INGERI SI DEMONI

Faust este opera poetului german Johan Wolfgang Goethe, acesta inpirandu-se (pentru primul volum) din binecunoscuta legenda populara a alchimistului care pentru a patrunde tainele vietii isi vinde sufletul diavolului. Inceputul dramei este marcat de o inchinare, prilej cu care Goethe isi prezinta conceptiile despre poezie, drama si teatru. Faust intruchipeaza mizantropia, ura pentru semeni, in momentul in care descopera ca totul se transforma in vanitate. Mihai Eminescu incearca prin Inger si demon sa provoace o brutalizare la realitate, o unda de speranta intr-un ocean de indoieli. Cei doi autori (Goethe si Eminescu) sustin prin tezele lor fundamentale, faptul ca eternul feminin este simbolul care ne inalta; cu alte cuvinte se doreste oprirea clipei, ramanerea in aceasta. Se poate remarca din titlu, Inger si demon , apartenenta lui Faust la inger respectiv Mefistofel la demon; sau in sens metaforic, dualitatea apolonic-dyonisiac, o dubla betie etica si practica. Poezia lui Eminescu este un moment de calritate pentru Faust, sau pentru idealul faustic; toata confuzia dispare dand nastere scepticismului, deceptiei si a pesimismului moral (nihilism). Se remarca, de altfel, asemanarea cu Divina comedie a lui Dante, in privinta temei esentei. Faust si Mefistofel sunte centre si eroi tragici, pe cand ingerul si demonul lui Eminescu sunt antagonisti cu o valoare intrinseca, prinsi in captivitatea cuvintelor. O deosebire esentiala este faptul ca Goethe confera dramei sale o doza egala de cinism si inocenta. Eminescu confera doar inocenta pe care o priveste ca pe un ideal, ca un torent al pretioaselor trairi. Idealul respective se obtine pe calea intrebarilor perene, acele oceane de panica si mari cu raspunsuri in adancuri; cu alte cuvinte, visele sunt urmate, iar timpul e focul in care se arde existenta sau abisul in care se arunca visele. In anumite pasaje din cele doua scriei se remarca macabrul si grotescul lui Edgar Allan Poe, ceea ce in raport cu conceptia sau cu ceea ce vrea sa exprime poezia reprezinta o contradictie in adjecto (in termeni). La Eminescu este prezent demonul (Inger si demon) , titanul (Geniu pustiu) , creatorul (Memento mori) , precum si faptura sustrasa mortii (Luceafarul). Eminescu s-a nascut postum, el este poetul zilei de maine, artistul trecand prin fragila arta a existentei. Pentru Faust, sursele principale de inspiratie au fost Iliada lui Homer (sursa istorica, sociala) precum si numeroase poeme, drame, comedii ale lui William Shakespeare (Visul unei nopti de vara , cu precadere). Cea mai mare asemanare este faptul ca in amandoua poemele se incearca gasirea unui adevare interzis, nu unui adevar abject creeat din utopii. Este o lumina provenita dintr-o umbra neagra, o descatusare de lumea cuvintelor goale. Semnificativ este incercarea de a da forta cuvintelor, de a le innegura, de a le ocroti si da un rost. Trebuie remarcat faptul ca Goethe a fost o reala sursa de inspiratie pentru Eminescu, insa acesta nu a preluat decat substanta, nu esenta. Produse ale unor genii(si nu numai), rodul unei culturi adecvate, demne (precum si a perseverentei): reunirea unui suflet sau fantezii religioase cu o societate cladita din vointa, acestea dau forma ei cea mai pura, cea mai elementara, asa ceva reprezinta un lac al comprehensiunuii care se gaseste din plin in cele doua creatii. Pe scurt, tot ce-i vremelnic este doar simbol, important este visul din cei vii. Elementele de sctructura precum spatiu si timpul sunt aeterne, neprecizate. Cu oricata doza de subiectivism am privi lucrurile, nu vom putea pune Inger si demon inainte de Faust, diferentele fiind monumentale, atat din privinta structurii, trairilor cat si a metamorfozarii si transmiterii starilor sufletesti. Radu Gordan C.N.S . , XII E Bibliografie: -Mihai Eminescu, Poezii, 2006, editura Cartier , pag. 43 - Johan Wolfgang von Goethe, Faust, Pitesti, editura Paralela 45