PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. care începe pe la 11-12 luni. După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. El a insistat pe egocentrismul copilului mic.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. Stadiul III prezintă tranziţiile următoare. Jean Piaget identifică şase stadii. de câteva ori la rând. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. gestul cu rezultate neaşteptate. mâinii şi gurii. Inteligenţa. ca unitate de bază a realului. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. în medie pe la 4 luni şi jumătate. datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. pornind din clipa. după el. prin coordonarea mişcărilor braţului. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . când. de exemplu. (stadiul operaţiunilor formale la adolescent). Această integrare caracterizează deja stadiul II. fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. foarte simple. urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. El repetă imediat. în sfârşit. De-abia după aceea. de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. Această achiziţie nu este una oarecare. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. nu fortuit sau accidental ci sistematic. a judeca pe baza unor idei. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. de exemplu. care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. a gândirii şi a limbajului la copil şi. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat). să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă. deci o deprindere în stare incipientă. începând cu prima perioadă. Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. a unor ipoteze. "capacitatea de adaptare". comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. în particular. a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. propoziţii logice etc. primele deprinderi. cea senzorio-motrice. ceea ce constituie o reacţie circulară. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. la care voi prezenta câte un scurt comentariu. independent de mijloacele pe care le va folosi. se dezvoltă pe niveluri succesive. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. "În cazul suptului asistăm.

greutate. lansare. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. sau. ci şi prin combinări interiorizate. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. împingere. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). adică mărirea deschizăturii): după care. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive. sau conduita sforii. un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers. ale spaţiului. prin însăşi funcţionarea sa. studiată de Köhler sau Bühler. ambele legate de şoc. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. nici a doua pe prima. În sfârşit. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. ca pentru a imita rezultatul de atins. în care a fost plasat un zar. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. brusc. el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. antrenare. ca ajutor pentru atingerea scopului. Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind.vom numi conduita suportului. dar din momentul în care. ale timpului şi ale cauzalităţii. la un alt subiect. aceasta începe pe la 6 luni: copilul. Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. dar. după eşec. la 9 luni. adică structurarea universului subiectului. În ce priveşte constanţa mărimilor. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici. declanşare. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. mâna. a început să caute obiectele din spatele ecranelor. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. De exemplu. odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. 3 . pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului.

îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ. că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. În primul an de viaţă. convergenţa oculară şi urmărirea. Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor. Apariţia jocului în ontogeneză. nici o operaţie de joc. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou. Mişcările copilului sunt încă haotice. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. Adultul se apleacă asupra copilului. d upă Elkonin. lovirea unui obiect cu altul etc. În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii.III. a operării cu obiectele. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. continuă cu apucarea şi agitarea sa. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. ce crează posibilitatea manipulării. Se poate presupune. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. deci. 4 . se retrage şi apoi se apropie. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. apucându-l. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. După formarea actului de apucare. pe care nu-l mai întâlnise. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare.

continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii. obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil.d. de către copil în noi şi noi ipostaze.I. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă. În primul an de viaţă. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. dezvăluite în cursul manipulării lor. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc. 2. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. însă viu colorate şi noi pentru copil. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul. constă în punerea obiectului. în care felul operaţiilor este impus de 5 .a. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie. Studiul obiectului. pipăirea. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună. După cât se pare. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea. ascultarea ş.R. Noul. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil. S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele. Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1. viu colorate şi noi. îl şi menţine. legat de manipulare. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul. 3. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă.. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă. În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână.m. iar pe de altă parte. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului. 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor. Orientare la nou. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari.

apucare. Ele se clasifică după mai multe criterii (U. Jocul cu mâinile se complică treptat. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor. Din această reactivitate primară manipulativă apar. atât cea emoţională. Jocul de 6 .intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc. În primul rând. lovire. IV. Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere. provoacă bucurie. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. prin care copilul caută noul în obiecte [2]. împingere. devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ. Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal. Jucăria în balans. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. coordonările senzorio-motorii. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. înainte de toate.Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe.construcţia specială a obiectului. se diferenţiază. Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi. aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. alte genuri distincte de activităţi. tragere.Evoluţia jocului în ontogeneză. capătă note de intenţionalitate definită. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice). În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare". Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul. propriile mânuţe.

Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii.posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică. Acum se schiţează primele motive ludice interne. având importante valenţe şi în planul socializării. (U. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative. conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. . jocurile precedate de imitaţia reflexă. li se adaugă jocul cu picioarele. cu secvenţe discontinue. Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că". cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale.dar şi anticipativ. conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil. în forme rudimentare de la 6 luni.adult. o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite. . În general. Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică. Se caracterizează în această etapă prin: . „cererea specifică" de curăţenie etc. Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine.prezent situativ . Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului. 7 .se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii. treptat. coordonată mental .Şchiopu) Obiectul permanent. când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. dar începe să prefere prezenţa unui „spectator". mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării. apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară. Jocul simbolic acum este de scurtă durată. de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă. alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea.este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului.). conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii. instabil. .sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni). Copilul învaţă în permanenţă. . La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”).vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice.jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar. ora de masă devin momente de joc).

prezentate în continuare. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. parfumurile. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. parfumuri. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului. În primul an de viaţă. el are nevoie şi doreşte să fie activ. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. Pentru el. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. materiale textile. Nu-i este foame. În primele luni. Copilul va manipula lucrurile. metal etc. nu-i este somn. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. Pentru stimularea olfactivă. 8 . pe lângă rolul lor de amuzament. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat. De asemenea.V. De aceea. plante etc. veseli şi destinşi. este calm: acesta este momentul potrivit. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii. prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. Începeţi prin a inspira chiar dv. obiecte de plastic. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. le va da drumul sau le va explora cu gura. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. cauciuc. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. fie din oboseală. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. flori. trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. Copilul învaţă. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme. ce nu pot fi înghiţite. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. de asemenea. de multe ori. Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează.). fizice sau mentale.

să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. puteţi improviza un joc. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el. sunetul unor voci. seminţe. soneria. să se rostogolească sau nu. cum ar fi fulgii de porumb. Curând. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele. densitate diferite. care trebuie pornit în faţa copilului. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. În acest caz. boabe de orez. pentru a dezvolta vocabularul copilului. stridente sau agresive. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. Schubert etc. Ulterior jocul poate fi extins. modificând şi intensitatea sunetului. Apoi întindeţi mâna către obiect. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. care să producă zgomote diverse la cădere. gen Bach. zgomotul tacâmurilor. El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate.Pentru stimularea auditivă. atât cu mâna cât şi cu gura. cum ar fi aruncatul pe jos. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi. În ciuda unui aspect repetitiv. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game. legume uscate. mărgele de plastic. de la un post la altul. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. Dacă v-o întinde. dându-i 9 . Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. alunele. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor. bucăţele mici de crengi etc. se vor evita zgomotele prea puternice. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. Alt joc ar fi Cutia magică. stafidele etc. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. formă. sunete muzicale etc. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. cum ar fi ticăitul ceasului. Sub supraveghere. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). Pe la 6 luni.

un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. Bucureşti. Daniil Borisovici – Psihologia jocului. BIBLIOGRAFIE 1. Editura Teora. Bucureşti. Pauline – Psihologia copilului. EDP. Elkonin. EDP. Bucureşti. 1995 7. 150 de jocuri antrenante. a manipulării etc. Jean şi Inhelder. 2007 5. Bucureşti. 1970 10 . Olivier – Psihologia copilului. Şchiopu. Editura Didactică şi Pedagogică. Editura Teora. Acum se exersează permanenţa obiectului. 1980 3. Bucureşti. Bucureşti. Houdé. nu-i va mai fi aşa de multă frică. Morand de Jouffrey. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. Astfel. Editura Cartier. 2009 6. (coordonator). Bucureşti. 2007 4. Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. de exemplu. ciclurile vârstelor. 2005 2. Bacus. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. Piaget. Editura Cartier. Ursula. Şchiopu. Ursula – Psihologia vârstelor. Bärbel – Psihologia copilului.