P. 1
Ulita Copilariei - Ionel Teodoreanu

Ulita Copilariei - Ionel Teodoreanu

|Views: 318|Likes:
Published by Clara Manea

More info:

Published by: Clara Manea on Nov 14, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

09/21/2015

pdf

text

original

I E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.

Nu răsfaţă ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeaţă şi nici nu ispiteşte pasul cu caldarâm sonor. E firavă şi goală: numai pământ şi pietre. Dau năvală celelalte uiţi, înghesuite una întralta, cot la cot, sajungă mai degrabă la uliţa cea mare, cu pântec de piaţă, căreia îi duc larma grămădită pe tăvi de piatră. Ea e pustnică. A strâns pios tăcerea aruncată de celelalte uiţi şi s-a dat la o parte de ele. Năzuia poate să iasă din târg, să se îndrume departe, spre munţi: să fie acolo o potecă prin brădet. Dar au părăsit-o puterile la marginea târgului şi s-a lungit la pământ în dreptul bisericii, câtorva căsuţe liniştite, alături de căsuţa bunicilor şi noastră. Acolo a rămas. ... Odinioară, pe meleagurile acestea, stăpânea un sat gospodar. Pe-atunci, uliţele de astăzi erau ale pământului şi se numeau brazde şi frăţeşte vieţuiau, rodind. În satul acela e obârşia târgului, în acele brazde e obîrşia uliţelor - obârşii uitate şi nesocotite. Acum, uliţele înstrăinate de pământ s-au învrăjbit: se sfădesc între ele, cât le lasă gura căruţelor şi a trăsurilor şi se hărţuiesc, smulgându-şi una alteia smocuri de colb cărunt. Uliţa mea e paşnică, tăcută. Rareori o tulbură năvala târgului. Prin ea străbat carele cu boi venind de la ţară. Convoiul lui tihnit e o rugăciune murmurată cu buzele ei, şi colbul care le-nsoţeşte e un surâs blajin. Uliţele de căpetenie ale târgului au slujitorii lor: măturători care le piaptănă, stropitori care le spală, meşteri care le sulimenesc cu smoală şi asfalt. Ea se slujeşte singură. Îşi toarnă apă de ploaie prin uluce; îşi potriveşte părul cu vrăbii; şi chipul ei firesc e. Trufaşe de numele lor, celelalte uiţi au silit porţile caselor să li-1 înveţe şi să li-1 rostească statornic. Şi porţile, cu guri de tablă sau de lemn, îl au în toată clipa pe buze. Ea a şoptit doar casei noastre numele ei. Ploile 1-au şters, poarta 1-a uitat şi ea 1-a uitat. E o umilă şi neştiută uliţă de margine de târg.

iar copilaşul păştea covorul. fum alb. Îl purta prin luncile de ţesături.singurele ferestre prin care putea privi. căci el privea doar. al tigrilor şi al altor sălbăticiuni de pâslă sau carton. palmele mamei erau singura uliţă prin care putea păşi. Putea urni un scăunel. să-şi moaie degetele în gavanosul cu dulceaţă de pe măsuţă. mozolind. ca un strugur de lână.II Când a venit pe lume fratele meu cel mic. în trupul lui. Putea. A trecut vreme până când. n-a încercat pornirea mâniei lui de floare! Acolo i s-au minunat ochii. iscoditoare ca un copil în faţa uşii care ascunde pomul de Crăciun. Acolo a privit cele dintâi păsări şi a ascultat cele dintâi ciripiri: muştele cu bâzâitul lor. Acolo s-a rătăcit prin codrul picioarelor de scaune şi de măsuţe. sălaş al urşilor. al lupilor. privind vântoasa pădure de aur a flăcărilor din sobă potolindu-se. se înălţa. în voie. a prins să meargă de-a buşele prin molatica împărăţie a covorului. Putea păşi singur prin cerdac: era întâia pribegie. în tovărăşia unui mieluşel de lemn potcovit cu rotiţe. în vârful picioarelor. prefăcută în toamnă arămie. înhămându-şi toată puterea prin braţe: era întâiul avânt. uliţa îl aştepta la poartă. urcându-se pe scăunel. El nu ştia: era aşa de mic! Căsuţa lui de-atunci era un leagăn alb. moţăind scuturată în rodii de rubin adormind cenuşă. ochii mamei . III Copilăria. Acolo a hoinărit. * . să-1 întindă şi mamei: era întâia dărnicie. după ce şi 1-a supt el. ca mai apoi. Acolo s-a trudit zădarnic să treacă dealurile taburetelor. creştea. De câte ori coada motanului. bucălat şi fumuriu la trup. Pe-atunci ştia doar să scâncească şi se numea Scâncea-voievod. cu mâinile şi cu picioarele. şi parcă mai degrabă mieluşelul era păstorul. pe sub care motanul îşi croia tunel.

El nu putea ajunge până acolo. Şi i se supuneau toţi. ea îi cânta . chivăra de hârtie. s-a aşezat pe prag. făcându-i semne cu portiţa: îl chema la ea. De Crăciun.capul unui Sfânt-copil. Era prea mare pentru a se mulţumi cu ograda. copilul preţui cerul: jucăria lui de mai târziu. Uliţa se îmbrăcase cu soare. Astfel a ajuns la portiţă. întâiul sceptru. De Paşti.basmul creştin al deniilor. risipindu-le. la poarta casei. sennoura curcanul în pene . Ea îi înălţa zeie mititele. IV Straiele băieţeşti îi fură întâia armură. Gata să plângă. Şi el a uitat plânsul. paşii lui se căzniră prin ogradă . uliţa îl privea înduioşată pe sub poartă. ascultându-le: erau şăgile şoptite lui de buzele uliii.. şi a îs. cu cridă.cu glas tânguitor de clopot . care zburau fără de vânt şi se cârmuiau fără de sfoară: fluturi. Fără să vrea. întâia coroană. a vrut să întreacă hotarele care-i îngrădeau puterea. mânuind mâni nevăzute. Supărarea curcanului îl speria ca o furtună. 1-a oprit să-1 întreacă. întâia biruinţă. Ea îi făcea mingi minunate. felurit colorate. şi s-a jucat zile de-a rândul cu buna şi bătrâna uliţă. Uliţa. care se înşirau singure: melci. ca un nimb vioriu . Ea. sate pentru păpuşi: hulubi.. Purta rochiţă pe atunci şi se numea Puiuţ. erau pravilă temeinică şi temută. şi alungarea curcanului. Ea îi dăruia mătănii de os întortocheat. ea îl aducea din cer. căci colţii dulăului. Era prietenul ei răsfăţat. În chipul acesta ajunse voievod al ogrăzii: ograda era el. străjuind în prag. care-1 însoţea supus.el fugea în cerdac. îi râdeau buzele.În curând. Asemeni tuturor voievozilor. Îi râdeau ochii. o vargă. dar prea mic pentru a se încumeta pe uliţă. cu blândul Făt-Frumos-Iisus şi cu Dumnezeu. Ea îi zugrăvea. ca un buratec pe iarbă. într-o dimineaţă acelea care împrejmuiesc pământul. le juca umbrele prin văzduh ca pe un zid: ciori. Uliţa îl învăţase să privească primăvara. pe care doar le privea şi săreau: vrăbii. pe acoperişurile caselor. ciocnindule. Copilul şedea în braţele ei. pe darnicul Moş Crăciun. . mâinile lui au cules pietricele de jos. îi zburda inima în piept. * Era într-un început de aprilie. În ochii ei de apă. Ştia acum că primăvara e o Duminică a pământului şi că florile pomilor sânt .

cu obrajii colbăiţi. * Uliţa avea şi un felinar. felinarul era stins. Era gata-gata să-i sară în braţe. V Când 1-au trimis părinţii la învăţătură. Paşii lui se sfiiau pe celelalte uliţe.. începu să scîncească : . să fie candelă de veghe pământului trudit. De acolo 1-a privit o clipă şi s-a întors spre casă.şi o luase la goană înspre el. când se împiedică de o piatră şi căzu... Copilul îi zărise. în braţele uliţei. ele tot râd. Copilul îi ştia numele. Chibzuia el: . Când se aplecă să-l ridice. ocrotindu-şi vorbele cu mânile. mi-o ieşit un cucui” . Asemeni moşnegelului. Când s-a deşteptat din toropeala de care fusese cuprins.Papaie. cu ochii înlăcrimaţi. venit pentru felinar. îi vorbea ceva la ureche. uliţa l-a întovărăşit până la colţ. de departe. copilul care şedea de la prânz pe uliţă văzu pe moşnegel venind ca de obicei. trupul îi îngheţase pe o bancă. Copilul. sufletul îi era departe. A doua zi. căzute de pe crengi . s-a furişat acasă.. era aşa de prielnică! . şi felinarul îi răspundea cu o lumină care dăinuia toată noaptea. sufletul. ochii îi erau uluiţi de vălmăşeală. Bunicul. urechile asurzite de larmă. Şi sufletul. Într-o zi. * „Papaie! Papaie!” Bunicul venea spre casă. înfricoşat. dăruindu-i cireşie risipite din punga adusă de bunic. fără să-i ceară încuviinţarea. aprinsă de copaci. deschizând braţele să-1 prindă..O fi vorbit oare moşnegelul şi copacilor? Dar de ce ard ziua?” Şi uliţa l-a învăţat că toamna e o lumină blîndă. mai mult nu putea. un moşnegel ghebos venea şchiopătând până la felinar. dar nu-i ştia rostul. Ochii copilului nu se dumereau. copacii aprinşi.drăgălaşe ca surâsul unui copilaş din leagăn. venise şi Septembrie pentru copaci. punga de hârtie pe care bunicul uitase s-o ascundă din vreme . scăpă jos punga din mână. îşi strânse prieteni mici ca şi el şi-i aduse la joacă pe uliţa lui . * La şcoală. pripăşit printre rarii ei copaci În fiecare seară. bunicul îl văzu râzând: uliţa îl împăcase. să-l mângâie. lăsîndu-1 singur.

urmând îndemnul ei le îndrumă joaca spre casa părintească. Era mare. mai zdrenţăroşi. ca vrăbiile. VII Urma să plece în ţară străină. să se călească. mai zburdalnici. În mersul ei spre casa noastră. îi pierea zburdălnicia. uliţa se înavuţi cu o droaie de copii. Atunci uita de uliţă. În fiecare zi. să-şi întregească mintea. Apunea soarele. decât ce avea: o casă cu părinţi şi cu bunici. VI Isprăvise liceul. Lăsase pe mama să-i rânduiască lucrurile şi ieşise afară să-şi răcorească fruntea în largul vântului. şi atît: drumeţ. Copilăria lui creştea spre viaţă. * Uneori numai pe înserate. „Eşti bărbat de-acum”. cînd rămînea singur. prea greu de lumină pentru creanga zării. măi băieţelule!” oftau bunicii. Cădeau frunzele prea grele de aur pentru istovul crengilor. odrasla uliţei. bombănindu-i fruntea. Mama şi bunica erau măgulite văzând atâta voioşie în oastea odorului. şi o răsplăteau cu ce avea mai bun cămara. Dorul de pribegie i se-mplinea. deşi alături de ea. ca nişte plopi sonori. gonind. care de care mai golaşi. şi uliţa o dăruia căsuţei. pe uliţă râurea veselia gureşă ca un pârâu în matca lui. „Tot copil eşti. De mult nu mai şedea în braţele uliţei. Era în ajunul plecării. cozonacii şi dulceţurile casei piereau în gurile flămânde. o uliţă cu joacă şi cu jucării. Zburau cocorii goniţi de toamnă. îi spuneau părinţii. fluturându-i visurile. Acum. Acum păşea pe uliţă.De atunci. ascultând şuierele trenurilor străpungând slăvile. ferind-o de a se irosi pe uliţe străine. de mult nu se mai juca pe ea. . care năpădiseră ograda. ca zborul unei ciocârlii spre soare. Dorea ceva: nu ştia ce. Iar el. Dorul de pribegie zvâcnea în el ca avântul mării în pânzele unui însufleţit catarg îngândurându-i ochii. căpetenia lor. aplecându-i tinereţea spre viaţă. uliţa nu mai avea tovarăş: era o albie secată. Şi nu râvnea nimic alt copilul.

moşnegelul felinarului trecu descoperindu-se: „Drum bun. Şi trupul lui. I se strânse inima … Răsăritul lunii îl prinse tot la portiţă. îl dezmierdă cu privirea.”. Un scâncet scârţâitor: portiţa. de-i părea că palmele lui sprijineau un soare de asfinţit. Bătrâna noastră bucătăreasă vorbea la portiţă cu bucătăreasa vecinilor : „Dragul lui băiat! O plâns cuconiţa de bucurie. sclipea ca o lacrimă. Bunicul îl privi lung. cînd o primit scrisoarea cu portretul lui. cuconaşule! Să te întorci cu bine!” Surse înduioşat moşnegelului: „Să te găsesc sănătos. se opriră deasupra uliţii. măi băiete .” I se umeziră ochii. Se înserase de-a binele. în locul unde. Zile şi zile de-a rîndul. Şi mîinile lui fără să vrea. Ajuns acolo.. IX Veni războiul. ca cerul toamnei de cocori. moş Neculai!” . Şi sufletul lui dezmierdă prin noapte. care se întorcea acasă. se plecă.. zărită printr-o lacrimă. Iarăşi scâncetul scârţâitor . VIII Plecase de mult. maşini ferecate.. Nu-l auzise venind. aproape de pămînt.Te duci de-acum. În lumina lunii o pietricică. ca un obraz bolnav . cântece şi chiote...Îl purtară paşii spre poartă. Uitase de uliţă şi ea îi vorbise : „Vezi! Toţi vin spre casă. îşi cuprinse capul în palme. tresări. Se scofîlcea văzînd cu ochii. numai tu te duci!”.prăpădită. Se apropiau paşi grăbiţi : era tata.. Tata intră. Se însera. Să vezi ce mîndreţe de flăcău s-o făcut !” Uliţa asculta... capul unui copil care plîngea: copilăria lui. cu ochii înlăcrimaţi. Prin faţa lui. Deodată se trezi faţă în faţă cu bunicul. oftând: „Pleci mâni. îşi sprijini coatele de poartă. copite de cai. răcnete şi sudălmi sfărmară şi pîngăriră tihna uliţii. Şi sufletu-i cânta de nădejdi. cu mînile : . jos. fără să vrea. măi băieţelule . X . Era atâta povară în falnica bucurie care-i umplea sufletul. odinioară. Rămase la portiţă.. goarne şi fanfare. abia ajungea creştetul copilului prea mic să se încumete pe uliţă.

între străini.. O vedenie îi înlăcrimase: ochii copilulul. în aceeaşi clipă. moş Neculai! L-o prins pacostea asta de război şi o intrat acolo la oaste! . aşezat pe o bancă. uliţa se făcuse albă. scârţâind două doruri risipite în nemărginirea nopţii. mamă ario! .Să-i ajute Dumnezeu. Paşii bătrânilor răsunară ca bătăi grele de inimă amărâtă . cu capul aplecat pe genunchi.Mamă Mario! Ce veşti mai aveţi de la copil? . scria mamei dintr-o cazarmă. mai zăboviră puţin în prag. ecoul plângător al celor două peniţe.ca două zorele pe un zid năruit. XIII Vestea se prăbuşi în noi ca o ciocîrlie fulgerată de soare.Ei. XI Toi de noapte cărunţită de lună. dezmierdat de soare. la fel pierise copilul. Prin noapte ţârâiau greierii. din biserica uliţii. Un cer de primăvară plutea învolt pe apele aurii ale văzduhului.Ieşiseră credincioşii de la denii. Bunicul. Şi uliţa asculta. albă.Doamne-doamne! Ce pustiu de gând l-o mânat să se suie în maşinile cele care zboară pe sus? Sărăcuţ de el! . copilul.I-auzi ! . răsărind încercănaţi în sufletul lui . atât de uşor că l-ai fi spulberat cu o suflare dinadins. . adormită. fanaragiul. fumegând de flori prin pomii albi. atât de îndepărtate. în ţârâitul greierilor. Vântul. XII Piuiau cuiburile pe sub streşini. Desigur că. îşi ştergea ochii cu o mână tremurătoare. se alinta cald. sau de pe un câmp de luptă. potolit.Să-i ajute. moş Neculai. că amarnic mai plânge cuconiţa! În lumina lunii.. Bucătăreasa noastră şi cu moş Neculai. . Prin fereastra deschisă de la odaia părinţilor se zărea capul mamei aplecat pe măsuţă : scria copilului.

în coşciug.cel sortit să fiu cel de pe urmă din copiii de odinioară m-am pornit pe uliţa părăsită. pe braţele căreia râdeau alţi copii . să împărtăşim împreună spovedaniile unui trecut atât de scump nouă... XIV Trecu vremea. trecu . fugeam de acolo. aşa cum deschide bocetul o gură de om. îşi urma nepotul.Uliţa ştiu. Curând.. Căci peste puţin. .. eu . părăseam căsuţa. cei rămaşi. Şi n-am găsit-o! O viaţă întreagă o ştiusem de veghe la poarta casei. Şi într-o zi. poarta ogrăzii s-a deschis larg. Bunicul. Plecase după morminte. acum nu mai era. Şi-n locul ei era o altă uliţă.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->