Sunteți pe pagina 1din 17

Substantivul

Substantivul este partea de vorbire flexibila care denumeste obiecte (fiinte, lucruri, fenomene, actiuni etc). Felul substantivelor Criterii de clasificare: Dupa inteles: a)comune (denumesc obiecte de acelasi fel): elev, carte, ploaie, patrie, casa etc. b)proprii (denumesc anumite obiecte spre a le deosebi de altele): Georgescu, Braila, Costel, Mures, Luceafarul etc. Dupa structura: a)simple (formate dintr-un singur cuvant): fata, patrie, scoala, casa, Bucuresti, Gigel, Arges etc. b)compuse (formate din doua sau mai multe cuvinte): bunavointa, binefacere, caine-lup, Stefan cel Mare, Campulung, Piatra Neamt etc. Genul substantivelor a)masculin: un elev (singular) doi elevi (plural); b)feminin: o eleva (singular) doua eleve (plural); c)neutru: un scaun (singular) doua scaune (plural). Substantivele epicene au o singura forma pentru masculin si feminin: carabus, elefant, tantar, privighetoare, dihor, greier, vultur, lebada, papagal etc. Substantivele mobile sunt substantivele nume de fiinta care au o forma pentru masculin si alta pentru feminin. masculin | feminin profesor, muncitor | profesoara, muncitoare Procedeul cu ajutorul caruia putem forma substantive feminine din cele masculine si invers se numeste motiune. Exemple: elev rata curc a -eleva Numarul substantivelor -ratoi curca a)singular: frate, casa, tablou; n b)plural: frati, case, tablouri.

Substantivele defective de numar: A. Au forme numai la singular (singularia tantum): a. 1. substantive comune

* nume de materie: lapte, miere, unt, secara, mazare, aur, tabla, lana, vata; * termeni de sport: fotbal, oina, sah; * nume abstracte, care exprima insusiri si stari fiziologice: cinste, curaj, bunatate, lene, sete; a.2. substantive proprii * nume de persoana: Gigel, Costel, Ioana; * nume geografice: Banat, Olt, Bacau, Ceahlau. B.Au forme numai la plural (pluralia tantum) b.1. substantive comune: anale, sale, calti, icre, taitei, zori, ochelari etc.; b.2. substantive proprii: Bucegi, Carpati etc. C.Substantivele cu forme multiple de plural sau de singular c.1. cu forme multiple de plural: * cu acelasi inteles: coli - coale, boli - boale; * cu inteles diferit: cornuri (produse de panificatie sau instrumente muzicale), coarne (la animale), corni (la arbusti); capi (conducatori sau sefi), capete (extremitati ale sau ale unor obiecte), capuri (termen geografic). c.2. cu forme multiple de singular: pantec - pantece; foarfec - foarfece; oaspete - oaspe. Substantivele colective denumesc o totalitate de obiecte de acelasi fel: stol, grup, oaste, studentime, bradet, pietris, porumbiste etc.

Verbul
Verbul este partea de vorbire flexibila care exprima actiuni sau stari. Dupa criteriul sintactic, verbele pot fi : a) tranzitive / intranzitive; b) personale / impersonale; c) predicative / nepredicative. Verbele tranzitive sunt verbele care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in mod direct asupra unui obiect: L-am vazut pe lonescu. Citesc o carte interesanta. Verbele intranzitive sunt verbele care nu admit complement direct, respectiv: verbele de miscare (a pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care exprima starea (a sta, a dormi). Ele admit numai relatia verb complement indirect sau complement circumstantial.

Noi am plecat la Iasi. (complement circumstantial de loc) Toti se gandeau la examen. (complement indirect) Verbele personale sunt verbele care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii, scrie etc. Verbele impersonale sunt verbele care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice. Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste). Verbele a trebui, a placea sunt impersonale. Ele admit un subiect sau o subiectiva. Imi place muzica. (subiect) Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva) Verbele predicative pot forma singure predicatul cand sunt la un mod predicativ. Costel invata bine. (verb predicativ) Verbele copulative nu pot forma singure predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat nominal. Ele nu au inteles de sine statator. Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a constitui, a reprezenta etc. Cand au inteles de sine statator, verbele a fi, a ajunge, a iesi, a insemna, a face, a ramane sunt predicative. Elevii sunt in clasa. (se afla, exista) Noi am ajuns la scoala. (am sosit) Ei au iesit din magazin. (au plecat) Voi ati facut lucrarea. (ati terminat) Ele au ramas la spectacol. (au stat) Verbul a face la diateza activa este verb predicativ, dar la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator, deci este copulativ: Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit. De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb predicativ: Iarba pare de omat. (verb copulativ) Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ) Verbele auxiliare sunt verbele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a diatezei pasive (a fi).

Verbele auxiliare sunt: a fi, a avea, a vrea. Verbul a fi se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si timpuri: viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris; conjunctiv perfect: sa fi scris. conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris. infinitiv perfect: a fi scris; Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc cu verbul auxiliar a fi: sunt chemat (a); eram chemat (a); as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc. Verbul a avea serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditionaloptativ, timpul prezent si perfect: perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit. conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi. Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa cititi, au sa citeasca. Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi scrie, vei scrie, va scrie, vom scrie, veti scrie, vor scrie.

Morfologia Limbii Romane Pronumele


(pro + nomen = pentru nume)
Pronumele este partea de vorbire flexibila care inlocuieste un tantiv (nume). PRONUMELE PERSONAL tine locul persoanelor ( I, a II-a, a III-a, singular si plural). PERSOANA I CazuriIntrebare N. Ac. D. G. V. cine? (pe) cine ? cui? Singular Forme Forme accentuate neaccentuate eu (pe) mine mie ma, mimi, mi Plural Forme accentuate noi (pe) noi noua Functie Forme sintactica neaccentuate subiect complement ne direct complement ne, ni indirect -

al, a, ai, ale cui? -

PERSOANA a II-a CazuriIntrebare N. Ac. D. G. V. cine? (pe) cine ? cui? Singular Forme Forme accentuate neaccentuate tu (pe) tine tie teiti, tiPlural Forme accentuate voi (pe) voi voua voi! Functie Forme sintactica neaccentuate subiect complement va, vdirect complement va, vi, vindirect -

al, a, ai, ale cui? tu!

Observatii A. Pronumele de persoana I si a II-a au aceleasi forme pentru masculin si feminin, iar cele de persoana a III-a au forme speciale pentru masculin si feminin. B. Pronumele personale de persoana I si a II-a nu au forme pentru cazul genitiv. Vocativ au numai pronumele personale de persoana a II-a singular si plural (tu; voi). C. Pronumele personal la acuzativ are forme accentuate si neaccentuate. PERSOANA a III-a (masculin) CazuriIntrebare N. Ac. D. G. V. cine? (pe) cine ? cui? Singular Forme Forme accentuate neaccentuate el (pe) el lui il, lii, iPlural Forme accentuate ei (pe) ei lor lor Functie Forme sintactica neaccentuate subiect complement ii, idirect complement le, li indirect atribut pronominal genitival -

al, a, ai, ale lui cui? -

PERSOANA a III-a (feminin) CazuriIntrebare N. Ac. cine? (pe) cine ? Singular Forme accentuate ea (pe) ea Plural Forme Forme neaccentuate accentuate ele o(pe) ele Functie Forme sintactica neaccentuate subiect lecomplement

D. G. V.

cui?

ei

ii, i-

lor lor -

le, li -

al, a, ai, ale ei cui? -

direct complement indirect atribut pronominal genitival -

La persoana a III-a in afara de pronumele el, ea, ei, ele se folosesc si pronumele personale: dansul, dansa, dansii, dansele. Pronumele personal de politete are forme numai pentru persoanele a II-a (dumneata, dumitale, dumneavoastra) si a III-a (dumnealui, dumneaei, dumnealor). Pronumele personal neaccentuat la dativ poate determina un substantiv la nominativ sau la acuzativ : palaria-mi, palaria-ti, palaria-i. In asemenea constructii pronumele la dativ are sens posesiv: palaria mea, palaria ta, palaria ei (lui). Acest dativ se numeste dativ posesiv. Determinand un substantiv, pronumele personal la dativul posesiv are functie sintactica de atribut pronominal. Formele neaccentuate ale persoanei I si a II-a singular la cazul dativ (mi-, ti-, imi, iti) se intrebuinteaza cu rol stilistic in basmele si baladele populare pentru a arata ca povestitorul participa sufleteste la desfasurarea actiunii. Dativul folosit in acest scop se numeste dativ etic: Setila repede-repede mi ti le-a supt pe toate de-a randul. Pronumele la dativul etic nu are functie sintactica. Model de analiza Peste gatul incordat al calului, cu fruntea ridicata sus, ochii lui privesc si piata goala dimprejurul lui parca se umple de lume. Indaratul ei un ceas a batut si tot soiul de oameni au inceput sa roiasca spre vechile curti unde tinea el sfat odata. lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, functie sintactica de atribut pronominal genitival. dimprejurul lui = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia compusa dimprejurul, functie sintactica de atribut pronominal prepozitional;

indaratul ei = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul genitiv, precedat de prepozitia indaratul, functie sintactica de complement circumstantial de loc. el = pronume personal, persoana a III-a, genul masculin, numarul singular, cazul nominativ, functie sintactica de subiect. Si stepa toata imprejur La strigatu-mi va rasari Cu dansa slobod m-oi iubi, Uitand de oasele-ti pustii mi = pronume personal, persoana I, numarul singular, cazul dativ posesiv, forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal; cu dansa = pronume personal, persoana a III-a, genul feminin, numarul singular, cazul acuzativ, precedat de prepozitia simpla cu, functie sintactica de complement indirect; ti = pronume personal, persoana a II-a, numarul singular, cazul dativ posesiv (oasele tale), forma neaccentuata, functie sintactica de atribut pronominal. Pronumele de intarire insoteste un pronume personal (el insusi) sau un substantiv (eleva insasi) cu scopul de a-l preciza; este folosit numai ca adjectiv pronominal de intarire. Aceste forme sunt alcatuite din vechile pronume personale ins(u), carora li s-au adaugat formele de dativ ale pronumelor personale sau reflexive neaccentuate : mi, ti, si, ne, va, le. SINGULAR Masculin ins (u) -mi (eu) -ti (tu) -si (el) Feminin ins (a) -mi (eu) -ti (tu) -si (ea) PLURAL Masculin Feminin ins (i) ins (e) -ne (noi) -ne (noi) -va (voi) -va (voi) -si (ei) -si (ela)

Insotind un pronume personal sau un substantiv, devin adjective pronominale de intarire si se acorda in gen, numar si caz cu pronumele personal sau cu substantivul determinat. Si cea dintai scolarita a fost insasi Smarandita popii. Noi insine am intarziat.

Morfologia Limbii Romane ADJECTIVUL


Adjectivul este partea de vorbire flexibila care exprima insusirea (caracteristica) unui obiect.

El insoteste si determina un substantiv, avand forme deosebite pentru genul si numarul substantivului: Numar Singular Plural

Masculin elev harnic elevi harnici

Feminin cladire inalta cladiri inalte

Dupa flexiune adjectivele pot fi:

A. variabile - care-si schimba forma dupa gen, numar si caz: bun, buna, buni, bune. a.1. cu doua terminatii, cand, la singular, au o forma pentru genul masculin si alta pentru feminin: frumos-frumoasa; negru - neagra. a.2. cu o singura terminatie, cand, la singular, au aceeasi forma si pentru masculin si pentru feminin: izvor rece - apa rece; creion verde - iarba verde. B. invariabile- care-si pastreaza forma indiferent de gen, numar si caz. Ele provin din limbi straine si sugereaza culori (gri, maro, bordo, oliv, vernil) sau alte caracteristici (eficace, propice, vivace, atroce, locvace): tigru atroce - tigroaica atroce. Alte adjective invariabile provin din adverbe (asa, asemenea): M-a impresionat asa intamplare. Asa om (oameni) nu-l (i) gasesti oriunde.

Dupa origine, adjectivele se clasifica in :

A. adjective propriu-zise: frumos, harnic, bun, intelept etc. B. adjective pronominale, provenite din pronumele ce determina un substantiv: b.1. demonstrative: elevul acesta, acela, celalalt; b.2. nehotarate: fiecare profesor, unele colege, toti copiii;

b.3. posesive: sora mea, colegii nostri; b.4. negative: nici un caiet, nici o culegere; b.5. de intarire: el insusi, tu insuti, Ioana insasi, noi insine, ei insisi; b.6. relative: Nu stiu 1/ce taina ascunzi. 2/; b.7. interogative: Care om din lume nu doreste pacea?

Dupa structura adjectivele sunt:

A. simple: lenes, intelept, rau, inteligent, inalt; B. compuse: cumsecade (cum + se + cade); atotputernic (a + tot + puternic); galben-auriu, tehnico-stiintific, alb-argintiu.

Morfologia Limbii Romane Numeralul


Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor. * Dupa structura numeralele sunt: a) simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc. b) compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc. * Dupa sens sunt: a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc. Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase, unsprezece, douazeci etc. b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc. Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al treilea, a treia, al unsprezecelea. Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in sensul ca nu arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora. Cei cinci au sosit tarziu. Colegul tau este al doilea. Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul. subiect nume predicativ Cei doi sunt in clasa. Al treilea n-a fost prezent. Noi suntem patru.

atribut genitival

Propunerea celor trei a fost acceptata. complement direct Ii astept pe cei doi. complement M-am adresat celor trei. indirect Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la unu la nouasprezece (inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si functie sintactica de atribut adjectival: Pe strada trec optsprezece elevi. Ei locuiau in trei camere. Eleva aceea este in clasa a doua. Observatii: Numeralele de la douazeci in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin prepozitia de, cu functie sintactica de atribut prepozitional: Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete. douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct. Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi, amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei, tuspatru, tuscinci. Pot avea:

valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua. valoare adjectivala: Tustrei feciorii babei umblau in carausie. (I. Creanga)

Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu). Pot avea:

valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost rasplatit. valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit. valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost discutabil.

Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a obiectelor. Pot avea:


valoare substantivala: Cate patru s-au trezit. valoare adjectivala: Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de salbe. (G. Cosbuc) valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.

Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici. Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un adjectiv sau un alt adverb. Pot insoti: un verb: El s-a lovit de trei ori in usa. un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai. un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent a alergat de doua ori mai repede decat al cincilea.

Observatii: Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem: O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial) Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv) Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)

Morfologia Limbii Romane Adverbul


Adverbul este partea de vorbire neflexibila care exprima caracteristica unei actiuni, stari sau insusiri, determinand un verb, un adjectiv sau un alt adverb.

Dupa structura:

a) simple: asa, azi, aici, acolo, bine, abia; b) compuse: maine-seara, alaltaieri, azi-noapte, dupa-masa.

Dupa sens: adverbe de loc: departe, aproape, aici, acolo, unde, imprejur,inainte etc. adverbe de mod: astfel, asa, degraba, taras, alene, cum, bine, romaneste etc. adverbe de timp: astazi, tarziu, devreme, acum, atunci, ieri, odata. Dupa criteriul sintactic : adverbe regente (predicative) cu functie de predicat verbal in propozitie:

a) b) c)

a)

Fireste 1/ ca ai gresit.2/ (desigur, pesemne, poate) b) adverbe relative in fraza, cand introduc propozitii subordonate, in care indeplinesc functii sintactice: unde, cand, cum si compusele lor: oriunde, oricand, oricum.

Morfologia Limbii Romane Prepozitia


Prepozitia este partea de vorbire neflexibila, fara autonomie sintactica. Serveste ca mijloc de exprimare a unei relatii de subordonare in planul propozitiei intre atribut si regentul sau, intre complement si regentul sau. O adevarata ploaie de stele venea din cer. substantivul determinat atribut verb determinat complemnet

Dupa structura prepozitiile pot fi: a) simple: a, de, la, cu, peste, langa, sub, catre, prin, contra etc. b) compuse: de la, pana la, de catre, de peste, fara de, pe la, de pe, de langa, dinspre, despre, inspre etc. Dupa regimul cauzal: a) prepozitii cu acuzativul: cu, in, spre, catre, ca, pentru, din, de la, de pe, pe langa, de sub etc. b) prepozitii cu genitivul: contra, impotriva, asupra, inaintea, deasupra etc. , c) prepozitii cu dativul: gratie, datorita, multumita, contrar, conform, potrivit, aidoma etc. Unele prepozitii sunt provenite din adverbe folosite cu forma articulata sau nearticulata: inaintea - inainte (adverb); imprejurul - imprejur (adverb). Pornesc tuspatru inainte. (adverb de loc) El isi opri calul inaintea casei. (prepozitie cu cazul genitiv) Observatii: Cand au forma articulata, prepozitiile se construiesc cu substantive sau pronume la genitiv : Imprejurul gradinii ei au asezat gardul. Impotriva lui au fost multi colegi. Cand au forma nearticulata, ele se construiesc cu pronume personale neaccentuate, la dativ : Astfel zise lin padurea Bolti asupra-mi clatinand (M. Eminescu)

Conjunctia
Conjunctia este partea de vorbire neflexibila, lipsita de autonomie sintactica si semantica, care realizeaza legatura intre unitati sintactice aflate in relatii de coordonare sau subordonare (intre doua parti de propozitie de acelasi fel sau intre doua propozitii). Dupa structura: a) simple: si, dar, iar, ca, sa, ci, fie, sau, ori etc. b) compuse: ci si, ca sa, incat sa etc. Dupa criteriul sintactic, al raporturilor pe care le realizeaza, conjunctiile sunt: A. coordonatoare realizeaza, de regula, jonctiunea intre unitati sintactice aflate pe acelasi plan (parti de propozitie sau propozitii de acelasi fel): a) copulative: si, nici; b) disjunctive: ori, sau, fie; c) adversative: ci, dar, iar, insa, ba; d) conclusive: deci, asadar. Bunicuta era o fiinta mititica si blanda. (leaga doua atribute) Cerul era inalt si albastru. (leaga doua nume predicative) Nu-mi trebuie flamuri 1/ Nu voi sicriu bogat2/ Ci-mi impletiti un pat Din tinere ramuri.3/ (M. Eminescu) (leaga doua propozitii principale in raport de coordonare adversativa) Soarele rasare 1/ sau apune pe Rarau,2/ norii se aduna 3/ sau se imprastie de pe Rarau 4/ turmele urca 5/ sau coboara de pe Rarau6/ (Geo Bogza) Conjunctia sau realizeaza un raport de coordonare disjunctiva intre propozitii de acelasi fel (propozitii principale). B. Conjunctiile subordonatoare realizeaza jonctiunea intre unitati sintactice aflate in planuri diferite, exprimand relatii de subordonare a unor propozitii fata de un termen regent: ca, sa, daca, de, fiindca,deoarece, incat, ca sa, fara sa, desi etc. Conjunctia sa are un dublu rol: marca a modului conjunctiv element de relatie intre doua propozitii.

E nevoie 1/ sa spunem 2/ca toti si-au purces pipele 3/deoarece nu se stia 4/ daca fumeaza 5/ ori nu 6/ (M. Sadoveanu) Propozitia 6 (SB.) are predicatul verbal incomplet, este prezent doar adverbul de negatie, verbul fiind subinteles (fumeaza). Observatie: Cuvintele nici, si, iar, ba au valoare de conjunctie sau adverb in functie de context.

Morfologia Limbii Romane Interjectia


Interjectia este partea de vorbire neflexibila cu intonatie specifica (exclamativa) care exprima:

stari fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!, ah!,oh!; imita sunete sau zgomote din natura: poc!, cart!, chiau!, tiha!, fas; un indemn: hai!, cea!, mars!, zat; o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.

Dupa structura:

simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh! compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-boca!, hodoronc-tronc!

Functiile sintactice ale interjectiilor sunt: - subiect: De-abia se mai aude de departe: cioc cioc cioc! - predicat verbal: Hai si noi la craiul, draga - nume predicativ: E vai de el! - atribut adjectival: Halal! - complement direct: De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo! - complement circumstantial de mod: Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca! caracara-ca!

Observatii cu privire la ortografia si punctuatia interjectiei. Dupa interjectii se pune semnul exclamarii sau virgula, marcand astfel intonatia specifica (exclamativa). - Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda mea catre primar. Interjectiile compuse din elemente identice si sinonime sau din elemente care formeaza o unitate se scriu, de obicei, cu cratima : teleap-telea, tic-tac, hodoronc-tronc, hei-rup, lipa-lipa etc. Daca interjectia insoteste un substantiv in cazul vocativ, atunci se desparte intregul grup prin virgula: -Mai Zaharie, nu mai ai tu vreo posta de cele pe undeva? Interjectia ia urmata de un verb la imperativ sau conjunctiv nu se desparte de acesta prin nici un semn de punctuatie: Ia luati de ici oameni buni, oleaca de must nou

ARTICOLUL
Articolul este partea de vorbire flexibila care insoteste substantivul, aratand in ce masura obiectul denumit de acesta este cunoscut vorbitorilor. Caietul este pe banca. M-am intalnit dimineata cu un coleg. Chiar daca avem in atentie numai articolul hotarat si nehotarat, definitia nu corespunde realitatii lingvistice, pentru ca ele insosesc si adjectivul. Frumosului copac i-am taiat crengile. ARTICOLUL HOTARAT (enclitic) se alipeste la sfarsitul cuvantului, aratand in mod precis (hotarat) obiectul denumit. CAZ N./Ac. G./D. V. SINGULAR omul, casa, muntele; omului, casei, muntelui; omule! PLURAL oamenii, casele, muntii oamenilor, caselor, muntilor oamenilor!

ARTICOLUL NEHOTARAT (proclitic) se asaza inaintea substantivelor care denumesc obiecte necunoscute dinainte, fara a le determina precis.

CAZ N./Ac. G./D.

MASCULIN SINGULAR un elev unul elev

PLURAL niste elevi unor elevi

FEMININ SINGULAR o eleva unei eleve

PLURAL niste eleve unor eleve

Observatii: Articolul hotarat poate fi proclitic: 1. cand precede un substantiv propriu masculin, nume de persoana in G./D. sau un substantiv propriu feminin, de origine straina: Lui Costel i-am dat cartea. Cartea lui Carmen este noua. 2. cand precede substantivele comune nearticulate enclitic si urmate de un adjectiv posesiv: Lui varu-tau i-am dat caietul. 3. cand substantivele masculine nene, bade, mos in G./D. sunt urmate de un nume propriu : Mama lui badita Ion isi petrecea baietul la groapa. 4. cand substantivele care denumesc lunile anului sunt la G./D.: Pe la sfarsitul lui martie i-am povestit intamplarea.

ARTICOLUL POSESIV GENITIVAL se asaza inaintea unui substantiv sau pronume in genitiv si intra in alcatuirea pronumelui posesiv si a numeralului ordinal. Leaga numele obiectului posedat de numele posesorului, avand formele : ai, a, ai, ale. Articolul posesiv care preceda un substantiv sau un pronume cu functia de atribut se acorda in gen si numar cu substantivul determinat, nu cu substantivul sau pronumele in genitiv: carte a carti ale elevilor elevului copil al vecinei copii ai vecinelor

ARTICOLUL DEMONSTRATIV (ADJECTIVAL) insoteste un adjectiv sau un numeral, stabilind legatura dintre aceste parti de vorbire si substantivul determinat (cel, cea, cei, cele). Observatii:

Se numeste demonstrativ, deoarece provine din forma veche a pronumelui demonstrativ : cel (acel), cea (aceea), cei (aceia), cele (aoalea) sl adjectival, deoarece, de obicei, insoteste un adjectiv. Articolul demonstrativ (adjectival) se acorda in gen, numar si caz cu substantivul determinat de adjectivul sau de numeralul pe care-l insoteste: N./Ac. eleva cea silitoare D./G. elevei celei silitoare In concluzie, articolul are urmatoarele caracteristici: reprezinta o clasa morfologica restransa nu are autonomie semantica; nu indeplineste functii sintactice; serveste numai ca instrument gramatical auxiliar pentru flexiunea altor parti de vorbire.