Sunteți pe pagina 1din 1

Concursuri i activiti ale colegilor notri

Sanitarii Pricepui este un concurs pentru sntate i prim ajutor, la care unii dintre colegii notri au participat ani la rnd. Civa dintre elevii din clasa a Xa A, mai exact ranu Mdlina, Iosifescu Delia, Amarinei Robert, Brsan Alexandra, eleva Cruitu Alexandra de la a X-a B i Aanei Lucian de la clasa a Xa D i-au demonstrate abilitile n acordarea primului ajutor, att printr-o prob scris ct i printr-o prob oral. Acetia au fost pregtii de doamna profesoar Roxana Dumitracu i doamna Corduneanu, iar munca depus a fost rspltit cu premiul I. Anul acesta ar fi al treilea an n care colegii notri vor s participe la acelai concurs, de data aceasta existnd i o etap naional, care const ntr-o tabr. Un alt concurs la care elevii Grupului colar Bicaz au avut rezultate deosebite este Cultur i Civilizaie n Romnia. Anul trecut, elevele Corina Chirilescu, Drgoi Violeta i epe-Bobescu Larisa, ndrumate fiind de doamna profesor Xenia Srbu i domnul profesor Mihai Apopei, au obinut locul I la etapa judeean, cu proiectul intitulat Arta religioas. Bisericile de lemn de pe Valea Muntelui, de unde au ajuns mai departe, la etapa naional, unde le-a fost acordat un premiu special. Anul acesta vor participa din nou i se vor pregti n aa fel nct s obin rezultate la fel de remarcabile ca i n anii precedeni. "Teme Monetare 6" este un simpozion interjudeean pentru elevi, realizat cu sprijinul Consiliului Judeean Neam, unde Pavelescu Rzvan i Tauer Andrei au prezentat proiectul intitulat Moneda euro. Acetia au fost ndrumai de domnul profesor George Lazr, iar n urma concursului desfurat n Piatra Neam la Colegiul Naional de Informatic, elevii au obinut locul III. De asemenea, n cadrul clubului de istorie se mai desfoar i alte concursuri despre care putei afla mai multe de pe site-ul clubului (www.clubuldeistorieregelecarol.net) . V ateptam cu drag sa v nscriei i s v implicai n cat mai multe activiti!

S-ar putea să vă placă și