Tema 3. Cultura medievală în Europa Occidentală. 1. Particularităţile formării culturii medievale în Europa Occidentală. 2. Creştinismul. 3.

Principalele tendinţe ale culturii medievale. 4. Cultura Bizanţului. Bibliografie: Маркова А.Н., Культурология., Москва, - 2005, с. 161-165, 225-244. Поликарпов В.С. Лекции по культурологии., Москва, - 1997, с. 229-241, 256-283. Силичев Д.А. Культурология., Москва, - 2004, с. 115-126. Драч Г.В. Культурология., Р-Д, - 1996, с. 164-178. История средних веков., Колесницкий И.Ф., Москва, - 1980. История средних веков., Удальцов З.В., Москва, - 1990. Каримова К.И. Культурология., Москва, - 2005, с. 95-114.

1.

Particularităţile formării culturii medievale în Europa Occidentală.

Începutul perioadei medievale a coincis cu apusul culturii antice, iar sfârşitul – cu renaşterea valorilor antichităţii în Epoca nouă (sec.V - XIV). Din punct de vedere al relaţiilor social-economice această perioadă corespunde feudalismului. Până nu demult epoca medievală era considerată ca o perioadă întunecată şi obscură, dominată de violenţă şi cruzime. Evul Mediu era asociat cu sălbăticia şi înapoierea, cu stagnarea istorică şi lipsa totală a elementelor luminoase şi îmbucurătoare. La crearea imaginii „obscurantismului medieval” au contribuit în mare măsură înşişi reprezentanţii acestei epoci. Scriitorii, istoricii, teologii, oamenii de stat din această perioadă au reflectat în operele lor o imagine sumbră a perioadei, ai cărei contemporani au fost. În descrierile lor lipsesc optimismul şi bucuria de a trăi, nu există dorinţa de îmbunătăţire a lumii existente. Dimpotrivă, persistă un pesimism profund, predomină teama şi oboseala, senzaţia sfârşitului lumii, care este aproape. De aici o atenţie mărită pentru tema morţii, care apare ca un mijloc de izbăvire de greutăţile vieţii. Fericirea şi liniştea pot fi găsite doar pe cealaltă lume. La crearea imaginii unui Ev Mediu „sumbru” au contribuit în mare măsură reprezentanţii Renaşterii. Ei au proclamat Evul mediu drept „perioada întunecată” a istoriei omenirii, iar Renaşterea care a urmat - „răsăritul”, trezirea la viaţă după un somn de o mie de ani. Perioada medievală era considerată de aceştia drept secole „pierdute”, caracterizate doar prin distrugeri şi care nu au păstrat nimic din realizările culturii antice. O astfel de atitudine faţă de Evul mediu nu este îndreptăţită în totalitate. Cercetările de ultimă oră ale specialiştilor demonstrează că Evul mediu a fost o perioadă originală şi interesantă în istoria dezvoltării civilizaţiei europene. Anume în această perioadă au apărut premisele şi unele elemente ale civilizaţiei moderne. În Evul mediu începe întemeierea naţiunilor europene. Tot atunci se formează primele state moderne şi limbile în care, cu unele modificări, se vorbeşte până astăzi. Sigur, liderul istoriei şi culturii universale din acea epocă nu a fost Occidentul, ci Bizanţul şi China, dar şi în lumea occidentală s-au petrecut evenimente importante. În materie de dezvoltare a ştiinţelor, filosofiei, artei, epoca antică a depăşit Evul mediu. Totuşi, per ansamblu perioada medievală nu poate fi caracterizată drept una de stagnare, reprezentând mai curând una de progres. La baza culturii medievale se află tradiţiile Imperiului Roman de Asfinţit, care reprezintă „baza romană”. În moştenirea culturală a Romei o importanţă majoră au avut-o dreptul, înalta cultură juridică, ştiinţa, arta, filosofia, creştinismul. Aceste tradiţii s-au înrădăcinat în timpul luptelor romanilor cu „barbarii” – triburile din Europa Occidentală (francii, bretonii, saxonii, goţii, ş.a.). În rezultatul interacţiunii elementelor „barbare” şi romane a apărut „dialogul cultural”, care a reprezentat un impuls pentru înfiinţarea şi dezvoltarea culturii medievale occidentale. 2. Creştinismul. Elementul de bază al culturii medievale a fost creştinismul, care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu, ceea ce a contribuit în mare măsură la abolirea sclaviei.

1

Dar chiar şi această abordare a fost utilă: graţie ei s-a păstrat moştenirea gânditorilor antici. chiar şi în astfel de ţări ca Anglia. credinţele păgâne continuau să exercite alături de creştinism o influenţă destul de importantă. Intoleranţa. Iată de ce elementul agrarian este a doua trăsătură. Slujba catolică este oficiată doar în limba latină.. în care s-au înrădăcinat cultul plăcerilor fizice. Catolici îşi fac semnul crucii cu toate cinci degete. în mod special printre oamenii simpli. Conform perceptelor din acele vremuri. Supunerea faţă de conducătorul laic şi spiritual a avut drept consecinţă legitimarea creştinismului. să-şi înfrângă poftele fizice. în timp ce la catolici mirenii primesc împărtăşania doar cu pâine. papii au devenit conducători religioşi şi laici independenţi ai Romei şi ai eparhiei. de care depinde roada şi prin urmare bunăstarea oamenilor. Dar chiar şi în aceste condiţii vitrege gândirea filosofică a progresat. La începutul perioadei medievale istoria creştinismului număra deja aproape cinci secole. cea ortodoxă – în oricare dintre limbile locale. printre care filosofia şi ştiinţa. deoarece sarcina sa principală nu consta în căutarea şi dezvoltarea unor ştiinţe noi. al treilea reprezentant al „treimii” – „Duhul Sfânt” provine în egală măsură de la „Dumnezeu-Tatăl” şi de la „Dumnezeu-Fiul”. stat şi comunitate a dus la aceea că fiecare om. Acest gen de filozofie a primit denumirea de scolastică. este Divinitatea naturii. XII-XIII. Creştinarea conducătorilor era echivalentă cu creştinarea triburilor şi a popoarelor în conformitate cu principiul „poporul împărtăşeşte credinţa regelui”. Conexiunea puternică dintre biserică. Principala diferenţă de rit este cea a împărtăşaniei. Prin urmare. Totuşi în perioada Evului mediu timpuriu şi până în sec X. Neprimirea credinţei era pedepsită de gloată. Spania. Esenţa acestora constă în următoarele: Conform dogmei romano-catolice. răsplata după moarte şi altele. creând idealuri şi valori noi. Italia. având rol de poliţie internaţională). Sub influenţa creştinismului a început formarea unităţii cultural-politice. Ştiinţa supremă a Evului Mediu a fost teologia. Principalele tendinţe ale culturii medievale. a fost introdusă dogma despre Sfânta Treime. Grigore I cel Mare (590-604) se autointitulează episcop universal. După anul 382 poporul roman. iar ortodocşii doar cu trei. a doua se afla în subordinea puterii împăratului. Prima încerca să apropie la maximum filosofia şi teologia. În cultura medievală există o deosebire clară dintre „credinţa savantă” şi „credinţa populară”. Dumnezeu a creat universul şi reprezintă garantul existenţei sale. Intoleranţa (fanatismul religios) este a treia trăsătură. XIX. creştinismul a pus accentul pe suflet – baza spirituală a omului. Relaţia dintre ele este caracterizată prin elementul legitimităţii. iar „Dumnezeu-Fiul” este întrupat prin Duhul Sfânt. IX au fost determinate diferenţele dogmatice şi de cult. care a determinat de facto schisma în materie de dogmă şi cult dintre biserica de la Roma şi cea din Constantinopol. La ortodocşi şi preoţimea şi mirenii primesc împărtăşania sub ambele forme – pâine şi vin. Profitând de absenţa unei puteri laice în Occident. Prima era suverană. Teologia în sine devine tot mai raţională: simpla credinţă în dogmele bisericii nu mai este 2 . În perioada medievală alături de religie au existat şi s-au dezvoltat alte domenii ale culturii spirituale. considerându-se „succesori ai sfântului Petru”. În acest context apare conflictul dintre papa Nicolae I (856-867) şi patriarhul Photius. 3. care astăzi se numeşte Europa. care ar fi fost primul episcop roman. Teologia creştină reprezintă un sistem de reprezentări despre univers şi natură. Conform principiilor sale. Papii au încercat să supună influenţei lor biserica din recent creştinatele ţări slave (inclusiv Bulgaria). în timp ce biserica ortodoxă respinge o astfel de cale de „mântuire”. cel agrarian şi prin intoleranţă. ci însuşirea la nivel „de şcoală” a ceea ce fusese deja acumulat. Astfel au apărut două biserici – romano-catolică şi ortodoxă (greco-catolică). Putem identifica două tendinţe în dezvoltarea acesteia. indiferenţa faţă de religie sau o practicarea unei alte credinţe (religii) perturbau ordinea naturii. dar şi de instanţa cunoscută sub numele de inchiziţie (organizaţie creată în sec. Deja la începutul sec. A apărut ierarhia bisericească. Legitimitatea creştinismului.Ţinând cont de lecţiile amare ale societăţii romane. care a acţionat până în prima jumătate a sec. senzuale ale trupului şi să adopte un ascetism benevol. Biserica catolică iartă orice păcat şi dăruieşte sufletelor „mântuire veşnică”. Biserica de Răsărit nu recunoaşte supremaţia Papei şi a instituţiei cardinalilor. nerecunoscând titlul similar pentru patriarhul de la Constantinopol. la fel ca şi triburile slave şi germanice au primit credinţa creştină prin botezarea conducătorilor lor. Filosofia era declarată servitoare a teologiei. Ei au adunat proprietăţi funciare şi în anul 756 au întemeiat un stat laic – regiunea Papală. Elementul agrarian. conform celei ortodocse „Sfântul Duh” provine doar de la „Dumnezeu-Tatăl” . Răspândirea creştinismului în Europa medievală a schimbat din rădăcină întregul mod de gândire. În a doua jumătate a sec. Franţa. V episcopii romani şi-au atribuit titlul de cap al bisericii – papă. ceea ce putea avea consecinţe catastrofice. îndemnându-l pe acesta să se limiteze în toate. care dorea să trăiască în societate. trebuia să fie creştin.

unde în afară de teologie se preda dreptul. iar uneori capătă chiar o tentă sumbră. XII ). Acesta a fost supranumit „simfonie în piatră” pentru supleţea şi sculptura în piatră asemănătoare broderiei. spirituală – acesta era scopul artei. a armelor. fiind caracterizată prin forme simpliste şi prin lipsa aproape totală a ornamentelor decorative. iar mai târziu şi ştiinţele naturale. ornamentelor. Interesul pentru stilul gotic a reapărut doar în sec. În cultura medievală situaţia artei a fost una destul de complicată şi contradictorie. Esenţa stilului roman este reprezentată de formele geometrice. Astfel putem remarca tentativa omului medieval de a găsi. Această stare de fapt este determinată de relaţia cu ideologia creştină. Partea externă a construcţiilor se remarcă prin exactitate şi simplitate. Mănăstirile sunt principalii clienţi. XII – XIII în Europa Occidentală stilul roman este înlocuit de cel gotic (din italiană gotico – «gotic». Această denumire a apărut în epoca Renaşterii. în timp ce catedralele gotice sunt zvelte şi se avântă către cer. În această perioadă se dezvoltă intensiv arta aplicată. Dacă templele antice erau lăcaşuri pentru zei.) Soborurile. cu elemente de păgânism şi idolatrie. care au remarcat stilul similar al construcţiilor descoperite cu al celor din Roma antică (arcade în formă de semicerc. precreştină. adevărul). Rodin. care a promovat metoda experimentală. frumuseţea corpului. sec. În construcţii sunt folosite pe larg arcadele. iar caracterul barbar este eludat pas cu pas. Aceasta era o artă barbară. fiind considerat opusul a ceea ce era definit ca şi “roman” . Stilul roman s-a răspândit cu precădere în Franţa – biserica din Cluny (sec. În sec. a figurilor geometrice simple şi a suprafeţelor extinse. care comandă opere de artă. care devin principalele centre culturale. (Victor Hugo se exprima astfel despre Catedrala Notre-Dame din Paris – A.suficientă. acestea din urmă având o arhitectură greoaie. de pictură. Cărţile laice erau destul de rare. Tipul principal de construcţie este castelul-cetate. Creştinismul respingea idealurile. care serveşte simultan drept locuinţă şi refugiu pentru apărare. bolţi cilindrice şi în formă de cruce. De cele mai multe ori acesta reprezintă o curte cu un turn în centru (castelul Chateau-Gaillard pe Sena. XIX. cât mai ales a acelei exterioare. Cultura din această perioadă este cunoscută sub denumirea „mănăstirească”. care aveau în general un caracter ornamental şi nu unul artistic. Sfântul Augustin redă foarte bine şi concis acest lucru prin fraza devenită celebră: „Nu rătăci în afară. Foarte populare devin miniaturile – ilustraţii din cărţi. Arhitectura laică a stilului roman cedează vizibil în faţa celei bisericeşti. biblioteci. adică artei în spiritul tradiţiilor antice. Unul dintre reprezentanţii de vază ai acestei tendinţe a fost dominicanul Toma d’Aquino (s. profundă. deoarece statul francilor ocupă în această perioadă aproape întreg teritoriul Europei. elementele ornamentale). Teologia predomina şi în învăţământul laic din şcolile citadine. În această epocă arta exploatează activ moştenirea antică. medicina. Apogeu dezvoltării artei în Evul mediu timpuriu este atins în perioada Carolingienilor (sec. A doua tendinţă dimpotrivă. XV în Europa existau 65 de universităţi. în Evul mediu situaţia se schimbă radical. Trecerea de la lumea exterioară la cea interioară. Un reprezentant de seamă al acestei tendinţe a fost franciscanul Roger Bacon (sec. distrugând armonia antică a sufletului şi trupului. XI şi în primele universităţi. VIII – IX). Miniaturile înfrumuseţau cărţile religioase şi Evanghelia. Termenul „roman” ( sau «romano-latin») a fost introdus în circuitul ştiinţific la începutul sec. după numele tribului germanic al goţilor). când tot ceea ce era gotic însemna “barbar”. Baza 3 . senzualitatea. utilizată la confecţionarea hainelor. care au o funcţie pur decorativă. care decurgea din instituţiile ce îl propagau – bisericile şi mănăstirile. necontribuind cu nimic la consolidarea edificiilor. Adeseori sunt folosite coloane. XI). un mijloc de a-l aduce pe om în sânul credinţei în Dumnezeu. XIII). Pe lângă mănăstiri funcţionează şcoli. Din această cauză perioada respectivă este numită „renaşterea carolingiană”. În epoca Evului mediu timpuriu predomină arta francilor (arta Merovingienilor). iar grecii se rugau în preajmă. La finele sec. Pictorii medievali acordau o atenţie sporită lumii de dincolo. În secolele XI – XII în Europa Occidentală are loc înlocuirea stilului arhitectural romano-latin cu cel gotic. XIII). apăsătoare. care inspiraseră pictorii Antichităţii (bucuria de a trăi. Arta lor era considerată o Biblie pentru neştiutorii de carte. arta. subliniind influenţa moştenirii Romei antice. catedrala Notre-Dame du Porre din Clermont-Ferrand (sec.J. încearcă să scoată filosofia în afara teologiei. arhitectura romano-latină „îngenunchează omul” şi este percepută ca o tăcere grea. iar din sec. măreţie şi sobrietate. să confirme independenţa acestei ştiinţe în general şi a ştiinţelor naturale în particular. confirmarea contemporaneităţii. Din spusele sculptorului francez din sec XIX Au. XI – XII creşte rolul mănăstirilor. Această idee este reflectată şi în arhitectonica bisericească. sunt scrise şi copiate cărţi. Catedralele din această perioadă primeau credinciosul în interior. iar ferestrele şi uşile sunt înguste. În sec. catedralele gotice se deosebesc radical de bisericile în stil roman. ci este nevoie de o argumentare logică. acţionând asupra lui prin frumuseţea împodobirii nu atât a celei interioare. ci pătrunde înlăuntrul tău”. a harnaşamentului pentru cai. Învăţământul avea un caracter religios. prin intermediul antichităţii. predominarea liniilor verticale şi orizontale. şi fiind destul de joase. lui Dumnezeu. XII ) Cultura romană se afirma. XIX de către arheologii francezi.

Conche. susţinută de arcade. peisajul dispare pentru mulţi ani din pictură (creştinismul nu acordă atenţie naturii). Icoanele reprezentau conexiunea emoţională cu Dumnezeu. Peretele încetează să mai fie baza construcţiei. care de multe ori se suprapune celui al damei inimii – personaj caracteristic Evului mediu.clădirilor în stil roman o constituia însăşi masa acesteia. o „Biblie pentru neştiutorii de carte”. Însă perioadele care au urmat au adus modificări semnificative aceste aprecieri severe.a. prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale. În această perioadă aproape că nu se construiesc edificii noi. cu nelipsitul trandafirul deasupra portalului. cât şi occidentale. Acest lucru s-a întâmplat după ce însuşi imperiul şi-a încetat existenţa. care apare la multe clădiri gotice. descoperind în el adevăratele idealuri şi valori umane. XIII – XV). La fel ca şi catedrala. Romantismul din sec. a transformat acest imperiu în puntea de legătură dintre Est şi Vest. Sinteza originală a tradiţiilor greco-latine cu cele ale Orientului apropiat şi-a lăsat amprenta asupra vieţii comunitare. ci sunt finisate cele deja înălţate. Acest lucru a permis arhitecţilor să mărească spaţiul intern al edificiilor. Amiens. galerii. Graţie arcadelor gotice înălţimea clădirilor creşte (catedrala de la Amiens – 42 m. aşa numitul arc butant. Acestea sunt înfrumuseţate cu vitralii. adică cu o sculptură rafinată în piatră (unele motive decorative amintesc flăcările). Poziţia geografică a Bizanţului. iar Constantinopolul era numit oficial „Noua Romă”. Arta gotică reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale Evului mediu. . Imaginile trebuiau să fie percepute ca şi întruchiparea dumnezeiescului. precum şi statutul de continuator al valorilor Imperiului Roman. Imperiul Roman de Răsărit s-a numit ulterior Bizanţ. în Anglia – catedrala din Canterbery (sec. ţara sa transformându-se în cel mai puternic şi stabil stat din bazinul mediteranean. Însă locuitorii Bizanţului se numeau ei înşişi romani.a. ideilor religioase şi filosofice. Anume acest fapt a 4 . coloane. să facă o mulţime de ferestre. 1211 – 1330). În arhitectura gotică graniţa dintre elementele individuale ale construcţiei dispare. Cultura medievală ocupă un loc destoinic în istoria culturii universale. XIII – XIX). care este de fapt o intersecţie longitudinală a doua bolţi clasice ale stilului romanic. iar uneori ajungeau chiar şi în unele regiuni din Africa. Cele mai cunoscute monumente ale stilului gotic din Franţa (leagănul stilului gotic) sunt catedralele Notre-Dame de Paris (stilul gotic timpuriu). Imperiul Bizantin a apărut la hotarul dintre două epoci – declinul antichităţii târzii şi apariţia societăţii medievale – şi a existat din anul 395 până în 1453. 4. În anul 395 imperiul s-a divizat în două părţi – Imperiul Roman de Apus şi cel de Răsărit. ci să demonstreze întristarea şi suferinţa lui Dumnezeu pentru păcătoşii săi. Epoca Renaşterii a dat o notă critică Evului mediu. statalităţii. Stilul gotic determină şi renaşterea arhitecturii laice. Însă Bizanţul a evoluat pe calea sa istorică. În perioada timpurie apogeul a fost atins sub împăratul Iustinian I (a. este rozeta. sau ogiva. Printre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt. devenită accesibilă maselor ignorante. atât orientale. Sculptura evocă cultul Fecioarei. Pentru această tehnică era caracteristică exagerarea abundenţei detaliilor. să nu trezească emoţii omeneşti. Elementul principal al picturii sunt ochii. Cultura Bizanţului. După căderea Imperiului Roman de Apus conceptul de dominaţie totală a Romei. stâlpi. din Reims (a. culturii societăţii bizantine. Un alt element definitoriu. Tema principală în reprezentarea lui Hristos este suferinţa Sa. XII – XIV). În anul 330 pe locul polisului grecesc Bizanţ a fost întemeiată noua capitală a Imperiului Roman – Constantinopol. iar disproporţionalitatea îi conferă o expresivitate foarte mare. ale cărui teritorii s-au extins pe două continente – în Europa şi în Asia -. XIV apare o tehnică nouă – goticul flamboaiant. Erau utilizate pe larg desenele complexe şi ornamentele.pentru comparaţie înălţimea maximă a construcţiilor romane era de 20 m). Denumirea în cauză i-a fost atribuită de gânditorii europeni din Epoca Nouă cu scopul de a separa Bizanţul de cultura greco-romană. cu statui şi basoreliefuri. nefiind însă omniprezent. numită astfel în cinstea Împăratului Constantin. prin urmare grosimea sa devine mai mică. sculptura se înalţă. corpurile sunt de cele mai multe ori rupte de la pământ. titlul de Imperator şi însăşi ideea de monarhie mondială. arcade. au supravieţuit doar în Orient şi anume în Imperiul Bizantin. scufundându-l în „întunericul medieval” de tip oriental. Pictorii neglijează fundalul. care se deosebeşte în multe privinţe de soarta altor state. catedrala din Chartres (sec. În sec. Sub conducerea lui Iustinian teritoriul Bizanţului aproape s-a dublat. Genul cel mai răspândit pictura iconografică. XII – XV) şi catedrala din abaţia Westminster (sec. în Germania – catedrala din Koln (sec. Corby. XVIII – XIX s-a inspirat din cavalerismul medieval. contraforturile (stâlpii care susţineau arcurile butante). Criza modernă a spiritualităţii ne determină să ne adresăm experienţei medievale pentru a soluţiona din nou problema eternă a trupului şi sufletului. Capodopere ale goticului flamboaiant sunt considerate catedralele din Amber. Părţile corpului devin disproporţionate. 527 -565). arcul de susţinere al ogivei. Pictura medievală era considerată ca o propovăduire fără cuvinte. figurile sunt alungite.

care se sprijină pe tradiţiile elenismului păgân şi ale creştinismului. Sofia a devenit nu doar capodopera artei bizantine. Edificiul a fost nimicit de flăcări şi reconstruit pe unul din dealurile din Constantinopol. întreaga construcţie creează impresia că este uşoară şi elegantă. Anume în acest stil este construită catedrala Sf. Spre deosebire de Europa medievală. Bazilica este tipul predominant al bisericii bizantine până în sec. Bolţile este înfrumuseţat cu mozaic dispus în formă de cruce. care s-au manifestat în originalitatea studiilor filosofico-religioase ale teologilor ortodocşi. În această perioadă a apărut criza iconoclastă. Ocuparea Constantinopolului de către oştirile turceşti în anul 1453 a reprezentat sfârşitul Bizanţului. Pentru bisericile bizantine este caracteristică organizarea spaţiului interior (spre deosebire de templele antice. Principalul aport al Bizanţului în dezvoltarea culturii spirituale universale constă în primul rând în afirmarea şi dezvoltarea creştinismului ortodox. Pe de o parte. deoarece rugăciunile erau oficiate în exterior). reprezentând o parte importantă a culturii universale. în sistemul valorilor etice şi estetice creştine ale Bizanţului. cinci sau mai multe naosuri. Pe de altă parte. În sec. liturghie şi ceremonialul bisericii ortodoxe. eleganţa formelor şi profunzimea gândirii. Păstrarea în mare măsură a tradiţiilor civilizaţiei antice. Domul are 400 de ferestre alungite şi când lumina soarelui umple spaţiul de sub acesta. care era fărâmiţată. remarcăm opulenţa şi fastul. Deosebirile ortodoxiei de catolicism. în care se află altarul. care în Bizanţ au stat la baza dezvoltării ideilor umaniste. având de cele mai multe ori forma pătrată. care aparent nu pot fi unite. literatura. care a devenit cel mai renumit monument al arhitecturii bizantine. Cultura Bizanţului este renumită şi prin alte genuri – mozaicul. Către sfârşitul sec. mausoleele din Ravena. nu interiorul. iar în Europa au îmbogăţit cultura din epoca Renaşterii. care se remarcă prin acutizarea contradicţiilor socialpolitice. frescele. care erau lăcaşuri ale lui Dumnezeu şi pentru care cel mai important era exteriorul. Grigore din Nisa. Edificiul se remarcă şi prin faptul că întruneşte două stiluri principale de construcţie: cel bazilical şi cel al crucii cu cupolă. nobleţea interioară. XIV – XV cultura bizantină trăieşte ultima fază a dezvoltării şi înfloririi sale. În mod special se remarcă mozaicul. catedrala Adormiri Maicii Domnului din Niceea. fapt care se atestă în mod special în pictură. dar cultura sa continuă să existe şi în zilele noastre. În anul 1453 Bizanţul cade sub ocupaţia turcească. Aceste particularităţi s-au manifestat din plin în arhitectura bisericilor bizantine. catedrala Sf. În sec. care se întind către cupolă. a miniaturilor. deşi nici aspectul exterior nu-şi pierde importanţa. Trebuie să subliniem în mod special efectul său benefic asupra dezvoltării culturii ruse. Imperiul Bizantin şi-a păstrat doctrinele politice statale. În acest gen de artă Bizanţul nu are egal. rafinată.4 m. formează o cruce cu braţe de lungime egală. 5 .1) 2) 3) 4) determinat particularităţile sale culturale. Construcţiile în formă de cruce cu cupolă se răspândesc după sec. Autorii săi sunt arhitecţii Anthemiu şi Isidor. a cărei originalitate se manifestă prin combinarea unor elemente. care a fost distrusă în timpul războiului în 1922. despărţită în interior de rânduri de coloane în trei. Vasile din Cezareea. Particularităţile culturii bizantine sunt următoarele: Sinteza elementelor occidentale şi orientale în diverse sfere ale vieţii materiale şi spirituale a societăţii în perioada de predominare a tradiţiei Greco-romane. VIII – IX Bizanţul traversează vremuri tulbure. Pictarea icoanelor în Bizanţ ajunge la un nivel foarte înalt. sesizăm o solemnitate înălţătoare şi o spiritualitate profundă. când icoanele au fost declarate elemente ale idolatriei. ceea ce a avut o influenţă majoră asupra culturii: în perioada creşterii rolului creştinismului creaţia laică a cunoscut o dezvoltare perpetuă. care se află la o înălţime de 55 de metri şi de bolţi. iar pereţii sunt acoperiţi cu marmură preţioasă şi mozaic. cu diametrul de 31. IX închinarea la icoane a fost restabilită. IX. Efectul spaţiului nelimitat este creat de cupola (domul) imensă. Sofia din Constantinopol (532-537). Catedrala Sf. a căror sursă era lupta pentru putere dintre nobilimea din capitală şi cea provincială. care împart spaţiul în nouă compartimente separate prin arcade şi totodată susţin cupola.. Dumitru din Salonic şi altele. În interiorul catedralei sunt peste 100 de coloane. Cele mai de seamă realizări se atestă în cultura artistică a Bizanţului. Bolţile semicilindrice. În interior are patru stâlpi masivi. Sofia. Cu mozaic este înfrumuseţată catedrala Sf. Bizanţul este caracterizat de fastul solemn. Grigore Nazianzin sunt cei care pun bazele filosofiei bizantine. În primele secole ale existenţei Imperiului Bizantin se formează modelul de gândire a societăţii. iar în partea de vest se află intrarea. în dogmă. Partea estică a bazilicii sfârşeşte întrun semicerc numit apsidă. IX şi reprezintă o clădire dreptunghiulară. pictarea icoanelor. ci şi a celei mondiale.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful