Sunteți pe pagina 1din 26

1.

Examenul sanitar veterinar propriu-zis al animalelor înainte de tăiere se execută de către:

a) numai personalul serviciilor sanitare veterinare din unităţile respective;

b) numai de personalul circumscripţiilor sanitare veterinare teritoriale;

c) personalul serviciilor sanitare veterinare din unităţi sau circumscripţiilor sanitare veterinare teritoriale;

d) personalul auxiliar al unităţilor;

e) personalul tehnic şi administrativ al unităţilor respective.

2. Examenul sanitar veterinar propriu-zis al animalelor înainte de tăiere se execută în:

a) 3 momente diferite;

b) la sosirea în unitate;

c) înainte de tăiere;

d) ori de cate ori este posibil;

e) la sosirea animalelor pe rampa de debarcare şi cu cel mult 3 ore înainte de introducerea în sălile de tăiere.

3. Necesitatea controlului sanitar veterinar al animalelor înainte de tăiere are ca obiective:

a) depistarea numai a animalelor cu afecţiuni;

b) depistarea numai a animalelor bolnave de entităţi transmisibile la om- zoonoze;

c) depistarea animalelor cu semene clinice evidente caracteristice numai în acel moment;

d) simplifică examenul sanitar veterinar după tăiere

e) evaluează toate aspectele enumerate.

4. Controlul sanitar veterinar propriu-zis al animalelor înainte de tăiere se face:

a) la lumina zilei;

b) numai la lumina artificială;

c) se poate face şi la lumina artificial de 200 lucşi;

d) folosindu-se un iluminat de minim 220 lucşi;

e) în orice condiţii.

5. Rezultatul controlului sanitar veterinar înainte de tăiere confirmă că:

a) animalele nu prezintă semne de boală;

b) animalele nu sunt afectate de boli transmisibile;

c) animalele nu prezintă tulburări generale;

d) vacile şi junincile nu sunt gestante;

e) răspunsurile corecte sunt a), b), c), d).

6. Controlul sanitar veterinar efectuat înainte de tăiere împarte animalele în următoarele categorii:

a) numai animale sănătoase;

b) numai animale respinse de la tăiere;

c) animale bolnave;

d) animale sănătoase, animale respinse de la tăiere şi animale bolnave;

e) animale cu stări patologice şi fiziologice diferite.

7. Respingerea animalelor de la taiere are drept cauze:

a) stări fiziologice;

b) stări patologice;

c) stări medicale;

d) stări fiziologice, patologice şi medicale;

e) unele stări de agitaţie.

8. Respingerea animalelor de la tăiere poate fi cauzată de stări fiziologice cum ar fi:

a) numai în cazul animalelor gestante;

b) numai pentru animalele într-o stare exagerată de oboseală;

c) numai pentru vieri

d) numai pentru femelele care au fătat şi nu au trecut 8 zile de la fătare;

e) pentru toate situaţiile mai sus enumerate sunt valabile.

9. Respingerea animalelor de la taiere se face pentru următoarele cauze:

a) numai cele tratate cu antibiotice;

b) numai cele tratate cu chimioterapice;

c) numai cele tratate cu substanţe parazitare

d) numai cele tratate cu substanţe hormonale şi vaccinate;

e) pentru toate cauzele enumerate mai sus.

10. Caii, catârii şi măgarii se pot tăia în situaţii de urgenţă:

a) D`upă accidente;

b) fără examen clinic;

c) în sală normală;

d) accidente grave chiar fără maleinare, în sala sanitară;

e) în toate situaţiile enumerate mai sus.

11. Tăierea animalelor în flux continuu presupune:

a) operaţiunile sunt efectuate în puncte diferite şi de către personal diferit;

b) operaţiunile se execută în orice condiţii;

c) operaţiunile sunt diferite în funcţie de unităţi;

d) operaţiunile sunt efectuate în funcţie de personal;

e) operaţiunile sunt efectuate în funcţie de specie.

12. Tăierea animalelor în flux discontinuu presupune:

a) aceeaşi persoană execută examenul ante-mortem, examenul pe flux şi al cărnii după

obţinere;

b) personal pentru examenul ante-mortem;

c) personal pentru examenul pe fluxul tehnologic;

d) personal pentru examenul cărnii;

e) personal pentru examenul organelor.

13. Examinarea de baza a organelor presupune:

a) folosirea metodelor macroscopice;

b) folosirea metodelor microscopice;

c) folosirea în acelaşi timp a metodelor macroscopice şi microscopice;

d) folosirea metodelor parazitologice ;

e) folosirea metodelor fizico-chimice.

14. Principalele metode macroscopice pentru examinarea cărnii şi organelor sunt:

a) inspecţia şi secţionarea;

b) inspecţia şi palpaţia;

c) inspecţia, palpaţia, secţionarea şi mirosul;

d) inspecţia, palpaţia, secţionarea, mirosul şi gustul;

e) inspecţia, palpaţia şi secţionarea.

15. Secţionarea organelor şi cărnii se face obligatoriu atunci când:

a) nu se depreciază ţesuturile;

b) în ţesuturi şi organe recunoscute ca locuri de elecţie;

c) în ţesuturi şi organe recunoscute ca neimportante economic;

d) în ţesuturi şi organe recunoscute ca neimportante fiziologic;

e) în ţesuturi şi organe recunoscute ca neimportante.

16. Asomarea animalelor trebuie să asigure:

a) scoaterea din funcţiune a centrilor vegetativi;

b) scoaterea din funcţiune a centrilor vieţii de relaţie;

c) o eviscerare bună;

d) o jupuire corespunzătoare;

e) toate afirmaţiile de mai sus sunt corecte.

17. Sângerarea animalelor urmăreşte:

a) o eviscerare buna;

b) o imobilizare bună a animalelor;

c) eliminarea unei cantităţi cât mai mare de sânge;

d) o jupuire corespunzătoare;

e) toate afirmaţiile de mai sus sunt corecte.

18. Jupuirea animalelor urmăreşte:

a) o prejupuire corespunzătoare;

b) o imobilizare bună a carcasei;

c) îndepărtarea pieii după prejupuire;

d) evitarea apariţiei de infecţii;

e) evitarea apariţiei de hematoame.

19. Jupuirea animalelor în unităţi cu flux continuu se realizează:

a) numai manual;

b) numai mecanic;

c) mecanic precedat de jupuirea manuală;

d) numai electric;

e) toate afirmaţiile de mai sus sunt corecte.

20. Eviscerarea animalelor constă din:

a) extragerea organelor din cavitatea pelvină;

b) extragerea organelor din cavitatea abdominală;

c) extragerea organelor din cavitatea toracică;

d) extragerea organelor din partea posterioară a rectului;

e) extragerea organelor din cavităţile pelvină, abdominală şi toracică.

21. Examinarea organelor se face:

a) după examinarea carcasei;

b) ori de cate ori este cazul;

c) înainte de examinarea carcasei;

d) de către personalul administrativ al unităţii;

e) numai de către medical veterinar.

22. Examinarea organelor se face ţinând cont de:

a) seroasele de acoperire şi sistemul muscular;

b) parenchimul propriu-zis şi sistemul osos;

c) seroasele de acoperire şi pielea;

d) seroasele de acoperire, parenchimul propriu-zis şi limfocentrii constanţi;

e) sistemul muscular şi osos.

23. Prezentarea capului pentru examinare se face detaşat numai la :

a) bovine, bubaline si solipede;

b) numai la bovine;

c) numai la solipede;

d) totdeauna la suine;

e) la tineret.

24. Examinarea capului la bovine urmăreşte:

a) examenul de ansamblu;

b) examinarea cavităţii bucale şi a limbii;

c) examinarea limfocentrilor;

d) examenul de ansamblu, examinarea cavităţii bucale şi a limbii la care se adaugă examinarea limfocentrilor;

e) examinarea cavităţii oculare.

25. Examinarea capului la bovine se poate realiza:

a) numai pe masa de examinare;

b) numai agăţat pe suport special;

c) pe masa de examinare sau la carcasă;

d) pe masa de examinare sau suport special;

e) pe suport special sau la carcasă.

26. Examenul de ansamblu al capului se realizează în primul rând:

a) prin palpare;

b) prin secţionare;

c) prin inspecţie;

d) prin palpare, secţionare şi inspecţie;

e) prin palpare şi inspecţie.

27. Examenul capului la bovine folosind secţionarea se face:

a) la animalele de peste 2 luni;

b) la animalele de peste 3 luni;

c) la animalele de peste 4 luni;

d) la toate animalele indiferent de vârstă;

e) numai la adulte.

28. Examenul capului în ansamblu la bovine prin secţionare se face:

a) la nivelul musculaturii submandibulare;

b) la nivelul bureletului gingival;

c) la nivelul musculaturii maseterine externe şi interne;

d) numai la nivelul musculaturii maseterine externe;

e) numai la nivelul musculaturii maseterine interne.

29. Palpaţia la nivelul capului în ansamblu se realizează:

a) obligatoriu indiferent de specie;

b) obligatoriu indiferent de sex;

c) obligatoriu numai la bovine;

d) când la inspecţie se constată zone modificate;

e) numai la bovinele de peste 3 luni.

30. Examinarea cavităţii bucale şi limbii la bovine se realizează în primul rând prin:

a) palpaţie;

b) secţionare;

c) palpaţie şi secţionare;

d) inspecţie;

e) secţionare şi inspecţie.

31. Limba se examinează la bovine normal:

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) numai prin secţionare;

d) prin inspecţie şi palpaţie;

e) prin inspecţie şi secţionare.

32. Limba se examinează obligatoriu la suine şi prin:

a) inspecţie;

b) palpaţie;

c) secţionare;

d) inspecţie şi palpaţie;

e) palpaţie şi secţionare.

33. Secţionarea limbii la suine se face:

a) pe partea dorsală;

b) pe părţile laterale;

c) partea ventrală pe rafeul median;

d) perpendicular pe axul longitudinal;

e) pe partea dorsală şi ventrală.

34. Examenul limfocentrilor de la nivelul capului se face obligatoriu :

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) numai prin secţionare;

d) prin inspecţie, palpaţie şi secţionare;

e) prin palpaţie şi secţionare.

35. Care dintre limfocentrii următori sunt consideraţi principali ai capului:

a) parotidieni;

b) mandibulari;

c) retrofaringieni;

d) parotidieni şi retrofaringieni;

e) retrofaringieni şi mandibulari.

36. Abordarea limfocentrilor retrofaringieni la bovine se face:

a) numai prin exterior;

b) numai prin interiorul cavităţii bucale;

c) atât prin exteriorul, dar şi interiorul cavitaţii bucale;

d) pe părţile laterale;

e) pe partea superioară.

37. Limfocentrii parotidieni la bovine sunt situaţi:

a) deasupra glandei parotide;

b) în spatele glandei parotide;

c) la marginea anterioară a glandei parotide, sub aceasta şi pe maseteri;

d) la partea inferioară a glandei parotide;

e) sub maseteri.

38. Limfocentrii mandibulari la bovine sunt situaţi:

a) în partea anterioară a curburii mandibulei;

b) în partea posterioară a curburii mandibulei;

c) în partea superioară a curburii mandibulei;

d) în partea inferioară a curburii mandibulei;

e) în partea supraspinoasă a curburii mandibulei.

39. Leziunile specifice ale limfocentrilor capului la animalele de interes economic sunt:

a) numai de pestă;

b) numai de tuberculoză;

c) numai de piobaciloză;

d) tuberculoză, pestă, piobaciloză, gurmă şi morvă;

e) numai de tuberculoză şi morvă.

40. Obişnuit pulmonii de bovine şi solipede se prezintă astfel:

a) împreună cu celelalte organe;

b) împreună cu limba;

c) împreună cu ficatul şi cordul;

d) detaşaţi de restul organelor;

e) împreună cu cordul, limba şi splina.

41. La ovine şi caprine pulmonul se prezintă pentru examinare:

a) în aderenţe naturale împreună cu ficatul şi cordul;

b) în aderenţe naturale împreună cu ficatul;

c) în aderenţe naturale împreună cu cordul;

d) detaşat de celelalte organe;

e) depinde de vârstă.

42. La suine pulmonul se prezintă pentru examinare:

a) detaşat de restul organelor;

b) împreună cu ficatul şi cordul;

c) împreună cu ficatul, cordul şi limba;

d) împreună cu limba;

e) împreună cu ficatul.

43. Parenchimul pulmonar la bovine se examinează :

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) prin inspecţie şi palpaţie;

d) numai prin secţionare;

e) prin inspecţie, palpaţie şi obligatoriu secţionare.

44. Secţionarea parenchimului pulmonar la bovine se face:

a) în lobii apicali;

b) în lobii diafragmatici;

c) în lobii apicali şi diafragmatici;

d) pe părţile laterale;

e) pe partea ventral.

45. Limfocentrul traheobronhic stâng la bovine se află:

a) la originea bronhiei stângi;

b) deasupra bronhiei stângi;

c) pe partea ventrală a bronhiei stângi;

d) pe partea laterală a bronhiei stângi;

e) pe partea supero-anterioară a bronhiei stângi.

46. La rumegătoare limfocentrii cei mai dezvoltaţi sunt cei:

a) mediastinali anteriori;

b) mediastinali mijlocii;

c) mediastinali posteriori;

d) mediastinali superiori;

e) mediastinali inferiori.

47. La rumegătoarele mari se examinează obligatoriu următorii limfocentrii:

a) traheobronhic stâng;

b) apical drept;

c) mediastinali posteriori;

d) traheobronhic drept;

e) traheobronhic stâng, apical drept şi mediastinali posteriori.

48. Secţionarea obligatorie a traheei şi marilor bronhii se face la:

a) bovine adulte;

b) toate categoriile de bovine;

c) toate rumegătoarele;

d) solipede;

e) rumegătoare şi suine.

49. Examinarea limfocentrilor pulmonari la ovine se face:

a) după metodologia folosită la bovine;

b) după metodologia folosită la suine;

c) după metodologia folosită la solipede;

d) după metodologia folosită la solipede şi suine;

e) după metodologia folosită la suine şi caprine.

50. Examinarea limfocentrilor pulmonari la caprine se face:

a) după metodologia folosită la suine şi ovine;

b) după metodologia folosită la bovine;

c) după metodologia folosită la solipede;

d) după metodologia folosită la suine;

e) după metodologia folosită la suine şi solipede.

51. Leziunile de tuberculoză se întâlnesc frecvent în :

a) pulmoni de taurine;

b) pulmoni de ovine;

c) pulmoni de caprine;

d) pulmoni de cabaline;

e) pulmoni de caprine şi ovine.

52. Examinarea cordului la taurine se face:

a) detaşat de celelalte organe;

b) împreună cu celelalte organe;

c) împreună cu limba;

d) împreună cu ficatul;

e) împreună cu ficatul şi pulmonul.

53. Examinarea cordului la cabaline se face:

a) împreună cu celelalte organe;

b) detaşat de celelalte organe;

c) împreună cu ficatul si pulmonul;

d) împreună cu pulmonul;

e) împreună cu limba.

54. Examinarea cordului la ovine se face:

a) detaşat de celelalte organe;

b) împreună cu celelalte organe;

c) împreună cu limba;

d) împreună cu ficatul;

e) împreună cu ficatul şi splina.

55. Examinarea cordului la caprine se face:

a) împreună cu splina;

b) împreună cu ficatul şi splina;

c) împreună cu celelalte organe;

d) împreună cu limba;

e) detaşat de celelalte organe.

56. Pericardul se examinează:

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) prin inspecţie si palpaţie;

d) în mod normal prin inspecţie şi secţionare;

e) prin palpaţie şi secţionare.

57. Secţionarea pericardului se face:

a) de la baza către vârf;

b) de la vârf către bază;

c) lateral stâng;

d) lateral drept;

e) numai la bază.

58. Miocardul propriu-zis se examinează:

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) numai prin secţionare;

d) prin inspecţie, palpaţie şi secţionare;

e) numai prin palpaţie şi secţionare.

59. Secţionarea obligatorie a pericardului se face:

a) numai la bovine;

b) numai la suine;

c) numai la solipede;

d) la bovine si suine;

e) numai la ovine şi caprine.

60. Obiectivele pentru examinarea cordului sunt:

a) pericardul;

b) cordul propriu-zis;

c) pericardul şi cordul propriu-zis;

d) pericardul şi endocardul;

e) cordul propriu-zis şi endocardul.

61. Examinarea esofagului se face:

a) împreună cu traheea;

b) detaşat de orice alt ţesut;

c) împreună cu pulmonul;

d) împreună cu pulmonul şi cordul;

e) în pachet comun cu celelalte organe.

62. Examinarea normală a esofagului se face:

a) prin inspecţie;

b) prin palpaţie;

c) prin secţionare;

d) prin inspecţie şi palpaţie;

e) prin inspecţie şi secţionare.

63. Examinarea diafragmei în mod obişnuit se face:

a) ataşată la carcasă;

b) detaşată de carcasă;

c) detaşată de pulmon;

d) detaşată de ficat;

e) detaşată de rinichi.

64. Examinarea ficatului la taurine se face:

a) împreună cu celelalte organe;

b) detaşat de celelalte organe;

c) împreună cu pulmonul;

d) împreună cu limba;

e) împreună cu rinichii.

65. Examinarea ficatului la cabaline se face:

a) detaşat de celelalte organe;

b) împreună cu celelalte organe;

c) împreună cu pulmonul;

d) împreună cu limba;

e) împreună cu rinichii.

66. Obiectivele urmărite la examinarea ficatului sunt:

a) capsula hepatică şi parenchimul;

b) capsula hepatică şi vezica biliară;

c) capsula hepatică, parenchimul, vezica biliară şi limfocentrii portali;

d) parenchimul şi limfocentrii portali;

e) vezica biliară şi limfocentrii portali.

67. Capsula hepatică se examinează prin:

a) inspecţie;

b) palpaţie;

c) secţionare;

d) inspecţie şi palpaţie;

e) inspecţie şi secţionare.

68. Parenchimul hepatic se examinează prin:

a) inspecţie;

b) palpaţie;

c) secţionare;

d) inspecţie şi palpaţie;

e) inspecţie, palpaţie şi secţionare.

69. Secţionarea obligatorie a parenchimului hepatic se face:

a) numai la rumegătoarele mari;

b) numai la rumegătoarele mici;

c) numai la suine;

d) numai la solipede;

e) la rumegătoarele mari şi mici

70. Secţionarea obligatorie a parenchimului hepatic la bovine se face:

a) pe partea dorsală;

b) pe partea viscerală;

c) pe partea dorsală şi viscerală;

d) pe curbura craniană;

e) pe curbura caudală.

71. Vezica biliară se examinează:

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) prin inspecţie şi palpaţie;

d) prin secţionare;

e) prin palpaţie şi secţionare.

72. Limfocentrii portali se examinează:

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) numai prin secţionare;

d) prin inspecţie, palpaţie şi secţionare;

e) prin inspecţie şi secţionare.

73. Examinarea splinei se realizează:

a) separate de celelalte organe;

b) împreună cu ficatul;

c) împreună cu pulmonul;

d) împreună cu ficatul şi pulmonul;

e) în pachet comun cu restul organelor.

74. Examinarea splinei se face:

a) prin inspecţie;

b) prin palpaţie;

c) prin secţionare;

d) prin inspecţie, palpaţie şi secţionare;

e) prin palpaţie şi secţionare.

75. Secţionarea splinei se face:

a) obligatoriu la toate speciile;

b) obligatoriu numai la bovine;

c) facultativ la suine şi caprine;

d) facultativ la ovine şi caprine;

e) numai la suine şi ovine.

76. Examinarea masei gastro-intestinale se face:

a) imediat după parcelarea carcasei ;

b) imediat după eviscerare;

c) la maximum 1h de la eviscerare;

d) la 30 minute de la eviscerare;

e) în orice moment.

77. Examinarea masei gastro-intestinale se face:

a) după examinarea carcasei;

b) după examinarea pulmonului;

c) odată cu celelalte organe;

d) nu contează ordinea;

e) în acelaşi timp cu carcasa.

78. Secţionarea masei gastro-intestinale se face:

a) în sala de tăiere;

b) în sala destinată prelucrării acesteia;

c) unde decide medicul veterinar;

d) pe fluxul obişnuit de examinare;

e) în depozit.

79. Examinarea obişnuită a vaginului şi uterului după tăiere se face prin:

a) inspecţie;

b) inspecţie şi secţionare;

c) numai prin secţionare;

d) inspecţie şi palpaţie;

e) palpaţie şi secţionare.

80. Examinarea testiculelor după tăiere se face:

a) numai prin inspecţie;

b) numai prin palpaţie;

c) inspecţie şi palpaţie;

d) inspecţie şi secţionare;

e) inspecţie palpaţie şi secţionare.

81. Examinarea rinichilor la taurine se face:

a) ataşaţi la carcasă;

b) se detaşează de aderentele naturale;

c) împreună cu testiculele;

d) împreună cu celelalte organe;

e) împreună cu ficatul.

82. Examinarea rinichilor la cabaline se face:

a) în aderenţe naturale;

b) ataşaţi la carcasă;

c) detaşaţi de carcasă;

d) împreună cu testiculele;

e) împreună cu celelalte organe.

83. Examinarea rinichilor la ovine se face:

a) în aderenţe naturale;

b) detaşaţi de carcasă;

c) ataşaţi la carcasă;

d) împreună cu celelalte organe;

e) împreună cu ficatul.

84. Examinarea rinichilor la suine se face:

a) în aderenţe naturale;

b) detaşaţi de carcasă;

c) ataşaţi la carcasă;

d) împreună cu carcasa;

e) împreună cu celelalte organe.

85. Examinarea normală a carcasei la bovine se face:

a) sub formă de semicarcasă;

b) sub formă de carcasă întreagă;

c) în cele patru sferturi;

d) cum decide medicul veterinar;

e) cum decide managerul unităţii.

86. Pentru examinare, carnea poate fi sub formă de:

a) carcase întregi la viţei;

b) semicarcase la viţei;

c) semicarcase la oi;

d) semicarcase la miei;

e) semicarcase la purcei.

87. Pentru examinare, carnea poate fi sub formă de:

a) semicarcase la viţei;

b) carcase întregi la oi;

c) semicarcase la oi;

d) semicarcase la purcei;

e) semicarcase la miei.

88. Pentru examinare, carnea poate fi sub formă de :

a) semicarcase la viţei;

b) semicarcase la purcei;

c) carcase întregi la capre;

d) semicarcase la capre;

e) semicarcase la miei.

89. Instalarea rigidităţii musculare la carcasă se face:

a) la câteva ore de la tăiere şi durează în medie 24h;

b) la peste 10 ore de la tăiere şi durează 18h;

c) la peste 8 ore de la tăiere şi durează 20h;

d) la peste 7 ore de la tăiere şi durează 22h;

e) la peste 12 ore de la tăiere şi durează 30h.

90. Examenul propriu-zis al carcasei se face în obişnuit:

a) prin palpaţie şi secţionare;

b) prin inspecţie şi secţionare;

c) prin inspecţie şi palpaţie;

d) prin secţionare;

e) prin palpaţie.

91. Inspecţia în ansamblu a carcasei are în vedere:

a) exteriorul carcasei;

b) interiorul carcasei;

c) exteriorul şi interiorul carcasei;

d) trenul posterior;

e) trenul anterior.

92. Inspecţia în amănunt a carcasei se face:

a) sistematic de jos în sus;

b) sistematic de sus în jos;

c) sistematic fără a ţine cont de unde;

d) sistematic de la gambe;

e) sistematic de la regiunea gâtului.

93. Examinarea atentă a carcasei la viţel are în vedere:

a) numai articulaţiile jaretului;

b) numai articulaţiile grasetului;

c) numai articulaţia scapulo-humerală;

d) numai articulaţia humero-radioulnară;

e) articulaţiile jaretului, grasetului, scapulo-humerala şi humero-radioulnară.

94. Examinarea limfocentrilor carcasei la cabaline se face în mod normal prin:

a) inspecţie;

b) inspecţie şi palpaţie;

c) palpaţie;

d) palpaţie şi secţionare;

e) secţionare.

95. Examenul ante-mortem al păsărilor se face normal prin:

a) inspecţie şi palpaţie;

b) inspecţie şi ascultaţie;

c) inspecţie;

d) ascultaţie;

e) ascultaţie şi palpaţie.

96. Examinarea păsărilor la recepţie are în vedere:

a) şi condiţiile în care s-a efectuat transportul;

b) numai condiţiile în care s-a efectuat transportul;

c) numai verificarea documentelor;

d) starea mijloacelor de transport;

e) numai verificarea mijloacelor de transport.

97. Examinarea pasărilor la recepţie are în vedere:

a) verificarea mijloacelor de transport;

b) şi verificarea documentelor sanitar veterinare care însoţesc transportul;

c) numai verificarea documentelor sanitar veterinare care însoţesc transportul;

d) numai condiţiile în care s-a efectuat transportul;

e) numai verificarea mijloacelor de transport.

98. Controlul exterior al carcasei de pasăre vizează:

a) aspectul, culoarea şi gradul de sângerare;

b) aspectul, culoarea si starea de întreţinere;

c) aspectul, culoarea, integritatea pielii, gradul de sângerare, starea de întreţinere, starea de igienă şi aspectul musculaturii;

d) aspectul, culoarea, integritatea pielii, gradul de sângerare, starea de întreţinere şi starea de igienă;

e) aspectul, culoarea şi integritatea pielii.

99. Controlul interior al carcasei de pasăre are în vedere:

a) integritatea seroaselor;

b) starea de igienă;

c) starea de igienă, rinichii, ficatul şi ovarele;

d) integritatea seroaselor, starea de igienă, rinichii, ficatul, ovarele şi aspectul general al

cavităţii toraco-abdominale;

e) rinichii, ficatul şi ovarele.

100.Examenul carcasei la bovine pentru cisticercoză se face:

a) prin inspecţie;

b) prin palpaţie;

c) prin inspecţie şi palpaţie;

d) prin inspecţie, palpaţie şi secţionare;

e) prin palpaţie şi secţionare.

101. Epidemiile majore cu Salmonella au fost declanşate cu precădere de:

a) consumul cărnii de porc şi bovine;

b) consumul cărnii de vânat şi peşte;

c) consumul ouălor, cărnii de pasăre,laptelui şi îngheţatei;

d) consumul fructelor de mare şi produse de patiserie;

e) consumul produselor de patiserie.

102. Caracteristica de bază a contaminării cu Salmonella este aceea că:

a) apar modificări organoleptice la suprafaţa produselor;

b) apar modificări organoleptice în toată masa produsului;

c) apar modificări organoleptice de consistenţă ale produselor;

d) nu apar modificări organoleptice;

e) apar modificări de culoare, aspect, miros şi gust.

103. Temperatura minimă de dezvoltare a salmonelelor este de:

a) 5° C;

b) 7° C;

c) 8° C;

d) 4° C;

e) 3° C.

104. Pericolele chimice identificate şi evaluate în cadrul sistemului HACCP sunt din:

a) alimente;

b) apă;

c) mediu, materii prime, ingrediente, igienizare;

d) echipamente;

e) utilaje, echipamente.

105. Micotoxinele aparţin:

a) substanţelor chimice adăugate;

b) substanţelor chimice naturale;

c) substanţelor chimice intermediare;

d) substanţelor chimice de sinteză;

e) substanţelor chimice interzise.

106. Produsele alimentare frecvent incriminate în apariţia toxiinfecţiilor alimentare cu Listeria monocytogenes sunt:

a) produsele de patiserie, apele minerale;

b) laptele şi produsele lactate, carnea prelucrată sau neprelucrată termic;

c) carnea de vânat şi caşcavalurile;

d) brânzeturile topite şi caşcavalurile;

e) caşcavalurile şi brânzeturile cu pastă tare.

107. Listeria monocytogenes se poate dezvolta în alimente la temperaturi minime de:

a) – 0,4° C;

b) + 5° C;

c) + 8° C;

d) - 10° C;

e) + 7° C.

108. Viabilitatea Listeriei monocytogenes la concentraţia de clorură de sodiu este de până la:

a) 15%;

b) 25%;

c) 10%;

d) 30%;

e) 20%

109. Ciquatoxina aparţine:

a) substanţelor chimice naturale;

b) substanţelor chimice adăugate;

c) substanţelor chimice interzise;

d) substanţelor chimice intermediare;

e) substanţelor chimice de sinteză.

110. Aditivii alimentari aparţin:

a) substanţelor chimice naturală;

b) substanţelor chimice intermediare;

c) substanţelor chimice adăugate;

d) substanţelor chimice interzise;

e) substanţelor chimice cu rol de nutrienţi.

111. Alimentele frecvent incriminate în apariţia îmbolnăvirilor cu Bacillus cereus sunt:

a) legumele, fructele şi apa;

b) cerealele, laptele, produsele uscate, condimentele, carnea, etc.

c) carnea de vânat şi fructele de mare;

d) zarzavaturile, legumele şi fructele;

e) în general toate tipurile de alimente.

112. Infecţia cu Bacillus cereus provoacă următoarele tipuri de manifestări:

a) tipul neurologic;

b) tipul diareic;

c) tipul vomitiv;

d) tipul diareic şi vomitiv;

e) tipul neurologic şi vomitiv.

113. Confirmarea Bacillus cereus ca fiind agent etiologic într-un episod de toxiinfecţie

alimentară necesită:

a) izolarea tulpinilor aceluiaşi serotip din alimentul suspectat;

b) izolarea tulpinilor aceluiaşi serotip din fecale;

c) izolarea tulpinilor aceluiaşi serotip din rana pacientului;

d) izolarea tulpinilor aceluiaşi serotip din alimentul suspectat, fecale, şi voma pacientului;

e) izolarea tulpinilor aceluiaşi serotip din alimentul suspectat, fecale, rana pacientului, sânge.

114 Din clasa de substanţe adăugate direct în alimente fac parte:

a) fenoli policloruraţi;

b) alcaloizii pirolizidinici;

c) hormoni de creştere;

d) conservanţi, potenţiatori de aromă, aditivi nutriţionali, coloranţi;

e) metale toxice şi combinaţii ale acestora.

115. Din clasa substanţelor adăugate indirect în alimente fac parte:

a) aditivii alimentari;

b) substanţe provenite de la utilaje, lubrefianţi, agenţi de curăţare şi dezinfecţie,

substanţe de acoperire şi vopseluri;

c) hormoni de creştere;

d) metale toxice;

e) efenoli policloruraţi.

116. Toxina produsă de Clostridium botulinum este distrusă de temperaturi minime de:

a) 80° C cel puţin 10 min.;

b) 85° C cel puţin 10 min.;

c) 78° C cel puţin 15 min.;

d) 90° C cel puţin 10 min.;

e) 80° C cel puţin 5

117. Toxiinfecţia alimentară produsă de Clostridium botulinum este denumită:

a) botulism neelucidat;

b) botulism de alimentaţie;

c) botulism infantil;

d) botulism de rană;

e) botulism de aciditate.

118. Apariţia simptomelor în cazul botulismului alimentar survine de obicei la:

a) 6 – 12 ore de la ingerarea alimentelor;

b) 10 – 24 ore de la ingerarea alimentelor;

c) 8 – 24 ore de la ingerarea alimentelor;

d) 10 – 16 ore de la ingerarea alimentelor;

e) 18 -36 ore de la ingerarea alimentelor.

119.

Specificarea compoziţiei materiilor prime ca modalitate de menţinere sub control a pericolelor chimice se face:

a) înainte de recepţie;

b) înainte de utilizare;

c) în timpul utilizării;

d) după utilizare;

e) după abatorizare.

120.

Certificarea de calitate sau conformitate ca modalitate de menţinere sub control al pericolelor chimice se face:

a) înainte de utilizare;

b) înainte de recepţie;

c) în timpul utilizării;

d) în timpul depozitării;

e) după obţinere.

121. Termenul folosit pentru a descrie entitatea morbidă provocată de consumul alimentelor contaminate cu Clostridium perfringens este de:

a) toxiinfecţie cu anaerobi;

b) toxinfecţie cu perfringens;

c) enterită necrotică;

d) boala abdomenului mare;

e) boala alimentară.

122. Produsele frecvent incriminate în apariţia infecţiilor cu C. Perfringens sunt:

a) de natură lipidică;

b) de natură energetică;

c) de natură proteică;

d) de natură proteo – lipidică;

e) bogate în săruri minerale.

123. În majoritatea cazurilor, motivul real al infecţiei cu Clostridium perfringens este reprezentat de:

a) nerespectarea temperaturii de preparare a alimentelor;

b) nerespectarea temperaturii de depozitare a alimentelor;

c) nerespectarea temperaturii de comercializare a alimentelor;

d) nerespectarea temperaturii de transport a alimentelor;

e) nerespectarea temperaturii de transport şi comercializarea alimentelor.

124. Înregistrarea substanţelor ca modalităţi de menţinere sub control a pericolelor chimice se face:

a) odată cu inventarierea substanţelor chimice existente;

b) odată cu verificarea condiţiilor de depozitare;

c) odată cu verificarea condiţiilor de manipulare;

d) înainte de utilizare;

e) înainte de recepţie.

125. Evitarea condiţiilor care favorizează producerea de substanţe toxice se face:

a) odată cu inventarierea substanţelor chimice;

b) odată cu inventarierea condiţiilor de comercializare;

c) odată cu inventarierea condiţiilor de mediu;

d) înainte de recepţie;

e) când se controlează condiţiile de depozitare şi manipulare.

126. Cea mai importantă sursă alimentară de contaminare cu E. coli este reprezentată de:

a) carnea de porc şi produsele rezultate din aceasta;

b) carnea de oaie şi produsele rezultate din aceasta;

c) carnea de vită şi produsele rezultate din aceasta;

d) carnea de cal şi produsele rezultate din aceasta;

e) carnea de pasăre şi produsele rezultate din aceasta.

127. Tulpina dominantă de E. coli implicată în apariţia toxiinfecţiilor alimentare este:

a)

b)

c)

d)

e)

O

O

O

O

O

124

157

164

125

123

; H 7 ; ; ; .

128. Rezervolul principal pentru E. coli O 157 H 7 este constituit de:

a) bovine;

b) caprine;

c) ovine;

d) suine;

e) ovine şi caprine.

129. Sticla ca pericol fizic potenţial în alimente poate proveni din:

a) mediul de lucru;

b) ambalaje din sticlă şi corpuri de iluminat;

c) prelucrare neglijentă;

d) infrastructură;

e) paleţi şi cutii.

130. Lemnul ca pericol fizic potenţial în alimente poate preveni din:

a) utilaje, cabluri, terenuri, lucrători;

b) infrastructură, cabluri, spaţii de producţie;

c) mediu de lucru;

d) ambalaje şi cabluri;

e) cutii şi paleţi.

131. Producerea toxiinfecţiilor alimentare cu stafilococi este atribuită tulpinilor:

a) coagulazo-negative;

b) coagulzo-pozitive;

c) coagulazo-independente;

d) coagulazo-negative şi coagulazo-pozitive;

e) coagulazo-negative şi coagulazo-independente.

132. Instalarea simptomelor ca urmare a consumului de alimente contaminate cu Staphylococcus aureus este de obicei:

a) rapidă;

b) moderată;

c) întârziată;

d) de lungă durată;

e) neevidentă.

133. Alimentele incriminate în mod frecvent în etiologia toxiinfecţiilor stafilococice sunt cele cu:

a) conţinut proteic moderat;

b) conţinut proteic ridicat;

c) conţinut proteic scăzut;

d) conţinut lipidic ridicat;

e) conţinut mineral optim.

134. Pietrele ca pericol fizic potenţial în alimente pot produce:

a) tăieturi şi infecţii;

b) infecţii şi traume;

c) îmbolnăviri şi traume;

d) răniri şi spargerea dinţilor;

e) traume diferite.

135. Pietrele ca pericol fizic potenţial în alimente pot proveni din:

a) infrastructură şi spaţii de depozitare;

b) utilaje şi terenuri;

c) prelucrare neglijentă;

d) ambalaje şi paleţi;

e) angajaţi şi cutii.

136. Cazurile de toxiinfecţie alimentară prin prezenţa Campylobacter jejuni sunt mai cunoscute după consumul de:

a) carne de pasăre şi porc;

b) carne de pasăre şi organe;

c) carne de pasăre şi miel;

d) carne de porc şi lapte;

e) carne de vită şi legume.

137. Contaminarea omului cu Trichinella spiralis se realizează prin:

a) consumul cărnii şi organelor provenite de la bovine;

b) consumul cărnii şi organelor provenite de la ovine;

c) consumul cărnii şi organelor provenite de la porc, mistreţ, urs, cal;

d) consumul cărnii şi organelor provenite de la caprine;

e) consumul cărnii şi organelor provenite de la păsări.

138. Identificarea pseudochisturilor de Toxolasma gondii în carnea de porc poate crea confuzii cu:

a) cisticercii;

b) Trichinella;

c) nodulii tuberculoşi;

d) actinobaciloza;

e) actinomicoza.

139. Corpurile metalice ca pericole fizice potenţiale în alimente pot proveni din:

a) paleţi şi cutii;

b) spaţii de depozitare;

c) utilaje, cabluri şi lucrători;

d) mediul de lucru;

e) prelucrare neglijentă.

140. Corpurile metalice ca pericole fizice potenţiale în alimente pot provoca:

a) infecţii şi tăieturi;

b) îmbolnăviri;

c) traume;

d) spargerea dinţilor;

e) răniri.

141. Condiţionarea cărnii infestate cu cisticerci se face prin:

a) tratament termic;

b) tratament chimic;

c) tratament fizic;

d) tratament chimic şi fizic;

e) tratament medicamentos.

142. Omul se contaminează cu cisticerci prin consumul de:

a) carne de porc şi rumegătoare;

b) carne de pasăre;

c) legume şi fructe;

d) lapte praf;

e) lapte pasteurizat şi praf.

143. Evitarea infestarii omului cu larve de Anisakis spp. se poate realiza prin:

a) eviscerarea imediată a peştelui capturat şi congelarea la - 20° C;

b) congelarea la - 18° C;

c) congelarea la - 15° C;

d) tratarea termică la 50° C;

e) tratarea termică la 35° C.

144. Obiectele personale (bijuterii, unghii false, nasturi, etc.) ca pericole fizice potenţiale în alimente pot provenii de la:

a) paleţi şi cutii;

b) personalul angajat;

c) infrastructură şi spaţii de depozitare;

d) utilaje, cabluri;

e) ecrane ale aparatelor de măsură.

145. Obiectele personale (bijuterii, unghii false, nasturi, etc.) ca pericole fizice potenţiale în alimente pot produce:

a) îmbolnăviri;

b) răniri, tăieturi şi infecţii;

c) înţepături;

d) spargerea dinţilor;

e) înţepături şi îmbolnăviri.

146. Produsele alimentare sensibile din punct de vedere microbiologic sunt:

a) carnea, ouăle, peştele, ciupercile, etc.;

b) sarea, antioxidanţii, condimentele sărate, etc.;

c) coloranţii sintetici, antioxidanţii, etc.;

d) zahărul, antioxidanţii, etc.;

e) sarea, condimentele, coloranţii sintetici, etc

147. Fructele acide şi antioxidanţii fac parte din:

a) produsele alimentare sensibile din punct de vedere microbiologic;

b) produsele alimentare sensibile din punct de vedere fizic;

c) produsele alimentare sensibile din punct de vedere chimic;

d) produsele alimentare sensibile din punct de vedere al depozitării;

e) produse alimentare care nu sunt sensibile din punct de vedere microbiologic.

148. Carnea, ouăle, pastele făinoase fac parte din:

a) produse alimentare sensibile din punct de vedere microbiologic;

b) produse alimentare sensibile din punct de vedere fizic;

c) produse alimentare sensibile din punct de vedere chimic;

d) produse alimentare sensibile din punct de vedere al depozitării;

e) produse alimentare care nu sunt sensibile din punct de vedere chimic.

149. Oasele ca pericole fizice potenţiale în alimente pot proveni din:

a) prelucrarea neglijentă a materiei prime;

b) ambalaje;

c) paleţi;

d) personalul angajat;

e) spaţii de depozitare.

150. Oasele ca pericole fizice potenţiale în alimente pot produce:

a) sângerări;

b) îmbolnăviri;

c) răniri şi traume;

d) îmbolnăviri şi sângerări;

e) infecţii.

BIBLIOGRAFIE

1. Igiena şi controlul produselor de origine animală– C. Savu, Ed. Semne, Bucureşti, 2002, Cap. I - Igiena şi controlul cărnii şi subproduselor în unităţi de tăiere şi procesare, pag. 36-113.

2. “Siguranţa alimentelor - riscuri şi beneficii” – C. Savu, Narcisa Georgescu, Ed. Semne, Bucureşti, 2004, Cap. III – Riscuri biologice în alimente, pag. 153 – 211.

3. Cerinţe igienice generale şi aplicarea principiilor HACCP – garanţia siguranţei alimentelor, C Savu şi col., Ed. Proema, Baia Mare, 2007, Cap. III – Etapele aplicării sisemului HACCP, pag. 81 – 94.

Prof. Univ. Dr. Constantin SAVU