Istoria Internetului

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele. La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale. Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet. În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importanţa printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical

democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul. Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet. 10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile. În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite. Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Softwareul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare. Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare. Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume. Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere. Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.

Protocolul TCP/IP
Definiţia protocolului TCP/IP TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor. TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat. Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP. Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează. La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg. Cum funcţionează… Protocolul TCP/IP este compus din patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea şi Acces la reţea. Modelul TCP/IP este asemănător cu modelul OSI (Open Systems Interconnection). Atentie: A nu se confunda numele nivelurilor TCP/IP cu numele nivelurile din OSI.

Nivelul Aplicaţie Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele de nivel înalt, codificarea, şi controlul dialogului, împachetarea datelor şi trimiterea lor la următoarele niveluri. El comasează nivelurile Aplicaţie, Prezentare şi Sesiune din modelul OSI

Nivelul Aplicaţie conţine următoarele protocoale de nivel înalt:
• • • • • •

Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS E-mail: SMTP Remote: telnet, rlogin Managementul de reţele: SNMP Managementul de nume: DNS HTTP

Nivelul Transport Nivelul Transport asigură conexiunea logică dintre calculatorul sursă şi calculatorul destinaţie, fluxul de date şi corecţia erorilor.

UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur. calculatorul sursă nu inundă calculatorul destinaţie cu mai multe pachete decât poate acesta să prelucreze. fară retrimiterea pachetelor eronate.Nivelul transport include protocoale TCP şi UDP. Dacă pe calculatorul destinaţie un pachet ajunge cu erori. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că. . Nivelul reţea corespunde cu acelaşi nivel reţea din modelul OSI. destinat pentru aplicaţii care trebuie să interogheze rapid. UDP este folosit in aplicaţiile de transmisii video sau audio şi aplicaţii client-server. Exemple de aplicaţii care folosesc procolul UDP: • • • • DNS (DOMAIN NAME SERVER) TFTP (TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL) IPTV (TV prin Internet) VOIP (Telefonie prin Internet) Nivelul Reţea Scopul nivelul reţea este de a găsi cel mai optim traseu prin care poate trimite pachetele. sliding windows şi acknowledgments. Toate aceste lucruri sunt realizate prin utilizarea secvenţelor de număr. TCP cere retrimiterea acelui pachet. TCP fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului Reţea. TCP (Trasmission Control Protocol) este un protocol orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de la un calculator să ajungă fără erori pe orice alt calculator din Internet.

cum ar fi Serial Line Internet Protocol (SLIP) şi punct-la-punct Protocol (PPP) trebuie să asigure . Drivere. incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie. adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic. plăci de reţea. ARP determină adresa MAC pentru adresele IP RARP determină adresa IP pentru o adresă MAC cunoscută.Protocoalele care lucrează la nivelul Reţea din modelul TCP/IP sunt: • • • • IP (Internet Protocol) ICMP (Internet Control Message Protocol) ARP (Address Resolution Protocol) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) IP caută cea mai bună cale de a trimite pachetele. şi alte componente se găsesc în nivelul Acces la reţea. Problemele majore se referă la dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei în reţea. ICMP oferă capabilităţi de control şi în schimbul de mesaje. Nivelul de acces la reţea defineşte procedurile folosite pentru interogarea cu echipamentele de reţea şi de acces la mediu de transmisie. Nivelul Acces la Reţea Nivelul Acces la Reţea se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică. modemuri. Protocolul standard. De aceea este rezonabil să presupunem că nivelul Reţea din TCP/IP funcţionează asemănător cu nivelul reţea din OSI.

TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile Legatură Date şi Fizic în propriul său nivel numit Acces la reţea. Cum se formează un pachet TCP/IP O simplă comparaţie între modelul OSI şi modelul TCP/IP Asemănări: • • Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare. cu scopul de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă procesul de comunicare. . Modelul OSI nu este folosit în construcţia de reţele.accesul la reţea prin intermediul unui modem de conectare. TCP/IP a câştigat credibilitate din cauza protocoalelor. acesta nu oferă încredere livrării de pachete. În cazul în care TCP/IP nivelul Transport utilizează UDP. Nivelul transport din modelul OSI oferă încredere. Internetul a fost dezvoltat pe baza standardelor de protocoale TCP/IP. prezentare şi de sesiune în propriul nivel numit Aplicaţie. TCP/IP pare simplu pentru că are mai puţine niveluri. precum şi specificaţiile de transmitere la acest nivel. chiar dacă acestea includ servicii diferite Deosebiri: • • • • TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile aplicaţie. el este folosit ca un ghid. Multe protocoale sunt necesare pentru a determina elementele de hardware şi software.

Cum lucrează DHCP? Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP.5. etc. Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh.Dynamic Host Configuration Protocol DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private. Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP. Offer . Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router. conectate la internet.RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP . adresă pentru default gateway). utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP.RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol Cel mai interesant este RFC 1541.) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe. să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea.serverul transmite clientului pachetul de date solicitat. DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF).clientul caută un server disponibil pentru a-şi transmite mesajul 2. Request .cererea adresată de client serverului DHCP ales 4. o identitate (adresă IP. pe o durată limitată de timp.oferta DHCP către client 3.RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension . serverelor DNS (Domain Name Service). odată cu lansarea lui Windows NT Server 3. DHCP este un mediu client server. calculator cu mai multe NIC-uri. Discover . care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale. urmaş al protocolului BOOTP. .RFC 1541: DHCP . de la care încearcă să obţină. Acknowledgment . care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP. mască de reţea. WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway. Procesul se desfăşoară în patru paşi : 1. DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: .

pentru alocarea dinamică a adresei (DHCP) Succesiunea etapelor este: • Start .Internet Protocol (TCP/IP) .Configurarea reţelei în Windows XP.LAN card .Network Connections .LAN Properties .Internet Protocol (TCP/IP) Properties: • Obtain an IP address automatically • Obtain DNS server address automatically .Control Panel .

el asigură un serviciu.Adresa IP. de traducere a unei adrese tip nume într-o adresă IP . este un program software. În mare. Domain Name Server (DNS). . care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. pentru un domeniu sau mai multe. DNS Generalităţi Un server de nume domeniu.

adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. 'întreabă' un server DNS adresa IP pentru www. unică în Internet.linux. Un calculator se identifică printr-o adresă. protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS. DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit.cnfb. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu".De exemplu. cât şi prin intermediul unui nume de calculator host. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei. Maparea este o simplă asociere între două elemente. ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. De exemplu. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume. Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară. 192. dacă acesta cade. În primul rând. IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor. deoarece sunt uşor de memorat. Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP. la nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet. atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet). identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. Adresele de IP sunt folosite pentru a comunica în reţelele locale sau pe Internet. Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. Astfel.0. în acest caz un nume de maşină. un navigator web vrea să se conecteze la adresa tip nume www. dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. Adresele tip nume sunt folosite din comoditate.150. Evident.249.168. În IPv4.cnfb. . adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. numită adresa IP a calculatorului respectiv. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. standardul curent pentru comunicarea în Internet. site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează. fără conexiune permanentă. ca ftp.4.ro. şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS.1).adresele IP. În schimb. care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese . Concepţia protocolului TCP/IP este astfel implementată încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host.ro şi după aceea se conectează la serverul web care rulează pe calculatorul cu adresa de IP obţinută de la DNS.org.

atunci se recepţionează o eroare pentru orice pagină web sau server mail. adică o adresă literală (gen www. sau nume de domeniu DNS).rdslink. sau www. fiecare nivel reprezentând un domeniu. Dacă primind o eroare pentru www. apelate prin numele lor de domeniu.rdsnet. care .rdslink.ro. Cum funcţionează? Fiecare calculator trebuie să 'ştie' de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN.google.yyy. Dacă procesul 'resolver' din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup). domeniul cel mai larg este ro.ro) şi adresa sa numerică (IP address. aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP.• Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup.ro. înseamnă că există o problemă DNS .yyy.tt).nu neapărat la nivel central. Domenii şi DNS Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii. Considerând un server de nume (name server) admin. homepage-ul cu adresa IP echivalentă: xx.zz.zz.tt poate fi încărcat.com. de tipul xx.

microsoft. trebuie să existe un sistem care să se asigure că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web. org . Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze. fr Franţa. Iată câteva dintre ele: com desemnează domeniul comercial.microsoft. Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să aibă toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. us USA. De obicei. instituţii academice şi laboratoare militare. după care urmează. Serverul caută în înregistrările sale adresa sitului www. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu care face periodic schimb de informaţie. Sistemul de căutare a unui nume în Internet este următorul: DNS este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet.domeniul guvernamental.domeniul militar.ro. Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro România. Pe cea mai din stânga poziţie se află numele computerului.com Dacă nu are adresa sitului www. în ordinea subordonării.include domeniul rdslink.microsoft. it Italia. edu desemnează domeniul educaţional. o va solicita unui server rădăcină.ro: • • • • Scrie 'www.ro. sunt cele 13 servere DNS ce deţin informaţia 'top level' pentru întregul sistem DNS. int resurse internaţionale. gov . aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză. Acestea sunt serverele ce păstrează cea mai corectă şi adusă la zi informaţie privind adresa IP a unui domeniu. etc.com. iar admin este un computer din cadrul domeniului rdslink. etc. * Servere DNS Rădăcină: următoarea parte a unui sistem DNS. mil .D. Alte servere DNS din internet vor face apel la name serverele autoritare pentru a le furniza adresa corectă a domeniului pe web. . pe cea mai din dreapta poziţie se află domeniul cel mai general. În Internet există domenii dedicate (standardizate). Deci luând de la dreapta la stânga un nume.C. au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu. operate de către mai multe companii private. De aceea există sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină .resurse de reţea. * Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar. uk Marea Britanie.alte organizaţii. În Internet există servere (servere DNS) care ţin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare. restul subdomeniilor. net .microsoft. către alte servere DNS de pe Internet. Exemplu : Dacă utilizatorul doreşte să acceseze www.com' în bara de adrese a browserului Browserul trimite un mesaj serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D. Sigur.). Aceste 13 sisteme.

microsoft.com. precum şi cu serverele autoritare ale fiecărui domeniu] Serverul rădăcină se conectează la adresa IP 131. aşa că întreabă un server rădăcină responsabil cu . grafică.1.com TLD [serverul rădăcină are o listă cu toate domeniile . un program de navigare în web. Serverul DNS al ISP-ului utilizatorului păstrează adresa www. serverul autoritar pentru microsoft.C.com TLD [top-level-domain]. Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte. adresa poate fi păstrată în cache pentru câteva ore sau câteva zile.Opera • Nintendo DS browser .com. video. serverul DNS nu o va mai solicita serverelor rădăcină până când nu expiră cacheul. Acest amănunt este important.107.com. prin urmare.com Serverul rădăcină trimite înapoi serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D. muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web. care la rândul lui o va transmite înapoi browserului utilizatorului. Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt: • Microsoft Internet Explorer • Mozilla Firefox • Apple Safari • Google Chrome • Opera Software.microsoft.com în cache-ul DNS propriu.D.) a configurat serverele DNS proprii.240. În funcţie de modul cum Furnizorul de Servicii Internet (D. deoarece. va avea adresa stocată local şi o poate rezolva mult mai rapid.• • • • • microsoft. Când cineva conectat la acelaşi ISP într-o altă sesiune doreşte să se conecteze la microsoft. Browserul se conectează la adresa IP şi primeşte paginile de la www.D.) această adresă. de unde primeşte adresa IP pentru www.microsoft.com cunoscute. dacă adresa IP a microsoft. dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori.com face parte din .C. Browserul este.com [sau a oricărui domeniu] se schimbă în intervalul respectiv.

• Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web. etc. numite motoare de căutare. Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă . chiar dacă există deja în directorul cache. dar pot fi vizualizate. el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini. • Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul ”semnelor de carte” şi a istoricului. ori de pe propriul calculator. . precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri. • Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică. • Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei. Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit. Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web. care nu pot fi modificate. scripturi). el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. serviciul de ştiri. redimensionate sau deplasate. de ordinul sutelor de mii de linii. serviciul ftp (transferul de fişiere). vizualizarea acestora. în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă. • Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea. • Copierea informaţiilor în calculatorul propriu. • Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă.În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text. oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. Elemente specifice unui browser: • Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului. imagini şi sunet. Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text.eventual prin mai multe încercări . caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă.locaţia dorită. Funcţii accesate cu ajutorul unui browser: • Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii. • Urmărirea conexiunilor dintre documentele html. adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL).

Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni. browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat.HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web. • Aplicaţie ajutătoare – reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex. serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date. HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Folosind protocolul HTTP. el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere. Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document . care permite saltul simplu de la un document sau site la altul. în cazul unora dintre browsere. Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt. Ca răspuns. • Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server. protocolul HTTP nu are o stare stabilă.• Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau. cu un simplu click pe mouse. Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă. ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. Astfel. interconectate prin tehnologia Hipertext. aceasta se consideră ca fiind http). afişarea 3-D). fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol. O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă. HTTP . Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. • “Semnul de carte” sau ”pagina favorită”: utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată. mai multe sesiuni anterioare). clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic. Protocolul HTTP este de tip text. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii. în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat. pentru fiecare operaţie HTTP. fişiere audio). De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web. special proiectat pentru Web. Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. în locul URL al paginii respective. serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil.

opţional. atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. În cazul în care cererea este validată de filtru.com. Conform OSI.imagini. şi. animaţie sau video.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. scripturi <Javascript>. uneori. un server proxy este un server (un sistem de computer sau un program de aplicaţie). Un server proxy are mai multe scopuri. care acţionează ca intermediar pentru cereri de la clienţii care solicită resurse de la alte servere. Serverul proxy evaluează cererea în conformitate cu normele sale de filtrare. cum ar fi un fişier. un fişier grafic. el poate servi cererea fără a contacta serverul specificat. conexiune. De exemplu. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www. proxy-ul oferă resurse prin conectarea la serverul relevant şi solicitând serviciul în numele clientului. În urma cererii (HTTP-GET). poate filtra traficul după adresa IP sau protocol.a. Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP.) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP. de exemplu. foi de stil <CSS>. În reţele de calculatoare. HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer. Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser.html sau altele). solicitarea clientului sau răspunsul serverului. Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C). protocolul HTTP este de nivel aplicaţie. de sunet. se memorează răspunsuri de la serverul de la distanţă.NET>). Un client se conectează la serverul proxy. solicitând unele servicii. Un server proxy poate modifica. sau pagini generate dinamic <SSI.example. de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. În prima fază numele (adresa) www. sau alte resurse. urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate . În acest caz. JSP. acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index. Dacă informaţiile nu pot fi transmise. pagina web. şi returnează cererile ulterioare pentru acelaşi conţinut în mod direct. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP. Dintre acestea pot fi menţionate: • Păstrarea calculatoarelor din spatele lui anonime • Reducerea timpului de accesare a resurselor (prin memoria cache) • Aplicarea politicii de accesare a serviciilor de reţea sau de conţinut. limba dorită ş. de a bloca site-uri nedorite • Realizarea rapoartelor de utilizare a internetului într-o companie .HTML (Hyper Text Markup Language). disponibile de la un alt server. PHP şi ASP.example.

Prin urmare. inclusiv datele de conectare si parolele necriptate. Un inconvenient. dar nu şi originea lor şi a serverelor. Internet Explorer. care ştiu cum să prezinte datele. de exemplu anonymizing proxy. Mosaic sau Lynx). este acela că utilizatorii de proxy pot fi blocaţi pe unele site-uri web. email până la shopping şi linkuri). care ştiu cum să extragă datele. există riscul ca un server proxy rău intenţionat să poată înregistra tot ceea ce a fost trimis. fie în reţelele locale. mai ales într-o formă necriptată. Aceste documente distribuite pe Web (numite şi pagini web) sunt scrise în limbaj HTML. trebuie să treacă prin server proxy înainte de a fi trimis mai departe. . un server HTTP într-un site web). Implementările Web urmează un model standard de programe client – server. toate datele trimise la serviciul folosit (de exemplu. WWW (World Wide Web) World Wide Web (sau simplu Web ) reprezintă ansamblul documentelor de natură hypertext distribuite fie pe Internet. dar ignoră modul de prezentare a acestora pentru utilizator. În utilizarea unui server proxy.• Securitatea sau controlul parental pe anumite site-uri • Scanarea conţinutului transmis înainte de trimitere • Protecţia împotriva scurgerii datelor • Depăşirea restricţiilor regionale. PORTAL Ce este un portal? Un site folosit pe post de uşă de intrare în Internet sau ca punct de plecare/agregare a multor altor siteuri şi servicii online (de la informaţii utile. nu neapărat un risc. chat. Arhitectura WWW este una a clienţilor (precum Nestcape Navigator.

precum email. de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. Atractiv . Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece se bazează doar pe acel subiect. Portalurile de calitate se pot propune după următoarele criterii: Acesta trebuie să fie: • Util . Estetica portalului trebuie să fie una plăcută. Culorile trebuie să fie în ton cu conţinutul acestuia. Un portal de calitate este un portal care se află printre cele mai bune portaluri. motoare de căutare şi magazine virtuale. forum.edemocratie. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu major.Un site de web care oferă o gamă largă de servicii şi resurse. De exemplu www.ro este considerat un portal resurse de e-democraţie şi guvernare electronică în România. Numărul legăturilor roşii este limitat. . Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu trebuie să depăşească 200 de cuvinte.

statistici.element caracteristic tuturor motoarelor de cautare din Web. casete de selecţie. Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane. mai exact cum poate fi creat un astfel de formular în . Această tehnică se bazează pe două elemente: pagina Web care afişează formularul virtual în browserul clientului şi programul (scriptul) de pe server. Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare. Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o perioadă scurtă de timp. care procesează datele din formularul completat şi trimis de client.• Bine întreţinut . Formularele pot varia de la o simplă caseta de text. chat şi alte lucruri care pot anima prezenţa pe web. Care este diferenţa dintre un site static şi un portal? Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. Formularele Web permit utilizatorilor să introducă efectiv informaţii şi să le transmită serverului. se încarcă rapid şi este mai ieftin. pentru introducerea unui şir de caractere pe post de cheie de căutare . prin intermediul browserului său. În continuare va fi prezentată partea de formular. cu multiple secţiuni. câmpuri de editare etc. forum de discuţii. Este simplist. formulare online. backend de administrare. care oferă facilităţi puternice de transmisie a datelor. până la o structură complexă.

Atributul “action” . Utilizatorul completează formularul şi îl expediează unui server. • post . toate datele sunt trimise în perechi „nume=valoare”. La trimiterea datelor formularului înapoi la server. Elementele formularului trebuie să fie organizate pe pagină. Dacă este necesar serverul expediază un răspuns utilizatorului. Tag-ul „form” Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> şi </form>. fără să le formateze. Acest tag specifică browserului că blocul respectiv este un formular virtual. Există două atribute esenţiale ale tag-ului <form>: 1. butoane de selecţie şi butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a şterge din formular datele introduse anterior. dar acestea nu pot fi imbricate. permite trimiterea unor cantităţi mici de date (maxim 1 Kb). Atributul “method” precizează metoda utilizată de browser pentru transmiterea formularului. ”Action” menţionează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta formularul. 3. C. PHP. datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul “action”. sunt permise cantităţi mari de date (de ordinul MB).HTML. cu tag-uri obişnuite. Pot exista mai multe astfel de formulare pe o pagină. Formularele Web pot conţine zone de introducere text.precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinaţie. butoane radio. deoarece browserul le afişează una după alta pe pagină. 2. Poate lua valorile: • get (valoarea implicită) . Realizarea unei pagini web ce conţine un formular cuprinde următoarele etape: 1. Exemplu: .în acest caz datele sunt expediate separate. O aplicaţie dedicată de pe server analizează formularul completat şi (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date. Unix shell. 2.în acest caz. Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl.

sunt compuse din perechi nume=valoare.indică numărul de caractere vizibile din câmp. simplu. Pentru a preciza tipul de eticheta <input> se foloseşte atributul type care poate lua valorile: • type="text" . Aceste elemente se specifică prin tag-ul <input>.indică numele asociat câmpului respectiv.casetă de text. Pentru fiecare element <input> trebuie să precizăm : • Atributul ”type”. • Atributul ”readonly“ . trimise înapoi la server.indică tipul datelor care vor fi introduse: text. . • Atributul ”size“ . • Atributul ”maxlenght“ .datele prezente în câmp nu pot fi modificate. • Atributul ”name” . buton radio etc.indică numărul maxim de caractere introduse în câmp. buton. pentru editare. deoarece datele formularului.Tag-ul „input” În interiorul blocului <form> trebuie inserate elemente care să fie afişate pe pagină.

. În corpul blocului <button> . sau poate fi introdus oriunde în pagină pentru iniţierea unor acţiuni independente de formulare. </button>. în acest caz el declanşând acţiuni legate de acel formular. Butoanele din formular se pot particulariza folosind atributul type=”image” în cadrul etichetei input şi indicând fişierul imagine. • type=”image”.. Alte două atribute ale elementului "button" pot fi: • name.. • type="reset" . • type="checkbox" – casetă de validare.butonul va fi înlocuit cu o imagine.buton de expediere. Există şi o altă modalitate de a introduce un buton într-o pagină Web şi anume prin intermediul blocului <button> . având atributul type cu valoarea "button". care vor permite executarea unor comenzi.php" method="post"> <input type="image" src="trimite. • type="file" – casetă de fişiere pentru upload. care primeşte ca valoare textul ce va fi afişat pe buton. </button> se poate afla un text sau un marcaj de inserare a unei imagini. Un astfel de buton poate fi inserat într-un formular. care permite ataşarea unui nume butonului • value..buton pentru selectarea unui singur element dintr-un grup.• type="password" – casetă de text tip parolă.buton de ştergere. Exemplu: <form action="script. Butoane Un formular poate să conţină butoane. • type="radio" . Pentru a insera un buton într-un formular se utilizează eticheta <input>. • type="submit" .gif" alt="Trimite"> </form> .

Exemplu: . utilizatorul poate selecta doar unul dintre ele (celelalte se deselectează automat). Butoanele radio se introduc prin eticheta <input> cu atributul type având valoarea "radio".Butonul radio Butoanele radio se folosesc de obicei în grup. cu valori diferite şi nume identice. ceea ce înseamnă că avem mai multe butoane radio.

caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. în locul butonului „Submit”. coordonatele nu se procesează. • “wrap”-(word wrap= trecerea cuvintelor pe rândul următor).. Astfel. Zona este specificată prin tag-ul <textarea>. împreună cu celelalte date din formular. cu atributele : • “cols”.numărul de linii afişate simultan. Acestea sunt specificate prin tag-ul dublu <select> . . • “name” . Acest atribut poate primi următoarele valori: • "off" . imaginile dintr-un formular fiind utilizate la trimiterea datelor. </option>.</textarea>. în interiorul blocului de selecţie fiind specificate opţiunile cu eticheta <option> .. </select>.gif” name=”buton”> Liste de selectie Într-un formular pot exista liste de selecţie. care determină comportamentul câmpului de editare relativ la sfârşitul de linie. se transmit serverului coordonatele imaginii.numărul de caractere afişate într-o linie. De obicei. Exemplu: <input type=”image” src=”buton...în acest caz: o o întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a editorului se produce numai când doreşte utilizatorul.ataşarea unui nume câmpului de editare multilinie.Imagini În formulare pot fi inserate imagini. Exemplu: <select name ="nume"> <option>Procesor</option> <option>Placa de bază</option> <option>Placa video</option> </select> Zone de text Zonele de text sunt multi-linie care permit introducerea textelor. selectând imaginea. • “rows” .

în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. Exemplu: <html> <body><h1>Un formular cu un camp de editare multilinie</h1> <hr> <form action="images.• "hard". nu se include caracterul de sfârşit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul. A doua linie din textul initial. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. • "soft“.com" method="post"> <textarea name="text multilinie" cols="30" rows="5" wrap="off"> Prima linie din textul initial. </textarea> <input type="reset"> <input type="submit"> </form></body> </html> .în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului.

Zone ascunse În formulare. Exemplu: <input type=”hidden” name=”nume_c” value=”Rex”> Exemplu de formular: . care nu vor fi afişate pe pagină . pot exista zone ascunse.

.

măsurată în multipli de biţi pe secundă (bps). în diferite tonuri. Pe lângă rolul de modem. Un modem de linie telefonică va converti nivelele logice 0 şi 1. transferul datelor realizându-se printr-un mediu de transmisie (linie telefonică. Data&Fax". sunt necesare: • Un calculator compatibil IBM sau Macintosh. unde este realizată transformarea inversă a semnalului . Pentru conectarea la internet.6 kbps. Prima categorie oferă avantajul folosirii modemului şi pentru convorbiri telefonice. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV. Există dispozitive ale căror caracteristici sunt "Voice. dispozitivele actuale au fost completate cu funcţia de fax. folosind conexiunea directă prin modem.Modemul este un dispozitiv care permite conectarea calculatoarelor la distanţă. unde radio). Pentru a permite comunicaţia în ambele direcţii simultan (full-duplex). câte două pentru fiecare direcţie. În reţelele de mare viteză/mare distanţă sunt necesare modemuri corespunzătoare: radiomodem-urile. Viteza modemului condiţionează rapiditatea de afişare a imaginilor pe ecran. Denumirea dispozitivului provine din cele două roluri pe care le are într-o reţea: modulare-demodulare. frecvenţa tonurilor trebuie să aparţină spectrului audio. • Un modem care să aibă o viteză de transmisie de cel puţin 57. deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă. sunt necesare 4 tonuri diferite.din analogic în digital. acesta include atât programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la furnizorul de servicii Internet. cât şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie de reţeaua Internet. . iar viteza de transfer este mai mare decât în cazul conexiunii dial-up. fiind dotate cu un controller care previne coliziunea pachetelor de date şi transmisia eronată a acestora. adică transformarea semnalului digital de la ieşirea calculatorului în semnal analogic (undă sinusoidală). Acestea permit funcţionarea simultană în mai multe frecvenţe. pentru a putea fi purtat de mediul de transmisie spre celălalt calculator. Un parametru esenţial pentru un modem este viteza de transmisie. Modemul de cablu este preferabil celui de dial-up. În transmisia pe liniile telefonice. iar altele care nu au decât Data şi Fax. • Software pentru internet. prin care sunt reprezentate datele în calculator (sistem binar).

• Abonarea la un furnizor de servicii internet. . având integrat portul serial propriu. modem. se instalează într-un slot PCI sau ISA. Din punct de vedere al amplasării în raport cu computerul.urile pot fi : • Externe: cele care sunt plasate în afara unităţii centrale • Interne: cele care se găsesc în interiorul unităţii centrale.

Moduri de lansare: • dublu click pe icoana de pe desktop • Butonul Start -> All Programs Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows. . Bara de instrumente conţine următoarele butoane: • Create Mail – creează un mesaj nou • Send / Recv – trimite / primeşte mesaje • Addresses – agenda electronică cu adresele de e-mail • Find – caută anumite mesaje.utlook Express Outlook Express este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată pentru a trimite şi primi mesaje electronice (e-mailuri) prin Internet. Observaţie : Pe bara de instrumente pot exista mai multe butoane.

.Directoarele standard din fereastra Folders sunt: • Inbox – directorul de mesaje primite • Outbox – directorul de mesaje care urmează să fie trimise • Send Items – directorul de mesaje trimise • Deleted Items – directorul de mesaje şterse • Drafts – directorul de mesaje în curs de redactare.

Cc (sau Bcc ) – copie la indigo a acestui mesaj pe care îl va primi altă persoană Subject – titlul mesajului şi corpul mesajului.Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură Create Mail . . Pentru a trimite mesajul se va da click pe Send . care deschide o fereastră de editare de mesaje: To – adresa de email propriu-zisă (sau din Agendă).

Butonul ( Priority ) se foloseşte pentru a ataşa mesajului importanţa lui. .Butonul ( Attach ) se foloseşte pentru a ataşa fişiere mesajului. Butonul Encrypt (sigiliu digital) asigură confidenţialitate mesajelor prin cifrarea simetrică şi autentificarea originii lor prin semnătură digitală. Butonul Sign se foloseşte pentru semnături digitale.

. iar la subiect va apare Re: …) • Reply All trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde • Forward trimite mesajul la o adresă specificată. iar ca titlul apare Fwd: …. cu păstrarea conţinutului şi a antetului.Dacă ai primit un mesaj şi doreşti să trimiţi înapoi un răspuns. poţi proceda astfel: • Reply răspuns (adresa destinatarului va fi completată. .

.

.

imagini neadecvate şi alt fel de conţinut nedorit. atacurile venite prin e-mail o Asigura un cost total de proprietate (TCO) scăzut şi costuri predictibile bazate pe numărul utilizatorilor de e-mail dintr-o companie o Nu avea nevoie de hardware şi software suplimentare. acest serviciu administrat al IBM a fost conceput pentru a oferi o protecţie îmbunătăţită şi un răspuns mai rapid la atacurile tot mai numeroase asupra organizaţiilor. • Soluţia a fost concepută pentru a: o Asigura utilizatorilor de e-mail un inbox mai curat. din ce în ce mai complexe. care contribuie la reducerea riscurilor inerente ale comunicării prin e-mail. Pentru soluţionarea acestor probleme. IBM a creat soluţia Express managed e-mail security. fără viruşi. imagini neadecvate şi alt conţinut nociv care pot compromite serios activitatea unei firme . E-mailul poate transporta viruşi. e-mail-ul este. înainte ca acestea să afecteze reţeaua În lumea conectată în care trăim. la un preţ foarte accesibil. configurat şi administrat o Asigura service şi asistenţă 24x7x365 în întreaga lume cu monitorizarea atacurilor şi răspuns adecvat o Asigura protecţie în timp real la atacurile viruşilor o Îmbunătăţi productivitatea angajaţilor o Se putea dezvolta odată cu evoluţia cerinţelor unei organizaţii o Combate atacurile dinamice. lider mondial în domeniul serviciilor administrate de securitate a e-mail-urilor. spam sau alt conţinut nedorit o Păstra în carantină. un instrument de afaceri esenţial. fără îndoială. Express managed e-mail security oferă patru module opţionale care interceptează şi restricţionează transferul e-mail-urilor care conţin viruşi. Soluţia conţine un pachet complet de servicii care scanează şi monitorizează e-mail-urile din internet înainte ca acestea să ajungă în reţea.influenţând productivitatea angajaţilor şi reprezentând un risc potenţial pentru întreaga organizaţie. spam. el reprezintă şi o ameninţare serioasă asupra securităţii. în afara reţelei. spam. Folosind tehnologia MessageLabs. Din păcate însă. prin actualizări continue folosind inteligenţa artificială şi motoare de auto-învăţare o Funcţiona cu orice tip de sistem de e-mail Crearea primei linii de apărare • . protejând astfel e-mail-ul companiei de conţinut nociv şi distructiv.Express managed e-mail security Servicii IBM de securitate a datelor pentru protecţia mesageriei Prima linie de apărare împotriva atacurilor prin e-mail. personal IT dedicat sau eforturi de întreţinere complexe o Fi simplu de instalat.

Produsul. instalarea fiind foarte simplă. care acţionează ca o primă linie de apărare prin scanarea e-mail-urilor şi îndepărtarea ameninţărilor asupra reţelei • Gestionarea costurilor şi complexităţii IT Soluţia Express managed e-mail security este disponibilă la un preţ deosebit de competitiv prin intermediul partenerilor de afaceri IBM locali.organizaţiile îşi pot folosi resursele pentru îndeplinirea activităţilor de bază.un furnizor puternic şi de încredere . companiile nu trebuie să facă eforturi bugetare substanţiale. Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor Dell şi Symantec au eleborat un pachet format din echipamente şi aplicaţii care să controleze.Serviciile Express managed e-mail security fac parte din portofoliul de soluţii IBM Express Advantage™. Pachetul este destinat companiilor care au între 500 şi 2000 de adrese de e-mail. riscurile fiind limitate. control al imaginilor şi control al conţinutului. . Preţul pentru un astfel de produs începe de la 54 700 de dolari. Symantec Mail Security pentru Microsoft Exchange. pot fi adăugate rapid resursele suplimentare necesare. creat special pentru a ajuta organizaţiile în ascensiune să facă faţă provocărilor lumii „on demand”. fiecare modul selectat incluzând şi suport IBM Help Desk. să arhiveze şi să administreze într-un mod sigur mediile Microsoft Exchange din companiile mici şi mijlocii. flexibilă. deoarece serviciile sunt asigurate non-stop de IBM . Dell Secure Exchange constă din servere PowerEdge. sigură. Acest serviciu se bazează pe cea mai avansată tehnologie existentă şi pe o infrastructură globală puternică. Odată cu creşterea nevoilor organizaţiei. Acestea sunt arhivate pe sistemele de stocare şi protejate de Backup Exec. sisteme de stocare PowerVault şi aplicaţiile Symantec Mail Security 8200. Deoarece nu necesită achiziţia şi instalarea de produse hardware şi software suplimentare. iar opţiunile de securitate alese devin funcţionale imediat. Mai mult. Costurile de subscriere depind de opţiunile selectate şi de numărul de utilizatori. are şi capabilitatea de a arhiva şi de a recupera mesaje. anti-spam. Symantec Enterprise Vault şi Backup Exec. Componentele de securitate disponibile sunt: anti-virus. care poate efectua scanări anti-virus ale e-mailurilor.

Un emoticon este o expresie textuală ce reprezintă starea de spirit a unei persoane sau expresia feţei. Formele digitale ale emoticoanelor au fost incluse pe Internet la propunerea lui Scott Fahlman. Utilizarea emoticoanelor datează din secolul al XIX-lea. Emoticoane. de asemenea. care au ajuns să fie numite. ele fiind utilizate în mod obişnuit în cazul textelor pline de umor. într-un mesaj din 19 septembrie 1982.Smiley. . Ele sunt adesea folosite pentru a atenţiona asupra stării emoţionale dintr-un răspuns sau o declaraţie şi pot schimba interpretarea unui text simplu. Pe forum-urile web. de obicei galbenă. emoticon Un smiley este o schiţă a unei feţe zâmbitoare. emoticoanele de text sunt deseori înlocuite automat cu mici imagini corespunzătoare.

aşa cum se poate observa în capturile alăturate. . formă şi culoare.Emoticoanele variază ca mărime.

Pentru a: • insera faţa care zâmbeşte nu trebuie decât să se tastateze : = ) şi va apărea J (faţa zâmbitoare sau smiley face) • indica tăcerea: -X • indica o privire şocată: -O. .