Raport special privind economia mondiala Cum sa progresezi

Fara o dezvoltare rapida, cele mai bogate economii ale lumii vor intra in blocaj. Ce se poate face oare pentru a se dezvolta? Echipa noastra de economisti ne pune la dispozitie optiunile 7 Oct 2010 Cum vor vedea istoricii de maine tendinta economica ce defineste inceputul secolului 21? Sunt o multime de posibilitati, de la refacerea finantarii in urma prabusirii economice din 2008, pana la explozia datoriei suverane. Insa in capul listei va sta, aproape sigur, schimbarea dramatica in cresterea economiei globale. In urma cu 10 ani tarile economia mondiala era dominate de tarile bogate ce contribuiau cu in jur de 2 treimi din PIB-ul global, permitand astfel diferente in puterea de cumparare. De atunci, aceasta cota a scazut la putin peste jumatate. Intr-ul alt deceniu ar putea scadea pana la 40%. Cea mai mare parte a productiei globale se va crea in lumea emergenta. Ritmul schimbarii vorbeste de la sine in cazul succesului acestor tari. Multumita globalizarii si politicilor bune, tarile inca neformate (fara granite) si cele in curs de dezvoltare le ajung din urma pe vecinele lor mai bogate. Intre anii 2002-08, mai mult de 85% dintre economiile in curs de dezvoltare au progresat mai repede decat economia Americii, in comparatie cu o treime intre anii 1960 si 2000 si practice fara nici o crestere economica in secolul precedent. Aceasta desteptare reprezinta o realizare remarcabila ce aduce cu sine o crestere fara precedent a standardelor de viata pentru majoritatea pupulatiei (de pe planeta, glob). Insa mai exista o explicatie, mai putin imbucuratoare, pentru schimbarea rapida a centrului de gravitate al economiei mondiale: lipsa de crestere in marea si bogata economie a Americii, Europei de Vest si Japoniei. Aceasta va fi tinta acestui raport special. Cutremurator
Diferenta de productie* exprimata in procente den potentialul PIB, prognoza .2010 ////2011 7 6 5 4 3 2 10 Japonia . /////// Germania .... ////////// Franta //////////////// Statele Unite .. ////////////// OECD ... ///////////////// Canada ..... ///////////////// Italia ....... ///////////////// Spania . ///////////////////////// Anglia /////////////////////// Sursa : OECD *Diferenta intre PIB-ul actual si cel potential

Urmatorii ani pot fi reprezentati atat prin stagnarea economiei occidentale cat si prin .. .., din 3 motive principale. Primul este scara reala a recesiunii din 2008-09 si slabiciunea de a se redresa ulterior. Pentru economiile dezvoltate ca intreg, caderea care a urmat criza financiara globala a fost de departe cea mai grava de la cea din 1930. A lasat in urma prabusirii ei un numar fara precedent de someri si de fabrici goale. Desi in majoritatea tarilor productivitatea s-a oprit din scadere acum un an, redresarea se dovedeste a fi prea lenta pentru a reangaja mai repede muncitorii inactivi (vezi graficul 1). Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) cu sediul la Paris, care urmareste economiile dezvoltate, nu se asteapta ca aceasta diferenta de productie sa inceteze pana in anul 2015. Al doilea motiv de ingrijorare cu privire la stagnare are de-a face cu reducerea cererilor. Nivelul ofertelor determina daca economia ruleaza deasupra sau sub tendinta ratei de crestere, insa aceasta tendinta depinde ea insasi de cererea de muncitori si de productivitatea acestora. Aceasta productivitate in schimb, depinde de rata capitalului de investitii si de ritmul de inovare. In tarile bogate, cererea de muncitori este pe cale sa scada pe masura ce numarul pensionarilor creste. Aceasta schimbare va fi remarcata in special in Europa de Vest. In urmatorii 10 ani, populatia apta de munca a regiunii, al carui nivel a crescut putin, se va micsora cu aproximativ 0,3% pe an. In Japonia, unde rezervorul de potentiali muncitori se afla dj in scadere, ritmul declinului va fi mai mult decat dublu, ajungand la 0,7% pe an. Demografia Americii este de departe mai favorabila, insa cresterea nivelului populatiei apte de munca cu aproximatib 0,3% pe an in urmatorii 20 de ani va reprezenta mai putin de o treime fata de media de dupa razboi. Cu milioane de muncitori fara loc de munca,o scadere iminenta a cerii de locuri de munca nu pare sa fie o problema prea mare. Insa aceste schimbari demografice fixeaza granitele pentru viitorul pe termen-mediu al tarilor bogate, inclusiv abilitatea de a plati dobanda datoriei publice (to service a debt/loan (technical)-to pay the interest (dobanda) on a debt). Daca nu se desfac granitele pentru imigranti, sau daca nu se alatura fortei de munca o proportie mai mare din populatia apta de munca, sau daca populatia nu se pensioneaza mai tarziu sau nu accelereaza productivitatea, imbatranirea populatiei va induce o scadere permanenta in potentiala dezvoltare. Calculele facute de Dale Jorgenson de la Universitatea Harvard si de Khuong Vu de la Universitatea Nationala din Singapore clarifica situatia intr-un mod dur. Ei arata ca media ratei anuale de crestere economica a grupului G7 reprezentat de economiile mari si bogate a fost de 2,1% intre anii 1998 si 2008. In baza tendintelor demografice actuale, si presupunand ca productivitatea creste cu aceeasi rata ca in ultimii zece ani, rata potentiala de crestere va cobora la 1,45% pe an in urmatorii zece ani, fiind cel mai incet ritm de la al doilea rzboi mondial. Cresterea mai rapida a productivitatii ar putea ajuta pentru a domoli incetinirea, dar acest lucru nu pare sa se intample prea curand. Inainte de lovitura crizei financiare, tendinta de crestere a productivitatii era uniforma sau in scadere in multe tari bogate, moment in care productivitatea lumii emergente crestea. In America, cresterea productiei pe cap de muncitor, care a luat avant brusc la sfarsitul anilor 1990 datorita maririi productiei de tehnologie informatica, si din nou in prima parte a acestui deceniu odata ce profitul inregistrat in domeniul IT a fost raspandit in intreaga economie, a inceput sa descreasca dupa anul 2004. O revenire s-a inregistrat in timpul recesiunii, cand firmele au redus fora de munc, dar s-ar putea ca aceasta imbunatatire sa nu dureze. Productivitatea Japoniei a scazut brusc dupa perioada de avant economic de la inceputul anilor 1990. La fel s-a intamplat si in toata Europa de Vest incepand cu perioada de mijloc a anilor 1990. Al treilea motiv de ingrijorare in privinta stagnarii din lumea bogata este reprezentat de faptul ca reminiscenta crizei financiare impreuna cu slabiciunea de a se redresa, ar putea lasa urme adanci asupra potentialului economic. Perioadele lungi cu o rata mare a somajului au mai degraba tendinta de a reduce, decat de a mari rezerva de potentiali muncitori. Somerii isi pierd abilitatile iar muncitorii deziluzionati ies din campul fortei de munca (refuza sa mai munceasca). Micsorarea bilanturilor contabile ale bancilor ca rezultat al unui declin financiar determina imprumuturi costisitoare si greu de obtinut.

Optimistii arata ca experienta Americii din ultimul secol sta drept-dovada ca recesiunile, chiar si cele mai severe, nu trebuie neaparat sa aduca prejudicii de durata. Dupa fiecare cadere, economia s-a restabilizat asfel ca rata de crestere economica pe cap de locuitor a ramas remarcabil de stabila in intreaga America (vezi graficul 2). In ciuda lipsei de oferta, productivitatea Americii a crescut mai repede in anii1930 decat in orice alta decada a secolului al XX-lea. Rata crescuta a somajului din zilele noastre pare sa pregateasca terenul pentru metode mult mai eficiente. Oricum ar fi, majoritatea economistilor apreciaza ca randamentul economiilor bogate a suferit deja cateva daune, in special tarile in care cresterea economica s-a datorat exploziei din industria constructiilor, ca in Spania, sau din sistemul financiar, ca in Marea Britanie. Acum, OECD apreciaza ca efectele crizei financiare vor depasi, in medie, aproximativ 3% din productia potentiala a tarilor bogate. O mare parte din acest declin a avut loc deja. Cu cat mai mult oferta va ramane mai slaba, cu atat mai probabil vor fi pagubele mai mari. Experienta Japoniei din ultimele doua decenii constituie un exemplu de precautie, in special pentru batranele economiile europene. Prabusirea financiara a tarii din anii 1990 a contribuit la o incetinire a ratei de crestere a productivitatii. Curan dupa aceea, numarul populatiei apte de munca a inceput sa scada. O serie de greseli politice au facut ca reminiscentele crizei sa dainuie. Economia nu e reusit sa se refaca si s-a instalat deflatia. Rezultatul a fost o combinatie persistenta intre slabiciunea ofertei si reducerea cererii. Pentru a nu avea soarta Japoniei, tarile bogate trebuie sa intretina cresterea in doua moduri : sa sprijine oferta pe termen scurt si sa sustina cererea pe termen lung. Din pacate, cei care iau deciziile politice in ziua de astazi vad adesea cele doua strategii mai degraba alternative decat solutii complementare. Multi economisti chinezi, ingrijorati de lipsa ofertei din sectorul privat sunt de parere ca preocuparile ce privesc potentialul economic pe termen mediu nu reprezinta principala problema in acest moment. De aceeasi parere sunt si Paul Krugman, laureat al premiului Nobel si comentator in New York Times, precum si multi din echipa economica a presedintelui Barack Obama. Stimulare versus austeritate Economistii europeni pun accentul pe stimularea cresterii pe termen mediu, favorizand reforme cum ar fi crearea unor pieti ale muncii mai flexibile. Ei tind sa respinga stimulentele fiscale ulterioare (suplimentare, in plus) pentru a sustine oferta. Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene este un puternic sustinator (adept) al reformelor structurale in Europa. Insa el este de asemenea unul dintre aparatorii inflacarati ai ideii ca reducerea deficitelor bugetare stimuleaza cresterea economica. Toate acestea au dus la o dezbatere pasionanta, dar limitata despre stimularea fiscala versus austeritate.

Acest raport special va demonstra ca ambele situatii sunt limitate. Guvernele ar trebui sa gandeasca mai coerent in ceea ce priveste sustinerea cererii in acelasi timp cu impulsionarea ofertei. Aceste prioritati stabilite vor diferi de la tara la tara, avand insa mai multe teme comune. In primul rand adeptii teoriei lui Keynes observa ca, pentru lumea bogata ca intreg, exista pericolul de a exagera cand vine vorba de austeritate bugetara. Reducerea excesiva a cheltuielilor bugetare poate ameninta redresarea si pentru faptul ca nu poate fi contracarata de o politica monetara mai permisiva. Reglementarea sistemului de taxare si a cheltuielilor este la fel de importanta ca si deficitul pe termen scurt. In al doilea rand, riscul este la fel de mare atat in cazul ignorarii amenintarilor asupra cresterii economice potentiale cat si in cazul pierderii ocaziei de a spori cresterea reformelor microeconomice. Majoritatea guvernelor tarilor bogate au invatat o lectie importanta din crizele financiare trecute : au curatat sectoarele lor bancare destul de repede. Insa mai multa concurenta si eliminarea normelor guvernamentale si controalelor implica cresterea facturilor in special in cazul sericiilor, care in toate tarile bogate sunt susceptibile a fi sursa