P. 1
INTERNETUL

INTERNETUL

|Views: 257|Likes:
Published by Ionut Chimingeru

More info:

Published by: Ionut Chimingeru on Nov 24, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

12/08/2012

pdf

text

original

Sections

  • Istoria Internetului
  • Protocolul TCP/IP
  • Cum lucrează DHCP?
  • Adresa IP, DNS
  • PORTAL
  • utlook Express
  • Express managed e-mail security
  • Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor

Istoria Internetului

Internetul s-a născut la mijlocul anilor 60 în forma ARPAnet (Advanced Research Projects Agency Net) - o reţea între mai multe computere din unele instituţii americane, ce lucrau pentru ARPA, un departament de cercetare din cadrul Pentagonului. ARPA a fost pus în funcţiune ca reacţie la succesul sovietic al lansării satelitului Sputnik în spaţiu în 1957. Unul din obiectivele ARPAnet era crearea unei reţele, care să nu fie distrusă datorită atacurilor asupra sistemului. Războiul Rece fiind la apogeu, scenariul unui dezastru era considerat fie lansarea unei bombe fie un atac nuclear. De aici a rezultat un proiect de reţea, unde reţeaua însăşi era permanent în pericol de atac. În consecinţă:- doar un minimum de informaţii era cerut de la computerele client în reţea - oricând transmisia de date întâlnea un obstacol, sau una dintre adrese era de negăsit, se găsea o altă cale către adresa căutată. Toate acestea au fost codificate într-un protocol care reglementa transmisia de date pe Internet. În forma sa finală, acesta era TCP/IP (Transmission Control Protocol / Internet protocol), care este şi acum baza Internetului. TCP/IP face posibil ca modele diferite de calculatoare, de exemplu IBM compatibile sau Mac's, folosind sisteme diferite de operare, cum ar fi UNIX, Windows, MacOS etc. să se "înţeleagă" unele cu altele. În acest fel, Internetul era şi este cu adevărat o platformă-independentă. Internet-ul "civil" a început ca o reţea de patru computere între Universităţile din Utah, Santa Barbara şi Los Angeles şi Institutul de Cercetare din Stanford. În curând, cercetători din alte instituţii de stat au devenit interesaţi. Deoarece folosirea computerelor era costisitoare, ei au văzut imediat avantajele folosirii în comun a unei reţele. La sfârşitul anilor 60 şi începutul anilor 70, când Internetul număra în jur de 50 de computere, s-au dezvoltat primele dintre servicii, folosite încă şi azi pentru transferul informaţiei:- File Transfer Protocol pentru trimiterea şi regăsirea fişierelor - Telnet pentru accesarea şi folosirea bazelor de date, a bibliotecilor şi a cataloagelor din toată lumea - E-Mail pentru trimiterea mesajelor personale. Internetul era în mod categoric în ascendenţă. Cu noi grupuri de utilizatori care se alăturau, în următoarea decadă, Internetul a crescut la o reţea de 200 de computere. Partea militară era organizată într-o reţea separată, Milnet. În acelaşi timp, au apărut alte reţele, mai ales în sectorul academic. Importanţa printre acestea era (şi este) USENET sau Users' Network, care a început în 1979, când câteva UNIX-computere au fost conectate împreună. USENET. În sute de grupuri de discuţii despre orice subiect imaginabil, oamenii făceau schimb de noutăţi şi imagini, în ciuda distanţelor şi a hotarelor. Alte reţele s-au dezvoltat de-a lungul USENETului. Toate formau baza unui spaţiu de comunicaţie radical

democratic. De exemplu, înaintea unei noi discuţii pe care grupul o începea, comunităţii Netului i se cerea un vot de accept. Grupurile de discuţii joacă încă un rol mare pe Internet. Există mii şi zeci de mii în întreg Internetul. Altă moştenire a USENET este "Netiquette", sau regulile de comportament pe Internet. 10 ani după ce USENET îşi începuse dezvoltarea, Internetul a crescut la 80.000 de computere. A început să fie un factor de luat în considerare în politică. Şi curând, expresia "Information SuperHighway" (autostrada informaţiei) a devenit uzuală. În această metaforă, Internetul era văzut ca o importantă infrastructură pentru transportul unor bunuri vitale - informaţiile. În anii 80 şi începutul anilor 90, când Internetul era folosit doar de un număr mic de cercetători, arată mult diferit faţă de prezent. Principalele aplicaţii erau atunci poşta electronică şi grupurile de discuţii (Newsgroups) plus diverse rutine de căutare şi mecanisme de transfer al fişierelor. Aceasta era o lume UNIX, în care toate comunicaţiile existau doar ca text sau numere, şi liniile de comandă trebuiau memorate şi tipărite. Când poşta electronică, dar mai ales programele de căutare şi de transfer al fişierelor au trebuit să facă faţă unor cerinţe mai complexe, s-au dezvoltat noi navigatoare. Softwareul pentru fiecare trebuia să fie obţinut şi configurat separat. Folosirea fiecăruia trebuia să fie învăţată. Pe scurt: datorită metalimbajului foarte dificil, folosirea Internetului în acea perioadă era restrânsă la un mic grup de oameni din universităţi şi institute de cercetare. Marea schimbare a început în 1989, când Tim Berners Lee de la CERN (Centrul European pentru Fizica Nucleară) din Geneva a pus bazele în 1989 dezvoltării primului prototip al World Wide Web (WWW sau 3W). Ca de obicei în istoria Internetului, scopul iniţial al WWW-ului era destul de limitat. Era destinat să fie o platformă internă de comunicaţii pentru cercetătorii din întreaga lume care lucrau pentru CERN. Sarcina principală era să asigure un sistem care să facă legătura între varietatea de platforme ale diverselor calculatoare. Soluţia de bază era ideea de a face legătura între documente via "hipertext". Hipertext înseamnă, a marca şirurile de text sau alte obiecte şi de a le lega cu alte obiecte, care ar putea fi din punct de vedere fizic la mare distanţă de obiectul original. Când legătura este selectată, cineva poate "sări" la documentul legat. În acest fel este posibil de a lega un număr nelimitat de documente între ele într-o structură web ne-ierarhică. Pentru a putea deosebi aceste documente şi pentru a le regăsi, fiecare are o adresă unică. Aceasta este Unique Resource Locator (URL). URL-urile constau într-un protocol de transmitere (în cazul WWW-ului acesta este Hypertext Transfer Protocol - http), urmat de www (în cele mai multe cazuri) şi de domeniu (de exemplu numele serverului şi numele paginii).

Prima versiune a programelor pentru a naviga pe www, aşa numitele "browsere" urmau încă tradiţia originală a Internetului - erau numai text. De aceea, sistemul a rămas, în principiu, neprietenos cu utilizatorii. În septembrie 1992 nu existau mai mult de 20 de servere web în întreaga lume. Schimbarea radicală s-a produs când NCSA (National Center for Supercomputing Applications) din SUA a scos "Mosaic" - Browser în 1993, care era bazat pe o interfaţă grafică (Windows). Enorma creştere a web-ului a început virtual, dintr-o dată: În iunie 1993, 130 servere Web erau înregistrate, în 1994 erau deja 11.576 servere. Dar web-ul nu a făcut doar să se dezvolte. De asemenea, posibilităţile de a prezenta datele au crescut dramatic. Curând au apărut poze şi animaţii pe situri web, urmate de sunete. Doar un mic pas mai era necesar pentru a aduce cataloage, directoare şi formulare de comandă pe situri web. Astfel, câţiva ani mai târziu s-a născut E-Commerce.

Protocolul TCP/IP
Definiţia protocolului TCP/IP TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) este cel mai utilizat protocol folosit în reţelele locale cât şi pe Internet datorită disponibilităţii şi flexibilităţi lui având cel mai mare grad de corecţie al erorilor. TCP/IP permite comunicarea între calculatoarele din întreaga lume indiferent de sistemul de operare instalat. Istoric În anii 1960, guvernul SUA finanţează proiectarea şi dezvoltarea procotolului TCP/IP. Ministerul Apărării Naţionale al SUA dorea un protocol de reţea care sa meargă indiferent de condiţiile de pe reţea. Atât timp cât conexiunea fizică între calculatoare este funcţională şi conexiunea logică a lor să fie funcţională, chiar dacă alte calculatoare din reţea se opresc brusc. Era nevoie de o arhitectură flexibilă, mergând de la transferul de fişiere până la transmiterea vorbirii în timp real. Crearea acestui protocol a rezolvat multe probleme dificile din acea vreme, astfel devenind modelul standard pe care Internetul se bazează. La început el a fost folosit pentru reţelele militare, apoi a fost furnizat şi agenţiilor guvernamentale, universităţilor ca la urmă să poată fi folosit de publicul larg. Cum funcţionează… Protocolul TCP/IP este compus din patru niveluri: Aplicaţie, Transport, Reţea şi Acces la reţea. Modelul TCP/IP este asemănător cu modelul OSI (Open Systems Interconnection). Atentie: A nu se confunda numele nivelurilor TCP/IP cu numele nivelurile din OSI.

Nivelul Aplicaţie Nivelul Aplicaţie se ocupă cu protocoalele de nivel înalt, codificarea, şi controlul dialogului, împachetarea datelor şi trimiterea lor la următoarele niveluri. El comasează nivelurile Aplicaţie, Prezentare şi Sesiune din modelul OSI

Nivelul Aplicaţie conţine următoarele protocoale de nivel înalt:
• • • • • •

Transfer de fişiere: TFTP, FTP şi NFS E-mail: SMTP Remote: telnet, rlogin Managementul de reţele: SNMP Managementul de nume: DNS HTTP

Nivelul Transport Nivelul Transport asigură conexiunea logică dintre calculatorul sursă şi calculatorul destinaţie, fluxul de date şi corecţia erorilor.

Nivelul reţea corespunde cu acelaşi nivel reţea din modelul OSI. sliding windows şi acknowledgments. TCP (Trasmission Control Protocol) este un protocol orientat pe conexiune care permite ca un flux de octeţi trimişi de la un calculator să ajungă fără erori pe orice alt calculator din Internet. fară retrimiterea pachetelor eronate. TCP tratează totodată controlul fluxului pentru a se asigura că. destinat pentru aplicaţii care trebuie să interogheze rapid. TCP fragmentează fluxul de octeţi în mesaje discrete şi pasează fiecare mesaj nivelului Reţea. UDP (User Datagram Protocol) este un protocol nesigur. UDP este folosit in aplicaţiile de transmisii video sau audio şi aplicaţii client-server. Exemple de aplicaţii care folosesc procolul UDP: • • • • DNS (DOMAIN NAME SERVER) TFTP (TRIVIAL FILE TRANSFER PROTOCOL) IPTV (TV prin Internet) VOIP (Telefonie prin Internet) Nivelul Reţea Scopul nivelul reţea este de a găsi cel mai optim traseu prin care poate trimite pachetele. Dacă pe calculatorul destinaţie un pachet ajunge cu erori. TCP cere retrimiterea acelui pachet.Nivelul transport include protocoale TCP şi UDP. . calculatorul sursă nu inundă calculatorul destinaţie cu mai multe pachete decât poate acesta să prelucreze. Toate aceste lucruri sunt realizate prin utilizarea secvenţelor de număr.

plăci de reţea. ICMP oferă capabilităţi de control şi în schimbul de mesaje. incluzând şi aspectele legate de tehnologii şi de medii de transmisie.Protocoalele care lucrează la nivelul Reţea din modelul TCP/IP sunt: • • • • IP (Internet Protocol) ICMP (Internet Control Message Protocol) ARP (Address Resolution Protocol) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) IP caută cea mai bună cale de a trimite pachetele. De aceea este rezonabil să presupunem că nivelul Reţea din TCP/IP funcţionează asemănător cu nivelul reţea din OSI. şi alte componente se găsesc în nivelul Acces la reţea. Protocolul standard. Drivere. Nivelul Acces la Reţea Nivelul Acces la Reţea se ocupă cu toate problemele legate de transmiterea efectivă a unui pachet IP pe o legătură fizică. Nivelul de acces la reţea defineşte procedurile folosite pentru interogarea cu echipamentele de reţea şi de acces la mediu de transmisie. modemuri. ARP determină adresa MAC pentru adresele IP RARP determină adresa IP pentru o adresă MAC cunoscută. cum ar fi Serial Line Internet Protocol (SLIP) şi punct-la-punct Protocol (PPP) trebuie să asigure . adică nivelurile OSI Legătură de date şi Fizic. Problemele majore se referă la dirijarea pachetelor şi evitarea congestiei în reţea.

precum şi specificaţiile de transmitere la acest nivel. el este folosit ca un ghid. Internetul a fost dezvoltat pe baza standardelor de protocoale TCP/IP.accesul la reţea prin intermediul unui modem de conectare. Cum se formează un pachet TCP/IP O simplă comparaţie între modelul OSI şi modelul TCP/IP Asemănări: • • Ambele au niveluri Ambele au niveluri de aplicare. cu scopul de a-i ajuta pe elevi să înţeleagă procesul de comunicare. Nivelul transport din modelul OSI oferă încredere. . TCP/IP a câştigat credibilitate din cauza protocoalelor. TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile Legatură Date şi Fizic în propriul său nivel numit Acces la reţea. chiar dacă acestea includ servicii diferite Deosebiri: • • • • TCP/IP combină din modelul OSI nivelurile aplicaţie. Multe protocoale sunt necesare pentru a determina elementele de hardware şi software. TCP/IP pare simplu pentru că are mai puţine niveluri. Modelul OSI nu este folosit în construcţia de reţele. acesta nu oferă încredere livrării de pachete. prezentare şi de sesiune în propriul nivel numit Aplicaţie. În cazul în care TCP/IP nivelul Transport utilizează UDP.

oferta DHCP către client 3. . Offer .5.RFC 1541: DHCP .Dynamic Host Configuration Protocol DHCP (Dynamic Host Configuration Protocol) este un protocol TCP/IP care dă posibilitatea unei reţele private. să aloce o adresă IP unui calculator gazdă care urmează a se conecta la acea reţea. adresă pentru default gateway). care defineşte structura şi funcţionalitatea lui DHCP. DHCP este un mediu client server. conectate la internet. Request . etc. calculator cu mai multe NIC-uri.serverul transmite clientului pachetul de date solicitat.RFC 1534: Interoperation between DHCP and BOOTP . de la care încearcă să obţină. WINS (Windows Internet Name Service ) şi a default gateway. mască de reţea.RFC 1542: Clasifications and extensions for Bootstrap Protocol Cel mai interesant este RFC 1541. care a introdus alocarea dinamică a adreselor în reţelele sale. Acknowledgment . Discover .RFC 1533: DHCP options and BOOTP Vendor extension . Microsoft a fost prima firmă care a introdus în 1994 DHCP. urmaş al protocolului BOOTP. Un dispozitiv cu mai multe interfeţe (router. utilizat pentru alocarea dinamică a adreselor de IP. o identitate (adresă IP.cererea adresată de client serverului DHCP ales 4.clientul caută un server disponibil pentru a-şi transmite mesajul 2. Cum lucrează DHCP? Clienţii DHCP caută în reţea servere DHCP. serverelor DNS (Domain Name Service). pe o durată limitată de timp.) trebuie să utilizeze DHCP pentru obţinerea dinamică a parametrilor fiecărei interfeţe. odată cu lansarea lui Windows NT Server 3. DHCP este complet definit de următoarele Request For Comments: . DHCP a fost proiectat şi dezvoltat sub auspiciile Internet Engeneering Task Force (IETF). Procesul se desfăşoară în patru paşi : 1. Conceptele au fost preluate şi de firma MacIntosh.

LAN Properties .Network Connections .Internet Protocol (TCP/IP) Properties: • Obtain an IP address automatically • Obtain DNS server address automatically .Control Panel .Configurarea reţelei în Windows XP.LAN card .Internet Protocol (TCP/IP) . pentru alocarea dinamică a adresei (DHCP) Succesiunea etapelor este: • Start .

. este un program software. el asigură un serviciu. DNS Generalităţi Un server de nume domeniu. de traducere a unei adrese tip nume într-o adresă IP .Adresa IP. Domain Name Server (DNS). În mare. pentru un domeniu sau mai multe. care ascultă cereri pe un port standard (53) şi care rulează pe un calculator conectat permanent (de obicei) la Internet.

adresele IP.cnfb. Maparea este o simplă asociere între două elemente.150. Versiunea standard folosită în majoritatea cazurilor este IPv4. Adresele tip nume sunt folosite din comoditate. Un calculator se identifică printr-o adresă. care rezolvă domeniile în adevăratele lor adrese . şi IP -ul maşinii (sau adresa) 199. Astfel. dar nu oferă indicaţii despre modul cum poate fi găsit site-ul pe internet. Translatarea numelui în adresa IP se numeşte "rezolvarea numelui de domeniu". DNS (Domain Name System) este un serviciu de registru Internet distribuit. Acesta identifică fiecare interfaţă logică a echipamentelor conectate printr-un număr numit "adresă IP". În primul rând.linux. atât prin intermediul unei adrese IP (adresa unică pe care o are fiecare calculator cuplat la mediul Internet). dacă acesta cade. Numele de domenii sunt mult mai uşor de reţinut decât adresele IP. adresa IP este reprezentată pe 32 de biţi (de ex. site-urile web nu pot fi găsite iar livrarea mail se blochează.0. deoarece sunt uşor de memorat. DNS translatează ("mapează") numele de domeniu (sau nume ale maşinilor de calcul) în adrese IP şi adresa IP în nume. în acest caz un nume de maşină. Cele mai multe servicii Internet se bazează pe DNS şi. identificarea calculatoarelor se face printr-un nume de calculator host gestionat de sistemul DNS. Adresele de IP sunt folosite pentru a comunica în reţelele locale sau pe Internet.De exemplu.1). la nivelul utilizatorilor cu acces la mediul Internet. cât şi prin intermediul unui nume de calculator host. RIPE este responsabilă cu gestiunea spaţiului de adrese atribuit Europei.org. În IPv4. Acest lucru intră în atribuţiile sistemului DNS. IP (Internet Protocol) este un protocol care asigură un serviciu de transmitere a datelor. De exemplu. fără conexiune permanentă. Evident. Concepţia protocolului TCP/IP este astfel implementată încât schema de adresare permite utilizatorilor şi programelor din reţea să identifice în mod unic o reţea sau un calculator host. 'întreabă' un server DNS adresa IP pentru www.ro. ea este realizată de către organizaţii însărcinate cu distribuirea de spaţii de adrese.168. . În schimb.cnfb. Alocarea adreselor IP nu este arbitrară.4. protocolul IP realizează o corespondenţă bijectivă între adresele IP şi numele gestionate de DNS. Totodată calculatorul poate avea asociat şi un nume. 192. unică în Internet. standardul curent pentru comunicarea în Internet. ca ftp.249.ro şi după aceea se conectează la serverul web care rulează pe calculatorul cu adresa de IP obţinută de la DNS. un navigator web vrea să se conecteze la adresa tip nume www. numită adresa IP a calculatorului respectiv. adresa IP este utilizată la nivelul programelor de prelucrare în reţea.

Dacă primind o eroare pentru www. apelate prin numele lor de domeniu.ro) şi adresa sa numerică (IP address.zz.nu neapărat la nivel central.yyy.google.rdsnet. Domenii şi DNS Sistemul de nume din Internet este structurat pe domenii şi subdomenii. de tipul xx.tt). Cum funcţionează? Fiecare calculator trebuie să 'ştie' de existenţa a cel puţin un server DNS pentru a rezolva corelaţia între un nume calificat de domeniu (FQDN.rdslink. înseamnă că există o problemă DNS . sau nume de domeniu DNS). Considerând un server de nume (name server) admin. homepage-ul cu adresa IP echivalentă: xx. domeniul cel mai larg este ro. aceasta pentru că o conexiune TCP/IP între 2 calculatoare în Internet se face la nivel de adrese numerice IP. fiecare nivel reprezentând un domeniu.• Structura DNS realizează administrarea unor nume prin care se acordă diferite responsabilităţi de grup. care .zz.ro.tt poate fi încărcat.ro.rdslink.com.yyy. Dacă procesul 'resolver' din calculatorul propriu nu reuşeşte să facă o căutare validă DNS (acel DNS lookup). adică o adresă literală (gen www. atunci se recepţionează o eroare pentru orice pagină web sau server mail. sau www.

net . Acestea sunt serverele ce păstrează cea mai corectă şi adusă la zi informaţie privind adresa IP a unui domeniu.include domeniul rdslink. restul subdomeniilor. edu desemnează domeniul educaţional.alte organizaţii. etc. pe cea mai din dreapta poziţie se află domeniul cel mai general. Aceste 13 sisteme.domeniul guvernamental.microsoft. în ordinea subordonării. trebuie să existe un sistem care să se asigure că serverele DNS de pretutindeni au acces la aceeaşi informaţie privind adresele IP ale siturilor şi domeniilor web. după care urmează.D.com' în bara de adrese a browserului Browserul trimite un mesaj serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.).com. Iată câteva dintre ele: com desemnează domeniul comercial. Fiecare server menţine o bază de date cu propriile domenii pe care sistemele de pe Internet pot să o interogheze. us USA. operate de către mai multe companii private. Sistemul de căutare a unui nume în Internet este următorul: DNS este o bază de date distribuită pe toată reţeaua Internet. instituţii academice şi laboratoare militare. Sigur. Fiecare server DNS are un server DNS superior cu care face periodic schimb de informaţie. În Internet există servere (servere DNS) care ţin tabele de corespondenţă între numele cunoscute de fiecare şi adresele fizice corespunzătoare.microsoft. o va solicita unui server rădăcină. De aceea există sistemul de name servere autoritare şi servere rădăcină . gov . uk Marea Britanie. aceste servere DNS sunt operate de către deţinătorii domeniilor în cauză. Alte servere DNS din internet vor face apel la name serverele autoritare pentru a le furniza adresa corectă a domeniului pe web.resurse de reţea. int resurse internaţionale. Pe cea mai din stânga poziţie se află numele computerului. Deci luând de la dreapta la stânga un nume. etc. De obicei. Serverul caută în înregistrările sale adresa sitului www. În Internet există domenii dedicate (standardizate). it Italia. au sarcina de a propaga informaţia privind adresele IP a fiecărui server autoritar al unui domeniu. * Servere DNS Autoritare: fiecare domeniu trebuie să aibă 2 servere DNS ce funcţionează ca Autoritar şi Primar. Se numeşte distribuită deoarece nu există un singur server care să aibă toată informaţia necesară traducerii oricărui domeniu într-o adresă IP. org . Extinderea Internet-ului în diferite ţări a dus la crearea de domenii pentru fiecare ţară: ro România.ro. . fr Franţa.domeniul militar. Exemplu : Dacă utilizatorul doreşte să acceseze www.com Dacă nu are adresa sitului www. * Servere DNS Rădăcină: următoarea parte a unui sistem DNS. către alte servere DNS de pe Internet.microsoft.C.microsoft. mil .ro. sunt cele 13 servere DNS ce deţin informaţia 'top level' pentru întregul sistem DNS.ro: • • • • Scrie 'www. iar admin este un computer din cadrul domeniului rdslink.

prin urmare.com.microsoft.• • • • • microsoft.C. Unele dintre cele mai cunoscute browsere web sunt: • Microsoft Internet Explorer • Mozilla Firefox • Apple Safari • Google Chrome • Opera Software.1. Browserul se conectează la adresa IP şi primeşte paginile de la www. În funcţie de modul cum Furnizorul de Servicii Internet (D.com [sau a oricărui domeniu] se schimbă în intervalul respectiv. Serverul DNS al ISP-ului utilizatorului păstrează adresa www.D. Un browser este o aplicaţie software care permite utilizatorilor să afişeze texte. dacă adresa IP a microsoft.C. Browserul este.107.com TLD [top-level-domain]. adresa poate fi păstrată în cache pentru câteva ore sau câteva zile. dar şi să comunice cu ofertantul de informaţii sau cu alţi utilizatori.) această adresă. grafică. Când cineva conectat la acelaşi ISP într-o altă sesiune doreşte să se conecteze la microsoft. muzică şi alte informaţii localizate pe o pagină din World Wide Web.) a configurat serverele DNS proprii.com face parte din .com TLD [serverul rădăcină are o listă cu toate domeniile . va avea adresa stocată local şi o poate rezolva mult mai rapid. precum şi cu serverele autoritare ale fiecărui domeniu] Serverul rădăcină se conectează la adresa IP 131.microsoft. serverul autoritar pentru microsoft. aşa că întreabă un server rădăcină responsabil cu .com. care la rândul lui o va transmite înapoi browserului utilizatorului.com cunoscute. serverul DNS nu o va mai solicita serverelor rădăcină până când nu expiră cacheul.D.microsoft. Acest amănunt este important.240. video. de unde primeşte adresa IP pentru www. deoarece.Opera • Nintendo DS browser . un program de navigare în web.com.com Serverul rădăcină trimite înapoi serverului DNS al Furnizorului de Servicii Internet (D.com în cache-ul DNS propriu.

Browserul transmite acest text unor aplicaţii speciale din web.În componenţa unui browser intră un set de programe care permit afişarea şi manevrarea informaţiilor bazate pe text. imagini şi sunet. serviciul de ştiri. Acestea caută în multitudinea de documente sau site-uri respectivul text. de ordinul sutelor de mii de linii. el poate introduce drept "cheie de căutare" o parte de text pe care documentul ar trebui să îl conţină. • Utilizarea unor proceduri de căutare a informaţiei. el accesează informaţia salvată în directorul cache la prima trecere prin aceste pagini. oferind apoi ca rezultat o listă de adrese care conţin textul căutat. redimensionate sau deplasate. • Directorul cache în care browserul păstrează informaţia primită din web. Elemente specifice unui browser: • Descărcare (Download) reprezintă copierea unui fişier în calculatorul utilizatorului. chiar dacă există deja în directorul cache. dar pot fi vizualizate. Utilizatorului nu îi mai rămâne decât să aleagă . în realitate această listă de adrese poate fi uneori extrem de lungă. • Reîmprospătarea paginii web: pagina va fi încărcată din nou din reţea. Dacă utilizatorul parcurge paginile vizitate în sesiunea curentă. Dacă utilizatorul nu cunoaşte adresa exactă. • Găsirea rapidă a informaţiilor cu ajutorul ”semnelor de carte” şi a istoricului.eventual prin mai multe încercări . caz în care este nevoie de o strategie de căutare mai exactă. etc. • Imaginile in-line sunt acele imagini incluse într-o pagină web. care nu pot fi modificate. ori de pe propriul calculator. numite motoare de căutare. adresă care este unică (Uniform Resource Locator sau URL). • Copierea informaţiilor în calculatorul propriu. • Accesarea altor servicii de informare şi servicii Internet: poşta electronică. Fiecare browser are o casetă de text în care utilizatorul poate să scrie adresa documentului sau a site-ului dorit.locaţia dorită. • Urmărirea conexiunilor dintre documentele html. serviciul ftp (transferul de fişiere). scripturi). . Funcţii accesate cu ajutorul unui browser: • Navigarea printre documentele html din www sau din alte servicii. precum şi rularea unor programe pe care site-urile web şi documentele pot să le includă sau apeleze (applet-uri. vizualizarea acestora.

Protocolul HTTP este de tip text. interconectate prin tehnologia Hipertext. fiind protocolul "implicit" al WWW (dacă un URL nu conţine partea de protocol. el trebuie să iniţieze o nouă conexiune la server. Acest protocol dirijează toate operaţiunile dintre browser şi serverul de Web. în funcţie de opţiunile celor care le-au realizat. HTTP . pentru fiecare operaţie HTTP. Protocolul HTTP foloseşte o conexiune TCP/IP care este menţinută pe durata unei singure tranzacţii. • Aplicaţie ajutătoare – reprezintă un soft prin intermediul căruia utilizatorul poate afişa anumite formate de fişiere (ex. protocolul HTTP nu are o stare stabilă. Ca răspuns. Documentele şi paginile web pe care le afişează browserele sunt. De exemplu: dacă este solicitată conectarea la un site Web. Fiecare operaţie HTTP este numită tranzacţie. Nici browser-ul clientului şi nici serverul nu reţin starea ultimei conexiuni. serverele şi clienţii pot folosi formate de date proprii sau private pentru a schimba date. fişiere audio). afişarea 3-D). astfel că atunci când o aplicaţie client contactează un server. în locul URL al paginii respective. O adresă accesată anterior poate fi apelată prin reluarea ei din această listă. special proiectat pentru Web. Browser-ul (aplicaţia client ce foloseşte protocolul HTTP pentru a furniza informaţii) şi serverul (aplicaţia care rulează pe computerul ce stochează informaţiile) trebuie să realizeze o conexiune la internet şi apoi să o întrerupă. • “Semnul de carte” sau ”pagina favorită”: utilizatorul poate asocia unei anumite pagini o denumire preferată. Folosind protocolul HTTP. care permite saltul simplu de la un document sau site la altul. browser-ul (clientul) şi serverul crează o legătură ce permite serverului să trimită clientului fişierul HTML solicitat. HTTP (Hypertext Transfer Protocol) este metoda cea mai des utilizată pentru accesarea informaţiilor păstrate pe servere World Wide Web (WWW).• Istoricul (History) reprezintă lista paginilor accesate într-o sesiune (cea actuală sau. Astfel. în cazul unora dintre browsere. cu ajutorul căreia poate încărca acea pagină. mai multe sesiuni anterioare). clienţii şi serverele determină tipul formatelor de document în mod dinamic. Dacă protocolul FTP oferă o conexiune continuă până la eventuala apariţie a unei erori sau până la închiderea conexiunii.HyperText Transfer Protocol reprezintă un protocol de comunicare în reţea. aceasta se consideră ca fiind http). Fişierul trimis la destinaţie poate fi un document . ea trimite serverului o listă a formatelor pe care le recunoaşte. După ce clientul prelucrează fişierul HTML şi constată că îi mai sunt necesare şi alte fişiere. cu un simplu click pe mouse. HTTP presupune că pe calculatorul destinaţie rulează un program care înţelege protocolul. • Plug-in soft ce măreşte funcţionalitatea browserului (ex. serverul trimite datele folosind cel mai apropiat format posibil.

Dacă informaţiile nu pot fi transmise. foi de stil <CSS>. de asemenea un program executabil pe server-ul respectiv sau/şi un editor de text. În acest caz.) pot fi adăugate în header-ul pachetului HTTP.html sau altele). Un server proxy poate modifica. În urma cererii (HTTP-GET). În prima fază numele (adresa) www. sau pagini generate dinamic <SSI.example. De exemplu. poate filtra traficul după adresa IP sau protocol. animaţie sau video. de sunet. Conform OSI. sau alte resurse. protocolul HTTP este de nivel aplicaţie. Dintre acestea pot fi menţionate: • Păstrarea calculatoarelor din spatele lui anonime • Reducerea timpului de accesare a resurselor (prin memoria cache) • Aplicarea politicii de accesare a serviciilor de reţea sau de conţinut.imagini.NET>). se memorează răspunsuri de la serverul de la distanţă. uneori. Dacă se apelează un link sau o adresă de web cum ar fi http://www. el poate servi cererea fără a contacta serverul specificat. disponibile de la un alt server. atunci serverul trimite înapoi un mesaj de eroare. scripturi <Javascript>. Modul exact de desfăşurare a acestei acţiuni (cerere şi răspuns) este stabilit în specificaţiile HTTP. un server proxy este un server (un sistem de computer sau un program de aplicaţie). un fişier grafic. În cazul în care cererea este validată de filtru. PHP şi ASP.example.com este convertit de protocolul DNS într-o adresă IP. Apoi se realizează transferul prin protocolul TCP pe portul standard 80 al serverului HTTP. HTTP oferă o tehnică de comunicare prin care paginile web se pot transmite de la un computer aflat la distanţă spre propriul computer. Un server proxy are mai multe scopuri. urmează răspunsul serverului cu datele cerute (pagini cu fişiere ataşate . proxy-ul oferă resurse prin conectarea la serverul relevant şi solicitând serviciul în numele clientului. Serverul proxy evaluează cererea în conformitate cu normele sale de filtrare.a.HTML (Hyper Text Markup Language). limba dorită ş. În reţele de calculatoare. şi. pagina web. Informaţii suplimentare (indicaţii pentru browser. şi returnează cererile ulterioare pentru acelaşi conţinut în mod direct. JSP. solicitarea clientului sau răspunsul serverului. Realizarea şi evoluţia sa sunt coordonate de către World Wide Web Consortium (W3C). conexiune. de exemplu. Un client se conectează la serverul proxy.com. solicitând unele servicii. acesta reprezintă o solicitare adresată calculatorului host pentru afişarea unei pagini web (index. de a bloca site-uri nedorite • Realizarea rapoartelor de utilizare a internetului într-o companie . cum ar fi un fişier. care acţionează ca intermediar pentru cereri de la clienţii care solicită resurse de la alte servere. opţional.

este acela că utilizatorii de proxy pot fi blocaţi pe unele site-uri web. Aceste documente distribuite pe Web (numite şi pagini web) sunt scrise în limbaj HTML. Mosaic sau Lynx). nu neapărat un risc. trebuie să treacă prin server proxy înainte de a fi trimis mai departe. toate datele trimise la serviciul folosit (de exemplu. mai ales într-o formă necriptată. Prin urmare. email până la shopping şi linkuri). Internet Explorer. PORTAL Ce este un portal? Un site folosit pe post de uşă de intrare în Internet sau ca punct de plecare/agregare a multor altor siteuri şi servicii online (de la informaţii utile. Un inconvenient. În utilizarea unui server proxy. inclusiv datele de conectare si parolele necriptate. fie în reţelele locale. dar ignoră modul de prezentare a acestora pentru utilizator. WWW (World Wide Web) World Wide Web (sau simplu Web ) reprezintă ansamblul documentelor de natură hypertext distribuite fie pe Internet. de exemplu anonymizing proxy. care ştiu cum să extragă datele. Implementările Web urmează un model standard de programe client – server. care ştiu cum să prezinte datele.• Securitatea sau controlul parental pe anumite site-uri • Scanarea conţinutului transmis înainte de trimitere • Protecţia împotriva scurgerii datelor • Depăşirea restricţiilor regionale. Arhitectura WWW este una a clienţilor (precum Nestcape Navigator. dar nu şi originea lor şi a serverelor. chat. un server HTTP într-un site web). există riscul ca un server proxy rău intenţionat să poată înregistra tot ceea ce a fost trimis. .

Estetica portalului trebuie să fie una plăcută. Culorile trebuie să fie în ton cu conţinutul acestuia. de asemenea trebuie să nu conţină probleme de formatare. Introducerile din articole şi biografii introduse în portal nu trebuie să depăşească 200 de cuvinte. Un portal de calitate este un portal care se află printre cele mai bune portaluri. . motoare de căutare şi magazine virtuale. Numărul legăturilor roşii este limitat.edemocratie. Un portal de calitate este un portal ce conţine un domeniu major. De exemplu www. Atractiv .Un site de web care oferă o gamă largă de servicii şi resurse. forum.ro este considerat un portal resurse de e-democraţie şi guvernare electronică în România. Portalurile de calitate se pot propune după următoarele criterii: Acesta trebuie să fie: • Util . precum email. Portalurile care sunt despre un subiect restrâns sunt mai puţin folositoare deoarece se bazează doar pe acel subiect.

Această tehnică se bazează pe două elemente: pagina Web care afişează formularul virtual în browserul clientului şi programul (scriptul) de pe server. care procesează datele din formularul completat şi trimis de client. formulare online. care oferă facilităţi puternice de transmisie a datelor. forum de discuţii. mai exact cum poate fi creat un astfel de formular în . Este actualizat portalul dacă apar evenimente sau fenomene noi în domeniul acestuia însă acestea nu trebuie să conţină domenii ce se actualizează pe o perioadă scurtă de timp. casete de selecţie. Un formular este un ansamblu de zone active alcătuit din butoane. cu multiple secţiuni.• Bine întreţinut . chat şi alte lucruri care pot anima prezenţa pe web. backend de administrare. statistici. Este simplist. În continuare va fi prezentată partea de formular.element caracteristic tuturor motoarelor de cautare din Web. pentru introducerea unui şir de caractere pe post de cheie de căutare . până la o structură complexă. câmpuri de editare etc. prin intermediul browserului său. Un portal pe de altă parte oferă mult mai multe opţiuni: motor de căutare. Care este diferenţa dintre un site static şi un portal? Un site static este alcătuit din pagini statice şi elemente grafice. Formularele Web permit utilizatorilor să introducă efectiv informaţii şi să le transmită serverului. se încarcă rapid şi este mai ieftin. Formularele pot varia de la o simplă caseta de text.

Formularele Web pot conţine zone de introducere text. Script-urile pot fi scrise în limbajele Perl. deoarece browserul le afişează una după alta pe pagină.HTML. C. Utilizatorul completează formularul şi îl expediează unui server. Elementele formularului trebuie să fie organizate pe pagină. Realizarea unei pagini web ce conţine un formular cuprinde următoarele etape: 1. Unix shell. ”Action” menţionează adresa scriptului (aflat pe server) care va interpreta formularul. permite trimiterea unor cantităţi mici de date (maxim 1 Kb). Există două atribute esenţiale ale tag-ului <form>: 1.în acest caz. dar acestea nu pot fi imbricate. 2.precizează ce se va întâmpla cu datele formularului odată ce acestea ajung la destinaţie. La trimiterea datelor formularului înapoi la server. Atributul “action” .în acest caz datele sunt expediate separate. butoane de selecţie şi butoane pentru a trimite datele din formular serverului sau de a şterge din formular datele introduse anterior. Tag-ul „form” Un formular este definit într-un bloc delimitat de etichetele corespondente <form> şi </form>. 3. Atributul “method” precizează metoda utilizată de browser pentru transmiterea formularului. PHP. cu tag-uri obişnuite. Pot exista mai multe astfel de formulare pe o pagină. O aplicaţie dedicată de pe server analizează formularul completat şi (dacă este necesar) stochează datele într-o bază de date. Acest tag specifică browserului că blocul respectiv este un formular virtual. toate datele sunt trimise în perechi „nume=valoare”. • post . Poate lua valorile: • get (valoarea implicită) . sunt permise cantităţi mari de date (de ordinul MB). Dacă este necesar serverul expediază un răspuns utilizatorului. Exemplu: . 2. fără să le formateze. butoane radio. datele din formular sunt adăugate la adresa URL precizată de atributul “action”.

indică numărul de caractere vizibile din câmp. • Atributul ”readonly“ .indică numele asociat câmpului respectiv. pentru editare. Pentru fiecare element <input> trebuie să precizăm : • Atributul ”type”. buton radio etc.Tag-ul „input” În interiorul blocului <form> trebuie inserate elemente care să fie afişate pe pagină.indică tipul datelor care vor fi introduse: text.casetă de text. Aceste elemente se specifică prin tag-ul <input>. • Atributul ”name” . • Atributul ”size“ . . • Atributul ”maxlenght“ .datele prezente în câmp nu pot fi modificate. simplu. sunt compuse din perechi nume=valoare.indică numărul maxim de caractere introduse în câmp. trimise înapoi la server. Pentru a preciza tipul de eticheta <input> se foloseşte atributul type care poate lua valorile: • type="text" . buton. deoarece datele formularului.

php" method="post"> <input type="image" src="trimite. • type="reset" . Un astfel de buton poate fi inserat într-un formular.. în acest caz el declanşând acţiuni legate de acel formular. care vor permite executarea unor comenzi.• type="password" – casetă de text tip parolă. care permite ataşarea unui nume butonului • value. Există şi o altă modalitate de a introduce un buton într-o pagină Web şi anume prin intermediul blocului <button> . </button>. • type="file" – casetă de fişiere pentru upload. • type="radio" .gif" alt="Trimite"> </form> . Butoane Un formular poate să conţină butoane. Alte două atribute ale elementului "button" pot fi: • name.buton de ştergere.. În corpul blocului <button> .butonul va fi înlocuit cu o imagine. • type=”image”. • type="checkbox" – casetă de validare.. Exemplu: <form action="script. sau poate fi introdus oriunde în pagină pentru iniţierea unor acţiuni independente de formulare.buton pentru selectarea unui singur element dintr-un grup. care primeşte ca valoare textul ce va fi afişat pe buton. Pentru a insera un buton într-un formular se utilizează eticheta <input>.buton de expediere. • type="submit" . </button> se poate afla un text sau un marcaj de inserare a unei imagini. Butoanele din formular se pot particulariza folosind atributul type=”image” în cadrul etichetei input şi indicând fişierul imagine.. având atributul type cu valoarea "button".

Butonul radio Butoanele radio se folosesc de obicei în grup. Butoanele radio se introduc prin eticheta <input> cu atributul type având valoarea "radio". ceea ce înseamnă că avem mai multe butoane radio. cu valori diferite şi nume identice. Exemplu: . utilizatorul poate selecta doar unul dintre ele (celelalte se deselectează automat).

coordonatele nu se procesează. Acest atribut poate primi următoarele valori: • "off" . De obicei. Exemplu: <input type=”image” src=”buton. în interiorul blocului de selecţie fiind specificate opţiunile cu eticheta <option> .. </select>. în locul butonului „Submit”.numărul de caractere afişate într-o linie.gif” name=”buton”> Liste de selectie Într-un formular pot exista liste de selecţie. • “name” .ataşarea unui nume câmpului de editare multilinie. </option>. Exemplu: <select name ="nume"> <option>Procesor</option> <option>Placa de bază</option> <option>Placa video</option> </select> Zone de text Zonele de text sunt multi-linie care permit introducerea textelor. cu atributele : • “cols”. Astfel. Zona este specificată prin tag-ul <textarea>.</textarea>.în acest caz: o o întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a editorului se produce numai când doreşte utilizatorul. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul.Imagini În formulare pot fi inserate imagini.. . • “wrap”-(word wrap= trecerea cuvintelor pe rândul următor). Acestea sunt specificate prin tag-ul dublu <select> . împreună cu celelalte date din formular.numărul de linii afişate simultan. se transmit serverului coordonatele imaginii.. care determină comportamentul câmpului de editare relativ la sfârşitul de linie. imaginile dintr-un formular fiind utilizate la trimiterea datelor. selectând imaginea. • “rows” ..

com" method="post"> <textarea name="text multilinie" cols="30" rows="5" wrap="off"> Prima linie din textul initial. • "soft“. Exemplu: <html> <body><h1>Un formular cu un camp de editare multilinie</h1> <hr> <form action="images.• "hard".în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului.în acest caz: o o se produce întreruperea cuvintelor la marginea dreaptă a rândului. nu se include caracterul de sfârşit de linie în textul transmis serverului odată cu formularul. caracterul de sfârşit de linie este inclus în textul transmis serverului odată cu formularul. </textarea> <input type="reset"> <input type="submit"> </form></body> </html> . A doua linie din textul initial.

Exemplu: <input type=”hidden” name=”nume_c” value=”Rex”> Exemplu de formular: . pot exista zone ascunse. care nu vor fi afişate pe pagină .Zone ascunse În formulare.

.

6 kbps.din analogic în digital. Prima categorie oferă avantajul folosirii modemului şi pentru convorbiri telefonice. Un tip de modem mai performant este cel conectat prin reţeaua de cablu TV.Modemul este un dispozitiv care permite conectarea calculatoarelor la distanţă. prin care sunt reprezentate datele în calculator (sistem binar). Denumirea dispozitivului provine din cele două roluri pe care le are într-o reţea: modulare-demodulare. în diferite tonuri. În reţelele de mare viteză/mare distanţă sunt necesare modemuri corespunzătoare: radiomodem-urile. Un parametru esenţial pentru un modem este viteza de transmisie. Data&Fax". măsurată în multipli de biţi pe secundă (bps). În transmisia pe liniile telefonice. cât şi programe client pentru acces la serviciile puse la dispoziţie de reţeaua Internet. fiind dotate cu un controller care previne coliziunea pachetelor de date şi transmisia eronată a acestora. pentru a putea fi purtat de mediul de transmisie spre celălalt calculator. • Un modem care să aibă o viteză de transmisie de cel puţin 57. Pentru conectarea la internet. Acestea permit funcţionarea simultană în mai multe frecvenţe. Există dispozitive ale căror caracteristici sunt "Voice. acesta include atât programul pentru lucrul cu modemul şi conectarea la furnizorul de servicii Internet. • Software pentru internet. deoarece abonatul la Internet are conexiune permanentă. Viteza modemului condiţionează rapiditatea de afişare a imaginilor pe ecran. folosind conexiunea directă prin modem. . câte două pentru fiecare direcţie. Pe lângă rolul de modem. Un modem de linie telefonică va converti nivelele logice 0 şi 1. unde radio). iar viteza de transfer este mai mare decât în cazul conexiunii dial-up. sunt necesare 4 tonuri diferite. unde este realizată transformarea inversă a semnalului . Modemul de cablu este preferabil celui de dial-up. dispozitivele actuale au fost completate cu funcţia de fax. transferul datelor realizându-se printr-un mediu de transmisie (linie telefonică. Pentru a permite comunicaţia în ambele direcţii simultan (full-duplex). adică transformarea semnalului digital de la ieşirea calculatorului în semnal analogic (undă sinusoidală). sunt necesare: • Un calculator compatibil IBM sau Macintosh. frecvenţa tonurilor trebuie să aparţină spectrului audio. iar altele care nu au decât Data şi Fax.

Din punct de vedere al amplasării în raport cu computerul. modem. având integrat portul serial propriu. .urile pot fi : • Externe: cele care sunt plasate în afara unităţii centrale • Interne: cele care se găsesc în interiorul unităţii centrale. se instalează într-un slot PCI sau ISA.• Abonarea la un furnizor de servicii internet.

Observaţie : Pe bara de instrumente pot exista mai multe butoane. Bara de instrumente conţine următoarele butoane: • Create Mail – creează un mesaj nou • Send / Recv – trimite / primeşte mesaje • Addresses – agenda electronică cu adresele de e-mail • Find – caută anumite mesaje. Moduri de lansare: • dublu click pe icoana de pe desktop • Butonul Start -> All Programs Meniurile sunt asemănătoare cu cele ale altor aplicaţii Windows. .utlook Express Outlook Express este o aplicaţie care se instalează o dată cu Windows XP şi este utilizată pentru a trimite şi primi mesaje electronice (e-mailuri) prin Internet.

.Directoarele standard din fereastra Folders sunt: • Inbox – directorul de mesaje primite • Outbox – directorul de mesaje care urmează să fie trimise • Send Items – directorul de mesaje trimise • Deleted Items – directorul de mesaje şterse • Drafts – directorul de mesaje în curs de redactare.

Crearea de mesaje se face cu ajutorul butonului-scurtătură Create Mail . Pentru a trimite mesajul se va da click pe Send . . Cc (sau Bcc ) – copie la indigo a acestui mesaj pe care îl va primi altă persoană Subject – titlul mesajului şi corpul mesajului. care deschide o fereastră de editare de mesaje: To – adresa de email propriu-zisă (sau din Agendă).

. Butonul Sign se foloseşte pentru semnături digitale. Butonul ( Priority ) se foloseşte pentru a ataşa mesajului importanţa lui. Butonul Encrypt (sigiliu digital) asigură confidenţialitate mesajelor prin cifrarea simetrică şi autentificarea originii lor prin semnătură digitală.Butonul ( Attach ) se foloseşte pentru a ataşa fişiere mesajului.

. poţi proceda astfel: • Reply răspuns (adresa destinatarului va fi completată. cu păstrarea conţinutului şi a antetului. iar ca titlul apare Fwd: …. iar la subiect va apare Re: …) • Reply All trimite răspunsul tuturor celor care au primit mesajul la care se răspunde • Forward trimite mesajul la o adresă specificată..Dacă ai primit un mesaj şi doreşti să trimiţi înapoi un răspuns.

.

.

Pentru soluţionarea acestor probleme. spam. Soluţia conţine un pachet complet de servicii care scanează şi monitorizează e-mail-urile din internet înainte ca acestea să ajungă în reţea. atacurile venite prin e-mail o Asigura un cost total de proprietate (TCO) scăzut şi costuri predictibile bazate pe numărul utilizatorilor de e-mail dintr-o companie o Nu avea nevoie de hardware şi software suplimentare. el reprezintă şi o ameninţare serioasă asupra securităţii. la un preţ foarte accesibil. acest serviciu administrat al IBM a fost conceput pentru a oferi o protecţie îmbunătăţită şi un răspuns mai rapid la atacurile tot mai numeroase asupra organizaţiilor. un instrument de afaceri esenţial. lider mondial în domeniul serviciilor administrate de securitate a e-mail-urilor. personal IT dedicat sau eforturi de întreţinere complexe o Fi simplu de instalat. protejând astfel e-mail-ul companiei de conţinut nociv şi distructiv. IBM a creat soluţia Express managed e-mail security. care contribuie la reducerea riscurilor inerente ale comunicării prin e-mail. imagini neadecvate şi alt conţinut nociv care pot compromite serios activitatea unei firme .influenţând productivitatea angajaţilor şi reprezentând un risc potenţial pentru întreaga organizaţie. Express managed e-mail security oferă patru module opţionale care interceptează şi restricţionează transferul e-mail-urilor care conţin viruşi. Din păcate însă. imagini neadecvate şi alt fel de conţinut nedorit. • Soluţia a fost concepută pentru a: o Asigura utilizatorilor de e-mail un inbox mai curat. spam. înainte ca acestea să afecteze reţeaua În lumea conectată în care trăim. fără îndoială. Folosind tehnologia MessageLabs. fără viruşi.Express managed e-mail security Servicii IBM de securitate a datelor pentru protecţia mesageriei Prima linie de apărare împotriva atacurilor prin e-mail. E-mailul poate transporta viruşi. configurat şi administrat o Asigura service şi asistenţă 24x7x365 în întreaga lume cu monitorizarea atacurilor şi răspuns adecvat o Asigura protecţie în timp real la atacurile viruşilor o Îmbunătăţi productivitatea angajaţilor o Se putea dezvolta odată cu evoluţia cerinţelor unei organizaţii o Combate atacurile dinamice. spam sau alt conţinut nedorit o Păstra în carantină. în afara reţelei. prin actualizări continue folosind inteligenţa artificială şi motoare de auto-învăţare o Funcţiona cu orice tip de sistem de e-mail Crearea primei linii de apărare • . e-mail-ul este. din ce în ce mai complexe.

Mai mult. creat special pentru a ajuta organizaţiile în ascensiune să facă faţă provocărilor lumii „on demand”. Dell Secure Exchange constă din servere PowerEdge. are şi capabilitatea de a arhiva şi de a recupera mesaje. flexibilă. fiecare modul selectat incluzând şi suport IBM Help Desk. Odată cu creşterea nevoilor organizaţiei.un furnizor puternic şi de încredere . instalarea fiind foarte simplă. sigură. iar opţiunile de securitate alese devin funcţionale imediat.Serviciile Express managed e-mail security fac parte din portofoliul de soluţii IBM Express Advantage™. control al imaginilor şi control al conţinutului. Produsul. riscurile fiind limitate. pot fi adăugate rapid resursele suplimentare necesare. Acestea sunt arhivate pe sistemele de stocare şi protejate de Backup Exec. care poate efectua scanări anti-virus ale e-mailurilor. Acest serviciu se bazează pe cea mai avansată tehnologie existentă şi pe o infrastructură globală puternică. anti-spam. Solutie pentru administrarea securitatii e-mail-urilor Dell şi Symantec au eleborat un pachet format din echipamente şi aplicaţii care să controleze. Componentele de securitate disponibile sunt: anti-virus. Symantec Enterprise Vault şi Backup Exec. să arhiveze şi să administreze într-un mod sigur mediile Microsoft Exchange din companiile mici şi mijlocii. . Symantec Mail Security pentru Microsoft Exchange. Preţul pentru un astfel de produs începe de la 54 700 de dolari. care acţionează ca o primă linie de apărare prin scanarea e-mail-urilor şi îndepărtarea ameninţărilor asupra reţelei • Gestionarea costurilor şi complexităţii IT Soluţia Express managed e-mail security este disponibilă la un preţ deosebit de competitiv prin intermediul partenerilor de afaceri IBM locali. deoarece serviciile sunt asigurate non-stop de IBM . Costurile de subscriere depind de opţiunile selectate şi de numărul de utilizatori. Deoarece nu necesită achiziţia şi instalarea de produse hardware şi software suplimentare. sisteme de stocare PowerVault şi aplicaţiile Symantec Mail Security 8200. Pachetul este destinat companiilor care au între 500 şi 2000 de adrese de e-mail.organizaţiile îşi pot folosi resursele pentru îndeplinirea activităţilor de bază. companiile nu trebuie să facă eforturi bugetare substanţiale.

Utilizarea emoticoanelor datează din secolul al XIX-lea. Un emoticon este o expresie textuală ce reprezintă starea de spirit a unei persoane sau expresia feţei. care au ajuns să fie numite.Smiley. de obicei galbenă. emoticon Un smiley este o schiţă a unei feţe zâmbitoare. ele fiind utilizate în mod obişnuit în cazul textelor pline de umor. într-un mesaj din 19 septembrie 1982. Pe forum-urile web. de asemenea. . Emoticoane. emoticoanele de text sunt deseori înlocuite automat cu mici imagini corespunzătoare. Formele digitale ale emoticoanelor au fost incluse pe Internet la propunerea lui Scott Fahlman. Ele sunt adesea folosite pentru a atenţiona asupra stării emoţionale dintr-un răspuns sau o declaraţie şi pot schimba interpretarea unui text simplu.

aşa cum se poate observa în capturile alăturate.Emoticoanele variază ca mărime. formă şi culoare. .

.Pentru a: • insera faţa care zâmbeşte nu trebuie decât să se tastateze : = ) şi va apărea J (faţa zâmbitoare sau smiley face) • indica tăcerea: -X • indica o privire şocată: -O.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->