Campul auditiv -spatiu in care stimulii auditivi pot fi perceputi ca sunete.

Urechea umana percepe cel mai bine sunetele a caror frecventa este cuprinsa între 1024 si 4096 Hz, cu sensibilitatea maxima la 2048 Hz. Domeniul vorbirii cuprinde frecventele între 2000 si 4000 Hz. Câmpul auditiv se determina cu ajutorul audiometrului radio-electric iar grafica obtinuta se numeste audiograma. Perceptia frecventei unor sunete se bazeaza pe date subiective, persoana investigata recunoscând frecventele variabile care sunt exprimate în Hz. Omul poate percepe diferente de frecventa de 0,3 Hz. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Aparatul periferic al vorbirii sonore este format din trei componente: a) componenta energetică; b) generatorul; c) rezonatorul. a) Pentru sonorizarea vocii este necesară o anumită energie a aerului expulzat din plămâni, care trece prin trahee, cavitatea nazală şi cavitatea bucală. La sporirea acestei energii participă şi muşchii abdominali, intercostali şi diafragma. b) Laringele şi corzile vocale, precum şi limba, buzele şi bolta palatină formează componentele generatoare. c) Componenta rezonatoare este alcătuită din cavitatea toracică, cavitatea bucală, cavitatea nazală şi nazofaringeală. Atât pentru producerea vorbirii, cât şi pentru recepţia sa, este necesară integritatea funcţiilor creierului, care coordonează, analizează şi emit conţinutul limbajului. Corzile vocale sunt alcătuite din fibre musculare complexe, vascularizate şi inervate puternic. În fibrele musculare ale corzilor vocale se găsesc glicogen, mitocondrii şi rezerve metabolice, elemente ce explică efortul prelungit la care sunt expuse pe parcursul întregii vieţi. Stratul dintre plicile vocale se numeşte glotă şi poate fi strâmtat sau lărgit după sunetul ce urmează să fie emis. În timpul respiraţiei, glota este larg deschisă şi coloana de aer poate trece uşor în ambele sensuri. Producerea sunetelor este determinată de apropierea plicilor (închiderea glotei). Traheea este constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos care se bifurcă în bronhiile principale (câte una pentru fiecare plămân) la nivelul vertebrei a VI-a dorsală. Bronhiile principale se bifurcă în numeroase bronhiole, care fac legătura cu alveolele

care apasă asupra plămânului. Fiecărei celule auditive îi corespunde o fibră nervoasă reprezentând dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti. Între cele două foiţe se găseşte o peliculă de lichid. Inspiraţia şi expiraţia sunt mişcări ritmice pe care le facem de 16-18 ori pe minut.central (centrii auditivi ai scoarţei cerebrale) Calea auditivă începe cu fibrele nervoase situate la baza celulelor auditive. prin mărirea volumului plămânului. Calea auditivă prezintă o mare complexitate anatomică şi funcţională şi posedă conexiuni cu câmpurile din lobul frontal şi mai ales cu centrii vorbirii din aria 44. unde excitaţia este transformată în senzaţie şi percepţie. tulbărând transmiterea mesajului şi diminuându-i inteligibilitatea. De aici fibrele nervoase ajung în zona temporală din scoarţă. Analizatorul acustic este constituit din trei segmente: . presiunea aerului din interior scade. fiindcă se realizează prin contracţia muşchilor respiratori. nervul cohlear intră în conductul auditiv intern. care aderă intim la suprafaţa plămânului. de unde porneşte nervul cohlear. micşorându-i volumul. În acelaşi timp. Distanţa dintre cele două urechi (42 cm) face ca sunetele să fie percepute diferit de către fiecare dintre urechi. .pulmonare. Integritatea anatomică şi funcţională a aparatului auditiv este strâns legată de calitatea limbajului vorbit. care înveleşte peretele cavităţii toracice. Aparatul auditiv Are rol în recepţia vorbirii. a prelucrării lor. Sunt înveliţi într-o pleură formată din două foiţe: parietală. Orice dereglare în unul sau mai multe din segmentele analizatorului acustic reduce calitatea semnalelor recepţionate. Inspiraţia este un fenomen activ. devine mai mică decât cea a aerului din exterior şi ca urmare aerul din exterior pătrunde în plămâni. iar cel drept din trei lobi. când toracele îşi măreşte volumul.periferic (urechea) . Expiraţia este un fenomen pasiv datorat relaxării muşchilor toracici. şi cea viscerală. Alături de nervul vestibular şi facial. gură și cavitățile nazale . Ei sunt adăpostiţi în cutia toracică şi sunt alcătuiţi după tipul glandelor acinoase.intermediar (căile auditive) . Plămânul stâng este format din doi lobi. și modulat în gât. Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului. Plămânii se prezintă ca două mase buretoase ce alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise. care permite mişcările plămânilor în timpul respiraţiei prin menţinerea unui contact permanent între cele două foiţe.

La frecvente inalte. intensitatea sunetelor se apreciază cu ajutorul unei unită i de măsură denumită bel. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara. de vibra ii/unitatea de timp şi se exprimă în cicli/sec sau Hz. Stimulii auditivi reprezintă vibra ii sonore cu frecven a cuprinsă între 16 . atât pe cale aeriană (CA). • Tonalitatea reprezintă nr. le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale.000 Hz. Belul este o valoare arbitrară. percep ia fiind posibilă doar pentru sunete cu frecven a cuprinsă între 50 . se realizeaza stimularea cililor celulelor receptoare. Frecven ele peste 20. Caracterizare.2. crescând pe măsură ce frecven a undelor sonore se apropie de limita inferioară (10 Hz) şi de cea superioară (20. In urma stimularii apar potentialele microfonice de receptor. Persoanele în vârstă au câmpul auditiv mai redus. Caracteristicile stimulilor auditivi • Intensitatea este direct propor ională cu amplitudinea vibra iilor sonore. Vocea şoptită are 20 dB. vibreaza membrana bazilara de la baza melcului membranos. A zecea parte din bel se numeşte decibel (dB). Surditatea poate fi datorata unor deficiente de transmisie. Urechea umana percepe sunete intre 16-20. Urechea umana perecepe sunete intre 0-140 dB. concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica. ca urmare. Adultul sănătos nu percepe aceste ultime două categorii de sunete.000 Hz. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea stimulului. Undele sonore sunt captate de pavilion. Astfel. care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere.000 de vibratii/secunda. în mod normal. fiind cea mai mică intensitate a unui sunet perceput într-o cameră perfect izolată fonic.000 Hz). unilaterala sau bilaterala. În practică. permi ând deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi intensitate. În zona conversa ională. de receptie sau ambelor cauze. Acuitatea auditiva maxima este intre 1. Analizatorul acustic capteaza.000 Hz. Urechea umană percepe sunete cu intensitatea între 0 şi 140 dB şi.000 Hz reprezintă ultrasunetele.000-4. iar la frecvente joase vibreaza membrana bazilara de la varful melcului. apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei. • Timbrul caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond. 2. Intensitatea standard o alege exploratorul.20. in urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de acesta. pragul auditiv măsurat în decibeli este zero. Sunetele sunt transmise. iar cele sub 16 Hz reprezintă infrasunetele.Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. Pragul auditiv reprezintă cea mai mică valoare a intensită ii unui sunet care poate fi perceput de urechea umană. reprezentând logaritmul raportului dintre intensitatea sunetului studiat şi cea a unui sunet standard. Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii. Ea poate fi totala. PRAGUL AUDITIV Defini ie. receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Peste aceasta valoare a intensitatii sonore este afectat organul Corti. vocea . partiala. Pragul auditiv masurat in decibeli este 0. sunetele au frecven e cuprinse între 500 .8. Pragul auditiv variază în func ie de frecven a vibra iei.000 Hz. Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale endolimfei. marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de contact). a carei vibratie o determina. cât şi pe cale osoasă (CO). helicotrema.

conversa ională 50 . iar zgomotul unui motor de avion are intensitatea de 120 dB. . Sunetele ce au intensitatea peste 140 dB alterează organul Corti şi pot produce senza ii dureroase.70 dB.

dar. ea va fi eliminată prin tuse.o poartă de trecere spre plămâni. în general. a nasului şi a gurii. limbajul şi înţelegerea sunt controlate şi coordonate de către creier. bineînţeles. dintre acestea. Laringele este situat aproximativ pe linia mediană a gâtului. Laringele Laringele este organul vorbirii conţinând corzile vocale. acesta este motivul pentru care bărbaţii care. deschis în timpul vorbirii. O extremitate este ataşată de o pereche de cartilaje mobile. dar. Cavitatea bucală este profund implicată în vorbire. luând deci o "cale greşită". corzile vocale vibrează în timpul vorbirii. Este. acesta este inadecvat şi atunci lichidele sau particulele de hrană pătrund în laringe. unde cuvintele sunt decodificate şi de unde semnalele şi comenzile sunt trimise la sutele de muşchi din plămâni. laringe şi gură . In mod similar. care vibrează pentru a produce vorbirea. Pronunţarea unor consoane cum ar fi K sau T. Acţiunea epiglotei este controlată automat de către creier. iar sunetele produse sunt modificate de faringe. care conduce la stomac. denumită glotă. în general. laringele se închide ermetic. vorbirea. nas şi gură. cu un înveliş extern cartilaginos. Vibraţia corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spaţiul dintre ele se îngustează şi aerul din plămâni este expulzat prin acest spaţiu în laringe. de asemenea. cum ar fi clarinetul. uneori. are şi o funcţie mai puţin complexă . o clapă care acoperă comunicarea dintre faringele inferior şi laringe.implicaţi în producerea vorbirii . Centrii vorbirii. producând sunetul de bază. care este apoi modificat de conductele şi orificiile instrumentului.se găsesc în cortexul cerebral. In afara cazului în care o înghiţitură de mâncare este îndeajuns de mare încât să se oprească în laringe. făcând ca hrana sau lichidele să alunece în esofag. laringele. dar. In final. de . asemănătoare ca formă buzelor care se închid şi se deschid după cum trece aerul prin ele. în esenţă. Deasupra lui se găseşte epiglota. la o fantă îngustă în timpul deglutiţiei. deoarece ajută la modelarea sunetelor emise de cavitatea fonatone a laringelui. au corzile vocale mai lungi şi cu mişcare mai liberă tind să aibă voci mai profunde decât femeile. Aceasta se numeşte fonaţie.Vorbirea este una dintre cele mai complexe şi mai delicate operaţii efectuate de organism. în partea superioară a traheei. este un instrument extrem de delicat. în timp ce a doua este ferm ancorată de cartilajul tiroid. iar tonalitatea . care formează mărul lui Adam. Întregul sistem respirator şi toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor.de lungimea şi gradul de tensionare ale corzilor vocale. denumite aritenoide. au un laringe mai mic decât bărbaţii. In consecinţă. o porţiune specializată a traheei. deschis. Când un muzician suflă aerul prin ancie. Când mâncăm sau bem. Când avem nevoie să inspirăm şi să expirăm este. Cartilajele aritenoide îşi modifică poziţia astfel încât spaţiul dintre corzi variază ca formă între un V. Profunzimea şi timbrul natural al vocii sunt determinate de forma şi mărimea faringelui şi a laringelui. Corzile vocale îndeplinesc o funcţie asemănătoare cu cea a anciei unui instrument de suflat. Amplitudinea vocii este determinată de forţa cu care aerul este expulzat. limba. care. buzele şi palatul moale sunt cele mai importante. Corzile vocale sunt două pliuri fine. lemnul sau plasticul de grosime mică vibrează.

cu cât aceasta este mai mare. recunosc ansamblul semnalelor auditive ce sosesc de la urechi. Capacitatea surzilor de a citi pe buze se datorează rolului pe care cavitatea bucală îl joacă în producerea vorbirii. Fiecare sunet este determinat de o mişcare uşor diferită a buzelor. determinând vibraţia acestora şi producând un sunet simplu. faringele (care leagă cavitatea bucală cu esofagul) şi cutia toracică. cât şi muşchii abdominali. Conversaţia este un proces foarte complicat şi primul eveniment care are loc când auzim o persoană vorbind este acela că centrii auzului. Această arie a creierului se împarte în centrul motor al vorbirii care controlează muşchii cavităţii bucale. aşa-numiteîe sunete nazale. Controlul acestor structuri este realizat de către sute de muşchi. Craniul. n şi ng necesită. ci doar o anumită poziţie a limbii şi dinţilor. care conlucrează cu o viteză incredibilă. intră în rezonanţă când vorbim şi o parte din ceea ce spunem se va auzi datorită transmiterii prin oasele craniului. vederea (prin care descifrăm cuvântul scris) şi mişcările complexe ale mâinii fo¬losite la scris. Trunchiul cerebral controlează atât muşchii intere os ta li. nasul. din cortexul cerebral. Aceasta nu furnizează numai un "feedback" vital în ce priveşte propria vorbire. la fel ca şi sunetele captate de urechi. faringelui şi laringelui şi centrul senzitiv care interpretează semnalele care vin pe calea nervilor acustici. o rezonanţă liberă a nasului. Diferiţi oameni au forme diferite ale nasului. Centrul senzorial al vorbirii decodifică cuvintele astfel încât celelalte zone ale creierului implicate în proces pot recunoaşte cuvintele şi formula un răspuns. limba. sunetul produs are o intensitate . de asemenea. Calităţile rezonante ale diferitelor cavităţi ale gurii şi sistemului respirator determină individualitatea vocii. De asemenea. centrul motor al vorbirii şi trunchiul cerebral devin operaţionali. Gradul presiunii aplicate asupra plămânilor în timpul expiraţiei determină viteza de trecere a aerului printre corzile vocale şi.efectul comic arată cum spaţiul aerian al nasului conferă claritate vorbirii noastre. necesită ca aerul ce vine de la laringe să fie mult diminuat de limbă şi palat. cântatul la un instrument etc. aria motorie comandă în acelaşi timp mişcările corzilor vocale în fluxul de aer expirat. toracelui şi gurii.exemplu. La o persoană care foloseşte mâna dreaptă. buzele. Producerea sunetelor Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale în cuvinte inteligibile. de aceea sunetele vocilor sunt diferite. De exemplu. s ituaţi între coa ste care determină expansiunea plămânilor. limbii şi dinţilor. încercaţi să vă strângeţi de nas atunci când spuneţi ceva . care determină presiunea aerului inspirat şi expirat. pentru o pronunţie corectă. în timp ce vocalele A şi E nu necesită acest lucru. Deci vorbirea este alcătuită din vocale şi consoane. dar explică şi de ce vocile noastre sună atât de neobişnuit când sunt redate pe o bandă magnetică sunetele pe care le auzim în acest caz sunt doar cele transmise prin aer. în apropiere se află zonele creierului care controlează auzul (prin care înţelegem ce spun cei din jurul nostru). Odată ce o replică a fost formulată. cum ar fi m. Rolul creierului Vorbirea şi funcţiile asociate sunt concentrate într-o singură emisferă. aceasta este de obicei emisfera stângă şi la o persoană ce foloseşte mâna stângă este emisfera dreaptă. Cavităţile rezonante includ toată cavitatea bucală. palatul moale şi cavităţile care dau rezonanţa vocii îşi au fiecare rolul lor. Pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni.

limbii şi palatului moale .mai mare. aşa că nu vibrează realmente la trecerea aerului. pronunţarea cuvintelor este realizată de mişcarea buzelor. Dar în cea mai mare parte. . ci se comportă numai ca suprafeţe de frecare. Atunci când şoptim. corzile vocale sunt foarte îndepărtate.con¬trolate de cortexul cerebral.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful