Istoria Internetului

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele. La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale. Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet. În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importanţa printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical

democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul. Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet. 10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile. În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite. Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Softwareul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare. Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare. Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume. Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere. Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.

Protocolul TCP/IP
Definiţia protocolului TCP/IP TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor. TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat. Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP. Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează. La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg. Cum funcţionează… Protocolul TCP/IP este compus din patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea şi Acces la reţea. Modelul TCP/IP este asemănător cu modelul OSI (Open Systems Interconnection). Atentie: A nu se confunda numele nivelurilor TCP/IP cu numele nivelurile din OSI.

Nivelul Aplicaţie Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele de nivel înalt, codificarea, şi controlul dialogului, împachetarea datelor şi trimiterea lor la următoarele niveluri. El comasează nivelurile Aplicaţie, Prezentare şi Sesiune din modelul OSI

Nivelul Aplicaţie conţine următoarele protocoale de nivel înalt:
• • • • • •

Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS E-mail: SMTP Remote: telnet, rlogin Managementul de reţele: SNMP Managementul de nume: DNS HTTP

Nivelul Transport Nivelul Transport asigură conexiunea logică dintre calculatorul sursă şi calculatorul destinaţie, fluxul de date şi corecţia erorilor.

Exemple de aplicaţii care folosesc procolul UDP: • • • • DNS (DOMAIN NAME SERVER) TFTP (TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL) IPTV (TV prin Internet) VOIP (Telefonie prin Internet) Nivelul Reţea Scopul nivelul reţea este de a găsi cel mai optim traseu prin care poate trimite pachetele. TCP cere retrimiterea acelui pachet. fară retrimiterea pachetelor eronate. sliding windows şi acknowledgments. . calculatorul sursă nu inundă calculatorul destinaţie cu mai multe pachete decât poate acesta să prelucreze. UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur. destinat pentru aplicaţii care trebuie să interogheze rapid. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că. Dacă pe calculatorul destinaţie un pachet ajunge cu erori.Nivelul transport include protocoale TCP şi UDP. Nivelul reţea corespunde cu acelaşi nivel reţea din modelul OSI. TCP fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului Reţea. TCP (Trasmission Control Protocol) este un protocol orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de la un calculator să ajungă fără erori pe orice alt calculator din Internet. Toate aceste lucruri sunt realizate prin utilizarea secvenţelor de număr. UDP este folosit in aplicaţiile de transmisii video sau audio şi aplicaţii client-server.

şi alte componente se găsesc în nivelul Acces la reţea. Nivelul Acces la Reţea Nivelul Acces la Reţea se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică. adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic.Protocoalele care lucrează la nivelul Reţea din modelul TCP/IP sunt: • • • • IP (Internet Protocol) ICMP (Internet Control Message Protocol) ARP (Address Resolution Protocol) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) IP caută cea mai bună cale de a trimite pachetele. De aceea este rezonabil să presupunem că nivelul Reţea din TCP/IP funcţionează asemănător cu nivelul reţea din OSI. Nivelul de acces la reţea defineşte procedurile folosite pentru interogarea cu echipamentele de reţea şi de acces la mediu de transmisie. cum ar fi Serial Line Internet Protocol (SLIP) şi punct-la-punct Protocol (PPP) trebuie să asigure . Problemele majore se referă la dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei în reţea. Drivere. plăci de reţea. Protocolul standard. modemuri. incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie. ARP determină adresa MAC pentru adresele IP RARP determină adresa IP pentru o adresă MAC cunoscută. ICMP oferă capabilităţi de control şi în schimbul de mesaje.

prezentare şi de sesiune în propriul nivel numit Aplicaţie. Cum se formează un pachet TCP/IP O simplă comparaţie între modelul OSI şi modelul TCP/IP Asemănări: • • Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare. În cazul în care TCP/IP nivelul Transport utilizează UDP. Multe protocoale sunt necesare pentru a determina elementele de hardware şi software. TCP/IP a câştigat credibilitate din cauza protocoalelor.accesul la reţea prin intermediul unui modem de conectare. precum şi specificaţiile de transmitere la acest nivel. cu scopul de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă procesul de comunicare. TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile Legatură Date şi Fizic în propriul său nivel numit Acces la reţea. Nivelul transport din modelul OSI oferă încredere. TCP/IP pare simplu pentru că are mai puţine niveluri. acesta nu oferă încredere livrării de pachete. Internetul a fost dezvoltat pe baza standardelor de protocoale TCP/IP. . el este folosit ca un ghid. Modelul OSI nu este folosit în construcţia de reţele. chiar dacă acestea includ servicii diferite Deosebiri: • • • • TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile aplicaţie.

clientul caută un server disponibil pentru a-şi transmite mesajul 2. conectate la internet. de la care încearcă să obţină.5. Procesul se desfăşoară în patru paşi : 1. Acknowledgment . Discover . care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale. Offer . etc.oferta DHCP către client 3. WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway. o identitate (adresă IP.Dynamic Host Configuration Protocol DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private. odată cu lansarea lui Windows NT Server 3. Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router. pe o durată limitată de timp. Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP.cererea adresată de client serverului DHCP ales 4. mască de reţea. care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP.serverul transmite clientului pachetul de date solicitat. calculator cu mai multe NIC-uri. utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP. Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh. Request . urmaş al protocolului BOOTP. adresă pentru default gateway).RFC 1541: DHCP .RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP . DHCP este un mediu client server. serverelor DNS (Domain Name Service).) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe. DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF).RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension .RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol Cel mai interesant este RFC 1541. să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. Cum lucrează DHCP? Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP. DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: . .

LAN Properties .Network Connections .Internet Protocol (TCP/IP) Properties: • Obtain an IP address automatically • Obtain DNS server address automatically .Configurarea reţelei în Windows XP.LAN card . pentru alocarea dinamică a adresei (DHCP) Succesiunea etapelor este: • Start .Control Panel .Internet Protocol (TCP/IP) .

care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. . În mare. DNS Generalităţi Un server de nume domeniu. este un program software. pentru un domeniu sau mai multe.Adresa IP. el asigură un serviciu. de traducere a unei adrese tip nume într-o adresă IP . Domain Name Server (DNS).

adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex.4. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor. Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi. Astfel.168. Adresele de IP sunt folosite pentru a comunica în reţelele locale sau pe Internet. protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS. În schimb. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu". cât şi prin intermediul unui nume de calculator host. deoarece sunt uşor de memorat. .linux.De exemplu. unică în Internet. şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199. fără conexiune permanentă. dacă acesta cade. ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS. Evident.ro şi după aceea se conectează la serverul web care rulează pe calculatorul cu adresa de IP obţinută de la DNS.org. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. În IPv4. site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează.0.1). în acest caz un nume de maşină. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume. Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP. De exemplu.249. În primul rând.ro. ca ftp.150.adresele IP. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". Adresele tip nume sunt folosite din comoditate. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei. un navigator web vrea să se conecteze la adresa tip nume www. standardul curent pentru comunicarea în Internet. numită adresa IP a calculatorului respectiv.cnfb. 192. atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet).cnfb. la nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet. Maparea este o simplă asociere între două elemente. adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. Un calculator se identifică printr-o adresă. dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese . 'întreabă' un server DNS adresa IP pentru www. Concepţia protocolului TCP/IP este astfel implementată încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host.

ro.yyy.yyy.zz. sau nume de domeniu DNS).rdslink. adică o adresă literală (gen www. sau www. Dacă primind o eroare pentru www. Cum funcţionează? Fiecare calculator trebuie să 'ştie' de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN. domeniul cel mai larg este ro.google. Considerând un server de nume (name server) admin. de tipul xx.rdslink.rdsnet. aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP. care .ro) şi adresa sa numerică (IP address. fiecare nivel reprezentând un domeniu.com. atunci se recepţionează o eroare pentru orice pagină web sau server mail. Dacă procesul 'resolver' din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup). homepage-ul cu adresa IP echivalentă: xx. apelate prin numele lor de domeniu. Domenii şi DNS Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii.zz.nu neapărat la nivel central. înseamnă că există o problemă DNS .tt).tt poate fi încărcat.• Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup.ro.

către alte servere DNS de pe Internet. uk Marea Britanie. mil . Aceste 13 sisteme. în ordinea subordonării. Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze. Iată câteva dintre ele: com desemnează domeniul comercial.microsoft. sunt cele 13 servere DNS ce deţin informaţia 'top level' pentru întregul sistem DNS. fr Franţa. gov . după care urmează. etc. iar admin este un computer din cadrul domeniului rdslink. org .domeniul guvernamental. trebuie să existe un sistem care să se asigure că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web. instituţii academice şi laboratoare militare.ro.domeniul militar.include domeniul rdslink. Exemplu : Dacă utilizatorul doreşte să acceseze www. operate de către mai multe companii private.C.resurse de reţea.ro. De obicei. etc. Alte servere DNS din internet vor face apel la name serverele autoritare pentru a le furniza adresa corectă a domeniului pe web. Deci luând de la dreapta la stânga un nume. us USA.com' în bara de adrese a browserului Browserul trimite un mesaj serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D. net . edu desemnează domeniul educaţional. În Internet există servere (servere DNS) care ţin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare. it Italia. Pe cea mai din stânga poziţie se află numele computerului. În Internet există domenii dedicate (standardizate). Acestea sunt serverele ce păstrează cea mai corectă şi adusă la zi informaţie privind adresa IP a unui domeniu. * Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar. Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro România.).com. De aceea există sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină . aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză.D.microsoft. * Servere DNS Rădăcină: următoarea parte a unui sistem DNS. . Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să aibă toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. restul subdomeniilor.ro: • • • • Scrie 'www.microsoft. Sigur.alte organizaţii. Serverul caută în înregistrările sale adresa sitului www. Sistemul de căutare a unui nume în Internet este următorul: DNS este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet. o va solicita unui server rădăcină. pe cea mai din dreapta poziţie se află domeniul cel mai general. int resurse internaţionale.microsoft.com Dacă nu are adresa sitului www. au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu care face periodic schimb de informaţie.

Când cineva conectat la acelaşi ISP într-o altă sesiune doreşte să se conecteze la microsoft.C. va avea adresa stocată local şi o poate rezolva mult mai rapid.com face parte din . care la rândul lui o va transmite înapoi browserului utilizatorului.1. un program de navigare în web. Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt: • Microsoft Internet Explorer • Mozilla Firefox • Apple Safari • Google Chrome • Opera Software.com. precum şi cu serverele autoritare ale fiecărui domeniu] Serverul rădăcină se conectează la adresa IP 131. prin urmare.) a configurat serverele DNS proprii.com TLD [serverul rădăcină are o listă cu toate domeniile . grafică.D.• • • • • microsoft. serverul DNS nu o va mai solicita serverelor rădăcină până când nu expiră cacheul. Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte. de unde primeşte adresa IP pentru www. Browserul este.com.) această adresă.microsoft. Acest amănunt este important. adresa poate fi păstrată în cache pentru câteva ore sau câteva zile. serverul autoritar pentru microsoft. dacă adresa IP a microsoft. dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori.com.D.Opera • Nintendo DS browser .com în cache-ul DNS propriu.com TLD [top-level-domain].microsoft.com Serverul rădăcină trimite înapoi serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.com [sau a oricărui domeniu] se schimbă în intervalul respectiv.com cunoscute. muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web. Serverul DNS al ISP-ului utilizatorului păstrează adresa www. aşa că întreabă un server rădăcină responsabil cu . video. În funcţie de modul cum Furnizorul de Servicii Internet (D.240.C.107.microsoft. Browserul se conectează la adresa IP şi primeşte paginile de la www. deoarece.

dar pot fi vizualizate. el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini. imagini şi sunet.locaţia dorită.eventual prin mai multe încercări . • Copierea informaţiilor în calculatorul propriu. în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă. • Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web. • Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web. el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. vizualizarea acestora. Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă . Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă. serviciul de ştiri. chiar dacă există deja în directorul cache. etc. serviciul ftp (transferul de fişiere). care nu pot fi modificate. de ordinul sutelor de mii de linii. Funcţii accesate cu ajutorul unui browser: • Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii. • Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul ”semnelor de carte” şi a istoricului. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă. . Elemente specifice unui browser: • Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului. • Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea. oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri. scripturi). adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL).În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text. Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit. Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text. • Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică. ori de pe propriul calculator. redimensionate sau deplasate. caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă. • Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei. numite motoare de căutare. • Urmărirea conexiunilor dintre documentele html.

Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. special proiectat pentru Web. în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat. interconectate prin tehnologia Hipertext. care permite saltul simplu de la un document sau site la altul.• Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau. aceasta se consideră ca fiind http). clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere. O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă. afişarea 3-D). Folosind protocolul HTTP. ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat. De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web. mai multe sesiuni anterioare). Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. în locul URL al paginii respective. HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii. HTTP . protocolul HTTP nu are o stare stabilă. cu un simplu click pe mouse. pentru fiecare operaţie HTTP.HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea. HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Protocolul HTTP este de tip text. în cazul unora dintre browsere. fişiere audio). Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt. Ca răspuns. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web. fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol. Astfel. cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină. serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date. astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server. Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document . Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni. • “Semnul de carte” sau ”pagina favorită”: utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată. serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil. • Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. • Aplicaţie ajutătoare – reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex. el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă.

opţional. În urma cererii (HTTP-GET). În cazul în care cererea este validată de filtru. PHP şi ASP. uneori. Serverul proxy evaluează cererea în conformitate cu normele sale de filtrare. el poate servi cererea fără a contacta serverul specificat. conexiune. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www. limba dorită ş. de exemplu. solicitarea clientului sau răspunsul serverului. sau alte resurse. şi. de a bloca site-uri nedorite • Realizarea rapoartelor de utilizare a internetului într-o companie .com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP.) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP.example. JSP. Conform OSI. În acest caz. foi de stil <CSS>. Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C). se memorează răspunsuri de la serverul de la distanţă.imagini. de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index. proxy-ul oferă resurse prin conectarea la serverul relevant şi solicitând serviciul în numele clientului.html sau altele).example. disponibile de la un alt server.a. pagina web. Un client se conectează la serverul proxy. un fişier grafic. de sunet. protocolul HTTP este de nivel aplicaţie.HTML (Hyper Text Markup Language). De exemplu. sau pagini generate dinamic <SSI. atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. care acţionează ca intermediar pentru cereri de la clienţii care solicită resurse de la alte servere. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP. urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate . Un server proxy are mai multe scopuri. cum ar fi un fişier. Dacă informaţiile nu pot fi transmise. Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser. În prima fază numele (adresa) www.NET>). şi returnează cererile ulterioare pentru acelaşi conţinut în mod direct. un server proxy este un server (un sistem de computer sau un program de aplicaţie). scripturi <Javascript>. Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP. animaţie sau video. solicitând unele servicii. HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer. poate filtra traficul după adresa IP sau protocol. Un server proxy poate modifica. Dintre acestea pot fi menţionate: • Păstrarea calculatoarelor din spatele lui anonime • Reducerea timpului de accesare a resurselor (prin memoria cache) • Aplicarea politicii de accesare a serviciilor de reţea sau de conţinut. În reţele de calculatoare.com.

de exemplu anonymizing proxy. Implementările Web urmează un model standard de programe client – server. chat. există riscul ca un server proxy rău intenţionat să poată înregistra tot ceea ce a fost trimis. nu neapărat un risc. care ştiu cum să extragă datele. WWW (World Wide Web) World Wide Web (sau simplu Web ) reprezintă ansamblul documentelor de natură hypertext distribuite fie pe Internet. un server HTTP într-un site web). dar ignoră modul de prezentare a acestora pentru utilizator. Internet Explorer. Un inconvenient.• Securitatea sau controlul parental pe anumite site-uri • Scanarea conţinutului transmis înainte de trimitere • Protecţia împotriva scurgerii datelor • Depăşirea restricţiilor regionale. Arhitectura WWW este una a clienţilor (precum Nestcape Navigator. PORTAL Ce este un portal? Un site folosit pe post de uşă de intrare în Internet sau ca punct de plecare/agregare a multor altor siteuri şi servicii online (de la informaţii utile. Mosaic sau Lynx). . mai ales într-o formă necriptată. Aceste documente distribuite pe Web (numite şi pagini web) sunt scrise în limbaj HTML. dar nu şi originea lor şi a serverelor. inclusiv datele de conectare si parolele necriptate. toate datele trimise la serviciul folosit (de exemplu. fie în reţelele locale. este acela că utilizatorii de proxy pot fi blocaţi pe unele site-uri web. Prin urmare. În utilizarea unui server proxy. email până la shopping şi linkuri). trebuie să treacă prin server proxy înainte de a fi trimis mai departe. care ştiu cum să prezinte datele.

Un site de web care oferă o gamă largă de servicii şi resurse. de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu trebuie să depăşească 200 de cuvinte.ro este considerat un portal resurse de e-democraţie şi guvernare electronică în România. Numărul legăturilor roşii este limitat. .edemocratie. precum email. Atractiv . Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece se bazează doar pe acel subiect. Estetica portalului trebuie să fie una plăcută. De exemplu www. Un portal de calitate este un portal care se află printre cele mai bune portaluri. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu major. motoare de căutare şi magazine virtuale. Culorile trebuie să fie în ton cu conţinutul acestuia. Portalurile de calitate se pot propune după următoarele criterii: Acesta trebuie să fie: • Util . forum.

Formularele pot varia de la o simplă caseta de text. câmpuri de editare etc. pentru introducerea unui şir de caractere pe post de cheie de căutare . În continuare va fi prezentată partea de formular.element caracteristic tuturor motoarelor de cautare din Web. Această tehnică se bazează pe două elemente: pagina Web care afişează formularul virtual în browserul clientului şi programul (scriptul) de pe server. Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o perioadă scurtă de timp. care procesează datele din formularul completat şi trimis de client. se încarcă rapid şi este mai ieftin. Este simplist. Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane. care oferă facilităţi puternice de transmisie a datelor. chat şi alte lucruri care pot anima prezenţa pe web. backend de administrare. statistici. Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare. Care este diferenţa dintre un site static şi un portal? Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. cu multiple secţiuni.• Bine întreţinut . până la o structură complexă. formulare online. prin intermediul browserului său. casete de selecţie. forum de discuţii. mai exact cum poate fi creat un astfel de formular în . Formularele Web permit utilizatorilor să introducă efectiv informaţii şi să le transmită serverului.

O aplicaţie dedicată de pe server analizează formularul completat şi (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date. toate datele sunt trimise în perechi „nume=valoare”. Formularele Web pot conţine zone de introducere text. sunt permise cantităţi mari de date (de ordinul MB). 2. Dacă este necesar serverul expediază un răspuns utilizatorului. butoane de selecţie şi butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a şterge din formular datele introduse anterior. Tag-ul „form” Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> şi </form>. butoane radio.HTML. Există două atribute esenţiale ale tag-ului <form>: 1. dar acestea nu pot fi imbricate. Pot exista mai multe astfel de formulare pe o pagină.precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinaţie. Atributul “action” .în acest caz. cu tag-uri obişnuite. ”Action” menţionează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta formularul. Acest tag specifică browserului că blocul respectiv este un formular virtual. deoarece browserul le afişează una după alta pe pagină. Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl. C. Unix shell. fără să le formateze. La trimiterea datelor formularului înapoi la server. permite trimiterea unor cantităţi mici de date (maxim 1 Kb). Realizarea unei pagini web ce conţine un formular cuprinde următoarele etape: 1. 2. Elementele formularului trebuie să fie organizate pe pagină. 3. Poate lua valorile: • get (valoarea implicită) . datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul “action”. Atributul “method” precizează metoda utilizată de browser pentru transmiterea formularului. Exemplu: . PHP. • post .în acest caz datele sunt expediate separate. Utilizatorul completează formularul şi îl expediează unui server.

Pentru fiecare element <input> trebuie să precizăm : • Atributul ”type”.datele prezente în câmp nu pot fi modificate. trimise înapoi la server. buton radio etc. • Atributul ”readonly“ . • Atributul ”size“ . sunt compuse din perechi nume=valoare.indică tipul datelor care vor fi introduse: text. Aceste elemente se specifică prin tag-ul <input>. Pentru a preciza tipul de eticheta <input> se foloseşte atributul type care poate lua valorile: • type="text" . .indică numărul maxim de caractere introduse în câmp.indică numărul de caractere vizibile din câmp.Tag-ul „input” În interiorul blocului <form> trebuie inserate elemente care să fie afişate pe pagină. pentru editare.indică numele asociat câmpului respectiv. • Atributul ”name” . • Atributul ”maxlenght“ . buton.casetă de text. deoarece datele formularului. simplu.

buton de ştergere. Un astfel de buton poate fi inserat într-un formular. care vor permite executarea unor comenzi..php" method="post"> <input type="image" src="trimite. Pentru a insera un buton într-un formular se utilizează eticheta <input>.buton de expediere. Există şi o altă modalitate de a introduce un buton într-o pagină Web şi anume prin intermediul blocului <button> . • type="reset" . • type="submit" . sau poate fi introdus oriunde în pagină pentru iniţierea unor acţiuni independente de formulare. în acest caz el declanşând acţiuni legate de acel formular. • type="checkbox" – casetă de validare. Alte două atribute ale elementului "button" pot fi: • name.buton pentru selectarea unui singur element dintr-un grup. având atributul type cu valoarea "button".gif" alt="Trimite"> </form> .. • type="file" – casetă de fişiere pentru upload. </button> se poate afla un text sau un marcaj de inserare a unei imagini. • type=”image”. Exemplu: <form action="script. care permite ataşarea unui nume butonului • value. În corpul blocului <button> . Butoane Un formular poate să conţină butoane. care primeşte ca valoare textul ce va fi afişat pe buton.. </button>. Butoanele din formular se pot particulariza folosind atributul type=”image” în cadrul etichetei input şi indicând fişierul imagine. • type="radio" .butonul va fi înlocuit cu o imagine.• type="password" – casetă de text tip parolă..

ceea ce înseamnă că avem mai multe butoane radio. utilizatorul poate selecta doar unul dintre ele (celelalte se deselectează automat). Exemplu: .Butonul radio Butoanele radio se folosesc de obicei în grup. cu valori diferite şi nume identice. Butoanele radio se introduc prin eticheta <input> cu atributul type având valoarea "radio".

selectând imaginea..în acest caz: o o întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a editorului se produce numai când doreşte utilizatorul. Exemplu: <input type=”image” src=”buton.</textarea>. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. în locul butonului „Submit”. Exemplu: <select name ="nume"> <option>Procesor</option> <option>Placa de bază</option> <option>Placa video</option> </select> Zone de text Zonele de text sunt multi-linie care permit introducerea textelor. cu atributele : • “cols”. • “wrap”-(word wrap= trecerea cuvintelor pe rândul următor). Zona este specificată prin tag-ul <textarea>. Acest atribut poate primi următoarele valori: • "off" .gif” name=”buton”> Liste de selectie Într-un formular pot exista liste de selecţie. imaginile dintr-un formular fiind utilizate la trimiterea datelor. în interiorul blocului de selecţie fiind specificate opţiunile cu eticheta <option> . care determină comportamentul câmpului de editare relativ la sfârşitul de linie. </select>.. împreună cu celelalte date din formular. . Acestea sunt specificate prin tag-ul dublu <select> ..numărul de linii afişate simultan. De obicei. coordonatele nu se procesează.numărul de caractere afişate într-o linie. </option>. se transmit serverului coordonatele imaginii. Astfel.Imagini În formulare pot fi inserate imagini. • “rows” . • “name” .ataşarea unui nume câmpului de editare multilinie..

Exemplu: <html> <body><h1>Un formular cu un camp de editare multilinie</h1> <hr> <form action="images.în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. • "soft“.com" method="post"> <textarea name="text multilinie" cols="30" rows="5" wrap="off"> Prima linie din textul initial.• "hard". A doua linie din textul initial. nu se include caracterul de sfârşit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul. </textarea> <input type="reset"> <input type="submit"> </form></body> </html> .în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului.

care nu vor fi afişate pe pagină . Exemplu: <input type=”hidden” name=”nume_c” value=”Rex”> Exemplu de formular: .Zone ascunse În formulare. pot exista zone ascunse.

.

măsurată în multipli de biţi pe secundă (bps). Un modem de linie telefonică va converti nivelele logice 0 şi 1. iar altele care nu au decât Data şi Fax. Modemul de cablu este preferabil celui de dial-up. Viteza modemului condiţionează rapiditatea de afişare a imaginilor pe ecran. În reţelele de mare viteză/mare distanţă sunt necesare modemuri corespunzătoare: radiomodem-urile. dispozitivele actuale au fost completate cu funcţia de fax. Pentru a permite comunicaţia în ambele direcţii simultan (full-duplex). pentru a putea fi purtat de mediul de transmisie spre celălalt calculator. frecvenţa tonurilor trebuie să aparţină spectrului audio. sunt necesare: • Un calculator compatibil IBM sau Macintosh. sunt necesare 4 tonuri diferite. Prima categorie oferă avantajul folosirii modemului şi pentru convorbiri telefonice. cât şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie de reţeaua Internet. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV. unde radio). iar viteza de transfer este mai mare decât în cazul conexiunii dial-up.6 kbps.din analogic în digital. • Un modem care să aibă o viteză de transmisie de cel puţin 57.Modemul este un dispozitiv care permite conectarea calculatoarelor la distanţă. prin care sunt reprezentate datele în calculator (sistem binar). Un parametru esenţial pentru un modem este viteza de transmisie. adică transformarea semnalului digital de la ieşirea calculatorului în semnal analogic (undă sinusoidală). în diferite tonuri. câte două pentru fiecare direcţie. Acestea permit funcţionarea simultană în mai multe frecvenţe. transferul datelor realizându-se printr-un mediu de transmisie (linie telefonică. Data&Fax". În transmisia pe liniile telefonice. deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă. Pe lângă rolul de modem. fiind dotate cu un controller care previne coliziunea pachetelor de date şi transmisia eronată a acestora. folosind conexiunea directă prin modem. Pentru conectarea la internet. • Software pentru internet. Denumirea dispozitivului provine din cele două roluri pe care le are într-o reţea: modulare-demodulare. acesta include atât programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la furnizorul de servicii Internet. unde este realizată transformarea inversă a semnalului . Există dispozitive ale căror caracteristici sunt "Voice. .

. Din punct de vedere al amplasării în raport cu computerul.• Abonarea la un furnizor de servicii internet. se instalează într-un slot PCI sau ISA. modem.urile pot fi : • Externe: cele care sunt plasate în afara unităţii centrale • Interne: cele care se găsesc în interiorul unităţii centrale. având integrat portul serial propriu.

. Moduri de lansare: • dublu click pe icoana de pe desktop • Butonul Start -> All Programs Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows. Bara de instrumente conţine următoarele butoane: • Create Mail – creează un mesaj nou • Send / Recv – trimite / primeşte mesaje • Addresses – agenda electronică cu adresele de e-mail • Find – caută anumite mesaje.utlook Express Outlook Express este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată pentru a trimite şi primi mesaje electronice (e-mailuri) prin Internet. Observaţie : Pe bara de instrumente pot exista mai multe butoane.

.Directoarele standard din fereastra Folders sunt: • Inbox – directorul de mesaje primite • Outbox – directorul de mesaje care urmează să fie trimise • Send Items – directorul de mesaje trimise • Deleted Items – directorul de mesaje şterse • Drafts – directorul de mesaje în curs de redactare.

Pentru a trimite mesajul se va da click pe Send . Cc (sau Bcc ) – copie la indigo a acestui mesaj pe care îl va primi altă persoană Subject – titlul mesajului şi corpul mesajului. .Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură Create Mail . care deschide o fereastră de editare de mesaje: To – adresa de email propriu-zisă (sau din Agendă).

. Butonul Sign se foloseşte pentru semnături digitale. Butonul ( Priority ) se foloseşte pentru a ataşa mesajului importanţa lui. Butonul Encrypt (sigiliu digital) asigură confidenţialitate mesajelor prin cifrarea simetrică şi autentificarea originii lor prin semnătură digitală.Butonul ( Attach ) se foloseşte pentru a ataşa fişiere mesajului.

iar la subiect va apare Re: …) • Reply All trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde • Forward trimite mesajul la o adresă specificată. . cu păstrarea conţinutului şi a antetului. iar ca titlul apare Fwd: …. poţi proceda astfel: • Reply răspuns (adresa destinatarului va fi completată..Dacă ai primit un mesaj şi doreşti să trimiţi înapoi un răspuns.

.

.

din ce în ce mai complexe. personal IT dedicat sau eforturi de întreţinere complexe o Fi simplu de instalat. un instrument de afaceri esenţial. el reprezintă şi o ameninţare serioasă asupra securităţii. în afara reţelei. Pentru soluţionarea acestor probleme. lider mondial în domeniul serviciilor administrate de securitate a e-mail-urilor. e-mail-ul este. IBM a creat soluţia Express managed e-mail security. imagini neadecvate şi alt conţinut nociv care pot compromite serios activitatea unei firme . acest serviciu administrat al IBM a fost conceput pentru a oferi o protecţie îmbunătăţită şi un răspuns mai rapid la atacurile tot mai numeroase asupra organizaţiilor. Folosind tehnologia MessageLabs.influenţând productivitatea angajaţilor şi reprezentând un risc potenţial pentru întreaga organizaţie. E-mailul poate transporta viruşi. prin actualizări continue folosind inteligenţa artificială şi motoare de auto-învăţare o Funcţiona cu orice tip de sistem de e-mail Crearea primei linii de apărare • . spam. spam sau alt conţinut nedorit o Păstra în carantină. Soluţia conţine un pachet complet de servicii care scanează şi monitorizează e-mail-urile din internet înainte ca acestea să ajungă în reţea. protejând astfel e-mail-ul companiei de conţinut nociv şi distructiv. configurat şi administrat o Asigura service şi asistenţă 24x7x365 în întreaga lume cu monitorizarea atacurilor şi răspuns adecvat o Asigura protecţie în timp real la atacurile viruşilor o Îmbunătăţi productivitatea angajaţilor o Se putea dezvolta odată cu evoluţia cerinţelor unei organizaţii o Combate atacurile dinamice. la un preţ foarte accesibil. • Soluţia a fost concepută pentru a: o Asigura utilizatorilor de e-mail un inbox mai curat. fără îndoială.Express managed e-mail security Servicii IBM de securitate a datelor pentru protecţia mesageriei Prima linie de apărare împotriva atacurilor prin e-mail. care contribuie la reducerea riscurilor inerente ale comunicării prin e-mail. Din păcate însă. fără viruşi. atacurile venite prin e-mail o Asigura un cost total de proprietate (TCO) scăzut şi costuri predictibile bazate pe numărul utilizatorilor de e-mail dintr-o companie o Nu avea nevoie de hardware şi software suplimentare. spam. imagini neadecvate şi alt fel de conţinut nedorit. înainte ca acestea să afecteze reţeaua În lumea conectată în care trăim. Express managed e-mail security oferă patru module opţionale care interceptează şi restricţionează transferul e-mail-urilor care conţin viruşi.

Odată cu creşterea nevoilor organizaţiei. Mai mult.organizaţiile îşi pot folosi resursele pentru îndeplinirea activităţilor de bază. Symantec Mail Security pentru Microsoft Exchange. Dell Secure Exchange constă din servere PowerEdge. Costurile de subscriere depind de opţiunile selectate şi de numărul de utilizatori. anti-spam. companiile nu trebuie să facă eforturi bugetare substanţiale. riscurile fiind limitate. flexibilă. sisteme de stocare PowerVault şi aplicaţiile Symantec Mail Security 8200. . Preţul pentru un astfel de produs începe de la 54 700 de dolari.un furnizor puternic şi de încredere . creat special pentru a ajuta organizaţiile în ascensiune să facă faţă provocărilor lumii „on demand”. Pachetul este destinat companiilor care au între 500 şi 2000 de adrese de e-mail. iar opţiunile de securitate alese devin funcţionale imediat. care acţionează ca o primă linie de apărare prin scanarea e-mail-urilor şi îndepărtarea ameninţărilor asupra reţelei • Gestionarea costurilor şi complexităţii IT Soluţia Express managed e-mail security este disponibilă la un preţ deosebit de competitiv prin intermediul partenerilor de afaceri IBM locali. Componentele de securitate disponibile sunt: anti-virus. Produsul. deoarece serviciile sunt asigurate non-stop de IBM . sigură. control al imaginilor şi control al conţinutului. pot fi adăugate rapid resursele suplimentare necesare. Symantec Enterprise Vault şi Backup Exec. să arhiveze şi să administreze într-un mod sigur mediile Microsoft Exchange din companiile mici şi mijlocii. are şi capabilitatea de a arhiva şi de a recupera mesaje. instalarea fiind foarte simplă. fiecare modul selectat incluzând şi suport IBM Help Desk.Serviciile Express managed e-mail security fac parte din portofoliul de soluţii IBM Express Advantage™. care poate efectua scanări anti-virus ale e-mailurilor. Acestea sunt arhivate pe sistemele de stocare şi protejate de Backup Exec. Deoarece nu necesită achiziţia şi instalarea de produse hardware şi software suplimentare. Acest serviciu se bazează pe cea mai avansată tehnologie existentă şi pe o infrastructură globală puternică. Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor Dell şi Symantec au eleborat un pachet format din echipamente şi aplicaţii care să controleze.

Un emoticon este o expresie textuală ce reprezintă starea de spirit a unei persoane sau expresia feţei. ele fiind utilizate în mod obişnuit în cazul textelor pline de umor. de obicei galbenă. emoticoanele de text sunt deseori înlocuite automat cu mici imagini corespunzătoare. Emoticoane. Utilizarea emoticoanelor datează din secolul al XIX-lea. . Formele digitale ale emoticoanelor au fost incluse pe Internet la propunerea lui Scott Fahlman. emoticon Un smiley este o schiţă a unei feţe zâmbitoare.Smiley. Pe forum-urile web. într-un mesaj din 19 septembrie 1982. de asemenea. Ele sunt adesea folosite pentru a atenţiona asupra stării emoţionale dintr-un răspuns sau o declaraţie şi pot schimba interpretarea unui text simplu. care au ajuns să fie numite.

Emoticoanele variază ca mărime. aşa cum se poate observa în capturile alăturate. formă şi culoare. .

Pentru a: • insera faţa care zâmbeşte nu trebuie decât să se tastateze : = ) şi va apărea J (faţa zâmbitoare sau smiley face) • indica tăcerea: -X • indica o privire şocată: -O. .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful