Sunteți pe pagina 1din 1

In direcia modernista intra curentele literare postromantice, ncepnd cu simbolismul si continund cu toate orientrile avangardei.

Poezia Lumina de Lucian Blaga se nscrie in lirica moderna, respectiv in expresionism. Din punct de vedere filozofic, pentru Lucian Blaga exista doua modalitati de cunoatere, de raportare la mister: cunoaterea luciferica, care potenteaz misterul, si cunoaterea paradisiaca, care descifreaz misterul. Cunoaterea luciferica isi asociaz metafora plasticizanta, iar cunoaterea paradisiaca isi asociaz metafora revelatorie. Poemul Lumina configureaz viziunea blagiana despre lumea bazata pe metafora luminii ca forma de trire a misterului. Lumina si ntunericul sunt doua metafore revelatorii, eseniale pentru lirica blagiana, in special pentru poeziile din volumul Poemele luminii, din care face parte si poezia Lumina. Titlul poemului este chiar numele primului element in ordinea Genezei, caruia poetul ii inchina nu doar poezia de fata, ci si ntregul volum inaugural. Tema este reprezentata de celebrarea luminii primordiale, ale carei virtuti vreatoare s-au risipit in momentul auroral al lumii. Structural, poezia este alcatuita din cinci strofe de intindere inegala, poetul folosind versul liber(ca si in alte creatii) cu o intercalare de rima feminina si rima masculina. Prima strofa contine o intrebare adresata iubitei, la vederea careia tanarul poet isi simte sufletul inundat de lumina. Iubirea este o modalitate de comunicare cu Universul si cu Marele Timp, astfel lumina ei ar putea sa descinda inca din primordii. (Lumina ce-o simt/ navalindu-mi in piept). In aceasta strofa se intretaie doua planuri temporale: prezentul(al iubirii) si trecutul scufundat in mit(al Creatiei). Descoperim aici si primul element expresionist, setea de viata a luminii primordiale. Urmatoarele doua strofe prezinta un mic tablou cosmogonic restrans la momentul nasterii luminii(Nimicul zacea-n agunie/ O mare/ si-un vifor nebun de lumina). Viziunea eninesciana a Nefiintei aflata intr-un son de veacuri(Scrisoarea I) este substituita de imaginea uriasa a Nimicului agonic. Cel care ii da viata acestui Nimic este Nepatrunsul", Demiurgul, echivalent, la Blaga, cu Marele Anonim la care mintea omeneasca nu poate sa acceada. La semnul acestuia, lumina insetata de viata irupe ca o stihie (vifor nebun de lumina"), trezind dorintele lumii abia nascute (enumerate in versurile finale ale strofei a IlI-a). In aceste strofe, frenezia vitalista a lumii, imaginile puternice, intoarcerea la origini si retrairea, de catre poet, a momentului cosmogonic, apartin expresionismului. In strofa a IV-a de numai doua versuri, poetul deplange disparitia luminii orbitoare" din prima zi a Genezei (Dar unde-a pierit orbitoarea / lumina de-atunci - cine stie? "). Dramatica intrebare si fara raspuns evidentiaza viziunea emoionala asupra lumii, tipic expresionista. In ultima strofa, autorul reia monologul adresat iubitei. Tensiunea lirica (proprie expresionismului) acumulata in secventa anterioara nu-si gaseste rezolvarea: lumina care inunda sufletul poetului la vederea iubitei, este, poate ultimul strop" din marea revarsare orbitoare care a chemat lumea la viata. Stilistic, textul se bazeaza pe o interogatie ampla adresata iubitei, care este numita printr-un adjectiv devenit substantiv in vovativ, minunato. Apelativul are rolul de a atribui femeii misterul, miracolul. Corelata luminii, iubirea se situeaza si aici, ca si in Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, in sfera de cuprindere a cunoasteriisinelui prin altul. Ilustrnd dimensiunea vitalista a liricii lui Blaga, poezia surprinde tendinta de dezamagire a fiintei si de racordare la misterul cosmic. Poezia Lumina de Lucian Blaga actualizeaza motivul luminii intr-o maniera moderna fiindca il asociaza iubirii si face din iubire o forma de a fi in lume. Poezia Lumina se incadreaza expresionismului fiindca se caracterizeaza printr-un discurs liric dinamic, prin bogatie imagistica , viziune subiectiva si emotionala asupra lumii, tensiune lirica genrerata textual la nivel semantic si prin renuntarea la constrangerile prozodice traditionale.