P. 1
cultura medievala

cultura medievala

|Views: 6,900|Likes:
Published by Ana-Maria Oprea

More info:

Published by: Ana-Maria Oprea on Nov 20, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/06/2014

pdf

text

original

Tema 3. Cultura medievală în Europa Occidentală. 1. Particularităţile formării culturii medievale în Europa Occidentală. 2. Creştinismul. 3.

Principalele tendinţe ale culturii medievale. 4. Cultura Bizanţului. Bibliografie: Маркова А.Н., Культурология., Москва, - 2005, с. 161-165, 225-244. Поликарпов В.С. Лекции по культурологии., Москва, - 1997, с. 229-241, 256-283. Силичев Д.А. Культурология., Москва, - 2004, с. 115-126. Драч Г.В. Культурология., Р-Д, - 1996, с. 164-178. История средних веков., Колесницкий И.Ф., Москва, - 1980. История средних веков., Удальцов З.В., Москва, - 1990. Каримова К.И. Культурология., Москва, - 2005, с. 95-114.

1.

Particularităţile formării culturii medievale în Europa Occidentală.

Începutul perioadei medievale a coincis cu apusul culturii antice, iar sfârşitul – cu renaşterea valorilor antichităţii în Epoca nouă (sec.V - XIV). Din punct de vedere al relaţiilor social-economice această perioadă corespunde feudalismului. Până nu demult epoca medievală era considerată ca o perioadă întunecată şi obscură, dominată de violenţă şi cruzime. Evul Mediu era asociat cu sălbăticia şi înapoierea, cu stagnarea istorică şi lipsa totală a elementelor luminoase şi îmbucurătoare. La crearea imaginii „obscurantismului medieval” au contribuit în mare măsură înşişi reprezentanţii acestei epoci. Scriitorii, istoricii, teologii, oamenii de stat din această perioadă au reflectat în operele lor o imagine sumbră a perioadei, ai cărei contemporani au fost. În descrierile lor lipsesc optimismul şi bucuria de a trăi, nu există dorinţa de îmbunătăţire a lumii existente. Dimpotrivă, persistă un pesimism profund, predomină teama şi oboseala, senzaţia sfârşitului lumii, care este aproape. De aici o atenţie mărită pentru tema morţii, care apare ca un mijloc de izbăvire de greutăţile vieţii. Fericirea şi liniştea pot fi găsite doar pe cealaltă lume. La crearea imaginii unui Ev Mediu „sumbru” au contribuit în mare măsură reprezentanţii Renaşterii. Ei au proclamat Evul mediu drept „perioada întunecată” a istoriei omenirii, iar Renaşterea care a urmat - „răsăritul”, trezirea la viaţă după un somn de o mie de ani. Perioada medievală era considerată de aceştia drept secole „pierdute”, caracterizate doar prin distrugeri şi care nu au păstrat nimic din realizările culturii antice. O astfel de atitudine faţă de Evul mediu nu este îndreptăţită în totalitate. Cercetările de ultimă oră ale specialiştilor demonstrează că Evul mediu a fost o perioadă originală şi interesantă în istoria dezvoltării civilizaţiei europene. Anume în această perioadă au apărut premisele şi unele elemente ale civilizaţiei moderne. În Evul mediu începe întemeierea naţiunilor europene. Tot atunci se formează primele state moderne şi limbile în care, cu unele modificări, se vorbeşte până astăzi. Sigur, liderul istoriei şi culturii universale din acea epocă nu a fost Occidentul, ci Bizanţul şi China, dar şi în lumea occidentală s-au petrecut evenimente importante. În materie de dezvoltare a ştiinţelor, filosofiei, artei, epoca antică a depăşit Evul mediu. Totuşi, per ansamblu perioada medievală nu poate fi caracterizată drept una de stagnare, reprezentând mai curând una de progres. La baza culturii medievale se află tradiţiile Imperiului Roman de Asfinţit, care reprezintă „baza romană”. În moştenirea culturală a Romei o importanţă majoră au avut-o dreptul, înalta cultură juridică, ştiinţa, arta, filosofia, creştinismul. Aceste tradiţii s-au înrădăcinat în timpul luptelor romanilor cu „barbarii” – triburile din Europa Occidentală (francii, bretonii, saxonii, goţii, ş.a.). În rezultatul interacţiunii elementelor „barbare” şi romane a apărut „dialogul cultural”, care a reprezentat un impuls pentru înfiinţarea şi dezvoltarea culturii medievale occidentale. 2. Creştinismul. Elementul de bază al culturii medievale a fost creştinismul, care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor în faţa lui Dumnezeu, ceea ce a contribuit în mare măsură la abolirea sclaviei.

1

Conexiunea puternică dintre biserică. IX au fost determinate diferenţele dogmatice şi de cult. îndemnându-l pe acesta să se limiteze în toate. Principalele tendinţe ale culturii medievale. senzuale ale trupului şi să adopte un ascetism benevol. Sub influenţa creştinismului a început formarea unităţii cultural-politice. V episcopii romani şi-au atribuit titlul de cap al bisericii – papă. care dorea să trăiască în societate. Teologia în sine devine tot mai raţională: simpla credinţă în dogmele bisericii nu mai este 2 . După anul 382 poporul roman. Conform principiilor sale. Iată de ce elementul agrarian este a doua trăsătură. nerecunoscând titlul similar pentru patriarhul de la Constantinopol. în timp ce biserica ortodoxă respinge o astfel de cale de „mântuire”. a doua se afla în subordinea puterii împăratului. considerându-se „succesori ai sfântului Petru”. credinţele păgâne continuau să exercite alături de creştinism o influenţă destul de importantă.. Conform perceptelor din acele vremuri. Prima încerca să apropie la maximum filosofia şi teologia. Dar chiar şi în aceste condiţii vitrege gândirea filosofică a progresat. Creştinarea conducătorilor era echivalentă cu creştinarea triburilor şi a popoarelor în conformitate cu principiul „poporul împărtăşeşte credinţa regelui”. Teologia creştină reprezintă un sistem de reprezentări despre univers şi natură. A apărut ierarhia bisericească. care a determinat de facto schisma în materie de dogmă şi cult dintre biserica de la Roma şi cea din Constantinopol. al treilea reprezentant al „treimii” – „Duhul Sfânt” provine în egală măsură de la „Dumnezeu-Tatăl” şi de la „Dumnezeu-Fiul”. Ştiinţa supremă a Evului Mediu a fost teologia. creând idealuri şi valori noi. Slujba catolică este oficiată doar în limba latină. Prima era suverană. La începutul perioadei medievale istoria creştinismului număra deja aproape cinci secole. La ortodocşi şi preoţimea şi mirenii primesc împărtăşania sub ambele forme – pâine şi vin. printre care filosofia şi ştiinţa. În a doua jumătate a sec. ceea ce putea avea consecinţe catastrofice. cea ortodoxă – în oricare dintre limbile locale. Prin urmare. Spania. Filosofia era declarată servitoare a teologiei. cel agrarian şi prin intoleranţă. care a acţionat până în prima jumătate a sec. Intoleranţa (fanatismul religios) este a treia trăsătură. în mod special printre oamenii simpli. Catolici îşi fac semnul crucii cu toate cinci degete. este Divinitatea naturii. răsplata după moarte şi altele. la fel ca şi triburile slave şi germanice au primit credinţa creştină prin botezarea conducătorilor lor. Grigore I cel Mare (590-604) se autointitulează episcop universal. Esenţa acestora constă în următoarele: Conform dogmei romano-catolice. creştinismul a pus accentul pe suflet – baza spirituală a omului. XIX. Deja la începutul sec. în care s-au înrădăcinat cultul plăcerilor fizice. Principala diferenţă de rit este cea a împărtăşaniei. Papii au încercat să supună influenţei lor biserica din recent creştinatele ţări slave (inclusiv Bulgaria). Totuşi în perioada Evului mediu timpuriu şi până în sec X. Biserica de Răsărit nu recunoaşte supremaţia Papei şi a instituţiei cardinalilor. Putem identifica două tendinţe în dezvoltarea acesteia. să-şi înfrângă poftele fizice. ci însuşirea la nivel „de şcoală” a ceea ce fusese deja acumulat. în timp ce la catolici mirenii primesc împărtăşania doar cu pâine. Relaţia dintre ele este caracterizată prin elementul legitimităţii. Biserica catolică iartă orice păcat şi dăruieşte sufletelor „mântuire veşnică”. 3. Legitimitatea creştinismului. a fost introdusă dogma despre Sfânta Treime. Răspândirea creştinismului în Europa medievală a schimbat din rădăcină întregul mod de gândire. conform celei ortodocse „Sfântul Duh” provine doar de la „Dumnezeu-Tatăl” . Neprimirea credinţei era pedepsită de gloată. Italia. Dar chiar şi această abordare a fost utilă: graţie ei s-a păstrat moştenirea gânditorilor antici. iar „Dumnezeu-Fiul” este întrupat prin Duhul Sfânt. Profitând de absenţa unei puteri laice în Occident. Ei au adunat proprietăţi funciare şi în anul 756 au întemeiat un stat laic – regiunea Papală. stat şi comunitate a dus la aceea că fiecare om. Acest gen de filozofie a primit denumirea de scolastică. deoarece sarcina sa principală nu consta în căutarea şi dezvoltarea unor ştiinţe noi. chiar şi în astfel de ţări ca Anglia. trebuia să fie creştin. XII-XIII. dar şi de instanţa cunoscută sub numele de inchiziţie (organizaţie creată în sec. având rol de poliţie internaţională).Ţinând cont de lecţiile amare ale societăţii romane. În perioada medievală alături de religie au existat şi s-au dezvoltat alte domenii ale culturii spirituale. Intoleranţa. Franţa. În cultura medievală există o deosebire clară dintre „credinţa savantă” şi „credinţa populară”. Astfel au apărut două biserici – romano-catolică şi ortodoxă (greco-catolică). iar ortodocşii doar cu trei. care astăzi se numeşte Europa. de care depinde roada şi prin urmare bunăstarea oamenilor. Elementul agrarian. care ar fi fost primul episcop roman. Dumnezeu a creat universul şi reprezintă garantul existenţei sale. indiferenţa faţă de religie sau o practicarea unei alte credinţe (religii) perturbau ordinea naturii. papii au devenit conducători religioşi şi laici independenţi ai Romei şi ai eparhiei. În acest context apare conflictul dintre papa Nicolae I (856-867) şi patriarhul Photius. Supunerea faţă de conducătorul laic şi spiritual a avut drept consecinţă legitimarea creştinismului.

XIII). XII ) Cultura romană se afirma. acestea din urmă având o arhitectură greoaie. În sec. care au remarcat stilul similar al construcţiilor descoperite cu al celor din Roma antică (arcade în formă de semicerc. prin intermediul antichităţii. Din spusele sculptorului francez din sec XIX Au. senzualitatea. bolţi cilindrice şi în formă de cruce. XI şi în primele universităţi. care comandă opere de artă. după numele tribului germanic al goţilor). şi fiind destul de joase. unde în afară de teologie se preda dreptul. Un reprezentant de seamă al acestei tendinţe a fost franciscanul Roger Bacon (sec. arta. care decurgea din instituţiile ce îl propagau – bisericile şi mănăstirile. În cultura medievală situaţia artei a fost una destul de complicată şi contradictorie. A doua tendinţă dimpotrivă. Adeseori sunt folosite coloane. încearcă să scoată filosofia în afara teologiei. ornamentelor. Creştinismul respingea idealurile.J. Această idee este reflectată şi în arhitectonica bisericească. profundă. VIII – IX). Interesul pentru stilul gotic a reapărut doar în sec. În epoca Evului mediu timpuriu predomină arta francilor (arta Merovingienilor). Pe lângă mănăstiri funcţionează şcoli. biblioteci. XV în Europa existau 65 de universităţi. În această perioadă se dezvoltă intensiv arta aplicată. spirituală – acesta era scopul artei. Astfel putem remarca tentativa omului medieval de a găsi. Unul dintre reprezentanţii de vază ai acestei tendinţe a fost dominicanul Toma d’Aquino (s. care au o funcţie pur decorativă. Arta lor era considerată o Biblie pentru neştiutorii de carte. În sec. Acesta a fost supranumit „simfonie în piatră” pentru supleţea şi sculptura în piatră asemănătoare broderiei. sunt scrise şi copiate cărţi. Esenţa stilului roman este reprezentată de formele geometrice. care devin principalele centre culturale. Partea externă a construcţiilor se remarcă prin exactitate şi simplitate. Stilul roman s-a răspândit cu precădere în Franţa – biserica din Cluny (sec. iar mai târziu şi ştiinţele naturale. Miniaturile înfrumuseţau cărţile religioase şi Evanghelia. iar din sec. catedrala Notre-Dame du Porre din Clermont-Ferrand (sec.suficientă. Termenul „roman” ( sau «romano-latin») a fost introdus în circuitul ştiinţific la începutul sec. XI – XII creşte rolul mănăstirilor. adică artei în spiritul tradiţiilor antice. Foarte populare devin miniaturile – ilustraţii din cărţi. De cele mai multe ori acesta reprezintă o curte cu un turn în centru (castelul Chateau-Gaillard pe Sena. acţionând asupra lui prin frumuseţea împodobirii nu atât a celei interioare. (Victor Hugo se exprima astfel despre Catedrala Notre-Dame din Paris – A. iar ferestrele şi uşile sunt înguste. Tipul principal de construcţie este castelul-cetate. XII ). sec. fiind considerat opusul a ceea ce era definit ca şi “roman” . cu elemente de păgânism şi idolatrie. Sfântul Augustin redă foarte bine şi concis acest lucru prin fraza devenită celebră: „Nu rătăci în afară. a armelor. a figurilor geometrice simple şi a suprafeţelor extinse. când tot ceea ce era gotic însemna “barbar”. Această denumire a apărut în epoca Renaşterii. utilizată la confecţionarea hainelor. apăsătoare. cât mai ales a acelei exterioare. arhitectura romano-latină „îngenunchează omul” şi este percepută ca o tăcere grea. a harnaşamentului pentru cai. Învăţământul avea un caracter religios. deoarece statul francilor ocupă în această perioadă aproape întreg teritoriul Europei. să confirme independenţa acestei ştiinţe în general şi a ştiinţelor naturale în particular. elementele ornamentale). în timp ce catedralele gotice sunt zvelte şi se avântă către cer. catedralele gotice se deosebesc radical de bisericile în stil roman. fiind caracterizată prin forme simpliste şi prin lipsa aproape totală a ornamentelor decorative. care a promovat metoda experimentală. Dacă templele antice erau lăcaşuri pentru zei. care serveşte simultan drept locuinţă şi refugiu pentru apărare. XIII). în Evul mediu situaţia se schimbă radical. confirmarea contemporaneităţii. XIX. distrugând armonia antică a sufletului şi trupului.) Soborurile. XII – XIII în Europa Occidentală stilul roman este înlocuit de cel gotic (din italiană gotico – «gotic». subliniind influenţa moştenirii Romei antice. Teologia predomina şi în învăţământul laic din şcolile citadine. La finele sec. adevărul). care inspiraseră pictorii Antichităţii (bucuria de a trăi. ci pătrunde înlăuntrul tău”. Pictorii medievali acordau o atenţie sporită lumii de dincolo. Apogeu dezvoltării artei în Evul mediu timpuriu este atins în perioada Carolingienilor (sec. predominarea liniilor verticale şi orizontale. necontribuind cu nimic la consolidarea edificiilor. iar uneori capătă chiar o tentă sumbră. Cultura din această perioadă este cunoscută sub denumirea „mănăstirească”. lui Dumnezeu. Baza 3 . Mănăstirile sunt principalii clienţi. care aveau în general un caracter ornamental şi nu unul artistic. În această epocă arta exploatează activ moştenirea antică. iar caracterul barbar este eludat pas cu pas. medicina. Arhitectura laică a stilului roman cedează vizibil în faţa celei bisericeşti. În secolele XI – XII în Europa Occidentală are loc înlocuirea stilului arhitectural romano-latin cu cel gotic. Cărţile laice erau destul de rare. Catedralele din această perioadă primeau credinciosul în interior. Din această cauză perioada respectivă este numită „renaşterea carolingiană”. Aceasta era o artă barbară. Această stare de fapt este determinată de relaţia cu ideologia creştină. Rodin. un mijloc de a-l aduce pe om în sânul credinţei în Dumnezeu. iar grecii se rugau în preajmă. de pictură. XI). XIX de către arheologii francezi. precreştină. măreţie şi sobrietate. ci este nevoie de o argumentare logică. frumuseţea corpului. Trecerea de la lumea exterioară la cea interioară. În construcţii sunt folosite pe larg arcadele.

ci sunt finisate cele deja înălţate. Cultura medievală ocupă un loc destoinic în istoria culturii universale. stâlpi. Cele mai cunoscute monumente ale stilului gotic din Franţa (leagănul stilului gotic) sunt catedralele Notre-Dame de Paris (stilul gotic timpuriu). În această perioadă aproape că nu se construiesc edificii noi. 4. Pictura medievală era considerată ca o propovăduire fără cuvinte. XIV apare o tehnică nouă – goticul flamboaiant. Amiens. cu nelipsitul trandafirul deasupra portalului. Conche. care se deosebeşte în multe privinţe de soarta altor state. . scufundându-l în „întunericul medieval” de tip oriental. devenită accesibilă maselor ignorante. culturii societăţii bizantine. Pictorii neglijează fundalul. prin urmare grosimea sa devine mai mică. precum şi statutul de continuator al valorilor Imperiului Roman. Sinteza originală a tradiţiilor greco-latine cu cele ale Orientului apropiat şi-a lăsat amprenta asupra vieţii comunitare. în Anglia – catedrala din Canterbery (sec. coloane. statalităţii. ale cărui teritorii s-au extins pe două continente – în Europa şi în Asia -. catedrala din Chartres (sec. În sec. descoperind în el adevăratele idealuri şi valori umane. iar Constantinopolul era numit oficial „Noua Romă”. Capodopere ale goticului flamboaiant sunt considerate catedralele din Amber. În arhitectura gotică graniţa dintre elementele individuale ale construcţiei dispare. Pentru această tehnică era caracteristică exagerarea abundenţei detaliilor. Însă Bizanţul a evoluat pe calea sa istorică. La fel ca şi catedrala.pentru comparaţie înălţimea maximă a construcţiilor romane era de 20 m). Un alt element definitoriu. 1211 – 1330). care este de fapt o intersecţie longitudinală a doua bolţi clasice ale stilului romanic. Acest lucru s-a întâmplat după ce însuşi imperiul şi-a încetat existenţa. Imperiul Roman de Răsărit s-a numit ulterior Bizanţ. susţinută de arcade. prezentă atât în basoreliefuri cât şi în alte forme ornamentale. Anume acest fapt a 4 . ci să demonstreze întristarea şi suferinţa lui Dumnezeu pentru păcătoşii săi. atât orientale. XIII – XV). sau ogiva. sculptura se înalţă. cu statui şi basoreliefuri. Epoca Renaşterii a dat o notă critică Evului mediu. Sculptura evocă cultul Fecioarei. XVIII – XIX s-a inspirat din cavalerismul medieval. Părţile corpului devin disproporţionate. Peretele încetează să mai fie baza construcţiei. După căderea Imperiului Roman de Apus conceptul de dominaţie totală a Romei. ţara sa transformându-se în cel mai puternic şi stabil stat din bazinul mediteranean.clădirilor în stil roman o constituia însăşi masa acesteia. Arta gotică reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale Evului mediu. a transformat acest imperiu în puntea de legătură dintre Est şi Vest. iar disproporţionalitatea îi conferă o expresivitate foarte mare. aşa numitul arc butant. Graţie arcadelor gotice înălţimea clădirilor creşte (catedrala de la Amiens – 42 m. În perioada timpurie apogeul a fost atins sub împăratul Iustinian I (a. Romantismul din sec. Acest lucru a permis arhitecţilor să mărească spaţiul intern al edificiilor. numită astfel în cinstea Împăratului Constantin. Poziţia geografică a Bizanţului. adică cu o sculptură rafinată în piatră (unele motive decorative amintesc flăcările).a. XII – XIV). Stilul gotic determină şi renaşterea arhitecturii laice. Corby. să nu trezească emoţii omeneşti. Însă perioadele care au urmat au adus modificări semnificative aceste aprecieri severe. care apare la multe clădiri gotice. este rozeta. Imperiul Bizantin a apărut la hotarul dintre două epoci – declinul antichităţii târzii şi apariţia societăţii medievale – şi a existat din anul 395 până în 1453. ideilor religioase şi filosofice. Tema principală în reprezentarea lui Hristos este suferinţa Sa. Însă locuitorii Bizanţului se numeau ei înşişi romani. cât şi occidentale. corpurile sunt de cele mai multe ori rupte de la pământ. peisajul dispare pentru mulţi ani din pictură (creştinismul nu acordă atenţie naturii). figurile sunt alungite. să facă o mulţime de ferestre. iar uneori ajungeau chiar şi în unele regiuni din Africa. nefiind însă omniprezent. Printre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt. Criza modernă a spiritualităţii ne determină să ne adresăm experienţei medievale pentru a soluţiona din nou problema eternă a trupului şi sufletului. arcul de susţinere al ogivei. Cultura Bizanţului. 527 -565). din Reims (a. titlul de Imperator şi însăşi ideea de monarhie mondială. au supravieţuit doar în Orient şi anume în Imperiul Bizantin. Imaginile trebuiau să fie percepute ca şi întruchiparea dumnezeiescului. XIII – XIX). Sub conducerea lui Iustinian teritoriul Bizanţului aproape s-a dublat. o „Biblie pentru neştiutorii de carte”. XII – XV) şi catedrala din abaţia Westminster (sec. Erau utilizate pe larg desenele complexe şi ornamentele. Icoanele reprezentau conexiunea emoţională cu Dumnezeu. Denumirea în cauză i-a fost atribuită de gânditorii europeni din Epoca Nouă cu scopul de a separa Bizanţul de cultura greco-romană. galerii. Genul cel mai răspândit pictura iconografică.a. care de multe ori se suprapune celui al damei inimii – personaj caracteristic Evului mediu. Elementul principal al picturii sunt ochii. Acestea sunt înfrumuseţate cu vitralii. În anul 395 imperiul s-a divizat în două părţi – Imperiul Roman de Apus şi cel de Răsărit. arcade. în Germania – catedrala din Koln (sec. contraforturile (stâlpii care susţineau arcurile butante). În anul 330 pe locul polisului grecesc Bizanţ a fost întemeiată noua capitală a Imperiului Roman – Constantinopol.

IX închinarea la icoane a fost restabilită. cinci sau mai multe naosuri. iar în partea de vest se află intrarea. Pe de altă parte. În interiorul catedralei sunt peste 100 de coloane. Domul are 400 de ferestre alungite şi când lumina soarelui umple spaţiul de sub acesta. sesizăm o solemnitate înălţătoare şi o spiritualitate profundă. Edificiul se remarcă şi prin faptul că întruneşte două stiluri principale de construcţie: cel bazilical şi cel al crucii cu cupolă. Vasile din Cezareea. în care se află altarul. XIV – XV cultura bizantină trăieşte ultima fază a dezvoltării şi înfloririi sale. care s-au manifestat în originalitatea studiilor filosofico-religioase ale teologilor ortodocşi. Edificiul a fost nimicit de flăcări şi reconstruit pe unul din dealurile din Constantinopol. Anume în acest stil este construită catedrala Sf. În interior are patru stâlpi masivi. Trebuie să subliniem în mod special efectul său benefic asupra dezvoltării culturii ruse. care a devenit cel mai renumit monument al arhitecturii bizantine. În sec. Spre deosebire de Europa medievală. a căror sursă era lupta pentru putere dintre nobilimea din capitală şi cea provincială. remarcăm opulenţa şi fastul. Imperiul Bizantin şi-a păstrat doctrinele politice statale. care erau lăcaşuri ale lui Dumnezeu şi pentru care cel mai important era exteriorul. care se remarcă prin acutizarea contradicţiilor socialpolitice. care era fărâmiţată. ci şi a celei mondiale. cu diametrul de 31. Sofia din Constantinopol (532-537).. ceea ce a avut o influenţă majoră asupra culturii: în perioada creşterii rolului creştinismului creaţia laică a cunoscut o dezvoltare perpetuă. când icoanele au fost declarate elemente ale idolatriei. Pe de o parte. Către sfârşitul sec. Pictarea icoanelor în Bizanţ ajunge la un nivel foarte înalt. Deosebirile ortodoxiei de catolicism. IX. Catedrala Sf. nobleţea interioară. mausoleele din Ravena. Pentru bisericile bizantine este caracteristică organizarea spaţiului interior (spre deosebire de templele antice. Grigore Nazianzin sunt cei care pun bazele filosofiei bizantine. Cu mozaic este înfrumuseţată catedrala Sf. Aceste particularităţi s-au manifestat din plin în arhitectura bisericilor bizantine. care se întind către cupolă. Cultura Bizanţului este renumită şi prin alte genuri – mozaicul. rafinată. IX şi reprezintă o clădire dreptunghiulară. iar pereţii sunt acoperiţi cu marmură preţioasă şi mozaic. Grigore din Nisa. În anul 1453 Bizanţul cade sub ocupaţia turcească. dar cultura sa continuă să existe şi în zilele noastre. care împart spaţiul în nouă compartimente separate prin arcade şi totodată susţin cupola. Sofia a devenit nu doar capodopera artei bizantine. care se sprijină pe tradiţiile elenismului păgân şi ale creştinismului. VIII – IX Bizanţul traversează vremuri tulbure. Autorii săi sunt arhitecţii Anthemiu şi Isidor. Sofia. 5 . care aparent nu pot fi unite. frescele. pictarea icoanelor. În sec. nu interiorul. În mod special se remarcă mozaicul. Bazilica este tipul predominant al bisericii bizantine până în sec. Principalul aport al Bizanţului în dezvoltarea culturii spirituale universale constă în primul rând în afirmarea şi dezvoltarea creştinismului ortodox. Particularităţile culturii bizantine sunt următoarele: Sinteza elementelor occidentale şi orientale în diverse sfere ale vieţii materiale şi spirituale a societăţii în perioada de predominare a tradiţiei Greco-romane. Păstrarea în mare măsură a tradiţiilor civilizaţiei antice. Dumitru din Salonic şi altele. Partea estică a bazilicii sfârşeşte întrun semicerc numit apsidă. Bizanţul este caracterizat de fastul solemn. formează o cruce cu braţe de lungime egală. care a fost distrusă în timpul războiului în 1922. În primele secole ale existenţei Imperiului Bizantin se formează modelul de gândire a societăţii. întreaga construcţie creează impresia că este uşoară şi elegantă. Efectul spaţiului nelimitat este creat de cupola (domul) imensă. eleganţa formelor şi profunzimea gândirii. Construcţiile în formă de cruce cu cupolă se răspândesc după sec. Ocuparea Constantinopolului de către oştirile turceşti în anul 1453 a reprezentat sfârşitul Bizanţului. Bolţile este înfrumuseţat cu mozaic dispus în formă de cruce. În acest gen de artă Bizanţul nu are egal. a miniaturilor. Cele mai de seamă realizări se atestă în cultura artistică a Bizanţului. care în Bizanţ au stat la baza dezvoltării ideilor umaniste. deoarece rugăciunile erau oficiate în exterior). catedrala Sf. deşi nici aspectul exterior nu-şi pierde importanţa. literatura. iar în Europa au îmbogăţit cultura din epoca Renaşterii. liturghie şi ceremonialul bisericii ortodoxe. reprezentând o parte importantă a culturii universale. în dogmă. în sistemul valorilor etice şi estetice creştine ale Bizanţului. Bolţile semicilindrice. care se află la o înălţime de 55 de metri şi de bolţi.1) 2) 3) 4) determinat particularităţile sale culturale. catedrala Adormiri Maicii Domnului din Niceea. În această perioadă a apărut criza iconoclastă. a cărei originalitate se manifestă prin combinarea unor elemente. fapt care se atestă în mod special în pictură. despărţită în interior de rânduri de coloane în trei.4 m. având de cele mai multe ori forma pătrată.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->