Drept international public Curs 1 Dreptul international public denumit odinioara dreptul gintilor studiaza ansamblul de norme juridice

e ce se stabilesc in cadrul societatii internationale. Societatea internationala este formata in principal din state, acestea fiind subiectele principale ale dreptului international public si din organizatii interguvernamentale, acestea fiind subiecte derivate ale dreptului international public. Obiectul dreptului international public il reprezinta reglementarea raporturilor ce se stabilesc intre state, dar si intre acestea si alte subiecte de drept international (organizatii interguvernamentale). Dreptul international public nu este o categorie statica (abstracta) deoarece orice modificare aparuta in societatea internationala se reflecta in prevederile sale, acesta fiind si un instrument al politicii internationale. In comunitatea internationala contemporana asistam la un fenomen de disociere manifestat in tendinta de dezagregare a federatiilor de state, urmat de formarea unor state independente. Societatea internationala are un caracter poliarhic. Trasaturile dreptului international public Din raportarea dreptului international public la dreptul intern al statelor rezulta anumite trasaturi ale acestuia. 1. Sub aspectul modului de elaborare a normelor in societatea internationala nu exista un for legislativ unic similar Parlamentului din dreptul intern si supraordonat statelor care sa elaboreze o legislatie internationala. Statele sunt cele care creeaza prin acordul de vointa exprimat in mod liber si concretizat in tratate si cutuma si tot ele sunt destinatarele acestor norme. Statele accepta sa isi conformeze comportamentul lor pe plan extern in functie de normele dreptului international public.
2. In

societatea internationala nu exista organe executive asemanatoare Guvernului care sa asigure aplicarea normelor dreptului international public in raporturile dintre subiectele acestuia. Aceasta atributie revine tot statelor. competenta generala si obligatorie care sa intervina din oficiu instituind sanctiuni atunci cand normele de drept sunt incalcate. Aceasta nu inseamna ca nu ar exista organisme internationale cu functii jurisdictionale, competenta acestora fiind conditionata de exprimarea acordului expres al statelor aflate in cauza. Pentru ca un stat sa poata figura in calitate de parte in fata Curtii Internationale de Justitie este necesar consimtamantul acestuia.

3. In comunitatea internationala nu exista organe judecatoresti cu

In alte cazuri pentru ca un stat sa poata fii tras la raspundere in fata unei instante judecatoresti, acesta trebuie sa fie parte la tratatul care a instituit acea instanta (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana de Justitie).
4. Normele dreptului international public nu prevad in mod expres

sanctiuni pentru cazul nerespectarii lor spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce nu inseamna ca aceste norme ar fi facultative, dar intrucat statele sunt cele care creeaza normele internationale prin tratate sau cutuma se prezuma buna credinta a acestora in a le respecta, deci respectarea normelor dreptului international public nu se bazeaza in principiu pe constrangere, desi aceasta nu este exclusa in anumite cazuri. Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern al statelor Desi dreptul international si dreptul intern sunt sisteme juridice distincte, cele 2 sisteme se intrepatrund in sensul ca in baza tratatelor pe care le incheie statele sunt obligate sa ia anumite masuri pe plan intern pentru a indeplini obligatiile internationale la care s-au angajat. Pe de alta parte, in legislatia interna a statelor exista reglementari care depasesc cadrul lor national regizand comportamentul lor pe plan extern. De exemplu, normele interne prin care se desemneaza organele statale cu atributii in relatiile internationale procedurile de semnare si ratificare a tratatelor, statutul juridic al strainilor, normele legale privind recunoasterea cetateniei. In practica se pune problema de a stabili care este impactul dreptului international asupra dreptului intern al statului, mai precis de a stii in cazul unui conflict intre normele celor 2 sisteme de drept, care dintre aceste prevaleaza, astfel in literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii : teoria dualista si teoria monista. Teoria dualista Conform acesteia, cele 2 sisteme juridice de drept reprezinta sisteme juridice cu valoare egala, dar distincte care actioneaza pe planuri diferite avand izvoare si destinatari diferiti. In consecinta, cele 2 sisteme nu se pot intersecta in nicio situatie, fiecre dintre ele reglementand un domeniu specific de raporturi juridice. Se sustine deasemenea ca poate sa existe necomformitati intre actele interne si cele internationale, ceea ce in dreptul contemporan nu este de acceptat. Teoria monista Are la baza ideea ansamblului normelor juridice ale celor 2 sisteme de drept si subordonarea unui drept fata de celalalt si cuprinde 2 variante : - monismul cu primatul dreptului intern asupra dreptului international - monismul cu primatul dreptului international asupra dreptului intern

Prima varianta este dominanta in doctrina sec.19 sustine independenta si suveranitatea deplina a statelor si incearca sa demonstreze ca dreptul international reprezinta o proiectare in sfera raporturilor dintre state a unor norme din dreptul intern, dreptul international derivand deci din dreptul intern al acelui stat. A doua varianta a aparut ca o reactie fata de prima sustinand ca dreptul international public ar determina limitele competentelor dreptului intern al statelor. Aceasta varianta porneste de la ideea si conceptiile dreptului natural afirmand ca ar exista o ordine juridica universala superioara ordinilor juridice nationale. Un adevarat stat mondial care atribuie competente statelor in cadrul acestei ordini juridice universale. Practica internationala nu a confirmat aceasta teorie care neaga competentele statului rezultand din suveranitatea acestora. In dreptul contemporan se manifesta o tot mai accentuata determinare a dreptului intern de catre dreptul international fara ca vreuna din cele 2 teorii sa se fi validat in totalitate. Nu exista insa o practica uniforma a statelor in acest sens primatul unuia sau altuia dintre cele doua sisteme juridice apreciindu-se pentru fiecare caz in parte in functie de prevederile constitutiilor nationale, dar si ale Conventiei de la Vienna privind drepturile tratatelor in care se afirma ca o parte nu poate invoca dispozitiile dreptului sau intern pentru a justifica neexecutarea unui tratat.