºu – La qualité processuelle active du tiers dans l’action en annulation du certificat d’héritier . aspects critiques....... Robert Johnson – Les caméras et les tribunaux . 11 INTERVIEWS – Sur la justice et les juges 17 Interviews avec M.. Miuþescu .... 108 ETUDES JURIDIQUES Lucreþia Albertina Postelnicu – Les effets de la simulation en ce qui concerne les créditeurs chirographaires dans la réglementation actuelle et future du Code civil ..

....................... 255 alinéa 1 du Code pénal ....... 1/2011 .............. 228 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr.............................. 147 alinéa 2 et de l’art.............................. 221 RECENSIONS GEMME – Section roumaine .. 222 LE GREFFE DRÔLE Décision de la Cour Constitutionnelle no 1197 de 30 septembre 2010 concernant l’exception d’inconstitutionnalité des dispositions de l’art........ 224 Ordonnance du Tribunal de l’Union Européenne (Chambre première) de 11 mars 2011 dans l’affaire T-73/11 –  Association Nationale des Militaires en Reserve et en Retraite «Alexandru Ioan Cuza » – Filiale 5 Bucarest contre la Roumanie ...... 217 PRESENTATIONS Le Centre de Ressources Juridiques de Moldavie .......................Médiation dans l’Union Européenne............professionnel de juge de Court d’Appel contrevient aux dispositions légales qui réglementent la promotion des juges et des procureurs ..................... Analyse et perspectives ....

judecãtor.). pânã acum. Silviu Gabriel Barbu. mai din umbrã. Justiþia sã triumfe” spunem noi azi pãtrunºi de un fior dat de semnificaþia categoricã. au profitat de conjuncturã ºi „ºi-au fãcut plinul”.R. disperarea dupã putere ºi bani e mereu aceeaºi.EDITORIAL Cuvinte neînsemnate despre români ºi despre justiþie dr. când foametea populaþiei inocente. în contrapartidã. în realitate. mai fãþiº. zahãr.” Aºa ar putea suna un pasaj dintr-un articol de ziar. iar acum se întorc la popor cu silã. s-au irosit douã decenii cu þara condusã. înconjurate de o camarilã economicã. scris de Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. respectiv. Aceºtia sunt oameni care evident cã au trãit bine permanent. se mai liniºteºte machiavelic cu pachete de fãinã. cel mai frecvent de oameni din fosta Securitate ºi de vârfurile eºaloanelor doi ºi trei ale fostului partid comunist (P. credule. Cu toate acestea. ceva haine sau câte 50-100 de lei la salariu ori la pensie (acolo unde existã ºi acces la decizia politico-legislativã). ce au pus repede. capitalã a cuvintelor. sunt oameni care nu au fost racordaþi niciodatã în mod real la nivelul de suferinþã al poporului român. Curtea de Apel Braºov Absolutizând forþa Justiþiei. romanii lui Cezar ºi Justinian spuneau: Fiat justitia pereat mundus! „De-ar fi sã piarã lumea. a cui lume sã piarã? „La 20 de ani dupã schimbarea regimului comunist se pare cã suntem într-o fundãturã destul de adâncã. ulei. dupã modelul dictatorului Ceauºescu. nu au suferit vreodatã de foame ori de frica zilei de mâine. 1/2011 11 . numai în perioadele electorale.C. Însã nu pot sã nu mã întreb: a cui Justiþie sã triumfe. Pot fi caracterizaþi doar ca fiind oamenii momentului. deºi buzunarele ºi conturile lor par pline de multã vreme. iar pentru dezvoltare ºi democratizare realã soluþiile par a fi mari necunoscute. dupã 22 Decembrie 1989. Se pare ca. stãpânire pe patrimoniul fostului stat comunist ºi s-au îmbogãþit direct ori prin interpuºi.

din experienþã bãtãtoritã. mãcar) cu toþi  Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. iar cel anchetat/ judecat (sau partea mediatizatã. probabil pentru a se asigura de „linºajul” acuzaþilor ºi de ce nu?! . sã nu îi credem. ca în Germania? Sau sunt mai mulþi.. prea mulþi. oare? Se poate susþine cã aºa ceva nu se întâmplã? Probabil e doar un vis urât. fie lipsa de onestitate în spatele unor discursuri ºi promisiuni demagogice. inclusiv în rândul autoritãþii judecãtoresti. nu-i aºa? Ce frumos sunã! Ce frumos s-ar vedea într-o imagine sincron (sã ne imaginam. fie cã sunt ei judecãtori sau procurori.. nu are corespondent în realitate! Dacã privim lucid lucrurile. aºeza pe viziunea în profunzime asupra acestui tip de muncã (de serviciu public). corpul profesional al magistraþilor va susþine. spre deliciul telespectatorilor aºezati la televizor ca în tribunele arenelor romane la luptele de gladiatori. la votul popular salvator. sã ne mai gândim la discursurile ºi promisiunile lor? Sau sã ne gândim la ei aºa cum îºi imagina Churchill slãbiciunile oamenilor puternici? Sunt demagogi ºi ipocriþi în spaþiul public românesc de vârf tot atât de mulþi ca în Franþa. E un stil de lucru din contemporaneitatea noastrã. peste tot. ori responsabili din diverse instituþii afiliate în mod tradiþional Justiþiei. iar aceastã imagine va persista atâta vreme cât unii procurori (dar ºi mulþi poliþiºti) îºi instrumenteazã dosarele ºi la televizor. E adevãrat cã avem marele dezavantaj al „justiþiei televizate”. maturiza. însã. Sã îi credem. incompetenþa. Aºa par lucrurile în þara aceasta când priveºti la televizor. sperând la o continuã credibilitate publicã ºi. Iar palma telespectatorului ar trebui musai îndreptatã cu degetul mare în jos. pe calitatea izvorâtã din cunoaºtere. Probabil cã. care creeazã. îºi ascund fie neputinþa. ºtiind cã astfel de situaþii ies din sfera normalitãþii (jurisprudenþa CEDO dã mereu semnale de alarmã pe tema aceasta). multora ne-ar placea sã credem cã aºa ceva nu se întâmplã niciodatã. din înþelegerea resorturilor reale ale vieþii care genereazã faptul judiciar.pentru a genera teama judecãtorilor de a pronunþa cumva altã soluþie decât condamnarea. presiune teribilã pentru judecãtor. atât de mulþi încât viaþa publicã este sufocatã de stilul demagogilor. cand auzi discursurile politice. când citeºti ziarele.un ziarist care ar promova construirea unei noi generaþii de oameni ai vieþii publice din România. chiar fãrã sã vrea. impresia de stat poliþienesc ce se proiecteazã uneori în media. de viaþa impusã de ei. pe care se experimenteazã metode “revoluþionare”. din dosarele extrapenale) este plasat în postura de cobai. demers cu prizã la publicul larg. 1/2011 . Probabil cã Justiþia nu va merge bine câtã vreme mentalitatea judecãtorilor nu se va stabiliza. dar ºi pentru procuror. când asculþi radioul. în semn de opþiune pentru condamnare la sancþiunea capitalã! Oricum suntem „legitimaþi” în sensul acesta de orginea noastrã latinã/ romanã. explicaþiile analiºtilor ºi ale experþilor de tot felul! Observãm cu uºurinþã cã aruncã jenant vina de la unii la alþii. de ipocrizia regulilor pe care aceºtia le-au stabilit?! Farisei sunt. Justiþia nu prea poate sã meargã bine atâta vreme cât politicienii o vor presa agresiv ºi îi vor tot modifica în mod aberant parametrii legali de funcþionare (se fac modificãri chiar ºi atunci când nu este deloc nevoie). din nefericire. însã. finalmente. care sã preia absolut toate frâiele statale de la vechea generaþie.

fiind în pielea lui. la limita de jos a democraþiei sau chiar în afara ei. rezistenþa corupþiei). iar plutonul de execuþie. dând peste cap o duºcã zdravanã de „alcool mitilic”. 1/2011 13 . telespectatorul obosit de atâta suspans. nu poþi decât sã ai un sentiment de împlinire. ºi abia apoi se verificau identitatea ºi faptele celui executat (experienþa judiciarã a unui magistrat de la Târgu Mureº. care impune deocamdatã sã existe „procese televizate” sau mãcar televizarea unor faze ale acestora.. britanici. pe ea trebuie sã mizãm cel mai serios. seamanã cu acele Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. în mod sigur. dar se pare cã România are resurse suplimentare în domeniul acesta ºi aduce inovaþii care sigur îi fac invidioºi pe politicienii ºi jurnaliºtii americani.. la un sondaj de opinie. gata pregãtit. e derizoriu chiar. sã mai pomenim aici de confuzia cu judecãtorul muritor de rând. ar zice vreun hâtru). chiar decidenþi! Evident cã. sã le numim) ar trebui „sã calce pe cadavre” ºi sã facã paºi de cotiturã în comportamentul public pe vreo temã foarte sensibilã (cum ar fi tema corupþiei în România. publicitatea proceselor constã în niºte portrete în creion. de datorie dusã la bun sfârºit (sau rãu sfârsit. Oare. democratice/nedemocratice sunt aceste demersuri parajudiciare. sã fii mulþumit de episod ºi vei aºtepta cu înfrigurare urmãtorul episod. executând foc de voie asupra nefericitului! Sublim. Demn de o civilizatie avansatã. germani etc. pentru cã judecãtorul iese din schema justiþiei de televizor). important e sã se rãcoreascã dupã aºa o grozãvie la care a fost unul dintre milioanele de actori.. Se poate afirma foarte convingãtor cã. iar instituþiile judiciare ºi cele conexe acestora („de represiune”. timpurile pot impune astfel de soluþii extreme. o majoritate covârºitoare a celor intervievaþi va susþine efervescent existenþa „proceselor televizate”. Oare ar fi bunã sau rea adoptarea unei legi care sã reglementeze cât mai clar astfel de problematici ale publicitãþii exagerate din activitatea judiciarã? Revenind la lege. hãrþuit ani de zile într-un proces penal machiavelic declanºat ºi mediatizat agresiv. ºi cam asta este tot ce e public de prin sãlile de judecatã. prin orice mijloace. dirijaþi de Catani „made in România”. nu are rost. cum se face acum în foarte multe situaþii. ªi. cu furnicãturi de emoþie! Dupã care. francezi. fãcând acest semn de pedeapsã capitalã pentru „gladiatorul” acuzat. nu-i aºa?! La americani. este emblematicã în sensul acesta ºi aratã aspectul grotesc al unui sistem judiciar cu adânci ºi grave forme de control politic sau obedienþã politico-economicã ºi metode securiste/ totalitare de a face investigaþii). emoþionant. în scopul de a diminua simþitor. se poate observa cã legea ce se aplicã superficial. sau o bere ori chiar un ºpriþ de varã. dar din altã perspectivã. sunt ei aºa de disperaþi dupã astfel de senzaþional? Asta se întâmplã pretutindeni. formularistic. punând la zid pe aceia care sunt de pãrere contrarã. spre disperarea consumatorilor de media.. indiferent cât de morale/ imorale. Aceºtia din urmã se pare cã sunt puþini ºi izolaþi. îºi curãþã puþin conºtiinþa încãrcatã de confuzia cu Bunul Dumnezeu (Biserica e pe primul loc în sondaje la încrederea publicã. apropiatã semnificativ de Divinitate.telespectatorii. poate chiar paralizaþi de frica de a nu intra ºi ei în moriºca de tipul „Revoluþiei franceze din 1789” unde întâi cãdeau capetele duºmanilor poporului în numele idealurilor revoluþionare. uneori. mecanic.

Italia. Nici nu mi-am propus sã descopãr acest adevãr obiectiv acum ori sã fac vreo afirmaþie categoricã într-un sens sau altul aici. se poate întâmpla ca „obiectul muncii”justiþiabilul ºi povestea lui (de regulã una care îndeamnã la compasiune. în definitiv. cam frecvent singurele lor argumente). pentru cã. ci doar sã expun percepþia colegilor de prin þãri având democraþii cu adevãrat avansate.este uitat sau ignorat. unde profesorii au sintetizat materia pentru ca studenþii sã înveþe mai uºor.tratamente medicale aplicate prin telefon. de frustrãri personale. CJUE. sincere s-au purtat între mulþi alþi magistraþi români ºi omologi din Europa Occidentalã.N. aratã ca o ºcoalã imensã. însã nu ºtiu dacã acesta este ºi adevãrul obiectiv. În stagiile E.W”). cu excepþiile de rigoare. Suedia. democraþii "Revista Forumul Judecãtorilor – Nr.J. fãrã ca medicul sã vadã pacientul sau fãrã sã îi fi fãcut analizele medicale necesare. onestitãþii.Y. pentru capacitatea noastrã de a fi poligloþi. procesul echitabil. ci numai dupã niºte standardizãri scrise prin manualele de facultate. Unii care au avut mai multe contacte cu România spuneau cã sistemul nostru politic si cel judiciar mustesc de orgolii. Austria ar fi câteva exemple) mi-au împãrtãºit în discuþii amicale pãreri despre justiþia româneascã aflatã pentru ei în proces de evoluþie ºi de maturizare (proces ce nu se mai încheie. Nu ºtiu dacã occidentalii au o imagine corectã despre sistemul nostru. pentru utilizarea jurisprudenþei CEDO. astfel cã multor români le este cunoscut modul de gândire real al colegilor din Occident despre noi. iar alþii spuneau cã sistemul nostru judiciar pare a fi un imens adolescent care se comportã exact aºa cum îi este vârsta (imatur. acesta nu reprezintã altceva decât un numãr de dosar. SUA sau Canada. însã. Olanda. e suficient a-l recita mecanic ºi þi-ai asigurat bunãvoinþa „Divinitãþii”. 1/2011 . fie ele necesare sau inutile). unde se contabilizeazã niºte cifre ºi niste cuvinte-cheie. judecãtori ºi procurori din Vest (SUA. înþelegere sau mãcar atenþie sporitã în instrumentare) . în care toata lumea învaþã asiduu. în care cunoºtinþele de tipul celor predate în facultate ori în INM sunt omniprezente pe buzele celor care lucreazã acolo (fiind. De câþiva ani (inclusiv foarte recent. Germania. pentru efortul supraomenesc de a soluþiona cantitãþi aºa de mari de dosare (aþi vãzut ce puþine au pe rol într-o ºedinþã de exemplu nemþii. de regulã pentru avansãri (generând o competiþie furibundã).T. UK. inclusiv la politicienii apropiaþi justiþiei prin funcþiile deþinute. de prejudecãþi ºi autosuficienþa multor politicieni ºi magistraþi. în cursul anului 2011). însã având marele avantaj al inocenþei. pentru sinceritatea afiºatã ca atitudine permanentã. unii colegi vest-europeni au remarcat cã justiþia româneascã. dar ºi pentru a astâmpãra o fireascã sete de cunoaºtere ºtiinþificã. mofturos ºi grãbit în tot ce face).. sã poatã promova examenele. ªi nu prea sunt de falã pentru noi acele pãreri sincere! Dimpotrivã! Evident cã sunt ºi multe cuvinte de laudã. ce reprezintã un fel de „Tatãl nostru” judiciar („indici de casare. derulate la noi. pentru informatizarea sistemului.. Astea sunt/ erau unele dintre opiniile lor despre noi. Franta. mai ales pentru prietenia de care românii sunt capabili. pentru cã tot este reluat prin fel de fel de transformãri. termenul rezonabil ºi jurisprudenþa X. În mod cert discuþii amicale. Intr-un astfel de cadru ºcolar. lipsit adesea de coerenþã. desigur. vreo 4-5 dosare cel mult?!) etc.

se pare cã avem un excepþional spirit reformator ºi inovator. însã. dar asta vine cu timpul. prin „miraculoase transformãri” servesc cu „abnegaþie” democraþia post-revoluþionarã ºi unii chiar au devenit paradoxale exemple de anticomunism ºi bastioane de luptã împotriva fostei Securitãþi!!! Se pare cã România este þara propice pentru zbenguiala cameleonilor iscusiþi!!! Gãseºte tu. o lume de vis in care trãim ca în sânul lui Avraam.). se apropie tot mai repede. adicã cu alþi cetãþeni români pentru care timpurile anilor ’50 nu au fost la fel de norocoase. Mai trebuie lucrat la maturizare. fie „tremura” de frica poliþistului sectorist din campus. de exemplu). potrivitã pentru exercitarea funcþiei de magistrat la parametrii performanþei maxime. mãcar ºi-au dat ºi ei seama cã dintre autoritãþile statului. dincolo de formalism ºi diplomaþie. cu viziuni mesianice asupra lumii în general. devenit militant comunist de nãdejde prin selecþia fãcutã de potentaþii ºi profitorii vremurilor. 1/2011 15 . evident cu metode „retro”. Oricum. deºi au servit consistent regimul comunist de represiune. politicii ºi justiþiei în mod Revista Forumul Judecãtorilor – Nr.. românii. de obicei. cu cel mai motivat ºi mai profesionist personal. conferinþe. în întâlniri amicale rânduite. cititorule. numai sã nu intervinã blazarea între timp! ªi timpul acesta.tradiþionale. amic pe care acum gândeºte cã trebuie sã îl ignore. Istoria a demonstrat adesea cã mulþi oameni cu sufletul curat s-au pierdut în labirinturile puterii (justiþia dã putere orbitoare în conºtiinþa magistratului de regulã. rândurile de mai sus sunt fabulaþii care nici mãcar nu au vreun haz! Noi. Peste decenii. instituþii cheie destinate asanãrii juridico-morale a societãþii sau destinate pur ºi simplu ieºirii poporului la limanul democraþiei reale ºi al bunãstãrii. foarte tânãr în sistemul judiciar românesc. de la Bunul Dumnezeu cumva. media de vârstã ºi de vechime din sistem fiind tot mai echilibratã. mizând pe faptul cã sunt percepþii pe care acei colegi strãini ni le-au expus in discuþii libere. dupã întâlniri oficiale (stagii. de obicei din familie sãracã având gustul amar specific celor exploataþi de cãtre bogaþii anilor dinainte.. ori era plin de datorii la un amic de la o facultate de inginerie. sancþionându-le dur apartenenþa la altã categorie socialã ori politicã. provenea din rândul oamenilor oneºti si curaþi la suflet. în lumea noastrã de-a dreptul edenicã. în realitate pentru faptul cã la vremea tinereþii lor au crezut cã e bine sã fie cât mai aspri cu „duºmanii poporului”. sistemul judiciar este cea mai curatã instituþie publicã din România ºi cu performanþe cu adevãrat notabile. din cauza funcþiei „impresionante” de magistrat) devenind treptat niºte monºtri groaznici. Tânãrul „torþionar” al anilor 50’ (aºa cum îl denumeºte istoria acum). aceºti tineri „torþionari” de nãdejde au ajuns paria în istoria României ºi unii dintre ei chiar au fost condamnaþi pentru diverse infracþiuni legate de serviciu (foºti gardieni din diferite închisori comuniste. Alþii. care se trezeºte cã poate dispune de soarta oamenilor care-i sunt egali. exemplele din lumea realã! Poate cã nu existã astfel de exemple în realitatea obiectivã. seminarii etc. Ironia sorþii în cazul unui popor inocent ºi greu încercat a fãcut ca unele „creaþii” emblematice din regimul securisto-comunist sã conducã în plinã democraþie. al maturitãþii corpului profesional al magistraþilor. deºi pânã ieri era fie „un muritor de foame”.

c㠄speranþa moare ultima!” $Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. aº spune pentru a îndulci discursul. al celor de azi) pare mai potrivit sã spunem altceva: Vae victis! Indiferent cât de mari le sunt greutãþile. din fericire pentru orgoliul nostru. sunt infailibile ºi au vocaþie la eternitate. românii obiºnuiesc sã spunã cu o candoare inegalabilã. probabil datoritã spiritului poetic ºi mai optimist. oarecum în opoziþie cu duritatea ce o reflectã dictonul din debutul expunerii. gãsim dintre cele mai bune soluþii. putem face „întregul Olimp” sã crape de invidie în privinþa înþelepciunii de care dãm dovadã! De aceea. inclusiv cele din justiþie. precum celebrele dictoane lãsate de (juriºtii) romani posteritãþii! Jus est ars boni et aequitas. 1/2011 . însã în România (nu numai în cea contemporanã. soluþiile româneºti „din orice domeniu”. emitem dintre cele mai bune idei.particular.

faptul cã temeiul legal care ar fi aplicabil nu este conform cu principiile ºi valorile Republicii. sistemul judiciar francez meritã încrederea noastrã. În cele din urmã. poate constata sau nu constituþionalitatea dispoziþiei respective. s-a introdus posibilitatea pentru cetãþeni sã se adreseze Consiliului Superior al Magistraturii. A deþinut mai multe posturi ministeriale. francezii pot invoca.INTERVIURI Despre justiþie ºi judecãtori Jacques Barrot Jacques Barrot. am încredere în sistemul judiciar francez. Keywords: interview. mi se pare cã. dacã am de ocrotit un drept. Recent. În mod normal. dar ºi posibilitatea exercitãrii unei cãi de atac. lipsitã de corupþie ºi la adãpost de dependenþa excesivã de viaþa politicã. care. de asemenea. Pe scurt. fiind pe rând ministrul comerþului. judicial system. Dacã ar trebui sã vã adresaþi unei instanþe din Franþa. în faþa instanþelor judecãtoreºti. Începând cu 12 martie 2010 este membru al Consiliului Constituþional din Franþa. sãnãtãþii. deºi existã excepþii. lawyers. în ansamblu. muncii. este un important politician francez. în termen de trei luni. pentru a vã ocroti un drept. Aceastã excepþie de neconstituþionalitate poate fi înaintatã Consiliului Constituþional. în general. judges. începând cu reforma constituþionalã din 2008. nãscut la 3 februarie 1937 la Yssingeaux (Haute-Loire). indiferent de gradul de jurisdicþie. magistracy. apoi comisar european pentru justiþie ºi afaceri interne. justice. 1/2011 17 . magistratura noastrã este. competentã. Ce mãsuri preconizaþi pentru consolidarea independenþei sistemului judiciar ºi câºtigarea încrederii Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. independence. Acesta presupune atât o judecatã în prima instanþã. 2. reform 1. aþi avea încredere în sistemul judiciar? Da. pentru situaþiile în care o hotãrâre judecãtoreascã pare sã fi fost pronunþatã în condiþii inacceptabile. iniþial comisar european pentru transporturi. public trust. Între 2004 ºi 2009 a fost vicepreºedintele Comisiei Europene.

la buna administrare a justiþiei. de asemenea. modalitate în care s-ar risca soluþii pãrtinitoare în unele cazuri. pe care trebuie sã o partajeze cu avocaþii ºi auxiliarii instanþelor. Care ar trebui sã fie rolul unui ministru al justiþiei. Consiliul Constituþional a dorit ca pledoariile sã poatã fi transmise prin Internet. în cãutarea adevãrului. Ce mãsuri ar trebui luate pentru a permite o separare ”definitiv㔠a puterilor politice ºi judiciare (o utopie)? Separarea puterilor politice ºi judiciare este necesarã. magistraþi. membru al puterii executive (ºi solidar în deciziile luate de guvern)? Un ministru al justiþiei trebuie. independenþa faþã de puterea politicã.)? Prima grijã este aceea de a feri magistraþii de orice tentativã de corupþie. 11 martie 2011 &Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. respectându-se reciproc. securitatea ºi siguranþa. În Franþa avem o problemã în mãsura în care Ministerul Public depinde direct de Ministerul Justiþiei. Acþiunea publicã rãmâne în responsabilitatea statului. 1/2011 . care nu permit justiþiabililor ca justiþia sã se pronunþe. Este vorba despre o realã cooperare a puterilor. dar este adevãrat cã procurorilor. de asemenea. procurori etc. le revine sarcina de a aplica actele normative adoptate de Parlament ºi de Guvern. care sunt magistraþi. cât timp se apropie cel mai mult posibil de virtutea justiþiei. 6. judecãtorul ideal existã sau ar putea sã se nascã? Judecãtorul ideal este probabil cel care combinã competenþa profesionalã cu o atitudine eticã exemplarã. dar reformele au condus la faptul ca procurorului sã i se permitã sarcina de coordonare a acþiunii publice. El trebuie sã evite. Niciun sistem judiciar nu poate reuºi fãrã o eticã riguroasã. judecãtori. fãrã a-i fi confiscate anumite dosare de o cancelarie. în special. Aceasta nu duce neapãrat la un corporatism care sã conducã guvernarea judecãtorilor. Cu toate acestea. dar ºi morale a unui judecãtor. având dorinþa de a face dreptate cu modestie. desigur. sã respecte aceastã independenþã a justiþiei. dar. termenele nerezonabile. 4. 5. care vizeazã atribuþiile ºi mijloacele necesare pentru a evita situaþia în care judecãtorii se simt neagreaþi ºi abandonaþi. de asemenea. Permiteþi-mi sã insist asupra acestei formãri nu numai juridice. pentru a asigura ordinea publicã. Ar trebui sã mergem mai departe ºi sã filmãm integral un proces? Mã îndoiesc ºi cred cã existã momente când sala de judecatã nu se preteazã la orice retransmisie. Dar o justiþie independentã este. 3. este adevãrat cã majoritatea deciziilor sunt mai transparente dacã justiþia obþine acceptarea lor de cãtre cetãþeni. prin evitarea imixtiunilor.francezilor (avocaþi. care ar putea pune magistraþii într-o poziþie de dependenþã. care are un rol major în societate. trebuie sã le asigurãm. Dupã pãrerea dumneavoastrã. Sunteþi de acord cu ideea cã procesele judiciare ar trebui sã fie filmate ºi apoi difuzate public? Am observat cã. Toate acestea necesitã o bunã pregãtire. spre exemplu. ministrul trebuie sã vegheze. Dar. deosebit de interesatã de etica sa.

recunoscut ºi stabil. la Universitatea din Lausanne. Autoritãþi federale: În plan federal. începând cu 1 ianuarie 2011. Pentru a schematiza. în funcþie de valoarea litigioasã ºi de materie). 1. câºtigând în 2005 premiul I la concursul de artã oratoricã al Ordinului avocaþilor din Vaud. lucrarea ”La théorie de l’abus de droit en relation avec les droits absolus – Nullité absolue du titre de transfert immobilier. în plinã independenþã în cadrul unui sistem legislativ.Mihaela Amoos Mihaela Amoos s-a nãscut la 24 iunie 1976 ºi este judecãtor în cantonul Vaud. în 2002. Tribunal în materie de închirieri imobiliare private ºi comerciale. Tribunalul federal este autoritatea judiciarã supremã a Confederaþiei. Repartizarea domeniilor de competenþe este definitã în Constituþia federalã ºi precizatã în texte legislative de rang inferior. Lausanne. magistratul judiciar se bucurã de un statut social ºi profesional stimat. în cantonul Vaud. Doctor în drept. în Elveþia existã trei paliere legislative: drept federal edictat de cãtre parlamentul naþional (Assemblée fédérale). Tribunalul minorilor). ü Tribunale specializate (în funcþie de materie: Tribunalul muncii. cu tribunale specializate (penal. éditions Bis et Ter. thèse de licence et de doctorat. 1/2011 19 . Existã deci 26 de sisteme juridicþionale diferite (20 de cantoane ºi 6 jumãtãþi de cantoane). civil ºi administrativ). În cursul anului 2010 a fost vicepreºedinte ad hoc al ‘Tribunal de Prud’hommes de l’Administration Cantonale’. judiciar ºi executiv clar ºi performant. exercice tardif du droit”. Elveþia. în 2002. El exercitã. De origine românã. Organizarea judiciarã este. instanþele judiciare se prezintã în felul urmãtor: Autoritãþi cantonale: ü Instanþe de pace ºi tribunale de district (dupã o circumscripþie teritorialã. în mod tradiþional. un domeniu unde cantoanele sunt ºi au rãmas suverane. a doua ºi ultima instanþã cantonalã). a urmat cursurile liceale în Bucureºti. A publicat. în Baroul din cantonul Vaud. Într-adevãr. Cum este viaþa de judecãtor în Elveþia? În Elveþia. în funcþie de o ierarhie a normelor bine stabilitã (delegare de competenþe). în ciuda complexitãþii create de cãtre imperativele funcþionarii unui stat federal. drept cantonal edictat de parlementul cantonal (Grand Conseil în cantonul Vaud) ºi drept comunal edictat de cãtre legislativul fiecãrei comune (Conseil communal). apoi studiile de drept ale Universitãþii din Lausanne (1997-2001). El exercitã supravegherea gestiunii Tribunalului penal Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. ü Tribunal Cantonal (autoritate de recurs. Între 2004-2009 a desfãºurat activitate de avocat.

Elveþia semnând cu Uniunea Europeanã acordurile bilaterale de liberã circulaþie a avocaþilor. toþi au fost nevoiþi sã refacã studiile în întregime în Elveþia sau sã se perfecþioneze în cadrul unui master de grad postuniversitar în Europa. trebuie sã aibã o formaþie juridicã completã.federal ºi a Tribunalului administrativ federal. regulile se gãsesc într-o lege care defineºte organizarea ºi procedura aplicabilã în faþa tribunalelor federale. pentru instanþele cantonale. o experienþã profesionalã prealabilã este întotdeauna o cerinþã sau un atu important. judecãtori. ei fac parte din compunerea instanþei. Locurile de muncã în administraþiile federale sau cantonale. accesul la stagiul de avocat necesitã în principiu un bachelor sau un master în drept elveþian. Profesia de notar. alãturi de un magistrat profesionist. judecãtorii cantonali sunt aleºi de cãtre parlamentul cantonal dupã preavizul unei comisii parlamentare compusã din reprezentanþi ai partidelor politice ºi din experþi în drept (profesori universitari. 2. precum ºi alegerea judecãtorilor federali. pentru magistraþii profesionali nu existã în Elveþia o Înaltã ªcoalã de Magistraturã. În schimb. profesia de avocat s-a deschis în ultimii ani exercitãrii de cãtre alþi avocaþi europeni. fiecare canton ºi jumãtate de canton au regulile lor proprii pentru desemnarea ºi alegerea magistraþilor judiciari. În fine. spre exemplu. ingineri. De asemenea. 3. în mãsura în care notarul exercitã pentru actele autentice de drept federal o funcþie publicã. posturile de judecãtori incluse. ºi au rol de experþi interni în funcþie de natura cauzei de judecat. puþini fiind acei care se înscriu ºi practicã în mod efectiv în Baroul din Elvetia. În principiu. o experienþã practicã solidã ºi sã stãpâneascã mai multe limbi de circulaþie internaþionalã. Un român poate reuºi usor într-o þarã strainã. arhitecþi. 1/2011 . stagii de pregãtire în instanþe? Printre puþinii români din Elveþia pe care îi cunosc ºi care au o formaþie juridicã. practica transfrontalierã a avocaþilor din Uniunea Europeanã rãmâne restrânsã. numiþi dintre cetãþenii obiºnuiþi ºi dispunând adesea de competenþe speciale. Magistraþii de primã instanþã sunt numiþi de cãtre instanþa superioarã cantonalã (Tribunalul cantonal în cantonul Vaud). de asemenea. preºedinte de tribunal. Se compune din 35-45 de judecãtori ordinari. Aceastã comisie þine cont de sensibilitatea politicã a candidaþilor ºi încearcã sã menþinã în sânul Tribunalului cantonal aceleaºi proporþii de reprezentativitate Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. exista douã tipuri de magistraþi judiciari în Elveþia: magistraþii profesionali (care trebuie sã dispunã de o formaþie juridicã completã) ºi magistraþii neprofesioniºti sau laici (numai pentru tribunalele de primã instanþã. medici. În functie de domeniul de activitate vizat. La rândul lor. dacã a urmat studiile de drept din România? E nevoie de absolvirea altei forme de învãþãmânt? Studii suplimentare.). Pe plan federal. avocaþi) cu aviz consultativ. Tradiþional. Cu toate acestea. gestionari imobiliari etc. cei care doresc sã facã o carierã în societãþile comerciale multinaþionale. sunt aproape fãrã excepþie destinate cetãþenilor elveþieni. Cum se poate ajunge in funcþia de judecãtor in Elveþia? E nevoie de o experienþã în alte profesii juridice? Cum am precizat deja.

se poate vorbi. Mai sunt români. chiar dacã o anume inerþie face ca schimbarea mentalitãþilor sa fie lentã ºi corupþia polueazã spiritul de justiþie. avocaþi sau magistraþi în România.ca în Parlament. judecãtorii elveþieni exercitã funcþia lor în deplinã independenþã ºi imparþialitate. dupã cum descrie chiar fondatorul principiului separaþiei puterilor. cea mai veche democraþie. 5. imaginea subiectivã pe care o am. Orice cetãþean cu drept de vot în materie federalã este în principiu eligibil. 4. nu par sã Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. din perspectiva dvs. la o reprezentativitate de sensibilitãþi politice ale judecãtorilor federali proporþionalã compunerii legislativului. nu este foarte pozitivã. Montesquieu. judecãtorii ordinari erau traºi la sorþi dintre cetãþenii care compuneau Adunarea Poporului (legislativul) ºi pretorii erau aleºi de cãtre acelaºi organ. Consideraþi cã România de astãzi este diferitã de cea anterioarã anului 1989? Din aceastã perspectivã. atribuþiile ºi experienþa juridicã a aleºilor sunt de necontestat. magistraþi sau avocaþi. la prima vedere. compunerea curþilor cantonale ºi federale este aproape întotdeauna colegialã (minimum trei judecãtori). Sistemul nu era diferit în Grecia anticã. dintre înþelepþi. în Atena. mai cu seama în provincie. Într-adevãr. Într-adevãr. care este în mod regulat obiect de controverse dogmatice ºi politice. Modul de alegere a judecãtorilor cantonali ºi federali de cãtre organele legislative poate apãrea. 1/2011 21 . instituþiile unui stat de drept nu pot fi comparate instituþiilor unui regim totalitar de tip absolutist. De altfel. în De l’esprit des lois et de leur relativité. in Elveþia? Pãstraþi relaþii profesionale sau de amiciþie cu magistraþii români? Am întâlnit foarte puþini români (doar doi) care au urmat studii de drept în Elveþia. Deºi datele mele despre magistratura românã sunt foarte limitate. legea nu impune ca magistraþii federali sã fie juriºti. Dar aº fi încântatã. judecãtori de primã instanþã. sus evocat. În ciuda acestei aparenþe. candidaþii sunt prezentaþi ºi susþinuþi de cãtre partidele politice printre juriºti emeriþi cu o solidã experienþã judiciarã (foºti profesori universitari. În realitate. Teoretic. În fapt. de asemenea. Pe plan federal. ca o încãlcare manifestã a principiului separaþiei puterilor într-un stat de drept.. nu cunosc ºi nu am relaþii cu juriºti. prin prisma anumitor mãrturii de români confruntaþi cu sistemul ºi prin descrierile mass-media. Parlamentul federal vegheazã. grefieri federali). În realitate. sã încurajez sau sã susþin schimburi între asociaþii profesionale române ºi elveþiene. sistemul este asemãnãtor: l’Assemblée fédérale alege judecãtorii federali. Din nefericire. Niciunul din ei nu profeseazã ca magistrat sau ca avocat. de o magistraturã de dinainte de 1989 ºi de una de dupã anul 1989? Cum vedeþi magistratura românã? Putem face o comparaþie cu Elveþia? Mi se pare evident cã magistratura românã de dupã 1989 este diferitã de cea dinaintea revoluþiei. Magistraþii de primã instanþã. niciun control politic nefiind operat a posteriori. dacã ocazia se prezintã. ceea ce este de naturã a reechilibra eventualele sensibilitãþi politice diferite. Aceasta este valabil în primul rând pentru principiul separaþiei puterilor de stat. avocaþi. în mãsura în care structura constituþionalã a statului este diferitã.

abroga ºi modifica legi. Aceasta se numeºte politicã. pe care o consider ca o cangrenã fetidã. cât ºi în lume. la organizarea judiciarã. în ce modalitate? Din nefericire. în lume ºi în România. ce destabilizeazã tot sistemul judiciar ºi dã aceastã impresie dezagreabilã de arbitrar. puterea politicã exercitã influenþã sau control asupra magistraþilor? Dacã rãspunsul este afirmativ. 1/2011 . precum ºi imaginea magistraturii. Cu privire la neîncrederea populaþiei în actul de dreptate. opinii formate în funcþie de valorile proprii ale fiecãrui individ. juste ºi uniforme. din opacitatea sistemului. mi se pare important ca membrii corpului profesional al magistraþilor sã adopte un cod deontologic conþinând reguli de eticã profesionalã clare. Ce ar trebui sã facã membrii corpului profesional al magistraþilor pentru întãrirea independenþei ºi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? În primul rând. care poate pãrea la prima vedere contra morilor de vânt. Magistratura însãºi pare sã sufere de defectele organului legislativ. Ceea ce trebuie evitat este deriva corupþiei. cu privire la dosare de anvergurã politicã ºi economicã importantã. 7. conferã o mare insecuritate juridicã. din ideal de justiþie ºi nu din speranþa cupidã de a accesa profesii ce deschid uºile unor sfere de influenþã nefrecventabile. existã o anume logicã ca sensibilitatea ºi voinþa poporului. cutezând sã se batã împotriva unui sistem corupt ºi riscând funcþia sau chiar securitatea lor personalã. sunt intim convinsã cã majoritatea studenþilor în drept români aleg aceste studii din vocaþie. Într-un sistem democratic reprezentativ. la rolul ºi la misiunea magistraþilor. þinând cont de modificãrile legislative frecvente. am buna speranþã cã ºi calitatea studiilor de drept rãmâne onorabilã în marile universitãþi de tradiþie din România.beneficieze de o formare continuã performantã. o transparenþã ºi o comunicare eficientã referitoare la funcþionarea justiþiei. De asemenea. sã se regãseascã în aceleaºi proporþii în organele executive ºi judiciare. care se exprimã prin alegerile legislative. Corupþia care transpirã din anumite hotãrâri judecãtoreºti mediatizate. atât în România. de neputinþã ºi de necompetenþã. dar ºi întreaga administraþie. deci o utopie. ªi sunt conºtientã cã o mare parte dintre magistraþii români sunt foarte competenþi ºi oneºti. discrediteazã nu numai magistratura. 6. din lipsa de dialog. Aceastã influenþã inerentã nu mi se pare în sine incompatibilã cu cerinþa de independenþã ºi de imparþialitate a magistratului judiciar. ei. de naturã a nimici ideea de drept ºi de dreptate. Ca oriºicare. va reuºi sã amelioreze calitatea justiþiei în România. Consideraþi cã ºi în prezent. poate fi un pas spre ameliorarea imaginii magistraturii. Adesea. impresia de arbitrar provine din ignoranþã sau neînþelegerea instituþiilor de cãtre cetãþeni simpli. Printre ei. Uºurinþa cu care se pot adopta. la cel mai mic val sau emoþie politicã. sunt supuºi slãbiciunilor umane. magistratura nu poate fi complet separatã de politic. Cred cã aceastã luptã. unii sunt curajoºi. Cu toate acestea. judecãtorii au opinii cu privire la subiecte de societate mai mult sau mai puþin sensibile. Judecãtorii. Justiþia perfectã ºi absolutã este justiþia divinã. magistraþii sunt vãzuþi de cãtre populaþie ca o specie Revista Forumul Judecãtorilor – Nr.

deci înaintea intrãrii în barou. acela de a aplica legea. procedurilor ºi actelor legislative precum ºi lupta anticorupþie trebuie rezolvate în prealabil la un nivel superior. de a avea o credinþã puternicã în conceptele de echitate ºi de justiþie. 30 noiembrie 2010 Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. existã actualmente o specializare în mediere în urma unei formãri de doi ani. înfiinþatã de cãtre Federaþia naþionalã a avocaþilor elveþieni. În cazul contrar. În Elveþia. de altfel. de altfel. mai ieftinã ºi mai favorabilã intereselor clientului. 1/2011 23 . cu prea puþine consideraþii omeneºti. Lausanne. privit din perspectiva faptului cã avocaþii sunt primii care iau contact cu persoanele aflate în diverse conflicte? Consideraþi cã este suficient a se prevedea obligaþia judecãtorului de a îndruma pãrþile la mediere. câtã vreme medierea trebuie adusã de cele mai multe ori la cunoºtinþa publicului anterior luãrii în calcul a posibilitãþii de a introducere a acþiunii în instanþã? Rolul avocaþilor în întãrirea medierii îmi pare esenþial. caracterizând contractul de mandat ca fiind un contract bazat pe încredere. dar ºi un ghid. înfiinþarea unei autoritãþi de supraveghere. un imperativ de deontologie profesionalã. Avocaþii ar trebui sã fie sensibilizaþi la importanþa cãilor alternative de rezolvare a litigiilor. care nu este numai un reprezentant al pãrþii în justiþie. cu puterea de a lua mãsuri disciplinare împotriva magistraþilor incompetenþi sau corupþi. În rest. 8. un îndrumãtor spre soluþia cea mai pacifistã. Care apreciaþi cã este rolul avocaþilor în întãrirea medierii. magistratul se gãseºte în capcana în care trebuie sã aplice dreptul ºi procedurile în vigoare. Singurul corectiv în aceastã ipotezã este. poate contribui la evitarea sau la descurajarea abuzurilor. precum arbitrajul ºi medierea. chiar dacã acest „drept” se dovedeºte a fi „nedrept”. dar mai ales dupã spiritul ei. mai rapidã. de a cultiva o eticã personalã ºi profesionalã ireproºabilã.aparte. din misiunea de sfãtuitor a avocatului. Medierea ºi cãutarea unei soluþii extrajudiciare fac parte. consider cã problemele magistraturii traduc problemele legislativului ºi executivului: instabilitatea instituþiilor. Acest rol este. De asemenea. de a exprima ºi de a revendica independenþa ºi imparþialitatea sa ca judecãtor. aºa cum au fost edictate ºi stabilite de cãtre legislativ. cunoscutã de public ºi accesibilã fiecãruia. de exemplu la Universitate. în timpul formãrii de bazã. care deþine puterea de viaþã sau de moarte dupã reguli obscure ºi fãrã drept de apel. dupã pãrerea mea. nu numai dupã litera.

schimbãrile înspre bine ce au avut loc ºi continuã sã aibe loc în þarã: dezvoltarea economicã. la intervale de ºase luni. Miuþescu Rãzvan E. nu am putut sã nu observ. diversitatea bunurilor de consum etc. Am observat. competiþia firmelor private româneºti ºi strãine pe piaþã. Consideraþi cã România de azi este diferitã de cea anterioarã anului 1989? Din aceastã perspectivã. România de azi este foarte diferitã. datã fiind experienþa ºi competenþa acumulatã (ºtiut fiind cã un bun specialist se formeazã în ani) sau ar trebui ca aceste persoane sã fie expuse ºi îndepãrtate din profesie? Soluþia din Germania de Est. de cel puþin douã. Locuiesc în Statele Unite din 1998. dar vizitez România des. de o magistraturã de dinainte de 1989 ºi de una de dupã anul 1989? Nu am nicio îndoialã. ºi simþind atmosfera socialã de nedescris din zilele imediat urmãtoare execuþiei fostului dictator – îmi vine în minte un sentiment de speranþã amestecatã cu neliniºte ºi incertitudine – cã noi toþi. asociat al societãþii de avocaþi Gorman & Williams din Baltimore. am scãpat de ceva urât ºi de temut. cât aveam în decembrie 1989. se poate vorbi. dupã "Revista Forumul Judecãtorilor – Nr.Rãzvan E. 1. Nu cred cã ar putea cineva argumenta serios cã magistratura de azi nu este semnificativ diferitã de cea dinainte de 1989. România este un stat democratic. investiþiile strãine. cã eu. Maryland. Aceste dificultãþi care au dus nu de puþine ori la deziluzii ºi frustrãri. unde. din perspectiva dvs. Este licenþiat al Facultãþii de drept din cadrul University of Notre Dame din statul american Indiana. lipsitã de punctele de reper valorice pe care istoria le oferã democraþiilor mai vechi. molipsindu-mã de bucuria abia reþinutã a celor din jur. care este un pilon fundamental al ramurii judiciare a guvernului român. Ar trebui trecutã cu vederea colaborarea unor magistraþi cu serviciile Securitãþii. La vârsta de 10 ani. uitându-mã la televizor. Schimbarea regimului politic în România de la unul dictatorial în unul democratic s-a reflectat prin necesitate ºi în magistraturã.. 2. Nu rareori am întâlnit întrebarea (retoricã) „Încotro se îndreaptã þara asta?” sau întrebarea (neretoricã) „Ce sã facem sã se schimbe ceva?”. nu am priceput magnitudinea schimbãrii care a început în acea perioadã. În ultimii doisprezece ani. ºi îi mulþumesc lui Dumnezeu cã România de azi este diferitã de cea anterioarã anului 1989. îmbunãtãþirea (într-o oarecare mãsurã) a infrastructurii rutiere. 1/2011 . am înþeles. Totuºi. Miuþescu este un avocat de succes. ºi dificultãþile întâmpinate de o democraþie nouã. Statele Unite ale Americii. poate chiar trei ori pe an. însã.

este normal ca puterea politicã sã influenþeze magistratura într-o oarecare mãsurã. pentru cã nu sunt nici politolog. nici istoric ºi nici sociolog. pânã la urmã. despre corupþia din magistraturã. Sã se fi înlocuit frica cu banul? Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. pot sã spun cã eu nu am cunoscut niciodatã frica. nu am competenþa sã rãspund. mã pot înfunda într-un beci unde o bestie nefericitã mã bate cu pumnii sau cu ranga. În cazul în care un judecãtor federal se dovedeºte a fi sub nivelul aºteptãrilor. M-as minþi dacã aº spune cã eu. cât ºi altundeva în lume. câþi n-au fost comuniºti? Dupã 20 de ani. pot doar sã vã spun cã un magistrat controlat nu poate fi ºi un magistrat competent. selectaþi pe bazã de competenþã profesionalã. acesta nu este singurul criteriu. este cea mai bunã? Nu pot sã vã rãspund la aceastã întrebare. nu aº fi fãcut-o niciodatã. electoratul american este surprinzãtor de eficient în a pedepsi în ziua alegerilor partidul cãruia judecãtorul respectiv îi aparþine. În acelaºi timp. ca ºi Polonia. incorect sã începem astfel de experimente. Judecãtorii federali sunt. al magistraþilor care au colaborat cu serviciile Securitãþii. poate prea des. Soluþiile Germaniei ºi ale þãrilor estice. Rezultatele acestea ne dau o oarecare indicaþie despre ce ºi cum ar fi trebuit sã se facã în România. ªi în Statele Unite. În România de azi. În schimb. Regimul de fricã a dispãrut în 1989. important. judecãtorii federali (cu mici excepþii. poate. Acum e cam târziu ºi. nu dupã ce au fost într-un sistem anormal ºi crud. 3. cu metode mai puþin radicale. cu conºtiinþa împacatã. nu pot sã mã exprim pentru cã nu cunosc sistemul îndeaproape. În primul rând. de asemenea. ar fi trebuit s-o facã în 1990. 1/2011 25 . ªi. Consideraþi cã ºi în prezent. din douã motive. dacã România ar fi fost sã aleagã soluþia Germaniei. Numirea politicã a magistraþilor într-un stat democratic nu este neapãrat un lucru negativ. pentru cã eu nu am trãit ca adult vremurile grele. ar fi necinstit din partea mea sã omit sa spun cã aud. fie susþinãtori ai acestui partid. spre meritul Statelor Unite. în locul lor.cãderea zidului ºi reunificare. judecãtorii numiþi sunt fie membri înscriºi în partidul din care face Preºedintele. judecãtorii din perioada comunistã au fost îndepãrtaþi. Din experienþa mea. Mulþumind din nou lui Dumnezeu. Îmi place sã cred cã aº fi rezistat încrâncenat colaborãrii. de exemplu. Dar. în lume ºi în România. De obicei. nu am competenþa sã rãspund. Nu mi-a fost niciodatã teama cã vorbele ºi faptele pe care le spun ºi le fac de bunã-credinþã. În ce priveºte controlul asupra magistraþilor. precum judecãtorii de cazuri de insolvenþã) sunt numiþi de Preºedinte (executiv) ºi aprobaþi de Senat (legislativ). Nu ar fi corect sã-i judec pe alþii. puterea politicã exercitã influenþã sau control asupra magistraþilor? În ce modalitate? Prin ce pârghii? Atât în România. Dar de la vorbe ºi ipoteze pânã la fapte este cale lungã. În al doilea rând. dupã ce sunt astãzi. au fost experimente ale cãror rezultate se vãd astãzi. Eu suspectez cã în final ne vom rezuma la întrebarea „Ce ar fi trebuit fãcut?” ºi vom fi nevoiþi sã ne mulþumim cu rãspunsuri teoretice. pot sã spun cã judecãtorii federali au o binemeritatã reputaþie de competenþã ºi calitate profesionalã ridicatã. nu existã o scuzã acceptabilã pentru sacrificarea independenþei magistratului. haideþi sã-i judecãm pe judecãtori dupã merit. În ciuda factorului politic.

o parte pierde ºi cealaltã câºtigã. În orice litigiu. Nu e surprinzãtor cã magistratul e ales ca þap ispãºitor de multe ori. vãd încrederea ºi entuziasmul magistraþilor tineri. Cum ar avea cineva curajul sã se atingã de independenþa unui corp profesional de oameni integri. de obicei. corpul magistraþilor. ca ºi mine. foarte. am încredere în sistem ºi în magistraþi. un magistrat are datorii civice faþã de semeni. cel puþin. din generaþia mea. 15 decembrie 2010 Interviuri realizate de Dragoº Cãlin $Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. conºtiincioºi. foarte greu. faþã de societatea în care trãieºte ºi faþã de meseria pe care o profeseazã.4. 5. Am speranþe imense în generaþia tânãrã din România. faptul cã magistraþi ca ºi dumneavoastrã pun întrebãri de genul pe care mi le-aþi pus aici îmi dã încrederea cã magistratura în România merge în direcþia bunã. ºi în magistrat în special? Existã vreo diferenþã între ceea ce ar trebui sã fie un magistrat ºi ceea ce el este. în plus. frustrând adeseori interesele ambelor pãrþi. Din acest punct de vedere. ªi. Dacã ar trebui sã va adresaþi unei instanþe din România pentru a vã ocroti un drept. Nu pot sã neg semnul de întrebare legat de independenþa magistraþilor. nu înseamnã cã magistraþii sunt nepãtaþi. În al doilea rând. Nu e locul meu sã comentez asupra rolului unui magistrat. Bineînþeles. Totuºi. 1/2011 . în realitate? Magistraþii sunt nu rareori þinta nemeritatelor nemulþumiri cauzate de factori care sunt externi corpului de magistraþi. ca ºi corpul medicilor sau oricare alt corp profesional ºi-ar îmbunãtãþi comunitatea prin promovarea indivizilor pe bazã de merit ºi competenþã. Ca om. Faptul cã acest dialog existã este un lucru foarte important ºi promiþãtor. inteligenþi. aþi avea încredere în sistem în general. În primul rând. este un om. care vor ºi îºi doresc un corp al magistraþilor cu o reputaþie mai bunã. Pe lângã aceasta. Ce ar trebui sã facã membrii acestui corp profesional pentru întãrirea independenþei ºi sporirea încrederii publicului în actul de dreptate? Cum ar trebui sã se comporte un judecãtor? S-a nãscut oare judecãtorul ideal? Nu sunt magistrat. înþeleg cã în România regulile de procedurã nu sunt un ideal al eficienþei. legislaþia (cel puþin cea comercialã) nu este întotdeauna bine adaptatã sistemului de piaþã. Dar ºtiu cã un magistrat. un cetãþean cu responsabilitãþi civice. muncitori ºi credincioºi? În Statele Unite. cu mici reþineri.

bazele pentru interzicerea accesului camerelor de filmat în sãlile de judecatã nu s-au schimbat faþã de cele din anul 1965. Alte state limiteazã aceastã discreþie în cazurile de abuzuri sexuale. Federal Judicial Center and the federal courts further held that television live broadcasts distract participants. dar niciuna nu a recunoscut dreptul de a transmite un proces.ATITUDINI Of Cameras and Courtrooms Alex Kozinski Robert Johnson Rezumat: În 1965 Curtea Supremã opineazã cã prezenþa camerelor ºi a echipelor de televiziune. transmisia cazurilor este permisã numai la consimþãmântul pãrþilor. afecteazã negativ rezultatul proceselor ºi diminueazã demnitatea curþilor. a microfoanelor duce la întreruperi considerabile în cadrul proceselor. Cele mai receptive instanþe privind camerele de filmat permit judecãtorilor un anumit grad de discreþie în a hotãrî acceptarea sau nu a transmisiilor televizate. În prezent. the basis for denying the access of the cameras in courtrooms have not changed from those in 1965. cazurile care implicã minori ºi cazurile în care anumiþi martori protesteazã. cât ºi publicul beneficiazã atunci când audierile sunt televizate. Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. Instanþele de stat au fost mai receptive la argumentele televiziunilor. cã publicul trebuie sã aibã acces la audieri. adversely affect the outcome of processes and diminishes the dignity of the courts. fãrã sã aducã atingere desfãºurãrii proceselor. Alex Kozinski este de pãrere. Televiziunile continuã sã argumenteze cã transmisiunile nu mai întrerup ºi distrag atenþia ºi cã atât sistemul juridic. când mijloacele de comunicare moderne permit difuzarea informaþiilor privitoare la audieri. Currently. însã. mai ales acum. Abstract: In 1965 the Supreme Court expresses the opinion that the presence of television cameras and crews and of the microphones leads to considerable disruption in the trials. În cel mai restrictiv stat. Centrul Federal Judiciar ºi curþile federale considerã în continuare cã transmisiunile televizate în direct distrag atenþia participanþilor. 1/2011 27 .

court proceedings. conduct of trials. And we’ll get there. Messengers ran back-and-forth. The gallery was unruly and vocal. perhaps. The lawyers. transparency. opining that cameras “are calculated to detract from the essential dignity of the proceedings” and that they “create misconceptions with respect [to the court] in the mind of the public. cases involving minors and certain cases where witnesses protest. critics of courtroom cameras have been making the same arguments ever since: Cameras poison the atmosphere inside the courtroom.” With some variations. the transmission is permitted only on consent of the parties. media recording and broadcast. the witnesses and the litigants are the only ones in the room. Brun Hauptmann. that the public should have access to the hearings. but none has recognized the right to broadcast a lawsuit. especially now. updating journalists outside the room.” The defendant. we shouldn’t. carved their initials in the woodwork. without prejudice to the conduct of trials. INTRODUCTION Y ou can’t talk about cameras in the courtroom without talking about The Juice. The second possible answer to the question of why we should care about the Hauptmann trial today is that. truth be told. An estimated 700 reporters came to town for the trial. The most receptive courts regarding the cameras allow to judges a certain degree of discretion to decide whether or not to accept broadcasts. But this tale actually begins earlier.S. courts. justice. with a 1935 trial described by H. and they distort the public’s view outside it. presided over by a stern but kindly judge vaguely reminiscent of Fred Gwynne in My Cousin Vinny.old child of Charles Lindbergh. public trust. Mencken as “the greatest story since the Resurrection.A.Television broadcasts continue to argue that the transmissions do not interrupt and distract atention. the judges. Opponents of cameras in the courtroom posit a preHauptmann Garden of Eden to which we should aspire to return: a small.L. Alex Kozinski believes. was charged with kidnapping and murdering the one – year . famous transatlantic aviator. and carried off spittoons and pieces of tables and chairs as souvenirs. Why should we care about any of this today? The first answer is that the Hauptmann trial inaugurated a profound distrust of cameras in the courtroom. the American Bar Association incorporated a ban on cameras into its canon of judicial ethics. Other states limit this discretion in cases of sexual abuse. State courts have been more receptive to the arguments of the televisions. U. rural courtroom. a local journalist and a few spectators from the neigh- &Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. Spectators “posed for pictures in the witness chair and the jury box. when modern communication media allow spreading the information regarding the hearing. except. Just a few years later. In the most restrictive state. and over 130 cameramen jockeyed for pictures. hearings. And footage of the spectacle played in movie theaters nationwide. 1/2011 . and both the judiciary and the public benefit when hearings are televised. Keywords: judicial system. however.” Ginger Rogers and Jack Benny came to watch.

snaked across the courtroom floor..k. Even during the O. the Supreme Court described a courtroom with “at least 12 cameramen. led to considerable disruption. if it ever existed. In fact. Some jurors won’t be able to forget the camera is in the room. And that’s undoubtedly true. you (probably) were born. It’s natural to focus on what can go wrong when things change. a former Bronx cab driver who presided over the Anna Nicole Smith body custody hearing.a.” “cables and wires. witnesses and jurors to alter their behavior. Let’s start there.including lengthy and personal monologues. the parties conceded that “the activities of the television crews. nobody criticized the equipment or its operators as a physical distraction. But a lot has happened in the seventy-five years since Bruno Hauptmann stood trial: We invented the ballpoint pen. and to Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. and many felt the change was for the worse. After so long. cameras have become an essential tool to give the public a full and fair picture of what goes on inside the courtrooms that they pay for. Judges.” But a mere sixteen years later.those lacking the time or resources to travel to this out-of-the-way destination . and if there’s one thing you can say about change.. beamed at the jury box and the counsel table. “Judge Larry”). And some judges won’t be able to resist the temptation to make themselves the central character in their own reality TV show. but this is effectively a quasi-secret proceeding. it turns out. Critics tend to focus on the negative aspects: Some lawyers will ham it up for the camera.. Take Judge Larry Seidlin (a.. widely considered a low point for cameras in the courtroom.. Some witnesses will feel extra nervous. swing music came and went. IN THE COURTROOM The first criticism of cameras sounded by the ABA after the Hauptmann trial had to do with their effects inside the courtroom. easily concealed and capable of operating without obtrusive lighting or microphones. The Hauptmann proceedings shattered this world. on the judge’s bench and others. Cameras in the courtrooms mean change. three microphones.. There was a time when cameras could legitimately be expected to disrupt the pre. judges. in an opinion that temporarily put the constitutional kibosh on courtroom cameras..J. Today’s cameras are small. For the vast majority of the population . are sometimes human too. the Court noted evidence that those concerns were “less substantial factors” in 1981. the time has come to rethink our aversion to cameras in the courtroom. the microwave and Velcro. Everyone knows everyone. We live in the twenty-first century..esque show. if at all. Critics also worry that cameras disrupt the status quo and cause lawyers. 1/2011 29 .Hauptmann ideal by creating chaos in the courtroom. I.the trial will be experienced. The room is open to the public. via second-hand accounts in the press.borhood. As late as 1965. in an opinion lifting the prohibition. Simpson trial. That judge’s antics . it’s that it changes things. crying while delivering the judgment and making an appearance on Larry King Live inspired ridicule and led some to speculate that he was hoping to launch his own “Judge Judy”.” Not exactly a low profile operation.

1/2011 . Increased public scrutiny. is that little voice in your head that tells you someone may be listening after all. Conscience. and the appellate courts of two circuits. There was a time when we had no idea how these changes would add up. the study concluded. It’s much easier to anticipate problems than imagine improvements. classmates and potential clients may be watching. and approach their task with greater seriousness. may ultimately improve the trial process.if it has an accurate perception of what happens in the courtroom. Some witnesses may feel too nervous to lie. in turn. others may hesitate to make up a story when they know that someone able to spot the falsehood may hear them talk. 25% of judges thought cameras at least moderately increased jurors’ sense of responsibility for their verdict (although none saw this to a very great extent). Some lawyers will act with greater decorum and do a better job for their clients when they think that colleagues. the “attitudes of judges towards electronic media coverage of civil proceedings were initially neutral and became more favorable after experience under the pilot program. when they know their friends and family will be following the trial on TV and will be ready to second-guess the verdict after the trial is over. courtroom decorum. Anyone who thinks that allowing cameras in the courtroom will bring the end of civilization as we know it should give those numbers (and the !Revista Forumul Judecãtorilor – Nr.” The public can better monitor the judiciary .ignore what could go right. after all. But when it comes to cameras in the courtrooms. The first of these is mentioned by no less of an authority than Judge Judy: “Citizens of this country pay for a very expensive judicial system and they are entitled to see how it’s functioning. that its results are (generally) just and that its proceedings are carried out with an appropriate amount of dignity and seriousness . And some jurors may pay greater attention. In 1991. couldn’t possibly have been across town at eleven o’clock Wednesday morning. the Federal Judicial Center launched a three-year pilot program in the trial courts of six districts. the witness.to ensure that its processes are fair.” You can peruse the data from the pilot program in this article’s appendix. or the administration of justice. The study concluded that judges and attorneys reported “small or no effects of camera presence on participants in the proceedings. Judges may avoid falling asleep on the bench or take more care explaining their decisions and avoiding arbitrary rulings or excessively lax courtroom management.”In fact. only 10% of lawyers thought cameras even moderately distracted jurors (and none thought they had this effect to a very great extent).and 32% of judges thought cameras made attorneys at least moderately better prepared (7% thought they had this effect to a very great extent). But that time is long gone. And that someone might be the guy who was walking his dog on the golf course and knows for certain that you. but here are a few of the highlights: Only 19% of lawyers thought cameras made witnesses even moderately more nervous (only 2% thought they had this effect to a very great extent). there may be significant benefits. and it may have been reasonable to assume that the risks outweigh the potential benefits. that studied the question.

to a time when we tried defendants by ordeal? Was it really so bad? There’s no reason to think that allowing cameras in the courtroom will prove any worse than all the changes that have come before. perhaps the most telling statistic about cameras in the courtroom is this one: After decades of experience. if that’s not enough for you.other numbers in the appendix) a second look. but it ends with O. In fact. And. forty-four states now allow at least some camera access to trial courts. judges may be trusted to use their good sense and judgment to ensure a fair trial and balance competing concerns.” “most witnesses reported that the presence of electronic media had no effect on their testimony. The pre-Hauptmann ideal isn’t enshrined in any rule book as The Way Things Ought to Be.. jurors and attorneys report that once a trial gets under way they tend to forget the cameras are there. Many of those states. And so does the very brief story of cameras in the federal courts. leave the question of access largely to the discretion of the presiding judge. Or why not even earlier. cameras can be turned off or witnesses’ faces can be blurred.” For instance. and there’s no reason to turn our back on it today. and there’s plenty of reasons to think it will be a good thing. The premise that transparency and accountability are good for institutions has animated our traditional preference for open courtrooms.indicated they were not distracted or were distracted only at first” by the presence of cameras. over so many years. why not reach back further. Anecdotally. Those who say that cameras will change the atmosphere of the courtroom must do more than blindly oppose the new and the different..J. After reviewing multiple studies of state judiciaries.” we’ve also seen a growing presence of cameras in state courts. the Federal Judicial Center concluded that “for each of several potential negative effects of electronic media on jurors and witnesses. The Judicial Conference of the United States. Otherwise. or other special circumstances.? The case against cameras in the courtroom may begin with Hauptmann. simply does not support a blanket prohibition on cameras in the courtroom. and that’s not a bad thing. empirical evidence from the states is also positive. including California. judges. Ever since a study by the Florida judiciary concluded that “on balance there is more to be gained than lost by permitting electronic media coverage of judicial proceedings. But. the main policymaking body for the federal judiciary. 1/2011 31 . The decisions of so many states.J. tell us more than any survey data ever could. witnesses. As with any question of courtroom management. ”and “most jurors. the majority of respondents indicated the effect does not occur or occurs only to a slight extent. appeared in the early 1990s Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. you’re probably thinking: What about O. Nobody seriously believes that cameras should be allowed for every moment of every trial. Where there are legitimate concerns with witness safety. Things change. But decades of experience in state courts. and ample empirical evidence. 90% of surveyed jurors in Florida and New Jersey thought cameras “had‘ no effect’ on their ability to judge the truthfulness of witnesses. to a time when every juror was also a neighbor and close acquaintance of the defendant? I’m sure that system had its advantages.

If the federal courts don’t change with the times. smaller. others will institute change for us. We blame the camera for exposing us to the lawyers.with the notable exception of two districts in New York. we weren’t there to see the whites of Kato Kaelin’s eyes. undoubtedly believed he was part of the biggest television event of all time.O.day Perry Masons. courtroom changed that proceeding in a host of ways. although the public wouldn’t be in nearly as good a position to judge the rightness or wrongness of that verdict or to evaluate the process that led the jury to reach it. But one thing is certain: However all the changes added up.all of whom have been accused of falling short. backlash an overreaction. Every person in that courtroom. I won’t try to imagine exactly how the trial would have looked without the dynamic created by that belief.J. Maybe Judge Ito would have kept firmer control of the proceedings. Some might well prefer this model of the trial-as-black-box over the knowledge that somebody they believe committed murder is (or at least was) walking free. after all. The spectacle was widely thought to be a disaster and a circus. Maybe some lawyers would have acted with greater dignity. O. We blame the camera for letting us see the evidence. the prosecutors were Robert Jackson personified and the jurors were twelve little Solomons. so that we could know we disagree with the way the case was decided.J. writing memoirs and pawning off his sports memorabilia. acquitted by an impartial jury of his peers and rewarded with his own reality TV show and a sponsorship deal for the Ford Bronco. We blame the camera for making the entire trial less legitimate.Legislation is currently pending that would authorize district judges to allow media recording and broadcast of court proceedings. ! Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. We’d assume the judge. lawyers and other trial participants did their level best. many blamed the camera. At least then. It’s the “ignorance is bliss” school of justice. when in fact the only thing that tainted the trial was the trial itself.J. would be a celebrity in good standing. 1/2011 . and the jury decided to oblige. but still significant. But I won’t deny that the camera in the O. numbers watched the rest of the trial. maybe some would have felt even greater license to engage in bad behavior. we wouldn’t have to see it in such vivid detail. A lot of people have called the post . We’d all assume the jury had its reasons. the judge and the witnesses . decided to allow a single pool camera operated by Court TV into the O.And then Judge Lance Ito. if the defense decided to ask for nullification. An estimated 150 million people watched the verdict on live TV. Not being omniscient. we say. So of course we blame the camera.J. just like generations before us have always shot the messenger. Simpson courtroom. or maybe he would have felt less reason to exert any control at all. after some initial hesitation. it’s dollars to doughnuts the jury would still have voted to acquit. the defense attorneys were latter. for better or worse. to be on the verge of approving cameras in both the circuit and district courts. and largely remain there today . and plans for cameras in the federal district courts were put on ice. Better for the whole thing to have proceeded in sleepy obscurity.

The problem with this response to the O. the public should express its disapproval and demand change. those outcomes will come to seem arbitrary and capricious.” Likewise. we have to be careful to avoid turning cameras into scapegoats. And if defense attorneys cross an ethical line. but it is difficult for them to accept what they are prohibited from observing. If the goal of camera access is increased transparency and public access. the solution is to change the courtrooms. is the inevitable price we pay for public trials. “Sunlight is said to be the best of disinfectants. or judges fail to do their job. the trial of a Cleveland surgeon for the murder of his wife (and the inspiration for The Fugitive). in the O. In that case. 1/2011 33 ..” Cameras in the courtroom have been accused of sensationalizing courtroom proceedings and of giving the public a less accurate description than might be gleaned from a written report. We can’t bury our heads in the sand when it comes to matters as important as the administration of justice. Simpson trial. The Supreme Court concluded that Sheppard’s trial compared unfavorably to a proceeding that had been filmed and broadcast: “The press coverage of the Estes trial was not nearly as massive and pervasive as the attention given.including sensationalist coverage and excessive pretrial publicity . Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. Maxwell. Sensational reporting.publishing articles that “emphasized evidence that tended to incriminate Sheppard” and “portray[ing] Sheppard as a Lothario” based on evidence that was never introduced in court. nothing says a man found not guilty by a jury has a right to be considered innocent by the world at large. newspapers did the job . If the jury acquits a guilty man. If the public instead lacks the tools to understand why cases are decided as they are. many of the worst media practices .had nothing to do with cameras. My former boss. As Justice Brandeis put it. without any help from cameras in the courtroom.” If we don’t like the way courtrooms look on camera. and the rights of a defendant unfairly prejudiced. and it may complicate the job of the court.. this argument goes. We know that a trial can be transformed into a spectacle. Consider Sheppard v.J. cameras are actually counterproductive. not toss out the cameras.” What the guarantee of an open trial means has changed over the years. Once again. electric light the most efficient policeman. put it nicely: “People in an open society do not demand infallibility from their institutions. trial is that the public has a right and even an obligation to know the truth.J. OUTSIDE THE COURTROOM Which brings me to the second concern advanced by the ABA after the Hauptmann trial: that cameras “create misconceptions with respect [to the court] in the mind of the public. they should pay the price in diminished reputation. that’s the very reason trials are public. If prosecutors misbehave. but it’s also essential that the public have a full and fair understanding of what goes on in court. and its effect on the public. and the public will lose respect for our system of justice. Sensational press coverage may be unfair to individuals caught in the justice system. the public absolutely should be upset. At least that’s how a free and open society ought to work.to Sheppard’s prosecution. Chief Justice Burger.

O. 1/2011 . appeared to gaze ominously into the camera’s eye. Unlike concern with the effect of cameras inside the courtroom. No doubt many would prefer to return to the pre-Hauptmann ideal of the stalwart beat reporter. And back to Ron Goldman’s sister. state courts and most other public institutions . Today. change doesn’t have to be a suicide march. Yet the Supreme Court has said that a defendant “is entitled to his day in court. but at the trial level. or the public perception of a trial depicted in such a manner. experience.There was a time. and that would certainly be technologically feasible. as well. and public expectations. not in a stadium. From there.the verdict. Trials have opened in other ways. and remained there for the agonizing moments before .J. courts may be justified in parting ways with other public institutions.in Congress. this argument retains real bite after the O. if any. Ron Goldman’s sister began to cry. to the stunned faces of the prosecution.” That’s to say nothing of the impact on the victim’s family. would ever undertake it. back in the pre-Hauptmann Garden of Eden. limits on access that once seemed perfectly reasonable will appear increasingly secretive. Outside the federal courts . residents of New York are able to exercise their right to see it. The trusty beat reporter doesn’t sensationalize. as observers have begun twittering and live blogging from the gallery. If courts fail to provide forms of access that accord with those changing expectations. when the cost and time required to travel to see a distant proceeding was so great that few. At a time when we’ve had gavelto-gavel coverage of both houses of Congress for over two decades.J.’s face. Because the camera was positioned above the jury. “the television camera is a powerful weapon” and “inevitable close-ups of [the accused’s] gestures and expressions during the ordeal of his trial might well transgress his personal sensibilities [and] his dignity. and judicial proceedings will lose a measure of the public’s respect as a result. the camera zoomed in for an intense close-up of O. and the camera pivoted for a close-up of her face. alone in the courtroom with his pad and pencil. to exclude cameras in favor of forms of reporting that better advance respect for the rule of law and the guarantee of a fair trial. at least so long as they are willing to shell out the cost of a cross-country flight. if !"Revista Forumul Judecãtorilor – Nr. it’s hard to explain why the prospect of broadcasting a judicial trial to a courtroom across the country merits the emergency intervention of the Supreme Court. even if a trial is held in California. repeat-players in the courtroom who have incentives to maintain a sterling reputation. At the same time. and promote a public perception of trials as more about sensational entertainment than a sober search for truth.and during . Consider footage of the verdict (available now on YouTube). I’m thinking of journalists like the Supreme Court’s Linda Greenhouse and Nina Totenberg. who know and understand what they’re seeing and who earn their living making courtroom drama intelligible to a lay audience. As the Supreme Court has said.the definition of a “public” proceeding has also come to include cameras. It’s high drama: As the courtroom waited. Trials would be more open and transparent if they were held in Madison Square Garden.J.” If cameras in the courtroom rob criminal defendants and civil litigants of their dignity.

banning cameras from the co