Istoria Internetului

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele. La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale. Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet. În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importanţa printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical

democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul. Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet. 10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile. În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite. Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Softwareul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare. Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare. Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume. Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere. Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.

Protocolul TCP/IP
Definiţia protocolului TCP/IP TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor. TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat. Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP. Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează. La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg. Cum funcţionează… Protocolul TCP/IP este compus din patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea şi Acces la reţea. Modelul TCP/IP este asemănător cu modelul OSI (Open Systems Interconnection). Atentie: A nu se confunda numele nivelurilor TCP/IP cu numele nivelurile din OSI.

Nivelul Aplicaţie Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele de nivel înalt, codificarea, şi controlul dialogului, împachetarea datelor şi trimiterea lor la următoarele niveluri. El comasează nivelurile Aplicaţie, Prezentare şi Sesiune din modelul OSI

Nivelul Aplicaţie conţine următoarele protocoale de nivel înalt:
• • • • • •

Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS E-mail: SMTP Remote: telnet, rlogin Managementul de reţele: SNMP Managementul de nume: DNS HTTP

Nivelul Transport Nivelul Transport asigură conexiunea logică dintre calculatorul sursă şi calculatorul destinaţie, fluxul de date şi corecţia erorilor.

UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur. Dacă pe calculatorul destinaţie un pachet ajunge cu erori. . sliding windows şi acknowledgments. fară retrimiterea pachetelor eronate. TCP cere retrimiterea acelui pachet. calculatorul sursă nu inundă calculatorul destinaţie cu mai multe pachete decât poate acesta să prelucreze. destinat pentru aplicaţii care trebuie să interogheze rapid. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că. TCP (Trasmission Control Protocol) este un protocol orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de la un calculator să ajungă fără erori pe orice alt calculator din Internet. Toate aceste lucruri sunt realizate prin utilizarea secvenţelor de număr. UDP este folosit in aplicaţiile de transmisii video sau audio şi aplicaţii client-server.Nivelul transport include protocoale TCP şi UDP. Exemple de aplicaţii care folosesc procolul UDP: • • • • DNS (DOMAIN NAME SERVER) TFTP (TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL) IPTV (TV prin Internet) VOIP (Telefonie prin Internet) Nivelul Reţea Scopul nivelul reţea este de a găsi cel mai optim traseu prin care poate trimite pachetele. Nivelul reţea corespunde cu acelaşi nivel reţea din modelul OSI. TCP fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului Reţea.

plăci de reţea. Drivere. şi alte componente se găsesc în nivelul Acces la reţea. cum ar fi Serial Line Internet Protocol (SLIP) şi punct-la-punct Protocol (PPP) trebuie să asigure . adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic. Problemele majore se referă la dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei în reţea. incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie. modemuri. Nivelul de acces la reţea defineşte procedurile folosite pentru interogarea cu echipamentele de reţea şi de acces la mediu de transmisie. Protocolul standard.Protocoalele care lucrează la nivelul Reţea din modelul TCP/IP sunt: • • • • IP (Internet Protocol) ICMP (Internet Control Message Protocol) ARP (Address Resolution Protocol) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) IP caută cea mai bună cale de a trimite pachetele. De aceea este rezonabil să presupunem că nivelul Reţea din TCP/IP funcţionează asemănător cu nivelul reţea din OSI. ARP determină adresa MAC pentru adresele IP RARP determină adresa IP pentru o adresă MAC cunoscută. Nivelul Acces la Reţea Nivelul Acces la Reţea se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică. ICMP oferă capabilităţi de control şi în schimbul de mesaje.

prezentare şi de sesiune în propriul nivel numit Aplicaţie. TCP/IP a câştigat credibilitate din cauza protocoalelor. Cum se formează un pachet TCP/IP O simplă comparaţie între modelul OSI şi modelul TCP/IP Asemănări: • • Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare. chiar dacă acestea includ servicii diferite Deosebiri: • • • • TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile aplicaţie. În cazul în care TCP/IP nivelul Transport utilizează UDP. el este folosit ca un ghid. Nivelul transport din modelul OSI oferă încredere. precum şi specificaţiile de transmitere la acest nivel. acesta nu oferă încredere livrării de pachete. Internetul a fost dezvoltat pe baza standardelor de protocoale TCP/IP. Modelul OSI nu este folosit în construcţia de reţele. . Multe protocoale sunt necesare pentru a determina elementele de hardware şi software. cu scopul de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă procesul de comunicare. TCP/IP pare simplu pentru că are mai puţine niveluri.accesul la reţea prin intermediul unui modem de conectare. TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile Legatură Date şi Fizic în propriul său nivel numit Acces la reţea.

Acknowledgment . urmaş al protocolului BOOTP. conectate la internet. calculator cu mai multe NIC-uri. Request .RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol Cel mai interesant este RFC 1541.RFC 1541: DHCP . Discover . DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: . . Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh. de la care încearcă să obţină. odată cu lansarea lui Windows NT Server 3. DHCP este un mediu client server. WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway.oferta DHCP către client 3. etc.clientul caută un server disponibil pentru a-şi transmite mesajul 2. care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP. utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP. Procesul se desfăşoară în patru paşi : 1.cererea adresată de client serverului DHCP ales 4. serverelor DNS (Domain Name Service). pe o durată limitată de timp.serverul transmite clientului pachetul de date solicitat.Dynamic Host Configuration Protocol DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private. o identitate (adresă IP. Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router.RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension . să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP. Offer .5. Cum lucrează DHCP? Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP.) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe. DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF). care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale.RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP . adresă pentru default gateway). mască de reţea.

Internet Protocol (TCP/IP) Properties: • Obtain an IP address automatically • Obtain DNS server address automatically .LAN Properties .Configurarea reţelei în Windows XP.Network Connections .LAN card .Control Panel .Internet Protocol (TCP/IP) . pentru alocarea dinamică a adresei (DHCP) Succesiunea etapelor este: • Start .

pentru un domeniu sau mai multe. Domain Name Server (DNS).Adresa IP. DNS Generalităţi Un server de nume domeniu. . el asigură un serviciu. de traducere a unei adrese tip nume într-o adresă IP . este un program software. care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet. În mare.

Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi. 'întreabă' un server DNS adresa IP pentru www. DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară.4. site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS. deoarece sunt uşor de memorat. 192. Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP. cât şi prin intermediul unui nume de calculator host.cnfb. atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet).cnfb.org. În primul rând. În schimb. în acest caz un nume de maşină. În IPv4. adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea. ca ftp. la nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet. Evident. De exemplu. şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199.adresele IP.0. Maparea este o simplă asociere între două elemente. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu".ro.249.linux. Un calculator se identifică printr-o adresă. Concepţia protocolului TCP/IP este astfel implementată încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host. dacă acesta cade. unică în Internet. Adresele de IP sunt folosite pentru a comunica în reţelele locale sau pe Internet. Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. Astfel. standardul curent pentru comunicarea în Internet. ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese. adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. Adresele tip nume sunt folosite din comoditate. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP".De exemplu. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume.ro şi după aceea se conectează la serverul web care rulează pe calculatorul cu adresa de IP obţinută de la DNS. fără conexiune permanentă.150. care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese . .1). protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS. numită adresa IP a calculatorului respectiv. un navigator web vrea să se conecteze la adresa tip nume www. dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor.168.

Dacă procesul 'resolver' din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup).google. Dacă primind o eroare pentru www. sau nume de domeniu DNS). apelate prin numele lor de domeniu. domeniul cel mai larg este ro. Domenii şi DNS Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii. înseamnă că există o problemă DNS .tt poate fi încărcat.zz. Considerând un server de nume (name server) admin. aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP.tt).com. sau www.zz.nu neapărat la nivel central.ro) şi adresa sa numerică (IP address.ro. homepage-ul cu adresa IP echivalentă: xx. adică o adresă literală (gen www.rdslink. fiecare nivel reprezentând un domeniu.rdslink.ro. atunci se recepţionează o eroare pentru orice pagină web sau server mail. de tipul xx.• Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup.rdsnet.yyy.yyy. Cum funcţionează? Fiecare calculator trebuie să 'ştie' de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN. care .

edu desemnează domeniul educaţional. Acestea sunt serverele ce păstrează cea mai corectă şi adusă la zi informaţie privind adresa IP a unui domeniu.C. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu care face periodic schimb de informaţie.include domeniul rdslink. Aceste 13 sisteme. int resurse internaţionale. Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro România. De aceea există sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină . operate de către mai multe companii private. în ordinea subordonării. trebuie să existe un sistem care să se asigure că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web. fr Franţa. Exemplu : Dacă utilizatorul doreşte să acceseze www. uk Marea Britanie.microsoft. * Servere DNS Rădăcină: următoarea parte a unui sistem DNS.D.com.microsoft.microsoft. net . instituţii academice şi laboratoare militare.microsoft.com' în bara de adrese a browserului Browserul trimite un mesaj serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.com Dacă nu are adresa sitului www. aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză. Sistemul de căutare a unui nume în Internet este următorul: DNS este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet. o va solicita unui server rădăcină. au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu. pe cea mai din dreapta poziţie se află domeniul cel mai general. după care urmează. De obicei.domeniul guvernamental. Alte servere DNS din internet vor face apel la name serverele autoritare pentru a le furniza adresa corectă a domeniului pe web. În Internet există servere (servere DNS) care ţin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare. org . . În Internet există domenii dedicate (standardizate).). către alte servere DNS de pe Internet. Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze. sunt cele 13 servere DNS ce deţin informaţia 'top level' pentru întregul sistem DNS. gov . restul subdomeniilor. Pe cea mai din stânga poziţie se află numele computerului.ro: • • • • Scrie 'www. Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să aibă toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. etc. Serverul caută în înregistrările sale adresa sitului www.resurse de reţea. us USA. * Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar.ro.alte organizaţii. iar admin este un computer din cadrul domeniului rdslink. Deci luând de la dreapta la stânga un nume. mil . Sigur.ro. it Italia.domeniul militar. etc. Iată câteva dintre ele: com desemnează domeniul comercial.

107.Opera • Nintendo DS browser .com. grafică.com.1. Browserul este. un program de navigare în web.com [sau a oricărui domeniu] se schimbă în intervalul respectiv. dacă adresa IP a microsoft. Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte. va avea adresa stocată local şi o poate rezolva mult mai rapid. serverul autoritar pentru microsoft.) această adresă. precum şi cu serverele autoritare ale fiecărui domeniu] Serverul rădăcină se conectează la adresa IP 131.microsoft. prin urmare.com cunoscute. Acest amănunt este important. În funcţie de modul cum Furnizorul de Servicii Internet (D. de unde primeşte adresa IP pentru www.microsoft.com Serverul rădăcină trimite înapoi serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D. aşa că întreabă un server rădăcină responsabil cu .240.com face parte din . video. dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori.C. Serverul DNS al ISP-ului utilizatorului păstrează adresa www.com în cache-ul DNS propriu.• • • • • microsoft.microsoft. Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt: • Microsoft Internet Explorer • Mozilla Firefox • Apple Safari • Google Chrome • Opera Software. muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web.) a configurat serverele DNS proprii. deoarece. care la rândul lui o va transmite înapoi browserului utilizatorului. serverul DNS nu o va mai solicita serverelor rădăcină până când nu expiră cacheul.com TLD [serverul rădăcină are o listă cu toate domeniile . Browserul se conectează la adresa IP şi primeşte paginile de la www.D.com TLD [top-level-domain].D.com.C. adresa poate fi păstrată în cache pentru câteva ore sau câteva zile. Când cineva conectat la acelaşi ISP într-o altă sesiune doreşte să se conecteze la microsoft.

eventual prin mai multe încercări . în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă. • Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. imagini şi sunet. Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă . . serviciul ftp (transferul de fişiere).În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text.locaţia dorită. • Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea. • Urmărirea conexiunilor dintre documentele html. care nu pot fi modificate. • Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei. • Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă. scripturi). serviciul de ştiri. Elemente specifice unui browser: • Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului. de ordinul sutelor de mii de linii. • Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul ”semnelor de carte” şi a istoricului. el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini. el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. dar pot fi vizualizate. numite motoare de căutare. • Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web. caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă. Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web. redimensionate sau deplasate. chiar dacă există deja în directorul cache. adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL). oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. Funcţii accesate cu ajutorul unui browser: • Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii. Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă. vizualizarea acestora. etc. ori de pe propriul calculator. Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text. precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri. • Copierea informaţiilor în calculatorul propriu. Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit.

protocolul HTTP nu are o stare stabilă. Folosind protocolul HTTP. cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină. • “Semnul de carte” sau ”pagina favorită”: utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată. ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. Ca răspuns. în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat.• Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau. HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW). Astfel. în cazul unora dintre browsere. De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web. HTTP . aceasta se consideră ca fiind http). astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server. serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil. Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. interconectate prin tehnologia Hipertext. Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni. clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic. • Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. afişarea 3-D). O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă. serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date. Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document . pentru fiecare operaţie HTTP. fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol. • Aplicaţie ajutătoare – reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex. care permite saltul simplu de la un document sau site la altul. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii. Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt. cu un simplu click pe mouse.HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea. special proiectat pentru Web. mai multe sesiuni anterioare). el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere. Protocolul HTTP este de tip text. Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă. browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat. fişiere audio). în locul URL al paginii respective. HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web.

de exemplu. acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index.imagini. În cazul în care cererea este validată de filtru. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP. În prima fază numele (adresa) www. un fişier grafic. şi returnează cererile ulterioare pentru acelaşi conţinut în mod direct.NET>). proxy-ul oferă resurse prin conectarea la serverul relevant şi solicitând serviciul în numele clientului. un server proxy este un server (un sistem de computer sau un program de aplicaţie).) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP. Conform OSI.com. de sunet. pagina web. limba dorită ş. HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer.example. Un server proxy are mai multe scopuri.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. Un client se conectează la serverul proxy. În acest caz. disponibile de la un alt server. În reţele de calculatoare. Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP. cum ar fi un fişier. atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www. şi. poate filtra traficul după adresa IP sau protocol. PHP şi ASP.a. solicitarea clientului sau răspunsul serverului. protocolul HTTP este de nivel aplicaţie. Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser. de a bloca site-uri nedorite • Realizarea rapoartelor de utilizare a internetului într-o companie . Dacă informaţiile nu pot fi transmise. sau alte resurse. scripturi <Javascript>. solicitând unele servicii. sau pagini generate dinamic <SSI. Serverul proxy evaluează cererea în conformitate cu normele sale de filtrare.example. opţional. care acţionează ca intermediar pentru cereri de la clienţii care solicită resurse de la alte servere.HTML (Hyper Text Markup Language). se memorează răspunsuri de la serverul de la distanţă. conexiune. Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C). el poate servi cererea fără a contacta serverul specificat. foi de stil <CSS>. uneori. În urma cererii (HTTP-GET). De exemplu. de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. Un server proxy poate modifica. Dintre acestea pot fi menţionate: • Păstrarea calculatoarelor din spatele lui anonime • Reducerea timpului de accesare a resurselor (prin memoria cache) • Aplicarea politicii de accesare a serviciilor de reţea sau de conţinut. animaţie sau video. urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate . JSP.html sau altele).

• Securitatea sau controlul parental pe anumite site-uri • Scanarea conţinutului transmis înainte de trimitere • Protecţia împotriva scurgerii datelor • Depăşirea restricţiilor regionale. trebuie să treacă prin server proxy înainte de a fi trimis mai departe. PORTAL Ce este un portal? Un site folosit pe post de uşă de intrare în Internet sau ca punct de plecare/agregare a multor altor siteuri şi servicii online (de la informaţii utile. Un inconvenient. de exemplu anonymizing proxy. WWW (World Wide Web) World Wide Web (sau simplu Web ) reprezintă ansamblul documentelor de natură hypertext distribuite fie pe Internet. Arhitectura WWW este una a clienţilor (precum Nestcape Navigator. email până la shopping şi linkuri). . chat. Internet Explorer. Mosaic sau Lynx). un server HTTP într-un site web). este acela că utilizatorii de proxy pot fi blocaţi pe unele site-uri web. mai ales într-o formă necriptată. Aceste documente distribuite pe Web (numite şi pagini web) sunt scrise în limbaj HTML. toate datele trimise la serviciul folosit (de exemplu. care ştiu cum să prezinte datele. care ştiu cum să extragă datele. dar nu şi originea lor şi a serverelor. fie în reţelele locale. inclusiv datele de conectare si parolele necriptate. În utilizarea unui server proxy. Prin urmare. dar ignoră modul de prezentare a acestora pentru utilizator. nu neapărat un risc. Implementările Web urmează un model standard de programe client – server. există riscul ca un server proxy rău intenţionat să poată înregistra tot ceea ce a fost trimis.

Culorile trebuie să fie în ton cu conţinutul acestuia. Numărul legăturilor roşii este limitat. motoare de căutare şi magazine virtuale. Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece se bazează doar pe acel subiect. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu major. Atractiv . . Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu trebuie să depăşească 200 de cuvinte.ro este considerat un portal resurse de e-democraţie şi guvernare electronică în România. forum.edemocratie. Un portal de calitate este un portal care se află printre cele mai bune portaluri. De exemplu www. Estetica portalului trebuie să fie una plăcută. de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. precum email.Un site de web care oferă o gamă largă de servicii şi resurse. Portalurile de calitate se pot propune după următoarele criterii: Acesta trebuie să fie: • Util .

prin intermediul browserului său. forum de discuţii.element caracteristic tuturor motoarelor de cautare din Web. Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare. pentru introducerea unui şir de caractere pe post de cheie de căutare . chat şi alte lucruri care pot anima prezenţa pe web. mai exact cum poate fi creat un astfel de formular în . Formularele Web permit utilizatorilor să introducă efectiv informaţii şi să le transmită serverului. cu multiple secţiuni. câmpuri de editare etc. care procesează datele din formularul completat şi trimis de client. casete de selecţie. Este simplist. În continuare va fi prezentată partea de formular. care oferă facilităţi puternice de transmisie a datelor.• Bine întreţinut . Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane. Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o perioadă scurtă de timp. până la o structură complexă. Formularele pot varia de la o simplă caseta de text. Care este diferenţa dintre un site static şi un portal? Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. se încarcă rapid şi este mai ieftin. formulare online. statistici. backend de administrare. Această tehnică se bazează pe două elemente: pagina Web care afişează formularul virtual în browserul clientului şi programul (scriptul) de pe server.

Dacă este necesar serverul expediază un răspuns utilizatorului. Exemplu: . ”Action” menţionează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta formularul. Pot exista mai multe astfel de formulare pe o pagină. 2. permite trimiterea unor cantităţi mici de date (maxim 1 Kb). dar acestea nu pot fi imbricate. sunt permise cantităţi mari de date (de ordinul MB).HTML. Unix shell.precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinaţie. Elementele formularului trebuie să fie organizate pe pagină. C. datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul “action”. Acest tag specifică browserului că blocul respectiv este un formular virtual. Formularele Web pot conţine zone de introducere text. Atributul “action” . O aplicaţie dedicată de pe server analizează formularul completat şi (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date. Tag-ul „form” Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> şi </form>. Există două atribute esenţiale ale tag-ului <form>: 1. PHP.în acest caz datele sunt expediate separate. fără să le formateze. Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl. • post . toate datele sunt trimise în perechi „nume=valoare”. cu tag-uri obişnuite. butoane radio.în acest caz. Utilizatorul completează formularul şi îl expediează unui server. Poate lua valorile: • get (valoarea implicită) . La trimiterea datelor formularului înapoi la server. Realizarea unei pagini web ce conţine un formular cuprinde următoarele etape: 1. 2. butoane de selecţie şi butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a şterge din formular datele introduse anterior. Atributul “method” precizează metoda utilizată de browser pentru transmiterea formularului. deoarece browserul le afişează una după alta pe pagină. 3.

indică numărul de caractere vizibile din câmp. pentru editare.casetă de text.indică tipul datelor care vor fi introduse: text. Pentru fiecare element <input> trebuie să precizăm : • Atributul ”type”. deoarece datele formularului. Pentru a preciza tipul de eticheta <input> se foloseşte atributul type care poate lua valorile: • type="text" . . sunt compuse din perechi nume=valoare.indică numărul maxim de caractere introduse în câmp. • Atributul ”readonly“ .indică numele asociat câmpului respectiv. Aceste elemente se specifică prin tag-ul <input>. buton. simplu.Tag-ul „input” În interiorul blocului <form> trebuie inserate elemente care să fie afişate pe pagină. buton radio etc.datele prezente în câmp nu pot fi modificate. trimise înapoi la server. • Atributul ”size“ . • Atributul ”maxlenght“ . • Atributul ”name” .

Alte două atribute ale elementului "button" pot fi: • name. • type="checkbox" – casetă de validare. • type="reset" . • type="radio" .buton de ştergere. • type=”image”.gif" alt="Trimite"> </form> . care vor permite executarea unor comenzi.. </button>. • type="file" – casetă de fişiere pentru upload. în acest caz el declanşând acţiuni legate de acel formular.. </button> se poate afla un text sau un marcaj de inserare a unei imagini. Un astfel de buton poate fi inserat într-un formular. care permite ataşarea unui nume butonului • value. În corpul blocului <button> ..buton de expediere. Exemplu: <form action="script. • type="submit" . Butoanele din formular se pot particulariza folosind atributul type=”image” în cadrul etichetei input şi indicând fişierul imagine. având atributul type cu valoarea "button".• type="password" – casetă de text tip parolă. Există şi o altă modalitate de a introduce un buton într-o pagină Web şi anume prin intermediul blocului <button> .buton pentru selectarea unui singur element dintr-un grup. Pentru a insera un buton într-un formular se utilizează eticheta <input>. Butoane Un formular poate să conţină butoane.butonul va fi înlocuit cu o imagine. care primeşte ca valoare textul ce va fi afişat pe buton.php" method="post"> <input type="image" src="trimite. sau poate fi introdus oriunde în pagină pentru iniţierea unor acţiuni independente de formulare..

utilizatorul poate selecta doar unul dintre ele (celelalte se deselectează automat). Butoanele radio se introduc prin eticheta <input> cu atributul type având valoarea "radio". ceea ce înseamnă că avem mai multe butoane radio. Exemplu: .Butonul radio Butoanele radio se folosesc de obicei în grup. cu valori diferite şi nume identice.

selectând imaginea. Zona este specificată prin tag-ul <textarea>. • “name” . Acest atribut poate primi următoarele valori: • "off" . în locul butonului „Submit”.. Exemplu: <select name ="nume"> <option>Procesor</option> <option>Placa de bază</option> <option>Placa video</option> </select> Zone de text Zonele de text sunt multi-linie care permit introducerea textelor. Acestea sunt specificate prin tag-ul dublu <select> . imaginile dintr-un formular fiind utilizate la trimiterea datelor. în interiorul blocului de selecţie fiind specificate opţiunile cu eticheta <option> . • “rows” .Imagini În formulare pot fi inserate imagini. </select>. Exemplu: <input type=”image” src=”buton.. Astfel.. care determină comportamentul câmpului de editare relativ la sfârşitul de linie. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. De obicei.numărul de caractere afişate într-o linie.</textarea>.. se transmit serverului coordonatele imaginii. .numărul de linii afişate simultan.în acest caz: o o întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a editorului se produce numai când doreşte utilizatorul. • “wrap”-(word wrap= trecerea cuvintelor pe rândul următor). </option>.gif” name=”buton”> Liste de selectie Într-un formular pot exista liste de selecţie.ataşarea unui nume câmpului de editare multilinie. cu atributele : • “cols”. împreună cu celelalte date din formular. coordonatele nu se procesează.

nu se include caracterul de sfârşit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul. Exemplu: <html> <body><h1>Un formular cu un camp de editare multilinie</h1> <hr> <form action="images. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. A doua linie din textul initial. • "soft“.• "hard".în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului.în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. </textarea> <input type="reset"> <input type="submit"> </form></body> </html> .com" method="post"> <textarea name="text multilinie" cols="30" rows="5" wrap="off"> Prima linie din textul initial.

care nu vor fi afişate pe pagină . Exemplu: <input type=”hidden” name=”nume_c” value=”Rex”> Exemplu de formular: . pot exista zone ascunse.Zone ascunse În formulare.

.

• Software pentru internet. În reţelele de mare viteză/mare distanţă sunt necesare modemuri corespunzătoare: radiomodem-urile.6 kbps. • Un modem care să aibă o viteză de transmisie de cel puţin 57.din analogic în digital. Data&Fax". unde radio). adică transformarea semnalului digital de la ieşirea calculatorului în semnal analogic (undă sinusoidală). Un parametru esenţial pentru un modem este viteza de transmisie. prin care sunt reprezentate datele în calculator (sistem binar). Pentru a permite comunicaţia în ambele direcţii simultan (full-duplex). transferul datelor realizându-se printr-un mediu de transmisie (linie telefonică. pentru a putea fi purtat de mediul de transmisie spre celălalt calculator. Acestea permit funcţionarea simultană în mai multe frecvenţe. Există dispozitive ale căror caracteristici sunt "Voice. unde este realizată transformarea inversă a semnalului . Viteza modemului condiţionează rapiditatea de afişare a imaginilor pe ecran. dispozitivele actuale au fost completate cu funcţia de fax. frecvenţa tonurilor trebuie să aparţină spectrului audio. iar viteza de transfer este mai mare decât în cazul conexiunii dial-up. Un modem de linie telefonică va converti nivelele logice 0 şi 1. Denumirea dispozitivului provine din cele două roluri pe care le are într-o reţea: modulare-demodulare. folosind conexiunea directă prin modem. Pe lângă rolul de modem. În transmisia pe liniile telefonice. câte două pentru fiecare direcţie. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV. Pentru conectarea la internet. sunt necesare 4 tonuri diferite. sunt necesare: • Un calculator compatibil IBM sau Macintosh. .Modemul este un dispozitiv care permite conectarea calculatoarelor la distanţă. Prima categorie oferă avantajul folosirii modemului şi pentru convorbiri telefonice. măsurată în multipli de biţi pe secundă (bps). iar altele care nu au decât Data şi Fax. fiind dotate cu un controller care previne coliziunea pachetelor de date şi transmisia eronată a acestora. acesta include atât programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la furnizorul de servicii Internet. în diferite tonuri. cât şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie de reţeaua Internet. deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă. Modemul de cablu este preferabil celui de dial-up.

• Abonarea la un furnizor de servicii internet. Din punct de vedere al amplasării în raport cu computerul. având integrat portul serial propriu. se instalează într-un slot PCI sau ISA.urile pot fi : • Externe: cele care sunt plasate în afara unităţii centrale • Interne: cele care se găsesc în interiorul unităţii centrale. . modem.

Bara de instrumente conţine următoarele butoane: • Create Mail – creează un mesaj nou • Send / Recv – trimite / primeşte mesaje • Addresses – agenda electronică cu adresele de e-mail • Find – caută anumite mesaje. Moduri de lansare: • dublu click pe icoana de pe desktop • Butonul Start -> All Programs Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows. .utlook Express Outlook Express este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată pentru a trimite şi primi mesaje electronice (e-mailuri) prin Internet. Observaţie : Pe bara de instrumente pot exista mai multe butoane.

.Directoarele standard din fereastra Folders sunt: • Inbox – directorul de mesaje primite • Outbox – directorul de mesaje care urmează să fie trimise • Send Items – directorul de mesaje trimise • Deleted Items – directorul de mesaje şterse • Drafts – directorul de mesaje în curs de redactare.

care deschide o fereastră de editare de mesaje: To – adresa de email propriu-zisă (sau din Agendă). Pentru a trimite mesajul se va da click pe Send .Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură Create Mail . Cc (sau Bcc ) – copie la indigo a acestui mesaj pe care îl va primi altă persoană Subject – titlul mesajului şi corpul mesajului. .

Butonul ( Priority ) se foloseşte pentru a ataşa mesajului importanţa lui.Butonul ( Attach ) se foloseşte pentru a ataşa fişiere mesajului. Butonul Sign se foloseşte pentru semnături digitale. . Butonul Encrypt (sigiliu digital) asigură confidenţialitate mesajelor prin cifrarea simetrică şi autentificarea originii lor prin semnătură digitală.

Dacă ai primit un mesaj şi doreşti să trimiţi înapoi un răspuns. poţi proceda astfel: • Reply răspuns (adresa destinatarului va fi completată. cu păstrarea conţinutului şi a antetului. iar la subiect va apare Re: …) • Reply All trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde • Forward trimite mesajul la o adresă specificată. . iar ca titlul apare Fwd: …..

.

.

spam. • Soluţia a fost concepută pentru a: o Asigura utilizatorilor de e-mail un inbox mai curat. care contribuie la reducerea riscurilor inerente ale comunicării prin e-mail. imagini neadecvate şi alt conţinut nociv care pot compromite serios activitatea unei firme . IBM a creat soluţia Express managed e-mail security. un instrument de afaceri esenţial. atacurile venite prin e-mail o Asigura un cost total de proprietate (TCO) scăzut şi costuri predictibile bazate pe numărul utilizatorilor de e-mail dintr-o companie o Nu avea nevoie de hardware şi software suplimentare. Folosind tehnologia MessageLabs. protejând astfel e-mail-ul companiei de conţinut nociv şi distructiv. configurat şi administrat o Asigura service şi asistenţă 24x7x365 în întreaga lume cu monitorizarea atacurilor şi răspuns adecvat o Asigura protecţie în timp real la atacurile viruşilor o Îmbunătăţi productivitatea angajaţilor o Se putea dezvolta odată cu evoluţia cerinţelor unei organizaţii o Combate atacurile dinamice. Din păcate însă. personal IT dedicat sau eforturi de întreţinere complexe o Fi simplu de instalat. fără îndoială. înainte ca acestea să afecteze reţeaua În lumea conectată în care trăim. spam. e-mail-ul este. la un preţ foarte accesibil. din ce în ce mai complexe. el reprezintă şi o ameninţare serioasă asupra securităţii. fără viruşi. acest serviciu administrat al IBM a fost conceput pentru a oferi o protecţie îmbunătăţită şi un răspuns mai rapid la atacurile tot mai numeroase asupra organizaţiilor. Soluţia conţine un pachet complet de servicii care scanează şi monitorizează e-mail-urile din internet înainte ca acestea să ajungă în reţea.influenţând productivitatea angajaţilor şi reprezentând un risc potenţial pentru întreaga organizaţie. în afara reţelei. Pentru soluţionarea acestor probleme.Express managed e-mail security Servicii IBM de securitate a datelor pentru protecţia mesageriei Prima linie de apărare împotriva atacurilor prin e-mail. imagini neadecvate şi alt fel de conţinut nedorit. E-mailul poate transporta viruşi. lider mondial în domeniul serviciilor administrate de securitate a e-mail-urilor. prin actualizări continue folosind inteligenţa artificială şi motoare de auto-învăţare o Funcţiona cu orice tip de sistem de e-mail Crearea primei linii de apărare • . Express managed e-mail security oferă patru module opţionale care interceptează şi restricţionează transferul e-mail-urilor care conţin viruşi. spam sau alt conţinut nedorit o Păstra în carantină.

Pachetul este destinat companiilor care au între 500 şi 2000 de adrese de e-mail. riscurile fiind limitate. instalarea fiind foarte simplă. are şi capabilitatea de a arhiva şi de a recupera mesaje. Acestea sunt arhivate pe sistemele de stocare şi protejate de Backup Exec. Dell Secure Exchange constă din servere PowerEdge. control al imaginilor şi control al conţinutului. deoarece serviciile sunt asigurate non-stop de IBM .un furnizor puternic şi de încredere . sisteme de stocare PowerVault şi aplicaţiile Symantec Mail Security 8200. Odată cu creşterea nevoilor organizaţiei. flexibilă. Symantec Enterprise Vault şi Backup Exec. Mai mult. pot fi adăugate rapid resursele suplimentare necesare. . să arhiveze şi să administreze într-un mod sigur mediile Microsoft Exchange din companiile mici şi mijlocii. Componentele de securitate disponibile sunt: anti-virus.organizaţiile îşi pot folosi resursele pentru îndeplinirea activităţilor de bază. Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor Dell şi Symantec au eleborat un pachet format din echipamente şi aplicaţii care să controleze. fiecare modul selectat incluzând şi suport IBM Help Desk. iar opţiunile de securitate alese devin funcţionale imediat. Symantec Mail Security pentru Microsoft Exchange. Costurile de subscriere depind de opţiunile selectate şi de numărul de utilizatori. care acţionează ca o primă linie de apărare prin scanarea e-mail-urilor şi îndepărtarea ameninţărilor asupra reţelei • Gestionarea costurilor şi complexităţii IT Soluţia Express managed e-mail security este disponibilă la un preţ deosebit de competitiv prin intermediul partenerilor de afaceri IBM locali. creat special pentru a ajuta organizaţiile în ascensiune să facă faţă provocărilor lumii „on demand”. sigură. care poate efectua scanări anti-virus ale e-mailurilor. Deoarece nu necesită achiziţia şi instalarea de produse hardware şi software suplimentare. Preţul pentru un astfel de produs începe de la 54 700 de dolari. anti-spam. companiile nu trebuie să facă eforturi bugetare substanţiale.Serviciile Express managed e-mail security fac parte din portofoliul de soluţii IBM Express Advantage™. Produsul. Acest serviciu se bazează pe cea mai avansată tehnologie existentă şi pe o infrastructură globală puternică.

Ele sunt adesea folosite pentru a atenţiona asupra stării emoţionale dintr-un răspuns sau o declaraţie şi pot schimba interpretarea unui text simplu. Un emoticon este o expresie textuală ce reprezintă starea de spirit a unei persoane sau expresia feţei. emoticon Un smiley este o schiţă a unei feţe zâmbitoare. de asemenea.Smiley. Formele digitale ale emoticoanelor au fost incluse pe Internet la propunerea lui Scott Fahlman. într-un mesaj din 19 septembrie 1982. Emoticoane. Utilizarea emoticoanelor datează din secolul al XIX-lea. de obicei galbenă. emoticoanele de text sunt deseori înlocuite automat cu mici imagini corespunzătoare. Pe forum-urile web. care au ajuns să fie numite. ele fiind utilizate în mod obişnuit în cazul textelor pline de umor. .

aşa cum se poate observa în capturile alăturate. formă şi culoare. .Emoticoanele variază ca mărime.

.Pentru a: • insera faţa care zâmbeşte nu trebuie decât să se tastateze : = ) şi va apărea J (faţa zâmbitoare sau smiley face) • indica tăcerea: -X • indica o privire şocată: -O.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful