parola x Creaza cont nou

nistratie

CRIMINOLOGIE si PENOLOGIE
Drept

ALTE DOCUMENTE

CRIMINOLOGIE si PENOLOGIE
CONTINUT: CRIMINOLOGIE Tema I. Notiuni generale 1. Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea criminologiei, evolutie.

PROCES-VERBAL Actele juridice ale autoritatilor A Publice Asezarea si perceperea imp Reflectii cu privire la evaluarea magistratilor EUROPOL PUBLICITATEA DREPTURILO IMOBILIARE PROCEDURA FISCAL MODALITATILE DR DE PROP PROPRIETATEA COMU Sistemul stiintei dreptu GANDIREA JURIDICA IN SEC

constructii Drept Fizica tica Stiinte politice

2. Formarea criminologiei ca stiinta: criminologiile specializate, criminologia generala. 1. Criminologia si domeniul sau de cercetare: privire istorica, originea
[X]

criminologiei ,evolutie. Originea criminologiei Stiinta criminologiei are origini tot atat de indepartate ca si celelalte stiinte sociale. Criminologia, ca stiinta, a aparut in secolul al XIX-lea, odata cu publicarea monografiei medicului italian Cesare Lombroso, 'Omul delincvent'. Acesta este considerat a fi

'parintele criminologiei moderne' insa unele opinii mai recente considera ca stiinta criminologiei a aparut cu un secol mai devreme sub influenta iluminismului. Astfel, un rol important il au lucrarile reprezentantilor scolii clasice de drept penal Cesare Bonesana Beccaria si Jeremy Bentham care sunt considerati a fi si intemeietorii criminologiei clasice, datorita noii viziuni asupra criminologiei. Criminologia clasica are urmatoarele trasaturi: - centrarea studiului criminologic asupra faptei comise; - considerarea liberului arbitru ca fundament al oricarei actiuni umane; - proportionalizarea pedepsei in raport cu gravitatea faptei. Ulterior, cercetarile privind crima, criminalul si criminalitatea capata un caracter constant ca urmare a influentei curentului pozitivist, a studiilor statistice ale fenomenului, a aparitiei clinicilor de psihiatrie, a studiilor din penitenciare asupra detinutilor. Astfel, apare 'criminologia pozitivista' care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: - centrarea studiului criminologic asupra faptuitorului; - determinismul ca fundament al actiunii umane; - proportionalizarea pedepsei functie de periculozitatea faptuitorului. Reprezentanti: Cesare Lombroso, Enrico Ferri, Raffaele Garofalo, Adolphe Quetelet, Andre-Michel Guerry, etc. Evolutia criminologiei. La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, criminologia a aparut sub forma unor capitole in cadrul altor discipline cum ar fi: antropologia criminala, psihologia criminala, sociologia criminala, fara a fi o disciplina autonoma.

Pe plan international, un rol important in dezvoltarea criminologiei l-au avut anumite organisme care au fost create pentru cercetari in acest domeniu. Dintre acestea amintim

Societatea Internationala de Criminologie, precum si o serie de organisme din cadrul Organizatie Natiunilor Unite si Consiliului Europei (Comisia interguvernamentala pentru prevenirea criminalitatii si justitiei penale, UNICRI, UNAFRI, CICC, CDPC etc.). In Romania a fost infiintata Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, afiliata la Societatea Internationala de Criminologie. 2. Formarea criminologiei ca stiinta : criminologiile specializate, criminologia generala. Criminologiile specializate. Studiile aprofundate efectuate in domeniu intre cele doua razboaie mondiale au

determinat acumularea unor cunostinte privind fenomenului criminalitatii, precum si un inceput de specializare pe plan profesional. Aceasta a determinat o desprindere a capitolelor care se ocupau de studiul criminalitatii din cadrul diferitelor discipline si formarea unor criminologii specializate: criminologie sociologica,psihologica, etc. Criminologia generala. Ulterior, se produce o unificare a criminologiilor specializate intr-o criminologie generala care nu este un inventar al criminologiilor specializate si nici o 'super stiinta'. Este o abordare a problematicii criminalitatii din perspectiva integratoare biopsihosociolegala. Pentru a demonstra faptul ca criminologia este o stiinta de sine statatoare trebuie sa aratam ca ea are un obiect propriu de studiu, scop, functii si metode de cercetare proprii. Tema a II a: OBIECTUL CRIMINOLOGIEI : 1. Particularitati in formarea criminologiei ca stiinta;

2. Conceptiile sectoriale; 3. Conceptiile eclectice de unificare; 4. Tendinte actuale ; 1. Particularitati in formarea criminologiei ca stiinta. Particularitatile istorice si epistemologice privind procesul de formare a criminologiei au determinat, pe planul obiectului de studiu o fragmentare a acestuia. Astfel, diferitele opinii

privind obiectul criminologiei au fost clasificate in doua grupuri: conceptii sectoriale si conceptii unificatoare. 2. Conceptiile sectoriale. Au fost clasificate astfel: a) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei il constituie fapta penala. Reunim aici criminologia clasica precum si unele conceptii din criminologia pozitivista. Se incearca o delimitare de ordin conceptual de dreptul penal si se propun numeroase definitii criminologice ale infractiunii care ii confera o acceptiune foarte larga, ce depaseste sfera normativului juridic. b) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei il constituie infractorul, concept diferit de cel al dreptului penal, cu o sfera mai larga. c) conceptii potrivit carora obiectul de studiu al criminologiei il reprezinta criminalitatea ca fenomen global. 3. Conceptiile eclectice , de unificare. Se incearca o sinteza a conceptiilor sectoriale prezentate care sa unifice, pe planul obiectului de studiu, problemele privind crima, criminalul si criminalitatea.

4. Tendinte actuale. In deceniile 6, 7 controversele cu privire la obiectul de studiu al criminologiei revin in

actualitate; se incearca o redefinire a principalelor concepte (crima, criminal, criminalitate) si se considera ca cercetarea criminologica trebuie sa se deplaseze catre descifrarea mecanismelor sociale prin care anumite comportamente sunt etichetate drept " criminale" si examinarea formelor de reactie sociala . Obiectul generic al criminologiei il reprezinta criminalitatea ca fenomen social global. Fenomenul criminalitatii trebuie analizat dintr-o perspectiva sistemica, fiind un ansamblu de elemente care se comporta ca un intreg cu proprietati si functii proprii, distincte

calitativ de proprietatile elementelor componente. Astfel, se considera ca obiectul criminologiei i reprezinta criminalitatea reala, infractiunea, infractorul, dar si victima infractiunii precum si reactia sociala fata de criminalitate. TEMA a IIIa Scopul si functiile criminologiei : 1. Scopul general si scopul specific, imediat si mediat. 2. Functiile criminologiei: descriptiva, explicativa, predictiva, profilactica. 1. Scopul criminologiei. Criminologia are un scop general, scop urmarit de ansamblul stiintelor penale - de a

fundamenta o politica penala eficienta in lupta impotriva criminalitatii care sa apere valorile fundamentale ale previna criminalitatea si sa traga la raspundere pe cei vinovati - si un scop particular (imediat) - verificarea ipotezelor privind cauzele criminalitatii si reactia

sociala fata de acestea, urmarind in plan practic prevenirea criminalitatii, umanizarea formelor de reactie sociala si tratamentul delincventilor.

2. Functiile criminologiei : a) Functia descriptiva: Studiul descriptiv al fenomenului criminalitatii in ansamblu, o etapa importanta in cunoasterea obiectului de cercetare al criminologiei, a fost promovat de Scoala cartografica (studiul statistic al starii si dinamicii criminalitatii).Conceptele operationale de ordin descriptiv utilizate de criminologie sunt: mediu, teren personalitate, act. b) Functia explicativa: Explicarea naturii, a cauzelor care determina criminalitatea, a conditiilor care o favorizeaza reprezinta scopul imediat al cercetarii criminologice. Conceptele de ordin explicativ cu care opereaza criminologia sunt: cauza, conditie, efect, factor. c) Functia predictiva: Criminologia incearca sa anticipeze evolutia fenomenului criminalitatii, fenomen cu o determinare complexa. Conceptele de ordin predictiv cu care opereaza criminologia sunt: prezent,viitor,similitudine, hazard, probabilitate prognostic. d) Functia profilactica: Curentul clinic a adus in atentia cercetarilor problema studierii mijloacelor de tratament menite sa contribuie la prevenirea criminalitatii. Dupa o perioada in care functia profilactica a criminologiei a fost limitata la remedii de suprafata, in ultimul d 454f55e eceniu ideea de prevenire ocupa un loc important. Conceptele de ordin profilactic utilizate de criminologie sunt:reactie sociala, control social,tratament, reintegrare. TEMA a IVa. Metode si tehnici de cercetare in criminologie

1. Probleme generale ale metodologiei cercetarii criminologice: metodologie, metoda si tehnica -concepte. 2. Dualism si sinteza in criminologie. 3. Metode particulare. Clasificare. Metoda clinica, metoda comparativa, metoda tipologica, metoda de predictie. 4. Tehnici de cercetare: observatia, chestionarul, interviul, tehnica documentara, tehnicile secundare. 1. Probleme generale ale metodologiei cercetarii criminologice Pentru o buna intelegere a problemelor examinate, este nevoie sa se cunoasca sensul conceptelor de metodologie, metoda si tehnica, precum si raporturile existente intre aceste notiuni. Metodologia, rezultat al reflectiilor filozofice legate de explicatia cauzala oferita de

determinism si de rolul pe care il ocupa cauzalitatea in procesul de cunoastere, este stiinta care se ocupa cu studiul metodelor stiintifice. Metoda este " acea ordine care se pune in studierea si invatarea unei stiinte". Este un produs ideativ, o creatie a mintii ce se diversifica in activitatea de cercetare stiintifica intr-o pluralitate de metode particulare. Tehnica sau procedeul poate fi definit ca felul practic in care se utilizeaza o metoda sau alta . 2. Dualism si sinteza in criminologie. Criminologia imprumuta unele metode de cercetare din alte stiinte ceea ce ii confera un anume dualism insa, pe masura afirmarii sale ca disciplina autonoma isi dezvolta propriile

metode si tehnici de cercetare. Acest dualism nu este un inventar de metode si tehnici imprumutate ci are o finalitate integratoare. 3. Metode particulare Clasificare. a) metode de maxima generalitate (metoda observatiei, metoda experimentala); b) metode cu grad mai redus de generalitate (metoda clinica etc.). Unele metode particulare utilizate in domeniul criminologiei a) Metoda observatiei. Observatia este de doua feluri: - Empirica - la indemana oricui, are caracter spontan, subiectiv, nu ofera o imagine completa a fenomenului studiat, etc.; - Stiintifica - o contemplare intentionata a realitatii, presupune existenta unor abstractii stiintifice, etc. b) Metoda experimentala. Este o observatie provocata in conditii determinate sau alese de experimentator. Tipuri de experiment: - dupa locul de desfasurare: experiment de laborator si experiment de teren (fiecare prezinta avantaje si dezavantaje); - dupa natura variabilei independente: experiment provocat si experiment invocat; - dupa modalitatile concrete de manipulare a variabilelor: experiment 'inainte' si 'dupa', experiment 'dupa', experiment 'ex post facto'. Procedee pentru alcatuirea grupurilor de control:

- controlul de precizie; - controlul statistic; - controlul la intamplare. c) Metoda clinica. Cerceteaza cazul individual pentru formularea unui diagnostic si prescrierea unei terapeutici. Foloseste studii de follow-up, studii descriptive ale unor cariere criminale si studii de caz propriu-zis. d) Metoda tipologica. Este folosita pentru a descrie un anumit tip de criminal in opozitie cu tipul noncriminal, pentru a descrie tipuri particulare de criminali (de ocazie, profesionist, pasional etc.), precum si pentru a stabili o tipologie criminologica a actului criminal. Intrebuinteaza notiunile de tip si tipologie. In criminologie, tipologiile se clasifica in doua: tipologii specifice (cea creata de Lombroso privind existenta unui tip unic de criminal innascut, etc.) si tipologii de imprumut (realizate de E.Kretschmer, W. Sheldon, etc.). O alta clasificare are in vedere orientarile teoretice din criminologie: tipologii constitutionale, psihologice, sociologice. e) Metoda comparativa. Metoda comparativa este intalnita in toatee fazele cercetarii criminologice, ela descrierea si explicarea pana la prognozarea fenomenului infractional, la toatee nivelurile e interpretare,- fenomen, fapta penala, faptuitor, victima- atat in cercetarea de natura cantitativa cat si calitativa. Criminologia foloseste, cel mai adesea, urmatoarele trei procedee: procedeul

concordantei, procedeul diferentelor si procedeul variatiilor concomitente. f) Metodele de predictie. Acestea au ca scop : - formularea unor previziuni privind evolutia fenomenului criminalitatii pe o anumita perioada de timp (de obicei 5 ani); - evaluarea probabilitatilor de delincventa (care se poate realiza prin prevederea semnelor unei delincvente viitoare la o varsta foarte frageda sau prin prevederea comportamentului delincvent al persoanelor care au deja o conduita delincventa, cum ar fi, de exemplu recidivistii). Criminologia foloseste doua metode de predictie: metoda schemei de pronostic(Scoala Germana) si metoda tabelelor de predictie(S.U.A.). 4. Tehnici Unele tehnici utilizate in domeniul criminologiei a)Observatia. Tipuri de observatie: - in raport cu fenomenul studiat: observatie directa si indirecta; - functie de etapa cercetarii: globala si partiala; - functie de scopurile urmarite: sistematizata (cercetaride diagnostic) si nesistematizata (cercetari cu scop explorativ). - functie de pozitia observatorului fata de fenomenul studiat: externa si interna (participanta).Participarea poate fi pasiva sau activa, partiala sau totala. Tipuri de observatori:

- observator anonim si observator cunoscut - observator participant si participant observator Calitatile observatorului. b)Chestionarul. Definitie: o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise sau imagini grafice, cu functie de stimuli in raport cu ipotezele cercetarii care, prin administrarea de catre operatorii de ancheta sau prin autoadministrare determina, din partea celui anchetat, un comportament verbal sau nonverbal ce urmeaza a fi inregistrat in scris. Tipuri de chestionar: - dupa natura informatiei cerute: chestionar de date factuale, de opinie; - dupa intinderea informatiei cerute: chestionare speciale (cu o singura tema) si chestionare omnibus (cu mai multe teme); - dupa momentul codificarii informatiei: chestionare precodificate, postcodificate, mixte; - dupa modul de recoltare a informatiei: chestionare autoadministrate si chestionare administrate prin operatorii de ancheta. Alcatuirea chestionarelor priveste urmatoarele probleme: forma de prezentare, dimensiunile, formularea intrebarilor si ordinea de prezentare a acestora. c)Interviul. Asemanari si deosebiri dintre interviu si chestionar. Tipuri de interviu: - interviu formal si interviu neformal;

- interviu direct si indirect; - interviul clinic; - interviu sensibil, neutru, sever. Erorile de raspuns. d)Tehnica documentara. Este proprie cercetarii pe documente si priveste modul in care datele cuprinse in diferite tipuri de documente por fi utilizate in scopuri stiintifice. Tipuri de documente: orice document - in sens larg In criminologie se folosesc adesea urmatoarele documente: statistici demografice,

judiciare, economice etc., dosarele privind cauzele penale, documentele persoanele, mass-media. Tipuri de analiza a documentelor: analiza de continut si analiza statistica. e)Tehnicile secundare. Acestea isi propun analiza trasaturilor psihologice ale infractorului, comportamentul individual si de grup, intensitatea factorilor de inadaptare si rolul lor in etiologia criminalitatii. Principalele tehnici secundare folosite de criminologie sunt: i) Testele - de reusita (testul de inteligenta Binet-Simon) - de personalitate (de tip chestionar, proiective, obiective); ii) Scala de atitudini - pentru cunoasterea intensitatii atitudinii unui infractor in raport cu un noninfractor, a atitudinii comunitatii fata de faptele antisociale etc. Tema a V a. Etapele cercetarii 1. Consideratii prealabile : tipuri de cercetare, alegerea temei; 2. Cadrul cercetarii : problematica cercetarii sau cadrul teoretic, (cadrul de referinta, cadrul

conceptual,elaborarea ipotezelor), cadrul concret; 3. Analiza si interpretarea. 1. Consideratii prealabile:Tipuri de cercetare. Alegerea temei Tipuri de cercetare. In criminologie ramane valabila diviziunea in cercetare fundamentala si cercetare aplicativa.In cadrul acestei clasice diviziuni exista in criminologie o diversitate de tipuri de cercetare: a) cercetarea etiologica (are ca scop descoperirea cauzelor care determina si a conditiilor care favorizeaza savarsirea de infractiuni) . b)cercetarea de evaluare (evalueaza rezultatele, masoara eficacitatea sistemului judiciar). b)cercetarea activa ( reprezinta stiintele sociale). c)cercetarea operationala ( reprezinta stiintele exacte). Alegerea temei Privitor la alegerea unei teme, urmatoarele aspecte sunt esentiale: a) Factorii de natura individuala (pregatirea teoretica a cercetatorului, experienta sa practica); b) Ordinea de prioritate in cercetarea criminologica sub aspectul originalitatii, actualitatii, si utilitatii temei; c) Posibilitatile concrete de realizare a cercetarii (intinderea temei, timpul afectat temei, bugetul necesar,componenta echipei de cercetare , accesul la sursele de documentare).

2. Cadrul cercetarii: problematica cercetarii sau cadrul teoretic- cadrul de referinta, cadrul conceptual, elaborarea ipotezelor.Cadrul concret. Problematica cercetarii sau cadrul teoretic: presupune trei faze succesive : a) Cadrul de referinta - in cuprinsul lui se prezinta pe larg tema, se expun scopurile, obiectivele urmarite, aria de referinta.Un rol important pentru stabilirea cadrului de referinta revine documentarii. b) Cadrul conceptual : - se definesc nominal conceptele, - dezmembrarea conceptelor in elementele componente, numite dimensiuni, - despicarea dimensiunilor in indicatori (" realitati" usor masurabile ); un indicator masurabil si cuanificabil devine o variabila; - sintetizarea datelor obtinute anterior prin formarea indicilor ( un indice exprima combinarea mai multor indicatori). c) Elaborarea ipotezelor: ipoteza este cea care directioneaza cercetarea , introducand o ordine logica si fiind o " propunere de raspuns la o intrebare pusa". In criminologie cercetarile au la baza ipoteze prealabil formulate care confirma sau infirma o anumita teorie criminologica (privind cauzele fenomenului criminalitatii, cresterea acestuia in anumite perioade , etc.). Cadrul concret El constituie etapa alegerii si definitivarii metodelor si tehnicilor de cercetare. 3) Analiza si interpretarea.

Datele culese in cadrul cercetarii sunt prelucrate matematic (operatii de inseriere, clasificare, ordonare a informatiilor). Ulterior, sunt grupate in categorii si notate cu cifre de cod. Dupa codificare, informatiile sunt prezentate sub forma de tabele. Valorificarea datelor se va face de catre cercetatorii criminologi, ajutati de factorii de decizie, de organismele cu atributii in domeniul prevenirii si combaterii criminalitatii. Tema aVI a. Criminologia in sistemul stiintelor 1. Autonomia criminologiei; 2. Dependenta criminologiei; 3. Criminologia in invatamantul universitar; 4. Definitia criminologiei. 1. Autonomia criminologiei Caracterul autonom al criminologiei: Prin obiectul si scopul specific, prin adecvarea metodei la obiectul cercetat, criminologia este o stiinta autonoma.Desi are legaturi stranse cu alte stiinte criminologia nu are un caracter auxiliar in raport cu dreptul penal sau cu alte stiintele sociale. Caracterul unitar al criminologiei: Dupa ce nume ilustre in criminologie precum Sellin si de Greff i-au contestat caracterul unitar, realizarea sintezelor criminologice din anii O60 care combina dreptul, psihologia, psihiatria si biologia intr-o stiinta autonoma, contribuie la afirmarea caracterului unitar al criminologiei. Caracterul interdisciplinar al criminologiei: Prin obiectul sau de studiu, criminologia este o stiinta sociala cu caracter

interdisciplinar in cadrul careia criminalitatea este studiata prin apelarea la domenii conexe cunoasterii umane. Abordarile interdisciplinare, in plan teoretic si metodologic realizeaza intr-o finalitate proprie " sinteza criminologica". Caracterul complex al criminologiei: Datorita obiectului, scopului, functiilor sale, criminologia este o stiinta cu caracter atat teoretic cat si practic. Ea face parte din categoria stiintelor complexe deoarece opereaza cu concepte care implica judecati de valoare, dar care nu au semnificatie decat in cadrul unei aplicari in practica. 3. Dependenta criminologiei Criminologia si stiintele penale a)Criminologia si dreptul penal: -Deosebiri: Dupa criteriul obiectului, dreptul penal are un obiect generic criminalitatea si un obiect specific- triada infractiune raspundere penala, sanctiune.Criminologia urmareste in planul scopului imediat prevenirea criminalitatii, umanizarea formelor de reactie sociala, tratamentul delincventilor.Dreptul penal are ca scop imediat apararea valorilor sociale fundamentale impotriva criminalitatii. Cele doua se deosebesc si in ceea ce priveste functiile si metodele folosite. -Dependenta:Criminologia este dependenta de dreptul penal mai ales prin imprumutul de concepte; in procesul de creare a legii penale, de individualizare a pedepsei etc.criminologia influenteaza dreptul penal. b) Criminologia si dreptul procesual penal: Legislatiile procesuale moderne au suferit modificari si datorita influentei

criminologiei. Studiul reactiei sociale se concentreaza asupra mecanismelor prin care se ajunge la dobandirea statutului de delincvent mai ales in conditiile in care garantiile procesuale nu sunt respectate sau sunt minime. c) Criminologia si stiinta penitenciara -penologia: Stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu initial pedepsele in mediu inchis, fiind asimilata la inceputurile ei criminologiei.Datorita amplificarii si diversificarii sistemului sanctionator, denumirea a devenit improprie , fiind inlocuita cu cea de penologie.Multi autori opteaza pentru denumirea de drept executional penal care ar acoperi ambele domenii. In conceptia nord americana, penologia a fost si este inclusa in criminologie. d) Criminologia si politica penala: Prin finalitatea sa, criminologia isi aduce o contributie esentiala la cunoasterea criminalitatii, la particularizarea principiilor de politica penala. Politica penala alaturi de dreptul penal definesc " axul " in jurul caruia criminologia isi desfasoara cercetarile. e) Criminologia si criminalistica Criminalistica raspunde la intrebarea "cine ", criminologia la intrebarea " de ce". Criminologia ofera criminalisticii date privitoare la personalitatea infractorilor, a victimelor, la mecanismele trecerii la act ; criminalistica ofera date cu privire la relatia victima- infractor, date privind modurile de executare a diferitelor tipuri de infractiuni. f) Criminologia si sociologia penala: Sociologia penala studiaza interactiunile dintre normele dreptului penal si diferiti factori ai vietii sociale.Ca scop, sociologia penala urmareste cunoasterea influentei

factorilor sociali asupra normelor penale.Ca metode, ea foloseste numai metodele sociologice, in timp ce criminologia face apel la un evantai mult mai larg de metode. g) Criminologia si alte stiinte: Criminologia este o stiinta generala despre criminalitate in timp ce stiintele de care este dependenta, datorita caracterului ei interdisciplinar,- sociologia,psihologia, psihiatria, biologia sau mai exact unele capitole sau subramuri ale acestora abordeaza numai anumite aspecte ale fenomenului criminalitatii. 3. Criminologia in invatamantul universitar. Modelul european Italia: Predata initial in facultatile de drept si medicina in ultimele decenii se inregistreaza o sporire a numarului de catedre de criminologie in alte facultati ( sociologie, psihologie, etc.) existand organizat si un doctorat in criminologie.Scolile de specializare in criminologie clinica cu o durata de trei ani de pe langa facultatile de medicina( Milano, Genova, Bari) se adreseaza licentiatilor in medicina, drept, sociologie, psihologie etc. Franta: Criminologia se preda cu precadere in cadrul facultatilor de drept, existand si "filiere specializate" in cadrul programelor de diploma pentru studii aprofundate, de studii superioare specializate, unele universitati organizand si seminarii speciale de doctorat . Belgia: Scolile de criminologie din cadrul facultatilor de drept erau considerate centre de specializare a juristilor si ofereau o licenta speciala in criminologie alaturi de cea de baza. Din anul universitar 1968-1969, Universitatea din Louvain a introdus un program academic complet in criminologie cu o durata de 4 ani, finalizat cu o diploma de licenta in criminologie.

Modelul nord- american: In toate centrele universitare, colegiile din S.U.A., se mentine impartirea domeniului criminologiei in doua domenii: criminologia ca disciplina stiintifica si acela al justitiei penale si educatiei specializate (ca profesie).Criminologia se preda in departamentele de sociologie , iar programele universitare destinate formarii specialistilor in justitia penala cuprindeau cursuri de drept, administratie si criminologie. In prezent, se manifesta o anumita detasare a criminologiei si justitiei penale de sociologie ca si o revenire in atentia programelor universitare a ideii de tratament si resocializare. Modelul canadian: Criminologia ca disciplina universitara si ca profesie ocupa in Canada un loc deosebit. Debutul a fost in anul 1960 cand a fost infiintat in cadrul departamentului de sociologie al Universitatiidin Montreal o sectie de invatamint criminologic, transformat intr-un departament autonom apoi in" Scoala de Criminologie". Scoala de criminologie de la Montreal organizeaza un ciclu complet de invatamant devenind principala furnizoare de specialisti pentru o serie de structuri (servicii sociale comisii de liberare conditionata,clinici pentru sprijinul copiilor delincventi). 4. Definitia criminologiei Stiinta despre criminal: Potrivit lui de Greff, " criminologia reprezinta ansamblul stiintelor criminale dar reprezinta de asemenea omul criminal" Stiinta despre crima: Sutherland si Cressey inglobeaza in sfera criminologiei procesele de elaborare a legilor, incalcarile acestor legi, reactia sociala fata de aceste incalcari. Ei includ in sfera criminologiei penologia si sociologia penala. Stiinta despre fenomenul criminalitatii:

Reprezentantii orientarii sociologice care au imbratisat varianta dezorganizarii sociale sau patologiei sociale includ fenomenul criminalitatii in sfera mai larga a deviantei sau a fenomenelor de marginalizare. Stiinta despre dinamica actului criminal: Dupa anul 1950, criminologia etiologica este criticata, conturindu-se o noua orientare promovata de E. de Greff. care elaboreaza o teorie bazata pe mecanismele " trecerii la act". Stiinta despre reactia sociala: Potrivit reprezentantilor " noii criminologii" , delictul delincventul si crima sunt rezultatul mecanismelor de reactie sociala (de etichetare). Definitia criminologiei: Criminologia este stiinta care studiaza factorii si dinamica actului criminal precum si reactia sociala fata de acesta, in scopul prevenirii criminalitatii, umanizarii sistemului de represiune si reintegrarii sociale a delincventilor. Tema a VII a Confruntari de idei in criminologie

1. Privire generala asupra principalelor orientari. 2. Cauzalitatea in criminologie.

1. Privire generala asupra principalelor orientari Teoriile criminologice. In criminologie, teoriile servesc pentru a explica anumite fenomene sau comportamente, fie pentru a contribui la o mai buna intelegere a unor procese sau fenomene, fie pentru elaborarea unor programe de tratament.Componentele de baza ale unei teorii sunt:conceptele, variabilele postulatele, forma. In marea lor majoritate, teoriile criminologice fac parte din categoria teoriilor probabiliste sau statistice. Ele explica anumite fenomene sau comportamente

(criminalitatea, comportamentul delincvent), contribuie la o mai buna intelegere a unor procese si fenomene sau la elaborarea unor programe de prevenire si tratament. In prezentul curs, teoriile criminologice sunt prezentate functie criteriul modelului etiologic. Astfel, ele au fost grupate in raport cu orientarea etiologica predominanta si anume: biologica, psihiatrica psihologica si sociologica, un loc aparte fiind rezervat teoriilor integrative. In caracterizarea fiecarei orientari determinanta a fost prioritatea pe care diferiti autori a conferit-o unor categorii de cauze in geneza fenomenului studiat. 2. Cauzalitatea in criminologie Consideratii generale:Criminologia, ca orice stiinta autonoma,nu se poate dispensa de analiza cauzelor fenomenului sau fenomenelor constituind sfera sa de preocupari. Este o exigenta impusa de insasi ratiunea de a fi a oricarei stiinte care nu se poate multumi cu datul , care este chemata sa priveasca dincolo de aparente, sa sesizeze, sa explice esenta fenomenului. Forta stiintei consta nu in capacitatea de a explica un fenomen produs, de a-l explica post-factum, ci mai ales in posibilitatea pe care o are ca, utilizand datele astfel obtinute sa poata prevedea aparitia unor fenomene similare pentru ca aceste fenomene sa fie prevenite daca sunt negative sau favorizate daca sunt pozitive. Concepte operationale (sistem, structura, functie, cauza, conditie, efect, factor, posibilitate, realitate): Sistemul este un ansamblu superior organizat de elemente, din care fiecare constituie un sistem aflate in relatie intre ele si cu intregul caruia se subsumeaza. Orice sistem se caracterizeaza printr-o structura(o anumita forma de

organizare care prezinta doua dimensiuni datul-dimensiunea sincronica, starea in care se gaseste sistemul in momentul descrierii sale si dimensiunea diacronica care reflecta evolutia in timp). Orice sistem are o functie-definita ca un complex de proprietati care se exercita in raport cu alte sisteme . Cauza este fenomenul care preceda si determina un alt fenomen - efect. Conditiile sunt acele imprejurari care, fiind lipsite de eficienta cauzala propriu- zisa, influenteaza prin prezenta lor evolutia fenomenului-cauza. Factorul este orice element care concura la producerea unui rezultat. Este un concept mult mai larg decat cele de cauza si conditii. Particularitatile raportului de cauzalitate in criminologie: Datorita complexitatii fenomenului criminalitatii problema raportului de cauzalitate este foarte dificila. Pentru a formula o explicatie a fenomenului studiat trebuie sa se identifice factorii care au contribuit la aparitia unui comportament delincvent si in ce masura contributia adusa are valoare de cauza sau conditie favorizanta. Criminologul se va confrunta nu numai cu dificultatile legate de complexitatea fenomenului studiat dar si cu acelea datorate faptului ca trebuie sa reconstituie " realitatea" care a precedat actul criminal. Tema aVIII a. Orientarea biologica 1. Caracterizare generala. 2 Teoria atavismului evolutionist;

3. Teoriile ereditatii, biotipurile criminale;

4. Teoriile bioconstitutionale; 5. Noile tendinte; 6. Evaluare critica.

1. Caracterizare generala In cadrul acestei orientari sunt reunite teoriile reductioniste care atribuie comportamentului delincvent un substrat organic precum si conceptiile moderate in cadrul carora investigatia cu privire la rolul factorilor biologici nu exclude alte influente.Caracteristic pentru ansamblul acestor teorii este limitarea obiectului criminologiei la studiul delincventului, incercarea de demonstra existenta unor trasaturi specifice de ordin bioantropologic ce diferentiaza delincventul de nondelincvent. 2. Teoria atavismului evolutionist. Are ca reprezentant pe italianul Cesare Lombroso si lucrarea sa consacrata denumita 'Omul delincvent'. El formuleaza ipoteza atavismului evolutionist potrivit careia caracterele omului primitiv si ale animalelor inferioare pot aparea la anumiti indivizi sub forma unor 'stigmate anatomice' (malformatii ale cutiei craniene, ale scheletului, anomalii ale nasului etc.), ipoteza pe care o largeste ulterior incluzand si degenerescenta datorata epilepsiei. Aceste anomalii permit identificarea unor predispozitii pentru comiterea crimei. Studiile de psihiatrie il conduc la concluzia unei similitudini dintre criminalul innascut si nebunul moral. Lombroso a incercat sa demonstreze ca intre criminal si noncriminal ar exista o diferenta de natura.

El realizeaza o tipologie a indivizilor care cuprinde alaturi de criminalul innascut tipul pasional, epileptic, ocazional. Considera femeia criminal ca un tip aparte in cadrul clasificarii mentionate. In plan metodologic, principala eroare consta in faptul ca nu a folosit grupuri de control care sa ofere suport stiintific afirmatiilor sale; Cercetarile ulterioare de antropologie au aratat ca procesele ce caracterizau gandirea omului primitiv nu difera radical de cele ale omului epocii actuale. 2. Teoriile ereditatii, biotipurile criminale. Ereditate si mediu. Reprezentant - Charles Goring. Critica teoria lui Lombroso. Foloseste grupuri de control in cercetarile sale si demonstreaza ca anumite inferioritati fizice ale criminalilor sunt ereditare iar comportamentul social este un comportament mostenit. Arborele genealogic Studiile realizate in SUA au incercat sa demonstreze ca in familiile ai caror intemeietori

au antecedente penale exista un numar mai mare de infractori. Cauza principala a criminalitatii a fi ereditatea. Gemenii Au fost efectuate studii pe gemeni monozigotici si dizigotici . S-a incercat sa se demonstreze ca predispozitia ereditara in comiterea actului infractional constituie, in cazul gemenilor monozigotici, un factor foarte puternic. Copiii adoptati

Studiile au fost realizate in special in SUA si Suedia. Ele au incercat sa stabileasca anumite corelatii in cazul copiilor adoptati si anume sa stabileasca daca comportamentul delincvent al unora dintre acestia urmeaza linia de comportament a parintilor biologici sau a parintilor adoptivi. Cauzele au fost considerate a fi de ordin ereditar. Biotipurile criminale Curentul biotipologic a folosit doua tipologii cunoscute: tipologia lui E. Kretschmer si

aceea a lui W.Sheldon. Pornind de la aceste tipologii, criminologii au incercat sa realizeze diferit asociatii cu criminalitatea. Inteligenta si crima. Cercetarile au incercat sa stabileasca o corelatie semnificativa intre anumite deficiente mentale si criminalitate. Reprezentant: Goddard. Cromozomul Y Cercetarile au pretins ca exista o corelatie intre anomaliile cromozomice si criminalitate. Corelatii semnificative apar intre surplusul de cromozomi si criminalitate. Studii efectuate de: Patricia Jacobs (Anglia), Herman Witkin si Sarnoff Mednik (Danemarca). 3. Teoriile bioconstitutionale Teoria inadaptarii biologice Reprezentant: criminologul suedez Olof Kinberg. Considera ca este nevoie sa se studieze personalitatea individului pentru a se descoperi cauzele care-l determina pe acesta sa comita infractiuni. Pentru a desemna personalitatea foloseste conceptul structura biologica actuala. Teoria are doua variante: a) varianta constitutionala - are la baza lucrarile psihiatrului suedez Sjobring. Considera

ca factorii fundamentali ai constitutiei biopsihologice sunt: capacitatea, validitatea, stabilitatea si soliditatea. In raport de distribuirea acestora se realizeaza o clasificare a indivizilor (supercapabil, supervalid, superstabil, supersolid etc.) De asemenea, un alt concept folosit de Kinberg este acela de functie morala. b) varianta patologica - include bolile mentale, tulburarile de inteligenta etc. care determina o deficienta a functiei morale. Acorda prioritate factorilor biologici in etiologia crimei. Teoria constitutiei delincvente Reprezentant: criminologul italian Benigno di Tullio. Confera o semnificatie mai larga decat Kinberg conceptului de constitutie care ar cuprinde, pe langa elementele ereditare si congenitale si pe cele dobandite, in special, in prima perioada a vietii.Introduce conceptul de prag( este folosit acest concept in cadrul conceptiei

potrivit careia tenintele criminogene vorr fi mai puteernice la anumiti inivizi, determinandu-i sa reactioneze la unii stimuli exteriori diferit fata de altii, avand praguri de reactie diferite) si considera crima ca fiind o manifestare a inadaptarii individului la mediu. 4. Noile tendinte Premise: Cercetarile din epoca moderna( studiul neuronului ca entitate anatomica, chirurgia creierului studierea functionalitatii creierului animalelor ) au permis o acumulare de informatii care au fost folosite la explicarea unor comportamente si procese psihice. Reconsiderarea orientarii: Evaluarea rolului factorilor biologici in geneza criminalitatii se face cu mai multa prudenta ca in trecut,afirmindu-se ca nu exista nici

un tip particular de comportament criminal, nici chiar in cazul violentei episodice, care sa fie determinat numai de factorii biologici. Directii de cercetare: S-au realizat cercetari care pun in evidenta relatia dintre factorii biologici si criminalitate. Astfel s-a demonstrat existenta unor factori care au o legatura directa cu comportamentul antisocial (tumori, epilepsia ) sau o legatura indirecta (complicatii prenatale).Alte cercetari au constatat o legatura intre delincventa( comportament agresiv) si encefalite endemice sau subacute. O alta directie de cercetare studiaza influenta factorilor biochimici asupra crimei dar cu exceptia nivelului testosteronului ( au aparut anumite corelatii intre nivelul acestuia si comportamentul agresiv), rezultatele sunt negative. 5. Evaluare critica. Limitele teoriilor prezentate: Principala limita a acestor teorii consta in tendinta de biologizare a omului, de considerare a datului biologic drept componenta esentiala a personalitatii umane de transformare a anomaliilor bioconstitutionale in criterii de clasificare a indivizilor in buni si rai. Concluzie: Dincolo de toate limitele teoretice si metodologice, aceasta orientare are anumite merite in edificarea criminologiei ca stiinta (studiul personalitatii infractorului,introducerea examenului multidisciplinar, a metodei pozitive, a metodei tipologice etc.). Tema a IX a. Orientarea psihiatrica-psihologica 1. Caracterizare generala; 2. Perspectiva psihiatrica-psihanalitica;

3. Teoria psihomorala; 4. Teoria personalitatii criminale; 5. Evaluare critica. 1. Caracterizare generala In aceasta orientare au fost grupate principalele teorii si conceptii a caror principala trasatura consta in centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici. Sunt examinate teorii

extreme care reduc geneza crimei la psihicul individului , ca si variante nuantate a caror linie de demarcatie intre orientarea biologica si sociologica este mai greu de trasat. 2. Perspectiva psihiatrica-psihanalitica Sigmund Freud Considera ca personalitatea individului are trei instante: Eul (constiinta de sine), Supraeul (constiinta morala) si Sinele (instincte si tendinte refulate). Eul asigura echilibrul dintre

instinctele si tendintele profunde ale individului si normele primite prin educatie. Existenta unor stari tensionale intre aceste trei instante duce la conflict care se poate rezolva prin: sublimare si refulare. Diferenta dintre infractor si noninfractor se situeaza la nivelul Supraeului si se datoreaza incapacitatii individului de a depasi complexul oedipian. Freud analizeaza si criminalul care comite infractiunea datorita complexului de vinovatie. Influenta psihanalizei asupra criminologiei. Cercetarile criminologice ulterioare au fost influentate de psihanaliza lui Freud. Alexander si Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instante ale personalitatii. Alte cercetari au analizat o personalitate de tip nevrotic in opozitie cu o

personalitate in conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia ca infractorul ar fi victima unor conflicte interioare intre instinctele sale insuficient controlate de Supraeu si regulile de conduita din viata sociala. Neofreudianismul: In ultimele decenii s-a produs o schimbare importanta in abordarea personalitatii.Un numar important de psihiatri resping ideea de om biologic si sau acela de om psihologic, considerand ca individul isi controleaza comportamentul si are responsabilitatea actiunilor lui (A. Adler, E. Fromm,Ray Jeffery). 2. Teoria psihomorala Etienne de Greeff. Considera ca personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui proces lent de degradare morala a individului care, in final, il conduce la comiterea actului criminal. Acest proces este denumit proces criminogen in evolutia caruia se disting trei faze: - faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crima); - faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei); - faza trecerii la act cand accepta eliminarea victimei si in care individul trece printr-o stare periculoasa. Noel Mailloux Transfera problematica personalitatii infractorului in sfera patologiei asimiland infractorul cu debilul mental, nevrozatul. In dezvoltarea personalitatii exista doua momente: aparitia

identitatii autentice si consecinta acesteia asupra motivatiilor individului. Cand apare un esec de

identificare consecinta este un dezechilibru psihic ce se exprima prin delincventa din obisnuinta. 3. Teoria personalitatii criminale

Jean Pinatel. Respinge diferenta de natura dintre infractor si noninfractor considerand ca intre acestia

este o diferenta de grad. De aceea, este necesar sa se evidentieze acele trasaturi psihologice care

transforma asentimentul temperat in asentiment tolerat. Este de parere ca personalitatea criminala reprezinta o constelatie de trasaturi care apare ca o rezultanta si nu ca un dat. Ulterior, Pinatel

isi revizuieste teoria si insista asupra caracterului dinamic al personalitatii criminale care trebuie privita in miscare. De asemenea, considera criminalitatea ca o maladie morala a 'societatii criminogene' caracterizata printr-o deteriorare a valorilor fundamentale. 4. Evaluare critica.: Limite: Eroarea acestei orientari consta in considerarea infractorului ca posesor al unei personalitati de un tip aparte , diferentiata ca natura sau grad de cea a noninfractorului. Pe plan etiologic, eroarea consta in reducerea problematicii personalitatii umane la factorii de ordin psihologic. Concluzie: Multe din conceptele freudismului ca instantele personalitatii, simbolistica visurilor etc. au intrat definitiv in vocabularul criminologic.In plan etiologic, se retine ca valoroasa ideea situarii cauzelor directe ale infractiunii la nivelul individului si al personalitatii sale.Acestei orientari i se datoreaza acumularea unui bogat material factual care a permis sondarea universului psihic al infractorului dezvaluind aspecte interesante cu privire la motivatia actului infractional, dinamica producerii acestuia etc. Tema a Xa. Orientarea sociologica 1. Caracterizare generala

2. Scoala cartografica; 3. Scoala sociologica; 4. Teorii criminologice inspirate din modelul consensual: scoala ecologica de la Chicago , teorii de esenta culturalista :teoria asociatiilor diferentiale, teoriile controlului social,teoriile conflictului de cultura, teoriile subculturilor delincvente,teoriile dezorganizarii sociale. 5. Teoriile criminologice inspirate din modelul conflictual.Interactionismul si teoriile etichetarii, criminologia reactiei sociale, criminologia critica. 6. .Evaluare critica. 1. Caracterizare generala: In cadrul acestei orientari, de departe cea mai bogata in teorii si conceptii privind cauzele criminalitatii, am folosit clasificarea teoriile prezentate dupa apartenenta teoriei fie la modelul consensual fie la modelul conflictual de analiza sociala.Sunt prezentate teorii extreme

care explica "socialul prin social" ca si acele variante care avanseaza teorii specifice cu privire a comportamentul delincvent incercand o explicare a "individualului prin social". 2. Scoala cartografica Pune in centrul preocuparilor sale analiza statistica a criminalitatii incercand sa surprinda anumite 'regularitati' in dinamica acesteia. Reprezentanti: A.M.Guerry, A.J.Quetelet (care a formulat legea termica a criminalitatii), H.Mayhew. 3. Scoala sociologica Considera ca in geneza criminalitatii un loc important il au factorii sociali. Cei mai cunoscuti reprezentanti sunt Durkheim si Tarde din cadrul scolii mediului social. Durkheim considera criminalitatea ca facand parte din orice societate normala. Crima este, in

opinia sa necesara si utila. Foloseste conceptul de anomie pe care-l defineste ca fiind o stare obiectiva a mediului social caracterizata printr-o dereglare a normelor sociale datorita unor schimbari bruste (crize economice, razboaie). Tarde este autorul teoriei imitatiei pe care o considera principala cauza a criminalitatii. In opozitie cu Durkheim nu considera crima un fenomen normal al vietii sociale. Pentru el infractorul este un parazit in cadrul societatii. E. Ferri si sociologia criminala In conceptia lui Ferri crima are o determinare multipla. Imparte factorii angrenati in producerea infractiunii in trei categorii si anume: factori antropologici, factori fizici si factori sociali. Dintre acestia acorda prioritate factorilor sociali (organizarea economica, sistemul de educatie etc.) 3. Teoriile criminologice inspirate din modelul consensual Caracterizare. Teoriile din cadrul acestui model considera infractorul ca un inadaptat si propun drept

remediu diferite metode de resocializare a acestuia. Esenta acestor teorii consta in recunoasterea unor norme ce ocrotesc valori sociale dominante. Contestarea acestora plaseaza individul in categoria infractorilor. Scoala de la Chicago. Modelul de analiza porneste de la recunoasterea unei analogii intre ecologia umana si cea vegetala. Promotorii acestei scoli au incercat sa explice cauzele delincventei in marile concentratii urbane in care proportia imigrantilor era foarte ridicata. Reprezentantii, C.R.Shaw si H.D.McKay, considera imigrantii ca pe noi specii de plante ce

traiesc pe pamant ostil si incearca sa supravietuiasca apeland la diferite forme de adaptare. Teorii de esenta "culturalista" a)Teoria asociatiilor diferentiale Reprezentant: E.Sutherland. Acesta propune o abordare multifactoriala a criminalitatii. Porneste de la ipoteza urmatoare: comportamentele delincvente se dobandesc prin asociere cu subiecti ce apreciaza favorabil aceste comportamente si prin izolarea de subiecti ce le considera negative. Un individ ce se gaseste intr-o situatie prielnica se angajeaza in conduite delincvente numai daca ponderea aprecierilor favorabile prevaleaza asupra aprecierilor defavorabile. Asociatiile diferentiale sunt diferite functie de: frecventa, durata, prioritate, intensitate. Identifica anumite forme de criminalitate care scapa de sub incidenta legii penale. Studiaza criminalitatea gulerelor albe. b)Teoria conflictelor de cultura Reprezentant: Thorsten Sellin. Defineste conflictele de cultura ca fiind conflicte de

sensuri, de semnificatii cu privire la norme, interese si valori sociale. Comportamentul delincven apare pe fondul conflictelor de cultura cand individul e obligat sa interiorizeze un sistem ambivalent sau plurivalent de valori si norme. c)Teoria subculturilor delincvente Reprezentant: Albert Cohen. Examineaza diferenta de statut social, economic, cultural ce separa clasele si gruparile sociale. Acorda un rol important studiului pozitiei familiei americane

in societate si retine doua atitudini opuse ce separa grupurile sociale: subcultura clasei mijlocii si subcultura populara. Apartenenta la o subcultura delincventa s realizeaza printr-un proces de interactiune dintre indivizi care au probleme similare de adaptare, ce duce la o solidaritate de

grup, la constituirea de modele si norme. Teoriile de esenta "functionalista" a)Teoria lui R.K.Merton Explica delincventa prin starea de anomie, pe care o concepe pe un plan concret spre deosebire de Durkeim. Considera ca mediul social are o structura sociala si una culturala. Anomia ar reprezenta o 'ruptura' in structura culturala cand apare o discrepanta intre normele

sociale, scopurile culturale si capacitatea membrilor grupului de a se conforma acestora. Merton plaseaza fenomenul criminalitatii si in afara crizelor economice sau a altor evenimente perturbante. Considera ca aceasta este rezultatul tensiunii dintre scopuri si mijloace. Criminalitatea este un raspuns la neconcordanta dintre mijloace si scopuri. Pentru a-si atinge scopurile individul recurge la mijloace ilicite. b)Teoria lui Cloward si Ohlin Autorii leaga delincventa de anomie insa considera aceasta modalitate specifica de reactie

fata de inegalitatile sociale nu este un fenomen individual (vezi Merton) ci unul colectiv. Explica acest fenomen cu ajutorul 'structurii de oportunitate', adica ansamblul mijloacelor legitime pe

care grupul le are la indemana pentru a-si realiza scopurile. Coreleaza structurile de oportunitate

cu subculturile delincvente si identifica trei modele de subculturi delincvente: modelul criminal, modelul violent si modelul izolat. Teoriile controlului social a)Teoria infranarii - Walter Reckless Autorul acestei teorii incearca sa raspunda la intrebarea de ce, in aceleasi conditii, unii

comit crime si altii nu. Considera ca infractiunea poate fi prevenita sau infranta prin doua procese

esentiale: unul la nivelul organizarii sociale si unul la nivelul individului. Teoria se bazeaza pe o constructie ierarhica in raport cu capacitatea individului de a infrana conflictele sociale si psihologice cu care se confrunta. b)Teoria controlului social -Travis Hirschi Potrivit lui Hirschi, cea mai mare parte a oamenilor au tendinte antisociale. Acestea sunt actualizate cand controlul social scade. De aceea important nu este sa se cerceteze cauzele criminalitatii ci cauzele conformismului. Probabilitatea ca un individ sa devina deviant sau

conformist depinde de intensitatea urmatorilor factori: atasamentul fata de parinti, scoala, grupul de prieteni, angajarea intr-o linie conventionala de conduita, implicarea in activitati conventionale, crezul in valori conventionale. Hirschi propune intarirea controlului social fiind adeptul modelului de control represiv, coercitiv, fapt ce i-a adus numeroase critici. 4. Teorii criminologice inspirate din modelul conflictual Caracterizare Modelul conflictual inlocuieste modelul consensual. Astfel, conflictele dintre indivizi si

grupurile sociale n-ar putea fi rezolvate prin adaptarea indivizilor la diferite structuri ale societati ci numai printr-o transformare a acestora. Curentul interactionist Propune aflarea raspunsului la intrebarea 'de ce o persoana este considerata delincvent'?. Reprezentanti: F.Tannembaum, E.Lemert, H.Becker, Matza, Jeffry etc. Criminologia reactiei sociale. Considera ca problema fundamentala a criminologiei o reprezinta studierea ansamblului

proceselor ce alcatuiesc reactia sociala fata de fenomenul criminalitatii considerat a fi creatia directa a reactiei sociale. Cercetarile criminologice vizeaza clarificarea problemelor privind analiza socio-politica a normelor penale, procesele de legiferare si aplicare a legii penale etc. Criminologia "critica" Mai este denumita si criminologia radicala, de orientare neomarxista. Principalii reprezentanti: Ian Taylor, Paul Walton, Jock Young. Propun un model formal

explicativ al actului deviant, aratand ca acesta este rezultatul starilor conflictuale dintre indivizi s structurile politice, economice, specifice capitalismului. Se disting cinci etape cu valoare explicativa si anume: originile indepartate ale actului deviant, originile imediate ale acestuia, actul insusi, originile imediate ale reactiei sociale, originile indepartate ale reactiei sociale. 5. Evaluare critica: Limitele teoriilor: Nici aceasta orientare nu ofera o explicatie deplina asupra cauzelor fenomenului;studiind relatiile dintre individ si grupul social,aceste teorii nu depasesc universul restrans al grupului, considerand influenta acestuia asupra individului ca singura sursa de determinare sociala.O alta eroare consta in tendinta de socializare a omului, de exagerare a importantei factorilor sociali si neglijarea aproape totala a individului. Concluzii: Desi criminologia reactiei sociale ", noua criminologie" a criticat intemeiat unele paradigme reductioniste care s-au grabit sa considere drept cauze ceea ce erau in realitate doar simple conditii, criminologia nu poate abandona cercetarile asupra personalitatii umane, a infractorului in special.

Cresterea criminalitatii, exacerbarea violentei sunt realitati care trebuie privite cu maxima responsabilitate, reintoarcerea la mijloacele represive traditionale nu va putea rezolva problemele criminalitatii. Eforturile de a se gasi remedii trebuie canalizate pe o cale realista de aboradare nuantata atat a individului in particular cat si a fenomenului infractional global, de antrenare in activitatea de prevenire si control a acesteia de factori multipli, de diversificare a formelor de raspuns social. Tema a XI a - Teorii criminologice integrative 1. Caracterizare generala; 2. Teoria integrativa a violentei; 3. Teoria "generala" a lui Hirschi si Gotffredson; 4. Teoria integrarii culturale diferentiate a lui Denis Szabo 5. 1. Caracterizare generala Incercarile de integrare au vizat urmatoarele directii: - integrarea variatelor aspecte ale crimei si criminalului intr-o singura teorie de natura'multifactoriala'; - integrarea selectiva, bazata pe ideea ca toate orientarile contin anumite adevaruri iar contradictiile dintre ele reflecta natura complexa a problemei studiate. Teoriile care sunt prezentate in continuare se inscriu in a doua directie. 2. Teoria integrativa a violentei Reprezentanti: Wolfgang si Ferracuti

Considera ca o teorie integrativa trebuie sa coreleze opiniile privind unde, de ce, cum s-a comis o crima. In elaborarea teoriei folosesc conceptul de subcultura al lui Sellin si teoria asociatiilor diferentiale a lui Sutherland. 3. Teoria "generala" a lui Hirschi si Gottfredson Se inspira, pe plan conceptual, din scoala clasica de criminologie. Fenomenul criminalitatii

(care e format dintr-un numar impresionant de infractiuni marunte) trebuie privit ca un intreg in cadrul unei teorii integrative. 4. Teoria integrarii culturale diferentiale a lui Denis Szabo Studiaza problematica integrarii culturale diferentiale din perspectiva antropologiei culturale. Considera ca personalitatea si cultura reprezinta elementele constitutive ale oricarei stiinte

umaniste si le reuneste intr-o conceptie cu valente integrative. Crima este caracterizata ca fiind o structura sociala: aceleasi forte care modeleaza omul in societate modeleaza la randul lor si criminalitatea. Tema a XII a- Criminalitatea si tranzitia. 1. Volumul si structura criminalitatii si principalele sale trasaturi dupa 1989; 2. Evaluare critica a conceptiilor criminologice din perioada totalitara din perspectiva controlului social; 3. Interpretarea criminalitatii in perioada de tranzitie din perspectiva teoriilor dezorganizarii sociale, ale controlului social si personalitatii criminale. 1. Volumul si structura criminalitatii si principalele sale trasaturi dupa 1989. Criminalitatea este un fenomen social major prin efectele profunde, de durata , comparabila

cu criza economica, generatoare de cauze ale criminalitatii dar implicand si unele dintre efecte al

ei. In legatura cu dinamica criminalitatii, in perioada de tranzitie, ceea ce ingrijoreaza nu vizeaza dimensiunile fenomenului ( de la o rata de 192,5 infractiuni la 100.000 locuitori in 1988 , s-a ajuns la 699 in 1989) ci ritmul de crestere, modificarile in structura criminalitatii, mai ales in directia" marii criminalitati", a violentei dar mai cu seama perceptia la nivelul populatiei ( comparativ cu perioada anterioara anului 1989, se situeaza pe primele locuri ale motivelor de neliniste). Din analiza informatiilor statistice cu privire la criminalitatea in primii 3 ani ai perioadei de tranzitie se constata urmatoarele: - o crestere de 265% a infractiunilor descoperite fata de perioada precedenta(1988, 1989), crescand cu 163% numarul celor invinuiti. - Crestere a infractiunilor cu autori necunoscuti (8085 -1991, 1154%-1991,11171992) - Media anuala a celor patru grupe de infractiuni analizate (infractiuni contra avutului public, contra avutului privat, contra persoanei, contra unor relatii de convietuire sociala) a crescut de peste 3 ori si jumatate in perioada de tranzitie, cea mai importanta pondere o detin infractiunile contra proprietatii care au generat un prejudiciu care depaseste cu aproape 282% intreg prejudiciul cauzat in anii 19881989. - Infractiunile contra persoanei au crescut in medie de 4 ori comparativ cu perioada anterioara., infractiunile care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala crescand de peste doua ori in raport cu perioada 1988-1989. 2. Evaluare critica a conceptiilor criminologice din perioada totalitara din perspectiva

controlului social. In perioada comunismului , rata scazuta a criminalitatii era un slogan menit sa ateste superioritatea sistemului insa, paradoxal, in planul politicii penale exista un model de reactie sociala deosebit de represiv. Rata reala a criminalitatii nu poate fi apreciata cu exactitate datorita lipsei statisticilor, factorilor filtru care modificau dimensiunile reale ale fenomenului (actele de clementa),lipsa studiilor de victimizare, a celor de auto raportare, cenzura mass-mediei, etc. In ceea ce priveste cauzele criminalitatii, cu exceptia unor cercuri de specialisti, ele nu constituiau obiectul unor dezbateri deschise. In cadrul preocuparilor de identifica cauzele criminalitatii precum si dimensiunile reale ale fenomenului , studiile realizate au surprins acei factori la nivel macrosocial(crize sociale - razboaie, calamitati-,dezechilibre sociale- migratia, urbanizarea), la nivel microsocial( esec, anturaj nociv, antecedente penale in familie,climat familial tensionat) si la nivelul individului( de natura bio si psihologica) care reprezentau risc pentru producerea criminalitatii. Pornind de la faptul ca rata scazuta a criminalitatii a fost o realitate incontestabila,explicatiile de pe pozitiile teoriilor criminologice inspirate din controlul social ofera repere interesante. Notiunea de control social include grupuri mici precum familie, scoala, anturaj si procesele prin care aceste grupuri socializeaza individul. Exista trei modele de control social( C.Ray Jeffery): - controlul bazat pe acceptarea standardelor normative,obiceiuri, cutuma; - controlul bazatpe schimbul de marfuri si servicii;

- controlul bazat pe folosirea fricii si coercitiunii. Dintre teoriile controlului social , cea care intereseaza in special este teoria angajamentelor-

Travis Hirschi. El considera ca majoritatea indivizilor au tendinte antisociale si este important sa se cerceteze cauzele conformismului , nu cele ale criminalitatii.Probabilitatea ca individul sa devina deviant sau conformist , depinde de intensitatea a patru factori: a) atasamentul fata de scoala, grupul de prieteni; b) angajarea intr-o linie conventionala de conduita; c) implicarea in activitati conventionale; d) crezul in valori conventionale. Hirschi propune intarirea controlului social prin: restaurarea unei discipline stricte in

scoala, reducerea sau eliminarea ajutorulului social pentru a cultiva responsabilitatea individuala si intarirea sistemului represiv prin sporirea severitatii sanctiunilor penale. Nici unul din factorii considerati esentiali in determinarea unui comportament conformist

nu justifica rata mai redusa a criminalitatii in sistemul totalitar.Principalul factor in descurajarea

conduitelor deviante l-a constituit frica, instrumentul principal pentru asigurarea ordinei publice si pentru transformarea totala a societatii.Controlul social circumscris celui de al treilea model prezentat avea ca atribute esentiale frica, violenta, teroarea manifesta si insidioasa. 3. Interpretarea criminalitatii in perioada de tranzitie din perspectiva teoriilor dezorganizarii sociale, ale controlului social, si personalitatii criminale. Unul dintre cele mai grave fenomene cu care se confrunta Romania dupa 1989 este cresterea criminalitatii. In contextul unei unor probleme complexe in plan economic, social, moral generate de necompetitivitatea economiei, prabusirea sistemului de protectie sociala ,

scaderea nivelului de trai , cresterea somajului si inflatiei, lipsa sau confuzia unor norme sau valori , slabirea controlului social, creste deosebit de mult riscul aparitiei comportamentelor

deviante- ca fenomen " normal "de adaptare la starea de anomie , asa cum il descrie E. Durkheim sau ca un comportament " inovativ" in viziunea lui Merton. Actuala crestere a criminalitatii se datoreaza unor modificari importante la nivelul controlului social .Astfel, legea nu are deplina autoritate , la nivelul politicii penale s-au produs modificari ( abolirea pedepsei penale,

introducerea cautiunii , etc.), la nivel microsocial s-a produs o scadere a prestigiului si autoritatii

instantelor de control social, existenta comportamentului deviant " la vedere" care sfideaza direc normele sociale ( incalcarea normelor de circulatie, comertul stradal ilicit, prostitutia) este semnificativ in acest sens.Acest tip de comportament prezinta un pericol deosebit prin impactul pe care il are asupra populatiei care se simte abandonata, prin eroziunea imaginii institutiilor statului de drept si a ideii de justitie in general. Teoriile controlului social, alaturi de Teoria asociatiilor diferentiale " a lui E . Sutherland

si variantele Teoriei " subculturilor delincvente" a lui Cohen ,Cloward si Ohlin pot fi verificate in practica in domeniul delincventei juvenile, fenomen deosebit de grav , generat , alaturi de alti factori de risc, de "saracia infantila". Un alt fenomen deosebit de grav in perioada de tranzitie este cresterea numarului de

infractiuni savarsite cu violenta, mai ales in randul minorilor si tinerilor, violenta de tip utilitar si

cea asociata crimei organizate, detinand o pondere insemnata. Cel mai grav aspect este formarea in perioada de tranzitie, a unui "nucleu dur" al criminalitatii format din infractori periculosi pentru care activitatea criminala este un stil de viata , impunandu-se ca o prioritate, adoptarea unor masuri de politica penala deosebit de drastica fata de acestia.

PENOLOGIE TEMA I . Notiuni generale 1. Stiinta penitenciara 2. Dreptul executarii pedepselor 3. Penologia . Concepte. Definitii. Delimitari. 1. Stiinta penitenciara Stiinta penitenciara a avut ca obiect de studiu pedepsele in mediu inchis (de penitenciar), fiind asimilata in Europa, mai ales in Franta, criminologiei. Datorita diversificarii sistemului sanctionator prin introducerea unor pedepse neprivative de libertate, denumirea a devenit improprie, utilizandu-se cel mai adesea cea de penologie . Multi autori opteaza pentru denumirea de drept executional penal, care ar acoperi ambele domenii. In conceptia nord-americana, penologia a fost si continua sa fie inclusa in criminologie. Stiinta penitenciara este definita ca o disciplina socio-umana care studiaza pedepsele privative de libertate ce se executa in penitenciare. Stiinta penitenciara nu este o stiinta normativa, nu studiaza normele juridice privind executarea pedepselor privative de libertate, ci conditiile in care pedeapsa este eficienta, in care poate contribui la reeducarea condamnatului. In cadrul ei se studiaza organizarea sistemului penitenciar, regimul de viata in penitenciar, se elaboreaza anchete sociale si psihologice asupra detinutilor, cercetarile clarificand o serie de aspecte dincolo de cele strict juridice, care pun in evidenta eficacitatea acestei masuri dar si unele neajunsuri care se ivesc in executarea acestei pedepse. 2. Dreptul executarii pedepselor

Dreptul executarii pedepselor sau "Dreptul executional penal" se poate defini ca o

ramura de drept alcatuita dintr-o totalitatea normelor juridice prin care se reglementeaza relatiile sociale privind executarea sanctiunilor de drept penal . Obiectul dreptului executarii pedepselor este alcatuit dintr-un un grup de relatii sociale speciale, si anume cele care apar in activitatea de executare a pedepselor principale, complimentare, etc. Domeniul dreptului executarii pedepselor: ansamblul de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale aparute in cadrul executarii sanctiunilor de drept penal. Caracterele : - sistem cuprinzator de norme de drept - caracter autonom - caracter de drept public Scopul: educarea eficienta a celui care executa pedeapsa, prevenirea savarsirii de noi infractiuni si apararea ordinii de drept precum si realizarea politicii penale statale privind executarea pedepselor. 3. Penologia Penologia este stiinta care studiaza mijloacele de aparare sociale contra faptelor antisociale declarate infractiuni.Este o disciplina nenormativa, social-psihologica care studiaza atat sanctiunile privative de libertate cat si celelalte sanctiuni alternative, neprivative de libertate. Deosebirile intre penologie si dreptul executarii pedepselor sunt urmatoarele: Penologia este o stiinta nenormativa cu caracter social-psihologic care studiaza evolutia pedepselor, privative sau neprivative de libertate in societate in timp ce dreptul executarii

pedepselor este o stiinta normativa ce cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale legate de executarea sanctiunilor de drept penal . Stiinta penitenciara este tot o stiinta nenormativa care trateaza regimul pedepselor, dar, spre deosebire de penologie,ea studiaza exclusiv executarea pedepselor in mediu inchis. Penologia ofera date despre natura, functiile pedepselor, studiaza evolutia pedepselor in societate, modalitatile de executare ale acestora, aparitia de sanctiuni drept penal noi (masuri educative), sanctiuni penale alternative si propune schimbari in sistemul executiv penal care sa apere societatea impotriva infractiunilor si sa perfectioneze mijloacele de reeducare sociala. TEMA a II a. :Reactia sociala fata de criminalitate 1. Evolutia fenomenului de reactie sociala; 2. Modelele de reactie sociala; 1. Evolutia fenomenului de reactie sociala Reactia sociala se concretizeaza in modelele de politica penala. Prin reactie sociala se intelege orice reactie de aparare a societatii impotriva celor care incalca normele de conduita general aplicabile.In raport de calitatea celui care masura intinderea si gravitatea represiunii, reactia sociala poate fi clasificata in represiune privata si represiune etatizata. Odata cu progresele realizate de umanitate in ultimele decenii a evoluat, capatand contur stintific si problematica infractionalitatii, infractorilor si a reactiei sociale. Se disting procupari in acest sens atat la nivel national, cat si la nivelul celor mai inalte foruri mondiale, inclusiv O.N.U., care a constituit in cadrul

Consiliului Economic si Social (ECOSOC) in februarie 1992 Comisia Interguvernamentala pentru Prevenirea Criminalitatii si Justitiei penale . 2. Modelele de reactie sociala Modelul represiv: A fost aplicat in doua etape: a) ajuridica, care include razbunarea privata nelimitata (legea junglei sau legea celui mai tare) si razbunarea privata limitata (predarea vinovatului, pedeapsa echivalenta, compozitie) b) juridica, reprezentata prin represiune etatizata, ca cea mai evoluata forma a reactiei represive. Modelul represiv a fost fundamentat de reprezentantii scolii clasice de drept penal al carei intemeietor a fost Cesare Beccaria si e caracterizat prin urmatoarele: -pedeapsa trebuie proportionata cu gravitatea faptei; -scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva, respectiv, prevenirea generala si speciala. Cesare Beccaria prezinta in lucrarea sa " Dei delitti e delle penne" aspecte privind

represiunea etatizata ca model de reactie sociala.C. Beccaria introduce ideea de utilitate sociala a pedepsei, cu semnificatia ca pedeapsa trebuie sa se aplice nu pentru ispasire ci pentru a impiedica savarsirea altor " rele" in viitor. Pedeapsa terbuie sa fie proportionala cu gravitatea faptei fara a tine seama de personalitatea faptuitorului care era vazut ca o entitate abstracta,

atributele principale ale pedepsei find uniformitatea si severitatea .Scopul pedepsei trebuie sa fie intimidarea individuala si colectiva.Ca modalitati de individualizare, pedepsele erau:

eliminatorii,corporale, pecuniare si insotite de degradari sau interdictii. Beccaria s-a declarat

impotriva pedepselor brutale si infamante, considerand ca infractorii isi vor multiplica activitatea

criminala daca isi vor da seama ca un au nimic de pierdut.El s-a pronuntat impotriva pedepsei cu moartea, apreciind ca trebuie aplicata numai in cazuri exceptionale. Modelul preventiv: E fundamentat pe doctrina pozitivista de la sf. sec .al XIX lea, cel mai de seama reprezentant fiind E. Ferri.El afirma necesitatea luarii unor masuri de ordin economic si social care sa elimine si sa limiteze rolul factorilor generatori ai criminalitatii, masuri denumite substitute penale (exemple:iluminatul strazilor,descentralizarea administrativa,reducrea consumului de alcool, reducerea timpului de lucru). Pedeapsa constituie un mijloc de aparare sociala cu caracter curativ prin care se urmareste vindecarea infractorului, recuperarea acestuia (pe larg in lucrarile : Criminologie - G. Nistoreanu, C. Paun- Ed.Europa Nova, Bucuresti 1996 si Criminologie -I. IacobutaEd. Junimea Iasi, 2002 ). Modelul mixt: Apare dupa cel de-al razboi mondial si are ca reprezentanti pe F. Grammatica in Italia, Marc Ancel in Franta si pe T. Sellin in S.U.A.Obiectivul acestui model este resocializarea infractorului ca o consecinta a umanizarii noilor legislatii penale pe baza cunoasterii stiintifice a fenomenului infractional si a personalitatii delincventului. TEMA a III a. Influenta criminologiei asupra modelelor de politica penala 1. Masurile de siguranta. 2. Examenul individual

3. Terapia resocializarii 4. Noile tendinte. 1. Masurile de siguranta. Criminologia a avut o contributie importanta la largirea mijloacelor de combatere a criminalitatii prin sustinerea introducerii in legislatia penala a masurilor de siguranta.Sunt necesare pentru ca unor categorii de infractori nu li se pot aplica pedepse (minori, persoane bolnave) iar altora pedepsele aplicate (inchisoarea) nu sunt suficiente ( infractorul ramane cu arme, bani, provenind din infractiune). Sunt sanctiuni penale,masuri de constrangere Se aplica de instantele de judecata, uneori de parchet persoanelor care au comis infractiuni. Masurile de siguranta sunt reglementate in partea generala a Codului Penal si sunt destinate sa intampine prin inlaturarea anumitor stari de pericol social relevate de fapta savarsirea de noi infractiuni.Aceste masuri sunt : obligarea la tratament medical, internarea medicala, interzicerea de a se afla in anumite localitati, expulzarea, confiscarea speciala, interdictia de a reveni in locuinta familiei pe o durata determinata. Examenul individual Presupune un examen al personalitatii infractorului, formularea unui diagnostic si elaborarea unui program de tratament in vederea resocializarii acestuia.Acest examen de personalitate a infractorului se afla la baza individualizarii judiciare a pedepsei, fiind urmata de o individualizare penitenciara cu aceeasi finalitate.

Prima sa aplicare practica s-a realizat in anul 1907 in Argentina ,infiintandu-se un cabinet de psihologie clinica si experimentala in cadrul penitenciarului national.Ulterior, s-au luat masuri similare in Brazilia, Chile,Germania, Austria si Franta. In S.U.A., la inchisoarea San Quentin din California s-a infiintat, in anul 1944, un centru de orientare curativa care examina persoana infractorului si aviza tratamentul care urma sa i se aplice in penitenciar. 2. Terapia resocializarii Denumita si tratamentul individual de resocializare, aceasta se bazeaza pe rezultatele cercetarilor criminologice clinice, avand ca finalitate ameliorarea tendintelor reactionale ale infractorului, valorificarea aptitudinilor acestuia, reinnoirea motivatilor si modificarea atitudinii sale. Programele de tratament sunt fundamentate pe metoda clinica, abordand personalitatea infractorului in unitatea si dinamica sa. Metoda clinica consta in stabilirea unei relatii speciale de comunicare verbala intre terapeut si delincventi.Fara a distinge intre desfasurarea tratamentului in libertate, in mediu liber, semi-liber sau inchis, tratamentul este individualizat in functie de diagnosticul pus fiecarui subiect si utilizeaza metode terapeutice, psiho-pedagogice, psihanalitice etc. Aceasta terapie este valoroasa prin faptul ca implica infractorul in procesul de resocializare, el e pus in situatia de a coopera la transformarea propriei personalitati. 3. Noile tendinte in politica penala Neoclasica:

Se manifesta ca un model nou de politica penala represiva, tendinta ce trebuie sa se manifeste mai ales in cazul terorismului, crimei organizate, infractiunilor contra mediului inconjurator si impotriva activitatilor functionarilor publici corupti, conform recomandarilor de politica penala ale celui de al VII lea Congres al O.N.U. de la Havana,1990 care a avut ca tema generala " Cooperarea internationala pentru prevenirea crimei si pentru justitia penala in perspectiva secolului XXI". S-a materializat atat in legislatiile penale din tarile europene , foste socialiste, care isi inaspresc sanctiunile cat si in tarile occidentale( ex. noul cod francez). Moderata: Consecinta a tentatiei echilibrului, avand ca premize doua idei: represiunea prea severa si renuntarea la sanctiunea penala vor avea drept consecinte accentuarea dificultatilor in relatiile interumane.Aceasta orientare apreciaza ca reducerea disparitatilor sociale, economice si culturale este intre indivizi este de natura sa contribuie la o mai buna integrare sociala, la implicarea cetatenilor in rezolvarea problemelor comunitatii si, astfel, la diminuarea criminalitatii. Se preconizeaza, printre altele: -aplicarea mai frecventa a unor alternative la pedeapsa, cum ar fi munca in serviciul comunitatii, -solutionarea conflictelor penale prin mediatiune si dejuridicizare( justitie restaurativa). Tendinta radicala:

Cunoscuta si sub denumirea de " noua criminologie", propune un model abolitionist de politica penala, punand in discutie legimitatea sistemului penal si necesitatea inlocuirii lui cu un sistem nepenal , incluzand un ansamblu de masuri si actiuni care sa asigure protectia sociala, dar si o " gestiune" echitabila a conflictelor. In acest context, rolul criminologiei consta in examinarea critica a sistemului de justitie penala existent si preconizarea unor solutii de restrangere treptata si inlocuirea intregului ilicit penal. TEMA a IV a. Scopul si functiile sanctiunilor penale 1. Functia morala 2. Functiile utilitare: exemplaritate, intimidare, readaptare sociala, eliminare. 3. Scopul sanctiunii penale. 1. Functia morala : Cu toate ca pedeapsa este o masura cu caracter represiv, de natura sa provoace infractorului o anumita suferinta, ea are un puternic rol si efect educativ, de impiedicare a repetarii conduitei antisociale, de indreptare a condamnatului, de formare si permanentizare in constiinta acestuia ca respectarea legii penale este o necesitate. 2. Functiile utilitare Exemplaritate : Aceasta functie consta in influenta pe care pedeapsa aplicata condamnatului o exercita asupra altor persoane deoarece exista persoane care se abtin de la savarsirea de infractiuni nu din convingere ci din tema de pedeapsa. Intimidare : Prin aplicarea sanctiunii se consolideaza forta de intimidare exercitata

asupra destinatarilor normelor de drept penal . Readaptare sociala : Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si regulile de convietuire sociala. Reeducarea condamnatului care sa conduca dupa executarea pedepsei la o deplina readaptare sociala tinde la modificarea structurii de personalitate a condamnatului, la eliminarea conceptiilor si deprinderilor antisociale. Sunt considerate ca fiind esentiale in procesul de readaptare sociala a condamnatilor: munca, folositoare din punct de vedere social, educatia scolara si pregatirea profesionala in diverse meserii ,activitati sociale si culturale , educatia religioasa. Eliminare : Consta in eliminarea, inlaturarea condamnatului din societate. Eliminarea temporara se realizeaza cand pedeapsa se executa in locuri de detinere o anumita perioada de timp ; eliminarea definitiva se realizeaza in cazul condamnarii la pedeapsa detentiunii pe viata. 3. Scopul sanctiunii penale Scopul pedepsei consta in prevenirea savarsirii de noi infractiuni. Realizarea acestui scop include atat preventia speciala adica prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre cel condamnat cat si preventia generala adica printampinarea savarsirii de noi infractiuni de alte persoane predispuse sa savarseasca fapte prevazute de legea penala. TEMA a Va. Regimul general de executare a sanctiunilor penale. 1. Penitenciarul; 2. Executarea in mediu deschis sau semi -deschis; 3. Executarea in libertate.

4. Probatiunea. 1. Penitenciarul. Preliminarii Penitenciarul este institutia in care se executa pedeapsa privativa de libertate, un loc de detinere special amenajat care implica o imprejmuire speciala, o paza speciala si camere speciale denumite celule. Penitenciarele trebuie amenajate si organizate pentru a indeplini functii cum ar fi: cazarea, hranirea, igiena, asistenta medicala, conditii de aplicare a regimului de detentie, desfasurarea de activitati educative, folosirea la munca a celor condamnati, paza si supravegherea lor. Dupa capacitatea lor, exista penitenciare mici (200-500 locuri), mijlocii (500 -1000 locuri), mari si foarte mari (1000-2000, 3000 locuri). Penitenciarele sunt coordonate la nivel central de Directia Generala a Penitenciarelor,structura care face parte din Ministerul Justitiei, iar la nivel local fiecare penitenciar are conducere proprie reprezentata de un director civil, preferabil licentiat in drept ajutat de un director adjunct militar care raspunde de paza si securitatea penitenciarului. In cadrul fiecarui penitenciar exista o comisie formata din director, un educator, un medic sau un psihiatru precum si seful compartimentului de evidenta si organizarea muncii care analizeaza comportarea condamnatilor si face propuneri privind regimul si tratamentul acestora. Personalul este format din personal de paza si supraveghere, personal administrativ, personal specializat (psihologi, pedagogi, etc.). Repartizarea condamnatilor in penitenciare se face dupa criterii variate cum ar fi: natura infractiunii, natura pedepsei, antecedentele penale, etc. In functie de durata

pedepsei ,in penitenciar se executa pedepse pe termen scurt, pedepse de durata medie si pedepse pe termen lung. Regimul de detinere a) Formele regimului de detinere existente in Romania: Regimul de detinere in comun se caracterizeaza prin aceea ca persoanele condamnate sunt tinute impreuna ziua si noaptea, iau masa, dorm impreuna, lucreaza impreuna in ateliere comune, femeile fiind tinute separate de barbati. Regimul de detinere celulara consta in tinerea condamnatilor inchisi in celule separate ziua si noaptea (mananca, dorm, eventual lucreaza in celula).Se aplica celor condamnati pentru infractiuni grave, celor condamnati la o pedeapsa de lunga durata. Regimul de detinere mixt consta in tinerea condamnatului ziua in comun si noaptea, izolat, in celula. Regimul de detinere progresiv consta in detinerea la inceput in regim celular si, in masura indreptarii si comportarii bune a condamnatului, la detinerea in comun, apoi la o faza intermediara-regim de"semilibertate", iar in final trecerea la libertatea conditionata. Regimul de detinere in Romania parcurge urmatoarele faze: faza detinerii in carantina, faza detinerii in comun (cu exceptia condamnatilor pentru infractiuni grave), faza muncii in afara penitenciarului fara paza (tot in aceasta faza unii condamnati pot fi trecuti in colonii penitenciare, spitale, penitenciare cu regim de semilibertate), ultima faza de executare a pedepsei fiind cea a liberarii

conditionate in termenul hotarat de instanta. Regimul de ordine si disciplina: Condamnatii sunt obligati sa respecte urmatoarele reguli: programul zilnic; disciplina si ordine interioara; sa se supuna perchezitiilor; sa respecte regulile de igiena; sa indeplineasca in bune conditii muncile la care sunt repartizati, sa execute dispozitiile date de conducere si de personalul penitenciarului, etc. Regimul de munca si calificare profesionala Munca este o componenta a regimului penitenciar, o obligatie inscrisa in Codul Penal, un mijloc de reeducare si este o necesitate pentru mentinerea unei stari fizice si psihice corespunzatoare a condamnatilor. Condamnatii vor fi repartizati in sectorul industrial, in constructii sau vor face munci organizate in penitenciar. La repartizarea in munca se au in vedere aspecte cum ar fi: sanatatea, capacitatea de munca, pregatirea profesionala a condamnatilor. Muncile cu caracter permanent se platesc ( o cota de 40% revenindu-i condamnatului ), iar cele cu caracter gospodaresc din cadrul penitenciarului nu sunt platite. Activitatea instructiv - educativa si de reeducare se va realiza prin programe adecvate in cadrul carora se vor urmari: cunoasterea de sine, educatia morala, cunoasterea defectelor si propriilor tendinte. Activitatea educativa se realizeaza cu un corp de educatori , instructori ( profesori cu experienta,psihologi, psihiatri etc.).Completarea studiilor condamnatiilor se va face prin programe de scolarizare, in colaborare cu institutii de invatamant

public care asigura certificate scolare. Drepturile condamnatilor sunt urmatoarele: dreptul de a anunta familia despre situatia in care se afla,dreptul de a se consulta cu avocatul,dreptul de a primi vizite, de a coresponda cu acestia dreptul la ingrijire,tratament medical ,dreptul la instruire, dreptul de i se respecta credinta religioasa . 2. Executarea in regim deschis sau semi- deschis In penitenciarele cu regim semi-deschis cei condamnati sunt tratati cu exigenta si cu incredere,fara a fi inconjurati de personal de paza in mod strict.Regimul semi-deschis se caracterizeaza printr-o munca creativa, disciplina liber consimtita care ofera condamnatului simsul responsabilitatii organizand gradual revenirea la viata normala. Pot beneficia de acest

regim condamnatii nerecidivisti cu pedepse de pana la 5 ani care indeplinesc o serie de conditii(

au executat 1/7 din pedeapsa, au varsta peste 21 ani, manifesta regret pentru victima, nu executa condamnari pentru infractiuni grave, au constant o comportare pozitiva etc.).Obligatiile, interdictiile precum si consecintele la care se expun in caz de nerespectare se afla intr-un regulament pe care il semneaza condamnatii. Obligatiile condamnatilorse refera la: respectarea programului de munca, indeplinirea activitatilor productive, respectarea regulilor de igiena, grija fata de bunurile din camerele de detinere etc.Ei au o serie de drepturi, in conformitate cu dispozitiile in vigoare: dreptul de a

circula liber in afara penitenciarului, putand veni in contact cu mediul social obisnuit, dreptul la echipament, asistenta medicala , odihna, petitionare, vizite, corespondenta. 3.Executarea in libertate Acest mod de executare a pedepsei inchisorii in libertate sau executarea in regim

deschis sau in libertate se aplica in situatia in care o persoana este condamnata la o pedeapsa privativa de libertate de scurta durata. Argumentele avute in vedere pentru aplicarea acestui sistem sunt urmatoarele: A) Executarea pedepsei inchisorii in conditii de detinere in penitenciar exercita o influenta negativa, in special asupra infractorilor primari( a celor care au savarsit pentru prima data o infractiune); B) Penitenciarul este un loc de executare a pedepsei care provoaca teama, suspiciune si atrage oprobiul asupra celui ce a executat pedeapsa acolo, constituind o piedica in calea integrarii sale in societate(casatorrie, profesie); C) Procesul de reeducare al condamnatilor este dificil si putin eficient in penitenciar; D) Costurile ridicate ale executarii pedepsei in penitenciar ; E) Executarea pedepsei intr-un loc de detinere inseamna o rupere de familie, de profesie. Executarea pedepsei inchisorii fara privare de libertate se limiteaza la : A) condamnati pentru comiterea unor infractiuni usoare, cu un grad redus de pericol social pentru care se prevede pedeapsa inchisorii pana la cel mult unu sau doi ani; B) sa fie vorba despre condamnati care au comis infractiuni din culpa si care sunt infractori primari; C) acesti condamnati sa fie supusi conditiei sa nu mai savarseasca alte infractiuni pe o perioada de timp. In cazul acestui regim se mentine pedeapsa cu inchisoarea dar ea este inlocuita, substituita ( spre exemplu cu executarea pedepsei la locul de munca). Executarea pedepsei inchisorii in regim deschis imbraca urmatoarele forme:

A) obligarea la munca fara privare de libertate (executarea pedepsei la locul de munca); B) suspendarea conditionata a executarii pedepsei; C) executarea pedepsei inchisorii intr-o inchisoare militara; D) liberarea conditionata; E) executarea pedepsei inchisorii de catre condamnatul cetatean strain prin plata unei amenzi. Aceste forme sunt reglementate in cuprinsul legii penale si in Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. 4. Liberarea conditionata. Este o forma de individualizare a executarii pedepsei. Aceasta institutie complementara a regimului de executare este reglementata in Codul Penal in art.59-61 si urmareste reducerea pedepsei cu inchisoarea si punerea in libertate a persoanei inainte de termen. Masura se ia la indeplinirea conditiilor exprese de acordare, prevazute in lege, dupa executarea unei parti din pedeapsa. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a beneficia de liberare conditionata sunt: - Executarea unei parti din pedeapsa aplicata. - Perseverenta si disciplina in munca. - Dovezi concrete de indreptare. - Se iau in considerare antecedentele penale. La cererea condamnatului, comisia din penitenciar formata din comandantul

unitatii, un reprezentant al compartimentuluide tratamente si siguranta detinerii, un reprezentant al compartimentului de programe socio- educative si procurorul delegat analizeaza daca sunt indeplinite conditiile prevazute in Codul Penal si redacteaza un proces verbal in acest sens. Procesul verbal este trimis instantei de judecata competente sa acorde liberarea conditionata, adica cea din judetul in care se afla sediul penitenciarului. Efectele imediate si provizorii ale liberarii conditionate : punerea in libertate a condamnatului , liberare cu efect provizoriu; conditionarea condamnarii in perioada in care condamnatul trebuie sa aiba o conduita buna si sa nu savarseasca noi infractiuni;efectul moral care consta in satisfactia condamnatului ca, prin propriul efort a fost eliberat inainte de termen. Efectele finale si definitive ale liberarii conditionate:daca condamnatul nu a savarsit alte infractiuni, pedeapsa se considera executata, iar liberarea conditionata si provizorie se transforma in liberare definitiva, condamnatul fiind in stare de libertate ca si cum ar fi executat pedeapsa in intregime. Daca a savarsit o infractiune in perioada de pana la implinirea termenului, instanta poate dispune mentinerea sau revocarea masurii liberarii conditionate. 5.Probatiunea. Definitie: Din punct de vedere etimologic,termenul de probatiune provine din latinescul "probatio " care desemneaza o perioada de incercare,sau iertare. Probatiunea este posibilitatea acordata infractorilor condamnati de a executa pedeasa in comunitate, sub supraveghere, sau reprezinta un mijloc de a

asigura in aceelasi timp controlul si asistenta infractorului in timp ce acesta este lasat in comunitate sub supraveghere. Scopul crearii unui sistem de probatiune : sprijinirea instantelor de judecata in procesul de individualizare a pedepselor, prin promovarea pedepselor neprivative de libertate precum si cresterea gradului de siguranta a populatiei prin supravegherea in comunitate a infractorului. Avantajele probatiunii si, totodata dezavantajele sistemului de executare in penitenciar a pedepsei : - Inlaturarea consecintelor negative ale pedepsei privative de libertate , inclusiv prin reducerea influentelor mediului penitenciar asupra infractorilor, mai ales asupra celor primari. - Reducerea costurilor legate de privarea de libertate. - Evitarea ruperii legaturilor cu familia, cu mediul profesional. - Posibilitatea de reeducare este considerabila fata de mediul penitenciar. - Contributia personala a condamnatului la reintegrarea sa sociala etc. - Pe un plan general,contribuie la diminuarea criminalitatii. Cadrul legislativ: Probatiunea, ca sanctiune alternativa la pedeapsa inchisorii are o vechime apreciabila in dreptul romanesc.Astfel, in Regulamentele Organice si spre sfarsitul secolului al XIX lea , in traditia penala prin filiera franceza si belgiana se regasesc o paleta larga de sanctiuni denumite generic alternative la incarcerare. In Codul Penal actual se regasesc reglementate o serie de masuri si sanctiuni neprivative de libertate:

suspendarea conditionata a executarii pedepsei, suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, executarea pedepsei la locul de munca, eliberarea supravegheata- masura educativa aplicata minorului. Prin O.G. nr. 92/2000 adoptata la 29.08.2000, termenul de probatiune a fost inlocuit cu cel de reintegrare sociala a infractorilor si supraveghere a executarii pedepselor neprivative de libertate . Prin prevederile O.G. nr. 92, serviciile de probatiune sunt organizate ca structuri independente fata de parchet, instante, penitenciare in sistemul de justitie, in subordinea unei directii de probatiune din Ministerul Justitiei. Noutatea si avantajele pe care le aduce institutia probatiunii sunt urmatoarele: - probatiunea este un proces continuu: instanta incredinteaza spre supraveghere serviciului de probatiune un client in virtutea unor argumente strict juridice. - supravegherea nu are caracter politienesc, ci este o posibila completare intre control, asistare, ajutor. - activitatea de probatiune este o activitate profesionista desfasurata de personal calificat. - activitatea de reintegrare sociala se face prin colaborare cu organisme neguvernamentale. - misiunea principala este de protejare a societatii. TEMA a VI a. Regimuri speciale de executare a sanctiunilor penale 1. Minori; 2. Regimul special al anumitor infractori majori.

3. Regimul special determinat de starea fizica sau mentala a condamnatului. 1. Minori Codul Penal prevede pentru minorii care raspund penal un sistem mixt format din masuri educative si pedepse (inchisoarea si amenda ale caror limite se reduc la jumatate fara ca minimul pedepsei inchisorii sa poata depasi 5 ani, iar daca legea prevede pentru infractiunea savasita pedeapsa detentiunii pe viata, i se va aplica minorului pedeapsa inchisorii de la 5-20 ani). Masurile educative au prioritate, aplicarea unei pedepse se va face atunci cand se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru reeducarea minorului. Masurile educative prevazute de Codul Penal sunt urmatoarele: mustrarea, libertatea supravegheata internarea intr-un centru de reeducare, internarea intr-un institut medical-educativ. Mustrarea este acea masura prevazuta in Codul Penal si consta in dojenirea minorului si in aratarea pericolului social al faptei savarsite, in sfatuirea minorului sa se poarte astfel incat sa dea dovada de indreptare. Masura se aplica in cazul unor fapte extrem de usoare si de regula trebuie sa fie luata o singura data.O astfel de pedeapsa devine eficienta numai daca instanta ii asigura cadrul solemn necesar de natura sa impresioneze pe minor si , totodata se adreseaza minorului cu maxima seriozitate, urmarind sa influenteze cat mai profund modul de a privi viata si obligatiile sociale pe care si le asuma. Libertatea supravegheata consta in lasarea minorului timp de un an sub supraveghere deosebita parintilor minorului, tutorelui, infietorului sau unei institutii insarcinate cu supravegherea minorilor. Eficienta acestei masuri se realizeaza daca

supravegherea in conditii corespunzatoare isi atinge scopul: indreptarea minorului.Masura se ia pe timp de un an si durata are valoarea unui termen de incercare, astfel incat daca savarseste o fapta penala, instanta va putea revoca masura si o va inlocui cu masura internarii intr-un centru de reeducare. Internarea intr-un centru de reeducare este o masura privativa de libertate si se ia ca masura de reeducare a minorilor care au savarsit fapte penal de o anumita gravitate;se ia pe timp nedeterminat dar nu poate dura decat pana la implinirea varstei de 18 ani. Masura este eficienta daca minorul da dovezi de indreptare, de sarguinta la invatatura si de insusire a pregatirii profesionale.Pentru a isi atinge scopul, aceasta masura nu se poate lua decat fata de un minor caruia, la data pronuntarii hotararii , i-a mai ramas pana la majorat, suficient timp pentru reeducare.Daca in timpul liberarii minorul are o purtare necorespunzatoare, instanta poate revoca liberarea.Daca in perioada liberarii sau internarii minorul savarseste din nou o fapta penala instanta ii poate aplica o pedeapsa revocand masura internarii sau daca pedeapsa nu este necesara, mentine internarea si revoca liberarea. Internarea intr-un institut medical-educativ este o masura privativa de libertate care are un caracter mixt : educativ si medical. Ea se ia fata de minorul care raspunde penal, care din cauza starii sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament si de un regim de instruire si reeducare adecvat starii sale. Se poate lua pana la implinirea varstei de 18 ani, dar ea poate fi prelungita de instanta cu cel mult 2 ani daca prelungirea este necesara pentru realizarea scopului internarii. Aceasta masura presupune un subiect susceptibil de a fi educat, de a-si modifica comportamentul

potrivit exigentele educatorilor.Daca minorul este iresponsabil datorita afectiunilor psihice de care sufera, se vor aplica prevederile art.48. Cod Penal privitoare la iresponsabilitate. Daca minorul are discernamantul integral si intelectual in limite normale, chiar daca prezinta tulburari pe fondul unui deficit de instructie, masura aceasta nu se va aplica. Masura este eficienta atunci cind starea fizica sau psihica a minorului s-a imbunatatit si da dovezi de indreptare insusindu-si pregatirea profesionala si cunostintele disciplinelor predate. Condamnatii minori se supun, in primul rand, regimului penitenciar general cu privire la regimul de ordine si disciplina, la regimul muncii, dar si unui regim special de executare.Acest regim special trebuie sa tina seama de particularitatile si necesitatile fizice si psihice proprii varstei acestora, ca si de protectie si asistenta speciala ce trebuie acordata tuturor minorilor in vederea dezvoltarii armonioase a acestora.Regimul de detinere al minorilor este mai usor pentru ca: A) nu muncesc daca trebuie sa termine scolarizarea sau sunt folositi la treburi gospodaresti interne; B) beneficiaza de pachete si vizite mai multe; C) pot primi invoiri si permisii. D)pot fi propusi pentru liberare conditionata. 2.Regimul special al anumitor categorii de infractori majori Regimul aplicat detinutilor condamnati la detentiune pe viata. Pedeapsa detentiunii pe viata se aplica in cazul savarsirii unor infractiuni dintre cele mai grave (infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei, contra statului ,

contra pacii si omenirii,infractiuni contra vietii), se executa in penitenciare anume destinate sau in sectii speciale existente in celelalte penitenciare. Acesti condamnati au o serie de probleme specifice ca rezultat al duratei nedeterminate a condamnarii lor (ex.:izolarea sociala, dependenta totala,sedentarism, singuratatea, uniformizarea si monotonia vietii) si al problemelor care stau la baza comportamentului lor criminal.Cursurile de orientare si pregatire sociala, programele de tratament vor urmari mentinerea relatiilor cu lumea exterioara.Acesti condamnati se resemneaza cu soarta lor, se adapteaza foarte bine la viata de penitenciar, insa acest fenomen contravine scopului inchisorii , reintegrarea sociala a delincventilor. Regimul aplicat detinutilor condamnati la pedepse pe termen lung Pedeapsa inchisorii de lunga durata se executa in penitenciare care au amenajate sectii speciale in regim inchis.Condamnatii la inchisoare de lunga durata sunt o categorie dificila, periculoasa iar executarea pedepsei inchisorii ridica probleme multiple : - regim special de detentie , mai sever, - regim de munca, odihna, disciplina sever - masuri de paza si supraveghere stricte - camere cu un mic numar de paturi, daca este posibil. Tratamentul acestor condamnati poate fi separat pe cateva domenii: munca si activitati educationale, rutina speciala, educativa, activitati de relaxare, activitati cu persoane din afara penitenciarului.Ca particularitati, unele obligatii si interdictii se accentueaza, nu pot presta munca in afara locurilor de detinere, pachetele, vizitele , corespondenta la intervale si in cantitati mai mici decat cele stabilite pentru celelalte

categorii de condamnati. In ceea ce priveste munca , numai dupa verificarea conduitei, a trasaturilor de caracter, condamnatii care au o calificare por fi folositi in domeniul respectiv.De asemenea, reeducarea acestora implica o munca complexa si importanta, fiind necesara examinarea lor din punct de vedere fizic, psihic, psihiatric. Regimul aplicat tinerilor si femeilor Pentru ca activitatea de reeducare a condamnatilor cu varsta cuprinsa intre 18 si 21 ani sa fie eficienta,este necesara cunoasterea personala (studierea dosarului penitenciar, discutii individuale) precum si stabilirea unui program zilnic care sa acopere in intregime timpul condamnatului.Programul va fi structurat astfel: -Activitati productive -Instruire teoretica, calificare, scolarizare -Activitati educative si culturale. -In zilele de sambata si dumunica, meditatii, studiu individual, actiuni sportive, hobby. Programele desfasurate in unitatile penitenciare vor fi structurate pe categorii de varsta, nivel de scolarizare,calificare profesionala astfel incat aplicarea lor sa determine un rezultat eficient. Din punct de vedere al regimului de detentie, in principiu, femeile condamnate sunt supuse aceluiasi tratament ca si ceilalti condamnati. Pentru cunoasterea detinutei, se studiaza dosarul penitenciar si se poarta discutii cu

sociologi, psihologi. Programele pentru femei vor include munca - ele nu vor face munci grele ci

o munca potrivita (croitorie, tesatorie) iar cele care sunt gravide sau au copii mai mici de un an , nu pot lucra mai mult de 8 ore/zi,-educatia si programe speciale care sa rezolve o parte din

problemele cu care femeile vin in penitenciare. O problema speciala o reprezinta mamele care au copii sugari, sau in varsta de pana la 2,3 ani; dilema de a creste copii departe de mamele lor sau in penitenciare este de actualitate in majoritatea sistemelor penitenciare. 3. Regimul special determinat de starea fizica sau psihica a condamnatului Condamnatii inadaptati social Sunt acele persoane care au o structura psihica si o experinta de viata care le face dificil procesul de adaptare sau integrare sociala. Ei sufera de psihonevroze si psihopatii , ele nefiind stari de boala psihica ci numai stari de tulburare psihica, de instabilitate emotiva, de control

psihic insuficient. Ei vin usor in conflict cu ceilalti condamnati, au stari de nesiguranta, au reacti disproportionate in raport cu diferite situatii in care sunt pusi.Este necesara supunerea la un tratament complex si competent, care sa tina seama de specificul lor moral si psihic. Condamnatii bolnavi Bolnavii fizici temporari pot fi tratati de medicii din penitenciar, iar cei cronici, inclusiv toxicomanii si alcoolicii au nevoie de tratament de lunga durata, special.Ultimii pot fi tratati in

afara penitenciarului, in spitale de specialitate, necesitand un tratament special,ulterior urmand a se intoarce in penitenciar. Bolnavii psihici se caracterizeaza prin lipsa constiintei ca sunt bolnavi, si a pericolului social pe care il reprezinta precum si prin lipsa vointei. In cazul bolnavilor psihici (suferind de: manie depresiva, schizofrenie, paranoia,etc.) vor

fi examinati psihiatric, psihologic si trimisi la tratament in spitale sau institutii medicale speciale si supravegheati in mod deosebit. TEMA a VII a . Concluzii generale cu privire la :

1. Structura sistemului penitenciar in perioada de tranzitie. 2. Reforma sistemului penitenciar romanesc prin prisma regulilor europene in domeniu. 1. Structura sistemului penitenciar in perioada de tranzitie. Administratia Generala a Penitenciarelor astfel cum a fost organizata dupa 1990, este o institutie militara, subordonata Ministerului Justitiei, cu personalitate juridica . Ea asigura prin

activitatile desfasurate executarea pedepselor privative de libertate, a masurii arestarii preventive si a masurii educative de internare a delincventilor minori in centrele de reeducare. Aceasta institutie are o structura organizatorica compusa din 5 directii( Directia Siguranta Detinerii,si Regim Penitenciar, Dir. Educatie, Studii si Psihologie Penitenciara, Dir. Resurse Umane, Dir. Logistica Dir.Financiara). Personalul administratiei penitenciare este alcatuit din: personal de conducere, de supraveghere, cultural- educativ si alte categorii. Organizarea si functionarea sistemului penitenciar se stabileste prin Regulament de organizare si functionare aprobat de ministrul justitiei, iar atributiile fiecarei persoane sunt stabilite prin fisa postului. Activitatea de control a administratiei penitenciare se refera la: control ierarhic, control

judiciar, control administrativ, si controale privind respectarea drepturilor persoanelor private de libertate. Asezamintele penitenciare in numar de 43 aflate in subordinea Directiei Generale a Penitenciarelor sunt grupate in functie de volumul complexitatea sarcinilor si gradul de pericol social al detinutilor dupa cum urmeaza : -penitenciare de maxima siguranta; - penitenciare de categoria I.

Penitenciarele sunt organizate si functioneaza in baza H.G. nr.212/2001, privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, fiind conduse de un comandant militar sau director( civil). La nivelul fiecarei unitati sunt servicii si compartimente similare cu cele din administratia centrala precum si sectii de detinere pentru arestatii preventiv minori tineri, bolnavi detinuti recidivisti sau foarte periculosi conduse de comandanti de sectie. 2. Reforma sistemului penitenciar romanesc prin prisma regulilor europene in domeniu. Normele interne in materia executarii pedepselor trebuie sa se incadreze si sa respecte reglementarile internationale in domeniu: - Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de O.N.U. la 10.12.1948

-Conventia Europeana de Aparare a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. la data de 4.11.1950 -Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul detinutilor adoptat prin Rezolutia nr.663C din 31.07.1957 de Consiliul Economic si Social al O.N.U. -Regulile europene pentru penitenciare adoptate prin Recomandarea R (87) 3 de Comitetul de Ministri ai Consiliului Europei din 12.02.1987.

-Recomandari si rezolutii ale Consiliului Europei care reglementeaza aspecte din intreaga sfera a executarii pedepselor (Recomandarea asupra regulilor europene aplicate in comunitate,

recomandarea cu privire la tratamentul detinutilor periculosi , Recomandarea 1257 referitoare la conditiile de detentie aplicate in statele membre ale Consiliului Europei). Evaluarile sistemului penitenciar romanesc realizate de d-nul Andrew Barclay (Centrul International pentru studii penitenciare, Londra) in anul 1998 , si cel realizat de d-na Carmen

Martinez Aznar (consilier de pre-aderare al Uniunii Europene) din anul 2002 oglindesc reforma si progresele realizate din punct de vedere al cadrului juridic de executare al pedepselor, al conditiilor oferite de sistemul penitenciar romanesc dupa 1990, subliniindu-se, totodata, aspectele negative pentru inlaturarea carora s-au formulat recomandari. Au fost supuse evaluarii aspecte precum:cadrul juridic, instruirea personalului, infiintarea

comisiilor de monitorizare penitenciara, revizuirea codului de disciplina a detinutilor si manualu de informare al lor, programele educative pentru detinuti,oficiile de ajutor juridic, ingrijirea sanatatii, pregatirea pentru eliberare, problema automutilarilor si a sinuciderilor detinutilor, vizitarea acestora, etc. BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE 1. Rodica Mihaela Stanoiu -" Criminologie", Bucuresti, Ed. Oscar Print, 2002 2. Rodica Mihaela Stanoiu -" Introducere in criminologie ", Bucuresti, Ed.Academiei, 1989 3. Rodica Mihaela Stanoiu -" Metode si tehnici de cercetare in criminologie",Bucuresti,Ed. Academiei, 1981. 4.Rodica MihaelaStanoiu, -" Tranzitia si criminalitatea", Bucuresti, Ortansa Brezeanu, Ed. Oscar Print, 1994 Tiberiu Dianu 5.Ortansa Brezeanu - " Minorul si legea penala ", Ed. All Beck,Bucuresti, 1998

6. Ortansa Brezeanu - " Particularitati ale criminalitatii in (coord.) perioada de tranzitie", Ed."Fundatia Romania de Maine", 1999 7. Ortansa Brezeanu - " Integrarea sociala postpenala a (coord.) infractorilor intre realitate si perspectiva", Ed. Fundatia Romania de Maine", 2000 8. Ortansa Brezeanu - " Prevenirea criminalitatii la inceput de mileniu",Ed. Fundatia Romania de Maine ", 2001. 9. Gheorghe Diaconescu - " Politica penala si criminalitatea Ortansa Brezeanu, realitati si perspective" P.Buneci 10. Valerian Cioclei - " Criminologie etiologica", Ed. Actami, Bucuresti, 1996 11.Valerian Cioclei - " Manual de criminologie ", Ed. All Beck, Bucuresti, 1998 12. Aurel Dincu - " Bazele criminologiei" , Ed. Proarcadia,Bucuresti, 1993 13.Ion Oancea - " Probleme criminologice" , Ed. All, Bucuresti, 1994 14.Gh. Scripcaru - " Criminologie clinica si relationala",

Ed. Sympozion, Iasi, 1995 15. Emilian Stanisor, -"Penologie", Ed. Oscar Print, Bucuresti, Ana Balan, 2002. Marinela Minca 16. Ion Oancea - " Drept Executional Penal", Ed. All,
40

Bucuresti, 1998 17. Jacque Leaute - " Criminologie et Science penitenciaire", PUF, Paris,1972 18. Jaque Leaute - " Criminologie et Penologie", les course de droit, Paris, 1985 19.Bernard Bauloc - " Penologie", Precis Dallaz,1991 . Legislatia in materie de executare a pedepselor la zi . Decretul 545/72 (devenit Legea 13/1973) privind executarea unor masuri educative a internarii minorilor infractori intr-un centru de reeducare. . Conventia cu privire la drepturile copilului adoptata de Adunarea Generala a O.N.U.in decembrie 1989, ratificata de Romania prin Legea nr. 18/ 28.09.1990. . Legea nr 82/18.05.1999 privind inlocuirea inchisorii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii. . O.G. 92/2000 privind organizarea si functionarea serviciilor de reintegrare sociala a infractorilor si de supraveghere a executarii sanctiunilor neprivative de libertate, aprobata si completata prin Legea nr.129/2002.

Document Info
Accesari: 705 Apreciat:

A fost util?
Daca documentul a fost util si crezi ca merita sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

Comenteaza documentul:
Nu esti inregistrat Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta Creaza cont nou

<a href="http://w w w .scritube.com/stiinta/drept/CRIMINOLOGIE-si-PE

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2011 )