Tehnici de stimulare a creativitatii personalului Brainstorming Tehnica braistorming este o metod bazat pe teoria dinamicii de grup,care const n a se obine

ct mai multe idei(soluii) pentru rezolvarea unei probleme,considernd c n cazul acestora se va gsi o soluie optim.Aceast metod,denumit i dezlnuirea ideilor,explozia ideilor,asociaii de idei,etc.,constituie rezultatul studiilor lui Osborn.Privind aciunea i reaciunea omului n cadrul discuiilor de grup,metoda constituie o tehnic psihosociologic,de creativitate,ndreptat spre dezvoltarea iniiativei creatoare,n scopul adoptrii unor decizii.Intreprinderea fiind considerat ca un organism social,rolul tehnicii braistorming const n mobilizarea colectivelor,stimularea i dezvoltarea creativitii n cadrul grupului,ntr-o atmosfer de relaxare care se asigur prin faptul c n momentul enunrii ideilor nu se fac aprecieri asupra acestora,nlturndu-se starea de inhibiie. Tehnica braistorming este un mijloc de lucru n cadrul echipei care are la baz stimularea apariiei ideilor,prin provocarea unui fenomen asemntor unei reacii n lan care s duc la asociaii de idei. ntruct metoda braistorming urmrete cunoaterea ideilor membrilor grupului de participani,se face o delimitare a fazei de apariie a ideilor de cea a evalurilor. Realizarea tehnicii braistorming se face n trei etape principale : pregtirea discuiei; analiza problemei n cadrul grupului;selecia ideilor emise. I. Etapa de pregtire a discuiei const n stabilirea i delimitarea precis a subiectului problemei puse n discuie,pentru care se cer soluii. Se alege grupul de participani la discuie, numr de 5-12 persoane; un numr mai mare ar ngreuna desfurarea discuiei.Se recomand ca participanii s fie specialiti n diferite domenii sau cadre de conducere de la acelai nivel ierarhic.Prezena unui superior ar exercita o reinere n mod contient sau incontient,n privina contribuiei subordonailor n cadrul edinei. Persoanele participante nu trebuie alese dup funcii,ci dup capacitatea lor de a emite idei,s fie eterogene n privina profilului,a pregtirii i a preocuprilor.Este util s participe i persoane din afara unitii(oameni de tiin,reprezentani ai beneficiarilor,salariai din intreprinderi similare,etc.) Se stabilete conductorul grupului de a crui pregtire de specialitate i pricepere depinde n mare msur rezultatul edinei.El trebuie s asigure condiiile ca fiecare participant s-i spun cuvntul,s aib grij ca ideile s fie n legtur cu subiectul edinei,propunerile s fie susinute numai cu argumentele strict necesare ntruct vorbitorii trebuie s se ncadreze n timpul afectat, iar elementele de apreciere a ideilor se fac ntr-o faz ulterioar,ntr-un colectiv decident mai restrns.

n aceast etap se stabilesc locul,data i ora edinei.Este indicat ca edinele s se programeze dimineaa,cnd participanii sunt odihnii,iar durata lor s nu depeasc 45 minute pentru a se menine avantajele spontaneitii. II. Etapa de analiz a problemei(a sesiunii propriu-zise) cuprinde dou faze : faza introductiv i faza discuiilor. n faza introductiv,preedintele grupului expune n mod clar i pe scurt problema pentru care se cer soluii de rezolvare i,de asemenea,prezint modul de desfurare a edinei. n faza discuiilor propriu-zise,fiecare participant emite idei n legtur cu modul de soluionare a problemei.Ideile sunt nregistrate ntocmai prin stenografiere sau pe band de magnetofon(nu se nregistreaz i autorii). Pentru soluionarea problemei se pot forma mai multe procedee : comparaia simpl, comparaia funcional,factorii tiinifici i inspiraia(creativitatea). Comparaia simpl este folosit pentru a cuta alte soluii care s posede cel puin o caracteristic comun cu soluia cutat. Prin comparaia funcional se caut proprieti noi i neobinuite ale unor lucrri cunoscute care combinate i rearanjate s asigure modaliti noi pentru realizarea aceleiai funcii. Prin procedeul factorilor tiinifici se face apel la alte tiine pentru realizarea aceleiai funcii fundamentale.Prin inspiraie,creativitate i perfecionare se caut concentrarea forei intelectuale, prsindu-se cile tradiionale prin abordarea ntr-un mod original a problemei pentru gsirea unei soluii optime. Pentru deslnuirea ideilor exist n principal trei ci: -calea progresiv liniar,ce se caracterizeaz prin susinerea mai departe a unei idei, completarea ei pn la gsirea unei soluii practice a problemei discutate; -calea catalitic,prin care ideile se declaneaz prin analogie sau prin apariia unei idei noi, chiar opus celei care a generat-o; -calea mixt,o combinare a primelor dou,n care soluia poate da natere la idei de completare sau opuse lor,ori poate da natere unor idei diferite sau chiar opuse ei. III. Etapa de selecie a soluiilor cuprinde inventarierea,selecionarea celor ce pot fi utilizate i calcularea eficienei acestora pentru adoptarea soluiei finale. Ideile inventariate pot fi : idei ce se pot utiliza imediat i se rein pentru a se utiliza atunci cnd dispar restriciile ce au mpiedicat utilizarea lor imediat.

Reuita aplicrii tehnicii braistorming depinde de asigurarea unei atmosfere propice de lucru,care s asigure dezlnuirea ideilor i se reflect n bogia de idei emise.Pentru aceasta este nevoie s se asigure unele condiii ca : -selecionarea atent a participanilor; -prezentarea clar a problemei,limitarea ,conturarea i expunerea ei corespunztoare n faa grupului; -crearea unui climat de permisivitate; -admiterea i solicitarea unor idei orict de ndrznee. -neadmiterea aprecierilor de nici un fel i mai ales a criticilor asupra ideilor expuse,pentru a se nltura teama de a nu grei; -evitarea lurii de cuvnt de dragul participrii sau a afirmrii. Aplicarea metodei braistorming genereaz i efecte colectuale pozitive,ca : stimularea ncrederii n fore proprii,utilizarea mai bun a potenialului creator al participanilor. Sinectica Sesiunea Sinectica (metoda lui Gordon) Sinectica este metoda de creativitate care se bazeaz pe realizarea legturilor ntre lucruri, ntre fenomene, a corelaiei dintre logic i intuiie. Este o metod de stimulare, de antrenare a creativitii unor indivizi, grupuri, echipe de cercetare, bazat pe asociaii libere de idei i folosirea principiilor i mecanismelor creativitii indivizilor. Sinectica s-a fundamentat pornind de la constatarea c, o serie de invenii i soluii originale valoroase nu sunt rezultatul unor eforturi ndelungate de gndire, ci s-au nscut dintr-o sclipire sau dintr-o idee spontan. Aportul originar al sinecticii a fost s evidenieze mecanismul real al inveniei i ar construi o teorie care s poat sesiza fenomenul creaiei, iar pe de alt parte s fie operaional, adic s ofere celor care o aplic instrumente care s favorizeze apariia unor idei valoroase. Pentru obinerea unor soluii se simuleaz n mod contient un proces de creaie, trecnd prin urmtoarele momente : -problema care trebuie rezolvat contituie obiectul unei preocupri intense de formare, structurare, nelegere, de cutare a unor soluii; -ndeprtarea de problem (n timp i spaiu), destindere, desfurarea unor activiti recreative din punct de vedere intelectual; -alctuirea de legturi, procese libere de gndire, asociaii, comparaii, etc.;

-idei spontane de rezolvare, sclipire intelectual. Sinectica imit acest proces, desfurndu-se n urmtoarele etape : I. Definirea exact, analiza i eventual reformularea problemei supus rezolvrii. Conductorul echipei sau un specialist formuleaz pe tabl problemele, scurt i precis, nct s rezulte i modul de rezolvare prin explicaii, scheme, plane, etc.Membrii echipei formuleaz propuneri de soluionare a problemei, n cadrul unor discuii degajate.De obicei, n aceast etap, nu se obin soluii deosebite. Conductorul echipei noteaz fiecare propunere pe tabl, susinnd-o i solicitnd ca n primul rnd s se rein ceea ce este pozitiv. n final, mpreun cu echipa, se caut acea formul care s constituie punctul de plecare cel mai potrivit n rezolvarea problemei. II. nstrinarea n timp i spaiu de situaia de fapt a problemei, n care participanii sunt nstrinai de problem prin analogii din alte domenii ct mai ndeprtate.Se alege apoi, mpreun cu conductorul, o analogie n ce privete funcia, mediul ambiant, aspectul, etc.Pentru o contribuie creativ este absolut necesar aceast nstrinare. Se solicit participanilor s exprime esenialul ntr-un cuvnt,apoi, lng el, alt cuvnt, care s exprime contrariul, realizndu-se o analogie simbolic, dinamic, atractiv. III. Legarea elementelor descoperite n faza anterioar de problema care trebuie soluionat. Prin aceasta se ncheie nstrinarea sinectic: pn acum membrii echipei au fcur abstracie de problem, iar n acest moment este necesar restabilirea conexiunii. IV. Formularea soluiei. Materialul prelucrat n etapa de nstrinare este fcut utilizabil pentru soluionarea problemei. Participanii sunt solicitai s explice legturile ntre ultimele analogii gsite i rezolvarea problemei. Numrul etapelor poate crete (pn la 14), dar procesul este, n esen, acelai. Spre deosebire de celelalte metode de stimulare a creativitii, sinectica este reglementat mai strict, grupurile sunt mai mici (3-4 pn la maximum 6-7 participani), cu spirit inventiv, din care un specialist n problema care se discut, bine echilibrate, interdisciplinare, conduse de unul din membrii. Participanii trebuie s fie bine instruii i capabili de o colaborare constructiv, s fie nespecialiti i cu profesii ct mai diferite, dar cu acelai nivel de pregtire. n general, specialitii sunt legai de propriile lor tipare, de metodele tradiionale ale specialitii lor, ncorsetnd ndeosebi creativitatea. Nespecialitii, prin punctul lor de vedere inedit, pot aduce uneori idei valoroase prin semnificare i generalizare. Prezena specialitilor este necesar

cci judec modalitatea de aplicare,orienteaz pe ceilali pe calea cu cele mai multe posibiliti de rezolvare. Membrii echipei trebuie s aib pregtire corespunztoare i experien, cultur multilateral, aptitudini creative, perseveren i s suporte riscurile. edinele de sinectic sunt uneori ndelungate (2-3 sptmni), organizate n suite, iar discuiile sunt nregistrate pe band sau n procese verbale pentru a fi reluate. ntr-o edin de sinectic nu este obligatorie parcurgerea tuturor etapelor. Cnd se contureaz vreo legtur util se ntrerupe, chiar dac rezultatul obinut nu corespunde, i se fixeaz o nou edin. PHILIPS 66 Conform acestei metode se organizeaza o reuniune cu participarea unui numar mare de persoane (pana la 30) iar specificitatea metodei consta in faptul ca aceste persoane sunt impartite in grupuri de cate 6 iar durata discutiilor este limitata la 6 minute. De aici denumirea de 66. Philips provine de la numele celui care a descris-o Donald Philips de la Universitatea Michigan. Grupurile se constituie pe principiul eterogenitatii iar reprezentantul grupului ales din cei sase participanti noteaza toate parerile exprimate in cadrul discutiilor. Opiniile fiecarui grup sunt prezentate in cadrul unei reuniuni generale de reprezentantul grupului respectiv, dupa care au loc dezbateri asupra acestora. In final se trece la alegerea solutiei de rezolvare a problemei, care este insusita de toti participantii. Metoda Delbecq Aceasta metoda urmareste obtinerea unor idei noi in vederea solutionarii unor probleme pe baza maximizarii participarii membrilor grupului. Problema de solutionat este definita ca o diferenta intre situatia actuala si cea ideala, ambele percepute de angajatii firmei. Solutionarea problemei consta in reducerea cat mai mult a acestui decalaj. Originalitatea metodei rezida in imbinarea creativitatii indivizilor cu cea a grupului, permitand fiecaruia sa se exprime la nivelul maxim al posibilitatilor. Doua reguli stau la baza metodei: 1.- orice faza a muncii in grup este precedata de o faza individuala, in scris;

2.- in cursul fazei muncii in grup, interventiilor orale individuale li se acorda un timp limitat, fiind efectuate succesiv de fiecare component. Pentru aplicarea cu succes a metodei este necesar ca: participantii sa posede anumite cunostinte despre problema abordata; sa fie motivati sa participe la rezolvarea ei; problema supusa rezolvarii sa nu fie nici prea vasta nici prea ingusta; participantii sa faca aprecieri in perioadele stabilite pentru acest lucru; coordonarea se face de un animator al grupului.

Avantajele folosirii metodei Delbecq: contribuie la obtinerea de solutii creative pentru probleme precis definite cu care se confrunta managerii unei organizatii; valorifica intr-o masura mai mare potentialul creativ inovativ al unei parti a personalului unei organizatii; contribuie la obisnuirea managerilor de a-si raporta realizarile la o situatie ideala ceea ce influenteaza pozitiv rezultatele obtinute. Cea mai mare problema in aplicarea acestei metode este dificultatea in definirea precisa a decalajului intre situatia actuala si cea ideala in domeniul abordat. Tehnica Delphi Tehnica Delphi este o ancheta prin care se urmareste obtinerea unor informatii privind dezvoltarea unor evenimente viitoare cu scopul elaborarii unor previziuni sau a unor strategii. Numele metodei vine de la orasul grecesc Delphi unde legenda spune ca in antichitatea s-ar fi gasit preotese ale zeului Apollo ce puteau sa prevada viitorul. Aplicarea metodei presupune parcurgerea urmatorilor pasi:

1.

Constituirea unui grup de experti. Acestia trebuie sa fie competenti in domeniul studiat, cu un orizont foarte larg de cunoastere si cu idei orientate spre viitor. Este de dorit ca expertii sa fie independenti intre ei, deci sa lucreze in institutii diferite, in orase diferite, ideal ar fi ca nici sa nu se cunoasca intre ei.

2.

Elaborarea unui chestionar. In chestionar se arata problemele pentru care se solicita opiniile. In general se pun mai multe intrebari , care este de dorit sa fie independente intre ele, cu alte cuvinte raspunsul la o intrebare sa nu conditioneze raspunsul la o alta intrebare. Chestionarul se expediaza prin posta, insotit de o scrisoare explicativa, in care se indica scopul, modul de raspuns asteptat si data pana la care se doreste primirea raspunsului.

3.

Analiza raspunsurilor. Pentru fiecare intrebare din chestionar se construieste un grafic care contine structura raspunsurilor specialistilor. Pe baza rezultatelor obtinute in urma prelucrarii primului chestionar se alcatuieste un al doilea chestionar. Acesta are aceleasi intrebari dar in el se precizeaza care sunt rezultatele obtinute in urma prelucrarii primului chestionar. La cel de-al doilea chestionar specialistul fie va raspunde cu acelasi raspuns ca la primul fie in functie de raspunsurile celorlalti specialisti isi va schimba punctul de vedere. Rezultatele celui de-al doilea chestionar se prelucreaza la fel si se construieste un al treilea chestionar in care, la fiecare intrebare se prezinta si argumentele celor ce se abat de la raspunsurile majoritare. Rezultatul obtinut la procesarea celui de-al treilea chestionar va fi cel final. In marea majoritate a cazurilor, pe parcursul acestor runde iterative numarul specialistilor ce se indreapta spre acelasi raspuns creste continuu. Uneori pot aparea doua grupe de specialisti care aleg solutii distincte. Acest lucru este explicat prin faptul ca:

in domeniul respectiv exista doua scoli, fiecare cu parerea ei; intrebarea pusa a fost neclara; expertii au pornit la formularea raspunsului de la premise total diferite. In acest caz este interesant de detaliat, poate apare o idee noua, neexpoatata.

Aceasta metoda este costisitoare si de aceea se recomanda sa fie utilizata numai pentru problemele cele mai importante.