Teoria relativitatii restrnse

Referat realizat de

Ghita Alin Marcu Alexandru

clasa a-XII-a B

Introducere Legile mecanicii clasice, nerelativiste sunt verificate de datele experimentale cnd vitezele relative considerate au valori mult mai mici dect viteza luminii. n cazul vitezelor relative mai ridicate, comparabile cu viteza luminii, legile si principiile de baza trebuie sa fie modificate si reformulate n functie de o teorie mai generala. Mecanica clasica, nerelativista, constituie un caz limita al acestei teorii. Aceasta teorie n care se formuleaza legile generale ale fenomenelor fizice n forma valabila si la viteze relative foarte mari ale corpurilor, pentru care legile formulate n fizica clasica prerelativista nu mai sunt confirmate de experienta, poarta numele de teoria relativitatii restrnse. Relativitatea restrnsa nu este o teorie fizica, n sensul ca ea nu este teoria vreunui fenomen particular. Teoria relativitatii restrnse constituie, n esenta, o cinematica si ea formuleaza baza teoriilor care 15415d38p vor fi n mod obligatoriu "relativiste", dar vor conserva domeniul lor explicativ particular. Teoria relativitatii restrnse este, esentialmente, opera lui Albert Einstein (1905); nsa trebuie sa se sublinieze rolul important al precursorilor acestei teorii precum H. A. Lorentz, Jules Henri Poincar si Paul Langevin. Teoria relativitatii

restrnse se limiteaza la cazul sistemelor de referinta n miscare rectilinie uniforma unele n raport cu altele, limitare justificata n studiul fenomenelor unde influenta gravitatiei este neglijabila. De altfel, datorita acestui fapt ea poarta numele de teoria relativitatii restrnse. "Nu ne putem ndoi de faptul ca teoria relativitatii a modificat profund conceptia noastra asupra spatiului si timpului. Aspectul cel mai incitant al acestei schimbari nu consta n natura ei speciala, ci mai degraba n faptul ca ea a fost n genere posibila." Werner Heisenberg "Exista un acord general asupra ideii ca investigatiile lui einstein au un merit fundamental mai presusde orice critica pe care am fi nclinati sa le-o aducem. Ele ne-au determinat sa gndim." Alfred North Whitehead 1.Experiment Michelson Morley Michelson avea o soluie pentru problema construirii unui dispozitiv suficient de precis pentru a detecta curgerea eterului. Aparatul pe care l-a proiectat, numit mai trziu interferometru, trimitea o singur raz de lumin alb printr-o oglind semiargintat folosit pentru a mpri raza n dou raze care se deplaseaz n unghi drept una fa de cealalt. Dup ce ies din oglind, razele se deplaseaz pn n capetele unor brae lungi de unde erau reflectate napoi n centru pe oglinzi mici. Apoi se recombinau n captul ndeprtat al oglindei ntr-o lentil, producnd un ablon de interferen constructiv i destructiv bazat pe lungimea braelor. Orice mic schimbare n durata de timp ct stteau undele pe drum ar fi fost observat ca o deplasare a poziiilor franjelor de

interferen. Dac eterul ar fi fost staionar n raport cu Soarele, atunci micarea Pmntului ar produce o deplasare a franjelor de o douzeciicincime din mrimea unei franje. Michelson a efectuat cteva msurtori cu un aparat experimental n 1881, i a observat c deplasarea ateptat de 0,04 nu se vedea, dar se vedea o deplasare mai mic, de aproximativ 0,02. ns aparatul su era un prototip, i avea erori experimentale prea mari pentru a trage vreo concluzie despre vntul eteric. Pentru msurarea vntului eteric, era necesar un experiment mult mai precis i mai strict controlat. Prototipul a avut, ns, succes n a demonstra c metoda de baz era fezabil.

Cu ajutorul unui laser contemporan, acest interferometru Michelson este acelai n principiu ca i cel folosit n experimentul original. Apoi, Michelson i-a unit eforturile cu Edward Morley i a

petrecut destul de mult timp, cheltuind sume considerabile de bani pentru a crea o versiune mbuntit cu mai mult dect suficient precizie pentru a detecta deplasarea. n experimentul lor, lumina era reflectat n mod repetat nainte i napoi de-a lungul braelor, mrind calea parcurs la 11 m. La aceast distan, deplasarea trebuia s fie 0,4 franje. Pentru a face aceasta uor de detectat, aparatul a fost plasat ntro ncpere nchis de la subsolul unei cldiri de piatr, eliminnd majoritatea efectelor termice sau oscilatorii. Oscilaiile au fost reduse construind aparatul deasupra unui bloc uria de marmur, care plutea ntr-un bazin cu mercur. Precizia calculat era de ordinul a o sutime de franj. Bazinul de mercur permitea deplasarea aparatului, astfel nct s poat fi rotit la orice unghi posibil n raport cu "vntul eteric". Chiar i ntr-o perioad scurt de timp un oarecare efect trebuia s fie observat doar rotind dispozitivul, astfel nct un bra s stea pe direcia vntului, iar cellalt n direcie opus. Ar fi fost uor de msurat deplasrile i pe perioade mai mari de timp. n timpul fiecrei rotaii complete a dispozitivului, fiecare bra era paralel cu vntul de dou ori i perpendicular tot de dou ori. Acest efect trebuia s produc msurtori sinusoidale cu dou extreme i dou treceri prin zero. n plus, dac vntul se datora doar orbitei Pmntului n jurul Soarelui, vntul i-ar fi schimbat complet direcia est-vest de-a lungul unei perioade de 12 ore. n aceast conceptualizare ideal, sinusoidele pentru zi i cele pentru noapte ar avea faze opuse. Deoarece s-a presupus c micarea Pmntului n jurul Soarelui ar cauza vreo component suplimentar a vntului, ciclurile anuale ar fi fost detectabile sub forma

unei variaii a magnitudinii vntului. Un exemplu al acestui efect este un elicopter care zboar nainte. La statul pe loc, elicea unui elicopter se rotete cu aproximativ 480 de kilometri pe or la vrfuri. ns, dac elicopterul se deplaseaz nainte la 240 km/h, exist puncte n care vrfurile elicei se deplaseaz prin aer cu 240 km/h (n direcia vntului) i 720 km/h (n contra vntului). Acelai efect ar fi cauzat scderea i creterea anual a magnitudinii vntului eteric.

2.Teoria eterului :

Dezvoltarea fizicii n secolul XIX a fost puternic marcata de ncercarile att teoretice ct si experimentale, de a descifra proprietatile fizice ale eterului luminos, conceput ca mediu suport al undei luminoase si care ar umple ntreg spatiul cosmic ct si interiorul tuturor corpurilor.

H. Hertz utiliznd ideile lui Stokes, a considerat ca eterul este total antrenat de corpurile n miscare, formulnd n acest sens o teorie care nsa nu a putut interpreta n mod corect fenomenele care apar de exemplu la deplasarea unui dielectric n cmp exterior.

n 1892 H.A.Lorentz a elaborat teoria electronica a

electricitatii, care lua n considerare structura discontinua a acesteia. n cadrul acestei teorii, eterul era considerat ca fiind n repaus absolut. n acest mod rezulta posibilitatea obtinerii unui sistem de referinta privilegiat, fata de care s-ar putea raporta miscarea tuturor corpurilor si care ar fi, din acest punct de vedere, identic cu spatiul absolut preconizat de Newton. Daca eterul ar fi n repaus absolut, neantrenat de miscarea nici unui corp, ar putea fi pusa n evidenta experimental existenta unui "vnt eteric" datorat miscarii Pamntului pe orbita sa n jurul Soarelui. Un astfel de experiment, pentru a fi concludent, ar trebui sa fie un experiment de ordinul doi n raport cu b = v/c, deci sa poata pune n evidenta modificari de ordinul b2, astfel nct precizia rezultatelor sa poata decide definitiv fie n favoarea eterului antrenat fie a celui neantrenat de miscarea corpurilor. Un astfel de experiment a fost realizat n 1881 de Michelson si reluat, cu unele perfectionari, de Michelson si Morley n 1887.

Rezultatul acestui experiment crucial a fostz nsa negativ. Ceea ce nseamna ca ipoteza eterului n repaus absolut este si ea falsa. Totul se petrece ca si cum viteza luminii ar avea o valoare constanta, independenta de starea de miscare a sistemului de referinta si de directie.

3.Principiile relativitatii restrnse :

Plecnd de la analiza notiunilor de spatiu si timp din mecanica clasica si de la rezultatul experimentului Michelon-Morley, Albert Einstein formuleaza n 1905 urmatoarele doua principii care stau la baza teoriei relativitatii restrnse:

1.

Legile fizicii sunt invariante (pastreaza aceeasi forma), fata de sistemele de referinta inertiale.

2. Viteza luminii n vid este o constanta universala, independenta de miscarea sistemului de referinta si de directie.

Din primul principiu rezulta ca nu numai legile mecanicii sunt invariante n raport cu sistemele de referinta inertiale, asa cum fusese stabilit n mecanica clasica si exprimat matematic prin transformarile galiniene, ci toate legile fizicii (deci si ale electrodinamicii) sunt invariante fata de aceste sisteme de referinta. Din cel de-al doilea principiu al relativitatii restrnse decurge inexistenta unui timp absolut, existnd numai un timp local, astfel nct n locul transformarilor galiniene vor trebui gasite alte transformari, care sa tina seama de aceste fapte.

Daca spatiul si timpul si pierd, n cadrul teoriei relativitatii restrnse, caracterul absolut pe care l aveau n mecanica

clasica, se pune problema daca nu exista alte marimi care sa posede un caracter absolut, independent de miscarea rectilinie si uniforma a sistemului de referinta (invariatii teoriei relativitatii restrnse).

4.Transformarile Lorentz

n cadrul mecanicii clasice principiul relativitatii este exprimat matematic prin cadrul transformarilor galiniene: r = r' + vt' t = t' unde r si r' sunt vectorii de pozitie ai punctului M n raport cu doua sisteme de referinta K si K', sistemul K' deplasndu-se cu viteza ct. v n raport cu K. Se pune astfel problema determinarii unei noi forme a relatiilor de trecere de la un sistem referential la altul, care sa tina seama de cele doua principii ale relativitatii restrnse. Fie K si K' doua sisteme referentiale inertiale, astfel nct axele Ox si O'x' coincid, Oy??O'y', Oz??O'z' si sistemul K' se deplaseaza fata de K cu o viteza ct. de-a lungul axei Ox. Relatiile cautate trebuie sa aiba forma: x' = g(v).(x-vt) y' = y z' = z t' = (v).t2l(v).x unde g, h si l sunt constante (care depind de viteza v) si care pot fi determinate:

Cu ajutorul acestor relatii putem scrie noile relatii de transformare:

y' = y z' = z z=z

y = y'

care poarta numele de relatiile Lorentz-Einstein.

5.Consecinte ale transformarilor Lorentz-Einstein

Principiile reltivitatii restrnse, care si-au gasit exprimarea matematica n transformarile Lorentz-Einstein, au condus la o

modificare radicala si esentiala a imaginii noastre asupra Universului. Doua dintre aceste consecinte au o importanta deosebita; acestea fiind cunoscute sub numele de contractia lungimilor si dilatarea timpului. Contractia lungimilor. Se considera din nou doua isteme referentiale K si K' avnd axele Ox si O'x' comune si aflate initial amndoua n repaus. Pe axa O'x' se afla o rigla gradata AB. Doi observatori, situati n cele doua sisteme referentiale, vor masura pozitiile capetelor riglelor si vor gasi: l0 = x'2 - x'1 care poarta numele de lungime de repaus sau lungime proprie. Daca sistemul K' s-ar misca rectiliniu si uniform cu viteza v fata de K, de-a lungul axei Ox, ne ntrebam care va fi masura riglei masurata acum de observatorul din K. Evident, pentru acest observator, coordonatele capetelor riglei, masurate simultan, vor fi x1 respectiv x2, astfel nct lungimea acesteia, pentru el, va fi: l = x2 - x1

n baza transformarilor Lorentz-Einstein si avnd n vedere ca masurarea coordonatelor are loc simultan (t1=t2) se obtine: Asadar, pentru observatorul fix din K, rigla care se misca cu viteza v apare mai scurta (l<l0). Se poate nsa constata usor, utiliznd n continuare relatiile Lorentz-Einstein, ca daca sistemul

K' este considerat n repaus si daca K s-ar misca cu viteza -v dea lungul axei O'x' atunci si observatorul din K' ar vedea mai scurta rigla care acum s-ar misca solidar cu K.

Dilatarea timpului. Se considera din nou cele doua sisteme referentiale K si K' n care se gasesc doua ceasornice; K' se considera a fi n miscare rectilinie si uniforma, cu viteza v fata de K. n punctul de coordonate x', y', z' din K' au loc doua evenimente la momentele t'1 si t'2, masurate de ceasornicul din K' (T0 = t'2 - t'1). Care va fi durata T = t2 - t1 masurata de observatorul din K pe ceasornicul sau? se obtine: ca pentru observatorul solidar cu sistemul fix timpul se dilata (T >T0) sau, cu alte cuvinte, ceasul mobil merge mai ncet dect cel fix. ntr-un sistem de referinta mobil, toate procesele, fizice sau biologice, se desfasoara mai lent. Aceasta este o consecinta foarte importanta.

Dilatarea timpului s-a dovedit a avea multe implicatii, printre care si : Posibilitatea unei calatorii spre o stea apropiata : Cea mai apropiata stea, ;- Centauri (Proxima Centauri), este situata la o distanta L = 4,5 ani lumina (L = cTc, unde prin Tc s-a notat timpul necesar unei razede lumina sa parcurga distanta

care ne separa de stea). Avnd n vedere aceste dintante uriase, ne putem ntreba daca exista vreo posibilitate ca omul sa viziteze n viitor stele si galaxii apropiate. Teoria relativitatii poate oferi o speranta. O racheta lansata n directia Proxima Centauri, cu o viteza v, se va napoia pe Pamnt dupa un timp T, masurat de un ceasornic terestru. Daca T0 este durata acestei calatorii, masurata de un ceasornic din racheta, atunci: Din aceasta relatie rezulta ca pentru o calatorie dus-ntors de 20 de ani (T0 = 20 ani pentru echipajul rachetei), viteza acesteia ar trebui sa fie v = 0,41 c = 123.106 m/s, iar pentru T0 = 2 ani ar trebui ca v =0, 976 c = 292,08.106m/s.

Statutul teoriei
Relativitatea restrns este exact doar cnd potenialul gravitaional este mult mai mic ca c2; ntr-un cmp gravitaional puternic trebuie s se foloseasc teoria relativitii generalizate (care este, la limit, echivalent cu cea restrns pentru cmpuri gravitaionale slabe). La scar foarte mic (la lungimi de ordinul distanei Planck i mai mici) trebuie s fie luate n calcul i efectele cuantice, de unde rezult gravitaia cuantic. Totui, la nivel macroscopic i n absena cmpurilor gravitaionale puternice, relativitatea restrns a fost testat experimental, obinndu-se un grad extrem de nalt de precizie (10-20) [5] [6] i astfel este acceptat de comunitatea fizicienilor. Rezultatele experimentale care par s o contrazic nu sunt reproductibile i sunt considerate a se datora erorilor experimentale.

Datorit libertii pe care o acord teoria de a alege cum s se defineasc unitile de distan i timp n fizic, este posibil s se fac unul din postulatele relativitii consecin tautologic a definiiilor, dar acest lucru nu poate fi fcut pentru ambele postulate simultan, deoarece, mpreun, ele au consecine independente de alegerea definiiilor pentru distan i timp. Relativitatea restrns este consistent cu ea nsi din punct de vedere matematic, i este parte organic din toate teoriile fizice moderne, n primul rnd din teoria cuantic de cmp, teoria corzilor, i teoria relativitii generalizate (pentru cazul cmpurilor gravitaionale neglijabile). Mecanica newtonian deriv matematic din teoria relativitii restrnse pentru viteze mici fa de cea a luminii - astfel mecanica newtonian poate fi considerat o relativitate restrns a corpurilor lente. Teoria relativitatii restranse a fost publicata in anul 1905!