Sunteți pe pagina 1din 10

ASTA-I ROCHIA ALBASTRA Nu i-am vorbit nevesti-mi o saptamna. Am mncat singur n birou.

Peste cteva zile, la masa la prieteni, mi s-a parut nsa ca rezerva mea nu mai are sens, si am staruit toata seara pe lnga o femeie frumoasa, aproape tot att de nalta ca mine. Cnd spun "am staruit" e un fel de a vorbi. Dupa un usor nceput, ea, dezlantuita, m-a coplesit cu prietenia ei. Tot ce a facut nevasta-mea la tara, aci s-a reeditat nt r-o singura seara. G. nu era acum de fata. Ca sa nu para prea suparator, femeia a dat o nuanta de gluma lucrurilor. A declarat ca daruieste pe barbatu-sa u nevestei mele, ca ma iubeste, a facut scandal cnd mi-a luat cineva locul de lnga ea. Am vorbit despre femeile grase si slabe si, ca sa-mi arate ca ea e nu mai nselator slaba, n fata tuturor, mi-a luat mna si mi-a pus-o, apasat, pe soldul ei plinut... Strnge!... Eu, uluit, aveam aerul ridicul al lui Iosef n ca sa lui Putifar. Cum ma lasa un moment liber fugeam, dar ma cauta si ma aducea napoi. Scita, dezorganizata, nevasta-mea era vnata, glumea galben, iar de cte ori mi aduceam aminte de ea si o priveam, i ntlneam ochii mari si ndurerati asupra mea. Noua mea entuziasta m-a silit sa dansez cu ea, desi dansam prost. Pe urma m-a luat de mna si m-a dus ntr-un salonas cu divanuri: "Hai, sa fim singuri". Eram stnjenit de parca numai n strachini calcam. Ne-am rezemat, lungit i unul lnga altul si m-a ntrebat tot soiul de prapastii. Cnd s-a abatut din ntmplare cineva pe la noi s-a nfuriat, s-a dus la birou, a luat un toc s i hrtie, a scris un afis: "Intrarea oprita... pereche amoroasa!" Cei care veneau, citeau, rznd ca de o gluma buna, si plecau, cerndu-si scuze ipocri t. Glumea, fireste, dar asta n-a mpiedicat-o sa-si framnte snii de coastele mele si sa ma sarute, cnd i se parea ca nu vine nimeni. I-am spus ca trebuie sa fim cuminti, m-am smucit si am plecat. Mi-er a rusine de rolul grotesc, de siluit de o femeie, si ma gndeam la situatia delicata n care sotia asta vulgara - cu gluma ei menita sa mascheze abil o purtar e mai precisa - si punea barbatul. Nu mi se parea suficienta scuza ca e vinovat ca nu stie sa-si stapneasca nevasta si nici nu mi se parea ca "trenuril e nu trebuie lasate sa treaca" sau ca trupurile "sarmante", care se doresc si se ntind, sunt deasupra oricarei "ridicole filozofii". Dealtminteri, ca sa se poata trece puntea periculoasa, se face aci un cadril de naivitati. Femeile, ca sa poata realiza toata aventura, se prefac ca o socotesc ca pe un joc naiv, d ar n acelasi timp barbatul serios "care nu stie sa profite" e acuzat, el, de "naivitate". La ele nsa naivitatea, prefacuta si cu scop precis, e dintre acelea p e care o practica unii escroci, n primele momente, "facnd pe prostii" n fata unui judecator de instructie, declarnd ca au ncasat cecul fals la banca, n gl uma, ca sa faca o farsa unui prieten de la Hamburg. Dar judecatorul, stiutor, cu privirea rece, pune zmbind lucrurile la punct. Fara grija de spectacol, ca un animal ranit, nevasta-mea se trntise nt r-un fotoliu si nu vorbea cu nimeni. Noua mea amica a venit dupa mine: "Esti un caraghios", si mi-a fixat o ntlnire n oras. Cealalta era geloasa si suferea. Simteam acum ca e o jucarie n mna mea . Ca puteam s-o umilesc, s-o fac sa sufere si mai mult, dar la ce folos? mi venea sa-i spun: uite ce ai facut din dragostea noastra, din bietul nostru tre cut. Acesta e idealul tau de iubire, acest continuu asasinat? Acasa, furioasa si ndurerata, mi-a spus: - Acum cred ca ai sa-mi dai dumneata explicatii mie. I-am aratat ca n-am facut nimic mai mult dect ea la Odobesti. - Da? Eu nu m-am proclamat flirt cu G., nu m-am pipait cu el, nu m-a m nfundat, cu anunturi obraznice, ntr-o camera cu divanuri. E adevarat ca pna acolo nu ajunsese, dar nu e mai putin adevarat ca t ot eu ma simteam n paguba. A tinut sa-mi plateasca nsa, cu vrf si ndesat, ntia data cnd ne-am gasit

ar n "banda" cu el. A stat mereu, aproape n bratele lui. mi spuneam ca nu e dect o pedeapsa si ca, daca vrea sa ma pedepseasca, nsemna ca nu-i era indiferent ca eu preferasem alta femeie, deci ma iubea. Cu toate astea, fizic ... spectacolul mi-era de nendurat. Nu aveam taria sa vad, orice mias fi spus, cum femeia pe care o iubesc e tinuta n brate de un barbat, si i-am spus-o vecinei mele de rndul trecut si de data asta, care ma urmarea zmbin d. - Dar daca ai iubi o actrita, care, pe scena, ar trebui sa-si mbratis eze patimas partenerul, sa-l sarute lacom pe gura? I-am lamurit, cutremurat, cu cea mai simpla sinceritate: - Cred ca niciodata n-as putea iubi o actrita. M-am apropiat de divanul din colt unde se gasea nevasta-mea si i-am spus ca plecam acasa. - A! Cum asa devreme? Nu; mai ramnem. - Trebuie sa plecam neaparat, am de lucru mine. - Nu... asta nu se poate... nu... mai stam... se supara oamenii daca plecam asa de repede. E nepoliticos. Scosese oglinjoara din poseta si-si pudra obrajii. - Cu neputinta. Si totusi am mai asteptat un sfert de ora. Era n mine ca o spaima viu graita. - Draga, nu mai pot ramne nici un minut. - Ei nu... trebuie sa mai ramnem... vreau sa mai stam putin, si-si de sena acum cu ros buzele. - Eu plec. - Pleci fara mine. Am privit-o, acum linistit, ca un mort. - Ela, ti dai tu seama de ce spui? - Te rog... vreau sa mai stam. - Nu se poate... sub nici un cuvnt, nu se poate sa mai stam. Avea ochi mari, stersi si o cuta ntre sprncene. - Ei bine, nu merg. - Ela, te ntreb nca o data...?... Gndeste-te bine ce faci. Daca ma duc singur acasa, nseamna ca am pornit pe un drum de pe care nu ne mai putem abate. Gndul ca nevasta-mea ar putea veni singura, n zorii zilei, acasa, mi s e parea o monstruozitate rece. Am mai privit-o nca o data, ca n clipa semnarii unei sentinte, si am p lecat. Am asteptat n strada zece minute si n-a venit. Cunosteam la unul dintre hotelurile mici o cocota destul de frumusica, voinica si nespus de v ulgara. I-am spus sa se mbrace, am luat-o cu mine, am dus-o acasa, am pus-o sa scoata tot de pe ea si am culcat-o n patul tuturor durerilor, nebuniilor si lacrimilor iubirii mele. Nevasta-mea a venit peste vreo doua ore. Nu stiu daca servitoarea ia spus totul, dar cnd a nteles, s-a ngrozit, si nu-i venea sa creada. A cazut moale ntr-un fotoliu. S-a nfuriat apoi si a vrut sa se repeada asupra feme ii, care nu prea avea de ce sa se teama. - n patul meu, o adunatura de pe strada? Si cealalta, cu o imensa si triviala doza de bun-simt: - N-ai dect sa dormi n el, madam, nu sa umbli noaptea teleleica. Vedeam, uimit si cu sufletul gol, unde ajunsesem. I-am explicat ca daca face scandal si se afla despre ntmplare, eu o sa trec drept nebun, dar pe socoteala ei are sa se rda ca de o paparuda. A plecat trntind usa, cu o energie pe care nu i-o banuiam. Am framntat ntreaga noapte trupul femeii straine, cu o furie deznadajd uita, ca sa-mi demonstrez ca tot ce ofera una, ti poate oferi si cealalta si ca nu merita, ca e ridicul sa suferi att de mistuitor, pentru att de putin lucr u. Si parca am gasit adevarata parerea. Primele trei-patru zile, dospind de mnie, nu mi-a fost greu sa ndur absenta nevesti-mi. Pe urma nsa, am nceput o seri e de ipoteze, n toate sensurile, ca sa vad ce gndeste si ce simte

acum. Cum stiam ca iubeste pe altul, nu-mi nchipuiam ca ndura prea greu purtarea m ea si-mi recunosteam dreptul, si ma felicitam chiar, pentru ideea buna de a-mi crea ultimul cuvnt. Ma ntrebam vag daca ne vom mai vedea, daca ne vom reve dea, vreau sa spun, n continuarea liniei trecute, asa cum, cnd te destepti dupa un vis atroce, reiei viata ta ntrerupta seara. Si simteam ca nu, ad ica nu mai aveam reprezentarea unei viitoare mpacari, cum nu-mi pot nchipui azi n ce fel as putea deveni presedinte de republica n America Centrala. Dupa o saptamna am simtit neaparat nevoia s-o vad, dar mi-am refuzat cu ncapatnare orice prilej. Am cautat nsa pe o prietena a ei, ca sa aflu, prin ocol, ce gndeste, ce face, daca ntmplarile acestea de rasturnare si even iment egal cu miscarea planetelor, pentru mine, aveau pentru ea vreo importanta. Nu mi-a fost cu putinta sa aflu ceva. Fiindca pe strada n-o ntlneam ca sa-i cunosc noul surs, am nceput sa colind restaurantele, cu batai de inima nca din strada, cu examinari usoare a tuturor femeilor la nceput, cu reve niri insistente apoi, de teama sa nu ma fi nselat din cauza palariilor mari si cu o tristete de moarte, cu impresia ca totul e gol, cnd trebuia sa const at ca ea nu e acolo. As fi vrut sa vad capul acela mic de statuie greaca, blond, cu ochii albastri, cum e acum n forma noua, sa vad daca ma priveste cu ura , cu indiferenta. Printr-o fatalitate de nenteles n-am ntlnit-o nicaieri. Am reluat legaturile cu toate prietenele ei, mi-am facut dintr-una amanta ca sami dea stiri despre ea, dar cum venea vorba despre ea, totusi, de teama ca "nu se stie cum se ntorc lucrurile", nu-mi spuneau o vorba, evitau orice discu tie, iar detaliile pe care eu le ceream, dealtfel cu un ton vag indiferent, caci altfel n-as fi avut nici o sansa sa le am, mi-erau totusi, firesc parca, re fuzate. Am cautat sa stie ca petrec, ca ma simt foarte bine, dar aceste gesturi ostentative erau ca niste scrisori ncredintate unei poste lamentabile. Nu stiam nici daca le-a primit si mai putin puteam sti ceea ce gndeste aceea care le-a primit. Sa ma duc acasa la matusa ei, nu putea fi vorba. Nu mi-as fi iertat niciodata slabiciunea asta si nici n-ar fi fost posibil, att eram de definitiv n gndul meu. Am nceput sa caut invitatii n casele n care stiam ca ar putea sa mearga, dar am nimerit-o mereu prost. Acum, toata nevoia de ea, comprimata n mine, se rezolva ntr-o otrava a ntregului organism, nauntru. N-am mai putut mnca ap roape nimic. O rochie la fel cu a ei ntrezarita pe strada mi punea un pietroi n stomac si un nod n gt. Slabisem si-mi era teama acum sa nu afle ca am slabit din cauza ei. Eram alb ca un om fara globule rosii. Am sporit petrecerile, ca sa afle, sa creada ca sunt slab din cauza orgiilor. n a patra saptamna, un prieten doctor si un profesor consultant au fost de parere ca s-ar putea sa am un ulcer al esofagului. Si n-o vedeam nicaieri, pa rca disparuse n pamnt. Am ntlnit-o totusi, n penultima zi de curse. Era zapuseala, lume multa, si un suflu de oboseala nadusita lncezea n atmosfera prafuroasa si ncinsa. Am vazut-o nainte ca ea sa ma vada. Tot trupul mi s-a nfierbntat brusc, a m cautat numaidect una dintre acele nenumarate femei echivoce, dar nu declarate, care tapeaza, cernd barbatilor sa le ia bilete pe cai, fireste fara sa dea bani, si am trecut vesel, radios si absent, pe lnga nevasta-mea. Era rezemata de grilajul alb din dreptul pariului mutual. Cnd am trecut din nou, n apoi, sta pe un scaun ca si cnd era frnta de mijloc, privindu-ne cu ochi ndurerati. ndura parca o suferinta peste puterile ei. Nu mai voia, se vede , nici s-o ascunda, caci totul i era indiferent acum. A fost o bucurie care m-a iluminat nauntru ca un soare. Am mai vazut-o acolo nemiscata, trista, pna aproape de sfrsit. Si pentru ntia oara cineva mi-a vorbit de ea. O prietena comuna m-a ntrebat cum pot fi att de lipsit de inima... Si eu, care m-a s fi dus s-o mbratisez, s-o ntreb cu o nemarginita patima: de ce? de ce ai nceput toate astea? am trecut din nou, am salutat-o foarte prietenos, mi -a raspuns doar privindu-ma n ochi, fara un surs, fara nici o miscare a muschilor fetei, ca o caprioara blonda, njunghiata. Peste cteva zile am ntlnit-o n fata chioscului de ziare de la Independen ta. Ceruse o revista de mode si tocmai o platea, cnd a dat cu ochii de mine si a nteles ca o asteptam, oprit mai sus, la ctiva pasi. A avut o clipa de

placere, nu de bucurie. Si-a muscat, cu o satisfactie vulgara, buza de jos, ca si cnd ar fi spus, cstignd prinsoarea: "A, domnule, n sfrsit!" Altfel ntre ederea a fost frumoasa, cu lunecusuri de ironie voit banala si superficiala, ca sa para tandra si indiferenta: "Speram ca ai sa te faci mai urta, departe de mine." "A... da... am avut eu azi-dimineata o presimtire buna". "Ti-ai oxigenat parul? Sau, nu, e din pricina soarelui." "Dupa ct stiu, nu . Se vede ca e tot soarele". "A reaparut si el numai din cauza dumitale." "Ce vrei, cnd ntlnim ncapatnati care vor sa reziste, cautam si noi complici." Dar, sp re mirarea mea, tot ea vrea sa stie: "Ai mai sedus pe cineva?" si i tremura vocea de parca era o actrita la ntiul pas pe scena... "Vreau sa iau o trasura". Era ora 12 si jumatate poate. Matusa ei sta pe strada Olari. Am pornit-o alaturi pe jos; n dreptul Universitatii, la statia de trasuri, am fos t bucuros ca nu era nici una. Mi-a spus ca are de gnd sa se nscrie din nou pentru licenta la Universitate, ca a fost plecata la Vaslui, la bunica e i, trei saptamni. Prin fata Ministerului de Domenii, am avut oarecare teama, caci venea agale o trasura goala, pe care ea n-a observat-o nsa. "Asta-i r ochia albastra? dar parca era mai putin vie?" "Vai, mi-ai uitat rochiile?" Si sufletele noastre pluteau deasupra cuvintelor, n ezitari, flfiri, fixari, si iar mici zboruri, ca un roi de fluturi deasupra unei plante, care ar fi ncet transportata pe drum. La Rosetti, despartirea era inevitabila. Era statie mare de trasuri si automobile. S-a oprit pe trotuar... si n mine totul s-a oprit... dar a lasat, fara s-o vada, o trasura, a strigat prea ncet alta si p e urma a ntors capul sa-mi spuie ceva. Am ajuns, poate pe la doua, n fata casei matusii ei... dar parca n-ar fi observat ca am ajuns, am trecut nainte , apoi, de vreme ce se crease un precedent, dupa vreo suta doua de pasi ne-am ntors, si pe urma iar, pna la ceasul trei si ceva. Poate ca nici unul, pentr u nimic n lume, nu ar fi cerut nsa celuilalt sa mai ramie. Eram asa de grabiti si ne vedeam n treacat numai. - Ah, de tine nu se ndura cineva sa se desparta, si era profund adeva rat, dar o spuneam cu un surs, ca sa para abia ceva mai mult dect o gluma indiferenta... sarut minile. - Vai! o sa ma ocarasca matusa-mea. Dar putin mi pasa. si trecea limba peste buzele arse parca, si surdea cu ochii albastri, plini de suflet ca de roua. Ma ntorceam, n dupa-amiaza inundata de caldura uscata, chinuit de foam e, adncindu-ma ca n cauciuc n asfaltul ncins, privind caii obositi ai trasurilor, storurile trase pentru siesta la mai toate casele, dar era n mine o tristete usoara si placuta. Simteam ca femeia aceasta era a mea n exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne ntlnisem de la nceputul lumii, pe ste toate devenirile, amndoi, si aveam sa pierim la fel amndoi. Eram ca ntr-o zi imensa si ntmplarile acestea mici, amanuntite pna n frac tii de impresie, erau printre cele mai importante n viata mea. Astazi, cnd le scriu pe hrtie, mi dau seama, iar si iar, ca tot ce povestesc nu are importanta dect pentru mine, ca nici nu are sens sa fie povestite. Pentru mine nsa, care nu traiesc dect o singura data n desfasurarea lumii, ele au ns emnat mai mult dect razboaiele pentru cucerirea Chinei, dect sirurile de dinastii egiptene, dect ciocnirile de astri n necuprins, caci singura existenta reala e aceea a constiintei. Si, n organizarea si ierarhia constiintei mele, femeia mea era mai vie si mai reala dect stelele distrugator de uriase, al caror nume nu-l stiu. Ne-am mpacat peste o luna, cnd a venit cu bratele pline de crini trzii, ca o amanta, si am fost mpreuna toata luna august la Constanta. Locuinta tihnita, plimbari seara pe dig, mpreuna cu o familie cunoscuta, aperitiv e n Piata Ovidiu, ntesata de lume, si uneori, n gluma, joc la bula, cnd pierdeam regulat. Binenteles, n dimineata nsorita eram si noi, ca toata lumea, nc arcatura de tineri n pijamale si haine albe usoare, n trenul de Mamaia. Pe plaja, ea era nca extrem de frumoasa, mai ales cnd tot corpul i se f acuse ca grul copt. Aproape nalta, cu talia subtire si soldurile vnjoase, cu snii razbind ghiciti ca merele prin maioul negru (strns pe ea cum e un sarpe n pielea lui), aduna toate privirile. Putin prea nalt pentru

subtirimea bratelor si coapselor, faceam totusi, cred, o pereche potrivita cu ea . Cnd, legata la cap cu un tulpan albastrui, cum e uneori cerul senin, care i iradia lumina ochilor si-i limpezea liniile desenate, pure, punea apoi pe umeri un fel de pelerina, usoara de tot, poroasa si albastra, tare ca vopseala, parea ntreaga zugravita pe smalt, cu fata aurie. n septembrie, ntorsi n Bucuresti, am avut o cearta din cauza copilului asteptat. N-a vrut sa-l aiba si a trebuit sa stea n sanatoriu vreo doua saptamni. S-a facut bine abia pe la Sfntul Dumitru. A fost un timp destul de linistit si am putut sa fac vreo doua drumu ri la o padure, care facea parte din mostenire, pe lnga Curtea-de-Arges. Era un sfrsit de toamna de o frumusete larga si potolita, si priveam de la fereas tra vagonului dealurile lenevoase cu paduri ndesate, cu acea felurime de colorit care arata cresterile. Daca vara e greu de osebit toate apele si asem uirile de verde, acum gama vestejitului cuprinde toate culorile tari. Cta vreme unii copaci sunt nca verzi, altii au frunzele, pe negrul cracilor, galbene ca niste caise stravezii. Unele frunzisuri sunt rosii sngerat, altele violete, caramizii, albe chiar. Cerul e imens, si departe peste umerii dealurilo r, peste sate, are un fel de maiestate senina, careia lumina vie, dar galbuie n culoare si potolita n caldura, i da o liniste melancolica. Nu pot sta linistit pentru ca n compartimentul de alaturi (sunt vagoa ne vechi, clasa I-II) se aud hohote de rs, comentarii, aprobari calduroase. Scit, renunt sa mai privesc carele, care se departeaza domol pe drumuri albe, si t rec si eu dincolo. Un domn, sa tot aiba cincizeci de ani, cu gtul n piele moale si rosie, ca al curcanului, cu ochii vii si mustata mare, pe figura pentagonal osoasa, explica de ce trebuie sa intram n razboi. Dealtminteri, cam asta se discuta pe tot cuprinsul tarii romnesti, cnd afacerile si placerile la sau timp liber. E de o verva ndracita, gesticuleaza convins, batnd aerul cu amndoua mini le. Esentialul, dealtfel, n replicile lui tumultuoase, sunt interjectiile. - Ee! ee...! Pai vezi! Cnd spun eu? si se scoala iar de pe fotoliul d e piele. Cum o sa reziste, domnule?... cum o sa reziste? Vino-ncoa. Daca eu pun aici o armata? si arata Orsova, iar aici alta? si arata la Sibiu, aici nca una? acum la Brasov. Dar cineva obiecteaza: - Bine, domnule Predescu... tocmai acum cnd nemtii au terminat cu rus ii, de au ajuns n inima Rusiei? - Pai tocmai d-aia - raspunse domnul Predescu deznadajduit si scrije lat - tocmai d-aia... Dumneata nu vezi cum vine planul? Eu ncep asa - si ncepu sa urce pe harta care indica statiile, deasupra canapelei - si hai-hai, si hai-hai... A?... merge? si-asa mereu... si-asa mereu (n timpul acesta legannd urca si ocolea cu minile pe harta, de la Arad spre Cluj, pascnd parca din u rma)... Ei, asa-i ca i-am luat ca din oala? - Domnule Predescu, dar Mackensen ala si Hindenburg pretind ca ei o sa cstige razboiul, adaose unul, nu pentru ca ar fi crezut, dar mai mult ca sa dea replica, si asa, ca sa-l ntarte pe domnul Predescu. - Daa? si si potriveste tigara rasucita, n tigaretul de trestie... O s a cstige asta - iar aici face un gest foarte explicit, vrnd degetul mare, printre aratator si mijlociu - auzi? O sa cstige asta. Eu fac "pari", domnu le, ca Hindenburg ala al dumitale - si-si lateste buzele - daa, sa vie el la mine... fac "pari" cu el... ca mannca bataie... pe orict... Hei? se pune el cu mine?... Domnule, portar de hotel o sa-l facem dupa razboi. Ceilalti aveau aerul ca se mira de ndrazneala lui Hindenburg de a se pune cu noi si cu dom nul Predescu, iar unul sincer nu se mai putu stapni privindu-l si privindu-se parca: - Domnule, romnii e destepti... Ti-o spun eu... - Pai bine, domnule Predescu, atunci de ce nu intram? Ca eu nu cred ce sustin unii, ca nu suntem pregatiti... - Ce pregatire, domnule? - si ridica ochii disperat n tavan - ce preg atire...? ca ma omori cu zile. Ce sa te mai pregatesti? - N-avem tunuri... cine stie?

Domnul Predescu rde acum indulgent si cu pielea de curcan a gtului glgin d: - N-ai tunuri? da intra-n razboi, domnule, si-ti da frantuzul cte tun uri vrei: vrei o mie? ti da o mie... vrei zece mii, ti da zece mii. Si ridica bratele, apoi le lasa sa cada, uimit si dezgustat. Dar de asta e vorba acum...? Ce nevoie ai de tunuri, domnule? si ntorcndu-se surzator spre ceilalti, care ascultau mereu, cu interes (ca acum venise si seful de tren, must ata ciupita): Auzi, tunuri? Bine, domnule, de asta are nevoie neamtul si frantuzul ala, ca sunt crescuti n puf - si, brusc furibund: Dumneata stii cum e r omnul, domnule? Nadejdea lui e baioneta, domnule, baioneta, ntelegi dumneata?... Ca o vra pna n prasele... si daca se rupe, da cu patul armei... uite-a sa... uite-asa - si lovea ndrjit si imaginar, nspre toate colturile compartimentului, n timp ce ascultatorii l urmareau, ferindu-se ncntati. - Zi, baioneta si patul armei, domnule Predescu? - Pai, sigur, domnule, exclama ngaduitor... Asta-i arma romnului... As vrea sa vad eu pe neamtul ala care sa stea la baioneta... si se ntoarce triumfator si drz n dreapta si n stnga. Domnule, cnd or intra ai nostri cu patul arme i printre tunurile lor, o sa fie jale, ca ai nostri numai la scafrlie trag. Domnul Predescu nu era de meserie, cum crezusem, nici crciumar, nici comis-voiajor, ca am ntrebat pe urma pe seful de tren. - Nu-l cunosti pe domnul Predescu? se mira ceferistul meu si avea dr eptate, caci pe liniile astea secundare calatorii se cunosc ntre ei cum se cunosc clientii aceleiasi cafenele. Domnul Predescu e de la Pitesti, avocat.. . a fost si deputat o data... merge la Curtea-de-Arges ca are o chestie acolo; si resemnat de admiratie: Destept om, domnule. Eu l stiu de pe linie. Cnd t i-o explica el ceva... Nu zic, mai e si domnul Adamici... dar parca tot domnul Predescu e mai destept. M-am plictisit si m-am ntors la locul meu, ca sa privesc mai departe n tinderile de porumbiste uscata, satele pe sub dealuri si sursul melancolic al cerului nalt de toamna n asfintit. Dealtfel, si la Camera chiar, dupa cte reiesea din ziare, discutiile nu depaseau mult adncimea celor din tren. Se anuntase o mare sedinta de rafuiala, ntre cei care cereau "intrarea n actiune" si partizanii "neutralitati i espectative". Am avut prilejul sa asist la una dintre sedintele importante, cnd tribunele erau nca de cu vreme ntesate de public, caci se stia ca guvernul va f i luat ntre doua focuri. Partizanii Puterilor Centrale aveau sa interpeleze banca ministeriala "pentru ce lasam prilejul acesta extraordinar, cnd nemtii sunt dincolo de Varsovia si aproape de Salonic, fara sa intram alaturi de ei?" Dimpotriva, reprezentantii curentului antantist aveau sa ntrebe d e ce nu intervenim sa salvam pe cei nvinsi? Sala, cu sugestii de interior de teatru prin arhitectura, de club pr in verdele fotoliilor si al draperiilor, de catedrala prin lumina de vitraliu galben, venita din luminatorul imens de deasupra, avea un aer solemn. Incinta er a la nceput numai pe jumatate plina. Unii deputati si citeau gazetele, abia aparute de dupa-amiaza, altii faceau cerc, discutnd n fata vreunui personaj i mportant. Pe banca ministeriala numai doi ministri care scriau absorbiti. Din cnd n cnd, cte un deputat venea n dreptul celui care scria si i soptea ceva, sau da vreo hrtie pentru aprobat. Pe urma au nceput soneriile, s-a marit lumina, toate locurile de jos s-au ocupat. Presedintele, suit ca pe o scena sau catedra, a batut din ciocan si un domn a citit, probabil, sumarul zilei. Anisoara a descoperit cea di nti, cu un fel de bucurie, ca poate stabili o legatura ntre ea si aceasta incinta inabordabila, pe Nae Gheorghidiu, asezat pe bancile opozitiei (asa, din cochetarie politica), obosit si preocupat. Interpretarea deputatului "nemtofil", facuta, de altfel, cu un fel d e servilitate intelectuala si intentie de reactiune mediocra, a provocat numai sursuri ironice. Profunda impresie a strnit nsa discursul celui care cerea in trarea imediata n razboi. Pronuntata rar, cu vocea nfiorata, fraza: "Si veti lasa acest popor erou, care e poporul srb, sa fie zdrobit, fara sa facet

i sa cada n balanta palosul romnesc, hotartor, n aceasta mare, n aceasta neasemanata clipa istorica?" a plutit sub vasta cupola, ncremenind privir ile, dar entuziast aplaudata numai de opt sau zece deputati, pe care nu-i vedeam, dedesubt, sub tribuna prezidentiala n care ne gaseam noi. Celalalt deputat interventionist a interpelat guvernul pe chestia nar marii. A declarat ca stie ca atelierele militare nu lucreaza, ca nu s-a facut nimic pentru echiparea armatei, ca s-au cumparat zeci de mii de bocanci cu talpa de carton. Si el e impresionant: - N-avem artilerie, domnilor... Ce-ati facut ca sa dam admirabilei n oastre infanterii artileria grea de care are nevoie? Aici, unchiu-meu, care se plimbase n timpul discursului prin fata pri melor banci, a ntrerupt pe orator. Cum era cunoscut ca om de spirit, cnd a ridicat mna, oratorul s-a oprit si privirile s-au ntors spre Nae Gheorghidiu, care a declarat cu o falsa gravitate: - Gasesc, domnilor, ca ngrijorarea dumneavoastra din cauza ca ne lips este artileria grea e putin exagerata. Cred ca, la nevoie, va fi suficient sa punem n baterie pe onoratul nostru coleg de la Romanati, domnul Cotrcea, ca sa reducem toate tunurile nemtesti la tacere. Si la vorbele astea, arata cu degetul nspre capatul rndului din dreapta, iar toate privirile s-au ntors spre b anca n care de-abia ncapea o namila de o suta cincizeci de kilograme poate, cu minile att de scurte ca abia i ajungeau pe pntece. A fost o ilaritate imensa. A rs si banca ministeriala, a rs si oratoru l nsusi. Tribunele ntesate - n cele rezervate doamnelor unele elegante stau chiar pe trepte, nemaigasind alt loc, iar n cele ale barbatilor unii se sufo cau, atrnati chiar de stlpi - au rasunat si ele de hohote. Nae Gheorghidiu, simpatizat si de opozitie pentru spiritul lui si pe ntru "largimea de vederi" care l caracteriza, pentru aerul lui "frondeur", revoltat parca, desi militant liberal, era foarte apreciat pentru "destinderile" pe care le provoca ntre guvern si opozitie. Azi, de pilda, partida era ca si cstigata pentru guvern, numai prin aceasta simpla gluma. De pe banca ministeriala a raspuns la urma unul dintre membrii impor tanti ai guvernului. S-a sculat grav si cu ochii putin contractati, de pe banca ministeri ala si s-a dus, n tacerea ntinsa ca ntr-un aer tare, spre tribuna. Are fruntea nalta, piezisa, ca de poet, ochii mari nu privesc pe nimeni, obrajii cu d oua cute, mustata de fante mbatrnit. Acum, dupa un timp, si plimba ochii, privind si inspectnd parca incinta. Tine mna dreapta nainte, cu doua degete n buzunarul de jos al vestei. ncepe ncet dar sigur de ceea ce spune: - Mi-ar fi foarte usor, domnilor, daca as alerga dupa succese facile , sa relev inconsecventa acestei opozitii, care pe de o parte ne reproseaza ca nu intram n actiune, iar pe de alta se plnge ca armata nu e pregatita. Dar tin sa raspund fiecaruia dintre onoratii oratori care m-au precedat, n parte. Peste partizanul Puterilor Centrale a trecut nsa repede. Pe urma: - Domnilor, dati-mi voie sa va ntreb: Ce nseamna aceasta lipsa de ncred ere n guvernul tarii? Ati monopolizat singuri toata iubirea de neam? Credeti dumneavoastra ca pe aceste banci nu bate o inima romneasca? si arata acum , emotionat si solemn, banca ministeriala si bancile majoritatii. Credeti dumneavoastra ca viitorul acestui neam numai dumneavoastra va provoaca nopti de insomnie?... (aplauze puternice) ca numai dumneavoastra va cutremurati la gndul ca ceasul sfnt al realizarii nationale ar putea sa bata, fara ca noi sa n e gasim acolo unde trebuie sa ne gasim? si fraza spusa raspicat, cu vocea larg nfiorata, cu mna dreapta ridicata, cu pumnul strns, iar cu aratatorul nti ns, cu mna indicatoare de pe afise, e urmata de aclamatii si aplauze furtunoase. Domnilor, un orator al dumneavoastra a declarat saptamna trecuta aci ca daca ar avea doisprezece copii, pe toti i-ar trimite sa lupte pentru tara. Ei bine, domnilor - si ridica tonul - eu declar ca daca as avea douazeci s i patru de copii, n-as tine nici pe cel mai mic lnga snul mamei lui acasa... pe toti i-as trimite n foc, n prima linie.

Si trecnd mai trziu la cel de al doilea orator al opozitiei, a schimba t iar tonul, ca un acar abil al oratoriei. - Domnilor, ati discutat si despre pregatirea militara a tarii (si s cazut, prietenos) cred ca a fost o mare greseala. (Iar energic, viu.) Nu poate fi pusa n discutie, si mai ales n discutie publica, pregatirea armatei romnes ti (aplauze furtunoase). Domnilor, eu att pot sa va spun: ca suntem gata. Si aci ramne ndelung nemiscat... (Adunarea aplauda n picioare, aplauda si tri bunele.) A continuat pe acest ton ctva timp, pe urma iar: Lasnd la o parte gluma, att de amuzanta, a colegului nostru, domnul Nae Gheorghidiu, si (aci urca vocea, ntr-un crescendo alarmant si intens, si scanda fraza cu mna ndoita paralel cu pieptul, cu cotul ridicat, dar zvcnind aratatorul intens, n afara) lasnd deoparte aceasta actiune condamnabila de a strecura, de la tribuna Camerei, n sufletul ostenilor nostri, ndoiala n nzestrarea armatei (ap lauze puternice, strigate de bravo), va ntreb, de unde aceasta pretuire exagerata, dovada de vulgar materialism, aceasta supravalorizare a rolu lui jucat de armament n razboi, cnd e stiut ca marile victorii se cstiga numai prin moral? (aplauze). O armata care vrea, nvinge fara tunuri, fara mitrali ere si fara cartuse (aplauze furtunoase). Si eu va spun ca armata noastra vrea sa nvinga si va nvinge! (aplauze entuziaste). ntrebati pe acesti conducatori a i ostirii, n care nu aveti totusi ncredere (si aci arata, silabisind, cu degetul, napoi, ca si cnd comandantii ar fi cam n laturi si la spatele lui) si e i va vor spune: Vom nvinge pentru ca soldatii nostri se vor lupta cu baioneta - si nu e tun care sa reziste baionetei romnesti - mpotriva oricarui a rmament, iar cnd baioneta se va fi rupt, cu pumnii, cu unghiile, cu dintii... (aplauze delirante). Domnilor, ncrederea mea n viitorul mare al acestui neam e neclintita (aci deveni solemn), si-mi iau, mpreuna cu colegii mei, asa cum v-am spus de attea ori, raspunderea celor ce vor veni. S-a asezat jos, parca fara sa observe aclamatiile delirante. Desi n ultimul timp se vorbea de oarecare afaceri, pe socoteala statu lui, facute de acest membru important al guvernului, succesul i-a fost imens si s-a vorbit de el zile ntregi. n masina cu interiorul de bomboniera cafenie, n timp ce claxonul si cer ea drum printre vehicule si pietoni, cele doua femei fierbeau de admiratie. Le era, fireste, mai aproape succesul unchiului. Niciodata n-am avut o prea buna parere despre asa-zisii oameni de spirit (nu vorbesc despre umorul inerent gndirii juste), care de cele mai dese ori sunt simpli nerozi vioi. Caci "spiritul" presupune lipsa de sensibilitate si un profund dispret pentru oameni, cel putin n clipa aceea. Chiar n formele lui superioare, ca uneori Anatole France, spiritul da adesea o impresie de rece imbecilitate. Ce sa mai spun de Nae Gheorghidiu, al carui spirit nu era dect o forma de licheli sm, caci nu "facea spirite" dect pe socoteala celor mai slabi ca el, ca sa amuze pe cei tari, de care avea nevoie? Era un fel de clovnerie obraznica, menita sa mascheze un egoism vulgar. Dar nevoia, acum mai mult ca oricnd, sa tin sub nrurirea mea sufletul si convingerile nevestei mele, si pentru ca aceas ta protestare retorica nu e suficienta ("draga, orice ai spune, e destept"), am oprit masina si am intrat, invitndu-le staruitor, n librarie. Am cerut un dicti onar medical strain si, la pagina stiuta, am citit, subliniind cu vocea: "IMBECILITATE (fig. 1 100). - Imbecilul e un tip degenerat, caracter izat prin anomalii fizice, dar mai ales prin tulburari intelectuale si morale. Inteligenta lui e marginita, totusi are calitati de memorie, de imitatie si oare care vivacitate de spirit. Mai ales simtul moral i e atins... Revoltat, nedisciplinat, mincinos si laudaros, imbecilul cauta totdeauna sa faca vreo fars a neplacuta, sau sa traga pe sfoara pe unul sau pe altul. Camaraderia cu indivizii de teapa lui e totdeauna suspecta. Imbecilii sunt cele mai adeseori pe derasti, sau nu se nteleg dect ca sa puie la cale infamii. Chiar prinsi asupra faptului, mint cu un aplomb uimitor. Numarul imbecililor internati e infi m, n comparatie cu acela al imbecililor care circula liberi si care traiesc ca vagabonzi, hoti si pezevenghi." ... Sau "oameni politici" n Romnia, ar fi putut sa adauge acest dictio nar. Daca "vivacitatea de spirit", memoria si capacitatea "de imitatie"

sunt calitatile esentiale ale desteptaciunii, atunci trebuie sa recunoastem, leam spus femeilor, ca ea e cam cuprinsa n explicatiile clinice ale dictionarului si ca Nae Gheorghidiu e ntr-adevar destept, "pezevenghi", cum zice el cu oarecare orgoliu national. Dar n-am convins, poate, pe nici una dintre ele, pe nevasta-mea acum mai putin dect pe cealalta. - Extraordinar cum exagerezi, mi-a spus Anisoara, privind indiferent a cu lornionul o mica vitrina de creioane de metal si de agende. Iar nevasta-mea, grabit, ca sa nu creada Anisoara ca e de alta parer e dect ea: - Asa e totdeauna... pune n toate o patima, iar catre mine: Nu se poa te vorbi uneori cu tine. - Un filozof ar trebui sa fie mai calm, zau, a ntregit-o, surznd, bruna mea verisoara, cu oval desavrsit de Elvira romantica, dar cu simt practic si apropiat actualitatii, de nevasta de om de afaceri. mi spunea "filozof " caci stia ca asta mi-e dezagreabil si ea o voia chiar ca insulta. - Cum calm? De ce sa nu pun patima?... Numai imbecililor le e indife rent ce opinie au. Obiectivitatea e necesara numai n actul judecatii, cere adica sa nu ai interese contrare si sa iei toate masurile de precautie intelectu ala. Dar astea sunt de domeniul inteligentei si al onestitatii, nu al indiferent ei sufletesti. Un om poate sa fie prost sau interesat, lipsit de luciditate, dar nu de "obiectivitate". Si, n orice caz, dupa ce, judecnd calm, ai ajuns la o opinie, esti dator s-o sustii cu hotarre si ndrjire, ct mai expresiv. Chiar oam enii de stiinta, dupa ce, pasionati si cu grija adevarului - caci nimic nu se poate face fara pasiune - au ajuns la o descoperire sau la o concluz ie, o sustin cu tenacitate si cu dorinta de a face sa triumfe, chiar daca ar fi amenintati cu rugul sau cu ocna. Entomologul si apara gndacii lui cu patima. Nu se poate sustine stupiditatea ca nu exista cauze si adevaruri care sa merite sa te pasionezi pentru ele, ca totul e relativ si indiferent, n raport cu... eternitatea. Totdeauna indiferenta asta ideologica si amabila, prezentata sub unghiul vesniciei, ascunde mici aranjamente facute sec, sub unghi ul actualitatii si cu caracter strict personal. Sa te consideri spectator indulgent si amuzat al lumii acestia plina de infamie si de prostie e sa faci pa rte din ea, sa beneficiezi de infamiile ei, avnd aerul ca-i esti deasupra. - Obiectivitate nseamna sa recunosti ca si adversarul are dreptate, u neori cel putin, mi replica ironic si suficient, din nou Anisoara, ducnd, mioapa, cu gratie, aproape de lornion si de punctul negru de frumusete, din obra z, o agenda dintre cele de dinainte. - Alta aberatie... Raportate la acelasi punct nu pot sa existe doua adevaruri, opuse, n acelasi timp. Daca adversarul meu are dreptate, nu uneori, ci foarte adeseori, atunci renunt eu la opinia mea - si pentru asta nca ti trebuie curaj - si o mpartasesc pe a lui, dar tot cu pornire si hotarre. Indiferenta nu poate fi n nici un caz, caci exista o pasiune a adevarului nsusi. Au zmbit si una si alta, cu ngaduinta, si am nteles, melancolic, ca nev asta-mea nu mai are ncredere n judecata mea, ca steaua mea continua sa se raceasca. Anisoara trimisese masina, si s-au departat amndoua, pe jos, prin multimea din care faceau parte acum, dar nu erau la fel cu nimeni, n rochiile lor de stofa de culoarea migdalei, pe care cautau sa le ajunga, la juma tatea pulpei tulburator strnsa n ciorapul de matase, cizmulitele de antilopa ale modei. Se mbracau de o vreme amndoua la fel, ca sa-si sporeasca frumusetea, u na blonda, alta bruna, cum si sporesc valoarea perlele, daca sunt colectie. Am dat apoi examenul, amnat n iunie, de anul III. Cu G. ne ntlneam destu l de rar si avea o atitudine mai curnd rezervata. Nu-si vorbeau dect foarte putin. Totusi, n decembrie, cnd am plecat pentru doua saptamni la tara, la Anisoara - pentru vnatoare si plimbari cu sania - a venit si el acolo. Mi-a fost destul de neplacut, dar n-am dat nici un semn de nemultumire . Ciudat a fost ca ea s-a suparat pe Anisoara, a scurtat cu o saptamna aceasta vacanta cu mese copioase si nici nu si-au mai vorbit. Si mai trziu am fac

ut destule mutre banuitoare, am evitat gelos multe prilejuri care mi-ar fi fost dezagreabile, am tras cu urechea la multe, am spionat destule plecari n v izita ale nevesti-mi, caci mi-era teama ca nu se mai vad n lume tocmai pentru ca acum se vad cnd doresc, n vreo garsoniera, dar niciodata n-am avut prile jul sa fiu pna la capat nefericit.

S-ar putea să vă placă și