PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

când. fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. propoziţii logice etc. începând cu prima perioadă. primele deprinderi. gestul cu rezultate neaşteptate. care începe pe la 11-12 luni. prin coordonarea mişcărilor braţului. "În cazul suptului asistăm. în particular. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. la care voi prezenta câte un scurt comentariu. comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. De-abia după aceea. a gândirii şi a limbajului la copil şi. foarte simple. despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. pornind din clipa. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. în sfârşit. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. deci o deprindere în stare incipientă. să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă. nu fortuit sau accidental ci sistematic. Inteligenţa. mâinii şi gurii. a unor ipoteze. El repetă imediat. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat). de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. El a insistat pe egocentrismul copilului mic. un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. (stadiul operaţiunilor formale la adolescent). ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . "capacitatea de adaptare". fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. după el. a judeca pe baza unor idei. Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. cea senzorio-motrice. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. Stadiul III prezintă tranziţiile următoare. Această integrare caracterizează deja stadiul II. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. ceea ce constituie o reacţie circulară. independent de mijloacele pe care le va folosi. Jean Piaget identifică şase stadii. de exemplu. Această achiziţie nu este una oarecare. de exemplu. se dezvoltă pe niveluri succesive. de câteva ori la rând. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. în medie pe la 4 luni şi jumătate. ca unitate de bază a realului.

ca pentru a imita rezultatul de atins. a început să caute obiectele din spatele ecranelor. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. ca ajutor pentru atingerea scopului. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic. în care a fost plasat un zar. Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului. împingere. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. sau conduita sforii. va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici.vom numi conduita suportului. În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. dar din momentul în care. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. lansare. În ce priveşte constanţa mărimilor. greutate. ambele legate de şoc. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. De exemplu. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. nici a doua pe prima. odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. la 9 luni. adică structurarea universului subiectului. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. ale spaţiului. dar. prin însăşi funcţionarea sa. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor. 3 . ale timpului şi ale cauzalităţii. Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. mâna. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". În sfârşit. ci şi prin combinări interiorizate. sau. a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. adică mărirea deschizăturii): după care. antrenare. declanşare. studiată de Köhler sau Bühler. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare. brusc. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. după eşec. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare. marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive. aceasta începe pe la 6 luni: copilul. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. la un alt subiect. pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă.

După formarea actului de apucare. convergenţa oculară şi urmărirea. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou. se retrage şi apoi se apropie. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. În primul an de viaţă. deci. Mişcările copilului sunt încă haotice. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor. pe care nu-l mai întâlnise. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare. Se poate presupune. Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. lovirea unui obiect cu altul etc. d upă Elkonin. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii. îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. ce crează posibilitatea manipulării. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. apucându-l. continuă cu apucarea şi agitarea sa. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. nici o operaţie de joc. Apariţia jocului în ontogeneză. În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. 4 . Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ.III. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. a operării cu obiectele. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. Adultul se apleacă asupra copilului. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului.

S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor.a. de către copil în noi şi noi ipostaze. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea. obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil. ascultarea ş. Noul. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual. În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. După cât se pare. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul. 3. pipăirea. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. iar pe de altă parte. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor. 2. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou.R. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele.I. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului. Studiul obiectului. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. legat de manipulare. viu colorate şi noi. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul. În primul an de viaţă. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. Orientare la nou. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână. constă în punerea obiectului. dezvăluite în cursul manipulării lor.d. îl şi menţine. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă. în care felul operaţiilor este impus de 5 . 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă.. continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii.m. Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă. însă viu colorate şi noi pentru copil. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc.

Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. Jocul de 6 . Ele se clasifică după mai multe criterii (U.construcţia specială a obiectului. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. provoacă bucurie. apucare. devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ. Jucăria în balans. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere. alte genuri distincte de activităţi. coordonările senzorio-motorii. tragere. Din această reactivitate primară manipulativă apar. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice). atât cea emoţională. lovire. se diferenţiază. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal. capătă note de intenţionalitate definită. împingere. înainte de toate. după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc. aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare". Jocul cu mâinile se complică treptat. Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul. Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi. prin care copilul caută noul în obiecte [2].Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe. IV.intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. În primul rând.Evoluţia jocului în ontogeneză. propriile mânuţe.

7 . ora de masă devin momente de joc). având importante valenţe şi în planul socializării. când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil.prezent situativ . cu secvenţe discontinue. alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea. în forme rudimentare de la 6 luni. jocurile precedate de imitaţia reflexă. Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii. Copilul învaţă în permanenţă. . li se adaugă jocul cu picioarele. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. Acum se schiţează primele motive ludice interne.Şchiopu) Obiectul permanent. mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării.jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil. o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă. (U. „cererea specifică" de curăţenie etc. Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine. Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că". Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului.adult. de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă. Jocul simbolic acum este de scurtă durată. coordonată mental .dar şi anticipativ. conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative.vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice. Se caracterizează în această etapă prin: . În general. .sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni). . instabil. La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”). cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale. conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii.). apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară. dar începe să prefere prezenţa unui „spectator". Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite.se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii.este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului. . conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. treptat.posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare.

de multe ori. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. În primul an de viaţă. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. Copilul va manipula lucrurile. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. veseli şi destinşi. pe lângă rolul lor de amuzament. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. prezentate în continuare. Pentru el. este calm: acesta este momentul potrivit. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului. de asemenea. Începeţi prin a inspira chiar dv. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. Nu-i este foame. metal etc.V. 8 . Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează. De asemenea. Copilul învaţă. ce nu pot fi înghiţite. În primele luni. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii. cauciuc. le va da drumul sau le va explora cu gura. el are nevoie şi doreşte să fie activ. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. flori. fizice sau mentale.). Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. plante etc. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. Pentru stimularea olfactivă. arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. nu-i este somn. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. parfumurile. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. parfumuri. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. De aceea. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. obiecte de plastic. fie din oboseală. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. materiale textile. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme.

seminţe. cum ar fi ticăitul ceasului. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. modificând şi intensitatea sunetului. legume uscate. acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. stafidele etc. gen Bach. Sub supraveghere. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată.Pentru stimularea auditivă. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). boabe de orez. În acest caz. Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el. densitate diferite. pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte. pentru a dezvolta vocabularul copilului. de la un post la altul. formă. Schubert etc. cum ar fi fulgii de porumb. El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate. Ulterior jocul poate fi extins. Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. sunete muzicale etc. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. Pe la 6 luni. În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. cum ar fi aruncatul pe jos. Dacă v-o întinde. soneria. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". alunele. care trebuie pornit în faţa copilului. dându-i 9 . puteţi improviza un joc. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. bucăţele mici de crengi etc. se vor evita zgomotele prea puternice. care să producă zgomote diverse la cădere. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. zgomotul tacâmurilor. atât cu mâna cât şi cu gura. copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. Apoi întindeţi mâna către obiect. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit. sunetul unor voci. să se rostogolească sau nu. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. Curând. stridente sau agresive. Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. mărgele de plastic. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. În ciuda unui aspect repetitiv. Alt joc ar fi Cutia magică. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele.

Bucureşti. ciclurile vârstelor. Astfel. Bärbel – Psihologia copilului. Ursula. 150 de jocuri antrenante. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Editura Teora. 1980 3. Editura Didactică şi Pedagogică. Şchiopu. (coordonator). Şchiopu. Morand de Jouffrey. EDP. 2009 6. Piaget. Editura Teora. Daniil Borisovici – Psihologia jocului. 1995 7. Bucureşti. a manipulării etc. Olivier – Psihologia copilului. 2007 4. de exemplu. nu-i va mai fi aşa de multă frică. Bucureşti. EDP. Ursula – Psihologia vârstelor. Editura Cartier.un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. Bucureşti. BIBLIOGRAFIE 1. 2007 5. Bacus. Jean şi Inhelder. 1970 10 . Houdé. Pauline – Psihologia copilului. Acum se exersează permanenţa obiectului. Elkonin. Editura Cartier. Bucureşti. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. Bucureşti. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. Bucureşti. 2005 2.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful