PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. Această achiziţie nu este una oarecare. De-abia după aceea. gestul cu rezultate neaşteptate. a gândirii şi a limbajului la copil şi. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". Inteligenţa. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. în particular. pornind din clipa. a unor ipoteze. în medie pe la 4 luni şi jumătate. a judeca pe baza unor idei. începând cu prima perioadă. fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. Jean Piaget identifică şase stadii. După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. independent de mijloacele pe care le va folosi. ca unitate de bază a realului. se dezvoltă pe niveluri succesive. prin coordonarea mişcărilor braţului. după el. care începe pe la 11-12 luni. la care voi prezenta câte un scurt comentariu. ceea ce constituie o reacţie circulară. "capacitatea de adaptare". El repetă imediat. "În cazul suptului asistăm. despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. nu fortuit sau accidental ci sistematic. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. primele deprinderi. deci o deprindere în stare incipientă. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. de câteva ori la rând. Această integrare caracterizează deja stadiul II. mâinii şi gurii. foarte simple. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. cea senzorio-motrice. datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. de exemplu. de exemplu. (stadiul operaţiunilor formale la adolescent). Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. Stadiul III prezintă tranziţiile următoare.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. propoziţii logice etc. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. când. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. în sfârşit. să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat). care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . El a insistat pe egocentrismul copilului mic.

În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. prin însăşi funcţionarea sa. ci şi prin combinări interiorizate. În ce priveşte constanţa mărimilor. la 9 luni. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind. a început să caute obiectele din spatele ecranelor. lansare. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. dar. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". greutate. pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). declanşare. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor. studiată de Köhler sau Bühler. nici a doua pe prima. ca pentru a imita rezultatul de atins. Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). De exemplu. Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului. sau. după eşec. adică mărirea deschizăturii): după care. adică structurarea universului subiectului. antrenare. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. împingere. În sfârşit. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. dar din momentul în care. odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. în care a fost plasat un zar. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. brusc. Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. ambele legate de şoc. mâna. sau conduita sforii. ale timpului şi ale cauzalităţii. Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. 3 . ale spaţiului. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic.vom numi conduita suportului. a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. la un alt subiect. ca ajutor pentru atingerea scopului. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. aceasta începe pe la 6 luni: copilul.

că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. deci. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. apucându-l. continuă cu apucarea şi agitarea sa. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor. Mişcările copilului sunt încă haotice. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare. Apariţia jocului în ontogeneză. se retrage şi apoi se apropie. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou. Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. lovirea unui obiect cu altul etc. În primul an de viaţă. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ. convergenţa oculară şi urmărirea. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. a operării cu obiectele. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii. îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. ce crează posibilitatea manipulării. În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. Adultul se apleacă asupra copilului. nici o operaţie de joc. Se poate presupune. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă. pe care nu-l mai întâlnise.III. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. 4 . Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. După formarea actului de apucare. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. d upă Elkonin. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii.

dezvăluite în cursul manipulării lor. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul. viu colorate şi noi. S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor. 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă. legat de manipulare. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână.R. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele. În primul an de viaţă. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună. de către copil în noi şi noi ipostaze.m. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea. Noul. îl şi menţine. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul. 3. Studiul obiectului. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. constă în punerea obiectului. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă. continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii. în care felul operaţiilor este impus de 5 . ascultarea ş. iar pe de altă parte. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă. 2. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. Orientare la nou. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual.a.I. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil.. pipăirea.d. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou. însă viu colorate şi noi pentru copil. După cât se pare. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă. În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil.

este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare". după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. atât cea emoţională. Din această reactivitate primară manipulativă apar. În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor. devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere. Jocul cu mâinile se complică treptat. Jocul de 6 . prin care copilul caută noul în obiecte [2]. Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi. se diferenţiază. coordonările senzorio-motorii. propriile mânuţe. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice).Evoluţia jocului în ontogeneză. alte genuri distincte de activităţi. Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. provoacă bucurie. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal.Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe. apucare. tragere. Ele se clasifică după mai multe criterii (U. Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul. Jucăria în balans. În primul rând. înainte de toate.construcţia specială a obiectului. lovire.intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. IV. aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. capătă note de intenţionalitate definită. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. împingere.

.sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni). apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil. instabil. dar începe să prefere prezenţa unui „spectator".este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului. jocurile precedate de imitaţia reflexă. li se adaugă jocul cu picioarele. Acum se schiţează primele motive ludice interne. de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă. .posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare. Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică.se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii.prezent situativ . La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”). 7 . cu secvenţe discontinue. coordonată mental . când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil.). Se caracterizează în această etapă prin: .vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice. având importante valenţe şi în planul socializării. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale. conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. . ora de masă devin momente de joc). Jocul simbolic acum este de scurtă durată. În general. treptat. Copilul învaţă în permanenţă. în forme rudimentare de la 6 luni. Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului. mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite. „cererea specifică" de curăţenie etc.jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar. conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii. conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii. o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă.dar şi anticipativ. Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii. Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine.Şchiopu) Obiectul permanent. . Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative. (U. alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea.adult. Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că".

plante etc. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. de asemenea. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. este calm: acesta este momentul potrivit. În primele luni. Copilul va manipula lucrurile. pe lângă rolul lor de amuzament. nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. Începeţi prin a inspira chiar dv. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii. În primul an de viaţă. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. Pentru el. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. de multe ori. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. fizice sau mentale. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. Pentru stimularea olfactivă. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme. arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. Copilul învaţă.). prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. metal etc. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari. De aceea. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. prezentate în continuare. nu-i este somn. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. cauciuc. el are nevoie şi doreşte să fie activ. obiecte de plastic. materiale textile. veseli şi destinşi. fie din oboseală. De asemenea. explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat.V. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul. flori. Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. parfumuri. ce nu pot fi înghiţite. parfumurile. 8 . Nu-i este foame. le va da drumul sau le va explora cu gura.

În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. Schubert etc. copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. boabe de orez. cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. pentru a dezvolta vocabularul copilului. să se rostogolească sau nu. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". Pe la 6 luni. puteţi improviza un joc. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. Ulterior jocul poate fi extins. modificând şi intensitatea sunetului. care trebuie pornit în faţa copilului. Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. stridente sau agresive. Curând. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". Dacă v-o întinde. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele. Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate. cum ar fi fulgii de porumb. pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. densitate diferite. Sub supraveghere. bucăţele mici de crengi etc. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit. sunete muzicale etc. gen Bach. seminţe. legume uscate. să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. stafidele etc. cum ar fi ticăitul ceasului. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. mărgele de plastic. sunetul unor voci. de la un post la altul. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game. În ciuda unui aspect repetitiv. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi.Pentru stimularea auditivă. dându-i 9 . Apoi întindeţi mâna către obiect. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte. care să producă zgomote diverse la cădere. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). alunele. se vor evita zgomotele prea puternice. soneria. atât cu mâna cât şi cu gura. zgomotul tacâmurilor. În acest caz. Alt joc ar fi Cutia magică. cum ar fi aruncatul pe jos. acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor. Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. formă. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată.

BIBLIOGRAFIE 1. 2007 4. 2009 6. Editura Cartier. 150 de jocuri antrenante. Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. Daniil Borisovici – Psihologia jocului. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Bucureşti. Olivier – Psihologia copilului. Morand de Jouffrey. Jean şi Inhelder. 1980 3. Editura Cartier. Bärbel – Psihologia copilului. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. Bucureşti. Astfel. nu-i va mai fi aşa de multă frică. Bucureşti. 2005 2. Ursula – Psihologia vârstelor. Houdé.un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. 1970 10 . Şchiopu. Pauline – Psihologia copilului. Editura Teora. Şchiopu. EDP. Bucureşti. Acum se exersează permanenţa obiectului. Piaget. 1995 7. EDP. Editura Teora. a manipulării etc. (coordonator). Editura Didactică şi Pedagogică. de exemplu. Bucureşti. Ursula. ciclurile vârstelor. 2007 5. Bacus. Elkonin. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. Bucureşti. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful