Cuvantul poluare vine din latina si vrea sa desemneze o actiune prin care omul isi degradeaza propriul sau

mediu de viata . Marea majoritate a definitiilor ce i s-au atribuit notiunii de poluare , subliniaza raportul dintre dreptul mediului si comportamentul uman . Potrivit consiliului O.C.D.E. ( 1974 ) , poluarea este introducerea de catre om , direct sau indirect , de substante ori de energie in mediu , care antreneaza consecinte prejudiciabile , de natura sa puna in pericol sau al organismelor vii si aduce daune bunurilor materiale . Deteriorarea mediului , desemneaza alterare caracteristicilor sanatatea umana , a vatama resursele biologice si ecosistemele , a aduce atingeri agrementelor , ori a impiedica alte utilizari legitime ale mediului . Potrivit legii 137/1995 ( L.P.M. ), poluantul reprezinta orice substanta solida , lichida, sub forma gazoasa sau de vapori sau sub forma de energie ( radiatie electromagnetica ionizanta , termica , fonica ) care , introdusa in mediu , modifica echilibrul constituientilor acestuia fizico-chimice si structurale ale componentelor naturale ale mediului , reducerea diversitatii si rezistentei biologice a ecosistemelor naturale si antropizate , afectarea echilibrului ecologic si al calitatii vietii , toate aceste fenomene sunt cauzate in principal de poluarea apei , aerului si solului , supraexploatarea resurselor , gospodarirea si valorificarea lor deficitara ca si prin amenajarea necorespunzatoare a teritoriului . Poluarea poate fi de doua tipuri :

poluare naturala ; poluare artificiala . Noi ne vom ocupa in continuare de poluarea artificiala .

Poluarea artificiala Poluarea artificiala a aparut odata cu dezvoltarea primelor asezari urbane , sub influenta factorului antropic . Initial , produsele poluante erau putine , de natura organica si usor degradabile de catre microorganismele mediului ( bacterii si ciuperci ) . Pe masura dezvoltarii industriei , a cresterii demografice si a modernizarii tehnicii , poluarea s-a extins , poluantii s-au inmultit si au aparut deseuri greu biodegradabile, ca de exemplu , detergentii , pesticidele de sinteza , deseurile radioactive . Cand cantitatea de poluanti depaseste cantitatea de neutralizare a mediului , ecosistemele sufera un proces de alterare si de distrugere , rezultand zone lipsite total de viata . I. Poluarea , in functie de natura poluantului , poate fi : a. fizica produsa de zgomot ( poluare sonora ) , care poate fi :

produsa de substante radioactive ( poluare radioactiva ) ; produsa de apa calda , praf , particule de carbune .

a. chimica produsa de compusi gazosi din industrie :

ionii unor metale grele ; pesticidele folosite in agricultura ; detergentii .

a. biologica rezultata din infestarea mediului cu agenti patogeni proveniti din fermentatii , eutrofizarea apelor . II. Poluarea dupa mediul in care actioneaza poluantii , poate fi :

poluarea aerului ; poluarea solului ; poluarea apei .

Apa , sub multiplele ei forme , reprezinta unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic atat pentru utilizarea directa pentru om , cat si pentru activitatea normala a biosferei , fiind evident , indispensabila supravietuirii si bunastarii oamenilor . Pana la inceputul sec. XX , cererea de apa , calitatea acesteia si eficienta utilizarii ei , pareau probleme de importanta secundara . Insa, in a doua jumatate a sec. XX , populatia globului este intre 6 si 7 miliarde de locuitori , dintre care jumatate traiesc in mediul urban . Evident , nevoile vitale de apa vor fi pe masura acestei populatii . Terra dispune de un imens volum de apa. Din suprafata planetei noastre , 510 milioane km2 , ceea ce reprezinta 70,8 % , iar uscatul , doar 149 milioane km2 , adica 29,2 % . Dupa datele Conferintei Natiunilor Unite asupra resurselor de apa care s-a tinut la Mar del Plata , volumul total al apei existente pe Pamant , este apreciat la 1.400 milioane km3 repartizat astfel : volumul total de apa dulce este doar de 37,8 milioane km3 si nu reprezinta decat 2,7 % din cantitatea de apa a globului . Pe langa aceasta , trebuie remarcat si faptul ca doar 0,46 % din volumul de apa dulce de pe glob poate fi utilizata direct , restul de 99,54 % se sustrage utilizarii imediate de catre oameni , deoarece este reprezentata de vaporii de apa din atmosfera ( 0,04 % ) , ghetari si calote glaciare ( 77,2 % ) , apa lacurilor si mlastinilor ( 0,35 % ) , apele subterane si umiditatea solului ( 22,41 % ) si in cursurile de apa ( 0,01 % ); ea reprezinta doar 0,04 % din totalul apei dulci de pe glob. In total apa dulce disponibila , nu reprezinta decat 0,009 % din intreaga cantitate de apa de pe pamant . Asadar , raportul dintre apa marina si cea continentala este in favoarea celei marine . Influenta umana asupra oceanelor , variaza dramatic de la un ecosistem la altul . Cele mai afectate zone sunt recifele de corali , iarba marina , crangurile de mangrove , recifele si platformele stancoase . Cele mai putine afectate ecosisteme , sunt zonele cu fund malos si zonele de suprafata din larg . Poluarea afecteaza toate oceanele globului , dar apele de coasta sunt mai afectate decat cele din largul marilor , deoarece acolo exista , in prezent , mult mai multe surse de poluare , de la instalatiile industriale de coasta pana la transportul maritim mai intens .

De mai bine de doua decenii , degradarea mediului marin capata un aspect global , iar in unele zone , se intensifica in mod periculos . Amenintarea majora pentru sanatatea , productivitatea si biodiversitatea mediului marin , provine din activitatea umana desfasurata in zonele de coasta si insulare . Mai mult de 80 % din incarcatura poluanta provine din scurgeri , din evacuari ale activitatilor economice : industriale , agricole , turistice , orasenesti . Zonele de coasta si insulare reprezinta zone economice producatoare de materii prime , bunuri materiale si de interes turistic . Conform comisiei de experti in domeniul protectiei mediului marin ( GPA ) , valoarea totala a bunurilor si serviciilor din zonele ecosistemelor marine , este dubla fata de a acelora provenite din ecosistemele terestre de interior . Aproape un miliard de oameni locuiesc in mod curent in centrele urbane din zonele de coasta . Existenta lor depinde de sanatatea si productivitatea ecosistemelor costiere . Poluarea mediului marin , distrugerea habitatelor submineaza folosirea durabila a marilor , oceanelor si zonelor de coasta , afecteaza sanatatea umana prin contactul direct al populatiilor cu apele poluate sau prin consumul surselor nutritive marine contaminate . Oamenii vor folosi intotdeauna oceanele pentru recreere , extractia de resurse si pentru activitati comerciale . Scopul protectiei mediului marin actual , este sa facem aceste lucruri intr-un mod sustenabil , astfel incat , oceanele sa ramana intr-o stare de sanatate optima si sa continue sa furnizeze resursele pe care le dorim si care ne sunt necesare . Recunoasterea amenintarilor create de amplificarea poluarii marine , a condus la initierea in 1995 la Washington a Programului G.lobal de Actiune ( GPA ) pentru protectia mediului marin . Programul a apreciat existenta si manifestarea a noua categorii de surse poluante :

ape uzate de canalizare ; pesticide ; substante radioactive ; metale grele ; hidrocarburi ( produse petroliere ) ; nutrienti ; sedimente ( aluviuni ) ; gunoaie ( deseuri menajere ) ; alterarea fizica si distrugerea habitatelor .

In anul 2006 , oficiul de coordonare al programului GPA , a publicat un raport asupra starii mediului marin , raport in care se evidentiaza tendintele , masurile si progresele realizate in corelatie cu sursele de poluare mentionate si cu dezvoltarea economica in diverse regiuni ale OCEANULUI MONDIAL . Lucrarea elaborata in continuare , prezinta efectele comparative ale celor noua surse de poluare nominalizate de GPA in urmatoarea succesiune zonala :

OCEANUL ARCTIC ; ACEANUL ATLANTIC cu zona Caraibelor si zonele Africii de Vest , Centrale si de Sud ; OCEANUL PACIFIC cu zonele Asiei de Est ; OCEANUL INDIAN cu zona Asiei de Sud , zona Golfului Persic , zona Africii de Est ; MAREA NEAGRA

In limitele lucrarii si a literaturii consultate , nu au fost abordate zonele Atlanticului de Nord-Vest , de Nord-Est si Sud-Vest , zonele Pacificului de Nord si Centrale , a Australiei , coastele antarctice si Marea Mediterana , urmand ca acestea sa faca subiectul unor studii de perspectiva . Istoria cercetarii in domeniul poluarii marilor si oceanelor , este legata de cercetarea in general a Oceanului Planetar , astfel , majoritatea tarilor din zonele costiere si-au infiintat de-a lungul timpului diverse forme institutionale adecvate , la diverse nivele de organizare institute , centre , statiuni si laboratoare de cercetari marine si oceanografice . Initial profilul activitatii acestora cuprindea cercetarea in domeniile biologiei , hidrologiei fizice si chimice , resurse marine si valorificarea acestora . Intre aceste formatiuni stiintifice s-au dezvoltat relatii de colaborare , mai ales la nivel regional , dar uneori acoperind si domenii geografice mai largi de exemplu colaborarea stiintifica intre INCDM Grigore Antipa cu institutii similare din bazinul Marii Negre : Odesa , Sevastopol , Kerci , Batumi , Instanbul , Varna , cu Institutul de Oceanografie Monaco ( pentru Mediterana ) si Institulul Oceanografic de la Woodshole SUA Oceanul Atlantic . Poluarea marina apare de-odata cu prezenta umana in zonele costiere , dar manifestarile pregnante apar in a doua jumatate a sec. XX . Diversitatea surselor de poluare , a efectelor acestora ca intindere si intensitate , au declansat semnalul de alarma care a condus , pe de-o parte la modificarea si adaptarea preocuparilor de cercetare la noile cerinte , iar pe de alta parte la intarirea colaborarii dintre formatiunile de cercetare care capata caracter institutionalizat in cadrul unor programe de cercetare regional , zonal , nationale si internationale . Exemplificativ in acest sens , este evolutia si diversificarea activitatilor de cercetare la INCDM Grigore Antipa Constanta . Initial , Institutul Roman de Cercetari Marine ( IRCM ) Constanta , a fost fondat la 30.03.1970 prin unificarea institutiilor de cercetare marina existente la acea data in Romania . Aceasta se reorganizeaza in anul 1999 ca Institut National de Cercetare Dezvoltare Marina Grigore Antipa ( INCDM ) . Institutul este mostenitorul unei traditii marcata prin continuitatea de 80 de ani de oceanologie , plecandu-se de la anul 1926 , apoi 1932 , momente de infiintare a primelor institutii de cercetare marina create de prof. Ioan Borcea , respectiv prof. Grigore Antipa . In prezent , se constituie intr-o institutie nationala reprezentativa , avand structura pluridisciplinara si interdisciplinara . Institutul are ca obiect principal de activitate , efectuarea de cercetari fundamentale , aplicative , de

dezvoltare tehnologica in domeniile ecologiei , protectiei mediului marin , oceanografiei , ingineriei marine , precum si al gestionarii resurselor vii din Marea Neagra si din Oceanul Mondial . Prin atributele conferite de actul de infiintare , INCDM este operatorul tehnic al retelei nationale de monitoring fizico-chimic , biologic , al apelor marine si de supraveghere a eroziunii costiere . Institutul are diverse sarcini in cadrul organismelor internationale UNESCO , CIESM , FAO , CGPM , CECAF , NATO , GEF , si ACCOBAMS . In domeniul poluarii si protectiei mediului , Institutul are programe complete :

Monitoringul integrat al mediului marin si costier sub coordonarea MMGA ; Conservarea ecosistemului marin , promovarea utilizarii sale durabile ( MedC ) ; Protectia si dezvoltarea durabila a resurselor marine vii ; Radioactivitate si radioecologie marina ( AIEA / LRM Monaco ).

Colaborarea intre institute a facut posibila si realizarea suportului organizatoric si legislativ al luptei impotriva poluarii ca fenomen , ca manifestare si a efectelor sale , iar in acest sens se mentioneaza infiintarea in 1995 la Washintong a PROGRAMULUI GLOBAL DE ACTIUNE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI MARIN care a stabilit categoriile de surse poluante si de la care au decurs in continuare programele zonale , regionale si internationale de protectia mediului marin . SITUATIA ACTUALA TENDINTE OCEANUL ARCTIC Fig. 1 Harta Oceanului Arctic

Marile Oceanului Arctic, aflate in vecinatatea Cercului Polar, cuprind o suprafata de 20 milioane km2 si le putem grupa in doua categorii. Prima categorie consta in ape specifice recifelor de corali , iar a doua consta in ape oceanice adanci. Marile Arctice sunt mari deschise, schimbul de apa e minim prin Stramptoarea Bering si extins in Marea Barent. Conditiile climatice severe caracterizeaza aceasta zona. In functie de latitudine, noptile polare dureaza intre 2 si 4 luni, la fel ca si zilele polare. Temperatura medie in timpul iernii a apei variaza intre -20C si -35C. Cea mai mare parte a anului , Marile Arctice sunt acoperite de gheata care pot atinge 2 m grosime. In zilele noastre , datorita incalzirii globale, in fiecare vara linia de topire a ghetii se extinde progresiv spre nord.

Marile Arctice sunt influentate la scara larga de aportul de apa dulce dinspre continent. Aceasta, transporta anual peste 150 mil. tone de substante organice si minerale in suspensie sau ca solutie. In cea mai mare parte a anului , apa de la suprafata marilor din aceasta zona are temperaturi de sub 0 C. Datorita faptului ca temperaturile sunt atat de scazute, Oceanul Arctic poate capta poluantii atmosferici de la altitudinile mici. Poluarea in Oceanul Arctic este datorata transferului atmosferic, curentilor oceanici si aportului de ape de pe continent. S-a determinat ca principalele surse de poluare sunt compusii organici, metelele grele si degradarea fizica, acestea avand un risc mare; cu risc mediu de poluare sunt hidrocarburile si deversarile radioactive , iar cu risc scazut sunt : apa menajera, nutrientii, sedimentele si deseurile. Compusii organici Tabel.1. Poluarea ( valori medii/maxime ) sedimentelor de fund (ng/g ) in Golful Kola . Poluare cu substante organice persistente. Comparatie intre anii 1994 si 2003 . Golful Kola a-HCH ?- HCH DDT DDE DDD PCB

S-au inregistrat nivele relativ mari de poluare cu pesticide si poluanti industriali. Datorita scaderii temperaturilor, compusii volatili care condenseaza in atmosfera sunt absorbiti de particule si sunt dizolvati partial in apa si retinuti in gheata pentru o perioada indelungata. Sunt afectate de compusii organici in special animalele din nivelurile superioare ale lantului trofic . Metale grele Tabel. 2. Componente poluante din precipitatii si apele raurilor in zona de impact Kola . Poluant Infiltratii Efluenti

Oceanul Arctic primeste metale grele din atmosfera , din rauri, din schimbul interoceanic si din poluare locala. Particulele transportate prin atmosfera sunt principala sursa de poluare. In Rusia din cauza ca minele si topitoriile sunt situate pe coasta, sedimentele de metale ajung in oceane si sunt transportate de acestea. Aceste metale reprezinta un risc major pentru regnul animal si vegetal .