PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

pornind din clipa. Această integrare caracterizează deja stadiul II. urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". a judeca pe baza unor idei. "capacitatea de adaptare". Această achiziţie nu este una oarecare. când. gestul cu rezultate neaşteptate. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. Inteligenţa. ceea ce constituie o reacţie circulară. Stadiul III prezintă tranziţiile următoare. de câteva ori la rând. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. în medie pe la 4 luni şi jumătate. foarte simple. fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. propoziţii logice etc.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. "În cazul suptului asistăm. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. nu fortuit sau accidental ci sistematic. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. începând cu prima perioadă. Jean Piaget identifică şase stadii. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat). independent de mijloacele pe care le va folosi. despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. prin coordonarea mişcărilor braţului. cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. la care voi prezenta câte un scurt comentariu. El a insistat pe egocentrismul copilului mic. care începe pe la 11-12 luni. a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. de exemplu. un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. De-abia după aceea. Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. în particular. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. de exemplu. ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. în sfârşit. care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. a unor ipoteze. datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare. El repetă imediat. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. a gândirii şi a limbajului la copil şi. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. se dezvoltă pe niveluri succesive. comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . cea senzorio-motrice. deci o deprindere în stare incipientă. (stadiul operaţiunilor formale la adolescent). primele deprinderi. mâinii şi gurii. să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă. ca unitate de bază a realului. după el.

lansare. ale spaţiului. pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă. sau. ca pentru a imita rezultatul de atins. după eşec. a început să caute obiectele din spatele ecranelor. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare. Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). brusc. aceasta începe pe la 6 luni: copilul. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers. împingere. adică structurarea universului subiectului. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. nici a doua pe prima. În sfârşit. 3 . Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului. odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. ale timpului şi ale cauzalităţii. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare.vom numi conduita suportului. el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. ci şi prin combinări interiorizate. declanşare. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. dar. Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind. ca ajutor pentru atingerea scopului. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. greutate. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. studiată de Köhler sau Bühler. va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. prin însăşi funcţionarea sa. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic. De exemplu. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". adică mărirea deschizăturii): după care. Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. dar din momentul în care. sau conduita sforii. la un alt subiect. mâna. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. antrenare. ambele legate de şoc. în care a fost plasat un zar. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. la 9 luni. În ce priveşte constanţa mărimilor. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor.

Apariţia jocului în ontogeneză. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou.III. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. După formarea actului de apucare. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. nici o operaţie de joc. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii. se retrage şi apoi se apropie. d upă Elkonin. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului. a operării cu obiectele. pe care nu-l mai întâlnise. lovirea unui obiect cu altul etc. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. În primul an de viaţă. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. convergenţa oculară şi urmărirea. îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. Adultul se apleacă asupra copilului. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. Se poate presupune. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. continuă cu apucarea şi agitarea sa. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. ce crează posibilitatea manipulării. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă. Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. deci. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. apucându-l. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. 4 . Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. Mişcările copilului sunt încă haotice. Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale.

obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc. legat de manipulare. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor. dezvăluite în cursul manipulării lor. Noul. 3. ascultarea ş. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele. Studiul obiectului. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. îl şi menţine. în care felul operaţiilor este impus de 5 . 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă.I. În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. 2. continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă.d. pipăirea. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. După cât se pare. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. În primul an de viaţă. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea.a. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună. iar pe de altă parte. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului. de către copil în noi şi noi ipostaze. constă în punerea obiectului. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă. viu colorate şi noi. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul.R.m. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână. Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1. însă viu colorate şi noi pentru copil. S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor.. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. Orientare la nou.

împingere. înainte de toate. propriile mânuţe. capătă note de intenţionalitate definită.Evoluţia jocului în ontogeneză. provoacă bucurie. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal. Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul. aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice). IV. Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi. este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare". apucare. În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. coordonările senzorio-motorii. În primul rând. Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. prin care copilul caută noul în obiecte [2]. devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ. se diferenţiază.construcţia specială a obiectului. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. atât cea emoţională. lovire. Jocul de 6 . Din această reactivitate primară manipulativă apar. tragere. Jocul cu mâinile se complică treptat. după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc.intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. alte genuri distincte de activităţi. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere.Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe. Jucăria în balans. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. Ele se clasifică după mai multe criterii (U. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor.

. (U. ora de masă devin momente de joc).).se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii. dar începe să prefere prezenţa unui „spectator". La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”). Copilul învaţă în permanenţă. Se caracterizează în această etapă prin: . Jocul simbolic acum este de scurtă durată. mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării. li se adaugă jocul cu picioarele. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative. în forme rudimentare de la 6 luni. În general. apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară. alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea. . coordonată mental . cu secvenţe discontinue. .adult. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite. Acum se schiţează primele motive ludice interne. Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine. când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil.este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului. conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii. conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii. conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. jocurile precedate de imitaţia reflexă. 7 . „cererea specifică" de curăţenie etc. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. instabil. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică.prezent situativ .jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar. având importante valenţe şi în planul socializării. Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului. de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă. Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că".vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice.posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare. o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil.Şchiopu) Obiectul permanent. Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii. Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică. cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale. .sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni).dar şi anticipativ. treptat.

). fizice sau mentale. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. de asemenea. el are nevoie şi doreşte să fie activ. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă. Nu-i este foame. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. În primul an de viaţă. arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. metal etc. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului. materiale textile. Copilul învaţă. nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. parfumuri. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii. obiecte de plastic. Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme. prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. De asemenea. pe lângă rolul lor de amuzament. explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. Copilul va manipula lucrurile. ce nu pot fi înghiţite. de multe ori. În primele luni. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. le va da drumul sau le va explora cu gura. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. nu-i este somn. este calm: acesta este momentul potrivit. flori. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. parfumurile. cauciuc. 8 . Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari.V. plante etc. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. veseli şi destinşi. fie din oboseală. Pentru stimularea olfactivă. Pentru el. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. De aceea. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. Începeţi prin a inspira chiar dv. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. prezentate în continuare.

acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor. se vor evita zgomotele prea puternice. stridente sau agresive. sunetul unor voci. boabe de orez. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. gen Bach. să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. mărgele de plastic. de la un post la altul. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. care să producă zgomote diverse la cădere. pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. densitate diferite. Alt joc ar fi Cutia magică. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. Schubert etc. cum ar fi fulgii de porumb. puteţi improviza un joc. pentru a dezvolta vocabularul copilului. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată. Sub supraveghere. Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el. bucăţele mici de crengi etc. cum ar fi aruncatul pe jos. modificând şi intensitatea sunetului. soneria. Dacă v-o întinde. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit. În ciuda unui aspect repetitiv. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). Pe la 6 luni. legume uscate. dându-i 9 . Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi. Curând. atât cu mâna cât şi cu gura. Ulterior jocul poate fi extins. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte. copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. sunete muzicale etc. În acest caz. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. formă. stafidele etc. cum ar fi ticăitul ceasului. care trebuie pornit în faţa copilului. zgomotul tacâmurilor. Apoi întindeţi mâna către obiect. alunele. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. seminţe. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. să se rostogolească sau nu.Pentru stimularea auditivă. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game.

Houdé. Bucureşti. 2007 5. EDP. 1980 3. Şchiopu. Şchiopu. Astfel. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. BIBLIOGRAFIE 1. Piaget. 1970 10 . a manipulării etc. Editura Cartier. 2005 2. Bucureşti. ciclurile vârstelor.un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. 1995 7. Bucureşti. Bucureşti. de exemplu. Editura Didactică şi Pedagogică. (coordonator). Acum se exersează permanenţa obiectului. Bärbel – Psihologia copilului. Ursula – Psihologia vârstelor. 2009 6. Editura Teora. Olivier – Psihologia copilului. Ursula. Editura Teora. Editura Cartier. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Bucureşti. Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. 2007 4. Morand de Jouffrey. 150 de jocuri antrenante. Daniil Borisovici – Psihologia jocului. EDP. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. Elkonin. Bucureşti. Jean şi Inhelder. Bucureşti. Pauline – Psihologia copilului. nu-i va mai fi aşa de multă frică. Bacus.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful