P. 1
centrul vorbirii

centrul vorbirii

|Views: 71|Likes:
Published by SFETCU CLAUDIU

More info:

Published by: SFETCU CLAUDIU on Nov 07, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

06/15/2013

pdf

text

original

Campul auditiv -spatiu in care stimulii auditivi pot fi perceputi ca sunete.

Urechea umana percepe cel mai bine sunetele a caror frecventa este cuprinsa între 1024 si 4096 Hz, cu sensibilitatea maxima la 2048 Hz. Domeniul vorbirii cuprinde frecventele între 2000 si 4000 Hz. Câmpul auditiv se determina cu ajutorul audiometrului radio-electric iar grafica obtinuta se numeste audiograma. Perceptia frecventei unor sunete se bazeaza pe date subiective, persoana investigata recunoscând frecventele variabile care sunt exprimate în Hz. Omul poate percepe diferente de frecventa de 0,3 Hz. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Aparatul periferic al vorbirii sonore este format din trei componente: a) componenta energetică; b) generatorul; c) rezonatorul. a) Pentru sonorizarea vocii este necesară o anumită energie a aerului expulzat din plămâni, care trece prin trahee, cavitatea nazală şi cavitatea bucală. La sporirea acestei energii participă şi muşchii abdominali, intercostali şi diafragma. b) Laringele şi corzile vocale, precum şi limba, buzele şi bolta palatină formează componentele generatoare. c) Componenta rezonatoare este alcătuită din cavitatea toracică, cavitatea bucală, cavitatea nazală şi nazofaringeală. Atât pentru producerea vorbirii, cât şi pentru recepţia sa, este necesară integritatea funcţiilor creierului, care coordonează, analizează şi emit conţinutul limbajului. Corzile vocale sunt alcătuite din fibre musculare complexe, vascularizate şi inervate puternic. În fibrele musculare ale corzilor vocale se găsesc glicogen, mitocondrii şi rezerve metabolice, elemente ce explică efortul prelungit la care sunt expuse pe parcursul întregii vieţi. Stratul dintre plicile vocale se numeşte glotă şi poate fi strâmtat sau lărgit după sunetul ce urmează să fie emis. În timpul respiraţiei, glota este larg deschisă şi coloana de aer poate trece uşor în ambele sensuri. Producerea sunetelor este determinată de apropierea plicilor (închiderea glotei). Traheea este constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos care se bifurcă în bronhiile principale (câte una pentru fiecare plămân) la nivelul vertebrei a VI-a dorsală. Bronhiile principale se bifurcă în numeroase bronhiole, care fac legătura cu alveolele

Sunt înveliţi într-o pleură formată din două foiţe: parietală. care apasă asupra plămânului.periferic (urechea) . Între cele două foiţe se găseşte o peliculă de lichid. În acelaşi timp. presiunea aerului din interior scade. micşorându-i volumul. Inspiraţia este un fenomen activ. când toracele îşi măreşte volumul. Ei sunt adăpostiţi în cutia toracică şi sunt alcătuiţi după tipul glandelor acinoase. Alături de nervul vestibular şi facial. prin mărirea volumului plămânului.central (centrii auditivi ai scoarţei cerebrale) Calea auditivă începe cu fibrele nervoase situate la baza celulelor auditive. Analizatorul acustic este constituit din trei segmente: . gură și cavitățile nazale . Calea auditivă prezintă o mare complexitate anatomică şi funcţională şi posedă conexiuni cu câmpurile din lobul frontal şi mai ales cu centrii vorbirii din aria 44. Orice dereglare în unul sau mai multe din segmentele analizatorului acustic reduce calitatea semnalelor recepţionate. De aici fibrele nervoase ajung în zona temporală din scoarţă. Fiecărei celule auditive îi corespunde o fibră nervoasă reprezentând dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti. Plămânii se prezintă ca două mase buretoase ce alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise. care înveleşte peretele cavităţii toracice. Inspiraţia şi expiraţia sunt mişcări ritmice pe care le facem de 16-18 ori pe minut. tulbărând transmiterea mesajului şi diminuându-i inteligibilitatea. . unde excitaţia este transformată în senzaţie şi percepţie. şi cea viscerală. Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului. Aparatul auditiv Are rol în recepţia vorbirii. devine mai mică decât cea a aerului din exterior şi ca urmare aerul din exterior pătrunde în plămâni. care permite mişcările plămânilor în timpul respiraţiei prin menţinerea unui contact permanent între cele două foiţe. a prelucrării lor. de unde porneşte nervul cohlear. Plămânul stâng este format din doi lobi. Integritatea anatomică şi funcţională a aparatului auditiv este strâns legată de calitatea limbajului vorbit. Expiraţia este un fenomen pasiv datorat relaxării muşchilor toracici. care aderă intim la suprafaţa plămânului. și modulat în gât. iar cel drept din trei lobi.intermediar (căile auditive) .pulmonare. nervul cohlear intră în conductul auditiv intern. fiindcă se realizează prin contracţia muşchilor respiratori. Distanţa dintre cele două urechi (42 cm) face ca sunetele să fie percepute diferit de către fiecare dintre urechi.

Caracterizare. percep ia fiind posibilă doar pentru sunete cu frecven a cuprinsă între 50 . in urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de acesta. crescând pe măsură ce frecven a undelor sonore se apropie de limita inferioară (10 Hz) şi de cea superioară (20. apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei. pragul auditiv măsurat în decibeli este zero. în mod normal. Intensitatea standard o alege exploratorul. vocea . iar la frecvente joase vibreaza membrana bazilara de la varful melcului. Belul este o valoare arbitrară. fiind cea mai mică intensitate a unui sunet perceput într-o cameră perfect izolată fonic.000 Hz). Urechea umana percepe sunete intre 16-20.000-4. Acuitatea auditiva maxima este intre 1. de receptie sau ambelor cauze. de vibra ii/unitatea de timp şi se exprimă în cicli/sec sau Hz. Urechea umana perecepe sunete intre 0-140 dB. PRAGUL AUDITIV Defini ie. iar cele sub 16 Hz reprezintă infrasunetele. Frecven ele peste 20.000 de vibratii/secunda. Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale endolimfei. 2. Undele sonore sunt captate de pavilion. • Tonalitatea reprezintă nr. cât şi pe cale osoasă (CO). In urma stimularii apar potentialele microfonice de receptor. reprezentând logaritmul raportului dintre intensitatea sunetului studiat şi cea a unui sunet standard. Vocea şoptită are 20 dB. Astfel. Sunetele sunt transmise. A zecea parte din bel se numeşte decibel (dB). le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale. marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de contact). se realizeaza stimularea cililor celulelor receptoare.000 Hz. ca urmare. Caracteristicile stimulilor auditivi • Intensitatea este direct propor ională cu amplitudinea vibra iilor sonore.000 Hz. Urechea umană percepe sunete cu intensitatea între 0 şi 140 dB şi. • Timbrul caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara. În zona conversa ională. În practică.2. Surditatea poate fi datorata unor deficiente de transmisie. vibreaza membrana bazilara de la baza melcului membranos.Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. atât pe cale aeriană (CA). Pragul auditiv variază în func ie de frecven a vibra iei. Analizatorul acustic capteaza.000 Hz. permi ând deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi intensitate. Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii. receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva.000 Hz. La frecvente inalte. Adultul sănătos nu percepe aceste ultime două categorii de sunete. intensitatea sunetelor se apreciază cu ajutorul unei unită i de măsură denumită bel. helicotrema.20. a carei vibratie o determina. Pragul auditiv masurat in decibeli este 0. unilaterala sau bilaterala. concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica. Ea poate fi totala.000 Hz reprezintă ultrasunetele. partiala.8. sunetele au frecven e cuprinse între 500 . Peste aceasta valoare a intensitatii sonore este afectat organul Corti. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea stimulului. Pragul auditiv reprezintă cea mai mică valoare a intensită ii unui sunet care poate fi perceput de urechea umană. Stimulii auditivi reprezintă vibra ii sonore cu frecven a cuprinsă între 16 . Persoanele în vârstă au câmpul auditiv mai redus. care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere.

. iar zgomotul unui motor de avion are intensitatea de 120 dB. Sunetele ce au intensitatea peste 140 dB alterează organul Corti şi pot produce senza ii dureroase.70 dB.conversa ională 50 .

cum ar fi clarinetul.de lungimea şi gradul de tensionare ale corzilor vocale.implicaţi în producerea vorbirii .o poartă de trecere spre plămâni. Corzile vocale sunt două pliuri fine. au corzile vocale mai lungi şi cu mişcare mai liberă tind să aibă voci mai profunde decât femeile. în timp ce a doua este ferm ancorată de cartilajul tiroid. Profunzimea şi timbrul natural al vocii sunt determinate de forma şi mărimea faringelui şi a laringelui. laringele se închide ermetic. care formează mărul lui Adam. care este apoi modificat de conductele şi orificiile instrumentului. o clapă care acoperă comunicarea dintre faringele inferior şi laringe. Amplitudinea vocii este determinată de forţa cu care aerul este expulzat. Vibraţia corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spaţiul dintre ele se îngustează şi aerul din plămâni este expulzat prin acest spaţiu în laringe. dar. laringe şi gură . dar. deoarece ajută la modelarea sunetelor emise de cavitatea fonatone a laringelui. deschis. limba. Centrii vorbirii. Cartilajele aritenoide îşi modifică poziţia astfel încât spaţiul dintre corzi variază ca formă între un V. Laringele este situat aproximativ pe linia mediană a gâtului. Aceasta se numeşte fonaţie. nas şi gură. asemănătoare ca formă buzelor care se închid şi se deschid după cum trece aerul prin ele. In final. are şi o funcţie mai puţin complexă . vorbirea. denumite aritenoide. în esenţă. corzile vocale vibrează în timpul vorbirii. buzele şi palatul moale sunt cele mai importante. iar tonalitatea . Pronunţarea unor consoane cum ar fi K sau T. Întregul sistem respirator şi toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor. o porţiune specializată a traheei. acesta este inadecvat şi atunci lichidele sau particulele de hrană pătrund în laringe. unde cuvintele sunt decodificate şi de unde semnalele şi comenzile sunt trimise la sutele de muşchi din plămâni. deschis în timpul vorbirii. în general. au un laringe mai mic decât bărbaţii. uneori.se găsesc în cortexul cerebral. care. în general. Este. Corzile vocale îndeplinesc o funcţie asemănătoare cu cea a anciei unui instrument de suflat. de . Acţiunea epiglotei este controlată automat de către creier. producând sunetul de bază. este un instrument extrem de delicat. de asemenea. care conduce la stomac. In consecinţă. Deasupra lui se găseşte epiglota. Când mâncăm sau bem. luând deci o "cale greşită".Vorbirea este una dintre cele mai complexe şi mai delicate operaţii efectuate de organism. laringele. Laringele Laringele este organul vorbirii conţinând corzile vocale. In afara cazului în care o înghiţitură de mâncare este îndeajuns de mare încât să se oprească în laringe. O extremitate este ataşată de o pereche de cartilaje mobile. care vibrează pentru a produce vorbirea. a nasului şi a gurii. In mod similar. lemnul sau plasticul de grosime mică vibrează. cu un înveliş extern cartilaginos. Cavitatea bucală este profund implicată în vorbire. denumită glotă. făcând ca hrana sau lichidele să alunece în esofag. iar sunetele produse sunt modificate de faringe. în partea superioară a traheei. dintre acestea. la o fantă îngustă în timpul deglutiţiei. limbajul şi înţelegerea sunt controlate şi coordonate de către creier. bineînţeles. dar. Când un muzician suflă aerul prin ancie. ea va fi eliminată prin tuse. acesta este motivul pentru care bărbaţii care. Când avem nevoie să inspirăm şi să expirăm este.

de asemenea. Trunchiul cerebral controlează atât muşchii intere os ta li.efectul comic arată cum spaţiul aerian al nasului conferă claritate vorbirii noastre. Fiecare sunet este determinat de o mişcare uşor diferită a buzelor. intră în rezonanţă când vorbim şi o parte din ceea ce spunem se va auzi datorită transmiterii prin oasele craniului. De exemplu. cât şi muşchii abdominali. vederea (prin care descifrăm cuvântul scris) şi mişcările complexe ale mâinii fo¬losite la scris. faringelui şi laringelui şi centrul senzitiv care interpretează semnalele care vin pe calea nervilor acustici. Diferiţi oameni au forme diferite ale nasului. Rolul creierului Vorbirea şi funcţiile asociate sunt concentrate într-o singură emisferă. aşa-numiteîe sunete nazale. s ituaţi între coa ste care determină expansiunea plămânilor. buzele. recunosc ansamblul semnalelor auditive ce sosesc de la urechi. Gradul presiunii aplicate asupra plămânilor în timpul expiraţiei determină viteza de trecere a aerului printre corzile vocale şi. la fel ca şi sunetele captate de urechi. Controlul acestor structuri este realizat de către sute de muşchi. determinând vibraţia acestora şi producând un sunet simplu. faringele (care leagă cavitatea bucală cu esofagul) şi cutia toracică. ci doar o anumită poziţie a limbii şi dinţilor. La o persoană care foloseşte mâna dreaptă. Capacitatea surzilor de a citi pe buze se datorează rolului pe care cavitatea bucală îl joacă în producerea vorbirii. cum ar fi m. din cortexul cerebral. de aceea sunetele vocilor sunt diferite. care determină presiunea aerului inspirat şi expirat. Această arie a creierului se împarte în centrul motor al vorbirii care controlează muşchii cavităţii bucale. Cavităţile rezonante includ toată cavitatea bucală. limba. o rezonanţă liberă a nasului. în timp ce vocalele A şi E nu necesită acest lucru. Craniul. limbii şi dinţilor. n şi ng necesită. care conlucrează cu o viteză incredibilă. Conversaţia este un proces foarte complicat şi primul eveniment care are loc când auzim o persoană vorbind este acela că centrii auzului. necesită ca aerul ce vine de la laringe să fie mult diminuat de limbă şi palat. toracelui şi gurii. cu cât aceasta este mai mare. Producerea sunetelor Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale în cuvinte inteligibile. dar explică şi de ce vocile noastre sună atât de neobişnuit când sunt redate pe o bandă magnetică sunetele pe care le auzim în acest caz sunt doar cele transmise prin aer. Pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni. cântatul la un instrument etc. aria motorie comandă în acelaşi timp mişcările corzilor vocale în fluxul de aer expirat. încercaţi să vă strângeţi de nas atunci când spuneţi ceva . centrul motor al vorbirii şi trunchiul cerebral devin operaţionali. Aceasta nu furnizează numai un "feedback" vital în ce priveşte propria vorbire. Calităţile rezonante ale diferitelor cavităţi ale gurii şi sistemului respirator determină individualitatea vocii. palatul moale şi cavităţile care dau rezonanţa vocii îşi au fiecare rolul lor. pentru o pronunţie corectă. Deci vorbirea este alcătuită din vocale şi consoane. nasul. Centrul senzorial al vorbirii decodifică cuvintele astfel încât celelalte zone ale creierului implicate în proces pot recunoaşte cuvintele şi formula un răspuns. aceasta este de obicei emisfera stângă şi la o persoană ce foloseşte mâna stângă este emisfera dreaptă. Odată ce o replică a fost formulată. în apropiere se află zonele creierului care controlează auzul (prin care înţelegem ce spun cei din jurul nostru).exemplu. sunetul produs are o intensitate . De asemenea.

mai mare. Dar în cea mai mare parte. ci se comportă numai ca suprafeţe de frecare. corzile vocale sunt foarte îndepărtate. Atunci când şoptim.con¬trolate de cortexul cerebral. . aşa că nu vibrează realmente la trecerea aerului. pronunţarea cuvintelor este realizată de mişcarea buzelor. limbii şi palatului moale .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->