1

Cuprins

ARGUMENT ....................................................................................................................... pag. 2 CAP. I. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DIODE.............................................................. pag. 5 CAP.II. CLASIFICAREA DIODELOR................................................................................. pag. 14 CAP.III. TIPURI DE DIODE................................................................................................... pag. 15 CAP.IV. REDRESAREA, CEA MAI RĂSPÂNDITĂ APLICAŢIE A DIODELOR .......... pag. 20 BIBLIOGRAFIE................................................................................................................... pag. 28 ANEXA 1.............................................................................................................................. pag. 29 ANEXA 2.............................................................................................................................. pag. 30

1

2

ARGUMENT

Lumea modernă, dominată de efectele ultimelor descoperiri tehnico-ştiinţifice, de mobilitatea profesiunilor şi a forţei de muncă, solicită astăzi, mai mult ca oricând, formarea personalităţilor rapid adaptabile la noile schimbări, ca posibile să caute soluţii originale la problemele din ce în ce mai complexe şi mai neprevăzute. Evoluţia rapidă a civilizaţiei impune şcolii contemporane pregătirea generaţiilor tinere astfel încât acestea să se poată integra, fără dificultăţi, în societatea informaţională de mâine. Automatizarea şi cibernetizarea implică tot mai multe procesele intelectuale în prelucrarea şi interpretarea datelor oferite de computere intensificând domeniile concepţiei, comenzii, controlului, şi organizării muncii. Tehnologia condiţionează cercetarea ştiinţifică modernă, devenind totodată o componentă indispensabilă a culturii generale. Educaţiei îi revine, mai mult ca oricând, un rol decisiv în dezvoltarea socială şi transformările calitative ale vieţii. Ca urmare, programul de instruire în şcoală trebuie să fie conceput din perspectiva pedagogiei prospective, tinerii fiind învăţaţi să descopere noi instrumente ale cunoaşterii, să pună noi probleme, să găsească noi soluţii. Orizontul de cultură generală nu mai este complet fără modulul tehnic şi cel tehnologic, care permit absolvenţilor nu numai policalificări rapide ci şi înţelegerea mai profundă a sensului marilor invenţii şi descoperiri, stimulându-le curiozitatea ştiinţifică, spiritul de cercetare şi descoperire. În acest context, electronica este disciplina de învăţământ, căreia îi revine o responsabilitate deosebită. Extraordinara sa dezvoltare, pătrunderea în toate domeniile de activitate ştiinţifico- tehnice, industriale şi economico-sociale impun pregătirea unei forţe de muncă, atât la nivel mediu cât şi la nivel superior, în rezonanţă cu cerinţele actuale ale societăţii. Istoria electronicii Pe măsura ce aplicaţiile electronicii se diversifică, încercarea de a-i da o definiţie şi de a-i marca teritoriul devine din ce în ce mai greu de realizat. S-ar putea spune, totuşi, că electronica este ansamblul tehnicilor şi ştiintelor care utilizează proprietăţile electronilor şi, în general, anumite particule pentru a primi, trata şi transmite date. Istoria acestei discipline este, cu alte cuvinte, indisolubil legată de cea a electronului. Tubul lui Crookes În 1878, pornind de la lucrările germanului Wilhelm Hittorf, William Crookes a efectuat un experiment în care a utilizat, la început, un tub din sticla în care a creat un vid gazos; în aceasta incintă a fixat doua plăci metalice (electrozi) între care a stabilit o diferenţă de potenţial electric. El a constatat în urma acestui experiment că între doi electrozi circulă un curent electric. În timpul experimentului, Crookes a introdus, la un moment dat, un factor nou si decisiv, care i-a permis să desprindă o concluzie importantă Plasând tubul între polii unui magnet foarte puternic, el a constatat ca raza este deviata de la direcţia sa primară. Aceasta sensibilitate la acţiunea câmpului magnetic i-a permis fizicianului englez să probeze natura crepusculară a razei studiate. În principiu, aceasta rază, numită catodică, deoarece iese tot timpul din elecronul negativ (catod), este un flux de corpusculi purtători de electricitate negativă, care au fost denumiti "electroni". Efectul Edison Cercetările pe această temă au fost preluate şi de alţi fizicieni, unul dintre ei fiind americanul 2

3 Thomas Edison, care, în 1879, a realizat prima lampă electrică dotată cu filament de carbon. Invenţia sa prezenta, însă, inconvenientul că se înegrea pe măsura ce era folosită. În 1883, atunci când a încercat să afle care este sursa acestei probleme, Edison a remarcat că, în anumite condiţii de presiune şi voltaj, în interiorul lămpii apare o lumină de culoare albastră. El a desprins concluzia ca problema se datorează curentului care circulă între cele două fire de alimentare a filamentului de carbon. Acest fenomen, denumit apoi "efectul Edison", nu a primit o explicatie clară decât la începutul secolului al XX-lea, graţie lucrărilor lui Thomson şi a unuia dintre discipolii săi, Owen Richardson. Primul a demonstrat ca lumina colorată observată în lampă conţine aer rarefiat sau un gaz, care apare la trecerea electronilor de la catod la anod (electrodul pozitiv). Richardson a aplicat rezultate obtinute de profesorul său la efectul Edison şi a stabilit că electronii sunt emişi de filamentul incandescent. În 1903, el a dezvoltat o teorie pe baza acestui fenomen fizic până atunci necunoscut, pe care a denumit-o "emisia termoionică a electronilor de către metale". Descoperirea electronului În 1897, savantul britanic Joseph Thomson a reuşit, după mai multi ani de studiu, să furnizeze dovada ca, în condiţii speciale, atomul emite particule mult mai mici decât el (pâna la acea dată atomul a fost considerat cea mai mica parte a materiei). Înainte de a descrie cu exactitate aceste particule, Thomson le-a determinat anumite caracteristici fizice şi a folosit pentru prima dată termenul de "electron" pentru a le identifica. Pornind de la aceste remarcabile rezultate, fizicienii au elaborat o teorie, numită electronică, a materiei. Conform acesteia, atomii sunt constituiţi din două tipuri de particule: electronul (sarcina electrică negativă) şi protonul (încărcat pozitiv). Au urmat apoi mai multe încercari de reprezentare a atomului, dar singurul care a reuşit să-şi impună teoria a fost, ceva mai târziu insă, Niels Bohr. Dioda lui Fleming În 1904, cercetările suscitate de tehnica telefoniei fără fir au permis realizarea primului dispozitiv electronic: dioda. În acea epoca, receptarea undelor, purtatoare de mesaje sonore, necesită o operaţiune delicată analogă filtrării. Provenite de la statia receptoare, aceste unde prezentau un curent electric alternativ care nu avea nici o utilitate practică; înainte de a asigura funcţionarea corecta a receptorului era necesară, deci, transformarea sa în curent continuu, ceea ce înseamnă ca trecerea curentului alternativ nu trebuia permisă decât într-un sens. Ideea de a utiliza efectul Edison pentru redresarea curentului alternativ i-a venit britanicului John Fleming. El a plasat doua plăci metalice în interiorul unei lămpii vide de gaz: una (catodul) era negativă din punct de vedere electric în raport cu cealaltă (anodul). Încălzit, cu ajutorul unei baterii anexe, catodul a constituit o sursă de electroni, care, purtători ai unei sarcini electrice negative, erau atraşi de anod, unde erau strânsi şi unde deplasarea lor producea un curent electric continuu. Migrarea lor nu avea loc decât de la catod spre anod. În aceste condiţii, lampa nu funcţiona decât atunci când tensiunea din anod era superioară celei din catod, comportându-se ca un redresor vis-a-vis de curentul alternativ: îl lasă să treaca atunci când potenţialul era pozitiv şi îl oprea atunci când era negativ. Acest tip de lampă a căpătat denumirea de "dioda". Trioda În anul 1907, americanul Lee De Forest şi-a îndreptat atenţia asupra unui detector de semnale radiotelegrafice ceva mai perfecţionat decât dioda. În cadrul experimentelor sale, americanul a avut ideea de introduce între cele două plăci de metal un al treilea electrod, în forma de grilă, şi a constatat că poate acţiona asupra curentului ce traversează dioda variind tensiunea aplicată aceste grile. Aceasta metoda de control a curentului cu ajutorul unei grile s-a dovedit mai eficace şi mai sensibilă decât căldura variabilă impusa de Fleming catodului. Invenţia lui De Forest, un element fundamental al electronicii moderne, a căpătat denumirea de "triodă". Modelul atomic al lui Bohr Conform danezului Bohr, atomul se compune dintr-un nucleu central, în jurul căruia se deplasează electronii, animaţi de o mişcare comparabilă cu cea a planetelor în jurul Soarelui. Nucleul conţine protoni şi, cum a demonstrat britanicul James Chadwick în 1932, neutroni (particule neutre din punct de vedere electric). Bohr a insistat foarte mult asupra rolului extrem de important al electronilor cei mai externi, care determină reactivitatea chimică a unui element. Fiind relativ departe de nucleu, aceşti corpusculi negativi sunt supuşi unor forte electrostatice slabe, putând, în aceste cazuri, să se sustragă 3

siliciu etc). era realizat plecându-se de la un bloc monolitic de semiconductor (germaniu. în care se puneau toate elementele de bază ale circuitului electronic printr-o simplă adiţie de elemente care jucau rolul impurităţilor. stă la bază a numeroase fenomene fizice. Pâna la descoperirea integratelor. în schimb. doresc să prezint dioda semiconductoare. Este vorba despre tranzistor. ce constituie curentul electric. un circuit electronic era format din elemente distincte. Realizări contemporane În 1948. în condiţiile în care aplicaţiile lor practice contribuie la îmbunătăţirea vieţii. cercetătorii americani John Barden. în general. şi apoi conectate prin fire imprimate pe un suport izolant. Un circuit integrat. fabricate separat. descoperirile din domeniul electronicii nu se vor opri la acest stadiu. Fapt care nu poate decât să ne bucure. Mai aproape de noi au fost inventate circuitele integrate. care prezintă numeroase avantaje în raport cu tuburile clasice: lipsa curentului pentru încălzire. Walter Bratain şi William Shokley au pus la punct un dispozitiv care a revoluţionat electronica şi care a substituit tuburile cu vid în foarte multe domenii. dimensiuni reduse. Acest fapt permitea o extraordinară minimalizare a dimensiunilor materialului folosit. În lucrarea de faţă. 4 . o slabă tensiune de alimentare. Cu sigurantă.4 acestei atracţii şi să se deplaseze liber între atomi. care au permis o diminuare drastică a numărului componentelor electronice dintr-un anumit aparat. Circulaţia lor.

când trecerea electronilor este blocată datorită inversării bateriei.I. săgeţile indică deplasarea reală a electronilor prin diodă. Simbolul diodei Conectarea în circuit Fig. în funcţie de polaritatea tensiunii aplicate.5 CAP. deşi există şi alte tehnologii. 5 . dioda fie va permite trecerea curentului spre lampă. spunem că dioda este polarizată invers. fie o va bloca. Fig. 2. Polarizarea directă Atunci când polaritatea bateriei este astfel încât este permisă trecerea electronilor prin diodă. Cea mai folosită diodă în circuitele electronice este cea semiconductoare. 1. Simbolul diodei Simbolul diodelor semiconductoare este prezentat în următoarea figură. NOŢIUNI GENERALE DESPRE DIODE Definiţia diodei Dioda este un dispozitiv electronic ce permite trecerea curentului doar într-o singură direcţie. Polarizarea inversă Invers. format dintr-o baterie şi o lampă. spunem că dioda este polarizată direct. Conectarea diodei în circuitul electric simplu La conectarea într-un circuit simplu.

O supapă de închidere permite trecerea fluidului doar într-o singură direcţie. Dioda ca o supapă de închidere Comportamentul diodei este analog comportamentului dispozitivului hidraulic denumit supapă de închidere. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul diodelor. Dioda precum o supapă de închidere (analogie) Fig. 3. când este polarizată şi „deschisă” când este polarizată invers. diferenţa de presiune pe suprafaţa valvei va duce la închiderea acesteia. Măsurarea tensiunii din circuit Să reluăm circuitul de mai sus. 4. Supapele de închidere sunt de fapt dispozitive controlate cu ajutorul presiunii: acestea se deschid şi permit trecerea fluidului dacă „polaritatea” presiunii pe suprafaţă lor este corectă. doar ca în acest caz presiunea este reprezentată de tensiune. Dacă „polaritatea” presiunii este de sens contrar. Explicaţie Fig. ca la un întrerupător: „închisă”.6 Putem să ne gândim la diodă. iar curgerea fluidului nu mai este posibilă. dar folosind de această dată un aparat de măsură pentru determinarea căderilor de tensiune pe diferite componente ale circuitului. 6 .

şi toată tensiunea disponibilă la bornele sursei de alimentare se regăseşte pe diodă. iar joncţiunea n . Purtătorii de sarcină aproape că lipsesc în zona de golire. şi prin urmare aceasta se comportă precum un izolator. 7 .în cazul polarizării în sens direct permite trecerea unui curent mare (curent direct).7 O diodă polarizată direct conduce curent şi prezintă o cădere mică de tensiune la bornele sale. astfel încât majoritatea tensiunii disponibile la bornele sursei de alimentare se regăseşte pe lampă (sarcină). ceramică sau plastic. Dioda semiconductoare este un dispozitiv electronic constituit dintr-o joncţiune pn prevăzută cu contacte metalice la regiunile p şi n şi introdusă într-o capsulă din sticlă. ca şi dioda cu vid: . 5.7 V). Această cădere de tensiune de polarizare directă se datorează acţiunii zonei de golire formată de joncţiunea P-N sub influenţa tensiunii aplicate. . metal. Singura diferenţă notabilă este căderea de tensiune mult mai mare la bornele diodei (0. catodul. iar căderea de tensiune pe sarcină va fi egală cu zero.în cazul polarizării în sens invers permite trecerea unui curent mic (curent invers). Putem considera dioda ca fiind un întrerupător „automat” (se închide când este polarizat direct şi se deschide când este polarizat invers). Fig. Dioda semiconductoare se caracterizează prin conductivitate unidirecţională. Simbolul diodei Regiunea p a joncţiunii constituie anodul diodei. dioda devine polarizată invers. existenţa zonei de golire înguste în jurul joncţiunii P-N previne apariţia curentului (figura alăturată (a)). Dacă nu există nicio tensiune aplicată la bornele diodei semiconductoare. Dacă polaritatea bateriei este inversată. faţa de căderea de tensiune pe un întrerupător mecanic (câţiva mV).

zona de golire trebuie să dispară complet. Tensiunea de polarizare directă Fig. Pentru funcţionarea corectă a diodei însă. Polarizarea inversă a diodei Dacă dioda este polarizată invers. zona de golire se extinde şi blochează şi mai bine trecerea curentului prin dispozitiv. Pentru analiza circuitelor electronice simplificate.3 V. 6.7 V. Căderea de tensiune la bornele diodei rămâne aproximativ constantă pentru o gamă largă de curenţi prin diodă. 7. denumită tensiune de polarizare directă (figura alăturată (b)). Polarizarea directă a diodei Dacă dioda este polarizată direct însă. polarizare parţială).8 Fig. Acest lucru se poate realiza prin aplicarea unei anumite tensiuni minime. zona de golire devine mult mai subţire (figura alăturată (a). iar rezistenţa faţă de curent scade. iar pentru cele de germaniu de doar 0. putem considera căderea de tensiune pe diodă ca fiind constantă (nu depinde de valoarea curentului prin diodă). care pentru diodele de siliciu este în mod normal 0. Ecuaţia diodei 8 .

Curentul invers Deşi o diodă polarizată invers. Termenul q/KT descrie tensiunea produsă în joncţiunea P-N datorită acţiunii temperaturii. De asemenea. nu permite curentului să treacă prin ea datorită extinderii zonei de golire. ci este menţionată aici doar pentru a înţelege faptul că există o variaţie a căderii de tensiune la bornele diodei pentru diferite valori ale curenţilor prin diodă.38∙10-23) T = temperatura joncţiunii (K) Ecuaţia exactă ce descrie curentul printr-o diodă poartă numele de ecuaţia diodei. o joncţiune P-N polarizată direct poate fi folosită ca un dispozitiv de determinare a temperaturii. ID = curentul diodei (A) IS = curentul de saturaţie (aproximativ 10-12 A) e = constanta lui euler (2. Aceste ecuaţii nu trebuie neapărat luată în considerare la analiza circuitelor simple cu diode. Totuşi. iar această utilizarea poate fi înţeleasă doar dacă înţelegem în primul rând ecuaţia diodei de mai sus. aceasta fiind şi motivul pentru care se consideră că. Această variaţie este foarte mică. şi poartă numele de tensiune termică. din moment ce temperatura este un factor în ecuaţia diodei.718) VD = tensiunea aplicată la bornele diodei (V) Cunoscând acest fapt. ID = curentul diodei (A) IS = curentul de saturaţie (aproximativ 10-12 A) e = constanta lui Euler (2. putem simplifica ecuaţia de mai sus şi să ajungem la următoarea relaţie.7 (siliciu) sau 0.3 V (germaniu).6 ∙10-19 C) VD = tensiunea aplicată la bornele diodei (V) N = factor de idealitate sau coeficient de emisie (între 1 şi 2) k = constanta lui Boltzmann (1. şi considerând factorul de idealitate ca fiind 1. unele circuite folosesc în mod intenţionat relaţia curent/tensiune a joncţiunii P-N. la bornele diodei. La temperatura camerei.9 unde. şi ele pot fi înţelese doar în contextul acestei ecuaţii.718) q = sarcina electronului (1. 9 . această temperatură este de aproximativ 26 mV. căderea de tensiune rămâne constantă la 0. în realitate există un mic curent de scurgere ce trece prin diodă chiar şi la polarizarea inversă. Ecuaţia simplificată a diodei unde. sau Vt.

Variaţia curent-tensiune a diodei Fig.10 iar acest curent poartă numele de curent invers. Conectarea diodei la ohmmetru 10 . notată cu Vs. Graficul curent-tensiune al diodei Conectarea diodei la ohmmetru Fig. Tensiunea de străpungere Dioda nu poate suporta o tensiune de polarizare inversă infinit de mare. Curentul invers poate fi însă ignorat pentru majoritatea aplicaţiilor. Dacă această tensiune devine prea mare.exact invers faţă de tensiunea de polarizare directă. 9. 8. Această tensiune inversă maximă poartă numele de tensiune de străpungere (inversă). dioda va fi distrusă datorită unei condiţii denumită străpungere. Tensiunea de străpungerea creşte odată cu creşterea temperaturii şi scade cu scăderea temperaturii .

dar valoarea rezistenţei obţinute din măsurătoare nu ne este de niciun folos. Totuşi. existând posibilitatea ca sonda neagră să fie pozitivă (+) şi cea roşie negativă (-). determinarea polarităţii diodei (care terminal este anodul şi care catodul) necesită ca în primul rând să cunoaştem care din sondele aparatului de măsură este cea pozitivă (+) şi care sondă este cea negativă (-). La conectarea diodei într-o anumită direcţie. atunci când aparatul este trecut pe funcţia „Ω”. acest lucru nu este valabil pentru toate multimetrele. este că indicaţia afişajului are doar valoare calitativă. Neajunsuri Problema folosirii unui ohmmetru pentru verificarea unei diode. în acest caz. Utilizarea funcţiei speciale de „verificare diodă” Fig.11 Din moment ce o diodă nu este nimic altceva decât o valvă uni-direcţională de curent. Cu alte cuvinte. ci este o mărime dependentă de ambele cantităţi şi variază substanţial în funcţie de ohmmetrul folosit pentru efectuarea citirii. aparatul ar trebui să indice o rezistenţă foarte mare (figura alăturată (b)). Over-Limit). această valoarea nu este folositoare unui tehnician sau proiectantului circuitului. Această valoare nu reprezintă nici căderea de tensiune la polarizarea directă şi nici rezistenţa materialului semiconductor din diodă. La majoritatea multimetrelor digitale. Dacă un ohmmetru indică o valoare de 1. Folosirea corectă ohmmetrului Desigur. 10. un ohmmetru poate doar să ne spună dacă dioda funcţionează (dacă aceasta conduce curent). Verificarea diodei 11 . („OL” reprezintă o valoarea prea mare ce nu poate fi indicată de aparatul de măsură (din engl. aparatul de măsură ar trebui să indice o rezistenţă foarte mică (figura de alăturată (a)). nu şi cantitativă. sonda roşie reprezintă terminalul pozitiv iar sonda neagră reprezintă terminalul negativ. iar la conectarea inversă. putem considera rezistenţa ca fiind infinită). atunci când aparatul este setat pe măsurarea rezistenţelor. putem verifica acest lucru folosind un ohmmetru alimentat în curent continuu (cu baterie).73 Ω la polarizarea directă.

Ideal.12 Din acest motiv. valoarea maximă medie a curentului pe care bobina o poate suportă la polarizarea directă. valoarea tensiunii de polarizare directă indicată de aceste aparate va fi de obicei mai mică decât valoarea „normală” de 0. de obicei este specificată împreună cu valoarea curentului direct. în volţi. putem realiza un circuit electric precum în figura alăturată. fără distrugerea acesteia. această valoare a fi infinită. Dacă nu avem la dispoziţie un multimetru cu funcţie de verificare a diodelor. această valoare ar fi zero: ideal. 11. VF . Această limitarea este practic o limitare termică: câtă 12 .valoarea maximă (medie) a curentului direct. Folosirea unui circuit special Fig.tensiunea (de polarizare) directă maximă. folosind o baterie. unele multimetre digitale sunt prevăzute cu o funcţie specială de „verificare a diodei” ce indică tensiunea reală de polarizare directă a diodei. un rezistor şi un voltmetru. este valoarea maximă a tensiunii la care dioda poate funcţiona neîntrerupt. VR sau VDC . în loc de o rezistenţă în ohmi. sunt următoarele: VRRM . În realitate. trecute în cataloage. atunci când această tensiune este atinsă în mod repetat. IF(AV) . Măsurarea tensiunii de polarizare Totuşi. este tensiunea maximă inversă la care poate rezista dioda. dioda nu ar prezenta niciun fel de opoziţie în faţa deplasării electronilor. tensiunea directă este descrisă de ecuaţia diodei.tensiunea inversă repetitivă maximă.tensiunea maximă inversă de curent continuu. această valoare ar fi infinită. Lista parametrilor Principalele caracteristici ale diodelor. sau dacă vrem să măsurăm tensiunea de polarizare directă a diodei folosind un curent mai mare. Principiul de funcţionare al acestor aparate de măsură constă în forţarea unui curent mic prin diodă şi măsurarea căderii de tensiune dintre cele două borne ale diodei.7 V. deoarece curentul furnizat de aparatul de măsură prin diodă este foarte mic. Ideal. Ideal.

Din nou. ceea ce ar înseamna că învelişul (carcasa) diodei ar fi un conductor şi radiator termic perfect. Pentru o diodă redresoare tipică. datorită comportării zonei de golire precum un dielectric între anod şi catod. Căldura reprezintă punctul critic al dispozitivelor semiconductoare: acestea trebuie menţinute la o temperatură cât mai apropiată de temperatura camerei pentru funcţionarea lor corectă şi o durată de funcţionare cât mai lungă. sau dintre joncţiune şi contacte (R(Θ)JL). pentru o anumită putere disipată. această valoare ar fi infinită.curentul maxim de polarizare inversă. această valoare ar fi zero. iar tensiunea de polarizare directă depinde atât de curent cât şi de temperatura joncţiunii. Ideal. reprezintă durata de timp necesară „stingerii” diodei atunci când tensiunea la bornele sale alternează între polarizare directă şi polarizare inversă. reprezintă capacitatea intrinsecă joncţiunii. deoarece o diodă perfectă ar bloca toţi curenţii atunci când este polarizată invers. reprezintă curentul de vârf maxim pe care dioda îl poate conduce la polarizare directă. 13 . reprezintă valoarea puterii (în Watt) pe care dioda o poate disipa fără ca această putere să ducă la distrugerea diodei. această valoarea este mică în comparaţie cu valoarea curentului maxim de polarizare directă. TJ . Valoarea este exprimată în oC/W. PD . reprezintă diferenţa dintre temperatura joncţiunii şi temperatura aerului exterior diodei (R(Θ)JA). timpul de revenire este de ordinul zecilor de microsecunde (ms). trr .puterea maximă disipată totală. Ideal. această valoare ar fi infinită.timpul de revenire invers. IFSM sau if(vârf) .rezistenţa termică.temperatura de funcţionare a joncţiunii.curentul de polarizare directă maxim. O rezistenţă termică ridicată se traduce prin faptul că dioda va stoca o temperatură excesivă în jurul joncţiunii (punctul critic). în ciuda eforturilor susţinute de răcire a mediului exterior diodei.13 căldură poate „suporta” joncţiunea P-N. şi este de obicei mult mai mare decât valoarea curentului mediu datorită inerţiei termice. această valoare ar fi zero: dioda se „stinge” imediat după inversarea polarităţii. această valoare ar fi zero. Mai este cunoscut şi sub numele de curent de scăpări. de ordinul picofarazilor (pF). Această valoare este limitată de capacitatea termică a diodei. reprezintă temperatura maximă admisă a joncţiunii P-N a diodei.capacitatea tipică a joncţiunii. Ideal. fără ca acest curent să ducă la distrugerea diodei. CJ . reprezintă valoarea temperaturii de stocare a diodelor (nepolarizate). Ideal. fiind capabil să transfere energie sub formă de căldură dinspre joncţiune spre mediul exterior (sau spre contacte) fără nicio diferenţă de temperatură existentă în grosimea carcasei. reprezintă valoarea curentului prin diodă la polarizarea inversă şi aplicarea tensiunii de polarizare inversă maximă de curent continuu(VDC). valoare dată de obicei în oC. acest timp poate ajunge la doar câteva nanosecunde (ns). pentru o diodă de comutaţie rapidă. Această valoare este de obicei foarte mică. această valoare ar fi infinită. Ideal. În realitate. acest lucru duce la limitarea puterii maxime disipate. R(Θ) . TSTG . având în vedere că puterea disipată reprezintă produsul dintre curent şi tensiune. Ideal. această valoare este limitată de capacitatea termică a joncţiunii diodei.temperatura de depozitare. IR .

1) se prezintă clasificarea diodelor semiconductoare după procesul tehnologic de realizare.2 – 0. Puterea maximă de disipaţie Pdmax este determinată prin produsul: i ⋅ u ≤ Pd max . 12. Fig. Curentul este egal cu zero. curentul (invers) creşte rapid. până la o anumită valoare numită tensiune de prag. Hiperbola de disipaţie pentru o diodă semiconductoare 14 . Caracteristici principale ale diodelor semiconductoare Caracteristica directă. În Tabelul 1. peste această valoare. Dacă această creştere a curentului invers nu este evitată sau limitată. dioda se poate distruge. relaţie care este reprezentată grafic în figura 1. diodele semiconductoare sunt parcurse de curenţi foarte mici (de ordinul microamperilor sau nanoamperilor). La creşterea tensiunii inverse aplicate diodei.2 unde limitele de funcţionare fără pericol ale unei diode semiconductoare sunt haşurate. Tensiunea la care apare acest fenomen se numeşte tensiune de străpungere. chiar la variaţii mici ale tensiunii inverse aplicate diodei.2) se propune o clasificare a diodelor semiconductoare după funcţiile pe care acestea le îndeplinesc în circuitele electronice. depăşirea acestor mărimi poate produce distrugerea diodei. În Tabelul 1.7 pentru diode cu siliciu. Caracteristica inversă a diodelor semiconductoare este puternic dependentă de temperatură. de la care creşte rapid cu creşterea tensiunii U.2 (vezi Anexa nr.II. CLASIFICAREA DIODELOR Clasificarea diodelor semiconductoare se poate face după tehnologia de fabricaţie şi după domeniul de aplicaţie.6 – 0. În relaţia de mai sus i şi u reprezintă curentul care trece prin diodă respectiv tensiunea la bornele ei la un moment dat în planul i-u. Puterea de disipaţie maximă.14 CAP. La utilizarea diodelor semiconductoare este necesar să se ţină seama de două limitări importante: curentul direct maxim şi tensiunea inversă maximă. La polarizare inversă.3 V pentru diode cu germaniu şi 0. Caracteristica inversă. valori tipice pentru tensiunea de prag sunt cuprinse între limitele 0.1 (vezi Anexa nr.

iar regiunea n+ cu un aliaj aur-stibiu. Dioda redresoare Diodele redresoare se construiesc de obicei din trei straturi: un strat p+ cu concentraţie mare de impurităţi acceptoare. Tensiunea de străpungere ridicată este asigurată de regiunea s care la aplicarea unei tensiuni inverse se goleşte de purtătorii de sarcină mobili şi devine o regiune de sarcină spaţială. 14. fără sa se distrugă. 13. 15 . Pentru diodele cu siliciu aliate. iar regiunea n+ cu un aliaj staniu-stibiu. Dioda funcţionează într-un regim de străpungere controlat.III. În conducţia directă dioda prezintă o rezistenţă ohmică de valoare mică datorită faptului că regiunea s este saturată de purtătorii de sarcină injectaţi din regiunea n+ sau p+. Funcţionarea ei se bazează pe proprietatea joncţiunii p-n de a avea în regiunea de străpungere o tensiune la borne constant. În cazul diodei cu germaniu aliată regiunea p+ se realizează cu indiu.. Dioda Zener Este o diodă stabilizatoare de tensiune.1. Dioda redresoare III. într-o gamă largă de variaţie a curentului invers. TIPURI DE DIODE III. Fig.300 Ωcm şi un strat n+ cu concentraţie mare de impurităţi donoare. difuzie sau epitaxie. un strat s cu concentraţie foarte mică de impurităţi având o rezistivitate ρ = 30. regiunea p+ se realizează cu aluminiu. cât si puterea disipată sunt menţinute la valori pe care dioda le poate suporta în regim permanent. p+ s n+ Fig. Joncţiunea apare la contactul cu stratul n+ dacă s este de tip p şi la contactul p+ dacă s este de tipul n. Structura unei diode redresoare Acest tip de diodă poate fi realizat prin aliere.15 CAP..2. în care atât curentul.

3) Curentul invers maxim (este valoare maximă a curentului pe care o poate suporta diode. care se suprapune peste curentul normal al unei jonctiuni p-n modificând caracteristica curent-tensiune. care de obicei este de valoarea zecilor de ohmi. Semnul convenţional al diodei Zener Funcţionarea diodei zener este caracteristică următoarelor mărimi: 1) Tensiunea de stabilizare ( este tensiunea la care apare regimul de străpungere. care reprezintă variaţia tensiunii de stabilizare pentru o variaţie a temperaturii de 1grad C . Dioda tunel Are o concentraţie mare de impurităţi. 15. ducând la micşorarea lătimii regiunii de trecere pâna la (10la-2 microni). Dioda tunel lucrează la puteri mici de ordinul watilor.16 Dioda zener este construită din siliciu : -când este polarizată direct (+ pe anod si – pe catod) funcţionează ca o diodă cu joncţiune. -când este polarizată invers (.cu cât rezistenţa dinamică este mai mică cu atât tensiunea diodei este mai mică. are valori cuprinse între 0. Aceasta caracteristică arată.în regiunea de polarizare inversă dependenţa curent-tensiune este liniară.acest coeficient este negativ pentru tensiunea la bornele diodei. arseniura de galiu acest raport depaseşte valoare 15. deci dioda nu prezintă conductţe unilaterală. apare curentul tunel. Tot datorită acestui effect. Fig. caracteristica are forma de „N”. III. În acest domeniu dioda prezintă o rezistenţă negativă. caracteristica ce se deosebeşte de cea a unei diode semiconductoare prin următoarele: . Dacă se foloseşte material semiconductor. ca raportul dintre curentul maxim şi curentul minim să fie cât mai mare. Pentru o bună funcţionare este de dorit.pe anod si + pe catod) funcţionează în regim de străpungere. ca pe o anumită porţiune la creşteri ale tensiunii corespund mişcări ale curentului. apare un fenomen numit efectul tunel. Datorită acestei lăţimi mici a barierei de potenţial. Caracteristica diodei nu depinde de variaţiile de temperatură de aceea ea poate lucra la frecvenţe 16 . pentru valori mici ale tensiunii. Datorită acestui efect electronii pot învinge bariera de potential chiar dacă lipseşte energia suplimentară. . fără să se deterioreze) 4) Putere maximă disipată (este produsul dintre tensiunea de străpungere şi curentul invers maxim.2-50 W) 5)Coeficientul de temperatură a tensiunii de stabilizare.în regiunea polarizării directe. adică Uz mai mic de 6V şi pozitiv pentru tensiuni mai mari de 6V.3. poate avea valori între 4-200 V) 2) Rezistenţa dinamică (este rezistenşa internă a diodei în regiunea de străpungere) Rd = DU/DI .

5.17 foarte înalte de ordinul 10 la a 4 MHz. care funcţionează în regim de polarizare inversă pâna la valoarea de străpungere . dioda funcţionează la frecvenţe foarte înalte.oscilatoare de frecvenţe foarte înalte. III. schimbător de frecvenţă sau ca diodă de comutaţie. dar puternic la contactul dintre conductori şi monocristal în interiorul acestuia din urmă se formează o regiune de tip p . . 17 . Semnul convenţional al diodei Varicap III.o capsulă de sticlă străbătută de 2 electrozi metalici. aceasta diodă este folosită la realizarea următoarelor circuite: . precum şi modulaţia frecvenţei. bistabile şi astabile. Diodele varicap au capacităţi de ordinul pF sau zecilor de pF şi se construiesc din siliciu pentru a avea o rezistentă internă mai mare în polarizarea inversă. ele pot fi asimilate cu un condensator cu pierderi neglijabile. Este alcătuită din următoarele componente: . Dezavantajul diodei tunel este că are numai două borne şi deci nu se poate face separarea între circuitul de intrare şi cel de iesire. Acest tip de diodă poate fi folosit ca detector. La capătul unui electrod se găseşte un monocristal de germaniu (semiconductor de tip n). Semnul convenţional al diodei tunel Datorita caracteristicii în „N” şi a funcţionării la frecvente. 17. Dacă se trece un impuls de curent scurt. Fig.4. cu o capacitate foarte mică ( < 1pF ) Datorita acestei joncţiuni. Dioda cu contact punctiform Este folosită pentru frecvenţe înalte.circuite basculante monostabile. care vine în contact cu monocristalul. În acest fel. 16.amplificatoare de frecvente foarte înalte. Fig. Apare astfel o joncţiune de tip p-n de suprafaţă foarte mică. Dioda Varicap Sunt diode cu joncţiune . . Celălalt electrod se continuă cu un conductor de wolfram. Aceste diode utilizează proprietatea joncţiunii p-n de a se comporta ca o capacitate ce depinde de tensiunea continuă de polarizare inversă (acesta este capacitatea de barieră). Aceasta posibilitate de a varia o capacitate într-un circuit prin varierea unei surse de polarizare este necesară în circuitele de schimbare a frecvenţei: circuitele de reglaj automat al frecvenţei.

generează purtători excedentari de sarcină. semne) folosite pentru afişarea informaţiilor (ex. Dioida luminoasă Cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de LED-uri (LIGHT EMITTING DIODES). 6 – terminal anod.18 Fig. în aparatele electronice cu citire numerică) Folosirea diodelor luminoase împreună cu un dispozitiv fotosensibil creează un cuplaj optic între două circuite perfect izolate din punct de vedere electric.7. 3 – izolator. 4 – fir de tungsten. Structura unei diode cu contact punctiform: 1-capsula de sticla. încât lumina să pătrundă în dreptul joncţiunii. Diodele luminoase intră în compunerea caracterelor luminoase (cifre. 20. diodele luminoase au proprietatea de a emite lumină la trecerea curentului prin ele. care se vor deplasa sub acţiunea câmpului electric creat de tensiunea aplicată diodei. Construcţia fotodiodei III. Fig. 19. ajungând în dreptul joncţiunii. 2-electrozi metalici. arseniura de galiu) energia care se degajă în urma procesului de recombinare electron-gol poate fi emisă sub forma de lumină. Fotodiodă cu contact punctiform: 1 – pastilă de germaniu. 4-conductor subtire de Wolfram Fig. Radiaţia luminoasă. litere. Principiul de funcţionare se bazează pe faptul că în anumite materiale semiconductoare (ex. 18 .6. 18. 2 – lentilă. 3-semiconductor de tip N. 5 – carcasa diodei (catod). Semn convenţional III. folosit în realizarea circuitelor optoelectronice. Fotodioda Sunt astfel construite.

19 Fig. Dioda LED . 21.semn convenţional 19 . 22. Dioda de tip LED Fig.

Utilizare Fig. înspre sarcină. REDRESAREA. 23. Redresor monoalternanţă Cel mai simplu circuit de redresare îl reprezintă redresorul mono-alternanţă. Neajunsuri Pentru majoritatea aplicaţiilor de putere însă. 24. Acest lucru implică folosirea unui dispozitiv ce permite trecerea electronilor doar într-o singură direcţie.IV. redresarea mono-alternanţă nu este suficientă. ceea ce înseamnă.20 CAP. că mare parte din capacitatea sursei nu este folosită. Conţinutul armonic al undei de ieşire este foarte mare şi prin urmare dificil de filtrat. iar dioda realizează întocmai acest lucru. Pe scurt. CEA MAI RĂSPÂNDITĂ APLICAŢIE A DIODELOR Definiţia redresării Cea mai populară aplicaţia e diodelor este redresarea. Utilizarea redresorului monoalternanţă 20 . sursa de tensiune alternativă este „văzută” de sarcină doar odată la fiecare jumătate de perioadă. Acesta permite trecerea doar a unei jumătăţi a formei de undă de curent alternativ dinspre sursă. redresarea reprezintă transformarea curentului alternativ în curent continuu. Redresorul mono-alternanţă Fig. Mai mult.

pentru o intensitate luminoasă mai scăzută. filamentul ei pur şi simplu operează la o temperatură mai mică decât temperatura normală de funcţionare. lampa incandescentă primeşte aproximativ jumătate din puterea disponibilă la sursa de curent alternativ. Putem înţelege mult mai bine funcţionarea acestui redresor dacă luăm pe rând fiecare jumătate de perioadă (semi-perioadă). ci. Datorită faptului că forma de undă mono-alternanţă pulsează mult mai rapid. un redresor dublă-alternanţă. Unele comutatoare cu rezistenţă reglabilă folosite la lămpi. aplică întreaga tensiune de curent continuu pe filamentul „lămpii” în poziţia „maxim”. folosind un transformator cu priză mediană pe înfăşurarea secundară şi două diode. Redresor dublă-alternanţă cu punct median Pentru redresarea şi folosirea ambelor alternanţe a undelor sinusoidale.21 Redresarea mono-alternanţă este totuşi o modalitatea foarte uşoară de reducere a puterii generate pe o sarcină rezistivă. 25. 26. Când întrerupătorul este în poziţie mediu. Fig. Schemă de montaj cu redresor dublă-alternanţă Una dintre posibilităţi este realizarea redresorului cu punct median. Prima perioadă în funcţionare 21 . şi doar o jumătate (folosind un redresor mono-alternanţă) din tensiunea maximă disponibilă pe cealaltă poziţie. şi anume. Prima semi-perioadă Fig. avem nevoie de o altă configuraţie a circuitului redresor. lampa nu „clipeşte”. decât timpul necesar pentru încălzirea şi răcirea filamentului.

27. Sarcina „vede” prima jumătate a formei de undă sinusoidale. nu vor conduce curent. 28. Doar partea de sus a înfăşurării secundare a transformatorului conduce curent în acest caz. A doua perioadă în funcţionare În a doua parte a perioadei. În această situaţie.22 Să considerăm de exemplu prima jumătate a perioadei. Sarcina „vede” şi în acest caz o jumătate de formă de undă sinusoidală. iar dioda de jos este blocată. diodele inversate pot fi conectate în paralel cu configuraţia pozitivă deja existentă. Redresor dublă-alternanţă cu polaritate dublă Fig. pozitiv sus şi negativ jos. când polaritatea tensiunii de alimentare este pozitivă (+) sus şi negativă (-) jos. Mai mult. Redresor dublă-alternanţă cu polaritate dublă Polaritatea sarcinii poate fi inversată prin inversarea direcţiilor diodelor. de aceeaşi polaritate ca şi în cazul precedent: pozitiv în partea de sus şi negativ în partea de jos. 22 . şi cealaltă jumătate a secundarului transformatorului. cealaltă diodă. doar dioda de sus va conduce. Modul de conectare al diodelor este acelaşi ca şi la redresorul în punte. iar celelalte porţiuni ale circuitului ce au fost active la pasul precedent. În acest caz. cea de jos. vor conduce curent. polaritatea tensiunii alternative se inversează. Rezultatul este un redresor dublă-alternanţă cu polaritate dublă. A doua semi-perioadă Fig.

Dacă circuitul în cauză este un circuit de putere mare.23 Dezavantaje Un mare dezavantaj al acestei configuraţii este necesitatea folosirii unui transformator cu priză mediană pe înfăşurarea secundară. Funcţionarea redresorului în punte Direcţia curentului pentru semi-perioadele pozitive este prezentată în figura alăturată. Redresor dublă-alternanţă în punte (punte redresoare) Fig. Prin urmare. redresorul dublu alternanţa cu punct median este folosit doar în aplicaţiile de putere mică. 29. mărimea şi costul unui astfel de transformator pot fi suficient de mari. Redresor dublă-alternanţă în punte Probabil că cel mai popular redresor este cel dublă-alternanţă în punte. 23 . 30. Semi-perioadele pozitive Fig. Aceste utilizează patru diode conectate în punte.

Acest dezavantaj reprezintă însă o problemă doar pentru sursele cu o tensiune de alimentarea foarte scăzută. O reprezentare alternativa.4 V pentru Si) faţa de redresorul dubă alternanţă cu punct median. curentul prin sarcină are aceeaşi direcţie de curgere. dar echivalentă. o semi-perioadă negativă la sursă este o semi-perioadă pozitivă pe sarcină. doar că toate diodele sunt poziţionate orizontal. Curgerea curentului are loc prin două diode serie.24 Semi-perioadele negative Fig. Avantaje şi dezavantaje Indiferent de polaritatea intrării. a acestui circuit este mult mai uşor de ţinut minte şi de înţeles. Astfel. căderea de tensiune pierdută dinspre sursă spre sarcină datorită diodelor este dublă (0. Cu alte cuvinte.7 ∙ 2 = 1. Funcţionarea redresorului în punte – a doua perioadă Direcţia curentului pentru semi-perioadele negative este prezentată în figura alăturată. şi toate indică în aceeaşi direcţie. 31. 24 . pentru ambele polarităţi. Reprezentarea echivalentă Fig. Prezentarea funcţionării Modul corect de aşezare în punte al diodelor poate prezenta pentru începători unele dificultăţi. 32. Este exact acelaşi circuit.

33. Redresor trifazat Un avantaj al acestei notaţii este că poate fi uşor aplicată unei versiuni trifazate a redresorului. 25 . 34.. Configuraţie polifazată Fig. Redresor polifazat ..25 Configuraţie trifazată Fig.sau oricărei configuraţii polifazate.

dublă-alternanţă poate fi denumit redresor cu şase pulsuri. dublă-alternanţă (indiferent dacă este cu punct median sau în punte). 26 . Forme de unde înainte şi după redresare În cazul redresării unui circuit de curent alternativ polifazat. Acesta este un avantaj important în circuitele redresoare de putere. sau simplupulsaţie. deoarece produce un singur puls într-o perioadă completă (360o) a formei de undă alternative. mono-alternanţă. pulsaţia reprezintă o tensiune nedorită.cantitatea de tensiune alternativă suprapusă peste tensiunea de curent continuu la ieşirea redresorului. deoarece produce două pulsuri de tensiune continuă într-o perioadă a tensiunii de curent alternativ. În majoritatea cazurilor.monofazată sau polifazată . Un redresor trifazat. metoda rectificării (redresării) este descrisă numărând „pulsurile” tensiunii de curent continuu pentru fiecare 360o electrice. din moment ce la ieşire dorim o tensiune de curent continuu pură. este prin urmare un redresor cu un puls. 34. poate fi numit redresor cu două pulsuri. poartă numele de tensiune de pulsaţie. Tensiunea de pulsaţie Indiferent de tipul redresării . Un redresor monofazat. Dacă puterile implicate nu sunt foarte mari. Numărul pulsurilor semnalului redresat Câteodată. suprapunerea pulsurilor defazate produce o tensiune de curent continuu mult mai „netedă” (cu un conţinut mai mic de curent alternativ) decât cea produsă prin redresarea unei singure faze de curent alternativ.26 Forma de undă a tensiunii redresate Fig. se pot folosi reţele de filtrare pentru reducerea cu succes a acestui efect. Un redresor monofazat. unde doar mărimea fizică a componentelor necesare pentru realizarea filtrării ar impune unele limite.

35. tensiunea de pulsaţie rezultată prin superpoziţia lor va fi mai mică decât tensiunea de pulsaţie luată individual pentru cele două redresoare: 12 pulsuri pentru o perioadă (360o) în loc de 6. Dacă se introduce un defazaj de 30o între primarul şi secundarul transformatorului trifazat atunci înfăşurările nu sunt de acelaşi tip. iar un alt transformator în configuraţie Y-Δ conectat la un al doilea redresor în punte. cele două punţi redresoare le conectăm apoi în paralel. un transformator în configuraţie Y-Δ (stea-triunghi) sau Δ-Y (triunghi-stea). va prezenta acest defazaj de 30o.27 Dublarea numărului de pulsuri Fig. Cu alte cuvinte. putem conecta în paralel un set de redresoare dublă-alternanţă în punte astfel încât să rezulte mai mult de 6 pulsuri de tensiune continuă pentru cele trei faze ale curentului alternativ. Dublarea numărului de pulsuri Este posibilă obţinerea unui număru dublu de pulsuri faţă de numărul fazelor cu ajutorului unui redresor. Din moment de tensiunea de pulsaţie dintre cele două redresoare este defazată cu 30o. 27 . Folosind transformatoare. dar nu şi un transformator în configuraţie Y-Y sau Δ-Δ. Acest fenomen poate fi exploatat prin utilizarea unui transformator în configuraţie Y-Y conectat la un redresor în punte.

Cătuneanu V. – Electronică. „Materiale şi componente electronice” 11. ş. Iliev Voichiţa-Marcela . Bodea M. 2. Germán S. Schlett Z.. ş. 1978.a. 4. 2001. Pătruţescu M. 1981.. ş.a. internet 6. Universitatea din Galaţi. Îndrumar de laborator. Manolescu A. 5. Galaţi.. Ceangă E..a. Bodea M. Rabeja R.P. M. 3. Bucureşti.D.Îndrumăr de laborator pentru electronică. Universitatea din Galaţi. Ristea I. „Diodele tunel şi utilizarea lor” 13. Zoltán „Dispozitive şi circuite electronice” 12.28 BIBLIOGRAFIE 1.I. 1994.M. Editura Fundaţiei Universitare “Dunărea de Jos”. „Semiconductoare şi aplicaţii” 28 . „Diode şi tranzistoare” 15. “Circuite integrate liniare” 7. E. Popa Rustem.D. „Diode şi tiristoare de putere” 8.. Automatica şi electronica” 10. „Diode cu siliciu” 14. Dragulanescu N. Ceangă E. Petru A. “Agenda radioelectronistului” 9. Aiordăchioaie D. „Manualul muncitorului electronist” 16.Dispozitive şi circuite electronice – partea I-a. precizie in tehnologia straturilor subţiri. ”Realizarea rezistenţelor de.Electronică industrială. Iliev Mircea..

29 Anexe ANEXA NR.1 Clasificarea diodelor semiconductoare în tipuri tehnologice DIODE CU CONTACT PUNCIFORM MICROALIATE ALIATE DIFUZATE EPITAXIALE MESA-ALIATE MESA-DIFUZATE ALIAT-DIFUZATE PLANARE PLANAR-EPITAXIALE MESA-PLANARE MESA-PLANAR EPITAXIALE 29 .

3W DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ DETECTOARE DETECTOARE PENTRU SPECTRUL VIZIBIL DE PUTERE MEDIE IF 10A DE PUTERE MEDIE Pd 5W DE ULTRAÎNALTĂ FRECVENŢĂ MIXER MIXER SPECIALE DE PUTERE MARE IF > 10A DE PUTERE MARE Pd > 5W COMUTATOARE COMUTATOARE 30 .3A DE MICĂ PUTERE Pd 0.30 ANEXA NR.2 Clasificarea diodelor semiconductoare după funcţiile lor în circuite electronice DIODE DE ÎNALTĂ FRECVENŢĂ (până la300MHz) DE ULTRAÎNALTĂ FRECVENŢĂ (până la300MHz) REDRESOARE STABILIZATOARE VARICAP FOTODIODE DE MICĂ PUTERE IF 0.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful