Campul auditiv -spatiu in care stimulii auditivi pot fi perceputi ca sunete.

Urechea umana percepe cel mai bine sunetele a caror frecventa este cuprinsa între 1024 si 4096 Hz, cu sensibilitatea maxima la 2048 Hz. Domeniul vorbirii cuprinde frecventele între 2000 si 4000 Hz. Câmpul auditiv se determina cu ajutorul audiometrului radio-electric iar grafica obtinuta se numeste audiograma. Perceptia frecventei unor sunete se bazeaza pe date subiective, persoana investigata recunoscând frecventele variabile care sunt exprimate în Hz. Omul poate percepe diferente de frecventa de 0,3 Hz. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Aparatul periferic al vorbirii sonore este format din trei componente: a) componenta energetică; b) generatorul; c) rezonatorul. a) Pentru sonorizarea vocii este necesară o anumită energie a aerului expulzat din plămâni, care trece prin trahee, cavitatea nazală şi cavitatea bucală. La sporirea acestei energii participă şi muşchii abdominali, intercostali şi diafragma. b) Laringele şi corzile vocale, precum şi limba, buzele şi bolta palatină formează componentele generatoare. c) Componenta rezonatoare este alcătuită din cavitatea toracică, cavitatea bucală, cavitatea nazală şi nazofaringeală. Atât pentru producerea vorbirii, cât şi pentru recepţia sa, este necesară integritatea funcţiilor creierului, care coordonează, analizează şi emit conţinutul limbajului. Corzile vocale sunt alcătuite din fibre musculare complexe, vascularizate şi inervate puternic. În fibrele musculare ale corzilor vocale se găsesc glicogen, mitocondrii şi rezerve metabolice, elemente ce explică efortul prelungit la care sunt expuse pe parcursul întregii vieţi. Stratul dintre plicile vocale se numeşte glotă şi poate fi strâmtat sau lărgit după sunetul ce urmează să fie emis. În timpul respiraţiei, glota este larg deschisă şi coloana de aer poate trece uşor în ambele sensuri. Producerea sunetelor este determinată de apropierea plicilor (închiderea glotei). Traheea este constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos care se bifurcă în bronhiile principale (câte una pentru fiecare plămân) la nivelul vertebrei a VI-a dorsală. Bronhiile principale se bifurcă în numeroase bronhiole, care fac legătura cu alveolele

Calea auditivă prezintă o mare complexitate anatomică şi funcţională şi posedă conexiuni cu câmpurile din lobul frontal şi mai ales cu centrii vorbirii din aria 44. . când toracele îşi măreşte volumul. unde excitaţia este transformată în senzaţie şi percepţie. care permite mişcările plămânilor în timpul respiraţiei prin menţinerea unui contact permanent între cele două foiţe. micşorându-i volumul. De aici fibrele nervoase ajung în zona temporală din scoarţă. Ei sunt adăpostiţi în cutia toracică şi sunt alcătuiţi după tipul glandelor acinoase. Aparatul auditiv Are rol în recepţia vorbirii. Fiecărei celule auditive îi corespunde o fibră nervoasă reprezentând dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti. prin mărirea volumului plămânului. În acelaşi timp. care aderă intim la suprafaţa plămânului.pulmonare. şi cea viscerală. presiunea aerului din interior scade. fiindcă se realizează prin contracţia muşchilor respiratori. Alături de nervul vestibular şi facial. Inspiraţia este un fenomen activ. nervul cohlear intră în conductul auditiv intern. de unde porneşte nervul cohlear. care înveleşte peretele cavităţii toracice. Inspiraţia şi expiraţia sunt mişcări ritmice pe care le facem de 16-18 ori pe minut. devine mai mică decât cea a aerului din exterior şi ca urmare aerul din exterior pătrunde în plămâni.periferic (urechea) . Sunt înveliţi într-o pleură formată din două foiţe: parietală. iar cel drept din trei lobi. Integritatea anatomică şi funcţională a aparatului auditiv este strâns legată de calitatea limbajului vorbit. Plămânul stâng este format din doi lobi. Orice dereglare în unul sau mai multe din segmentele analizatorului acustic reduce calitatea semnalelor recepţionate. Expiraţia este un fenomen pasiv datorat relaxării muşchilor toracici.intermediar (căile auditive) . și modulat în gât. care apasă asupra plămânului. tulbărând transmiterea mesajului şi diminuându-i inteligibilitatea. a prelucrării lor. gură și cavitățile nazale . Între cele două foiţe se găseşte o peliculă de lichid.central (centrii auditivi ai scoarţei cerebrale) Calea auditivă începe cu fibrele nervoase situate la baza celulelor auditive. Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului. Distanţa dintre cele două urechi (42 cm) face ca sunetele să fie percepute diferit de către fiecare dintre urechi. Analizatorul acustic este constituit din trei segmente: . Plămânii se prezintă ca două mase buretoase ce alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise.

Persoanele în vârstă au câmpul auditiv mai redus.000 Hz.000-4. Caracterizare. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea stimulului. sunetele au frecven e cuprinse între 500 . permi ând deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi intensitate. concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica. le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale. La frecvente inalte. percep ia fiind posibilă doar pentru sunete cu frecven a cuprinsă între 50 . În practică. Undele sonore sunt captate de pavilion. apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei. fiind cea mai mică intensitate a unui sunet perceput într-o cameră perfect izolată fonic. în mod normal. Belul este o valoare arbitrară. Analizatorul acustic capteaza. Urechea umană percepe sunete cu intensitatea între 0 şi 140 dB şi. Surditatea poate fi datorata unor deficiente de transmisie. In urma stimularii apar potentialele microfonice de receptor. crescând pe măsură ce frecven a undelor sonore se apropie de limita inferioară (10 Hz) şi de cea superioară (20.2. se realizeaza stimularea cililor celulelor receptoare. receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii. Peste aceasta valoare a intensitatii sonore este afectat organul Corti. • Tonalitatea reprezintă nr. Pragul auditiv variază în func ie de frecven a vibra iei. Ea poate fi totala. Pragul auditiv reprezintă cea mai mică valoare a intensită ii unui sunet care poate fi perceput de urechea umană. in urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de acesta.000 Hz. • Timbrul caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond. Intensitatea standard o alege exploratorul. vibreaza membrana bazilara de la baza melcului membranos. PRAGUL AUDITIV Defini ie. de vibra ii/unitatea de timp şi se exprimă în cicli/sec sau Hz. ca urmare.000 Hz reprezintă ultrasunetele. Caracteristicile stimulilor auditivi • Intensitatea este direct propor ională cu amplitudinea vibra iilor sonore. 2. atât pe cale aeriană (CA). Urechea umana percepe sunete intre 16-20. În zona conversa ională. cât şi pe cale osoasă (CO). pragul auditiv măsurat în decibeli este zero. Stimulii auditivi reprezintă vibra ii sonore cu frecven a cuprinsă între 16 . iar cele sub 16 Hz reprezintă infrasunetele. Vocea şoptită are 20 dB.000 Hz. Pragul auditiv masurat in decibeli este 0. care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere. de receptie sau ambelor cauze.000 de vibratii/secunda. Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale endolimfei. reprezentând logaritmul raportului dintre intensitatea sunetului studiat şi cea a unui sunet standard.20.8. helicotrema. Frecven ele peste 20. Sunetele sunt transmise. Astfel.000 Hz). unilaterala sau bilaterala. Adultul sănătos nu percepe aceste ultime două categorii de sunete. Acuitatea auditiva maxima este intre 1. Urechea umana perecepe sunete intre 0-140 dB. a carei vibratie o determina. A zecea parte din bel se numeşte decibel (dB).000 Hz. partiala. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara. iar la frecvente joase vibreaza membrana bazilara de la varful melcului.Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de contact). vocea . intensitatea sunetelor se apreciază cu ajutorul unei unită i de măsură denumită bel.

iar zgomotul unui motor de avion are intensitatea de 120 dB.70 dB. .conversa ională 50 . Sunetele ce au intensitatea peste 140 dB alterează organul Corti şi pot produce senza ii dureroase.

luând deci o "cale greşită". limba. la o fantă îngustă în timpul deglutiţiei. dar. dintre acestea.se găsesc în cortexul cerebral. făcând ca hrana sau lichidele să alunece în esofag. In afara cazului în care o înghiţitură de mâncare este îndeajuns de mare încât să se oprească în laringe. denumită glotă. Laringele Laringele este organul vorbirii conţinând corzile vocale. deoarece ajută la modelarea sunetelor emise de cavitatea fonatone a laringelui. deschis în timpul vorbirii. laringe şi gură . în general. Amplitudinea vocii este determinată de forţa cu care aerul este expulzat.de lungimea şi gradul de tensionare ale corzilor vocale. în general. care formează mărul lui Adam. Acţiunea epiglotei este controlată automat de către creier. în timp ce a doua este ferm ancorată de cartilajul tiroid. în partea superioară a traheei. corzile vocale vibrează în timpul vorbirii. au un laringe mai mic decât bărbaţii.implicaţi în producerea vorbirii . care. care este apoi modificat de conductele şi orificiile instrumentului. Pronunţarea unor consoane cum ar fi K sau T. bineînţeles. buzele şi palatul moale sunt cele mai importante. de asemenea. Cavitatea bucală este profund implicată în vorbire. laringele se închide ermetic. Corzile vocale sunt două pliuri fine. Cartilajele aritenoide îşi modifică poziţia astfel încât spaţiul dintre corzi variază ca formă între un V. acesta este motivul pentru care bărbaţii care. este un instrument extrem de delicat. o clapă care acoperă comunicarea dintre faringele inferior şi laringe. O extremitate este ataşată de o pereche de cartilaje mobile. Când un muzician suflă aerul prin ancie. Corzile vocale îndeplinesc o funcţie asemănătoare cu cea a anciei unui instrument de suflat. are şi o funcţie mai puţin complexă . uneori. nas şi gură. în esenţă. Când mâncăm sau bem. deschis. o porţiune specializată a traheei. Centrii vorbirii. care vibrează pentru a produce vorbirea. In consecinţă. Deasupra lui se găseşte epiglota. iar sunetele produse sunt modificate de faringe.o poartă de trecere spre plămâni. Aceasta se numeşte fonaţie. vorbirea. cu un înveliş extern cartilaginos. Întregul sistem respirator şi toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor. ea va fi eliminată prin tuse. Este. Vibraţia corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spaţiul dintre ele se îngustează şi aerul din plămâni este expulzat prin acest spaţiu în laringe. laringele. acesta este inadecvat şi atunci lichidele sau particulele de hrană pătrund în laringe. producând sunetul de bază. limbajul şi înţelegerea sunt controlate şi coordonate de către creier. dar. unde cuvintele sunt decodificate şi de unde semnalele şi comenzile sunt trimise la sutele de muşchi din plămâni. In mod similar. iar tonalitatea .Vorbirea este una dintre cele mai complexe şi mai delicate operaţii efectuate de organism. care conduce la stomac. Laringele este situat aproximativ pe linia mediană a gâtului. lemnul sau plasticul de grosime mică vibrează. Profunzimea şi timbrul natural al vocii sunt determinate de forma şi mărimea faringelui şi a laringelui. a nasului şi a gurii. au corzile vocale mai lungi şi cu mişcare mai liberă tind să aibă voci mai profunde decât femeile. denumite aritenoide. cum ar fi clarinetul. Când avem nevoie să inspirăm şi să expirăm este. de . asemănătoare ca formă buzelor care se închid şi se deschid după cum trece aerul prin ele. dar. In final.

vederea (prin care descifrăm cuvântul scris) şi mişcările complexe ale mâinii fo¬losite la scris. Producerea sunetelor Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale în cuvinte inteligibile. aşa-numiteîe sunete nazale. palatul moale şi cavităţile care dau rezonanţa vocii îşi au fiecare rolul lor. s ituaţi între coa ste care determină expansiunea plămânilor. pentru o pronunţie corectă. intră în rezonanţă când vorbim şi o parte din ceea ce spunem se va auzi datorită transmiterii prin oasele craniului. cu cât aceasta este mai mare. De asemenea. o rezonanţă liberă a nasului. toracelui şi gurii. recunosc ansamblul semnalelor auditive ce sosesc de la urechi. Calităţile rezonante ale diferitelor cavităţi ale gurii şi sistemului respirator determină individualitatea vocii. Conversaţia este un proces foarte complicat şi primul eveniment care are loc când auzim o persoană vorbind este acela că centrii auzului. Controlul acestor structuri este realizat de către sute de muşchi. Odată ce o replică a fost formulată. faringele (care leagă cavitatea bucală cu esofagul) şi cutia toracică. nasul. limbii şi dinţilor. din cortexul cerebral. dar explică şi de ce vocile noastre sună atât de neobişnuit când sunt redate pe o bandă magnetică sunetele pe care le auzim în acest caz sunt doar cele transmise prin aer. Trunchiul cerebral controlează atât muşchii intere os ta li. buzele. la fel ca şi sunetele captate de urechi. necesită ca aerul ce vine de la laringe să fie mult diminuat de limbă şi palat. Capacitatea surzilor de a citi pe buze se datorează rolului pe care cavitatea bucală îl joacă în producerea vorbirii. în timp ce vocalele A şi E nu necesită acest lucru. Centrul senzorial al vorbirii decodifică cuvintele astfel încât celelalte zone ale creierului implicate în proces pot recunoaşte cuvintele şi formula un răspuns. Pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni. La o persoană care foloseşte mâna dreaptă. De exemplu. în apropiere se află zonele creierului care controlează auzul (prin care înţelegem ce spun cei din jurul nostru). limba. aria motorie comandă în acelaşi timp mişcările corzilor vocale în fluxul de aer expirat. Această arie a creierului se împarte în centrul motor al vorbirii care controlează muşchii cavităţii bucale. Aceasta nu furnizează numai un "feedback" vital în ce priveşte propria vorbire. de aceea sunetele vocilor sunt diferite. Deci vorbirea este alcătuită din vocale şi consoane. faringelui şi laringelui şi centrul senzitiv care interpretează semnalele care vin pe calea nervilor acustici. Gradul presiunii aplicate asupra plămânilor în timpul expiraţiei determină viteza de trecere a aerului printre corzile vocale şi. determinând vibraţia acestora şi producând un sunet simplu. care conlucrează cu o viteză incredibilă. aceasta este de obicei emisfera stângă şi la o persoană ce foloseşte mâna stângă este emisfera dreaptă. cât şi muşchii abdominali. Cavităţile rezonante includ toată cavitatea bucală.exemplu. sunetul produs are o intensitate . cântatul la un instrument etc. cum ar fi m.efectul comic arată cum spaţiul aerian al nasului conferă claritate vorbirii noastre. centrul motor al vorbirii şi trunchiul cerebral devin operaţionali. ci doar o anumită poziţie a limbii şi dinţilor. n şi ng necesită. încercaţi să vă strângeţi de nas atunci când spuneţi ceva . Diferiţi oameni au forme diferite ale nasului. Rolul creierului Vorbirea şi funcţiile asociate sunt concentrate într-o singură emisferă. Fiecare sunet este determinat de o mişcare uşor diferită a buzelor. care determină presiunea aerului inspirat şi expirat. Craniul. de asemenea.

ci se comportă numai ca suprafeţe de frecare. Atunci când şoptim. corzile vocale sunt foarte îndepărtate. pronunţarea cuvintelor este realizată de mişcarea buzelor. aşa că nu vibrează realmente la trecerea aerului.con¬trolate de cortexul cerebral. Dar în cea mai mare parte. limbii şi palatului moale .mai mare. .