Sunteți pe pagina 1din 17

Victima modei scrisa de Ovidiu Buta este o incursiune in culisele modei romanesti si internationale, dezvaluind mecanismele atat de controversate,

dar exacte ale modei. "Jurnalistii de moda ar trebui sa inceapa aceasta meserie prin a merge la scoala, unde sa invete cum se croieste o rochie." Gabrielle "Coco" Chanel Clanul designerilor invizibili. Moda este ca o masina de lux: 99% dintre cumparatori vad doar caroseria si doar 1% deschid si capota ca sa-i vada motorul. Iar aici incep sa apara surprizele. Chiar daca pe "masina" scrie Gaultier, Moschino sau oricare alt nume ametitor din lumea modei, puteti fi siguri ca numele ce apare pe "motor" este al unui anonim notriu, un "X-ulescu" pe care nu o sa-l vedeti niciodata in paginile revistelor mondene. Designerul modern a devenit o chestiune abstracta unde doar sonoritatea numelui mai conteaza. Dar atunci cine lucreaza sub numele lui? Si, mai ales, ce face exact designerul in afara plecaciunii de rigoare de la sfarsitul show-ului? In trecut designerul avea rolul lui precis, iar o casa de moda nu putea exista fara el, in prezent, de cele mai multe ori, singurul lucru pe care il face este tocmai aceasta reverenta de final. Exemplul cel mai convingator? Gucci. Tom Ford trimite bezele de pe pasarelele de moda de la Milano si Paris de 8 ori pe an. Daca il inmultim cu 8 ori 1000 de produse per colectie (socotim aici si pantofii, bijuteriile si alte nimicuri atragatoare) ajungem la incredibilul rezultat de 8000 de lucruri ce ii poarta semnatura, intr-un singur an. Vom continua cu a inmulti totul cu 30 minute, timpul efectiv de realizare a unei schite artistice si tehnice; astfel ajungem la un rezultat dezolant: lui Tom Ford i-ar trebui 2 ani de zile numai ca sa deseneze tot ceea ce prezinta intr-unul. Aceasta situatie a aparut recent. In trecut moda era un sector

destul de mic, iar designerii incercau sa-si faca timp nu doar pentru design, ci si pentru a se intalni cu fiecare client i parte, iar acest rendez vous cu cel raspunzator de imaginea ta vestimentara era unul dintre atuurile forte ale caselor de moda. Dar deja vorbim despre istorie. Imaginea lansata in filmele americane din anii 40 in care designerul sta 24 ore la planseta dupa care mai da o raita pe la fabrica, participa si la 2 cocktailuri si apoi isi bate si copilul, e demult apusa. Noile mode in moda sunt designerul reclama si designerul invizibil. Cel din urma deseneaza, iar primul promoveaza produsele. Stilistul este cel care pune cap la cap tendintele, cel care isi face bine temele pentru acasa si care se inconjoara de oameni care pot sa-i deseneze ideile. Creative Directorul vine cu directia in care trebuie create toate produsele unei firme. Ralph Lauren este un bun exemplu in acest sens. Colectiile lui sunt unitare, speculeaza la maximum numele lui si, datorita unor stilisti de geniu, se incadreaza, in acelasi timp, in tendintele internationale si in cele ale stilului Lauren. Moda este industrie. Designerii invizibili se numesc asa pentru ca trebuie sa fie invizibili, iar daca au noroc si un talent cu adevarat impresionant, pot deveni foarte repede Creative Directori sau Designeri - reclama. Hainele conteaza, iar numele de pe eticheta indica doar stilul. Vrei avangarda? Allez chez Dior! Vreti umor? Directia Gaultier. Lux rafinat? Armani. Si asa mai departe. Circuitul modei in natura Este vorba despre o tehnica perversa de manipulare prin moda si tine de culisele, cateodata tenebroase, ale modei. In fiecare sezon, in marile colectii apre cate o tinuta care va colinda lumea cu viteza unui avion supersonic. Toate vedetele, toate revistele se bat pentru outfitul respectiv. Exemplu? Celebra rochie verde care venea atat de bine pe J. Lo era purtata, dupa doar o zi, la Cannes de Geri Halliwell. Iar cand a crezut ca lumea nu-si mai aminteste de ea, designerul rochiei, Donatella, a imbracat-o la o petrecere mondena. Sistemul de a "pune mana" pe tinuta dorita este: te inscrii pe o

lista si, in functie de importanta ta (niciodata sa nu subestimati piramida valorica din lumea modei) si de zborurile existente, poti sa porti sau sa fotografiezi rochia pentru unul ditre editorialele tale de moda, asteptand pentru aceasta o perioada cuprinsa intre o zi si sase luni. Iar daca ai tupeu si mai ales curaj, faci uitata tinuta sau accesoriile inca vreo cateva zile si le mai porti la o lansare si un cocktail. Cum vdt noastre nu apar pe lista de PR ale marilor case de moda, sistemul "vreau si eu pentru o seara" fuctioneaza doar pe plan local si in foarte mare secret. Fashion Icon Cine dicteaza in moda: creatorul sau doamna cu harpa care pluteste melancolica printre umerase? Sa fiu mai pragmatic: Audrey Hepburn l-a ispirat pe Givenchy sau invers? Madonna pe Jean Paul Gaultier sau Jean Paul Gaultier pe diva cameleon? Adevarul este undeva departe de noi. Tind sa cred ca cea care da cu adevarat tonul modei ramane tot o Fashion Icon. O femeie care nici macar nu trebuie sa fie faimoasa intotdeauna, dar care reuseste sa spuna, prin haine, machiaj si atitudine, mai mult decat o colectie de 150 de piese. Simpla ei preenta fac cat o casa de moda cu birouri de PR cu tot. Cand Elizabeth Hurley a fost fotografiata la Londra, in fata la Warner Bross Cinema, cu rochia Versace prinsa cu ace de siguranta, regretatul Gianni Versace nu credea ca impactul va fi atat de mare incat, la doar doua zile de la eveniment sa vanda peste 15000 de rochii lucrate pe aceeasi idee. Rochia nu poate fi incadrata la sectorul genialitatii, dar pe Liz Hurley arata genial! Iar ea este una dintre pionierele noului val modern de "icoane". Una dintre primele - si cea mai puternica, pana la urma - ramane Madonna. A descoperit si a ingropat o multime de designeri. Corsetul cu sani-palnii a fost copiat, recopiat si iar recopiat, din america pana in Europa, via atelierele din China. Alte fashion icon-uri? Kate Moss, Lumea modei, perversa prin definitie, a descoperit destul de repede avantajul unei fashion icon domestice. Iar pe cele moarte le-a inlocuit cu altele. Grace Kelly a murit? Traiasca Gwyneth

Paltrow. Aceeasi silueta, distinctie si rasa, si, mai ales, calitatea destul de rara la o femeie - de a transfera o parte din personalitatea ei rochiei, si nu viceversa. Cele 2 sunt imposibil de copiat. Asa cu poate exista o singura Greta Garbo, o singura Marlene Dietrich. Imaginea lor se confunda cu imaginea casei care le imbraca, de parca intreaga afacere nu este altceva decat o prelungire a propriei lor personalitati. Ce ne face pe noi, muritorii de rand, sa le imitam din greu este tot un mister din ciclul "Necunoscute sunt caile modei". Nu e doar dorinta de a imita un nume. Este dorinta de a imita o atitudine. O adevarata fashion icon pare ca nici nu stie ce poarta. Totul este natural, nici o nota nu suna fals. Nonsalanta lui Kate este copiata cu o placere aproape sadica. Atitidinea intepata a lui Jackie Kennedy o poti regasi la toate primele doamne ale Americii, toate - litera de lege! - cu cate minimim un taior Chanel in garderoba. Detasarea si automultumirea, aerul de lux pe care par ca il respira, modul in care poarta un sacou Gucci asortat cu un tricou second hand totul fascineaza la ele. Adevarul e, tragand o linie, ca personalitatea joaca cel mai important rol in toata aceasta poveste. Uniformele modei Lumea modei nu este altceva decat o parada de uniforme purtate cu mandrie de catre toti participantii la acest circ ambulant. Fiecare categorie are "uniforma" ei la moda, pe care o poarta cu o nonsalanta studiata, demonstrand astfel vecinului X sau soferului de taxi Y ca apartine unei lumi la care ei, se presupune, pot doar visa. Redactorul de moda trebuie sa poarte ceva negru. Misterios si intangibil. Redactorii de moda (categoria feminina) continua sa poarte aceiasi pantofi cu toc stiletto si sa-si lase posetele jos, langa scaun. Barbatii se multumesc cu omniprezentul negru si gentile sacosa, purtate pe umar, in care niciodata nu gasesc ceea ce cauta. In zilele noastre, peisajul randului intai a suferit cateva modificari minore. Front row a devenit o adunare de femei isterice care deja sunt legende si care desfiinteaza in mod consecvent tot ce apare pe podium. Si cum orice legenda se

respecta, peste taioarele, sacourile sau alte chestiuni cu croiuri imposibil de identificat, au aruncat cate o blana fastuoasa si si-au ascuns ochii sub cele mai trendy perechi de ochelari de soare de la Dior sau Gucci. Exemplu? Anna Wintour, supranumita si doamna de fier a modei. Fost redactor de moda, actualmente redactor sef la Vogue USA, ea continua sa-si poarte si in prezent cu mandrie uniforma are a cosacrat-o. Daca Chanel a trasat garderoba femeii moderne, ei bine, Anna a trasat garderoba redactorului de moda la moda. "Intotdeauna trebuie sa ai cel putin o eticheta clasa A pe tine", insista ea de cate ori este chestionata despre stilul ei vestimentar. Garderoba unui designer? In 90% din cazuri, Tom Ford apare la final in jeans si sacou, Miuccia Prada in fusta plisata si o bluza incolara, inodora si insipida, Gaultier in tricouri marinaresti. Vivienne Westwood cu rochii mulate si tricotate, Soia Rykiel cu nelipsitele ei pulovere. "Port ceva care sa-mi aduca noroc", declara in urma cu un an Valentino. "Trebuie sa te imbraci in asa fel incat sa nu eclipsezi colectia", puncta si Stella "Beatles" McCartney. Aceasta este o regula cu care John Galliano nu este insa deloc de acord si poate tocmai de aceea el apare de multe ori in capul podiumului semidezbracat. Fiecare designer are "ticul" lui vestmental, chiar si in Romania, unde Doina Levintza iese cu greu din pantaloni si pulover, iar Janine din rochia de seara. Probabil singura regula in cazul lor este: fii artist! Sau ceva pe aproape. Fashion Victims? Uniforma unui fashion victim este intotdeauna alcatuita din ceea ce a constituit obsesia personajului in cauza cu o noapte inainte. Imaginea unei fashion victim a la carte este plina de poezie si neprevazut. Japonezele incaltate cu pantofi cu doua numere mai mari, purtati doar pentru ca in interiorul lor scrie Choo sau alt nume de rasunet, palariile semnate invariabil Philip Treacy sau Stephen Jones, rochiile de seara purtate la ora 11 dimineata, diamantele purtate la micul dejun, machiajul de gheisa la intalniri de afaceri sunt doar cateva exemple. Cel mai reprezentativ caz pentru pentru stilul vestimentar al unei adevarate fashion victim este inegalabila Isabella Blow, muza,

gura, redactor de moda, stilist, om de bine, finantator de colectii, descoperitor de talente si multe altele. Un personaj care nu se sfieste sa poarte centrui de castitate daca moda o cere sau palarii cu circumferinta de doi metri. In clipa de fata, ea a devenit, cel putin pentru victimele modei din made in Asia, o icoana la care acestea se inchina in cel mai pur stil japonez. Operatiunea barza Nimeni nu se naste designer si nimeni nu devine designer doar pocnind din degete. Nu este de ajuns cum sa-ti combini camasa cu cravata sau jacheta cu fusta. E adevarat, fiecare din noi, face un pic de moda in fiecare dimineata, atunci cand ne imbracam. Cu toate acestea, de multe ori, nu suntem in stare sa declaram raspicat ca X sau Y sunt bine imbracati, ca respecta moda, ca au un stil. Nu putem face acest lucru deoarece, fata de un designer adevarat, noi nu putem sa ne desprindem de propria noastra imagine si de propriul nostru univers. Posibilitatea de a imbraca virtual milioane de persoane este cel mai important lucru care il poate transforma pe un ilustru necunoscut itr-un mic Gaultier. Iar aceasta calitate se pare ca o au sau au avut-o doar cei 4.500 de designeri inregistrati oficial in "Istoria Modei" Nu exista o reteta clara de reusita in moda. Multi disgneri nici nu au vrut sa devina asta. Ralph Lauren isi dorea sa devina pompier, Calvin Klein sportiv, Lacroix ceramist, iar acestea sunt doar cateva dintre exemple. Ceea ce i-a convins de cele mai multe ori sunt banii, lucru subliniat cu fiecare ocazie de Calvin Klein: "In definitiv, moda este facuta cu bani, din bani si pentru bani. Un designer trebuie sa stie sa creeze, cat si cum sa-si vanda creatiile". Altii au intrat in moda datorita muzelor, fie ele de sex masculin sau feminin. Coco Chanel ar fi vandut palarii pana la sf. vietii daca nu exista Boy Capel care sa o convinga sa deseneze cateva rochii. Alexander Mxqueen colectia lui de debut a fost cumparata in totalitate de excentrica Isabella Blow, ajutandu-l pe designer sa-si finanteze urmatoarea colectie. Ea a procedat aproape la fel si cu John Galliano, precum si cu modistul britanic Treacy.

O alta muza, mai putin generoasa financiar, dar care l-a dat lumii modei pe Emmanuel Ungaro, a fost actrita Anouk Aimee care, in anii '60, i-a facilitat acestuia intrarea la Balenciaga. Alta categorie: "n-as mai vrea sa stau in umbra ta". Isabelle Ballu, Moschino, Giorgio Armani si chiar Gianni Versace au lucrat fie ca desenatori, ilustratori sau decoratori de vitrine si doar dupa ani buni de munca au trecut la creatia efectiva de moda. A intra direct in sistem este una dintre cele mai usoare modalitati de a debuta cu dreptul, mai ales daca ai si norocul, cum a fost in caul lui Claude Montana, King Karl Lagerfeld, Jean Paul Gaultier sau herve Leger, sa-ti faci practica pe langa un alt designer celebru. Ceea ce trebuie evitat este sa nu devii un assistant pe viata care nu mai are puterea sa se desprinda de sub tutela maestrului. Daca meseria e prea dura pentru o singura persoana, se aplica cu succes regula concubinajului. 2 exemple: D&G si Viktor & Rolf. Impart atat succesul, ideile si contul dar si patul. "Totul sta in tine". Totul sta in ce ai de spus si, mai ales, in felul cum spui. Vorbeam de designeri care au ocolit scoala. Chiar si asa, pentru a putea debuta, a trebuit sa cunoasca anumite lucruri: istoria costumului si a modei, tehnici de croitorie, management si marketing. Moda este un joc de puzzle, incepi cu colturile, dupa care piesele se aseaza aproape singure formand un tot unitar. Miturile modei Falsul mit al rochiei negre: "O rochie neagra te ajuta in orice situatie", "Orice femeie trebuie sa aiba in dulap cel putin o rochie neagra", "Rochia neagra nu se demodeaza niciodata", "Daca nu stii cu ce sa te imbraci, incearca negrul" La petite robe noire, cel mai delicat mit din moda. Se spune ca nu exista o frantuzoaica respectabila care sa nu fi purtat sau sa nu aiba o rochie neagra in garderoba. Noi am luat-o de-a buna dar am aplicat ideea in mod balcanic, Chanel a lasat formula exact a unei aparitii reusite. Rochie neagra, dar perle la gat. Ceva, o mica pata de culoare care sa faca diferenta dintre o aparitie reusita, la moda, si o inmormantare reusita. Negru pe negru functioneaza dar ochiul uman va aluneca pe o femeie imbracata tout en noir.

Rezultatul? Va trece neobservata. Secretul unei tinute negre este ca nu trebuie sa fie complet neagra. Aici apare unul ditre micile mari secrete ale modei. Negrul estompeza, ascunde defecte. Un accesoriu colorat, chiar si celebrele perle, atrag atentia asupra a eea ce vrei sa pui in valoare. Marchezi talia cu un cordon colorat, atragi atentia asupra fetei cu un colier fantezie. Sindromul copy paste: Sa copiezi un look dintr-o revisit. Noi nu facem parte din planeta Tokio unde acesti mici asiatici cu apetituri si carduri de credit pe masura intra intr-u magazin cu foaie de revista smulsa si cumpara totul identic. Rezultatul unui astfel de tratament este de multe ori jalnic. Intr-un fel, intri intr-o competitie cu o fata a carei meserie este sa arate bine. In spatele fiecarei fotografii reusite de moda se ascunde o intreaga echipa care stie cu exactitate e trebuie facut ca rezultatul sa impresioneze. O echipa pe care aproape nimeni nu o are la indemana. Un editorial de moda trebuie tratat ca atunci cand tovarasul profesor ne pune sa scoatem ideile principale dintr-un text. Trebuie trecut peste fotografie si trebuie preluat doar ceea ce se potriveste, in functie de personalitatea si statutul tau social. Brand, sweet brand: "Eu ma imbrac bin, port itotdeauna doar brand-ul X combinat numai cu brandul Y", mi-a spus o prietena. Arata ca un magazin multibrand ambulant. A atrage atentia nu este echivalent cu succesul. Trebuie sa ai mult talent, experienta si si personalitate, ca sa nu arati ca ea - o varianta a unui pom de Craciun ratat. Chiar si cele mai celebre marci de moda din lume nu iti garanteaza perfectiunea stilistica. Majoritatea doamnelor si domnilor ce respira branduri uita elementul principal: personalitatea. Marca trebuie sa te serveasca, si nu te pe ea. Am vazut putine persoane care reusesc sa managerieze si sa amestece cu succes brandurile intre ele. Nimeni nu poate sa poarte asa ceva: Fals si adevarat. Moda este ca un supermarket: cumparam doar ceea ce ne trebuie, stim ce ni se potriveste si, din cand in cand, mai dam o raita si pe la celelalte raioane sa vedem ce mai este nou. Si inca un lucru

important: orice in lumea asta are un cumparator. Haina il face pe om: Traim intr-o perioada in care imaginea chiar conteaza. Sau sa nuantam, calitatea imaginii conteaza. Hainu nu il face pe om, dar il poate scoate din multime. Il poate pune in valoare. Ii poate schimba starea de spirit. Il poate face fericit. In definitiv, moda trebuie sa ne slujeasca, nu noi sa facem sluj in fata ei. Cumpar mood, deci exist! De cand moda a ajuns sa coste atat de mult? Si care este pretul correct? De fapt, ce platesti atunci cand cumperi o geanta? designul, calitatea sau numele designerului? Daca veti pune aceasta intrebare, veti constata ca majoritatea vor idica doar brandul. Foarte putini vor alege designul si aproape nimeni calitatea, considerand-o pe aceasta din urma o chestiune perimata. Cu toate ca, si nu numai in moda, doar calitate costa cu adevarat, in rest totul este un sacrificiu. Calitatea implica timp, iar time is money, o stim cu totii. Din pacate, nici calitatea si nici timpul au ajuns sa nu mai fie la moda. Acum cautam doar piesele de rezistenta ale sezonului, "the IT items", produse cu preturi foarte ridicate, dar care foarte putine rezista la testul timpului. Vina este a oamenilor f inteligenti din marketing dar si a anumitor vedetute care si-au facut obiceiul din a-si suplini lipsurile cu branduri. Designeri si artisti "A deveni creator vestimentar nue ste un lucru care se itampla asa, pentru ca se intampla. Este ceva care vine din tine, din experienta ta, din viata ta. Simti nevoia sa te exprimi, iar vesmantul iti ofera cea mai mare libertate." (Rei Kawakubo) "Singuratatea si egoismul fac casa buna cu succesul"

Fise de designeri: Vivienne Westwood Jean Paul Gaultier Miuccia Prada John Galliano Tom Ford Thierry Mugler Valentino Garavani Stella McCartney Dolce & Gabbana Fise de artisti: Linda Evanghelista Francois Lesage Yves Saint Laurent Rei Kawakubo Yumi Katsura Junko Shimada Doina Levintza Dan Coma Mix & Match Ideea de mix & match a reusit sa mai invioreze moda atat de sterila a ultimelor sezoane, promovand cu curaj cele mai exotice si mai neobisnuite combinatii posibile, pe care sub nicio forma nu ai fi crezut vreodata ca le vei purta. Pare destul de aplicat insa, pentru a nu parea ca un bazar ambulant, designerii au construit aceasta idee pornind de la cateva reguli care nu trebuie sub nici o forma incalcate! Prima si cea mai importanta regula: niciodata nu se amesteca intr-o tinuta mai mult de 2 stiluri. De exemplu: flower power ( pentru profani, anii '70) in acest sezon poate coabita pasnic cu minimalismul american. Asa au aparut toate tinutele pe care le vezi in toate revistele de moda, gen rochie de triplu voal inflorata la care se asorteaza bijuterii mari colorate si peste care se poarta cel mai sec si mai clasic loden. Sau poti ascunde un costum

negru, taiat sever, sub un poncho tricotat, in cele mai tari si mai neobisnuite combinatii de culori pe care ti le poti imagina. Trebuie sa-ti faci temele foarte bine, ca in liceu, te poti amuza aprofunda serios istoria si amestecand sursele "istorice". Daca ti se pare greu, te poti inspira de la Aleander Mcqueen, unde goticul si postmodernismul sunt amestecate cu real talent, dand nastere celor mai moderne tinute posibile. Este mai usor sa te imaginezi un personaj clasic pus intr-o situatie extrema: madame de Pompadour la cumparaturi in piata. Deci nu iti vor lipsi pelerina, rochia larga, palaria si un cos de rafie. Desigur, tinuta va face furori la un party, dar la ceea ce se va intampla intr-o piata adevarata cand vei descinde imbracata asa nici nu vreau sa ma gandesc. Asa am ajuns si la cea de-a doua regula: de timp si de spatiu. Daca lucrezi intr-o banca sau un birou unde costumul este obligatoriu, uita de mix& match pana dupa ora 5. Daca ai o profesiune mai liberala, trebuie sa stii ca nu exista nici o bariera intre vestimentatia pentru zi si cea de seara. Desigur, fara excese. Acum poti sa-ti explici de ce o doamna cu foarte mult stil purta o jacheta de blugi la o rochie de seara la party-ul de Revelion sau de ce redactorul de moda de la revista X defila nonsalant, la 10 dimineata, in rochie lunga, neagra, din tafta. Doua exemple care nu cad in ridicol din cauza unui mic mister pe nume "atitudine". De foarte multe ori in moda atitudiea face totul. Sa nu uitam si de accesorii. este adevarat ca haina de blugi a doamnei de la Revelion era rupta la gat, dar cat de bine stralucea pe ea brisa mare in forma de cruce! Si cat de bine se potriveau pantofii Tod's cu fusta redactorului de moda! A treia regula: combina materialele intre ele. Cu cat sunt mai "contrastante", cu atat mai bine. exemplu de retinut: blana cu dantela. Fusta, bluza sau jacheta realizate din cele doua materiale te scot cu siguranta din multime si te propulseaza in randul trendsetter-ilor. Se mai pot incerca cu succes si combinatiile gen piele cu voal, jeans cu stofa sau tricot cu metraj de lame. A patra regula de aur: ceva vechi, ceva nou si nimic de imprumut! Exemplul cel mai bun de urmat: Kate Moss. Talentul ei de a combina o jacheta Dior cu o pereche de jeans cumparati de

la second hand si o geanta vintage Hermes este unic. Poti incerca si tu, dar pe propria raspundere. Pentru succesul unei tinute gandite conform acestei reguli, trebuie neaparat sa amesteci hainele de marca (chiar distruse, ele reusesc sa pastreze ceva din stilul si sarmul care te-au facut sa le cumperi) cu cel no name (vechi sau noi). A cincea si cea mai importanta regula: daca nu ai inteles bine conceptul de mix & match, renunta! Mai bine o silueta cenusie distinsa decat o leguma cu pretentii de pom de Craciun. Aparent simplu de realizat, efectul mix & match necesita o minima cultura in moda si chiar cateva investitii mai dure. Idei sunt destule, mai ales in paginile revistelor de moda. Dar daca nu reusesti sa transferi macar putin din personalitatea ta hainelor, atunci pariul este ratat. Sa recapitulam: cinci reguli, o garderoba care trebuie folosita la potentialul ei maxim si o gramada de idei. Mai trebuie doar sa adaugati acestui cocktail curaj si atitudine, stil si nonsalanta. Succes. Costumul In mod paradoxal. cea mai importanta tinuta a garderobei masculine nu a evoluat sesizabil de-a lugul ultimului deceniu. Intotdeauna a fost pastrata structura de baza, de un real pragmatism, si au fost operate schimbari doar in cazul detaliilor, atunci cand barbatul a trebuit sa se conformeze idealului de frumusete al perioadei (umeri lati - pernite de umeri, silueta longilina - pantaloni fara mansete, talie subtire - jacheta putin cambrata si alungita, vesta care sa aplatizeze si sa ascunda burta). Chiar si astazi, cand a sfida regulile a devenit o regula a modei, singurul lucru care a ramas nealterat ca linie si stil este doar costumul de afaceri. Ceea ce numim astazi costum de afaceri reprezinta o inovatie americana din secolul al 19 lea. Aflati in cautarea unei alternative casual la hainele greoaie si incomode purtate in mediile de afaceri ale perioadei, barbatii au cerut sa le fie realizate haine usoare, cu croi usor modificat, denumite sack suit. In 1850 bancherii purtau un sack suit la un picnic iar cowboy-ii si fermierii

il preferau pentru biserica. Popularitatea lui poate fi explicata si prin faptul ca era relativ usor de creat si era vandut la preturi accesibile. Aceasta noua uniforma a fost adoptata in prima decada a secolului nostru si de majoritatea barbatilor din Marea Britanie sub numele de the lounge suit (haine pentru relaxare). Ca si the sack suit, the lounge suit, reprezenta tot o alternativa la costumul cu redingota si era croit cu jacheta care cade drept, larga in umeri, cu revere si incheiata cu patru nasturi. Jacheta era combinata de obicei cu pantaloni stramti si in jurul lui 1910 devine uniforma clasei de mijloc, fiind atat de populara, incat fabricile au refuzat sa mai lucreze altceva. Acest tip de costum a rezistat in moda si datorita conflictului intre generatii: ca si astazi, fiii nu isi mai doreau sa arate ca tatii lor, imbracati in stilul perioadei victoriene. Pentru ca locul de munca al noii generatii cerea un look serios si echilibrat, care sa reflecte noul lor statut social, membrii cu drepturi depline ai uneo societati industrializate, the lounge suit-ul parea uniforma perfecta, dar propusa intr-o varianta neagra la care se schimba doar cravata, iar accesoriile erau repudiate din teama de a nu ameninta, sub nici un fel, valoriile masculine. La mijlocul anilor '40, tinuta purtata de membrii mediilor de afaceri a fost denumita, oficial, "costumul de afaceri/the business suit". In afara talentului de a juca la bursa sau de a pune la cale afaceri de succes, barbatul si-a dorit intotdeauna sa-si demonstreze vizibil apartenenta la mediul de afaceri. Se poate specula ca forma cilindrica a jobenului face trimitere directa la forma cilindrica a furnalelor din timpul revolutiei industriale, iar costumul, prin simplitatea lui studiata (si cumva fortata in perioada rationalizarii confectiilor din 1941, in Anglia), reflecta exact morga si seriozitatea pe care dorea sa le transmita. Tocmai aceasta simplitate a dat nastere unui intreg ritual si unor noi reguli si nuante, insesizabile ochiului profan. Calitatea materialului, croiul, accesoriile, nuanta cravatei, chiar si gulerul camasii fac parte dintr-un joc bine studiat si cunoscut pe scena afacerilor. Un costum de afaceri nu este un simplu costum. El poate sa fie o declaratie de avere (pastrand firul logic al gandirii

moderne, pentru care succesul este, de cele mai multe ori, echivalent cu banii realizati) sau o demonstratie de stil Ce deosebeste un costum negru, simplu, cumparat "de-a gata" si purtat de un barbat aflat la inceputul carierei, de costumul negru al sefului sau? Calitatea si cupa costumului, dar si accesorile. Calitatea implica timp, iar "time is money". Pentru a sublinia ierarhia existenta si in umea afacerilor, barbatii nu au alta alternativa decat sa mizeze strict pe calitate. Evident intotdeauna un costum realizat la comanda arata diferit de unul realizat pe scara industriala, el imbracand perfect corpul si estompand defectele. Un material din fibre naturale care nu se sifoneaza usor si care, in acelasi timp, permite corpului sa respire automat ii va oferi celui care il poarta siguranta de sine si un look impecabil pe intreaga durata a zilei. Un ceas bine ales va "umili" banalul ceas electronic cu bratara metalica. Zeci si zeci de astfel de detalii nu fac altceva decat sa faca diferenta intre cei obligati sa poarte costume de afaceri. Elementele costumului de afaceri In mod traditional, costumul de afaceri a fost format, de-a lungul timpului, di 3 elemente: jacheta, vesta si pantalon. In anii '30, aceasta formula devine obligatorie in birourile epocii, dar, de-a lungul timpului, se va renunta treptat la vesta. Disparitia vestei, al carei rol a fost fie de a ascunde burtile impozante (vesta, in aceeasi nuanta si realizata din acelasi material ca jacheta, aplatiza si crea o zona neutra, insesizabila la prima vedere), fie de a regla adancimea V-ului format de partea de sus a costumului. Toate elementele costumului au rolul de a crea o imagine plana, unitara, iar reverele care formeaza un V (a carei adancime a variat de-a lugul anilor) accentueaza singura zona care accepta culoare (prezenta in camasa si cravata). Acest decolteu in forma de V si accentul de culoare reprezentat de cravata au rolul de a atrage atentia asupra fetei si implicit asupra discursului. De aceea, in mediile de afaceri nu sunt purtate camasi inchise la culoare, care sa fie apropiate sau in nuanta costumului, iar cravatele sunt atent alese in functie de mesajul care se doreste a fi transmis.

Cupa costumului Termenul "cupa" vine di expresia frantuzeasca bonne coupe care descrie croiul standard de la 1930. Aceasta propunea o abordare naturala prin care corpul era pus in valoare iar defectele erau estompate doar in cazurile extreme, o abordare extrem de populara in moda moderna. Paleta cromatica Nota de clasic, demonstrand traditie si seriozitate - doi termeni extrem de cautati si admirati in lumea afacerilor-, dar si sobrietatea si seriozitatea costumului sunt sugerate si de paleta cromatica restransa folosita: nuante de gri, albastru si negru. Dintre toate acestea, griul, impersonal si auster, pare sa fie nuanta cea mai des intalnita la costumele de afaceri, amintind de culoarea impresionantilor zgarie nori care puncteaza intotdeauna city-urile financiare ale lumii. In anii '90 au mai fost acceptate si nuante de maro sau olive, dar folosite strict pentru costumele cu croiul clasic. Camasa este realizata in tonuri deschise, alb sau crem, pe care moda moderna a intervenit cu dungi sau carouri fine, dar aproape insesizabile. Aparent, doar cravata pare sa fi scapat de aceasta sobrietate fortata, dar si culoarea ei este dictata de anumite reguli. Este suficient sa ne uitam cu atentie la politicieni si noii oameni de afaceri, ca sa remarcam importanta culorii unei cravate. Cand George Bush a anuntat declansarea razboiului di Irak, a purtat o cravata lucioasa, de un rosu itensa, accentuand astfel tonul razboinic al discursului, iar atunci cand a trebuit sa recunoasca punctele slabe ale programului de razboi si erorile facute, nuanta cravatei purtate a fost stearsa, aproape anonima. Accesoriile Privind un om de afaceri, ai impresia ca accesoriile au fost voit ignorate. Nimic mai fals: in mediul de afaceri, accesoriile, la fel ca si calitatea tinutei, chiar fac diferenta. Accesoriile sunt obiecte aproape insesizabile, dar care in acest joc sofisticat al comunicarii nonverbale pot sa spuna totul despre tine. Singura regula, trasata de Emily Post, este de a nu epata. Astfel, ceasul a devenit un

adevarat barometru al bunastarii, succesului, dar si al cunostiintelor despre moda ale unui om de afaceri. Ceasul este intotdeauna ascuns sub mansete si niciodata purtat cu o curea larga care sa-i permita sa alunece la incheietura mainii, pentru a nu crea un nedorit accesnt vizual care sa distraga atentia. Daca la inceputul secolului un ceas era o investitie importanta si era folosit de mai multe generatii la rand, secolul 20 a venit cu o diversitate fantastica, propunand o serie intreaga de ceasuri mesaj: modele de ceas folosite pentru costumul de afaceri, pentru sport, ceasuri bijuterie (incrustate cu diamante) perfecte pentru intalniri si evenimente speciale. Pentru a ramane in aceeasi zona a seriozitatii si sobrietatii, ceasurile folosite la costumele de afaceri au un are clasic, sunt simple si neutre. Calitatea nu este reflectata de design, ci de mecanismul ceasului si marca inscriptionata in mod elegant si discret. Bijuteriile Less is more este singura regula atunci cand vorbim despre bijuteriile care sunt purtate la costumul de afaceri. Daca lantul ceasului purtat de impresionantul om de afaceri de la inceputul secolului a migrat de-a lungul timpului fie la gat, sub forma unui lant cu sau fara medalion, fie la mana, ca o bratara impresionanta, anii '90 au simplificat la maximum bijuteriile barbatesti. Chiar si acul de cravata, atat de popular i Romania, a cazut in ultimii ani in dizgratie, purtatorul lui demonstrand doar ca este un outsider al unei lumi in care spera sa se integreze. In mod traditional, tot ca un fals semn de stabilitate sunt acceptate verigheta si butonii (ideea de traditie). De astfel, butonii sunt singurii care permit la un costum de afaceri o exprimare mult mai clara si chiar curajoasa a individualitatii ascunse sub aceasta serioasa carcasa. Aproape toate camasile business au prevazute si butoniere, petru care englezii propun butonii din material textil sau fir de matase, in nuanta camasii sau a cravatei. Butonii din platina, baroci, cu un design special sau batuti in pietre semi pretioase, sunt folositi strict pentru costumele de seara, pentru dineuri sau gale, deoarece purtati la un costum clasic de afaceri, contrastul dintre simplitatea costumului si designul exuberant sau opulenta butonilor dau o

nedorita senzatie de frivolitate si neseriozitate. Sevaliera, atat de draga taximetristilor si unei zone a mediului de afaceri romanesc, alimentati de catre vaporeni prin micul trafic desfasurat inainte de 1989, incerca sa demonstreze, in mod pueril si chiar hilar, apartenenta la o aristocratie de mult disparuta, amintind ca forma si executie de inelele sigiliu folosite pentru inchiderea corespondentei. Pantofii Incaltamintea purtata la costumul de afaceri este denumita generic richelieu si este caracterizata de cusaturile laterale si limba din piele atasata. Deoarece se combina foarte bine cu un pantalon elegant, au fost acceptati si pantofii dantelati, cu perforatii realizate manual, cu preduceaua sub forma unor aripi (wingtip cum le numesc americanii). Pantofii dantelati au fost inspirati din incaltamintea pentru femei, la moda in secolul al 19 lea, si reprezinta singura concesie acceptata. Ca si in cazul costumului, diferenta se face prin calitate, realizarea manuala a pantofilor indicand un stil de viata exclusivist si potenta financiara. De aceea, incepand cu anul 2000, asistam la o revigorare a industriei de incaltaminte hand made, cu numele creatorului gravat discret pe talpa din piele si cel al proprietarului in interior.