Sunteți pe pagina 1din 11

T Figuri de stil Epitetul - Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv

sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explucative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor. Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de atribute si complemente. Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu al cuvntului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvntul sau expresia il dobndeste numai prin analogie, prin comparatie. In comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat. Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvntatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gndi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvnt, de a face din ele persoane. Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene, idei etc.), de obicei, punndu-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia. Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete, personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe. Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intmplari, cu scopul de a=l impresiona pe cititor. Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvnt (grup de cuvinte) din contextul respectiv. Enumeratia - Insiruirea mai multor termeni din acelasi cmp semantic, folosita spre a atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate. Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvnt sau a unui grup de cuvinte, pentru a intari o idee sau o impresie. Onomatopeea - Cuvnt care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura. Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa. Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii pentru a-si pitea

realiza opera. Cnd invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica. Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul prin lucrul posedat etc. Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen. Moduri de expunere Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe lnga prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incntare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci cnd scriitorul descrie personaje, realiznd portrete. Naratiunea - este o relatare a unor intmplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intmplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intmplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intmplari din viata oamenilor, acele intmplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci cnd apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Pritre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic. Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intmplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gndeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate. Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgnd la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punndu-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarrea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter. Genuri literare Termenul de gen literar provine din latinescul genus (neam, rasa, fel, mod) si, in literatura, numeste o clasa de opere literare. Genul literar a fost definit avnd ca elemente de referinta relatia ce se stabileste intre cretor si lumea inconjuratoare, precum si felul in care acesta comunica in opera respectiva idei, sentimente, atitudini. 1. Genul LIRIC cuprinde acele opere literare in care scriitorul (cel mai adesea, poet) comunica direct impresiile,

gndurile, sentimentele, ideile si atitudinile sale. Cel care le exprma este insusi poetul. Uneori, sentimentele autorului intra in rezonanta cu simtamintele cititorului, intmplare fericita, ce da valoarea operei si, uneori, viata lunga a acesteia. # cult: - imnul -- Poezie sau cntec solemn compus pentru preamarirea unei idei, a unui eveniment, a unui erou legendar etc. Imnurile religioase premaresc divinitatea. Odata cu formarea statelor nationale, imnul devine si un cntec solemn adoptat oficial ca simbol al unitatii nationale a statului. Este inrudit si cu oda. - oda -- specie a poeziei lirice (formata din strofe cu aceeasi forma si cu aceeasi structura metrica), in care se exprima elogiul, entuziasmul sau admiratia fata de persoane, de fapte eroice, idealuri, fata de patrie. Oda opate fi eroica, personala, religioasa sau sacra. - pastelul -- specie a poeziei lirice, in care autorul descrie un tablou din natura (priveliste, moment al unei zile sau anotimp, aspecte din fauna si flora), prin intermediul caruia isi exprima direct anumite sentimente. - elegia -- Poezie lirica in care se exprima sentimente de tristete, melancolie, regret mai mult sau mai putin dureros, de disperare, provocate de motive intime sau sociale. Elegiile pot fi filozofice, patriotice, religioase, erotice etc. - satira -- Poezie lirica n care sunt ridiculizate aspecte negative sociale, moravuri, caractere. satira poate fi literara, morala, sociala, politica. - meditatia -- specie a liricii filozofice in care poetul isi exprima sentimentele, cugetnd asupra rosturilor existentei umane si asupra unor experiente intelectuale fundamentale in legatura cu temele majore ale unversului. - sonetul -- Poezie cu forma prozodica fixa, alcatuita din 14 versuri, repartizate in doua catrene, cu rima imbratisata si doua tertine cu rima libera. Intregul cuprins al poeziei este enuntat in ultimul vers, care are forma unei maxime. - rondelul -- A aparut in literatura medievala franceza si desemneaza, la origine, un cntec si un dans. In acceptia lui moderna, rondelul este o poezie cu forma fixa, avnd numai doua rime si un refren, care deschide poezia si in care este reluat, partial si inetgral, la mijlocul si la sfrsitul ei. - gazelul -- desemneaza o poezie lrica erotica. Originar din literatura indiana, persana, araba, preluat de poetii europeni, gazelul este format dintr-un numar variabil de distihuri, fiecare al doilea vers avnd aceeasi rima cu cele doua versuri ale distihului initial. # popular - doina -- specie a liricii populare si a folclorului muzical romnesc, care exprima un sentiment de dor, de jale, de dragoste, de revolta etc. - cntecul -- specie lirica semifolclorica, avnd un caracter nostalgic, erotic, sau care celebreaza haiducia. - bocetul -- Lamentatie improvizata, de obicei, versificata, cntata pe o anumita melodie, in cadrul obiceiurilor legate de inmormntare. 2. Genul EPIC cuprinde acele opere literare in care ideile si sentimentele autorului nu sunt transmise direct, ca in cazul genului liric, ci indirect, prin intermediul actiunii si al personajelor. Genului epic ii corespunde, ca mod de expunere, naratiunea. De aceea, intr-o opera epica exista trei elemente defibitorii: actiunea (intmplarile prezentate, frecvent, in ordinea desfasurarii lor), personajele si autorul. # cult - schita -- specie a genului epic, de dimensiuni reduse, cu actiune limitata la un singur episod caracteristic din viata unuia sau a mai multor personaje. - nuvela -- Opera epica in proza, care are o actiune complexa ce cuprinde o inlantuire de fapte, la care participa mai multe personaje, surprinse in evolutie si prezentate in mediul lor de viata. Ca dimensiune, se situeaza intre schita si roman. Nuvela poate fi romantica, naturalista, realista, psihologica, umoristica, istorica. - romanul -- specie a genului epic, in proza, cu actiune mai complicata si de mai mare intindere dect a celorlalte specii epice in proza, desfasurata pe mai multe planuri , cu personaje numeroase, bine conturizate.

- fabula -- Povestire scurta, in versuri sau in proza, in care scriitorul critica anumite trasaturi morale sau comportarea unor oameni, prin intermediul personajelor - animale, plante, obiecte - si care are valoare educativa. Fabula este construita pe baza alegoriei, dezvaluita prin morala (partea finala), uneori, cu valoare de sentinta a fabulei. - balada -- A fost cultivata de literatura medievala franceza. Are subiecte diverse, valorifica eroicul, fantasticul, legendarul, care a fost adesea valorificata in literatura culta. Are o forma fixa (trei strofe a cte opt versuri si un catren final. - poemul eroic -- specie a genului epic, in versuri, de proportii mai mari dect balada, dar mai mici dect epopeea. Poemul eroic evoca fapte istorice sau legendare, din trecutul unui popor, punnd in centrul atentiei figura unui erou exceptional, in imprejurari exceptionale, care se detaseaza dintre alte personaje cu insusiri deosebite, pe care acesta le domina. - epopeea -- Creatie epica in versuri, de intindere mai mare dect poemul, in care se povestesc fapte eroice, legendare, de mare insemnatate pentru viata unui popor si la care participa, pe lnga eroii numerosi, si forte supranaturale. Epopeea poate fi istorica, eroica, eroi-comica, filozofico-religioasa. - basmul -- specie in proza a epicii (populare), a carei naratiune si ale carei personaje, fabuloase, transfigureaza realitati ale naturii si ale vietii sociale - legenda -- specie a genului epic (popular), in versuri sau proza, prin care se explica, apelndu-se, de obicei, la fantastic, geneza unui lucru (fiinte, fenomen,) al unui eveniment istoric ori se evoca ispravi neobisnuite ale unor eroi atestati sau nu de catre documente. - snoava -- scurta povestire folclorica cu continut anecdotic, inspirata din viata de toate zilele, avnd o larga circulatie orala. 3. Genul DRAMATIC cuprinde acele opere literare incare continutul de idei, sensul operei sunt evidentiate prin jocul unor actori, care intruchipeaza personajele pe o scena, in fata sspectatorilor. Intre spectatori si scriitor (dramaturgul) apare o conventie, spectatorul admitnd ideea ca pe scena apar adevaratii eroi. Principalul mod de expunere intr-o opera dramatica este dialogul (si monologul). Opera dramatica nu este scrisa pentru a fi citita, ci pentru a fi reprezentata pe scena. - comedia -- Este specia genului dramatic, in proza sau in versuri, care evoca personaje, intmplari, moravuri sociale, care sunt caracterizate intr-un mod ce strneste rsul, avnd un sfrsit vesel (happy end) si, deseori, un rol moralizator. - drama -- specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, cu continut si deznodamnt grav. Fiindca imbina episoadele vesele cu cele triste, drama exprima mai aproape de adevar complexitatea vietii reale. Tinznd sa exprime aceasta complexitate, este mai putin supusa conventiilor dect tragedia, si de aici, diversitatea formelor si dificultatea de a o defini. Contine tipuri diferite de personaje, sentimente, tonalitati, iar partea componenta esentiala o constituie conflictul. -tragedia -- specie a genului dramatic, in versuri sau proza, cu subiect grav, patetic, cu personaje puternice, aflatde intr-un conflict violent, ireconciliabil, cu deznodamnt nefericit, infiorator. Notiuni de versificatie Versificatia sau prozodia (gr. prosodia = intonare, accentuare) este o stiinta. Ea studiaza cantitatea sau durata vocalelor si a silabelor, in diferite parti constructive ale cuvntului (in limite care utilizeaza o metrica calitativa. In general, insa, prin versificatie se intelege ansamblul de tehnici pe care il presupune scrierea versurilor si rima. Versificatia, spre deosebire de proza, incnta pe cititor. Deci, prin prozodie sau versificatie, se intelege ansamblul de reguli, pe care, in timp, poetii le-au statuat in scrierea poeziilor. 1. VERSUL - este un rnd dintr-o poezie, in care sunt respectate regulile referitoare la ritm, rima si masura. Acesta este versul clasic. In afara de acest gen de vers, mai exista:

a) Versul liber - care este un rnd dintr-o poezie, in care regulile enuntate mai sus sunt aplicate dupa cum doreste poetul, netinnd cont de unele dintre acestea; b) Versul alb este versul fara rima. 2. STROFA - apare in versificatia moderna si numeste o grupare de versuri delimitate grafic printr-un spatiu alb. Numarul versurilor dintr-o strofa difera, incepnd cu strofe formate dintr-un singur vers si ajungnd pna la o strofa cu 12 versuri. Dupa numarul de versuri din care sunt alcatuite strofele, pot fi : monovers (un vers), distih (soua versuri), tertet (trei versuri), catren (patru versuri), cvinarie (cinci versuri), sextina (sase versuri), septet (sapte versuri), octava (opt versuri), nona (noua versuri), decima (zece versuri). stanta este tot o strofa in care versurile sunt legate prin inteles si printr-o anumita rima. specifica Renasterii italiene, o stanta poate avea un numar de versuri variind intre trei si douazeci. 3. MASURA - este numarul silabelor dintr-un vers. Masura poate fi de la patru silabe, pna la 15-16 silabe, si chiar mai multe. Masura si ritmul sunt atribute importante ale versificatiei. De regula, intr-o poezie, versurile au aceeasi masura. Exista, totusi, si versuri cu o masuradiferita, mai ales in fabule. 4. RIMA - consta in a face sa coincida silabele de la sfrsitul a doua sau mai mulote versuri. Aceasta potrivire incepe cu ultima vocala accentuata.Cnd rima este imperfecta, ea poarta numele de asonanta. In aceasta situatie, se potrivesc ultimele vocale ale versurilor si, aproximativ, consoanele. Considerata, in literatura culta, drept o licenta poetica, in poezia populara, asonanta este foarte des intlnita. Dupa felul cum rimeaza versurile, exista mai multe tipuri de rima: - Monorima -- consta intr-o rima ce apare succesiv la mai multe versuri si este specifica poeziei populare. - Imperecheata sau succesiva -- apare atunci cnd versurile rimeaza doua cte doua - primul cu al doilea, al treilea cu al patrulea s.a.m.d. - Incrucisata sau alternativa -- apare atunci cnd primul vers al unui catren rimeaza cu al treilea, iar al doilea rimeaza cu al patrulea. - Imbratisata -- rimeaza primul vers cu al patruleasi al doilea cu al treilea. Este un tip de rima mai rar folosit de poeti. - Variata sau amestecata -- apare, deseori, in fabule, unde poetii recurg la imbinarea diverselor tipuri de rima, nerespectndu-se o anumita ordine a acestora. Pentru multi, rima este sinonima cu poezia, fiindca rima, combinata cu ritmul, este cea care da muzicalitate oeziei. Rima este cea care grupeaza versurile in strofe, indicnd si sfrsitul versurilor. De cele mai multe ori, cuvntul-rima este si cel mai important din versul repsectiv. Dupa silaba accentuata din rima, aceasta opate fi simpla sau complexa. Rima simpla poate fi masculina, atunci cnd accentul cade pe ultima silaba, sau feminina, atunci cnd accentul pica pe penultima silaba. 5. RITMUL - miscare regulata si masurata, care se defineste ca fiind succesiunea regulata a unor silabe neaccentuate, dar si a pauzelor dintr-un vers. Unitatea metrica este un grup de silabe accentuate si neaccentuate ( / ) si ( U ) si care se repeta la intervale regulate intr-un vers. Cel mai adesea, in limba romneasca se folosesc unitatile metrice numite troheu, iamb si amfibrah, iar ritmul corespunzator este trohaic, iambic si amfibrahic. Formele ritmului sunt binare. Trohaic - atunci cnd unitatea metrica este troheul - / U. Ritmul trohaic este specific poeziei populare, pentru ca este cobortor si vioi, dar apare si inpoezia culta. Iambic - atunci cnd unitatea metrica este iambul U /. Iambul este un ritm suitor, care, prin nota lui grava, este

potrivit pentru acele specii ale poeziei culte in care poetii dau glas unor sentimente puternice si tulburatoare, precum in elegie sau meditatie. Formele ritmului mai pot fi ternare: dactilic (picior trisilabic / U U ), anapestic ( U U /) si amfibrahic ( U / U ). Ritmul amfinrahic presupune o succesiune de picioare trisilabice, in care a doua silaba, accentuata, este incadrata de doua silabe neaccentuate.

Plumb - G. Bacovia
Curent literar aprut n Frana, simbolismul promoveaz necesitatea unei nnoiri a poeziei fa de retorica romantic i fa de impersonalitatea poeziei parnasiene. Este exprimat astfel, dorina de a impune n poezie sensibilitatea i visul, muzicalitatea ce se evideniaz nu numai prin repetiiile cuvintelor, ci i prin accentuarea unor sunete. Poezia simbolist este dominat de ambiguitate, de nostalgie, de melancolie. Se urmrete stabilirea unor corespondene intime ntre eul liric i lumea exterioar, precum i posibilitatea de a da versurilor mai multe interpretri. Simbolitii consider c nimic nu trebuie explicat n poezie, ci doar sugerat. De asemenea, ei pledeaz pentru introducerea culorilor n poezie, dar sub forma nuanelor pentru a pstra ideea de impresie. Elementul cheie al acestei poezii devine simbolul, cu rolul de a sugera, iar el trebuie s fie autentic i spontan, o asociere spontan ntre senzaie, emoie i imagine sensibil. Poetul simbolist gndete n simboluri i traduce n imagini, n mod direct, o anumit stare liric, fr a implica raiunea. Se pune accentul pe imaginaie, pe idealism i pe orientarea asupra lumii interioare, care devine mult mai interesant dect exteriorul. Sunt preferate anumite teme i motive, precum iubirea, reveria, natura, moartea, singurtatea, melancolia, culoarea, muzica. n literatura romn, simbolismul cunoate patru momente importante. Prima etap este cea a experinelor, cnd Alexandru Macedonski teoretizeaz n revista Literatorul principiile acestui curent literar: Poezia viitorului va fi numai muzic i imagine. Cel de-al doilea moment i are n prim-plan pe poeii Dimitrie Anghel, tefan Petic, care scriu un tip de poezie melancolico-muzical. O alt etap este reprezentat de Ion Minulescu, cu poeziile sale exotice, pline de vitalitate i de melancolie, ce propun sentimente vagi, iar ultimul moment al simbolismului romnesc este reprezentat de George Bacovia. Universul poetic bacovian are la baz cteva motive specifice liricii simboliste. Este vorba, n primul rnd, de motivul singurtii, preluat din romantism. Numai c, la Bacovia, solitudinea devine un sentiment sumbru, apstor, asociat cu spaiul camerei (izolarea) sau cu spaii exterioare: parcul, strzile sau oraul de provincie. n mulime, eul poetic bacovian se simte nstrinat, inadaptat, fr putin de comunicare cu ceilali, rtcete fr sens, cu gesturi absurde. Sentimentul inadaptrii produce nstrinarea i dorina de evadare. Gama de culori este restrns n poezia lui Bacovia, centrat pe cteva motive tipic simboliste: urtul, plictisul, tristeea, monotonia. Culorile, ca i instrumentele muzicale, au rolul de a sugera o stare sufleteasc. Astfel, melancolia grav este sugerat de vioar i clavir, n timp ce sentimentul de monotonie este dat de culoarea violet, de armonic i fanfar. Violetul indic, de asemenea, un doliu cosmic. Nevroza este sugerat de verde crud, roz i albastru, muzical ea fiind susinut de violin i de flaut. Galbenul sugereaz, aa cum nsui poetul declar, depresia. Culorile intense, strlucitoare, cu scprri preioase ca aurul relev o stare crepuscular. Albul statuilor pe care se las un apus de soare mre relev o stare crepuscular. Negrul, limita cromatic, suscit limita depresiv, ca n poezia cu acest titlu.

Lumea oraului, a trgului de provincie, se constituie ntr-un motiv de larg recuren n lirica bacovian. Abatorul, pieele pustii, parcurile srccioase reprezint elemente ale universului citadin care provoac spaim existenial i, n acelai timp, constituie fundalul pe care sunt proiectate ipostazele umane specifice poeziei bacoviene: copii i fecioare tuberculoase, o palid muncitoare, poetul rtcind fr sens i fcnd gesturi absurde. O imagine concludent a spaiului urban este prezent n Amurg violet. Decorul este aici de o artificialitate intens studiat. Punctul central este cromatica atipic (violet), disipat n atmosfer (amurg) i n tot spaiul: Oraul tot e violet. Cadrul natural este trist i dezolant n lirica bacovian. Ploaia i ninsoarea au rezonan n sufletul omului, aducnd monotonie, nevroz, chin i frig luntric. Toamna, anotimpul mohort al ploilor interminabile, pustiete sufletul i amorete simurile ca n poezia Nervi de toamn. Iarna este infernal, domin ntreaga lume i aduce cu sine pierderea oricrei sperane, a oricrei iluzii din sufletul poetului, precum n poezia Din vremuri. Primvara nu reprezint pentru eul liric bacovian un motiv de bucurie, ci dimpotriv, un anotimp al nevrozelor, ca n Nervi de primvar sau Note de primvar. Cldura infernal a verii creeaz o atmosfer n care cadavrele se descompun, ca n poezia Cuptor. n mijlocul acestui peisaj dezolant, poetul rtcete singur, nstrinat de ceilali, fr putina de a comunica cu lumea din jur, motivul singurtii asociindu-se cu izolarea, nstrinarea, imposibilitatea comunicrii. Iubirea apare n poeziile lui Bacovia ntr-un mod total diferit de lirica romantic. Femeia constituie un refugiu, casa ei reprezint un loc de adpost, compasiune i ocrotire, un loc unde asprimile bolii i ale mizeriei umane sunt alinate cu forme de atenie elementar, precum un ceai sau un foc bine nutrit, ca n poezia Decembre. Moartea apare la Bacovia ca o senzaie de anihilare a ntregii existene, de dezagregare a materiei i a fiinei (sfritul continuu bacovian"). Din lumea bacovian nu se poate fugi, este o lume nchis, fr iluzia unei transcendene salvatoare, sensul existenei fiind vidul, nimicul. Vol. sale de versuri (Plumb, Scntei galbene, Cu voi) ilustreaz propria concepie despre poezie, preferina acestuia pentru simbolurile culorilor, pentru motivele muzicale, pentru singurtate, melancolie, spleen. Dintre poeziile primului vol, Plumb ilustreaz caracteristicile simbolismului, prin utilizarea simbolurilor, prin tehnica repetiiilor, prin simbolismul culorilor i dramatismul tririlor eului liric. Tema textului este condiia poetului care nu se poate adapta unei societi meschine, artificiale, limitate, lipsite de aspiraii. De fapt, el i proiecteaz asupra universului exterior tririle, folosete cadrul ca pretext pentru comunicarea angoaselor. Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugereaz prin greutate apsarea sufleteasc, prin culoare starea de plictis, de monotonie, prin maleabilitatea metalului labilitatea psihic a poetului, iar spaiul nchis, izolat, din care eul liric ncearc s evadeze este dat de structura fonetic a cuvntului, alctuit din patru consoane care nchid n ele o vocal. n ceea ce privete structura, poezia este alctuit din dou catrene, care se remarc prin simetrie. Textul este construit pe baza termenului plumb, repetat n ase din cele opt versuri, iar cele dou strofe pot fi nelese ca dou secvene poetice, corespunztoare celor dou planuri ale realitii: prima strof reprezint realitatea exterioar, cu toate elementele ei (cimitirul, cavoul), iar strofa a doua are n vedere realitatea interioar, prin trimiterea la motivul iubirii. Strofa I surprinde elemente ale cadrului spaial nchis, apstor, sufocant, n care eul poetic se simte claustrat: un cavou. Acesta poate sugera ns camera poetului, trgul de provincie care reteaz toate elanurile, chiar existena poetului. Mesajul poeziei se organizeaz n jurul unor simboluri: cavoul i amorul , ce surprind aadar cadrul spaial apstor, n care eul poetic se simte claustrat, izolat. Elementul temporal nu apare, dar atmosfera terifiant transmite sugestia nocturnului. Elementele decorului din Plumb (sicriele, florile, coroanele) sunt toate accesorii funerare

ieftine, tipice pentru societatea mediocr aa cum sugereaz i metaforele flori de plumb, coroane de plumb. De asemenea, sentimentul de angoas este accentuat i de imaginile vizuale structurate n jurul culorii gri, care transmite sugestia unui univers cenuiu. Se tie c poetul are o percepie deosebit a culorilor n poezie: Fiecrui sentiment i corespunde o culoare. Simbolul culorilor devine aadar un mijloc sugestiv pentru realizarea corespondenelor dintre tririle sufleteti i decorul exterior. Culorile nu mai alctuiesc n poeziile bacoviene un miraj optic, ci funcioneaz ca nite semnale psihologice ale sufletului eului liric, traumatizat de o realitate brutal. Lumea obiectual este marcat de mpietrire. Cel care face legtura ntre spaiul exterior i cel interior i care aduce micare este vntul. Acesta produce ns efecte reci, ale morii: i scriau coroanele de plumb. Strofa a II-a debuteaz sub semnul tragicului existenial, generat de dispariia iubitei, a afectivitii: Dormea ntors amorul meu de plumb. Dintre motivele tipic simboliste, n poezie apar somnul i singurtatea. Somnul, prin ruperea de lumea real, diurn atrage din nou sugestia morii: Dormea ntors amorul meu de plumb. Este o moarte simbolic, afectiv, iar epitetul ntors exprim misterul, facnd n acelai timp referin la o credin popular autohton conform creia morii se intorc cu faa ctre apus. De asemenea, eul liric se dedubleaz, i privete tririle ca un spectator, dar solitudinea transmite senzaia de golire interioar: Stam singur. n singurtate, sufletul poetului devine trist, nelinitit, stare agravat i de realitile deprimante ale existenei (noaptea, ploaia, melancolia), ceea ce genereaz acea stare ciudata, numit de simbolisti spleen. Strigtul de disperare al poetului semnific revolta existenial, care este sortit eecului: i-am nceput s-l strig. O posibila salvare a sufletului este sugerat prin metafora aripi de plumb, care transmite ideea unei posibile nlri, a unui zbor, dar sugestia plumbului face ca acest zbor s eueze. Frecvena verbelor la imperfect are rolul de a accentua idea unei prelungiri la infinit a strii de angoas, iar perfectul compus am nceput i conjunctivul s-l strig sugereaz ncercarea zadarnic a eului liric de a se sustrage monotoniei. Rima mbriat a versurilor ntrete ideea morii. Poezia poate fi considerat reprezentativ pentru curentul simbolist, nu numai prin evidenierea unor teme i motive, ci i prin folosirea unor tehnici specifice.

Stiluri functionale
Termenul provine, potrivit Dictionarului de termeni literari, din fr. style, lat. stylus, cu sensul "condei, compozitie". In poetica traditionala nsemna modul de exprimare scrisa sau orala. Se pot distinge: 1. 2. 3. 4. stilul propriu unui gen sau unei specii literare (stilul dramatic, epic, liric) stilul unui curent artistic (romantic, clasic, realist etc) stilul epocii stilul national

Modul in care sunt folosite resursele limbii (lexicale, fonetice, morfologice, sintactice, topice) poate caracteriza un vorbitor sau o colectivitate (grup); Tudor Vianu definea stilul ca fiind expresia unei individualitati. n limba romana contemporana exista cinci stiluri functionale: beletristic (artistic), stiintific, administrativ (oficial), publicistic si colocvial (familiar).

1. Stilul beletristic are drept caracteristica fundamentala functia poetica a limbajului (expresiva, sugestiva); (artistic) se foloseste in operele literare si prezinta urmatoarele trasaturi: 1. folosirea termenilor cu sens figurat ca si a celora care, prin anumite calitati, trezesc in constiinta cititorilor imagini plastice, emotii, sentimente; 2. o mare complexitate, data fiind diversitatea operelor literare cat si faptul ca fiecare autor isi are propriul stil; 3. bogatia elementelor lexicale (cuvinte din fondul principal lexical, termeni regionali, arhaici, neologisme, termeni de jargon sau argou etc); 4. extinderea semantica prin utilizarea sinonimiei si a polisemiei unor termeni; 5. cuvintele sunt utilizate cu functia lor conotativa; 6. relieful enuntului poate fi intarit chiar si prin abaterea de la uzul curent al limbii. - ANALIZA LITERARA, COMENTARIUL LITERAR, CARACTERIZAREA, PARALELA, SINTEZA TEMATICA, RECENZIA; 2. Stilul stiintific se utilizeaza in lucrarile care contin informatii asupra unor obiecte, fenomene, fapte, investigatii, cercetari, caractere tehnice etc, cu alte cuvinte, in lucrarile stiintifice; comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva; accentul cade pe comunicare de notiuni, cunostinte, idei etc., astfel ca functia limbajului este cognitiva; Acest stil prezinta urmatoarele caracteristici: 1. 2. 3. 4. folosirea unor notiuni / teorii stiintifice exacte si a unor rationamente riguroase; utilizarea unor neologisme din lexicul propriu fiecarei stiinte; folosirea cuvintelor monosemantice; claritatea exprimarii (pusa in evidenta printr-o structura adecvata a propozitiei/frazei), precizie, corectitudine; 5. utilizarea sensului propriu al cuvantului; 6. un grad mare de tranzitivitate; 7. fiecare domeniu stiintific isi are propriul vocabulary; termenii utilizati sunt monosemantici. Lexicul stiintific include numeroase neologisme si cuvinte derivate cu prefixe si pseudoprefixe (antebrat , contraofensiva) sau compuse cu sufixoide si prefixoide (biolog, geografie etc.) Acestora li se adauga utilizarea unor abrevieri, simboluri, semne conventionale, formule stereotipe. Dintre compozitiile pe baza textelor stiintifice, amintim: analiza stiintifica (filozofica, economica, politica, botanica, etc); studiul; comunicarea; referatul; eseul;

3. Stilul administrativ se utilizeaza in documente oficiale (cerere, memoriu, raport, referat, proces-verbal, curriculum vitae), in documente referitoare la activitatea unor institutii sau la relatiile administrative, politice, juridice etc; cunoaste doua variante: cea juridica (textele de legi si tratatele care le comenteaza) si cea administrativa (actele si documentele oficiale); Stilul administrativ prezinta urmatoarele trasaturi: 1. precizia si concizia exprimarii; 2. caracterul neutru al registrului lingvistic; caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile lipsite de incarcatura afectiva; 3. este stilul impersonal 4. prezenta cliseelor lingvistice (formule si termeni consacrati care dau claritate si uniformitate exprimarii) de tipul: Subsemnatul, In conformitate ..Conform hotararii ... etc. 5. predomina: formele verbale impersonale, verbele la viitor, diateza reflexiva se vor lua masuri, se aduce la cunostinta 6. lipsa figurilor de stil DAREA DE SEAMA, PROCESUL VERBAL, PLANUL DE MUNCA, NOTA INFORMATIVA, RAPORTUL, DECLARATIA, REFERATUL, MEMORIUL DE ACTIVITATE, CEREREA; 4. Stilul publicistic este propriu ziarelor si revistelor destinate marelui public; este stilul prin care publicul este informat, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si politice, economice, artistice etc. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in presa si publicatii), monologul oral (la radio si televiziune), dialogul oral (dezbaterile publice), dialogul scris (interviuri consemnate scris); se caracterizeaza prin: 1. bogatie si varietate lexicala; 2. vocabular accesibil unor categorii de cititori de nivel intelectual mediu; 3. frecventa redusa a expresiilor / termenilor tehnico-stiinti-fici proprii unui anumit domeniu; 4. utilizarea limbii literare, dar si a unor formulari tipice limbajului cotidian; 5. receptivitatea la termenii ce denumesc notiuni noi ( neologisme ), preocuparea pentru inovatia lingvistica (creatii lexicale proprii), utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor; titluri eliptice, adeseori formate dintr-un singur cuvant, constructii retorice (repetitii, interogatii, enumeratii, exclamatii etc.), utilizarea larga a sinonimelor; tendintele de aglomerare sintactica; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative . 6. utilizarea unor mijloace menite sa atraga publicul (exclamatii, grafice, interogatii, imagini etc). ARTICOLUL, CRONICA, REPORTAJUL, FOILETONUL, INTERVIUL, MASA ROTUNDA, STIREA, ANUNTUL PUBLICITAR

5. Stilul colocvial (familiar) se utilizeaza in sfera relatiilor de familie, in viata de zi cu zi si se caracterizeaza prin:
o o o o

o o o o

se realizeaza dezvoltarea spontana, neintentionata a limbii. un anume grad de afectivitate; folosirea unor formule de adresare, pentru implicarea ascultatorului; utilizarea mijloacelor non-verbale; oscilare intre economie si abundenta in exprimare. Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice, a abrevierilor de tot felul, dar mai ales prin elipsa, ca urmare a vorbirii dialogate, precum si prin mijloace extralingvistice (mimica, gestica) care permit intreruperea comunicarii, restul fiind sugerat. Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie, prin utilizarea zicalelor, proverbelor, locutiunilor si expresiilor, prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt substituite prin perifraze. incalcarea normelor si canoanelor limbii literare; prezenta unor termeni regionali sau chiar argotici; folosirea diminutivelor, augmentativelor, substantivelor in vocativ sau a verbelor la imperativ; simplitate, degajare si naturalete.