Campul auditiv -spatiu in care stimulii auditivi pot fi perceputi ca sunete.

Urechea umana percepe cel mai bine sunetele a caror frecventa este cuprinsa între 1024 si 4096 Hz, cu sensibilitatea maxima la 2048 Hz. Domeniul vorbirii cuprinde frecventele între 2000 si 4000 Hz. Câmpul auditiv se determina cu ajutorul audiometrului radio-electric iar grafica obtinuta se numeste audiograma. Perceptia frecventei unor sunete se bazeaza pe date subiective, persoana investigata recunoscând frecventele variabile care sunt exprimate în Hz. Omul poate percepe diferente de frecventa de 0,3 Hz. Receptorii pentru sunete se gasesc in ureche, dar nu este vorba de ceea ce cunoastem ca fiind urechea (urechea externa), ci de un "aparat" situat inlauntrul ei. Traditional urechea este impartita un urechea externa (pavilionul urechii), urechea medie (care contine componente ce ajuta la amplificarea sunetelor) si urechea interna (unde se gasesc localizati receptorii propriu-zisi pentru sunete). Aparatul periferic al vorbirii sonore este format din trei componente: a) componenta energetică; b) generatorul; c) rezonatorul. a) Pentru sonorizarea vocii este necesară o anumită energie a aerului expulzat din plămâni, care trece prin trahee, cavitatea nazală şi cavitatea bucală. La sporirea acestei energii participă şi muşchii abdominali, intercostali şi diafragma. b) Laringele şi corzile vocale, precum şi limba, buzele şi bolta palatină formează componentele generatoare. c) Componenta rezonatoare este alcătuită din cavitatea toracică, cavitatea bucală, cavitatea nazală şi nazofaringeală. Atât pentru producerea vorbirii, cât şi pentru recepţia sa, este necesară integritatea funcţiilor creierului, care coordonează, analizează şi emit conţinutul limbajului. Corzile vocale sunt alcătuite din fibre musculare complexe, vascularizate şi inervate puternic. În fibrele musculare ale corzilor vocale se găsesc glicogen, mitocondrii şi rezerve metabolice, elemente ce explică efortul prelungit la care sunt expuse pe parcursul întregii vieţi. Stratul dintre plicile vocale se numeşte glotă şi poate fi strâmtat sau lărgit după sunetul ce urmează să fie emis. În timpul respiraţiei, glota este larg deschisă şi coloana de aer poate trece uşor în ambele sensuri. Producerea sunetelor este determinată de apropierea plicilor (închiderea glotei). Traheea este constituită dintr-un schelet fibro-cartilaginos care se bifurcă în bronhiile principale (câte una pentru fiecare plămân) la nivelul vertebrei a VI-a dorsală. Bronhiile principale se bifurcă în numeroase bronhiole, care fac legătura cu alveolele

Inspiraţia este un fenomen activ. nervul cohlear intră în conductul auditiv intern. care înveleşte peretele cavităţii toracice. Sunt înveliţi într-o pleură formată din două foiţe: parietală. Între cele două foiţe se găseşte o peliculă de lichid. Aparatul auditiv Are rol în recepţia vorbirii. fiindcă se realizează prin contracţia muşchilor respiratori. a prelucrării lor. De aici fibrele nervoase ajung în zona temporală din scoarţă. Ei sunt adăpostiţi în cutia toracică şi sunt alcătuiţi după tipul glandelor acinoase. În acelaşi timp.pulmonare. Plămânul stâng este format din doi lobi. Fiecărei celule auditive îi corespunde o fibră nervoasă reprezentând dendritele neuronilor din ganglionul lui Corti. Inspiraţia şi expiraţia sunt mişcări ritmice pe care le facem de 16-18 ori pe minut. şi cea viscerală. Alături de nervul vestibular şi facial. unde excitaţia este transformată în senzaţie şi percepţie.periferic (urechea) . Expiraţia este un fenomen pasiv datorat relaxării muşchilor toracici. care permite mişcările plămânilor în timpul respiraţiei prin menţinerea unui contact permanent între cele două foiţe. de unde porneşte nervul cohlear.central (centrii auditivi ai scoarţei cerebrale) Calea auditivă începe cu fibrele nervoase situate la baza celulelor auditive.intermediar (căile auditive) . prin mărirea volumului plămânului. gură și cavitățile nazale . Integritatea anatomică şi funcţională a aparatului auditiv este strâns legată de calitatea limbajului vorbit. Distanţa dintre cele două urechi (42 cm) face ca sunetele să fie percepute diferit de către fiecare dintre urechi. . care aderă intim la suprafaţa plămânului. tulbărând transmiterea mesajului şi diminuându-i inteligibilitatea. iar cel drept din trei lobi. Vocea umană este sunetul natural creat de corzile vocale ale omului. Plămânii se prezintă ca două mase buretoase ce alcătuiesc organele respiratorii propriu-zise. micşorându-i volumul. care apasă asupra plămânului. Analizatorul acustic este constituit din trei segmente: . Orice dereglare în unul sau mai multe din segmentele analizatorului acustic reduce calitatea semnalelor recepţionate. presiunea aerului din interior scade. devine mai mică decât cea a aerului din exterior şi ca urmare aerul din exterior pătrunde în plămâni. și modulat în gât. Calea auditivă prezintă o mare complexitate anatomică şi funcţională şi posedă conexiuni cu câmpurile din lobul frontal şi mai ales cu centrii vorbirii din aria 44. când toracele îşi măreşte volumul.

concentrate in conductul auditiv extern si conduse spre membrana timpanica. Intensitatea standard o alege exploratorul.000 Hz.2. permi ând deosebirea între două sunete de aceeaşi tonalitate şi intensitate. În practică. Urechea umană percepe sunete cu intensitatea între 0 şi 140 dB şi.000-4. cât şi pe cale osoasă (CO).000 Hz. Sistemul de oscioare din urechea medie preia aceste vibratii. percep ia fiind posibilă doar pentru sunete cu frecven a cuprinsă între 50 . In urma stimularii apar potentialele microfonice de receptor. Vocea şoptită are 20 dB. partiala. Adultul sănătos nu percepe aceste ultime două categorii de sunete. • Tonalitatea reprezintă nr. reprezentând logaritmul raportului dintre intensitatea sunetului studiat şi cea a unui sunet standard. Peste aceasta valoare a intensitatii sonore este afectat organul Corti. le amplifica daca sunt slabe sau le atenueaza daca sunt prea puternice si le transmite membranei ferestrei ovale. Pragul auditiv masurat in decibeli este 0. Surditatea poate fi datorata unor deficiente de transmisie. 2. fiind cea mai mică intensitate a unui sunet perceput într-o cameră perfect izolată fonic.000 Hz). crescând pe măsură ce frecven a undelor sonore se apropie de limita inferioară (10 Hz) şi de cea superioară (20. sunetele au frecven e cuprinse între 500 . PRAGUL AUDITIV Defini ie. in urma presiunii exercitate de membrana tectoria asupra cililor si a deplasarii organului Corti fata de acesta. Undele sonore sunt captate de pavilion. intensitatea sunetelor se apreciază cu ajutorul unei unită i de măsură denumită bel.Functia analizatorului acustic Excitantul fiziologic al analizatorului acustic este sunetul. unilaterala sau bilaterala.000 Hz. iar la frecvente joase vibreaza membrana bazilara de la varful melcului. Caracterizare. Acuitatea auditiva maxima este intre 1. pragul auditiv măsurat în decibeli este zero. Pragul auditiv reprezintă cea mai mică valoare a intensită ii unui sunet care poate fi perceput de urechea umană. se realizeaza stimularea cililor celulelor receptoare.000 Hz reprezintă ultrasunetele.8. Astfel. Frecven ele peste 20. atât pe cale aeriană (CA). iar cele sub 16 Hz reprezintă infrasunetele. receptioneaza undele sonore si creeaza senzatia auditiva. Miscarile acesteia determina deplasarea oscilatorie a perilimfei prin rampa vestibulara. Caracteristicile stimulilor auditivi • Intensitatea este direct propor ională cu amplitudinea vibra iilor sonore. apoi prin rampa timpanica pana la fereastra rotunda care asigura mentinerea constanta a presiunii perilimfei. marind sau micsorand distanta dintre celulele receptoare si membrana tectoria (variatii de contact). în mod normal. Persoanele în vârstă au câmpul auditiv mai redus. Amplitudinea vibratiei este direct proportionala cu intensitatea stimulului. Belul este o valoare arbitrară. helicotrema. care sunt preluate si transmise prin fibrele caii de conducere. de vibra ii/unitatea de timp şi se exprimă în cicli/sec sau Hz. Stimulii auditivi reprezintă vibra ii sonore cu frecven a cuprinsă între 16 . Oscilatiile perilimfei determina oscilatii ale membranei bazilare pe care se afla organul Corti si ale endolimfei. Sunetele sunt transmise. a carei vibratie o determina. A zecea parte din bel se numeşte decibel (dB). vocea .000 Hz. Urechea umana perecepe sunete intre 0-140 dB. de receptie sau ambelor cauze. ca urmare. Ea poate fi totala.20. Analizatorul acustic capteaza. La frecvente inalte. Pragul auditiv variază în func ie de frecven a vibra iei. În zona conversa ională. • Timbrul caracterizează totalul armonicelor supraadăugate sunetului de fond. Urechea umana percepe sunete intre 16-20. vibreaza membrana bazilara de la baza melcului membranos.000 de vibratii/secunda.

. iar zgomotul unui motor de avion are intensitatea de 120 dB. Sunetele ce au intensitatea peste 140 dB alterează organul Corti şi pot produce senza ii dureroase.conversa ională 50 .70 dB.

o porţiune specializată a traheei. în esenţă. asemănătoare ca formă buzelor care se închid şi se deschid după cum trece aerul prin ele. o clapă care acoperă comunicarea dintre faringele inferior şi laringe. Pronunţarea unor consoane cum ar fi K sau T. ea va fi eliminată prin tuse. dar. deschis. Aceasta se numeşte fonaţie. lemnul sau plasticul de grosime mică vibrează. Cartilajele aritenoide îşi modifică poziţia astfel încât spaţiul dintre corzi variază ca formă între un V. de . Vibraţia corzilor vocale în timpul vorbirii apare atunci când spaţiul dintre ele se îngustează şi aerul din plămâni este expulzat prin acest spaţiu în laringe. deschis în timpul vorbirii. In afara cazului în care o înghiţitură de mâncare este îndeajuns de mare încât să se oprească în laringe. de asemenea. făcând ca hrana sau lichidele să alunece în esofag. limba. Când un muzician suflă aerul prin ancie. Întregul sistem respirator şi toate structurile musculare de la abdomen la nas joacă un anumit rol în emiterea sunetelor. are şi o funcţie mai puţin complexă . deoarece ajută la modelarea sunetelor emise de cavitatea fonatone a laringelui.Vorbirea este una dintre cele mai complexe şi mai delicate operaţii efectuate de organism. O extremitate este ataşată de o pereche de cartilaje mobile. In mod similar. laringele. nas şi gură.de lungimea şi gradul de tensionare ale corzilor vocale. cum ar fi clarinetul. la o fantă îngustă în timpul deglutiţiei. bineînţeles. iar tonalitatea . denumite aritenoide. iar sunetele produse sunt modificate de faringe. corzile vocale vibrează în timpul vorbirii. acesta este inadecvat şi atunci lichidele sau particulele de hrană pătrund în laringe. care vibrează pentru a produce vorbirea.implicaţi în producerea vorbirii . în general. au corzile vocale mai lungi şi cu mişcare mai liberă tind să aibă voci mai profunde decât femeile.se găsesc în cortexul cerebral. dar.o poartă de trecere spre plămâni. producând sunetul de bază. acesta este motivul pentru care bărbaţii care. vorbirea. în partea superioară a traheei. Cavitatea bucală este profund implicată în vorbire. au un laringe mai mic decât bărbaţii. Amplitudinea vocii este determinată de forţa cu care aerul este expulzat. cu un înveliş extern cartilaginos. laringele se închide ermetic. luând deci o "cale greşită". care formează mărul lui Adam. buzele şi palatul moale sunt cele mai importante. unde cuvintele sunt decodificate şi de unde semnalele şi comenzile sunt trimise la sutele de muşchi din plămâni. In consecinţă. care este apoi modificat de conductele şi orificiile instrumentului. în timp ce a doua este ferm ancorată de cartilajul tiroid. a nasului şi a gurii. laringe şi gură . Când mâncăm sau bem. dintre acestea. Laringele este situat aproximativ pe linia mediană a gâtului. care conduce la stomac. în general. Când avem nevoie să inspirăm şi să expirăm este. Este. Corzile vocale sunt două pliuri fine. dar. Deasupra lui se găseşte epiglota. care. Profunzimea şi timbrul natural al vocii sunt determinate de forma şi mărimea faringelui şi a laringelui. denumită glotă. Centrii vorbirii. Corzile vocale îndeplinesc o funcţie asemănătoare cu cea a anciei unui instrument de suflat. uneori. Laringele Laringele este organul vorbirii conţinând corzile vocale. Acţiunea epiglotei este controlată automat de către creier. este un instrument extrem de delicat. limbajul şi înţelegerea sunt controlate şi coordonate de către creier. In final.

încercaţi să vă strângeţi de nas atunci când spuneţi ceva . care conlucrează cu o viteză incredibilă. recunosc ansamblul semnalelor auditive ce sosesc de la urechi. toracelui şi gurii. intră în rezonanţă când vorbim şi o parte din ceea ce spunem se va auzi datorită transmiterii prin oasele craniului. la fel ca şi sunetele captate de urechi. aria motorie comandă în acelaşi timp mişcările corzilor vocale în fluxul de aer expirat. s ituaţi între coa ste care determină expansiunea plămânilor. ci doar o anumită poziţie a limbii şi dinţilor. Rolul creierului Vorbirea şi funcţiile asociate sunt concentrate într-o singură emisferă. determinând vibraţia acestora şi producând un sunet simplu. care determină presiunea aerului inspirat şi expirat. palatul moale şi cavităţile care dau rezonanţa vocii îşi au fiecare rolul lor. Centrul senzorial al vorbirii decodifică cuvintele astfel încât celelalte zone ale creierului implicate în proces pot recunoaşte cuvintele şi formula un răspuns. o rezonanţă liberă a nasului. sunetul produs are o intensitate . necesită ca aerul ce vine de la laringe să fie mult diminuat de limbă şi palat. de aceea sunetele vocilor sunt diferite. faringelui şi laringelui şi centrul senzitiv care interpretează semnalele care vin pe calea nervilor acustici. cântatul la un instrument etc. Gradul presiunii aplicate asupra plămânilor în timpul expiraţiei determină viteza de trecere a aerului printre corzile vocale şi. nasul. aceasta este de obicei emisfera stângă şi la o persoană ce foloseşte mâna stângă este emisfera dreaptă. Pe măsură ce aerul este expulzat din plămâni. din cortexul cerebral. Calităţile rezonante ale diferitelor cavităţi ale gurii şi sistemului respirator determină individualitatea vocii. Capacitatea surzilor de a citi pe buze se datorează rolului pe care cavitatea bucală îl joacă în producerea vorbirii. Această arie a creierului se împarte în centrul motor al vorbirii care controlează muşchii cavităţii bucale. centrul motor al vorbirii şi trunchiul cerebral devin operaţionali. cu cât aceasta este mai mare. buzele. vederea (prin care descifrăm cuvântul scris) şi mişcările complexe ale mâinii fo¬losite la scris. Producerea sunetelor Pentru a transforma sunetele simple emise de corzile vocale în cuvinte inteligibile. De asemenea. faringele (care leagă cavitatea bucală cu esofagul) şi cutia toracică. dar explică şi de ce vocile noastre sună atât de neobişnuit când sunt redate pe o bandă magnetică sunetele pe care le auzim în acest caz sunt doar cele transmise prin aer. Diferiţi oameni au forme diferite ale nasului. Craniul. pentru o pronunţie corectă. Deci vorbirea este alcătuită din vocale şi consoane. n şi ng necesită. La o persoană care foloseşte mâna dreaptă.efectul comic arată cum spaţiul aerian al nasului conferă claritate vorbirii noastre. în timp ce vocalele A şi E nu necesită acest lucru. în apropiere se află zonele creierului care controlează auzul (prin care înţelegem ce spun cei din jurul nostru). aşa-numiteîe sunete nazale. De exemplu. limba. Trunchiul cerebral controlează atât muşchii intere os ta li.exemplu. cum ar fi m. Controlul acestor structuri este realizat de către sute de muşchi. Odată ce o replică a fost formulată. Cavităţile rezonante includ toată cavitatea bucală. Aceasta nu furnizează numai un "feedback" vital în ce priveşte propria vorbire. Fiecare sunet este determinat de o mişcare uşor diferită a buzelor. Conversaţia este un proces foarte complicat şi primul eveniment care are loc când auzim o persoană vorbind este acela că centrii auzului. limbii şi dinţilor. cât şi muşchii abdominali. de asemenea.

corzile vocale sunt foarte îndepărtate. Dar în cea mai mare parte. Atunci când şoptim. pronunţarea cuvintelor este realizată de mişcarea buzelor. aşa că nu vibrează realmente la trecerea aerului.con¬trolate de cortexul cerebral.mai mare. limbii şi palatului moale . ci se comportă numai ca suprafeţe de frecare. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful