Putin cimbru - Partea intai Somnul familiei Dervim lua sfarsit cand ceasul isi intona imnul matinal.

Sotul pleca primul din patul conjugal, grabindu-se sa ajunga la laptopul ce avea sa ii dezvaluie daca interactiunea sa recenta cu bursa fusese fecunda. Rezultatele nu erau tocmai cele urmarite de barbat, asa ca acesta inchise laptopul cu un gest ce trada mahnirea si revolta fata de imprevizibila actiune a norocului. Pleca, parca masinal catre dusul ce avea, in mintea sa, sa stearga frustrarile financiare. Se imbraca si porni spre restaurantul unde era manager. La semafor, cand secundele treceau anevoios, de parbrizul masinii sale se apropie o ceata de copii ai nimanui, ce aveau sticle cu detergent si carpe. Acesti copii par desprinsi din alt secol, societatea umana urmand un traiect ascendant, dar saracia ramanand o constanta. Acesti tineri au o mama mizerabila, rece si tacuta. Singurul zambet al acestei mame este format de marcajul rutier sinuos. Barbatul gesticula faptul ca nu e interesat de serviciile oferite de odraslele asfaltului, dar in urma insistentelor acestora, le oferi o simbrie ce consta in cateva monede. Ajuns in parcarea restaurantului, acesta auzi isi auzi numele strigat de o femeie: - Hei, George, buna, nu te-am mai vazut de ceva timp zise femeia incercand sa desluseasca cuvintele ce rau scrise pe insigna pe care barbatul o purta la piept. - Buna Anda, da, am fost ocupat cu casa, cu bacalaureatul fiicei mele - Dar chiar, Elena ce mai face? Salonul e la fel de vizitat? - Nu mai avem acel salon, au fost niste probleme spuse George cu jumatate de gura. - Inteleg, imi pare rau. Oricum, eu sunt in oras, daca doresti sa vorbim Aceasta femeie era o fosta colega de liceu a sotiei lui George, cu care acesta avusese o relatie de iubire adolescentina. Chiar prin intermediul Andei avea sa-si gaseasca viitoarea sa partenera de viata. Nu era un mare secret pentru cine ii cunostea pe cei trei ca Anda mai avea inca reminisciente sentimentale fata de George. Femeii ii scapa geanta intr-un mod mai mult sau mai putin accidental, care ar fi ridicat multe semne de intrebare, daca aceasta scena ar fi avut martori, iar George se apleca sa o ia. Atunci, Anda scrise ceva pe un bilet si i-l oferi, aruncadu-i un zambet languros. Barbatul baga biletul in buzunar, insa, acesta se pierdu repede prin multimea problemelor care se invalmaseau in buzunarul sotului. Dupa ce sfarsi cu fumatul, George intra in restaurant, si isi incepu inspectia sa zilnica ce viza alcatuirea aproape perfecta din punct de vedere geometric. Toata ziua de lucru curse normal pana la terminarea programului, in jurul orelor douzaeci si unu. Atunci, dupa ce saluta cu un zambet lipsit de autenticitate ultimii clienti ce paraseau locatia respectiva, el incepu sa priveasca acea expozitie cu licori ce aveau misiunea de a invalui in aburi tot ceea ce viata ii invaluise in tristete, regret si nesansa. Isi turna vodca in clondirul sau personal, lipsa bauturilor alcoolice din stocul restaurantului nu putea sa fie o problema, datorita eficientei artificiilor economice la care apela, el bucurandu-se si de increderea deplina a patronului sau. George nu era tocmai un poltron, dar putine demnitati sunt imune la necazuri.

Dupa cateva zeci de inghitituri, deschise calculatorul firmei si rezultatele bursiere, aducandu-i din un nou val de posomorare, el recurse iar la bautura cu iz sovietic. Intorcandu-se la calculator cauta pe internet melodii de petrecere cu o aura interbelica, cautand si bancuri cu pigmei, el avand o inclinatie catre acest tip de glume, de cand cainele lui din copilarie, fusese omorat de un vecin ce nu era un om mare, atat la propriu cat si la figurat. Dupa o jumatate de ora de o ilaritate sumbra, favorizata de iluzia alcoolului. lacrimile isi facusera simtita prezenta pe obrajii barbatului devenit un copil. Un copil trist. Dupa cateva minute, George adormise pe biroul din incaperea ingusta. Era un barbat solid, cu un ipochimen specific nordului Europei, cu ochii verzi, parul castaniu, si cu un semn din nastere de culoare maronie deasupra ochiului drept. Isi dorise sa ajunga manager decand era mic, si prietenii sai radeau de el cand pronunta eronat termenul englez management. De multe ori, batjocura zideste in sufletele singure, edificii de ambitie inexpugnabile. Pentru a doua oara in acea zi, George fu trezit, de data aceasta de us arestaurantului care se inchisese intr-un mod violent. Ceasornicul arata orele douazeci si trei. George bagase clondirul in sertar si cauta rapid registrele economice ale firmei. In legatura cu tabloul olfactiv din acea incapere, tablou ce parea pictat de Bachus insusi, acesta folosind in loc de culori, damfuri, nu mai avea ce face. Astepta, sperand sa nu fie persoana care i-ar aduce o alta infrangere: concedierea. Pe birou, un paianjen se plimba nestingherit.