1.

INTRODUCERE
Arnica montana L. (Asteraceae), binecunoscuta dupa denumirea populara de arnica sau carul zanelor, este o specie protejata in foarte multe tari. Planta se gaseste exclusiv in flora spontana, incercarile de a o introduce in cultura fiind greu de realizat. Este o planta perena, care creste in regiuni montane si subalpine de la 600-2800 m altitudine. Este raspandita pe glob in aproape toata Europa, Asia si America de Nord. in tara noastra se gaseste in tot lantul Carpatilor si in Moldova. Planta inalta de 40-60 cm, care prezinta un rizom orizontal din care ia nastere primavara o rozeta de frunze ovale, cu marginile intregi. Florile sunt de culoare galbenportocaliu dispuse in capitule terminale. Specia infloreste din mai pana in august. [39] Prezenta ei in fitoterapia actuala este insotita de o serie de cercetari care vizeaza compozitia chimica in legatura cu actiunile terapeutice, in urma acestor cercetari s-a putut realiza o corelare intre prezenta anumitor principii active in planta si anumite actiuni farmacologice dovedite experimental si clinic. Florile de arnica contin lactone sesquiterpenice de tip pseudoguaianolidic, helenalina si acetatul de dihidrohelenalina raspunzatoare de actiunea vasoconstrictoare, ocitocica, antiinflamatoare, analgezica. Componentele terpenoidice ale uleiului volatil exercita actiune antiseptica antiinflamatoare si de stimulare a formarii tesuturilor de granulatie. Polifenolii prezenti atat in flori cat si in rizomii de arnica au actiune coleretica, colagoga, antisclerotica, antiinflamatoare. Actiunea antiinflamatoare se mai datoreaza prezentei carotenoidelor si ionilor de mangan. Dintre carotenoide, heleniena s-a dovedit a avea o actiune specifica asupra retinei. Interesul fiind cu atat mai mare cu cat nu a fost descoperita nici o alta carotenoida in afara de vitamina A care influenteaza pozitiv anumite functii ale retinei. Derivatii flavonoidici prezenti in flori sunt diuretici, hipotensivi si contribuie la marirea vitezei de irigare a coronarelor. [9, 55, 69] Actiunile farmacologice pot fi datorate pe de o parte principiilor active luate separat, dar mai ales a fitocomplexului in care sunt prezente fenomene de potentare si sinergism intre principiile active. Intern, preparatele de arnica (infuzii, tinctura, extract uleios) sunt recomandate in colaps circulator, hipertensiune si ca stimulent respirator, ca vasodilatator coronarian si chiar antisclerozant cerebral. Administrarea interna se face cu mare prudenta deoarece pot provoca accidente grave, astfel in unele cazuri preparatele pot fi avortive, fapt pentru care trebuie acordata atentie cand se administreaza unor persoane succesibile de a fi afectate. [9] Arnica montana L. este cea mai des utilizata extern, in tratamentul diferitelor rani care se vindeca greu, in ulcus cruris, al hematoamelor, in afectiuni ale aparatului locomotor si cardiovasculare sub forma de tinctura, unguente, extracte uleioase, cataplasme obtinute din florile plantei. Mai nou se intrebuinteaza in cosmetica sub forma de creme, preparate pentru intretinerea si tonjfierea parului si a pielii. [34, 37, 62] In aplicarea externa a preparatelor de arnica pot aparea iritatii, dermatite de contact cu formare de vezicule, edeme la persoanele sensibile. Responsabila de actiunea alergizanta se pare a fi helenalina.[9, 21]

Arnica este de asemenea folosita in homeopatie si in medicina veterinara empirica, extern in tratamentul plagilor atone.[45] 2. DATE BOTANICE 2.1. ISTORIC Arnica montana L. este o planta straveche, dar cu toate ca astazi este atat de populara, la scriitorii antici, nu este amintita. Documentul 'Die heilige Hildegard' (Sfanta Hildegard) in capitolul despre 'Istoria naturii', citeaza planta 'Wolfesgelena' ca fiind afrodisiac puternic, care probabil din greseala se interpreteaza ca fiind Arnica montana L.. Arnica montana L. a fost introdusa in medicina populara europeana de catre pastorii din munti. Ei au observat ca atunci cand oile cadeau si se loveau mancau din frunzele acestei plante, de aici provine si denumirea germana 'Fallkraut' (iarba pentru caderi), in anul 1613, Tabernae-Montanus cunoaste intrebuintarea, devenita mai tarziu populara, in tratamentul ranilor si loviturilor, in 1663 prof. Joel din Greifswald relateaza despre aceleasi intrebuintari, iar cativa ani mai tarziu Fehr o recomanda in toate cazurile de loviri in urma ranilor, entorse, luxatii. Un adept deosebit de entuziast al acestei plante medicinale a fost medicul vienez H. J. Collin (sec. XVIII), care ii atribuie actiune febrifuga si actiune asemanatoare cu scoarta de China, de asemenea o lauda si pentru proprietatile ei antiseptice. El afirma, ca intre anii 17711774 ar fi vindecat 1000 de pacienti bolnavi de malarie, administrandu-le Arnica montana L. in caz de paralizii si glaucom (amauroza, gutta serena) el sustine ca ar fi obtinut vindecare numai cu ajutorul ei. Cu toate ca, in medicina alopata este cunoscuta inainte de secolul XIV impreuna cu activitatea sa in tratamentul antiseptic al ranilor, antireumatismal, antinevralgic, in invatamantul medical a intrat in secolul al XVIII-lea, insa numai pe la mijlocul acestui secol Arnica montana L. cunoaste o mai larga popularitate. Drept dovada a utilizarii sale largi, atat in medicina alopata, populara si homeopata o constituie insasi denumirea de 'arnica' care este mult mai cunoscut decat alte denumiri 'Bergwohlverleih', 'Wundkraut', 'Kwiat kupalnika' precum ca si intrebuintarea sa larga intern si extern in tratamentul diferitelor rani la om cat si la animale.[l0,63, 66] Determinarea 'drogurilor problema', cum au mai fost denumite principiile active din planta, a inceput din secolul al XlX-lea. Astazi datorita toxicitatii unora dintre ele, a

determinat ca multe dintre preparate sa se foloseasca mai mult pe cale externa si mai putin pe cale interna. Mai nou preparatele de arnica se recomanda, in cosmetica pentru intretinerea si tonifierea parului.[34, 37, 55] La noi in tara, florile de arnica reprezinta un vechi remediu, bine cunoscut si azi in medicina populara din regiunile muntoase ale tarii, in tratarea multor boli. Sunt utilizate contra diareii (sub forma de ceai). Pe taieturi si rani se pun frunze crude, iar cu decoctul plantei se spala ranile obrintite din cauza frigului, radacinile plamadite in rachiu se folosesc contra vatamaturilor.[45] Planta a fost mult agreata de Goethe care in fiecare seara bea un ceai pregatit din florile acestei plante. In medicina populara a altor tari, arnica se utiliza extern in compresii, intern in febre intermitente in Danemarca, in Austria se folosesc florile si frunzele pentru vindecarea ranilor, iar in medicina populara letona, florile de arnica se administreaza in dureri de gat, abdominale, si sucul obtinut prin presare in tratamentul ranilor.[39, 12, 45] In medicina homeopata, a fost cunoscuta sub numele de 'panaceea lapsorum'. De-a lungul timpului datorita numeroaselor sale proprietati a mai fost denumita si 'Remediul miraculos', 'Remediul sportivilor,,.[77] Un rol deosebit in cunoasterea patogenezei speciei Arnica montana L. 1-a avut Hahnemann, parintele homeopatici, in 1834 in Materia Medicala Homeopata Pura au fost descrise de catre Hahnemann 127 grupe de simptome si 638 simptome.[75]. In medicina veterinara, Arnica montana L. se utilizeaza pentru tratarea cistitelor hemoragice sub forma de infuzie sau decoct care se administreaza sub forma de breuvaj bucal si de asemenea in tratamentul ranilor. [45]

2.2. RASPANDIRE
Unele plante medicinale au o larga raspandire, ele gasind conditii favorabile de dezvoltare in diferite zone si etaje de vegetatie, cel mai adesea de la campie la munte, iar altele se gasesc numai in anumite conditii ale mediului in care unul sau mai multi factori le sunt indispensabili, devenind, astfel limitativi in dezvoltarea si raspandirea lor.

Distributia geografica a plantei Arnica montana L. cuprinde doar regiuni montane si subalpine intre 1300 si 1800 m, fanete si pasuni umede si rar prin zone alpine, poieni si tufisuri.[12,39] Arnica montana L. este singura reprezentanta europeana a unui gen nord-american care cuprinde mai mult de 30 de specii. [49] Pe glob raspandirea speciei este destul de larga: Europa, Asia si America de Nord. In Europa, planta este raspandita in zona centrala: Franta (in Masivul Central si Pirinei), Germania, Elvetia, Rusia, Anglia, Scotia, Italia, Spania, Cehia, Slovacia. Datorita discrepantei intre cererea industriala si statutul sau de specie protejata in multe tari europene a necesitat dezvoltarea unei proceduri rationale prin apelarea la metodele biotehnologiei. Astfel principalii furnizori ai acestei plante sunt: Germania, Elvetia, Iugoslavia, Spania si Italia.[65] In Rusia si in partea de rasarit a Germaniei a fost cultivata specia Arnica chamissonis L originara din campiile turboase ale Americii de Nord, iar in partea de vest a Germaniei si a ssp. foliosa, specii care pot fi cultivate mult mai usor decat Arnica montana L., unele farmacopei (DAB) permitand inlocuirea speciei Arnica montana L., ele cultivandu-se in aceleasi scopuri. [9] In tara noastra se gaseste in tot lantul Carpatilor, la o altitudine de 600 pana la 2800 m, gasindu-se din abundenta in Muntii Apuseni si in partile de nord ale Moldovei. Planta este prezenta in special pe teritoriul judetelor: Alba, Bistrita, Cluj, Suceava. Ea poate creste si pe Parang, Surul, Neagoiul, Bucegi, Postavarul, Poiana Brasov.[lO, 15, 16, 29, 47, 70] In scop ornamental se poate cultiva in grupuri, in parcurile si gradinile publice colinare si montane, fiind decorativa prin port si inflorescente. [45]

2.3. DENUMIRI
In medicina populara romana Arnica montana L. este cunoscuta sub denumirile de: arnica, carul padurilor, carul zanelor, cuida, iarba soarelui, podbal, podbal de munte, roit, tabacu-campului, tata oilor, laptuga, cujda, flori galbene. Denumirile speciei in diferite limbi straine

Tabel l

Mountain tobacco Wolfsbane Leopard' s bane Mountain snuff Arnica Danemarca Guldblomme Bjergvolverlei Arnica Amique panacee de chutes Tabac des vosges Betoine des Vosges Souci des Alpes Amique des montagnes Germania Arnika Berg-Wohlverleih Wohlverleih Wohlverlei Fallkraut Wundkraut Kraftwurz Italia Arnica Norvegia Solblom Polonia Pomomik Arnika Talukaesna Trankhorny Arnika gornaia Barannik Amika

Tara Anglia

Denumirile speciei in alte limbi

Franta

Rusia

Ungaria

Arnika
Mariafii Angyalitoefii Arnyek fii

Fiind foarte des utilizata de popor in tratamentul ranilor, contuziilor, se pot explica denumirile de 'Wundkrauf (iarba pentru rani), 'Fallkraut' (iarba pentru cazaturi) in Germania. Originea denumirii de arnica este necunoscuta. O eventuala legatura cu 'arnion'= miel in limba greaca, sau o derivatie din 'Ptarnica', este nesigura. Denumirea de arnica, care pare a fi de origine araba, apare pentru prima data la Matthaeulus Sylvaticus (sec. XTV) sub forma de 'arnich'.[10, 12, 30, 39, 45]

2.4. INCADRARE SISTEMATICA

Specia Arnica montana L. apartine urmatoarelor unitati sistematice in ordine descrescatoare: [66, 60] Increngatura Magnoliophyta (Angiospermatophyta) Clasa Subclasa Ordinul Familia Subfamilia Genul Magnoliatae (Dicotyledonatae) Asteridae Asterales (Sinanterales) Asteraceae (Compozitae) Radiiflorae Arnica

Specia

Arnica montana L.

Alaturi de Arnica montana L. se utilizeaza in medicina si alte specii de Arnica in vederea obtinerii produselor medicinale

2.5. CARACTERISTICILE GENULUI ARNICA

Plantele din genul Arnica sunt in general perene cu frunze opuse in partea inferioara a tulpinei. Antodiu mare, solitar. Foliolele involucrate biseriate, cele externe mici sau lipsa, in acest caz devenind uniseriate. Receptacolul convex, paros. Florile discului sunt hermafrodite, tubuloase, cele marginale femele ligulate. Achena este cilindrica, 5 -10 costata cu papus format din peri scabri, uniseriati.[74]

2.6. CARACTERISTICILE FAMILIEI ASTERACEAE (COMPOSITAE)

Formula florala : * sau %, K(5) ; 0[C(5) A5] (2)

Aceasta formula cuprinde aproximativ 1000 de genuri cu 20.000 de specii raspandite pe tot globul. Sunt plante ierbacee, rareori arbustive sau liane.Frunzele sunt simple sau sectate, de obicei alterne. Florile sunt bisexuate (hermafrodite), prin avortare ele devin unisexuate sau sterile, actinomorfe, zigomorfe. Acestea sunt dispuse pe un receptacol latit sau bombat formand un calatidiu sau capitul, de unde si denumirea anterioara a familiei Compositae. Caliciul redus la 5 dintisori membranosi sau un numar mare de perisori care la maturitate formeaza un papus sesil sau ridicat ce asigura diseminarea fructelor. Corola este formata din 5 petale unite, poate fi tubuloasa, labiata in forma de palnie sau lingulata.Androceul este format din stamine cu filamente libere, fixate pe tubul corolei, anterele concrescute formand un tub prin care strabate stilul cu stigmatul bifurcat. Gineceul este inferior, bicarpelar. Fructul este o achena, uneori in varf cu un papus. Semintele sunt lipsite de endosperm, bogate in ulei si aleurona. Asteraceele ocupa locul de varf in evolutia Magnoliatelor, avand varsta relativ tanara, cunoscute ca fosile din Tertiar.In flora Romaniei vegeteaza 53 genuri cu 320 specii.[60]