Campul auditiv -spatiu in care stimulii auditivi pot fi perceputi ca sunete.

Urechea umana percepe cel mai bine sunetele a caror frecventa este cuprinsa între 1024 si 4096 Hz, cu sensibilitatea maxima la 2048 Hz. Domeniul vorbirii cuprinde frecventele între 2000 si 4000 Hz. Câmpul auditiv se determina cu ajutorul audiometrului radio-electric iar grafica obtinuta se numeste audiograma. Perceptia frecventei unor sunete se bazeaza pe date subiective, persoana investigata recunoscând frecventele variabile care sunt exprimate în Hz. Omul poate percepe diferente de frecventa de 0,3 Hz. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Aparatul periferic al vorbirii sonore este format din trei componente: a) componenta energetică; b) generatorul; c) rezonatorul. a) Pentru sonorizarea vocii este necesară o anumită energie a aerului expulzat din plămâni, care trece prin trahee, cavitatea nazală şi cavitatea bucală. La sporirea acestei energii participă şi muşchii abdominali, intercostali şi diafragma. b) Laringele şi corzile vocale, precum şi limba, buzele şi bolta palatină formează componentele generatoare. c) Componenta rezonatoare este alcătuită din cavitatea toracică, cavitatea bucală, cavitatea nazală şi nazofaringeală. Atât pentru producerea vorbirii, cât şi pentru recepţia sa, este necesară integritatea funcţiilor creierului, care coordonează, analizează şi emit conţinutul limbajului. Corzile vocale sunt alcătuite din fibre musculare complexe, vascularizate şi inervate puternic. În fibrele musculare ale corzilor vocale se găsesc glicogen, mitocondrii şi rezerve metabolice, elemente ce explică efortul prelungit la care sunt expuse pe parcursul întregii vieţi. Stratul dintre plicile vocale se numeşte glotă şi poate fi strâmtat sau lărgit după sunetul ce urmează să fie emis. În timpul respiraţiei, glota este larg deschisă şi coloana de aer poate trece uşor în ambele sensuri. Producerea sunetelor este determinată de apropierea plicilor (închiderea glotei). Traheea este constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos care se bifurcă în bronhiile principale (câte una pentru fiecare plămân) la nivelul vertebrei a VI-a dorsală. Bronhiile principale se bifurcă în numeroase bronhiole, care fac legătura cu alveolele

de unde porneşte nervul cohlear. care aderă intim la suprafaţa plămânului. tulbărând transmiterea mesajului şi diminuându-i inteligibilitatea. micşorându-i volumul. care permite mişcările plămânilor în timpul respiraţiei prin menţinerea unui contact permanent între cele două foiţe. În acelaşi timp. când toracele îşi măreşte volumul. Calea auditivă prezintă o mare complexitate anatomică şi funcţională şi posedă conexiuni cu câmpurile din lobul frontal şi mai ales cu centrii vorbirii din aria 44. Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului. care apasă asupra plămânului. fiindcă se realizează prin contracţia muşchilor respiratori.periferic (urechea) . gură și cavitățile nazale . care înveleşte peretele cavităţii toracice. Expiraţia este un fenomen pasiv datorat relaxării muşchilor toracici. Orice dereglare în unul sau mai multe din segmentele analizatorului acustic reduce calitatea semnalelor recepţionate.intermediar (căile auditive) . unde excitaţia este transformată în senzaţie şi percepţie. Analizatorul acustic este constituit din trei segmente: .central (centrii auditivi ai scoarţei cerebrale) Calea auditivă începe cu fibrele nervoase situate la baza celulelor auditive. a prelucrării lor. Aparatul auditiv Are rol în recepţia vorbirii. Integritatea anatomică şi funcţională a aparatului auditiv este strâns legată de calitatea limbajului vorbit. Sunt înveliţi într-o pleură formată din două foiţe: parietală. Ei sunt adăpostiţi în cutia toracică şi sunt alcătuiţi după tipul glandelor acinoase. devine mai mică decât cea a aerului din exterior şi ca urmare aerul din exterior pătrunde în plămâni. şi cea viscerală. Plămânii se prezintă ca două mase buretoase ce alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise. . Distanţa dintre cele două urechi (42 cm) face ca sunetele să fie percepute diferit de către fiecare dintre urechi. Între cele două foiţe se găseşte o peliculă de lichid. Fiecărei celule auditive îi corespunde o fibră nervoasă reprezentând dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti. Inspiraţia este un fenomen activ. Inspiraţia şi expiraţia sunt mişcări ritmice pe care le facem de 16-18 ori pe minut. Plămânul stâng este format din doi lobi. nervul cohlear intră în conductul auditiv intern. presiunea aerului din interior scade. prin mărirea volumului plămânului. De aici fibrele nervoase ajung în zona temporală din scoarţă. și modulat în gât.pulmonare. iar cel drept din trei lobi. Alături de nervul vestibular şi facial.

intensitatea sunetelor se apreciază cu ajutorul unei unită i de măsură denumită bel. Caracterizare. Pragul auditiv variază în func ie de frecven a vibra iei. Urechea umana perecepe sunete intre 0-140 dB. receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Analizatorul acustic capteaza.2. in urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de acesta. Peste aceasta valoare a intensitatii sonore este afectat organul Corti. Sunetele sunt transmise. concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica. ca urmare. • Timbrul caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond. Pragul auditiv reprezintă cea mai mică valoare a intensită ii unui sunet care poate fi perceput de urechea umană. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea stimulului. Caracteristicile stimulilor auditivi • Intensitatea este direct propor ională cu amplitudinea vibra iilor sonore. unilaterala sau bilaterala. La frecvente inalte.000 Hz. marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de contact).Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. Frecven ele peste 20.000 Hz.000-4. reprezentând logaritmul raportului dintre intensitatea sunetului studiat şi cea a unui sunet standard. care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere.8. iar cele sub 16 Hz reprezintă infrasunetele.000 Hz reprezintă ultrasunetele. Pragul auditiv masurat in decibeli este 0. Belul este o valoare arbitrară. helicotrema. Acuitatea auditiva maxima este intre 1. a carei vibratie o determina. În practică. cât şi pe cale osoasă (CO). • Tonalitatea reprezintă nr. Astfel. Vocea şoptită are 20 dB. partiala. apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei. Urechea umană percepe sunete cu intensitatea între 0 şi 140 dB şi. Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale endolimfei. permi ând deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi intensitate.000 Hz. În zona conversa ională. se realizeaza stimularea cililor celulelor receptoare.000 Hz). percep ia fiind posibilă doar pentru sunete cu frecven a cuprinsă între 50 . Surditatea poate fi datorata unor deficiente de transmisie. Adultul sănătos nu percepe aceste ultime două categorii de sunete. fiind cea mai mică intensitate a unui sunet perceput într-o cameră perfect izolată fonic. de vibra ii/unitatea de timp şi se exprimă în cicli/sec sau Hz. Urechea umana percepe sunete intre 16-20.000 Hz. de receptie sau ambelor cauze. Persoanele în vârstă au câmpul auditiv mai redus. vocea . PRAGUL AUDITIV Defini ie. 2. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara.20.000 de vibratii/secunda. crescând pe măsură ce frecven a undelor sonore se apropie de limita inferioară (10 Hz) şi de cea superioară (20. vibreaza membrana bazilara de la baza melcului membranos. Intensitatea standard o alege exploratorul. Ea poate fi totala. pragul auditiv măsurat în decibeli este zero. In urma stimularii apar potentialele microfonice de receptor. atât pe cale aeriană (CA). Undele sonore sunt captate de pavilion. A zecea parte din bel se numeşte decibel (dB). iar la frecvente joase vibreaza membrana bazilara de la varful melcului. sunetele au frecven e cuprinse între 500 . Stimulii auditivi reprezintă vibra ii sonore cu frecven a cuprinsă între 16 . Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii. le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale. în mod normal.

iar zgomotul unui motor de avion are intensitatea de 120 dB. . Sunetele ce au intensitatea peste 140 dB alterează organul Corti şi pot produce senza ii dureroase.conversa ională 50 .70 dB.

Întregul sistem respirator şi toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor. au un laringe mai mic decât bărbaţii. Laringele este situat aproximativ pe linia mediană a gâtului. deschis în timpul vorbirii. în general. în timp ce a doua este ferm ancorată de cartilajul tiroid. Centrii vorbirii. ea va fi eliminată prin tuse. dar. luând deci o "cale greşită". Cavitatea bucală este profund implicată în vorbire. In consecinţă. Cartilajele aritenoide îşi modifică poziţia astfel încât spaţiul dintre corzi variază ca formă între un V. Pronunţarea unor consoane cum ar fi K sau T. uneori. care. iar sunetele produse sunt modificate de faringe. bineînţeles. făcând ca hrana sau lichidele să alunece în esofag. cum ar fi clarinetul. Când avem nevoie să inspirăm şi să expirăm este. acesta este inadecvat şi atunci lichidele sau particulele de hrană pătrund în laringe. care vibrează pentru a produce vorbirea. limba.implicaţi în producerea vorbirii . la o fantă îngustă în timpul deglutiţiei.de lungimea şi gradul de tensionare ale corzilor vocale. dar. deschis. In mod similar. Amplitudinea vocii este determinată de forţa cu care aerul este expulzat. iar tonalitatea . In final. Laringele Laringele este organul vorbirii conţinând corzile vocale.Vorbirea este una dintre cele mai complexe şi mai delicate operaţii efectuate de organism. Vibraţia corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spaţiul dintre ele se îngustează şi aerul din plămâni este expulzat prin acest spaţiu în laringe.o poartă de trecere spre plămâni. In afara cazului în care o înghiţitură de mâncare este îndeajuns de mare încât să se oprească în laringe. are şi o funcţie mai puţin complexă . Este. cu un înveliş extern cartilaginos. Deasupra lui se găseşte epiglota. Corzile vocale sunt două pliuri fine. vorbirea. o clapă care acoperă comunicarea dintre faringele inferior şi laringe. de asemenea. de . lemnul sau plasticul de grosime mică vibrează. dar. Când mâncăm sau bem. denumită glotă. producând sunetul de bază. buzele şi palatul moale sunt cele mai importante. deoarece ajută la modelarea sunetelor emise de cavitatea fonatone a laringelui. O extremitate este ataşată de o pereche de cartilaje mobile. Când un muzician suflă aerul prin ancie. în partea superioară a traheei. unde cuvintele sunt decodificate şi de unde semnalele şi comenzile sunt trimise la sutele de muşchi din plămâni. limbajul şi înţelegerea sunt controlate şi coordonate de către creier. a nasului şi a gurii.se găsesc în cortexul cerebral. o porţiune specializată a traheei. au corzile vocale mai lungi şi cu mişcare mai liberă tind să aibă voci mai profunde decât femeile. corzile vocale vibrează în timpul vorbirii. în esenţă. nas şi gură. laringe şi gură . care formează mărul lui Adam. care este apoi modificat de conductele şi orificiile instrumentului. Aceasta se numeşte fonaţie. Acţiunea epiglotei este controlată automat de către creier. acesta este motivul pentru care bărbaţii care. denumite aritenoide. Corzile vocale îndeplinesc o funcţie asemănătoare cu cea a anciei unui instrument de suflat. în general. laringele se închide ermetic. care conduce la stomac. Profunzimea şi timbrul natural al vocii sunt determinate de forma şi mărimea faringelui şi a laringelui. este un instrument extrem de delicat. laringele. asemănătoare ca formă buzelor care se închid şi se deschid după cum trece aerul prin ele. dintre acestea.

De exemplu. Fiecare sunet este determinat de o mişcare uşor diferită a buzelor. Trunchiul cerebral controlează atât muşchii intere os ta li. Diferiţi oameni au forme diferite ale nasului. care determină presiunea aerului inspirat şi expirat. de aceea sunetele vocilor sunt diferite. Odată ce o replică a fost formulată. cu cât aceasta este mai mare. palatul moale şi cavităţile care dau rezonanţa vocii îşi au fiecare rolul lor. De asemenea. cât şi muşchii abdominali. în timp ce vocalele A şi E nu necesită acest lucru. recunosc ansamblul semnalelor auditive ce sosesc de la urechi. cântatul la un instrument etc. de asemenea. cum ar fi m. o rezonanţă liberă a nasului. s ituaţi între coa ste care determină expansiunea plămânilor. Craniul. toracelui şi gurii. n şi ng necesită. la fel ca şi sunetele captate de urechi. determinând vibraţia acestora şi producând un sunet simplu. Gradul presiunii aplicate asupra plămânilor în timpul expiraţiei determină viteza de trecere a aerului printre corzile vocale şi. Capacitatea surzilor de a citi pe buze se datorează rolului pe care cavitatea bucală îl joacă în producerea vorbirii. aceasta este de obicei emisfera stângă şi la o persoană ce foloseşte mâna stângă este emisfera dreaptă. faringele (care leagă cavitatea bucală cu esofagul) şi cutia toracică. Producerea sunetelor Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale în cuvinte inteligibile. buzele. Aceasta nu furnizează numai un "feedback" vital în ce priveşte propria vorbire. vederea (prin care descifrăm cuvântul scris) şi mişcările complexe ale mâinii fo¬losite la scris. care conlucrează cu o viteză incredibilă. Această arie a creierului se împarte în centrul motor al vorbirii care controlează muşchii cavităţii bucale.efectul comic arată cum spaţiul aerian al nasului conferă claritate vorbirii noastre. necesită ca aerul ce vine de la laringe să fie mult diminuat de limbă şi palat. Conversaţia este un proces foarte complicat şi primul eveniment care are loc când auzim o persoană vorbind este acela că centrii auzului. ci doar o anumită poziţie a limbii şi dinţilor. Pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni. limba. încercaţi să vă strângeţi de nas atunci când spuneţi ceva . Rolul creierului Vorbirea şi funcţiile asociate sunt concentrate într-o singură emisferă. centrul motor al vorbirii şi trunchiul cerebral devin operaţionali.exemplu. Calităţile rezonante ale diferitelor cavităţi ale gurii şi sistemului respirator determină individualitatea vocii. Deci vorbirea este alcătuită din vocale şi consoane. Controlul acestor structuri este realizat de către sute de muşchi. dar explică şi de ce vocile noastre sună atât de neobişnuit când sunt redate pe o bandă magnetică sunetele pe care le auzim în acest caz sunt doar cele transmise prin aer. Cavităţile rezonante includ toată cavitatea bucală. aşa-numiteîe sunete nazale. limbii şi dinţilor. nasul. faringelui şi laringelui şi centrul senzitiv care interpretează semnalele care vin pe calea nervilor acustici. La o persoană care foloseşte mâna dreaptă. pentru o pronunţie corectă. intră în rezonanţă când vorbim şi o parte din ceea ce spunem se va auzi datorită transmiterii prin oasele craniului. sunetul produs are o intensitate . în apropiere se află zonele creierului care controlează auzul (prin care înţelegem ce spun cei din jurul nostru). din cortexul cerebral. Centrul senzorial al vorbirii decodifică cuvintele astfel încât celelalte zone ale creierului implicate în proces pot recunoaşte cuvintele şi formula un răspuns. aria motorie comandă în acelaşi timp mişcările corzilor vocale în fluxul de aer expirat.

Atunci când şoptim. corzile vocale sunt foarte îndepărtate.mai mare. aşa că nu vibrează realmente la trecerea aerului. limbii şi palatului moale .con¬trolate de cortexul cerebral. Dar în cea mai mare parte. . pronunţarea cuvintelor este realizată de mişcarea buzelor. ci se comportă numai ca suprafeţe de frecare.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful