Sunteți pe pagina 1din 9

Romantismul ilustrat in opera lui Victor Hugo Mizerabilii

(Vol 1)

Sabau Adriana-Bianca Clasa a XII-a E

ROMANTISMUL Definind curentele literare drept grupari largi de scriitori si opere care se inrudesc prin trasaturi comune de ordin ideologic si artistic, prin apetenta pentru anumite teme, motive ori formule stilistice, cercetatorii au evidentiat si caracterul complex al acestor fenomene istorice, care nu se detaseaza categoric nici de miscarile pe care le inlocuiesc sau le neaga, nici de acelea pe care le prefigureaza in timp. Printre acestia, G. Calinescu afirma: Clasicism - Romantism sunt doua tipuri ideale, inexistente practic in stare genuina, reperabile numai la analiza in retorta", demonstrand astfel apartenenta marilor creatori la mai multe viziuni estetice deopotriva. Receptat sub raport teoretic, romantismul se defineste ca o miscare europeana de anvergura, manifestata in prima jumatate a secolului al XlXlea, dar care cunoaste in evolutia sa mai multe etape, specifice concretizarilor sale in toate spatiile europene. Favorizat de destramarea societatii feudale si de revolutiile burgheze din 1780 si 1830, dar si de perimarea doctrinei clasice, romantismul se configureaza ca reactie impotriva clasicismului, asigurand literaturii libertate de exprimare prin inlaturarea tuturor normelor. In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca nu exista reguli, nici modele", caci noua doctrina este liberalismul literaturii". Acest liberalism fusese insa anticipat de manifestari culturale preromantice precum Sturm und Drang" sau estetica lui Schiller din Asupra poeziei naive si sentimentale, unde se face distinctia clara intre artistul clasic, expresie a naturii insesi, si cel romantic, ce aspira spre natura pierduta, dar traieste in dezacord cu sine si cu umanitatea in genere. Ulterior, fratii August Wilhelm si Friedrich von Schlegel impun termenul romantic" si definesc artistul si spiritul romantic, primul fiind insetat de infinit, cel de-al doilea fiind caracterizat prin melancolie. In primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului. Spre deosebire de clasici, romanticii nu se angajeaza intr-o simpla observatie a naturii, ci intr-o reinterpretare a ei, prin prisma propriei lor subiectivitati. 16858ghi24ieg4y Ratiunea propovaduita de clasici este inlocuita de sentimente si pasiuni, iar noul mijloc de a sonda orizonturile cunoasterii este imaginatia. De aceea, romanticii sunt spirite indraznete, dornice de aventura pe care o presupun evaziunea in pitoresc, exotic, fantastic, retragerea in spatiul oniric sau refugiul in trecut. Eroii romantici au sentimentul istoriei, pe care o percep in evolutie, in devenire, definindu-si fata de sensurile deprinse din intelegerea ei adanca o atitudine activa si constructiva sau, dimpotriva, una pesimista, determinata de sentimentul neputintei. Personajul romantic se defineste in imprejurari exceptionale, este framantat, nemultumit, intr-o continua lupta cu sine si cu limitele. Normele rigide ale clasicismului sunt abolite, in sensul ca personajele pot proveni din toate mediile sociale si, ca si ceilalti oameni, ele trebuie sa fie complexe si nuantate, alcatuite in adancul lor din bine si din rau", dupa cum afirma Victor Hugo. Nu intamplator, romantismul promoveaza constructiile antitetice, contrastele, extremele, evidentiind valori artistice si in zonele mai putin estetice ale realitatii si anticipand astfel simbolismul, care va fundamenta o adevarata estetica a uratului. O alta discrepanta fata de clasicism este aceea ca romanticul descopera natura abisala, fascinantele spatii infinite, marele cosmos, pe care il concretizeaza in detalii sugestive, devenite simboluri cerul, stelele, oceanul, marea, lacul, izvorul, codrul, variatele forme ale vegetalului -, dar este preocupat si de abisurile sufletesti, caci omul insusi este un microunivers care fiinteaza in comuniune deplina cu marea natura. Printre alte merite ale romantismului, e necesar sa se evidentieze si redescoperirea creatiei folclorice, care poate sa ofere modelul viu al unor valori capabile sa inlocuiasca estetica de imitare a modelelor antichitatii. Toate aceste atitudini de viata isi gasesc cea mai potrivita forma de manifestare in lirismul abundent, in invectiva incendiara, in ironie si in sarcasm, dar si in strigatul de durere, in cantecul de iubire sau in meditatia adanca. he858g6124ieeg Liberalismul impus in planul viziunii este secondat de o maxima libertate la nivelul formei, scriitorii romantici promovand amestecul de stiluri, de genuri, de moduri de expunere si preferand dintre specii meditatia, elegia, satira, oda, fabula, drama istorica, nuvela romantica, romanul. Categoriile estetice pe care se articuleaza doctrina romantismului sunt si ele diverse: grotescul, fantasticul, macabrul, tragicul, frumosul, uratul sau pateticul. O data cu fixarea si asumarea doctrinei, romantismul intra intr-o alta etapa de evolutie, determinata si de miscarile revolutionare din preajma anului 1848. Marii romantici ai jumatatii secolului al XlX-lea sunt individualizati si prin trasaturile nationale, variabile de la un spatiu european la altul. In perimetrul german, aparitia romantismului a fost favorizata de viziunea artistica promovata de Goethe, Schiller, Holderin ori von Kleist, iar impunerea si raspandirea acestuia a avut ca suport cele trei mari scoli de la Iena, Heidelberg si Berlin. Daca scoala de la Iena" ii aduna pe marii vizionari precum Ludwig Tieck (cel care va extrage din formula basmului o realitate miraculoasa, generatoare de substrat liric) sau Novalis (visatorul cautator al absolutului imaginat in ipostaza florii albastre" din romanul Heinrich von Ofterdingen), scoala de la Heidelberg" are meritul de a valorifica literatura populara, prin prelucrarile autorilor Clemens Brentano si Achim von Arnim. Alaturi de aceste centre literar--romantice, scoala de la Berlin" il

promoveaza pe E.T.A. Hoffman, initiatorul umorului grotesc proiectat in fantastic. Declinul romantismului german aduce insa in orizontul literar opera lirica a lui Heinrich Heine, in al carui volum Cartea cantecelor, fondul popular se transfigureaza in materia lirica a poeziei erotice. In Anglia, prima manifestare a romantismului este marcata de poetii lacurilor" (Samuel Taylor Coleridge, Walter Scott, William Wordsworth si John Keats), care preiau din doctrina romantica intoarcerea spre natura patriarhala. Marii exponenti ai romantismului raman insa Byron si Shelley, primul impunand prin Peregrinarile lui Childe Harold prototipul eroului romantic, eroul byronian, cel de-al doilea sintetizand in Prometeu imaginea geniului revoltat impotriva tiraniei si care se defineste prin idealuri de bine, dreptate si dragoste. Europa Occidentala devine si prin Franta o arena larga a noului curent. Victor Hugo este in acest context nu numai teoreticianul care a fundamentat principiile romantismului in prefata la Cromwell, ci si poetul, prozatorul si dramaturgul care a experimentat idealurile romantice in toate genurile literare, oferind posteritatii modelul unei personalitati titanice, in planul liric, prin Legenda secolelor, el se impune drept cronicar al vremii lui, dar si al marilor etape istorice. Drama sa romantica (Hemani sau Ruy Blas) reprezinta nu doar o replica la teatrul clasic, ci si o sinteza a marilor valori istorice si umane personificate intr-o mare valoare estetica. Prin roman, Hugo deschide seria marilor constructii epice in proza franceza si universala, ale caror ecouri se vor recunoaste in romanul secolului al XX-lea. Marii lirici, Alphonse de Lamartine, Alfred de Vigny si Alfred de Musset, revigoreaza poezia prin abordarea sensibila a temelor romantice iubirea, natura, timpul, geniul, viata si moartea - in formula unor specii ca meditatia, pastelul sau elegia. In Italia si Rusia, curentul se dezvolta pe fundalul framantat al luptelor de eliberare nationala sau sociala, reprezentantii sai fiind preocupati si de problema omului in angrenajul vremii lui, dar si in lupta cu limitele, pentru atingerea unui ideal. Leopardi mediteaza pe tema conditiei umane, prefigurand lirica moderna existentialista, Puskin observa istoria si societatea cu interesul poetului-cetatean al carui destin este puternic marcat de iubirea de patrie, iar Lermontov se dovedeste liricul sensibil in a carui acceptie geniul poate fi salvat de blestemul singuratatii prin iubire.Literatura romana se deschide valorilor romantice prin poetii pasoptisti, dar isi gaseste deplina ilustrare in lirica eminesciana, caci poetul contemporan cu marii romantici europeni va sintetiza temele si motivele romantice intr-o forma unica, de valoare universala.E important de remarcat ca romantismul este si primul curent ce depaseste marginile batranului continent, pentru a-si gasi dincolo de ocean un adept unic, Edgar Allan Poe, si un univers artistic in care stau alaturi comicul si tragicul, absurdul si fantasticul, frumosul si uratul.Complexitatea romantismului ca atitudine estetica a facut posibila receptarea lui in pictura (Delacroix), in sculptura (Rude) sau in muzica (Schubert, Carl Maria von Weber, Schumann, Chopin sau Lizst). Fireste ca marea miscare literara a secolului trecut a beneficiat de numeroase definiri, dintre care citam cuvintele lui Edgar Papu: Romantismul cuprinde, asadar, echipa de sacrificiu care a cucerit vastul teren presarat cu mine explozive, unde se va instala lumea moderna ca sa-l fructifice si sa-l sporeasca in deplina siguranta". VICTOR HUGO (1802-1885) Repere biografice Victor Hugo, reprezentant al romantismului francez, dar personalitate de anvergura universala, a acoperit prin indelungata sa existenta intregul secol trecut. Nascut in 1802, in preajma constituirii imperiului lui Napoleon Bonaparte, scriitorul a asistat pana in 1885, anul mortii sale, la cele mai insemnate evenimente din istoria Frantei, de la restauratia Bourbonilor si revolutiile din 1830 si 1848 la proclamarea celei de-a doua Republici si Comuna din Paris. De o valoare recunoscuta de timpuriu, caci Hugo este distins inca de la cincisprezece ani cu o mentiune a Academiei, el va confirma aceasta recunoastere in peste sase decenii de activitate literara, in care a abordat toate genurile si a realizat cel mai impresionant tablou al vremii. Climatul epocii Zbuciumatul secol al XlX-lea s-a oglindit cu toate convulsiile lui si in literatura lui Hugo, deoarece procesul dezvoltarii burgheziei si protestele violente ale maselor se oglindesc in scene din Mizerabilii, iar aspiratia de innoire a literaturii dupa modelul innoirii societatii a generat inlocuirea viziunii clasice, cu dogmele ei rigide, printr-o noua conceptie liberala, care sa favorizeze dezvoltarea lirismului, improspatarea expresiei poetice si libertatea formulei artistice. Ideile sociale lansate de Lamennais, Saint-Simon si Proudhon, vizand libertatea omului, dreptul la invatatura si cultura si ideea proprietatii, gasesc un adept si in Hugo, el insusi deputat de stanga, expulzat de Ludovic Napoleon dupa lovitura de stat din 1851. Universul operei

a) volume de versuri: Orientale (1829), Frunze de toamna (1831), Cantecele crepusculului (1835), Vocile interioare (1837), Contemplatiile (1856), Legenda secolelor (1883). b) proza: Notre-Dame de Paris (1831), Mizerabilii (1862), Oamenii marii (1866), Omul care rade (1869). c) dramaturgie: Cromwell (1827), Hernani (1830), Regele petrece (1832), Ruy Blas (1838). MIZERABILII Prezentare generala In 1827, in prefata la drama Cromwell, Victor Hugo se impunea ca teoretician al romantismului, definind libertatea literaturii in alegerea temei, in promovarea atitudinilor de revolta contra tiraniilor si de solidaritate cu popoarele angajate in lupta pentru libertate, in orientarea catre contactul direct cu viata de unde sa se improspateze. Eroii dramelor sale sunt insufletiti de idei inaltatoare, de patriotism (Ruy Blas), de idealul libertatii (Cromwell si Hernani), de iubirea materna (Lucretia Borgia). Opera lirica ofera si ea tumultul unor framamtari sufletesti, pe care le sintetizeaza de aceasta data chiar poetul, el insusi erou liric, fascinat de exotism, de pitoresc, de mirajul istoriei, dar si de evenimentul cotidian pe care il recepteaza cu sensibilitate. Cu toate ca diversitatea operei sale este incontestabila, iar profunzimea ei a interesat in toate epocile literare, Hugo ramane in constiinta cititorilor sai ca autor al Mizerabililor. Pana la aparitia romanului, literatura franceza oferise modelul unor constructii epice de referinta precum operele lui Chateaubriand, Musset sau Madame de Stal, iar Hugo insusi isi demonstrase vigoarea epica in Notre-Dame de Paris, construind impresionanta poveste de iubire a cocosatului Quasimodo pentru frumoasa Esmeralda. Aparitia in 1862 a noului sau roman (Mizerabilii) avea sa aboleasca definitiv vechile formule romanesti, impresionand prin complexitatea compozitiei sale in care se regasesc elemente de fresca, de foileton, de intriga sociala si de evocare istorica. Constient de insemnatatea noului sau edificiu literar, autorul insusi afirma: ,,Nu e un roman, ci un munte", marturisind astfel si dimensiunea efortului creator investit in aceasta realizare grandioasa. De altfel, preocuparile scriitorului pentru aceasta realizare dateaza inca din 1832, cind, la un an dupa succesul inregistrat cu Notre-Dame de Paris, oferea unor editori parizieni viitorul sau roman, axat pe istoria unui om pe care legea oarba il conduce la delincventa. Eroul central si totodata pivotul in jurul caruia se articuleaza planurile narative este Jean Valjean, al carui destin tragic s-a transformat iremediabil intr-un cosmar, atunci cind, pentru ca a furat o piine, a fost condamnat la ocna. Chiar si dupa zece ani de temnita grea, el este silit sa se ascunda sub false identitati de prigoana neobosita a politistului Javert, incapabil sa vada dincolo de lege complexitatea sufletului omenesc. Convins de misiunea sa, de inspiratie dantesca, de a face din realitate un infern, romancierul structureaza in succesiunea scenelor epice aventurile prin care trece eroul pentru a-si salva viata si pentru a o ocroti pe Cosette - fiica unei prostituate, salvata de el din casa lui Thnardier, unde era supusa la un regim inuman - pe care o considera propria sa fiica. Fara a fi un razbunator si fara a incerca sa se substituie justitiei omenesti sau divine, Jean Valjean isi urmeaza existenta zbuciumata pe drumul unei continue ascensiuni spre absolutul etic. Firul biografiei sale este insa impletit cu alte destine, inscrise si ele in contextul aceleiasi epoci, ceea ce transforma constructia intr-o adevarata fresca sociala. Inconjurat de personaje din toate mediile sociale, Jean Valjean are de depasit obstacole care tin de istorie sau de natura duala a omului, osciland ca fiinta intre bine si rau; drumul sau, desi presarat adeseori cu infrangeri, este ascendent si triumfator in ordine morala. Astfel, Javert, cel care la vanat intreaga viata, va fi salvat de fostul ocnas din mainile insurgentilor in luna iunie a sangerosului an 1832. Sanctiunea morala pe care o primeste fostul politist sta sub semnul unei moralitati deasupra comunului. Nemaiputand urma calea de a-l prigoni pe salvatorul sau, dar neavand nici puterea de a rezolva conflictul cu propria constiinta, Javert se va sinucide, dand astfel mesajului o noua valoare morala, in aceleasi imprejurari, Jean Valjean il va salva de la moarte si pe Marius de Pontmercy, fiul unui ofiter bonapartist si iubitul Cosettei. Acesta o va indeparta ulterior cu cruzime pe Cosette de binefacatorul comun, pentru ca, intr-o ultima lovitura de teatru, sa se regaseasca toti la patul de suferinta al fostului ocnas, care se stinge din viata linistit, impacat cu sine. Insotindu-si personajul in peregrinarile lui, autorul isi pastreaza perspectiva detasata, urmarind un numar impresionant de personaje in mediile suburbane, in saloane si cafenele, pe baricade si pe campul de lupta, in sondajul sau prin atatea medii in care fiintele omenesti traiesc sub fatalitatea mizeriei, Hugo realizeaza perenitatea mesajului pe care eroii sai il transmit: Atata vreme cat va exista, din pricina legilor si a moravurilor, un blestem social care creeaza in chip artificial, in plina civilizatie, adevarate iaduri, agravand cu o fatalitate omeneasca destinul, atata vreme cat cele trei probleme ale secolului: injosirea omului prin exploatare, decaderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea intunericului nu vor fi rezolvate [...], cu alte cuvinte si intr-un sens mai larg, atata vreme cat pe pamant vor dainui ignoranta si mizeria, carti de felul celei de fata nu vor fi zadarnice". Aceasta lume a mizerabililor", adunata in jurul ecoului ei reprezentativ, cuprinde si alte personaje, la fel de vii si de credibile in dramele lor ca si Jean Valjean. Primul episod o surprinde pe Fantine - tanara nevoita sa isi abandoneze fiica dupa ce studentul care a sedus-o o abandoneaza - care poarta pe frunte, ca o predestinare, stigmatul anonimatului si al durerii. Micuta Cosette, ajunsa in mainile cuplului Thnardier, reediteaza povestea mamei sale, pentru a impartasi cititorilor mesajul societatii vremii, acela ca suferinta este posibila la orice varsta. Parcurgand din dragoste materna toate

treptele decaderii sociale, Fantine va ocupa si dupa moarte locul rezervat celor sarmani, intr-un colt al cimitirului, dar spre sfarsit chipul ei se umple de o lumina in care domnul Madeleine, primarul generos al oraselului Montreuil-sur-mer, sub a carui identitate se ascunde fostul ocnas, vede fericirea eliberarii de durerile vietii. Cea de-a doua parte o urmareste pe Cosette in trista ei copilarie de slujnica la hanul lui Thnardier, apoi alaturi de binefacatorul sau in Paris, dar urmareste in paralel si drumul eroului principal prin societatea franceza, prilej pentru zugravirea unor scene monografice, in partea a treia apar in scena si alte personaje, care adancesc intriga naratiunii si amplifica planul social pe care il evoca: Gavroche, copilul izgonit in strada de propria familie, pe care, in inocenta lui, merge adeseori sa o revada, si Marius, fiul ofiterului bonapartist pe care Thnardier pretinde ca l-a salvat de pe campul de lupta de la Waterloo. Partea a patra a romanului se articuleaza, asa cum anunta si titlul ei, pe o idila si pe o epopee. Idila este aceea dintre Marius si Cosette si este evocata in pagini de un puternic romantism, iar epopeea, derulata pe baricadele insurgentilor, se construieste in pagini tensionate, intr-un amestec de idealizare istorica si realitate tragica. Tensiunea sociala reuneste in ultima parte toate personajele, rezolvand totodata si misterele lor. Gavroche moare cu eroism, Jean Valjean il salveaza pe Javert si il protejeaza pe Marius pentru ca apoi, repudiat de acesta din urma, sa-si duca drama mai departe pana la sfarsit; pe patul mortii va trai insa fericirea deplina a marii iubiri care i-a guvernat, de fapt, toata viata. Ultima secventa a cartii ii prilejuieste autorului romantic o meditatie pe tema vietii si a mortii, ale caror sensuri misterioase i se releva langa piatra simpla de mormant din cimitirul Pre-Lachaise. Romanul lui Hugo isi confirma grandoarea si prin aceea ca abordeaza marile probleme ale secolului sau, cauzele degradarii umane sub apasarea societatii. Eroii exprima, prin portretele lor, binele sau raul social, si Valjean, Fantine, Cosette, Gavroche, Marius, domnul Myriel, Thnardier sau Javert se plaseaza in limitele moralei sau in afara ei, caci, asa cum observa J.H. Hunt, asemenea tip de personaj nu este decat o idee invesmantata in carne, un gand sau un sentiment". Cartea intruneste deopotriva particularitatile unei epopei, in care destinele emblematice se proiecteaza pe largi fresce sociale. Paginile care evoca lupta de la Waterloo sau cele zugravind insurectia pariziana din 1832 confirma si puterea de evocare, si forta creatoare a romancierului. Hugo imbina observatia cu meditatia, analizeaza reactiile personajelor, comportamentul, moravurile lor si ale societatii, apoi interpreteaza si conchide, structurand mesajul moral al cartii. Din evocarea trecutului selecteaza indemnurile prezentului, intelegand istoria, in spirit romantic, ca o continua inlantuire de cauze si efecte. Naratiunea construita pe planuri alternative, intr-o dinamica a faptelor si a actiunilor, se imbina cu paginile de descriere, Hugo dovedindu-se nu doar un pictor al societatii in ansamblul ei, ci si un portretist de marca, iar substanta epica si tensiunea dramatica lasa loc unor secvente profund lirice, poetul romantic nefiind cu totul eclipsat de romancier. Intreaga formula romanesca sta astfel sub semnul unei incontestabile modernitati, pe care nu o poate ignora, in evolutia lui, marele roman al secolului al XX-lea.

Dac intrai ntr-o bibliotec public i cerei Mizerabilii, este foarte probabil c volumele pe care le vei cpta vor avea copertele glorios ostenite de cercetarea neostenit a numeroilor cititori care le-au avut n mn. De asemenea, este probabil s ntlnii Mizerabilii n biblioteca particular a foarte multor oameni ai muncii. Romanul l u i Hugo a fost de la nceput, i este i astzi, o carte foarte citit, fin bibliotecile din Moscova ea se gsete n sute i mii de exemplare. n rile capitaliste, ziarele cele mai apropiate de popor, ca VHumanii i n Frana, o public n foileton. Cnd cineatii o 'transpun n film, snt siguri c slile vor fi pline. Aceast oper literar este, poate, din ntreaga creaie a lui Hugo, cea prin care scriitorul a pstrat cel mai strns contact cu masele populare. Caracterul ei de epopee a poporului" a fost apreciat ca atare i de marii scriitori -ai lumii. Lev Tolstoi considera Mizerabilii ca modelul romanului care merit s aib rsunet mondial. Iar Alexei Tolstoi scrie, vorbind de autorul Mizerabililor i de influena acestuia asupra anilor tinereii sale : ...mi umplea inima de un umanism nelmurit, dar plin de foc. Din fiecare clopot ni m privea Quasimodo i l vedeam pe Jean Valjean n fiecare drume srman." Formula aduce lapidar explicaia esenial a viabilitii romanelor poipulare ale lui Victor Hugo i, n special, a Mizerabililor: un umanism plin de foc. C acest umanism este nelmurit" sau, mai curnd, c nelmuririle autorului aburesc uneori cu caracterul lor utopic i idealist mesajul romanului, aceasta nu-i stinge vpaia, nelmuririle fiind n genere explicabile istori cete. Flacra rmne dincolo de aburi. Dincolo de norii de altfel trandafirii ai socialismului utopic, dincolo de unele nnegurri mistice de altfel contradictorii i contrazise n cursul povestirii dincolo de unele pagini retorice sau prea sentimentale trsturi pe care nempli-nirile epocii le genereaz i le explic rmne lumina constant a credinei fierbini n mersul nainie al omenirii, n posi bilitatea omului de a se depi pe sine nsui, n fora activ a poporului, n misiunea scriitorului angajat", rmne elanul intens ctre adevr i ctre viitor nu mai puin generat de epoc, de ceea ce epoca avea mai bun cruia Victor Hugo i d sonoritatea de bronz a marelui su glas. Dar Mizerabilii nu snt numai un imn de speran, ci i un act de acuzare. Meditrii lirice a poetului vistor i se adaug observaia lucid a scriitorului martor, care dezvluie fr cruare apsrile i asupririle societii n care triete. Victor Hugo a rezumat parc aceast asociere exploziv scriind versurile: ...In nori se afl, zici, poetul ? Ei, da. Precum un tunet. (In poemul Via vesel din culegerea Ispirile)

Nu e mai puin adevrat c, dup lectura romanului, cititorul al crui orizont este astzi limpezit i care judec din perspec tiva clarificrilor marxiste i pune o serie de ntrebri tulburtoare. Ce e cu Jean Valjean, acest fost ocna n care mocnete revolta, ran srac

care a cunoscut truda i mizeria, dar care nu nelege mai trziu c averea lui, att de rapid njghebat, pro vine din exploatarea muncitorilor ,pe care i ntrebuineaz n fabric ? Cum e posibil ca un singur gest generos s-i potoleasc rzvrtirea i s fac din el un apostol aii Buntii i al Spiritului de sacrificiu, care seamn uneori cu resemnarea ? Ce fel de republican e Marius, care se duce s moar pe baricad nu att pentru c e contient de necesitatea luptei, ct pentru c se crede prsit de Cosette ? Este sau nu Hugo pentru revoluie ? Cum o nelege el ? i ce rost au lungile digresiuni intercalate n roman, adevrate conferine-dezbateri, expuneri istorice sau relatri descriptive ? mprejurrile n care s-a nscut romanul rspund n mare msur acestor nedumeriri. Dei l-a publicat abia n 1862, Victor Hugo l-a conceput nc din 1830, sub titlul de Les Miseres (lipsurile", suferinele" ; n Frana, o dat cu dezvoltarea capitalismului, cuvintul misere trece de la sensul de nenorocire" la cel de srcie", iar mai trziu miserable nefericit", necjit", srac" ajunge s nsemne, sub dispreul claselor posedante, ticlos", evoluie suferit de altfel i la noi, din aceleai motive, de cuvntul ticlos", care a nsemnat pn spre mijlocul secolului al XlX-lea srman", nevoia"). Intre 1845 i 1848 a fost elaborat o prim redactare a romanului. In exil scriitorul n-a fcut dect s-l reia, s-l amplifice, s-l completeze i, poate, s-l apropie mai mult de spiritul revoluionar ipe care acum, n cursul luptei sale m potriva regimului reacionar al mpratului Napoleon al IlI -lea, l nelegea mai bine. In linii mari, ns, romanul este un produs al perioadei 18301848 (aa-numita monarhie din iulie"), perioad n care, sub ocrotirea" regelui burghez" Ludovie-Filip, se desfoar din plin capitalismul francez, acumulnd din ce n ce mai mult la un capt al societii belugul i la cellalt mizeria. Se agra veaz situaia clasei celei mai numeroa se i mai srace", cum e numit proletariatul de ctre socialistul utopic Saint-Simon. Durata zilei de lucru e la Lyon, n 1831, de 1518 ore, iar ziua de lucru e pltit femeii muncitoare cu dou treimi mai puin dect brbatului muncitor i mai puin nc muncitorului copil. Pauperizarea se ntinde vertiginos. La Paris, dintr-un milion de locuitori, trei sute de mii snt sraci lipii pmntului. Crete numrul crimelor. Prostituia ia proporii nemaivzute (v. En-gels : Dezvoltarea socialismului de la utopie la tiin). Starea de plns a mulimilor care ajutaser burgheziei franceze s fac dou revoluii (1789, 1830), s-i ctige i s-i consolideze drepturile, ngrijoreaz chiar pturile burgheze, mai ales pe acelea care mai au revendicri de formulat. Cei mai naintai dintre republicani se altur muncitorimii. Situaia gsete ecou n literatur. Muli scriitori, ca George Sand, pledeaz n scrie rile lor cauza poporului asuprit, i eroii lor snt, din ce n ce mai mult, oameni din popor. Alii, ca Balzac, dezvluie ntunecimile morale ale noii clase stpnitoare, aviditatea i lipsa ei de scrupule. Romantismul democrat devine umanitar, iar realismul devine critic, ciignd teren asupra romantismului prea vistor. Dar nici primul curent literar, nici cellalt nu pot exprima nelegerea deplin a lucrurilor, nu pot reflecta n mod clar antagonismele n prezent, deoarece ele nu s-au accentuat ndeajuns. Dei i ncepuse lupta, proletariatul francez nu ajunsese nc la o contiin real de clas. El se nfia tot oa o stare asuprit i suferind", creia, cum spune tot Engels, nu i se putea da ajutor dcct cel mult din afar, de sus". De aici, difuzarea i succesul soci'ailismului utopic, de aci, paternalismul dominant n literatura democratic a vremii. In Mizerabilii (partea a IV-a) se vorbete fi de poporul care muncete, care sufer i oare ateapt". Face mult vlv romanul lui Eugene Sue, Misterele Parisului, publicat n foileton ntre 1842 i 1843, n care un prin generos condescinde s frecventeze lumea apailor i a ocnailor evadai, pentru a salva o tnr prostituat i pentru a reeduca un nevoia devenit bandit. Acesta din urm e att de bine reeducat", nct abia ndrznete s se aeze pe scaun n faa prinului i e nespus de fericit s moar n locul nobilului su protector. Reeducat" este i tnra prostituat, care e dat pe mna unui preot i devine clugri. Jean Valjoan va fi i el preocupat de propria sa reeducare. Snt cercetate nu cauzele mizeriei, ci efectele acesteia, primejdioase pentru burghezie : ceretoria, vagabondajul, hoia, prostituia. Un ocna evadat este eroul uneia dintre cele mai celebre melodrame ale vremii : Circiuma din Adrets. Chiar Balzac, n momentul cnd se decide s cerceteze de aproape alt lume dect cea a aristocraiei mucegite i a burgheziei hrpree, coboar foarte jos, n mediul prostituiei i al nchisorilor, scriind Viaa de strlucire i mizerie a curtezanelor (18431847). i spune desigur, ca i Hugo, c trebuie ,,s cobori ct mai adnc... cnd e vorba s masori adncimea unei rni, a unei prpstii sa u a unei societi". i pentru Balzac, aa cum se vdete n Medicul de ar, ajutorul trebuie s vie de sus", din partea unei .personaliti active, generoase i pline de iniiativ. Cei mai mari dintre scriitorii vremii vd rul, ca i socialitii utopici, dar nu snt n msur s cunoasc remediile. In romanele lui George Sand aristocraii au sarcina de a transmite cultura lor oamenilor din popor i, la rndul lor, acetia se cstoresc deseori cu fete din nobilime, ceea ce mpac aparent pe toat lumea. In pofida paternalisinului i conciliatorismului care domin romantismul umanitar, un lucru rmne ns pozitiv n el : ntoarcerea literaturii ctre masele populare, ptrunderea acestora n literatur. Articolele din ziarul Le Globe ale saint-simoniti'or recomand scriitorilor legtura strns cu mase'e populare: Dac scriitorii notri, rsuflai i sterpi, ar ti s simt i s neleag suferina pe care o .pricinuiesc maselor muncitoare oa-mtnii privilegiai... ei ar gsi o mare surs de inspiraie n dorina fierbinte de a vindeca rnile muncitorilor" (Le Globe, 11/3, citat de D. Oblomievski : Romantismul francez, Moscova, 1947). Un asemenea ndemn a putut contribui ia hotrrea Iui Hugo de a zugrvi, pentru a remedia credea el suferinele maselor populare din vremea sa. Iat cum figurile populare se afirm din ce n ce mai mult n romanele i n piesele scriitorilor democrai n rolul de eroi pozitivi, n contrast cu ,,privilegiaii". De altfel, insureciile muncitoreti de ia Lyon, din 1831 i 1834, dei nfrnte, aveau s aduc dovada c proletariatul n cepe s nu mai atepte mil i ajutor, ci s reclame cu curaj recunoaterea drepturilor care i se cuvin.

Ecou sonor" al epocii sale, Victor Hugo a crescut o dat cu ea. De la monarhismul spiritualist din primii ani ai restau raiei, care

snt i anii primei lui tinerei, el a trecut, mai activ dect ali scriitori, la liberalismuil bonapartist i apoi la republicanismul democratic colorat de socialism (utopic). Ca i lui Marius, n fiecare clip, luminile noi ale adevrului i ntre geau judecata". Cci, ca i prietenii lui Marius, cobora direct din revoluia francez", ale crei efecte nu le putuse terge restaurarea trectoare a Burbonilor (18151830). i, mai mult dect ei, prin antenele artei, el era receptiv la vitalitatea popular i la transfor mrile sociale. Una din constantele lui Hugo este convingerea c scriitorii nu iau dreptul s se dezintereseze de problemele timpului lor. In Mizerabila (partea a V-a) snt vestejii creatorii care se izoleaz i nu particip la viaa maselor populare. Hugo i numete egoiti mrei S nemrginirii", gnditori oare uit s iubeasc". Apostrofa e binemeritat de grupul romanticilor, care, ca Theophile Gautier, se retrseser n turnul de filde al artei pentru art". De foarte timpuriu, Hugo nelesese c scriitorul nu p oate rmne departe de interesul general i de nevoile naionale". Eroul primului su roman, Ordener, din Han d'Islande (1823) se manifest, n felul lui, n cadrul unei povestiri nc negre", ca un prieten al poporului. lin Orientalele (1829) apare tema aciunii de eliberare naional (Capitul grec). Poziia antifeudal se afirm n culegerile de versuri i n dramele istorice de dup 1830, n care eroii, ndrznei, generoi i pasionai, provin de cele mai multe ori din popor i snt opui stpnirii, reprezentate prin regi incapabili i destrblai sau prin minitri ne cinstii i neomenoi. Acum se precizeaz metoda antitetic prin care s-ar zice c se reflect la Hugo, devenit eful colii romantice, antagonismele crescnde. Efortul su de desctuare a limbii literare din convenionalismul clasic se asociaz aciunii de renovare a coninutului literar. Romanu/l Notre-Dame de Paris (1831) pune n micare, in cadrul Parisului din secolul al XV-lea, nu numai figuri, dar i mase populare. Din istorie scriitorul pete curnd n actualitate, dezbtnd probleme ca pedeapsa cu moartea (Ultima zi a unui condamnat 1829) sau neomenia legilor burgheze fa de victimele mizeriei (Claude Gueux 1834, o prefigur-are a lui Jean Val-jeanj. Numeroase poeme din aceast vreme denun rolul banilor i suferina ide la un capt al societii. Dorina de a aduce mrturia i pledoaria sa n aceast problem, n mod amplu i convingtor, va fi realizat de poet n romanul care va apare cu titlul de Mizerabilii i n oare Hugo desfoar frmntarea ideologic a vremii i bogia lui de creaie. Criticul francez Albert Thibaudet vede contopite n Mizerabilii mai multe feluri de romane; romanul Parisului, romanul de aventuri, romanul poliist, romanul milei omeneti, romanul eroic", Unele din acestea snt adevrate. Dar, n mintea lui Victor Hugo, Mizerabilii trebuiau s fie n primul rnd un roman social i un roman de idei, ,,o carte scris pentru toate popoarele", un rspuns ta problema major a timpului su, n care mizerabilul se numete omul". Aa se explic numeroasele meditaii i dezbateri din cuprinsul romanului, meditaii i dezbateri cu caracter filozofic i social, uneori chiar social-practic, ca, de pild, cea n oare e susinut ideea curioas a saint-simonistului Plerre Leroux n legtur cu utilizarea ca ngr mnt a coninutului canalelor. Desigur c nu n aceste pagini de cutri i de dibuiri vom afla valoarea propriu -zis a romanului. Ele constituie, cu excepia unor pasaje de tulburtoare previziune i de lirism nfocat, mai curnd partea lui caduc. Snt totui interesante, pentru c exprim elanurile i totodat confuziile epocii i ale autorului. Ele explic anumite dezvoltri ale subiectului i anumite aspecte ale caracterelor din roman, efecte ale poziiei scriitorului. Care este aceast poziie? Ea e cu totul ferm fa de trecutul feudal. Gentilomii i preoii din saloanele aristocratice pe care le frecventeaz dom nul Gillenormand snt taxai de stafii" sau de moate", care ,,luau vremea n zeflemea i asta i scutea de a o nelege". Mnstirea, cu rigorile i cu ntunecimile ei, e n principiu condamnat, n ciuda afirmaiei evident greite c viaa monahal ar fi avut cndva, la nceput, un rol civilizator". Scriitorul consider lege progresul societii : Nu exist dect un singur fel de a respinge ziua de mine : a muri". Dar care snt cile progresului ? Cum s se suprime acea balan hidoas, ale crei talgere srcia i parazitismul i fac un dureros echilibru", imagine prin care Hugo concretizeaz sistemul capitalist ? Sub influena democrailor burghezi i a socialitilor utopici, romanticul Hugo i pune, n primul rnd, sperana n moral i n tiin. Cldura inimii i lumina cunoaterii i se par c pot risipi orice ntuneric i orice disemtimente. Exemplul sufletelor bune, difuzarea culturii n popor iat ce i se pare c ar putea ndrepta lucrurile, mpreun cu obligaia de a munci i cu universalizarea" proprietii. Iat de ce ipoate face mi nuni" monseniorul Myriel, iat de ce Jean Valjean devine buntatea personificat, se cultiv i ctig o avere considerabil, crend constat el prosperitatea unui inut ntreg printr-o invenie ingenioas, fr a bnui c munca depus n fabrica lui este o munc de exploatai. Iat de ce nu apar n roman tipuri caracteristice de exploatatori capitaliti. Romanticii umanitari sper c burghezia va fi nduioat cfrtd va avea n fa tabloul nefericirii nevoiailor. E drept c Victor Hugo nu-i face multe iluzii despre burghezie, acest aproximativ popor". Ndejdea i-o pune nlr-un popor mai autentic : Cercetai poporul i vei zri adevrul!" Dar ce este poporul ? Care este partea lui cea mai sntoas ? Procesul de afirmare a proletariatului fiind n curs, Hugo nu poate dect presimi rolul i importana noii clase. In cercul prietenilor revoluionari ai lui Marius, format mai ales din studeni, nu ne e prezentat mai de aproape dect un singur muncitor cu braele: Feuilly. Muncitorii care lupt pe baricada din strada Saint-Denis stat siluete, nu personaje. In Fantine, condiia femeii prsite se suprapune celei a lucrtoarei exploatate. Dar Hugo tie c mizeria e un noroi care ia foc". El triete n ani de revoluii i de insurecii. Cum le va nelege el ? Cu sentimentele contradictorii ale mioului -burghez de sting din anii 18301848, uneori chiar cu oarecare limpeziri, datorite poate anilor de dup 1848. Revoluia din 17891794, care a desfiinat feudalitatea, ti apare cu totul justificat. Ea a nsntoit veacul i a nco ronaf. poporul''. Dar mai departe ? Mai departe ncep confuziile i contradiciile. Fr a condamna n mod absolut rscoala", cum fceau doctrinarii" (adepii cii de mijloc") din vremea sa, Hugo o consider totui de nedorit, numind-o uneori rzvrtire" i opunnd -o revoluiei", a crei form redus o numete insurecie". Fa de insurecia"-,,revoluie'1, rz-vrtirea"-rscoal" are, spune el,

dezavantajul de a fi manifestarea unor nemulumiri spontane i necugetate, fr baz social larg i puind duce la compromiterea unei revoluii (Mizerabilii, partea a IV-a). Dar aceste noiuni nefiindu-i prea clare, Hugo le d o aplicare discutabil. Astfel, pentru el, radicalizarea unei revoluii (de pild, insurecia din iunie 1848 a maselor muncitoreti din Paris dup revoluia burghezo -demo-cratic din februarie 1848) este condamnabil, devine rzvrtire". Rzvrtire" este i aciunea reacionar iniiat de un monarh mpotriva poporului su. Rzvrtiri" snt i rscoalele rneti din Frana evului mediu (Ies jacqueries). Aa se explic de ce Victor Hugo n-a neles, mai trziu, nici Comuna din Paris, pe care, pentru a ncerca s o admit, a considerat -o Ia nceput ca o micare comunal, neputnd concepe c poporul francez nu se declar mulumit numai cu rsturnarea imperiu lui lui Napoleon al III-lea i cu proclamarea republicii. Nu e ntmpltor, aadar, c lupta pe baricad (5 6 iunie 1832) pe care o descrie n Mizerabilii de altfel att de zguduitor nu e propriu-zis o aciune muncitoreasc, cum autorul ar fi avut ocazia s vad n timpul su (estorii din Lyon s-au rsculat n 1831 i n 1834), ci, cum spune el, o insurecie" condus de republicani, n cea mai mare parte miei -burghezi. Aceti republicani se aflau desigur pe poziii avansate, dar pe poziii avansate burgheze. De aceste neprecizri are de suferit figura lui Marius. Scriitorul ne sugereaz c Marius ar fi lipsit de pe baricad dac ar fi fost ateptat de Cosette. Perso najul reacioneaz sub impulsul prejudecilor burgheze cnd ncearc s-l ndeprteze pe fostul ocna Jean Valjean de Co sette, pe care acesta a salvat-o din minile Thenardierilor. Despre Miarius, Herzen scria c e un reprezentant tipic al generaiei cu care se oprete i ncepe s dea napoi epoca revoluionar burghez. i totui, nainte de a se avnta pe baricad, Marius reflecteaz asupra rzboiului civil i-i gsete justificarea. Frana sngereaz zice el ~ dar libertatea zm-bete!" ovielile autorului i gsesc expresie n nuanele de poziie ale tinerilor din cercul lui Enjolras. Hugo e uneori, ca i En-jolras, ndrgostitul de marmur al Libertii", revoluionarul intransigent; e alteori, ca i Combeferre, care punea fa n fa pe Saint-Simon cu Fourier" i avea mai mult omenie", frlozoful" revoluia: deseori se ntlnesc n autadezbaterile din roman nclinri spre progresul treptat, spre acel progres pe care Hugo, considerndu-l cuminte", l numete om cinstit" i care, de fapt, l transform pe revoluionar n reformist; e, fr ndoial, un poet inimos, preocupat de probleme sociale, ca Jean Prouvaire, se intereseaz de principiul naionalitilor", ca Feuilly, i discut cu verva neobosit a Jui Grantaire, scepticul sentimental, i a lui Courfeyrac, aristocratul venit la popor... Neclarificat este i poziia lui Hugo fa de religie. Poetul l invoc deseori pe dumnezeu (se tie, de altfel, c n anii urmtori lui 1843, cnd i-a pierdut fiica, Hugo a trecut printr-o adevrat criz mistic), dar l identific cu infinitul", cu destinul", cu contiina" i, uneori, chiar cu necesitatea istoric (vezi descrierea btliei de da Waterloo, unde apare concepia i ea nebulos-idealist despre istorie, a lui Hugo, oscilnd ntre fatalism i determinism). De misticism nu s -a putut elibera niciodat micul-burghez Hugo, dar marele scriitor Hugo a tiut s priveasc n fa realitile timpului su. Aceast contradicie ntre o concepie greit (filozofic sau politic) i realismul creaiei se ntlnete deseori la realitii critici i Ia romanticii umanitari din prima jumtate a secolului al XlX-lea. Ea e explicat, cum s-a mai spus, prin mprejurrile istorice n care au trit aceti scriitori, mprejurri n care antagonismele sociale nu deveniser contiente nc. Este deci apreciabil meritul lui Hugo de a fi reflectat asupra fenomenului istoric pentru a-l nelege mcar n parte i de a-i fi surprins chiar unele aspecte. In digresiunile de ordin meditativ din Mizerabilii, alturi de afirmaii idealiste sau confuze, se ntilnesc i observaii surprinztor de valabile, oa, de pild, cea n care scriitorul constat c burghezia de dup 1830 oprea revoluia la jumtatea drumului pentru c nu mai dorea deci s-i consolideze poziiile (constatare contrazicnd, de altfel, n mod categoric teoria din alt parte a rzvrtirii"). Hugo se apropie i de nelegerea deosebirii dintre rzboaiele drepte i rzboaiele nedrepte. Iar pacea universal, dei cile ei spre victorie nu-i apar lmurit, i se pare elul pe care omenirea l va ndeplini neaprat: Oricum ar fi ziua de astzi, ziua de mine e pacea" (Mizerabilii, partea a IV-a). Necunoscnd limpede relaiile prezentului, Hugo nu idealizeaz totui trecutul, cum se strduiete s fac uneori Balzac, ci l respinge i i pune toate ndejdile n viitor. Iar acest viitor nicieri nu-i apare mai luminos i mai strlucitor ca din vrful baricadei: ...nu va mai exista ura, s-pune Enjolras, ate-lieruil se va nfri ou coala, stima public va servi de pedeaps i de rsplat ; munc pentru toi, drepturi pentru toi, pace pentru toi..." i mai departe: AscuM-m, Feuilly, brav mun-oitor, om din popor, om al tuturor popoarelor! Slav ie! Tu vezi limpede vremurile care au s vin..." Martorul care gndete" i care nu-i poate ntotdeauna nelege sau depi epoca este ns nendoios un martor" activ i un martor" artist. Mrturia pe care o depune el asupra societii franceze din vremea restauraiei i a societii din vremea monarhiei din iulie (cuvntul martor" revine foarte des n textul Mizerabililor, ca pentru a garanta obiectivitatea cu care au fost nregistrate faptele) constituie o creaie de un puternic realism. In Mizerabilii snt evocate pe ton acuzator aispecte multiple ale mizeriei populare din acea vreme, de la vagabondajul i suferina copiilor pn la degradarea femeii, de Ia viaa ocnailor victime ale legilor celor avui, sau oameni n afara legii nrolai n tagma tlharilor ipn la cea a intelectualilor, a cror tineree se zbate n lipsuri i a cror btr-nee cunoate desperarea mizeriei totale. Victor Hugo a cercetat i a cunoscut de aproape aceste rni" ale societii n care tria. A cutreierat periferiile Parisului, unde a putut ntlni pe Fantine, pe Gavroche i pe omul arestat i condamnat la ocn. Curajul moral al personajelor este susinut i ntrit de cu rajul lor fizic i social Jean Valjean i ncordeaz toate pu terile pentru <a-I scoate de sub crua mpotmolit pe mo Fauchelevent, dei scena se petrece n faa lui Javert, care l-ar putea recunoate dup -aceast performant. Gavroche lupt cntnd pe baricad i se avnt cntnd sub mpucturi pentru a aduna gloanele necesare aprrii baricadei. Iar aprtorii baricadei se ntrec n acte de curaj. Vitejia individual ntilnete -astfel vitejia colectiv. Pe amn-dou le ilustreaz oamenii din -popor, acei oameni -pe care Victor Hugo i vedea nedesluit din punctul de vedere al categoriilor sociale, dar pe care i opunea cu p atos claselor stpnitoare i n care i punea toate speranele: ...Vedem micndu-se n umbr ceva mare, sumbru i necunoscut. E poporul. Poporul cruia i aparine viitorul, dar nu i prezentul, poporul orfan, srac, inteligent i vnjos... purtnd pe spinare urmele robiei i n inim mugurii geniului" (prefa la drama Ray-Blas, 1838). Ceea ce este n Notre-Dame de Paris catedrala, creaie a maselor populare medievale care-i cutau -atunci n religie alinarea suferinelor datorite asupririi feudale, este n Mizerabilii baricada, locul de ntlnire i de aciune

al maselor populare evaluate, care au trecut de la jeluirea pasiv i inutil n faa lui dumnezeu la protestul activ i operant mpotriva societii ru ntocmite. Puterea de plasticizare a lui Hugo, dinamismul lui stilistic dau scenelor de mas din jurul baricadei o via plin de mi care i de culoare. Aa cum Germinai a fixat mai trziu primele mari greve -ale minerilor francezi din a doua jumtate a secolu lui al XlX-lea, Mizerabilii pstreaz pentru posteritate imaginea formei de lupt popular specifice primei jumti a secolului t baricada. Descrierea construirii ei pe care scriitorul o reia ca pe un leit-motiv ne transport n Parisul -popular din1832: n cteva minute fuseser smuli douzeci de drugi de fier din faada cu zbrele a crciumii i zece stnjeni ptrai de piatr -din -caldarmul strzii; n treact, Gavroche i Bahorel puseser mna pe crua unui fabricant de var numit Anceau i o rsturnaser. In cru fuseser trei butoaie pline de var, pe care le aezaser sub grmezile de pietre. Enjolras ridicase chepengul de la pivni i toate buto-aiele goale ale vduvei Huche- loup se rostogolir ling cele de var. <2u degetele lui deprinse s coloreze lamele gingae ale evantaielor, Feuilly grmdise lng bui i crue, ca s le sprijine, dou grmezi grele de bolovani. Pietre gsite ca i celelalte i luate nu se tie de unde. Brnele de proptit fuseser smulse de la faada unei case nvecinate i culcate pe butoaie. Gnd Bossuet i Courfeyrac se ntoarser, jumtate din strad se i nchisese cu un meterez mai nalt dect nlimea omului..." Baricada din strada Saint-Denis-Chanvrerie nu e singura descris de Victor Hugo. Snt evocate i baricadele din strada Saint-Antoine i din strada Temple, fiecare cu caracteristica ei particular. Locul important pe care-l are n roman baricada face n mod deosebit din Mizerabilii un roman eroic. Dei scris pentru toate popoarele", acest roman eroic este ns un roman eroic francez. Nu numai pentru c baricadele snt ale Parisului, ci i pentru c aprtorii lor ntruchipeaz, dup cuvintele Iui Victor Hugo, acel lucru caracteristic francez care se numete vioiciune". Vioiciunea, veselia, gluma scapr pe baricad ca i putile. Se ntnesc n replicile lupttorilor, n discuiile studenilor i devin simbol n figura lui Gavroche, trengar parizian pe ct de neastmprat pe att de generos, pe ct de curajos pe .att de vorbre, gata de glum, dar i de eroism, bun de gur, dar i de vitejii. Gavroche a rmas pe drept cuvnt n literatura mondial ca una din cele mai reuite ntruchipri a trsturilor poporului francez. De verva lui Gavroche care este i cea a lui Hugo beneficiaz ntreg romanul. Nu ni-l amintesc oare attea portrete rapide i pline de umor, attea tirade ironice sau btioase, attea dialoguri nsufleite i attea replici sclipitoare ? De el ne aducem aminte cnd, de pild, facem cunotin cu btrnul savant Ma-beuf, care avea un stomac bunicel, un frate preot, prul alb, nici un dinte n gur sau mpotriva cuiva, un tremur n tot trupul, accent picard, un rs copilresc..." sau cu slujnica lui, fat btrn ale crei visuri nu ajunseser niciodat pn la brbat, nu depiser pisica" ; sau cnd Combeferre i rspunde lapidar i biciuitor lui Marins, care tace liric apologia lui Na poleon, terminnd cu cuvintele: S nvingi, s stpneti, s trsneti, sa fii n Europa un popor ncununat de glorie, sa faci s rsune o fanfar de titani de-a lungul istoriei, s cucereti lumea de .dou ori, prin nfrngere i prin uluire, da, e .sublim I Exist ceva mai mare ? A fi liber 1" ; cnd, ireverenios i spiritual ca i Gavroche, Qrantare caracterizeaz monarhia burghez a iui Ludovic-Filip ca ...o coroana domolit de o scufie de bumbac... un sceptru care se termin cu o umbrel"; sau cnd, n legtur cu rzboiul reacionar dus de guver nul lui Ludovic al XVIII-lea mpotriva poporului spaniol, scriitorul noteaz : ...ntre cutele drapelului se putea citi: Banca Franei". Nenumrate snt, n Mizerabilii, asemenea fulgerri" n care spiritul francez apare tonificat, amplificat, colorat de poziia progresist a lui Victor Hugo i de imensa lui for de concretizare, de uriaul lui potenial verbal. Din seva popular provine i stiluJ aforistic prin care situa i i l e sau observaiile snt condensate n formule cu aspect de medalie: ...Cei crora le e foame au dreptate.--; Tirania l urmrete pe tiran...; S nvingi e un lucru fr noim, toat glo ria e s conving...; E-att de uor s fii bun 1 Greutatea e s fii drept...; Adevrul este hran ca i pinea...; Revoluia e ac cesul de mnie al adevrului...; O rscoal care izbucnete este o idee care d examen n faa poporului..." etc, etc. Eliberator al limbii literare n poezie, lui Victor Hugo nu -i e greu ca, n proz, s acorde limbajului personajelor, i al lui propriu, toate libertile, adic o mare varietate de stiluri, de la patosul liric pn la jocul de cuvinte. Interesndu-se, am vzut pentru ce motive, i de 'lumea nchisorilor, el cerceteaz de aproape chiar argoul, aa cum fcuse de altfel i Balzac. Desigur, aa cum poporul e cutat i acolo unde nu trebuie, se ntmpl ca epitetele,aforismele i tiradele din Mizerabilii s sufere uneori de retorism sau de platitudine. Nu ne poate satis face, de pild, epitetul superb i banal de nger", presrat prea des de-'a lungul paginilor, acordat cu generozitate nu numai Co-settei, dar i altor personaje, i nu tresrim de ncntare cnd aflm c ...dezndejdea e doica mndriei (i) nenorocirea... un lapte hun pentru cei mrinimoi..." Romantismul despletit nu e totdeauna bine inspirat, iar uzina de imagini a lui Victor Hugo mai d i rebuturi. Dar acestea snt nensemnate fioare de zgur pe arja incandescent a prozei hugoliene. Le putem nltura uor, aa dup cum putem frece cu vederea inegalitile de compoziie a romanului, n care expunerile didactice ale scriitorului sau digresiunile, recunoscute de el ca atare, ncetinesc mersul aciunii. Ele snt de cele mai multe ori interesante i utile, dac nu pentru desfurarea subiectului, cel puin pentru nelegerea epocii. Snt, de altfel, din plin, compensate de momentele dramatice. Numeroase peripeii, ecouri ale melodramei romantice, ca : urmrirea domnului Madeleine de ctre Javert, capcana din mansarda lui Thenardier, odiseea din subteranele Parisului etc. au meritat Mizerabililor, printre altele, i caracterizarea de roman de aventuri".Vorbind de ntreaga oper a lui Hugo, Gorki spunea c scriitorul francez e mare mai ales pentru c tie s trezeasc n sufletul omenesc tot ce acesta are mai bun. Romanul Mizerabilii justific ntru totul aceast apreciere i trstura menionat rmne meritul lui principal n faa posteritii. Crescnd, dezvoltndu-i i formndu-i proletariatul, poporul francez a putut oferi i a oferit scriitorilor si modele de eroi mai clarvztori, mai contieni, mai consecveni, cum snt, de pild, lupttorii din Comunitii lui Aragon sau cei din romanul lui Andre Stil, Prima ciocnire. Dar cnd cutm ascendena direct a acestor romane, nu putem s nu ntkiim romanul Mizerabilii. El e mrturia patetic a unui moment de lupt popular, radiind cldura i lumina umanismului activ.

S-ar putea să vă placă și