Hater, arogant si mandru de asta

Antonim

Bestie de rasa rara... Ezekiel

Cuprins

1. Prologue 2. Antonim 3. Taran, caut sclav 4. Cateva lucruri de care ma pot lipsi 1 5. Arta de a-ti sparge un cos 6. Skit 7. Cateva lucruri de care ma pot lipsi 2 8. ID (Intelligent Design) 9. Egoism 10. Cateva lucruri de care ma pot lipsi 3 11. Scrisoare deschisa 12. Epilogue

Prologue
Nu stiu, m-am dat grav peste cap de 2 ani. Am realizat ca nu se poate altfel si mi-am impus schimbari, am zis ca ma pis pe oameni si am grija de mine. Si ziua sunt ok. Orice vine, dau la o parte, ignor, ridic ziduri, bag sub pres, robot din punct de vedere emotional, inteleg compasiunea si o aplic, dar intr-o forma platonica, sustin, dar nu ma implic. Te cunosc pentru prima oara, te descifrez repede, ma mulez pe asteptarile tale, iti analizez reactiile si hotarasc daca merita sa fiu eu sau sa fiu ce vrei tu sa fiu. Pentru ca pentru mine nu mai conteaza prea mult, dar macar tu sa traiesti cu impresia ca totul este roz. Pentru ca ma hranesc cu deziluzia ta si o asimilez, impart cu tine visul si impreuna vom avea o experienta mai placuta iluzorie. Unii mi-au spus din cauza asta ca sunt fatarnic, din pacate nu priviti in perspectiva, sunteti limitati la un singur plan. Iar eu sunt o bestie de rasa rara, activez pe mai multe planuri. Am o masca pentru fiecare in parte, si niciuna nu poarta semnul superficialitatii, ci semnul adevarului, imi place sa confer siguranta oamenilor, pentru ca in siguranta omul se va deschide, vei ajunge sa-l cunosti in adevarata sa natura. Puteti s-o numiti cum vreti, nu as putea da 2 bani pe termen, este solutia mea pentru a ma proteja de bolnava natura umana. Mortii ei de noapte insa. N-am somn, cutreier pe net, nu mai am ocupatie si incep sa iau la despicat, daram ziduri, scot de sub pres, amalgam periculos de stari care poate naste decizii drastice, instabil emotional, irascibil. Fut decizii, regret alegeri, injur foste si prieteni, iti pun o eticheta si te bag in cutia rezervata tipului tau. Pentru ca fiecare aveti un tipar, iar eu am o cutie pentru fiecare, pentru ca asa sunt eu, imi place sa tin evidenta si sa stiu la ce sa ma astept de la fiecare, precaut, nebun, putin dereglat pe alocuri. M-as minti singur daca mi-as spune ca's normal, nu's nici pe departe, am pitici pe creier cum zic unii, dereglare mintala imi place s-o numesc eu, pentru ca urasc eufemismele pizdii, nu caut sa ma mint singur folosind termeni usori. Doar ca m-am obisnuit cu ea, convietuim impreuna si in nebunia mea temporara, dau dovada si de luciditate si inteligenta aparte, cred ca este o stare anume, o avea o denumire, dracu s-o ia, tot ce stiu e ca e o adevarata experienta. De aceea nici nu cred ca este o intamplare cand la EEG mi-a iesit o "activitate neuronala iesita din comun". Pula mea, au preferat sa o numeasca asa si sa ma cheme peste cativa ani la alt EEG, n-au vrut sa-mi spuna in fata ca ceva e in neregula cu mine. Unde mai pui multe altele, adunate rezulta intr-un om dereglat, care se minte singur pe alocuri, constient de ce se intampla in jurul sau si parsiv pe alocuri, bulangiu, hater, arogant si mandru de asta. Dar in ziua de azi, cine nu e asa?

Antonim
Majoritatea dintre voi ma cunosc de prea putin timp pentru a cunoaste omul care l-a inventat pe Antonim. Ati mai citit despre el printre randuri, in scurte referiri pe blog, dar totul vag, nimic concret, nici o trasatura care sa fie vizibil conturata cu creta. Antonim a luat nastere acum multi ani, nascut ca o nevoie de un alter ego, nevoie de un loc in care tanarul neadaptat sa se refugieze si sa aiba in sfarsit puterea si curajul de a se exprima si impune. Antonim a reprezentat scutul care a facut loc tanarului de 16 ani sa simta ca apartina unui mediu. Pentru multi, liceul a insemnat apogeul vietii. Pentru ca multi, dupa liceu, s-au ingropat in vicii, viata reala i-a lovit, prostia si ignoranta in care s-au inecat atatia ani n-a mai putut sa-i tina la suprafata si incet incet s-au scufundat in probleme, stres, o viata mediocra. Au ramas doar cu amintirile si pseudofaima in care se lafaiau in timpul unei varste la care aproape orice individ e prea dezinvolt pentru a concepe adevaratele valori si principii dupa care ar trebui sa-si duca viata si in acelasi timp sa-si masoare gradul de calitate adevarat al existentei. Asemanarea este exagerata, dar daca vreti, multi sunt dupa tiparul Al Bundy. Numai ca Al Bundy nu era prost, doar s-a complacut intr-o situatie din care nu mai exista cale de iesire. Multi nu s-ar complace, dar existenta prostiei nu le poate oferi existenta unei usi din spate.

Eu am fost tipul ala din spatele clasei, rezervat, tacut, cu castile in urechi constant si destul de evaziv in discutii. Trecutul imi daduse un imbold spre o maturizare fortata. Desi mai corect ar fi un imbold spre o constientizare mai rapida a realitatii, a societatii, a naturii umane, caci maturitatea este un termen atat de vag si prost inteles. Cu o mama decedata de cancer, un frate plecat deja la Bucuresti si un tata care nu stia sa confere afectiune, am cautat refugiu nu in oameni, ci in mine, in sinea mea. Mi-am creat propriul Univers si acela era singurul spatiu in care ma simteam in elementul meu. Dar un om poate sta doar pentru un timp prins in labirintul pe care si l-a creat cu mana sa, pentru a nu lasa raul sa se mai apropie de el. O forma de legatura cu exteriorul a aparut ca o necesitate urgenta. Prea mult timp petrecut in izolare si cutreierat in propria minte poate dauna destul de serios starii mentale si mai ales psihicului unui individ. Nu degeaba una dintre cele mai mari necesitati umane este contactul cu o alta entitate de acelasi calibru, sentimentul de a apartine care alunga boala numita singuratate este un feature atat de puternic in viata omului. O lectie pe care aveam s-o invat abia dupa adaptarea survenita la Bucuresti. Parasirea labirintului insa nu reprezenta o optiune. Ranile inca erau deschise, frica era mult prea mare pentru a parasi fortul.

Astfel a luat nastere Antonim. O proiectie a sinelui adaptata mediului, cu putere de decizie, capabila sa infrunte in sfarsit elementul care adesea provoaca cele mai mari daune individului : omul. Antonim reprezenta puntea dintre tanar si lume, era curierul care putea parasi labirintul oricand, facand o translatare completa, ca apoi sa se intoarca la tanar, fara a fi patat de denaturarea umana. Era, daca se poate spune intr-un ton ironic, super eroul care era imun la orice atac al omului, un fel de reprezentant si aparator al individului slab de inger, dar cu un core remarcabil. Antonim a insemnat pentru cativa ani ultimul stalp care a mai impiedicat Universul creat de tanar de la un colaps total, un colaps care probabil ar fi avut repercusiuni serioase. In prezent, de aproape 2 ani, Antonim n-a mai fost atat de solicitat, in mare parte fiindca a reusit sa-si imprime multe trasaturi proprii tanarului, ducand astfel la o simbioza aproape perfecta. Cu toate acestea, el inca sta acolo, tacut, in Universul acum adesea gol, pustiu, si inca il sprijina si-l impiedica sa se prabuseasca. Pentru ca arhitectura sa s-ar putea sa fie de folos si pe viitor, iar simpla sa existenta inca naste adesea sentimente de caldura, siguranta si putere tanarului.

Taran, caut sclav

Vrei sa te angajezi? No problem, poftim cateva propuneri : - Contract Renewals Specialist (Evening Shifts) - English + French - Bezirksleitung (m/f) - Procurement Clerk (Expeditor) with Italian/French/Spanish - Subject Matter Expert-Delivery - Business Intelligence Developer - SAP HCM ABAP or Web Dynpro for ABAP Developer (SB) - Key Account Manager Point Of Sales Loans

Astea sunt doar cateva exemple de pe bestjobs/ejobs. Acum eu inteleg ca deja e moda, toate joburile au un echivalent in limba engleza si da mai bine asa in ochii unora, dar prietene, ce pula mea la o adica?? Am ajuns vara aceasta sa realizez ca la peste 50% din anunturile de joburi postate a trebuit sa stau cu googleul deschis intr-un alt tab al browserului, sa fac google search ca sa inteleg cu ce cacat se mananca postul respectiv. Si de multe ori am realizat chiar faptul ca descrierea n-are nici o relevanta cu postul actual, ce trebuie sa faci, ce trebuie sa stii, ce se cere de la tine. Pur si simplu, erau doar niste eufemisme insiruite, cat sa dea bine, sa para ca tu de fapt faci o munca serioasa, de mare anvergura, cand de fapt erai un fel de pielea pulii. Sunt ok cu unele implementari. Acum nu mai iti cauti de munca, iti cauti un job. Nu mai ai o tinta pe care trebuie s-o atingi, ai un target. Nu mai ai termen limita pentru a termina proiectul X, ai deadline. Sunt ok cu astea, dau mai bine, mai ridica parca greutatea de pe umerii individului, dar totul trebuie facut cu bun simt. Cand incepi insa sa-mi fluturi pe la nas niste cuvinte pompoase, care sa imi dea impresia ca eu sunt mare scula pe bascula, cand de fapt iti spal WC-urile pe care se pisa toti drogatii, pai prietene, avem o problema. Asta se numeste spalare pe creier, ma iei de fraier si inca grav, ma manipulezi verbal si o faci cu buna stiinta. Nu se poate sa ajung ca student la o facultate destul de respectabila, cu un nivel de inteligenta peste medie probabil, sa nu reusesc macar sa-mi dau seama de unde sa-ti apuc oferta de job. E de toata jena. Am ajuns la stadiul la care ne batem joc reciproc unul de altul si asa, pe fata? Pai du-te ba tu acasa, si cand te intreaba ma-ta ca ce lucrezi, raspunde-i "Contract Renewals Specialist". Ok? Mie mi-e rusine s-o fac proasta pe fata.

Cateva lucruri de care ma pot lipsi 1

- uratele care se machiaza excesiv sa-si acopere uratenia. Nu pacaliti pe nimeni dragelor, din contra, doar va faceti si mai urate. Cel putin eu asa va vad. - fraierii care isi placheaza parul. Cred ca a pornit moda cam in perioada cu emokids, dar si-n ziua de astazi inca mai vad astfel de pokemoni. Aratati penibil prieteni, nu va simtiti? - fatalaii care au nevoie de-o chitara si atitudine de tip profund pentru a pune mana peo buca si ei. Stiu ca va merge foarte bine, ca sunt destule fraiere care se uda instant la vederea unui tip nespalat care canta la chitara, indiferent cat de prost o face, dar sincer acum, sunteti lamentabili. - berile calde. Self explanatory. - grasele de la petreceri care abia asteapta sa se imbate unul grav, ca sa sara si sa se combine cu el pe noapte. Nu mai profitati de slabiciunea barbatilor, ati descoperit ca la bautura am fute si-o gaura de nuc si gata, v-ati gasit solutia la problema. Alergatul/sportul va fac rau? - prietenii care oriunde se duc cand ies din casa, prima oara ma anunta pe Facebook prin Forth Square unde se afla. Stiti ca va iubesc pe toti, dar la faze de genul m-as caca putin pe voi. Asa, cat sa fie reciproc sentimentul. - bulangii din Titu care merg cu trenul de 3/5 din Bucuresti acasa, niciodata nu-si cumpara loc, se imbulzesc ca vitele, nu stiu sa se spele, fac glume de cacat, nu se simt si ei ca provoaca dezgust si beau bere ieftina si proasta, cat sa imputa tot vagonul a miros de pisat de bere. - pizdele proaste care se afunda in artificialitate si desfac cracii pentru o masina si note de plata platite. - retardatii care scot prima oara din buzunar cheia de la masina si platesc mereu consumatia la pizde proaste pentru o buca. Aici e un cerc tare vicios. - dezbaterile religioase. Problema abordata mai detaliat in alta parte. - grasii cu burta care conduc masini scumpe, au haine armani si se afiseaza cu fotomodele la brat. Stim cu totii ca ea sta cu tine numai pentru bani, nu impresionezi pe nimeni in pula mea, pana si gramada de prosti realizeaza care e treaba aici.

Arta de a-ti sparge un cos

Ati observat cum atunci cand descoperiti un cos, de obicei in oricare alta zona in afara de fata, va cuprinde brusc un val de adrenalina, de neliniste, de sarit in sus si-n jos, ca retardatul, la gandul ca abia asteptati sa-i dati fraierului in cap? Te apuca asa o combinatie penala de fericire si nerabdare, parca esti un mucos in noaptea dinainte de Craciun, abia astepti sa vina momentul 0. Pentru ca da, nu poti sa fi taran si sa-i dai fraierului in cap imediat ce l-ai descoperit. Nu nu, momentul trebuie savurat la maxim si executat dupa urmarea unui plan strict, bine gandit si structurat. De obicei devii Columbus si descoperi noul "taram" cand esti undeva in public, si nu poti sa faci pe taranul si sa incepi sa omori indienii. Plus, primul lucru care-ti vine in cap, igiena. Trebuie sa te speli pe maini inainte neaparat, sa te sterilizezi, de parca ai fi un futut de chirurg care este pe cale sa faca o operatie pe cord deschis. Trebuie pus la cale totul cu cap si urmat strict. Dar abia astepti momentul 0, brusc devine momentul cheie al zilei tale, cel mai important eveniment din acea zi. Abia astepti sa ii dai in cap, sa-l vezi cum iese, sa-l simti la degete cum isi da duhul acolo, si tu, plin de sadism, zambesti cu un ranjet diabolic, de parca ai mai facut o victima. Nu-i asa ca este genial sentimentul? Da-o-n pula mea de prietena, sa sune, n-am timp de ea, sa puna botul, astazi am de omorat un dusman cu care ma intalnesc doar o data pe luna, este un eveniment important. In primul rand, totul trebuie executat in privat, fara persoane in apropiere de raza de minim 10-20 metri. Iti place sa nu ai martori la fapta, sa nu se infrupte si ei din actul minunat, sa nu-ti fure din placerea pe care o vei avea. O vrei numai pentru tine pentru ca esti un egoist si jumatate si-ti place. Astepti cu nerabdare momentul fix pentru care este stabilit evenimentul, si atunci cand vine, incepi procedura. Te duci la baie, sapun la greu, te freci de parca ti-ai jupui pielea, nu vrei pic de mizerie care sa-ti pateze actul, tu poate stai cu aceeasi chiloti pe tine de 2 saptamani si deja fac mucegai, dar pentru omoratul fraierului esti in stare sa pierzi destul timp si niciodata nu esti prea meticulos cu igiena degetelor tale. Igiena celor doua degete, degetul mare si aratatorul, este imperiala. Pentru ca ei vor fi eroii zilei. Asa ca totul trebuie facut ca la carte. Dupa o sterilizare indelungata, este timpul pentru adevaratul motiv de traire a zilei. Localizezi concret fraierul, cu cele doua degete il inconjori, sa fi sigur ca nu mai are cale de scapare, stai 1-2 secunde asa, blocat, moment in care iti concentrezi intreaga forta in cele 2 degete, si boom, apesi cat poti tu de tare. Sa iasa tot, sa-si dea si ultimul strop de viata, sa-ti paraseasca corpul, parazit ce se hranea din tine, sa nu mai ai de-a face cu de-ai lui pana luna viitoare.

Uneori nu-ti reuseste toata procedura din prima. Unii sunt muisti si fac pe incapatanatii, se agata acolo, in loc, cu ultimele puteri. Zici ca sunt copaci cu radacini. Dar o a doua sau o a treia apasare, de data aceasta si mai calculata, te va scapa de fraier 99% sigur. Intre timp, toata durerea pe care ai simtit-o ai transformat-o intr-un sentiment de fericire sadica, o bucurie interna care te face sa simti ca traiesti. La urma urmei, te cureti iar, meticulos, la locul accidentului, de sange si ai grija sa nu iti patezi zona cu microbi, pentru a nu lasa loc unor semeni de-ai fraierului sa-i ocupe locul. Pentru ca astia sunt ca sacalii, abia asteapta sa se elibereze un loc ca sa se instaleze. Si gata. Ti-ai atins apogeul zilei. A fost o zi placuta.

Skit
Uzzi a dat o maxima acum cativa ani care spunea asa : "Baietii sunt baieti si femeile sunt hei". Acum Uzzi nu e mare baiat, dar profilul sau de baiat rau de cartier ras in cap si cu barba ii da credibilitate. Uzzi e rep si mergand pe logica de mai devreme, as putea baga mana in foc ca Uzzi are experienta serioasa si deci nu-l pot combate atunci cand imi spune ca femeile sunt hei. Este paradoxal cum din sexul slab pe care il reprezentau acum cateva sute de ani femeile, cand nu aveau dreptul la vot, era perfect legal sa le rupi muia si puteau fi omorate fara ca cineva sa dea prea multi bani, au ajuns sexul puternic in societate si fara prea multa bataie de cap. Napoleon, Alexandru cel Mare, Cezar plus multi alti barbati al caror nume inca rasuna strasnic si care au scris multe pagini in istoria omenirii. Ei s-au chinuit sa cucereasca lumea si sa atraga barbati viteji de partea lor prin razboaie de zeci de ani, ucideri in masa, asasinari politice si strategii militare avansate, revolutionare la vremea lor. Femeia a avut nevoie doar de niste fard, ruj, creion si o recuzita sumara, plus implanturi pentru un efect mai rapid si puternic.

Cred ca baiatul asta Uzzi e mai intelept decat lasa sa se vada.

* Ati observat cum mereu dupa ce va intreaba un fumator daca fumati si ii raspundeti "nu", prima lui replica este "foarte bine" ? Mult timp n-am inteles de ce fac asta, imi parea la fel de irational ca si fericirea unui homosexual cand ii spui ca pe tine te intereseaza femeile. Abia de curand am inteles de ce aceasta fericire, mai multe anusuri pentru ei, plus tu n-o sa le ceri niciodata sa le futi un prieten din cand in cand, cum fac prietenii lor homosexuali. Intelegi analogia?

* Aveam un prieten la bloc careia i se zicea Jimmy Nebunu'. Asta pana cand l-am prins intr-un colt mai ascuns al scarii mirosind la cur o catea si incercand s-o futa, pacalind-

o pe proasta sa stea prin punerea gunoiului in fata in loc sa-l arunce, sa aibe fata ce sa manance. De atunci i-am zis Ion-Fute-Tot.

* Cred ca sunt singurul fraier pe care daca sta mai mult de cateva ore abtinandu-se sa se pise ca nu are unde, din momentul in care se afla la 10-5 metri de un wc si se grabeste sa-si deschida mai repede slitul pana in momentul in care efectiv se pisa si isi da capul peste spate de fericire si exclama un "ahhhhh", nu pornografic, ci organismic gen, il mananca toate maselele pe dinauntru. Este un sentiment ciudat si ingrijorator pe moment, dar foarte usor de uitat si ignorat dupa 20 de secunde.

O fosta mi-a spus ca fut tare bine. O fosta mi-a spus ca sarut tare bine. O fosta mi-a spus ca nu o satisfac deloc. Acum, ori sunt eu schimbator ca vremea, ori femeile sunt cam retardate cand incep sa vorbeasca acolo, in grupul lor de fete, si sa se planga mereu de baieti ca ei sunt de vina si tare nepriceputi, ca ele nu primesc ce vor. Fetelor, nu neg ca marimea o conta si o pula de negru de 30 cm v-ar da lacrimi de durere si fericire simultan, nu neg ca face o mare diferenta cum o folosim si ca sunt destui fraieri prea fericiti ca fut si ei in sfarsit pentru a mai gandi ce fac si doar pompeaza brainless, dar poate ar fi cazul sa mai scoateti si capul din pamant si sa va intrebati "oi fi eu de vina?". Pentru ca incredibil sau nu, sanse mari sunt raspunsul sa fie "da". In mod sigur din cand in cand cel putin, ma intelegeti?

Cateva lucruri de care ma pot lipsi 2

- oamenii care se holbeaza in metrou. Da, exista diferente si notiunea fada de libertate si multitudine de alegeri, nu mai trebuie sa fim toti trasi la indigo, incepem sa ne diferentiem de la om la om, dupa propriul gust, adaptati-va. Unii nu incetati nici dupa ce ati fost observati, poftim obraz. - pudicii care la 18 ani inca nu recunosc ca au dat macar o data la laba. Nu e rusinos prietene, nu esti singurul fraier, doar ca esti o alta victima a aparentelor. Si ma faci sati fut una peste ceafa, sa nu mai ma privesti in ochi cand ma minti cu atata vehementa. - parintii care le cumpara mucosilor Iphoneuri si chestii scumpe, de ultima generatie. Peste 10 ani, cand vor pica BAC-ul, nu ca ar fi si ala mare branza de examen, o sa apareti la televizor ca retardatii sa intrebati "Dar cum se poate asa ceva, nu inteleg, copilul meu are numai 10 pe linie, cum se poate?". Cand ei de fapt sunt rasfatati si prosti galeata, cu impresia ca mami si tati le vor oferi mereu ce vrea pula lor. - baietii care uita sa se tunda. Inteleg ca unora va place sa aveti parul lung, desi nu inteleg cum de nu va mananca/agaseaza grav, dar pula mea, de la spate imi dati a niste femei disproportionate si naspa. Sincer acum. - manelistii de acum un an care in momentul de fata cauta sa-mi dea lectii despre "rapul undeground romanesc". Au ajuns toti fraierii sa asculte asa ceva si sa se simta "repari". Faceti-va ma si trupe, mai e nevoie de o La Familia, un BUG Mafia ceva, ca nu vedeti ca astea mor de foame de cativa ani? - autobuzele din Bucuresti vara. Nu-i inteleg pe cei care aleg varianta asta, ce vad acolo ma face sa ma intreb daca nu cumva suntem intr-adevar prea multi oameni pe aici, pe planeta, si mai trebuie extirpati cativa. Sardine sa va faceti mama, ca va sta bine in costum de marinar. Ptiu, sa nu va deochi. - crestinii care vin in noaptea de Paste la slujba sa ia lumina. Crestini adevarati care-si iubesc apropiatul la maxim, in momentul in care preotul incepe sa dea lumina, va calcati in picioare, va injurati de 5 neamuri, va imbulziti ca vitele sa luati mai repede sa puteti pleca acasa, va asteapta friptura dupa care poftiti de o saptamana, ca deh, ati tinut si voi post, sa nu-l suparati pe Doamne Doamne. - bocitoarele. Pur si simplu nu le pot concepe rostul. De ce exista aceasta "meserie"? De ce oamenii inca angajeaza asa ceva atunci cand le moare cineva drag? Ca sa ce? Ganditi si voi putin, nu necesita multa munca intelectuala sa realizati ca este o mare porcarie, si fara logica pe deasupra.

ID (Intelligent Design)
Oricare ar fi adevaratul Dumnezeu, fie ca-i chiar Dumnezeu, fie ca-i Buddha, Allah sau stramosul indepartat al lui Gigi Becali, eu il declar inapt in arta de intelligent design. Fara suparare prietene, nu stiu cum arati, n-am nici cea mai vaga idee de unde ai aparut, nu dau doi bani pe cerintele tale impuse omului, mi se pare dovada maxima de aroganta apropo toata treaba asta, dar cum pula mea ai reusit sa faci atat barbatul, cat si femeia, atat de disfunctionali, fiecare in sinea sa? De unde pana unde pe toti barbatii, dar pe toti, mai putin aia care sunt prea urati si se fac gay sau pur si simplu le place s-o primeasca in cur, trebuie sa ne fascineze tatele? Da-le in sloboz, sunt niste bucati de carne ca oricare alta parte a femeii, fie ca vorbim de coapsa sau de talpa de la picior, de ce la intrevederea unora mai aratoase, mai rumene, mai mari, trebuie sa ni se actioneze instant o pompa care sa impinga tot sangele din creier in pula si sa ne faca instant mai prosti decat eram acum 1 minut? Care e treaba cu fascinatia pentru tate? Avem fantezii cu tate, vedem tate pe strada si uitam de lumea pe care traim, putem trece pe rosu si sa fim calcati de un camion care transporta porci lejer, am muri fericiti si cu o erectie serioasa. Si noi ne-o facem cu mana noastra, realizam decolteuri si haine tot mai indiscrete, plus mass-media ne spala pe creier asa, lejereanu', dar fratica, fie c-o vezi pe una in tatele goale, in toata splendoarea lor, fie c-o vezi pe una cu 4 haine pe ea, dar cu forma sanilor mari care ies la vedere, acelasi efect il resimti. Pentru un moment, devii mai prost. O laba este parca iminenta, ti se naste instinctul ala de violator mascat cu batista si formol la indemana, preferabil pe un camp in fundul lumii, unde nu e nimeni pe o raza de 5 km. Parca suntem programati la vazul de tate sa devenim prosti si retardati. Daca toti barbatii ar fi Supermani, tatele femeilor ar fi kryptonita vie. Sa moara ma-sa, a cui a fost idea asta brilianta de a implementa un astfel de mecanism? Tate, pac, pula sus, creier la jumatate din capacitate. Sfantul Petru? Daca da, numai Sfant nu e ala, eu l-as numi mana dreapta a lui Satana, nu e clar cat de diabolic si bulangiu e?

Cat despre femeie, se vede de la un kilometru ca e facuta din coasta barbatului. Daca era facuta de la 0, poate a doua oara se invata din greseala facuta cu barbatul si se facea o treaba serioasa, nu alta balarie asa, de mantuiala. Le-ai dat femeilor o minte geniala, deci geniala. Nu uita nimic. Daca azi o faci proasta, peste 5 ani nu numai ca-ti va aduce aminte de ziua cand ai facut-o proasta, dar iti va spune si locatia, data, foarte probabil si ora, nu cu exactitate de minute, dar orara cu siguranta. Tu, ca barbat, zici ca ai un HDD de 20 gb, ai trimis de mult timp la recycle bin informatia aia, ba chiar o faci nebuna ca isi inchipuie astfel de tampenii. Femeia insa lucreaza cu Terrabiti, trec ani si toata informatia relevanta este acolo, pe stoc, la un buton distanta de a fi folosita, nici nu e nevoie de un search.

Ei bine, le-ai dat femeilor o astfel de minte, atata potential, atata putere, si cu toate acestea, nu stiu cum pula mea, le-ai facut incapabile sa stie vreodata, la oricare moment al zilei, ce vor de la viata. Ba, tu faci misto de mine? Intelligent design? Eu nu vad inteligenta, totul mi se pare random, la bungheala. Te duci la femeie cu o pula de 10 cm, rade de tine ca sparta. Nu frate, ce faci tu cu gluma aia la ea? Poti sa fi tu fiul nelegitim al lui Don Juan, Romeo si Casablanca la un loc, poti sa ai in tine cele mai adevarate trasaturi de barbat, nu ai ce cauta la ea cu o astfel de reprezentare. Ea e femeie serioasa, are nevoie de ceva adevarat. Asa ca te duci la ea cu o pula de 25-30 cm. Dai in ea ca spartul, zici ca o omori. Culmea, nu-i convine. Cica esti slab si nu stii s-o satisfaci. Ca nu stii sa te misti, ca nu stii cum sa-i provoci placere, nu ai in tine miscari, pe deasupra mai si gafai si transpiri ca porcul, si ea e fata sensibila si selecta, nu e ea de astfel de specimene. Mai sunt apoi femeile alea confuze grav. De cand se stiu stau numai cu sparti, tigani, bulangi care mananca shaorma zilnic si scuipa seminte in fata blocului, inculti si fara pic de bun simt in vene. Toata ziua stau cu ei, se fut cu ei, fug dupa ei, dupa care vin pe net sau in cercul lor select de prietene si se plang ca au ghinion numai de nesimtiti si porci, ca unde sunt toti baietii seriosi, manierati, cumsecade, inteligenti, cu care sa aiba si ele ce vorbi in afara de subiecte de clasa a 3-a? Ca eventual sa vina un tip super tare, manierat, de treaba, inteligent, cu bun simt, cuminte, care vede in ea mult mai mult decat va vedea vreodata taranul cu D&G furat cu care sta ea, cu care poate vorbi despre subiecte atat de vaste si fascinante. Si ce face fraiera? Isi bate joc de ala grav, se joaca cu el, ba daca e mare tarfa, il mai pune si pe taranul cu 2 clase sa-l bata pe ala pana ii sparga capatana, asa, ca a indraznit sa se dea la femeia lui. Ca peste cateva zile sa se stranga iar cu prietenele ei si sa se planga de ghinionul ei, ca are parte numai de nesimtiti si porci, ca unde sunt toti baietii seriosi, manierati, cumsecade, inteligenti, cu care sa aiba si ea ce vorbi in afara de subiecte de clasa a 3-a?

Thanks God, working as intended, *wink* !

Egoism
Omul este probabil cel mai egoist animal. Tot ce facem de-a lungul vietii noastre, toate interactiunile noastre, toate actiunile noastre, deciziile, raspunsurile si reactiile, toate au la baza un instict natural de prezervare, numit egoism. Toate aspiratiile omului de-a lungul vietii sunt legate de succesul sau, de traiul sau, de felul in care sa coexiste cu societatea. Dar nu-l intereseaza societatea, il intereseaza propria persoana. Il intereseaza eul. Ne facem de-a lungul vietii relatii, stabilim prietenii, ne asimilam cu oamenii din viata noastra si impartasim cu ei momente, vorbe, trairi, experiente, ne putem relata de ceva. Unele relatii devin mai stranse in timp si incepem sa le privim altfel, incepem sa dam de la noi pentru ele si sa avem falsa impresie ca ne sacrificam pentru a le mentine. Dar nu o facem. Poate doar in cazuri extraordinare, cand reusim sa trecem peste propria bariera, care este prezenta acolo in toate celelalte relatii ale noastre, toate legaturile noastre cu alti indivizi. Si de ce exista acea bariera acolo? Pentru ca noi nu legam prietenii, nu cautam socializare si nu cautam sa umblam in grupuri doar de amorul artei, de a-i face pe altii sa se simta bine, sau sa ne adaptam macar situatiilor. Nu o facem. O facem pentru starile care ni le ofera aceste circumstante, pentru senzatiile primite din aceste legaturi, pentru trairile de acceptare/intelegere/respect/admiratie pe care le resimtim in aceste cercuri. Adevarul este ca nu prea ne pasa de cum se simt ceilalti din grup, interesul nostru pentru felul in care altul se regaseste in aceeasi circumstanta cu noi este dramatic scazut, pentru noi primeaza cum ne simtim noi. Noi. Noi contam, trairile noastre conteaza, felul in care noi ne simtim acceptati de altii, iubiti de cineva, respectati pentru modul in care gandim/ne comportam de altii, asta sta la baza nevoii noastre absurde de a ne integra in societate. Totul tine de eu, de noi, de persoana I, noi contam. Si asta este doar o forma de egoism. Cand o persoana draga noua moare, care este primul lucru care ne vine in gand si adesea ne iese si pe gura? "De ce m-a lasat pe lumea asta fara el/ea?". M-a lasat, adica pe mine, de ce m-a lasat pe mine. Primul gand care ne vine nu este legat de faptul ca persoana draga a plecat, nu mai e, a murit, a suferit o tragedie. Pentru noi, simplul fapt ca noi am ramas in urma si ea a plecat este o tragedie mai mare. Dramatizam singuri excesiv propria conditie, cand de fapt noi n-am patit nimic, persoana respectiva a patito, dar natura noastra egoista este puternica si nu ne lasa s-o vedem asa. Noi o luam personal, de fapt luam totul personal, unii chiar se supara pe persoana decedata si o tot intreaba "De ce?? De ce?? De ce m-ai lasat singur/singura?". E amuzant daca stai sa te gandesti, sa te superi pe o persoana moarta, dar este tragica actiunea, suntem atat de individualisti ca niciodata nu putem sa extrapolam, sa vedem perspectiva de ansamblu. Pentru ca nu vrem, nu ne pasa. Ne intereseaza doar planul personal, ne intereseaza doar lucrurile care sunt adresate la persoana I.

Multi mint cand se insoara ca vor doar sa-si faca sotul/sotia fericita. Asta e tot ce conteaza pentru ei. Si nu mint intentionat, adica nu o fac voit, o fac din reflex, o fac pentru ca la un nivel, ei chiar cred asta. Dar doar o cred. Majoritatea se marita din simpla dorinta de a avea pe viata pe cineva alaturi, pe cineva de care sa se rezeme in momentele grele, de cineva alaturi de care sa sufere, sa-i impartaseasca greutatile si pe sustinerea pe care sa se poata reculege cand e nevoie. Adica doar o alta forma de pur egocentrism. De ce la un moment dat fac si copii? Ca sa-si bata capul sa-i creasca, sa dea atatia bani pe existenta lor, cand ar putea foarte bine sa se salveze de griji si bani risipiti? Nu, fac copii pentru ca la batranete, cand ii vad, sa se simta impliniti. Sa-si vada in ei rostul lor in viata, sa spuna ca "scopul meu in viata a fost implinit". Rareori omul da de la el ceva, doar pentru a oferi altora ceva, fara a primi nimic inapoi. Nici macar sperma nu da de la el pentru alte interese decat personale. Intreaga existenta a omului se invarte in jurul unor instincte egocentriste. Numai ca, slava domnului ca suntem inteligenti si stim cum sa facem fata situatiilor, am gasit cum sa ne prefacem ca nu e asa. Pentru fiecare astfel de eveniment generat de egoismul nostru de la natura, pentru fiecare actiune nascuta din purul nostru egocentrism, tuturor le-am oferit o denumire, un cuvant, un simbol care sa le rapeasca de amprenta de egoism si sa le ofere sentimentul de ceva neutru, lipsit de orice aspect de individualism. Nunta este o couniune intre doi oameni. Facerea de prieteni si incercarea de integrare se numeste socializare. Ura pentru persoana decedata care ne-a lasat singuri se numeste bocit. Toate actele noastre pur egoiste, nascute din natura noastra individualista, au asociat un termen, un simbol, care sa le rapeasca de aceasta pata. Si unii oameni aveau tupeul sa-mi spuna ca eu sunt egoist ca nu-i ajutam la teme in generala, ca un exemplu primar. Fuck, nu mai suntem in stare de nimic obiectiv si colectiv, totul se rezuma la noi.

Cateva lucruri de care ma pot lipsi 3

- berea cu sortimente. Inteleg ca am 20 de sortimente la ciocolata, azi n-am chef de alune, vreau pepene roz, dar ba, cine v-a dat ideea grozava de-a implementa asta si la bere? Nu degeaba e berea sfanta asa cum e, pentru ca e buna, nu am nevoie de-un nou ambalaj si un sortiment cu gust de cacat ca sa o cumpar. - barbatii care poarta tricouri roz, si nu un roz fad, ci un roz puternic, impunator. Cam cat de lipsiti de masculinitate trebuie sa fiti? - fetele anorexice care se cred grase. Rugaminte personala, muriti de foame. Poate cand veti fi doar oase, 5 metri sub pamant, veti fi multumite de silueta voastra in sfarsit. - taximetristii care dupa ce pornesc incotro le-ai spus, baga manele la maxim. De ce mortii tai nu le-aveai pornite si inainte sa ma urc? Ca sa mor daca mai ma urcam, nu tiam cerut sa-mi arati ce muzica asculti tu si nu dau 2 lei pe faptul ca tu vrei sa te simti bine, cat timp te platesc, eu sunt seful tau, simplu. - batranii din tren. Dupa ce ca majoritatea dintre voi mergeti gratis, va plimbati toata ziua cu el de colo colo, ca va plictisiti acasa si nu aveti ce face, mai si comentati toata ziua despre serviciile oferite. E gratis in pula mea, vrei si-un sclav care sa-ti maseze picioarele si 3 perne la cap, sa poti dormi mai bine in tren?

Scrisoare deschisa
Au trecut 3 ani de cand vietile noastre nu s-au mai intersectat, 3 ani in care am fost aproape straini complet, 3 ani in care fiecare si-a vazut de viata sa si a trecut la urmatorul nivel, si cu toate acestea, au fost nevoie de doar cateva minute vorbite pentru a ne trezi reciproc acel sentiment cald, acea fericire interioara. Mi-ai spus ca nai putea sa-mi auzi vocea, sa nu te sun, caci vei tremura si te vei rusina, dupa atata timp, vocea mea inca iti va starni fiori si limba ti se va impletici. Eu insa n-am putut sa-ti spun acelasi lucru, am tinut la egoul meu pentru moment, am zis sa raman ferm pe pozitii, sa par ca viata mi-a oferit multe si frumoase intre timp, insa adevarul este ca si pana acum, esti probabil cel mai frumos lucru care mi-a iesit in cale. Si acest post este felul meu de-ati arata asta, metoda indirecta si lasa, pentru ca fata in fata si acum probabil m-as pierde. Ai fost prima mea relatie si totodata prima fata care a vazut in mine mai mult decat lasau aparentele, ai patruns in mintea mea si, opus majoritatii, nu te-ai speriat, nu ai fugit si nu m-ai lasat in continuare in deriva, mi-ai intins o mana de ajutor si m-ai ajutat sa ma desfac. Pana sa ajungi tu in viata mea, eram sceptic privind orice, mi-era frica de orice om si vedeam in orice persoana acelasi pericol constant, nu imi permiteam incredere in nimeni, eram doar eu si Universul meu, eu si cu Antonim, doua entitati refugiate intrun labirint construit departe de lume. Iar cand tu ai venit si mi-ai intins o mana de ajutor, pas cu pas m-ai scos din Univers si ai incercat sa ma adaptezi mediului, prin prisma ta, vreme indelungata m-am intrebat daca in spatele actiunilor tale era doar un sentiment de mila sau chiar vedeai in mine mai mult, vedeai potential neexploatat cu care puteai lucra, il puteai modela in ceva frumos. Si desi sunt sigur ca ti-ai dat seama de ce era in capul meu, nu m-ai judecat pentru asta, ci m-ai inteles si mi-ai oferit in continuare sentimentul de siguranta, nu m-ai abandonat niciodata si ai stiut mereu de unde sa ma iei. Aceasta intelegere a ta si constantele imbolduri, subtile insa, niciodata nu m-ai grabit, m-ai facut sa-mi para ca eu sunt cel care fac alegerile si pasii, aceste lucruri le-am apreciat cel mai mult la tine. Ai stiut cum sa ma apuci si sa ma scoti din cocon, fara a simti presiune sau frica. Ai fost singura persoana care m-a iubit neconditionat, si ai continuat s-o faci si dupa ce m-ai descoperit complet, nu te-ai speriat de mine si n-ai renuntat la mine, ai vazut in mine ce nici macar eu nu puteam vedea. Acum, la aproape 22 de ani, si dupa 3 ani in care nu ne-am mai vazut, sunt un alt om, schimbat, si intr-un fel cred ca ai fi putin dezamagita de mine. Pentru ca nu mai sunt acel om pe care l-ai nutrit si l-ai scos in lume, nu mai sunt acel baiat cald si cu atata bunatate in mine. M-am schimbat, am devenit mai rece, mai indiferent, in ochii mei nu se mai citeste acea caldura omeneasca. Undeva pe drum am ingropat-o. O credeam chiar pierduta de fapt, dar acum o saptamana, cand am vorbit pentru cateva minute, dupa atata timp, am redescoperit-o in mine. Am realizat ca inca mai exista, si inca este

superba, ai reusit ceva extraordinar cu mine, dar nu o mai pot tine in camp deschis, nam mai intalnit pe nimeni ca tine, sa stie sa o intretina si sa o accepte, nu sa fuga de ea, asa ca o tin undeva, ascunsa de vazul lumii. Stiu ca noi doi in timp vom deveni din ce in ce mai departati, acum sunt mii de km intre noi, si probabil asa va ramane pentru mult timp, daca nu pentru totdeauna. Dar este placut sentimentul de-a stii ca si acum, dupa atata timp, prin doar cateva cuvinte, am reusit sa restabilim acea legatura puternica dintre noi doi. Impreuna nu vom mai fi niciodata, tu ti-ai creat o viata acolo si eu inca umblu de colo colo, in speranta ca mi-o voi face si eu, momentan insa negasind acea persoana care sa stie, la fel ca tine, sa ma accepte asa cum sunt si sa ma pot deschide la maxim pentru ea, sa-i arat potentialul meu. Am renuntat la gandul ca vom mai petrece o noapte impreuna si sunt impacat cu acest gand, asa cum probabil si tu esti, dar sunt sigur ca niciodata nu te voi uita si sper ca stii ca daca nu ai fi fost tu in viata mea, acum n-as mai fi fost eu, ar fi fost cel mai probabil un tip pierdut, departat de lume si cu mari probleme de personalitate. Ti-ai lasat amprenta in viata mea si ea va ramane acolo pentru totdeauna. Ai recunostinta mea si ma bucur ca pentru un an si ceva, am avut ocazia de-a face parte din viata ta. Tocmai pentru faptul ca m-ai format, mereu vei fi o parte din mine, iti voi purta caldura omeneasca, umanitatea, intelegerea si esenta pentru totdeauna. Si sper ca atunci cand voi da de cea care ma face fericit, cea cu care imi voi imparti viata si cu care voi fi din nou eu, in toata libertatea mea, sa inteleaga ca o parte din mine mereu iti va apartine tie. Ai fost singura pe care am iubit-o pana acum cu toata fiinta mea si mi-ai oferit cea mai frumoasa perioada a vietii. Nu am destule cuvinte de apreciere pentru asta, asa ca inchei cu un simplu "multumesc".

Epilogue
Regrete? Ar fi multe, dar majoritatea nu-si au rostul, sunt infantile, nascute din personalitatea mea, mi-am propus ceva maret cu acest proiect, l-am vazut intr-o anumita lumina, si acum, cand vi-l impart, am impresia ca voi dezamagi multe persoane. Din simplul motiv ca in capul meu lucrurile sunau altfel, e o diferenta intre a-ti imagina cum ceva va suna, in capul tau, si cum va arata eventual pe foaie. Pentru ca lucrurile scrise pe hartie sunt adesea lipsite de vlaga. Au nevoie de ceva care sa le acompanieze, au nevoie de o voce, de o melodie, ceva care sa le insufle viata. Cuvintele scrise pe o foaie par mult mai neinsufletite cand le vezi pe hartie decat le simteai in capul tau. Si intr-un fel, din aceasta cauza, am impresia ca am tintit undeva sus si n-am reusit sa ies din mediocru. Spiritul autocritic este un imbold natural presupun. Am avut interactiuni cu o parte din voi si am observat ca fiecare dintre voi ma vede intr-o alta lumina, laolalta, multe asemanari, dar sunt acele cateva diferente pe care fiecare le percepe altfel. Asa ca mi-e greu acum sa generalizez exact si sa va proiectez imaginea de ansamblu a voastra asupra mea si cum am incercat prin acest proiect sa ma ridic la asteptari. Prin urmare, voi renunta la aceasta idee si va voi oferi doar cateva informatii. Am observat ca multi apreciati felul meu de-a scrie si ma vedeti drept un tip cu un vocabular bogat si care se poate exprima bine in orice situatie. Adevarul este insa ca de multe ori ma simt mediocru, simt atatea lucruri pe care nu le pot pune in hartie, singurele cuvinte pe care le gasesc pentru a descrie trairea in cauza par ca nu indreptatesc adevaratul sentiment, par infantile, in mintea mea nu merita sa fie folosite. Asa ca de multe ori renunt sa mai pun ceva pe hartie, ma simt prost, necitit. Pentru ca sunt necitit. Multi mi-ati spus ca ma vedeti genul de om care a citit la viata sa, dar in realitate, n-am citit decat 2 carti in ultimii 10 ani, si alea mai mult la abureala. Singurul motiv pentru care am un vocabular mai dezvoltat este pentru ca eu, ca persoana, cer multe de la mine, si nu-mi place sa ma simt mediocru, imi setez anumite limite si vreau sa fac parte din oamenii care au cu ce se mandri in viata. Un alt lucru pe care nu l-am spus este acela ca in ultimii 2 ani am tot avut tendinta de-a inchide blogul. Pentru ca el a luat nastere ca o cale de-a ma exprima, o cale de-a ajuta tanarul pierdut sa faca parte din societate. Iar de 2 ani, aceasta nevoie nu mai exista, vam vorbit intr-un post din carte de aceasta simbioza dintre mine si proiectia "Antonim", asa ca de multe ori am gasit blogul ca un proiect care si-a facut datoria, iar acum trebuie inchis. Insa de fiecare data am revenit asupra deciziei dintr-un simplul motiv. Voi. Acele aprecieri primite si nerabdarea cu care unii ati primit vestea "cartii" m-au facut sa realizez ca acest proiect a luat amploare, nu mai sunt eu singur in ecuatie, cumva, la un moment dat, v-ati integrat si voi. Si probabil ar fi o dovada de pur egoism din partea mea inchiderea acestui blog. V-ati castigat dreptul de-a avea si voi un cuvant, stiu ca multi sunteti acolo in umbra, nu interactionati, doar cititi, si

uneori ma irita chestia asta, pentru ca doresc o interactiune cu voi, dar pe de alta parte, acest gand, aceasta idee ca sunt acolo oameni curiosi de parerile si criticile mele, asta imi ofera un sentiment cald, si apreciez enorm chestia asta. Intr-un final, doresc sa va multumesc pentru interesul vostru in acest proiect si pentru ca imi sunteti alaturi, fie ca mai activ, fie ca din umbra. Pe multi nu va cunosc deloc, voi poate v-ati format deja o idee despre mine, si din partea mea, as schimba o vorba si o bere cu fiecare dintre voi, pentru ca din perspectiva mea, e ceva frumos ce-am creat cu acest blog, o "comunitate" daca pot forta nota pe care eu o apreciez enorm. Sper ca acest proiect a fost cat de cat pe placul vostru, ati regasit in el macar o parte din asteptari si cine stie, poate pe anul viitor, daca feedbackul va fi pozitiv, voi incerca ceva mai amplu, cu mai multa substanta. Majoritatea articolelor au fost scrise in maxim 20-25 minute, fara retusari, am preferat sa fiu cat mai natural si sa vedeti omul din spatele cuvintelor, nu o imagine lucrata cu atentie pentru a da bine. Sper ca ati mai adaugat o piesa la puzzle-ul "Antonim" si va multumesc pentru ca sunteti. Cu multa caldura,

Andrei/Antonim.