Predica la Duminica a XXX-a dupa Rusalii, Duminica dregatorului bogat, Ev.

Luca 18, 18-27

Iubiti frati si surori intru Domnul, Cuvintele evangheliei rostite astazi, pentru unii dintre dumneavoastra, cu siguranta, par a se repeta. Motivul e unul simplu, pericopa evanghelica a acestei duminici e o paralela apropiata a celei din duminica a XII-a dupa Rusalii (Mt. 19, 1626). Intrebarea care se naste in mod natural in mintea noastra este de ce a fost necesar ca textul acestei Sfinte Evanghelii sa fie citit de doua ori, de-a lungul anului bisericesc, in cadrul Sfintei Liturghii? "Invatatorule bun!" (Lc. 18, 18) e un titlu cu totul nou pentru iudei. Talmudul zicea ca "Nu exista nimic bun, decat Legea (Torah)". A avut dregatorul din Evanghelie intuitia adevaratei identitati a lui Iisus? Nu! De aceea, probabil, si refuza Mantuitorul titlul pe care acesta I-l da: "Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu" (Lc. 18, 19). Dar Iisus este Dumnezeu, este Fiul lui Dumnezeu si El este absolut bun prin persoana Sa divino-umana. Astfel Hristos este bun ca Dumnezeu desavarsit. Dar este deopotriva bun si ca om desavarsit. Ca Om, Iisus n-a avut pacat. Ca orice om, a fost ispitit (Evr. 2, 17), dar n-a cazut in ispita. "Cine dintre voi Ma vadeste de pacat?", intreaba Mantuitorul (In. 8, 46). El este invatatorul desavarsit al oamenilor, "Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste acest Om" (In. 7, 46), marturie data chiar de vrajmasii Lui, arhiereii si fariseii trimisi sa-l prinda. Bun fiind Invatatorul, buna si desavarsita este si Invatatura Lui. Nedesavarsiti fiind, chiar si cei mai buni invatatori omenesti nu pot oferi decat o invatatura pe masura lor. Sa luam aminte! Nu numai de mesajul sau de invatatura lui Hristos are nevoie omenirea. Ci de Hristos Insusi. Nu poate fi separata invatatura lui Hristos, de prezenta Sa vie in Biserica, prin Duhul Sfant. Pentru Sfantul Ioan Teologul, Hristos este Logosul, Cuvantul (In. 1, 1), deoarece in cazul invatatorului celui bun, Cuvantatorul si Cuvantul sunt una. Cand paganii din vechime ii intrebau pe crestini "Ce a adus lumii Hristosul 1

vostru?", acestia raspundeau: "El S-a adus pe Sine Insusi".Hristos se da pe Sine Insusi nu numai prin Jertfa de pe Cruce, ci si prin invatatura Evangheliei Sale. Mantuitorul a invatat nu numai cu cuvantul, ci prin puterea exemplului propriu. El Insusi, este un exemplu desavarsit al ascultarii de Tatal, pana la moarte. El Insusi S-a lepadat de Sine, de slava dumnezeiasca, Si-a luat si Si-a dus Crucea, pe care a si fost rastignit pentru mantuirea noastra. Si tanarul nostru dregator era dornic sa faca ascultare. In pericopa acestei Duminici nu auzim despre un tanar oarecare, ci despre unul deosebit care a venit la Mantuitorul. Spunem ca era deosebit nu pentru ca era bogat, ci pentru dorinta sa de a dobandi viata vesnica si pentru ca, desi era tanar, se silea sa implineasca poruncile lui Dumnezeu. "Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta." Mantuitorul citeaza chiar cinci porunci din partea a doua a Decalogului. Tanarul nu vede ceva nou in aceasta invatatura. "Toate acestea le-am pazit din tineretile mele". Urmeaza astfel partea a doua a raspunsului: "Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; si vino si urmeaza Mie". Un indemn pe care tanarul nu l-a ascultat. "Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat. Este de notat faptul ca toate cele 3 relatari sinoptice paralele leaga vanzarea averii de urmarea lui Iisus. Lepadarea de avere este pentru acest tanar o conditie a mantuirii; ea este astfel pentru toti oamenii aflati in situatia sa. Se ridica in fata constiintei crestine o problema importanta: "Care e atitudinea justa a credinciosului crestin fata de bunurile materiale?" Iubiti credinciosi, sa nu uitam ca darurile materiale sunt daruri ale iubirii lui Dumnezeu. Recunoscand in aceste bunuri semnul iubirii si al purtarii de grija a lui Dumnezeu; omul trebuie sa-I arate numai Lui cea mai adanca dragoste si recunostinta. Astfel va fi ferit de ispita idolatra de a sluji fapturii in locul Facatorului (cf. Rom. 1, 25). Vom simti nevoia de a-I oferi si noi daruri lui Dumnezeu, ca semn al raspunsului sau de iubire la iubire. Astfel, intre noi si Dumnezu se initiaza si se dezvolta ceea ce putem numi un "Dialog al darului". 2

Acest dialog al darului, prefigurat in jertfele si darurile Vechiului Legamant, isi afla implinirea in Jertfa Euharistica. Aducem la Sfanta Liturghie ofranda de paine si vin, pe care I le oferim lui Dumnezeu ca "ale Sale dintru ale Sale". De fapt, la fiecare Sf. Liturghie, Insusi Dumnezeu Omul Se aduce pe Sine ca Jertfa desavarsita. Iar prin prefacerea painii si a vinului in trupul si sangele lui Hristos se manifesta sensul cel mai profund si posibilitatea cea mai inalta a bunurilor pamantesti. In Sfanta Euharistie, darul plin de iubire al lui Dumnezeu si darul nostru plin de iubire devin una. Nu mai este vorba de fapt, de simple daruri exterioare. Ci Dumnezeu ni Se daruieste pe Sine Insusi; iar noi suntem chemati sa ne daruim lui Dumnezeu. Nimeni nu este vrednic de Hristos, daca iubeste "mai mult" decat pe Hristos ceva din cele pamantesti. Nu bogatia este condamnata, ci lacomia si inrobirea fata de cele pamantesti, pericol la care sunt expusi atat bogatii, cat si saracii. Bunurile pamantesti trebuie privite ca mijloace permanente de intrajutorare si marturii ale iubirii semenilor. Niciodata ele nu devin mai ale noastre, decat atunci cand le punem in slujba iubirii aproapelui. Par. Nicolae Steinhardt spunea: "Painea pentru mine este o problema materiala. Painea pentru altii este o problema spirituala." Daca nu sunt mijloace ale iubirii si ale milei, bunurile materiale devin pentru cel care le poseda un "Mamona al nedreptatii"; cel care insa le foloseste in slujirea fratilor, prin ele isi asigura un loc "in corturile cele vesnice" (cf. Lc. 16, 9). Sa luam aminte deci! Nu bogatia este un pacat, asa cum nici saracia nu este o virtute. Psalmistul David ne spune chiar in Psalmul 61, versetul 10: "Bogatia de ar curge, nu va lipiti inima de ea" (Ps. 61, 10). "Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace si cu argint si cu aur" (Fac. 13, 2). Dar cine a placut in fata lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Si cine a fost mai binecuvantat de Dumnezeu decat el? Caci nimic nu l-a impiedicat sa dea ascultare de Dumnezeu, ajungand chiar sa aduca jertfa lui Dumnezeu pe singurul sau fiu, Isaac (Fac. 22,1; 10, 16-17; 18). Si Iov a fost bogat: "Erau vitele lui Iov, sapte mii de camile, perechi de boi cinci sute si cinci sute de asine ce se pasteau in munte si slugi multe foarte" (Iov 1, 3). Dar ce anume a zis dreptul Iov cand a pierdut toate averile sale: "Gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi intoarce. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvantat" (Iov 1, 21). 3

Citeam intr-o carte chiar ca imparatul Alexandru Macedon, dupa ce a cucerit atatea tari si imparatii, ajungand la moarte, a lasat testament sa-i faca la sicriul lui doua gauri si pe acolo sa-i scoata mainile, dar sa i le lase goale si sa fie scoase afara din sicriu, el le-a zis: "Vreau sa arat la toti imparatii si regii pamantului care vor veni dupa mine sa nu-si lipeasca inima de nimic din aceasta lume. Ca toate cate avem aici raman si noi plecam la vesnicie cu mainile goale si luam cu noi numai ce am facut in aceasta viata, bune sau rele!" Cu adevarat, mare filosofie a aratat Alexandru Macedoneanul prin aceasta pilda a sa care nu trebuie uitata de noi cei de pe pamant. Din raspunsurile Domnului catre tanar invatam ca pentru cei care cred in El a fost pregatita starea desavarsirii crestine. Ce inseamna dar, desavarsirea crestineasca? Ea este innoire, simtita si vadita a crestinului, de catre Sfantul Duh, ce poate a se savarsi numai asupra celor ce au murit pentru pacat si pentru lume, pe crucea lui Hristos. Omul innoit de catre Duhul ajunge purtator de Dumnezeu, ajunge biserica a lui Dumnezeu si Preot care slujeste in aceasta Biserica, inchinator al lui Dumnezeu in Duh si in Adevar. De aceasta desavarsire s-au invrednicit, in felurite trepte, apostoliii si ceilalti sfinti ai lui Dumnezeu (Col. 1, 28; Filip. 3, 15). Fara o nastere duhovniceasca din nou, fara dezbracarea de patimi si de grijile lumii, nu ne putem imbraca cu haina unei vieti noi in Hristos. Asadar iubiti frati si surori intru Domnul, sa rugam pe Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii, sa ne ajute tuturor pe calea desavarsirii in dragoste, in credinta, in rugaciune, spre lauda lui Dumnezeu si mantuirea sufletelor noastre. Amin!

Bibliografie Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Insitutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1978; Sfantul Ignatie BRIANCIANINOV, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2008, pp. 300-306. Arhim. Ilie CLEOPA, Predici la Duminicile de peste an, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, Roman, 1990; Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC, Predici exegetice la duminicile de peste an, Editura Teofania, Sibiu, 2008, pp. 276-283; Pr. Prof. Dr. Simeon POPESCU, Explicarea Evangheliilor Duminicale si ale Sarbatorilor Imparatesti, Editura Bunavestire, Bacau, 1998.