Sunteți pe pagina 1din 6

GAVRILESCU

- personaj principal de nuvela fantastica - personaj fantastic - personaj de proza contemporana -

"La tiganci", de Mircea Eliade - nuvela fantastica -

Scrisa la Paris in 1959, nuvela "La tiganci" de Mircea Eliade (1907 - 1986) a aparut pentru prima oara in anul 1962 in revista "Destin" de la Madrid, iar la noi in 1967, in revista "Secolul XX", fund apoi inclusa in volumul "La tiganci si alte povestiri", cu un studiu introductiv de Sorin Alexandrescu. Personajul principal al nuvelei este profesorul Gavrilescu, un personaj fantastic, deoarece parcurge o experienta initiatica dinspre viata spre moarte, intrun spatiu al spiritualitatii, sugestiv pentru camuflarea sacrului in profan. La inceputul nuvelei, personajul este amplasat in planul real, in cadrul caruia se insinueaza, in plan secundar, irealul. Profesorul se intoarce acasa cu tramvaiul de la lectiile de pian, pe o caldura "incinsa si inabusitoare" fiind obsedat de colonelul Lawrence "si de aventurile lui in Arabia", despre care auzise vorbind pe niste studenti si despre care nu stia mare lucru, ci numai ca "arsita [...] 1-a lovit in crestet [...] ca o sabie". Cautandu-si portmoneul ca sa-si cumpere bilet, vine vorba de locul numit "la tiganci", despre care unul dintre calatori, crede ca "e o rusine", dar Gavrilescu este fascinat de acest loc, considered ca "pe o arsita ca asta, e o placere", pentru ca este umbrit de nuci batrani. O alta obsesie a profesorului este monotonia vietii cotidiene, sugerata de obisnuintele zilnice, "tree regulat cu tramvaiul asta de trei ori pe saptamana", desi el ar merita altceva pentru ca are "o fire de artist...". Banalitatea vietii - profanul - este definita de interese materiale, Gavrilescu socotindu-si castigul in bani si lectii de pian, iar toata aceasta rutina 1-a obosit spiritual. Epicul dublu in aceasta secventa este realizat prin cateva elemente nefiresti, ireale, ce vor deveni laitmotive pe parcursul nuvelei: caldura dogoritoare dilata parca gesturile, isi cauta portmoneul si intarzie cumpararea biletului, se confeseaza calatorilor din tramvai, obsesia colonelului Lawrence, bordeiul tigancilor este pentru el un spatiu misterios de initiere spirituala. Obsesia vietii monotone -de trei ori pe saptamana merge cu acest tramvai-, palaria, banii, incapacitatea batranului din tramvai de a sesiza "racoarea" bordeiului - "e o rusine"- sunt atitudini si ganduri ale vietii materiale, ale realului, semnificatii ale profanului. ale lumii banale ce devenise sufocanta pentru profesor.

Isi aduce aminte ca si-a uitat "servieta cu partituri" la eleva sa, Otilia, nepoata doamnei Voitinovici, din strada Preoteselor, coboara din tramvai cu intentia sa-1 ia in sens invers pentru a-si recupera servieta, dar se simte foarte "obosit, istovit", desi este inca "in floarea varstei", avand numai patruzeci si noua de ani. Se refugiaza spiritual intr-o zona a sacrului, tineretea, atunci cand nu-l interesa aspectul material al vietii -"cand esti tanar si esti artist, le suporti pe toate mai usor"-, la Charlottenburg, cand plutea de fericire, desi era nemancat si "fara un ban in buzunar". Aude uruitul tramvaiului trecand pe langa el, il pierde, il "saluta lung cu palaria" si exclama: "Prea tarziu!". El isi ia astfel ramas bun de la lumea reala, ca atunci cand, "pe timpuri, Elsa pleca sa petreaca o luna la familia ei". "Prea tarziu" poate fi interpretat ca un timp spiritual, lui Gavrilescu fiindu-i imposibii sa mai prinda tramvaiul, adica" sa se mai intoarca in profan, simtindu-se foarte obosit de monotonia si rutina vietii. Gavrilescu parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El este atras de umbra si racoarea nucului din gradina "tigancilor" si, fara sa-si dea seama, se trezeste in fata portii, unde "il intampina o neasteptata,nefireasca rdcoare", locul numit "La tiganci" sugerand pregatirea spirituala initiatica pe care Gavrilescu trebuia sa o parcurga dinspre viata spre moarte. In acest spatiu ireal, lui Gavrilescu "i se paru insuportabil" uruitul metalic al tramvaiului auzit in departare, semn ca viata reala devenise imposibila pentru el si cauta o alta existenta spirituala. Intampinat de o tanara, "frumoasa si foarte oachesa", este condus la batrana care ii cere sa-si aleaga o fata, dintre "o tiganca, o grecoaica, o ovreica". Gavrilescu nu accepta nemtoaica -"nu nemtoaica"-, probabil pentru ca ii aminteste de singura si marea lui iubire, nemtoaica Hildegard. Baba ii cere trei sute de lei, iar el socoteste din nou ca suma este contravaloarea a "trei lectii de pian" si se confeseaza spiritual, "sunt artist", motivand ca "numai pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar ideaiul meu a fost. de totdeauna, arta pura". Ceasul de la bordeiul tigancilor statuse, intrucat timpul nu mai are aici aceleasi dimensiuni, "nu e graba [...] avem timp".

Personajul este un modest profesor de pian, se casatorise din datorie civica, din interes cu Elsa, decizie impusa de norme sociale (exterioare lui). Renuntand la iubirea pentru Hildegard, Gavrilescu este nefmplinit in plan erotic. Esecul lui este si in plan profesional, el ajungand un biet profesor de pian "pentru pacatele mele" si incearca sa se regaseasca spiritual: "eu nu sunt oricine [...], sunt artist". Cu toate acestea, ca orice om, Gavrilescu se teme de moarte: "Ti-a fost frica!".

Caracterizarea lui Gavrilescu

Personajul nuvelei este un om obisnuit, confruntat cu iminenta mortii, cu straniul si neobisnuitul. In plan afectiv, Gavrilescu a avut deceptii. Totul s-a datorat fricii sale si sentimentului de datorie gresit inteles. A iubit-o pe Hildegard, pe care a considerat-o femeia vietii sale. In mod inexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de Elsa care il hranise de cateva ori pentru ca era student sarac. Casnicia lui nu este fericita, are un aspect formal. Cei doi soti nu au avut sentimente profunde unu fata de celalalt si s-au acceptat reciproc. Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici in plan social sau uman. El nu a avut urmasi si nici nu a reusit sa se integreze mult in societate. Nu a avut prieteni, iar relatiile de rudenie sunt aproape inexistente. Personajul a fost dominat de teama, el nu a intreprins nici o actiune care sa-I puna in valoare: calitatile de profesor sau umane. Este genul de om timid, incapabil de gesturi marete pentru sine sau pentru cei din jur. Se defineste ca un om cult, politicos si comunicativ, insa toate acestea sunt elemente de suprafata pentru ca lipsa curajului il dirijeaza spre masa de oameni insignifianti. Fiindu-i teama de viata, Gavrilescu traieste acut teama in fata mortii, de aceea el trebuie sa se initieze in moarte pentru a intra in sacru linistit, impacat de sine ( probele de la La Tiganci). Gavrilescu intra in labirint unde contrastele coexista- viata si moarte, placere si esec, real si ireal, in timp ce naratiunea aluneca ludic spre o densitate de simboluri si motive mitice. Desi este marcat de aspiratia spre absolutul artei, al muzicii si are nostalgia iubirii pierdute, Gavrilescu nu intra in sfera tragicului. Nu are nici forta necesara (este obosit, istovit), nici curajul (frica il copleseste mereu), nici implinirea erotica sau artistic necesara. El devine anxios, tinde spre lumea banala, monotona din care a venit si refuza sa ia act de tragicul existentei sau de ritualul misterios al initierii. Gavrilescu resimte insa totul ca pe o farsa, un joc din care trebuie sa iasa. Eugen Simion considera ca, in termeni existentialisti, Gavrilescu refuza sa ia act de conditia lui, refuza sa-si asume

destinul tragic. Pentru acest personaj moartea este ca o binefacere pentru ca,intrand in sacru el se implineste in plan afectiv, fiind alaturi de Hildegard

Caracterizarea lui Gavrilescu Numele personajului este sugestiv pentru existenta si caracteristicile acestuia.Numele provine de la Arhanghelul Gavril, sugerand aspiratia spre o existenta spirituala inalta. Personajul visa arta pura, probabil sa atinga perfectiunea in muzica sau in arta interpretarii la pian. Nu a reusit acest lucru si a devenit un modest professor de pian si a ramas toata viata un om comun, un anonim, lucru reflectat de terminatia numelui sau -escu. Gavrilescu este un personaj call (este atras de lumea sacrului dar nu intelege ce i se intampla).Este un orfeu ratat care incearca sa-si compenseze esecurile prin refugiul inreverie.. Este genul anonimului dominat de teama si care nu s-a implinit niciprofesional si nici existential.Eroul a urmat studii universitare in Germania si si-a dorit sa ajunga in domeniul muzicii, fie un mare compozitor , fie un pianist celebru. Declara mereu ca a visatarta pura , insa s-a complacut in statutul de profesor de pian care pregatea in particular copii din familiile bogate.Daca personajul ar fi activat intr-o institutie ( scaoala, facultate) s-ar fi implinit professional pentru ca ar fi pregatit copii care puteau sa devina oameni celebri.Statutul sau este acela al omului comun care castiga modest de la oamenii bogati.Gavrilescu nu s-a realizat nici material, el a trait aproape de saracie.banii castigati din lectiile de pian nu i-au permis o existenta deosebita. A locuit toata viata intr-o casa extreme de modesta, nu si-a permis nici un excess au vreo palcere.Nu a frecventat nici cafenelele, nu a fost nici macar la carciuma. Sigurul lucru de prt pe care l-a avut el si Elsa a fost un pian.Exista doua femei in viata protagonistului Hildegard, iubirea adevarata, , pe carea considerat-o femeia vietii sale,si banala Elsa, femeia rutinei cotidiene intalnita prin hazard cu repercursiuni nefaste asupra existentei artistice a eroului, care il hranise de cateva ori pentru ca era student sarac. Casnicia lui nu este fericita, are un aspect formal. In plan afectiv, Gavrilescu a avut deceptii. Totul s-a datorat fricii sale si sentimentului de datorie gresit inteles. A iubit-o pe Hildegard In mod inexplicabil o paraseste pentru ca se simtea dator fata de Elsa.Cei doi soti nu au avut sentimente profunde unu fata de celalalt si s-au acceptat reciproc. Elsa e o femeie simpla, fara pretentii intelectuale. Atasamentul ei fata deGavrilescu a fost de suprafata, dovada in acest sens este faptul ca ea pleaca rapidin Germania la rude, dup ace Gavrilescu dispare.Personajul lui Mircea Eliade nu s-a realizat nici

in plan social sau uman. El nu aavut urmasi si nici nu a reusit sa se integreze mult in societate. Nu a avut prieteni,iar relatiile de rudenie sunt aproape inexistente. Ne facand nicim deosebit, nu aintrat in memoria colectiva. Vecinii nu isi amintesc de el, iar ceilalti cu care a venitin contact l-au uitat foarte repede.

Personajul a fost dominat de teama, el nu a intreprins nici o actiune care sa-I puna in valoare calitatile de professor sau umane. Este genul de om timid, incapabil de gesturi marete pentru sine sau pentru cei din jur. Se defineste ca un om cult,politicos si comunicativ, insa toate acestea sunt elemente de suprafata pentru ca lipsa curajului il dirijeaza spre masa de oameni insignifianti Este un personaj mediocru, un veritabil anti-erou ce nu poate sa ajunga initiat, In schimb isi regaseste trecutul. Fiind un om correct si familist pentru el saptiul tigancilor este tabu. Eugen Simion calsifica personajele eliadesti in functie deatitudinea lor in fata misterului:1 . C e i c a r e s t i u d a r n u s p u n ; 2. Ei care nu cred (agentii istoriei profane, reprezentantii spiritului ingust), din adoua categorie facand parte si Gavrilescu. Este un artist camuflat in urma vicisitudinilor vietii intr-un rutinier professor de pian. Existenta sa este dominate de logica dublului, bovarismul existentei artistice pure fiind dublat de tribulatiile cotidiene accumulate sub zodiac pacatului umilitor.Motivul esecului de a trece in moarte e usor de decriptat:ratacind in trecut protagonistul ramane captive formelor vietii intr-un perimetru al mortii in care intruparile nu mai au nicio relevant (este un ratat in viata si in moarte).In mod simbolic eroul devine pentru o clipa artist la tiganci, pierzandu-si partiturile, cantecele ii veneau unul dupa altul, se apleca asupra pianului, parca arfi vrut sa rascoleasca clapele, sa le smulga si sa-si faca loc cu unghiile in pantecul pianului.

Caracterizare direct Etichetarea muzicant, fcut de btrn, i se pare peiorativ i de aceea intervine, corectnd o percepie nedreapt a imaginii lui: Sunt artist. . .pentru pcatele mele am ajuns profesorde pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pur. Triesc pentru suflet. . .. Autocaracterizarea ia,deopotriv, forma orgoliului vocaiei i a lamentaiei din urm. n circumstanele date (tentaia aventurii, cldura, ntoarcerea la Otilia, unde-i uitase partiturile),grdina igncilor i apare ca un spaiu privilegiat, iar jocul lor se prefigureaz ca ans de iniiere,ns,confruntat cu o lume plin de mistere, eroul devine confuz, pierde datele realitii i este tentat s se eliberezeprin relatarea tragediei vieii lui. Cltoria buimac prin labirint echivaleaz cu desprinderea de materialitateape care o simte pentru ultima dat: . . .dar i-a fost de-ajuns s-i opreasc doar cteva clipe privirile asupra unuiasemenea alcov, ca s neleag c era o iluzie, c, de fapt, ceea ce vedea el erau dou sau tei paravane separate care-i mpreunau imaginile ntr-o mare oglind cu ape verzi-aurii. n clipa cnd i ddu seama de iluzii,Gavrilescu simi

c odaia ncepe s se nvrteasc n jurul lui i-i duse din nou mna la frunte. Plcerea de avorbi este substituit, n aceast scen, prin teroarea de obiecte pe care i era greu s le identifice. Caracterizare indirect ncercnd s se reintegreze ordinii iniiale din real, Gavrilescu nelege c realitatea l refuz, c experiena din bordei a condensat timpul, care lui i-a scpat ca durat. Cum nu are alt soluie dect revenirea n spaiul atemporal al igncilor, eroul i interiorizeaz nepotrivirea cu realul i retriete expreriena ntrerupt, de data aceasta, ntlnind-o pe Hildegard. Oferindu-i-se ansa de a rentregi cuplul mitic, lui Gavrilescu i se prefigureaz, de fapt, oportunitatea de a evita ratarea n dragoste prin trirea exclusiv n timpul memoriei. Ultima secven l consemneaz n trecerea lui simbolic spre moarte, cluzit de Beatrice, precum Dante odinioar. Personajul central este Gavrilescu, un brbat de 49 de ani, profesor de pian care triete sentimentul ratrii: considera c ar fi putut ajunge un mare artist, dac soarta i-ar fi fost mai favorabil. Pe parcursul nuvelei se autocaracterizeaz repetnd: am o fire de artist,traiesc pentru suflet, idealul meu a fost, de totdeauna, arta pur. pentru el jocul celor trei (o grecoaic, oiganc i o evreic), care reprezint, n esen, jocul ielelor, este o glum la care nu se preteaz: Cine m-a pus s-mi pun mintea cu nite copile? Pardon! Am spus copile din gentilee, voi suntei altceva.tii voi bine ce suntei. Sunteiignci. Fr nici o cultur. Analfabete. Prin acest ieire el este caracterizat direct de autor izbucni deodat, cuprins brusc de furiei indirect prin vorbele pline de dispres la adresa celor trei fete.
Portretul personajului se contureaz n primul episod, prin autocaracterizarea devenit laitmotiv n episoadele urmtoare: Pentru pcatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pcatele mele, adug, ncercnd s zmbeasc, pentru c n-am fost fcut pentru asta. Eu am o fire de artist". Atitudinea personajului este redat, n mod realist, prin dialog, monolog interior i gesturi. Gesturile stngace, comportamentul nesigur, vistor, locvacitatea, uitucenia configurez portretul profesorului banal, dar cu fire de artist. Vrsta personajului, 49 de ani, poart simbolistica cifrei 7, ncheierea unui ciclu al existenei n plan terestru, moment al trecerii, prin iniiere, n alt plan, spiritual.