Sunteți pe pagina 1din 3

FORMAREA PRETURILOR N CONDITIILE CONCURENTEI IMPERFE

Concurenta monopolista n cadrul capitolului precedent au fost puse n evidenta principalele trasaturi ale concurentei perfecte, cu mentiunea ca realitatea economica nu le-a consemnat niciodata ntr-o stare pura. Fireste, n functie de timp si de loc, au putut fi ntrunite cumulativ mai multe dintre ele, dar, aproape sigur si acestea puternic afectate de influenta unor factori perturbatori. Este suficient sa analizam, n aceasta privinta, conditiile patrunderii pe piata a unor noi producatori. Din punct de vedere practic ele pot fi: perfecte; foarte usoare; dificile sau imposibile. Asa cum am mai aratat, a vorbi despre existenta unor perfecte de intrare pe piata nsemna, de fapt, a recurge la o simpla ipoteza de lucru. Ele au existat, fara ndoiala, cndva, fiind caracteristice unei perioade de nceput a economiei de piata cnd producatorii unei marfi oarecare sau extrem de numerosi, nici unul dintre ei neputnd exercita o influenta notabila asupra cantitatilor puse n vnzare si a preturilor la care acestea se realizau. Cu timpul, nsa, aceste conditii s-au mai nasprit, dar, n linii mari, ele au ramas tot usoare, specifice unei piete bazata pe concurenta libera. n ciuda unor schimbari vizibile intervenite n structura pietelor multor state, multi economisti care s-au ocupat de problema formarii preturilor pna la sfrsitul secolului al XIX-lea (n frunte cu Alfred Marshall) si chiar dupa aceea, pna la sfrsitul primului razboi mondial, au pornit de la premisa unei concurente perfecte. Desi postulatele acesteia puteau fi aplicate cu suficienta precizie numai n cazul produselor primare si omogene, calculele au fost extinse si la marfurile manufacturate, destul de neomogene ca structura, dar fara restrictii prea mari pentru producatori de a patrunde pe piata. Notiunea de eterogenitate a marfurilor supuse vnzarii nu putea trece, insa, neobservata. Primul care a luat-o n considerare a fost economistul E. Chamberlin care, nca din anul 1925, a sesizat faptul ca acest caz nu apartine asa-zisei concurente perfecte, ci trebuie ncadrat, din toate punctele de vedere, n ceea ce se numeste concurenta imperfecta. Totusi, acest gen de concurenta cuprinde, la rndul sau, un evantai foarte larg de forme. Prezenta unui numar mare de producatori pe piata, a caror intrare nu este ngradita, nca, de nimeni, demonstreaza faptul ca ne aflam n fata unei forme intermediare de concurenta, care nu poate fi ncadrata nici n concurenta perfect competitiva, nici n cea perfect monopolista. Pentru a desemna aceasta forma de piata care se situeaza ntre concurenta perfecta si monopolul propriuzis, E. Chamberlin a utilizat n lucrarea sa The Theory of monopolistic competition (1933) conceptul de concurenta monopolista. De ce monopolista? n definitiv, avem de-a face aici cu mai multi producatori, fiecare dintre ei oferindu-si produsele n vederea satisfacerii acelorasi trebuinte (deci sunt substituibile ntre ele) dar diferentiate prin cantitatea lor. Aceste diferente pot sa mbrace diferite forme. Ele pot, de pilda, sa se refere la compozitia interna a produsului, la design, sau la unele servicii oferite de firma o data cu vnzarea acestuia cum ar fi termenele de garantie, asistenta tehnica, reparatii gratuite, anumite premii si stimulente, toate tinnd de reputatia ntreprinderii si de marca de