Maurice Reuchlin PSIHOLOGIE GENERALA Bucuresti, Editura Stiintifica, 1999 636 pag.

, ISBN 973-44-0253-6

Maurice Reuchlin, si-a inceput cariera modest, ca si institutor in Marsilia. Dupa o formare profesionala la Paris ca si consilier de orientare profesionala unde isi descopera adevarata vocatie. Se inscrie la Universitatea Sorbona, facultatea de Psihologie, unde isi ia si doctoratul in 1962. Lucrarea de fata, studiata de atatea generatii de invatacei, beneficiaza de vasta lui experienta de profesor universitar si constituie un mijloc de a dobandi cunostinte esentiale in psihologie, instrumente ale gandirii si metode de studii indispensabile pentru aprofundarea cunostintelor. Lucrarea cuprinde 8 parti foarte bine structurate, fiecare cu capitole, subcapitole, rezumat, bibliografie si chiar sugestii pentru aprofundarea capitolului: 1. O privire de ansamblu: Psihologia moderna; 2. Captarea si preluarea imediata a informatiei utile: Senzatia si Perceptia; 3. Construirea si stocarea mecanismelor de raspuns: Invatarea si memoria; 4. Generalizarea conduitelor adaptative: Activitatile intelectuale; 5. Generalizarea codajului: Functia semiotica; 6. Declansarea, orientarea si oprirea activitatii: Motivatia; 7. Reglarea nivelurilor de activitate: Somnul, atentia, emotia; 8.De la reflex la personalitate: Integrarea conduitelor. In primul capitol suntem familiarizati cu activitatea psihologului, care doreste sa descrie si sa explice in mod verificabil activitatile fiintelor vii si conduitele lor. Pentru aceasta se impune stabilirea unor definitii ce pot fi utilizate de observatori diferiti, apoi comparate diverse observatii facute independent, moduri de apreciere a coerentei si stabilitatii. Psihologia se poate aplica astfel tuturor organismelor vii. Se trateaza insa si limitele metodologice (numai fapte si explicatii verificabile) lasand insa libertatea spatiala (pe teren, in laborator, in interiorul nostru-introspectia). Primul capitol ne familiarizeaza si cu metode, tipuri de metode, subiecti, conduite si functii psihologice. Partea a doua ne familiarizeaza cu psihofiziologia perceptiei vizuale de la transformarea variatiei din exterior in semnal electric si apoi in impuls nervos si potential de actiune. De asemenea ne arata pragurile stimulilor si influenta lor in luarea deciziilor, masurarea senzatiilor prin metode diferite (Techner, Thurstone, Stevens) explicate pe rand dar si comparativ. Rezultatele analizelor sunt diferite in functie de metodele folosite, metode directe (senzatia variaza ca o putere a stimulului) sau indirecte (senzatia variaza ca un logaritm al marimii stimulului). La o scara mai ampla se poate considera perceptia un mecanism ce reglementeaza activitatea adaptativa. Obiectul, asa cum este perceput vizual nu se poate asimila unei fotografii, ci unei constructii, ca un ansamblu de informatii selectionate si structurate, in functie de experientele anterioare, trebuinte, activitati ale organismului. Privirea nu se fixeaza la intamplare. Inca de la nastere sistemul nervos are detectori specializati in culegerea de informatii. Limbajul, joaca, toate contribuie la acumulartea de experiente.

Conduitele actuale ale unui organism depind de experientele anterioare ale acestuia. Studiul mecanismelor prin care are loc aceasta influenta constituie obiectul capitolului trei. Vorbim despre invatare atunci cand un organism pus de mai multe ori in aceeasi situatie, isi modifica sistematic conduita. Memoria priveste mecanismele prin care ceea ce se invata ramane disponibil pentru un anumit timp. Sunt evidentiate legaturile stranse dintre memoroie si inteligenta, schemele care se construiesc in cursul dezvoltarii intelectuale care codifica si organizeaza materialul de memorat si insasi amintirile. Conduitele adaptative, adica cele care permit sa se dea un raspuns adecvat la o anumita sitiuatie-problema, au fost examinate, in legatura cu invatarea, pentru situatii bine definite si care se reproduc fara variatii importante. Totusi, chiar la nivelul instinctului sau al conditionarii, conduitele sunt deja dotate cu o anumita plasticitate, care le permite sa pastreze o valoare adaptativa pentru situatii mai mult sau mai putin variabile. Animalele superioare si omul sunt capabile in plus sa invete sa raspunda in mod adaptat la situatii diferite. Studierea achizitiei si a functionarii acestor conduite inseamna studierea activitatilor intelectuale,a inteligentei. Se utilizeaza in acest sens trei directii de lucru: perspectiva experimentala, psihologia genetica (psihologia dezvoltarii), psihologia diferentiala. Toate acestea sunt cuprinse in partea a patra. Unele organisme sunt in stare sa foloseasca semne (un semn e un element care inlocuieste alt element) ca sa faca schimb de informatii (comunicari) si, eventual, pentru folosirea de informatii privind obiecte absente (reprezentari). Studierea conduitelor in cursul carora aceasta capacitate se manifesta inseamna studierea functiei semiotice. La om functia semiotica a luat o forma foarte specializata: limbajul. Aceste definitii se gasesc in capitolul cinci, facand insa distinctia intre limbajul ca obiect de cercetare al lingvistilor si ca obiect de cercetare al psihologilor, intre conduitele semiotice si cele de folosire a limbajului. Aceste distinctii se pot atenua si psihologul care cerceteaza limbajul poate sa isi insuseasca unele notiuni de lingvistica. Studiul motivatiei este indreptat asupra factorilor care declanseaza activitatea unui organism, o dirijeaza spre anumite scopuri, ii permit sa o continue daca scopurile respective nu sunt atinse imediat si o opresc la momentul potrivit. Putem presupune ca starea de trebuinta (provocata de exemplu de foame) genereaza o pulsiune care ridica nivelul activitatii generale a organismului si al activitatilor sale specifice orientate spre aflarea motivelor-scop (alimente) a caror consumare va duce la disparitia trebuintei si a pulsiunii. Acest model explicativ este cunoscut sub numele de modelul de reducere a tensiunii sau homeostatic. Toate acestea, dar si aplicarea si critica diferitelor forme ale modelului homeostatic fac obiectul capitolului sase, care se incheie cu caracterele proprii motivatiilor umane si importanta deosebirilor individuale. Capitolul sapte ne introduce in lumea mai mult sau mai putin activa, mai mult sau mai putin vigilenta a organismelor. Putem observa, din afara organismelor, conduitele sale globale. Putem remarca in acest caz ca el este in stare de somn, mai mult sau mai putin profund, ca se trezeste, ca este atent, ca atinge un grad mai mic sau mai mare de excitatie emotionala. Putem, la alta scara sa facem observatii fiziologice privind activitatea electrica a creierului sau a unor parti a acestuia, asupra tonusului muscular, reflexelor, circulatiei, respiratiei. O motivatie intensa a carei realizare se loveste de obstacole suscita in general un nivel de activitate ridicata, o emotie.

Capitolul final, despre integrarea conduitelor, ne face sa intelegem ansamblul. O integrare este o operatie prin care se constituie un tot, o unitate, un intreg. Integrarea conduitelor perceptive, motorii creeaza personalitatea. In analiza personalitatii se studiaza trecerea de la imaginea corpului la constiinta de sine. Suntem familiarizati cu stima de sine, sinele. Ni se prezinta insa si chestionare de personalitate, cu studii si documente insotitoare. In Psihologie generala Maurice Reuchlin reuseste sa ofere in aceeasi masura informatie si explicatie stiintifica. Este o lucrare utila, indispensabila tuturor celor preocupati sa afle cum se formeaza spiritual stiintific in domeniul psihologiei. Cristina Piciorea (Ardelean) Studenta anul 1 Psihologie U.VV.G. Arad