Istoria Internetului

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele. La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale. Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet. În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importanţa printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical

democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul. Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet. 10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile. În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite. Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Softwareul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare. Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare. Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume. Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere. Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.

Protocolul TCP/IP
Definiţia protocolului TCP/IP TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor. TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat. Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP. Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează. La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg. Cum funcţionează… Protocolul TCP/IP este compus din patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea şi Acces la reţea. Modelul TCP/IP este asemănător cu modelul OSI (Open Systems Interconnection). Atentie: A nu se confunda numele nivelurilor TCP/IP cu numele nivelurile din OSI.

Nivelul Aplicaţie Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele de nivel înalt, codificarea, şi controlul dialogului, împachetarea datelor şi trimiterea lor la următoarele niveluri. El comasează nivelurile Aplicaţie, Prezentare şi Sesiune din modelul OSI

Nivelul Aplicaţie conţine următoarele protocoale de nivel înalt:
• • • • • •

Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS E-mail: SMTP Remote: telnet, rlogin Managementul de reţele: SNMP Managementul de nume: DNS HTTP

Nivelul Transport Nivelul Transport asigură conexiunea logică dintre calculatorul sursă şi calculatorul destinaţie, fluxul de date şi corecţia erorilor.

Toate aceste lucruri sunt realizate prin utilizarea secvenţelor de număr. TCP (Trasmission Control Protocol) este un protocol orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de la un calculator să ajungă fără erori pe orice alt calculator din Internet. TCP fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului Reţea. Nivelul reţea corespunde cu acelaşi nivel reţea din modelul OSI. calculatorul sursă nu inundă calculatorul destinaţie cu mai multe pachete decât poate acesta să prelucreze. sliding windows şi acknowledgments. UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur. . destinat pentru aplicaţii care trebuie să interogheze rapid. Dacă pe calculatorul destinaţie un pachet ajunge cu erori. TCP cere retrimiterea acelui pachet. fară retrimiterea pachetelor eronate. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că. UDP este folosit in aplicaţiile de transmisii video sau audio şi aplicaţii client-server.Nivelul transport include protocoale TCP şi UDP. Exemple de aplicaţii care folosesc procolul UDP: • • • • DNS (DOMAIN NAME SERVER) TFTP (TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL) IPTV (TV prin Internet) VOIP (Telefonie prin Internet) Nivelul Reţea Scopul nivelul reţea este de a găsi cel mai optim traseu prin care poate trimite pachetele.

Nivelul de acces la reţea defineşte procedurile folosite pentru interogarea cu echipamentele de reţea şi de acces la mediu de transmisie. cum ar fi Serial Line Internet Protocol (SLIP) şi punct-la-punct Protocol (PPP) trebuie să asigure .Protocoalele care lucrează la nivelul Reţea din modelul TCP/IP sunt: • • • • IP (Internet Protocol) ICMP (Internet Control Message Protocol) ARP (Address Resolution Protocol) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) IP caută cea mai bună cale de a trimite pachetele. Protocolul standard. De aceea este rezonabil să presupunem că nivelul Reţea din TCP/IP funcţionează asemănător cu nivelul reţea din OSI. şi alte componente se găsesc în nivelul Acces la reţea. Nivelul Acces la Reţea Nivelul Acces la Reţea se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică. incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie. ARP determină adresa MAC pentru adresele IP RARP determină adresa IP pentru o adresă MAC cunoscută. Drivere. adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic. Problemele majore se referă la dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei în reţea. plăci de reţea. ICMP oferă capabilităţi de control şi în schimbul de mesaje. modemuri.

precum şi specificaţiile de transmitere la acest nivel. . cu scopul de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă procesul de comunicare. Multe protocoale sunt necesare pentru a determina elementele de hardware şi software. chiar dacă acestea includ servicii diferite Deosebiri: • • • • TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile aplicaţie. Internetul a fost dezvoltat pe baza standardelor de protocoale TCP/IP. Cum se formează un pachet TCP/IP O simplă comparaţie între modelul OSI şi modelul TCP/IP Asemănări: • • Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare.accesul la reţea prin intermediul unui modem de conectare. prezentare şi de sesiune în propriul nivel numit Aplicaţie. Nivelul transport din modelul OSI oferă încredere. TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile Legatură Date şi Fizic în propriul său nivel numit Acces la reţea. TCP/IP pare simplu pentru că are mai puţine niveluri. TCP/IP a câştigat credibilitate din cauza protocoalelor. În cazul în care TCP/IP nivelul Transport utilizează UDP. el este folosit ca un ghid. Modelul OSI nu este folosit în construcţia de reţele. acesta nu oferă încredere livrării de pachete.

adresă pentru default gateway). Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh. DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: .RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension . calculator cu mai multe NIC-uri. care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale. Offer . DHCP este un mediu client server. Discover . Procesul se desfăşoară în patru paşi : 1.RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol Cel mai interesant este RFC 1541. serverelor DNS (Domain Name Service).serverul transmite clientului pachetul de date solicitat. urmaş al protocolului BOOTP.oferta DHCP către client 3. Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP. Cum lucrează DHCP? Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP.RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP .cererea adresată de client serverului DHCP ales 4.) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe. Request . conectate la internet. etc. mască de reţea. Acknowledgment . de la care încearcă să obţină. să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP.5. . odată cu lansarea lui Windows NT Server 3. WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway. pe o durată limitată de timp.RFC 1541: DHCP . utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP. Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router.clientul caută un server disponibil pentru a-şi transmite mesajul 2. DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF).Dynamic Host Configuration Protocol DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private. o identitate (adresă IP.

LAN card . pentru alocarea dinamică a adresei (DHCP) Succesiunea etapelor este: • Start .Network Connections .Control Panel .Internet Protocol (TCP/IP) Properties: • Obtain an IP address automatically • Obtain DNS server address automatically .Configurarea reţelei în Windows XP.LAN Properties .Internet Protocol (TCP/IP) .

pentru un domeniu sau mai multe. este un program software. Domain Name Server (DNS). . el asigură un serviciu. care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. În mare. de traducere a unei adrese tip nume într-o adresă IP . DNS Generalităţi Un server de nume domeniu.Adresa IP.

Un calculator se identifică printr-o adresă. în acest caz un nume de maşină. adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei. la nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet. DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit. Astfel.De exemplu.168.ro şi după aceea se conectează la serverul web care rulează pe calculatorul cu adresa de IP obţinută de la DNS. adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. Adresele de IP sunt folosite pentru a comunica în reţelele locale sau pe Internet. numită adresa IP a calculatorului respectiv. Maparea este o simplă asociere între două elemente. dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. Adresele tip nume sunt folosite din comoditate.org.4. standardul curent pentru comunicarea în Internet.ro. În primul rând.linux. Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi. De exemplu. fără conexiune permanentă. Evident. şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199. site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează. În IPv4. deoarece sunt uşor de memorat. un navigator web vrea să se conecteze la adresa tip nume www. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". 192. atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet). ca ftp. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu".adresele IP.cnfb. Concepţia protocolului TCP/IP este astfel implementată încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host. În schimb. Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP.0. 'întreabă' un server DNS adresa IP pentru www.249.150.1). care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese .cnfb. unică în Internet. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară. . Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS. protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS. dacă acesta cade. cât şi prin intermediul unui nume de calculator host. IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor.

ro) şi adresa sa numerică (IP address. domeniul cel mai larg este ro.tt poate fi încărcat. Considerând un server de nume (name server) admin. care .rdslink.rdsnet.yyy. Dacă primind o eroare pentru www.• Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup. fiecare nivel reprezentând un domeniu. homepage-ul cu adresa IP echivalentă: xx. aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP. adică o adresă literală (gen www. Domenii şi DNS Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii. de tipul xx. atunci se recepţionează o eroare pentru orice pagină web sau server mail.rdslink.tt). Dacă procesul 'resolver' din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup).google. sau www. apelate prin numele lor de domeniu. înseamnă că există o problemă DNS .ro.yyy.com. Cum funcţionează? Fiecare calculator trebuie să 'ştie' de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN. sau nume de domeniu DNS).ro.zz.zz.nu neapărat la nivel central.

edu desemnează domeniul educaţional. us USA.). Aceste 13 sisteme.include domeniul rdslink.alte organizaţii. aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză. Deci luând de la dreapta la stânga un nume. restul subdomeniilor. Serverul caută în înregistrările sale adresa sitului www. org .microsoft.ro. În Internet există servere (servere DNS) care ţin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare.domeniul guvernamental.com' în bara de adrese a browserului Browserul trimite un mesaj serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D. De obicei. după care urmează.ro.ro: • • • • Scrie 'www. etc. int resurse internaţionale. iar admin este un computer din cadrul domeniului rdslink. pe cea mai din dreapta poziţie se află domeniul cel mai general. De aceea există sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină . sunt cele 13 servere DNS ce deţin informaţia 'top level' pentru întregul sistem DNS. În Internet există domenii dedicate (standardizate). Alte servere DNS din internet vor face apel la name serverele autoritare pentru a le furniza adresa corectă a domeniului pe web. * Servere DNS Rădăcină: următoarea parte a unui sistem DNS.com Dacă nu are adresa sitului www. Acestea sunt serverele ce păstrează cea mai corectă şi adusă la zi informaţie privind adresa IP a unui domeniu.domeniul militar. mil . net . au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu. Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro România.resurse de reţea. instituţii academice şi laboratoare militare. etc. trebuie să existe un sistem care să se asigure că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web. Exemplu : Dacă utilizatorul doreşte să acceseze www. Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze. în ordinea subordonării.microsoft. Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să aibă toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. către alte servere DNS de pe Internet. operate de către mai multe companii private. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu care face periodic schimb de informaţie. fr Franţa. Sistemul de căutare a unui nume în Internet este următorul: DNS este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet. Iată câteva dintre ele: com desemnează domeniul comercial.C.com. . Sigur. gov . o va solicita unui server rădăcină. Pe cea mai din stânga poziţie se află numele computerului.microsoft. * Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar. it Italia.D. uk Marea Britanie.microsoft.

1.com face parte din . dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori.com. de unde primeşte adresa IP pentru www.D.com Serverul rădăcină trimite înapoi serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.com cunoscute. Browserul este.D. adresa poate fi păstrată în cache pentru câteva ore sau câteva zile.107. Browserul se conectează la adresa IP şi primeşte paginile de la www. muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web. Acest amănunt este important.com [sau a oricărui domeniu] se schimbă în intervalul respectiv. deoarece.C. aşa că întreabă un server rădăcină responsabil cu .Opera • Nintendo DS browser .microsoft. Serverul DNS al ISP-ului utilizatorului păstrează adresa www. grafică. dacă adresa IP a microsoft. serverul autoritar pentru microsoft.com. un program de navigare în web. video. precum şi cu serverele autoritare ale fiecărui domeniu] Serverul rădăcină se conectează la adresa IP 131.com TLD [serverul rădăcină are o listă cu toate domeniile .com TLD [top-level-domain]. serverul DNS nu o va mai solicita serverelor rădăcină până când nu expiră cacheul.240. În funcţie de modul cum Furnizorul de Servicii Internet (D.com în cache-ul DNS propriu.) a configurat serverele DNS proprii.com.microsoft.C. Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt: • Microsoft Internet Explorer • Mozilla Firefox • Apple Safari • Google Chrome • Opera Software. Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte. prin urmare. Când cineva conectat la acelaşi ISP într-o altă sesiune doreşte să se conecteze la microsoft.• • • • • microsoft.microsoft. care la rândul lui o va transmite înapoi browserului utilizatorului.) această adresă. va avea adresa stocată local şi o poate rezolva mult mai rapid.

Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă. Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă . • Copierea informaţiilor în calculatorul propriu. etc. • Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul ”semnelor de carte” şi a istoricului. • Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web. vizualizarea acestora. • Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web. el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. chiar dacă există deja în directorul cache. imagini şi sunet. el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini. Funcţii accesate cu ajutorul unui browser: • Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii. precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri. • Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică. numite motoare de căutare. oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. . serviciul ftp (transferul de fişiere). adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL). serviciul de ştiri. în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă. de ordinul sutelor de mii de linii. ori de pe propriul calculator. Elemente specifice unui browser: • Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului.În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text. scripturi). redimensionate sau deplasate. • Urmărirea conexiunilor dintre documentele html. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă. • Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea. care nu pot fi modificate. caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă. Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit. dar pot fi vizualizate.locaţia dorită.eventual prin mai multe încercări . Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text. • Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei.

• Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. special proiectat pentru Web. cu un simplu click pe mouse. Protocolul HTTP este de tip text. ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. protocolul HTTP nu are o stare stabilă. Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document . HTTP . Ca răspuns. în cazul unora dintre browsere. fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol. care permite saltul simplu de la un document sau site la altul. cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină. fişiere audio). Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă. pentru fiecare operaţie HTTP. O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă.• Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau. Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni. Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt. HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date. browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat. în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat. interconectate prin tehnologia Hipertext. în locul URL al paginii respective. Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server. serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil. De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web. el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere. aceasta se consideră ca fiind http). mai multe sesiuni anterioare). Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii. • “Semnul de carte” sau ”pagina favorită”: utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată. afişarea 3-D). Astfel. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web. • Aplicaţie ajutătoare – reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex.HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea. HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Folosind protocolul HTTP.

PHP şi ASP. În prima fază numele (adresa) www.NET>). În reţele de calculatoare. un fişier grafic. animaţie sau video.) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP. HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer. Serverul proxy evaluează cererea în conformitate cu normele sale de filtrare. sau pagini generate dinamic <SSI. acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index. Conform OSI. se memorează răspunsuri de la serverul de la distanţă. atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. În urma cererii (HTTP-GET). de sunet.example. Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C). cum ar fi un fişier. el poate servi cererea fără a contacta serverul specificat. care acţionează ca intermediar pentru cereri de la clienţii care solicită resurse de la alte servere. Un client se conectează la serverul proxy.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. şi returnează cererile ulterioare pentru acelaşi conţinut în mod direct. uneori.HTML (Hyper Text Markup Language). Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP. şi.a. Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser.imagini. sau alte resurse. Dintre acestea pot fi menţionate: • Păstrarea calculatoarelor din spatele lui anonime • Reducerea timpului de accesare a resurselor (prin memoria cache) • Aplicarea politicii de accesare a serviciilor de reţea sau de conţinut. foi de stil <CSS>. proxy-ul oferă resurse prin conectarea la serverul relevant şi solicitând serviciul în numele clientului. În cazul în care cererea este validată de filtru.com. solicitând unele servicii.example. limba dorită ş. Dacă informaţiile nu pot fi transmise. În acest caz. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www. opţional. disponibile de la un alt server. Un server proxy poate modifica. solicitarea clientului sau răspunsul serverului. pagina web. poate filtra traficul după adresa IP sau protocol. JSP. un server proxy este un server (un sistem de computer sau un program de aplicaţie). de exemplu.html sau altele). de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. protocolul HTTP este de nivel aplicaţie. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP. urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate . De exemplu. conexiune. scripturi <Javascript>. de a bloca site-uri nedorite • Realizarea rapoartelor de utilizare a internetului într-o companie . Un server proxy are mai multe scopuri.

care ştiu cum să extragă datele. Internet Explorer. de exemplu anonymizing proxy. un server HTTP într-un site web). email până la shopping şi linkuri). care ştiu cum să prezinte datele. Arhitectura WWW este una a clienţilor (precum Nestcape Navigator. inclusiv datele de conectare si parolele necriptate. PORTAL Ce este un portal? Un site folosit pe post de uşă de intrare în Internet sau ca punct de plecare/agregare a multor altor siteuri şi servicii online (de la informaţii utile. În utilizarea unui server proxy. există riscul ca un server proxy rău intenţionat să poată înregistra tot ceea ce a fost trimis. nu neapărat un risc. WWW (World Wide Web) World Wide Web (sau simplu Web ) reprezintă ansamblul documentelor de natură hypertext distribuite fie pe Internet. toate datele trimise la serviciul folosit (de exemplu. dar ignoră modul de prezentare a acestora pentru utilizator. Un inconvenient. .• Securitatea sau controlul parental pe anumite site-uri • Scanarea conţinutului transmis înainte de trimitere • Protecţia împotriva scurgerii datelor • Depăşirea restricţiilor regionale. Prin urmare. Aceste documente distribuite pe Web (numite şi pagini web) sunt scrise în limbaj HTML. este acela că utilizatorii de proxy pot fi blocaţi pe unele site-uri web. dar nu şi originea lor şi a serverelor. Mosaic sau Lynx). chat. fie în reţelele locale. Implementările Web urmează un model standard de programe client – server. trebuie să treacă prin server proxy înainte de a fi trimis mai departe. mai ales într-o formă necriptată.

. Culorile trebuie să fie în ton cu conţinutul acestuia. Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu trebuie să depăşească 200 de cuvinte.ro este considerat un portal resurse de e-democraţie şi guvernare electronică în România. Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece se bazează doar pe acel subiect. de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. Estetica portalului trebuie să fie una plăcută.Un site de web care oferă o gamă largă de servicii şi resurse. motoare de căutare şi magazine virtuale. Un portal de calitate este un portal care se află printre cele mai bune portaluri. precum email.edemocratie. forum. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu major. Portalurile de calitate se pot propune după următoarele criterii: Acesta trebuie să fie: • Util . De exemplu www. Atractiv . Numărul legăturilor roşii este limitat.

Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane. care procesează datele din formularul completat şi trimis de client. care oferă facilităţi puternice de transmisie a datelor. casete de selecţie. mai exact cum poate fi creat un astfel de formular în . Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare. prin intermediul browserului său. Care este diferenţa dintre un site static şi un portal? Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. Formularele Web permit utilizatorilor să introducă efectiv informaţii şi să le transmită serverului. Formularele pot varia de la o simplă caseta de text.• Bine întreţinut . cu multiple secţiuni. chat şi alte lucruri care pot anima prezenţa pe web. forum de discuţii. backend de administrare. Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o perioadă scurtă de timp. Această tehnică se bazează pe două elemente: pagina Web care afişează formularul virtual în browserul clientului şi programul (scriptul) de pe server. În continuare va fi prezentată partea de formular. până la o structură complexă. pentru introducerea unui şir de caractere pe post de cheie de căutare . formulare online. câmpuri de editare etc. Este simplist. statistici. se încarcă rapid şi este mai ieftin.element caracteristic tuturor motoarelor de cautare din Web.

deoarece browserul le afişează una după alta pe pagină. Atributul “action” . dar acestea nu pot fi imbricate.precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinaţie. fără să le formateze. La trimiterea datelor formularului înapoi la server. • post . Poate lua valorile: • get (valoarea implicită) . Pot exista mai multe astfel de formulare pe o pagină. ”Action” menţionează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta formularul.HTML. toate datele sunt trimise în perechi „nume=valoare”. Tag-ul „form” Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> şi </form>. Elementele formularului trebuie să fie organizate pe pagină. 2. Exemplu: . Atributul “method” precizează metoda utilizată de browser pentru transmiterea formularului. Formularele Web pot conţine zone de introducere text. butoane de selecţie şi butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a şterge din formular datele introduse anterior.în acest caz datele sunt expediate separate. Acest tag specifică browserului că blocul respectiv este un formular virtual. Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl. PHP. Există două atribute esenţiale ale tag-ului <form>: 1. Realizarea unei pagini web ce conţine un formular cuprinde următoarele etape: 1. datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul “action”. Unix shell. Utilizatorul completează formularul şi îl expediează unui server.în acest caz. permite trimiterea unor cantităţi mici de date (maxim 1 Kb). sunt permise cantităţi mari de date (de ordinul MB). Dacă este necesar serverul expediază un răspuns utilizatorului. C. 3. O aplicaţie dedicată de pe server analizează formularul completat şi (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date. cu tag-uri obişnuite. butoane radio. 2.

casetă de text.indică numele asociat câmpului respectiv. Aceste elemente se specifică prin tag-ul <input>. deoarece datele formularului.indică numărul de caractere vizibile din câmp. • Atributul ”name” . pentru editare. • Atributul ”size“ . simplu.Tag-ul „input” În interiorul blocului <form> trebuie inserate elemente care să fie afişate pe pagină. .indică tipul datelor care vor fi introduse: text. buton radio etc. trimise înapoi la server. Pentru a preciza tipul de eticheta <input> se foloseşte atributul type care poate lua valorile: • type="text" . buton.datele prezente în câmp nu pot fi modificate. Pentru fiecare element <input> trebuie să precizăm : • Atributul ”type”. sunt compuse din perechi nume=valoare. • Atributul ”maxlenght“ . • Atributul ”readonly“ .indică numărul maxim de caractere introduse în câmp.

php" method="post"> <input type="image" src="trimite. • type="submit" . care permite ataşarea unui nume butonului • value. în acest caz el declanşând acţiuni legate de acel formular.butonul va fi înlocuit cu o imagine.buton de expediere. • type="radio" .. Un astfel de buton poate fi inserat într-un formular. • type="checkbox" – casetă de validare. Pentru a insera un buton într-un formular se utilizează eticheta <input>. • type="file" – casetă de fişiere pentru upload. În corpul blocului <button> . Există şi o altă modalitate de a introduce un buton într-o pagină Web şi anume prin intermediul blocului <button> . care vor permite executarea unor comenzi. sau poate fi introdus oriunde în pagină pentru iniţierea unor acţiuni independente de formulare. Alte două atribute ale elementului "button" pot fi: • name. având atributul type cu valoarea "button". Butoane Un formular poate să conţină butoane. Butoanele din formular se pot particulariza folosind atributul type=”image” în cadrul etichetei input şi indicând fişierul imagine...buton de ştergere. • type="reset" . care primeşte ca valoare textul ce va fi afişat pe buton.• type="password" – casetă de text tip parolă. </button> se poate afla un text sau un marcaj de inserare a unei imagini. • type=”image”..buton pentru selectarea unui singur element dintr-un grup. Exemplu: <form action="script.gif" alt="Trimite"> </form> . </button>.

Butonul radio Butoanele radio se folosesc de obicei în grup. Butoanele radio se introduc prin eticheta <input> cu atributul type având valoarea "radio". ceea ce înseamnă că avem mai multe butoane radio. cu valori diferite şi nume identice. utilizatorul poate selecta doar unul dintre ele (celelalte se deselectează automat). Exemplu: .

în interiorul blocului de selecţie fiind specificate opţiunile cu eticheta <option> .gif” name=”buton”> Liste de selectie Într-un formular pot exista liste de selecţie.ataşarea unui nume câmpului de editare multilinie. care determină comportamentul câmpului de editare relativ la sfârşitul de linie.. selectând imaginea.în acest caz: o o întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a editorului se produce numai când doreşte utilizatorul. Astfel.Imagini În formulare pot fi inserate imagini. Zona este specificată prin tag-ul <textarea>. • “name” . imaginile dintr-un formular fiind utilizate la trimiterea datelor. Exemplu: <input type=”image” src=”buton. coordonatele nu se procesează. cu atributele : • “cols”.. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. Exemplu: <select name ="nume"> <option>Procesor</option> <option>Placa de bază</option> <option>Placa video</option> </select> Zone de text Zonele de text sunt multi-linie care permit introducerea textelor. Acestea sunt specificate prin tag-ul dublu <select> . De obicei. • “rows” . </option>. se transmit serverului coordonatele imaginii. împreună cu celelalte date din formular. Acest atribut poate primi următoarele valori: • "off" . în locul butonului „Submit”.</textarea>. </select>. ..numărul de linii afişate simultan.numărul de caractere afişate într-o linie. • “wrap”-(word wrap= trecerea cuvintelor pe rândul următor)..

în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. nu se include caracterul de sfârşit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul. Exemplu: <html> <body><h1>Un formular cu un camp de editare multilinie</h1> <hr> <form action="images. • "soft“. </textarea> <input type="reset"> <input type="submit"> </form></body> </html> .com" method="post"> <textarea name="text multilinie" cols="30" rows="5" wrap="off"> Prima linie din textul initial. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. A doua linie din textul initial.• "hard".în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului.

care nu vor fi afişate pe pagină . pot exista zone ascunse. Exemplu: <input type=”hidden” name=”nume_c” value=”Rex”> Exemplu de formular: .Zone ascunse În formulare.

.

Prima categorie oferă avantajul folosirii modemului şi pentru convorbiri telefonice. • Software pentru internet. în diferite tonuri. folosind conexiunea directă prin modem. Există dispozitive ale căror caracteristici sunt "Voice. pentru a putea fi purtat de mediul de transmisie spre celălalt calculator. unde radio). Un parametru esenţial pentru un modem este viteza de transmisie.Modemul este un dispozitiv care permite conectarea calculatoarelor la distanţă. deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă. cât şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie de reţeaua Internet. Viteza modemului condiţionează rapiditatea de afişare a imaginilor pe ecran. transferul datelor realizându-se printr-un mediu de transmisie (linie telefonică. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV. • Un modem care să aibă o viteză de transmisie de cel puţin 57. Data&Fax". iar viteza de transfer este mai mare decât în cazul conexiunii dial-up. Un modem de linie telefonică va converti nivelele logice 0 şi 1. prin care sunt reprezentate datele în calculator (sistem binar). . Pentru conectarea la internet. acesta include atât programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la furnizorul de servicii Internet. sunt necesare 4 tonuri diferite. În reţelele de mare viteză/mare distanţă sunt necesare modemuri corespunzătoare: radiomodem-urile. În transmisia pe liniile telefonice. Pe lângă rolul de modem. câte două pentru fiecare direcţie. Modemul de cablu este preferabil celui de dial-up. iar altele care nu au decât Data şi Fax. Pentru a permite comunicaţia în ambele direcţii simultan (full-duplex). frecvenţa tonurilor trebuie să aparţină spectrului audio. măsurată în multipli de biţi pe secundă (bps). fiind dotate cu un controller care previne coliziunea pachetelor de date şi transmisia eronată a acestora. adică transformarea semnalului digital de la ieşirea calculatorului în semnal analogic (undă sinusoidală).6 kbps. Denumirea dispozitivului provine din cele două roluri pe care le are într-o reţea: modulare-demodulare. dispozitivele actuale au fost completate cu funcţia de fax. sunt necesare: • Un calculator compatibil IBM sau Macintosh. Acestea permit funcţionarea simultană în mai multe frecvenţe. unde este realizată transformarea inversă a semnalului .din analogic în digital.

urile pot fi : • Externe: cele care sunt plasate în afara unităţii centrale • Interne: cele care se găsesc în interiorul unităţii centrale. . Din punct de vedere al amplasării în raport cu computerul.• Abonarea la un furnizor de servicii internet. modem. se instalează într-un slot PCI sau ISA. având integrat portul serial propriu.

utlook Express Outlook Express este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată pentru a trimite şi primi mesaje electronice (e-mailuri) prin Internet. Observaţie : Pe bara de instrumente pot exista mai multe butoane. Bara de instrumente conţine următoarele butoane: • Create Mail – creează un mesaj nou • Send / Recv – trimite / primeşte mesaje • Addresses – agenda electronică cu adresele de e-mail • Find – caută anumite mesaje. . Moduri de lansare: • dublu click pe icoana de pe desktop • Butonul Start -> All Programs Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows.

.Directoarele standard din fereastra Folders sunt: • Inbox – directorul de mesaje primite • Outbox – directorul de mesaje care urmează să fie trimise • Send Items – directorul de mesaje trimise • Deleted Items – directorul de mesaje şterse • Drafts – directorul de mesaje în curs de redactare.

Pentru a trimite mesajul se va da click pe Send . . care deschide o fereastră de editare de mesaje: To – adresa de email propriu-zisă (sau din Agendă). Cc (sau Bcc ) – copie la indigo a acestui mesaj pe care îl va primi altă persoană Subject – titlul mesajului şi corpul mesajului.Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură Create Mail .

Butonul Encrypt (sigiliu digital) asigură confidenţialitate mesajelor prin cifrarea simetrică şi autentificarea originii lor prin semnătură digitală.Butonul ( Attach ) se foloseşte pentru a ataşa fişiere mesajului. Butonul Sign se foloseşte pentru semnături digitale. . Butonul ( Priority ) se foloseşte pentru a ataşa mesajului importanţa lui.

cu păstrarea conţinutului şi a antetului..Dacă ai primit un mesaj şi doreşti să trimiţi înapoi un răspuns. iar ca titlul apare Fwd: …. poţi proceda astfel: • Reply răspuns (adresa destinatarului va fi completată. iar la subiect va apare Re: …) • Reply All trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde • Forward trimite mesajul la o adresă specificată. .

.

.

prin actualizări continue folosind inteligenţa artificială şi motoare de auto-învăţare o Funcţiona cu orice tip de sistem de e-mail Crearea primei linii de apărare • . imagini neadecvate şi alt conţinut nociv care pot compromite serios activitatea unei firme . care contribuie la reducerea riscurilor inerente ale comunicării prin e-mail. la un preţ foarte accesibil. din ce în ce mai complexe. un instrument de afaceri esenţial.Express managed e-mail security Servicii IBM de securitate a datelor pentru protecţia mesageriei Prima linie de apărare împotriva atacurilor prin e-mail. personal IT dedicat sau eforturi de întreţinere complexe o Fi simplu de instalat. Soluţia conţine un pachet complet de servicii care scanează şi monitorizează e-mail-urile din internet înainte ca acestea să ajungă în reţea. fără îndoială. spam. lider mondial în domeniul serviciilor administrate de securitate a e-mail-urilor. în afara reţelei. Din păcate însă. imagini neadecvate şi alt fel de conţinut nedorit. Express managed e-mail security oferă patru module opţionale care interceptează şi restricţionează transferul e-mail-urilor care conţin viruşi. IBM a creat soluţia Express managed e-mail security. E-mailul poate transporta viruşi. Pentru soluţionarea acestor probleme. Folosind tehnologia MessageLabs. atacurile venite prin e-mail o Asigura un cost total de proprietate (TCO) scăzut şi costuri predictibile bazate pe numărul utilizatorilor de e-mail dintr-o companie o Nu avea nevoie de hardware şi software suplimentare. fără viruşi. configurat şi administrat o Asigura service şi asistenţă 24x7x365 în întreaga lume cu monitorizarea atacurilor şi răspuns adecvat o Asigura protecţie în timp real la atacurile viruşilor o Îmbunătăţi productivitatea angajaţilor o Se putea dezvolta odată cu evoluţia cerinţelor unei organizaţii o Combate atacurile dinamice. e-mail-ul este. acest serviciu administrat al IBM a fost conceput pentru a oferi o protecţie îmbunătăţită şi un răspuns mai rapid la atacurile tot mai numeroase asupra organizaţiilor. protejând astfel e-mail-ul companiei de conţinut nociv şi distructiv. spam.influenţând productivitatea angajaţilor şi reprezentând un risc potenţial pentru întreaga organizaţie. • Soluţia a fost concepută pentru a: o Asigura utilizatorilor de e-mail un inbox mai curat. spam sau alt conţinut nedorit o Păstra în carantină. înainte ca acestea să afecteze reţeaua În lumea conectată în care trăim. el reprezintă şi o ameninţare serioasă asupra securităţii.

.un furnizor puternic şi de încredere . Symantec Mail Security pentru Microsoft Exchange. să arhiveze şi să administreze într-un mod sigur mediile Microsoft Exchange din companiile mici şi mijlocii. deoarece serviciile sunt asigurate non-stop de IBM . Mai mult. companiile nu trebuie să facă eforturi bugetare substanţiale. anti-spam. control al imaginilor şi control al conţinutului. Acestea sunt arhivate pe sistemele de stocare şi protejate de Backup Exec. flexibilă. sigură. Costurile de subscriere depind de opţiunile selectate şi de numărul de utilizatori. iar opţiunile de securitate alese devin funcţionale imediat. Preţul pentru un astfel de produs începe de la 54 700 de dolari. Acest serviciu se bazează pe cea mai avansată tehnologie existentă şi pe o infrastructură globală puternică. pot fi adăugate rapid resursele suplimentare necesare. care acţionează ca o primă linie de apărare prin scanarea e-mail-urilor şi îndepărtarea ameninţărilor asupra reţelei • Gestionarea costurilor şi complexităţii IT Soluţia Express managed e-mail security este disponibilă la un preţ deosebit de competitiv prin intermediul partenerilor de afaceri IBM locali. Dell Secure Exchange constă din servere PowerEdge. Deoarece nu necesită achiziţia şi instalarea de produse hardware şi software suplimentare. creat special pentru a ajuta organizaţiile în ascensiune să facă faţă provocărilor lumii „on demand”. Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor Dell şi Symantec au eleborat un pachet format din echipamente şi aplicaţii care să controleze. riscurile fiind limitate. fiecare modul selectat incluzând şi suport IBM Help Desk. Produsul. Componentele de securitate disponibile sunt: anti-virus.Serviciile Express managed e-mail security fac parte din portofoliul de soluţii IBM Express Advantage™. Odată cu creşterea nevoilor organizaţiei. care poate efectua scanări anti-virus ale e-mailurilor. Symantec Enterprise Vault şi Backup Exec. are şi capabilitatea de a arhiva şi de a recupera mesaje.organizaţiile îşi pot folosi resursele pentru îndeplinirea activităţilor de bază. Pachetul este destinat companiilor care au între 500 şi 2000 de adrese de e-mail. instalarea fiind foarte simplă. sisteme de stocare PowerVault şi aplicaţiile Symantec Mail Security 8200.

emoticoanele de text sunt deseori înlocuite automat cu mici imagini corespunzătoare. Formele digitale ale emoticoanelor au fost incluse pe Internet la propunerea lui Scott Fahlman. emoticon Un smiley este o schiţă a unei feţe zâmbitoare. ele fiind utilizate în mod obişnuit în cazul textelor pline de umor. Utilizarea emoticoanelor datează din secolul al XIX-lea. de asemenea. .Smiley. într-un mesaj din 19 septembrie 1982. Emoticoane. Un emoticon este o expresie textuală ce reprezintă starea de spirit a unei persoane sau expresia feţei. care au ajuns să fie numite. Pe forum-urile web. de obicei galbenă. Ele sunt adesea folosite pentru a atenţiona asupra stării emoţionale dintr-un răspuns sau o declaraţie şi pot schimba interpretarea unui text simplu.

aşa cum se poate observa în capturile alăturate. .Emoticoanele variază ca mărime. formă şi culoare.

.Pentru a: • insera faţa care zâmbeşte nu trebuie decât să se tastateze : = ) şi va apărea J (faţa zâmbitoare sau smiley face) • indica tăcerea: -X • indica o privire şocată: -O.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful