Numita si ,,boala Still, artrita juvenila este o forma particulara de reumatism inflamator cronic, cu aparitie inaintea varstei de 16 ani.

Statisticile evidentiaza o predominanta la sexul feminin. Frecventa bolii este mai crescuta in tarile nordice ale Europei. Incidenta variaza in raport cu varsta, grupele mai afectate fiind 18 luni 4 ani si 10 14 ani, dar poate apare in orice perioada intre etatea de 6 luni si 16 ani. Cauza bolii este neprecizata. Sunt incriminati factori infectiosi de natura streptococica (fara gasirea germenilor in lichidele arteriale), virala (virusii rubeolic, al hepatitei B), agenti parazitari (cu implicari foarte mici). Caracterul genetic poate fi luat in considerare, fiind, ca si factorii infectiosi sau traumatici, capabil sa declanseze boala. Manifestarile inflamatorii articulare pot fi insotite de cele extraarticulare: cardiac (pericardita), pleurale, peritoneale, ocular (uveita, iridociclita cronica, cheratita, cataracta), vasculare (vascuilite, in cazuri foarte severe), leziuni ganglionare la nivelul splinei, adenopatii (marirea ganglionilor). Manifestare clinica: febra, de scurta durata (3-4 ore), este insotita de alterarea starii generale, dar cedeaza spontan sau la antipiretice. La copilul mai mare poate sa apara o stare subfebrila, insotita de eruptii cutanate fugare (care dispare in cateva minute sau ore, fara a lasa urme), care nu da mancarimi. Splenomegalia (marirea splinei) si hepatomegalia (marirea ficatului) sunt insotite la copiii de varsta mica de anemie, cu paloarea tegumentelor si mucoaselor, tulburari de comportament. Astfel, copilul poate avea apatie, indispozitie, sau devine agresiv ori retras, plangaret, astenic, somnolent; uneori intarzierea cresterii (nanism). Atingerea articulara, influentata de vreme, intereseaza articulatiile mari si mici de la picioare, ale degetelor mici de la maini si picioare, provocand redoare (intepenire) sau artrite uscate, ce se manifesta prin contractii musculare si fixarea articulatiilor in pozitii vicioase (anchiloze, subluxatii, deviatii, etc). Se mai constata anemii severe si cresterea numarului leucocitelor. Aspecte radiologice: decalcifieri, micsorarea spatiilor articulare, anchiloze, fracturi, coloana cervicala si articulatiile temporo-mandibulare sunt deseori prinse, precum leziunile soldurilor, gleznelor, genunchilor si ale coloanei cervicale, sunt argumente in favoarea diagnosticului de poliartrita juvenila. Mijloace de tratament: medicamentele antiinflamatoare sunt cele steroide (cortizonice) si nesteroide, ultimele in administrare continua, in perioadele de activitate ale bolii, constituie principalul mijloc terapeutic. Se recomanda aspirina asociata cu substante protectoare digestive, ca lapte, ulcerotrat, alucol. Desigur se poate asocia si cu medicatia cortizonica sau cu sarurile de aur. Indometacinul are actiune mai slaba decat aspirina si da accidente gastrice, hepatice, oculare, sangvine. Utilizarea fenilbutazonei este contraindicata datorita efectelor secundare severe. Medicatia steroida, puternic antiinflamatoare, cuprinde prednisonul ( in doze de atac de 1-2 mg/kg corp/zi pana la obtinerea unor efecte favorabile, urmate de reducerea lenta a cantitatii, cand se mai asociaza cu aspirina sau brufon). ACTH-ul se foloseste ca medicament de stimulare a secretiei de prednison de catre glanda suprarenala si se administreaza la dependentii cortizonici, concomitent cu doze mici de cortizon ce previn eventualele socuri provocate de insuficienta suprarenala secundara corticoterapiei prelungite. Utile sunt si antimalaricele de sinteza (hidroxiclorochina), mai ales in forme grave, dar necesita multa precautie, datorita afectarii ochilor (retinopatii secundare). La Centrul metodologic de reumatologie, in forme particulare care nu s-au rezolvat cu tratamentele amintite, s-au obtinut rezultate satisfacatoare prin terapia cu saruri de aur (crizoterapia). Aceste medicamente mai putin cunoscute, ce fac parte din terapia de baza a artritei juvenile, se acumuleaza in membrana sinoviala articulara si in limfocite, producand inhibitia celulara si enzimatica, combatand, astfel, inflamatiile. Eventualele efecte secundare (eruptii cutanate, tulburari digestive, anemii) impun intreruperea tratamentului. Imunosupresoarele au o recomandare limitata la copii, tot datorita efectelor secundare. D-penicilamina, la randul ei, sufera de aceleasi neajunsuri. Un tratament deosebit este sinovectomia chimica (sinoviorteza). Utilizata dupa varsta de 9-10 ani, aceasta metoda consta in introducerea de acid osmic in interiorul articulatiei, aceasta substanta avand rolul de a distruge cartilajul infectat, dupa care urmeaza refacerea sa pe cale fiziologica. Nu se aplica decat in forme monoarticulare, mai ales la genunchi. Fizioterapia este indicata in formele stabilizate, urmarind cresterea tonusului muscular, inlaturarea redorilor articulare si imbunatatirea circulatiei. Procedurile in apa calduta inhiba efectul spastic articular, amelioreaza anchilozele. Gimnastica medicala, cat mai precoce, imbunatateste starea copilului si stabilizeaza boala. Sunt recomandate programe zilnice de intretinere, in special inainte de culcare. Datorita perturbarilor ce apar in viata copilului si familiei sale din cauza acestei boli cronice si invalidante, o mare importanta o au masurile de sprijin psihologic si de recuperare sociala, masuri ce sunt necesare si in alte maladii ce apar in copilarie. In astfel de cazuri, copilul prezinta anxietate, negativism, ostilitate, tendinta de izolare, neincredere in medic, parinti si in prescriptiile medicale, are dificultati scolare. In aceasta etapa, medicul trebuie sa intareasca psihicul copilului afectat, al familiei sale, sa intervina cu tact si fermitate pentru corijarea atitudinilor negative, explicand masurile luate si recomandand un anumit comportament. Trebuie sa existe o preocupare continua pentru elucidarea tuturor aspectelor bolii, pentru ameliorarea factorilor de mediu, pentru gasirea celor mai bune mijloace terapeutice, pentru ingrijirea lui cu dragoste si devotament. Cu cat severitatea bolii este mai mare, cu atat parintii trebuie sa fie mai tari, iar relatiile de familie mai stranse. Un copil bolnav este mai intai copil si apoi bolnav. De aceea el trebuie lasat sa-si desfasoare activitatile zilnice: scoala, joaca. Sa beneficieze de un anturaj agreabil, printre copii de aceeasi varsta. Sa i se dea responsabilitati in familie, la scoala, in colectivitati. Are nevoie de un sprijin permanent, dar nici sa nu se prevaleze de sarcini. Se cere atentie la orientarea profesionala si preocupari pentru reinsertia sa sociala. Parintii trebuie sa acorde sprijinul psihic copiilor lor, atat la debutul bolii, cat si in cursul evolutiei ei. Reactiile parintilor, in perioadele dificile ale bolii, trebuie sa fie ponderate, sa nu aiba momente de disperare, de neincredere in rezultatele tratamentului aplicat. Un rol hotarator il are medicul, care, prin interventiile sale, prin explicatii date cu multa rabdare, stabileste cu familia

relatii de incredere reciproca pentru ca parintii sa treaca mai usor prin momentele dificile ce apar uneori. Atitudinea neadecvata a familiei are urmari de nedorit in modificarea comportamentului copiilor. Astfel, mila, hiperprotectia, indulgenta la administrarea medicamentelor si la absenteismul scolar, tendinta de a-l favoriza la impartirea sarcinilor curente in familie si in societate, sunt raspunsuri familiale neindicate, cu efecte nefavorabile asupra copiilor, afectand dezvoltarea personalitatii acestora. Copilul trebuie inteles, ajutat, incurajat. In acest fel este sprijinit si medicul in sarcina ce o are de a duce la bun sfarsit tratamentul copilului bolnav.