Istoria Internetului

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele. La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale. Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet. În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importanţa printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical

democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul. Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet. 10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile. În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite. Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Softwareul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare. Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare. Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume. Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere. Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.

Protocolul TCP/IP
Definiţia protocolului TCP/IP TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor. TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat. Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP. Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează. La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg. Cum funcţionează… Protocolul TCP/IP este compus din patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea şi Acces la reţea. Modelul TCP/IP este asemănător cu modelul OSI (Open Systems Interconnection). Atentie: A nu se confunda numele nivelurilor TCP/IP cu numele nivelurile din OSI.

Nivelul Aplicaţie Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele de nivel înalt, codificarea, şi controlul dialogului, împachetarea datelor şi trimiterea lor la următoarele niveluri. El comasează nivelurile Aplicaţie, Prezentare şi Sesiune din modelul OSI

Nivelul Aplicaţie conţine următoarele protocoale de nivel înalt:
• • • • • •

Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS E-mail: SMTP Remote: telnet, rlogin Managementul de reţele: SNMP Managementul de nume: DNS HTTP

Nivelul Transport Nivelul Transport asigură conexiunea logică dintre calculatorul sursă şi calculatorul destinaţie, fluxul de date şi corecţia erorilor.

TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că. Exemple de aplicaţii care folosesc procolul UDP: • • • • DNS (DOMAIN NAME SERVER) TFTP (TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL) IPTV (TV prin Internet) VOIP (Telefonie prin Internet) Nivelul Reţea Scopul nivelul reţea este de a găsi cel mai optim traseu prin care poate trimite pachetele. destinat pentru aplicaţii care trebuie să interogheze rapid. UDP este folosit in aplicaţiile de transmisii video sau audio şi aplicaţii client-server. . Nivelul reţea corespunde cu acelaşi nivel reţea din modelul OSI. TCP cere retrimiterea acelui pachet. Toate aceste lucruri sunt realizate prin utilizarea secvenţelor de număr.Nivelul transport include protocoale TCP şi UDP. sliding windows şi acknowledgments. TCP (Trasmission Control Protocol) este un protocol orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de la un calculator să ajungă fără erori pe orice alt calculator din Internet. fară retrimiterea pachetelor eronate. Dacă pe calculatorul destinaţie un pachet ajunge cu erori. calculatorul sursă nu inundă calculatorul destinaţie cu mai multe pachete decât poate acesta să prelucreze. UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur. TCP fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului Reţea.

ICMP oferă capabilităţi de control şi în schimbul de mesaje. ARP determină adresa MAC pentru adresele IP RARP determină adresa IP pentru o adresă MAC cunoscută. şi alte componente se găsesc în nivelul Acces la reţea. Nivelul de acces la reţea defineşte procedurile folosite pentru interogarea cu echipamentele de reţea şi de acces la mediu de transmisie. cum ar fi Serial Line Internet Protocol (SLIP) şi punct-la-punct Protocol (PPP) trebuie să asigure . plăci de reţea. adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic. Problemele majore se referă la dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei în reţea. incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie. Protocolul standard. Drivere. De aceea este rezonabil să presupunem că nivelul Reţea din TCP/IP funcţionează asemănător cu nivelul reţea din OSI. modemuri. Nivelul Acces la Reţea Nivelul Acces la Reţea se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică.Protocoalele care lucrează la nivelul Reţea din modelul TCP/IP sunt: • • • • IP (Internet Protocol) ICMP (Internet Control Message Protocol) ARP (Address Resolution Protocol) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) IP caută cea mai bună cale de a trimite pachetele.

prezentare şi de sesiune în propriul nivel numit Aplicaţie. Nivelul transport din modelul OSI oferă încredere. TCP/IP a câştigat credibilitate din cauza protocoalelor. cu scopul de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă procesul de comunicare. . Internetul a fost dezvoltat pe baza standardelor de protocoale TCP/IP. el este folosit ca un ghid. În cazul în care TCP/IP nivelul Transport utilizează UDP.accesul la reţea prin intermediul unui modem de conectare. TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile Legatură Date şi Fizic în propriul său nivel numit Acces la reţea. Modelul OSI nu este folosit în construcţia de reţele. chiar dacă acestea includ servicii diferite Deosebiri: • • • • TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile aplicaţie. acesta nu oferă încredere livrării de pachete. TCP/IP pare simplu pentru că are mai puţine niveluri. Multe protocoale sunt necesare pentru a determina elementele de hardware şi software. precum şi specificaţiile de transmitere la acest nivel. Cum se formează un pachet TCP/IP O simplă comparaţie între modelul OSI şi modelul TCP/IP Asemănări: • • Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare.

Cum lucrează DHCP? Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP. odată cu lansarea lui Windows NT Server 3. Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router.serverul transmite clientului pachetul de date solicitat.RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol Cel mai interesant este RFC 1541. adresă pentru default gateway). Discover . Procesul se desfăşoară în patru paşi : 1.) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe.RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension .RFC 1541: DHCP . Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP.Dynamic Host Configuration Protocol DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private. etc. utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP. DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF). DHCP este un mediu client server. pe o durată limitată de timp. DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: . conectate la internet.RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP . calculator cu mai multe NIC-uri.oferta DHCP către client 3. Acknowledgment . să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. mască de reţea. care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale.5.cererea adresată de client serverului DHCP ales 4. o identitate (adresă IP. serverelor DNS (Domain Name Service). de la care încearcă să obţină.clientul caută un server disponibil pentru a-şi transmite mesajul 2. Request . urmaş al protocolului BOOTP. . WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway. Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh. Offer . care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP.

Network Connections .LAN card . pentru alocarea dinamică a adresei (DHCP) Succesiunea etapelor este: • Start .Configurarea reţelei în Windows XP.Control Panel .Internet Protocol (TCP/IP) Properties: • Obtain an IP address automatically • Obtain DNS server address automatically .LAN Properties .Internet Protocol (TCP/IP) .

. DNS Generalităţi Un server de nume domeniu. el asigură un serviciu.Adresa IP. de traducere a unei adrese tip nume într-o adresă IP . pentru un domeniu sau mai multe. care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. Domain Name Server (DNS). În mare. este un program software.

linux.4. Adresele tip nume sunt folosite din comoditate. Maparea este o simplă asociere între două elemente.150. Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. În IPv4. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi. care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese . 192. unică în Internet. numită adresa IP a calculatorului respectiv.De exemplu.249.org. deoarece sunt uşor de memorat. DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit. standardul curent pentru comunicarea în Internet. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu". fără conexiune permanentă. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS.cnfb. În schimb.0. De exemplu. Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP.ro şi după aceea se conectează la serverul web care rulează pe calculatorul cu adresa de IP obţinută de la DNS. 'întreabă' un server DNS adresa IP pentru www. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume. dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. Evident. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei. IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor. atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet). site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează. ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese.cnfb. un navigator web vrea să se conecteze la adresa tip nume www. Concepţia protocolului TCP/IP este astfel implementată încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host. Astfel.adresele IP. adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume.ro. În primul rând. ca ftp. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS. adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. dacă acesta cade. la nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet. protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS.1). .168. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară. cât şi prin intermediul unui nume de calculator host. şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199. în acest caz un nume de maşină. Adresele de IP sunt folosite pentru a comunica în reţelele locale sau pe Internet. Un calculator se identifică printr-o adresă.

atunci se recepţionează o eroare pentru orice pagină web sau server mail. care .tt).rdslink. apelate prin numele lor de domeniu. Cum funcţionează? Fiecare calculator trebuie să 'ştie' de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN.yyy. sau www. Dacă procesul 'resolver' din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup).google.yyy.ro. fiecare nivel reprezentând un domeniu.ro) şi adresa sa numerică (IP address.zz. sau nume de domeniu DNS). înseamnă că există o problemă DNS .nu neapărat la nivel central.com. de tipul xx.• Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup. adică o adresă literală (gen www.tt poate fi încărcat. aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP.ro.rdslink. Domenii şi DNS Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii. Considerând un server de nume (name server) admin.zz. Dacă primind o eroare pentru www. homepage-ul cu adresa IP echivalentă: xx.rdsnet. domeniul cel mai larg este ro.

etc. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu care face periodic schimb de informaţie. restul subdomeniilor.resurse de reţea.). Sistemul de căutare a unui nume în Internet este următorul: DNS este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet. Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze. În Internet există domenii dedicate (standardizate).D.microsoft.com' în bara de adrese a browserului Browserul trimite un mesaj serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.domeniul militar.microsoft.alte organizaţii. iar admin este un computer din cadrul domeniului rdslink. către alte servere DNS de pe Internet. etc. instituţii academice şi laboratoare militare.ro. operate de către mai multe companii private. Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro România. Alte servere DNS din internet vor face apel la name serverele autoritare pentru a le furniza adresa corectă a domeniului pe web.C.com. gov .ro: • • • • Scrie 'www. Iată câteva dintre ele: com desemnează domeniul comercial.microsoft. Sigur. Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să aibă toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. uk Marea Britanie.com Dacă nu are adresa sitului www.microsoft. trebuie să existe un sistem care să se asigure că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web. Pe cea mai din stânga poziţie se află numele computerului. aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză. În Internet există servere (servere DNS) care ţin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare. De aceea există sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină . după care urmează. mil . o va solicita unui server rădăcină. în ordinea subordonării. edu desemnează domeniul educaţional. Aceste 13 sisteme. it Italia. us USA. Exemplu : Dacă utilizatorul doreşte să acceseze www. int resurse internaţionale. org . . Deci luând de la dreapta la stânga un nume.ro. pe cea mai din dreapta poziţie se află domeniul cel mai general. au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu.include domeniul rdslink. De obicei. sunt cele 13 servere DNS ce deţin informaţia 'top level' pentru întregul sistem DNS. net .domeniul guvernamental. Serverul caută în înregistrările sale adresa sitului www. Acestea sunt serverele ce păstrează cea mai corectă şi adusă la zi informaţie privind adresa IP a unui domeniu. * Servere DNS Rădăcină: următoarea parte a unui sistem DNS. * Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar. fr Franţa.

) această adresă.1. Browserul este.com. Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte.• • • • • microsoft.Opera • Nintendo DS browser . serverul autoritar pentru microsoft.D.C. Acest amănunt este important. dacă adresa IP a microsoft. Browserul se conectează la adresa IP şi primeşte paginile de la www. Serverul DNS al ISP-ului utilizatorului păstrează adresa www. aşa că întreabă un server rădăcină responsabil cu .com Serverul rădăcină trimite înapoi serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.com TLD [serverul rădăcină are o listă cu toate domeniile . un program de navigare în web.microsoft. video.microsoft.com TLD [top-level-domain].com în cache-ul DNS propriu. muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web. serverul DNS nu o va mai solicita serverelor rădăcină până când nu expiră cacheul. care la rândul lui o va transmite înapoi browserului utilizatorului.microsoft.) a configurat serverele DNS proprii. Când cineva conectat la acelaşi ISP într-o altă sesiune doreşte să se conecteze la microsoft.240.com. de unde primeşte adresa IP pentru www. În funcţie de modul cum Furnizorul de Servicii Internet (D. deoarece. precum şi cu serverele autoritare ale fiecărui domeniu] Serverul rădăcină se conectează la adresa IP 131. Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt: • Microsoft Internet Explorer • Mozilla Firefox • Apple Safari • Google Chrome • Opera Software. grafică. prin urmare.com [sau a oricărui domeniu] se schimbă în intervalul respectiv.com cunoscute. va avea adresa stocată local şi o poate rezolva mult mai rapid. dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori.D.107.C.com face parte din .com. adresa poate fi păstrată în cache pentru câteva ore sau câteva zile.

imagini şi sunet. caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă. numite motoare de căutare. oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. • Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul ”semnelor de carte” şi a istoricului. • Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea. care nu pot fi modificate.În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă. dar pot fi vizualizate. • Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică. vizualizarea acestora. • Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. • Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web. Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web. adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL). ori de pe propriul calculator. Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit.eventual prin mai multe încercări . serviciul ftp (transferul de fişiere). Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă . • Copierea informaţiilor în calculatorul propriu. în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă. . scripturi). precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri. el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. de ordinul sutelor de mii de linii. Elemente specifice unui browser: • Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului. el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini. Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text. redimensionate sau deplasate. serviciul de ştiri. • Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei. Funcţii accesate cu ajutorul unui browser: • Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii. chiar dacă există deja în directorul cache. etc.locaţia dorită. Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă. • Urmărirea conexiunilor dintre documentele html.

Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. care permite saltul simplu de la un document sau site la altul. în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat. browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat. Ca răspuns. cu un simplu click pe mouse. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web.HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea. HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. pentru fiecare operaţie HTTP. ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere. serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil. el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web. serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date. interconectate prin tehnologia Hipertext. Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni.• Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau. HTTP . Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt. protocolul HTTP nu are o stare stabilă. astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server. • Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. special proiectat pentru Web. O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă. mai multe sesiuni anterioare). fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii. fişiere audio). Protocolul HTTP este de tip text. Astfel. cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină. Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă. HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW). • Aplicaţie ajutătoare – reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex. afişarea 3-D). • “Semnul de carte” sau ”pagina favorită”: utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată. Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. în cazul unora dintre browsere. Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document . clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic. în locul URL al paginii respective. Folosind protocolul HTTP. aceasta se consideră ca fiind http).

pagina web. HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer. de sunet. şi returnează cererile ulterioare pentru acelaşi conţinut în mod direct. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www. Un client se conectează la serverul proxy. PHP şi ASP. solicitarea clientului sau răspunsul serverului. disponibile de la un alt server. care acţionează ca intermediar pentru cereri de la clienţii care solicită resurse de la alte servere. un server proxy este un server (un sistem de computer sau un program de aplicaţie). scripturi <Javascript>. conexiune. urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate . Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C). JSP. cum ar fi un fişier. opţional. Serverul proxy evaluează cererea în conformitate cu normele sale de filtrare. În prima fază numele (adresa) www. În reţele de calculatoare. atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare.com. solicitând unele servicii. de exemplu. uneori. poate filtra traficul după adresa IP sau protocol. sau alte resurse. Un server proxy poate modifica. protocolul HTTP este de nivel aplicaţie. Un server proxy are mai multe scopuri.a.example.html sau altele).NET>). el poate servi cererea fără a contacta serverul specificat. şi. Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP. Dacă informaţiile nu pot fi transmise. limba dorită ş. În urma cererii (HTTP-GET).example. proxy-ul oferă resurse prin conectarea la serverul relevant şi solicitând serviciul în numele clientului.imagini. De exemplu.HTML (Hyper Text Markup Language). Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser. se memorează răspunsuri de la serverul de la distanţă. sau pagini generate dinamic <SSI. animaţie sau video. Conform OSI. de a bloca site-uri nedorite • Realizarea rapoartelor de utilizare a internetului într-o companie .) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP. de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. foi de stil <CSS>. În cazul în care cererea este validată de filtru. acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index. Dintre acestea pot fi menţionate: • Păstrarea calculatoarelor din spatele lui anonime • Reducerea timpului de accesare a resurselor (prin memoria cache) • Aplicarea politicii de accesare a serviciilor de reţea sau de conţinut. un fişier grafic. În acest caz.

care ştiu cum să prezinte datele. email până la shopping şi linkuri). . un server HTTP într-un site web). toate datele trimise la serviciul folosit (de exemplu. este acela că utilizatorii de proxy pot fi blocaţi pe unele site-uri web. Implementările Web urmează un model standard de programe client – server. În utilizarea unui server proxy. dar ignoră modul de prezentare a acestora pentru utilizator. fie în reţelele locale. Internet Explorer. Arhitectura WWW este una a clienţilor (precum Nestcape Navigator. PORTAL Ce este un portal? Un site folosit pe post de uşă de intrare în Internet sau ca punct de plecare/agregare a multor altor siteuri şi servicii online (de la informaţii utile. mai ales într-o formă necriptată. chat.• Securitatea sau controlul parental pe anumite site-uri • Scanarea conţinutului transmis înainte de trimitere • Protecţia împotriva scurgerii datelor • Depăşirea restricţiilor regionale. Aceste documente distribuite pe Web (numite şi pagini web) sunt scrise în limbaj HTML. de exemplu anonymizing proxy. Prin urmare. Un inconvenient. inclusiv datele de conectare si parolele necriptate. care ştiu cum să extragă datele. dar nu şi originea lor şi a serverelor. există riscul ca un server proxy rău intenţionat să poată înregistra tot ceea ce a fost trimis. Mosaic sau Lynx). trebuie să treacă prin server proxy înainte de a fi trimis mai departe. nu neapărat un risc. WWW (World Wide Web) World Wide Web (sau simplu Web ) reprezintă ansamblul documentelor de natură hypertext distribuite fie pe Internet.

edemocratie. Un portal de calitate este un portal care se află printre cele mai bune portaluri. Atractiv .Un site de web care oferă o gamă largă de servicii şi resurse. Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece se bazează doar pe acel subiect. Culorile trebuie să fie în ton cu conţinutul acestuia. forum. Estetica portalului trebuie să fie una plăcută. de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. Portalurile de calitate se pot propune după următoarele criterii: Acesta trebuie să fie: • Util . . De exemplu www. Numărul legăturilor roşii este limitat. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu major.ro este considerat un portal resurse de e-democraţie şi guvernare electronică în România. motoare de căutare şi magazine virtuale. Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu trebuie să depăşească 200 de cuvinte. precum email.

câmpuri de editare etc. Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane. Această tehnică se bazează pe două elemente: pagina Web care afişează formularul virtual în browserul clientului şi programul (scriptul) de pe server. În continuare va fi prezentată partea de formular. mai exact cum poate fi creat un astfel de formular în . Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o perioadă scurtă de timp. cu multiple secţiuni. chat şi alte lucruri care pot anima prezenţa pe web. Care este diferenţa dintre un site static şi un portal? Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. Este simplist. casete de selecţie. pentru introducerea unui şir de caractere pe post de cheie de căutare . backend de administrare. statistici. forum de discuţii. formulare online. Formularele pot varia de la o simplă caseta de text. Formularele Web permit utilizatorilor să introducă efectiv informaţii şi să le transmită serverului.• Bine întreţinut . se încarcă rapid şi este mai ieftin.element caracteristic tuturor motoarelor de cautare din Web. care procesează datele din formularul completat şi trimis de client. prin intermediul browserului său. până la o structură complexă. Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare. care oferă facilităţi puternice de transmisie a datelor.

Pot exista mai multe astfel de formulare pe o pagină. Atributul “method” precizează metoda utilizată de browser pentru transmiterea formularului. O aplicaţie dedicată de pe server analizează formularul completat şi (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date. 2.precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinaţie. butoane radio. Dacă este necesar serverul expediază un răspuns utilizatorului. Utilizatorul completează formularul şi îl expediează unui server. 2. butoane de selecţie şi butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a şterge din formular datele introduse anterior. Formularele Web pot conţine zone de introducere text. toate datele sunt trimise în perechi „nume=valoare”. 3. Unix shell. Tag-ul „form” Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> şi </form>. Elementele formularului trebuie să fie organizate pe pagină. La trimiterea datelor formularului înapoi la server. Realizarea unei pagini web ce conţine un formular cuprinde următoarele etape: 1. Poate lua valorile: • get (valoarea implicită) . Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl. deoarece browserul le afişează una după alta pe pagină. C. Acest tag specifică browserului că blocul respectiv este un formular virtual. dar acestea nu pot fi imbricate. PHP.HTML. datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul “action”.în acest caz datele sunt expediate separate.în acest caz. Există două atribute esenţiale ale tag-ului <form>: 1. Atributul “action” . fără să le formateze. ”Action” menţionează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta formularul. cu tag-uri obişnuite. • post . Exemplu: . permite trimiterea unor cantităţi mici de date (maxim 1 Kb). sunt permise cantităţi mari de date (de ordinul MB).

Pentru fiecare element <input> trebuie să precizăm : • Atributul ”type”. .indică numărul maxim de caractere introduse în câmp. • Atributul ”maxlenght“ .datele prezente în câmp nu pot fi modificate.indică numărul de caractere vizibile din câmp. • Atributul ”readonly“ . trimise înapoi la server.indică tipul datelor care vor fi introduse: text. sunt compuse din perechi nume=valoare. deoarece datele formularului. • Atributul ”name” . buton radio etc.casetă de text. Aceste elemente se specifică prin tag-ul <input>. simplu. buton.indică numele asociat câmpului respectiv. • Atributul ”size“ . pentru editare.Tag-ul „input” În interiorul blocului <form> trebuie inserate elemente care să fie afişate pe pagină. Pentru a preciza tipul de eticheta <input> se foloseşte atributul type care poate lua valorile: • type="text" .

... </button>. care vor permite executarea unor comenzi.buton de ştergere. În corpul blocului <button> .butonul va fi înlocuit cu o imagine. Un astfel de buton poate fi inserat într-un formular. având atributul type cu valoarea "button".php" method="post"> <input type="image" src="trimite. sau poate fi introdus oriunde în pagină pentru iniţierea unor acţiuni independente de formulare. • type="radio" .buton pentru selectarea unui singur element dintr-un grup. care primeşte ca valoare textul ce va fi afişat pe buton. în acest caz el declanşând acţiuni legate de acel formular. Exemplu: <form action="script. • type="reset" .buton de expediere. • type="checkbox" – casetă de validare.• type="password" – casetă de text tip parolă. Butoanele din formular se pot particulariza folosind atributul type=”image” în cadrul etichetei input şi indicând fişierul imagine. </button> se poate afla un text sau un marcaj de inserare a unei imagini. • type=”image”. • type="file" – casetă de fişiere pentru upload. • type="submit" . care permite ataşarea unui nume butonului • value..gif" alt="Trimite"> </form> . Butoane Un formular poate să conţină butoane. Alte două atribute ale elementului "button" pot fi: • name. Există şi o altă modalitate de a introduce un buton într-o pagină Web şi anume prin intermediul blocului <button> . Pentru a insera un buton într-un formular se utilizează eticheta <input>.

Butonul radio Butoanele radio se folosesc de obicei în grup. ceea ce înseamnă că avem mai multe butoane radio. Exemplu: . Butoanele radio se introduc prin eticheta <input> cu atributul type având valoarea "radio". utilizatorul poate selecta doar unul dintre ele (celelalte se deselectează automat). cu valori diferite şi nume identice.

De obicei. Exemplu: <input type=”image” src=”buton. Astfel. care determină comportamentul câmpului de editare relativ la sfârşitul de linie. Zona este specificată prin tag-ul <textarea>. </option>. coordonatele nu se procesează. în interiorul blocului de selecţie fiind specificate opţiunile cu eticheta <option> . • “rows” . cu atributele : • “cols”. în locul butonului „Submit”. </select>.. • “name” . se transmit serverului coordonatele imaginii.. . împreună cu celelalte date din formular. • “wrap”-(word wrap= trecerea cuvintelor pe rândul următor).numărul de caractere afişate într-o linie. Acest atribut poate primi următoarele valori: • "off" . Acestea sunt specificate prin tag-ul dublu <select> .gif” name=”buton”> Liste de selectie Într-un formular pot exista liste de selecţie. selectând imaginea.numărul de linii afişate simultan. Exemplu: <select name ="nume"> <option>Procesor</option> <option>Placa de bază</option> <option>Placa video</option> </select> Zone de text Zonele de text sunt multi-linie care permit introducerea textelor..ataşarea unui nume câmpului de editare multilinie. imaginile dintr-un formular fiind utilizate la trimiterea datelor.</textarea>.Imagini În formulare pot fi inserate imagini. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul.în acest caz: o o întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a editorului se produce numai când doreşte utilizatorul..

com" method="post"> <textarea name="text multilinie" cols="30" rows="5" wrap="off"> Prima linie din textul initial.• "hard".în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. • "soft“. </textarea> <input type="reset"> <input type="submit"> </form></body> </html> .în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. A doua linie din textul initial. nu se include caracterul de sfârşit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul. Exemplu: <html> <body><h1>Un formular cu un camp de editare multilinie</h1> <hr> <form action="images. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul.

pot exista zone ascunse. care nu vor fi afişate pe pagină .Zone ascunse În formulare. Exemplu: <input type=”hidden” name=”nume_c” value=”Rex”> Exemplu de formular: .

.

iar viteza de transfer este mai mare decât în cazul conexiunii dial-up. Un modem de linie telefonică va converti nivelele logice 0 şi 1. unde radio). În transmisia pe liniile telefonice. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV. Pe lângă rolul de modem. sunt necesare 4 tonuri diferite.din analogic în digital. în diferite tonuri. Prima categorie oferă avantajul folosirii modemului şi pentru convorbiri telefonice. sunt necesare: • Un calculator compatibil IBM sau Macintosh. cât şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie de reţeaua Internet. fiind dotate cu un controller care previne coliziunea pachetelor de date şi transmisia eronată a acestora. Un parametru esenţial pentru un modem este viteza de transmisie. pentru a putea fi purtat de mediul de transmisie spre celălalt calculator. Acestea permit funcţionarea simultană în mai multe frecvenţe. • Un modem care să aibă o viteză de transmisie de cel puţin 57. În reţelele de mare viteză/mare distanţă sunt necesare modemuri corespunzătoare: radiomodem-urile. Viteza modemului condiţionează rapiditatea de afişare a imaginilor pe ecran. acesta include atât programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la furnizorul de servicii Internet. adică transformarea semnalului digital de la ieşirea calculatorului în semnal analogic (undă sinusoidală). iar altele care nu au decât Data şi Fax. Data&Fax". măsurată în multipli de biţi pe secundă (bps). Există dispozitive ale căror caracteristici sunt "Voice. unde este realizată transformarea inversă a semnalului . . câte două pentru fiecare direcţie. • Software pentru internet. Pentru a permite comunicaţia în ambele direcţii simultan (full-duplex). deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă. frecvenţa tonurilor trebuie să aparţină spectrului audio. Modemul de cablu este preferabil celui de dial-up. Denumirea dispozitivului provine din cele două roluri pe care le are într-o reţea: modulare-demodulare. Pentru conectarea la internet. dispozitivele actuale au fost completate cu funcţia de fax. folosind conexiunea directă prin modem. prin care sunt reprezentate datele în calculator (sistem binar).6 kbps. transferul datelor realizându-se printr-un mediu de transmisie (linie telefonică.Modemul este un dispozitiv care permite conectarea calculatoarelor la distanţă.

Din punct de vedere al amplasării în raport cu computerul. . modem. se instalează într-un slot PCI sau ISA.• Abonarea la un furnizor de servicii internet.urile pot fi : • Externe: cele care sunt plasate în afara unităţii centrale • Interne: cele care se găsesc în interiorul unităţii centrale. având integrat portul serial propriu.

utlook Express Outlook Express este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată pentru a trimite şi primi mesaje electronice (e-mailuri) prin Internet. . Moduri de lansare: • dublu click pe icoana de pe desktop • Butonul Start -> All Programs Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows. Observaţie : Pe bara de instrumente pot exista mai multe butoane. Bara de instrumente conţine următoarele butoane: • Create Mail – creează un mesaj nou • Send / Recv – trimite / primeşte mesaje • Addresses – agenda electronică cu adresele de e-mail • Find – caută anumite mesaje.

Directoarele standard din fereastra Folders sunt: • Inbox – directorul de mesaje primite • Outbox – directorul de mesaje care urmează să fie trimise • Send Items – directorul de mesaje trimise • Deleted Items – directorul de mesaje şterse • Drafts – directorul de mesaje în curs de redactare. .

Pentru a trimite mesajul se va da click pe Send .Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură Create Mail . care deschide o fereastră de editare de mesaje: To – adresa de email propriu-zisă (sau din Agendă). Cc (sau Bcc ) – copie la indigo a acestui mesaj pe care îl va primi altă persoană Subject – titlul mesajului şi corpul mesajului. .

. Butonul ( Priority ) se foloseşte pentru a ataşa mesajului importanţa lui. Butonul Sign se foloseşte pentru semnături digitale.Butonul ( Attach ) se foloseşte pentru a ataşa fişiere mesajului. Butonul Encrypt (sigiliu digital) asigură confidenţialitate mesajelor prin cifrarea simetrică şi autentificarea originii lor prin semnătură digitală.

iar ca titlul apare Fwd: …. poţi proceda astfel: • Reply răspuns (adresa destinatarului va fi completată. . cu păstrarea conţinutului şi a antetului..Dacă ai primit un mesaj şi doreşti să trimiţi înapoi un răspuns. iar la subiect va apare Re: …) • Reply All trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde • Forward trimite mesajul la o adresă specificată.

.

.

care contribuie la reducerea riscurilor inerente ale comunicării prin e-mail. personal IT dedicat sau eforturi de întreţinere complexe o Fi simplu de instalat. Folosind tehnologia MessageLabs. Soluţia conţine un pachet complet de servicii care scanează şi monitorizează e-mail-urile din internet înainte ca acestea să ajungă în reţea. înainte ca acestea să afecteze reţeaua În lumea conectată în care trăim. spam. IBM a creat soluţia Express managed e-mail security. la un preţ foarte accesibil. protejând astfel e-mail-ul companiei de conţinut nociv şi distructiv. Pentru soluţionarea acestor probleme. Express managed e-mail security oferă patru module opţionale care interceptează şi restricţionează transferul e-mail-urilor care conţin viruşi. imagini neadecvate şi alt conţinut nociv care pot compromite serios activitatea unei firme . prin actualizări continue folosind inteligenţa artificială şi motoare de auto-învăţare o Funcţiona cu orice tip de sistem de e-mail Crearea primei linii de apărare • . atacurile venite prin e-mail o Asigura un cost total de proprietate (TCO) scăzut şi costuri predictibile bazate pe numărul utilizatorilor de e-mail dintr-o companie o Nu avea nevoie de hardware şi software suplimentare. fără viruşi.influenţând productivitatea angajaţilor şi reprezentând un risc potenţial pentru întreaga organizaţie. acest serviciu administrat al IBM a fost conceput pentru a oferi o protecţie îmbunătăţită şi un răspuns mai rapid la atacurile tot mai numeroase asupra organizaţiilor. în afara reţelei. Din păcate însă. • Soluţia a fost concepută pentru a: o Asigura utilizatorilor de e-mail un inbox mai curat. spam sau alt conţinut nedorit o Păstra în carantină. imagini neadecvate şi alt fel de conţinut nedorit. un instrument de afaceri esenţial.Express managed e-mail security Servicii IBM de securitate a datelor pentru protecţia mesageriei Prima linie de apărare împotriva atacurilor prin e-mail. configurat şi administrat o Asigura service şi asistenţă 24x7x365 în întreaga lume cu monitorizarea atacurilor şi răspuns adecvat o Asigura protecţie în timp real la atacurile viruşilor o Îmbunătăţi productivitatea angajaţilor o Se putea dezvolta odată cu evoluţia cerinţelor unei organizaţii o Combate atacurile dinamice. e-mail-ul este. fără îndoială. lider mondial în domeniul serviciilor administrate de securitate a e-mail-urilor. el reprezintă şi o ameninţare serioasă asupra securităţii. E-mailul poate transporta viruşi. spam. din ce în ce mai complexe.

Dell Secure Exchange constă din servere PowerEdge. Symantec Mail Security pentru Microsoft Exchange. pot fi adăugate rapid resursele suplimentare necesare. deoarece serviciile sunt asigurate non-stop de IBM .organizaţiile îşi pot folosi resursele pentru îndeplinirea activităţilor de bază. care poate efectua scanări anti-virus ale e-mailurilor. iar opţiunile de securitate alese devin funcţionale imediat. Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor Dell şi Symantec au eleborat un pachet format din echipamente şi aplicaţii care să controleze. Pachetul este destinat companiilor care au între 500 şi 2000 de adrese de e-mail. sisteme de stocare PowerVault şi aplicaţiile Symantec Mail Security 8200. care acţionează ca o primă linie de apărare prin scanarea e-mail-urilor şi îndepărtarea ameninţărilor asupra reţelei • Gestionarea costurilor şi complexităţii IT Soluţia Express managed e-mail security este disponibilă la un preţ deosebit de competitiv prin intermediul partenerilor de afaceri IBM locali. . Deoarece nu necesită achiziţia şi instalarea de produse hardware şi software suplimentare. flexibilă. Componentele de securitate disponibile sunt: anti-virus. sigură. fiecare modul selectat incluzând şi suport IBM Help Desk.un furnizor puternic şi de încredere . Preţul pentru un astfel de produs începe de la 54 700 de dolari. control al imaginilor şi control al conţinutului.Serviciile Express managed e-mail security fac parte din portofoliul de soluţii IBM Express Advantage™. Odată cu creşterea nevoilor organizaţiei. Produsul. creat special pentru a ajuta organizaţiile în ascensiune să facă faţă provocărilor lumii „on demand”. riscurile fiind limitate. Acest serviciu se bazează pe cea mai avansată tehnologie existentă şi pe o infrastructură globală puternică. Acestea sunt arhivate pe sistemele de stocare şi protejate de Backup Exec. Mai mult. anti-spam. Costurile de subscriere depind de opţiunile selectate şi de numărul de utilizatori. să arhiveze şi să administreze într-un mod sigur mediile Microsoft Exchange din companiile mici şi mijlocii. are şi capabilitatea de a arhiva şi de a recupera mesaje. instalarea fiind foarte simplă. companiile nu trebuie să facă eforturi bugetare substanţiale. Symantec Enterprise Vault şi Backup Exec.

Ele sunt adesea folosite pentru a atenţiona asupra stării emoţionale dintr-un răspuns sau o declaraţie şi pot schimba interpretarea unui text simplu. .Smiley. emoticoanele de text sunt deseori înlocuite automat cu mici imagini corespunzătoare. Emoticoane. emoticon Un smiley este o schiţă a unei feţe zâmbitoare. ele fiind utilizate în mod obişnuit în cazul textelor pline de umor. Pe forum-urile web. într-un mesaj din 19 septembrie 1982. Un emoticon este o expresie textuală ce reprezintă starea de spirit a unei persoane sau expresia feţei. de asemenea. de obicei galbenă. care au ajuns să fie numite. Formele digitale ale emoticoanelor au fost incluse pe Internet la propunerea lui Scott Fahlman. Utilizarea emoticoanelor datează din secolul al XIX-lea.

. aşa cum se poate observa în capturile alăturate. formă şi culoare.Emoticoanele variază ca mărime.

Pentru a: • insera faţa care zâmbeşte nu trebuie decât să se tastateze : = ) şi va apărea J (faţa zâmbitoare sau smiley face) • indica tăcerea: -X • indica o privire şocată: -O. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful