CUPRINS

EPOCA VECHE (SEC.1-10)

1) Religiozitate populara
Traditii si obiceiuri Folclor Botezul,nunta si moartea

2)Omul si religia
Cultul sfintilor

3)Scrieri religioase in epoca veche si psalmii

EPOCA CONTEMPORANA (SEC. 10-19)

4)Perspectiva etnica 5) Despre manastiri 6)Mitropolitul Varlaam 7)Mitropolitul Dosoftei 8)Antim Ivireanul 9)Raportul intre religie si politica 10)Invataturile lui Neagoe Basarab

EPOCA MODERNA (SEC.19-21)

11)Viata cotidiana si religia 12)Diferentele dintre biserica ortodoxa si cea catolica 13)"Tatal nostru"-in alfabetul chirilic

CONCLUZII BIBLIOGRAFIE

"A tia latura religioas din istoria literaturii romneti nseamn a renuna la cunoaterea trsturii celei mai caracteristice din cultura noastr veche i una din feele ei de glorie.
Nicolae Cartojan

EVUL MEDIU
1) Religiozitate populara Traditii si obiceiuri

Poporul roman era, in trecut, foarte credincios, numeroase sarbatori traditionale, de multe ori pagane, isi aveau un corespondent in cele religioase. Sarbatorile religioase erau in trecut motive de a nu lucra, pentru a se capta astfel bunavointa unui sfant de a carui manie sau razbunare se temea persoana respectiva. I. A. Candrea in cartea Calendarul Babelor scrie ca mai ales la tara se tineau 96 de sarbatori cu date fixe, 34 sarbatori cu date mobile, cele 52 de duminici din an, 12 vineri din post plus martea si joia din Postul Pastelui. Totalul zilelor in care nu se lucra deloc sau se lucra partial era de 196, ramanand astfel 169 de zile integral lucratoare. In Maramures, obiceiurile de la marile sarbatori de peste an, Craciunul si Pastele sunt si ele comune cu cele din restul tarii. De Craciun, copiii umbla in grupuri pe la casele oamenilor pentru a-i colinda si a primi dulciuri, fructe si bani. In noaptea de Paste, la biserica, se sfintesc cozonacii facuti in diferite forme, numiti in Bucovina Babele. Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele se duc in clopotnita si spala limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neanceputa inseamna ca dupa ce apa a fost scoasa de la fantana, cel care o transporta nu vorbeste pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si asa cum alearga oamenii la Inviere cand se trag clopotele la biserica, asa sa alerge si feciorii la ele. In Bucovina, in trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Ce gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor. Craciunul (25 decembrie): pana in secolul XIX romanii au

sarbatorit Anul Nou in ziua de Craciun. Pentru ca aceasta avea o importanta atat de mare, Biserica a suprapus acestei date sarbatoarea Nasterii Domnului. Aceasta se sarbatorea pe 6 ianuarie, aceasta data fiind doar o Nastere spirituala prin botez.

Folclor Prin folclor nelegem creaia artistic, colectiv, oral i anonim a unui popor, ce ne oglindete concepia despre lume i via. Folclorul este cunoscut i sub denumirea de art popular. Creaii artistice ca: poezie, muzic, dans, teatru i arte plastice, decorative sunt cuprinse n denumirea general de folclor. George Enescu spunea: Folclorul nostru nu numai ca este sublim dar te face s nelegi totul. E mai savant dect toat muzica aa zis savant. Folclorul e mai melodic dect orice melodie; poate fi duios, ironic, vesel, drag. Primele documente scrise care evideniaz prezena folclorului sunt din anul 1540. n sec. XVII, Ion Cianul, clugar franciscan de origine romn, culege zece melodii romneti n culegerea Codex Caionii. n Descripio Moldavie (1611), Dimitrie Cantemir menioneaz existena doinei, baladei, jocurilor populare, instrumentelor populare i descrie obiceiuri tradiionale legate de nunt, nmormntare, colinde, drgaica, paparuda i cluul. Botezul,nunta si moartea BOTEZUL Ca popor crestin, romanii isi boteaza copiii in primele luni de viata daruindu-le astfel prima taina sfanta. Este adevarat insa ca dupa 1989 mai ales romanii sau imprastiat in toate zarile pamintului constituind un complex de credinte. Marea majoritate a famillilor romanesti din diaspora si-au pastrat credinta ortodoxa si isi boteaza copiii dupa datina romaneasca. Famillile mixte au de ales dupa credinta dominanta a casei sau de ce nu? pot sa expuna copilul la ambele credinte dindu-i posobilitatea de a-si alege mediul spiritual mai tarziu. Taina Sfantului Botez Sfntul Botez este taina prin care omul, prin ntreita afundare n ap sfintit de ctre preot, n numele Prea Sfintei Treimi, dobndeste iertare de pcatul strmosesc si de toate pcatele fcute pn atunci, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos. Botezul este numit si ''usa tainelor,'' pentru c numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu dup dar, si putem primi si celelalte Sfinte Taine. Botezul este ntemeiat de Mntuitorul prin cuvintele: ''Mergnd, nvtati toate neamurile, botezndu-le n numele Tatlui si al Fiului si al Sfntului Duh ...'' (Matei 28, 19).

Cine poate primi taina Sfntului Botez? Toti copiii nscuti din printi crestini ortodocsi, copiii nscuti din cstorii mixte si copiii orfani nebotezati, aflati la rude si la casele de copii orfani. Mai pot primi botezul tinerii care din unele motive nu au fost botezati la timp, ca si cei de alt religie care se ntorc la Ortodoxie de bun voie si mrturisesc dreapta credint, dup cu au fost bine cercetati de preoti si de episcop si dup ce au fost mult timp catehizati si deprinsi n nvttura de credint ortodox si dau dovad de deplin hotrre. Cine nu poate primi Botezul ortodox? Copiii avortati si ucisi nainte de botez, n orice situatie; copiii nscuti morti si copiii nscuti din printi atei sau sectanti si de alt religie, pn nu devin maturi si cer botezul de voia lor. Nu pot fi botezati nici oamenii maturi de alt religie, fr voia si cererea lor struitoare, nici cei bolnavi mintal care nu-si pot spune dorinta inimii, nici nu-si pot mrturisi dreapta credint. Cine svrseste Botezul, cnd se svrseste si n ce loc anume? Botezul se svrseste numai de preot si de episcop, la cel putin opt zile dup nastere si pn la 40 de zile, dac pruncul este sntos; iar dac este bolnav, imediat. Slujba Botezului se face numai n biseric, anume n pridvor, n pronaos sau ntr'o ncpere anume rnduit din curtea bisericii. Numai n cazuri cu totul speciale, cnd pruncul este amenintat s moar, preotul l poate boteza acas, la spital sau oriunde ar fi.

Ce trebuie fcut dac nu este preot n apropiere si copilul este amenintat s moar nebotezat? n aceste cazuri, cnd copilul este amenintat s moar ndat dup nastere, acas sau la spital, asistentele sau moasele trebuie instruite de preot s aib oricnd la ndemn aghiasm, la nevoie ap obisnuit, si lumnare. Apoi, dup ce pun numele pruncului muribund, l boteaz ele, turnnd aghiasm n form de cruce peste prunc si zicnd cuvintele: Se boteaz robui lui Dumnezeu (numele) n numele Tatlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfntului Duh, Amin. Dac moare pruncul, el este botezat si se mntuieste sufletul lui. Iar dac nu moare, cele ce lau botezat trebuie s spun rudelor sau preotului c a fost botezat de ele, iar

preotul i face toat slujba Botezului, fr a-l mai afunda n ap n numele Prea Sfintei Treimi, cci Botezul nu se mai repet. Copiii avortati si copiii nscuti morti pot fi botezati la Boboteaz sau la Sntul Ioan, cum este obiceiul n unele locuri? n nici un caz nu pot fi botezati copiii avortati si cei nscuti morti, cci nu au suflet n ei. Toti acestia rmn la judecata lui Dumnezeu si pe constiinta printilor care i-au ucis. Iar preotii care practic acest botez necanonic fac un mare pcat. Ei trebuie s se spovedeasc la episcop si, dac repet pcatul, s fie opriti de preotie. Printii care au copii avortati trebuie s se mrturiseasc la preotul lor, s fac un aspru canon, s boteze copii cti au avortat, s fac milostenie, s mbrace copii orfani de la azile si, mai ales, s nasc alti copii n loc. De cine si cnd se pune numele pruncului? Numele pruncului se pune de ctre printi, ns cu binecuvntarea preotului, care citeste o rugciune special la punerea numelui noului nscut, deoarece cu acel nume care i se d la Botez, crestinul va cltori n viat si va sta naintea lui Dumnezeu la judecat. Numele pruncului se consfinteste n clipa botezului, cnd se cufund n ap n numele Prea Sfintei Treimi si nu mai poate fi schimbat pn la moarte. Numai prin tunderea n monahism se poate schimba numele de botez. Cu nume trebuie s pun printii copiilor lor? Dac este parte brbteasc s i se pun mai ales numele Sfntului Ioan Boteztorul, cel mai mare om nscut din femeie. Se poate pune si numele sfntului care este hramul bisericii din sat sau numele sfntului din ziua n care s'a nscut. Alte nume sfinte pentru bieti sunt numele Sfintilor Apostoli si ale marilor Ierarhi, Mucenici si Cuviosi. La fel si la fete, primul nume s fie al Maicii Domnului, cea dinti rugtoare pentru lume. Apoi numele marilor sfinte si mucenite, numele sfintei al crei hram l poart biserica, sau al sfintei din ziua nasterii. ns toate trebuie s se fac cu binecuvntarea si sfatul preotului. Este bine s i se pun pruncului dou si chiar trei nume? Nu, cci toti sfintii au avut un singur nume, afar de cteva exceptii. Mai grav este ns cnd i se pune pruncului un nume crestin de sfnt si al doilea nume necrestin sau de alt credint crestin. n asemenea cazuri la biseric si la slujbe se pomeneste numai numele crestinesc din calendar. Ce folos au cei ce poart nume de sfinti si ce pagub au cei ce poart nume de pgni sau de alt religie si neam?

Cei ce poart nume de sfinti au n viat si dup moarte mare folos si ajutor, cci sfi'ntii crora le purtm numele se roag nencetat pentru noi si ne ajut n primejdii, n suferint si n ceasul mortii si al nfricosatei judecti. n schimb, cei ce poart nume de zei, de pgni, si nu au zi de prznuire n calendar, se lipsesc n viat, la moarte si la dreapta judecat de rugciunile si ajutorul sfintilor. ns, dac noi trim crestineste pe pmnt, toti sfintii se roag nencetat n cer pentru noi si ne ajut pe calea mntuirii. Care sunt prtile principale ale Sfntului Botez? Prima parte din slujba Sfntului Botez o formeaz lepdrile sau exorcismele, cnd cel ce vine s se boteze st cu fata la apus si declar de trei ori, personal sau prin nas, c se leapd de satana, de toate lucrurile lui, de toti slujitorii lui, de toat slujirea si de toat trufia lui. Apoi cel ce se boteaz este ntors cu fata la rsrit si iarsi declar, tot de trei ori, personal sau prin nas, dac este prunc, c se uneste cu Hristos, rostind de trei ori Crezul. A doua parte a Botezului o formeaz sfintirea apei, adic facerea aghiasmei pentru botez si turnarea ntreit n cristelnit de untdelemn sfintite. Iar a treia si cea mai nsemnat parte a Botezului o formeaz ntreita afundare a pruncului n cristelnit, zicnd: Se boteaz robul lui Dumnezeu (numele), n numele Tatlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfntului Duh, Amin. Apoi noul botezat se nfsoar n pnz alb curat, numit popular crism, care vine de la Hristos. Dup alte cteva rugciuni, preotul unge trupul noului botezat cu Sfntul si Marele Mir, care este a doua Tain a Bisericii, zicnd aceste cuvinte: Pecetea harului Duhului Sfnt. Apoi i tunde perii capului n chipul Crucii, ca semn c s'a lepdat de omul cel vechi si s'a mbrcat n cel nou, l mbrac si, ducndu-l n fata Sfntului Altar, l mprtseste cu Trupul si Sngele lui Hristos. Astfel noul botezat primeste deodat trei Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea si Sfnta mprtsanie.

Care sunt efectele Botezului asupra celui nou botezat? Prin lepdarea de satana si unirea cu Hristos, se arat c noul botezat sa leapd de bun voie de vrjmasul lumii si se uneste cu Hristos, Mntuitorul lumii. Iar prin baia Sfntului Botez, n numele Prea Sfintei Treimi, cel botezat primeste iertare de pctul strmosesc si de toate pcatele fcute pn la Botez, se naste din nou duhovniceste n Hristos, primeste nume de sfnt si devine membru al Bisericii si fiu al lui Dumnezeu dup har. Prin ungerea cu Sfntul si Marele Mir, noul botezat primeste harul Duhului Sfnt si toate darurile necesare vietii si mntuirii lui care izvorsc din har. Iar prin unirea cu Prea Curatele Taine, noul botezat primeste pe nsusi Hristos pentru prima oar, ca arvun si semn c de acum este cu totul fiu al lui Dumnezeu si membru al Bisericii Sale pe pmnt. NUNTA A sasea Tain a Bisericii este Sfnta Tain a Nuntii, prin care, dup fgduinta mirelui si a miresei dat n mod liber in fata preotului, li se mprtseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste insotirea lor dup fire, prefcnd-o ntr-o desvrsit si curat legtur duhovniceasc, ntr-o unire pe viat, dup chipul legturii dintre Mntuitorul Iisus Hristos si Sfnta Sa Biseric. Cstoria a fost randui de nsusi Dumnezeu nc n Vechiul Testament. Astfel, n cartea Facerii ni se arat c Ziditorul a toate a asezat cstoria chiar de la nceput, prin cuvintele : Nu e bine s fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru. el (Facere II, 18). El a binecuvntat nsotirea brbatului cu femeia, zicnd : Cresteti si v nmultiti si umpleti pmntul si-l stpniti (Facere I, 28). Dar n Noul Testament cstoria este nltat si asezat de Mntuitorul Iisus Hristos n rndul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea c a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 111). Iar de cte ori a gsit bun prilej s griasc

despre cstorie, El a privit-o ca Sfnt Tain, sublinind importanta ei prin cuvintele: Pentru aceea va lsa omul pe tatl su si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amndoi un trup, asa nct nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a mpreunat Dumnezeu omul s nu despart (Matei XIX, 56). Credincios urmtor ntru toate Mntuitorului Iisus Hristos, sfntul apostol Pavel i ndeamn pe soti s-si iubeasc sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii s fie supuse brbatilor lor ca Domnului, pentru c brbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si incheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic n Hristos si n Biseric (Efes. V, 32). Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se svrseste n biseric, mai potrivit n zi de duminic, dup Sfnta Liturghie, cnd obstea credinciosilor se afl n casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti ns n timpul posturilor si n anumite srbtori ale anului. Exceptia de la aceast regul o poate ncuviinta numai episcopul. Cununia se ncheie pentru intreaga viat a celor ce o primesc ; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fat de cellalt, o poate desface, cci ea nseamn nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate Incheia o nou cstorie, dup desfacerea celei dinti, asa cum poate face si sotul rmas vduv prin deces. Formula Sfintei Taine a Nuntii este : Cuinun-se robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), n numele Tatlui si al Fiului si al Sfntului Duh, Amin, svirsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administreaz harul dumnezeiesc. Primitorii acestei Sfinite Taine sunt credinciosii crestini brbati si femei care au varsta aratat n legile trii, sunt liberi s-si mrturiseiasc dorinta de a ntemeia o familie, care nu sunt nruditi n anumite grade si au ncheiat cstoria civil. Sotii uniti prin Sfnta Tain a Nuntii sunt ndatorati la pstrarea dragostei curate si a respectului unuia ctre altul, la cresterea fiilor lor n temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei n care vietuiesc si care lucreaz spre binele lor si al semenilor. RUGCIUNEA CELOR CE SE CSTORESC Stpne, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de tain si preacurate, Pzitorul nestricciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din nceput ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un mprat fpturii si ai zis : Nu este bine s fie omul singur, s-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit s lase omul pe tatl su si pe mama sa si s se lipeasc de sotia sa

(sotul su) si s fie amndoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul s nu-i despart ; nsuti Stpne, trimite darul Tu cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tu (nevrednica roaba Ta) si binecuvinteaz cstoria pe care astzi o leg naintea fetei Tale. Curteste toate pcatele mele, iart-mi toate frdelegile, dezleag-mi toate greselile cele ,de voie ,si cele fr de voie ; uneste gndurile, cugetele si inimile noastre n dragoste neftarnic si n credint nestrmutat ; ndrepteaz pasii nostri pe crrile Tale, pentru ca s mplmim pururea voia Ta cea sfnt. Umple casa noastr de toate bunttile cele de pe pmnt si ne nvredniceste s petrecem mpreun vietuirea noastr fr de prihan, ca s sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Pzeste-ne ntru toate zilele vietii noastre, ca s plinim cu inim curat poruncile Tale si s ludm si s preamrim Preacmstitul si de mare cuviint numele Tu, al Tatlui si al Fiului si al Sfntului Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin. n tradiia biblic, primul om, Adam, era la nceput nemuritor, dar a primit moartea drept pedeaps de la Dumnezeu pentru c a czut n ispit, gustnd din fructul oprit. Adam a trebuit s se ntoarc n pmnt, adic n materia din care a fost creat ("Pmnt eti i n pmnt te vei ntoarce" -- Facerea 3)

MOARTEA Moartea nu era considerat n Vechiul Testament un sfrit, ci exista posibilitatea invierii, i era asociat cu "somnul" (Iov -- 3:13), ceea ce implica o trezire la Judecata de Apoi. n Noul Testament nu apare o nou filosofie despre moarte. Aici se menioneaz clar c sufletul(omul)poate fi nemuritor, mesajul Noului Testament fiind c Iisus Hristos a nvins moartea. Prin stpnirea morii, diavolul avea pe toi oamenii n puterea sa, ns Iisus, jertfindu-se pentru muritori, i-a eliberat. n Biblie se spune c "cei care cred n Fiul lui Dumnezeu nu vor muri, ci vor avea via venic" (Ioan 3:16). n religia cretin exist doar dou destinaii finale pentru oameni dup moarte: prima Raiul, (Paradisul sau Edenul), unde merg la inviere doar cei drepi, rscumprai fiind prin sngele lui

Iisus Hristos i a doua, moartea definitiv, fr sperana nvierii. Unele culte cred n existena Iadului (Infernului), unde merg pctoii pentru chinuri venice. Soarta omului este stabilit dup judecata fcut de Fiul, dup faptele de fidelitate cretin pe care le-a fcut omul cnd era n via. La catolici exist i Purgatoriul, un loc diferit de Rai i Iad, unde oamenii se pot purifica i i pot ispi micile pcate dup moarte. Nu exist o unanimitate universal n ceea ce presupune credina cretin, datorit influenelor credinelor locale cu rdcini precretine. Slavii antici, pgni, credeau c lumea lor era un copac uria, crengile reprezentnd Paradisul, lumea zeilor, iar rdcinile erau lumea morilor. n timp ce zeul Perun, guverna sub forma unui oim lumea divin, zeul Veles, nfiat ca un arpe, se ncolcea n jurul rdcinilor, pzind lumea celor mori. Pentru slavi, acest trm nu era unul respingtor, ci dimpotriv era pitoresc i armonios, dup cum reiese din basmele slavone. Era un trm format din coline verzi unde triau multe creaturi fabuloase i unde sufletele celor mori pzeau turmele de vite ale lui Veles. n unele legende lumea cealalt era imaginat undeva peste ocean, iar acolo se credea c migrau psrile iarna. n acest caz, aceast lume se numea Virey sau Iriy. n fiecare an, zeul vegetaiei, Jarilo i petrecea iarna acolo, ntorcndu-se primvara. Uneori Veles trimitea pe pmnt spirite ale morilor ca mesageri. Festivalele n onoarea lui erau inute iarna, la sfritul anului i se numeau "Velja noc", adic "Marea Noapte". Tineri numii "koledari" sau "vucari" se costumau n acele zile cu haine lungi din ln de oaie i purtau mti groteti, apoi colindau prin sate n grupuri scond sunete ciudate.

2) Omul si religia Cand vorbim despre credinta crestin, ntelegem c aceasta este virtutea, adic puterea prin care primim ca adevr nendoielnic tot ce ne-a descoperit Dumnezeu si ne nvat Sfnta Biseric Ortodox pentru mintuirea noastr. Prin credint cunoastem ceea ce nu putem vedea si adeverim ceea ce ndjduim de la Dumnezeu, cum citim n Sfnta Scriptur : Credinta este ncredintarea celor ndjduite, dovedirea lucrurilor nevzute (Evrei XI, 1). Una din ndatoririle de cpetenie ale fiecrui crestin ortodox este de a sti ce crede si cum crede ; de a cunoaste cuprinsul dreptei sale credinte, pentru a nu fi amgit de nvtturi gresite si desarte. El este chemat s-si nsuseasc aceast nvttur cu mintea, nu ins mai putin cu simtirea si mai ales cu vointa, pentru c de Dumnezeu nu te poti apropia dect ducand o viat n curatie sufleteasc si trupeasc, cum lmurit ne nvat sfntul Grigorie Teologul, zicnd : Nu este n puterea oricui s cugete despre Dumnezeu, fiindc aceasta pot s o fac numai cei care s-au cercetat cu de-amnuntul, ...care si-au curtit sufletul si trupul sau care cel putin se silesc s se curete. Invttura crestin ortodox pe care avem datoria s o cunoastem, ne-a dat-o Dumnezeu nsusi prin Fiul Su intrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Mntuitorul

Hristos ne-a adus invttura dumnezeiasc, despre care nsusi mrturiseste : nvttura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis (Ioan VII, si a propovduit-o n vremea ct a locuit ntre oameni. Dup El, sfintii apostoli si urmasii lor au rspndit aceast nvttur pn la marginile lumii cunoscute atunci, iar iubitorii de Dumnezeu au mbrtisat-o cu adnc si curat evlavie. In curgerea vremii s-a ivit nevoia ca nvttura descoperit si mprtsit nou prin viu grai de Mntuitorul Iisus Hristos, s fie prins n scris, de sfintii scriitori, ca astfel nimic s nu se piard din cele ce ne-a lsat El. Aceasta o aflm n Sfnta Scriptur a Noului Testament, ca si n Sfnta Traditie, cum se va arta acest lucru, mai amnuntit, n alt loc din aceast carte. Tot ntre timp s-au ivit si invatturi gresite, erezii, mai ales din pricin c unii dintre crestini au vrut s ptrund numai cu mintea lor, lipsit de luminile si aripile credintei, adevrul dumnezeiesc care covrseste orice minte. Neputndu-l ntelege, ereticii au rstlmcit invttura Mintuitorului, propovduit de sfintii apostoli. Ca urmare, spre a-i feri pe credinciosi de alunecare n rtciri, Sfnta Biseric, prin sinoadele ecumenice, la care au luat parte toti episcopii si, a statornicit si formulat pe baza Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii, dreapta credint ortodox, n dogme si hotrri, sub asistenta Duhului Sfnt. Astfel, nvttura credintei crestine se cuprinde pe scurt, dar in cuvinte lmurite, n Simbolul Credintei, care a fost alctuit de sfintii printi la ntiul sinod ecumenic de la Niceea (325) si n al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol (381). Simbolul acesta numit si Crezul, nu este numai o scurt si clar mrturie a nvtturii de credint crestin, ci si o mrturisire de credint pe care trebuie s-o cunoasc si s-o fac fiecare crestin n parte. De aici, obligativitatea nvtrii, de ctre fiecare crestin, a Crezului, care este urmtorul: 1. Cred ntr-unul Dumnezeu, Tatl atottiitorul, Fctorul cerului si al pmntului, al tuturor celor vzute si nevzute. 2. Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nscut, Care din Tatl S-a nscut mai nainte de toti vecii. Lumin din lumin, Dumnezeu adevrat din Dumnezeu adevrat, nscut iar nu fcut, Cel ce este de o fiint cu Tatl, priin Care toate s-au fcut ; 3. Care pentru noi oamenii si pentru a noastr mntuire S-a pogort din cer si S-a ntrupat de la Duhul Sfnt si din Fecioara Maria si S-a fcut om ; 4. Si S-a rstignit pentru noi n zilele lui Pontiu Pilat si a ptimit si S-a ngropat ; 5. Si a nviat a treia zi dup Scripturi ; 6. Si S-a nltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatlui ;

7. Si iarsi va s vin, cu slav, s judece viii si mortii ; a Crui mprtie nu va avea sfrsit. 8. Si ntru Duhul Sfnt, Domnul de viat fctorul, Care din Tatl purcede, Cel ce mpreun cu Tatl si cu Fiul este nchinat si slvit, Care a grit prin prooroci. 9. ntr-una, sfnt, soborniceasc si apostoleasc Biseric ; 10. Mrturisesc un botez spre iertarea pcatelor ; 11. Astept nvierea mortilor ; 12. Si viata veacului ce va s fie. Amin. ARTICOLUL 1 din Simbolul Credintei cuprinde nvttura crestin despre Dumnezeu n general, Unul n fiint, dar ntreit n Persoane, si despre Dumnezeu-Tatal, Creator si Proniator al lumii. Dumnezeu este duh, adic este netrupesc ; este nevzut, necuprins de fptura si de mintea omeneasc ; la El nu este mutare sau schimbare, cci este desvrsit si vesnic ; este atotputernic, atoatestiutor, este pretutindenea. Dumnezeu este Unul dup fiinta Lui si ntreit n Persoane : Tatl, Fiul si Sfntul Duh. Aceste trei Persoane alcatuiesc Sfnta Treime, taina de neptruns de mintea omeneasc si mprtsit noua prin Descoperire dumnezeiasc sau Revelatie. Spunnd c Dumnezeu este nchinat n trei Persoane, nu nseamn c ar fi trei dumnezei. Dumnezeu este Unul singur, iar fiinta dumnezeiasc cea una si aceeasi nu este mprtit n trei, ci ea se afl ntreag n fiecare din cele trei Persoane dummezeiesti. Cele trei Persoane divine snt de o fiint, egale si vesnice. Tatl este Dumnezeu adevrat, Fiul este Dumnezeu adevrat si Duhul Sfnt este Dumnezeu adevrat; dar avnd aceeasi fint, nu snt trei dumnezei ci Unul singur. Tatl se deosebeste de ceilelalte Persoane, ntruct El este Cel ce naste din veci pe Fiul si purcede pe Sfntul Duh ; Fiul, ntruct El este Cel ce S-a nscut din Tatl; iar Sfntul Duh, ntruct este Cel ce purcede de la Tatl. In acelasi timp, cele trei Persoane snt unite si se ntreptrund reciproc, locuind Una n Alta, n chip neamestecat, prin fiinta cea una : Tatl este n Fiul si n Sfntul Duh, Fiul n Tatl si n Sfntul Duh, si Sfntul Duh n Tatl si n Fiul. Acest adevar ni l-a descoperit Dumnezeu. nsusi, Care nu poate fi asemanat cu nimic din ceea ce este creat. Invttura c Dumnezeu este Unul dup fiint si ntreit in Persoane este mai presus de puterea de ntelegere a mintii noastre. Multi cugettori si scriitori crestini au folosit asemann din lumea nconjurtoare pentru a mijloci, prin ele, intelegerea Tainei Sfintei Treimi. Dar nici una din acestea nu poate lmuri o

asemenea tain. Mintea n-u s-ar fi putut nalta nici pin a afla c n Dumnezeu snt trei Persoane, daca aceasta nu ni s-ar fi descoperit de Mntuitorul Iisus Hristos. Asadar, nvttura despre Sfnta Treime, ntrecnd ntelegerea omeneasc si sprijinindu-se numai pe autoritatea Descoperirii sau Revelatei dumnezeiesti, cuprins n Sfnta Scriptur si Sfnta Traditie, noi ne-o nsusim numai prin credint. Cel ce ne-a fcut cunoscut aceast tain este Mantuitorul Hristos. In Vechiul Testament gsim doar prenchipuiri ale Sfintei Treimi (Facere I, 26 ; III, 22). Patriarhul Avraam a fost cercetat de Dumnezeu la stejarul Mamvri sub nftisarea a trei brbati (Facere XVIII, 12). In Vechiul Testament nu se grieste limpede despre Sfnta Treime, pentru c oamenii acelor vremuri nefiind pregtiti, ar fi putut ntelege gresit o tain att de mare, si ar fi putut crede chiar n mai multi dumnezei. Dar n Noul Testament, cu venirea Mantuitorului, nvttura ni se descoper lmurit. Mai nti, la Botezul Domnului, cnd Tatal da mrturie despre Fiul grind : Acesta este Fiul Meu cel iubit ntru Care am binevoit, Fiul primeste Botezul si Duhul Sfnt coboar ca un porumbel asupra Lui (Matei III, 1517). Numele celor trei Persoane ale Sfintei Treimi le gsim si n cuvintele prin care Mntuitorul Iisus Hristos trimite pe sfintii apostoli la propovduire: Mergnd, nvtati toate neamurile, botezndu-le in numele Tatlui si al Fiului si al Sfntului Duh (Matei XXVIII, 19). Iar sfntul evanghelist Ioan zice : Trei snt cei care mrturisesc n cer : Tatl, Cuvantul (Fiul) si Sfantul Duh, si acesti trei una sunt (1 Ioan V, 7). Cultul sfintilor Multa vreme , Augustin s-a ridicat mpotriva cultului martilrilor. El nu prea credea n minunile svrite de sfini i stigmatiza comerul cu moate . Dar odata cu aducerea relicvelor sfntului tefan la Hippo in 425 i vindecrile miraculoase ce i-au urmat el i schimb prerea. n prediciile pe care le rostete ntre 425 si 430 n cartea a XXII din "De civitate Dei", Augustin explic i accept venerarea moatelor i inregistreaz cu grij miracolele legate de ele. Cultul martirilor era practicat i acceptat de Biseric, ncepnd de la finele secolului al II-lea. Dar mai ales n vremea marilor persecuii i dup pacea instaurata de Constantin, relicvele martorilor lui Hristos ctig o importan nelinititoare. Unii episcopi vedeau n aceast veneraie excesiv pericolul unei recrudescene a pgnismului. Exist ntr-adevr , continuitate ntre practicilefunerare ale pgnilor i cultul cretin al morilor;de exemplu, ospeele de la mormnt din ziua ngroprii i, n fiecare an, de ziua aniversrii . Comparaia cu cultele eroilor nu se impune. La pgni cele doua culte : al zeilor i al eroilor erau net deosebite . Prin moartea lui, eroul se separa definitiv de zei, n vreme ce trupul martirilor apropia de Dumnezeu pe cei ce i aduceau cinstire . Aceast exaltare religioas a crnii era ntructva solidar c nsi doctrina

ntruprii . ntruct Dumnezeu se ntrupase n Iisus Hristos , fiecare martir torturat i dat morii pentru Domnul era sfinit n trupul i carnea sa .

3) Scrieri religioase in epoca veche si psalmii

nceputurile literaturii romne originale n limba slavon sunt legate de consolidarea statelor feudale romneti i organizarea superioar a bisericii, care a deinut timp ndelungat, alturi de cancelariile domneti, controlul culturii scrise. Depind faza iniial a inscripiilor n limba slav veche (atestate pe teritoriul rii nc din sec. al X-lea-al XIlea) i a copierii de manuscrise slavone (cele mai vechi pstrate, scrise pe teritoriul rii noastre, snt din sec. al XIIIlea - XIV-lea) crturarii cunosctori ai acestei limbi trec n sec. al XVlea la redactarea unor scrieri originale, mai nti cu caracter religios, iar apoi i laic. Astfel, curnd dup ce n rile Romne se scriu primele acte de cancelarie ajunse pn la noi (cel mai vechi pstrat din ara Romneasc dateaz din 1374, iar din Moldova, din 1388), apar primele scrieri originale n aceast limb, datorate egumenului Nicodim de la Tismana,clugrului Filotei, fost logoft al lui Mircea cel Btrn, i crturarului bulgar Grigore ambalac, care i-a desfurat o parte din activitate n Moldova. Nscut la Trnova, n Bulgaria, n jurul anului 1364, Grigore ambalac este unul din ucenicii cei mai de seam al marelui crturar bulgar, patriarhul Eftimie al Trnovei. Dup cderea Bulgariei sub Turci, i desfoar activitatea pe lng patriarhia din Constantinopol, iar apoi devine egumen al mnstirii srbeti din Decani, unde compune scrieri istorice i religioase. n anul 1401 este trimis n Moldova, de ctre patriarhia din Constantinopol, cu misiunea de a aplana conflictul dintre aceasta i biserica rii, n fruntea creia fusese hitoronit mitropolitul Iosif Muat, ntre anii 1387-1391. Misiunea ilustrului diplomat Grigore ambalac s-a ncheiat n favoarea moldovenilor, prin recunoaterea n anul 1401 de ctre patriarhia din Constantinopol a ierarhilor localnici.Mai mult, ambalac a rmas ctva timp aici, la Suceava (pn n

1404), cu care prilej a rostit la biserica mitropolitan mai multe predici, ce s-au pstrat n manuscrise slavone. ns dac acestea au mai mult o nsemntate religioas i documentar, n schimb, o alt scriere a sa, compus probabil n anul 1402, depete sfera religioas, fiind n acelai timp un preios text literar-istoric.Aceasta este Mucenicia sfntului i slvitului mucenic Ioan cel Nou, care a fost chinuit la Cetatea Alb, alctuit n slavona medio-bulgar, cu prilejul aducerii moatelor acestuia la Suceava- capitala de atunci a rii, de la Cetatea Alb, unde fusese martirizat de ttari pe la 1330. Acest personaj, cu numele de Ioan, era un negustor din Trapezunt, port pe rmul rsritean al Mrii Negre. Venind cu o corabie a unui italian catolic pn la Cetatea Alb, este prt de acesta cpeteniei ttarilor din cetate, c ar vrea s treac la religia pgn a acestora. Nevrnd s-i renege credina cretin-motenit de la strmoi, dup cum spune el - Ioan este supus la chinuri i omort de ctre ttari. Dac povestirea vieii i martiriului acestuia este ptruns de spiritul religios obinuit al operelor hagiografice, n schimb descrierea oraului Trapezunt i a Cetii Albe, dar mai ales relatarea aducerii moatelor noului sfnt la Suceava cuprind elemente realiste, aceastea din urm reprezentnd marcarea unui fapt petrecut sub ochii autorului. Lucru semnificativ, aceast din urm parte a Muceniciei sfntului Ioan cel Nou este redactat la timpul prezent, ceea ce subliniaz autencitatea ei. n lumina celor constatate e de remarcat faptul c n genere aceast scriere s-a integrat literaturii romne nu numai prin faptul c a fost scris la noi, ci i prin circulaia ei ulterioar. Povestea muceniciei lui Ioan cel Nou a inspirat i pe autorii

frescelor de la Vorone i Sucevia, care au transpus n imagini scrierea lui Grigore ambalac. O form interesant a literaturii medievale o constituie epistolele n limba slavon schimbate ntre ierarhii Bisericii. Ele au un caracter dogmatic sau moralizator, abordeaz probleme ale credinei. De multe ori erau copiate n zbornice i ajungeau s fie cunoscute unui public mai larg. Ca urmare a politicii de centralizare a statului feudal, literatura religioas este orientat n a doua jumtate a secolului al XV-lea ctre istoriografia de curte, dup modelul rodosloviilor bizantine. Literatura istoric, sub haina cronicelor slavone, ncepe sub stpnirea lui tefan cel Mare, la curtea lui, ca instrument ideologic a ntririi puterii centrale. Literatura laic n limba slavon n secolul al XV-lea s-au scris, probabil, cronici att n ara Romneasc, n Transilvania, ct i n Moldova. S-au pstrat ns numai cele din Moldova: cronicile despre tefan cel Mare, cu diferitele lor variante, continuate n secolul al XVI-lea de ctre clugrii Macarie, Eftimie, Azarie. Trei probleme s-au pus n legtur cu cronicile slave din secolul al XV-lea: -raportul dintre cronicile moldoveneti i prelucrrile lor(polon, rus, german); -timpul cnd s-a nceput scrierea cronicilor; -locul scrierii. Concluzia la care a ajuns P. Panaitescu e urmtoarea: Rezult n chip lmurit din compoziia acestor cronici c ele au avut un prototip comun, care a fost o cronic din carem deriv toate elementele comune. Cea mai veche versiune i cea mai apropiat de prototip este Letopiseul anonim, cunoscut o vreme i sub titlul dat de I. Bogdan de Letopiseul de la Bistria. Primul letopise al Moldovei s-a scris la curtea domneasc, deoarece prezint multe fapte referitoare la domnia lui tefan cel Mare. Se fac referiri la anumite momente ale zilei, se preiau expresii ale domnitorului, pe care nu le putea reine dect cineva din apropierea lui.

Unele fragmente corespund inscripiilor de pe zidurile mnstirilor ridicate de tefan (pisanii). Citirea cronicii duce la concluzia c e vorba de o lucrare alctuit din porunca domnului, care voia s arate inteniile sale ata n interior, ct i n exterior. n paginile destul de srace n momente de literatur ale acestei scrieri, impresioneaz lupta pentru aprarea rii i eforturile de centralizare a puterii ntr-un moment foarte dificil din istoria naional. Originalul Cronicii lui tefan cel Mare s-a pierdut. Au ajuns pn la noi cteva copii: Letopiseul anonim al Moldovei (numit, fr temei, de I.Bogdan Letopiseul de la Bistria sau Cronica de la Bistria), Letopiseul de la Putna (cu dou variante), Cronica moldo-german, Cronica moldo-polon i Cronica moldo-rus. Letopiseul anonim al Moldovei reprezint forma cea mai sobr i mai demn de ncredere. Relateaz evenimentele petrecute ntre 1457 i 1507, mai pe larg, referirile la perioada 1359-1457 fiind cu totul sumare. Aadar, n epoca veche au circulat mai malte copii i prelucrri ale letopiseului Moldovei, dintre care unele au fost folosite de primul cronicar ce a scris n limba romn Grigore Ureche, ctre mijlocul secolului al XVII-lea. Ele erau de asemenea cunoscute lui Miron Costin i altor crturari din secolele al XVII-lea i al XVIII-lea. Importana literar a letopiseului este excepional, ntruct aceast scriere reuete s surprind nu numai datele principale a istoriei Moldovei, ci i sentimentele acelor care o aprau de nvlitori dinspre toate punctele cardinale, n primul rnd gndurile i sentimentele genialului militar i om politic ce sttea n fruntea luptei pentru independen, tefan cel Mare. Moldova eroic i glorioas zugrvit de acest Letopise va

fi din nou evocat cu fraze ntregi traduse din cronica slavonde ctre Grigore Ureche, care a preluat aproape n ntregime aceast scriere n letopiseul su. La rndul lui Ureche va inspira pe Alecsandri i pe Sadoveanu, primul n Dumbrava Roie, cellalt n Viaa lui tefan cel Mare i Fraii Jderi. Se poate spune c adevrata literatur romneasc, aceea care d expresie unor realiti i sentimente profund naionale n locul sentimentelor i faptelor convenionale din Mucenicia sfntului Ioan cel Nou, ia natere o dat cu Letopiseul Moldovei. De aici ncepe drumul prozei istorice, care va culmina n creaia lui M. Sadoveanu. Merit de a atrage atenia asupra structurii lucrrii. Prin structura sa letopiseul are patru pri integrale ca ntindere: Partea I de la Drago (1352; n text, greit: 1359) pn la Alexandru cel Bun (1400, n text, greit: 1399),care reprezint o simpl enumrare a domnilor i a anilor de domnie ai fiecruia (cu unele greeli); Partea a II-a de la Alexandru cel Bun(1400-1432) pn la tefan cel Mare (1457), n care tirile snt mai exacte i mai detaliate, menionndu-se nu numai voievozii i anii de domnie, ci i unele rzboaie, luptele pentru domnie din anii 1432-1457, legturile de rudenie ale unor domni etc.; Partea a III-a, cea mai ampl, de la urcarea pe tron a lui tefan cel Mare (1457) pn la moartea lui (1504), care constitue o naraiune istoricete exact, detaliat i ngrijit, cu preocupri literare i reflecii morale, fiind cea mai valoroas din ntreg textul; Partea a III-a, de la urcarea pe tron a lui Bogdan al III-lea, fiul lui tefan cel Mare (1504) pn n 1507, cnd textul se ntrerupe n mijlocul unei fraze, ntruct ultimele file ale manuscrisului s-au pierdut. Continuarea cronicii domneti i dup aceast dat este pe deplin confirmat ns de celelalte variante pstrate i anume

Povestirea pe scurt despre domnii Moldovei, cunoscut sub numele de Letopiseul de la Putna, i una din prelucrrile strine Cronica moldo-polon. Letopiseul Moldovei s-a pstrat de asemenea n alte prelucrri strine: Cronica moldo-german (n limba german medieval), cuprinznd numai domnia lui tefan cel Mare, de la urcare pe tron pn n 1499; Cronica moldorus , cuprinznd o legend despre originea latin a poporului romn. Cronica lui tefan cel Mare a fost continuat de trei clugri moldoveni, care vor scrie n limba slavon: Macarie, Eftimie, Azarie. Cronicile lor nu au avut ecou deosebit n istoriografia noastr, fiindc autorii nu au dovedit detaarea necesar scrierii istoriei rii. Ei scriu din dispoziia unui domnitor i ncearc s ordoneze faptele n funcie de ateptrile acestuia sau ale anturajului lui. Macarie a fost discipolul episcopului rii de Jos Teoctist. A ajuns egumen al mnstirii Neam la 1525, apoi a fost nlat, de Petru Rare, n scaunul episcopal de Roman. A murit n 1558. Letopiseul lui Macarie cuprinde istoria Moldovei dintre anii 1504-1552. Cele mai multe i precise date se refer la domnia lui Petru Rare (1527-1538; 1541-1546). Elementul religios e destul de puternic n letopiseul lui. Evenimentele istorice, faptele omeneti se apreciaz de pe poziiile religioase. Scriind la porunca domneasc, Macarie adopt un ton depanegiric, mai ales la adresa lui Petru Rare, folosind un stil retoric i nflorat, n timp ce pentru adversari folosete cuvinte de ocar. Al doilea fiu al lui Petru Rare, domnitorul tefnu, care

are o figur mai mult negativ este totui ludat de cronicar, pentru c era milostiv i iubitor de clugri. Din punct de vedere literar cronica prezint un interes deosebit, cci reflect preocuparea de a crea un stil literar nalt n concordan cu concepia epocii i dup modelul literaturii bizantine. La fel este demn de relevat caracterul memoralistic al cronicii, faptul c Macarie include n cronic relatri despre propria sa persoan. Limba slavon a lui Macarie este greoaie, din cauza retorismului i a nfloriturilor stilistice, i pe alocuri chiar cu unele greeli gramaticale. Letopiseul lui Macarie a fost continuat de egumenul Eftimie, care a descris faptele istorice dintre anii 1542-1554. Scrie la porunca domnitorului Alexandru Lpuneanu. I. Bogdan a artat c Eftimie s-a lsat influenat mai ales de dasclul su Macarie, dei a folosit i un anumit vocabular mprumutat din cronica lui Manasses i din alte scrieri slavone. E posibil ca i el s fi folosit anale scrise (pstrare n Cronica moldo-polon), dar n mare msur se baza pe propriile sale cunotine, exprimnd, bineneles, punctul de vedere al domnului pe care l slujea. Spre deosebire de Macarie, Eftimie caut s expun faptele fr a recurge la nflorituri retorice. Tonul letopiseului se schimb ns, cnd este descris domnia lui Alexandru Lpuneanu, care este numit de cronicar otean viteaz i prea nelept. Vorbind de domnia lui Ilie Rare (1546-1551) i tefan Rare (1551-1552), fiii lui Petru Rare, cronicarul i osndete pentru tirania lor. Stilul lui Eftimie este mai simplu i limba mai accesibil dect a lui Macarie. Ultimul cronicar, care a scris istoria Moldovei n limba

slavon, este clugrul Azarie. Letopiseul su mbrieaz perioada istoric dintre anii 1552-1574, fiind scris din porunca domnitorului Petru chiopu. Azarie s-a bazat n scrierea cronicii sale-o spune el nsuidoar pe propria-i memorie (ceea ce explic unele inadvertene); n schimb s-a adresat i el acelorai modele literare-Macarie i Manasses-din care a preluat, cum a artat I. Bogdan, o serie de pasaje, ce i se prea c se potrivesc cu unele din personajele i evenimentele descrise. Evident, aceasta scade din valoarea documentar a cronicii, nu ns i pe acea strict literar, pe care trebuie s-o apreciem, n contextul literar al epocii, ca o lucrare de dezvoltare a stilului nalt n limba slavon. Fa de unii domnitori, dojenii de ctre Eftimie, Azarie are o atitudine binevoitoare. Singurul domnitor, condamnat aspru de Azarie, este Ioan Vod cel Cumplit. Dup cum se tie, domnitorul acesta nu se mpca nici cu robia turceasc, nici cu oligarhia boereasc. El a dus o politic de constrngere a boerimii i a clerului. Avnd nevoie de bani pentru a organiza oastea moldovenesc, I. Vod a impus la biruri clasele stpnitoare. De aceea acest domnitor se prezint cronicarului apstor aprig a intereselor pturilor de sus, drept o figur negativ n toate privinele. Pentru ncercarea eroic de a scutura jugul turcesc, I. Vod este numit nepot al minciunii i fiu al diavolului. Poziia de clas a cronicarului reese i din tendina lui de a ndrepti politica de trdare a intereselor rii de ctre unii boeri. tiri preioase snt n letopise despre a doua domnie a lui Alexandru Lpuneanu, care este caracterizat ca un brbat cu suflet mare i mpodobit cu nelepciune. Cronicarul l laud pe Lpuneanu pentru ocrotirea bisericii i a pravoslaviei.

Fa de turci Azarie este ngduitor. n schimb despre ttari spune, c au chip da fiar i se aseamn cu cinii turbai. n ce privete stilul letopiseului, Azarie i mpodobete scrierea cu aceleai epitete bombastice ca Macarie. Se vede, c Azarie nu mai cunotea aa de bine limba slavon, ca premergtorii si. Sub nrurirea stihiei limbii moldoveneti, Azarie face greeli n acordarea substantivelor cu adjectivul. Aceasta este o mrturie c spre sfritul secolului XVI limba naional se impune tot mai mult crturarilor moldoveni. Dup Azarie letopiseele se fac scrise n limba romn. Dup cum se poate observa, autorii celor trei cronici rmn indifereni la viaa din jurul lor, preocupai de efecte majore. Zbuciumul contemporanilor, cu problemele lor foarte grave, domnitori, boieri i popor de rnd nu ncape n fraza lor, mai mult sau mai puin meteugit. Deformarea perspectivei produce impresii stranii, iar senintatea naraiunii, care pune pe acelai plan cderea unui domnitor de pe cal cu o lupt pentru aprarea rii de invazia strin, las impresia c autorul rtcete ntr-o lume ale crui sensuri i scap. Aura de sfini cu care i mbrac domnitorii preferai trdeaz pcatul nesinceritii, cci tiu adevrul, fapt dovedit de nepotrivirile dintre relatrile comune despre anumii domnitori. i totui valoarea cronicelor acestea e incontestabil. Anume cronicarilor moldoveni le datorm i primele tentative de valorificare a proverbelor i zictorilor populare de larg circulaie la moldoveni i la popoarele mejiee. Scris n limba slavon de redacie medio-bulgar, cronografia voevodal din secolul XV-XVI neaprat a fost influenat de stihia graiului moldovenesc. Moldovenismele din cronic se refer la nume comune i proprii (omonime i toponime).

EPOCA CONTEMPORANA

4) Perspectiva etnica
Pe lng numeroase practici pgne, romii dein n general religia populaiei majoritare. Astfel, n conformitate cu religia predominant a Romniei, majoritatea romilor sunt cretini ortodoci. n ultimele dou decenii au exitat multe cazuri n care romi ortodoci s-au convertit la diverse culte neoprotestante (totui, majoritatea enoriailor acestor comuniti religioase nu sunt etnici romi, ci romni). n localitile cu o populaie predominant maghiar (n estul i nordul Transilvaniei), romii sunt fie romano-catolici, fie reformai (n funcie de confesiunea maghiarilor). De asemenea, n unele sate care dein (sau au deinut) o populaie sseasc exist mici comuniti de romi luterani (de ex. la Uila). O bun parte a romilor din Dobrogea sunt musulmani (aprox. 1% din totalul romilor din Romnia, una dintre cele mai nsemnate comuniti fiind cea din Babadag)

5)Despre manastiri
Cnd un frate nceptor vine din lume spre a rmne n mnstire este supus unei perioade de ncercare, de adaptare la noul mod de via. Prezena la slujbe, la ascultare i la trapez este obligatorie, ajutndu-l pe novice s-i cureasc mintea de cele lumeti. El intr ntr-o alt dimensiune - a vieii mnstireti. Astfel, participarea ntregii obti la adunatul fnului, la culesul viei, al cartofilor de pe cmp sau al merelor din livad, ajut la ntrirea comuniunii i a dragostei dintre frai. Svrite la timpul lor, fiecare ascultare de obte se mplinete cu un ritual propriu din care izvorte bucuria numai pentru cei care unesc munca cu rugciunea ca prezen vie a lui Dumnezeu n viaa lor. Legtura strns dintre ascultare i rugciune e relevat i de faptul c nimeni din mnstire nu este legat pe via de o anumit munc; paraclisier sau brutar, ofer pe camion sau pe IFRON, buctar sau trapezar, cntre, aghiograf sau sculptor, monahul sau fratele e dator ca oricnd s poat mplinii o alt ascultare n folosul obtii. n mnstire nu exist ascultri ci doar ascultare, de glasul, de voia lui Dumnezeu! Slujbele Bisericii intrnd n canonul ndatoririlor zilnice, n gndirea adesea dogmatic, radical, a monahilor, capt valoare de condiie a mntuirii, de Sfnt Tradiie, de aceeai importan ca i Sfnta Scriptur. Aceasta cu att mai mult cu ct melodiile i crile sunt vechi, limba pstrnd o coloratur arhaic, bisericeasc. Slujbele, n afar de a fi rugciuni, sunt i nevoine, osteneli, i n acelai timp sunt i instrumente ale trezviei. Ele in treaz pe vieuitor. Monahul, i nu numai el, n atmosfera slujbelor se deschide, se pune ntr-o disponibilitate de recepie a harului care i covrete inima, i-o umple de cldur.

Melodiile i textele ortodoxe vin din adnc de istorie, aducnd cu ele harul i mireasma sfinilor care le-au alctuit, fiind simite ca atare de cei care le cnt sau le ascult. Prin ele monahul particip la sfinenie i se leag, ca o verig nou, la lanul de aur al comuniunii cu cei dinainte, care s-au rugat cu aceleai cuvinte i cu aceleai melodii. Se roag pentru ei i pentru sine i tie c ntr-o zi, cu aceleai rugciuni i sentimente se vor ruga i pentru el cei care i vor urma n irul generaiilor viitoare. Slujbele asigur astfel comuniunea cu Biserica n totalitatea ei, cer i pmnt, de ieri, de azi, dintotdeauna. Trapeza este cea de-a doua Biseric a clugrilor. Dup rugciunea de binecuvntare a bucatelor, la fiecare mas, cu rndul, cte un printe sau frate citete cuvntul de folos prin care se hrnete spiritual ntreaga obte. Unul din btrnii starei ai Putnei (Printele Iachint Unciuleac) zicea mereu: Frailor, s nu mncm numai cu gura, ci i cu urechile. Dei n posturi mncarea pare a fi srccioas, totui, acum au loc cele mai mari bucurii duhovniceti. Astfel, a intrat n tradiia mnstirii ca n Postul Crciunului i n cel al Sfintelor Pati s se fac, cel mai adesea, clugrii sau tunderi n monahism. Rnduiala tunderii l leag pe monah de loc, de mnstirea n care accept nchinovierea, de obtea cu care se nfrete, de stareul care i devine Printe i care i d i un nume nou, ca la o adevrat natere. l va lega i de slujbele bisericii, de uniforma pe care o primete pies cu pies, cu artarea simbolului fiecreia, de puterea de a chema numele lui Iisus, care i se d odat cu metaniile i cu nvtura cum s le foloseasc. Rnduiala tunderii l nva pe noul monah smerenia, l nva ce s mnnce, cum s doarm, cum s vorbeasc. Ceremonialul acestei slujbe este dramatic, ncrcat de o solemnitate grav. Novicele, voind s intre n rndurile monahilor, are, ca i la botez, un na care l va ascunde, simbolic, sub mantie de rutatea demonilor i i va fi povuitor i ndrumtor toat viaa alturi de stare. Chiar dac i va alege ca duhovnic de spovedanie pe altcineva, naul i pstreaz calitatea pentru totdeauna. El poate de altfel s nu fie preot, ci simplu monah. Ritualul tunderii este adevrat tain, aceeai pentru toi, brbai sau femei. Ceremonialul se desfoar de obicei seara, la vecernie, sau noaptea la utrenie, n biseric, la lumina blnd a lumnrilor. Dup ce acesta, n auzul tuturor fgduiete c va pzii srcia, castitatea i ascultarea fa de toi, i se taie trei uvie din prul capului, n numele Sfintei Treimi, ca semn al lepdrii definitive de omul cel vechi, de poftele trupului i de cugetele cele nesocotite ncepnd, astfel, rzboiul cu sine nsui, cu patimile i cu puterile ntunericului din vzduhuri care nu se va sfri dect odat cu ultima suflare...

Dac naterea clugrului este tunderea, n tradiia monahal nunta acestuia este moartea. Departe de a fi prilej de tnguire, slujba nmormntrii aduce cu ea ndejdea bucuriei venice pentru cel ce s-a strduit n via s-L aib pe Dumnezeu ca Tat i Biserica drept Mam. Procesiunea scoaterii din biseric i a nconjurrii acesteia, prezena arhiereilor i a mulimii credincioilor, cntrile pline de ndejdea nvierii fac din slujba nmormntrii clugrului un prilej de prznuire duhovniceasc. Alte bucurii ale ntregii obti sunt vizitele pe care mari prini i duhovnici (ca P. Sofian Boghiu i P. Arsenie Papacioc) le fac uneori spre sfat i folos duhovnicesc mai ales celor tineri. De fiecare dat, pe 15 august, cnd este prznuit Adormirea Maicii Domnului hramul mnstirii - dar i pe 2 iulie, ziua de pomenire a Sfntului Voievod tefan, mulimile de pelerini vin la Putna pentru a se ruga i a primi binecuvntare. Acum sosesc romni de pretutindeni, din Basarabia, din nordul Bucovinei i din orice loc n care amintirea Sfntului tefan-Vod cel Mare i Bun devine foc viu n inima celor care triesc, gndesc i vorbesc romnete. Obinuit, duminica i n zilele de srbtoare, credincioii vin la mnstire aducnd fructe, ulei, pine sau alte prinoase, fie spre a fi binecuvntate pentru cei vii, dup rugciunea amvonului, fie pentru pomenirea celor adormii care se face att n timpul Sfintei Liturghii, ct i la sfrit de tot, printr-o slujb special numit parastas. n 1871, Mihai Eminescu definea Mnstirea Putna ca fiind Ierusalim al Neamului romnesc iar mormntul lui tefan cel Mare ca altar al credinei strmoeti. De atunci i pn astzi, an de an, Preedini i Regi, Patriarhi i Arhierei, poei, actori sau oameni politici vin la Putna spre a-i pleca genunchii n faa mormntului Slvitului Voievod, a crui candel este de-a pururi inut aprins de clugrii ce-L slujesc pe Dumnezeu, Neamul i ara.

6)Mitropolitul Varlaam
Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa

auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului. Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase: Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. Ca a nimica alta nu se asamana ispravile noastre intr-aceasta lume, numai fumului. Si nu numai ispravile noastre, ce si dzilele si anii si viata noastra, toate ca un fum trec. Si cine va petreace intr-aceaste fumuroase si inselatoare lucruri, aceluia-i iaste mentea intunecata cu intunearecul pacatelor si pohtelor trupului..

7)Mitropolitul Dosoftei
Alaturi de marile personalitati romanesti care au ilustrat viata noastra culturala din secolul al XVII-lea se asaza si figura mitropolitului Moldovei, Dosoftei. Acest Dosofteiu mitropolitul scrie Ion Neculce nu era om prost de felul lui; era neam de mazil (dupa o alta redactie a operei lui Neculce : Fecior de negutator). Prea invatat ; multe limbi stia: elineste, latineste, slovineste si alte. Adanc din carti stia; si deplin calugar, si cucernic, si bland, ca un miel; in tara noastra pre aceste vremuri nu se afla om ca acesta 1. Iar un copist rus al unui manuscris slavonesc a lui Dosoftei spune: :Traducatorul acestei carti sfinte, preasfintitul Dosoftei, mitropolit ortodox al Sucevei multi care l-au cunoscut vorbesc bine despre el2. Patriarhul Moscovei, Ioachim, intr-o scrisoare din 16 decembrie 1679, il compara pe Dosoftei, ca intelepciune, cu Moise, si ca iubire de adevar cu Solomon3. Se poate spune, fara exagerare, ca mitropolitul Dosoftei a fost una din cele mai laminate fete bisericesti ale ortodoxismului, care joaca un rol insemnat nu numai la romani, ci si in viata cultural-bisericeasca a Ucrainei si a Rusiei muscovite. Ceea ce este mai interesant, este faptul ca mitropolitul Dosoftei a scris si niste versuri asupra silabelor, in limba poloneza, pe care le publica in aceleasi Parimii si care n-au fost retiparite pana acum in literatura noastra4. Faptul acesta denota ca mitropolitul Dosoftei cunostea bine limba poloneza. Importanta Psaltirii in versuri a mitropolitului Dosoftei pentru literatura noastra veche este foarte mare. Cu toate defectele de limba si de forma, Psaltirea a avut o circulatie mare ; ca dovada ca a fost citita, este faptul ca unul din psalmii versificati, in spcial acei scrisi in ritmul cantecelor poporului nostrum, au patruns in literature noastra populara sub forma de cantece de stea. Asa este recunoscut psalmul 46, care incepe astfel: Limbile sa salte Cu cantece nalte Sa strige n tarie Glas de bucurie Psaltirea in versuri a lui Dosoftei a fost cea dintai opera mare versificata in romaneste si, date fiind calitatile ei poetice si popularitatea operei lui David, psalmii transpusi in versuri inspira increderea in vigoarea limbii romanesti, care

M. Kogalniceanu, Cronicele Romaniei, vol. II, Bucuresti, 1872, p.233

2 3

St. Ciobanu, Kiev, 1915. Ibidem, p.59. 4 St. Ciobanu, Versuri poloneze necunoscute in opera mitropolitului Moldovei Dosoftei, extras din Melanges Drouher, 1940.

de atunci inainte devine capabila de a imprima in melodia cuvantului toata gama sensibilitatii sufletului romanului. Citez un mic fragment din Psaltirea lui Dosoftei:

Catre tine am nadejde Doamne, candu-s in primejdie Si sa nu-mi vie stideala Preste veaci sminteala, Sa ma scoti din greutate. Si te pleaca de m-asculta, Se ma scoti din grija multa, Sa-mi hii domn si sprejeneala Si stanca despre navala La sfarsitul Psaltirii, Dosoftei tipareste si versurile lui Miron Costin privitoare la originea neamului romanesc. Terminand observatiile noastre cu privire la activitatea mitropolitului Dosoftei, Datele noi care s-au gasit in ultimul timp au permis a se stabili ca eruditul mitropolit al Moldovei se tragea dintr-o familie de negustori din Lvov, Papara, de origine macedoromana, care a stat mult timp in Moldova si ulterior a trecut in Polonia orientala. Acolo, acesta familie a jucat un rol insemnat in viata publica, fiind primita in randurile nobilimii poloneze5. Originea macedoromana a lui Dosoftei se confirma si prin unele macedoromanisme semnalate in opera lui de profesorul D. Gazdaru 6. Anul nasterii mitropolitului Dosoftei nu se cunoaste, dar, dupa unele date indirecte, el s-ar fi nascut in anul 1624. Cunostiintele mari ale mitropolitului Moldovei si preocuparile lui intelectuale ne fac sa presupunem ca el nu a fost un auto-didact, ci a urmat o scoala superioara bine organizata, asa cum era scoala fraternitatii ortodoxe din Lvov, unde se predau limbile latina, greaca, poloneza si slava bisericeasca si unde existau si catedre de retorica si poezia. Familia Papara, din care se tragea Dosoftei, era sprijinitoarea acestei scoli si, deci, viitorul mitropolit al Moldovei isi facea studiile la acesta scoala. Dupa terminarea studiilor, Dosoftei trece in Moldova, unde il gasim prin anul 1649 in calitate de calugar modest la manastirea Pobrata( Probota). In anul 1658, el devine episcope al Husilo, iar in anul urmator trece in aceasi calitate la Roman. In anul 1671, pe timpul domniei lui Duca Voda, ocupa scaunul de miropolit al Moldovei, pe care-l detine cu o mica intrerupere din motive politice _ pana in anul 1686. In acest din urma an, regale Poloniei, Jan Sobieski, facu o incursiune militara in Moldova, ocupa Iasul si-l lua pe mitropolitul Dosoftei in Polonia. Aici mitropolitul Dosoftei a fost nevoit sa stea la castelul Stryj si la manastirea Zolkiev pana in anul 1693, cand moare, la 13 decembrie, si este inmormantat la aceasta din urma manastire.
5 6

St. Ciobanu, Contributii privitoare la originea si moartea mitropolitului Moldovei Dosoftei, Bucuresti, 1920. D. Gazdaru, Contributii privitoare la originea, influenta si limba mitropolitului Moldovei Dosofteim, Iasi, 1927

Mitropolitul Dosoftei a lasat o urma adanca in viata religioasa a Moldovei, dandu-I acestei vieti un impuls nou. Prin reinfiintarea tipografiei, prin tiparirea de carti noi, in special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. Si activitatea lui se desfasoara in directia trasata de inaintasii sai, in legatura cu miscarea culturala provocata de catre mitropolitul Petru Movila. Principala opera a mitropolitului Dosoftei si prima lui scriere care a vazut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un orasel polonez, Uniev. Se vede ca mitropolitul Dosoftei, in anii lui de sedere la manastirea Probota si de pastorie la Husi si Roman, se ocupa intens de traducerea si de alcatuirea cartilor pe care le scoate intre anii 1673 si 1686. Psaltirea in versuri a necesitat o munca indelungata. El face la inceput talcovania acestii sfinte carti, carea iaste plina de ruga si plina de tainele ceale mare a lui Dumnezeu. Pentru aceia cu multa truda si vreame indelungata, el, cum a putut mai frumos , a trades aceasta carte din slavoneste. Aceasta traducere cu textul ei slav, care se deosebeste ca limba de limba traducerilor romanesti de atunci, a vazut lumina tiparului in anul 1680. Textul tradus in proza a fost tocmit in versuri , in cinci ani foarte cu usardie multa. Crescut in mediul cultural al Poloniei, unde poezia inca in secolul al XVI-lea ajunge la o mare perfectiune sub pana poetului umanist Jan Kochanowski (15301584), mitropolitul Dosoftei are o deosebita atractie pentru versificatie. Astfel, in toate tipariturile sale el publica niste stihuri la luminatul gherb a Tarii Moldovei. Iar in precuvantarea lui din Psaltirea in versuri Dosoftei ne da un fel de tratat de versificatie, prima lucrare in acest ge in limba romaneasca. In Molitvelnicul lui (1681) si in Parimiile aparute in anul 1683, Dosoftei tipareste o lunga Cronologie a Tarii Moldovei , scrisa in versuri silabice, compusa din 136 de randuri. Are si niste versuri dedicate patriarhului Moscovei, Ioachim. Operele talentatului poet Jan Kochanowski se bucurau la polonezi de o deosebita popularitate. Intre aceste opere, psaltirea vesificata este considerate ca opera de cea mai mare valoare7. Nimeni spune un istoric al literaturii poloneze pana la Mickiewicz n-a stiut sa exprime toate nuantele variate ale sensibilitatii sufletului omenesc, asa cum ele sun exprimate la Kochanoswki8. De fapt prin psaltirea lui versificata se creeaza limba poetica poloneza. constatam rivna lui fara de seaman pentru raspandirea cartii romanesti. Sub el nu apare nici o carte slavoneasca, cu toate ca el cunostea bine limba slava. Toate cartile publicate sub pastoria lui sunt rezultatul muncii lui, toate sunt traduse sau alcatuite de el. Limba scrierilor lui insa n-are cursivitatea si frumusetea limbii lu Varlaam sau a cronicarilor nostri. Intr-un studio mai vechi s-a remarcat ca in opera lui dosoftei ar fi marturisiri din care ar reiesi ca el a invatat romaneste mai tarziu9. Probabil ca limba romaneasca el a invatat-o mai tarziu. Este limba carturarului erudit, adeseori greoaie, lipsita de claritatea graiului, desi, alaturi de numeroasele slavonisme, si el intrebuinteaza cuvinte populare, chiar provincialisme.
7 8

Ignacy Chrzanowski, Historja literatury niepodlegtej Polski, varsovia, 1920, p.194. Ibidem, p.195. 9 Manuscris in Biblioteca Acad. Rom., nr. 2602.

Este necesar sa mentionam ca neobositul carturar al Moldovei, in ultimii ani vietii sale petrecuti in Polonia, desfasoara o activitate mare pe terenul culturii religioase din Moscova si Ucraina. Reforma bisericeasca, introdusa in Rusia de catre patriarhul Moscovei, Nikon, a dus la framantari mari cu caracter religios, care nu se termina nici pe la sfarsitul sec. al XVII-lea. In lupta darza ce se da pe chestiuni de dogme religioase si rituale intre doua partide acea latina si cea greceasca, la care a fost chemat sa-si puna cuvantul si Nicolae Milescu, mitropolitul Dosoftei isi da contributia sa pretioasa. El traduce din greceste si slavoneste opera lui Simeon de thesalonic, despre erezii , pe care o traduce si Nicolae Milescu, si o trimite in manuscris patriarhului Moscovei, Ioachim, si mitropolitului Kievului, Varlaam Iasinski.

8)Antim Ivireanul
Cel mai de seam ierarh al rii Romneti, deopotriv pastor i nvtor, a fost i rmne Mitropolitul Antim Ivireanul . Dei n-a fost romn de neam, prin harul cuvintelor i al vieii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit i preuit de poporul nostru , care a vzut n el un adevrat om al lui Dumnezeu . Aa se i explic decizia Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne din iunie 1992, prin care strlucitul ntre ierarhi, Antim Ivireanul , a fost confirmat (oficial ) n rndul sfinilor, ca Ierarh Martir , prznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tnrul este luat rob de turci i adus la Constantinopol. Aici este rscumprat de Patriarhia ecumenic unde i nva sculptura n lemn, pictura i broderia, precum i limbile greac, turc i arab. n jurul anilor 1960, binecredinciosul voievod Constantin Brncoveanu l aduce n ara Romneasc, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huilor. Intr n cinul monahal i este hirotonit preot, ntre anii 1691 1694 prelund i conducerea tipografiei domneti din Bucureti , unde tiprete trei cri. Dup 1696 este egumen la mnstirea Snagov unde, pn n 1701, tiprete alte 15 cri dintre care 5 n romnete, iar una bilingv Liturghierul greco-arab (1701), prima ediie n limba arab, pentru credincioii din Antiohia. Revine apoi n Bucureti, vreme de 4 ani, continund s tipreasc alte 15 cri n special de cult. Pentru viaa sa nalt duhovniceasc oglindit i activitatea sa cultural, a fost ales episcop al Rmnicului la 16 martie 1705, ntemeind i aici o tipografie , unde n 3 ani, scoate la lumin 9 cri ntre care 3 n romnete i 3 n ediie bilingv slavo-romn. Scrie Tomul bucuriei,(1706) contra catolicilor i Liturghierul cu Molitvelnicul (1706), primele ediii romneti din Muntenia. Potrivit recomandrii testamentare a mitropolitului Teodosie ( + 27 ian. 1708) care pstorise credincioii din ara Romneasc timp de 40 de ani, la 22 februarie 1708, episcopul Antim este nscunat mitropolit, de fa fiind i patriarhii Alexandriei i Ierusalimului. Tiprete la Trgovite , ntr-o nou tipografie, 18 cri (11 n romnete), introducnd n cult limba poporului i desvrind ceea ce se ncepuse sub Matei Basarab ( tipicul) i erban Cantacuzino ( textele biblice ). Erau deja tiprite n romnete, deci, Psaltirea (1710), Octoihul (1712),

Liturghierul (1713), Catavasierul , Ceaslovul (1715). Rmn totui netraduse Mineiele, Triodul i Penticostarul. n 1715 mut tipografia n Bucureti, n noua mnstire, ctitoria sa, cu hramul Tuturor sfinilor. n total, Sfntul Antim a tiprit 63 de cri, 39 cu mna sa, 21 n romnete, 4 fiind scrise de el nsui. Multe cri sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mna lui, de o miestrie i frumusee deosebit. ntre crile de folos sufletesc puse la ndemna credincioilor se numr i Didahiile ( predicile) sale, precum i nvturile cretineti (1700). De asemenea, preocupat de grija romnilor din Transilvania, Sfntul Antim, n 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia s tipreasc unele lucrri i cri de cult ortodoxe. Chiar dup dureroasa dezbinare din 1701, Mitropolitul Antim trimite scrisori de mbrbtare ctre romnii din cheii Braovului, ndemnndu-i s rmn statornici n dreapta credin, hirotonindu-le preoi i diaconi. nflcrat patriot i lupttor mpotriva asupririi turceti, ca i voievodul i susintorul su Constantin Brncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, n primvara anului 1716; forat s-i de-a demisia i refuznd-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenic, urmnd s fie nchis pe via n Mnstirea Sfnta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, ns, ostaii turci l-au omort, aruncndu-i trupul n apele rului Tungisa, lng Adrianopol. Abia dup 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenic a anulat nedreapta sentin de caterisire dat asupra marelui Ierarh i Mucenic Antim.

9)Raportul intre religie si politica

n spaiul cultural cretin, orice discuie despre raportul dintre religie i politic ncepe cu (sau ajunge la) episodul n care Isus, privind dinarul, a spus fariseilor i irodianilor c trebuie dat Cezarului ce-i al Cezarului i lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu (Matei, 22; Marcu, 12; Luca, 20). Lectura rapid a acestei pilde duce la concluzia c lumea e schizofren, c exist un spaiu care aparine lui Dumnezeu i un spaiu care aparine Cezarului, c politica i republica snt un fel de n-sine autonom, deprtat sau, n cel mai bun caz, inadecvat religiosului. n realitate, n aceast parabol, Cristos nu divide lumea, ci desacralizeaz spaiul de putere al Cezarului, pstrndu-l nsine autonom, deprtat sau, n cel mai bun caz, inadecvat religiosului. n realitate, n aceast parabol, Cristos nu divide lumea, ci desacralizeaz spaiul de putere al Cezarului, pstrndu-l ns n unitate cu lumea lui Dumnezeu. Nicieri nu spune Isus c n lumea Cezarului nu se aplic regulile lumii lui Dumnezeu. n lumea Cezarului, puterea lui Dumnezeu este tot la fel de mare, numai c se exercit mediat, prin libertatea omului i prin puterea Cezarului. Mai precis, se exercit cu sau mpotriva libertii omului i a puterii Cezarului. Evoluia democraiilor, care au statuat cu valoare de principiu fundamental laicitatea statului, pare s confirme acest lucru. Religia devine o chestiune privat, sentimentul religios trebuie reinut cnd ne aflm n Parlament, iar Dumnezeu a rmas doar o referin alternativ n jurmintele formale pe care demnitarii le depun la preluarea funciilor. i totui, trebuie evitat confuzia pe care prea muli o fac, ntre statul laic i statul ateu. Statul laic nu este un stat ateu. O prim observaie este aceea c democraiile occidentale pot nflori numai n contextul statului laic, n vreme ce statul ateu nu poate fi dect totalitar. Decizii precum acelea de a elimina orice nsemn religios din spaiul public snt tipice statelor atee, i nu statelor laice, ceea ce le face absolut nedemocratice. Statul laic permite oricrei religii s asume partea care i se cuvine din spaiul public, aa cum permite i ateilor s i manifeste necredina n public. n fond, religia i politica snt foarte asemntoare. A ndrzni chiar s spun c, n sens antropologic, ambele solicit acelai palier al fiinei. Asemnarea vine din faptul c i religia i politica pun omul n raport cu acelai lucru: puterea. Contactul cu puterea a statului, a sistemului social sau a lui Dumnezeu are un impact decisiv asupra omului. Experiena puterii este ntr-o asemenea msur obligatorie pentru oameni, nct ea ne apare adesea ca fiind necesar. Ontogeneza speciei noastre este de neconceput n absena forei modelatoare a puterii. Precizez c, n siaj foucaultian, neleg prin putere nu att coerciia, ct capacitatea de a determina pe cineva s aib un anumit comportament sau anumite opiuni prin propria voin, liber exprimat.

10)Invataturile lui neagoe basarab PILD PENTRU CEIA CE FAC MILOSTENIE, I PENTRU VIAA LUMII ACETIA. DIN CARTEA LUI VARLAAM

Cuvntul al aptelea:
Frailor i feii miei, s pricpei nchipuirea pildei acetiia. Era o cetate ntr-o lature de loc, care o am auzit de nite oameni foarte nelepi. i avea oroanii acei ceti obici aa, nc din vremi de dmult: cndu i punea mprat, ei lua un om netiut i strein, care nu tiia nimic cum iaste obiciul acei ceti, i pre acela rdica i-l punea mprat. Deacii el, deaca s stura de toate buntile i s ndulcea n toate biruinele i-i fcea toat voia i pohtele lui pn ntr-un an, i ncepea de-acii nainte a fi fr' de grij i tot s ospta i s mbta i s veselea fr de grij, i gndea c va s mpreasc mult vrme tot aa, deci, fcnd el tot aa i gndindu lucruri ca acstea, numai ce s scular cetenii i-l dezbrcar de hainele cle mprteti i-l scoaser din cetate gol i-l trimiser la zatocenie, care era departe, ntr-un ostrov. i acolo n-avea nici bucate, nici haine, nici nimic, ce lcuia tot n flmnzie i n goltate, mai mult dect ndjdea ce avea el cndu era mprat, de bucurie. i toat ndjdea lui i s schimb n mar grij i scrb. Aa fcnd cetnii acia, precum le era obiceaiul, odat puser mprat pre un brbat foarte nelept i socotit. i avea cugete roditoare i gnduri, i nu s apuc numaidect de bogiia care era nnaintea lui, nici era fr de grij. Ci tot socotea i cugeta de scoaterea celoralali, cum fur scoi i gonii pentru negrija lor, i gndea cum va face s-i tocmeasc lucrurile sale bine. Deci aa socotindu i iscodindu, auzi de un svetnic neleptu, i-i spuse toate obiceiurile acelor cetni, i-i spuse i acel loc de izgoan i de lips, i cum s va ntri, i aa toate le nva s i le tocmeasc, fr de sminteal. Deacii, deaca auzi aa i pricepu c dup acea vrme puin va s s trimi i el ntr-acel ostrov, ls acea mprie necredincioas i strein streinilor i dchise avuiile sale, pre carele avea atunce putre neaprat, i luo avuie mult i o dde la nite slugi credincioase ale sale i o trimise ntr-acel ostrov unde vrea s fie i el gonit. i pn a s umplea anul acela, el i fcu multe curi i case frumoase i fntni de ap i pomi frumoi i cu miros bun. Iar cndu fu s s umple anul acela, el vzu mestecarea n oamenii cetii acia, c vrea s-l scoa, i grbi mai naintea gonirii sale i s mut n ostrovul acela, unde trimisse avuiia sa mai denainte vrme i-i gtise case i mprie vcinic. Iar mpriia cea strein, el o ls streinilor. Aijderea i voi, feii miei, nu fii ca acei mprai nebuni mai denainte, carii nu-i gtir lcauri ntr-acel ostrov, ci s dder numai spre beii i spre ospe i spre alte lucruri care nu le era de folos, iar de numele lui Dumnezeu nu grija, nici milostenie nu fcea, i puinea vrme s sfri zilele lor, i fur nchii n temniile iadului. Iar voi, feii miei, rvnii acelui mprat neleptu care-i trimesese bogiia sa mai nainte ntracel ostrov i facei milostenie i sracilor i lipsiilor, ca s aflai i voi avuiia voastr n cer, unde vei s lcuii n vci, ca acolo iaste mpria cea vcinic i bucuriia cea netrectoare. O, iubiii miei fii, c de aceasta bun i credincioas mrturie am pre sveti Ioan Zlatoust. C zice: Mari lucru iaste de cei ce fac milostenie. C milosteniia s va luda la judecat i milosteniia iaste ludat, ca cnd ar ei un mprat cu otile

sale i s pue o proc n vrful unui prjini nalte, i s zic s sgte otile ntracea proc. Deacii otile toate s-ar nevoi, care pre care s-ar ntrce s loveasc semnul, ca s ia dar i s aib cinste de la mpratul. Aijderea i cei ce fac milostenie sracilor i miilor i vduvelor de carei n-au nimeni nici o grij. C aa sunt i oftrile lor, i mergu ca sgeile n urechile domnului Hristos Savaoth; deci numai un cuvnt de ale acestora de va ntra n urechile Domnului Savaoth, deacii toate pcatele voastre s vor curi. ns, feii miei, milostenie s cade s s fac cu curie, cu postu, cu smerenie, cu rbdare, cu inre i cu cinstea tmerii lui Dumnezeu, carea iaste mai nti de toate, cum i Ioan Lstvicinicul griate zicnd: Orice om va face milostenie fr lucruri ca acstea, acela s nchipuiate unui om ce ar face o livade frumoas i s pue de tot feliul de pomet ntr-nsa, iar ap s nu fie. Deacii, de ce folos i iaste? Pentracia, fraii miei, nelgei i v aducei aminte, cum am zice, s mpreunai milostenia cu curiia, cu postul, cu ruga, cu oprirea cu alte bunti curate, ca s v fie livadea i grdina frumoas i bun i desvrit, cu izvoar de ap, i ntr-acia s lcuii cu Hristos n vcii vcilor. Venii, frailor i feii miei, venii i v apropiai ctr Domnul nostru Iisus Hristos i v rugai lui n toate zilele i n toate nopile i n toate ceasurile, ca s v izbveasc pre voi i sufletele voastre din focul ce va s fie i de cugetele cle rle i ficlne ale sataniei. C hicleanul satana multe meteuguri are i tie, i n multe chipuri muncte s dspar zidirea lui Dumnezeu de la luminata faa lui. Socotii i vedei cte meteruguri are satana de rle n inima sa. C Dumnezeu fcu pre om dup chipul i dup podoaba sa, adec pre Adam, i-l puse n raiu ii dde hrana cea bun a raiului i cu miroslele lui cle frumoase, i-l fcu s fie monean raiului. i fu Adam zidit i fcut de minile lui Dumnezeu, iar nu din pcate ca noi, i-i dde duhul su cel sfntu i fu viu i-i dde i nvtur bun. Iar pizmaul i dumanul nostru satana, cu hicleugul su acel ru, cum scoase pre Adam den raiu i cu sfatul lui clc porunca i nvtura lui Dumnezeu. Ce ns, mcar dei grei, iar nu czu n oceainie, ci zu mpotriva1 raiului i plnse cu umilin i cu lacrme calde i cu glas de amrciune zise: Miluiate-m, Doamne, pre mine cel czut i care m-am lipsit de hrana i de bucuriia raiului. Deacii Dumnezeu cel bun, cu mila sa cea bun, s milostivi i-l priimi iari. nc mai socotii i aceasta, feii miei, i vedei, frailor, c i din cei 12 ucenici ai lui Hristos, carii dea n toate zilele i n tot ceasul ntru nvturile cle bune i nespuse ale lui Dumnezeu i era toi dinpreun cu Domnul nostru Iisus Hristos, i dintr-acetea nc nu putu rbda pizmaul i vrjmaul nostru satana, ce cu meteugul lui cel mult i hiclean i cu gndul lui cel ru i cu nlciunea lui nl pre Iuda cel nebun i fr de minte den Iscariot. i-l priimi fctoriul cel fr de lge Iuda i nu vru s priceap lucrurile lui Dumnezeu, ci s mprieteni cu satana i de bun voe a sa luo muncile cle cumplite i tartarul cel rece i ntunrecul cel osebit. i iari, pre cei 40 de mucenici, fiind diavolul cu ranele sale cle rle, nu putu rbda, ci i dintracetea nc luo unul i-l pierdu. Iar Dumnezeu cel viu nu vru s lase s s umple gndul lui cel ru i hiclean, ce grbi i tocmi altul din fptura sa, i-l scul n locul celui czut, i fur cuvintele lui Dumnezeu deplin. i fur adevrat 40 de mucenici ncununai cu cununi, iar socoteala i chibzuiala hicleanului diavol fu stricat i sfrmat. Pentr-acia,

frailor i feii miei, fugii i iar fugii de cugetele cle rle i hiclne ale satanii, cum fugi i Lot de Sodoma i de Gomora, aa fugii i voi ziua i noaptea i n tot ceasul i v curii minile i v le trezvii. i s nu v ludai c vei birui i vei sfrma pre pizmaul nostru, pre satana, i-l vei zdrobi suptu picioarle voastre cu postul i cu ruga i cu milosteniia sau cu nelepciunea voastr. C satana iaste o fiar zvpiat i cumplit, i iaste mai de mult nc dect Adam, i cu nlciunea lui scoase pre Adam din hrana raiului i pre alii pre muli den zidirea lui Dumnezeu, carii era ngduitori lui Dumnezeu i vorbiia cu Hristos. Iar alii fcea milostenii, i fcea i lucruri hiclne; pentr-acia fur lipsii de mpriia ceriului. i de atuncea cte ruti au fcut pn acum, i ntr-aceast vrme tot face, i de acum nainte totdeauna muncte s fac ru fpturii i zidirii lui Dumnezeu pn n sfritul lui. Ce, iat, frailor i feii miei, c v nv cu ce vei putea zdrobi capul satanii. C i-l vei zdrobi cu acstea: cu inim curat i cu minte ntreag, cum griate i prorocul, de zice: nceptura nelepciuni-i frica lui Dumnezeu. C frica lui Dumnezeu iaste mum tuturor buntilor, frica lui Dumnezeu curte mintea i o nal ctre Dumnezeu, i de la Dumnezeu s pogoar mila i mila ntrte pre om i ntrirea lui Dumnezeu iaste rdicina bucuriei i din rdcina dumneziirii s nate postul. Postul nate ruga, rug nate smerenie, smereniia nate curie, curiia nate milostenie, iar mila lui Dumnezeu va sfrma i va zdrobi capul satanii. i nc i pre pmnt iaste periciune pcatelor, i n ceriu tuturor sufletelor ndreptare; pentru c toate scripturile laud hrana i mirosul cel frumos al raiului, ctr care toat pohtirea lui Dumnezeu pohtte s ajung. Drept acia nu v ntindei minile i cugetele ntr-alte pri, ci v ndjduii minile numai pre cuvintele lui Dumnezeu, cum zice prorocul: Pune-i grija ta pre Dumnezeu i acela te va hrni. i aceasta s tii, o iubitorii de Htistos cretini, c eu robul lui Dumnezeu, mcar de sunt i mai pctos dect toi oamenii, ce ns ct am putut pricpe, despre oarecare parte, n-am putut afla alt raiu mai bun i mai dulce dect faa Domnului nostru Iisus Hristos. C acela, frailor i feii miei, iaste raiul i acela iaste domn, acela iaste veseliia i bucuriia tuturor bucuriilor i acolo, la dnsul, sunt multe i nencetate glasuri i cntece ngereti i acolo iaste lumina lumii cei netrectoare, carea pctosul om nu poate cu mintea s o socoteasc, nici cu limba s o spue, cte bunti au gtit acolo Dumnezeu celor ce-l iubescu. Deci, iubiii miei, unde va omul s crce alt mil sau s s ndulceasc cu cugetul de alt raiu sau s afle alt bucurie, fr numai luminata faa lui Dumnezeu? C nu iaste omului alt mil mai mare dect s motenze cu faa lui Dumnezeu. Pentr-acia, frailor i feii miei, v pzii s nu cumva s v lipsii de aceast fa bun i dulce a acestuia, c de v vei dspri i vei rmnea sraci de faa cea bun a Dumnezeului celui viu, dcii ct jale i munc i foc cumplit va fi atunci omului aceluia ce s va dspri di dnsa. Aijderea iar ne aduce aminte i ne spune Scriptura i de nfricoatul i adncul iad i de muncile cle cumplite i de tartarul cel rce i gheena focului cea nestins i de ntunrecul cel osebit i viermii cei neadormii i scrnirea dinilor i de alte munci multe, rle, cumplite i amar. Care muncile i rutile lui nimeni nu le poate spune care au fcut Dumnezeu vrjmaului nostru diavolului. i acolo lcuiescu toi cei ce

vor sluji rlei i spurcatei voiei lui. Pentr-acia, frailor i feii miei, tim i noi i cunoatem acle munci rle i amar. Ci deaca ne vom dspri i ne vom lipsi de faa Domnului nostru Iisus Hristos, deacii ce vpae i foc iute vom atepta atunci sau ce judector vom mai atepta s ne judece, c nu ne vor mai trebui ali mozaviri, nici alte mrturii mincinoase s ne mrturiseasc lucrurile cle rle, care iaste grozav i urt i a le gri omul i a le auzi. C noi nine ne vom osndi i ne vom judeca i vom vdi viaa noastr, care o am vieuit ru i vom fi dai tuturor muncilor celor rle i amar. Drept acia, iubiii miei, pzii-v i v ferii trupurile i sufletele curate i nespurcate de toate spurcciunile i de toate lacrimile ce nu s cad nici s cuvin, i de mozaviriia hicleanului, ca s v ndulcii de Domnul i s fii jertv priimit i plcut lui Dumnezeu i nevinovat. C lumea aceasta va trce i cu toate pohtele ei, c zice i Dumnezeu: Pzii-v, s nu s ngreuiaze inimile voastre cu mncri peste stul i cu beii i cu grijile lumii acetiia. C iaste scris, c are pucrii den care nimeni nu va putea scpa s fug, i ncuitori vcinice; c nimeni nu va putea scpa din minile lui cle dumnezeieti. ntr-alt loc, iar zice: Nu v ferii a face bine celui ce-i trebuiate facerea de bine, c n toat vrmea are mna voastr ajutor. i iar zice: nprumutai pre Dumnezeu pe pmnt, deaca v iaste voia s luai plat cereasc?, cum am zice viaa cea de veci. Pentr-acia, frailor i feii miei, cci dei i v lenevii cu lucrurile acetii lumi nltoare i pentru ce priimii bucurie n inimile voastre i v dai trupurile lenii? Au doar nu tii c vom s ne trcem ca o umbr? Dar ce v foloste bucuriia i veseliia, care o avei pururea n inimile voastre? Dar nu tii, o, frailor i feii miei, c 3 lucruri stau totdeauna naintea ochilor notri i vei s le cercetai i s le ispitii i cu trupurile i cu sufletele voastre? Iar voi niciodat nu v aducei aminte de frica i de grija lor. Dar nu tii care sunt acste 3 lucruri mari? Lucrul cel dinti iaste ceasul morii, cnd s desparte sufletul de trup, ca cum s-ar dspri un priiaten de alt priiaten al lui drag i foarte iubit. Deci atunce ct fric i cutremur, cu jale i cu plngere, va fi ntr-acel ceas nfricoat, care nu poate omul s spue, nici s-i aduc aminte, cte lacrme i suspini i plngeri cu umilin vor trebui atuncea den toat inima, cci c trupul va mrge n pmnt, dup cum au poruncit Dumnezeu i au zis: Din pmnt eti i iari ntr-acelai pmnt te vei ntoarce, iar sufletul va mrge s s ispiteasc. Al doilea lucru sunt vmile cle nfricoate, unde stau vrjmaii i nltorii notri, carii totdeauna ne nva s facem ru, ca s ne dsprim de faa lui Dumnezeu; iar noi n-am gndit niciodat c vor s stea naintea noastr toate lucrurile noastre aiavea, unde sunt, cumpenile cle drepte i nefarnice. i ngerii lui Dumnezeu nc vor sta cu fric, pre carii noi pnacum nc nu i-am vzut, nici i-am cunoscut. O, vai de noi, fraii miei, ce rspunsu vom da atuncea naintea lui, cnd nici un lucru bun n-am fcut, ca s ne fie ajutoriu naintea sfinilor lui ngeri! Al treilea lucru iaste mai mare i mai nfricoat, unde va dea mpratul pre scaunul su n ceriuri i-i vor sluji mii de mii de ntunrece de ngeri, iar sufletul omului celui pctos va sta naintea lui legat cu lanuri de hier. i mpratul acela iaste drept i nefarnic i nu judec pre mit, ce judec pre fietecine dup lucrurile i faptele sale. Deacii, deaca s vor sfri i s vor umplea acstea 3

lucruri, numai ce va atepta sufletul omului rspunsu de la atotiitoriul Dumnezeu, s s trimit i s ncorunze n raiu, sau s fie osndit i ntrit cu legturi de hier i aruncat n focul cel de veci i n adncurile iadului cle mai den fundu. O, iubiii miei, atuncea cnd vom fi osndii de la faa Domnului nostru Iisus Hristos, ce ne vor ajuta lacrmile i plnsul cel cu suspini, cnd ne vor sfrma vrjmaii notri sufletele i ne le vor drpna fr de mil? Vedei, iubiii miei frai i fii, cte nevoi i frici i griji i patime au sufletele omeneti pn vor ntra ntru bucuriia Dumnezeului lor. Dreptu acia, n tot ceasul s avei frica lui Dumnezeu n inimile voastre i s iubii poruncile lui i s facei voia lui, ca s motenii cu Hristos ntru cmara lui cea cereasc i s fii prtai hranei raiului, n bucurie netrectoare, i n vcii vcilor, amin.

EPOCA MODERNA

11)Viata cotidiana si religia

Una dintre cele mai dese imputari care se face astazi Bisericii Ortodoxe este lentoarea sau chiar neputinta ei de a se adapta realitatilor timpului prezent, postmodernismului. Ortodoxia este vazuta ca o religie traditionalista, rigida, in care o fractiune importanta a membrilor ei viseaza la o restaurare a relatiilor Biserica stat, Biserica - societate, asa cum se manifestau ele in Evul mediu timpuriu in Imperiul Bizantin, in Biserica Ortodoxa orice tentativa de abordare lucida a problemelor ridicate de modernitate si redesenarea societatii in ansamblu este perceputa ca un act de tradare, incapacitate intelectuala de a intelege trairea ortodoxa, rea-vointa. Spre deosebire de aceasta Biserica, ale carei radacini coboara pana la predica Mantuitorului si kerigma apostolica, cultele religioase crestine de factura occidentala sunt mult mai implicate in viata cotidiana a societatilor in care activeaza si, mergand in pas cu vremurile, isi adapteaza actiunile la asteptarile omului modern. Realizarile sunt notabile, cultele religioase fiind actori sociali importanti in multe state europene. Nu acelasi succes l-au avut, insa, in schimbarea si sanctificarea omului si cosmosului, in nasterea omului nou dupa cuvantul Scripturii. Omul timpurilor moderne ramane legat in vechea economie luciferica: a egoismului, a instinctelor, deseori nereusind sa depaseasca valorile unei biologii ce ne aseamana regnului animal, facand sa paleasca in el chipul lui Dumnezeu. Osatura relatiilor sociale moderne o reprezinta legalismul, reglementarile impuse de forurile conducatoare ale societatii si pastrate prin puterea de coercitie a statului. Tot ceea ce tine de implicare afectiva, de sentiment, de relatii profunde ce conduc catre comuniune sunt impinse sistematic in sfera privatului, a afacerilor particulare ce nu au voie sa se manifeste in public decat strict controlat, pentru ca nu cumva simtamintele si credintele, intime persoanei, sa

aduca atingere aproapelui. Comunicarea imbraca haina utilitarismului si, astfel, omul contemporan nu mai poate evolua catre comuniune facand ca aproapele, in numele caruia ne-am `civilizat` prin suprimare comportamentul si pornirile sufletesti, sa devina tot mai departat. Teologia, cea care trebuia sa conduca la teoria - vedere a lui Dumnezeu - devine teologie sociala, o implementare la nivel social a principiilor milei crestine, o forma a filantropiei organizata dupa regulile stiintelor moderne.

12) Diferentele dintre biserica ortodoxa si cea catolica

- Exista purgatoriu, precum zic catolicii ? - Purgatoriu nu este. catolicii zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare, unde merge sufletul cateva sute de ani si se curata acolo, apoi trece in Rai. Nu exista asa ceva. Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua - raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa ... Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica. Cei mai mari dusmani ai catolicilor sunt protestantii si calvinii. Ei s-au rupt de Biserica Catolica la anul 1517, prin Martin Luther, fiind urmat de Zwingli, Calvin si Hus. Care sunt punctele principale care ne despart de catolici ? Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt : 1 - Intai este filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan ) 2 - Al doilea este suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru ! 3 - Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma noua respinsa de Biserica Ortodoxa. 4 - Al patrulea este purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura. 5 - Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii. 6 - Catolicii mai au o dogma noua : imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii. 7 - Au substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile

se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati ... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri. 8 - Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie. 9 - Ei au si indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, nau ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune. 10 - Si mai este un punct important : mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc. Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigore Dialogul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana. Iata acestea sunt punctele dogmatice si canopnice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica. Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.

Parintele Cleopa

13)"Tatal nostru" in alfabetul chirilic

Traducere: Tatl nostru, carele eti n ceriuri, sfinascse numele tu: Vie npriia ta: Fie voia ta, pre cum n ceriu, i pre pmnt. Pinea noastr cea de toate zilele, dneo noao astzi: i ne iart noao datoriile noastre pre cum i noi ertm datornicilor notri: i nu ne

duce pre noi n ispit, ci ne izbveate de cel ru. C a ta iaste npriia, i Putearea, i mrirea n veaci, amin.

CONCLUZIE
Dimensiunea religioasa a calauzit nu numai existenta, da si conceptia celor care au scris in aceasta perioada. Ei cred ca tot ce se petrece pe pamant este hotarat de Dumnezeu, dupa cum marturiseste si Miron Costin: Orice nevointa pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate. Dintotdeaua religia a fost piatra de temelie a umanitatii, fiind nu numai motivul evolutiei dar totodata si centrul acesteia. Lucrul acesta a fost posibil prin credinta si prin cultura diferitelor popoare in diferite momente ale istoriei

BIBLIOGRAFIE

1. Huizinga,Johan,Amurgul evului mediu,Bucuresti,Editura Univers,1970; 2.Blaga,Lucian,Spatiul mioritic,Bucuresti,Editura Minerva,1985; 3.Chimet,Iordan,Dreptul la memorie,Cluj-Napoca,Editura Dacia,1993; 4. Zugravu, Nelu, Geneza cretinismului popular al romnilor, Institutul Romn de Tracologie, Bucureti, 1997; 5. Papadima, Ovidiu, O viziune romneasc asupra lumii. Studii de folclor, Bucureti, 1941 6. Bernea, Ernest, Cadre ale gndirii populare romneti, Editura Cartea Romneasc, Bucureti, 1986 7.Limba si literature romana,Manual pentru clasa a XI-a,Editura Humanitas,Alexandru Crisan,Liviu Pamadima,Ioana Parvulescu,Florentina Samihaian,Rodica Zafiu; 8. Ciobanu Stefan, Istoria literaturii romane vechi,Editura Eminescu, Bucuresti, 1989; 9. Antim Ivireanul,Didahiile,Editura Minerva,Bucuresti 1985,pag 111