Sunteți pe pagina 1din 2

IANCU GORE - personaj principal de nuvela fantastica - personaj fantastic - personaj de proza contemporana "Douasprezece mii de capete de vite"

de Mircea Eliade - nuvela fantastica Inscriindu-se in proza fantastica a lui Mircea Eliade (1907 - 1986), nuvela "Douasprezece mii de capete de vite" a aparut in volumul "In curte la Dionis" din 1977, desi fusese scrisa in 1952. Nuvele din aceasta perioada fac parte din literatura contemporana. Privitor la aceasta creatie inedita si cu totul aparte, Mircea Eliade marturiseste o "concentrare aproape exclusiva asupra prozei fantastice" In esenta careia se manifesta conceptia lui despre gandirea mistica si imaginara ce compune "universuri paralele ale lumii de toate zilele". Nuvela "Douasprezece mii de capete de vite" compune acelasi spatiu imaginar al Bucurestiului ca si nuvela "La tiganci", "un oras mitit", plin de semne, un oras cu strazi misterioase ce ascund taine vechi si in care personajele pot parcurge un drum spiritual initiatic. Iancu Gore, personajul principal al nuvelei, parcurge experienta iesirii din timp si spatiu, prin hierofanie, adica prin revelatia (manifestarea) sacrului in profan. El intra fara sa vrea intr-o lume fantastica, desi continua cu indarjire sa creada intr-o lume normala, logica si coerenta, refuzand orice discontinuitate a existentei sale. Nuvela este construita dintr-un plan real si altul ireal, intr-un epic dublu, ele mergand concomitent pe parcursul intregii nuvele, numai ca unul este planul principal si celalalt secundar, alternand intre ele, conform secventelor epice care compun nuvela. La inceputul nuvelei, Iancu Gore se afla in planul real, o carciuma de cartier, situata pe langa strada Frumoasa din Bucuresti. Portretul fizic este al unui om obisnuit, care nu ar anunta in niciun fel experienta spirituala pe care o va trai, naratorul precizand trasaturile cu oarecare ostentatie: "un barbat intre doua varste, bine legat, aproape gras, cu o fata rotunda, congestionata, fara expresie". Ca stare psihica, barbatul este agitat, nervos si, dupa cum se uita la ceasul cu lant gros, de aur, asteapta nerabdator pe cineva. El se sterge "absent, pe frunte" cu o batista colorata", constata ca este douasprezece fara cinci, apoi, cu infatuare, ii spune carciumarului ca este un "ceas imparatesc", cumparat de el la Odesa, "a fost ceasul tarului". Barbatul se autocaracterizeaza: "Eu sunt Gore [...]. Iancu Gore, om de incredere si de viitor: asa-mi spun prietenii". El venise la Bucuresti sa-1 intalneasca pe unul, Paunescu, despre care carciumarul ii spune ca, daca e vorba de cel "de la Finante", nu mai sta pe strada Frumoasa la numarul 14, deoarece se mutase dupa bombardament, "din ordinul ministerului", iar casa nu mai exista. La "douasprezece si zece", Gore este cuprins de o agitatie brusca, cere plata pentru ca "suntem grabiti!...[...] Avem treburi. Suntem grabiti!" Iese precipitat din carciuma spunand "ai sa mai auzi de Iancu Gore" si se indreapta hotarat spre numarul 14 de pe strada Frumoasa, unde vede "o casa modesta de mahala, cu tencuiala crapata in mai multe locuri", care parea parasita. Enervat, Gore vorbeste tare cu personajul imaginar, Paunescu, "poltron si escroc" care ii mancase trei milioane si a sters-o, punandu-se la adapost, iar el este lasat "aici, singur, sub bombardament!" Injurand furios, Gore isi scoate palaria "si-si propti palma intreaga pe butonul soneriei", dar aude sirena care anunta atac aerian, in timp ce din casele vecine se revarsau glasuri, usi trantite, peste care se inalta un tipat ascutit de femeie tanara, strigand: "Ionica! [...] Unde esti, Ionica?". Gore reflecteaza - "sunt nebuni"-, si ii vin in minte cele "sase mii de capete de vita, de cea mai buna calitate", pentru care avea permisul de export, dar ii mai trebuia aprobarea de la Ministerul de Finante. Vede afisul binecunoscut al avertismentului care indica, printr-un "deget aratator vopsit in negru: La 20 de metri adapost antiaerian" si o ia la fuga spre pivnita-subsol din fundul curtii. Pe usa statea scris "Adapost pentru zece persoane". Isi face probleme daca o mai gasi loc, intra intr-o "odaita cu ciment pe jos", salute "rasufland greu", pe batranul care era acolo si pe cele doua femei care-l privesc fara interes, intra in vorba cu ei, confesdndu-se intocmai ca profesorul Gavrilescu si le spune ca este din Pitesti, ca are douasprezece mii de capete de vita "de cea mai buna calitate", argumentand: "Unu-i Gore, Iancu Gore!". Ca si pe Gavrilescu, ceilalti il privesc cu indiferenta, iar el este obsedat de timpul ce pare sa aiba acum alte valente, se uita la ceas si reia ideea ca "a fost ceasul tarului...Ia sa-1 luati in mana: o sa va speriati". In mod surprinzator si cu totul bizar, batranul o intreaba sarcastic pe madam Popovici daca mai are vesti de la Paunescu, aceasta ridica din umeri, dar el continua cu afirmatia: "Eu v-am atras atentia ca nu e om serios". Gore se gandeste ca daca Paunescu "ar fi fost cinstit, daca ar fi fost om de cuvant, i-ar fi scos de mult aprobarea de la Finante, pentru care ii avansase deja trei milioane. Si acum ar fi fost cu marfa la frontiera, cele sase mii de capete de vita. Castig net: patruzeci de milioane. Nu si-ar mai fi pierdut timpul la Bucuresti, nu 1-ar mai fi prins bombardamentul...". El face calcule precise, se agata continuu de profan, desi se afla intr-o lume ireala. Dupa incetarea alarmei, Gore ii da dreptate batranului ca a fost doar un exercitiu, intrucat "nu s-a auzit niciun tun", se uita din nou la ceas si constata ca "n-a durat nici cinci minute!". Lipsa de reacjie a celorlalti il enerveaza pe Gore, care ii injura: "Mama voastra de nebuni!". Reintors in lumea reala, in profan, Gore, orbit de "lumina soarelui" si obsedat de "escrocul de Paunescu", de cele sase mii de capete de vite, se opreste in fata casei cu numarul 14 si striga enervat: "Hotilor!". Isi

pune palaria pe cap si se indreapta spre racoarea umeda a carciumii. Se asaza pe "acelasi scaun pe care statuse cu o jumatate de ceas inainte", il invita din nou pe carciumar sa bea cu el un pahar cu vin si din nou il intreaba "ce fel de om e Paunescu?". Gandul la cele sase mii de capete de vite il copleseste si din nou acuza: "Am auzit ca e cam escroc. A escrocat lumea...". Amenintator, "nimeni nu se joaca cu Iancu Gore", se refera, din nou, obsesiv, la cele "douasprezece mii de capete de vita", aceasta sintagma devenind element de recurenta, adica un laitmotiv. El se consoleaza si se incurajeaza, spunand ca nu se lasa escrocat "ca nebuna aia de madam Popovici...". Mirat, carciumarul il intreaba de unde stie de madam Popovici si ii spune ca au trecut "patruzeci de zile de cand s-a prapadit in bombardament, si nu i-a facut nimeni pomana". Gore este convins ca e vorba de alta doamna, asta de care vorbeste el este "o cucoana cu nasul lung", care are o servitoare "cam nebuna", Elisaveta. Afla de la carciumar ca si ea "s-a prapadit" in bombardamentul din 4 aprilie, atunci cand "s-a crezut ca e exercitiu, ca se anuntase si la radio...". Bomba cazuse in fundul curtii, "in plin adapost" si s-a daramat si casa. Gore refuza cu fermitate varianta povestita de carciumar, se sterge nervos cu batista pe fata, crezand ca isi bate joc de el pentru ca bause "adineauri doi litri de vin, pe nemancate". La randul lui, Gore ii relateaza carciumarului cum se certau cucoanele cu chiriasul lor in adapost, ca acesta nu platise chiria. Nedumerit, carciumarul se mira de unde il cunoaste Gore judecatorul Protopopescu si-i