P. 1
Referat PPJ-Conduite ludice şi jocuri în primul an de viaţă

Referat PPJ-Conduite ludice şi jocuri în primul an de viaţă

|Views: 140|Likes:
Published by sweet4rose

More info:

Published by: sweet4rose on Nov 10, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/29/2013

pdf

text

original

PORTOFOLIUL DISCIPLINEI PSIHOPEDAGOGIA JOCULUI TITULAR CURS: CONF. UNIV. DR.

RAFAILĂ ELENA STUDENT DPIPP BUZĂU, ANUL III: CRISTESCU NICOLAE ANUL UNIVERSITAR : 2011–2012 DATA SUSŢINERII: 08. 11. 2011

CONDUITE LUDICE ŞI JOCURI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ I. Introducere 1. "Piaget arată că intelectul copilului ţese concomitent la două războaie, suprapuse parcă. Lucrul
desfăşurat la nivelul de jos este mult mai important în primii ani ai vieţii. Acesta este lucrul copilului însuşi, care fără nici o ordine atrage după sine şi cristalizează în jurul trebuinţelor sale tot ceea ce este în stare să-l satisfacă. Acesta este nivelul subiectivităţii, al dorinţelor, al jocului, al capriciilor, Lustprinzip, cum ar spune Freud. Nivelul superior, dimpotrivă, este clădit treptat de către mediul social, a cărui presiune este simţită din ce în ce mai mult de copil. Acesta este nivelul obiectivităţii, limbajului, concepţiilor logice, într-un cuvânt al realităţii." (Edouard Claparède – Prefaţă la cartea Jean Piaget, Limbajul şi gândirea la copii, 1932)

L. S. Vîgotski observă: "Chiar dacă Piaget şi Claparède nu ar fi amintit de Freud şi de principiul său –cel al satisfacerii– pentru nimeni nu ar fi existat dubii asupra faptului că ne aflăm în faţa unei concepţii pur biologice care încearcă să deducă specificul gândirii infantile din particularităţile naturii sale". Din punctul de vedere al lui Piaget, jocul ţine de lumea iluziilor autiste, de lumea dorinţelor nesatisfăcute în realitate, de lumea posibilităţilor inepuizabile. Este o lume extrem de importantă, care reprezintă pentru copil realitatea adevărată, lumea cauzalităţii, lumea celor adulţi. Piaget arată că până la vârsta de 2-3 ani "real este pur şi simplu ceea ce este de dorit". Cel de-al doilea stadiu se remarcă prin apariţia a două realităţi eterogene, la fel de reale: lumea jocului şi lumea observaţiei. Pentru copil, lumea jocului este cea mai importantă. După Piaget, jocul este simbolic, simbolistica fiind determinată de o logică specifică, sincretică, a construirii lumii imaginare a jocului. Lumea imaginară a jocului este opusă lumii reale dar pentru copil ea este lumea cea mai reală. II. Elemente ale teoriei lui Jean Piaget (1896-1980) În cursul primului său an de viaţă, bebeluşul va parcurge un drum lung şi va dobândi mai multe calităţi decât în oricare altă perioadă a vieţii sale. Cunoştinţele şi descoperirile pe care le va face copilul se vor realiza mai ales prin intermediul corpului şi simţurilor sale; este motivul pentru care aceasta se consideră a fi "perioada senzori-motorie".
1

(stadiul operaţiunilor formale la adolescent). despre rolul jocului în dezvoltarea inteligenţei şi socializării copilului. ea vine să se înscrie într-o schemă reflexă deja constituită şi se mărgineşte să o extindă prin integrarea unor elemente senzori-motorii până atunci independente de dânsa. comportamentelor precedente li se adaugă o reacţie esenţială: căutarea unor mijloace noi prin diferenţierea schemelor cunoscute. care nu este capabil să vadă lucrurile decât din punctul său de vedere. primele deprinderi. El a insistat pe egocentrismul copilului mic. când. Într-un al IV-lea stadiu subiectului i se impune un scop prealabil. care începe pe la 11-12 luni. Procesul de apariţie a inteligenţei senzorio-motorii este o "remarcabil de continuă succesiune de stadii. ceea ce constituie o reacţie circulară. în care există o coordonare între vedere şi apucare (bebeluşul apucând şi manipulând tot ceea ce vede în spaţiul apropiat). în medie pe la 4 luni şi jumătate. a unor ipoteze. de exemplu. cea senzorio-motrice. urmează apoi numărarea şi clasificarea obiectelor (stadiul operaţiunilor concrete la copil) şi. să atingă un obiect prea îndepărtat sau care tocmai a dispărut sub un cearşaf sau o pernă. nu fortuit sau accidental ci sistematic. a gândirii şi a limbajului la copil şi. se dezvoltă pe niveluri succesive. ceea ce are drept efect scuturarea tuturor jucăriilor suspendate deasupra lui. cum ar fi să apuce mâna unui adult şi s-o îndrepte în direcţia obiectului care trebuie atins. de câteva ori la rând. pentru că nu există reflex sau instinct de sugere a degetului. în sfârşit. care ţine aproximativ de la 0 la 18 luni. El repetă imediat. De-abia după aceea. uneori încă din luna a doua la fenomenul sugerii degetului mare. prin coordonarea mişcărilor braţului. un cordon care atârnă de acoperământul leagănului. Inteligenţa. Stadiul I face referire la reflexele sugaciului. În această privinţă poate fi citată ceea ce 2 . după el. "Un subiect de vârsta aceasta înşfacă. la care voi prezenta câte un scurt comentariu. fiecare marcând un nou progres parţial" [1]. propoziţii logice etc. Această achiziţie nu este una oarecare. a deveni inteligent înseamnă mai întâi a concepe permanenţa obiectului. începând cu prima perioadă. Jean Piaget identifică şase stadii. a judeca pe baza unor idei. în particular.Jean Piaget este renumit pentru lucrările sale cognitive despre dezvoltarea inteligenţei. "În cazul suptului asistăm. Aici este vorba de o achiziţie propriuzisă. deci o deprindere în stare incipientă. mâinii şi gurii. După un astfel de model se constituie primele obişnuinţe. datorită unor mecanisme de asimilare şi de acomodare. de mare însemnătate fiind cel al suptului şi cel palmar. sau să ridice ecranul (paravanul) care maschează obiectul ascuns. de exemplu. foarte simple. pornind din clipa. Această integrare caracterizează deja stadiul II. gestul cu rezultate neaşteptate. mijloacele acestea sunt încercate sau căutate. fără un scop prealabil diferenţiat de mijloacele întrebuinţate". ca unitate de bază a realului. "capacitatea de adaptare". Stadiul III prezintă tranziţiile următoare. Pe parcursul unui al V-lea stadiu. independent de mijloacele pe care le va folosi.

sau conduita sforii. Piaget a cercetat şi dezvoltarea percepţiilor. împingere. rezistenţă şi alte concepte asemănătoare. studiindu-le încă de la naştere şi pe parcursul întregii perioade senzori-motorii. Jean Piaget face o serie de cercetări privind construirea realului. brusc. sau. Inteligenţa senzori-motorie organizează realul construind. după eşec. a început să caute obiectele din spatele ecranelor. ca pentru a imita rezultatul de atins. la 9 luni. adică structurarea universului subiectului. Copilul acesta nu-i atribuia deci biberonului o formă constantă. În ce priveşte cauzalitatea perceptivă. căci prima nu este suficientă pentru a o explica pe a doua (căutarea unui obiect dispărut nu ţine decât de forma sa). De exemplu. 3 . va continua să aleagă bine dacă o îndepărtăm pe cea mai mare şi ea corespunde atunci unei imagini retiniene mai mici. În legătură cu primul an şi jumătate de viaţă. Se poate spune că a intervenit în acest caz o interacţiune între percepţie şi schema senzori-motorie. mâna. declanşare. care duc la o înţelegere bruscă sau insight". odată învăţat să aleagă pe cea mai mare dintre două cutii. lansare. dar. a ajuns să întoarcă fără greutate biberonul oferit invers. ambele legate de şoc. el îl întorcea cu uşurinţă dacă zărea în planul doi o parte a tetinei de cauciuc roşu. ale spaţiului. adică mărirea deschizăturii): după care. prezintă reacţia foarte nouă de încetare a acţiunii şi de examinare atentă a situaţiei (în cursul căreia el deschide şi închide încet gura. dar nu reuşea această repoziţionare dacă nu vedea deloc tetina şi nu avea în faţa lui decât baza albă a biberonului plin cu lapte. există o cauzalitate perceptivă vizuală dar şi una tactilo-kinestezică. dar din momentul în care. un al VI-lea stadiu marchează terminarea perioadei senzori-motorii şi trecerea la perioada următoare: "copilul devine capabil să găsească mijloace noi nu doar prin tatonări exterioare sau materiale. Tot în acest stadiu este descoperită vestita conduită a bastonului. în care a fost plasat un zar. aceasta începe pe la 6 luni: copilul. nici a doua pe prima. În ce priveşte constanţa mărimilor. ca ajutor pentru atingerea scopului. pus în faţa unei cutii de chibrituri uşor întredeschisă. Această constanţă debutează deci înainte de constituirea obiectului permanent. prin însăşi funcţionarea sa. În sfârşit.vom numi conduita suportului. greutate. substructuri ale unor viitoare noţiuni corespunzătoare. studiată de Köhler sau Bühler. aşa restrâns cum este el la acest nivel practic. antrenare. marile categorii ale acţiunii care sunt schemele obiectului permanent. ale timpului şi ale cauzalităţii. ca şi cum permanenţa şi forma constantă a obiectului erau legate una de cealaltă. dar după coordonarea vederii şi a apucării (pe la 4 luni şi jumătate). la un alt subiect. îşi strecoară degetul în fantă şi ajunge astfel să deschidă cutia. copilul încearcă să deschidă cutia mai întâi prin tatonări materiale (reacţie a stadiului al V-lea). ci şi prin combinări interiorizate. Prezentându-i unui bebeluş de 7-8 luni biberonul invers. Începând cu constanţa formei s-a constatat înrudirea unora dintre manifestările sale cu permanenţa obiectului. Două celebre probleme de percepţie pot fi puse în relaţie cu reacţiile senzori-motorii ale primului an: aceea a constanţelor şi aceea a cauzalităţii perceptive.

În absenţa muncii cu copiii dezvoltarea mişcărilor este întârziată. În provocarea şi susţinerea reacţiilor repetate şi în lanţ un mare rol îi revine activităţii de orientare-cercetare. cu care acţionase în prealabil timp de 15 – 20 minute şi un obiect nou. convergenţa oculară şi urmărirea. ce se poate manifesta încă din a cincea lună de viaţă. Apariţia jocului în ontogeneză. în timp ce sistemele senzoriale sunt cât de cât controlabile. dezvoltarea mişcărilor trece într-o nouă fază. nivelul dezvoltării acestei manipulări depinde de asistenţa educaţională acordată copiilor. Dezvoltarea aparatelor senzoriale este de la bun început inclusă în interacţiunea dintre copil şi adulţii ce-l îngrijesc şi se produce în cadrul procesului de învăţare. copiii petrecând ore în şir în inactivitate. Fără deprinderea de a ţine obiectul în mână. O importanţă deosebită pentru dezvoltarea ulterioară a actului de apucare o au mişcările de pipăit ale mâinii. legată de noutatea obiectelor şi diversitatea caracteristicilor lor. îi aduce copilului un obiect viu colorat provocând astfel fixarea privirii asupra obrazului său sau asupra jucăriei. Se poate presupune. 4 . lovirea unui obiect cu altul etc. mulţumindu-se cu suptul degetelor şi legănarea monotonă a corpului. În primul an de viaţă. Mişcările copilului sunt încă haotice. După formarea actului de apucare.III. care constă în apariţia şi dezvoltarea intensivă a diferitelor mişcări repetate sau mişcări în lanţ. d upă Elkonin. s-a constatat că mai întâi copilul se concentrează asupra obiectului nou. îşi apropie şi îşi îndepărtează faţa. S-a tras concluzia că interesul primordial pentru nou constituie o particularitate a copilului. în timp ce la obiectul vechi nu se uită aproape deloc şi nici nu-l apucă. trecerea obiectului dintr-o mână în alta. se retrage şi apoi se apropie. apucându-l. Prima jumătate a primului an de viaţă revine formării sistemelor senzoriale. ce crează posibilitatea manipulării. Adultul se apleacă asupra copilului. Despre apariţia jocului se poate vorbi numai după formarea principalelor coordonări senzoriomotorii. împingerea repetată a obiectului care atârnă deasupra sa. continuă cu apucarea şi agitarea sa. nici o operaţie de joc. Dezvoltarea sistemelor senzoriale anticipează dezvoltarea sferei operaţiilor de manipulare. Dezvoltarea coordonărilor oculomotorii (ochi-mână) se încheie cu actul apucării şi reţinerii obiectelor. a operării cu obiectele. că în procesul acestor mişcări de pipăit are loc formarea sensibilităţii tactile specifice şi transformarea suprafeţei palmei copilului într-un aparat receptor ce funcţionează ordonat. conform lui Elkonin Dezvoltarea activităţii de joc este strâns legată de întregul curs al dezvoltării copilului. nu este posibilă nici o operaţie cu el şi. Acest proces începe cu lovirea repetată a obiectului cu palmele. O serie de cercetări efectuate în spaţiul ex-sovietic au arătat că propunând copilului în acelaşi timp un obiect vechi. Tot acum apare studierea activă a obiectului-jucărie pe care copilul îl ţine în mâini. Elkonin apreciază că la baza formării actului de apucare stă concentrarea privirii asupra obiectului. deci. pe care nu-l mai întâlnise.

I. dezvăluite în cursul manipulării lor.. pe când cel prea cunoscut nu-l atrage. dezvoltată în decursul celei de-a doua jumătăţi a primului an de viaţă.a. în care felul operaţiilor este impus de 5 . continuând să-şi menţină concentrarea atenţiei până sunt epuizate posibilităţile noutăţii. 3. folosindu-le în construirea jucăriilor pentru sugari. obiectul absolut necunoscut şi neclar ca formă nu-l atrage deloc pe copil. adulţii au observat de mult particularităţile activismului de orientare-cercetare la copil şi posibilitatea formării pe această bază a anumitor operaţii de manipulare a obiectelor. 4) obiecte din categoria precedentă dar cunoscute din jocul comun cu adulţii. Studiul obiectului. 2. Nouă ni se pare că o asemenea denumire este inoportună.d. obiectele bine cunoscute provoacă atitudinea negativă a copilului faţă de ele. 3) obiecte complexe nedefinite suficient ca formă. este de acum o formă de comportament şi nu o simplă reacţie. nu îi atrage privirea şi nu este observat de acesta. Datele experimentale cu privire la actele repetate şi în lanţ din primul an de viaţă al copilului permit caracterizarea lor după cum urmează: 1. S-a stabilit că: a) în ciuda culorii vii şi a clarităţii formelor. d) obiectul aproape necunoscut îl atrage puternic pe copil.R. În primul an de viaţă. pe de o parte stimulează activismul copilului în raport cu obiectul. După cât se pare. însoţindu-şi acţiunea de cuvinte. constă în punerea obiectului. legat de manipulare. Noi le numim exerciţii elementare de operare cu obiectul. de către copil în noi şi noi ipostaze. Abramovici (1946) a studiat unele condiţii suplimentare ale apariţiei preferinţei pentru nou. iar pe de altă parte. Epuizarea posibilităţilor de noutate duce la încetarea acţiunii cu obiectul. activismul de orientarecercetare trece într-o nouă formă. dezvoltate în prima jumătate de an de viaţă. Noul. îl şi menţine. Reacţiile copilului în primul an de viaţă sunt asimilate de noutatea obiectului şi sunt susţinute de efectul noilor calităţi ale obiectelor. însă viu colorate şi noi pentru copil. "Se naşte însă întrebarea dacă operaţiile iniţiale de manipulare a obiectelor pot fi numite joc. pipăirea. operaţiile de manipulare apar atuncă când există toate premisele necesare: capacitatea de concentrare a privirii şi urmărirea. În experimentele sale ea a prezentat copilului: 1) obiecte simple ca formă. c) obiectele necunoscute îl pot atrage pe copil numai în cazul când apar împreună cu adultul ce îi este apropiat şi care le va manipula în faţa copilului.m. 2) obiecte similare cu cele din experimentul anterior pe care copilul le cunoştea şi le avea tot timpul la îndemână. ascultarea ş. b) obiectul cu o formă complicată şi absolut necunoscut copilului. viu colorate şi noi. precum şi capacitatea de coordonare a mişcărilor sub reglaj vizual. În legătură cu formarea reacţiilor active de apucare. Orientare la nou.

aprecierea lui îi provoacă copilului o intensă trăire a bucuriei. coordonările senzorio-motorii. propriile mânuţe. capătă note de intenţionalitate definită. refuzând mângâierea adultului necunoscut care nu are nici o legătură cu propria lor activitate. de exercitare generală motorie şi senzorioperceptivă • jocuri verbal. tragere. după Ursula Şchiopu În primul an de viaţă se constituie primele forme de joc. Pentru dezvoltarea intensivă a acţiunilor obiectuale trebuie dezvoltată comunicarea cu copilul. ca expresie a trebuinţei elementare de cunoaştere. provoacă bucurie. atât cea emoţională.construcţia specială a obiectului.intelectuale • jocuri cu antrenări complexe psihologice (în special organizate de adult prin intermediul jucăriilor) b) după funcţiile formative îndeplinite: • cu rol de organizare şi fixare a unor structuri simple şi complexe de mişcări şi intenţionalităţi (jocuri de mânuire) • jocuri care organizează şi fixează structuri verbale simple şi complexe • jocuri prin care se flexionează planul general intelectual (jocuri cu subiect foarte simplu. Îi urmează jocul de manipulare a obiectelor. Dacă însă adultul îşi exprimă atitudinea sa pozitivă în timpul desfăşurării unei activităţi. se diferenţiază. Jocul de 6 . Jucăria în balans. Jocul cu mâinile se complică treptat. În primul rând. apucare. Ele se clasifică după mai multe criterii (U.Evoluţia jocului în ontogeneză. împingere. sugerat de jucării sau de momente concrete ale vieţii zilnice). lovire.Şchiopu): a) după structura psihologică a componentelor ce se organizează şi se integrează în activitatea şi comportamentul de tip ludic: • jocuri simple • jocuri mai complexe. înainte de toate. IV. Copiii aşteaptă aprecierile adulţilor la adresa succeselor lor şi a îndeplinirii anumitor operaţii obiectuale şi de joc. Din această reactivitate primară manipulativă apar. Copilul realizează actele cu intenţionalitate şi conduitele sale simple în plan motor sunt însoţite de un acompaniament afectiv cu valenţe energizante. Prima formă elementară de conduită ludică este contemplarea activă născută din necesitatea de orientare-investigare a copilului. cât şi comunicarea mediată de diverse acţiuni cu obiectele. În cursul unor asemenea operaţii de manipulare se exersează o serie de procese esenţiale pentru dezvoltarea ulterioară şi. alte genuri distincte de activităţi. devenite pe la şase luni o jucărie mereu la îndemână sunt contemplate activ. este vorba de activitatea obiectuală în cadrul căreia se asimilează operaţii social elaborate şi de "cercetare". prin care copilul caută noul în obiecte [2].

dar şi anticipativ. Mai toate activităţile non-ludice se prelungesc acum în joc (baia zilnică. (U. mâinile care continuă să fie obiecte de joacă dar şi instrumente utile în jocul cu alte jucării. Treptat jocul devine o activitate investită cu funcţii formative. o formă de activitate prin care se reflectă realitatea obiectivă. cale importantă de dezvoltare psihică în etapa de debut a existenţei sale. Copilul doreşte să se joace introducând treptat elemente de imitaţie în jocul lui şi chiar aspecte simbolice simple „se preface că". Jocul simbolic acum este de scurtă durată. . ora de masă devin momente de joc). . conturându-se funcţia de prefigurare şi anticipate a acţiunii. locul de creare şi rezolvare a situaţiilor problemă ivite. când se conturează o nouă etapă a relaţiei copil. jocurile precedate de imitaţia reflexă. 7 . de răspunsul prin imitaţie activă la conduita altora şi urmate de jocul simbolic în care imitaţia devine mai complexă. Jucăria îşi câştigă din ce în ce mai mare importanţă în lumea copilului. Copilul învaţă în permanenţă. apoi primele reprezentări fac posibile alte raporturi cu lumea exterioară.sunt implicate simbolurile verbale (ne aflăm la 12-18 luni). La această vârstă se ajunge pentru prima dată la imitaţie în jocurile în „oglindă" (de tip „cu-cu!”).se constituie ca teren de desfăşurate a gândirii. partener chiar dacă jocul cu el este ceva mai dificil şi este posibil. coordonată mental . Se caracterizează în această etapă prin: . În general. având importante valenţe şi în planul socializării.posibilitatea de a executa unele acţiuni în afara contextului situativ în care s-au constituit schemele acţionale corespunzătoare. conduita de mânuire a jucăriilor devine mediată de un plan mental relativ evoluat. „cererea specifică" de curăţenie etc.Şchiopu) Obiectul permanent. instabil. Jocul penetrează din ce în ce mai mult în viaţa copilului şi devine. treptat. După vârsta de 6 luni jocurile cu primele frânturi de cuvinte se complică. Combinaţiile dintre jocurile de manipulare şi cele de vocalizare sunt de natură a stimula relaţiile cu adulţii.vocalizare apare tot în această perioadă: gânguritul urmat de emisii silabice. conduita ludică devine treptat releu de transmitere a informaţiei dar şi rezultat al cunoaşterii.). . Acum se schiţează primele motive ludice interne.jocul simbolic angajează primele elemente ale activităţii imaginative prin construcţia planului fictiv elementar. . li se adaugă jocul cu picioarele. dar începe să prefere prezenţa unui „spectator".prezent situativ . cu secvenţe discontinue. alături de acele momente care nu sunt neapărat impregnate de aspecte ludice (hrănirea. Este perioada când copilul se joacă fără probleme singur. în forme rudimentare de la 6 luni.adult.este angajată din ce în ce mai mult capacitatea de a crea şi combina în mod variat acţiunile copilului în absenţa obiectului.

parfumuri. 8 . fie din oboseală. În primul an de viaţă. Începeţi prin a inspira chiar dv. veseli şi destinşi. pe care le înnodaţi apoi de încheietura mâinii sau de glezna copilului. cauciuc. prezentate în continuare. explicându-i cu voce domoală ce reprezintă fiecare. fie prin stimulare exagerată şi atuncă jocul trebuie oprit imediat. un joc de stimulare motorie ar fi să legaţi nişte clopoţei cu panglici. Pentru el. flori. să-i favorizeze copilului posibilitatea de a experimenta şi să petreacă împreună cu el cât mai mult timp posibil. În joc trebuie avute în vedere unele precauţii. el are nevoie şi doreşte să fie activ. Scopul principal al jocurilor în primul an de viaţă. Părinţii sunt cei care trebuie să creeze o ambianţă specifică pentru joacă. ca şi descoperirile mentale ce caracterizează această vârstă. Cum ne jucăm cu copilul în primul an de viaţă Pe lângă dotarea nativă. ce nu pot fi înghiţite. pentru că bebeluşul este foarte sensibil la starea noastră de spirit. metal etc. Copilul învaţă. Bebeluşul reacţionează mai bine dacă poate vedea figura şi mai ales ochii celui care-i vorbeşte sau se joacă cu el. Arătaţi-i cum poate produce sunete dacă face o mişcare iar copilul va pricepe foarte rapid şi va încerca singur. vom da copilului să miroasă diverse mirodenii. plante etc. Cu cât copilul este mai mic cu atât perioada în care poate fi atent este mai mică. este de a stimula dezvoltarea inteligenţei copilului.V. materiale textile. Trebuie sesizat prompt momentul în care copilul nu mai reacţionează. fizice sau mentale. Pentru stimularea tactilă copilul poate fi antrenat să apuce un lucru şi să-i dea drumul ( e vorba de obiecte mai mari. iar inteligenţa se construieşte plecând de la coordonarea şi de la repetarea acestor acţiuni. parfumurile. nu-i este somn. este calm: acesta este momentul potrivit. la care se adaugă rolul mâinii şi al corpului în întregul său. nu ne vom juca cu el decât dacă noi înşine ne simţim disponibili. Ceea ce copilul îşi doreşte cel mai mult este ca adultul să fie interesat de el şi să-i acorde timpul şi afecţiunea sa. De asemenea. copilul mic este şi foarte interesat de orice joc care i-ar putea stimula capacităţile şi care l-ar ajuta să dezvolte ceea ce a asimilat. trebuie deci să stăm exact în faţa lui ca să-i atragem atenţia. În primele luni. Daţi-i apoi să simtă feluritele miresme. de multe ori. jocurile propuse de specialişti reiau modalităţile prin care bebeluşul explorează mediul înconjurător: prin simţurile sale. în aşa fel încât să-i poată face să sune atunci când mişcă braţul sau piciorul. Nu-i este foame. Pentru stimularea olfactivă. De aceea. prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Copilul mic se dezvoltă şi învaţă amuzându-se. ca instrumente de explorare şi cunoaştere. Copilul va manipula lucrurile.). arătându-i copilului că aceasta vă face plăcere. Dar va trebui să ne oprim la primul lui semn de oboseală. nu există diferenţe între a se juca şi a învăţa. obiecte de plastic. pe lângă rolul lor de amuzament. Bebeluşul este cel care stabileşte ritmul. le va da drumul sau le va explora cu gura. de asemenea.

cum ar fi fulgii de porumb. atât cu mâna cât şi cu gura. Alt joc ar fi Cutia magică. Începând de la 8-9 luni se trece la jocuri puţin mai complexe. copilului îi va face plăcere să golească această cutie şi să-i exploreze conţinutul. dându-i 9 . alunele. sunetul unor voci. copilul să fie înspăimântat de zgomotul tunetelor. puteţi improviza un joc. se vor evita zgomotele prea puternice. Evident că trebuie să aveţi grijă să comentaţi tot ceea ce faceţi. Jocul numit Carte de sărbătoare presupune să păstraţi diferitele vederi şi felicitări pe care le-aţi primit. luaţi-i-o şi faceţi ceva amuzant apoi returnaţi-i-o. Copilul trebuie obişnuit cu zgomotele curente. pe care aţi umplut-o cu o duzină de jucării sau de obiecte nepericuloase. Curând. de la un post la altul. Perforaţi-le pe o margine şi legaţi toate aceste cartoane între ele. Ulterior jocul poate fi extins. Veţi obţine astfel un set de sticle şi fiecare va produce un sunet diferit atunci când va fi mişcată de către copil. Adultul trebuie să dea copilului înapoi obiectul până ce acesta se plictiseşte. Sub supraveghere. cu care copilul poate recupera uşor obiectul aruncat. folosind ideea de schimb: "Îmi dai mingea şi iei linguriţa în locul ei". densitate diferite.Pentru stimularea auditivă. Copilul îşi va îmbunătăţi astfel coordonarea motorie. copilul poate fi lăsat să se joace cu un bol umplut cu diverse alimente mici. Înnoiţi frecvent conţinutul cutiei. El poate fi diversificat prin alegerea de obiecte de greutate. zgomotul de hârtie şifonată sau de pagini întoarse. sunete muzicale etc. care trebuie pornit în faţa copilului. boabe de orez. care să producă zgomote diverse la cădere. pe care copilul o va putea folosi după cum doreşte. cum ar fi aruncatul pe jos. Schubert etc. Pe la 6 luni. stafidele etc. În acest fel copilul are posibilitatea să descopere o lume sonoră de nebănuit. mărgele de plastic. cum ar fi ticăitul ceasului. gen Bach. Jocul de-a tunetul : Este posibil ca atunci când este o furtună mare. modificând şi intensitatea sunetului. Apoi întindeţi mâna către obiect. un joc recomandat ar fi sticlele care fac zgomot. formă. pentru a dezvolta vocabularul copilului. În acest caz. să cadă pe diverse suprafeţe (de exemplu într-un lighean metalic) sau putem lega obiectele-jucării cu sfori/panglici. bucăţele mici de crengi etc. soneria. zgomotul tacâmurilor. stridente sau agresive. astfel încât să-i trezească mereu curiozitatea. cu sonorul mic şi ne vom plimba prin game. Un joc de manipulare ar fi să lăsaţi la îndemâna copilului o cutie mare care se deschide uşor (o cutie de pantofi). acest joc favorit pentru cei mici e important în dezvoltarea copiilor. În ciuda unui aspect repetitiv. cerându-i-l cu voce domoală: "Îmi dai jucăria?". să se rostogolească sau nu. Dacă v-o întinde. petrecând panglici prin orificii şi astfel veţi confecţiona o carte originală şi colorată. De pe la 6-7 săptămâni se recomandă să-i puneţi copilului muzică simfonică. seminţe. Această cutie nu este altceva decât un aparat de radio. legume uscate. Umpleţi sticle de plastic cu un singur tip de obiecte: pietricele. Mi-o dai? Este un joc de manipulare în care daţi copilului un obiect mic şi îl lăsaţi să se joace câteva minute cu el.

2007 5. BIBLIOGRAFIE 1. Editura Teora. nu-i va mai fi aşa de multă frică. Olivier – Psihologia copilului. Bucureşti. Editura Cartier. EDP. Bucureşti. Bucureşti. Houdé. Astfel. Morand de Jouffrey. Ursula. Bucureşti. Şchiopu. Piaget. – Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor. Daniil Borisovici – Psihologia jocului. Bucureşti. Ursula – Psihologia vârstelor. Jean şi Inhelder. Acum se exersează permanenţa obiectului. 1980 3. Pauline – Psihologia copilului. 2007 4. 1970 10 . Bucureşti.un cub sau o lingură de lemn şi arătându-i cum să lovească de masă ca să facă şi el ca tunetul. Editura Cartier. Elkonin. 2009 6. a manipulării etc. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Anne – Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani. (coordonator). 150 de jocuri antrenante. pentru dezvoltarea orientării în spaţiu. EDP. Bärbel – Psihologia copilului. 1995 7. Şchiopu. Editura Teora. 2005 2. Jocuri cu cuburi se recomandă de la 9 luni. ciclurile vârstelor. Bacus. de exemplu.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->