Criza monedei euro/criza prin care trece moneda euro a devenit atat de serioasa, amenintatoare si de neoprit/necontrolat, incat chiar

si discutiile despre salvarea monedei nu fac altceva decat sa alimenteze panica deja crescanda. Investitorii si-au dat seama/au mirosit ca cei care conduc Europa par mai neinteresati ca niciodata de situatia creata. Si totusi, daca politicienii nu fac repede ceva pt a convinge lumea ca dorinta lor de a proteja/ mentine euro este mai mare decat capacitatea pietelor de a miza pe euro/ de a specula moneda, moneda unica se va prabusi. Deoarece liniile de credit sunt reduse, iar cei din afara domeniului cer sa se ia masuri, nu numai euro se afla in pericol, dar si viitorul UE si bunastarea economiei lumii. Este absolut rational sa se creada ca, in mare parte, totul depinde de deciziile luate de politicienii europeni aflati intr-o continua disputa si care subestimeaza situatia cu care se confrunta. Dar, in momentul de fata, singura solutie de a stopa decaderea euro ar fi o dorinta /vointa/intentia suprema a tuturor guvernarilor din zona euro de a crea un baraj de masuri economice care sa impiedice criza si sa ajute euro sa-si recapete puterea. Se va plati un pret mare/ costurile vor fi imense. Cativa/ unii oameni, printre care si acest ziar/aceasta publicatie, vor, fie sa se intervina puternic asupra pietelor financiare, fie sa se schimbe suveranitatea nationala, acordandu-se Europei. Insa nu sunt prea multi nici cei care intampina cu bucurie o impartire mai mare (a acesteia) intre cele 17 state din zona euro si celelalte 10 membre ale UE. Doar ca alternativele/solutiile sunt mult mai rele/proaste. Acesta este crudul adevar pe care cancelarul Germaniei, mai ales, dna Angela Merkel trebuie sa-l explice oamenilor sai. Un plan de salvare trebuie sa faca 4 lucruri rapid; mai inainte de toate, trebuie sa clarifice care dintre guvernele europene sunt falimentare si care sunt lipsite de capital (ilichide), oferind ajutor nelimitat statelor solvente, dar reorganizand datoria acelor state care nu o mai pot plati. In al doilea rand, trebuie sa sprijine bancile europene pt a se asigura ca acestea pot face fata in cazul in care un stat suveran nu-si plateste datoria in totalitate. In al 3lea rand, politica macroeconomica din zona euro concentrata pe/preocupata de reducerea bugetului trebuie orientata spre o crestere a acestuia. In cele din urma, trebuie sa inceapa procesul de stabilire a unui sistem nou, pt a nu mai genera niciodata o astfel de incurcatura. Realizarea ultimei cerinte/parti va necesita mai mult timp; va presupune tratate noi si obtinerea de aprobari din partea parlamentului si a alegatorilor. O decizie trebuie luata, fara intarziere, si asupra celorlalte puncte (sa spunem in timpul unui weekend, cand pietele sunt inchise) urmarindu-se clar ca guvernele europene si Banca Centrala Europeana sa actioneze impreuna pt a pune capat acestui cerc vicios de panica, in care finantele subrede ale guvernelor, instabilitatea bancilor si ingrijorarile legate de cresterea mica se alimenteaza reciproc. Pana acum, masurile luate de zona euro s-au bazat prea mult pe 2 lucruri: austeritate si amagire/inselaciune. Prioritatea a fost scaderea brusca a deficitului bugetar de unde si cresterea taxelor si reducerea cheltuielilor. Dar aceasta reducere fiscala colectiva imensa este contrara propriilor interese. Faptul ca economiile subrede intra in recesiune nu face altceva decat sa mareasca ingrijorarea cu privire atat la datoriile guvernului cat si la bancile europene. Si reducerile bugetare nesemnificative nu rezolva problema reala a acestei incurcaturi, ceea ce face sa scada credibilitatea. Italia si Spania sunt vulnerabile in aceasta privinta nu pt ca sistemul financiar a decazut ci pt ca investitorii se tem sa nu fie obligati sa intre in incapacitate de plata. Cererea este de vina pt pierderea increderii. Liderii europeni au negat, in nenumarate randuri, ca Grecia se afla in insolventa (cand toata lumea stie ca se afla) nereusind sa faca o legatura intre aceasta si situatiile asemanatoare din Spania si Italia, care sunt solvente, dar duc lipsa de fonduri lichide/fonduri disponibile. Scuza invocata ar fi aceea ca restructurarea datoriei Greciei ar putea deveni contagioasa. De fapt, refuzul de a accepta inevitabilul a subminat asigurarile/garantiile pt guvernele solvente. In loc de austeritate si pretentii, un plan plauzibil de salvare ar trebui sa inceapa cu o crestere (economica) si numai acolo unde este absolut necesar, cu o restructurare serioasa a datoriei. Europa trebuie sa decida de care parte a baricadei se afla tarile. Venitul net al Greciei, care se afla, fara indoiala, in insolventa trebuie redus drastic si in mod sistematic. Ar trebui sa se renunte la ultimul plan pt acordarea celui de-al doilea imprumut Greciei, aprobat la ultima reuniune la nivel inalt din iulie, plan care este nepotrivit pt aceasta situatie. Dar toate celelalte state membre din zona euro (si dintre membrii actuali Portugalia este pe cale de a intra in tabara tarilor solvente) ar trebui sa fie protejate prin........................ Toate economiile aflate in pericol, solvente sau insolvente, au nevoie de un program inoit de reforma structurala si de liberalizare. Cresterea numarului de functii si profesii/ gratuitatea........privatizarea companiilor, reducerea birocratiei si cresterea varstei de pensionare vor crea conditiile necesare noii cresteri, aceasta fiind cea mai buna cale de a scadea/reduce datoriile. Si cum am putea preveni ca acest lucru sa nu se repete? Intrarea Greciei in faliment ar ameninta

multe banci, nu numai in Grecia: saptamana aceasta, pietele si-au indreptat atentia spre bancile din Franta cu datorii in sudul Europei. Mai mult, tarile solvente au nevoie de timp pt a duce la bun sfarsit reformele. Acest lucru sugereaza ca este nevoie de aprobarea a 2 masuri in acelasi timp: un plan pt sprijinirea bancilor, a carui aplicare ar putea sa dureze luni de zile, si o promisiune ferma de a ajuta guvernele aflate in insolventa, lucru care trebuie sa se intample imediat. Recapitalizarea bancilor europene trebuie sa se bazeze pe teste care pun accentul pe aspectele importante (care de data asta ar trebui sa includa posibila incapacitate de plata a datoriei suverane pe care o are Grecia). Poate ca unele banci pot strange bani pe piata actiunilor, dar cele mai vulnerabile vor avea nevoie de ajutorul guvernului. Tarile puternic industrializate/centrale precum Germania si Olanda au destul capital lichid/destui bani pt a avea grija de propriile banci, dar guvernele periferice ar putea avea nevoie de banii proveniti din zona euro. Ar fi de preferat ca acesti bani sa provina de la Facilitatea Europeana pt Stabilitate Financiara, un fond a carei revizuire a reprezentat cel m bun lucru al intalnirii la nivel inalt din iulie. Insa si stabilirea unei banci de fonduri pt zona euro precum si a unei autoritati cu putere de decizie asupra bancilor din zona euro ar fi de folos/ ar avea sens, dar acest lucru face parte din planul de lunga durata de creare a unor institutii. In orice caz, Banca Centrala Europeana ar putea ajuta bancile prin elaborarea unui angajament de furnizare nelimitata de fonduri lichide catre aceste banci atat vreme cat acestea au nevoie de ele in loc de imprumuturile de acum, acordate pe 6 luni. Niciuna din aceste propuneri nu va functiona daca europenii nu vor crea un zid de aparare in jurul guvernelor solvente. Si asta presupune acordarea de ajutor in cazul datoriei suverane din zona euro. Spania si Italia datoreaza 2,1 trilioane de euro. Si daca pietele ar fi brusc amenintate de Belgia si Franta? Unii au venit cu argumente in favoarea sistemului/metodei de eurooligatiuni in care datoria fiecarei tari este sustinuta/spirijinita de toate celelalte tari. Insa punerea la punct/stabilirea a unei metode prin care sa se supravegheze politic daca tarile mai cheltuitoare nu cumva irosesc banii altor tari ar dura ceva vreme si unul dintre lucrurile care-i lipsesc zonei euro este timpul. Solutia este apelarea la singura institutie care poate intr-adevar masura/aprecia pierderea comuna a increderii pe scara larga. Banca Centrala Europeana trebuie sa anunte/declare ca sprijina toate datoriile suverane din tarile solvente si ca este pregatita sa foloseasca resurse infinite pt a elimina/evita panica aparuta pe piete. Acest lucru se afla in concordanta cu scopul Bancii Centrale Europene de a asigura stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara a zonei euro ca un intreg. Atata vreme cat guvernele sunt solvente, iar bancile vand oligatiunile inapoi pietelor dupa ce criza a trecut, nu se ajunge la monetizarea datoriei guvernelor/de stat. In ziua de azi, cand intreaga lume se afla in recesiune BCE ar putea cumpara obligatiuni in valoare de cateva trilioane de euro fara sa declanseze inflatia. Chiar si asa, acesta este un pas important. Oficialii germani ai BCE au luat asupra lor declansarea unor proteste impotriva limitarii cumpararii de actiuni intreprinse pana acum. Ei se tem nu numai de faptul ca o institutie recent infiintata isi poate pierde f usor credibilitatea, dar si de faptul ca BCE, care este independenta, dar nevotata/nealeasa s-ar putea amesteca in deciziile politice, mai ales prin declararea incapacitatii de plata a unui stat si...........................................(neacordarea de imprumuturi). Ambele riscuri de lunga durata sunt reale/adevarate, dar prevaleaza de departe asupra nevoii de a impiedica prabusirea economica. Ar fi un nonsens/absurd daca BCE ar sustine/apara/fi de partea politica de rigoare monetara dusa in cazul in care, sa spunem, Italia ar intra in incapacitate de plata sau ar avea loc o criza economica globala. Daca europenii precum creditorii germani, debitorii din Grecia sau britanicii eurosceptici ar afla despre acest plan ar vocifera ca nu asta li s-a promis cand a fost introdusa moneda euro. Absolut adevarat, dar din pacate nerelevant. Problema care se pune in momentul de fata nu este daca introducerea euro pe piata a fost o idee proasta sau daca acesta a fost prost vandut ci daca merita pastrat. Ar fi oare mai ieftin sa se renunte la moneda? Si sunt oare prea dure politicile de lunga durata de reconstruire a unui plan de salvare a monedei euro? Crudul adevarul despre moneda unica este ca este mult mai usor sa adopti euro decat sa te retragi din zona euro. Iesirea din zona euro nu are nicio clauza legala. Daca Grecia s-ar retrage din zona euro, si fir-ar sa fie s-ar putea sa fie nevoita s-o faca, bancile sale ar intra in derapaj/faliment deorece depunatorii/deponentii si-ar retrage euro inainte ca banii sa fie fortat schimbati in drahme devalorizate. Ar trebui sa se impuna controale asupra capitalului. Companiile din Grecia care au facturi internationale ar risca sa intre in faliment deoarece ar ramane fara bani lichizi pt a le achita si s-ar pune mai multa presiune pe celelate tari instabile. Acesta este motivul pt care se accepta restructurarea datoriei Greciei, pastrand tara in zona euro. Daca pe de alta parte, daca o tara puternic dezvoltata precum Germania s-ar retrage din zona euro si ar lua, probabil si alte tari

puternice cu ea, consecintele ar fi colosale/grave. Noua valuta forte ar prinde putere, afectand exportatorii germani. Agitatia din zona sudica a euro ar distruge pietele de export in vreme ce companiile din nord ar deveni si mai incompetente. La fel ca si situatia din Grecia, activele in euro ale companiilor si bancilor din Germania s-ar devaloriza in afara noii valute forte. Si sudul continentului.......ar fi afectat, deoarece Italia si Spania nu ar vrea sa aiba de-a face cu Grecia. Printre/In vartejul/mijlocul ramasitele tratelor nerespectate, avantul valutei........ si acuzatiile rautacioase, piata unica europeana ar putea intra in faliment, la fel si insasi UE, iar elementul care a asigurat stabilitatea pe continent ar incepe sa se destrame. Este greu sa oferim cifre exacte pt oricare din aceste posibilitati. Analistii de la banca UBS apreciaza ca renuntarea la euro ar duce la o scadere a PIB-ului cu 40-50% in primul an, intr-o tara periferica si la o scadere cu 20-25% intr-o tara centrala. Da, aste este doar o presupunere ( la fel cum sunt si estimarile de costuri existente in prezent, costuri ce ar aparea in cazul unui..........................................in viitor). Dar costurile legate de prabusirea monedei unice s-ar ridica la trilioane de euro. Un plan de salvare reusit, dimpotriva, ar fi o afacere buna. Daca adunam (laolalta) banii cheltuiti deja pe planurile de salvare cu ceea ce ar fi necesar pt recapitalizarea bancilor europene si posibilele pierderi suferite de BCE, suma totala s-ar ridica la sute de miliarde de euro. Daca BCE va avea o interventie indrazneata si plauzibila/verosimila s-ar putea chiar sa nu fie nevoie sa se cumpere o suma atat de mare din datorie, deoarece investitorii ai interveni. Pe scurt, ar fi inutil ca zona euro sa se joace cu de