CAP I http://www.stiucum.com/economie/microeconomie-simacroeconomie/Inflatia14232.php INFLATIA Unul dintre cele mai grele dezechilibre economico-sociale il reprezinta inflatia.

In unele tari si in anumite perioade, inflatia este considerata problema principala in calea dezvoltarii economice. Cu toate acestea, politica de crestere economica inflationista constituie pentru anumite tari si guverne un instrument util. Inflatia reprezinta o problema preocupanta pentru toate categoriile de agenti economici, de la simplul om din provincie pana la marile companii sau guverne. Fenomen greu de explicat, inflatia s-a manifestat cu intensitate la inceputul anilor 70 in tarile dezvoltate din punct de vedere economic si dupa 1989 in tarile aflate in tranzitie la economia de piata cu toate ca nu se poate vorbi de o inexistenta a inflatiei pana in 1989 acesta de fapt fiind o inflatie mascata ascunsa sau o inflatie suportata de guvern si indirect fara sa se vada efectele imediate de catre populatie. Natura si evolutia inflatiei Inflatia reprezinta un fenomen macroeconomic care consta intr-o crestere semnificativa si continua, permanenta a nivelului general al preturilor si o reducere a puterii de cumparare a banilor. Fenomenul invers poarta denumirea de deflatie. Procesul inflationist a aparut cu mult inainte ca stiinta economica sa fi existat. Fiind un fenomen monetar precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice ale monedei (banilor). Initial, inflatia s-a manifestat sub forma devalorizarii monedelor din metale pretioase inflatie monetaro-baneasca. Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de-a doua forma istorica de inflatie. Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie inflatia banilor de hartie neconvertibili in aur. Pa baza1[1] intereselor diferite ale gruparilor socio-profesionale si in limitele firesti ale cunoasterii si reflectarii unui proces atat de dinamic si de complex, au fost elaborate si circula in literatura de specialitate numeroase puncte de vedere 1

cu privire la natura insasi a inflatiei. Aprecierea de fata va fi ilustrata doar cu cateva exemple. Astfel, exista autori care privesc inflatia ca un proces general - atemporal si aspatial. Exista inflatie - remarca unii dintre autorii respectivi - atunci cand nivelul general al preturilor este in crestere continua, mai mult sau mai putin rapida' (Raymond Barre). Alti autori considera inflatia o modificare anormala a preturilor'. Inflatia - spun unii dintre acestia - consta in acea stare a economiei in care creste continuu si anormal indicele general al preturilor, respectiv cand are loc o crestere suplimentara a lor fata de cea garantata de starea generala a comertului si mai rapida decat iesirile reale, decat productia tarii' (Silverman si Curzon). Exista numerosi specialisti care nu identifica inflatia cu cresterea preturilor, considerand-o forma speciala de sporire a preturilor. Cresterea inflationista a preturilor presupune o sporire a preturilor nationale mai puternica decat cea a preturilor internationale, o asemenea crestere avand efecte economice si sociale patologice pentru ansamblul economiei nationale; (J.M. Albertini). In gandirea keynesista, inflatia este apreciata in legatura cu fluxurile macroeconomice reale. O data ce folosirea mainii de lucru a ajuns sa fie deplina, orice incercare de a mari in continuare investitiile va declansa o tendinta de crestere nelimitata a preturilor curente, oricare ar fi inclinatia marginala spre consum, adica ne vom afla intr-o situatie de inflatie autentica' (J.M. Keynes). Promotorii neoliberalismului monetarist abordeaza si explica inflatia pe baza confruntarii specifice dintre marimile nominale si cele reale, dintre nivelurile curente si cele viitoare ale indicatorilor macroeconomici. Banii au o importanta considerabila pentru intelegerea nivelului si dinamicii marimilor nominale, dar nu si pentru marimile reale. Puterea de cumparare a monedei provine din compararea, nu intotdeauna constienta, intre marimile disponibile curente si cele viitoare previzibile ale indicatorilor marfaro-banesti'. Constatand ca termenul de inflatie este prost definit, binecunoscutul profesor francez Henri Guitton se limiteaza sa caracterizeze diferitele ei forme: inflatia monetara, inflatia galopanta, inflatia structurala, inflatia declarata, inflatia continua etc. Inflatia2[2] este un dezechilibru monetar material care a insotit cea mai mare parte a istoriei omenirii: ea a avut o evolutie modesta atata timp cat a functionat Sistemul monetar aur (practic secolul XVIII jumatatea secolului XX). Dupa cel de-al doilea razboi mondial, inflatia a fost continua, permanenta si de durata, fara perioade deflationiste3[3]. Preturile, in ansamblul lor, devin rigide la scadere. Una dintre explicatiile fundamentale ale acestei evolutii o constituie trecerea la 2 3

sistemul monetar in care moneda si-a pierdut substantialitatea economica. Acesti bani simbol sunt incomparabil mai usor de multiplicat decat banii care-si aveau suport material intr-o cantitate determinata de metal pretios sau in bunurile marfare supuse tranzactiilor pe piata. In Anglia, un indice de preturi calculat pe baza a 400 marfuri din anul 1200 pana in ultima treime a secolului nostru4[4] releva ca nivelul general al preturilor a crescut de circa 10.000 ori. Preturile au crescut de 10 ori in perioada 12001300. Urmeaza o perioada de relativa stagnare, pe fondul unor nesemnificative cresteri si scaderi in intervalul 1300-1500, dupa care are loc o explozie a preturilor - de peste 10 ori - in intervalul de un secol si jumatate, favorizata de marile descoperiri geografice si afluxul de metale pretioase din noile teritorii spre metropola. In fine, pe parcursul actualului secol, cresterea preturilor a fost de circa 100 de ori. In SUA, de la 1860 pana in 1990 preturile bunurilor de consum au inregistrat cresteri de 16 ori5[5]. Pana in 1940, ele inregistrau cresteri in timpul razboaielor si reveneau la nivelul de pornire dupa incheierea conflictului. Dupa al doilea razboi mondial evolutia este permanent ascendenta (exceptand anii 1955-1956 cand se inregistreaza un proces deflationist), dar ritmul inflatiei este foarte diferit de a un an la altul. in Franta, de-a lungul secolului al XX-lea, din anii '20 pana la inceputul anilor '80 nivelul preturilor, in franci vechi, a crescut de 280 ori6[6], de 300 de ori pretul painii, cel al untului de 200 ori, al convorbirilor telefonice de 170 ori s.a.m.d.7[7] In intervalele mai sus amintite, pentru Anglia, SUA, Franta, veniturile banesti ale populatiei, in special cele salariale, au sporit mai rapid decat preturile, permitand ca puterea de cumparare a populatiei, a salariului nominal in special, sa creasca in conditiile cand puterea de cumparare a unitatii monetare s-a redus substantial. Ca regula, preturile cresc rapid in perioadele de expansiune economica si isi diminueaza ritmul in cursul recesiunilor sau stagnarii cresterii economice. Si, pentru a incheia acest contur al cresterii preturilor in tarile dezvoltate, nu poate fi omisa experienta' hiperinflationista care s-a derulat in anii '20 in Republica de la Weimar cand indicele preturilor s-a ridicat din ianuarie 1922 pana in noiembrie 1923 de la 1 la 10 miliarde sau dupa cel de al doilea razboi mondial in Ungaria, Romania, Grecia, China, iar mai recent in Polonia, Rusia, Ucraina. In Romania, IPC (indicele preturilor de consum) a crescut in perioada octombrie 1990 - ianuarie 1999 in medie de aproximativ 621 ori, 4 5 6 7