Sunteți pe pagina 1din 4

AVARUL Pledoarie pentru fericire

Ioana Dumitrescu, Anul II, Teatrologie

Avarul Pledoarie pentru fericire

Moliere (Jean Baptiste Poquelin) provine dintr-o familie de burghezi. Tatal sau facea parte din suita regala, astfel incat in copilarie el a avut parte de tot ceea ce un baiat si-ar fi putut dori. A fost educat la una din cele mai bune scoli (Colegiul Clermont din Paris) si a avut acces la curtea regelui. Dar chiar copil fiind, Moliere a gasit ca e mult mai placut sa se amuze pe seama aristocratiei decat sa i se alature. Afland inca de mic ca poate provoca multa valva maimutarindu-l pe preotul mamei sale. Baiatul nu a manifestat niciodata interes fata de meseria tatalui sau. A crescut in apropierea a doua teatre: Pont Neuf si Hotel de Bourgogne. Se pare ca aceastea au avut un impact foarte puternic asupra tanarului Jean Baptist Poquelin, care in 1643, la varsta de 21 de ani se hotaraste sa renunte la avantajele pe care clasa sa sociala i le dadeau pentru a-si dedica viata teatrului. Acesta este momentul in care isi schimba numele in Moliere (probabil pentru a-si scuti tatal de situatia jenanta de a avea un actor in familie). Asemeni lui Shakespeare, Moliere se confrunta cu teatrul din interiorul lui, el fiind intai actor si abia apoi dramaturg. Dorinta sa neimplinita a fost sa fie un bun tragedian. Acest lucru s-a dovedit a fi imposibil. Atat ca dramaturg cat si ca actor, Moliere se remarca in comedii. Iar aceasta dorinta neiplinita care ii macina mintea reiese vesnic din gustul amar pe care il are ironia din operele sale, care in ciuda vesmantului amuzant pe care il poarta este de un puternic dramatism. Un exepmplu concludent in acest sens este Avarul. Cu aceasta piesa Moliere deschide in istoria literaturii drumul comediei de caracter in proza. In ciuda faptului ca subiectul ei nu e nici pe departe original - el fiind imprumutat de la scriitorul antic latin Plaut din piesa sa Aulularia - Moliere reuseste sa depaseasca barierele faptelor patrunzand pana in profunzimea sentimentelor care sunt prezente in sufletele personajelor. Faptul ca Harpagon este un zgarcit neintrecut care ii spune servitoarei sa nu frece prea insistent mobila pentru a nu o toci, care fura ovazul cailor sai, care nu poate sa "dea" buna ziua, ci doar sa o "imprumute" depaseste granita ridicolului si a comicului in momentul in care, din cauza acestei trasaturi de caracter care il domina, prefera sa sacrifice fericirea propriei fiice, casatorind-o cu un mosneag, in loc sa-i dea zestre. Dar efectul dezumanizant al avaritiei nu se opreste aici. Pentru Harpagon, care se afla mereu in cautare de profit, pana si dragostea isi pierde insemnatatea in fata unei noi surse de castig. El renunta cu usurinta la casatoria cu Mariane in favoarea fiului sau in momentul in care afla ca Anselme, tatal fetei, urmeaza sa achite toate cheltuielile pentru nunta. Singurul lucru cu adevarat important pentru Harpagon este sa stranga bani. El este farte fericit atunci cand poate sa faca o afacere de pe urma careia sa aiba parte de un venit ilicit, dar in momentul in care afla ca pagubitul ar urma sa fie fiul sau se supara, iar supararea sa se datoreaza faptului ca intrevede ca ar fi putut avea ceva de pierdut. Faptul ca fiul sau este nevoit sa imprumute bani de la camatari nu il deranjeaza decat din perspectiva pericltarii prorpiei averi, nefiind importanta pentru el cauza care l-a determinat pe Cleante sa fie nevoit se imprumute. Obsesia lui Harpagon de a nu fi jefuit si suspiciunile pe care i le trezeste orice gest neinsemnat, cat si toate incercarile pe care le face pentru a trebui sa dea cat mai putin de

la el atunci cand vine vorba de bani conduc la situatii de un comic amar, caci in spatele lor se dezvaluie o persoana egoista, secatuita de sentimente si lipsita de moralitate. O persoana care a uitat sa traiasca si sa se bucure de bucuriile vietii, o persoana care a uitat cea mai elementara notiune despre ce inseamna a fi om - faptul ca un om moare - iar el nu se gandeste ca truda lui de a acumula o avere ar trebui sa aiba ca scop bunastarea copiilor lui, ci nu imbogatirea in sine. Moliere atrage atentia tocmai asupra acestei uitari, incercand sa aduca in lumina virtuti ce risca sa fie uitate si sa atentioneze publicul asupra pericolului in care se afla daca se lasa condus de interese uitandu-si sentimentele. Problema fundamentala in Avarul nu este implinirea dragostei celor doua cupluri prin casatorie, ci in primul rand de efectul pe care banii il au asupra unei firi prea preocupate de a-i avea, care uita sa fie fericit, pentru ca singura preocupare pe care o are este strangerea si pazirea lor. Teama de a nu-i pierde devine o problema care ii apasa permanent mintea si-l impiedica sa se mai fia capabil sa faca altceva. Tocmai de aceea piesa lui Moliere o intrece mult in valoare pe cea a lui Plaut. Pentru ca dincolo de comicul situatiilor pe care il creaza, personajele traiesc o existenta aproape tragica prin insusi faptul ca au uitat care sunt valorile initiale ale vietii si este dedicata tuturor celor care au uitat ca fericirea nu se masoara in bani. Astfel incat daca cineva se intreaba care ar fi scopul acestei piese raspunsul ce ar trebui sa vina imediat este: vrea sa redea oamenilor fericirea, sa-i invete din nou sa se bucure de viata. Caci tocmai aceasta este marea greseala a lui Harpagon: faptul ca a uitat sa traiasca cu adevarat, faptul ca a uitat sa fie fericit. Avaritia sa ia nastere tocmai din aceasta uitare care-l stapaneste.

Bibilografie Moliere Opere, volumul IV Editura de Stat pentru Literatura si arta Bucuresti, 1958