Sunteți pe pagina 1din 12

Cultura, Nr.

3 / 25 ianuarie 2007

Ghid de ntrebuintare a ideologiilor Mihai Iovanel, Catalin Sturza

(Acesta este un meniu din care puteti alege ce doriti; sau puteti neglija integral meniul, pentru a va referi la ce secventa din harta subiectului doriti) Puteti preciza definitia/ definitiile de lucru pe care le aveti in minte atunci cand operati cu conceptul de ideologie? Mai putem iesi din casa fara a apela la o ideologie? Cumpar un Big Mac: nu cumva opun o ideologie autodistructiva a alimentatiei junk unei ideologii igienice a alimentatiei sanatoase? Descarc un film din retea, in loc sa cumpar un bilet la cinema ca sa il vad. Same bussiness: ideologie pro-piraterie vs. ideologie adecvata ecologiei sistemului. (Acestea sunt acceptiuni minimaliste ale ideologicului; justificarea lor ar putea fi ca 99% din viata noastra se bazeaza pe astfel de programe slabe). De ce reactiile trezite de cuvantul ideologie sunt mai curand negative? (Amploarea lor depasind binisor faptul ca pana de curand ne-am asortat la monocromatica ideologiei unice.) Care credeti ca sunt ideologiile relevante ale momentului/ ale trecutului recent? Cine sunt creatorii cei mai de succes de ideologii? Sub-programele sistemului (creatori inconstienti si spontani, desi intr-un regim ultra-pragmatic)? Intelectuali (i)responsabili? Sau, hlas!, diversele celule ale unor puteri din umbra? (Nu ne asumam, desigur, punand aceasta intrebare, paranoia care timbreaza de regula teoriile conspiratiei; nu facem decat sa luam in consideratie tonele de literatura din domeniu). Reprezinta ideologiile o matrice invizibila sau mai curand o arma impotriva ei? Este imaginabil un viitor oarecare in care sa se produca moartea ideologiilor? Cum vedeti platoul romanesc dpdv ideologic? Si, desigur: Ce e de facut? Un posibil punct de plecare al dosarului de fata ar putea fi acest pasaj din Sloterdijk: omenirea... nu este un subiect, ci un agregat. Cand vorbim de omenire, formam un concept general, care nu poate sa bantuie decat ca subiect alegoric prin propozitii speculative propozitii de care epoca iluminismului a facut uz fara o urma de retinere. Ceea ce ne apare astazi drept criza a universalismului iluminist este, in mod concret, trecerea de la stadiul alegoriilor umaniste referitoare la specia umana la stadiul unei ecologii dure a inteligentelor locale. (Eurotaoism, traducere de Alexandru Suter, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2004, p. 51) Cristina Balinte Efectul chewing-gum al Ideii Conceptul de ideologie are o singura constanta: termenul; in schimb, variabilele se multiplica dupa criterii ce tin de natura, acceptiuni, conotatii, arii de cuprindere, timp si istorie, extinzand sau restrangand forma pastoasa lesne modificabila, insa nemistuibila, compusa din notiuni abstracte si imagini sociale.

In concretul matematic, modelul s-ar reduce la o ecuatie de grad superior cu numeroase necunoscute, a carei (proba)/(la)bilitate de rezolvare ar cadea in sarcina solutiilor partiale. Ce se poate pune de cealalta parte a egalitatii dupa care se afla scris ideologie? Doctrina, filosofie, conceptie despre lume, protocol social, moda, deprindere de gandire? Niciuna dintre semnificatiile enumerate nu acopera intrutotul sensul, insa se regasesc in el, iar frecventa cuvantului in discursul actual, cel putin in trimiterile la contexte politice, este departe de a fi trecuta cu vederea. Or: politicul este ideologic, dar ideologicul nu este doar politic; dogma religioasa decurge dintr-o ideologie, dar ideologia nu se focalizeaza doar pe domeniul institutiei bisericii; tehnica, stiinta sunt aspectele practice ale unei ideologii, dar perimetrul ideologiei nu le include doar pe ele; subculturile (rock, rap etc.), curentele din moda (grunge, glamour, urban etc.) si actele-reflex (protocolul Internet) manifestate in societate tin de un set de idei, perceptii, reprezentari care nu sunt decat mostre ale ideologiilor, insa nu Ideologia. Chewing-gum de toate aromele si culorile, din care se pot face balonase, pastilute, lamele sau pe care, simplu, o molfaim cu sarg, pentru a alunga plictiseala lipsei de directie in lume si pentru a ne asigura confortul optiunilor personale prin adecvarea la tendinte generale. Fiind vorba de idei, durabilitatea ideologiei bate spre infinit. Atata timp cat se vor emite interpretari teoretice asupra realitatii din jur, falcile rationalitatii vor continua sa framante intre dinti consistenta care nu hraneste nimic, ci numai salveaza parcursul istoric al societatii de monotonie. In discutia cu Fernanda Navarro (Philosophie idologie politique, in Sur la philosophie, Gallimard, 1994, p. 75), Louis Althusser afirma ca un subiect este intotdeauna un subiect ideologic. Ideologia lui se poate schimba, trecand de la ideologia dominanta la o ideologie revolutionara, dar ideologie va fi mereu, de vreme ce ea este conditia de existenta a indivizilor. Am sa folosesc acest citat din filosoful marxist ca preambul la aplicatii de genul: mcdonaldizare versus alimentatie naturala, practica imperiului versus uzantele locale, trust/ anti-trust, reglari financiar-bancare versus plata prin mandat postal etc. Cine determina alegerea unui tip de comportament sau a altuia? Dogmaticul liber arbitru? Conformismul la vreo ideologie a momentului? Amandoua, caci acolo unde se termina primul incepe sa actioneze celalalt, in masura in care una dintre atitudini (sa ma inscriu in serie sau sa reactionez negativ la ea nu spun sa nu confirm o serie, deoarece, inevitabil, chiar si adoptandu-l pe anti-, tot peste o ideologie voi da!) se releva ca fiind cea justa. Discernamantul constient, nu instinctiv, ii este definitoriu speciei umane. In contrapartida, exista si prejudecati (naturale, familiale, sociale, religioase etc.) care ingreuneaza bagajul facultatii de a alege. Totusi, procesul electiv prin care se exercita liberul arbitru, oricat de influentat de prejudecati ar fi el, are loc; intervine acum constiinta includerii in sfera unei ideologii, care intai opereaza exterior ca sistem, apoi treptat si parsiv se insinueaza in interior, odata cu necesitatea validarii unor adevaruri (initial, doar intuibile). Ma voi opri la doua exemple dintre aplicatiile enuntate: a. am de ales intre a trimite o suma de bani prin banca sau a ma folosi, in realizarea aceluiasi scop, de serviciile postale. Nu ma constrange in mod personal (deci, la nivel de liber arbitru) nimeni si nimic. In optiunea pentru una dintre variante intra fara indoiala rationamente (prejudecati) de imagine, ca de exemplu: bancile sunt niste corporatii hamesite dupa profit din comisioane, posta este o institutie axata mai mult pe transport decat pe profit, pretinde tarife mai mici. In oricare dintre cele doua situatii m-as afla, in clipa in care transform simpla intuitie in teorie asumata, cu valoare de adevar, ma supun unei ideologii. b. simbolurile globalizarii restaurantele McDonald's imi ofera hrana preparata in functie de imperativele eficientei (cel mai confortabil mod de a trece de la starea de

a-ti fi foame la aceea de a fi satul; v. George Ritzer, Mcdonaldizarea societatii, Ed. comunicare.ro, Bucuresti, 2003, trad. de Victoria Vuscan, p. 26), calculabilitatii (punerea accentului pe aspectele cantitative ale produselor vandute marimea portiei, costul , si ale serviciilor oferite timpul necesar pentru a obtine produsul, p. 26) si previzibilitatii (siguranta ca produsele si serviciile sunt tot timpul aceleasi indiferent de loc, p. 27). De cealalta parte, conceptul alimentatiei naturale ma imbie cu hrana creditata a fi sanatoasa pentru organism. Pana la mancarea propriuzisa, atat un stil, cat si celalalt imi vand, inainte de toate, sloganuri publicitare, inconstient stocate in categoria prejudecatilor. Alegerea finala confirma una dintre urmatoarele ideologii: dominanta (cedez in fata lui McFish, BigMac & Co., pentru ca le consum repede, ma satura si n-au un gust chiar rau), revolutionara-soft (ma dedic ingurgitarii de ierburi, pometuri si alimente light, pentru ca vreau sa acord sanse de supravietuire corpului in lupta inegala si dificil de tinut sub control cu factorii nocivi de mediu, colorantii, indulcitorii si alte otravuri ale contemporaneitatii), revolutionarahard (adopt stilul, incercand sa ma opun cu umile forte globalizarii), mimetica (imi place sa mananc la McDonald's, deoarece asta ma face sa simt, la nivel de papile gustative si de ambianta nefasonata, ca America ar fi la mine in tara).

Voi reveni la amintita discutie Navarro-Althusser, izoland inca un raspuns promitator pentru abordarea inca unui aspect problematic: definirea ideologului. Cat de pertinenta este folosirea termenului de creator in relatie cu ideologia? Mai intai starea de fapt constatarea: Fernanda Navarro: Din ceea ce ati afirmat rezulta ca omul este prin natura lui o fiinta ideologica; Louis Althusser: Intrutotul exact, un animal ideologic. Cred ca ideologia are un caracter trans-istoric, ca ea a existat si va exista intotdeauna. Isi va putea schimba continutul, dar niciodata nu isi va schimba functia. Daca ne ducem catre inceputuri, putem constata ca omul a trait mereu sub raporturi sociale ideologice (op. cit., p. 70). Apoi, un supliment, datorat sociologului Karl Mannheim, care stabileste o directie de analiza: opozitia ideologie (orientata spre trecut; functie recesiva de conservare sociala)/utopie (proiectata in viitor; functie revolutionara). Prin urmare, iata datele problemei: a. existenta umana este guvernata de ideologii; b. programarea este atat de bine articulata, incat apelul la o ideologie sau alta se realizeaza natural, devenind reflex; c. ideologia nu este utopie, ea vine dinspre trecut, nu este aruncata din prezent catre viitor. Atunci, din moment ce meritul ideologului se limiteaza la ordonarea, sintetizarea si promovarea unor ganduri emise anterior de altii, creativitatea lui este relativa, trece in planul secund, prioritar fiind talentul de a manipula judicios continuturi, astfel incat animalului ideologic sa i se puna permanent la dispozitie cadre referentiale in care sa se simta brusc parte, iar ulterior la ele sa adere cu entuziasm sau sa le respinga ferm. Fata de autorul de utopii, care utilizeaza bibliografie, dar o exploateaza imaginativ (creativ), autorul de sinteze ideologice (=orice fiinta umana dotata cu intelect, limbaj si logica) pritoceste in documentatia preexistenta si in-jecteaza cu ea prezentul. Desi orice trimite la raspandirea generoasa a categoriei, totusi, ideologii autentici sunt putini, restul seriei nedepasind stadiul de activisti. In zona politicului, de exemplu, cati ideologi si cati activisti a avut comunismul international? Marx, Engels, pe de o parte, o cohorta de aplicanti locali (ii exclud din aceasta categorie pe rusi, care au produs nuantari ideologice ale doctrinei leninism, stalinism, trotkism), pe de alta. Prefer sa ma limitez la cazul romanesc: a avut regimul totalitar de stanga vreun ideolog sau numai multipli activisti? Gulian, Vitner, Novicov, Brucan, poate, in rolul eminentei cenusii? In final, reintoarcerea in prezent. Care sunt ideologiile operationale, astazi? Din nou, efectul chewing-gum intra in actiune, intinzand ori restrangand marginile conceptului. Voi avansa totusi cateva posibile solutii de actualitate pentru ecuatia de grad superior

a ideologiei: x1 Internetul; x2 globalizarea; x3 biotehnologia; x4 ecologia; x5 consumismul. Sorin Adam Matei Practici de actiune la nivelul ideilor Puteti preciza definitia/ definitiile de lucru pe care le aveti in minte atunci cand operati cu conceptul de ideologie? Definitia cea mai buna a ideologiei, in opinia mea, este cea data de Geertz, care spune ca ideologia este un sistem de clasificare si operationalizare a lumii in cheie metaforica dar cu scop actional. Desi unora nu le convine aceasta definitie pentru ca ar fi aplicabila la cel putin alte trei domenii de cunoastere umana: religie, stiinta sau propaganda, eu o consider extrem de utila pentru ca specifica nu numai genul proxim dar si diferenta specifica. Ceea ce separa ideologia de stiinta si propaganda este partea metaforica. Ideologia nu pretinde ca este adevarata, cum fac stiinta sau propaganda, ci doar ca este indreptatita intr-un mod simtit. Ideologiile sunt poetice, fac apel la imagini sensibile si la dorinte reprimate, mecanismele explicative pe care le propun sunt nu silogistice sau explicativ-hermeneutice, ci se nasc din afinitati elective intre sentimente ce, vorba poetului, se ingana, si-si raspund. Aceasta definitie pune in lumina marea problema a ideologiilor, anume ca iau dorintele si imaginile ce exista la un nivel subliminal drept indrumar de viata. Desigur, ne place sa privim un tablou, dar nu vrem sa traim in lumea descrisa de el... Ideologia fiind o metoda de organizare a realului in functie de mecanisme prezumptive, propune actiuni concrete bazate pe un model al lumii din nori (lumea sofistilor lui Aristofan). Pe scurt, ideologia este poezie in actiune, in modul cel mai direct si de multe ori cel mai dezastruos. (Pentru aceasta idee ii sunt indatorat lui Caius Dobrescu, care are o intreaga teorie a ideologiei ca o forma de poesis, cu tot ce aceasta apropiere implica mai sinistru si mai brutal pentru poezie, nu mai inaltator si mai diafan, pentru politica). Cumpar un Big Mac: nu cumva opun o ideologie autodistructiva a alimentatiei junk unei ideologii igienice a alimentatiei sanatoase? Stai asa. Despre ce ideologie vorbim aici? Cine este autorul ideologiei MacDonalds? Cine o canta? Cine o promoveaza? Pe ce structura poetica a imaginarului se bazeaza ideologic McDonalds? Vei spune, poate, cea a reclamelor. OK. Dar reclamele McDonalds ce spun? Spun ele ca e vreo virtute in chiftea? Ca trebuie sa mananci ca un apucat? Fac ele macar aluzie la faptul ca chifteaua este o mancare fast-food? De obicei reclamele McDonalds ne spun ceva despre clownul mascota al marcii, ceva despre jucarele si ceva despre pret. McDonalds este o ideologie in revers, ca si asazisa ideologie a capitalismului promovata de stalinisi puri si duri, care nu exista decat in capul adversarilor ei. Descarc un film din retea, in loc sa cumpar un bilet la cinema ca sa il vad. Same bussiness: ideologie pro-piraterie vs. ideologie adecvata ecologiei sistemului. (Acestea sunt acceptiuni minimaliste ale ideologicului; justificarea lor ar putea fi ca 99% din viata noastra se bazeaza pe astfel de programe slabe). Aici, da, sunt de acord. Pirateria intelectuala nu este un simplu act de furt, este o metoda sistematica de subminare a sistemului legal de copyright, ce urmareste demantelarea lui. E, mai mult, o metoda de a transforma legile in hartii fara acoperire. E un fenomen foarte insidios si foarte pernicios. Nu neaparat pentru companiile producatoare, ci pentru ordinea legala. In spatele lui se afla o intreaga miscare, cu ideologi foarte corenti si foarte puternici (Larry Lessig e unul dintre ei). Asta da ideologie! De ce reactiile trezite de cuvantul ideologie sunt mai curand negative? (Amploarea lor depasind binisor faptul ca pana de curand ne-am asortat la monocromatica ideologiei unice.)

Pentru ca e, cum spuneam, ideologia este poezie ce se da stiinta sau religie. Care credeti ca sunt ideologiile relevante ale momentului/ ale trecutului recent? Ideologia dominanta a lumii contemporane este cea a individualismului radical, derivat din existentialism si ornat cu tot felul de bibelouri tehnologice (MySpace, YouTube, Iverything). O ideologie ce iti spune ca viata ta este o opera de arta care trebuie imortalizata cu orice pret, in aventuri extreme, pagini de internet, alegeri unice, vocatii strigate in gura mare, etc. O ideologie care spune ca individul este numai suma totala a actelor lui si ca Dumnezeu este chiar el. O ideologie gnostica, care spune ca salvarea este cunoasterea personala si secreta. O ideologie a sexului, ce proclama victoria senzatiei asupra sentimentului. O ideologie a autonomiei, consacrata de declinul familiei traditionale. O ideologie a extinctiei, ce merge mana in mana cu caderea ratei natalitatii. (China e si ea aliniata la aceasta ideologie!). Cine sunt creatorii cei mai de succes de ideologii? Sub-programele sistemului (creatori inconstienti si spontani, desi intr-un regim ultra-pragmatic)? Intelectuali (i) responsabili? Sau, hlas!, diversele celule ale unor puteri din umbra? (Nu ne asumam, desigur, punand aceasta intrebare, paranoia care timbreaza de regula teoriile conspiratiei; nu facem decat sa luam in consideratie tonele de literatura din domeniu). Ideologia se naste la intersectia simtirii cu dorinta de a-ti lasa, vorba lui Vonnegut, amprenta in nisipul timpului. Este o creatura a intelectualitatii, bineinteles, cu adaugarea ca adeseori avem de-a face cu intelectuali estetici si estetizanti. Iacobinii erau toti poeti, Hitler era pictor, Saddam romane de aventuri, Stalin a scris un tratat de teoria literaturii. Reprezinta ideologiile o matrice invizibila sau mai curand o arma impotriva ei? Ideologiile sunt intotdeauna vizibile si asumate. Daca nu sunt, atunci ele apartin celor care spun ca ele exista (vezi exemplul de mai sus cu ideologia capitalismului si McDonalds). Este imaginabil un viitor oarecare in care sa se produca moartea ideologiilor? Nu. Omul este o fiinta fabulatorie si cat va exista si va poetiza va genera ideologii. Parafrazandu-l pe Joyce, viata este o ideologie din care nu ne putem rupe. Cum vedeti platoul romanesc dpdv ideologic? Si, desigur: Ce e de facut? Suntem din ce in ce mai mult supti de ideologia individualismului expresiv. E amuzant, chiar, ca ganditori ce se pretind conservatori, cum ar fi Patapievici, au puseuri continue de proiectare a eului lui creator in lume ca si cum acest eu intemeiaza lumea (nietzscheanismului lui oracular si fragmentar din Omul recent, agonia creatoare cu care isi invaluie opera etc., toate arata in aceasta directie). Individualismul expresiv este responsabil si pentru asaltul agresiv al reality TV, care este o forma de deificare a existentei oamenilor normali, ca si elucubratiile pompierismului literar care domina orice om care vrea sa fie cineva in tara romaneasca. Toti politicienii sunt poeti, mecenati, autori, creatori. Pe de alta parte, vad cu tristete continuarea neabatuta a filonului nationalist, care nu moare si pace. (Renasterea lui sub formele ortodoxismului si a populismului becalian ma tulbura profund). O solutie ar fi promovarea unei ideologii a normalitatii, a asumarii propriei vieti, asa cum e ea data fiecaruia, cu scopuri precise si eforturi decise. O ideologie a dedicarii catre ceilalti, a profesionalismului, a lipsei de fanfaronada, a abandon`rii pozelor inchipuite de genialitate si mesianism. O ideologie intemeiata in valorile familiei, a vietii in acord cu ceilalti si cu natura (da, cu natura, ca Romanii nu traiesc pe luna ci intr-o tara in care satele se ineaca in gunoi). O ideologie a temperantei (invazia pornografiei soft, dupa desantul hard, din anii 90, e o problema reala). O ideologie a respectului fata de sine si de ceilalti. A respectarii cuvantului dat. Alexandreu Bogdan Duca Nevoia de ideologie Inainte de orice, cred ca merita sa incerc sa ofer intelesul meu asupra conceptului de ideologie. Definitii sunt nu putine, multe dintre ele purtand amprenta unei ideologii sau a alteia. In general, tentatia multora este aceea de a acorda un sens peiorativ

termenului, aplicand ulterior sistemelor de gandire opuse. Altii, intre care si niste dictionare de prestigiu, considera ca fiind ideologii filosofii politice sau complexe de filosofii inrudite intre ele, precum marxismul, liberalismul sau iluminismul. Felul in care inteleg eu ideologia este unul nepeiorativ; cu toate acestea, nu cred ca putem folosi conceptul de ideologie pentru a prezenta o filosofie. Din punctul meu de vedere, ideologia este expresia practica a unei filosofii sau expresia coerenta a unei stari de fapt culturale, sociale sau politice, stare de fapt ce, la randul ei, inglobeaza mentalitati, context istoric si credinta. Acestea sunt cele doua dimensiuni carora inteleg eu sa le acord denumirea de ideologie. O ideologie este, deci, dupa mine, expresia manifestarii coerente a unei filosofii sau a unui grup de oameni, in istorie. In cazul filosofiilor politice ideologia ar fi calea unic` de ramanere in istorie. De asemenea, in lumina definitiei mele este cel putin absurd sa cataloghezi ideologiile ca fiind neaparat ceva rau. Exista ideologii bune sau rele, la fel cum exista idei bune sau rele... In ce masura o filosofie, care genereaza o ideologie, este diferita de ideologia respectiva? Aceasta diferenta, cred eu, se gaseste in diferenta de natura dintre filosofie si ideologie. Filosofia lucreaza cu ganduri pe care le preschimba in idei. Ideologia preia ideile filosofiei, intorcandu-le spre lume si incercand sa le puna in practica. In unele cazuri, demersul nasterii filosofiei si al ideologiei este aproape concomitent (putandu-se astfel isca confuzii). Un exemplu ar fi aici cel al marxismului: formulat ca filosofie si ideologie de Marx si Engels in secolul al XIX-lea. Lipsa unei definitii in general acceptate a acestui concept duce la numeroase neintelegeri. Timpurile noastre oscileaza intre a cere moartea ideologiilor si a incerca sa ideologizeze absolut orice. Privind inapoi, este greu sa gasim ideologii in zorii modernitatii. Atata timp cat teologiile erau cele care ofereau viziunea asupra lumii, iar filosofiile erau aplecate mai degraba spre cunoasterea stiintifica decat spre reflexie sociala, ideologiile nu isi gaseau locul. Dupa izbucnirea conflictului teologico-politic, dintre Papalitate, Imperiu si orase (ca realitati sociale burgheze), conflict ce a generat gandirea politica moderna, apare si nevoia de ideologie. O data inlaturat dogmatismul teologic, dar si teologia politica ticluita in jurul imparatilor romani de natiune germana, reflectia filosofica devine interesata de social incepand, natural, sa genereze si ideologii, in functie de aplicarea in concret a ideilor filosofice respective. Astfel, de exemplu, Iluminismul a generat ideologia revolutiei franceze. Se cuvine mentionat aici ca numai ideologiile pot genera miscari revolutionare. Orice miscare fara demers ideologic nu poate fi considerata revolutionara. Dintr-un asemenea punct de vedere, evenimentele din decembrie 1989 nu ar putea fi considerate revolutie cat, mai degraba, contrarevolutie (miscarea populara din acele zile fiind orientata impotriva unui curent ideologic si revolutionar prin natura sa, asa cum a fost comunismul). Secolul XX a fost un secol al ideologiilor. Este suficient sa ne gandim la comunism sau la ideologiile politice de extrema dreapta (pe care, din superficialitate sau rea-vointa, unii le numesc, globalizant, fasciste). Dar si democratia a cultiva propriile sale ideologii, relativismul postmodern facand posibila aparitia unor veritabile sisteme de ideologii, ce se contrazic implinindu-se. Astfel, multiculturalismul si interculturalitatea se intalnesc in tocmai contradictia solutiilor pe care le propun. Corectitudinea politica se impaca de minune cu principiul ideologic al libertatii de expresie, cenzura corectilor politic fiind invocata tocmai in numele acestei libertati. Chiar si relativismul insusi, prin componenta sa politica (girata de ideologiile mai sus mentionate) are o puternica componenta ideologica, fapt ce l-a determinat pe Papa Benedict al XVI-lea sa vorbeasca despre o dictatura a relativismului. Aceasta relativizare nedistructiva a ideilor, in ideologiile ce traiesc in postmodernitate, am remarcat-o in contextul discutiilor antiglobalizare, purtate, mai demult (cand eram impotriva globalizarii), cu un prieten, la... un McDonalds. Prin aceasta am trait pe propria piele unirea fara de amestecare ce caracterizeaza dinamica ideilor in lumea relativismului.

Privind imensitatea universului ideologiilor ma intreb daca le putem cataloga cumva. Cea mai simpla metoda de catalogare care imi este la indemana este cea a impartirii lor in ideologii de dreapta sau de stanga. O asemenea metodologie mi se pare justificata in contextul in care categoriile de dreapta sau stanga (centrul nu exista decat pentru anumiti politicieni mai... inconstanti) sunt poate cea mai eficienta posibilitate de sistematizare si intelegere a civilizatiei noastre de dupa 1789. Practic dreapta si stanga apar in istorie o data cu ideologiile. Recurgand la acest tip de clasificare nu pot sa nu observ ca mai toate ideologiile la moda in timpul din urma sunt de stanga. De ce? Acestui lucru i se poate gasi o explicatie in originea celor doua tipuri de ideologii. Dreapta a aparut ca o reactie in fata Stangii, evoluand o data cu Stanga, in permanenta opozitie (de cele mai multe ori nedialectica) cu aceasta. Ca urmare, Dreapta a fost de multe ori fortata sa formuleze pozitii ideologice (cand natura sa, de eterna opozitie fata de stanga, ar fi trebuit sa aiba ca punct de reper Traditia si nu o ideologie sau alta). Or, pentru a formula o ideologie e nevoie de o filosofie si mai ales este nevoie de racordare la ideile timpului. Ca urmare, ideologiile de dreapta sunt puternic marcate de discursul filosofic si ideologic al timpului lor. Putini din cei care isi asuma rostul si rolul de ideologi de dreapta pot sa reziste tentatiei de a fi , un pic macar, de stanga, sau, cel putin, dominate de complexul stangii. Cat despre numarul ideologiilor de dreapta, el este evident (prin inradacinarea intr-o singura sursa, Traditia) net inferioare numeric ideologiilor de stanga. Ca o concluzie, ideologiile fac parte din dinamica modernitatii. Prin ele ne comunicam, ascultam si tot prin ele (sau pe ele) ne suparam, traindu-ne clipele prin acest sfarsit de istorie alert. Deci, este nevoie de ideologii. Si chiar daca nu am avea nevoie, tot ar exista... Caius Dobrescu Ideologii si vinovatie Unii dintre criticii raportului intocmit de Comisia Tismaneanu (ma refer la persoane capabile sa foloseasca limbajul articulat, nu la urangutanii dotati cu fluiere si caraitori) au avansat argumentul ca ideologiile, luate in sine, nu pot fi condamnate si ca numai efectele lor pot fi supuse examenului moral si juridic. Aceasta opinie ignora, cred eu, adevarata natura a ceea ce am ajuns sa numim ideologii. Este posibil sa distingi intre buna credinta morala si intelectuala pe care se bazeaza solutia teoretica, formulata ca ipoteza, a unei probleme sociale (asadar o constructie virtuala care se considera pe sine ca atare), si consecintele neasteptat-nefericite ale aplicarii acesteia in practica. Dar ideologiile nu sunt, prin insasi natura lor, compatibile cu acea dispozitie a spiritului care considera ideile ca ipoteze. In definitia ideologiilor intra credinta in existenta certitudinilor absolute, in puterea auto-evidentei, care face din dezbaterea politica o pierdere de vreme, si in capacitatea unui grup, perceput ca avansat, de a exprima si de a incorpora vointa intregului corp social. In masura in care ideologiile includ o optiune clara pentru eliminarea oricaror mecanisme de control din partea realitatii empirice sau din partea unor instante capabile sa formuleze solutii concurente, este, as spune, imposibil sa le mai separi de consecintele reale, practice, ale transpunerii lor in viata. Pe de alta parte, ideologiile sunt mai mult decat niste ipoteze teoretice, fiindca implica nu doar o reprezentare conceptuala despre lume, ci si un simbolism si o tehnologie a mobilizarii emotionale. Ideologia nu presupune doar o anumita linie de rationalizare a experientei, ci si vointa, in ultima instanta irationala, de a crede in ratiune. Aceasta intensitate emotionala si acest exercitiu al vointei de dragul vointei sunt menite, prin insasi natura lor, sa suprime barierele mentale si institutionale dintre virtualitatea teoriei sau a proiectiei artistico-imaginare si ceea ce am putea numi realitate sau spatiu al actiunii sociale. Un corp de convingeri nu poate fi considerat o ideologie daca nu contine elemente de natura sa-l faca sa fie asumat sub forma loialitatii neconditionate (cunoscuta si sub numele de fanatism). O ideologie reprezinta, altfel spus, nu doar o descriere mai mult sau mai putin coerenta si plauzibila a disfunctiilor unei societati, ci si un mecanism sau o tehnica de conditionare mentala.

Din aceasta perspectiva, se poate vorbi despre incriminarea morala si juridica a unei ideologii luate in sine, si nu doar a actiunilor sau politicilor efective pe care le-a inspirat, atat in masura in care mecanismele ei de conditionare afecteaza liberul arbitru al adeptilor, cat si in masura in care conditionarea mentala la care sunt supusi acestia merge hotarat in sensul transgresarii interdictiilor morale fundamentale, si in primul rand a celei de a nu ucide. Resortul esential si caracteristic al ideologiilor este tocmai legitimarea unor forme de conditionare mentala si de transgresiune morala. Or, atata timp cat in intreaga lume civilizata se pronunta sentinte judecatoresti impotriva acelor grupuri religioase care legitimeaza, ca ritualuri si practici soteriologice, tehnici de conditionare mentala care altereaza discernamantul si liberul arbitru individual, este greu de presupus ca sectele radicale comuniste care au instaurat dictaturi sangeroase in diferite parti ale lumii s-ar putea sustrage aceleiasi incadrari pentru simplul motiv ca au avut fantezia (sau siretenia) de a se auto-intitula partide politice. Tot astfel cum nu exista motiv pentru ca logica autoritatilor britanice de astazi de a actiona nu doar impotriva celor ce pregatesc atentate, ci si impotriva tuturor liderilor de opinie fundamentalisti ce raspandesc o ideologie a legitimarii si exaltarii violentei criminale sa nu fie aplicata tale quale, nu avem motive sa gasim scuze si pretexte nici atunci cand judecam, din pacate doar retroactiv, vinovatia artizanilor si propagatorilor comunistii ai ideologiei urii de clasa (adeseori intim impletita, dupa cum stim, cu ura interetnica sau interrasiala). Mihai Iovanel & Catalin Sturza Ideologii de firma Mihai Iovanel: As zice ca mi-am luat cartea asta intr-un context involuntar ironic. De fapt iesisem sa caut reprezentanta Nike, pentru a-mi oferi de Sarbatori un tricou cu Inter Milano. Dar nu stiu cum se face ca am nimerit la Carturesti si am pus mana pe No Logo. Mda... citirea cartii asteia a fost activitatea cea mai palpitanta din vacanta de iarna. Cred ca un dialog despre ea merge fix pe fix la dosarul nostru despre ideologii. Catalin Sturza: Despre ea si ideologii sau despre ideologii si despre ea. Trebuie sa spun, dintru inceput, ca No logo e una din cartile de capatai ale miscarii antiglobaliste, aparuta in 2000 si tradusa, la noi, abia sase ani mai tarziu, la Editura Comunicare.ro, la SNSPA. Autoarea ei, o jurnalista canadiana, Naomi Klein, e un personaj demn de tot interesul, care vine dintr-o familie de activisti. Bunicul, mama, tata, fratele si, evident, sotul sunt, cu totii, activisti. Bunicul asta am gasit intr-o biografie de pe Internet a fost dat afara de Disney pentru activitati sindicale (!), mama ei e un cunoscut regizor de documentare, evident, militante s.a. Unele familii isi transmit din tata-n fiu lanturile hoteliere, altele meseria traditionala si altele vocatia pentru protest. Spatiul confiscat M. I.: Activisti, da: o profesiune destul de stimabila, nu crezi? Din cate am vazut din carte, tipa a renuntat la universitate pentru a se dedica acestui job. Traducerea volumului este, dupa mine, un eveniment. O carte impecabil si minutios documentata, si in plus minunat scrisa. Mi-au placut mult, ca sa ma refer si la literatura din ea, pasajele autobiografice care deschid unele capitole. Dar passons peste mofturi d-astea estetice. Hai sa vedem despre ce e vorba acolo. Ar fi vorba de o miscare in patru secvente. Le vom lua pe rand. Primo: marcarea spatiului. Sau mai bine zis: a intregului spatiu. Productia de bunuri, baza economiei clasice, a fost inlocuita de productia de marci. Nu mai cumperi un tricou, cumperi o eticheta. Si nu numai: marcile sunt un soi de dispozitive ontice. Cumperi nu un pantof sport, cumperi glamour-ul unei modalizari existentiale. Marca X nu este un produs, ci un stil de viata, o atitudine, un set de valori, o perspectiva, o idee. Te inserezi, plecand din magazin cu pantofii sub brat, intr-un dispozitiv eroic, erotic s.a.: devii Michael Jordan, Tiger Wods, Kate Moss sau mai stiu eu cine. Pachetul

oferit de o marca a devenit din ce in ce mai complet: cultura, produse alimentare, entertainment, imbracaminte etc. Ct. S.: Inainte de a continua, o precizare: nu m-as vedea defiland pe strada cu o banda cu un cod de bare peste gura, umar la umar cu niste simpatici anarhisti marxisti, ultranationalisti, ecologisti sau din cine stie ce alte secte anti-globaliste. Nu am, insa, dubii cand vine vorba de influenta si de responsabilitatea companiilor multinationale, care tind, prin natura lor de giganti economici, sa acapareze spatiul public si sa controleze liberul arbitru al cetateanului-consumator. Unul dintre punctele forte ale cartii e reprezentat tocmai de exemplele, numeroase si detaliate, care ofera o imagine a mecanismelor prin care un discurs de marketing despre libertate si optiune se preface intr-o forma de dictatura subtila, insinuata printre legile si chichitele birocratice ale unui sistem democratic menit sa apere, la randul sau, libertatea si dreptul de a alege. Un Rousseau-captivus intr-o pereche de chiloti M. I.: Aici sta perversitatea cea mai enervanta a lumii de neon a logo-urilor: in faptul ca ea isi anexeaza cultura (fie ea cultura populara, cool-ul, fie cultura intr-un sens mai clasic). Si ce ar fi rau in asta? Hm, chiar, ce e rau in faptul ca o companie vinde o pereche de chiloti impachetandu-i intr-un discurs sterpelit din platoul unor valori totusi mai semnificative decat perechea aia de chiloti? Si mai e ceva: Licenta si Cenzura. Pana la urma, cuvinte precum Libertate etc. vor deveni produse licentiate: asa cum Mos Craciun este sub licenta Coca Cola. Ct. S.: Acum, continuu. Secundo: fara optiuni. In timp ce mass-media te invita, frumos, sa gusti din toate bucatele de pe masa, corporatiile au grija sa faulteze, in spatele ecranului de fum, concurenta, sa elimine micii intreprinzatori, sau, daca nu direct pe acestia, cel putin produsele lor, sub diverse pretexte etice, juridice sau comerciale, si sa mute spatiul public din piata orasului spre hipermarketul privat. Si, prin aceste manevre, nu sunt afectati doar fabricantii de carnati: sufera, in egala masura, si artistii, care se lovesc, la tot pasul, de zidul marilor case de productie si ale drepturilor de autor (Cenzura si Licenta), si oamenii obisnuiti, care, dupa ce trec prin samponarea cerebrala cu un anumit brand, se pot trezi cu o frumusete de proces pe scafarlie, in cazul in care se abat, fie si inconstient, de la directivele prietenoase, cu caracter de recomandare, care sustin interesele Marii Companii (m-ai contaminat cu majusculele!). M. I.: Terzio: fara job-uri. Din moment ce adevaratul produs este marca, si nu ce se vinde sub ea (obiectul este o anexa a etichetei, si nu invers), productia propriu-zisa de bunuri devine un detaliu neplacut. Fabrici, utilaje, muncitori ce sunt toate astea decat greutati de plumb legate de corpul de neon, extralight, al brand-urilor? In plus, mai e o chestiune elementara de gestionare a cheltuielilor: daca investesti 90 de milioane de dolari intr-o singura campanie publicitara (perfuziile care asigura marcilor vitalitatea), e evident ca trebuie sa tai de undeva. Altfel, canci plusvaloare. Si de unde poti taia decat din cheltuielile de productie? Deci: inchizi fabrici, executi concedieri masive si muti toata sandramaua productiei in lumea a treia. Teoretic, e vorba e o redistribuire a muncii si de intarirea unor piete slabe prin pomparea de capital; teoretic, e vorba de o operatiune caritabila. In practica, lucrurile stau cu totul altfel. In SUA nu iti permiti sa iti bati joc de mana de lucru, pentru ca sindicatele te pun rapid la pamant. In lumea a treia ai mana ultraieftina de lucru, beneficiezi de scutiri de impozite (prin santaj implicit: daca nu le obtii, sau cand expira, te muti in tara invecinata) si de lipsa unor sindicate. In plus, te si speli pe maini de responsabilitate pentru conditiile subumane de munca: pentru ca lucrezi pe baza de subcontracte, iar logo-ul tau nici macar nu apare pe halele unde maimutele din lumea a treia sunt exploatate de cei care detin subcontractele. Prin urmare, obtii, sa zicem, pantofi Nike la un pret de productie de 5 dolari bucata. Ii vinzi cu 100, pentru ca marca sub care ii pui pe piata este extrem de puternica: asta zic si eu maximizare a profitului. Gherile & transee globale

Ct. S.: Si, in fine, no logo: solutiile sunt bruiajul si parodierea culturala, haiducia semiotica, revendicarea strazilor, cu spray-ul de graffiti in mana, campaniile bazate pe marca, purtate in sala de tribunal, si aruncatul cu placinte in granzii multinationalelor. Cu alte cuvinte, activismul anticorporatist, care ia forma unui razboi de gherila purtat prin asociatii, retele, grupari mai mult sau mai putin anarhiste si comunitati active pe Internet. M. I.: Mda, si o fac cel mai eficient prin canalele globale sapate de multinationale. O ironie draguta: sa lupti in transeele sapate de adversar. Ct. S.: Protestatarii spun eu, acum nu au o coerenta ideologica si se unesc greu sub un stindard comun. No logo ar putea fi si chiar a fost considerata, de multi un semnal de unire, care descrie, daca nu toate directiile si motivatiile militantilor (imposibil, poate, de inteles si de cunoscut), cel putin, apucaturile schizofrenice si ambitiile egoiste ale inamicului: marele bau-bau corporatist. Ar trebui sa privim mai atenti in jurul nostru si sa ne temem de lacomia si de iresponsabilitatea bau-bau-lui? Si daca vrem sa recunoastem, si daca nu, efectele oricum le simtim, zi de zi, pe propria piele. Iar, in cazul nostru, al romanilor iesiti dintr-un regim unde brand-urile occidentale erau, totodata, fructul oprit si promisiunea paradisului pe pamant, efectele au fost, dupa revolutie, cu atat mai perverse. O vreme, am crezut ca tot ce zboara se mananca si ne-am repezit, orbeste, nu numai spre tot ceea ce aparea, in spoturile publicitare, la televizor, ci spre toate produsele care purtau un logo cunoscut, fie ca era Nike, Nyke sau Nikie. Intre timp, am dezvoltat si noi anticorpii occidentalilor, dupa multe epidemii de tepe si dupa ce am ingurgitat mii de tone de marfuri proaste; si am inceput sa ne dam seama ca, iesiti din comunism, ne intoarcem la o forma de cenzura mult mai parsiva, pe care o acceptam cu bratele deschise. Suntem bucurosi sa ni se spuna ce trebuie sa ne placa si ce nu, sa ne sacrificam timpul, 10 ore pe zi, intr-un birou, program de lucru normal plus ore suplimentare voluntare, si sa imbratisam ideologia corporatiei, iubindu-ne cu ardoare managerii si facand totul pentru binele companiei, tradus prin depasiri de plan la cresterea profitului semestrial. Critica incorporata. Anticorporatista M.I.: Pai, sa-i iubim. Asta zice si Naomi Klein. Sa-i iubim pe toti. Pe rand. Cand scapa sapunul. Pai, nu? Cand lucrezi cu sapun (la fictiuni soap ), e inevitabil ca sapunul ala sa-ti mai si scape din maini. Si cand se apleaca dupa el... Marcile isi anexeaza cu nerusinare tot ce misca prin vietile noastre valori, sentimente, atitudini? Foarte bine: noi de ce nu le-am sparge fundul corporatist? Ct. S.: Evident, nu te referi la noi, M. I. & Ct. S. De asta pun in paranteza: noi opinia publica, societatea civila. De ce nu? Pentru ca avem nevoie de ei. Sigur, e frumos sa visam o lume fara birouri si fara job-uri, in care am sta, cu totii, in biblioteci si in cafenele si am discuta despre liberul arbitru si despre salvarea umanitatii. Insa imi dau seama ca, fara sclavii benevoli ai corporatiilor, n-am mai avea nici cafenele, nici ziare si reviste asa cum sunt ele, cenzurate si sufocate de interesele trusturilor media , nici crestere economica si acquis comunitar. M. I.: Pai, nu zice nimeni asta. Capitalismul, e bun, dar numai la pachet cu critica lui. Critica nu vizeaza inlocuirea sistemului cu un socialism utopic, ci optimizarea dpdv al exemplarului uman casual a dictaturii corporatiilor. Dictatura care imi invadeaza spatiul intim, care ma invata sa gandesc, care imi spala creierul, care imi anexeaza valorile s.a.m.d. BigMac-ul si poezia fast-food Ct. S.: ...ceea ce nu inseamna ca team building- urile, dragostea pentru linia de partid a organizatiei si concertele Pepsi ma enerveaza mai putin. Si ca voi imbratisa, cu ochii inchisi, ceea ce Naomi Klein numeste privatizarea drepturilor noastre colective de cetateni. Putem vorbi, insa, de ideologii corporatiste? In mod evident, orice brand puternic propune mai mult decat un produs: se asociaza cu un mod de a gandi, de a te

comporta, de a te imbraca, a manca, a te deplasa, a-ti petrece timpul liber pe scurt, de a trai. Cu toate astea, Sorin Adam Matei sustine, intr-un articol din grupajul la care ne alaturam si noi, ca nu exista o ideologie McDonalds, ci doar una in revers, imaginata si sustinuta de criticii duri ai corporatiei. Daca accept definitia pe care o propune S.A.M. ideologiilor sisteme poetice si mecanisme explicative ale realitatii, care propun un mod de organizare al lumii din avion tind sa-i dau dreptate. Cu alte cuvinte, pentru a avea o ideologie, ai nevoie de poezia hamburgerului care, in ciuda eforturilor publicitarilor, nu reuseste sa treaca dincolo de ecranul TV/de panoul stradal. Sigur, exista lumea familiilor fericite care merg, cu mic cu mare, pentru o halca de fericire la fast food, insa lipseste sentimentul metafizic al inaltarii, in momentul cand stai la masa, privesti reclamele de pe pereti si tii, absent, hamburgerul in mana. M. I.: Nu, nu. Ei nu iti vand poezia hamburgerului. Nu e vorba de asta. Ei iti vand poezia (metafizica) a contextului in care consumi hamburgerul. Context care incorporeaza valorile familiei, care se sinonimizeaza cu locul unde copiii tai au parte de entertainment (jucariile din meniuri, clovnii etc). Hamburgerul in sine e insignifiant, e doar un card prin care accesezi mirifica matrice McDonald. Capisci? Ct. S.: Bun, insa atunci ar insemna ca am avea cate o ideologie pentru fiecare brand in parte: de la hamburgeri si bauturi racoritoare pana la adidasi, televizoare si hipermarket-uri. Altfel, ar trebui sa vorbim de o ideologie corporatista, la gramada punem intr-un mare borcan universurile paralele create de fiecare produs in parte, cu tot cu sloganurile, valorile sociale si morale, modelele de fericire si cantecelele lor, si lipim o eticheta generica, peste ele? Takaru M. I.: Avem ideologia brand-urilor, nu a produselor. Produsele nu conteaza decat ca purtatoare de logo, ca vehicule. Deci avem idelogia Nike, nu ideologia pantofilor Nike. Iar in borcanul de care vorbeai nu sunt atat de multe fictiuni ideologice: investesti in intarirea unei marci si sub ea produci pe o banda extrem de larga; produci de fapt orice. In plus, brand-urile tind catre concatenare. Ct. S.: Uite, stii de ce ma tem, de fapt dincolo de brand-uri, bruiaje culturale si ideologii? Mi-e frica de o lume care sa semene, intr-un mod foarte suparator, cu distopia lui Vonnegut, din Pianul mecanic. Romanul a aparut in 1952 si e, de fapt, debutul prozatorului, pentru care acesta a facut un stagiu de documentare pe teren nu cu scopul scrierii unei carti, evident in departamentul de P.R. si prin uzinele gigantului General Electric. Tot ceea ce descrie si combate Naomi Klein apare si in fictiunea lui Vonnegut, cu diferenta ca, in cartea lui Klein din 2000, lucrurile nu par sa arate, inca, asa de rau. Vonnegut simte, insa, bine tendintele care pornisera, probabil, inca din anii 30: omul obisnuit isi pierde posibilitatea de a alege, in numele eficientei, al productivitatii si al binelui economiei. Team building-urile, discursul corporatist, indoctrinarea cu valorile companiei, loialitatea neconditionata fata de acestea, pachetele salariale generosrestrictive, toate sunt la locul lor. Iata cum arata viata unui cetatean de rand, vazuta prin ochii Sahului din Brathpur un fel de Borat Sagdiyev venit sa invete de la cea mai mare natiune a lumii: In timp ce grupul se retragea, Halyard le spunea (sahului si translatorului sau, n.m.) ca masina, casa si tot ce continea ea erau platite prin deductii regulate din cecul de plati R&R al lui Edgar, impreuna cu primele acordate pentru asigurarea multipla de sanatate, viata si batranete si ca mobilierul si aparatura casnica erau inlocuite din cand in cand cu modele mai noi, pe masura ce Edgar sau mai degraba masinile care se ocupau cu statele de plata achita ratele celor vechi. - Are un pachet de asigurare complet, spuse Halyard. Nivelul lui de trai creste constant. El si toata tara sunt protejati de suisuri si coborasuri ale economiei prin obiceiurile ordonate, previzibile ale consumatorului, induse de masina. Inainte, omul cumpara dintr-un impuls ilogic si industria se dadea peste cap incercand sa-si

imagineze ce va cumpara in continuare. Imi amintesc de pilda ca in copilarie aveam un vecin ticnit care a irosit toti banii pe o orga electronica, desi mai avea in bucatarie un frigider demodat si o soba cu petrol. Nu e de mirare ca sahul Brathpur-ului ii spune lui Edgar Takaru, amintindu-si de situatia din tara lui. In limba pe care o ciripeste sahul, Takaru inseamna nu cetatean, cum i se traduce lui Edgar, ci sclav.