PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. Această integrare caracterizează deja stadiul II. începând cu prima perioadă. prin coordonarea mişcărilor braţului. să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. "În cazul suptului asistăm. după el. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. ca unitate de bază a realului. Această achiziţie nu este una oarecare. care începe pe la 11-12 luni. când. despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. (stadiul operaţiunilor formale la adolescent). datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare. Inteligenţa. primele deprinderi. comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. "capacitatea de adaptare". de exemplu. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. propoziţii logice etc. Jean Piaget identifică şase stadii. un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. a unor ipoteze. De-abia după aceea. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. de exemplu. ceea ce constituie o reacţie circulară. în particular. deci o deprindere în stare incipientă. foarte simple. Stadiul III prezintă tranziţiile următoare. pornind din clipa. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. se dezvoltă pe niveluri succesive. la care voi prezenta câte un scurt comentariu. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. nu fortuit sau accidental ci sistematic. de câteva ori la rând. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. în sfârşit. El a insistat pe egocentrismul copilului mic. gestul cu rezultate neaşteptate. a gândirii şi a limbajului la copil şi. El repetă imediat. care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. independent de mijloacele pe care le va folosi. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. în medie pe la 4 luni şi jumătate. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. mâinii şi gurii. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. cea senzorio-motrice. a judeca pe baza unor idei. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat).

studiată de Köhler sau Bühler. dar. el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. adică mărirea deschizăturii): după care. pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă. brusc. lansare. Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. ale timpului şi ale cauzalităţii. adică structurarea universului subiectului. ale spaţiului. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers.vom numi conduita suportului. odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. dar din momentul în care. sau conduita sforii. Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. declanşare. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). aceasta începe pe la 6 luni: copilul. sau. mâna. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. greutate. va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici. 3 . Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. în care a fost plasat un zar. În ce priveşte constanţa mărimilor. Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive. antrenare. un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. a început să caute obiectele din spatele ecranelor. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic. ambele legate de şoc. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). ci şi prin combinări interiorizate. În sfârşit. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. De exemplu. prin însăşi funcţionarea sa. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. la un alt subiect. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor. a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. la 9 luni. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". ca ajutor pentru atingerea scopului. după eşec. ca pentru a imita rezultatul de atins. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). nici a doua pe prima. împingere.

Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. se retrage şi apoi se apropie. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare. a operării cu obiectele. După formarea actului de apucare. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii. În primul an de viaţă. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. 4 . Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale. În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. deci. Apariţia jocului în ontogeneză. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. continuă cu apucarea şi agitarea sa. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. convergenţa oculară şi urmărirea. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. apucându-l. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. Mişcările copilului sunt încă haotice. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. Se poate presupune. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor.III. îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. pe care nu-l mai întâlnise. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. ce crează posibilitatea manipulării. nici o operaţie de joc. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ. d upă Elkonin. Adultul se apleacă asupra copilului. lovirea unui obiect cu altul etc.

pipăirea. legat de manipulare. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului. continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii.m. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil. În primul an de viaţă. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele. în care felul operaţiilor este impus de 5 . ascultarea ş. Noul. În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. 2. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă. iar pe de altă parte. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie.d. însă viu colorate şi noi pentru copil. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor.R. 3. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1.I. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari. Orientare la nou. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul. viu colorate şi noi. îl şi menţine. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă. Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul. de către copil în noi şi noi ipostaze. constă în punerea obiectului. dezvăluite în cursul manipulării lor. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor.. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă.a. Studiul obiectului. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea. După cât se pare.

Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi.Evoluţia jocului în ontogeneză. după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc. IV. Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere. Jucăria în balans. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice). atât cea emoţională. prin care copilul caută noul în obiecte [2]. În primul rând. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal. lovire. provoacă bucurie. alte genuri distincte de activităţi. aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. se diferenţiază. capătă note de intenţionalitate definită. tragere. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. Din această reactivitate primară manipulativă apar. înainte de toate. Jocul cu mâinile se complică treptat. este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare".Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe. Jocul de 6 . devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ.construcţia specială a obiectului. În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. Ele se clasifică după mai multe criterii (U.intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. coordonările senzorio-motorii. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. propriile mânuţe. apucare. împingere. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor.

Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că". .jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar.prezent situativ . o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă.). când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil.este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului. cu secvenţe discontinue.sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni).dar şi anticipativ. .adult. În general. mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării. li se adaugă jocul cu picioarele. Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine. Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului. Se caracterizează în această etapă prin: . dar începe să prefere prezenţa unui „spectator". Acum se schiţează primele motive ludice interne. coordonată mental . . în forme rudimentare de la 6 luni. „cererea specifică" de curăţenie etc. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative. La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”).Şchiopu) Obiectul permanent. . conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. Jocul simbolic acum este de scurtă durată. conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii. apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară.se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii. ora de masă devin momente de joc). Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică. 7 . jocurile precedate de imitaţia reflexă. de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă.vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice. conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii. instabil. Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică. având importante valenţe şi în planul socializării. Copilul învaţă în permanenţă. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite. treptat. (U. alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea. cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale.posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare.

nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului. veseli şi destinşi. pe lângă rolul lor de amuzament.V. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. de multe ori. arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. le va da drumul sau le va explora cu gura. Copilul va manipula lucrurile. 8 . trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. parfumuri. cauciuc. Începeţi prin a inspira chiar dv. plante etc. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. ce nu pot fi înghiţite. de asemenea. În primele luni. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. Pentru stimularea olfactivă. flori. Copilul învaţă. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. De aceea. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. fie din oboseală. parfumurile. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. prezentate în continuare. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. materiale textile. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. metal etc. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. În primul an de viaţă. Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. fizice sau mentale. Pentru el. De asemenea. nu-i este somn. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. este calm: acesta este momentul potrivit. obiecte de plastic. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii.). explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari. Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează. el are nevoie şi doreşte să fie activ. prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Nu-i este foame. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul.

Pe la 6 luni. bucăţele mici de crengi etc. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. gen Bach. Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. boabe de orez. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). În acest caz. să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. Curând. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game. alunele. Schubert etc. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. seminţe. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele. dându-i 9 . de la un post la altul. mărgele de plastic. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". Sub supraveghere. Ulterior jocul poate fi extins. Apoi întindeţi mâna către obiect. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. puteţi improviza un joc. densitate diferite. El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. formă. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. să se rostogolească sau nu. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. sunetul unor voci. cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. care trebuie pornit în faţa copilului. legume uscate. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. pentru a dezvolta vocabularul copilului. În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. soneria. În ciuda unui aspect repetitiv. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. cum ar fi aruncatul pe jos. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. cum ar fi fulgii de porumb. Dacă v-o întinde. atât cu mâna cât şi cu gura. care să producă zgomote diverse la cădere. se vor evita zgomotele prea puternice. copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor.Pentru stimularea auditivă. modificând şi intensitatea sunetului. cum ar fi ticăitul ceasului. Alt joc ar fi Cutia magică. stridente sau agresive. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el. zgomotul tacâmurilor. Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi. sunete muzicale etc. stafidele etc. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit.

Daniil Borisovici – Psihologia jocului. Bucureşti. Bucureşti. 2007 5. Ursula. Acum se exersează permanenţa obiectului.un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. Piaget. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. Pauline – Psihologia copilului. 1980 3. Bacus. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. EDP. 2005 2. Morand de Jouffrey. 1970 10 . Astfel. Bucureşti. 2009 6. EDP. Bucureşti. nu-i va mai fi aşa de multă frică. Jean şi Inhelder. Bucureşti. Editura Cartier. Şchiopu. Editura Didactică şi Pedagogică. Şchiopu. Houdé. 150 de jocuri antrenante. ciclurile vârstelor. a manipulării etc. Bucureşti. Elkonin. de exemplu. Editura Teora. (coordonator). Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. Olivier – Psihologia copilului. Bucureşti. Bärbel – Psihologia copilului. 2007 4. BIBLIOGRAFIE 1. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Ursula – Psihologia vârstelor. Editura Cartier. 1995 7. Editura Teora.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful