Sunteți pe pagina 1din 2

Cel ce a venit.

harul lui Dumnezeu, care aduce mntuire pentru toi oamenii,

a fost artat

Epistola Apostolului Pavel catre Tit, Cap. 2

n timp ce clipele trec, acel moment nu a fost diferit de celelalte A venit i s-a dus. A fost unul dintre nenumaratele momente care au marcat timpul de cnd eternitatea a devenit msurabil. Dar n realitate, acel moment special a fost ca niciunul dintre celelalte. Pentru c prin acel segment de timp, a avut loc un lucru spectaculos. Dumnezeu a devenit om. n timp ce fpturile pmntului umblau netiutoare, Creatorul a sosit. Cci un Copil ni s-a nscut, un Fiu ni s-a dat, i domnia va fi pe umrul Lui; l vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Printele veniciilor, Domn al pcii."
Cartea lui Isaia, Cap.9

Cerul s-a deschis i a aezat ce avea mai de pre ntr-un pntece uman. Cel Atotputernic, ntr-o secund, s-a fcut EL nsui fragil. EL care fusese duh, a putut fi strpuns. EL care a fost mai mare dect universul, a devenit un embrion. i EL care susine pmntul cu un cuvnt, a ales s depind de hrana unei tinere fete. S-a dezbrcat pe Sine nsui i a luat un chip de rob, fcndu-se asemenea oamenilor. La nfiare a fost gsit ca un om
Epistola lui Pavel catre Filipeni, Cap. 2

Ne place s cltorim in concedii...Nu este uor. Atunci de ce-o facem? De ce umplem bagajele pn la refuz i ndurm aeroporturi, gri, ore interminabile in masini? tiu rspunsul. Ne place s fim mpreun cu cei pe care i iubimD-mi voie s-i amintesc c i lui Dumnezeu i place aceasta ntre EL i noi era o distan o mare distan. i EL nu putea s ndure asta. Nu putea s suporte. Aa c EL a fcut ceva n legtura cu aceast problem: i Cuvntul S-a fcut trup, i a locuit printre noi, plin de har i de adevr.
Evanghelia dupa Ioan, Cap.1

Crciun binecuvntat tuturor!


---------------------------------------

...nc o dat:

Alta este viaa, dect aceea pe care obinuit, i-o nchipuie oamenii. Altul este omul nsui, dect acela ce se nchipuie el. Altul este adevrul, dect acela pe care i-l nchipuie mintea omeneasc. Cules si adaptat cristi decembrie2010

S-ar putea să vă placă și