Omul fiinta capabila sa creeze lucruri inutile

De ce exist? Sau mai bine zis, ce e ceea ce nu m las sa schimb asta? Exista un sens al vieii, un rol al omului in univers, servim vreunui scop care depaseste lumea pe care o cunoatem? Si daca da, pe cine va mulumi mplinirea acestui scop, cine trage foloase de pe urma faptului ca noi, oamenii, existam? Daca ar exista acest cineva sau ceva, ce ar trebui sa m motiveze pe mine sa exist? Cred ca fiecare om isi pune aceste ntrebri la un moment dat (cnd are de depit piedici uriae si rezultatele nu par sa merite osteneala, dar totui o face fara sa tie de ce, ori in nopile in care nu are somn si se pierde de sine, si multe lucruri ii par fara sens), si rspunsul, daca exista, nu este uor de dat. Si nici nu sunt sigur ca ne-ar ajuta sa-l avem. Care e scopul dup ce cunoti scopul? Sa-l atingi. Si apoi? Pai nu cred ca e aa uor de atins daca pana acum nu am mplinit nimic. Si atunci nu l lsam mai bine la o parte? Omul este el o fiina ca toate celelalte, cu trup material si un spirit metafizic, dar care are in plus raiune, contiina si voina controlabile, astfel ca nu putem vorbi numai de instincte, ca in cazul unui animal al crui comportament rezulta chiar din condiia lui, din faptul ca exista si nu are mijloacele necesare pentru control, lucru asemntor destinului. Acest fapt situeaz omul in vrful ierarhiei vieuitoarelor lumii pe care o cunoatem, dar chiar si aa, asta nu nseamn ca aparinem rasei perfecte. Daca urmam teoria evoluionista, atunci existam din pura ntmplare, ca rezultat al unor hazarde naturale, al reaciilor dintre elemente si al evoluiei acestora in timp, iar acum, dei fiine raionale, tot nu avem un scop, in afara de satisfacerea nevoilor naturale sau a celor aprute ca rezultat al faptelor precedente (istoria), ca rezultat al modului de viata al oamenilor (societatea) sau ca rezultat al vieii culturale (din nevoia de a nu te plictisi). Complexitatea fiinei umane, puterea omului de a alege si a se simi raional cnd o face par chiar o povara, o imperfeciune sufocanta, cci, dei rezultata din natura, viata omului e departe de a fi simpla si naturala si in contextul unui sens al ei nedefinit si al faptului ca oamenii (cei mai muli) inca se las prada unor dorine instinctuale (oamenii sunt lacomi si de aceea sunt oameni) duc la apariia unui joc cu reguli mult mai complicate. Cineva care ar da ca

sens vieii existenta insasi, si nu neaprat existenta fizica, ci orice exista fie materie, spirit sau doar idee, posibilitate, probabil si-ar dori sa fie planta. Daca stm sa ne gndim, ce e mai simplu - si deci mai perfect dect un animal? Planta e inradacinata prin condiia ei, deci are o problema (aceea a deplasrii) mai puin si nici nu are contiina ca sa poat regreta ca nu s-a deplasat si ea niciodat. Dar si planta pare complicata pe langa o piatra. Este chiar tragic sa poi, sa vrei si sa faci, dar sa nu tii ca ai avea de ce, cnd trieti de aia. Dup teoria creaionista, Creatorul ne-a creat si ne-a lsat sa existam, tiind inca de la nceput cum aveau sa se desfoare vieile noastre. Ori, aici s-ar pune problema destinului: tot ce facem nu facem pentru ca aa alegem ci pentru ca aa ne-a fost scris, orice decizie doar pare sa ne aparin, ea fiind prestabilita, iar varianta as fi putut sa e doar ipotetica. Insa prezenta Creatorului nu se face prea simita, deci ne este imposibil sa tim sigur ca, intr-adevr, luptam pentru cauza Lui dup cum El ne-ar fi sortit. Pe cnd voina noastr se manifeste si o simim in tot ce facem, variantele de decizie nu le putem proba doar pentru ca timpul e unidimensional. Deci Creatorul, ne-a dat libertatea de a alege singuri ce sa facem si ne-a situat intr-un univers vast pentru a gsi noi nine motivaii, lucruri care sa ne placa si pentru care sa putem spune ca vrem existam (si aici m refer la nevoile elevate ale piramidei lui Maslow, cci cele de pe nivelele inferioare in de partea animala a omului, de faptul ca avem un trup material care face pana la urma ca existenta sa existe). Avem mijloacele necesare pentru asta - raiunea, contiina, voina care aici fac ca intensitatea fenomenului dramatic sa scad treptat de la natura neanimata nspre om. Putem da astfel ca sens vieii noastre cunoaterea. In plan individual cunoaterea si dezvoltarea sinelui, a puterilor proprii, a capacitaii fiecruia de a folosi calitile care ne pun in vrful ierarhiei fiinelor, iar in planul omenirii ca un tot, cunoaterea detaliata a ceea ce ne nconjoar, si daca tot suntem regele animalelor sa dezvoltam o atitudine corespunztoare si responsabila. Vrem absolutul dar inca nu stpnim ceea ce este palpabil si la indemana. Sa nu uitam ca, dup Biblie, Dumnezeu ne-a fcut dup chipul si asemnarea Lui. Poate una dintre cele mai mari asemnri este faptul ca si noi putem crea. Si nu doar lucruri care sa serveasc nevoilor primare, ci lucruri pe care apoi sa le stpnim si pentru existenta crora sa fim responsabili sau lucruri de care apoi sa fim copleii. Si chiar am fcut asta de-a lungul timpului, uneori chiar in mod fanatic. Or asta nu mai putem spune ca a fost din cauza plictiselii (de exemplu: a muri pentru un crez, sau a lupta pentru afirmarea unei arte). Cred astfel ca avem aceasta putere creaia - si calitati (precum imaginaia) distinctive

tocmai pentru a ne stabili propriul sens al vieii, iar rolul nostru, sau as putea sa-l numesc un dar, este posibilitatea de a de stabili singuri destinul.