DIMENSIUNEA

RELIGIOASA A EXISTENTEI

- Studiu de caz -

Tuve ne Ilinc a Cls. a XIa U3

Cuprins: 1.Dimensiunea religioasa a existentei3 2.Evul mediu.5 3.Literatura religioasa in timpul Umanismului..7 4.Invataturile lui Neagoe Basarab.9 5.Traditii si obiceiuri10 6.Bibliografie.15

Dimensiunea religioasa a existentei Oamenii si-au dorit intotdeauna ceva in care sa creada, ceva mai presus de ei, ceva spre care sa tinda si ceva ce pot omagia. De-a lungul existentei umanitatii, in sensul desavarsit al acestui cuvant, adica de-a lungul existentei unei culturi, incepand cu sumerienii, egiptenii si chinezii, au aparut diverse forme superioare ale existentei. Conform teoriei , atunci cand un grup mare de oameni formeaza o energie comuna, si cred intr-un ideal comun, acel ideal se materializeaza. Bineinteles, aceste idei sunt strict parerea mea personala si subiectiva, urmand sa analizez efectul religiei asupra spatiului romanesc intr-un mod obiectiv si bazat pe surse concrete. Inceputurile literaturii romane sunt legate de contextul ariei culturale din rasaritul Europei, un spatiu complex format pe temeliile traditiei bizantine. In Dacia,crestinismul patrunsese,fara indoiala,chiar de la inceputul colonizarii romane,adus de legionari ,mai ales din rasaritul imperiului. Cu toate acestea,organizarea ecleziastica,instalarea unei ierarhii bisericiesti au asteptat sfarsitul marilor navaliri barbare si coincid,probabil,cu perioada de glorie a primului tarat bulgar.Iata de ce romanii au pastrat slavona veche drept limba bisericeasca pana la sfarsitul secolului al XVII- lea,insa tot timpu au fost supusi,de departe, Patriarhatului Constantinopolului.Urmarea este ca cei mai multi termini privitori la organizarea ecleziastica,precum si la teologie sau in literatura religioasa sunt de origine slava-greaca Incepand cu secolul al XVII-lea, limba slavona, limba oficierii serviciului divin in biserica, incepe sa fie inlocuita treptat cu limba romana. In aceasta perioada s-au tradus si s-au tiparit carti religioase de care aveau nevoie toti credinciosii. Acestea au fost cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzand invataturi morale dezvoltate pe marginea textuluui biblic) si pravilele(corpuri de legi). Actele de cultura din cele 3 tari romane demonstreaza ca mentalitatea religioasa, caracteristica Evului Mediu este dominanta. Domniile lui Matei Basarab, in Muntenia si Vasile Lupu, in Moldova, au marcat inceputul unei epoci de inviorare culturala. Pin tipografiile infiintate cu sprijinul lui Petru Movila, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cartile religioase se raspandesc si contribuie la unificarea limbii romane literare. Zorii literaturii religioase poata astfel amprenta cartilor religioase care au iesit din aceste tipografii. Religia este o componenta importanta a culturii unui popor. Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. In biserica, legatura cu Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita randuiala. Insa credinta se oglindeste si in afara institutiei ecleziale, in modul de a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima, in obiceiurile

lor, in ceea ce creeaza: in arhitectura,in arte plastice, in muzica, in literatura. Componenta religioasa a culturii romane este foarte vie in perioada premoderna. In Evul Mediu, crestinismul, care fusese adoptat timpuriu de stramosii romanilor, devine o religie bazata pe carte. Cuvantul scris-mai intai, manuscris, apoi tiparit- circula prin intermediul cartilor de cult in limba slavona. De ce nu in romana? Pentru ca traducerea cartilor de cult grecesti a fost determinata de nevoia Bizantului de a crestina popoarele slave. In acest scop, Chiril si Metodiu au trades Biblia si cartile liturgice in slavona si le-au facut sa circule in tot spatial sud-est european. Religia si literatura dezvolta, incepand cu secolul al XVI-lea, un palier comun, in care prelati si carturari contribuie la modelarea limbii romane in dorinta de a da glas credintei. La acest palier participa si cultura populara, prin componenta religioasa, crestinismul popular, si prin creatia folclorica. Cultura romaneasca intre secolele XVI-XVII poate fi abordata la nivelul culturii carturaresti (religie crestina, carte religioasa si literaturea) si la nivelul culturii populare (crestinism popular si folclor). Inceputurile culturii scrise a romanilor sunt profund legate de viata lor spirituala, de credinta in Dumnezeu si de raportarea la sacru a fiecarui individ, fie el om simplu, slujitor al bisericii sau voievod. Religia, alaturi de istorie, este cel dintai fundal de manifestare a culturii scrise si a literaturii. Cartea religioasa romaneasca este mai intai o carte de cult in limba slavona, apoi o carte de cult in limba romana. Traducerea ei prilejuieste cea dintai exprimare a creativitatii prin cuvant in limba noastra, chiar daca timida, aproape insesizabila la inceput. Trairea religioasa determina trecerea prin mai multe filtre a dogmei crestine si a cartilor sfinte; unul este cel al identitatii si al culturii colective, altul al identitatii si al culturii individuale. Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca mai intai prin actul traducerii, apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa, fie in afara ei, ca literatura de inspiratie religioasa. Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel carturaresc, cel folcoric. Intre cele 3 zone de cultura si cei care participala la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc schimburi, influente, asimilari, determinate de mediul de formare si de mediile culturale pe care le traverseaza indivizii. Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta. Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios.

Biblioteca crestinismului contine doua compartimente: cel destinat spatiului eclezial (literatura patristica, liturgica, apologetica, teologala, canonica, pastorala, duhovniceasca) si cel destinat spatiului extraeclezial (pe de o parte, o literatura destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a bunului crestin, legata de religia traitaBiblia, rugaciuni zilnice, cantari bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltirea, catehismul; pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri apocrife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica, calendare, literatura moral-edificatoare, literatura culta de inspiratie religioasa).

Evul Mediu Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca unsul lui Dumnezeu pe pamant. Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii. Credinta omului medieval in supranatural este accentuata si de practicile religioase intense din acea perioada, religia fiind una din fortele conducatoare in tara, influentand toate ariile vietii, inclusiv statul.

Mitropolitul Moldovei Dosoftei

Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Acest Dosofteiu mitropolitul scrie Ion Neculce nu era om prost de felul lui; era neam de mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : Fecior de negutator). Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il compara pe Dosoftei, ca intelepciune, cu Moise, si ca iubire de adevar cu Solomon. Se poate spune, fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai laminate fete bisericesti ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numai la romani, ci si in viata cultural-bisericeasca a Ucrainei si a Rusiei muscovite. Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-I acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila. Grigore Ureche

Primul cronicar care isi imbraca opera in limba romaneasca si, in acelasi timp, ne da si un nou tip de cronica este Grigore Ureche. Din datele sarace s-au pastrat cu cprivire la viata lui, aflam ca el e fiul boierului moldovean Nestor Ureche, care, pe la sfarsitul secolului al XVI-lea, ocupa in Moldova postul de mare vornic al Tarii de Jos. El ridica manastirea Secu, pe care o inzestreaza cu danii mari. Din motive politice, Nestor Ureche este nevoit sa pribegeasca in Polonia, unde a stat mai mult timp (anii 1592-1595, 1612-1615). Se stie ca Grigore Ureche a folosit pe langa limba slava bisericeasca, limba polona si latina la alcatuirea cronicii sale. Reintors in tara, tanarul boier moldovean cu studii serioase ocupa treptat mai multe dregatorii. De la simplu boier in anul 1628, sub Miron Barnovschi, el ajunge sub Vasile Lupu pana la inalta dregatorie de mare vornic al Tarii de Jos. Moare in prima jumatate a anului 1647. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat are urmatorul titlu: Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnilor. Aceasta opera insa n-a mai ajuns pana la noi in original si nici in copii mai aproape de original, ci intr-o redactie amplificata cu interpolari, ce mai veche din anul 1670, facute de catre Simeon Dascalul. Miron Costin Viata Lumii 6

Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un carturar de tip renascentist, cu o insemnata cultura, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este in acelasi timp un istoric lucid, cu o vasta informatie in domeniu, framantat sa nu se piarda in negura anilor faptele insemnate ale neamului, pe care incearca sa le recupereze in scrierile sale cele mai importante, "Letopisetul Tarii Moldovei" si "De neamul moldovenilor". Poemul filozofic "Viata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis (soarta schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o ata subtire: "A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire... "Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit, omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si amploarea documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria Moldovei in cele ale istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si virulenta, asupra destinului uman si al popoarelor, nu in ultimul rand prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate artificiile literare ale epocii.

Literatura religioasa in timpul Umanismului

Dupa domnia stralucita a celor doi voievozi din Moldova si din Muntenia,a lui Vasile Lupu si Matei Basarab,in Tarile Romanesti urmeaza o perioada de depresiune politica,de nesiguranta si neliniste,care nu putea sa favorizeze o miscare culturala sustinuta de conducatorii destinelor acestor tari.Nu se mai tipografiaza carti.Cu toate acestea,miscarea culturala pornita cu atata avant in Moldova si Muntenia,precum si in Ardeal,nu putea fi oprita.Ea se dezvolta repede si in aceeasi directie.Se fac numeroase traduceri de carti religioase,opera care este incununata de Biblia lui Serban Cantacuzino de la 1688.Se traduc o serie de apocrife si povestiri profane,care imbogatesc literatura noastra.Pe langa numeroasele cronografe ce se traduc din slavoneste si greceste,apar minunatele cronici romanesti,punandu-se baze serioase istoriografiei noastre nationale.In acelasi timp,se fac incercari de a se scrie versuri romanesti. In a doua jumatate a secolului al XVII-lea ,miscarea culturala pornita sub Vasile Lupu si Matei Basarab continua a se dezvolta in aceeasi directie pe care pornise. In literatura noastra din secolele XVII-lea si al XVIII-lea se raspindesc colectii de vieti ale sfintilor si de invataturi numite patericuri.In literatura bizantina apar scrieri adunate de catre calugari despre viata celor mai insemnati pustnici si,in genere,calugari,insotite adeseori cu date istorice cu privire la manastirea unde-si petreceau viata sfintii parinti.In felul acesta se alcatuieste petricul de

Egipt,patericul de Sinai ,de Ierusalim sau Palestina,de Roma.Dupa modelul acestor patericuri,in secolul XVIII-lea se pun bazele unui pateric al manastirii Pecerska din Kiev,care isi capata redactia definitiva abia in secolul al XVII-lea. Istoricii literaturii rusesti au stabilit ca aceste opere hagiografice imita modelele bizantine nu numai in privinta manierei de a scrie,ci si in ce priveste continutul.Vietile sfintilor sunt opere literare in care elementele carturaresti sunt intretesute cu motive luate din realitate sau din elemente fantastice.Ele formeaza un material de lectura extrem de atragator si,in acelasi timp,au un caracter moralreligios. Pe la sfrasitul secolului XVII-lea se traduc in romaneste din limba ucraineana si unele scrieri istorice. In istoria vietii cultural-religioase a popoarelor crestine,traducerea Bibliei este considerata ca un eveniment de cea mai mare importanta.Am remarcat in alta parte ca traducerea unor carti din Biblie in limba romaneasca a inceput o data cu ivirea celor dintai teste romanesti: Evanghelia,Faptele apostolilor si Psaltirea,care se traduc la noi in secolul al XV-lea. In secolul al XVI-lea , se traduc si se tiparesc la Orastie de catre fiul lui Coresi,Serban,primele doua carti din Vechiul Testament: Facerea si Exodul,sub denumirea de Palia(1582). Cele dintai traduceri romanesti se datoreaza nu unei propagande straine ci necesitatii simtita de stramosii nostri de a cunoaste sensul Sfintei Scripturi ,de a studia limba slava intrebuintata in biserica. Tiparirea Bibliei in limba romaneasca constituie unul din cele mai insemnate evenimente din viata spirituala a poporului romanesc.Fratii Greceanu au stiut sa imprime textului Vechiului Testament al moldoveanului Nicolae Milescu vigoarea si energia graiului muntenesc,au stiut sa rotunjeasca fraza din vechile traduceri. In ultimul patrar al secolului al XVII-lea,cartea romaneasca capata o mare raspindire prin ajutorul tiparului. Invataturile lui Neagoe Basarab

Literatura noastra veche din epoca slavonismului se poate mandri cu o opera literara exceptionala, ca stil, ca spirit si continut. Este vorba de opera unuia din cei mai cucernici si cei mai invatati domnitori ai Munteniei, de Invataturile lui Neagoe Basarab. Aceasta lucrare, de dimensiuni relativ mari, este o completare la stirile pe care ni le da istoria cu privire la stralucita domnie a voievodului muntean la inceputul secolului al XVI-lea, la personalitatea lui inzestrata cu inalte calitati sufletesti, la mediul moral si cultural al epocii. In aceasta opera 9

se proiecteaza idealurile vietii de atunci, inaltator si inviorator ; aici gasim crampeie din viata curtilor noastre domnesti, aici apare figura smerita, dar barbateasca si plina de intelepciune batraneasca a lui Neagoe Basarab. La inceput s-a crezut ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise in romaneste. Xenopol si Russo presupuneau ca textul Invataturilor a fost scris in greceste. Majoritattea istoricilor literaturii au inclinat spre parerea la care ulterior a aderat si Russo ca Invataturile lui Neagoe Basarab au fost scrise totusi in limba slava, din care ele au fost traduse mai tarziu in romaneste. Aceasta parere isi gaseste sprijin in faptul ca profesorul rus Lavrov a descoperit in anul 1896, in Biblioteca Nationala din Sofia, niste fragmente slavonesti vechi, pe care le-a publicat in anul 1904. . Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie PILD PENTRU CEIA CE FAC MILOSTENIE, I PENTRU VIAA LUMII ACETIA. DIN CARTEA LUI VARLAAM Cuvntul al aptelea: Frailor i feii miei, s pricpei nchipuirea pildei acetiia. Era o cetate ntr-o lature de loc, care o am auzit de nite oameni foarte nelepi. i avea oroanii acei ceti obici aa, nc din vremi de dmult: cndu i punea mprat, ei lua un om netiut i strein, care nu tiia nimic cum iaste obiciul acei ceti, i pre acela rdica i-l punea mprat. Deacii el, deaca s stura de toate buntile i s ndulcea n toate biruinele i-i fcea toat voia i pohtele lui pn ntr-un an [...] n tot ceasul s avei frica lui Dumnezeu n inimile voastre i s iubii poruncile lui i s facei voia lui, ca s motenii cu Hristos ntru cmara lui cea cereasc i s fii prtai hranei raiului, n bucurie netrectoare, i n vcii vcilor, amin. Traditii si obiceiuri Poporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase. Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva. I. A. Candrea in cartea Calendarul Babelor scrie ca mai ales la tara se tineau 96 de sarbatori cu date fixe, 34 sarbatori cu date mobile, cele 52 de duminici din an, 12 vineri din post plus martea si joia din

10

Postul Pastelui. Totalul zilelor in care nu se lucra deloc sau se lucra partial era de 196, ramanand astfel 169 de zile integral lucratoare. In Maramures, obiceiurile de la marile sarbatori de peste an, Craciunul si Pastele sunt si ele comune cu cele din restul tarii. De Craciun, copiii umbla in grupuri pe la casele oamenilor pentru a-i colinda si a primi dulciuri, fructe si bani. In noaptea de Paste, la biserica, se sfintesc cozonacii facuti in diferite forme, numiti in Bucovina Babele. Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele se duc in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neanceputa inseamna ca dupa ce apa a fost scoasa de la fantana, cel care o transporta nu vorbeste pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. In Bucovina, in trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Ce gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor. Craciunul (25 decembrie): pana in secolul XIX romanii au sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun. Pentru ca aceasta avea o importanta atat de mare, Biserica a suprapus acestei date sarbatoarea Nasterii Domnului. Aceasta se sarbatorea pe 6 ianuarie, aceasta data fiind doar o Nastere spirituala prin botez.

Botezul Botezul crestin a fost simbolizat prin botezul Sfintului Ioan Botezatorul, numit si botezul pocaintei. Acesta se savirsea de Sfintul Ioan in pustiul Iordanului asupra evreilor care se caiau de pacatele facut. El se indeplinea prin scufundare in apa, dar nu era asemanator cu botezul crestin, ci era o pregatire pentru Taina Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de pacate (Marcu I, 4), dar o curatire externa in vederea uneia interne; el nu era sacramental, nu exista odata cu savirsirea lui o actiune interna a Duhului Sfint si o renastere duhovniceasca. Asemanator botezului Sfintului Ioan era si botezul savirsit de Apostolii Mintuitorului (Ioan IV, 1-2). Insusi botezul Mintuitorului Hristos primit de la Sfintul Ioan Botezatorul in riul Iordan nu este botezat crestin. Totusi el este inceputul botezului ca taina, pregatirea lui, caci prin Botezul Domnului s-a botezat intreaga umanitate, atunci incorporata in El, s-a aratat intreaga Sfinta Treime, sau sfintit apele, s-a introdus energia curata a harului. Necesitatea botezului ca taina se impune din faptul ca toti oamenii au 11

pacatuit prin Adam. <<Toti (oamenii) s-au abatut impreuna netrebnici s-au facut. Nu este cine sa faca binele, nici macar unul nu este>> (Romani III, 12). Sau mai precis: <<De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moarte, asa moartea a trecut la toti oamenii, prin acesta in care toti au pacatuit>> (Romani V, 12). Deci, pentru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia pacatului trebuie ca fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare a lui Iisus prin Taiana Botezului. De altfel si Mintuitorul ii arata necesitatea absoluta: <<De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu>> (Ioan III, 5). Sau in alt loc: <<Cel care va crede si va fi botezat se va mintui; iar cel ce nu va crede va fi osindit>> (Marcu XVI, 16). Botezul se efectueaza prin treita scufundare in apa sfintita intru asemanarea mortii si invierii Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorim pacatul din noi, iar prin scoatere, inviem la o viata noua. <<Au nu stiti ca toti cititi in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea lui ne-am botezat? Deci, ne-am ingropat cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii>> (Romani VI, 3-4). Casatoria Petitul Tanarul care dorea sa se casatoreasca isi alegea cativa dintre prietenii lui (uneori chiar tatal sau alte rude) si hotarau ziua cand vor merge la casa miresei. Desigur, era anuntata si familia viitoarei mirese, pentru a avea ragazul de a se pregati in a-si intampina oaspetii. In ziua stabilita purcedeau spre casa fetei, iar la intrare acestia aveau o mica cuvantare, care difera de la zona la zona. Urmeaza apoi momentele cand tatal feciorului sta de vorba cu parintii miresei, discutand diferite aspecte ale viitoarei familii. Uneori hotararea de a face nunta era deja luata, petitul fiind doar o formalitate sau o ocazie de a petrece niste clipe minunate. De multe ori urma o mica petrecere, mai ales daca se stabilea ca nunta va vea loc. Fedelesul Este o petrecere la casa miresei (de regula), in seara de dinaintea nuntii, la care participa tinerii prieteni ai celor doi miri, alti invitati. La inceputul petrecerii, tineri lucreaza ornamentele care vor fi puse in bradul de nunta, din materiale puse la dispozitie de miri. Petrecerea nu presupune prea multa mancare (cozonaci) ci mai degraba bautura si dans.

12

Bradul In dimineata nuntii, ginerele, impreuna cu prieteni apropiati impodobesc doi brazi cu diferite obiecte, fructe si chifle. Brazii sunt purtati de tineri necasatoriti pana la casa nasului, unde, unul este legat in fata portii. Apoi, alaiul isi continua drumul catre casa miresei, loc in care ramane cel de-al doilea brad. Bradul este simbolul vigorii si al tineretii; impodobirea lui simbolizeaza viata "imbelsugata" a viitoarei familii. Udatul Mireasa, flacaul cu bradul si alaiul miresei merg la cea de-a treia fintina spre rasarit,numarata de la casa miresei, insotiti de lautari. Pe drum, mireasa si flacaul poarta un ulcior (sau o vadra de lemn in alte zone), legat cu stergar tesut in casa, pina la fintina. Aici, flacaul scoate apa de trei ori si, de fiecare data, impreuna cu mireasa, stropeste multimea cu un manunchi de busuioc, inmuiat in apa din ulcior, in semn de urare de maritis la fete, insuratoare la flacai si spor la neveste. Flacaul poate fi altul decit purtatorul bradului si va pastra ca dar ulciorul nou si stergarul cu care a facut udatul. Intorsi de la apa, nuntasii incing o hora in care mireasa trece pe la fiecare si ii prinde in piept floarea de nunta. Aceleasi flori sau cocarde le vor primi nuntasii mirelui, nasii, alti invitati la biserica. Barbieritul mirelui Acest obicei se desfasoara in paralel cu gatitul miresei. Un prieten apropiat al mirelui (in trecut un vataf) il barbiereste, in mod simbolic pe ginere. Asezat pe un scaun, cu bani sub picior, mirele nu trebuie sal lase pe lautar sa-i ia banii. Barbieritul mirelui reprezinta un simbol al pregatirii baiatului pentru nunta. Obiceiul se pare ca avea o semnificatie ritualica initiatica, ultima dintr-un lung sir de initieri la care era supus baiatul in cursul deveniri sale ca barbat. Imbracatul miresei Nasa, impreuna cu mama miresei si prietene apropiate ajuta mireasa sa se imbrace, pentru ca la sfarsit, nasa singura sa-i lege voalul si coronita. Se desfasoara in acelasi timp cu barbieritul mirelui si simbolizeaza pregatirea fetei pentru nunta. In vechime la acest ritual puteau lua parte mai multa lume din partea miresei. Cum gatitul era destul de laborios (se foloseau cele mai bune haine, se faceau impletituri complicate ale parului), fetele cantau cantece cu tema despartirii. Hora miresei Hora miresei (Nuneasca) se danseaza acasa la mireasa, prilej cu care soacra mica imparte diferite cadouri nasilor, socrilor si, uneori, rudelor apropiate. 13

Ruperea turtei Nasa comanda si plateste o turta impodobita cu diverse ornamente, comestibile sau nu, diferite impletituri si alte forme. In mod simbolic, turta este rupta deasupra capului miresei si este data spre consum (invitatilor). Se spune ca aduce noroc celor care mananca din ea. Obiceiul se pastreaza din vremea Romei antice. Furatul miresei Poporul roman este un popor vesel si uneori pus pe sotii. Astfel se explica pastrarea acestui obicei a le carei origini sunt neclare. Se presupune ca mirele nu trebuie sa aibe ochi decat pentru mireasa lui, dar unii glumeti profita de neatentia mirelui si fura mireasa. Mirele este dator sa o caute sau sa o rascumpere. In unele zone, rapitorii au datoria de a nu lasa mireasa pe jos, ea trebuie purtata numai in brate. In alte zone, se considera ca daca mireasa a fost furata pana la ora 24.00 datoria o va plati nasul, daca a fost furata dupa 24.00 mirele este cel care va plati. De multe ori, spre hazul invitatilor mirele este pus sa indeplineasca anumite sarcini. Aruncatul buchetului Mireasa se intoarce cu spatele la grupul de fete tinere, nemaritate, si arunca la intamplare buchetul. Fata care-l prinde este cea care se va marita prima. Alte traditii spun ca se va marita in acelasi an. Scosul valului Aproape de sfarsitul nuntii, nasa scoate voalul de pe capul miresei si ii pune o esarfa (batic), simbolizand trecerea de la statutul de fata la cel de nevasta. Voalul miresei se pune pe capul unei fete necastorite.

Moartea Mitologia romneasc Crestinarea timpurie in epoca de formare a poporului roman a impiedicat formarea unei mitologii unitare, aceste credinte vechi transformandu-se in superstitii de obicei asociate raului, sau devin sfinti, in unele cazuri. n mitologia romneasc, viaa omului parcurge trei etape importante: naterea, nunta i nmormntarea (moartea). Dup moarte, sufletul se desparte de trup i se integreaz cosmosului, se unete cu natura formnd cu aceasta un ntreg. Aceast idee pornete de la nite concepii pgne strvechi, care probabil i au originea n mitologia traco-dac. Astfel viaa de dup moarte nu este dect o continuare a celei terestre, sufletul omului fiind aproape de spaiul n care a vieuit, idee dezvoltat i n balada "Mioria". Cu toate 14

c moartea nu reprezint un sfrit al sufletului, al fiinei, ci o continuare sub alte forme a existenei acestuia, moartea este vzut ca un eveniment tragic. Omul se desparte de ceea ce i era familiar, devine altceva, nu mai este alturi de cei dragi. Moartea este acceptat n concepia romneasc ca o condiie uman de care nimeni nu poate scpa. Tragismul morii este amplificat dac viaa mortului nu a parcurs a doua etap a vieii, nunta, ca n cazul morilor tinerilor nelumii, adic necstorii. Acetia nu i-au ncheiat ciclul vieii, deci nu i vor regsi linitea venic dup moarte ci se vor chinui sub forma unor strigoi. La fel se ntmpl i cu pruncii care mor i devin moroi pentru a-i bntui mamele. n cazul tinerilor nelumii exist un ceremonial n timpul nmormntrii, n care se celebreaz nunta cu natura i cu moartea, n ncercarea de a conferi linite venic mortului. Iat ce spune Dimitrie Cantemir n a sa Descriptio Moldavi cu privire la credina romnilor despre moarte: aproape tot norodul de rnd crede c fiecrui om Dumnezeu i hotrte ziua morii; iar naintea acesteia nimeni nu poate s moar sau s piar n rzboi... De aceea, de cele mai multe ori, se vrau n primejdii nebunete. Aceeai credin se ntlnete i la popoarele scandinave: divinitatea suprem a fixat de la nceput linia vieii fiecrui om. Chiar de s-ar ascunde n gaur de arpe, acela nu ar ctiga nici o clip n plus. Soarta fiind fix, frica nu aduce nici un fel de ctig personal.

Religia cretin Dante i Virgiliu n Iad; pictur de William-Adolphe Bouguereau (18251905). Iadul este locul unde oamenii sufer dup moarte pentru pcatele svrite n timpul vieii n tradiia biblic, primul om, Adam era la nceput nemuritor, dar a primit moartea drept pedeaps de la Dumnezeu pentru c a czut n ispit. Adam a trebuit s se ntoarc n pmnt, adic n materia din care a fost creat ("Pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce" -- Facerea 3:19). Moartea nu este considerat n Vechiul Testament un sfrit, ci exista posibilitatea invierii, si este asociata cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implic o trezire la Judecata de Apoi. n Noul Testament nu apare o nou filosofie despre moarte. Aici se menioneaz clar c sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind c Iisus Hristos a nvins moartea. Prin stpnirea morii, diavolul avea toi oamenii n puterea sa, dar Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. n Biblie se spune c "cei care cred n Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea via venic" (Ioan 3:16). n religia cretin exist dou finalitati unde merg oamenii: Raiul (Paradisul sau Edenul), 15

unde merg doar cei drepi la inviere,rascumparati prin sangele lui Iisus Hristos i moartea definitiva fara speranta invierii. Unele culte cred in existenta Iadului (Infernului) unde merg pctoii pentru chinuri vesnice. Soarta omului este stabilit dup judecata facuta de Fiul, dupa faptele de fidelitate crestina care le-a facut cand era in viata.

Bibliografie: 1. Limba si literatura romana, Manual pentru clasa a XI-a, Editura ART, Adrian Costache, Florin Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu. 2. Calinescu George,Istoria Literaturii romane de la origini pana in present.Editura Minerva,Bucuresti-1982,Epoca veche secolele XVI-XVII Literatura religioasa,pag.9-10 3. Antim Ivireanul,Didahiile,Editura Minerva,Bucuresti 1985,pag 111 4. Cantemir Dimitrie, Descrierea Moldovei ,Editura Minerva,Bucuresti-1981,pag 250-257. 5. http://ro.wikipedia.org/wiki/Tradi%C8%9Bii_din_Rom%C3%A2nia, actualizat la 25 iunie 2011 6.

16

17