Sunteți pe pagina 1din 17

-PSIHOLOGIA EDUCATIEIPARTEA a-II-a -TEMATICA1. Constructia teoretica si metodologica a psihologiei educatiei 2. Educatia si psihologia dezvoltarii 3.

Educatia si psihologia conduitei umane 4. Psihologia invatarii 5. Personalitatea profesorului o perspectiva psihoeducationala 6. Sintaxa si morfologia predarii modelele predarii 7. Educatie si invatare Stil si personalitate 1. 8. Educatia si invatarea prin stari, procese si structuri de comunicare nonconventionale P.S.! Formatul Power Point il puteti regasi la finele articolului inainte de Biografie

TEMA NR. 1 CONSTRUCTIA TEORETICA SI METODOLOGICA A PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

Lumea contemporana se caracterizeaza printr-o evolutie rapida si imprevizibila a stiintei si tehnicii, generand o gigantica miscare de idei, de inventii si descoperiri, o crestere exponentiala a informatiei si tehnologiilor de varf. Acestea au drept consecinta informatizarea societatii, restructurarea si reinnoirea informatiilor, cercetarea interdisciplinara si folosirea unor demersuri epistemologice pluridisciplinare. Implementarea rapida a descoperirilor stiintifice si a inventiilor tehnice fac din stiinta o forta de productie, generand schimbari rapide in toate domeniile de activitate, la care omul trebuie sa se adapteze prin educatie. Educatia este un proces generator de umanitate si ar fi de preferat ca cea mai buna educatie sa fie cea scolara. Problematica educatiei a fost si este abordata in principal de stiintele educatiei dar si de alte discipline conexe acestora si cu care se afla intr-un raport de interdependenta si interdisciplinaritate. Astfel, amintim cu precadere rolul psihologiei in general si al psihologiei pedagogice sau educationale ca ramura aplicativa in special, in vederea realizarii dezideratelor procesului instructiv educativ si ale sistemului scolar (formarea unei

personalitati armonioase care sa corespunda solicitarilor actuale si de perspectiva ale societatii contemporane).

I. STATUTUL PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

Psihologia educatiei aduce contributii semnificative in sfera invatamantului si a educatiei. De aceea multe din nereusitele institutiei educatiei sunt efectul nereusitei planului psihologic in acest camp. Optimizarea procesului educativ in scoala si in afara ei se datoreaza in mare masura psihologiei educatiei si conexiunilor ei cu alte discipline socio-umane. Cercetarea in plan psihologic poate modifica, in sens pozitiv eficienta si eficacitatea activitatilor de baza (predare, invatare, evaluare) ale procesului instructiv educativ. In acelasi timp, abordarea praxiologica a procesului educativ nu poate face abstractie de mecanismele psihice care guverneaza individul si procesele sale. In legatura cu afirmarea si dezvoltarea acestei discipline evidentiem urmatoarele aspecte: a).-existenta unor tratate de psihologia educatiei cu continuturi diferite ale caror obiective in linii mari sunt aceleasi: Exemple: I. Radu Psihologia educatiei si dezvoltarii I. Radu Psihologie scolara J. Piaget Psychologie et pedagogie b).-existenta unei stiinte dublu specializata: puternic teoretizata dar si cu achizitii experimentale ce traverseaza si alte discipline; c).-existenta unei sinonomii intre psihologia educatiei, psihologia pedagogica, psihologia scolara si psihologia invatamantului. In sintagma integratoare psihologia educatiei se deosebesc doi termeni in definirea carora apare un obstacol epistemologic: psihologia educatiei este un domeniu interdisciplinar astfel incat pare mai simplu sa-i definim esenta si mai dificil sa-i identificam limitele si inadecvatiile. Pana in prezent, psihologia aplicata la domeniul scolii a capatat multiple denumiri: a) psihologia scolarului (scolarilor) ce priveste aspectele de varsta ale elevilor si caracteristicele etapelor scolare in A.Jadoulle,Psychologie scolaire, PUF, Paris, 1965

b) psihologie in sprijinul scolii sau pentru scoala, cuprinzand acele date si rezultate ale investigatiilor psihologice posibile a fi extinse si generalizate in invatamantul scolar c)psihologia instruirii(a invatarii scolare), cu referire speciala la munca didactica, fara a include instruirea profesionala a elevilor, practica lor productiva; in Bastieu Hermes,Psicologia, deel apprendimenti il problema fondamentale della psicologia pedagogica, Rev. La Scoula, 1954 d) psihologie scolara care studiaza sub unghi psihologic procesul instructiv-educativ, care acopera varstele intre 6-18 ani in I. Radu, Psihologia scolara, Editura stiintifica, Bucuresti, 1974 e) psihologie pedagogica, conceputa ca o ramura menita sa fundamenteze normele, principiile, procedeele pedagogice introduse in invatamant f) psihologia educatiei in W. B. Kolesnik, Educational Psychology g) psihologia sistemelor educationale h) pedagopsihologia i) psihologie a celui educat

Spre exemplificare prezentam cateva definitii:

Psihologia scolara este o ramura a psihologiei care studiaza: a).legile activitatii psihice si psihosociale a elevilor si dezvoltarea acestora de-a lungul varstelor scolare; b).bazele psihologice ale instruirii si educarii elevilor, adica ale insusirii cunostintelor, formarii priceperilor, deprinderilor si personalitatii lor; c).fundamentarea psihologica a metodelor de actiune si interventie asupra dezvoltarii psihice a copilului ; d).relatiile dintre actele comportamentale ale profesorilor si elevilor si multitudinea variabilelor educationale care intervin in cursul proceselor interactionale din scoala (relatiile profesor elev, studiul grupului scolar, orientarea si integrarea socio-profesionala). Psihologia invatarii vizeaza problematica invatarii din perspectiva rezolvarii unor sarcini psihologice de care au nevoie educatorii pentru a-si indeplini misiunea. Psihologia pedagogica studiaza din punct de vedere pedagogic procesul instructiv-educativ in conditiile lui concrete.

II. CE ESTE PSIHOLOGIA EDUCATIEI ? - Definirea si explicarea termenului -

PSIHOLOGIA EDUCATIEI este o stiinta, un domeniu ce cuprinde notiunile de psihologie si educatie intr-un concept integrator. Intr-o definitie de lucru, psihologia educatiei este si va ramane una dintre stiintele educatiei pentru ca abordeaza sub unghiuri psihologice conditiile de existenta scolara ale elevului si toate procesele sale de invatare. PSIHOLOGIA EDUCATIEI studiaza geneza, structura si procesualitatea functiilor psihice umane in conditiile specifice ale activitatii de instruire si educatie in scopul sporirii eficientei acesteia. P.Golu arata ca psihologia educatiei cerceteaza indeaproape particularitatile psihologice ale personalitatii profesorului si elevului ca subiecti care interactioneaza in contextul procesului instructiv-educativ, elucideaza bazele psihologice ale instructiei si educatiei ca activitati care pornesc de la profesor spre elev, studiaza mecanismele si legile invatarii ca activitate prin care elevul preia si isi insuseste notiunile si cunostintele transmise de profesor. Ea este implicata in problematica cunoasterii si devenirii personalitatii elevului care invata si se formeaza sub influenta modelelor de instruire si educare. G. Mialaret propune incadrarea psihologiei educatiei in sistemul disciplinelor care se ocupa de actul educativ sub unghi psihologic (alaturi de psihofiziologia educatiei, psihosociologia grupurilor, stiintele comunicarii etc.). Cu privire la legitimitatea psihologiei educatiei se evidentiaza mai multe directii. Astfel, psihologia educatiei abordeaza educatia: ca institutie, ca proces, ca element de continut, ca produs, ca relatie.

1.Educatia, considerata institutie prin prisma psihologiei educatiei:

Psihologia educatiei arata cum diferitele dispozitive institutionale ce au impact educational (scoala, familie, biserica) creeaza tipuri aparte de conduite. Unele institutii creeaza ele insele o imagine asupra copilului. Educatia institutionalizata presupune ca activitatea instructiv-educativa sa se desfasoare intrun cadru organizat (formal, nonformal) sistematic si metodic, dirijat de catre organele specializate in acest sens cadrele didactice, in vederea atingerii unor obiective, a unor scopuri proiectate anticipativ. Instutia scolara reprezinta nucleul de baza al intregului proces de informare si formare a individului in vederea formarii si dezvoltarii personalitatii sale.

2. Educatia considerata proces prin prisma psihologiei educatiei

Aceasta orientare este cea mai dezvoltata in literatura de specialitate. Inteleasa ca proces, educatia presupune o succesiune de stadii, etape, secvente, actiuni, operatii, evenimente ce au loc de-a lungul dezvoltarii ontogenetice a individului si care se finalizeaza in anumite produse, rezultate ce reprezinta achizitii, transformari in sistemul de cunostinte, operatii mentale, in modul de reflectare (atitudini) si de comportare al individului.

III. RELATIILE PSIHOLOGIEI EDUCATIEI CU STIINTELE PSIHOPEDAGOGICE

Fiind o disciplina de granita intre psihologic si educativ, psihologia educatiei se afla in conexiune atat cu stiintele psihologice cat si cu cele educative. Astfel, psihologia educatiei studiaza problemele ce tin de dezvoltarea psihica a elevilor, de particularitatile lor psihoindividuale dar si de caracteristicile grupale ale diferitelor varste, ceea ce demonstreaza relatia dintre psihologia educatiei si psihologia varstelor. Deseori profesorul se intalneste cu fenomene de supradotare, de accelerare sau retardare a dezvoltarii, cauzate genetic sau datorate mediilor diferentiate. Evident, nu numai situatiile care necesita remedieri sau profilaxii ci mai ales alternativele educative adecvate copiilor supradotati sunt studiate de psihologia educatiei, fapt ce constituie un argument pentru relatia dintre psihologia educatiei si psihopedagogia speciala si diferentiala. Psihologia educatiei se preocupa si de problemele de ordin psihic generate de mediul de apartenenta al elevilor, de conditiile familiale, de

vecinatate, de ambianta culturala fiind astfel in conexiune cu problemele studiate de psihologia sociala. Psihologia educatiei nu poate fi insa rupta de psihologia scolara, de problemele propriuzise ale invatarii scolare; ale asimilarii cunostintelor si formarii operatiilor mentale, ale stabilirii erorilor tipice ale elevilor din cadrul diferitelor obiecte de studiu precum si de solutionarea diferitelor dificultati si erori; problemele de evaluare a rezultatelor invatarii, de asigurare a invatarii eficiente a unor tehnici si procedee de actiune practica. Subiectul psihologiei educatiei nu este deci numai elevul, ci subiectul uman care se afla nu numai sub influenta invatarii scolare, a invatarii in general cat mai ales sub influenta orientarilor actuale si de perspectiva ale educatiei permanente. Pentru a legitimiza statutul de stiinta al psihologiei educatiei si pentru a evidentia incadrarea acesteia in sistemul stiintelor despre educatie cu care se afla in raport de interdisciplinaritate se poate realiza o configuratie optimala, cum ar fi schema urmatoare. Legenda schemei: Ab.cog. = Abordare cognitiva Ab.nb. = Abordare neurobiologica Ab.h. = Abordare holista Ab.um.= Abordare umanista Ab.bio. = Abordare biologica Ab.psh. = Abordare psihanalitica Ab.indv. = Abordare de tip individual Ab.gr. = Abordare de grup Ab.proc. = Abordare bazata pe proces Ab.prod. = Abordarebazata pe produs Antr. = Antropologie Psh.gen. = Psihologie generala Psh.dezv = Psihologia dezvoltarii Psh.dif = Psihologie diferentiala Psh.cog. = Psihologie cognitiva St.com. = Stiintele comunicarii

Psh.ter. = Psihoterapie Psh.com. = Psihologia comunitatilor Psh.soc. = Psihologie sociala O.S.P. = Orientare scolara si profesionala

IV. SUCCINTA ANALIZA ISTORICA A EVOLUTIEI PSIHOLOGIEI EDUCATIEI CA STIINTA

1.CONCEPTIA CLASICA:

Psihologia educatiei este considerata o aplicare a cunostintelor de psihologie generala la modelele de actiune practica ale instruirii si educatiei. Semnificative pentru evolutia ulterioara a cercetarilor de psihologie educationala vor fi cercetarile de psihologie experimentala initiate de Wundt in anul 1879 in laboratorul institutului infiintat la Leipzig. In anul 1802 J. H. Pestalozzi incerca sa defineasca stiintele educatiei prin aplicarea metodelor de psihologie empirica. In lucrarea Cum isi invata Gertruda copiii autorul preconizeaza un studiu psihologic al metodei de invatare precum si al varstei la care se poate invata un continut.

2.CONCEPTII MODERNE:

A) Psihologia educatiei consta in aplicarea cunostintelor de psihologie a copilului la teoria educatiei si in special la practica educatiei publice; educatia parintilor. In acest sens dezvoltarea psihologiei educationale a capatat un impuls puternic datorita lucrarilor lui E. Meumann si A. Binet, primul fiind considerat spiritul cel mai proeminent dintre toti fondatorii pedagogiei experimentale iar cel de-al doilea fiind autorul primei scale metrice a inteligentei, un instrument pertinent pentru psihometrie, psihodiagnoza si testarea psihologica.

B)Identificarea psihologiei educatiei cu stiintele intrate in aceasta sintagma integratoare se remarca in cercetarile reprezentantilor scolii active (J. Dewey, O. Decroly, Ed. Claparede). Elevii acestora au exagerat importanta aspectului psihologic, vrand sa bazeze pedagogia aproape numai pe studiul copilului, ceea ce inseamna implicit o neglijare a programelor scolare si individualizare excesiva a instruirii. In conceptia reprezentantilor psihologiei gestaltului (intregului)-Kohler, Koffka, Wertheimerse vorbeste despre o absorbtie a educatiei de catre psihologie. De exemplu sub influenta principiilor psihologiei, metoda didactica de invatare a lecturii si scrierii a fost modificata prin introducerea globalitatii, ea fiind denumita astazi metoda fonetico-analitico-sintetica. Educatia psihanalitica avandu-si bazele in cercetarile lui Sigmund Freud si a discipolilor sai G. Jung si A. Adler poate fi considerata o orientare a psihologiei ce isi propune o incercare de explicare a functionarii psihismului uman legat de biologic, genetic, matapsihologic si educational care privilegiaza registrul intrinsec al psihicului. C) Psihologia educatiei este subordonata stiintelor educatiei, fiind considerata parte a acestui sistem. In aceasta abordare psihologia educatiei isi pierde din statutul de stiinta si este considerata un auxiliar ceea ce duce la confuzii cauzate si de tendintele de psihologizare a educatiei.

D) Psihologia educatiei este o disciplina particulara a educatiei avand frontiere comune cu stiintele educatiei si furnizand acestora un ansamblu de elemente semnificative. Astfel, la noi in tara intre 1930 si 1947 s-au elaborat in special studii referitoare la cunoasterea personalitatii elevilor, a resurselor generale pentru invatare ale acestora. Dupa 1948 s-au inmultit investigatiile privind psihologia invatarii, cercetarile concrete imbogatind continutul acestei discipline prin mutarea accentelor pe accesibilizarea la programe prin metodici rationale. Cu toate acestea in directia psihologiei educatiei (formative), adica a formarii motivelor, capacitatilor de manuire de concepte, a atitudinilor, a sentimentelor, caracterului si deprinderilor morale progresele au fost sinuoase data fiind complexitatea problemelor si posibilitatilor de experimentare mai dificile. Psihologia educatiei ramane un domeniu deschis orientat atat spre cercetarea stiintifica dar si spre inovatia experimentala.

V. DIRECTIILE ACTUALE IN PSIHOLOGIA EDUCATIEI

Privita analitic, problematica psihologiei educationale si implicit a dezvoltarii ne apare orientata, actualmente, in mai multe directii, sugerate de tipologia raportului care se nasc si se refac continuu intre profesor- cu continuturile sale de instruire- educare si elev, cu strategiile sale de invatare. Vorbind de directiile actuale in psihologia educatiei, se pot sintetiza trei orientari:

a)directia constructiva, experimentala orientata spre controlul metodelor, instrumentelor Teoria instruirii, considerata si ca parte a psihologiei educatiei, scrie J. Bruner(1970) isi propune drept scop, intre altele, modul in care urmeaza sa fie organizat mediul pentru a se ajunge la optimizarea invatarii in conformitate cu diverse criterii, de pilda, optimizarea transferului sau a posibilitatii de regasire a informatiilor. Prin cercetarile sale, psihologia educatiei trebuie sa-l ajute pe pe profesor sa intre in posesia unor cunostinte temeinice despre periodizarea dezvoltarii psihice a copilului, despre modurile specifice de receptie, apreciere si reactie, definitorii pentru profilul sau psihic actual, ca el sa poata sa aprecieze eficienta programului cu care lucreaza in prezent.

b) directia corectiva (se vorbeste chiar de o pedagogie corectiva, Bonboir, 1970) care cerceteaza diferitele carente si deficite pedagogice, concretizate in decalajele ce se pot ivi, la un moment dat, intre modelul de conduita proiectat prin invatare si ceea ce rezulta efectiv in urma desfasurarii actului educational c)directia prospectiva (anticipatoare) anticipa evolutiile personalitatii, descopera traseul, ruta si dinamica mentalului unui copil. Intre aceste trei directii exista raporturi foarte stranse, determinante modelele constructive experimentale.

VI. CAMPURI DE CERCETARE ALE PSIHOLOGIEI EDUCATIEI IN ALTE TARI

1. Studiul aptitudinilor umane prin metoda analizei factoriale cu impact asupra cercetarii diferentelor individuale Reprezentanti: Catell; Allport 2. Aplicarea psihologiei in selectarea si recuperarea copiilor cu nevoi speciale

3. Testarea inteligentei si predictia performantelor in invatare 4. Elaborarea teoriilor invatarii simultan cu manipularea deliberata a conditiilor de mediu explicative pentru comportament De exemplu: -Thondike:legea efectului, a intaririi pozitive -Skinner:instruirea programata 5. Rolul factorilor cognitivi si emotionali asupra ritmului invatarii in problem-solving (RPrezolvarea de probleme ) 6.Sintaxa si morfologia predarii invatarii; modelele predarii 7.Educatie si nvatare ; Stil si personalitate 8.Educatie si nvatare prin stari, procese si structuri de comunicare nonconventionale. Reprezentanti:Piaget; Kohlberg; 9.Orientari psihometrice n domeniul intelectului; 10. Influentele politicilor sociale privind copiii De exemplu:-Programul HEADSTART 11.Cercetari privind prelucrarea mesajelor verbale; De exemplu: -Ausubel:Teoria organizatorilor de progresie 12.Teoria comportamentului matemagenic 13.Cercetari privind cmpul de nvatare; De exemplu: n J.S.Caroll Aplicarea psihologiei n selectarea si recuperarea copiilor cu nevoi speciale.

n -J.Piaget Trecerea de la stadiile primare spre stadiile evoluate explicativ pentru relatia asimilare-acomodare; 14.Stilul de predare / Stilul de nvatare; progresul scolar; 15 Relatiile profesor elev(factori atitudinali, motivationali) -ecologia sociala clasei (efectul pygmalion)

16. Rolul elevilor n organizarea /conducerea propriului mediu de nvatare; distinctia treptata a asteptarilor profesorului, de preferintele acestuia care pot stimula dezvoltarea elevilor; 17. Studiul relatiilor de colaborare :-familie scoala si efectele aupra nvatarii 18. Caracteristicile cognitive si socio-afective vazute ca proces cognitiv si socio-afectiv.

VII. METODELE PSIHOLOGIEI EDUCATIEI

Ca orice alta, stiinta psihologia educatiei presupune un ansamblu de metode de cercetare si investigare comune si altor discipline psiho-pedagogice, dar in cadrul acesteia, distingandu-se prin anumite particularitati specifice si modalitati de aplicare si utilizare a lor, in scopul cunoasterii personalitatii elevilor.Faptul ca subiectul cercetat il reprezinta copilul si nu adultul, ca activitatile studiate sunt cele de joc si de invatare (sociala sau didactica) si nu activitati de munca productiva, atrage dupa sine individualizarea metodelor. Astfel observatia din psihologia generala devine observatie psihopedagogica in psihologia educatiei. Alaturi de metodele imprumutate si adaptate necesitatilor specifice, psihologia educatiei isi elaboreaza insa si propriile ei metode cu o fizionomie distincta si aplicabile doar in investigarea si cunoasterea copiilor. Enumaram astfel metodele cele mai frecvent utilizate in psiho-logia educatiei si pe care le vom analiza succint:

n n n n n n n n

Introspectia Observatia psihopedagogica Experimentul psihopedagogic Convorbirea Ancheta Biografia Analiza produselor activitatii Testele

1.INTROSPECTIA

In psihologia genarala, introspectia reprezinta o modalitate de concepere a obiectului psihologiei, imbracand forma conceptiei si metodei introspectiei. Din perspectiva introspectiei, psihicul este conceput ca un cerc de fenomene ce isi au izvorul in ele insele fara nici o legatura determinativa cu exteriorul. In psihologia educatiei observarea faptelor de constiinta de catre subiectul insusi trebuie sa fie folosita la copil cu multa prudenta. Introspectia este o operatie foarte delicata iar copilul are tendinta de a raspunde in sensul intrebarii care i se pune: el nu are notiuni corespunza toare cuvintelor pe care le intrebuinteaza pentru a descrie ceea ce simte, iar orice verificare a marturiei subiectului este imposibila. O modalitate a introspectiei este introspectia aplicata de adult in sensul ca el cauta sa-si reaminteasca cum reactiona cand era copil.

2. OBSERVATIA PSIHOPEDAGOGICA

Observatia, ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului (sau grupului) ca si a contextului situational al comporta mentului. Pentru observarea manifestarilor comportamentale cercetatorul face apel la mai multe forme ale observatiei, care pot fi clasificate dupa mai multe criterii, cum ar fi: 1. Orientarea actului observational: Autoobservatia si observatia propriu - zisa 1. 2. Prezenta sau absenta intentiei de a observa: observatie ocazionala

- sistematica 3. Prezenta sau absenta observatorului: -Directa - Indirecta sau mediata - Cu observator uitat

- Cu observator ascuns 4. Implicarea sau nonimplicarea observatorului:- Pasiva - Participativa 5. Durata observarii: Continua - Discontinua 6. Obiectivele urmarite: Integrala Selectiva

Observatia psihopedagogica consta in urmarirea sistematica a manifestarilor psihocomportamentale ale copilului in conditiile activitatilor lui naturale de joc, invatare scolara si extrascolara. Relatia observatorului cu fenomenele observate nu este intamplatoare si nici pasiva, dimpotriva ea are un caracter intentionat, premeditat, observatorul fiind cel care stabileste scopul observatiei, cel care receptioneaza selectiv faptele, le interpreteaza si sintetizeaza in functie de obiectivele propuse, dar si de informatiile de care dispune. Obsevatia stintifica, opusa celei empirice, fugitive, trebuie sa conduca spre surprinderea esentialului, a relatiilor semnificative existente intre fenomenele observate. Pentru aceasta este necesar:

1.Sa se stabileasca in prealabil scopul observatiei, astfel incat in momentul inceperii ei sa stim exact anume ce avem de observat. Cu cat trecerea de la scopurile mai generale ale observatiei (observatia pentru a sti ce se intampla pentru a cunoaste copilul, pentru a interveni in vederea schimbarii lui psihocomportamentale) la cele particulare, cu un fond mai mare de determinare, este mai fireasca, cu atat observatia va fi mai eficienta. 2.Sa se apeleze la o serie de repere de control reiesite din observatiile anterioare ale cercetatorului, din experienta sa personala de viata sau din lucrarile de specialitate. Aceste repere de control reprezinta conceptuali-zarea faptelor observate, altfel spus, concepte operationale psihologice. Asistand la joaca unor copii in pauza, un observator poate remarca modul in care acestia alearga, vorbesc, se imping, isi ofera jucariile, si le smulg unul altuia, se cearta, se impaca, etc. Unui observator neavizat toate aceste conduite cotidiene nu-i spun nimic. Daca ele sunt insa conceptualizate in doua tipuri de conduite (amicale si ostile) si daca frecventa lor este urmarita in functie de varsta si sexul copiilor atunci ar putea fi remarcate o serie de caracteristici semnificative (vezi cercetarile lui H. R. Marshall)

3.Sa se faca apel la unele mijloace si instrumente tehnice auxiliare. (A. Gesell a folosit inca din 1928 mijloace precum banda magnetica sau cinematografica pentru obsevarea conduitelor pretimpurii ale copiilor, dand astfel consistenta cercetarilor de psihologia copilului si psihologia educatiei.

4.Sa se recurga la modalitati de evaluare a observatiilor efectuate care sa permita inregistrarea facila a datelor si apoi compararea lor. Mijlocul cel mai sigur care faciliteaza recoltarea si compararea rapida a datelor de observatie il reprezinta utilizarea unor grile de observatie si sistematizarea lor in functie de o serie de criterii. (Vezi cercetarile lui R. F. Bales privind interactiunile comunicationale dintre membrii mai multor grupuri umane).

5.Sa se intreprinda masuri de combatere a unor obstacole ce ar putea impiedica realizarea unei observatii adecvate.

3. Experimentul Psihopedagogic

Dupa cum sustine Leo Festinger experimentul consta in observarea si masurarea efectelor manipularii unor variabile independente asupra variabilei dependente intr-o situatie in care actiunea altor factori este redusa la minim. Cele mai raspandite forme de experiment sunt: experimentul de laborator, experimentul natural si experimentul psihopedagogic. Psihologia educatiei utilizeaza cu precadere ultimele doua forme de experiment si mai putin experimentul de laborator. Experimentul natural este folosit mai ales in conditiile familiare, obisnuite de viata ale copiilor, in activitatile lor de joc sau de invatare. Semnificative sunt experimentele naturale realizate de psihologul roman Tatiana Slama Cazacu. Experimentul psihopedagogic este o forma particulara a experimentului natural. El este de doua feluri: - Constatativ (urmareste fotografierea, consemnarea situatiei existente la un anumit moment dat) - Formativ (tinteste spre introducerea in grupul cercetat a unor factori de progres, in vederea schimbarii comportamentelor, schimbare constatata prin compararea situatiei initiale cu cea finala). Daca intentionam sa verificam superioritatea unui procedeu didactic predam la o clasa folosind noul procedeu si la o alta modelul traditional.

Comparand performantele elevilor inainte de introducerea noului procedeu cu cele obtinute dupa folosirea lui si mai ales cu cele de la o alta clasa la care s-a predat dupa procedeele traditionale, vom sti daca noul procedeu este eficient sau nu.

4. Convorbirea

Aceasta metoda se particularizeaza in psihologia copilului si educa tionala dupa cum urmeaza: la varste mici este recomandabila folosirea ei nu ca metoda de sine statatoare ci integrata altor metode (indeosebi observatiei) sau subordonata unei activitati pe care copilul o are de indeplinit. La varstele mai mari (pubertate, adolescenta) atat modalitatea de desfasurare a convorbirii cat si tematica ei se diversifica mult.

5. Ancheta

Ancheta, ca metoda ampla desfasurata cu cele 12 etape ale ei este vmai putin folosita in psihologia educatiei, ea fiind intilnita intr-o forma prescurtata si simplificata.Dintre formele ei, ancheta pe baza de chestionar si ancheta pe baza de interviu, mai des intilnita este cea de-a doua, care de multe ori ia forma unei conversatii, a unui dialog. Foarte des utilizata este ancheta referitoare la optiunile profesionale ale elevilor, in vederea realizarii orientarii scolare si profesionale. Important este ca paleta intrebarilor dintr-un chestionar sa fie cat mai diversificata pentru a da posibilitatea realizarii unor investigatii atat intensive cat si extensive. Pe baza datelor recoltate, putem surprinde mai bine planul real si aspirational al unui elev, gradul de constientizare a unor probleme, capacitatea sa de intelegere. De asemenea, creste posibilitatea realizarii unor cercetari de tip comparativ.

METODA APRECIERII OBIECTIVE A PERSONALITATII

A fost elaborata de psihologul roman Gh. Zapan, cu scopul de a surprinde gradul de intercunoastere dintre membrii unui grup si mai ales pentru a educa capacitatea de intercunoastere obiectiva a membrilor grupului, apropiin-o de realitate. Metoda permite diagnoza rapida a diferitelor capacitati intelectuale sau caracteriale ale elevilor; ofera elevilor posibilitatea autocontrolului, imediat al aprecierilor; educa elevii pe directia formarii unor aprecieri corecte a unora in raport cu ceilalti; faciliteaza intercunoasterea, educa la elevi curajul raspunderii.

ANALIZA PRODUSELOR ACTIVITATII

Este una dintre cele mai des utilizate metode in psihologia educatiei. Orice produs realizat de copil sau elev poate deveni obiect de investigatie psihologica. Prin aplicarea acestei metode obtinem date cu privire la: capacitatile psihice de care dispun copiii (coerenta planului mental, forta imaginatiei, amploarea intereselor, calitatea cunostintelor, priceperilor, deprinderilor si aptitudinilor etc.); stilul realizarii (personal sau comun, obisnuit); nivelul dezvoltarii (inalt, mediu, slab), progresele realizate in invatare (prin realizarea repetata a unor produse ale activitatii). Pentru cercetatori o mare importanta o are fixarea unor criterii dupa care sa judece produsele activitatii. Printre acestea, mai semnificative sunt: corectitudinea, incorectitudinea; originalitatea, banalitatea; complexitatea simplitatea; expresivitatea, nonexpresivitatea produselor realizate.

8. Testele

Testele, ca metode de psihodiagnoza, au poate, cea mai larga raspandire in psihologia copilului si pedagogica. Fiind probe relativ scurte si standardizate, ele dau posibilitate investigarii rapide a insusirilor psihice apartinand copiilor. Exista teste pentru fiecare capacitate psihica (teste de perceptie, de atentie, de memorie, de imaginatie, de inteligenta etc.), nu luate insa global, nediferentiat, ci dimpotriva, pentru caracteristici particulare ale lor. Astfel, intalnim teste de perceptie spatiala, de perceptia formelor, a culorilor; teste de atentie distributiva, de atentie concentrata, teste de inteligenta teoretica, practica, sociala, verbala, numerica, tehnica etc. Aplicarea lor serveste la determinarea nivelului dezvoltarii psihice a copiilor in vederea selectiei lor scolare, sau in cel al orientarii scolare si profesionale. Mult mai complicate si dificile sunt testele de personalitate care isi propun sa investigheze resorturi mai profunde ale copiilor, trasaturi mai invizibile, adeseori mascate, necunoscute sau neacceptate de subiect. Cele mai raspandite si usor de aplicat si prelucrat sunt chestionarele sau inventarele de personalitate. Chestionarele de personalitate pot fi bifactoriale sau multifactoriale. J. H. Eysenck, aplicand un chestionar ce continea 57 de intrebari a ajuns la identificarea tipurilor de personalitate extrovertite, introvertite, nevrotice. Woodwoth si Metheus, pe baza unui chestionar cu 76 de intrebari, au determinat 8 tendinte psihonevrotice ale personalitatii (emotivitate, impulsivitate, instabilitate etc). R B. Cattel, cu un chestionar de 187 intrebari, a stabilit 16 factori de personalitate, chestiona rul sau numindu-se PF 16.

Testele de completare sau de descriptie, presupun formularea unor inceputuri de fraze ce vizeaza interesele, aspiratiile, convingerile, conceptiile subiectului, ce sunt mai apoi determinate de subiect. Testele proiective. Cele mai cunoscute sunt: Testul Rorschach sau testulplor de cerneala si TAT Testul aperceptiv Tematic.Semnificativa pentrudezvoltarea testarii psiogice a copiilor este lucrarea lui Nicolae MitrofnTestarea psihologica a copilului mic ce cuprinde printre altele o colectie de baterii de teste dintre care remarcam:Testul Deer de evidentire a achizitiilor in planul dezvoltarii;Testul de triere Brigance(revizuit) pentru gradinita si copiii de clas Ia;Testul de triere aui McCarthy (MST) ;Testul Miller de masurare a prescolarilor; Inventarul pentru masurarea dezoltarii prescolarului ;Teste de masurare (tip screening) pentru arii comportamentale specific ; Testul Gessel entru prescolari;Bateriaufman pentru masurarea copiilor ;Scalele McCarthy pentru abilitatile copiilor. Psihologia educatiei click pe titlul albastru pentru a descarca materialul in format PPT iar dupa ce se deschide pagina noua, repetati operatiunea bibliografie

AusubelD. si Robinson FGInvatarea in scoa; o introducere in psihologiapedagogica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1981; MitrofanNTestarea psiholoca a copilului miEdit Press Mihaela s.r.l., Bucuresti 9 Rdu IPsihologia scolara, Editura Encicledica Bucuresti 1974; Radu I.Psihologia invatarii, Editura Enciclopedica Bucuresti 1974; Radu I. Studii de psihologia scolara, Editura Academiei, Bucuresti 1983 Radu I. (coord), Golu P,Schiopu U. Psihologia educatiei sia dezvoltarii, Editura Academiei, Bucuresti 1983; ZlaeMtroducere in psihologie Casa de Editura s

S-ar putea să vă placă și