Conceptia lui Descartes despre natura umana Ren Descartes este considerat intemei etorul filosofiei moderne si al curentului

filosofic numit rationalism, chiar da ca elemente specifice rationalismului au aparut si in gandirea unor filosofi ant eriori lui Descartes, de exemplu Platon. Principala noutate a filosofiei lui Des cartes consta in modul in care el intemeiaza atat existenta in general, cat si c unoasterea pe subiectivitatea individului. Pe fondul unei istorii a filosofiei d ominata de teologie, de principiul atotputerniciei si autoritatii divine, Descar tes accentueaza autonomia si capacitatile specifice omului, filosofia lui fiind o etapa importanta pe calea emanciparii umane. Descartes caracterizeaza omul ca fiinta duala: corporala si cogitativa, dar il defineste ca lucru care cugeta. El considera ca eul cugetator include gandirea, vointa, precum si actul de a simti si cel de a imagina. Descartes defineste eul cugetator prin gandire, consideran d ca acesta conditioneaza ideile sensibile si actele voluntare. Eul cugetator es te independent in masura in care a simti si a imagina apartin eului ca virtualit ati sau posibilitati care se raporteaza la corp si la cea ce este corporal atunc i cand se exercita efectiv si trec de la potenta in act. La om, sufletul si trup ul exista si sunt strans unite, ca si cum ar forma un singur lucru. Potrivit lui Descartes legatura dintre sufletul rational-volitiv si corpul lipsit de ratiune si vointa este intermediata, in dublul sens, de asa-zisul suflet animal (senzit iv). Potrivit conceptiei carteziene, trupul necugetator si sufletul cugetator se pot conditiona sau se pot cauza unul pe celalalt,dar nici unul dintre ele nu po ate determina natura celuilalt. Esenta omului este gandirea ce caracterizeaza su fletul, si nu trupul omului, astfel incat se poate spune ca omul este totuna cu sufletul sau si ca, intr-un anumit fel, el nu este trupul sau, desi este foarte legat de acesta. Postularea gandirii ca esenta a omului are doua dimensiuni prin cipale, una ontologica si alta gnoseologica. Pe de alta parte, gandirea (sau suf letul caracterizat de gandire) in calitatea ei de substanta autonoma, independen ta devine temeiul intregii existente, chiar daca celebrul dicton: Gandesc, deci e xist este formulat la persoana I. Desi Descartes se exprima adesea in termeni teo logici si preia idei si argumente teologice, gandirea lui reprezinta o ruptura m ajora fata de modul in care fiinta umana este prezentata in teologia crestina, c a o existenta subsumata existentei divine, supusa in totalitate normelor de orig ine divina. In plan gnoseologic, gandirea ca esenta a omului intemeiaza posibili tatea si certitudinea cunoasterii. Gandirea sau constiinta de sine este cea care genereaza evidenta principiului Gandesc, deci exist ca axioma a intregii filosofi i carteziene, principiu al carui adevar este indubitabil. La nivelul constiintei de sine se plaseaza acea perceptie clara si distincta invocata de Descartes ca su rsa a certitudinii primului principiu al filosofiei sale. Raspunsul pe care Desc artes l-a formulat la intrebarea: Ce este omul? , a marcat in mod decisiv gandirea filosofica a secolelor urmatoare. Filosofia moderna este in mare masura o filoso fie a subiectivitatii si in acest sens filosofia critica a lui Kant, de exemplu, se inscrie pe linia inaugurata de Descartes. Rationalismul cartezian constituie o sursa ilustra pentru filosofia moderna europeana, chiar daca el a fost contes tat de catre John Locke, care nega existenta unor idei innascute sau posibilitat ea ca gandirea umana sa produca adevaruri certe in afara oricarei experiente. Nu in ultimul rand, trebuie mentionat rolul major al rationalismului cartezian in domeniul politic si social, in constituirea valorilor individualismului si umani smului modern. Desi incepand cu secolul al XIX-lea s-a dezvoltat o intreaga filo sofie ce pune accentul pe afectivitate, vointa sau instinct, valoarea clasica a ratiunii umane nu poate fi niciodata abandonata fara consecinte grave pentru soc ietate si individ