Campul auditiv -spatiu in care stimulii auditivi pot fi perceputi ca sunete.

Urechea umana percepe cel mai bine sunetele a caror frecventa este cuprinsa între 1024 si 4096 Hz, cu sensibilitatea maxima la 2048 Hz. Domeniul vorbirii cuprinde frecventele între 2000 si 4000 Hz. Câmpul auditiv se determina cu ajutorul audiometrului radio-electric iar grafica obtinuta se numeste audiograma. Perceptia frecventei unor sunete se bazeaza pe date subiective, persoana investigata recunoscând frecventele variabile care sunt exprimate în Hz. Omul poate percepe diferente de frecventa de 0,3 Hz. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Aparatul periferic al vorbirii sonore este format din trei componente: a) componenta energetică; b) generatorul; c) rezonatorul. a) Pentru sonorizarea vocii este necesară o anumită energie a aerului expulzat din plămâni, care trece prin trahee, cavitatea nazală şi cavitatea bucală. La sporirea acestei energii participă şi muşchii abdominali, intercostali şi diafragma. b) Laringele şi corzile vocale, precum şi limba, buzele şi bolta palatină formează componentele generatoare. c) Componenta rezonatoare este alcătuită din cavitatea toracică, cavitatea bucală, cavitatea nazală şi nazofaringeală. Atât pentru producerea vorbirii, cât şi pentru recepţia sa, este necesară integritatea funcţiilor creierului, care coordonează, analizează şi emit conţinutul limbajului. Corzile vocale sunt alcătuite din fibre musculare complexe, vascularizate şi inervate puternic. În fibrele musculare ale corzilor vocale se găsesc glicogen, mitocondrii şi rezerve metabolice, elemente ce explică efortul prelungit la care sunt expuse pe parcursul întregii vieţi. Stratul dintre plicile vocale se numeşte glotă şi poate fi strâmtat sau lărgit după sunetul ce urmează să fie emis. În timpul respiraţiei, glota este larg deschisă şi coloana de aer poate trece uşor în ambele sensuri. Producerea sunetelor este determinată de apropierea plicilor (închiderea glotei). Traheea este constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos care se bifurcă în bronhiile principale (câte una pentru fiecare plămân) la nivelul vertebrei a VI-a dorsală. Bronhiile principale se bifurcă în numeroase bronhiole, care fac legătura cu alveolele

nervul cohlear intră în conductul auditiv intern. Plămânul stâng este format din doi lobi.intermediar (căile auditive) .central (centrii auditivi ai scoarţei cerebrale) Calea auditivă începe cu fibrele nervoase situate la baza celulelor auditive. Calea auditivă prezintă o mare complexitate anatomică şi funcţională şi posedă conexiuni cu câmpurile din lobul frontal şi mai ales cu centrii vorbirii din aria 44. şi cea viscerală. și modulat în gât. de unde porneşte nervul cohlear. Inspiraţia şi expiraţia sunt mişcări ritmice pe care le facem de 16-18 ori pe minut. iar cel drept din trei lobi. În acelaşi timp. Distanţa dintre cele două urechi (42 cm) face ca sunetele să fie percepute diferit de către fiecare dintre urechi. care permite mişcările plămânilor în timpul respiraţiei prin menţinerea unui contact permanent între cele două foiţe. micşorându-i volumul. Alături de nervul vestibular şi facial. Fiecărei celule auditive îi corespunde o fibră nervoasă reprezentând dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti. Sunt înveliţi într-o pleură formată din două foiţe: parietală. care aderă intim la suprafaţa plămânului. . fiindcă se realizează prin contracţia muşchilor respiratori. prin mărirea volumului plămânului. Expiraţia este un fenomen pasiv datorat relaxării muşchilor toracici. presiunea aerului din interior scade. Orice dereglare în unul sau mai multe din segmentele analizatorului acustic reduce calitatea semnalelor recepţionate. devine mai mică decât cea a aerului din exterior şi ca urmare aerul din exterior pătrunde în plămâni. care înveleşte peretele cavităţii toracice. Plămânii se prezintă ca două mase buretoase ce alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise. a prelucrării lor. Între cele două foiţe se găseşte o peliculă de lichid.periferic (urechea) . gură și cavitățile nazale . De aici fibrele nervoase ajung în zona temporală din scoarţă. Inspiraţia este un fenomen activ. care apasă asupra plămânului. Integritatea anatomică şi funcţională a aparatului auditiv este strâns legată de calitatea limbajului vorbit. Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului. Analizatorul acustic este constituit din trei segmente: . unde excitaţia este transformată în senzaţie şi percepţie. Aparatul auditiv Are rol în recepţia vorbirii. Ei sunt adăpostiţi în cutia toracică şi sunt alcătuiţi după tipul glandelor acinoase. tulbărând transmiterea mesajului şi diminuându-i inteligibilitatea.pulmonare. când toracele îşi măreşte volumul.

Peste aceasta valoare a intensitatii sonore este afectat organul Corti. Persoanele în vârstă au câmpul auditiv mai redus. unilaterala sau bilaterala. În practică. Ea poate fi totala.20. atât pe cale aeriană (CA). Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii. se realizeaza stimularea cililor celulelor receptoare. fiind cea mai mică intensitate a unui sunet perceput într-o cameră perfect izolată fonic. intensitatea sunetelor se apreciază cu ajutorul unei unită i de măsură denumită bel. Vocea şoptită are 20 dB. Pragul auditiv reprezintă cea mai mică valoare a intensită ii unui sunet care poate fi perceput de urechea umană. iar cele sub 16 Hz reprezintă infrasunetele. PRAGUL AUDITIV Defini ie. Stimulii auditivi reprezintă vibra ii sonore cu frecven a cuprinsă între 16 . Pragul auditiv variază în func ie de frecven a vibra iei. Pragul auditiv masurat in decibeli este 0. care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere. receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. crescând pe măsură ce frecven a undelor sonore se apropie de limita inferioară (10 Hz) şi de cea superioară (20. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea stimulului. Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale endolimfei. • Tonalitatea reprezintă nr. Caracteristicile stimulilor auditivi • Intensitatea este direct propor ională cu amplitudinea vibra iilor sonore. a carei vibratie o determina. Belul este o valoare arbitrară.000 Hz reprezintă ultrasunetele. În zona conversa ională. vocea . in urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de acesta. le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale. Urechea umană percepe sunete cu intensitatea între 0 şi 140 dB şi. de receptie sau ambelor cauze.8. de vibra ii/unitatea de timp şi se exprimă în cicli/sec sau Hz. Sunetele sunt transmise.Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. sunetele au frecven e cuprinse între 500 . vibreaza membrana bazilara de la baza melcului membranos. reprezentând logaritmul raportului dintre intensitatea sunetului studiat şi cea a unui sunet standard.000 Hz. permi ând deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi intensitate.000 de vibratii/secunda.000 Hz. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara. Urechea umana perecepe sunete intre 0-140 dB. cât şi pe cale osoasă (CO). La frecvente inalte. Analizatorul acustic capteaza. • Timbrul caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond. în mod normal. partiala.000 Hz. Intensitatea standard o alege exploratorul. Surditatea poate fi datorata unor deficiente de transmisie. ca urmare. 2.2. A zecea parte din bel se numeşte decibel (dB). pragul auditiv măsurat în decibeli este zero. Undele sonore sunt captate de pavilion.000 Hz.000 Hz). Frecven ele peste 20. concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica. percep ia fiind posibilă doar pentru sunete cu frecven a cuprinsă între 50 . Acuitatea auditiva maxima este intre 1. In urma stimularii apar potentialele microfonice de receptor. apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei.000-4. iar la frecvente joase vibreaza membrana bazilara de la varful melcului. Adultul sănătos nu percepe aceste ultime două categorii de sunete. Urechea umana percepe sunete intre 16-20. marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de contact). helicotrema. Caracterizare. Astfel.

Sunetele ce au intensitatea peste 140 dB alterează organul Corti şi pot produce senza ii dureroase. iar zgomotul unui motor de avion are intensitatea de 120 dB.conversa ională 50 . .70 dB.

deschis în timpul vorbirii. acesta este inadecvat şi atunci lichidele sau particulele de hrană pătrund în laringe. făcând ca hrana sau lichidele să alunece în esofag. în general. Pronunţarea unor consoane cum ar fi K sau T. uneori. laringele. unde cuvintele sunt decodificate şi de unde semnalele şi comenzile sunt trimise la sutele de muşchi din plămâni. Cavitatea bucală este profund implicată în vorbire. ea va fi eliminată prin tuse. Laringele este situat aproximativ pe linia mediană a gâtului. producând sunetul de bază. a nasului şi a gurii. care conduce la stomac. In mod similar. Întregul sistem respirator şi toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor. limba. Corzile vocale îndeplinesc o funcţie asemănătoare cu cea a anciei unui instrument de suflat. Corzile vocale sunt două pliuri fine. O extremitate este ataşată de o pereche de cartilaje mobile. denumită glotă. bineînţeles. lemnul sau plasticul de grosime mică vibrează. de asemenea. iar sunetele produse sunt modificate de faringe.o poartă de trecere spre plămâni. are şi o funcţie mai puţin complexă . Vibraţia corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spaţiul dintre ele se îngustează şi aerul din plămâni este expulzat prin acest spaţiu în laringe. laringe şi gură . Este. vorbirea. de . In afara cazului în care o înghiţitură de mâncare este îndeajuns de mare încât să se oprească în laringe.de lungimea şi gradul de tensionare ale corzilor vocale. corzile vocale vibrează în timpul vorbirii. care este apoi modificat de conductele şi orificiile instrumentului. Laringele Laringele este organul vorbirii conţinând corzile vocale. Acţiunea epiglotei este controlată automat de către creier. Când un muzician suflă aerul prin ancie. în partea superioară a traheei.Vorbirea este una dintre cele mai complexe şi mai delicate operaţii efectuate de organism. Profunzimea şi timbrul natural al vocii sunt determinate de forma şi mărimea faringelui şi a laringelui. Cartilajele aritenoide îşi modifică poziţia astfel încât spaţiul dintre corzi variază ca formă între un V. dar. Aceasta se numeşte fonaţie. dar. în timp ce a doua este ferm ancorată de cartilajul tiroid. buzele şi palatul moale sunt cele mai importante. o porţiune specializată a traheei. In final. care formează mărul lui Adam. Deasupra lui se găseşte epiglota. Când avem nevoie să inspirăm şi să expirăm este. Centrii vorbirii. este un instrument extrem de delicat. denumite aritenoide. la o fantă îngustă în timpul deglutiţiei. acesta este motivul pentru care bărbaţii care. dintre acestea. în general. au un laringe mai mic decât bărbaţii. In consecinţă. laringele se închide ermetic. Când mâncăm sau bem. dar. nas şi gură.se găsesc în cortexul cerebral. cu un înveliş extern cartilaginos. deschis. asemănătoare ca formă buzelor care se închid şi se deschid după cum trece aerul prin ele. în esenţă. o clapă care acoperă comunicarea dintre faringele inferior şi laringe. care vibrează pentru a produce vorbirea. Amplitudinea vocii este determinată de forţa cu care aerul este expulzat. care. au corzile vocale mai lungi şi cu mişcare mai liberă tind să aibă voci mai profunde decât femeile. deoarece ajută la modelarea sunetelor emise de cavitatea fonatone a laringelui. limbajul şi înţelegerea sunt controlate şi coordonate de către creier. luând deci o "cale greşită". iar tonalitatea . cum ar fi clarinetul.implicaţi în producerea vorbirii .

limba. care conlucrează cu o viteză incredibilă. cântatul la un instrument etc. ci doar o anumită poziţie a limbii şi dinţilor. de asemenea. s ituaţi între coa ste care determină expansiunea plămânilor. Centrul senzorial al vorbirii decodifică cuvintele astfel încât celelalte zone ale creierului implicate în proces pot recunoaşte cuvintele şi formula un răspuns. pentru o pronunţie corectă. aşa-numiteîe sunete nazale. în apropiere se află zonele creierului care controlează auzul (prin care înţelegem ce spun cei din jurul nostru). o rezonanţă liberă a nasului. cum ar fi m. Deci vorbirea este alcătuită din vocale şi consoane. De exemplu. vederea (prin care descifrăm cuvântul scris) şi mişcările complexe ale mâinii fo¬losite la scris. încercaţi să vă strângeţi de nas atunci când spuneţi ceva . determinând vibraţia acestora şi producând un sunet simplu.exemplu. cât şi muşchii abdominali. la fel ca şi sunetele captate de urechi. Această arie a creierului se împarte în centrul motor al vorbirii care controlează muşchii cavităţii bucale. Capacitatea surzilor de a citi pe buze se datorează rolului pe care cavitatea bucală îl joacă în producerea vorbirii. faringele (care leagă cavitatea bucală cu esofagul) şi cutia toracică. Craniul. De asemenea. Calităţile rezonante ale diferitelor cavităţi ale gurii şi sistemului respirator determină individualitatea vocii. Cavităţile rezonante includ toată cavitatea bucală. limbii şi dinţilor.efectul comic arată cum spaţiul aerian al nasului conferă claritate vorbirii noastre. în timp ce vocalele A şi E nu necesită acest lucru. Fiecare sunet este determinat de o mişcare uşor diferită a buzelor. n şi ng necesită. sunetul produs are o intensitate . Odată ce o replică a fost formulată. aria motorie comandă în acelaşi timp mişcările corzilor vocale în fluxul de aer expirat. dar explică şi de ce vocile noastre sună atât de neobişnuit când sunt redate pe o bandă magnetică sunetele pe care le auzim în acest caz sunt doar cele transmise prin aer. Trunchiul cerebral controlează atât muşchii intere os ta li. recunosc ansamblul semnalelor auditive ce sosesc de la urechi. Pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni. care determină presiunea aerului inspirat şi expirat. Controlul acestor structuri este realizat de către sute de muşchi. centrul motor al vorbirii şi trunchiul cerebral devin operaţionali. palatul moale şi cavităţile care dau rezonanţa vocii îşi au fiecare rolul lor. Conversaţia este un proces foarte complicat şi primul eveniment care are loc când auzim o persoană vorbind este acela că centrii auzului. intră în rezonanţă când vorbim şi o parte din ceea ce spunem se va auzi datorită transmiterii prin oasele craniului. La o persoană care foloseşte mâna dreaptă. Diferiţi oameni au forme diferite ale nasului. buzele. nasul. Rolul creierului Vorbirea şi funcţiile asociate sunt concentrate într-o singură emisferă. toracelui şi gurii. necesită ca aerul ce vine de la laringe să fie mult diminuat de limbă şi palat. de aceea sunetele vocilor sunt diferite. aceasta este de obicei emisfera stângă şi la o persoană ce foloseşte mâna stângă este emisfera dreaptă. Gradul presiunii aplicate asupra plămânilor în timpul expiraţiei determină viteza de trecere a aerului printre corzile vocale şi. din cortexul cerebral. cu cât aceasta este mai mare. Producerea sunetelor Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale în cuvinte inteligibile. faringelui şi laringelui şi centrul senzitiv care interpretează semnalele care vin pe calea nervilor acustici. Aceasta nu furnizează numai un "feedback" vital în ce priveşte propria vorbire.

Atunci când şoptim. pronunţarea cuvintelor este realizată de mişcarea buzelor. . Dar în cea mai mare parte.con¬trolate de cortexul cerebral. ci se comportă numai ca suprafeţe de frecare. limbii şi palatului moale . aşa că nu vibrează realmente la trecerea aerului. corzile vocale sunt foarte îndepărtate.mai mare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful