PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

la care voi prezenta câte un scurt comentariu. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. Jean Piaget identifică şase stadii.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. Stadiul III prezintă tranziţiile următoare. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. (stadiul operaţiunilor formale la adolescent). după el. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". de exemplu. se dezvoltă pe niveluri succesive. Această integrare caracterizează deja stadiul II. în particular. De-abia după aceea. despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. nu fortuit sau accidental ci sistematic. deci o deprindere în stare incipientă. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. foarte simple. ca unitate de bază a realului. datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare. a unor ipoteze. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. în medie pe la 4 luni şi jumătate. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. Această achiziţie nu este una oarecare. "capacitatea de adaptare". începând cu prima perioadă. pornind din clipa. urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. mâinii şi gurii. în sfârşit. independent de mijloacele pe care le va folosi. Inteligenţa. propoziţii logice etc. cea senzorio-motrice. când. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . El repetă imediat. un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. gestul cu rezultate neaşteptate. primele deprinderi. cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. a gândirii şi a limbajului la copil şi. El a insistat pe egocentrismul copilului mic. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. care începe pe la 11-12 luni. a judeca pe baza unor idei. de exemplu. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat). comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. de câteva ori la rând. fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. ceea ce constituie o reacţie circulară. "În cazul suptului asistăm. prin coordonarea mişcărilor braţului. să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă.

marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. la 9 luni. Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind. prin însăşi funcţionarea sa. antrenare. ambele legate de şoc. adică mărirea deschizăturii): după care. dar. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. declanşare. a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. mâna. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". În sfârşit. la un alt subiect. odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. greutate. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). a început să caute obiectele din spatele ecranelor. sau. pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. lansare.vom numi conduita suportului. după eşec. studiată de Köhler sau Bühler. Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). ca pentru a imita rezultatul de atins. adică structurarea universului subiectului. aceasta începe pe la 6 luni: copilul. ale spaţiului. va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici. Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive. De exemplu. sau conduita sforii. brusc. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. 3 . În ce priveşte constanţa mărimilor. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. în care a fost plasat un zar. nici a doua pe prima. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare. împingere. ci şi prin combinări interiorizate. ca ajutor pentru atingerea scopului. dar din momentul în care. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. ale timpului şi ale cauzalităţii. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare.

Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. Apariţia jocului în ontogeneză. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. nici o operaţie de joc. continuă cu apucarea şi agitarea sa. Se poate presupune. d upă Elkonin. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. După formarea actului de apucare. convergenţa oculară şi urmărirea. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă.III. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. 4 . Mişcările copilului sunt încă haotice. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii. lovirea unui obiect cu altul etc. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. a operării cu obiectele. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare. Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. Adultul se apleacă asupra copilului. deci. se retrage şi apoi se apropie. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou. În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. pe care nu-l mai întâlnise. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. În primul an de viaţă. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. apucându-l. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. ce crează posibilitatea manipulării.

În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1. obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil. constă în punerea obiectului. Orientare la nou. de către copil în noi şi noi ipostaze. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă. Noul. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. în care felul operaţiilor este impus de 5 . Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul.a. însă viu colorate şi noi pentru copil.m. legat de manipulare. viu colorate şi noi.R. Studiul obiectului.d. îl şi menţine. 2. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea. 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă.I. dezvăluite în cursul manipulării lor. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului. ascultarea ş. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. iar pe de altă parte. 3. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou. În primul an de viaţă. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună. După cât se pare. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână.. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele. pipăirea. S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul.

Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. împingere. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. alte genuri distincte de activităţi. Jocul cu mâinile se complică treptat. este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare". Din această reactivitate primară manipulativă apar. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc. În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal.construcţia specială a obiectului.Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor. lovire. IV.Evoluţia jocului în ontogeneză. Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. capătă note de intenţionalitate definită. Ele se clasifică după mai multe criterii (U. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere. aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ. Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi. se diferenţiază. atât cea emoţională. înainte de toate. tragere. coordonările senzorio-motorii. Jucăria în balans. apucare. În primul rând. propriile mânuţe. provoacă bucurie. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice).intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. Jocul de 6 . prin care copilul caută noul în obiecte [2]. Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul.

7 .adult. conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. ora de masă devin momente de joc). conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative.Şchiopu) Obiectul permanent. li se adaugă jocul cu picioarele. instabil. La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”). „cererea specifică" de curăţenie etc. Copilul învaţă în permanenţă.jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar.vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice. Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică. o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă. (U. . Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului. conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii. cu secvenţe discontinue.este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului. dar începe să prefere prezenţa unui „spectator". cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale. . când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil.sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni). Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine. Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că". . În general. treptat. în forme rudimentare de la 6 luni. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite.prezent situativ . având importante valenţe şi în planul socializării. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil.posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare. coordonată mental . Acum se schiţează primele motive ludice interne.dar şi anticipativ.). Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii. Jocul simbolic acum este de scurtă durată. apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară. Se caracterizează în această etapă prin: . alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea. . jocurile precedate de imitaţia reflexă. de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă.se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii. mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării.

De asemenea. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. ce nu pot fi înghiţite. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. le va da drumul sau le va explora cu gura. Copilul va manipula lucrurile. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat.). veseli şi destinşi. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. Pentru el. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. materiale textile. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme. fie din oboseală. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. 8 . de asemenea. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. pe lângă rolul lor de amuzament. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. fizice sau mentale. nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. De aceea. este calm: acesta este momentul potrivit. În primele luni. obiecte de plastic. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari. Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. prezentate în continuare. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. parfumurile. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii. nu-i este somn. parfumuri. plante etc. Începeţi prin a inspira chiar dv.V. metal etc. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. de multe ori. Copilul învaţă. Pentru stimularea olfactivă. trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. flori. Nu-i este foame. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează. el are nevoie şi doreşte să fie activ. În primul an de viaţă. cauciuc. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă.

pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. stafidele etc. densitate diferite. În ciuda unui aspect repetitiv. Dacă v-o întinde. care trebuie pornit în faţa copilului. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată. Curând. boabe de orez. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. dându-i 9 . care să producă zgomote diverse la cădere. seminţe.Pentru stimularea auditivă. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. stridente sau agresive. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele. se vor evita zgomotele prea puternice. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. puteţi improviza un joc. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". Sub supraveghere. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. cum ar fi fulgii de porumb. sunetul unor voci. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game. Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi. pentru a dezvolta vocabularul copilului. bucăţele mici de crengi etc. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. modificând şi intensitatea sunetului. formă. alunele. În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. gen Bach. cum ar fi aruncatul pe jos. de la un post la altul. Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. În acest caz. Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el. legume uscate. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate. sunete muzicale etc. Apoi întindeţi mâna către obiect. Schubert etc. Pe la 6 luni. zgomotul tacâmurilor. să se rostogolească sau nu. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. Ulterior jocul poate fi extins. atât cu mâna cât şi cu gura. cum ar fi ticăitul ceasului. soneria. copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. mărgele de plastic. Alt joc ar fi Cutia magică. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte.

Bucureşti. Editura Teora. (coordonator). EDP. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Acum se exersează permanenţa obiectului. Ursula. Bucureşti. Editura Teora. Morand de Jouffrey. Bucureşti. Bacus. Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. Şchiopu. Elkonin. Bucureşti. a manipulării etc. Editura Didactică şi Pedagogică. 2005 2. Bucureşti. Bucureşti. Ursula – Psihologia vârstelor. 1980 3. Astfel. Bärbel – Psihologia copilului. de exemplu. BIBLIOGRAFIE 1. Editura Cartier. 150 de jocuri antrenante. 2007 4. 2009 6. Şchiopu. Editura Cartier. Olivier – Psihologia copilului. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. Bucureşti. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. 1995 7. 1970 10 . Houdé. EDP. Pauline – Psihologia copilului.un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. nu-i va mai fi aşa de multă frică. ciclurile vârstelor. Piaget. Daniil Borisovici – Psihologia jocului. Jean şi Inhelder. 2007 5.